Sunteți pe pagina 1din 2

TRADIȚIONALISMUL

-se manifestă în perioada interbelică, avându-și rădăcinile în poporanism și


sămănătorism (primele două decenii ale sec.XX ).
-tradiția este percepută ca o însumare a valorilor arhaice , tradiționale ale
spiritualității românești.
-este promovat de revistele ,,Gândirea”, apărută la Cluj în 1921, ,,Viața
românească” și ,,Sămănătorul”.

Caracteristici:

1.Promovarea în operele literare a credinței religioase ortodoxe,


care ar fi elementul esențial de structură a sufletului țărănesc.
2.Opera literară autentică trebuie să exprime în modul cel mai inalt
specificul național - ,,ethosul” –ilustrând particularitățile sufletului național
prin valorificarea miturilor autohtone, a riturilor și a credinței străvechi.
3.Se opun influențelor străine, considerate primejdioase pentru
cultura națională; se încearcă integrarea esteticului în etnic.
4.Întoarcerea la originile literaturii.
5.Promovează problematica țăranului.
6.Ideea că mediul citadin este periculos pentru puritatea sufletului.
7.Accentul pe etic,etnic, social.
8.Cultivă universul patriarhal ( liniștit, tihnit, vechi, tradițional,
rustic ) al satului.
9.Proza realistă de reconstituire socială.
10.Istoria și folclorul sunt principalele izvoare ale inspirației etc.

Principalii reprezentanți:

Nichifor Crainic ( teoreticianul curentului - ,,Sensul tradiției” , Isus


în țara mea etc.), George Coșbuc, Al.Vlăhuță, Șt.O.Iosif, Vasile
Voiculescu, Ion Pillat etc.