Sunteți pe pagina 1din 34

Contemporary Theories of Architecture

Marko Jobst

Greenwich University, LONDON

2008-2009
TIP
• c.1470, „simbol, emblemă”,
din L. (probabil Latină) typus „figură, imagine, formă, fel”,
din Gk. (probabil Greacă) typos „dinte, impresie, semn, figură, formă originală”,
din rădăcina ”typtein” (tastat) = „a lovi, a bate”.

• Extins în 1713 la blocuri de imprimare cu litere cioplite în ele.


• Sensul „forma generală ori un anumit fel de caracter, clasă” pentru prima data în
lb. Engleză, 1843, deși avea acel sens și în Greacă și Latină.
Verbul (typtein / tastat) are semnificația „a scrie cu o mașină de scris” din 1883.

• Mașina de scris în sens mecanic din 1868 ; termenul ”typist” (dactilograf) este înregistrat din
1843.
• Termenul ”typeface” (font) este atestat în 1887 pentru prima dată.

• Termenul ”typecast” (turnare în formă, expresie, distribuție de roluri, etc.), cu referire la


actori, este înregistrat din 1946, probabil un joc de cuvinte deliberat în fraza verbală care-și
găsește sensul în formatul tipărit (atestat din 1847).
• A fi tipul cuiva, „a fi acel tip de persoană către care este atrasă o persoană” este
înregistrat din 1934.
TIP – substantiv

1. un număr de:

• lucruri sau persoane care au o caracteristică particulară comună, ori un set de


caracteristici ;
Care le determină să fie privite ca un grup, definite ori desemnate mai mult sau mai
puțin precis ; clasă ; categorie: un criminal dintre cei mai vicioși.

• 2. un lucru sau o persoană privită ca un membru al unei clase ori categorii;


fel ; sortiment (de obicei urmat de particula „de”) : acesta este un sortiment de
ciuperci.

• 3. Informal. O persoană, privită ca reflectând ori fiind reprezentativă pentru un anumit fel
de muncă, mediu de viață, etc.: câteva tipuri de servicii civile.
• În perioada postmodernă „tipul” este considerat esența arhitecturii.

• Aldo Rossi și Rafael Moneo au cercetat definiția tipului formulată de Quatremere de


Quincy ca „element care servește el însuși ca regulă pentru un model”.

• Moneo îl definește ca o „inerentă ordine structurală și formală care permite


obiectelor arhitecturale să fie grupate împreună, în mod distinct și repetat”.

• Tipologiei i-a fost acordată, de către Rosii și Leon Krier valoarea de instrument analitic
pentru forma urbană;

• Aceasta realizează continuitatea cu istoria, și în postmodernism este o parte a mai


generalei cercetări a semnificaţiei.
• Ea conferă arhitecturii legibilitate / lizibilitate, claritate / în cadrul unei culturi;

• În morfologia urbană permite coagularea unui urbanism legibil / lizibil, clar / -


remediu pentru intervenția de tip „obiect-pe-câmp”-ul orașului modernist;

• anii 1970: acesta a fost realizat prin recrearea formelor construcțiilor și


spațiilor publice tradiționale;

• Giulio Carlo Argan – primul care a revitalizat termenul (1962);


Pentru el, tipul este un principiu care permite variația, și nu un set de
entități fixate a priori;

• El operează pe nivele formale, structurale și decorative;

• Tipul generic este neutru și fără-valoare.


Alan Colquhoun, Tipologie și Metode de proiectare (1967)

• Întrebări referitoare la metodele moderniste de proiectare;

• „A recurge la unele feluri de modele tipologice este necesar”;

• Acesta s-a bazat pe critica modernismului: „determinismul bio-tehnologic”


(abordarea științifică) este incompatibil cu intuiția / expresionismul;

• Utilizarea tipologiei ca metodă de proiectare ar trebui să însemne conștientizarea


rolului precedentului design (rolului modalităților precedente de proiectare);

• Aceasta este radical diferită de Mișcarea Modernă, care respinge teoria imitației;

• El afirmă în ”Modern Architecture and Historicity” / „Arhitectură Modernă și Istoricitate”


că tipologia este un instrument de memorie culturală și, astfel, o condiție a
semnificației în arhitectură.
Anthony Vidler, ”The Third Typology” / „A treia tipologie” (1976)

Fundamentele tipologiei:
• În idealul naturii (Iluminism);
• În ordinea producției industriale (modernism);
• În oraș (postmodernism).

• Tipul este inextricabil (/de nerezolvat / probabil cu sensul: nu există o altă soluție) legat de
originile arhitecturii (Vidler) ;

• Această a treia tipologie i-a naștere în anii 1970 și operează în cadrul orașului ;

• Primele două afirmații precedente încearcă să dea arhitecturii legitimitate externă


(natură, industrie);
• Cea de-a treia stabilește forma în mod intern, prin trama fizică a orașului;
• Reîntoarcerea teoriei arhitecturii la problematica formei;

• Aspecte : țesut urban continuu, distincție clară între privat și public, străzi, piețe
publice ;

• Vidler o vede ca o alternativă la mișcarea engleză ”townscape” /„peisaj


orășenesc / peisaj urban” sau la cea americană ”strip-city” / „fâșii de oraș / fâșii
urbane”.
Primele două dintre cele mai comune clasificări tipologice:

• Prin utilizare
• Prin morfologie
În principal dezbaterea se referă la corespondența dintre cele două.

• Prin utilizare: clădiri religioase, clădiri seculare, teatre, case particulare, fortificații –
acestea au fost prezente încă din Antichitate.

• Mijlocul secolului 18 : Blondel a alcătuit o listă de 64;


• El nu le-a denumit tipuri ci „genuri” – preluat literalmente din original;
• Pentru fiecare dintre ele a dorit să identifice un „caracter” apropriat;

• Clasificările tipologice prin scop au fost utilizate din secolul 18 - și încă sunt și
astăzi ;

• Durand a inițiat clasificarea morfologică;


• A oferit un mod de compunere a formelor fără a face vreo referință la utilizare;
• Le-a denumit, de asemenea, și „genuri”;
Scopurile conceptului „tip” :

• I. Protecția ideii de arhitectură ca imitație a naturii


• anii 1780 : teoria imitației a lui Quatremere de Quincy dezvoltată cu scopul următor :
• Arhitectura nu imită natura literalmente, ci metaforic;
• Cu scopul de a explica ceea ce a fost imitat, el introduce „tipul”;

• „Cuvântul tip” prezintă mai puțin imaginea unui lucru care copiază ori imită
complet și mai mult ideea unui element care trebuie el însuși să servească
drept regulă pentru un model”.

• Quatremere accentuează ideea că „tipul” nu este coliba / baraca cea primitivă,


cortul ori peștera – cele care au fost „modelele”;

• Tipul este „acel fel de combinație de care este capabilă utilizarea lemnului, cândva
adoptată în fiecare țară”.

• Cu alte cuvinte, modelul este lucrul complet, câtă vreme tipul constituie rațiunea
/cauza/ lucrului.
• Teoria a fost publicată în 1825 și numai apoi a fost luată în considerație, inițial de către
Gottfried Semper care a fost interesat de originile arhitecturii.

• El a fost critic față de caracterul idealist al teoriei lui Quatremere pentru că și-a dorit ceva
mai puțin generic și cu mai multă substanță (ceva practic pentru arhitecți) ;

• Proiectul său : să deslușească formele prototip ale arhitecturii;

• Tipul trebuie înțeles prin 4 procese constructive :


Terasarea / parcul de locuințe (zidăria); acoperirea (dulgheria / tâmplăria); casa /
căminul / vatra (ceramica) ; fortificații / împrejmuiri (textile) ;

• Semper s-a străduit să ofere „tip-ului” o aplicație practică și care să nu fie


confundată cu modelul.
Jacques Francois Blondel

• ”Cours d' Architecture” / „Curs de Arhitectură” (1771)


• Listează 64 de varietăți de GENURI de clădiri ;

• Scopul său principal a fost de a identifica pentru fiecare CARACTERUL apropriat (potrivit /
adecvat) ;

• Toate felurile diferite de producție care aparțin arhitecturii ar trebui să se preocupe de


urma pe care fiecare intenție particulară o lasă asupra fiecărei clădiri, fiecare trebuind să
dețină un caracter care să determine forma generală și care să declare pentru ce este
clădirea. (1749)
• Blondel transferă arhitecturii Idei dezvoltate
în științele naturii;

• Fizionomia arhitecturii ;

• Cercetare pentru validarea originală +


aspectul specific (forma care permite să
citești scopurile clădirii la o primă privire).

• Caracterul

• Taxonomia (principiile generale ale


clasificării / clasificarea în funcție de
similarități bazate pe structură, origine, etc.).
J.N. L. Durand

• Student al lui Boullee (care a fost student al lui Blondel) ;


• Predă arhitectură la Școala Politehnică din 1794, în cadrul departamentului de geometrie
aplicată ;

• ”Recueil et parallele des eifices en tout genre, anciens et moderne” (Paris, 1801)
(Colecție și paralelă a clădirilor de toate genurile, antice și moderne).
• Templele Egiptene și Grecești

Tipologia prevalează asupra istoriei și geografiei.


• Templele rotunde

Diferite epoci și locuri (Grecia antică și Roma, Renașterea Italiană) – același tip de soluții.
• Primării, Palate de Justiție.
•„Lecții la Ecole” (Paris, 1802-05) ;

• Elemente fundamentale reduse la forma lor geometrică.

• Forme ;
• Clasificări ;
• Folosirea hârtiei ”graph” / hârtiei grafice..
• Sisteme combinatorii (în plan și în secțiune).
• Face posibilă taxonomia comparativă.
• Metodă comparativă, specimene aranjate în progresie cronologică.
• volume
• J.N.L. Durand, Lecții la Ecole (paris, 1802-05) ;

• Vol. I : Clasificare morfologică. Tehnici pentru compoziția diferitelor forme


arhitecturale fără vreo legătură cu utilizarea lor.

• Vol. II : Cum să adaptezi aceste forme la clădirile (destinate unor) diferite scopuri, pe
care Durand le numește GENURI.

• organizare
• clasificare
• taxonomie
• funcționare programatică
• caracter ca atribut logic al funcțiunii :

• „Indubitabil grandoarea, măreția, varietatea, efectul, și caracterul percepute în clădiri


reprezintă atât de multă frumusețe, atât de multe cazuri de plăcere […]. Dar de ce este
nevoie să ne străduim pentru toate acestea dacă (alt)cineva dispune o clădire în acord
cu cerințele funcțiunilor sale ? Nu va fi în mod apreciabil diferită de altă clădire
destinată altei funcțiuni ? Nu va deține în mod natural un caracter, ba mai mult,
propriul său caracter ?”
J.N.L. Durand
• Istoria tipurilor perfectibile

• „Grid-ul permite, de asemenea, abstractizarea și standardizarea esențiale pentru


dezvoltarea (și asimilarea) construcțiilor de fontă în arhitectură. În afară de faptul că
Durand a creat formele arcadelor, sățile de expoziții, și stațiile de cale ferată ale
mijlocului de secol, ca și monumentele publice ale burgheziei hegemonice.” Vidler.

• „Odată cu eliberarea formei clasice de forma geometrică pentru a deveni


tehnică pură, și conștientizarea unui „stil” ca sistem coerent de decorație”, stilul era
acum văzut ca îmbrăcăminte pentru un altfel de obiect „nud”. În ceea ce priveşte tipul,
noţiunea de formă constituţională a căpătat, prin urmare, mai multă semnificație / i
mportanță, ca ceva complet separabil de suprafaţa exterioară şi recognoscibil numai
în sistemul intern de lucru (de funcționare) al planului
şi distribuţiei.” Vidler.
• “Povestea creşterii „geometrizării" în arhitectura Renașterii către secolul al
optsprezecelea [...] a fost, de fapt, istoria de eliberare a stilului de structură.” Vidler

• „Când a fost reînviată ideea de tip, alți aproximativ patruzeci de ani mai
târziu, acest lucru s-a petrecut în serviciul celei de-al doua Revoluţii
industriale; ontologia propusă atunci pentru aceasta a fost cea a noii naturi a
producției de masă. [...] Zola [...] l-ar putea reformula pe Hugo în [...]: "Acesta o va
ucide: fierul va ucide piatra." Vidler.

„Salt înainte la ziua de astăzi / adaptare pentru perioada contemporană:


Celulele (& ţesutul viu) vor ucide fierul (și plasticul)?” Teresa Stoppani
Quatremere de Quincy

• Trei volume de Arhitectură în


Encyclopedie Methodique, 1788-1823.

• Anii 1780.
• Teoria IMITAȚIEI : arhitectura nu imită
natura literalmente ci doar METAFORIC
(oricine știe că imitația este ficțiune, dar
este conștient de faptul că aceasta se
raportează la natură).

• Dicționarul lui Quatremere de Quincy


este compus în acord cu criteriile
• referințelor de natură istorică,
metafizică, teoretică, elementară ori
didactică, practică.

• Abbe Laugier, 1753


Quatremere de Quincy este interesat de

• din punct de vedere metafizic – esența arhitecturii &


• din punct de vedere teoretic – principiile arhitecturii.

• TIP în Encyclopedie Methodique, publicată în 1825:


• Tipul vine din cuvântul grec typos [...] care exprimă [...] care poate însemna model,
matrice, mucegai, figură în relief ori în basorelief.

• Cuvântul TIP prezintă mai puțin imaginea copiei ori a imitației complete a unui lucru
decât ideea unui element care ar trebui să servească el însuși ca regulă
pentru model.

• MODELUL, așa cum este el înțeles în execuția practică a artei, este un obiect care ar
trebui să fie repetat așa cum este; TIP-ul, din contră, este un obiect de la care orice
artist poate concepe lucrări de artă fără a exista vreo asemănare între
acestea.

• Totul este precis şi dat la model; totul este mai mult sau mai puţin vag la tip.
II Un mijloc de rezistență la cultura de masă

• Deutsche Werkbund, 1911: Tipizarea este tema majoră;


• Tipul a fost văzut ca o modalitate de a aduce ordine în lumea „larg-consum-
ului”, a modei, a individualismului;
• Înainte de 1914 această dezbatere era, în primul rând, despre mărfuri; după 1920,
este din ce în ce mai mult despre arhitectură;
• Le Corbusier, 1925, Decorative Art of Today / Arta decorativă de azi:
birouri de oţel, cartoteci, bagaje de călătorie - descrise ca „obiecte-tip”.
• „Toate, în cele din urmă, se unesc în artefact, ideea și tipul de clădire, în Unite
d’Habitation a lui Le Corbusier.” Vidler
III Pentru a realiza continuitatea istorică

• 1960 - începe dezbaterea în Italia (a treia „tipologie”);

• Două direcţii: italienescul ”continuita” / continuitate şi anglo-americanul ”meaning” / sens


/ semnificație;

• Istoric, context şi tip sunt cele 3 principale concepte care vin dinspre dezbaterea
despre continuitate, şi care au devenit concepte cheie pentru anii 1970 și '80;

• Oraşul a devenit situl tipologiei urbane (Vidler);

• Tip-ul descrie relaţia dintre clădiri şi oraşul din care fac parte;

• Clădirile individuale sunt prezentate a fi manifestări ale colectivei, istoricei


dezvoltări urbane;

• Spaţial, social şi istoric, ele sunt întotdeauna parte a dezvoltării urbane.


• Aldo Rossi, The Architecture of the
City / Arhitectura orașului (1966)
[1982 în Engleză];

• Tip-ul ca instrument de analiză pentru


arhitectura şi forma urbană; aceasta
merge dincolo de ideea de tip ca metodă;

• El oferă, de asemenea, o bază raţională


pentru proiectare.

• Continuitatea cu istoria.

• Lizibilitatea formei urbane.

• Pentru Rossi tip-ul furnizează o teorie


generală a arhitecturii.
Tip-ul servește la două scopuri :

• Oferă un mijloc de a gândi despre


arhitectura urbană independent de
funcţiile care i se atribuie, asigurând
astfel o critică a arhitecturii moderne
ortodoxe. (/? cu sens de „canonice” ?)

• Anumite forme de construcţie şi


modele de stradă au persistat de-a
lungul istoriei oraşelor, indiferent de
diferitele folosințe care le-au fost
atribuite: acestea sunt manifestări ale
tip-ului ca element ireductibil în care au
fost codificate permanențele istorice
ale oraşului.
• Pornind de la noţiunea de tip Rossi
dezvoltă noţiunea de analogie şi
arhitectură analogică, conform
căreia un întreg oraş ar putea fi
reprezentat printr-o singură
clădire.

• Relaţiile cu contextul determina sensul


/ semnificația;

• Obiectelor fixe (formelor) li se poate


schimba semnificația;

• Rossi îl citează pe structuralistul C.Levi-


Strauss: tipuri morfologice cu
flexibilitate a funcţiei în (funcție de)
contextul urban.

• Rossi îl citează pe W. Benjamin:

• Sunt în mod incontestabil deformat de


relaţiile mele cu tot ceea ce mă
înconjoară.
IV Exercitarea / și urmărirea / semnificației

• Prin anii 1960: se reclamă faptul că modernismul a drenat arhitectura de


semnificații;

• Vittorio Gregotti, 1966: criza „semantică” a arhitecturii are, parțial, conexiuni


cu arhitectura modernist-tipologică ce nu transmite mesajele (culturale) în
mod eficient;

• Re-evaluarea contextului este privită ca un aspect major al acesteia;


• Această problemă a fost ridicată în special în lumea anglo-saxonă;
• Vidler subliniază faptul că „tip-urile” au generat semnificație, în special prin
crearea „experienţei comprehensibile / uşor de înţeles / a oraşului”.
Alan Colquhoun, Tipologie şi metodă de proiectare (1967)

• Tip-ul furnizează mijloacele prin care structuralismul, ca teorie a semnificației,


poate fi translatat / transpus în arhitectură;

• Doar pentru că limbajul întotdeauna pre-există unui grup sau unui vorbitor i
ndividual, sistemul arhitecturii pre-există unei anumite perioade sau unui
arhitect.

• Sistemul poate transmite semnificația / sensul tocmai datorită persistenţei unor


forme de început. Aceste forme, sau tip-uri, interacţionează cu sarcinile prezentate
arhitecturii, în orice moment al istoriei, pentru a forma întregul sistem.

• Intuiţia, intenţia şi opţiunile de proiectare ale arhitectului (pentru a determina


configurația respectivă). Intuiţia trebuie să se bazeze pe o cunoaştere a
soluţiilor trecutului.
• Creația este un proces de adaptare a formelor derivate din necesităţile trecutului ori
din ideologii estetice. Tipologia este un instrument de memorie culturală şi o
condiţie a sensului arhitectural.

S-ar putea să vă placă și