PARTICULARITATILE UNUI BASM CULT STUDIAT

Opera ilustrativa: ,,Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creanga

Opera narativa in proza, in care realitatea este transfigurata in fabulos, iar personajele
poarta valori simbolice, basmul este o specie literara straveche, prezenta atat in folclorul
universal, cat si in literatura culta.
Aparuta in 1877, ,,Povestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga, este o sinteza a basmului
romanesc, in care schema folclorica este preluata in liniile ei esentiale: cautarea Binelui
dincolo de fatalitatea raului, existenta unui mezin( care i se substituie lui Fat-Frumos),
drumul întru initiere al acestuia, nunta – ca final fericit.
,,Povestea lui Harap-Alb” prezinta si o seama de particularitati (care îi confera
caracterul de basm cult).
Prima dintre acestea ar fi tema operei: initierea unui tanar care parcurge drumul de la
stadiul de novice, la acela de om total. Prin temă, basmul in discutie intruneste trasaturile
unui bildungsroman( roman al formarii unui tanar).
Caracteristica definitorie a basmului (fie folcloric, fie cult) este prezenţa
fabulosului, ,,convenţie” prin care, cei care citesc un basm stiu, de la inceput, ca aici totul este
posibil.
In ,,Povestea lui Harap-Alb”, fabulosul este tratat in mod realist, este umanizat,
fiintele supranaturale vorbind si comportandu-se ca niste tarani din Humulesti (satul natal al
autorului).
O seama de particularitati apar si in discursul narativ, ca si in constructia subiectului.
Incipitul se deosebeste profund de formula initiala a basmului folcloric (,,A fost odata
ca niciodata’’), care fixa evenimentele narate in illo tempore (la inceputul lumii) si le facea
unice.
De data aceasta, intrăm intr-o lume obisnuita, doar existenţa celor trei feciori ai
Craiului si referirea la un împarat, amintind de lumea basmelor.
,,Amu cica era odata intr-o ţară un crai, care avea trei feciori. Si craiul acela mai
avea un frate mai mare, care era împarat intr-o alta tara, mai departata.”
Actiunea incepe prin această situatie iniţială de echilibru, in care intervine o lipsă:
ajungand la batranete fara a avea urmasi in linie masculina, Verde-Imparat îi scrie fratelui
sau, Craiul, cerandu-i pe unul dintre cei trei feciori ca urmas la tron.
 Cei doi fii mai mari ai Craiului aratându-se dornici sa plece, tatal se imbraca intr-o
piele de urs si îi asteapta, pe fiecare, sub un pod. Speriati de ,,fiară”, feciorii se intorc, rand pe
rand, acasa.
Intr-una din zile, mezinul Craiului se intalneste, in gradina, cu o batrana care cersea
(si care era Sfanta Duminica). Milostivită de tânărul crăişor, sfânta il sfatuieste sa plece el la
Verde-Imparat, insa numai dupa ce va cere calul si armele pe care tatal sau le avusese in
tinerete.
Dandu-i ascultare, mezinul isi alege calul (supunandu-l la proba jaratecului) si le reda
armelor tatalui sau vechile virtuţi (prin indepartarea ruginii).
Pe urma, ,,botezat” intru soare si luna (prin cele trei zboruri cosmice ale calului
nazdravan), craisorul se pregateste de plecare, sfatuit fiind de tatal său să se fereasca de omul
roş, ,,si mai ales de cel spân”.
Prima etapa a drumului o constituie padurea- labirint in interiorul careia fiul de crai se
intalneste, de trei ori, cu Spanul (care-l momeşte să şi-l ia ca slugă). La a treia intalnire, oferta
fiind acceptata, Spanul il invită pe naivul tanar sa coboare intr-o fantana ciudata, pentru a se
racori; imediat insa tranteste capacul si-l sileste pe captiv sa accepte inversarea rolurilor. Asa
devine craisorul sluga Spanului, cu numele de Hara-Alb, ipostază sub care se va infatisa la
Verde-Imparat.
Noua travestire functionand, Harap-Alb este supus la trei probe iniţiatice: sa aduca
sălăţile din Gradina Ursului, apoi pielea (batuta in pietre scumpe) a Cerbului fermecat si, in
final, pe chiar fata Imparatului Ros.
Motivul probelor initiatice (comun tuturor basmelor) prezintă si elemente originale:
ecourile din mitologie, homerismul (prezent in dimensiunile urieşeşti ale unor personaje),
imaginea ,,lumii pe dos” (vazuta de Ochila), personajele ,,deghizate” (Sfanta Duminica,
Harap-Alb, Spanul). Feericul lipseste, iar unele portrete sunt realizate cu mijloacele
grotescului (Gerila).
Personajul eponim (care da numele său unui oras, unei regiuni) este simbolic, la fel ca
in basmul folcloric, dar are numeroase trasaturi care il apropie de uman: este bun si milostiv,
naiv si neascultator, nestatornic si fricos.
Simbolic, el traverseaza o initiere, la capatul careia devine om deplin.
Pentru aceasta, protagonistul trece prin trei (cifra magica) naşteri simbolice: cea
umană, cea din fantana (cand se transforma in sluga) si cea in care este ,,înviat” de fata
Imparatului Ros. Abia la ultima isi castiga conditia de imparat etern, la a carui nunta ,,a tinut
veselia ani intregi, si acum mai tine inca.”
 Simbolice sunt si reperele drumului său iniţiatic: podul, padurea-labirint, fantana,
Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fiecare reprezentand un moment pe drumul cunoasterii.
Cel care faciliteaza momentele ritualice ale initierii protagonistului este Spanul,
personaj solidar cu Harap-Alb, desi relatiile dintre cei doi sunt, aparent, antagonice (opuse).
Consider ca, ,,Pvestea lui Harap-Alb”, de Ion Creanga, este cel mai frumos basm ,,de
autor” din literatura romana.