Soap Opera

Personaje:

MONICA, mama, 35 de ani, dar pare mai în vârstă; de meserie arhivar;

ANDREEA - fiica liceană;

ANDREI - fiul şcolar, aproximativ 11 ani;

ALEX - prietenul Andreei, licean;

ŞEFUL MAMEI

IUBITUL MAMEI – Dumitru Roşu.

Ziua 1

Scena 1

Sufrageria modestă a familiei Tudorache (bibelouri, goblenuri, covor “persan” roşu); mama, tolănită pe
canapea, se uită la telenovele; e îmbrăcată într-un capot de casă jerpelit. Se aude muzică din altă
cameră.

MAMA (strigă): Andreea, dă muzica aia mai încet!

(nici un răspuns)

MAMA: Andreea!!! Andreea!

(Nici un răspuns. Pauză. Din tv se aud plânsete şi cuvinte în limba portugheză: “De ce-mi face asta? De ce
mie?”)

MAMA (strigă): Andrei! Andrei, treci încoa’!

ANDREI (din off, sictirit): Ce vrei?

MAMA: Măi copile, io când îţi spun să vii aici…tu ce mai ai de comentat?

(pauză)

MAMA (nervoasă): Andrei! Treci încoace, mă băiete, nu mă fă să mă ridic!

ANDREI (mai încet): Da’ ridică-te…

MAMA (nu aude, sau se face că nu aude): Poftim?

ANDREI: Nimic.

MAMA: Coboară de cumpără o pâine, ce mama dracu’!

ANDREI: Da’ de ce n-o trimiţi pe fiică-ta?

ANDREEA (din off): Ce vrei mă mucosule?!

MAMA: Hai, Andrei, că-ţi dau bani să-ţi iei ceva bun…

(intră Andrei)

ANDREI: Da’ e închis la ora asta la pâine…

MAMA (se ridică): Du-te la non-stop. Ia de-aici (scoate dintr-o geantă): 2 lei pâinea şi încă 2 lei să-ţi iei o
pungă de… porcării din ălea cu chimicale, de care mănânci tu.
ANDREI: Şi încă 3 lei, să-mi iau şi-o cola…

MAMA: Nu mai bei porcării din ălea! Iară n-o să poţi dormi şi iară stai toată noaptea cu ochii în
calculator.

ANDREI: Hai mă! Da’ după chipsuri mi se face sete..

MAMA: Du-te, mergi, că-nchide la non-stop la cum te mişti tu… Să vii direct acasă! Să nu mai baţi
coclaurii până noaptea târziu…

ANDREI (în timp ce iese): Da’ dacă sunt băieţii jos, poate rămân la un meci.

MAMA: Am zis să… (se aude uşa trântindu-se)

La tv se aude prezentarea la emisiunea “Schimb de mame”; mama dă volumul mai tare.

Heblu

Scena 2

După ceva timp; mama doarme în aceeaşi poziţie pe canapea, aceeaşi muzică se aude de dincolo. La tv –
emisiunea-concurs se desfăşoară pe parcursul acţiunii. Vocea foarte răstită şi patetică a prezentatoarei:
<<Sunaţi acum la numărul afişat pe ecran şi spuneţi-mi, vă rog, spuneţi-mi odată, care e cuvântul!!! E
format din 5 litere! E foarte simplu, dragi telespectatori! Indiciul este “familie”! Sunaţi acum!…Nu e
“căţel”, nu e “cobai”, nu e nici “bunic”! E foarte simplu! Aşa că sunaţi acum, că nu mai pot!!!…>>

MAMA (se ridică într-o rână, se uită la ceasul pe care îl scoate din poşetă): Andrei! (nici un răspuns)
Andrei! (nimic; pauză) Andreea!

ANDREEA (din off, răstit): Da!

MAMA: A venit frati-tu cu pâinea?

ANDREEA: Nu ştiu, nu aud, ascult muzică!

MAMA: Verifică, te rog, dacă e în camera lui! Şi dă muzica aia mai încet!

ANDREEA: Da’ lasă-mă, unde să fie dacă nu la el în cameră?!

MAMA (stingând tv-ul): Încăpăţânată mai eşti! Cu cine semeni? Că nici tac-tu nu era aşa…

ANDREEA: Păi nu te-a părăsit el degeaba… tu eşti aia încăpăţânată în familia asta… că te-oi fi moştenit
acuma… neşansa!

MAMA: Poftim?
ANDREEA (ironic): Nu ştii niciodată cum sare gena…

MAMA: Ce tot vorbeşti acolo?

ANDREEA: Nimic… Mai lasă-mă, vorbesc cu Alex pe mess!

Mama se culcă.

Heblu

Ziua 2

Scena 1

A doua zi; bucătăria familiei Tudorache; fata ia micul dejun; intră mama, îşi aprinde o ţigară;

MAMA: Ce faci? Nu trebuia să fii la şcoală la ora asta?

ANDREEA: Da’ tu nu trebuia să fii la serviciu?

MAMA (se face că n-aude): Poftim?

ANDREEA: Nu fac prima oră.

MAMA: Andrei a mâncat înainte să plece?

ANDREEA: Acuma m-am trezit. Nu ştiu.

MAMA: Vaaai!… Cum am dormit eu până acuma… (se aşează la masă; mănâncă)

Pauză; cele două mănâncă.

ANDREEA (se opreşte): Mamă?

MAMA: Da Andreea.

ANDREEA: Azi vine Alex pe la mine…

MAMA: Cine e Alex?

ANDREEA: Un coleg…ştii tu, vorbeam aseară cu el pe mess.

MAMA: Să vină, mamă…abia văd şi eu cu cine pierzi nopţile pe calculatorul ăla nenorocit.

ANDREEA (se ridică): OK. Am plecat! Pa!

MAMA: Servus. Nu-ţi înmoi farfuria?!

ANDREEA (în timp ce iese în fugă): Ăăă…sunt în întârziere! O spăl când mă întorc.

Heblu.

Scena 2

După amiază; mama butonează telecomanda, în sufragerie; intră Andreea cu Alex de mână.

ANDREEA: Salut!

ALEX: Săr’mâna.

MAMA: Servus. Haideţi înăun…

ANDREEA (o întrerupe): Noi mergem la mine în cameră!

MAMA: Andreea, stai să te întreb ceva!

Cei doi se opresc.

MAMA: L-ai văzut azi pe Andrei? Am venit abia de o oră, da nu l-am găsit acasă. Şi nici n-a cumpărat
pâine.

În timp ce iese, trăgându-l după ea pe Alex;

ANDREEA: Stai relax! Sigur a ieşit să joace fotbal cu băieţii. Şi banii de pâine nu i-ar fi ajuns de alcool sau
droguri. (Râde)

MAMA: Mda…I-o fi dat pe cola… (Mai liniştită, se întinde pe canapea, ia telecomanda şi începe să
butoneze. Găseşte emisiunea “Super-nanny”…)

Heblu.
Scena 3

Ceva mai târziu mama se trezeşte; la tv – telenovelă: voce de femeie, în limba portugheză: “Copilul meu,
copilul meu! Ajutor! Mi-a luat copilul! Nemernicul!”; mama schimbă canalul (se disting fragmente de
publicitate). Se ridică, iese din sufragerie:

MAMA: Andrei! Andrei! (nici un răspuns) Andreea! A fost frati-tu pe acasă? Eu am aţipit acum, un pic,
şi…

Nici un răspuns.

Se întoarce în cameră; la tv tocmai începe un film erotic, cu sunetele de rigoare;

MAMA: Andreea! (stinge tv-ul) Andreea, nu auzi?

ANDREEA (din off): Ce-i?!

MAMA: A fost frati-tu pe-acasă?

ANDREEA: Nu… nu ştiu. Of, m-ai înebunit cu copchilu’ ăla! Dă-i pace, că o veni el acasă, când i s-o face
foame…

MAMA: Ies să cumpăr pâine şi sun la Tanti Geta, să văd dacă Mihai al ei s-a întors acasă…

ANDREEA: Bine…

Mama îşi ia geanta, iese din sufragerie, o mai vedem trecând dintr-o parte în alta a scenei în timp ce se
îmbracă; apoi se aude uşa; intră în sufragerie Andreea şi Alex; Alex se instalează pe canapea, porneşte
tv-ul; zappează.

ANDREEA: Ce vrei să mănânci?

ALEX: Orice… Fă şi tu nişte sandviciuri…

Andreea iese.

ALEX: Sunt lihnit! Am consumat ceva energie, hă? (râde gălăgios)

ANDREEA (apare, zâmbind, în uşă): Da, am mai ars nişte calorii. (Se retrage)

ALEX (nimereşte filmul porno): Tu de ce n-ai televizor în cameră?

ANDREEA (din off): Păi…am calculator…

ALEX: Uite, cine zicea că tv-ul nu e educativ? (râde)

ANDREEA (intră cu 2 farfurii, râzând): Schimbă mă, că poate intră mama…

Andreea încearcă să-i ia telecomanda; nu reuşeşte; se tachinează…

Mănâncă amândoi.

ALEX: Lasă că, după ce ajung în Italia şi fac ceva “mălai”, îţi cumpăr televizor… din ăla subţire cu… cum îi
zice?…flegmă din aia (râde)…

ANDREEA: Plasmă?

ALEX: Aşa, mă! Plasmă…Îţi iau o plasmă. (butonează)

ANDREEA (râzând): Pleci tu în Italia…

ALEX: De ce râzi, tu? Văru-mio a şi aranjat transportul pentru mine…

ANDREEA (ironic): Da? Şi când pleci?

ALEX (nimereşte pe “Trădaţi în dragoste”): Păi…în cel mult o lună.

ANDREEA (râde; vede că el e serios): Glumeşti, nu?

ALEX: Nu. Ştiu şi unde mă duc, şi ce o să fac…

Andreea amuţeşte.

ALEX: Merg în Catania, în Sicilia… La ferma unuia…mă ţine el, mă hrăneşte, mă plăteşte şi eu muncesc 10
ore pe zi…culeg…curmale…sau ce creşte tipul acolo…

ANDREEA (timid): Bine.. şi şcoala?

ALEX (râde): Păi n-am mai dat de 2 luni pe acolo…sunt ca şi exmatriculat, oricum. (Râde din nou,
batjocoritor) Auzi, şcoala… Mă las. Oricum n-ajută la nimic.

ANDREEA: Şi tatăl tău?

ALEX: Ce-i cu el?

ANDREEA: Păi el ce zice că-l laşi singur?

ALEX: Eh…el îşi vede de curva lui (Râde). Ţi-am zis că iese cu una… n-am cunoscut-o încă…

Andreea cade pe gânduri…

ALEX: Nici nu-s prea curios, de fapt… Cine ştie pe unde-o fi găsit-o…(râde) Îţi dai seama, cine ar ieşi cu un
fochist? (Scurtă pauză) No… da’ ce te-ai bosumflat aşa? Ţi-am zis, îţi cumpăr plasmă…

ANDREEA: Da’ n-o să-ţi fie dor de mine?

ALEX: Tu… în loc să fii fericită că mă duc să fac bani…

ANDREEA: Da’ poţi să faci bani şi aici! Ai văzut la văru-to, îşi schimbă maşina de 5 ori pe an. El cum
poate?

ALEX (râde): Proastă mai eşti, tu…De-asta te iubesc eu pe tine…(râde din nou)

Andreea se supără.

ALEX: Vrei să ştii cum face el bani? De fapt, cum făcea el bani? Că vine cu mine în Italia să-şi caute
acolo… Zi! Vrei să ştii?

Intră mama.

MAMA: Nu dormiţi încă?

ANDREEA: Ni se făcuse foame…

MAMA: Vai, şi aţi găsit ceva prin frigider? N-am avut când să gătesc, zilele astea am fost aşa de
ocupată…

Mama se schimbă în hainele de casă.

ANDREEA: Da, mama are un prieten nou…care o tot ţine ocupată. (Râde, dar nu e în toanele ei)

MAMA: Andreea!

ANDREEA: Nu-ţi fie ruşine, Mami… (râde din nou)

ALEX: Da, şi taică-mio şi-a găsit pe una, aşa că…

Mama zâmbeşte jenată.

ANDREEA: Şi? Când ne faci cunoştinţă cu noul tău boyfriend?

MAMA: Toate la momentul lor.

Tinerii râd; îşi fac semne

MAMA: Poţi să stai liniştită că relaţia asta nu o să te pună pe tine sau pe Andrei pe planul doi…

ANDREEA (se uită urât şi cu subînţeles la Alex, apoi, spre mama, ironic): Nu…doar o să murim de foame
în scurt timp…

MAMA: Nu vorbi prostii! S-a întâmplat o dată… o singură dată. Ştii cât de obosită am fost zilele astea!

ANDREEA: Da’ HO! Ce te-ai enervat aşa? Vezi că trezeşti vecinii… Apropo de vecini, ai sunat la Tanti
Geta?

Mama se aşează, îşi aprinde o ţigară.

MAMA: Nu, că la ora asta sigur doarme… Şi nici n-avea rost, l-am văzut pe fi-su pe afară…Erau toţi de
prin cartier adunaţi în parcare… la aproape 1 noaptea ăia făceau o gălăgie! Că a şi ieşit nebunul de la 7 şi
a început să arunce cu borcane după ei…

ANDREEA: No… şi Andrei era printre ei…

MAMA (râde): Păi, n-am apucat să văd, că au luat-o la fugă imediat ce i-a ameninţat nebunul cu poliţia…
Da’ cred că i-am auzit şi lui gura.

ANDREEA: No… noi mergem să ne culcăm.

MAMA: Foarte bine. Somn uşor.

ANDREEA: Mersi.

ALEX: Săr’mâna.

MAMA: La revedere, Alex.

Heblu.

Scena 4

Tinerii intră în camera modestă a Andreei; ea trânteşte uşa;

ANDREEA: Şi de ce nu mi-ai spus până acuma?

ALEX (râzând): Despre ce vorbeşti?

ANDREEA: Despre Italia ta!

ALEX: Aaaa…

ANDREEA: Zi! De ce nu mi-ai spus până acuma? Hă?

ALEX: Ho cu tata! Păi abia ieri ne-am hotărât.

ANDREEA: Hai să fim serioşi… mă crezi proastă? Sunt proasta ta? Asta crezi că sunt?

ALEX: Stai tu, să-ţi povestesc… vorbesc serios. Ieri a venit văru-mio pe la mine; era cam agitat; a zis că
trebuie să plecăm; să plecăm din ţară, că aici murim de foame şi…chestii din astea; şi că poate aranja
drumu’ până în Italia… şi dacă vreau să merg cu el; că o luăm de la capăt… numa’ să plecăm cât mai
repede. (Se duce la calculator şi pune muzică hip-hop)

ANDREEA: Şi mergeţi să munciţi acolo? Pentru cât timp?

ALEX: Mergem la tipu’ care a angajat-o prima oară pe maică-mea… În primele luni după ce ne-a părăsit
eu am continuat să ţin legătura cu ea…şi am adresa de acolo.

ANDREEA: Da’ ce-i veni lu’ văru-to, aşa de-o dată? Nu-i mai merg afacerile?

ALEX (batjocoritor): Afacerile? Iţi zic eu ce afaceri învârte ăsta…

ANDREEA: Ce?

ALEX: E impresar.

ANDREEA: Hm… no, şi-i merge bine. Bravo lui!

ALEX: Impresariază lupte cu câini.

ANDREEA: Ce?

ALEX: Da… şi ălea-s ilegale! De-aia-i merge aşa de bine…

Andreea e stupefiată.

Heblu. (Pe fundal melodia “Tupeu de borfaş” a formaţiei La Familia)

Ziua 3

Scena 1

Mama la serviciu, în biroul şefului, vizibil tulburată. Biroul e modern, şeful pare un intelectual,
prezentabil, îmbrăcat la costum.

ŞEFUL: Îmi pare rău. Nu e prima oară când lipsiţi nemotivat…

MAMA (îl întrerupe): Nu, e a doua oară…

ŞEFUL: Doamna Tudorache, întârziaţi aproape în fiecare dimineaţă…

MAMA: Dar ştiţi cum e traficul…

ŞEFUL: Doamna Tudorache, aţi refuzat să faceţi pregătirile de o lună în capitală…

MAMA (îl întrerupe): Dar ştiţi că nu-mi pot lăsa copiii singuri!

ŞEFUL: Doamna Tudorache, nu mai corespundeţi serviciilor de care avem noi nevoie. Aveţi aici un
preaviz de două săptămâni. (Îi întinde hârtia)

MAMA (disperată): Dar din ce o să-mi mai întreţin familia?

ŞEFUL: Doamnă, liniştiţi-vă, luaţi loc aici; aveţi două săptămâni în care să vă căutaţi de lucru…

MAMA: E din cauza fostului meu soţ? Spuneţi-mi, v-a zis el ceva?

ŞEFUL (râde): Doamnă, pe mine nu mă interesează viaţa personală a angajaţilor mei; eu îmi văd de
treburile mele şi am grijă să funcţioneze firma cum trebuie.

MAMA: Dar… Chiar nu se poate rezolva altfel?

ŞEFUL: Doamnă…

MAMA: Şi nu-mi mai spuneţi “doamnă”! Mă cunoaşteţi foarte bine, sunt fosta soţie a prietenului
dumneavoastră din copilărie!!!

Heblu.

Scena 2

În sufragerie, Andreea se uită la tv: emisiunea “Test de fidelitate”:

<<XX: Cum ai putut să faci asta, mă ticălosule?! Cu tine vorbesc, zi, mă porcule!

XY: Stai fă…nu da.

XX: Ai zis că mă iubeşti! Ticălosule!

XY: Lasă-mă, fă!

XX: Porcule, cu târfa asta?! Cum ai putut mă, nesimţitule?!>>

Apare Alex în uşă, fata ia sonorul tv-ului; el se încalţă de plecare.

ANDREEA: Tu, de fapt, n-ai nevoie de mine…

ALEX: Ce tot spui acolo?

ANDREEA: Că tu nu ai nevoie de mine… Poţi la fel de bine să trăieşti şi fără mine…

ALEX: Nu înţeleg. Te iubesc.

ANDREEA: Mi-am dat seama, pe lângă dragoste…mai e nevoie de ceva într-o relaţie…

ALEX: Lasă-mă, tu! Tu te-auzi acolo?

ANDREEA (parcă mândră de descoperire): E nevoie de “nevoie”, sau… dependenţă. Da!

ALEX: Ţi-am zis că te iubesc, ce vrei mai mult? Doar nu vrei să te iau de nevastă…

ANDREEA (ironic): Şi eu iubesc frişca, da’ n-am nevoie de ea…

ALEX: Ai înnebunit.

ANDREEA (se enervează): Ce nu-nţelegi? Nu ai nevoie de mine. Nu ai nevoie să vorbeşti cu mine, că-l ai
pe văru-to cu care te sfătuieşti… Nu ai nevoie de compania mea, că pentru asta-i ai pe prietenii tăi… Nu
ai nevoie, de mine, fizic…

ALEX: Ce te-a apucat, tu?

ANDREEA: …că-ţi poţi rezolva problema cu o labă!

Alex începe să râdă.

ANDREEA (disperată): Pleacă!

ALEX: Ţi-e frică că nu-ţi fac chemare, hă? (râde)

ANDREEA: N-am nevoie de chemare pentru Italia.

Pauză.

ANDREEA: Pleacă o dată!

ALEX: Vino cu mine.

Se uită lung la el.

ALEX: Da’ îţi plăteşti singură …pe-acolo… că n-am mălai să te ţin şi pe tine.

ANDREEA: Mai bine pleacă.

ALEX: Deocamdată. Acuma la început, zic…o să fie mai greu. Da’ dup-aia ne-om descurca noi.

Ea nu răspunde

ALEX: Gândeşte-te şi mă anunţi. Să ştiu ce să-i zic lu’ văru-meo… Am plecat, mai am ceva treburi de
rezolvat.

E tot bosumflată.

ALEX: Hai, tu, te-ai supărat pe mine, tontuţo?

ANDREEA: Nu.

ALEX: Bine. Te sun. Pa! (Dă să plece)

ANDREEA: Stai!
ALEX (se întoarce): Ce-i?

ANDREEA (suspicios): De ce trebuie văru-to să plece acuma …aşa urgent?

Pauza scurtă.

ALEX (temător): Habar n-am. Hai că mă duc!…Pa! (se aude uşa închizându-se)

Andreea se ridică şi iese din sufragerie.

Heblu.

Scena 3

Intră mama; porneşte tv-ul: deschiderea de la emisiunea “Poveşti de familie”; îşi aprinde o ţigară; începe
să plângă. Apare Andreea;

ANDREEA (fuge lângă ea): O Doamne…

MAMA: M-a dat afară.

ANDREEA: Ce?

Mama încearcă să fumeze şi să se calmeze.

ANDREEA (furioasă): Asta e mâna lu’ tata, aşa-i? Dementul! Vrea să ne omoare!

MAMA: Şeful a zis că nu…

ANDREEA: Da de unde! Ştii prea bine, degeaba încerci să negi… Când îl apucă, îl apucă rău!

MAMA: Dar… (plânge)

ANDREEA: N-o să se lase până nu ne omoară pe toţi…

MAMA: Nu mai vorbi prostii şi tu!

Andreea e surprinsă de reacţia mamei, care se şterge la ochi.

MAMA: N-are ce să ne facă. Bine că ne avem unii pe alţii.

ANDREEA: O să murim de foame!

MAMA: O să-mi caut de lucru în altă parte.

ANDREEA (se ridică): Nu pot să cred! Acuma îi iei apărarea lu’ tata?
MAMA: Nu-i iau apărarea…

ANDREEA: E dement! Acuma vrea să se răzbune!

MAMA: Nu-i iau apărarea… dar n-avem de unde ştii că el a făcut asta!

ANDREEA: Chiar ai uitat ce ţi-a făcut şi cât te-ai chinuit până ai reuşit să divorţezi???

MAMA: Nu-mi spune tu mie… Că ştiu mai bine ca tine.

ANDREEA: E dement! Mi-a împuşcat pisica! L-a încuiat pe Andrei pe-afară, ca să-l înveţe minte, chipurile,
să nu mai vagabondeze! Normal că e aşa cum e, şi ăsta micu’…Te-a bătut! Când l-ai ameninţat că pleci,
ţi-a tăiat toate hainele şi le-a făcut zdrenţe! Am trăit cu frică, până ne-a înnebunit pe toţi!

MAMA (urlă): Termină!!!

Andreea amuţeşte.

MAMA: Termină…(începe să tremure şi să plângă; pune mâna pe telefon)

ANDREEA: Trebuie să scap de aici… (iese)

Heblu.

Scena 4

În sufragerie; Dumitru (iubitul mamei) o consolează pe femeie; e un bărbat simplu, mai în vârstă decât
ea;

DUMITRU: Gata, Monica, nu te mai necăji… o scoatem noi cumva la capăt.

Mama fumează şi încuviinţează.

DUMITRU (încearcă s-o îmbuneze): Unde sunt copiii? Haide, nu-mi faci cunoştinţă cu ei?

MAMA: Andreea e supărată pe mine. E la ea în cameră. Fiu-meo stă până noaptea târziu afară; nici nu
ştiu ce mănâncă toată ziua, că pe-acasă nu prea mai dă, nici după şcoală.

Dă volumul mai tare la tv; se desfăşoară o telenovelă. În limba portugheză

<<X: Ea este fiica mea.

Y: Vai, îţi seamănă leit. Dacă aş vedea-o pe stradă, aş crede că eşti tu.>>

Apare Andreea în uşă; are o valiză în mână. Mama ia sonorul tv-ului.

MAMA: Ce faci, Andreea?

DUMITRU (care nu înţelege): Bună Andreea, mă bucur să te cunosc in sfârşit.

ANDREEA: Bună ziua. Eu plec.

MAMA (sare de pe canapea): Ce faci Andreea? Ce faci cu valiza asta?

ANDREEA: Mă duc cu Alex…în Italia.

MAMA (în timp ce încearcă să-i ia valiza din mână, fără succes): Lasă valiza şi hai să-l cunoşti pe…

DUMITRU: Fratele tău unde e? Mi-ar plăcea să-l cunosc şi pe el.

ANDREEA: Mamă, eu plec.

MAMA (agitată): Nu vorbi prostii, măi copile…

DUMITRU: De ce o necăjeşti pe mama?

MAMA (zâmbind forţat): Mâine e zi de şcoală, de ce nu dormi?

ANDREEA: E ora şapte. (pauză scurtă) Şi înţelege, nu mă mai duc la liceu!

DUMITRU: Lasă Monica… nu te necăji… ştii cum sunt copiii…

ANDREEA: Nu rămân! De ce aş rămâne? Dă-mi un motiv! Aicea o să mor de foame! O să murim cu toţii
de foame! Asta e viaţă?!

DUMITRU (îngrijorat): Andreea, viaţa e frumoasă aşa cum ne-a dat-o Dumnezeu…

ANDREEA (ironic către Dumitru): Vă rog, nu e momentu’…

MAMA: Dar ştii că mi-am dat toată silinţa…

ANDREEA: Da? Degeaba…

DUMITRU: A fost doar o perioadă mai grea…de-acum o să fie mai bine…O să vă ajut şi eu cum pot.

ANDREEA: Da? Douăzeci de ani? Cam lungă perioada…Şi de-acu’ încolo, ce-o să faceţi?!… Tot ce n-aţi
făcut în douăzeci de ani?!

MAMA: Ce vorbeşti, Andreea? Da’ n-am muncit pentru voi?

DUMITRU: Ne sacrificăm pentru voi, în fiecare zi… De ce nu ştiţi să apreciaţi asta?

ANDREEA: Vă sacrificaţi pentru noi?!

La tv încep Ştirile, se aude vocea crainicului: <<…tânărul protestează în faţa primăriei de două ore şi
ameninţă că îşi dă foc…>>
ANDREEA: Numai porcii se sacrifică de Crăciun!

DUMITRU: Vai, Andreea…

ANDREEA: Vă plângeţi toată ziua de milă… sunteţi nişte rataţi!

Vocea protestatarului se aude din tv: <<Ce aţi făcut timp de 20 de ani?… Nimic!… Aţi făcut revoluţie?!…
Unde-i?!…>>

DUMITRU (uitându-se când la tv, când la Andreea): Vai, unde o să se ajungă în ţara asta?

ANDREEA: Vreţi să spuneţi “unde s-a ajuns”… Timp de douăzeci de ani, cât a trecut de la marea şi unica
voastră realizare, am dus-o din rău în mai rău! Recunoaşteţi! Nu-i aşa că regretaţi vremurile de dinainte
de ‘89?

Vocea protestatarului: <<Timp de 20 de ani am trăit în minciună!>>

ANDREEA: Chiar nu vedeţi?! Sunteţi orbi?!

MAMA: Te rog, potoleşte-te… (începe să plângă)

Vocea protestatarului: <<Ei bine, nu mai accept nici un compromis!>>

Vocea crainicului: <<Tânărul îşi toarnă pe tot corpul… ceea ce pare a fi…motorină…doamneleor şi
domnilor… şi miliţia…ăăă, poliţia… tot nu intervine…e uimitor…>>

ANDREEA (către mama): Vrei să rămân, să mă chinui lângă tine, aicea. De ce?! Poate vrei să te scot eu
din căcat? (Către Dumitru, care face un pas înapoi) Da?! Asta vreţi? Aşteptaţi ca noi, “tineretul din ziua
de azi” să reparăm ce-aţi futut voi?! Noi, ăştia care n-avem respect pentru munca şi “sacrificiile” voastre
zilnice? Speraţi ca noi, ăştia care “nu ştim” şi “nu înţelegem”, să vă salvăm cururile?! Asta aşteptaţi?!
(ironic) Să facă alţii, că voi aţi făcut destul… Pe dracu’!!! (Pauză scurtă, linişte) N-aveţi decât să putreziţi
aicea! V-o meritaţi!.. La revedere. (Dă să plece, mama o opreşte)

MAMA: Treci încoace şi lasă o dată valiza asta… Unde e frati-tu? Iară bate mingea până la miezul nopţii,
de-l scot pe bietul vecinu’ din minţi. (Râde transfigurată; spre Dumitru, vorbeşte repede) Avem un
vecin… e puţin sărit de pe fix. Când se enervează, aruncă cu borcane de pe geam. Până acuma n-a
nimerit pe nimeni da’… îi tot zic şi bezmeticului ăstuia de Andrei: “Măi copile, ai mă mamă grijă! Nu mai
deranja tot cartierul cu golanii ăia că, Doamne fereşte, te trezeşti cu un borcan în cap de la etajul 7. Şi
acolo rămâi…întins, lat pe pavaj…Acolo rămâi până te mănâncă câinii vagabonzi…”

(O palmă o trezeşte din delir; leşină; Dumitru o duce în braţe pe pat; ea se dezmeticeşte repede) Ce se-
ntâmplă?

ANDREEA (mai calmă, se apropie de ea, o sărută pe obraz): Iartă-mă mamă. (se îndreaptă spre ieşire)

MAMA: Andreea?
ANDREEA: O să vă trimit bani! (spre Dumitru) Mi-a părut bine! (Iese; se aude uşa închizându-se în urma
ei)

Dumitru e total bulversat.

MAMA: Nici nu am apucat să vă fac cunoştinţă.

Vocea protestatarului: <<E o ţară de nebuni!>>

Alte voci din tv: <<Săriţi, şi-a dat foc!>>

Mama ia telecomada şi începe să zappeze.

DUMITRU (pare să se uite-n gol spre tv, deodată tresare): Stai! Dă-napoi!

Mama nu răspunde, butonează, încă în stare de şoc.

Dumitru îi ia telecomanda din mână. Caută canalul, dă volumul mai tare: ştiri:

<<Crainicul: Banda responsabilă de omor este formată din şapte tineri cu vârste cuprinse între 19 şi 32
de ani…>>

DUMITRU: E Alex al meu… e fiu-meo! Şi ăla… tânărul, ăla e nepotul meu. Da’ ce-are Alex cu derbedeii
ăia?

<<…Cercetările poliţiei au dovedit că aceştia se ocupă cu organizarea luptelor ilegale cu câini de mai bine
de trei ani, dar până la crima săvârşită acum două zile, nici nu s-a ştiut de ei…>>

DUMITRU: Vai de mine!

<<…cinci dintre bărbaţi, stăpânii câinilor de luptă, se află în arest, iar alţi doi, spun vecini de-ai lor şi
membri grupului, sunt în drum spre Italia însoţiţi de o tânără, presupusa iubită a unuia din ei, cunoscută
după prenumele de Andreea; vă aducem la cunoştinţă că cei trei circulă cu o Dacie papuc, de culoare
albă, conduse de o a patra persoană, presupusa “călăuză” a fugarilor. Aveţi imaginile celor doi pe ecran,
Tudor Roşu – coordonatorul întregii bande – şi, vărul său, Alexandru Roşu; dacă credeţi că i-aţi văzut,
sunaţi numaidecât la poliţie şi spuneţi locul exact şi ora. Cei doi riscă până la 25 ani de ani de închisoare
pentru omor săvârşit prin cruzimi, iar tânăra este cercetată pentru complicitate la infracţiune>>

Mama e încă în stare de şoc; nu reacţionează la nici un stimul până când…:

<<Crainicul: Între timp, medicii legişti au analizat rămăşiţele găsite la marginea oraşului şi au făcut o
descoperire terifiantă; ele aparţin unui copil de numai 10-11 ani, nu se poate spune cu exactitate. Nici
până la această oră nu s-a semnalat vreo dispariţie la poliţia din oraş…>>

Dumitru îi ia sonorul; mama se năpusteşte şi sparge tv-ul.

Programul tv s-a încheiat; implicit şi telenovela..

Scena 5

El plânge.

Ea pune mâna pe telefon, formează un număr; strigă: „Copilul meu a fost mâncat!!! Şi copilul meu a
fugit cu cel care l-a mâncat pe copilul meu!!!” Apoi strigă toate acestea, afară pe geam (şi înspre public).

Apoi, înspre Dumitru: „Copilul tău l-a mâncat pe copilul meu!”

Finaluri posibile:

Finalul 1

Cei doi se duc în bucătărie, se închid acolo şi, fără să-şi scoată o vorbă, dau drumul la gaz.

(În sală miros de mercaptan)

Finalul 2

Cei doi lasă totul de-o parte şi pleacă, nu înainte ca ea să-şi ia nişte lucruri importante, printre care şi
telecomanda.

Finalul 3

Ea plânge, trântită peste tv; el începe să arunce cu borcane pe fereastră.

Sfârşit