Sunteți pe pagina 1din 81

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

Facultatea de Drept

EXECUTAREA SILITĂ
- suport de curs -
Asist. univ. drd. Valentin Mitea

Cluj-Napoca
2007
Titlul I. PARTEA GENERALĂ

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE

1.1. Definiţie

Executarea silită reprezintă, de regulă, cea de-a doua fază a procesului


civil, desemnând procedura prin care creditorul, ca titular al unui drept
recunoscut printr-un titlu executoriu, îl constrânge cu concursul organelor
competente pe debitorul său care nu-şi execută de bună-voie obligaţiile
decurgând dintr-un asemenea titlu, să le aducă la îndeplinire, asigurându-se
astfel respectarea dreptului şi restabilirea ordinii de drept încălcate.
- obişnuit, executarea silită este consecutivă fazei judecăţii.

1.2. Modalităţile şi formele executării silite în sistemul Codului


de procedură civilă, ca drept comun al executării silite

- Modalităţile executării silite sunt:

A. Executarea silită directă – este modalitatea de executare în


cadrul căreia creditorul tinde să obţină realizarea în natură a prestaţiei
care formează obiectul obligaţiei ce-i revine debitorului conform titlului
executoriu.
Formele executării silite directe sunt: predarea silită a bunurilor
mobile (art.575-577 C.pr.civ.), predarea silită a bunurilor imobile (578-
580/1 C.pr.civ.), executarea silită a altor obligaţii de a face sau a
obligaţiilor de a nu face (art.580/2-580/5 C.pr.civ.);
B. Executarea silită indirectă este modalitatea de executare
prin care creditorul ce are de realizat o creanţă bănească urmăreşte să
se îndestuleze din sumele obţinute prin vânzarea bunurilor imobile sau
mobile ale debitorului sau prin poprirea sumelor de bani, titlurilor de
valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate
debitorului de către un terţ.
Formele executării silite indirecte sunt: urmărirea bunurilor
mobile (art.411-449 C.pr.civ.); poprirea (art.452-461 C.pr.civ.);
urmărirea fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini (art.463-
466, 469-470 C.pr.civ.); urmărirea silită a bunurilor imobile (art.488-523
C.pr.civ.).

1.3. Participanţii la executarea silită

- ca activitate complexă, executarea silită implică participarea mai


multor subiecţi ce săvârşesc acte de procedură în temeiul cărora se nasc, se
modifică şi se sting raporturi juridice execuţionale;
- vom reţine, deci, că executarea silită presupune participarea părţilor, a
instanţei judecătoreşti (numită de executare), a organelor de executare
(executorul judecătoresc, dar şi unele organe de executare prevăzute în legi
speciale), uneori a procurorului şi a unor terţi.

1.3.1. Părţile

1.3.1.1. Identificarea părţilor

- în faza executării silite ele sunt denumite creditor (zis şi creditor


urmăritor, cel care este titular al dreptului arătat în titlul executoriu) şi debitor

4
(zis şi debitor urmărit, cel care, prin acelaşi titlu executoriu, este ţinut de
îndeplinirea obligaţiei căreia îi corespunde dreptul creditorului);
- la nivel execuţional, regula este aceea că dreptul creditorului şi
obligaţia debitorului sunt personale, ceea ce înseamnă că nici o persoană nu
poate urmări pe o alta decât în realizarea unui drept ce-i aparţine, precum şi
că nimeni nu poate fi urmărit decât pentru datoria sa personală;
- de la această regulă există şi unele excepţii:
- sub aspectul laturii active, în afară de titularul dreptului
înscris în titlul executoriu, mai pot avea calitatea de urmăritori:
succesorii universali, cu titlu universal sau cu titlu particular ai
creditorului decedat; creditorii creditorului (în aplicarea art.974
C.civ.); procurorul, conform art.45 alin.ultim C.pr.civ., deci numai
cu privire la punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti
pronunţate în favoarea minorilor, a persoanelor puse sub
interdicţie şi a dispăruţilor, precum şi în acele cazuri când printr-o
lege specială se prevede expres; instanţa de judecată din oficiu,
atunci când legea prevede expres aceasta (ex.: art.453 alin.2
C.pr.civ. stabileşte că pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie
de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul
sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau
asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor,
înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de
îndată ce hotărârea a devenit executorie potrivit legii);
- sub aspectul laturii pasive, în afară de debitorul propriu-zis
mai pot fi supuşi urmăririi moştenitorii debitorului defunct, precum
şi garanţii;
- moştenitorii universali sau cu titlu universal ce au
acceptat moştenirea pur şi simplu răspund cu întreaga lor

5
avere, în vreme ce acceptanţii sub beneficiu de inventar
răspund doar în limita activului succesoral;
- moştenitorii cu titlu particular sunt susceptibili de
urmărire doar atunci când obligaţia de care era ţinut
defunctul se află în legătură cu bunul obiect al legatului
(ex. când cu bunul s-a garantat (gaj sau ipotecă) creanţa
de realizat);
- când debitorul a decedat în timpul executării silite,
executarea anterior începută va putea continua împotriva
moştenitorilor săi ce au capacitate deplină de exerciţiu
numai după notificarea lor prealabilă, la locul deschiderii
succesiunii, urmată de trecerea unui interval de 8 zile de la
data notificării (art.397 alin.1 C.pr.civ.);
- când printre moştenitori sunt minori, executarea
începută anterior se suspendă până la desemnarea
ocrotitorului lor legal (art.397 alin.2 C.pr.civ.);
- când executarea silită nu se afla începută la data
morţii debitorului, titlurile executorii nu se vor putea
executa împotriva moştenitorilor, sub sancţiunea nulităţii,
decât după o prealabilă încunoştinţare colectivă a lor
făcută la locul deschiderii succesiunii, pe numele acesteia,
urmată de trecerea unui interval de 8 zile de la data
acestei încunoştinţări.

1.3.1.2. Coparticiparea procesuală

6
- în ce priveşte coparticiparea procesuală în faza executării silite,
aceasta poate fi numai activă, în sensul că mai mulţi creditori pot urmări pe
acelaşi debitor;
- coparticiparea pasivă, în sensul unei pluralităţi de debitori urmăriţi, nu
poate însă exista, căci executarea silită are caracter unipersonal şi
unipatrimonial, formele de executare silită putând fi îndeplinite doar distinct
pentru fiecare dintre debitori.

1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi


debitorului

Drepturile comune creditorului şi debitorului sunt, în principal,


următoarele:

- dreptul de a participa la executare personal sau prin reprezentant;


- dreptul de a fi înştiinţaţi despre începerea executării, precum şi cu
privire la săvârşirea principalelor acte procedurale ce marchează desfăşurarea
ei;
- dreptul de a formula cererile pe care le socotesc utile apărării
drepturilor şi intereselor lor;
- dreptul de a cunoaşte actele aflate la dosarul execuţional;
- dreptul ca declaraţiile lor să fie consemnate în actele încheiate de
organele de executare;
- dreptul de a tranzacţiona cu privire la alegerea formei de executare şi
la obiectul ei (ex: art.371/4 C.pr.civ. statuează că debitorul şi creditorul, sub
supravegherea organelor de executare, pot conveni, în tot cursul executării
silite, ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai asupra veniturilor
băneşti ale debitorului, precum şi că aceştia pot stabili ca vânzarea bunurilor

7
supuse urmăririi să se prin bună-învoială sau ca plata obligaţiei să se facă în
alt mod admis de lege);
- dreptul de a pretinde restituirea cheltuielilor făcute în timpul
executării.

Obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului sunt, în principal,


următoarele:

- obligaţia de a-şi exercita drepturile procedurale cu bună-credinţă şi


potrivit scopului recunoscut de lege;
- obligaţia de a avansa sumele necesare efectuării unui act de
procedură a cărui efectuare o solicită, dacă acesta nu trebuie efectuat din
oficiu.

1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului

Vom reţine, ca principal drept specific creditorului, pe acela de a alege,


în cazul executării silite indirecte, forma concretă de executare, în sensul că
creditorul este îndreptăţit a stabili bunurile care să fie supuse executării
(mobile sau imobile) din dreptul de gaj general al creditorilor (art.1718 şi 1719
C.civil), precum şi dispoziţiile art.371/3 C.pr.civ., care se referă generic la
veniturile şi bunurile debitorului, acest din urmă text statuând însă şi că pot fi
supuse executării silite doar bunurile urmăribile şi numai în măsura necesară
pentru realizarea drepturilor creditorilor (vezi art.406, 407, 409 C.pr.civ.);

8
1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului

- vom reţine, ca principală obligaţie, pe aceea de a avansa sumele


necesare efectuării din oficiu a actelor de executare.

1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului

Se remarcă, întâi de toate, următoarele:


- obligaţia de a nu se împotrivi organelor de executare;
- obligaţia de a permite organelor de executare, în cazul executării unei
hotărâri judecătoreşti, accesul la bunurile sale, în încăperile ce reprezintă
domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri
aflate în legătură cu executarea silită (art.384 /1 C.pr.civ.);
- obligaţia de a nu-şi înstrăina bunurile în frauda creditorilor săi;
- obligaţia de a suporta cheltuielile de executare, inclusiv atunci când
executarea silită a încetat ca urmare a efectuării voluntare a plăţii în cursul
executării silite.

1.3.2. Instanţa judecătorească

1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială

- conform art.373 alin.2 C.pr.civ., „ instanţa de executare este


judecătoria în circumscripţia căreia se va face executarea, în afara cazurilor
când legea dispune altfel”.
- din interpretarea alin.1 al aceluiaşi articol, privitoare la competenţa
executorului judecătoresc, coroborat cu alin.2, rezultă că, întotdeauna,
competentă material este judecătoria;
- din punct de vedere al competenţei teritoriale este de observat că, în
cazul urmăririi silite a bunurilor, este competentă judecătoria de la locul situării
bunurilor, iar pentru celelalte cazuri, judecătoria în a cărei rază teritorială se
face executarea.

9
1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată

Sunt, în principal, următoarele:


- solicită (acest drept fiind recunoscut şi executorului judecătoresc) celor
care datorează sume de bani debitorului urmărit sau deţin bunuri ale acestuia
supuse urmăririi orice informaţie necesară efectuării executării, după cum
poate solicita oricăror instituţii, inclusiv băncilor şi oricăror persoane, să-i
comunice, de îndată, în scris, datele şi informaţiile necesare realizării executării
silite, chiar dacă prin legi speciale s-ar dispune altfel;
- în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, poate lua, la cererea
executorului judecătoresc sau a persoanei interesate, măsura sancţionatorie a
aplicării unei amenzi civile;
- la cererea părţii interesate obligă pe cel care, cu intenţie sau din culpă,
a pricinuit amânarea executării silite prin una din faptele prevăzute de
art.108/1 şi 108/2 C.pr.civ., la plata de despăgubiri pentru paguba cauzată
prin amânare;
- dispune, la cererea persoanei interesate, reunirea executărilor silite
pornite împotriva aceloraşi bunuri;
- autorizează intrarea executorului judecătoresc în încăperile ce
reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice
alte locuri aflate în legătură cu executarea silită a altor titluri executorii decât
hotărârile judecătoreşti;
- încuviinţează, în cazurile urgente, efectuarea executării silite inclusiv în
zilele nelucrătoare ori la alte ore decât cele stabilite de lege;
- soluţionează contestaţiile la executare;
- hotărăşte asupra cererii de repunere în termenul de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită;

10
- în cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor mobile
supuse executării silite indirecte, dispune ca odată cu înmânarea somaţiei să
se aplice şi sechestrul; decide, în caz de nevoie, urgenţă sau pericol, ca
obligaţia de predare de bunuri sau alte obligaţii de a face să fie executate fără
somaţie;
- decide asupra cererii, formulate de debitor sau altă persoană
interesată, pentru încetarea sau suspendarea urmăririi silite indirecte,
mobiliare sau imobiliare;
- dispune, din oficiu, înfiinţarea popririi în cazul sumelor datorate cu titlu
de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul
sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate
prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea
se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate
de debitor;
- hotărăşte asupra cererii de validare a popririi;
- soluţionează contestaţiile cu privire la modul de eliberare sau
distribuire a sumei rezultate prin executare;
- stabileşte valoarea bunului mobil sau imobil ce trebuie predat de către
debitor şi care nu se mai află în fiinţă;
- autorizează creditorul să îndeplinească el însuşi sau prin alte persoane
obligaţia de a face a cărei executare este refuzată de debitor;
- stabileşte, în limitele legii, cuantumul amenzii civile pe care debitorul
unei obligaţii de a face sau de a nu face intuitu personae trebuie să o
plătească statului, pe zi de întârziere, în caz de neexecutare.

1.3.3. Organul de executare

11
- în sistemul Codului de procedură civilă organul de executare este
reprezentat, în regulă, de executorul judecătoresc, fiind de excepţie situaţia în
care instanţa capătă asemenea atribuţii;
- în limitele şi condiţiile prevăzute de legi speciale, există şi alte categorii
de organe de executare.

Executorul judecătoresc

1.3.3.1. Definiţie - este organul ce are ca principală atribuţie


îndeplinirea serviciului de interes public al executării silite a dispoziţiilor cu
caracter civil din titlurile executorii, el putând însă îndeplini şi alte atribuţii
stabilite prin lege în competenţa sa;
- coordonarea şi controlul activităţii executorilor judecătoreşti sunt
exercitate de Ministerul Justiţiei;
- actul îndeplinit de executorul judecătoresc, în limitele competenţelor
legale, purtând semnătura şi ştampila acestuia, precum şi numărul de
înregistrare şi data, este act de autoritate publică şi are forţa probantă
prevăzută de lege;
- pentru serviciul prestat executorul judecătoresc are dreptul la
onorariu, nivelul minim al acestuia fiind stabilit de Ministerul Justiţiei, cu
consultarea Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti.

1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc sunt, în principal,


următoarele:

1) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile


executorii;
2) notificarea actelor judiciare şi extrajudiciare;
3) comunicarea actelor de procedură;
4) recuperarea pe cale amiabilă a oricărei creanţe;

12
5) aplicarea măsurilor asigurătorii dispuse de instanţa judecătorească
(sechestrul asigurător, sechestrul judiciar, poprirea asigurătorie);
6) constatarea unor stări de fapt în condiţiile prevăzute de Codul de
procedură civilă;
7) întocmirea proceselor-verbale de constatare, în cazul ofertei reale
urmate de consemnarea sumei de către debitor, potrivit dispoziţiilor Codului de
procedură civilă;
8) întocmirea, potrivit legii, a protestului de neplată a cambiilor, biletelor
la ordin şi a cecurilor;
9) orice alte acte sau operaţiuni date de lege în competenţa sa.

1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti

- în cazul de la pct.1) este competent executorul judecătoresc din


circumscripţia judecătoriei unde urmează a se face executarea, afară de cazul
când urmărirea silită s-ar face asupra unor bunuri, caz în care este competent
executorul judecătoresc din circumscripţia judecătoriei în a cărei rază
teritorială sunt situate sau se află acestea. Când bunurile urmăribile se află în
circumscripţiile mai multor judecătorii, competenţa aparţine oricăruia dintre
executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă acestea;
- în cazul prevăzut la pct.5) competenţa aparţine executorului din
circumscripţia instanţei judecătoreşti care a încuviinţat măsura de asigurare;
- în cazul prevăzut la pct.6) competenţa aparţine executorului
judecătoresc din circumscripţia instanţei în a cărei rază teritorială se va face
constatarea;
- în toate celelalte cazuri, competenţa aparţine oricărui executor
judecătoresc învestit de partea interesată.

13
1.3.3.4. Conflictul de competenţă

- între executorii judecătoreşti pot interveni conflicte de competenţă,


acestea putând fi pozitive sau negative;
- când conflictul de competenţă intervine între birourile executorilor
judecătoreşti situate în circumscripţia aceleiaşi judecătorii , se soluţionează de
acea judecătorie, la sesizarea părţii interesate;
- când intervine între birouri situate în circumscripţii diferite, competenţa
aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află biroul executorului
judecătoresc cel dintâi sesizat;
- spre deosebire de procedura de soluţionare a conflictelor de
competenţă ivite între instanţele judecătoreşti, cele dintre birourile executorilor
se soluţionează prin încheiere irevocabilă.

1.3.3.5. Recuzarea executorului judecătoresc

- se poate face în ipotezele prevăzute de art.27 pct.1, 2, 3, 5, 6, 8, şi 9


C.pr.civ., executorul împotriva căruia recuzarea a fost cerută putând însă
declara că se abţine;
- competenţa de soluţionare a cererii de recuzare aparţine instanţei de
executare;
- încheierea prin care s-a respins abţinerea, precum şi cea prin care s-a
încuviinţat recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac; cea prin care s-a
respins recuzarea poate fi atacată cu recurs în 5 zile de la comunicare;
- încheierea prin care s-a admis cererea de recuzare va arăta măsura în
care actele îndeplinite de executorul recuzat urmează a fi păstrate.

1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc

- poate fi: - penală

14
- disciplinară
- civilă (în condiţiile legii civile pentru cauzarea de
prejudicii prin încălcarea obligaţiilor sale profesionale.

1.3.4. Procurorul

- conform art.45 alin.ultim C.pr.civ., procurorul poate, în condiţiile legii,


să ceară punerea în executare a hotărârilor pronunţate în favoarea minorilor,
persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor, precum şi în alte eventuale
cazuri expres prevăzute prin norme speciale;
- rezultă, implicit, că pentru protecţia unor asemenea persoane
procurorul va putea formula şi contestaţie la executare, va putea ataca cu apel
sau recurs hotărârea dată într-o contestaţie la executare, va putea solicita,
când este cazul, întoarcerea executării, va putea cere recuzarea executorului
judecătoresc sau soluţionarea conflictelor de competenţă ivite între birourile
executorilor şi, în genere, va putea face toate actele procedurale execuţionale
recunoscute de lege, inclusiv solicitarea învestirii cu formulă executorie a
titlului executoriu.

1.3.5. Terţii

Uneori, la executarea silită pot participa şi terţe persoane, precum:


- terţul care, formulând contestaţie la executare, pretinde că bunul
urmărit este al lui, iar nu al debitorului;
- terţul poprit;
- custodele (în cazul urmăririi silite mobiliare), administratorul –
sechestru (în cazul urmăririi silite imobiliare);

15
- creditorii neurmăritori care, înfăţişându-şi titlul de creanţă solicită a fi
avuţi în vedere la distribuirea preţului.

Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ

Caracterul creanţelor puse în executare

Conform art.379 alin.1 C.pr.civ., „nici o urmărire asupra bunurilor


mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi
exigibilă”.
- este certă (art.379 alin.3 C.pr.civ.) creanţa a cărei existenţă rezultă din
însuşi actul de creanţă sau şi din alte înscrisuri, chiar neautentice, emanate de
la debitor sau recunoscute de el;
- este lichidă (art.379 alin.4 C.pr.civ.) creanţa al cărei cuantum este
determinat prin însuşi actul de creanţă sau care este determinabil cu ajutorul
actului de creanţă, inclusiv cu al altor acte, fie şi neautentice, emanate de la
debitor, recunoscute de el sau opozabile lui în baza unei dispoziţii legale sau
stipulaţiilor cuprinse în actul de creanţă, chiar dacă pentru această
determinare este necesară efectuarea unor calcule;
- este exigibilă acea creanţă cu privire la care termenul de plată a ei s-a
împlinit.
Sancţiuni – când creanţa nu este certă sau exigibilă, debitorul poate
cere anularea titlului executoriu sau a formelor de executare;
- când creanţa nu este lichidă, executarea silită se va
amâna până la determinarea cuantumului.

16
Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII

3.1. Definiţie: Titlul executoriu este înscrisul care, alcătuit cu


respectarea cerinţelor stabilite de lege, permite executarea silită a creanţei pe
care o constată.
- conform art.372 C.pr.civ., executarea silită se va efectua numai în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti ori al unui alt înscris care, potrivit legii,
constituie titlu executoriu.

3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu


executoriu
Pentru a putea fi pusă în executare, hotărârea judecătorească trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
a) să fie definitivă
- totuşi, există situaţii de excepţie în care este necesar ca
hotărârea să fie neapărat irevocabilă: desfiinţare de construcţii,
plantaţii, lucrări cu aşezare fixă, strămutare de hotare, alte cazuri
prevăzute de lege (ex.: întabularea unui drept în cartea funciară);
- pe de altă parte, există situaţii în care unele hotărâri
judecătoreşti, deşi nu sunt definitive, pot fi puse în executare (a
se vedea cazurile de execuţie vremelnică de drept – art.278
C.pr.civ.: plata salariilor sau altor drepturi provenite din raporturile
juridice de muncă, precum şi a sumelor cuvenite, potrivit legii,
şomerilor; despăgubiri pentru accidente de muncă; rente ori sume
datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru
copii, precum şi pensii acordate în cadrul asigurărilor sociale;

17
despăgubiri în caz de moarte sau vătămare a integrităţii corporale,
dacă despăgubirile s-au acordat sub formă de prestaţii băneşti
periodice; reparaţii grabnice; punerea sau ridicarea peceţilor ori
facerea inventarului; pricini privitoare la posesiune, numai în ceea
ce priveşte posesiunea; în cazul prevăzut de art.270 C.pr.civ.; în
orice alte cazuri prevăzute de lege. De asemenea, a se vedea:
situaţiile în care se poate acorda execuţia vremelnică
judecătorească („faţă cu temeinicia vădită a dreptului, starea de
insolvabilitate a debitorului sau existenţa unei primejdii vădite în
caz de întârziere a executării”); cazul încheierilor premergătoare
date în temeiul art.108/4 C.pr.civ., prin care s-a dispus aplicarea
amenzii judiciare sau plata de despăgubiri etc.

b) hotărârea să fie învestită cu formula executorie prevăzută de


art.269 C.pr.civ.
- potrivit art.373/3 C.pr.civ., cererea de învestire cu formulă
executorie se soluţionează prin încheiere de către preşedintele primei
instanţe;
- împotriva încheierii de respingere a cererii de învestire cu
formula executorie creditorul poate declara recurs în 5 zile de la
pronunţare (pentru creditorul prezent), respectiv de la comunicare
(pentru creditorul lipsă);
- învestirea cu formula executorie este o cerinţă de ordine
publică, debitorul putând invoca nelegalitatea învestirii sau lipsa ei doar
pe calea contestaţiei la executare.
- totuşi, unele categorii de hotărâri judecătoreşti nu trebuie
învestite cu formula executorie, precum: hotărârile date cu executare
vremelnică (art.374 C.pr.civ.); încheierile executorii; hotărârea
judecătorească dată în materie comercială care se aduce la îndeplinire
pe cale de executare silită şi care, purtând menţiunea că este

18
irevocabilă, constituie titlu executoriu fără efectuarea altor formalităţi
(art. 720/9 C.pr.civ.).

c) Hotărârile judecătoreşti străine care nu sunt executate voluntar


pot fi puse în executare pe teritoriul României în temeiul încuviinţării
date de tribunalul în circumscripţia căruia urmează să se facă
executarea sau unde domiciliază partea în contra căreia se face
executarea la cererea părţii interesate (exequatur);
- de regulă, executarea unei hotărâri judecătoreşti străine se
încuviinţează în următoarele condiţii:
- hotărârea este definitivă conform legii statului unde a fost
pronunţată;
- hotărârea a fost pronunţată de o instanţă competentă;
- există reciprocitate, fie şi de fapt, cu privire la efectele
hotărârilor judecătoreşti străine, între România şi statul a cărui
instanţă a pronunţat hotărârea;
- hotărârea este executorie potrivit legii statului în care s-a
pronunţat hotărârea;
- dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a
pierdut procesul, trebuie să se facă dovada că pentru termenul de
judecată la care au avut loc dezbaterile în fond partea a fost legal
citată, precum şi că actul de sesizare a instanţei i s-a comunicat în
timp util; de asemenea, că părţii i s-a creat posibilitatea de a
exercita calea de atac;
- dreptul a obţine executarea silită nu este prescris potrivit
legii române.
Notă. a) În ce priveşte recunoaşterea şi încuviinţarea executării
silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială
pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile
Regulamentului nr. 44/2001(CE), cererile formulate în acest scop de

19
către cei interesaţi sunt de competenţa tribunalului, hotărârea
pronunţată putând fi atacată numai cu recurs. În cazul hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită
recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un alt stat membru al
Uniunii Europene, competenţa de a emite certificatul îi aparţine primei
instanţe;
- în cazul în care, potrivit art. 57 din Regulamentul nr. 44/2001,
se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării pe teritoriul unui
alt stat membru al Uniunii Europene a unui act autentic, executoriu
potrivit legii române, competenţa de a emite certificatul îi aparţine
judecătoriei în a cărei circumscripţie se află emitentul actului.
b) În ce priveşte regulile aplicabile în cazul hotărârilor în materie
matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti:
- cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru
încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în
materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti pronunţate
într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor
Regulamentului nr. 2201/2003, sunt de competenţa tribunalului,
hotărârea pronunţată de acesta fiind supusă numai recursului, în
termen de 15 zile de la comunicare;
- în cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi
pentru care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un
alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite
certificatele necesare îi aparţine primei instanţe.

3.3. Titlul executoriu european

- în scopul de a se facilita executarea silită între ţările Uniunii Europene,


prin Legea nr. 191/2007 s-a stabilit că titlurile executorii privind drepturi de

20
creanţă având ca obiect obligaţia de plată a unei sume de bani necontestată,
constituite potrivit legii române, pot fi certificate, la cererea părţii interesate,
ca titluri executorii europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr.
805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului (CE);
- în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre
judecătorească, inclusiv cea care constată o tranzacţie judiciară sau o altă
învoială a părţilor în condiţiile legii, certificarea este de competenţa primei
instanţe;
- în cazul în care titlul executoriu este un alt act autentic, certificarea
este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află emitentul
actului;
- instanţa se pronunţă asupra cererii de eliberare a certificatului fără
citarea părţilor, prin încheiere. Încheierea prin care cererea a fost admisă nu
este supus niciunei căi de atac, iar aceea prin care cererea a fost respinsă
poate fi atacată cu recurs de către creditor în termen de 5 zile de la
pronunţare (pentru creditorul prezent), respectiv de la comunicare (pentru
creditorul care a lipsit);
- în termen de o lună de la comunicarea acestuia, debitorul poate
solicita instanţei competente să dispună retragerea certificatului în cazul în
care acesta ar fi fost emis fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de
Regulamentul nr. 805/2004. Instanţa dispune printr-o încheiere ce poate fi
atacată separat cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

21
Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ,
ÎNŞTIINŢAREA PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE
INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ

4.1. Cererea de executare silită

- reprezintă actul de procedură care, emanând de la creditor,


declanşează executarea silită;
- în lipsa unor dispoziţii legale care să o vizeze expres, cererii de
executare silită îi sunt aplicabile, cât priveşte determinarea elementelor ei de
conţinut, dispoziţiile art.82-84 C.pr.civ. privitoare la cererile în justiţie în
general. Astfel, ea trebuie să cuprindă: arătarea executorului judecătoresc
căruia i se solicită efectuarea executării; numele şi domiciliul (denumirea şi
sediul) creditorului şi debitorului; numele şi domiciliul reprezentantului, când
partea înţelege a acţiona printr-un reprezentant; obiectul cererii (punerea în
executare a titlului executoriu, cu precizarea formei de executare silită pe care
o alege); arătarea titlului executoriu; menţiunea că creanţa este certă, lichidă
şi exigibilă; menţiunea că debitorul refuză a-şi îndeplini obligaţia în mod
voluntar; semnătura.
- cererea se depune la executorul judecătoresc ales de creditor cu
observarea regulilor de competenţă;
- la cerere se vor anexa titlul executoriu (în copie), precum şi, când este
cazul, dovada calităţii de reprezentant (legal, convenţional sau judiciar).

22
4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului

- conform art.387 C.pr.civ., executarea silită poate începe, afară de


cazurile când legea prevede altfel, numai după ce se va comunica debitorului o
somaţie la care se anexează o copie a titlului executoriu;
- somaţia va cuprinde:
- denumirea şi sediul organului de executare;
- data emiterii somaţiei şi nr. dosarului de executare;
- numele şi domiciliul / denumirea şi sediul debitorului;
- arătarea titlului executoriu în baza căruia urmează a se face
executarea;
- termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bună-
voie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor
nerespectării acesteia;
- semnătura şi ştampila organului de executare.
- în ceea ce priveşte termenul în care debitorul este dator a-şi îndeplini
voluntar obligaţia, acesta diferă în funcţie de forma executării silite: o zi în
cazul urmăririi bunurilor mobile şi predării silite a bunurilor mobile; 2 zile în
cazul urmăririi silite a fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini; 15 zile
în cazul urmăririi silite a bunurilor imobile; 5 zile în cazul predării silite a
bunurilor imobile; 10 zile în cazul executării silite a altor obligaţii de a face sau
a obligaţiilor de nu face;
- comunicarea somaţiei se face conform regulilor stabilite de lege pentru
citarea şi comunicarea actelor de procedură în general (art.91-100 C.pr.civ.);
- înştiinţarea debitorului prin somaţie nu este necesară când legea
prevede o asemenea posibilitate (ex. nu este necesară, dacă instanţa dispune,
în cazul ordonanţei preşedinţiale - art.581 alin.ultim C.pr.civ.; în cazul
decăderii debitorului din termenul de graţie – art.382 C.pr.civ.; în ipoteza
aplicării art.573 C.pr.civ).

23
4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting
executarea silită

A) Prescripţia dreptului de a cere executarea silită:

- reglementarea generală a prescripţiei dreptului de a cere executarea


silită este oferită de dispoziţiile art.405-405/3 C.pr.civ.;
- termenul general de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită
este de 3 ani;
- ca excepţie, în cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale
imobiliare termenul general de prescripţie este de 10 ani;
- termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte
dreptul de a cere executarea silită (în cazul hotărârii judecătoreşti, de la data
rămânerii lor definitive, afară de situaţiile în care recursul este suspensiv de
executare, când începe a curge de la data pronunţării hotărârii irevocabile, ori,
dimpotrivă, când hotărârile primei instanţe sunt executorii (ex.: ordonanţa
preşedinţială, cazul hotărârilor cu executare vremelnică de drept, încheierile
executorii);
- în condiţiile legii, cursul prescripţiei poate fi suspendat sau întrerupt;
- cursul prescripţiei se suspendă:
- în caz de forţă majoră;
- când creditorul sau debitorul face parte din forţele armate
ale României, iar acestea se află pe picior de război;
- între părinţi sau tutore şi cel ce se află sub ocrotirea lor,
între curator şi acei pe care îi reprezintă, precum şi între orice altă
persoană care, în temeiul legii sau al hotărârii judecătoreşti,
administrează bunurile altora şi cei ale căror bunuri sunt astfel

24
administrate, prescripţia nu curge cât timp socotelile nu au fost date
şi aprobate;
- cât timp cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu are
reprezentant legal şi cât timp pentru cel cu capacitate de exerciţiu
restrânsă nu a fost desemnat cel care să-i încuviinţeze actele;
- între soţi în timpul căsătoriei;
- pe timpul cât suspendarea executării silite este prevăzută de
lege ori a fost stabilită de instanţă sau de alt organ jurisdicţional
competent;
- cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la
urmărire;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Prescripţia nu se suspendă atâta timp cât suspendarea s-a dispus la
cererea creditorului urmăritor.
- Efectul suspendării prescripţiei este acela de oprire a cursului
prescripţiei pe timpul cât dăinuie cauza de suspendare, el reluându-se la
încetarea acestei cauze; la reluare, se va socoti şi timpul scurs anterior.
- Cursul prescripţiei se întrerupe:
- pe data îndeplinirii de către debitor, înainte de începerea
executării silite sau în timpul acesteia, a unui act voluntar de
executare a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a
recunoaşterii, în orice mod, a datoriei;
- pe data depunerii cererii de executare silită, însoţite de
titlul executoriu, chiar dacă a fost adresată unui organ de
executare necompetent;
- pe data trimiterii spre executare a titlului executoriu, în
condiţiile art.453 alin.2 C.pr.civ.;
- pe data îndeplinirii în cursul executării silite a unui act de
executare;

25
- pe data depunerii cererii de reluare a executării în
condiţiile art.371/6 alin.1 C.pr.civ. (când s-au descoperit noi
bunuri ale debitorului);
- în alte cazuri prevăzute de lege.
- Întreruperea prescripţiei are ca efect ştergerea prescripţiei
începute înainte de apariţia cauzei de întrerupere şi curgerea unui nou
termen.
- Repunerea în termenul de prescripţie poate fi cerută instanţei de
executare de creditor în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării,
urmând a fi admisă doar în cazul în care împiedicarea creditorului de a
acţiona s-a datorat unor motive temeinice.

B) Suspendarea executării silite

- poate fi voluntară sau legală;


- Suspendarea voluntară concretizează principiul disponibilităţii, ea
intervenind: atunci când creditorul solicită aceasta; atunci când debitorul sau
altă persoană interesată au depus valoarea ce se cere ori, după caz, a bunului
reclamat.
- Suspendarea legală intervine:
- în cazul morţii debitorului, survenită după pornirea
executării silite, însă numai pentru 8 zile; când printre moştenitori
sunt minori, până la numirea reprezentantului legal;
- în cazul în care, exercitându-se recursul sau, după caz,
contestaţia în anulare ori revizuirea, instanţa a dispus
suspendarea executării hotărârii ce reprezintă titlu executoriu şi
care face obiectul acestor căi de atac;
- în cazul declarării apelului în termenul legal;
- până la soluţionarea cererii formulată de debitorul
terenului ipotecat în condiţiile art.492 alin.2 C.pr.civ.

26
- în cazul formulării contestaţiei la executare, dacă s-a
solicitat şi obţinut şi suspendarea executării silite;
- în cazul în care terţul ce se pretinde proprietar al bunului
imobil urmărit a formulat, înainte de împărţirea preţului
adjudecării, o cerere de evicţiune, instanţa de executare va putea
să dispună, la solicitarea adjudecatarului, suspendarea împărţelii
preţului până la judecarea cererii de evicţiune (art.521 C.pr.civ.);
- în cazul admiterii cererii formulate în cadrul urmăririi silite
imobiliare de debitor pentru ca plata datoriei să se facă din
veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale debitorului pe
timp de 6 luni (art.499 alin.2 C.pr.civ.).

C) Perimarea executării silite

- este o sancţiune procedurală care are ca efect desfiinţarea


actelor de executare, datorită inactivităţii creditorului;
- conform art.389 alin.1 C.pr.civ., dacă creditorul a lăsat să treacă
6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat
alte asemenea acte, executarea se perimă de drept şi orice parte
interesată poate cere desfiinţarea ei;
- termenul de perimare nu curge dacă actul de executare trebuia
îndeplinit din oficiu;
- în cazul în care executarea silită a fost suspendată din alte
motive decât la cererea creditorului, termenul de perimare curge de la
data încetării suspendării;
- Perimarea are ca efect desfiinţarea tuturor actelor de executare
îndeplinite în cauză.

27
D) Încetarea executării silite
- încetarea executării silite este un incident procedural care, potrivit
legii, intervine în următoarele cazuri:
- dacă s-a realizat integral obligaţia prevăzută în titlul
executoriu, s-au achitat cheltuielile de executare, precum şi alte
sume datorate potrivit legii. În acest caz executorul va urma a
preda debitorului titlul executoriu, menţionând pe acesta stingerea
totală a obligaţiilor;
- executarea silită nu mai poate fi efectuată ori continuată
din cauza lipsei de bunuri urmăribile ori a imposibilităţii de
valorificare a unor astfel de bunuri; şi în aceste cazuri, executorul
va restitui creditorului titlul executoriu, menţionând pe acesta
cauza restituirii şi partea din obligaţie ce a fost executată;
- creditorul a renunţat la executare;
- a fost desfiinţat titlul executoriu.

E) Alte impedimente care pot surveni în timpul executării silite,


împiedicând sau temporizând executarea silită sunt:
- acordarea unui termen de graţie în beneficiul debitorului de către
instanţa care a judecat pricina;
- termenul stabilit de lege pentru înştiinţarea prealabilă a debitorului;
- executarea silită nu se poate face decât în zilele lucrătoare şi, oricum,
nu înainte de ora 6 şi după ora 20. Totuşi, executarea silită începută va putea
continua în aceeaşi zi sau în zilele următoare, iar în cazurile urgente
preşedintele instanţei de executare va putea încuviinţa efectuarea executării
inclusiv în zilele nelucrătoare ori la alte ore decât cele sus-arătate;
- imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdicţie nu poate
fi urmărit silit înaintea urmăririi bunurilor sale mobile, afară de situaţia în care
imobilul urmărit este proprietatea comună a celor de mai sus şi a unei

28
persoane cu capacitate de exerciţiu deplină, iar obligaţia înscrisă în titlul
executoriu este comună (art.491 C.pr.civ.);
- în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat înstrăinat,
dobânditorul acestui bun, care nu este personal obligat pentru creanţa
ipotecară, poate să ceară instanţei de executare urmărirea altor imobile
ipotecate pentru aceeaşi obligaţie, aflate în posesiunea debitorului (art.492
alin.2 C.pr.civ.);
- creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş nu vor
putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate
comună, ei trebuind să ceară mai întâi împărţeala acestora. Creditorii personali
pot urmări însă cota-parte determinată a debitorului lor din imobilul aflat în
coproprietate fără a mai fi necesar să ceară împărţeala (art.493 C.pr.civ.);
- beneficiul de discuţiune şi beneficiul de diviziune în cazul fidejusiunii.

4.4. Contestaţia la executare

Definiţie:
- este mijlocul procedural specific fazei executării silite a
procesului civil prin intermediul căruia persoanele vătămate prin executare sau
interesate ori, în anumite condiţii, procurorul solicită instanţei anularea ori
îndreptarea unor acte de executare, anularea ori încetarea executării silite
însăşi, anularea titlului executoriu, efectuarea actului de executare a cărui
îndeplinire se refuză, obligarea executorului la începerea executării ori
lămurirea titlului executoriu.
- sub aspectul naturii sale juridice, contestaţia la executare are fie
caracterul unei căi de atac specifice executării silite (când este exercitată de
creditor sau debitor), fie al unei acţiuni civile (când este exercitată de un terţ

29
ce se pretinde proprietar al bunului ori bunurilor ce fac obiectul executării silite
sau invocă un alt drept real cu privire la acestea).

4.4.1. Subiectele contestaţiei la executare

- conform art.399 C.pr.civ., contestaţia la executare poate fi


făcută de către „cei interesaţi sau vătămaţi prin executare”.
- astfel fiind, pot introduce contestaţie la executare creditorul sau
debitorul, precum şi orice terţe persoane care pretind că li se urmăresc bunuri
nu pentru propria lor obligaţie, ci pentru a aceea a debitorului şi în raport cu
care ei nu sunt ţinuţi a răspunde;
- la îndemâna terţilor stau însă şi alte mijloace de apărare,
precum, după caz, acţiunea în revendicare ori cea posesorie sau acţiunea
confesorie de uzufruct.

4.4.2. Obiectul contestaţiei la executare:

- potrivit dispoziţiilor art.399 C.pr.civ. contestaţia la executare


poate avea ca obiect fie lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului
executoriu (caz în care ia forma contestaţiei la titlu), fie urmărirea silită însăşi
(caz în care este denumită contestaţie la executare propriu-zisă);
- prin contestaţia la titlu este pus în discuţie însuşi titlul
executoriu, însă nu sub aspectul validităţii sale de fond, ci doar în scopul
lămuririi, al clarificării înţelesului ori întinderii lui sau precizării limitelor lui de
aplicare. Prin urmare, nu s-ar putea pune în discuţie legalitatea ori temeinicia
titlului, căci acesta se află intrat în puterea lucrului judecat (dacă este o
hotărâre judecătorească), pentru aceasta părţilor fiindu-le recunoscute în faza
judecăţii, prin lege, căile de atac;
- prin contestaţia la executare propriu-zisă sunt puse în discuţie
aspecte de nelegalitate ale executării silite, precum: nerespectarea dispoziţiilor

30
privitoare la învestirea cu formulă executorie a titlului executorii; prescripţia
dreptului de a cere executarea silită; perimarea executării silite; caracterul
incert, nelichid sau neexigibil al creanţei creditorului; nerespectarea
termenelor, ulterioare somaţiei, după care se poate trece la efectuarea actelor
propriu-zise pentru executare; urmărirea unor bunuri declarate de lege ori de
părţi ca insesizabile; depăşirea limitelor în care pot fi urmărite veniturile
băneşti; urmărirea unor bunuri care nu-i aparţin debitorului; refuzul
nejustificat executorului judecătoresc de a îndeplini un anume act de
executare sau de a porni executarea silită; neobservarea dispoziţiilor legale
privitoare la condiţiile de timp şi formă cerute în legătură cu efectuarea
executării; intervenirea, ulterior rămânerii definitive sau irevocabile a hotărârii
judecătoreşti puse în executare, a unei cauze de stingere a obligaţiei
debitorului etc.
- regula este că printr-o contestaţie la executare nu se poate
modifica nici în totul şi nici în parte titlul executoriu ce întemeiază urmărirea.
Totuşi, ca excepţie, art.399 alin.ultim C.pr.civ. stabileşte că în cazul în care
executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o
instanţă judecătorească se pot invoca, în cadrul contestaţiei la executare,
apărări de fond (privitoare la existenţa, întinderea şi valabilitatea creanţei)
împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o cale de
atac. De asemenea, trebuie admisă ca excepţie, chiar dacă titlul executoriu
este reprezentat de o hotărâre dată de o instanţă judecătorească, ipoteza
invocării ca apărări de fond a unor cauze de stingere a obligaţiei consemnate
în titlul executoriu (precum plata voluntară, compensaţia etc.) ce au intervenit
după rămânerea definitivă sau irevocabilă a hotărârii, căci, obiectiv, acestea nu
puteau fi invocate în faza judecăţii.

4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare

31
- stabilirea instanţei competente este influenţată de obiectul
contestaţiei la executare.
- astfel, contestaţia la executare propriu-zisă se introduce la
instanţa de executare;
- contestaţia privitoare la înţelesul, întinderea sau aplicarea titlului
executoriu (contestaţia la titlu) se introduce la instanţa care a pronunţat
hotărârea ce se execută ori, în genere, la organul de jurisdicţie. Totuşi, dacă
se solicită lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu ce
nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare îi aparţine
instanţei de executare;
- contestaţia la titlu privitoare la dispoziţiile cu caracter civil
cuprinse într-o hotărâre judecătorească penală se soluţionează de către
instanţa penală care a pronunţat hotărârea ce se execută;
- contestaţia la executare propriu-zisă privitoare la executarea
dispoziţiilor cu caracter civil dintr-o hotărâre penală se soluţionează de către
instanţa civilă de executare.

4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare

- conform art.401 C.pr.civ., contestaţia se poate face în termen


de 15 zile de la data când:
- contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe
care îl contestă sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;
- cel interesat a primit, după caz, comunicarea (terţul
poprit) ori înştiinţarea (debitorul poprit) privind înfiinţarea popririi.
Dacă poprirea este înfiinţată asupra unor venituri periodice,
termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la
data efectuării primei reţineri din aceste venituri de către terţul
poprit;

32
- debitorul care contestă executarea însăşi a primit somaţia
ori, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face
fără somaţie, de la data când a luat cunoştinţă de primul act de
executare;
- când o terţă persoană pretinde, prin contestaţia la executare ce o
formulează, că asupra bunului supus urmăririi deţine un drept real, termenul
de 15 zile curge de la data când s-a efectuat vânzarea bunului (în cazul
executării silite indirecte) ori de la data predării silite (în cazul executării silite
directe) a bunului. Neintroducerea contestaţiei de către terţ în acest termen
atrage decăderea lui din dreptul de a formula contestaţie la executare, însă
terţului îi rămâne deschisă calea unei acţiuni de drept comun (revendicare,
acţiunea posesorie etc.) pentru protecţia dreptului său;
- contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului
executoriu se poate face oricând înăuntrul termenului de prescripţie a
dreptului de a cere executarea silită;
- în condiţiile art.103 alin.1 C.pr.civ., contestatorul poate solicita
repunerea în termenul de exercitare a contestaţiei la executare.

4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de


conţinut)

- în lipsa unor prevederi legale exprese rămân aplicabile dispoziţiile


art.82-84 C.pr.civ. privitoare la cererile în justiţie în general, ceea ce înseamnă
că ea trebuie să cuprindă: arătarea instanţei, numele şi domiciliul (sediul şi
denumirea) contestatorului şi ale intimatului ori intimaţilor, cele ale
reprezentantului, al executorului, obiectul (ce anume contestă), motivele de
fapt şi de drept ale contestaţiei, dovezile care susţin contestaţia şi semnătura;
dacă este cazul, se va alătura la cerere şi dovada calităţii de reprezentant;

33
- la depunerea contestaţiei se va face şi dovada plăţii taxei de timbru şi
a timbrului judiciar, calculate în raport cu dispoziţiile legii. In caz de admitere a
contestaţiei, taxa de timbru se restituie.

4.4.6. Procedura de judecată

- potrivit art.402 C.pr.civ., contestaţia la executare, fie propriu-zisă fie la


titlu, se judecă , de regulă, după procedura prevăzută pentru judecata în
primă instanţă. Regimul procedural al judecăţii este, în principal, următorul:
- părţile se citează;
- termenele fixate de instanţă trebuie să fie scurte;
- judecata se face de urgenţă şi cu precădere;
- hotărârea dată în soluţionarea unei contestaţii la titlu este
supusă căilor de atac recunoscute de lege împotriva hotărârii
reprezentând titlul executoriu;
- hotărârea (sentinţa) dată în primă instanţă cu privire la
contestaţia la executare propriu-zisă este atacabilă doar cu recurs;
totuşi, ea poate fi atacată inclusiv cu apel atunci când este
formulată de un terţ care se pretinde titular al unui drept real
asupra bunului urmărit sau când prin contestaţie s-a solicitat, de
către partea interesată şi împărţirea bunurilor comune;
- sub aspectul efectelor, reţinem că în cazul admiterii contestaţiei
instanţa dispune, după caz: anularea actului de executare contestat;
îndreptarea, când este posibil, a acestui act; anularea ori încetarea executării
silite însăşi; anularea ori lămurirea titlului executoriu; efectuarea actului de
executare a cărui îndeplinire a fost refuzată de executorul judecătoresc;
- în cazul respingerii contestaţiei contestatorul poate fi obligat, la
cererea celui interesat, la plata de despăgubiri pentru pagubele cauzate prin
întârzierea executării; când contestaţia a fost exercitată cu rea-credinţă,

34
instanţa va putea dispune şi obligarea lui la plata unei amenzi civile de la 50 la
700 lei.

4.4.7. Suspendarea executării silite

- art.403 C.pr.civ. permite instanţei învestite cu soluţionarea contestaţiei


ca până la soluţionarea acesteia sau a altei cereri privind executarea silită să
dispună suspendarea judecăţii;
- afară de cazurile în care legea ar stabili altfel, prealabil dispunerii
suspendării instanţa este datoare să stabilească, în sarcina contestatorului, o
cauţiune;
- când bunurile supuse urmăririi sunt perisabile („supuse stricăciunii,
pieririi sau deprecierii”) se va putea suspenda doar distribuirea preţului, însă
nu şi vânzarea bunurilor;
- instanţa se pronunţă asupra cererii prin încheiere executorie
susceptibilă de a fi atacată separat cu recurs în termen de 15 zile de la
comunicarea ei cu părţile;
- în cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea stabilită de lege,
preşedintele instanţei poate dispune fără citarea părţilor, prin încheiere,
suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea de către instanţă a
cererii de suspendare. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac;
- cauţiunea ce trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea
obiectului cererii sau de 500 lei pentru cererile neevaluabile în bani, cauţiunea
depusă fiind deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.

35
Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII

- desemnează, în principiu, restabilirea situaţiei anterioare executării


silite întrucât titlul executoriu sau executarea silită însăşi au fost desfiinţate;
- sub aspectul restabilirii situaţiei anterioare trebuiesc făcute
următoarele precizări:
a) conform regulii afirmate de art.404/1 alin.2 C.pr.civ.,
bunurile asupra cărora s-a făcut executarea se vor restitui celui
îndreptăţit (concret, este vorba de: executarea silită directă;
poprirea ce poartă asupra unor sume de bani; urmărirea silită
asupra bunurilor imobile);
b) această regulă nu este însă de aplicaţie generală,
deoarece în cazul urmăririi bunurilor mobile, a fructelor neculese şi
a recoltelor prinse de rădăcini, precum şi în cazul popririi titlurilor
de valoare, repunerea în situaţia anterioară se realizează prin
restituirea de către creditor, în favoarea debitorului, a sumei
rezultate din vânzare, actualizate în raport cu rata inflaţiei. Fac
excepţie situaţiile de urmărire silită a bunurilor imobile, când: 1)
adjudecatar este creditorul; 2) a existat fraudă din partea terţului
adjudecatar (ex. mituieşte executorul judecătoresc pentru a face o
executare silită nelegală). Într-o asemenea situaţie, repunerea în
situaţia anterioară ia forma restituirii către debitor a bunului ce a
făcut obiectul urmăririi, vânzarea fiind desfiinţată ori de câte ori
adjudecatarul a fost de rea-credinţă.

- În ce priveşte procedura de soluţionare a cererii de întoarcere a


executării, vom avea în vedere că:
- restabilirea situaţiei anterioare nu se realizează de drept,
fiind necesar ca debitorul îndreptăţit să formuleze o cerere cu
acest obiect;
- instanţa competentă să soluţioneze această cerere este
cea care a desfiinţat titlul executoriu (instanţa de apel, recurs sau
care a judecat o cale de atac de retractare) ori executarea silită
însăşi (ex.: instanţa ce a soluţionat contestaţia la executare);
- când instanţa de recurs a hotărât casarea cu trimitere, iar
hotărârea reprezintă titlul executoriu, însă nu a dispus şi
întoarcerea executării, măsura va putea fi luată, la cererea părţii,
de către instanţa ce rejudecă fondul după casare;
- când întoarcerea executării nu s-a dispus în condiţiile de
mai sus, ea va putea fi cerută în condiţiile dreptului comun, la
instanţa competentă potrivit regulilor generale în materie de
competenţă;
- când titlul executoriu emis de un alt organ jurisdicţional
decât o instanţă judecătorească a fost desfiinţat de acest organ
ori de un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoreşti,
iar modalitatea restabilirii situaţiei anterioare nu este prevăzută de
lege ori, deşi este prevăzută, nu s-a luat această măsură, ea se va
putea obţine prin sesizarea, printr-o cerere, a instanţei
judecătoreşti competente potrivit dreptului comun.

Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE

- pot fi supuse executării silite veniturile şi bunurile debitorului, însă


numai în măsura necesară realizării drepturilor creditorilor şi sub condiţia ca
legea sau părţile să nu le fi declarat neurmăribile;

38
- rezultă, deci, că numai bunurile aflate în patrimoniul debitorului pot
face obiectul executării silite, fiind de excepţie situaţia în care pot fi supuse
urmăririi bunuri aparţinând unor terţi (ex.: imobilul ipotecat de către debitor şi
vândut unui terţ);
- în cazul executării silite directe, obiectul executării silite coincide cu
obiectul obligaţiei arătate în titlul executoriu;
- în cazul executării silite indirecte, obiectul executării silite este
reprezentat de oricare dintre bunurile urmăribile aflate în patrimoniul
debitorului la momentul executării, fiind posibilă inclusiv urmărirea bunurilor
viitoare (ex.: poprirea asupra salariului).

6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire

Vom distinge, sub acest aspect, după cum urmează:


a) Bunuri insesizabile (exceptate de la urmărire) datorită caracterului lor
inalienabil:

- dreptul de uz şi dreptul de abitaţie, acestea având caracter


direct personal;
- bunuri inalienabile temporar şi, prin aceasta, şi insesizabile (ex.:
locuinţele cumpărate prin creditare, din fondul locativ de stat, caz în
care cumpărarea nu poate fi făcută fără autorizarea prealabilă a CEC,
conform Decretului-Lege nr.61/1990; bunurile cumpărate în rate,
conform HG nr.280/1990).

b) Bunuri insesizabile în considerarea scopului pentru care sunt folosite,


cu următoarele distincţii:

39
b.1.- bunuri supuse unei insesizabilităţi necondiţionate (în
sensul că este fără interes dacă debitorul mai deţine ori nu şi alte
bunuri urmăribile) şi absolute (în sensul că este fără însemnătate
felul creanţei), şi anume:
- bunurile de uz personal sau casnic strict necesare
debitorului şi familiei sale, precum şi obiectele de cult
religios, dacă nu sunt mai multe de acelaşi fel;
- alimentele necesare debitorului şi familiei sale pe
timp de două luni, iar dacă debitorul se ocupă exclusiv cu
agricultura, alimentele necesare până la noua recoltă,
animalele destinate obţinerii mijloacelor de existenţă şi
furajele necesare pentru aceste animale până la noua
recoltă;
- combustibilul necesar debitorului şi familiei sale
pentru trei luni de iarnă;
- bunurile declarate neurmăribile prin alte dispoziţii
legale.
b.2.- bunuri supuse unei insesizabilităţi condiţionate şi
relative, sens în care avem în vedere că bunurile care servesc la
exercitarea ocupaţiei debitorului nu pot fi urmărite decât numai în
lipsa altor bunuri urmăribile şi doar pentru obligaţii de întreţinere,
chirii, amenzi sau alte creanţe privilegiate asupra imobilelor. Dacă
debitorul se ocupă cu agricultura nu vor putea fi urmărite, în
măsura necesară continuării lucrărilor în agricultură, inventarul
agricol, inclusiv animalele de muncă, furajele pentru aceste
animale şi seminţele pentru cultura pământului, afară de cazul în
care asupra acestor bunuri există un drept de gaj sau privilegiu
pentru garantarea creanţei.

c) Bunuri insesizabile în temeiul voinţei părţilor

40
- astfel, art. 371/4 C.pr.civ. prevede că în tot cursul executării
silite, sub supraveghea organului de executare, creditorul şi debitorul
pot conveni ca aceasta să se efectueze, în tot sau în parte, numai
asupra veniturilor băneşti ale debitorului, ca vânzarea bunurilor supuse
urmăririi să se facă prin bună învoială sau ca plata obligaţiei să se facă
în alt mod admis de lege.

6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului

În ce priveşte veniturile debitorului, distingem între:


a) Venituri supuse unei insesizabilităţi absolute, dar parţiale (parţiale,
adică doar o parte a acestora nu poate fi urmărită, cealaltă făcând obiect al
urmăririi). Astfel:
- salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile
acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se
plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de
existenţă ale acestuia pot fi urmărite:
- până la ½ din venitul net lunar pentru sumele datorate cu
titlu de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;
- până la 1/3 din venitul lunar net pentru orice alte datorii;
- dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume,
urmărirea nu poate depăşi ½ din venitul lunar net al debitorului,
afară de cazul când legea prevede, prin norme speciale, altfel;
- veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc
periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor lui de
existenţă, pot fi urmărite, în cazul în care sunt mai mici decât
cuantumul salariului minim net pe economie, doar asupra părţii ce
depăşeşte jumătate din acest cuantum.

41
b) Venituri supuse unei insesizabilităţi relative şi parţiale
- astfel, ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă,
compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului
individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele
cuvenite şomerilor, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu
titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor
cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, afară de cazurile când
legea ar dispune altfel. Aceste venituri vor putea fi urmărite în limita a
½ din cuantumul lor, iar distribuirea lor, ca de altfel şi a veniturilor
insesizabile absolut şi parţial, mai sus-arătate, se va realiza cu
respectarea ordinii de preferinţă stabilite de art.563 C.pr.civ.;

c) Venituri insesizabile absolut şi total


- întră în această categorie alocaţiile de stat şi indemnizaţiile
pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de
maternitate şi cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate
de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu
destinaţie specială, stabilite potrivit legii, care nu pot fi urmărite pentru
nici un fel de datorii.

Sancţiunea nerespectării celor de mai sus este nulitatea urmăririi


silite.

Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ

Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE

42
1.1. Definiţie
- este acea formă de executare silită indirectă prin care creditorul tinde
la realizarea creanţei sale prin vânzarea bunurilor mobile ale debitorului;
- cunoaşte următoarele etape: a) identificarea şi sechestrarea bunurilor;
b) vânzarea bunurilor; c) distribuirea sumei obţinute prin vânzare.

1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor

- dacă se constată că a trecut o zi de la comunicarea somaţiei către


debitor, iar acesta nu şi-a executat voluntar şi în totul obligaţia ce-i revine
potrivit titlului executoriu, executorul judecătoresc de pe lângă instanţa de
executare se va deplasa la domiciliul debitorului sau la locul unde se află
bunurile, inclusiv la locul deţinerii lor de către un terţ;
- executorul va proceda la somarea verbală a debitorului, solicitându-i
să plătească ceea ce datorează, după care, constatând refuzul debitorului de a
plăti, va proceda la identificarea bunurilor, precum şi la evaluarea lor cu
acordul creditorului şi debitorului;
- când acest acord al părţilor nu se poate realiza, executorul
judecătoresc va solicita efectuarea unei expertize de stabilire a valorii lor de
circulaţie, o copie a raportului de expertiză urmând a fi comunicată debitorului;
- dacă uşile debitorului sunt închise şi acesta refuză să le deschidă sau
când refuză să deschidă uşile camerelor ori ale mobilelor sau dacă nici
debitorul, nici o rudă care să-l reprezinte, nu sunt prezenţi, executorul
judecătoresc trebuie să fie, sub sancţiunea nulităţii, însoţit de un lucrător de
poliţie ori de primar sau un ajutor al acestuia;
- după ce uşile s-au deschis în condiţiile de mai sus, lucrătorul de poliţie,
primarul sau ajutorul său se pot retrage, fiind suficientă înlocuirea lor cu doi
martori având deplină capacitate de exerciţiu;

43
- deschiderea camerelor şi obiectelor de mobilier trebuie făcută treptat,
creditorul neavând obligaţia de a fi prezent la efectuarea acestor acte de
executare, însă având dreptul de a participa, dacă doreşte;
- executorul judecătoresc va întocmi de îndată un proces-verbal, care va
cuprinde:
- enunţarea titlului executoriu în virtutea căruia se face
urmărirea;
- arătarea, când este cazul, a bunurilor cu privire la care
creditorul a arătat că doreşte a fi urmărite;
- numele, prenumele şi domiciliul părţilor, ale executorului
judecătoresc, precum şi ale altor persoane care au fost de faţă la
urmărire;
- menţiunea că debitorul a fost somat verbal să plătească,
precum şi răspunsul lui, când a fost de faţă;
- descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii fiecărui
bun, după aprecierea executorului judecătoresc, dacă aceasta
este cu putinţă;
- arătarea locului, zilei şi orei când s-a făcut urmărirea.
- acest proces-verbal trebuie să fie semnat de executorul judecătoresc,
precum şi de toate persoanele ce au participat la urmărire;
- întocmirea procesului-verbal marchează momentul sechestrării
bunurilor urmărite, având şi semnificaţia începutului executării silite propriu-
zise; totodată, din momentul sechestrării bunurilor debitorul nu mai poate
dispune de ele pe tot timpul cât durează executarea, sub sancţiunea unei
amenzi civile de la 200 lei la 1000 lei, în cazul în care fapta nu constituie
infracţiune, debitorul putând fi obligat inclusiv la plata unor eventuale
despăgubiri cauzate creditorului, conform procedurii arătate de art.108/3-
108/5 C.pr.civ.

44
- un exemplar al procesului-verbal se lasă debitorului sau, când el
lipseşte, la domiciliul său, după cum, când este cazul, un exemplar se va lăsa
şi custodelui;
- debitorul va putea folosi bunurile sechestrate numai dacă, faţă de
natura lor, acestea nu-şi pierd din valoare prin întrebuinţare, iar prin
sechestrare au fost lăsate în custodia debitorului;
- sechestrul dispus de executorul judecătoresc poate fi: simplu, cu sigilii
sau cu ridicata;
- sechestrul simplu presupune lăsarea bunurilor în custodia debitorului,
însă numai dacă atât debitorul, cât şi creditorul sunt de acord;
- sechestrul cu sigilii, poate fi dispus de executor doar dacă există
pericolul ca debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile
sechestrate; bunurile rămân deci la debitor, însă pe fiecare dintre ele ori pe
uşa camerei sau dulapului în care se află se va aplica sigiliu. Prin urmare,
înfiinţarea unui sechestru cu sigilii exclude posibilitatea ca debitorul să poată
folosi bunurile, chiar dacă, prin natura lor, ele n-ar pierde din valoare ca
urmare a folosirii;
- sechestrul cu ridicata presupune încredinţarea bunurilor unui terţ
numit custode şi poate fi dispus dacă: 1) debitorul refuză să primească
bunurile în custodie ori nu este prezent la înfiinţarea sechestrului; 2) creditorul
se opune lăsării bunurilor în custodia debitorului întrucât există pericolul ca
debitorul să înstrăineze, să substituie ori să deterioreze bunurile sechestrate;
- când custode este o altă persoană decât debitorul, aceasta are dreptul
la o remuneraţie stabilită de executorul judecătoresc avându-se drept criteriu
activitatea depusă de custode. Remuneraţia acordată custodelui, precum şi
celelalte cheltuieli pe care le presupune ridicarea bunurilor vor fi plătite cu
anticipaţie de către creditorul urmăritor, însă acesta se va putea îndestula cu
precădere la finele executării, din suma obţinută prin vânzarea bunurilor;
- când bunurile supuse sechestrării sunt sume în lei sau valută, titluri de
valoare, obiecte din metale preţioase, pietre preţioase, obiecte de artă, colecţii

45
valoroase sau alte asemenea bunuri, sechestrarea acestora se face
întotdeauna cu ridicata, în sensul că bunurile se depun cel târziu a doua zi la
unităţi specializate, semnarea procesului-verbal de sechestru urmând a fi
făcută, în acest caz, şi de funcţionarul ce a primit bunurile;
- dacă executorul judecătoresc constată că bunurile mobile ale
debitorului au fost deja sechestrate în cadrul unei alte executări silite, va arăta
în procesul-verbal această împrejurare, precum şi numele executorului
judecătoresc ce face urmărirea, declarând şi el urmărite aceste bunuri;

1.3. Valorificarea bunurilor urmărite


- valorificarea bunurilor sechestrate se poate face într-una din
următoarele modalităţi:
- vânzarea directă de către executorul judecătoresc;
- vânzarea făcută de debitor;
- vânzarea bunurilor la licitaţie publică;
- alte modalităţi prevăzute de lege.

b.1. Vânzarea directă – constă în vânzarea bunului către un terţ


care, manifestându-şi voinţa de a cumpăra, plăteşte preţul cerut;
- potrivit legii, executorul poate proceda, cu acceptul ambelor
părţi, la valorificarea bunurilor prin vânzare directă către cumpărătorul
care oferă cel puţin preţul stabilit prin acordul creditorului şi debitorului
sau, în lipsă, prin expertiză.

b.2. Vânzarea făcută de către debitor

46
- conform art.431 alin.2 C.pr.civ., executorul judecătoresc va
putea, dacă şi creditorul este de acord, să-i încuviinţeze debitorului să
procedeze el însuşi la valorificarea bunurilor sechestrate;
- în acest caz, debitorul este obligat să-l informeze în scris pe
executor despre ofertele primite, indicând numele şi domiciliul
(denumirea şi sediul) potenţialului cumpărător, precum şi termenul în
care acesta din urmă se angajează să consemneze preţul propus.

b.3. Vânzarea la licitaţie publică


Regimul procedural ataşat acestei modalităţi de vânzare
presupune, în principal, următoarele:
- în termen de o zi de la întocmirea procesului-verbal de sechestru
ori, în cazul în care i se încuviinţase debitorului efectuarea vânzării, însă
aceasta nu s-a realizat, în termen de o zi de la data la care potenţialul
cumpărător se obligase a consemna preţul propus, executorul
judecătoresc este obligat să fixeze data, ora şi locul licitaţiei;
- despre acestea executorul îl va înştiinţa pe debitor, însă nu şi pe
creditor;
- locul vânzării este acela unde se află bunurile sechestrate sau,
când există motive temeinice, un altul stabilit de către executor;
- sub aspectul termenului de vânzare, art.434 C.pr.civ. dispune că
vânzarea nu se va putea face în mai puţin de două săptămâni, nici în
mai mult de două luni calculat de la data procesului-verbal de sechestru
ori, după caz, de la data la care potenţialul cumpărător se obligase a
consemna preţul;
- acest termen va putea fi scurtat sau prelungit atunci când
creditorul şi debitorul o solicită de comun acord; de asemeni, va putea fi
scurtat de către executor din oficiu atunci când sunt supuse vânzării
bunuri perisabile;

47
- cu cel puţin 3 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie,
executorul va întocmi publicaţia de vânzare;
- publicaţia de vânzare va arăta: data, ora şi locul licitaţiei;
bunurile oferite spre vânzare şi preţul de începere a licitaţiei pentru
fiecare dintre ele (preţul stabilit prin acordul părţilor ori, când el lipseşte,
cel stabilit prin expertiză);
- publicaţia de vânzare va fi afişată la locul licitaţiei, la sediul
organului de executare al primăriei de la locul vânzării bunurilor şi la cel
al instanţei de executare, iar atunci când se apreciază ca necesar
vânzarea va fi anunţată şi într-un ziar de largă circulaţie;
- când datorită formulării unei contestaţii sau dacă părţile au
convenit, precum şi atunci când data, locul sau ora vânzării au fost
schimbate de către autoritatea competentă, se vor face alte publicaţii şi
anunţuri, în aceleaşi condiţii;
- costul acestor publicaţii şi anunţuri va fi avansat de către
creditor, el urmând a-l recupera din sumele obţinute prin vânzare;
- în regulă, poate participa la licitaţie orice persoană (inclusiv
creditorii urmăritori sau intervenienţii) care, cel mai târziu până la
începerea licitaţiei, a consemnat la Trezoreria Statului, la Casa de
Economii şi Consemnaţiuni sau la orice altă instituţie bancară, la
dispoziţia executorului judecătoresc, cel puţin 10% din preţul de
începere a licitaţiei pentru bunurile pe care intenţionează să le cumpere;

- în ziua stabilită pentru vânzare, executorul se va deplasa la locul


unde se află bunurile; dacă bunurile se află în altă localitate, executorul
va fi însoţit de un lucrător de poliţie, de primarul localităţii ori de un
ajutor al acestora;
- când bunurile au fost sechestrate cu sigilii, se vor rupe sigiliile;
când s-a numit un custode, el va preda bunurile către executor, primind
de la acesta chitanţă liberatorie;

48
- vânzarea se face în mod public de către executorul
judecătoresc, acesta oferind spre vânzare fiecare bun în parte sau mai
multe împreună, în funcţie de natura şi destinaţia lor;
- preţul de începere a licitaţiei este cel arătat în publicaţiile de
vânzare, adjudecatar urmând a fi declarat acela care după trei strigări
succesive, făcute la intervale de timp care să permită opţiuni şi
suprasolicitări, oferă preţul cel mai mare;
- dacă nu se obţine preţul de începere a licitaţiei, bunurile ar fi
vândute, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, sub condiţia de a
fi serios; în caz de preţ egal, va fi preferat cel care are un drept de
preemţiune asupra bunului urmărit;
- validitatea vânzării nu este afectată dacă a existat un singur
ofertant;
- după adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat să depună
de îndată întregul preţ, în numerar, cu ordin de plată sau prin orice alt
instrument legal de plată. Totuşi, executorul judecătoresc îi va putea
acorda adjudecatarului un termen de până la 5 zile în interiorul căruia
să depună suma;
- când adjudecatar este un creditor urmăritor sau intervenient,
acesta nu poate dobândi bunul la un preţ mai mic de 75% din preţul de
începere a licitaţiei; dacă adjudecatar este creditorul urmăritor, iar la
urmărire nu participă alţi creditori ori aceştia se află într-un rang de
preferinţă inferior celui al creditorului adjudecatar, el va putea depune
în contul preţului întreaga sa creanţă ori, după caz, o parte din ea;
- executorul este obligat să consemneze, de îndată, sumele de
bani obţinute, păstrând dovada consemnării;
- dacă adjudecatarul nu depune preţul de îndată ori în termenul
ce i-a fost acordat de executor, licitaţia se va relua, fiind posibilă şi
valorificarea bunului printr-o altă formă de vânzare; în acest caz, primul
adjudecatar va suporta costurile celei de-a doua vânzări, precum şi

49
eventuala scădere a preţului, aceste sume urmând a fi constatate de
executor printr-un proces-verbal cu valoare de titlu executoriu; ele pot fi
reţinute din cauţiunea de 10% din preţ, depusă de primul adjudecatar
anterior licitaţiei.
- închiderea licitaţiei are loc de îndată ce sumele obţinute prin
vânzare sunt suficiente pentru îndestularea creditorilor şi acoperirea
cheltuielilor de executare;
- după închiderea licitaţiei executorul va întocmi un proces-verbal
care va descrie desfăşurarea acesteia şi rezultatul ei, proces-verbal ce
va fi semnat de executor, creditor, debitor şi adjudecatar;
- executorul judecătoresc îi va elibera fiecăruia dintre adjudecatari
o dovadă care va face menţiune despre data şi locul licitaţiei, numele
adjudecatarului, bunul adjudecat şi preţul adjudecării;
- această dovadă constituie titlu de proprietate; în cazul titlurilor
de credit normative (ex.: acţiunile nominative) adjudecatarul va putea
obţine transferul acestora pe numele său în temeiul unei copii legalizate
de pe procesul-verbal menţionat mai sus.
- vânzarea făcută în condiţiile de mai sus are ca principal efect
transmiterea către adjudecatar a dreptului de proprietate asupra
bunului (bunurilor);
- din momentul plăţii integrale a preţului, adjudecatarul este
îndreptăţit la a-i fi predat bunul;
- când adjudecatarului i s-a acordat un termen de plată, predarea
bunului se va face doar după plata preţului, însă până la predare
adjudecatarul suportă riscul pieririi bunului (res perit domino);
- desfiinţarea vânzării la licitaţie va putea fi dispusă împotriva
terţului adjudecatar care a plătit preţul doar dacă a existat fraudă din
partea acestuia;
- când adjudecatar a fost creditorul, vânzarea va putea fi
desfiinţată „dacă există temei de nulitate”.

50
1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat

- dacă bunul (bunurile) nu s-au putut vinde, orice creditor care, potrivit
legii, putea cere executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului le
poate prelua în contul creanţei sale la preţul de începere a licitaţiei;
- dacă preţul este mai mare decât valoarea creanţei, creditorul va prelua
bunul doar dacă depune, la data preluării ori în termenul acordat de executor,
diferenţa dintre preţ şi valoarea creanţei;
- când mai mulţi creditori declară că doresc să preia bunul, atribuirea se
va face cu respectarea ordinii de preferinţă stabilite de art.563 şi 564 C.pr.civ.;
- când nici creditorul nu doreşte preluarea, bunurile rămân
indisponibilizate cel mult 6 luni de la data sechestrării lor. In interiorul acestui
termen executorul poate proceda la o nouă valorificare a bunurilor; dacă nici
astfel bunurile nu au putut fi valorificate, ele se restituie debitorului.

51
Capitolul 2. POPRIREA

2.1. Definiţie. Poprirea este acea formă de executare silită indirectă


prin care creditorul urmăreşte sumele de bani, titlurile de valoare sau alte
bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană
sau pe care aceasta o le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice
existente la data formulării cererii de poprire.

2.2. Subiectele popririi


- poprirea presupune, obişnuit, trei subiecte: creditorul popritor,
debitorul poprit şi terţul poprit;
- de esenţa popririi nu este însă numărul subiectelor, ci acela al
raporturilor juridice existente la data formulării cererii: un raport juridic
existent între creditorul popritor şi debitorul poprit; un alt raport juridic
existent între debitorul poprit şi terţul poprit, ambele fiind raporturi de
obligaţie, în sensul că debitorul poprit datorează creditorului popritor, iar terţul
poprit îi datorează debitorului poprit;
- creditorului popritor îi revine obligaţia de a dovedi atât propria sa
calitate, cât şi pe aceea a debitorului poprit şi a terţului poprit;
- calitatea de creditor popritor o pot avea atât creditorii chirografari, cât
şi cei care se bucură de o garanţie reală sau personală ori de privilegii;
- cererea de poprire poate fi formulată şi de creditorul creditorului
(art.974 C.pr.civ.), precum şi de procuror, însă acesta din urmă numai pentru
apărarea intereselor minorilor, persoanelor puse sub interdicţie şi dispăruţilor
(art.45 alin.ultim C.pr.civ.);
- procedura popririi nu exclude pluralitatea creditorilor, fie pentru că mai
mulţi creditori pornesc procedura împotriva unui singur debitor, fie pentru că
la poprirea pornită de un singur creditor se alătură alţi creditori ai debitorului
poprit;
- în situaţia pluralităţii creditorilor, distribuirea sumei deţinute de terţul
poprit se va face conform art.563 şi urm. C.pr.civ., iar când este cazul şi cu
respectarea art.409 C.pr.civ.;
- debitor poprit este persoana fizică sau juridică ţinută de îndeplinirea
obligaţiei înscrise în titlul executoriu şi care are calitatea de creditor al terţului
poprit;
- terţ poprit poate fi orice persoană fizică sau juridică ce are calitatea de
debitoare a debitorului poprit.

2.3. Obiectul popririi

- de pe temeiul art.452 C.pr.civ., obiectul popririi poate reprezentat de:


sumele de bani pe care debitorul poprit le are de primit de la terţul poprit;
titlurile de valoare deţinute de terţi (titluri de împrumut, acţiuni sau obligaţiuni
emise de societăţile comerciale), efectele de comerţ (cambia, cecul, biletul la
ordin şi, în genere, contul curent sau alte bunuri mobile incorporale);
- pot forma obiect al popririi şi sumele datorate în viitor debitorului (cele
care corespund unor creanţe neajunse încă la scadenţă), însă plata efectivă a
unor asemenea creanţe va fi făcută doar în momentul exigibilităţii lor;
- pot fi urmărite, de asemenea, şi veniturile periodice (ex. salariile) ale
debitorului, care pot face obiect al popririi deşi nu sunt însă exigibile, însă
plata efectivă va fi făcută de terţul poprit doar pe măsura ce vor deveni
exigibile;
- nu sunt însă supuse executării silite prin poprire:
- sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute
de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;

54
- sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări
primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea
unor programe ori proiecte;
- sumele necesare plăţii drepturilor salariale, dar nu mai mult de 6
luni de la data înfiinţării popririi.

2.4. Procedura popririi

- presupune două faze: una - întotdeauna obligatorie – a înfiinţării


popririi (incluzând, în regulă, şi eliberarea sau distribuirea sumelor) şi o alta, a
cărei parcurgere este condiţionată de conduita terţului poprit – validarea
popririi, şi care presupune sesizarea instanţei de executare.

a) Înfiinţarea popririi

- în scopul înfiinţării popririi, creditorul este dator să formuleze o cerere


de poprire care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de art.82, 83
C.pr.civ., să arate titlul executoriu în temeiul căruia se solicită poprirea şi
valoarea creanţei (capital, dobânzi şi cheltuieli de judecată);
- organul competent să soluţioneze această cerere, deci să dispună
înfiinţarea popririi, este executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul
debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit;
- cu caracter de excepţie, înfiinţarea popririi este dispusă de instanţa de
fond din oficiu, de îndată ce a devenit executorie hotărârea prin care s-a
dispus obligarea debitorului la a-i plăti creditorului sume datorate cu titlu de
obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii ori sume datorate cu titlu de
despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea

55
integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului
sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor;
- poprirea se înfiinţează fără somaţie printr-o adresă, însoţită de o copie
de pe titlul executoriu, comunicată terţului;
- copia de pe titlul executoriu va fi certificată de executor că este
conformă cu titlul executoriu;
- despre înfiinţarea popririi va fi înştiinţat şi debitorul, de către executor;
- prin adresa de poprire, terţului – care din acest moment devine poprit
– i se va pune în vedere interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau
bunurile mobile incorporale ce i le datorează sau pe care i le va datora în
viitor, acestea fiind declarate poprite în măsura necesară realizării obligaţiei
înscrise în titlul executoriu;
- adresa de înfiinţare a popririi trebuie să cuprindă numele şi domiciliul
debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul
lor, precum şi codul de înregistrare fiscală;
- dacă poprirea are ca obiect venituri dintre acelea arătate de art.409
alin.1-5 C.pr.civ. (salarii, ajutoare pentru incapacitate de muncă etc.),
indisponibilizarea se face în limitele şi condiţiile arătate de acest articol;
- efectul înfiinţării popririi este reprezentat de indisponibilizarea, în
măsura necesară realizării creanţei creditorului popritor, a sumelor ori
bunurilor mobile incorporale datorate de terţ, astfel că orice plată pe care el i-
o face debitorului n-ar putea fi opusă creditorului, deci nu este liberatorie
pentru terţ, care va putea fi urmărit în continuare;
- dacă poprirea fusese anterior înfiinţată ca măsură asigurătorie şi nu a
fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, terţului poprit i se va
comunica o copie certificată de pe titlul executoriu;
- indisponibilizarea sumelor de bani ori, în genere, a bunurilor obiect al
popririi va înceta dacă debitorul consemnează cu afectaţiune specială, la
dispoziţia creditorului popritor, întreaga valoare a creanţei; în acest caz,

56
debitorul este dator să înmâneze recipisa de consemnare a sumei executorului
judecătoresc, acesta urmând să-l înştiinţeze pe terţul poprit;
- în cazul în care creanţa creditorului priveşte sume datorate cu titlu de
obligaţie de întreţinere, alocaţie pentru copii sau despăgubiri pentru repararea
pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, poprirea rămâne în fiinţă şi atunci când debitorul îşi schimbă locul de
muncă sau este pensionat, într-o atare ipoteză unitatea de la care debitorul
pleacă fiind obligată să trimită unităţii ce reprezintă noul loc de muncă al
debitorului sau, după caz, organului de ocrotire socială, înscrisurile prin care
s-a înfiinţat poprirea (adresa de poprire şi copia titlului executoriu), acestea
devenind, de la data primirii înscrisurilor, terţ poprit. Dacă debitorul părăseşte
unitatea, iar aceasta nu cunoaşte noul lui loc de muncă, îl va încunoştinţa pe
creditor despre această împrejurare, urmând ca după ce creditorul află noul
loc de muncă al debitorului să informeze unitatea, care va proceda la
trimiterea înscrisurilor către acest nou loc de muncă;
- în termen de 15 zile de la comunicarea adresei de înfiinţare a popririi,
iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor de la data scadenţei lor, terţul
poprit este obligat să consemneze la CEC suma de bani ori, dacă obiectul
urmăririi sunt bunuri mobile incorporale, să le indisponibilizeze şi să trimită
dovada executorului;
- dacă creanţa creditorului priveşte o sumă datorată cu titlu de pensie
de întreţinere, alocaţie pentru copii sau despăgubiri pentru cauză de moarte,
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar executarea se face asupra
salariului sau altor venituri periodice ale debitorului, terţul poprit este obligat
ca, în acelaşi termen, să-i plătească în mod direct creditorului suma ce i se
datorează, aceasta urmând a-i fi trimisă la domiciliul sau reşedinţa pe care el
le-a indicat, cheltuielile trimiterii căzând în sarcina debitorului;
- când asupra aceleiaşi sume sunt înfiinţate mai multe popriri, terţul
poprit va proceda conform celor arătate mai sus, având însă şi obligaţia de a

57
comunica executorului judecătoresc ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi
creditori, precum şi sumele poprite de fiecare;
- dacă sumele de bani poprite se află în conturi bancare, pot face
obiectul executării silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât
şi încasările viitoare;
- când debitorul este titular de conturi bancare, atât sumele existente în
contul debitorului la data comunicării adresei de poprire, cât şi cele provenite
din încasările viitoare, se indisponibilizează în măsura necesară realizării
creanţei, băncii fiindu-i interzisă, până la achitarea integrală a obligaţiei
înscrise în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite
prin poprire, efectuarea oricărei plăţi sau a altei operaţiuni care ar putea
diminua suma indisponibilizată, afară de cazurile în care prin lege s-ar stabili
altfel;
- aceleaşi dispoziţii sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se
înfiinţează asupra bunurilor mobile incorporale ce s-ar afla în păstrarea unor
unităţi specializate.

Eliberarea (distribuirea) sumei de bani consemnate

- va fi făcută de executor, însă doar după trecerea a 15 zile de la


primirea de către el a dovezii de consemnare a sumei la CEC;
- când poprirea are ca obiect titluri de valoare sau alte bunuri mobile
incorporale executorul trebuie, mai întâi, să realizeze valorificarea acestora
urmând procedura aplicabilă vânzării bunurilor mobile aflate în posesia
debitorului, însă ţinând seama de regulile prevăzute în legile speciale privitoare
la aceste bunuri. Suma obţinută printr-o asemenea valorificare va putea fi,
după caz, eliberată sau distribuită către creditori;
- când sunt înfiinţate mai multe popriri, iar sumele cuvenite creditorilor
sunt mai mari decât suma urmărită, executorul va face distribuirea conform
dispoziţiilor art.562-571 C.pr.civ.

58
b) Validarea popririi

- este dispusă de instanţa de executare atunci când terţul poprit nu-şi


îndeplineşte obligaţiile ce-i revin în urma înfiinţării popririi, inclusiv în cazul în
care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit;
- instanţa de executare poate fi sesizată, prin cerere, de creditor, debitor
sau de organul de executare, în termen de 3 luni de la data când terţul poprit
trebuia să consemneze ori să plătească suma pretinsă de creditor sau să
indisponibilizeze bunurile mobile incorporale;
- cererea de validare se soluţionează cu citarea părţilor (creditor,
debitor, terţ poprit);
- cel care formulează cererea de validare are sarcina de a dovedi că
terţul poprit îi datorează creanţa debitorului;
- dacă o asemenea dovadă este făcută, instanţa va pronunţa o sentinţă
prin care dispune validarea popririi, obligând terţul poprit să-i plătească
creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, putând dispune şi
amendarea cu 200 - 1000 lei a terţului care cu rea-credinţă a refuzat să-şi
îndeplinească obligaţiile;
- dacă o asemenea dovadă nu a fost făcută, prin sentinţă se va desfiinţa
poprirea înfiinţată de executorul judecătoresc;
- sentinţa este susceptibilă de atacare cu apel, respectiv recurs în
condiţiile dreptului comun;
- dacă nici după validarea popririi terţul nu înţelege a-şi executa
obligaţia, patrimoniul lui va putea fi urmărit, pe calea executării silite,
creditorul putând alege oricare din formele de executare silită indirectă
permise de lege.

59
Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE
ŞI A RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI

- atunci când creditorul deţine un titlu executoriu, el poate urmări


fructele neculese ori recoltele prinse de rădăcini ce se află în proprietatea
debitorului său (debitorul poate fi şi uzufructuar al fondului, însă bunurile
trebuie să se afle în proprietatea sa);
- urmărirea silită a unor asemenea fructe sau recolte nu se poate face
decât în maximum 6 săptămâni înaintea coacerii lor;
- înfiinţarea sechestrului se face după regulile specifice urmăririi silite a
bunurilor mobile, somaţia de plată trebuind însă să-i fie comunicată debitorului
cu cel puţin 2 zile înaintea începerii urmăririi propriu-zise;
- vânzarea la licitaţie urmează, de asemenea, regulile specifice vânzării
bunurilor mobile, fiind posibilă fie vânzarea fructelor sau a recoltelor aşa cum
sunt prinse de rădăcini, fie după ce vor fi culese.

Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR


IMOBILE

4.1. Definiţie: este acea formă de executare silită indirectă prin care
se valorifică bunurile imobile ale debitorului pentru ca din suma rezultată
creditorul să poată fi îndestulat.
- pot face obiectul urmăririi silite imobiliare:
- imobilele prin natura lor, sub condiţia de a se afla în circuitul
civil;
- imobilele prin destinaţie (art.468-470 C.civ.), însă numai odată
cu fondul pe care îl deservesc;

60
- imobilele prin obiectul la care se aplică (uzufructul imobilelor şi
dreptul de servitute, acesta din urmă numai odată cu fondul dominant
căruia îi profită);
- dreptul de superficie;
- conform art.489 alin.1 C.pr.civ. urmărirea imobilelor înscrise în cartea
funciară se face pe corpuri de proprietate în întregimea lor, putând fi însă
supuse urmăririi, în mod separat, construcţiile ce formează o proprietate
distinctă de sol, drepturile privitoare la proprietatea pe etaje sau pe
apartamente, precum şi orice alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le
declară imobile;
- când sunt supuse urmăririi mai multe imobile, procedura de
vânzare trebuie îndeplinită pentru fiecare în parte.

4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie

- pentru pornirea executării este necesară formularea unei cereri de


către creditor, acesta fiind dator să indice în cuprinsul cererii şi imobilul a cărui
valorificare o doreşte;
- executorul se va deplasa la imobil, încheind un proces-verbal de
situaţie care va cuprinde, pe lângă denumirea şi sediul organului de executare,
titlul executoriu în temeiul căruia se face urmărirea, identificarea imobilului,
semnătura şi ştampila executorului judecătoresc, precum şi o descriere cât mai
detaliată a imobilului supus urmăririi;
- ulterior încheierii procesului-verbal de situaţie, executorul îl va soma pe
debitor, solicitându-i executarea voluntară a obligaţiei, totodată menţionând
că, în caz contrar, se va trece la vânzarea imobilului arătat în procesul-verbal.
Somaţia va cuprinde şi datele de identificare ale imobilului, precum şi
menţiunea că s-a luat măsura înscrierii ei în cartea funciară;

61
- executorul judecătoresc are obligaţia de a-i solicita biroului de carte
funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială se află situat imobilul să
înscrie somaţia în cartea funciară;
- notarea somaţiei în cartea funciară indisponibilizează imobilul urmărit,
în sensul că:
- orice act de înstrăinare sau constituire de drepturi reale
(drepturile de proprietate sau dezmembrăminte ale acestora) este
inopozabil creditorului şi adjudecatarului, afară de cazurile expres
prevăzute de lege, precum şi de cazul în care aceştia s-au declarat de
acord cu acest act ori dacă debitorul sau dobânditorul subsecvent al
imobilului a consemnat sumele ce corespund valorii integrale a creanţei,
dobânzilor la aceasta şi cheltuielilor de executare;
- orice act de închiriere, de arendare ori de cesiune de venituri
făcut de debitor sau de dobânditorul subsecvent nu îi este opozabil
creditorului urmăritor sau adjudecatarului; actele făcute înaintea notării
somaţiei în cartea funciară le sunt însă opozabile, ei putând eventual
cere, în condiţiile legii, doar revocarea lor printr-o acţiune pauliană;
- indiferent de comunicarea ori necomunicarea somaţiei, orice
chirie sau arendă plătită debitorului înainte de scadenţă îi este opozabilă
creditorului urmăritor sau adjudecatarului doar dacă este constatată prin
act scris cu data certă.

4.3. Vânzarea imobilului

- imobilul ce face obiectul urmăririi poate fi vândut în una din


următoarele modalităţi: vânzarea directă; vânzarea de către debitorul însuşi
conform art.431 alin.2 C.pr.civ.; vânzarea la licitaţie publică; alte modalităţi
permise de lege.

62
4.4. Vânzarea la licitaţie

- procedura de vânzare nu poate începe înainte de trecerea a 15 zile


(calculate după sistemul exclusiv) de la primirea somaţiei, totodată fără ca
debitorul să fi făcut plata datoriei;
- preţul imobilului va fi stabilit de executor cu acordul părţilor (creditor şi
debitor), iar în lipsa acestui acord se va solicita unui expert stabilirea valorii de
circulaţie a bunului;
- executorul va cere biroului de carte funciară să-i comunice drepturile
reale şi eventualele sarcini care grevează imobilul, titularii unor asemenea
drepturi urmând a fi înştiinţaţi de către executor cu privire la existenţa
urmăririi, după care vor fi citaţi la termenele ce s-au fixat pentru vânzarea
imobilului;
- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau
servitute întabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, prin expertize se va
stabili, separat de valoarea imobilului şi valoarea acestor drepturi. Stabilirea
prin expertiză nu este necesară dacă valoarea acestor drepturi se găsea deja
determinată şi înscrisă în cartea funciară;
- din momentul emiterii somaţiei executorul poate, dacă apreciază ca
necesar pentru buna administrare a imobilului (încasarea veniturilor,
efectuarea cheltuielilor, reprezentare în litigii etc.), ori dacă o solicită
creditorul, să numească un administrator-sechestru;
- poate fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau oricare
altă persoană fizică sau juridică;
- când este numit un altul decât debitorul, executorul îi va fixa o
remuneraţie în raport cu activitatea depusă, stabilind şi modalitatea de plată a
ei;

63
- revocarea administratorului-sechestru va putea fi dispusă de executor
la cererea oricărei persoane interesate, în caz de neîndeplinire a obligaţiilor
stabilite în sarcina sa, instanţa de executare putându-l obliga şi la plata de
despăgubiri;
- în termen de 5 zile de la stabilirea preţului imobilului, executorul va
întocmi publicaţia de vânzare, elementele ei de conţinut fiind cele stabilite prin
art.504 alin.1 C.pr.civ.;
- termenul stabilit pentru vânzare nu va putea fi nici mai scurt de 30
zile, nici mai lung de 60 zile, calculat de la data afişării publicaţiei de vânzare
la locul stabilit pentru desfăşurarea licitaţiei;
- publicaţia de vânzare va fi afişată de executor la propriul său sediu, la
acela al instanţei de executare, la locul situării imobilului, la sediul primăriei în
a cărei rază teritorială este situat imobilul, precum şi la locul unde se
desfăşoară licitaţia (dacă este altul decât acela al situării imobilului);
- la cererea oricărei persoane interesate, executorul va anunţa vânzarea
şi într-un ziar de largă circulaţie;
- despre data, ora şi locul vânzării debitorul va fi înştiinţat prin grija
executorului;
- când urmărirea poartă asupra imobilului unui minor sau pus sub
interdicţie, o copie de pe publicaţia de vânzare trebuie depusă şi la parchetul
de pe lângă instanţa de executare;
- participanţii la licitaţie sunt datori să depună la Trezoreria Statului, la
Casa de Economii şi Consemnaţiuni CEC – S.A. sau la orice altă instituţie
bancară, la dispoziţia executorului, prealabil termenului stabilit pentru vânzare,
o cauţiune reprezentând 10% din preţul la care imobilul a fost evaluat;
- sunt exoneraţi de plata cauţiunii creditorii ce deţin creanţe în rang util,
precum şi coproprietarii, alături de debitor, ai imobilului;
- participarea la licitaţie este precedată de formularea ofertei de
cumpărare la care va fi ataşată recipisa;

64
- vânzarea se poate face: la sediul organului de executare; al instanţei
de executare; la locul situării imobilului; în orice alt loc cu privire la care se
apreciază că ar înlesni valorificarea. In comune, vânzarea se poate efectua şi
la sediul primăriei în a cărei rază este situat imobilul;
- vânzarea se face în mod public, fiind distinctă pentru fiecare imobil sau
corp de proprietate. Totuşi, dacă mai multe corpuri de proprietate sunt
grevate cu o unică ipotecă ori dacă corpul de proprietate este compus din mai
multe parcele, executorul poate dispune, la cererea debitorului sau a
creditorului, ca vânzarea să se facă deodată pentru mai multe corpuri de
proprietate sau, dimpotrivă, separat, pentru fiecare parcelă în parte;
- când corpurile de proprietate sau parcelele se vând separat, ordinea
vânzării este cea stabilită de debitor, în lipsa unei asemenea indicări urmând a
fi stabilit de executor;
- licitaţia începe prin citirea de către executor a publicaţiei de vânzare şi
a ofertelor primite;
- oferirea spre vânzare va fi făcută de executor, prin strigări succesive,
la intervale de timp care să permită opţiuni şi supralicitări, pornindu-se de la
preţul care, oferit fiind de un licitator, îl depăşeşte pe cel arătat în publicaţia
de vânzare;
- în lipsa unui asemenea preţ de ofertă, licitaţia va porni de la preţul
arătat în publicaţia de vânzare;
- dacă imobilul este grevat de un drept de uzufruct, uz, abitaţie sau
servitute întabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de
vânzare strigările vor începe de la preţul cel mai mare oferit sau, în lipsă, de la
cel fixat prin licitaţie, scăzut cu valoarea acestor drepturi astfel cum a fost
stabilită prin expertiză ori, după caz, la înscrierea lor în cartea funciară;
- când datorită existenţei unor asemenea drepturi nu s-a putut obţine
un preţ suficient pentru acoperirea creanţelor ipotecare înscrise anterior,
executorul va relua licitaţia în aceeaşi zi, oferind imobilul liber de aceste
drepturi;

65
- dacă nu este oferit preţul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se
va amâna pentru un nou termen ce nu va putea depăşi 60 zile, urmând a se
face şi o nouă publicaţie de licitaţie;
- la acest nou termen licitaţia începe de la un preţ de 75% din cel la
care imobilul a fost evaluat, iar dacă nici acesta nu se obţine, imobilul se va
vinde, la acelaşi termen, la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă există un
singur ofertant;
- executorul îl va declara adjudecatar pe cel care a oferit preţul conform
celor de mai sus, în caz de preţ egal urmând a fi preferat cel care are un drept
de preemţiune asupra bunului;
- când participantul la licitaţie este un creditor urmăritor sau
intervenient, acesta nu va putea să-şi adjudece bunul la un preţ mai mic de
75% din cel de evaluare;
- executorul este obligat să întocmească un proces-verbal privitor la
desfăşurarea şi rezultatul licitaţiei, şi care trebuie semnat de executor,
creditor, debitor şi de adjudecatar;
- adjudecatarul trebuie să depună preţul la dispoziţia executorului în
termen de cel mult 30 zile calculat de la data vânzării, scăzând din el valoarea
cauţiunii depuse anterior licitaţiei;
- când adjudecatar este un creditor el va putea să depună în contul
preţului propria sa creanţă, iar dacă aceasta este mai redusă decât preţul, şi
diferenţa necesară. Când există creditori cu creanţe prioritare celei a
adjudecatarului, acesta este ţinut să depună, până la concurenţa preţului de
adjudecare, şi suma necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care
acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ;
- dacă adjudecatarul nu depune preţul în termenul legal, imobilul se va
scoate din nou la vânzare, primul adjudecatar urmând să suporte cheltuielile
noii licitaţii şi eventuala scădere de preţ. Primul adjudecatar are posibilitatea
de a achita la noul termen de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care este
obligat să suporte numai cheltuielile noii licitaţii;

66
- la cererea adjudecatarului executorul va putea, cu acordul
creditorului, să încuviinţeze plata preţului în rate, stabilind avansul, numărul
ratelor, cuantumul lor şi data scadenţei.

4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării

- după plata integrală a preţului sau, în cazul vânzării în rate, a


avansului, precum şi după expirarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 401
alin. 1 lit. c) C.pr.civ., executorul va întocmi actul de adjudecare, elementele
lui de conţinut fiind cele arătate de art.516 C.pr.civ.;
- un exemplar al actului de adjudecare se va preda adjudecatarului
constituind titlul său de proprietate asupra imobilului;
- dacă imobilul a fost vândut cu plata preţului în rate, executorul va
înainta un exemplar al actului de adjudecare biroului de carte funciară pentru
a se înscrie în cartea funciară interdicţia de înstrăinare şi grevare a imobilului,
până la plata integrală a preţului şi a dobânzii corespunzătoare;
- un exemplar al actului de adjudecare se va preda, în cazul vânzării în
rate, şi creditorului urmăritor pentru a-i servi ca titlu executoriu împotriva
cumpărătorului, dacă acesta nu va plăti la scadenţă ratele datorate.

Efectele adjudecării sunt, în principal, următoarele:


- adjudecatarul dobândeşte dreptul real supus urmăririi;
- adjudecatarul are dreptul la fructe;
- adjudecatarul poate pretinde posesia bunului;
- adjudecatarul dobândeşte dreptul de a dispune de bun, afară de cazul
în care cumpărarea s-a făcut cu plata preţului în rate, când, în lipsa unui acord
al creditorilor, bunul nu va putea fi înstrăinat sau grevat mai înainte de plata
integrală a preţului;

67
- de la data adjudecării adjudecatarul datorează dobânzi până la plata
integrală a preţului şi suportă toate sarcinile imobilului (dacă a cumpărat cu
aceste sarcini, vezi art.509 alin.3 C.pr.civ.);
- de la data întabulării dreptului de proprietate al adjudecatarului,
imobilul rămâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini ce au garantat drepturi
de creanţe, titularii acestora din urmă putându-le realiza exclusiv din preţul
obţinut prin vânzare. Când preţul adjudecării se plăteşte în rate, sarcinile ce
prevalează imobilul se sting la plata ultimei rate;
- se vor menţine drepturile reale întabulate ulterior înscrierii în CF a
vreunei ipoteci, însă numai dacă adjudecarea s-a făcut cu păstrarea acestor
drepturi, conform art.509 alin.3 C.pr.civ.;
- adjudecatarul are dreptul să fie garantat contra evicţiunii de către
debitorul urmărit.

4.6. Cererea în evicţiune privind imobilul adjudecat

- Conform art.520 alin. 2 C.pr.civ., orice cerere de evicţiune, totală sau


parţială, privitoare la imobilul adjudecat poate fi făcută în termen de 3 ani de
la data înscrierii actului de adjudecare în CF, însă numai în cazul imobilelor
înscrise pentru prima dată în cartea funciară în baza actului de adjudecare;
- pentru imobilele deja înscrise în cartea funciară, orice cerere de
evicţiune, totală sau parţială, este stinsă dacă de la data înregistrării cererii de
înscriere formulată de dobânditorul anterior ale dreptului înscris în folosul
terţului au trecut cel puţin 3 ani;
- dacă adjudecatarul a fost evins total sau parţial, el îl poate acţiona pe
debitor pentru despăgubiri. Când averea debitorului nu este suficientă,
adjudecatarul îi va putea urmări şi pe creditorii ce au încasat preţul
adjudecării, în limita sumei ce au încasat-o;
- când cererea în evicţiune este introdusă anterior împărţirii preţului
adjudecării, instanţa de executare, la solicitarea adjudecatarului, va putea să

68
suspende, cu sau fără cauţiune, împărţeala preţului până la judecarea
definitivă a cererii de evicţiune;
- cererea în evicţiune va putea fi pornită doar dacă, anterior, terţul nu
încercase, pe calea contestaţiei la executare, valorificarea dreptului, în caz
contrar existând autoritate de lucru judecat.

69
Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR
REALIZATE PRIN EXECUTAREA SILITĂ

- suma de bani realizată prin executarea silită indirectă, precum şi


veniturile debitorului, se distribuie între creditori până la realizarea integrală
(dacă este posibil) a drepturilor lor, suma rămasă disponibilă urmând a se
preda debitorului;
- distribuirea sau eliberarea sunt făcute de executorul judecătoresc;
- participă la distribuirea sumei atât creditorul ori creditorii urmăritori
(deci cei care au pornit executarea silită), cât şi aceia care au intervenit în
timpul executării, depunând titlurile lor de creanţă până la data întocmirii de
către executorul judecătoresc a procesului-verbal de eliberare sau distribuire a
sumei rezultate din executare;
- când executarea silită a fost pornită de mai mulţi creditori ori dacă pe
timpul executării au depus titlurile de creanţă şi alţi creditori, executorul
procedează la distribuirea sumei conform următoarei ordini de preferinţă,
afară de cazurile în care legea ar prevedea expres altfel:
1. creanţele reprezentând cheltuieli de judecată, pentru măsuri
asigurătorii sau de executare silită, pentru conservarea bunurilor al căror preţ
se distribuie, precum şi orice alte cheltuieli făcute în interesul comun al
creditorilor;
2. creanţele reprezentând salarii şi alte datorii asimilate acestora,
pensiile, sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru întreţinerea
şi îngrijirea copiilor, pentru maternitate, pentru incapacitate temporară de
muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, refacerea sau întărirea sănătăţii, ajutoarele
de deces acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi creanţele
reprezentând obligaţia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte,
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
3. creanţele rezultând din obligaţia de întreţinere, alocaţii pentru copii
sau obligaţia de plată a altor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de
existenţă;
4. creanţele bugetare provenite din impozite, taxe, contribuţii şi din
alte sume stabilite potrivit legii, datorate bugetului de stat, bugetului
asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale;
5. creanţele rezultând din împrumuturi acordate de stat;
6. creanţele reprezentând despăgubiri pentru repararea pagubelor
pricinuite proprietăţii publice prin fapte ilicite;
7. creanţele rezultând din împrumuturi bancare, din livrări de produse,
prestări de servicii sau executări de lucrări, precum şi din chirii sau arenzi;
8. creanţele reprezentând amenzi cuvenite bugetului de stat sau
bugetelor locale;
9. alte creanţe.
- dacă există creditori care deţin drepturi de gaj ori ipotecă sau privilegii
conservate în condiţiile legii asupra bunului vândut, la distribuirea sumei
creanţele lor vor fi plătite după cele menţionate la punctul 1 de mai sus;
- ordinea de preferinţă acordată creanţei principale va fi urmată şi de
sumele reprezentând dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume accesorii
creanţei principale;
- în cazul în care unul din titlurile depuse de creditorii urmăritori conţine
obligaţia debitorului de a plăti o sumă de bani în mod periodic, iar bunurile
rămase în patrimoniul debitorului după efectuarea executării sau veniturile sale
nu asigură plata în viitor a ratelor datorate, executorul judecătoresc sau partea
interesată va solicita instanţei în circumscripţia căreia se face executarea să
stabilească suma globală cu care creditorul va participa la distribuirea sumei
realizate prin urmărire. Instanţa hotărăşte cu citarea părţilor, printr-o încheiere
supusă doar recursului;

72
- eliberarea sau distribuirea sumei obţinute prin urmărire se va putea
face numai după trecerea unui termen de 15 zile de la data depunerii sumei şi
sub condiţia citării debitorului şi a creditorilor urmăritori sau intervenienţi;
- cu privire la modul de eliberare sau distribuire a sumei rezultate din
executare executorul va întocmi de îndată un proces-verbal, care va fi semnat
inclusiv de persoanele interesate şi care sunt prezente;
- partea nemulţumită de modalitatea de eliberare sau distribuire a
sumelor este îndreptăţită să-i solicite executorului să consemneze obiecţiunile
sale, putând face şi contestaţie la executare în termen de 3 zile de la
întocmirea procesului-verbal, la instanţa de executare;
- formularea contestaţiei suspendă de drept eliberarea sau distribuirea
sumei;
- judecata se face de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor.

73
Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ

Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE


- conform art.572 C.pr.civ., în cazul în care obligaţia debitorului
prevăzută în titlul executoriu constă în lăsarea posesiunii unui bun, predarea
unui bun ori a folosinţei acestuia în desfiinţarea unei construcţii, plantaţii sau
altei lucrări ori în îndeplinirea oricărei alte activităţi stabilite pentru realizarea
drepturilor creditorului, iar debitorul nu execută de bună-voie obligaţia sa în
termenul prevăzut în somaţie, executorul sau, după caz, creditorul, în raport
cu împrejurările cauzei şi natura obligaţiei ce se execută, va proceda fie la
executarea silită, fie va sesiza instanţa de executare în vederea aplicării unei
amenzi civile;
- toate formele de executare silită directe presupun somarea debitorului
prealabil executării silite propriu-zise, însă atunci când creditorul justifică o
nevoie urgentă sau există pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire,
preşedintele instanţei de executare va putea dispune, la cererea creditorului,
prin încheiere irevocabilă, dată fără citarea părţilor, ca executarea silită a
obligaţiilor de mai sus să se facă de îndată şi fără somaţie.

Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE

- dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei debitorul nu-şi


îndeplineşte obligaţia de a preda un bun mobil determinat prin calitate şi
cantitate, executorul judecătoresc se va deplasa la locul situării bunului,
ridicându-l de la debitor sau de la terţul care îl deţine şi predându-l creditorului
conform cu drepturile acestuia stabilite prin titlul executoriu.
- executorul judecătoresc va încheia un proces-verbal care să ateste
îndeplinirea executării, stabilind totodată cheltuielile de executare pe care
urmează să le plătească debitorul. Procesul-verbal astfel întocmit constituie
titlu executoriu în privinţa cheltuielilor de executare stabilite în sarcina
debitorului.

Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE

- dacă în termen de 5 zile de la primirea somaţiei, debitorul obligat la a


părăsi sau preda un imobil nu îşi îndeplineşte această obligaţie, executorul
judecătoresc se va deplasa la imobil, cerându-i debitorului să-l părăsească de
îndată, în caz de refuz putând solicita sprijinul agenţilor forţei publice pentru a-
l pune pe creditor în drepturile sale;
- când în imobil se găsesc bunuri mobile ce nu formează obiectul
executării silite şi pe care debitorul nu le ridică singur, executorul va numi, pe
cheltuiala debitorului, un custode căruia îi va încredinţa bunurile.
- despre îndeplinirea executării executorul va întocmi un proces-verbal
având conţinutul stabilit de art.388 C.pr.civ.

Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A


FACE
(art.580/2- 580/4, 580/5)

- dacă în termen de 10 zile de la primirea somaţiei debitorul refuză să


îndeplinească obligaţia de a o face arătată în titlul executoriu şi care nu
presupune faptul personal al debitorului, creditorul poate:

76
a) să solicite executorului prin cerere executarea silită a obligaţiei,
dacă natura obligaţiei permite aceasta (ex.: demolarea unui gard);
b) să solicite instanţei de executare să îl autorizeze, să
îndeplinească obligaţia el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala
debitorului. In acest caz, instanţa va hotărî, cu citarea părţilor, prin
încheiere irevocabilă .
- în aceste două ipoteze executarea obligaţiei se va putea face şi cu
ajutorul organelor de poliţie, jandarmerie, dacă debitorul se opune;
- când executarea obligaţiei implică faptul personal al debitorului ( este
cazul obligaţiilor intuitu personae), aceasta se poate realiza prin aplicarea
mijlocului de constrângere indirectă al unei amenzi civile.
- în acest caz, creditorul va solicita instanţei de executare, prin
cerere, obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în favoarea
statului, în cuantum de 20 lei până la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere
până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Instanţa
judecătorească va judeca cererea cu citarea părţilor, prin încheiere
irevocabilă;
- când prin întârzierea în executarea obligaţiei de mai sus,
creditorul a fost prejudiciat, el poate cere instanţei de executare
obligarea debitorului la a-i plăti daune-interese. Instanţa va judeca
cererea cu citarea părţilor, prin încheiere executorie supusă doar
recursului;
- dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligaţia
prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanţa care a
dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere
în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu. Instanţa
va dispune cu citarea părţilor, prin încheiere;
- în scopul acoperirii prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea
obligaţiei de a face intuitu personae, creditorul poate cere şi obligarea

77
debitorului la plata de daune interese, instanţa pronunţându-se cu
citarea părţilor, printr-o încheiere supusă doar recursului;
- amenda civilă aplicată debitorului va putea fi anulată, în tot sau
în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul
executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de
contestaţie la executare;
- prin dispoziţie expresă legiuitorul a prevăzut că pentru
neexecutarea obligaţiilor ce nu ar putea fi îndeplinite de o altă persoană
decât debitorul nu se pot acorda daune cominatorii.

Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU


FACE

- se realizează prin aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor


specifice executării obligaţiilor de a face, sus-arătate;
- când debitorul nu a respectat o obligaţie de a nu face, creditorul va
putea solicita instanţei de executare să desfiinţeze el însuşi sau prin alte
persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările realizate de acesta prin
nerespectarea obligaţiei. Instanţa va judeca cererea cu citarea părţilor, prin
încheiere irevocabilă.

78
Cuprins

Titlul I. PARTEA GENERALĂ ............................................................... 3


Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE........................................................ 3
1.1. Definiţie ................................................................................. 3
1.2. Modalităţile şi formele executării silite....................................... 3
1.3. Participanţii la executarea silită ................................................ 4
1.3.1. Părţile.............................................................................. 4
1.3.1.1. Identificarea părţilor....................................................... 4
1.3.1.2. Coparticiparea procesuală............................................... 6
1.3.1.3. Drepturile şi obligaţiile comune ale creditorului şi debitorului
......................................................................................................... 7
1.3.1.4. Drepturi specifice creditorului.......................................... 8
1.3.1.5. Obligaţii specifice creditorului.......................................... 9
1.3.1.6. Obligaţii specifice debitorului .......................................... 9
1.3.2. Instanţa judecătorească ................................................... 9
1.3.2.1. Competenţa materială şi teritorială .................................. 9
1.3.2.2. Atribuţiile şi prerogativele instanţei de judecată.............. 10
1.3.3. Organul de executare ..................................................... 11
1.3.3.1. Definiţie ...................................................................... 12
1.3.3.2. Atribuţiile executorului judecătoresc .............................. 12
1.3.3.3. Competenţa executorilor judecătoreşti........................... 13
1.3.3.4. Conflictul de competenţă .............................................. 14
1.3.3.5. Recuzarea ................................................................... 14
1.3.3.6. Răspunderea executorului judecătoresc ......................... 14
1.3.4. Procurorul ...................................................................... 15
1.3.5. Terţii ............................................................................ 15
Capitolul 2. DREPTUL DE A PORNI EXECUTAREA SILITĂ.................... 16
Capitolul 3. TITLURILE EXECUTORII ................................................ 17
3.1. Definiţie ............................................................................... 17
3.2. Hotărârea judecătorească în calitate de titlu executoriu ........... 17
3.3. Titlul executoriu european ..................................................... 20
Capitolul 4. CEREREA DE EXECUTARE SILITĂ, ÎNŞTIINŢAREA
PREALABILĂ A DEBITORULUI. UNELE INCIDENTE LA EXECUTAREA SILITĂ.. 22
4.1. Cererea de executare silită .................................................... 22
4.2. Înştiinţarea prealabilă a debitorului ........................................ 23
4.3. Incidente care împiedică, temporizează sau sting executarea silită
.......................................................................................................... 24
4.4. Contestaţia la executare........................................................ 29
4.4.3. Instanţa competentă să judece contestaţia la executare .... 31
4.4.4. Termenul de exercitare a contestaţiei la executare ............ 32
4.4.5. Cererea de contestaţie la executare (elemente de conţinut) 33
4.4.6. Procedura de judecată .................................................... 34
4.4.7. Suspendarea executării silite............................................ 35
Capitolul 5. INTOARCEREA EXECUTĂRII ........................................... 37
Capitolul 6. OBIECTUL EXECUTĂRII SILITE....................................... 38
6.1. Bunuri exceptate de lege de la urmărire ................................. 39
6.2. Regimul juridic al veniturilor debitorului .................................. 41
Titlul II. EXECUTAREA SILITĂ INDIRECTĂ ........................................ 42
Capitolul 1. URMĂRIREA BUNURILOR MOBILE .................................. 42
1.1. Definiţie ............................................................................... 43
1.2. Identificarea şi sechestrarea bunurilor .................................... 43
1.3. Valorificarea bunurilor urmărite............................................. 46
1.4. Imposibilitatea vânzării bunului sechestrat .............................. 51
Capitolul 2. POPRIREA .................................................................... 53
2.1. Definiţie ............................................................................... 53
2.2. Subiectele popririi ................................................................. 53
2.3. Obiectul popririi .................................................................... 54
2.4. Procedura popririi ................................................................. 55

80
Capitolul 3. URMĂRIREA SILITĂ A FRUCTELOR NECULESE ŞI A
RECOLTELOR PRINSE DE RĂDĂCINI ......................................................... 60
Capitolul 4. URMĂRIREA SILITĂ ASUPRA BUNURILOR IMOBILE ......... 60
4.1. Definiţie ............................................................................... 60
4.2. Formalităţile premergătoare vânzării la licitaţie........................ 61
4.3. Vânzarea imobilului............................................................... 62
4.4. Vânzarea la licitaţie............................................................... 63
4.5. Actul de adjudecare şi efectele adjudecării.............................. 67
Capitolul 5. ELIBERAREA ŞI DISTRIBUIREA SUMELOR REALIZATE PRIN
EXECUTAREA SILITĂ ............................................................................... 71
Titlul III. EXECUTAREA SILITĂ DIRECTĂ .......................................... 75
Capitolul 1. NOŢIUNI GENERALE...................................................... 75
Capitolul 2. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR MOBILE....................... 75
Capitolul 3. PREDAREA SILITĂ A BUNURILOR IMOBILE ..................... 76
Capitolul 4. EXECUTAREA SILITĂ A ALTOR OBLIGAŢII DE A FACE ...... 76
Capitolul 5. EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAŢIILOR DE A NU FACE ..... 78

81