Sãgetãtorul

Nr. 669  8 iunie 2010  Pagini culturale ale cotidianului „Argeºul“

Varianta musceleană a „Mioriţei” (XVIII) Muzica zilelor noastre

Imaginarul actual recondiþioneazã mituri arhaice
într-o formã atât de stinsã încât aceste mituri nu sunt
capabile de a reuºi drept un punct de plecare pentru
o teorie generalã asupra mitologiei. El ºi-a pierdut
din simbolism, ºi-a ºters culorile, ºi-a redus formele
mitologice pentru a le prezenta abia schiþate. Dacã în
trecut, în faþa forþelor cosmice omul se declara
neputincios ºi apela la forþele supranaturale
favorabile lui, astãzi aceste forþe nici mãcar nu mai
sunt luate în seamã, iar societatea oamenilor devine
necruþãtore cu cel care îi stricã rânduielile, pentru cã
sancþionarea este exclusiv în puterea ei. De aceea nu
mai putem înþelege osândirea la moarte a
ciobãnaºului mioritic de cãtre fraþii sãi în termeni
mitologici. Noi nu mai putem înþelege acest lucru,
pentru cã, repet, este o osândire cosmicã, nu socialã,
iar adevãrul acestei osândiri este atât de departe,
încât se aflã în afara imaginarului nostru actual.
„Gusturile” se schimbã de la un secol la altul.
Prin urmare, mitologiile umane actuale le
atribuie oamenilor anumite fapte memorabile, aºa
cum în trecut li se atribuiau forþelor cosmice, ºi
aceste mitologii transformã oamenii încã în viaþã în
eroi, feþi-frumoºi, dictatori sau în monºtri. Astãzi
trãim sub imperiul imaginarului politic ºi sub noua
teogonie a cultului personalitãþii. În jurul unor
personaje sau al unor ideologii politice s-au
cristalizat veritabile „religii”, cãrora generaþia mea a
putut sã le vadã de aproape eficacitatea terifiantã. În
trecut se credea cã anumiþi zei sau demoni sãvârºeau
fapte bune sau rele, dar aceºti zei sau demoni erau
ascunºi vremelnic în înfãþiºãri omeneºti. Aceasta
este problema pe care o pun povestirile în prozã sau
în versuri despre evenimentele vremurilor fãrã
arhivã, care vorbesc despre zei ºi demoni întrupaþi în
oameni care prefãceau viaþa pãmântului într-un
imens ºi crâncen bal mascat1. Indoeuropenii vorbeau
de întrupare ca despre cea mai veche concepþie
despre conlucrarea omului cu zeii ºi cu demonii.
În gândirea oamenilor trecutului predominau
termenii fictivi, deduºi din cei reali, de obicei prin
hiperbolã asociatã cu estomparea sau eliminarea
datelor reale neconvenabile. Drept care rãmânea ceva
care se voia învãluit în ceaþã. Legendele pleacã de la
acest ceva, hiperbolizându-l. ªi cu cât omul este mai
simplu, cu atât el este înclinat a hiperboliza
antropomorfic. Proces evidenþiat de numeroase
legende în care gãsim un fel de recompensã
temporalã a micimii omului. De exemplu, ciobãnaºul
din varianta musceleanã a „Mioriþei”, rãnit în luptã,
se refugiazã în formã minusculã în tulpina unei
plante, ale cãrei flori se înroºesc instantaneu cu
sângele rãnitului, aºteptând o nouã renaºtere. Este
vorba despre legenda bujorului de munte.
Astãzi însã, tonul îl dau percepþia ºi simpla
senzaþie, iar imaginea simbolicã suferã, alungatã
fiind ºi pãrãsitã, ca Hecuba. Din toate miturile
arhaice nu a mai rãmas nimic. Nu cu miturile
actuale începe viaþa religioasã a omului. Astãzi se
inventeazã noi temple, noi categorii stilistice,
dupã comandamente sociale ºi politice, iar
trecutul îºi scrie necrologul. Spiritul istoric al
vremurilor actuale nu respectã nimic: autori
antici, idolatrizaþi de umaniºti; Biblia nu mai este
o carte de istorie relevatã.
Mircea Eliade spune despre profeþii Vechiului
Testament cã sunt adevãraþi fãuritori ai istoriei, în
sensul modern al cuvântului, sacralizând timpul
liniar impus de o istorie laicã. Istoria a individualizat
misterul, l-a pus sub obroc, esoterism ºi ocultism.
Raþiunea omului actual stã la baza elaborãrii unor
noi legende, vidate însã de mister, a unor doctrine
ale salvãrii sociale, care, în loc de a-l elibera pe om,
mai mult îl condamnã. Istoria actualã îngroapã
ultima manifestare a fanteziei ºi naivitãþii omului:
mitul. Îngroapã lumea feþilor-frumoºi, a
cvasivrãjitorilor, a talismanelor, a fantasmelor cu
nesfârºitul ei alai de obiceiuri, tradiþii, întâmplãri,
metamorfoze, simboluri, tãlmãciri de vise,
descântece ºi dezlegãri miraculoase.
Putem totuºi ieºi din acest timp desacralizat de
istorie cu ajutorul credinþei ºi dogmelor. Dogma este
purtãtoare de mister, care este centrul vieþii, are o
experienþã fantasticã, din care s-au creat epopeile
cavalereºti, legendele eschatologice, dramele
mistice. În afara dogmei, conºtientiz faptul cã noi nu
mai putem pãºi dincolo de zidirea noastrã intimã ºi
nu putem escalada urzeala noastrã cognitivã pentru a
lua contact cu realitatea absolutã. Nu mai putem
cunoaºte lumea externã sau pe noi înºine decât în
propria conºtiinþã, dincolo de ea nu ºtim dacã mai
existã ceva. Principial, noi nu mai avem niciun
temei care sã ne ajute sã trecem dincolo de pragul ei.
E de ajuns sã amintesc cã, dacã conºtiinþa s-ar
stinge, toate obiectele din jur ºi lumea ar dispãrea.
ªi totuºi, astãzi se mai poate omologa istoria prin
miturile încã prezente în mintea noastrã. Este vorba
despre „Mioriþa”, „Meºterul Manole”, baladele
eroice, Fãt-Frumos etc. Mai putem abandona încã
imaginaþia mimeticã a istoriei pentru a îmbrãþiºa
imaginaþia inspiratã (distincþie fãcutã de Platon).
Între acestea este însã o diferenþã de grad, dar ºi de
naturã. „Mioriþa”, de exemplu, se desfãºoarã pe
douã planuri, unul de naturã socialã (aºezarea unor
sate din sudul Transilvaniei peste munþi, în Muscel),
altul de naturã mitologicã (conflictul dintre pãstori ºi
agricultori); primul cuprinzând în profunzime
nenumãrate aspecte ºi probleme ale vieþii pãstoreºti,
cum sunt: motivaþia economicã, intervenþia obºtii în
viaþa personalã a individului. Cel de-al doilea plan
atacã problemele intime, individuale ale omului:
iubirea ºi moartea. Abel e cioban ºi Cain e plugar.
Constantin Noica spune cã Abel rãtãceºte prin lume
ºi Cain frãmântã locul. Iar Cain îl ucide pe Abel.
Întotdeauna Cain îl ucide pe Abel. Suntem þara lui
Cain în care Abel n-a murit încã de tot.
Trebuie, de asemenea, sã remarcãm faptul cã pe
acest de-al doilea plan „Mioriþa” înscrie o nouã
diviziune în douã cadre dramatice, cadre ce au
legãturi epice între ele, dar care ascund în sinea lor
douã drame perfect identice. Primul cadru se referã
la ciobãnaºul mioritic ca la un fiu al naturii ºi va fi
pe aproape ºi dupã moarte, va auzi câinele ºi
fluierele, cãci moartea înseamnã în fond unirea cu
tãria ºi eternitatea naturii. Al doilea cadru se referã
la alegoria vieþii, care este, fãrã îndoialã, una a
naturii reînviate.
Ca o privire de ansamblu asupra acestor planuri
ºi cadre, în toate acestea ciobãnaºul mioritic va fi
osândit la moarte din motivele pe care vom încerca
sã le decelãm. Un mit, bunãoarã, sau elemente dintr-
un mit dau naºtere, la un moment dat, unei legende.
Îndatã ce legenda aceasta începe sã circule, sã
„trãiascã”, participã la „istorie”, începe, de
asemenea, sã se transforme neîncetat, depãrtându-se
cât mai mult de sâmburele ei fantastic, cãpãtând tot
mai mult elemente locale, etnice, concrete. Aºa cum
s-a întâmplat cu „Mioriþa” din varianta lui Vasile
Ne întrebăm,
cu motiv...
Trei camerale la rând nasc întrebãri.
Inevitabil ºi-ntemeiat. Despre ce o aduce
toamna. Vom auzi orchestra-n fiece joi? Vom
asculta ºi-alte trupe? Ce alþi soliºti ºi dirijori
or veni? Operã, operetã ºi jazz vom avea?
Vreun festival e în plan? Stagiunea
prezentã-i pe finiº. Aºa cã gându’ ne zboarã
la viitoarea. Îndreptãþit realmente. Cât veºti
nu prea sunt. Cicã-o sã fie ºi-o estivalã. O
aºteptãm bucuroºi. Îi vrem, firesc, pe
maeºtri. Pe Ionescu-Galaþi, Andreescu,
Simion. Pe Mandeal, Sbârcea, Calleya. Pe
Postãvaru, Bãlan ºi Pãuþa. Pe Râmbu, Soare
ºi Popa. Pe Dilworth, Wolters ºi Katz. Pe
Moroianu, Parfenov, Pandolfi. Pe
Ungureanu ºi Ursuleasa. Pe Marcovici,
Martin ºi Cazacu. Pe-atâþia încã aidoma lor.
Dorim, de asemenea, mãcar orchestre din
jur. Mai lesne, cert, de adus. Din Vâlcea,
Sibiu ºi Braºov. Ploieºti, Bucureºti ºi
Craiova. Este posibil, orice s-ar zice. ªi
necesar, categoric. Neîndoielnic, legitim.
Fin’cã plãtim, punem suflet ºi performanþe
visãm... Sã luãm, ca atare, exemplele bune. ªi
sã lucrãm pe mãsurã. Rapid, iscusit, cu
impact. Cã doar nu inventãm acuma roata-n
Piteºti, la filarmonica loco...
Adrian SIMEANU
Alecsandri, în care scenele din naturã ºi pasiunile
umane au intrat în armonia religiei creºtine.
Duiliu Zamfirescu spune cã balada „Mioriþa” este
concepþia indoeuropenã, însã este ieºitã din capul
genial al unui locuitor din Carpaþi. „Dar acesta este
unul singur, nu aºa cum afirmã Alecsandri”2,
precizeazã Zamfirescu. Din punct de vedere al
statusului sãu social, mai spune criticul, el este un
aristrocrat în toatã puterea cuvântului, aristos, cel
mai bun. Dacã „Mioriþa” lui Alecsandri îl autorizeazã
pe acesta sã afirme cã românul s-a nãscut poet,
aceasta nu înseamnã cã românul, ca popor, nu e nici
mai mult nici mai puþin poet decât alt popor.
Prof. Gheorghe SAVU
(va urma)
1 Gerges Dumezil, Mit ºi Epopee, Editura ªtiinþificã,
Bucureºti, 1993, p. 29
2 Duiliu Zamfirescu, discurs rostit la 16 mai 1909 la
Academia Românã

Revoluþia de la Piteºti (X) Abisul Criptocraþiei ºi au rãmas emanaþii

(nimeni alþii decât complotiºtii!) ºi

Revoluţia şi blidul revoluþionarii selectaþi (nimeni alþii decât

 Fragment din volumul „La moartea poeþilor“
Revoluþionari preschimbaþi!
Spuneþi-vã Tatãl Vostru carele fostu-v-a
Iliescu, aºa cum fostu-le-a pãrinþilor voºtri
Ceauºescu.
Eu spun Tatãl Nostru carele n-a fost ºi
nici nu va fi vreun Escu. Tatãl meu, de
pildã, are sufixul în Eu – carele am un
Dumnezeu. Voi aþi avut un Lucifer care
v-a acreditat Crima în sângele vostru,
sublimându-vã credinþa cã puterea e
menirea acelora pe care-aþi fost sortiþi sã-i
slujiþi orbeºte.
ªi-atunci de ce în faþa blidului sã fim
noi uniþi ºi-aceiaºi? Sângele meu de ce
sã plãteascã pentru ciocoismul de azi
cãruia voi, „remarcaþii”, i-aþi fost
avangardã, ciocoism la masa cãruia, de
ceva timp, roadeþi ºi voi ciolane
îndeajuns de cãrnoase.
Iar voi, torþionari ai mei, pe timp de 20
de ani ai iernii ceauºiste v-aþi înregimentat
copiii sã iasã la Hora Revoluþiei (voastre!).
Întreaga nomenclaturã activ comunistã ºi
securistã de pânã-n ’89 (mare, mijlocie,
micã) avea sã-ºi afle supravieþuirea prin
propriile plutoane de revoluþionari. Toatã
nomenclatura (ºi nu numai ea) ºtia (în
intimitatea ei!) de pregãtirea complotului
FSN-isto-sovieticist cu aproape o jumãtate
de an înainte de decembrie ’89. Astfel, în
decembrie, masele au fost miºcate de
propaganda complotistã ºi-n vâlvãtaia
stãrii de spirit revolut al þãrilor din estul
comunist au fost angrenaþi ºi cetãþeni de
bunã-credinþã, îndeosebi tineri, cu simþire
democraticã ºi anticomunistã, dar mai
puþin ºtiutori într-ale pregãtirilor strict
secrete. Dintre aceºtia unii au murit –
peste mia de suflete – alþii au supravieþuit.
Iar tot ceea ce supravieþuieºte trebuie
tranºat. Nu neapãrat dumnezeieºte, ci cum
dã Dumnezeu. Aºa s-a fãcut ca dupã 22
decembrie ’89, ora 12,09 (clipa zborului
cãtre cer a Ceauºeºtilor), supravieþuitorii
sã fie „tranºaþi” astfel: emanaþii, teroriºtii
ºi revoluþionarii. Douã-trei zile a urmat
iarãºi sarabanda morþii ºi a vieþii. Dupã
care iarãºi tranºarea. Teroriºtii au pierit în
garda pretorianã a emanaþilor!).
Bineînþeles, în „tribune” mai exista
restul de naþiune care asista în
impasibilitate la „spectacol”. Un spectacol
sinistru care avea s-o coste pe biata
naþiune, timp de decenii, pielea ºi osul.
Nu voi mai pritoci diversiunea teroristã
pusã la cale de tripleta Iliescu-Brucan-
Militaru care a fãcut „sarea ºi piperul”
jocului revoluþionar spre a justifica ºi
certifica, dupã 22 decembrie, existenþa
revoluþiei gorbacioviste, de fapt, ºi-n fapt,
aceasta nefiind decât o contrarevoluþie ce a
perpetuat la putere aceeaºi nomenclaturã
de pânã-n ’89, în sprijinul cãreia Dar pânã la moarte a existat blidul. trebui, cel puþin, amendate, ele fiind ºi
„intelectualii roºii” aveau sã manipuleze În jurul blidului ne-am aºezat cu toþii. neconstituþionale prin faptul cã limiteazã
România pânã azi, 2010, ºi hãt încã multã Toatã naþiunea. Rãi ºi buni. Victime ºi în timp certificarea ºi/sau anularea
vreme de-aici înainte. cãlãi. Stãpâni, înstãpâniþi ºi slugi de toate certificãrii unor revoluþionari.
Ne vom opri azi, dupã 20 de ani de soiurile. Iar câteodatã apar impasuri. Cu umilele noastre puteri (argumentãri)
aburire a minþilor noastre, de obnubilare Unul dintre aceste impasuri fiind câte-o ºi prin bunãvoinþa cotidianului de faþã de a
revoluþie. Sau chiar ºi altceva decât o ne gãzdui vom scoate la luminã faþa hâdã
criminalã a adevãrurilor care, dupã cum
revoluþie. Aici va trebui sã cãutãm toate a imposturii ºi ticãloºiei unor semeni ai
spune filozoful, „dacã-s prea multe nu mai
nuanþele. Pentru ca ceea ce Dumnezeu noºtri care nu fac decât sã spulbere pânã ºi
înseamnã niciunul”, ne vom opri la viaþa cea din urmã firimiturã de pe suprafaþa
noastrã, întrebãtori ºi cãutãtori, care viaþã, ne-a pus în blid sã nu se epuizeze
blidului neamului românesc.
dupã cum spune tot filozoful, nu e decât niciodatã prin lãcomia unora.
„o permanentã «comedie a erorilor», care Fapt pentru care, în dreptul revoluþiei Valentin PREDESCU
se terminã în noapte” (v. Petre Þuþea). noastre, legile 42/90 ºi 341/2004 vor (va urma)

Tipografia ARGEªUL imprimã în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cãrþi ■ cataloage ■ calendare ■ afiºe ■ pliante ■ postere ■
 8 ● săgetătorul ARGEªUL
8 iunie 2010

Sinteze critice
Aldulescu. Cele mai multe pagini întregului fenomen literar”:
Plasticã din acest capitol îi sunt dedicate „Scopul lecturilor realizate de
La Metopa - Costel Butoi Criticul literar Nicolae Oprea Voiculescu, criticul
lui Marin Preda. „Eroul” celor
nouãsprezece pagini este
eseistul Nicolae Oprea este acela
de a pune cercetarea progresiei
a debutat editorial în 1993 cu o demonstreazã cã ºi poezia sa romanul „Cel mai iubit dintre cronologice a operei în slujba
culegere tematicã de eseuri antumã este deosebit de pãmânteni”, a cãrui cercetare descoperirii imaginii ei interioare.
intitulatã Provinciile imaginare. valoroasã, nu doar cea postumã, implicã „glisarea” de „istoria” O astfel de abordare presupune
Au urmat alte volume de studii ºi analizând în acest sens volumele acestei opere cãtre o amãnunþitã atât ºtiinþa adecvãrii sistemului de
eseuri, a cãror apreciere s-a Pârgã, Destin, Urcuº, explorare a conþinutului ei. lecturã la realitatea eterogenã a
concretizat în cronici substanþiale Întrezãriri, ultimele trei fãcând Cel de-al doilea capitol, ce unei opere, în ansamblul ei, cât ºi
în reviste literare de prestigiu ºi parte din „ultima etapã a poeziei þine în mod preponderent de capacitatea de a evita virtualele
istoria literaturii, cuprinde obstacole pe durata incursiunilor
în premiile de anvergurã voiculesciene din epoca
douãzeci ºi patru de fiºe de în interstiþiile scriiturii” („Argeº”,
naþionalã. Titlurile acestor interbelicã” (op. cit., p.33). Lui
dicþionar, fiºe în care îi regãsim nr. 1, 2010, p. 18).
volume sunt urmãtoarele: Blaga îi atribuie statutul de
pe: Ioan Alexandru, Petru Aceste fiºe de dicþionar au
Alexandru Macedonski, între „înnoitor” al propriei opere
Dumitriu, Gheorghe Ene, Otilia fost utilizate în dicþionarele
romantism ºi simbolism (1999), poetice, postumele lãsând
Nicolescu, Liviu Rebreanu, M.N. literaturii contemporane ºi, pe de
Ion D. Sârbu ºi timpul romanului impresia de renaºtere liricã.
„Picturã” ºi-a intitulat simplu Costel Butoi expoziþia Rusu, Mircea Sãndulescu, Dinu altã parte, dupã cum precizeazã
(2000), Literatura românã Studiul dedicat lui Gib I.
personalã programatã în perioada 18 mai – 7 iunie 2010 la Sãraru, Zaharia Sângeorzan, Ion. criticul Nicolae Oprea,
postbelicã, între imposturã ºi Mihãescu ,,Femeia, între ficþiune „constituie materialul uzual
galeria piteºteanã METOPA. Un titlu simplu, prin care adevãr (coautor: Cãlin Vlasie, ºi realitate” este centrat pe ideea D. Sârbu, Gheorghe Scwartz,
„acest pictor singular, retras la Piteºti” (dupã cum spunea George Silviu, ªtefan Stãnescu, pentru o viitoare istorie a
2000), Opera ºi autorul (2001), femeii ca obsesie, ce oscileazã literaturii române” ( p. 176).
Iolanda Malamen în urmã cu 4-5 ani), mai puþin cunoscut Timpul lecturii. Selecþie de autor între himeric ºi real, iar poetul Ion Mircea ªerbãnescu, Virgil
în oraºul de reºedinþã decât în Bucureºti ºi în Cluj sau în Tãnase, Costin Tuchilã, Dorin Sinteze critice le oferã
(2002), Literatura ,,Echinoxului” Vinea este „re-citit” în baza cititorilor opinii critice, care se
strãinãtate (prezent prin expoziþii personale ºi de grup în (2003), Magicul în proza lui V. exprimãrii sale lirice „prin Tudoran, Damian Ureche, Mircea
Franþa, Belgia, Germania, Luxemburg, Portugalia, Italia, Vaida, Stan Velea, Mihail impun prin exactitate,
Voiculescu (2003), Nopþile de miºcarea oscilantã între fascinaþia profunzime ºi prin autoritatea în
Turcia ºi Statele Unite), anunþã publicul cã oferta esteticã nu insomnie. Opþiuni livreºti (2005), htonicã ºi aspiraþia uranianã” (op. Villara, Cãlin Vlasie, Vasile
este centratã pe o anumitã temã, aºa cum fãcuse de obicei. Voiculescu ºi Romulus Zaharia. domeniu a lui Nicolae Oprea,
Vasile Voiculescu – monografie cit., p. 51), cu ajutorul motivului despre care regretatul poet Miron
Nãscut în Dolj, dar format în Ardeal (absolvent al (2006), Sinteze critice (2009). fântânii. Despre cariera literarã a Disponibilitatea analiticã a lui
Nicolae Oprea, unul dintre cei mai Cordun, aºa cum preciza Mircea
Institutului Ion Andreescu din Cluj, 1979), ºi-a început Recent apãrut, volumul lui Vintilã Horia criticul ne aduce
prestigioºi critici literari de astãzi, Bârsilã (în eseul menþionat mai
cariera artisticã în Moldova de sus, mai precis în Rãdãuþii Sinteze critice (Editura „Paralela mai multe informaþii ºi pune în
este definitã, în datele ei esenþiale, sus), spunea cã „este un critic
Bucovinei. Este de înþeles de ce anumite motive (ºi 45”) este structurat în douã prim-plan romanul pentru care a
de Mircea Bârsilã, în eseul literar nãscut ºi nu fãcut”.
secvenþe) rãdãuþene apar destul de des în pânzele sale. capitole laborioase, la care se obþinut Premiul „Goncourt”,
Membru al UAP din 1990, Costel Butoi are deja o operã „Nicolae Oprea, critic exigent al Mirela CORNEA
adaugã o Addenda destinatã lui Dumnezeu s-a nãscut în exil (Dieu
plasticã importantã, alcãtuitã pe mai mult de trei decenii ºi Ion D. Sârbu: „Ion D. Sârbu and est né en exil). Formula
proiectatã pe capitole de creaþie, pe teme care dominã cu the time of the novel”. suprarealistã a lui Gellu Naum se
autoritate anumite perioade.
Costel Butoi are teme care revin frecvent pe pânzele
Primul capitol, „De la
Macedonski la postmoderni”,
regãseºte în ,,amplul poem voit
discursiv, cu titlu de facturã
Langue et litterature
sale, subiecte care-l urmãresc obsesiv, peisaje pe care - aduce detalii ºi opinii critice de oniricã: „Dimineþile cu Organizatã de Facultatea de Litere a Universitãþii din Piteºti,
periodic - le reviziteazã poate pentru a retrãi emoþiile de sintezã despre viaþa ºi activitatea domniºoara peºte” (op. cit., p. 61). Conferinþa Internaþionalã Limba ºi literatura – repere identitare în
altãdatã. Pe modelul unui Utrillo român al începutului de literarã a douãzeci de scriitori Ceilalþi scriitori din acest prim context european a fost posibilã cu sprijinul Agenþiei Universitare a
mileniu III, atras de peisajul urban, Costel Butoi poate români, atât poeþi, cât ºi capitol sunt creionaþi într-un stil Francofoniei ºi în colaborare cu Alianþa Francezã. Evenimentul s-a
extrage din fotografii ºi ilustrate informaþie suficientã ºi prozatori. Nicolae Oprea îºi ce pune în evidenþã capacitatea desfãºurat pe parcursul a trei zile consecutive, 4-6 iunie, ºi a antrenat
pretabilã la prelucrare plasticã, în aºa mãsurã încât din începe acest prim capitol cu criticului de a realiza „radiografii expoziþie de carte, comunicãri pe domenii ºi secþiuni, precum ºi o
„model” mai rãmâne doar ideea. Deºi recente, tablourile Alexandru Macedonski, unde în literare”, de a scoate în evidenþã excursie tematicã în împrejurimile municipiului.
sale par sã aparþinã unor maeºtri deja validaþi de istoria prim-plan se aflã ars poetica aspectele cele mai valoroase ale Lucrãrile prezentate au beneficiat în întregime de pasiune ºi
picturii. Au ºi culorile, ºi ºtiinþa armonizãrii volum-culoare, „Noaptea de decemvrie”, operelor analizate ºi de a pune profesionalism, de vocaþie ºi interes. Subiectele pentru care au optat
pânã chiar ºi patina… lecturatã dintr-o nouã perspectivã diagnosticuri de o maximã participanþii au fost, simultan, ºtiinþã, interogaþie, (re)evaluare, punere
Costel Butoi pare sã fie îndrãgostit de Veneþia ca un criticã. Urmeazã Bizanþul lui pertinenþã criticã. Scriitori ale în dialog, energie ºi reflecþie. Dezbaterile provocate au amplificat
vedutist de-acum 200 de ani. Desigur, laguna Veneþiei cu Mihail Sadoveanu ºi povestea de cãror opere fac obiectul cercetãrii grila axiologicã a eseurilor, dinamice ºi inteligente, care au glisat de
greu ar putea lipsi din palmaresul vreunui pictor. Dar nu dragoste, interzisã de altfel, aparþin literaturii noastre la poezie la beletristicã ºi/sau de la teorie literarã la extrapolãri
numai Veneþia îl atrage, ci ºi arhitectura burgurilor dintre Kesarion Breb ºi Maria, contemporane: Marin Preda, interdisciplinare.
transilvane: Turnul Sfatului din Braºov sau mai multe eroii din „romanul-basm” Octavian Paler, Cezar Baltag, Oaspeþii au reprezentat multe oraºe din þarã cu statut universitar de
secvenþe sibiene, dintre care Aleea Scãrilor pare sã fie Creanga de Aur. Vasile Leonid Dimov, Paul Goma, marcã (Bucureºti, Iaºi, Cluj-Napoca, Ploieºti, Craiova, Galaþi), precum
favoritã la locul întâi. Costel Butoi alege locuri cu care Voiculescu ºi Lucian Blaga sunt Mircea Horia Simionescu, ºi câteva centre de cercetare (Institutul de Cercetãri pentru Inteligenþa
privirea publicului, dar ºi a pictorului sunt obiºnuite ºi pe prezentaþi, urmãrindu-se vectorii George Bãlãiþã, Dumitru Artificialã Bucureºti; Institutul de Lingvisticã „Iorgu Iordan - Al.
care le trece prin filtrul sensibilitãþii proprii. În forma finalã a determinanþi ai anumitor opere Þepeneag, ªtefan Agopian, Ioan Rosetti”, Academia Românã; Centrul de Studii Orientale „Mircea
tabloului, realitatea este mai mult citatã decât redatã. Efectul ale acestora. În cazul lui Vasile Flora, Iustin Panþa ºi Radu Eliade”, Biblioteca Metropolitanã Bucureºti; Institutul de ªtiinþe
este cã locul poate fi citit, recunoscut, dar mai importante
decât locul par a fi aura locului, parfumul unui colþ de oraº,
al unui pod, al unei scãri. Aºa cum în „Oameni mâncând
cartofi”, tabloul lui Van Gogh, pare cã emanã miros de
Scriitori, publicişti şi folclorişti ai Argeşului
cartof copt, la Costel Butoi culoarea ºi aerul unei cãpiþe de
fân sunt atât de vii ºi pregnante încât celor hipersensibili
Pro memoria Distincþii: Premiul I „Primele iubiri”
(ziarul „Argeºul”, 2001), „Vasile Sofia Sorescu
Voiculescu” (Buzãu, 2002); Marele Premiu (n. 18.IV.1931, Cãlineºti, Argeº)
le-ar putea declanºa un acces de rinitã alergicã…
Spiritul eclectic al selecþiei este ilustrat ºi de prezenþa
Andrei Nicolescu „Eusebiu Camilar” (Suceava, 2003), Liceul de Fete „Mihail ºi Sevastiþa
între atâtea flori ºi peisaje a unui singur nud într-o (n. 15.IV.1975, Piteºti) „Steaua” (Cluj, 2003), „Leismograf” (Sibiu, Vasilescu” Piteºti (1951); Facultatea de
compoziþie cu o mãsuþã cu un vas de flori ºi o tãviþã, un 2003), „Dan Pavel” (Timiºoara, 2004) etc. Filologie, Universitatea din Bucureºti
Grupul ªcolar Construcþii Industriale
univers (feminin!) liniºtit, care îndeamnã la visare. Un Piteºti (1995); Facultatea de Istorie, Referinþe: Alex. ªtefãnescu, „Flacãra”, nr. (1955). Specializare la Universitatea din
tablou stingher, care, alãturi de o altã compoziþie („Femeie Geografie, Filozofie, Universitatea din 3, 2002; Jean Dumitraºcu, „Sãgetãtorul”, Cluj (1956). Doctorat cu lucrarea
lângã foc”), constituie singura prezenþã umanã vizibilã Craiova (2001). 28.V.2002; Marin Ioniþã, „Sãgetãtorul”, „Cercetarea fenomenului de rãmânere în
printre cele câteva zeci de tablouri... 7.X.2003; Ion Licã Vulpeºti, idem, 27.I.2004; urmã la învãþãturã”, conducãtor ºtiinþific,
Cadru didactic Universitatea din Piteºti
Panotarea este aerisitã, pictorul nu îngrãmãdeºte tablouri Nicoleta Popa, „Argeº”, martie, 2004. acad. Mihai Beniuc (1971), Universitatea
(din 2001). Colaboreazã cu studii ºi articole
pentru a expune „mai mult”, ci preferã sã ofere vizibilitate la publicaþii din þarã, susþine comunicãri din Bucureºti. Vizite de documentare la
fiecãrei pânze. Nici nu respectã un criteriu tematic, tablouri
cu peisaje urbane (dar nu numai) amestecându-se sau
ºtiinþifice studenþeºti naþionale. Georgeta Dănuţa Universitatea Banska Bystrica
(Cehoslovacia).
rãsãrind în preajma unor tablouri cu tematicã mai rar
Volume reprezentative: „Preoþi în lupta
pentru Marea Unire – 1916-1919”,
Chiriţă Cercetãtor Institutul de ªtiinþe
întâlnitã în ultimele sale expoziþii personale – florile. Poate Bucureºti, 2000 (în colaborare); „ªefii (n. 17.IV.1952, Piteºti) Pedagogice din Bucureºti (1955-1958);
cã prin explozia de culoare din tablourile închinate florilor cadru didactic ºi director ªcoala Nr. 3
Statului Major General Român. 1859-2000” Liceul „Zinca Golescu” Piteºti (1971);
(de exemplu roºul intens din cele douã pânze dedicate Piteºti (1958-1960), ªcoala Medie Nr. 2
(în colaborare), Bucureºti, 2001. Facultatea de Filologie, Limbi Romanice,
macilor) Costel Butoi a vrut sã aºeze cumpãnã dreaptã, Piteºti (1960-1961), ªcoala Medie Nr. 3
contrabalasând prin supraoferta coloristicã floralã atmosfera Clasice ºi Orientale (1975), Facultatea de Piteºti (1961-1963); cadru didactic
sumbrã din peisaje, dar ºi din naturile statice. Naturi statice Cristian Meleşteu Limba ºi Literatura Româno-Germanã
(1989), Universitatea din Bucureºti.
universitar, director Cabinetul Pedagogic
care par sã fie fãcute în Þãrile de Jos cu secole în urmã ºi (n. 16.IV.1977, Piteºti) (1963-1970), prorector (1972-1981)
care, în ciuda diferenþei de tehnicã, degajã acelaºi tip de Profesoarã ªcoala Nr. 5 Piteºti, Liceul Institutul Pedagogic din Piteºti, Institutul
dramatism mocnit. Tensiunea conþinutã în naturile statice Facultatea de Contabilitate ºi Informaticã Industrial Costeºti, Liceul Mãrãcineni, de Învãþãmânt Superior din Piteºti; ºef
este covârºitoare, de parcã, deºi împart aceeaºi pânzã, de Gestiune (2001), Facultatea de Argeº (1975-1991), liceele „Al. Odobescu” catedra de ºtiinþe sociale ºi filologice
Management, Universitatea din Piteºti. ºi „Ion Barbu” Piteºti (din 1991); (1985-1986); conferenþiar asociat (1991-
obiectele figurate par sã se afle într-un conflict ireductibil,
ireconciliabil, cât pe ce sã se încaiere. Director Casa de Culturã a Studenþilor colaboratoare la Universitatea din Piteºti, 1995), Universitatea din Piteºti.
Piteºti. Colaborãri la „Sãgetãtorul”, „Curierul Facultatea de Litere ºi Istorie, catedra de Colaboreazã cu studii ºi articole la
Expoziþia pare sã fie doar un eºantion de operã, o
demonstraþie a fapului cã posibilitãþile pictorului sunt zilei”, „Argeºul”, „Flacãra”, „Argeº”, Limbi Romanice (din 1991). publicaþii de specialitate din þarã. Volume:
diverse, cã poate aborda la înalt nivel artistic mai multe „Cultura”, „Juventus”, „Steaua” etc. Volume reprezentative: „Umanismul „Îndrumãtor pentru studierea ºi
genuri ºi cã - pentru aprofundarea temei preferate - amatorii Volume de autor: „Coloana subteranã” filozofiei lui Seneca”, Piteºti, 1991; „Arta caracterizarea psihologicã ºi pedagogicã a
de un gen clar definit n-au decât sã-i facã o vizitã în atelier. (2003), „Ultimul pahar de vin” (2003), perfecþionãrii morale la Seneca”, Piteºti, elevilor”, Bucureºti, 1957; „Unele
O expoziþie ca o invitaþie. „Radiografia unei zile” (2004), „Borfaºii” 1996. Participã la comunicãrile ºtiinþifice probleme ale muncii instructiv-educative
(2006) – prozã; „Icoana pe sticla având ca tematicã valorificarea textelor din ºcoalã”, idem; „Probleme de
Cristian CONSTANTIN ochelarilor” (2004) – poezie. antice; publicã studii în periodice din Piteºti. psihologie, pedagogie ºi defectologie”,

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
 9 ● săgetătorul ARGEªUL
8 iunie 2010

Porþi deschise plus de primire pentru interpretarea de instrumente muzicale populare de suflat
reþinut a partiturilor. Au curs aplauzele, – fluiere, cavale, paie, ocarine – Lector

A fost frumos!... îmbrãþiºãrile, uralele, aprecierile

spectatorilor exprimate pe merit, fãrã
nicio rezervã, pentru ceea ce vedeau ºi
recunoscut ºi pentru interpretarea la ele,
om care îºi trãia cele aproape opt decenii
în Jugurul Poienarilor de Muscel doldora
„Încă o şansă”
„Încã o ºansã” este o carte pe care,
A fost sãrbãtoare, mare sãrbãtoare Chiriþoiu, Maria Cosmescu, Daniela auzeau – în egalã mãsurã adresate ºi de bunuri folclorice nemuritoare,
vineri la ªcoala Nr. 20 „Tudor Dulicã, Mariana Fleancu, Camelia acelora care asigurau bunul mers al întreþinând fãrã istov existenþa. înainte de a o citi, o vezi. Explicabil,
Vladimirescu” din Piteºti. Pregãtitã Manea, Simina Mihai, Aurelia acþiunii complexe. Nu lipseau, se Reþineam în orele petrecute la evident, pentru cã Gabriel Cazan este ºi
grijuliu cu mult înainte, Ziua Porþilor Profeanu, Luiza Rizea, Camelia Sima, înþelege, bucuria, lacrimile pentru fiece ºcoalã marile disponibilitãþi artistice ale un pasionat ºi foarte avizat cinefil. ªi
Deschise avea sã însemne un mare Elena Zaharia. izbutitã ori pentru înþelese neîmpliniri. copiilor pentru melodie, joc, partituri asta nu datoritã titlului, care poate sã
succes în istoria de numai ºase ani a 12 educatori, învãþãtori ºi profesori Aveau ºi oaspeþi-ajutoare de preþ în teatrale ºi alte creaþii evidenþiate ascundã o grãmadã de înþelesuri, ci în
instituþiei, fãcând falã învãþãmântului animaþi pe de-a-ntregul de înþelegere ºi tot ce întreprindeau elevii ªcolii Nr. 20 generos în aceastã zi neuitatã, cãreia primul rând pentru cã atmosfera
de aici. Fiindcã ea le oferea nu-i lipsea nimic pentru a se înscrie în postcataclismicã în care începe aventura
rândul celor mai valoroase asemenea celor doi eroi (deºi aparent termenul
participanþilor manifestãri ample, de
momente care aduc veselie, bonomie, este clar exagerat când îþi dai seama cã
substanþã, gândite amãnunþit:
învãþãminte ºi respect al talentului. doi micuþi bolnavi ºi scheletici trebuie
expoziþia „Micii artiºti” (erau creaþii sã salveze lumea) îþi aduce în minte
manufacturiere cu vânzare), Producea o impresie cu totul aparte
aspiraþia nestinsã a tinerilor înspre sutele de filme despre cum cred
alocuþiuni, concerte, concursuri, americanii cã va arãta Pãmântul dupã
adaptãri literare ºi dramaturgice, partea superioarã a ceea înþelegem prin
trãire dramaturgicã. Am avut vineri ce noi, oamenii, îl vom distruge drept
grupuri vocale, coruri, momente rãsplatã cã ne þine în viaþã.
cinematografice, o receptare clipe în care ne aflam parcã într-o salã
de spectacole a teatrului autentic, fãrã Dar asemãnarea cu cliºeele
superioarã a oricãrei forme de artã. hollywoodiene se terminã, practic,
nicio abatere conjuncturalã. ªi n-am
Pentru izbânda fiecãrui „fragment”, înainte de a începe, pentru cã nu avem
putea sã trecem cu vederea þinuta
al întregii manifestãri în ansamblu, dl. parte nici de zombie, nici de monºtri
scenicã a spaþiului, costumaþia prin
director, prof. Nicolae Georgescu, era extratereºtri, nici de teroriºti
totul adecvatã a unor adevãraþi actori
în prim-plan, descurcându-se de fiecare postapocaliptici. Avem doar doi
pentru o zi, pentru mereu.
datã cu bine, de minune, ajutat aºa cum bãieþei, buni la calculatoare, Soft ºi
dragoste pentru „meserie”, pentru din Piteºti: artiºti amatori din Ungheni, Adunate, râvna, bucuria, emoþiile,
trebuie de prof. Ionela Mãrar, consilier Wind, care, într-o lume normalã,
ºcoalã ºi elevi; sunt oameni respectând colegi de vârstã, preocupãri ºi harul creator, veselia nedisimulatã,
educativ, de Ana Maria Popescu, probabil cã ar fi lucrat pe la vreo mare
cu adevãrat deontologia profesionalã, nãzuinþe, autentice talente pe scenã, preocuparea necurmatã pentru succes,
preºedinta consiliului elevilor, ºi de firmã de computere, cu un salariu
sfinþenia catedrei de la înãlþimea cãreia, cum o demonstrau. grija pentru natural-normal,
cadrele didactice pe care avem bucuria nesimþit ºi cu limuzine la scarã. ªi mai
prin lumina ºtiinþei de carte, se De mare þinutã s-a dovedit filmul responsabilitatea pentru tot ce
sã le numim alfabetic: Eugen Bârsan, întreprindeau actanþii fãrã abatere de la avem o viziune, pe care o ghicim doar,
Daniela Capragiu-Ristea, Maria formeazã/forjeazã caractere, caractere documentar etnografic Ion Arsene –
omul care face lemnul sã cânte, realizat firesc dãdeau zilei de vineri la ªcoala urmând ca pe parcursul aventurii sã o
puternice. Învãþãtori ºi profesori care îºi
de West Domneºti TV, prin dr. Sorin Nr. 20 „Tudor Vladimirescu” din Piteºti descoperim pe de-a întregul.
fac datoria conºtiincios: le aranjau
Politice ºi Relaþii Internaþionale al Mazilescu, directorul Centrului Judeþean notele reuºitei cu totul. A fost frumos, Viziunea lui Gabi Cazan se referã,
copiilor vestimentaþia, le corectau
Academiei Române; Institutul de pentru Conservarea ºi Promovarea nespus de frumos! bineînþeles, la salvarea lumii, cã doar
þinuta, le „ºopteau” câte o replicã din
Sociologie Bucureºti). Alãturi de Culturii Tradiþionale Argeº; pelicula le decorul în care începe povestea nu este
rol, tremurau – la propriu – pentru fiece
aceºtia, au fost invitaþii din afara prezintã iubitorilor de imagini în miºcare Constantin CÂRSTOIU altceva decât o anticamerã a unui
rostire sau recitare, pentru notele ºi
graniþei, cei mai mulþi din Franþa, dar figura constructorului argeºean de Foto: Sorin-Dãnuþ RADU sfârºit al umanitãþii care pare extrem
tonalitãþile de cântec, pentru paºii
ºi din Belgia, Canada, Republica de apropiat. Autorul îºi transmite
dansului ori când rãspundeau la
Moldova etc. întrebãrile de concurs-competiþie. ● Agenda culturalã ● Agenda culturalã ● viziunea micuþului Soft, cãruia îi dã
Cele 10 secþiuni au avut un ideea, voinþa de a schimba lucrurile,
Ziua Porþilor Deschise la ªcoala Nr.
comitet de organizare ºi un comitet ■ Sâmbãtã, 5 iunie, la Casa de creaþie ºi interpretare de la însã e limpede cã mai e nevoie de
20 „Tudor Vladimirescu” din Piteºti avea ceva. Acel ceva este iniþial reprezentat
ºtiinþific de excepþie, ambele Culturã a Studenþilor a avut loc ªcoala Nr. 1 „N. Simonide”,
loc în aer liber, în faþã, la intrarea mare ºi de cãtre Wind, prototipul prietenului
înglobând nume sonore din cultura ºedinþa de încheiere a proiectului coordonat de profesoara Allora
în sala de sport. Dimineaþa evolua într-un nesuferit fãrã de care niciunul dintre
româneascã ºi din Franþa, Serbia, „Tineri în România“, iniþiat de Albulescu ªerp. Au mai
concert de neuitat Grupul Folk P-620, noi nu am putea trãi.
Rusia, iar participarea a însumat toate Fundaþia Judeþeanã de Tineret, participat profesorii: Valeria
animat de Tiberiu Hãrãguº, de la Centrul
categoriile universitare, cercetãtori, în parteneriat cu Casa de Culturã Coman, Gheorghe Dobre, Daniel Dar adevãratul catalizator al
Cultural Piteºti, adeseori sprijinind
profesori universitari ºi doctoranzi. a Studenþilor ºi cu Fundaþia Ionescu, Ecaterina aventurii ºi al finalului fericit este
aceastã unitate a învãþãmântului nostru.
Cu toþii au sperat cã se vor revedea literarã „Liviu Rebreanu”. Constantinescu, Monica Mihaela Micra. O fiinþã micã, evident, pentru
Au fost vizitate clasele, am admirat
anul viitor, la o ediþie urmãtoare a Moderator a fost artistul Robert Minescu, Sorina Gardin º.a. cã toþi oamenii din cartea lui Gabi
laboratoarele, sãlile pline de lucrãri
conferinþei internaþionale, care tinde Chelmuº, iar invitaþi de onoare Cazan sunt mici, pentru a sublinia o
desenate, pictate cu autenticã simþire, cu ■ Începând de joi, 10 iunie
sã devinã o tradiþie binefãcãtoare a au fost trupa de teatru satiric idee pe care el o preþuieºte foarte mult,
talent ºi chemare. Au fost aplaudate, în 2010, membrii Fundaþiei literare
acestui oraº. „Roberto”, formatã din Mihaela ºi anume cã fiinþele umane sunt
context, demonstraþiile sportive (karate) „Liviu Rebreanu” intrã în
Grigore, Claudiu Trandafir º.a., minuscule în raport cu mãreþia naturii,
ºi de karaoke, dansurile populare ºi vacanþã pânã în septembrie.
Magda GRIGORE precum ºi membrii Atelierului de dar emblematice. Ea este, de fapt,
moderne, (micro)scenetele, corurile cu
cheia salvãrii, pentru cã pe ea a ales-o
divinitatea sã readucã lumea la viaþa
idem; „Psihologia copilului ºi psihologia Grupul ªcolar Colibaºi, Liceul Industrial Nr. 1, fondator al „Asociaþiei literare” se preocupã de de dinainte de apocalipsã. Ca în orice
pedagogicã”, Bucureºti, 1972; „Psihologia Liceul „Ion Barbu” ºi ªcoala Românã de „posibilitatea introducerii alfabetului latin în poveste, divinitatea, reprezentatã de
educaþiei fizice”, Bucureºti, 1973; „Psihologia Afaceri Piteºti. scrierea noastrã” (1848). Tot în 1848 traduce însuºi Pãmântul, zeitatea primordialã
sportului”, Bucureºti, 1974; „Psihologia ºcolarã”, „Cãlãtoriile lui Guliver” de Swift, cu ilustraþii Geea din vechime, face ºi desface prin
Bucureºti, 1975; „Psihologia ºcolarã pentru personale, ºi publicã un „Vocabular român de intermediul viselor sau prin
In memoriam
viitorii profesori”, Bucureºti, în colaborare. neologisme”. transmiterea de cunoºtinþe ucenicilor,
A realizat portrete ale argeºenilor (Elisabeta ºi
Marin St. Manolache Ion D. Negulici Nicolae Rudeanu, Clucereasa ºi Clucerul Drãghici
în cazul de faþã ucenicei Micra.
Trecând peste antagonismul între
(Câmpulung Muscel, 1812 – Budiºteanu), ale muscelenilor (C.D. Aricescu, câinii sãlbãticiþi ºi cei, foarte puþini,
(n. 29.IV.1936, Recea, Argeº) Anastasia Negulici, peisajul Flãmânda). Are o
Constantinopol, 5 aprilie 1851) rãmaºi credincioºi omului, care este un
Studii: ªcoala Medie Tehnicã Mecanicã Piteºti bogatã activitate literarã, de traducãtor, de laitmotiv pentru întreaga carte, nu
(1950-1954), Academia de Studii Economice, Pictor, membru fondator al „Asociaþiei publicisticã ºi lingvisticã (1844 – 1845), traduce putem sã uitãm poate cea mai
Facultatea Economia Industriei Bucureºti. Cursuri literare”, redactor conducãtor al „Curierului „Martirii” de Chateaubriand. Este autorul nuvelei interesantã parte a oricãrui roman SF
românesc”, traducãtor, publicist, lingvist, „Samoilã Neguþãtorul” al pieselor de teatru
de specializare în ziaristicã (3 ani), curs care se respectã, ºi anume roboþii.
prozator, dramaturg. Luna aceasta s-au împlinit „Credinþa, speranþa ºi caritatea” ºi „Dreptatea lui
postuniversitar de sociologie (3 ani) Bucureºti. În „Încã o ºansã” nu avem mulþi
157 de ani de la plecarea sa în veºnicie. Dumnezeu”, ambele jucate pe scenele bucureºtene
Activitate redacþionalã: redactor la ziarul roboþi, dar e clar cã fãrã ei nu ar fi
Urmeazã ªcoala de pe Uliþa Vãii, Câmpulung din acea vreme.
„Secera ºi ciocanul” Piteºti (1962-1968), happy-end. ªi asta pentru cã, deºi
Muscel, ªcoala „Sf. Sava” din Bucureºti. Învaþã Participã la ºedinþele „Societãþii literare” ºi la
fondatorul ziarului „Viitorul”, Drobeta Turnu voinþa este umanã, mijloacele de
artã decorativã în atelierul de cusãturi al Mariei „Soarelele literare”, îndeplineºte funcþia de
Severin (febr. 1968), al cãrui redactor-ºef a fost în salvare a Pãmântului aparþin inteligenþei
Rosetti din Bucureºti, trece pe la Institutul prefect, dupã declanºarea revoluþiei. Iar dupã
anii 1968-1970, ºef secþie (1970-1985) ºi secretar artificiale. De ce? Poate o lecturã atentã
Bucholþer (1826), din nou la ªcoala „Sf. Sava”, înãbuºirea acesteia va fi arestat ºi expulzat din
general de redacþie (1985-1989) la ziarul „Secera a cãrþii lui Gabi Cazan vã va lãmuri, aºa
Bucureºti; ia lecþii de picturã ºi desen în þarã. Merge în Ardeal, apoi la Constantinopol
ºi ciocanul”, Piteºti, membru fondator al ziarului cum m-a luminat ºi pe mine. ªi m-a
atelierul italianului revoluþionar Nicolo Livaditi, (1849). Este adãpostit la Bursa de guvernul turc
„Argeºul liber” din Piteºti (22 dec. 1989), lãsat într-o stare greu de definit. Pe de o
la Iaºi (1830 – 1833) ºi lucreazã la Ministerul (în Asia Micã, fostã capitalã a Imperiului
redactor-ºef ºi director al ziarului „Argeºul”, parte, mã bucuram cã realitatea, fie ea
Justiþiei; pleacã în Franþa ºi ia lecþii de picturã Otoman). Se stinge din viaþa pãmânteascã la 5 cât de rea, este la milioane de ani
Piteºti (1990-1996). În aceastã perioadã a fãcut în atelierul lui Leon Cogniet la Paris. În 1837 se aprilie 1851, la Constantinopol. luminã de scenariul postapocaliptic
vizite de documentare ºi schimburi de experienþã întoarce în þarã, îºi deschide un atelier de
în Danemarca, Iugoslavia, R.D. Germanã, Polonia, zugrãvit de amicul Gabi Cazan. Pe de
picturã în Piteºti, apoi se mutã în Bucureºti alta, însã, conºtient cã omul are
Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria, Grecia. În peste (1838), unde frecventeazã curtea lui Al. Ghica. Margareta M. ONOFREI,
46 de ani de activitate publicisticã a scris ºi a Marian STOICA suficient potenþial autodistructiv ca sã
În 1839 cãlãtoreºte în Grecia ºi Turcia, picteazã transforme Pãmântul într-un deºert
publicat articole de analizã economicã (cu mai ales portrete, este apreciat la Atena ºi radioactiv, nu mã puteam opri sã mã
predilecþie) ºi politicã, editoriale, interviuri, Istanbul. Cu sprijinul lui Petrache Poenaru Completare întreb dacã, atunci când acest lucru se
reportaje de cãlãtorie, cronici de carte etc. A primeºte o bursã ºi pleacã la Paris (1840). Se
colaborat la monografia comunei Recea (2007) ºi La pagina 8, „Argeºul” din 1.VI.2010, va întâmpla, Pãmântul, sau roboþii, sau
întoarce în þarã, în 1842, devenind colaborator ºi oricine altcineva vor fi acolo pentru a
la studiul socio-monografic al învãþãmântului din articolul „Scriitori, publiciºti ºi folcloriºti ai
conducãtor al „Curierului românesc” (1845- salva ce a mai rãmas din potenþial
comuna Recea (în curs de apariþie). Argeºului”, coloana a II-a, rândul 18, s-a omis
1846), traducere din limba francezã din sinucigaºa specie umanã.
data morþii lui Virgiliu Ene: 18.VI.1997
În paralel cu activitatea redacþionalã, a predat Aime`Martin. Publicã broºura „Planul unei mici (trebuia trecut la rubrica „In memoriam”).
cursuri de economie, comunicare ºi negociere la biblioteci universale” (1848). Ca membru Adrian VASILIU

Tipografia ARGEŞUL imprimă în policromie ■ ziare ■ reviste ■ cărţi ■ cataloage ■ calendare ■ afişe ■ pliante ■ postere ■
 10 ● săgetătorul
Generaţia ’80, pro şi contra
C
de Argeº.
olocviul Naþional „Generaþia ’80 la maturitate” s-a desfãºurat
în perioada 27-29 mai la Piteºti, Câmpulung Muscel ºi Curtea
La întâlnirea din prima zi, care a avut ca temã Paradigma generaþiei
’80, unitate ºi diversitate, a fost lansat volumul de interviuri Generaþia
’80 vãzutã din interior (volumul I), întocmit de prozatorul Dumitru
Augustin Doman. Proiectatul ºi aºteptatul volum de criticã literarã scris
de criticul Mircea Bârsilã care are ca obiect creaþia aceloraºi optzeciºti
intervievaþi de Doman ºi care a apãrut în cursul ultimilor doi ani,
secvenþial, în revista Argeº, nu a fost finalizat de autor.
La eveniment au fost invitaþi o bunã parte dintre „optzeciºtii de
frunte”. Au cuvântat pro sau contra „dictaturii” optzeciste, între alþii,
Ion Bogdan Lefter, Cãlin Vlasie, Constantin Stan, Mircea Bârsilã,
Ioan Lascu, Marta Petreu, Nicolae Oprea, Cassian Maria Spiridon,
Gellu Dorian, Ion Zubaºcu, Liviu Ioan Stoiciu, Ioana Dinulescu,
Gheorghe Izbãºescu.
La Câmpulung Muscel, în sala de festivitãþi a primãriei, poeþii
participanþi au susþinut, în dimineaþa zilei de vineri, 28 mai, un recital,
apoi au vizitat expoziþia organizatã de Muzeul Municipal, în care au
fost prezentate personalitãþi culturale muscelene.
P remiile colocviului au fost decernate în aceeaºi zi la
Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului. Printre premiaþi s-au
aflat prozatorul Constantin Stan ºi Mircea Bârsilã, ale cãror cãrþi au
fost editate de Editura Pãmântul în anul 2009, ca urmare a câºtigãrii
Concursului Naþional „Literatura modernã”.
La ediþia din acest an au participat, între alþii: Radu Aldulescu,
ªtefan Dumitru Afrimescu, Aurel Maria Baros, Mircea Bârsilã, Ioan
Buduca, Gabriel Chifu, Ionel Ciupureanu, Ioan Cristescu, Virgil
Diaconu, Dumitru Augustin Doman, Ioana Dinulescu, Gellu Dorian,
Sorin Durdun, Marius Ghica, ªtefan Ion Ghilimescu, Magda Grigore,
Ioan Groºan, Silviu Guga, Gheorghe Izbãºescu, Ioan Lascu, Ion
Bogdan Lefter, Victor Munteanu, Nicolae Oprea, Mircea Petean,
Marta Petreu, Aurel Sibiceanu, Cassian Maria Spiridon, Vasile
Spiridon, Constantin Stan, George Stanca, Liviu Ioan Stoiciu, Dumitru
Ungureanu, Ioan Radu Vãcãrescu, Cãlin Vlasie, George Vulturescu,
Ion Zubaºcu.
Colocviul a fost organizat de Filiala Piteºti a U.S.R., prin efortul
lui Nicolae Oprea ºi Dumitru Augustin Doman, de Uniunea
Scriitorilor, Primãria Câmpulung Muscel, Muzeul Naþional al
Literaturii Române, Arhiepiscopia Argeºului ºi Muscelului, cu
sprijinul Centrului Cultural Piteºti, Radio Muntenia ºi Casa de Culturã
„George Topârceanu” Curtea de Argeº. Discuþiile din prima zi au avut
loc în superba salã Simpozion a Centrului Cultural Piteºti, renovatã ºi
mobilatã de curând prin strãdania directoarei Carmen Dumitrache.
În mare, s-a reeditat colocviul cu acelaºi nume, iniþiat în anul 2002
de subsemnatul ºi Mircea Bârsilã, prin Direcþia pentru Culturã a
Judeþului Argeº ºi Centrul Cultural Piteºti.
Pe parcursul discuþiilor s-au conturat, în mod clar, douã direcþii. Una
partizanã conceptului de „generaþie ’80”, deci pro optzecistã, iar alta
reþinutã, ironicã ºi chiar contrarã înregimentãrii optzeciste. Fapt pentru
care expunerea de mai jos va cãuta sã surprindã spiritul colocviului.
1. Pro optzecism sau adulatorii generaþiei
Optzeciºti ardenþi s-au arãtat a fi Ion Bogdan Lefter, Cãlin Vlasie,
Constantin Stan ºi Mircea Bârsilã, în sensul cã ei au susþinut cu toate
forþele conceptul de „generaþie optzecistã”, în care ei vãd salvarea ºi
gloria literaturii române.
„Paradigma optzecistã nu s-a schimbat de vreo 30 de ani
încoace” (Ion Bogdan Lefter)
I storia culturalã se face prin succesiunea generaþiilor de creaþie,
despre care a vorbit Tudor Vianu, care a preluat ºi el ideea din
cultura germanã. Vorbind despre generaþii, Vianu se referea la
anumite trãsãturi ale textului generaþionist, iar nu la caracterele
biologice ale scriitorului. Dar aceleaºi trãsãturi le pot fi comune unor
generaþii diferite biologic ºi atunci optzecismul se prelungeºte ºi în
generaþiile ce îi urmeazã. Modelul literar, paradigma optzecistã nu s-a
schimbat de vreo 30 de ani încoace. Desigur, în cadrul ei, scrierile
optzeciste sunt de o mare diversitate. Eu nu mai folosesc sintagma
„generaþia ’80”, care este inadecvatã. Sintagma „generaþie ’80” nu
spune nimic. Dupã 1989 i-am spus „generaþia postmodernistã”.
„Noi nu suntem o generaþie, ci un fenomen” (Cãlin Vlasie)
Noi nu trebuie sã vorbim despre generaþia ’80, ci despre fenomenul
optzecist. Fenomenul optzecist este mult mai amplu. El a apãrut, de
fapt, în 1977. Acest an este, în plan mondial, plin de evenimente. În
acest an se înfiinþeazã marea companie Microsoft. Noi nu ne-am
format în perioada lui Dej ºi a lui Ceauºescu, ci a lui Microsoft. Carta
ONU ºi miºcarea Paul Goma au loc tot în 1977. Zidul Berlinul a cãzut
tot atunci. Noi am grãbit niºte lucruri în politicã. Este vorba despre o
întreagã miºcare intelectualã. Noi suntem prima generaþie cu bagaj
informaþional foarte puternic.
Noul spirit optzecist anula ierarhia valoricã de pânã atunci –
Adrian Pãunescu, Deºliu ºi ceilalþi. „Literatorul”, prin Eugen Simion,
ne declara tâmpiþi. Dar câþiva critici ne-au dat atenþie. Manolescu i-a
luat-o înainte lui Laurenþiu Ulici, care voia sã punã mâna pe generaþia
’80. Resurecþia eului – asta a fãcut optzecismul.
C u anul 1980 se schimbã chiar canonul. Nicolae Manolescu nu
recunoaºte schimbarea canonului literar, dar asta este o prostie
imensã. Generaþia ’80 îºi asumã tot ce se întâmplã în literatura
noastrã. Noi nu suntem o generaþie, ci un fenomen.
Manuscrisele se primesc la redacþia ziarului „Argeºul“,
b-dul Republicii nr. 88, Piteºti. Tel. 0248/217704 ºi 0248/210060
e-mail: argesul@rdspt.ro www.ziarulargesul.ro
Dupã decembrie 1989 am avut o viziune despre ce trebuie sã
facem editorial, pentru cã eram aproape necunoscuþi. Trebuia sã
scoatem antologii, ca sã se ºtie despre noi. Aºa am început sã gândesc
o strategie. Singurul care m-a înþeles a fost Gheorghe Crãciun. Apoi
am fãcut dicþionarul scriitorilor optzeciºti. Trebuia sã dovedim cã nu
suntem „morþi” sau „obosiþi”, cum se spunea despre noi.
Noi nu am ºtiut sã comunicãm cu cei tineri. Doar Soviani ºi Ioan
S. Pop au reuºit. Cei tineri, douãmiiºtii, au fãcut din Ioan S. Pop un
idol. Dar idolii se mai schimbã. Recent, am lucrat cu douãmiiºtii
foarte mult la antologia lor ºi am vãzut cã nu ºtiu cum se face o carte.
Cei din generaþia 2000 sunt de o inculturã teribilã. Douãmiiºtii sunt
sfertodocþi. Douãmiiºtii sunt aceeaºi paradigmã cu optzeciºtii. Ei
pleacã din noi, însã într-un mod cu totul superficial.
S ingura generaþie apãrutã în ultimii 50 de ani în literatura
românã este cea opztecistã (Constantin Stan)
Textul optzecist propunea: limbajul (într-o nouã sintaxã ºi exonerat
de servituþile „literaturizãrii”), fragmentul (ºi fragmentarismul ca
reacþie împotriva presemnificaþiilor), destructurarea (dreptul realitãþii
de a fi privite, percepute multiplu, nu mecanicist), autorul (actant al
textului ºi nu personaj al propriei ficþionalizãri), abolirea genurilor.
În ciuda încercãrilor repetate de a acredita noi ºi noi generaþii – dupã
’90 ele s-au succedat cam din zece în zece ani, fiecare critic cu ambiþie
de lider decretându-se mentor al unei noi generaþii – ele nu sunt decât
variante, explorãri, diversitãþi ale generaþiei, ale singurei generaþii
apãrute în ultimii 50 de ani în literatura românã: cea optzecistã.
„Generaþia ’80 mai poate dura încã 20 de ani” (Mircea Bârsilã)
Generaþia ’80 a adus în literaturã o nouã sensibilitate, iar asta este
foarte important. Generaþia ’80 se stinge în anul 1990. Dar ea se
regrupeazã ºi este prima generaþie care cãlãreºte douã contexte. Acest
lucru este un miracol. Generaþia ’80 mai poate dura încã 20 de ani.
Oricum, maturitatea generaþiei ’80 începe dupã 50 de ani.
2. Contra optzecism sau ironiºtii propriei generaþii
„Sper ca în curând sã fiu douãmiist” (Gabriel Chifu)
E u sunt, de fapt, un scriitor ºaptezecist. Dar am fost asimilat de
optzeciºti ºi sper ca în curând sã fiu douãmiist.
„Poezia formalist-textualistã a intrat în penumbrã” (Liviu Ioan
Stoiciu)
Sã reþin cã optzeciºtii au rãmas în competiþie cu ei înºiºi ºi cu
colegii lor de generaþie, nu numai cu scriitorii consacraþi pânã sã aparã
ei. Optzeciºtii au reacþionat la literatura scrisã pânã la ei, de altfel,
„principial”, au produs o adevãratã rupturã, au refuzat cliºeele ºi
metaforele cãutate cu orice preþ (ele, se credea pânã la optzeciºti,
dãdeau poeziei greutate esteticã), au adoptat discursul strãzii, au
abordat teme ale cotidianului comun, ale realului banal, viaþa
scriitorului a devenit modelul de referinþã în ceea ce scrie. La
optzeciºti senzaþiile existenþiale, nevroza, concretul, recunoscute în
versuri, au dat autenticitate maximã textului în sine (ei aveau religia
adevãrului estetic, au avut permanent conºtiinþa criticã a scrierilor lor).
Optzeciºtii au experimentat „dupã capul lor”, ludici, reînnodând firul
avangardei literare din 1945.
Sigur, putem vorbi ºi despre „literatura esopicã, livrescã” (a
textului care trebuia înþeles printre rânduri, obligat de cenzurã sã
creascã, în scrierile lor, simbolistica); sau despre compromisurile
fãcute cu un regim comunist dur (dar ºi despre atitudinile publice
de demnitate); sau despre sentimentul de insatisfacþie cã n-au avut
audienþã. Literatura optzecistã n-a dus lipsã nici de poeþi
metafizici, nici de poeþi existenþialiºti, nici de poeþi formaliºti sau
textualiºti. Dupã 30 de ani de existenþã a fenomenului optzecist,
putem observa cã poezia formalist-textualistã a intrat în penumbrã
ºi pe val a rãmas poezia existenþialist-metafizicã. ªi e normal sã
fie aºa, sã se ardã etape la nivel de generaþie optzecistã ºi la nivel
individual (eu, de exemplu, am trecut prin toate etapele
enumerate, am fost ºi textualist, ºi formalist, ºi existenþialist-
metafizic, adicã am consumat ºi din poezia textului, ºi din poezia
cotidianului, ºi din poezia mitologicului, ºi din poezia nevrozei, sã
mã opresc la clasificãrile din poezia optzeciºtilor fãcute de Al.
Muºina; dar stilistul Radu G. Þeposu are clasificãri ºi mai
nuanþate în acest sens).
„Un poet adevãrat nu are nevoie de generaþie” (Gheorghe
Izbãºescu)
P oezia optzecistã continuã suprarealismul românesc. Eu nu fac
parte din generaþia ’80. Un poet adevãrat nu are nevoie de
generaþie.
„Nu cred cã generaþia ’80 a fost marginalizatã” (Ioana
Dinulescu)
Nu cred cã generaþia ’80 a fost marginalizatã. Eu, la Craiova,
cumpãram din librãrie toate cãrþile voastre. Aveaþi rubrici în
Amfiteatru ºi în alte reviste.
„Cicã aº fi optzecist” (Mircea Petean)
Cicã aº fi optzecist, liber-schimbist etc. Nu, domnilor, eu sunt
Mircea Petean. Toate etichetele generaþioniste sunt pentru manipulat
studenþii.
„Poezia optzecistã a pierdut...” (Ion Zubaºcu)
Poezia optzecistã a pierdut pentru cã a abandonat epicul ºi
dramaticul. Ea va câºtiga atunci când le va dobândi.
ARGEªUL
8 iunie 2010
3. Canonul poetic optzecist ºi canonul poetic modern
A cest colocviu ne-a lãsat sentimentul cã generaþia ’80 este singura
care semneazã pentru marile evenimente literare ale naþiunii ºi
cã pe lângã ea toate celelalte generaþii literare ºi oricare alþi scriitori sunt
nesemnificativi. Fiind mai mult decât o generaþie – un fenomen – dupã
pãrerea lui Vlasie, ne rugãm Domnului ca generaþia ’80 sã nu semneze,
în curând, pentru încãlzirea globalã ºi pentru alinierea planetelor.
Dar reacþia la importanþa exageratã ce i s-a dat generaþiei ’80 a fost
promptã, relaxatã ºi plinã de umor. Ca ºi cum mai toatã lumea ºtia
deja în ce termeni se va discuta.
S-a spus cã optzecismul aduce cu sine o nouã sensibilitate ºi cã
aceasta justificã, legitimeazã noua poezie. Dar o nouã sensibilitate
pretind cã aduc poeþii tuturor curentelor literare ale lumii: romanticii,
simboliºtii, dadaiºtii, futuriºtii, autorii poeziei absurdului,
expresioniºtii, ºaizeciºtii, generaþia hippy, ºaptezeciºtii, douãmiiºtii
etc. Toþi spun cã sensibilitatea epocii lor s-a schimbat ºi cã ei au venit
pe lume sã exprime noua sensibilitate. Din 10 în 10 ani, poate ºi mai
des, tot vorbim despre „sensibilitãþi noi”, care, de vreme ce sunt noi,
aruncã la coº sensibilitãþile vechi de 10 ani, pentru a le lua locul.
Despre aceastã mereu „nouã sensibilitate” nici nu ºtim, mai întâi, dacã
este una de tip poetic sau o doar o nouã sensibilitate pur ºi simplu.
Oricum ar fi, se vede cã în acelaºi veac sunt mai multe astfel de „noi
sensibilitãþi”, adicã mai multe generaþii. De pildã, în aceastã clipã în
cultura românã existã sensibilitãþi ºaizeciste, ºaptezeciste, optzeciste,
nouãzeciste ºi douãmiiste. Despre ele s-a ºi vorbit, de fapt, la
colocviu. Prin revistele literare se vorbeºte chiar ºi despre „noua
sensibilitate 2005”. Literatura românã este plinã de sensibilitãþi, de
„noi sensibilitãþi de grup”, de sensibilitãþi organizate „estetic”…
D ar, dacã optzeciºtii au dreptul sã îºi justifice produsele literare
prin „noua sensibilitate”, atunci ºi generaþiile predecesoare ºi
cele succesoare au tot dreptul literar sã facã acelaºi lucru. De fapt, în
temeiul acestei „sensibilitãþi noi”, de fiecare datã alta, generaþiile se
neagã una pe alta: optzeciºtii îi lichideazã pe ºaizeciºti ºi ºaptezeciºti,
iar ei sunt lichidaþi literar de nouãzeciºti, douãmiiºti ºi
douãmiicinciºti... ªi cu toþii vor fi anulaþi de sensibilitatea, aºadar de
generaþia care le va succede… Iatã-i pe optzeciºti anulaþi de propriul
mod de a gândi: de gândirea de facturã generaþionistã...
Fãrã nicio îndoialã cã literatura nu este împietritã ºi cã ea se
înnoieºte, dar marile miºcãri – schimbãri, înnoiri – din sânul ei nu se
produc din 10 în 10 ani doar pentru a le furniza noilor grupuri
generaþioniste temei existenþial. Parcã înnoirea ºaizecistã, care vine pe
fundalul poeziei proletcultiste ºi al cenzurii roºii, este mai importantã!
M area schimbare în poezia lumii a început cu direcþia
romanticã, ce s-a luptat cu dominaþia literarã de secole a
spiritului clasic, ce ajunsese sã îºi imite, sã îºi „reproducã”, sub diverse
semnãturi, propriile opere. Doar începând cu Baudelaire ºi, mai hotãrât,
cu Rimbaud putem vorbi despre lichidarea spiritului mimetic ce fãcea
literaturã din literaturã ºi de o schimbare „de sensibilitate” în poezie, în
sensul cã imaginaþia poeticã a început sã câºtige tot mai mult teren.
Aceastã schimbare a condus la poezia modernã, care de atunci se tot
cautã pe sine, ratându-se în grup prin „noile sensibilitãþi”
generaþioniste, deci prin sensibilitãþile cu viaþã scurtã.
În ce constã însã, noua sensibilitate optzecistã sau, cu alte cuvinte,
canonul optzecist? Autenticismul (atenþia acordatã realului minor,
derizoriu, biografismul), mimetismul, excluderea metafizicului,
experimentalismul, pastiºa, ironia exageratã, livrescul, eclectismul,
atitudinea bãºcãlioasã ºi teoretizantã, textualismul, dar ºi reumanizarea
textului ºi valorizarea socialului sunt trãsãturile dominante. Cu aceste
constante, prin accentuarea unora ºi abandonarea altora, se face arareori
poezie ºi, de cele mai multe ori, se face un simulacru de poezie.
A discuta despre poezie sau prozã prin termenul de „generaþie”,
adicã raportând creaþia individualã la canoanele formative
generaþioniste, oricare ar fi ele, mi se pare lipsit de sens, pentru cã
aceste canoane generaþioniste se nasc tocmai ca o revoltã, ca o abatere
(pseudoesteticã) de la canonul literar modern. O operã este literarã în
momentul în care rezoneazã (original) la spiritul ei universal, la
canonul modern universal, iar nu la canonul generaþionist. În general,
o creaþie reuºeºte sã fie poeticã atunci când rezoneazã la canonul
poetic modern ºi nu reuºeºte acest lucru (se rateazã) atunci când
consoneazã cu sensibilitãþile de grup generaþionist, cu modelele sau
canoanele generaþioniste.
Toatã discuþia despre faimoasa generaþie s-a purtat prin raportarea
acesteia la generaþiile ºaizeci ºi ºaptezeci, care au fost îndatorate, mai
mult sau mai puþin, realismului socialist multilateral dezvoltat în
literaturã. Adrian Pãunescu, Nicolae Dragoº, Nina Cassian, Dan
Deºliu ºi alþi cântãreþi ai partidului roºu pot fi citaþi aici.
Dar numai acesta sã fie mediul literar la care ar fi sã se raporteze
generaþia ’80? Nu cumva raportarea la un context mai larg, cel
internaþional, de pildã, ar fi mai degrabã de dorit? Este, fãrã nicio îndoialã,
semnificativ cã optzeciºtii au depãºit cântãreþii de serviciu ºi criticii de
serviciu (bravo lor!), dar mai important ar fi sã înregistrãm rezonanþa sau
lipsa de rezonanþã a literaturii lor la literatura modernã în general, la
canonul poeziei moderne care se face de la Baudelaire încoace.
D e altfel, putem observa cã nicãieri în lume nu intereseazã dacã
generaþia ’80 a fost mai sprintenã literar decât generaþia
proletcultistã, cea ºaizecistã sau cea ºaptezecistã. Dupã cum nu
intereseazã în mod special nici canonul optzecist românesc cãruia
poeþii generaþiei îi dau expresie. Dar poezia generaþiei va prezenta
interes atunci când va sta, de la egal la egal, alãturi de poezia lumii.
Ea va interesa în momentul în care va fi o secþiune în marea poezie a
lumii moderne.
Virgil DIACONU
Sãgetãtorul
Director coordonator - Mihai GOLESCU