Sunteți pe pagina 1din 10

Trăieşte-ţi fiecare clipă ca şi când ar fi ultima, pentru că…poate chiar este, dar, când îţi vei da

seama, va fi prea târziu pentru orice.


Preţuieşte tot ceea ce ai, căci mâine poţi pierde totul.

Autorul

ISBN 978-973-0-09296-7
Prefaţă

Lumea era în faţa unei mari schimbări. Venise vremea a ceea ce unii oameni
cunosc sub numele de Armaggedon, sau sfârşitul lumii. Însă, întrebarea era, ce anume
se va sfârşi pentru totdeauna? Binele sau răul? Poate tot ceea ce există de mii de ani să
dispară într-o clipă? Este posibil să mergem la culcare şi, când ne trezim dimineața, să
nu mai existe soarele care sa ne lumineze şi să ne încălzească cu razele lui ? Milioane
de stele care împodobesc cerul pot dispărea fără nici o urmă? Şi totuşi, ce va fi dacă
răul va învinge? Cum va arăta Pământul? Vor dispărea toate frumuseţile naturii pe
care le-a creat Dumnezeu? De ce a lăsat Tatăl Ceresc ca totul sa depindă de şapte
ucenici, oameni simpli, ca mine şi ca tine? Răspunsul trebuie sa fie înăuntrul nostru,
doar ca, trebuie să cercetăm în mod corect. Trebuie să ne judecăm pe noi înşine, nu pe
alţii, să dăm vina pe noi şi nu pe aproapele nostru, să fim credincioşi nu doar să ne
prefacem.

Lumea ar putea fi un paradis, avem puterea de a-l crea, noi oamenii, nimeni
altcineva. Dacă am înceta să ne gândim mereu doar la propria persoană, dacă ne-am
opri din goana nebunească după bani şi averi, dacă nu am mai flămânzi după faimă şi
putere. Dacă nu ne-am lăsa conduşi de plăcerile trupeşti. Da. Am putea să construim
un Paradis propriu zis…şi totuşi nu o facem. Atunci ne mai mirăm de soarta care o
avem? Noi am creat-o, doar ca nu recunoaştem. Eh, aşa suntem noi oamenii.
Ce ai face dacă ţi-ar spune cineva că mâine este sfârşitul lumii? Mai ai nici mai mult nici mai
puțin de douăzeci şi patru de ore. Care ar fi sentimentul care te-ar cuprinde?

FRICĂ?

sau

PACE SUFLETEASCĂ ?

Vă las să vă răspundeţi fiecare în parte, la fel cum mi-am răspuns şi eu la


rândul meu.

După felul în care o să vă fie răspunsul, puteți să vă daţi seama de viaţa pe


care aţi trăit-o.

Deşi cartea pe care o cititi este ficţiune, am putea să ne punem întrebarea “Ce
s-ar întâmpla dacă ar fi realitate?”. Numai când mă gândesc la asta, mă trec fiorii şi mă
cuprinde frica.. şi ştiţi de ce ? Veţi decoperi în paginile următoare.
Introducere

Se spune că, în urmă cu două mii de ani, un copil s-a născut pe acest pământ,
în luna Nissan, după calendarul ebraic. Acest copil era special. A fost născut din
pântecul unei virgine într-un staul de boi din oraşul Betleem, la doar câţiva kilometri
de Ierusalim. A primit numele de Iisus şi El trebuia să fie regele iudeilor, mântuitorul
acestei lumi . Doar că, datorită cuiva, totul a luat o întorsătură diferită. Gelozia, ura,
dorinţa puternică de a conduce acestă lume a făcut ca Cel care trebuia să fie mântuitor,
să fie răstignit, ucis cu sânge rece. Unii spun că evreii sunt cei care l-au răstignit pe
Iisus, alţii susţin că romanii din Ierusalim sub conducerea lui Pilat din Pont. Multe
scandaluri s-au iscat pe această temă. Fiecare dădea vina pe altul ajungându-se chiar la
războaie. Dar, de fapt, un singur cineva a fost de vină pentru tot răul ce s-a întâmplat şi
se întâmplă. Fiecare religie a vrut să cucerească cetatea pentru ea căci o credeau
sfântă. Credeau că dacă o vor avea, vor conduce lumea întreagă. Creştini, evrei şi
musulmani au luptat şi şi-au dat vieţile neştiind de răul ce se ascunde intre pereţii ei.
Dacă ne gândim la câte cruciade au fost în Ierusalim putem să ne dăm seama câte
vieţi omeneşti au căzut sub ascuţişul sabiei fară rost. Pe data de 7 iunie 1099 cruciaţii
au atacat Ierusalimul şi doar după câteva zile, 15 iunie, evreii şi musulmanii au fost
învinşi iar cruciaţii au intrat în cetate masacrând tot ce la ieşea în cale, evrei,
musulmani, pelerini şi distrugând moscheele, ba chiar orasul în sine. După această
mare cruciadă au urmat câteva mai mici, una dintre ele fiind Regatul Ierusalimului,
când 120.000 de cruciaţi francezi au învins 350.000 de evrei şi musulmani.

Cea de-a doua cruciadă s-a petrecut începând cu anul 1147 până în 1149.
Armate franceze sub conducerea regelui Ludovic VII şi armate sud germane sub
conducerea regelui Conrad III au atacat Ierusalimul dar, fără a obţine mari victorii,
astfel încât, în1150 cele două armate s-au întors în ţarile lor.

Cea de-a treia cruciadă a avut loc între anii 1187-1192. Ierusalimul a căzut în
mâinile lui Saladin, sultanul Egiptului. Acesta a vândut majoritatea locuitorilor ca şi
sclavi, fapt care a şocat toată Europa. Astfel Papa Gregory VIII a chemat mai mulţi
regi la cruciadă. Aici putem să îi amintim pe Filip II regele Franţei, Richard inimă de
leu, regele Angliei si Frederick I imperatorul Romei. Deoarece Richard a crezut că nu
va putea conduce singur Ierusalimul după ce va fi ocupat, cruciaţii au renunţat la

ISBN 978-973-0-09296-7
Oraşul Sfânt. Înainte să se întoarcă în ţările lor, Richard a negociat cu Saladin
un tratat în care era menţionat că orice creştin care nu este armat poate să intre în
cetatea Ierusalimului.

În afară de aceste trei cruciade mai putem aminti înca şase cruciade mari şi
numeroase altele mai mici, toate soldate cu vieţile a mii de oameni.

Iisus sau, cum Îl chemau alţii, Mesia, a trăit treizeci şi trei de ani în Israel,
învăţând pe oameni calea cea bună, dragostea faţă de Dumnezeu şi toate lucrurile pe
care un om credincios trebuie sa le respecte şi să le aplice în viaţa lui. Dar înainte ca
planul Dumnezeiesc să se împlinească, totul a fost ruinat. Oamenii au fost corupţi,
manipulaţi şi astfel Iisus a trebuit să îşi dea viata,aşa cum ştim, pentru noi. Doar că, nu
trebuia să se întâmple aşa. Dumnezeu s-a mâniat când văzut acest lucru şi după trei
zile l-a înviat pe fiul Sau din morţi iar pe cel care a fost de vina pentru toate lucrurile
rele care s-au întâmplat, l-a blestemat şi la aruncat în adâncul pămâtului sub cetate şi a
spus ca linişte să nu se găsească în acel loc până când Mesia va veni din nou şi va
aduce pacea lui Dumnezeu cu El.

Un neam trecea altul venea şi cetate cădea din mână in mână. A fost pustiită şi
distrusă. Reconstruită şi ocupată. Liniştea nu îşi găsea loc printre pereţii ei.

Astăzi, creştini din toate colţurile lumii vin să viziteze acest loc mistic în care
pruncul Iisus a văzut pentru prima oară lumina zilei. Şi Ierusalimul ... locaşul
templului lui David, stă şi astăzi măreţ împovărat cu greutatea anilor care au trecut.
Dacă zidurile lui ar putea vorbi, am putea asculta întâmplări şi legende pe care nici o
mână de om nu poate să le pună pe hârtie. Câţi regi, câte dinastii, câţi prooroci au
trecut prin oraş şi caţi oameni şi-au dat vieţile pentru el. Nu, nu cred că ar fi hârtie şi
cerneală destulă pentru a scrie tot.

Mii de turişti păşesc pe străzile unde Iisus vestea Evanghelia, unde a făcut
nenumărate minuni, a vindecat boli şi a hrănit gurile şi sufletele flămănde şi tot
aceleaşi străzi unde I s-a scurs sângele în timp ce îşi purta crucea pe spate, spre
Golgota ca să fie răstignit pentru ca să spele păcatele oamenilor. Oameni care nici
măcar nu au crezut în el, oameni care l-au trădat şi batjocorit; oameni care nu pot fi
numiţi oameni. Astfel s-au împlinit toate proorociile din Biblie, cuvânt cu cuvânt,
exact aşa cum au fost scrise. Au mai rămas doar doua: a doua venire a lui Iisus şi
sfârşitul acestei lumi.
*

Era ora nouă seara . Călugărul Petru tocmai închidea porţile mănăstirii când a
auzit ca cineva bate în ele.

— Cine este? şi a deschis poarta

Afară era un bărbat îmbrăcat în costum alb, în jur de treizeci de ani. Avea părul
lung, mustaţă şi barba iar în mână avea un toiag. Privirea îi era foarte blândă şi vocea
un alint urechilor ce-l auzeau.

— Dă-mi voie să intru, să îmi odihnesc picioarele şi să mănânc ceva. De


departe vin.

Călugărul era cam suspicios, dar, pentru ca bărbatul l-a rugat înca o data, i-a
dat voie să intre.

— Urmează-mă.

Au mers împreuna până în celălalt capăt al mănăstirii unde au intrat pe o uşa


care dădea într-un coridor. Apropiindu-se de capătul coridorului se auzeau voci. Erau
călugării din mănăstire care tocmai cinau.

— Fraţilor. spuse călugărul Petru. Acest străin vine de departe şi are nevoie de
mâncare şi un salaş pentru noapte .

— Tocmai mâncam, vino şi aşează-te la masă cu noi, spuse un alt călugăr.

Străinul s-a aşezat la masă şi I s-a adus o farfurie cu mâncare.

— Eu mă numesc.....a spus cel care i-a adus mâncarea, dar nu a reuşit să


termine pentru că a fost întrerupt.

— Ştiu cine sunteţi. Vă cunosc foarte bine, de aceea am venit la voi.

— Cine eşti?a întrebat unul din călugări.

— Am văzut osteneala voastră cu care păstraţi si îi învăţaţi pe oameni religia;


dragostea şi frica care o purtaţi faţă de Tatăl. Tu, cel care mi-ai deschis poarta, ferice
de cel ce dă adăpost Fiului Omului, căci Dumnezeu îi va da adăpost în Împărăţia
Cerurilor. Tu eşti Petru. Iar tu, cel care mi-ai adus mâncarea, ferice de cel ce hrăneşte
pe Fiul Omului, căci Tatăl îl va hrăni pe veci în noul Ierusalim. Tu eşti Ioan.

Apoi străinul s-a uitat la ceilalţi călugări şi le-a rostit numele.


— Tu eşti Iacob, tu Andrei, tu Filip, tu Bartolomeu, tu eşti Matei, tu Toma, tu
Iov, tu Todeu, tu Simon iar tu Iuda.

Călugării s-au speriat.

— Nu va temeţi. Iată! Eu am venit din nou ca să se împlinească proorociile.


Am venit să-l birui pe Diavol şi să aduc sfârşitul acestei lumi.

Matei a luat cuvântul şi a spus:

— Cum putem să ştim că tu eşti Hristosul?

Bărbatul s-a ridicat de la masă şi le-a arătat palmele, după care şi-a dat jos
încălţămintea şi le-a arătat picioarele .

— Mai port şi acum rănile Golgotei atât pe trup cât şi în suflet.

Călugării s-au ridicat de la masă, au îngenuncheat în faţa lui Iisus şi au început


să Îl slăvească.

— Ridicaţi-vă fraţilor şi aşezaţi-vă la masă.

S-au aşezat cu toţii la masă. Iisus a binecuvântat mâncarea şi au cinat.

— Învăţătorule, când o să vină împărăţia Tatălui?

— După ce Satana va fi nimicit şi va dispărea tot răul din lume atunci va veni
noul Ierusalim. Dar nu va fi uşor deloc şi vom avea multe de făcut până atunci.

— Ce trebuie sa facem noi? întrebă, din nou, Matei.

— Aveţi cu voi cele şapte chei?

Călugării au scos de la gât cele şapte chei care le fuseseră înmânate de către
călugării ce serviseră în mănăstire înaintea lor.

Iisus a scos şi el o cheie din buzunar şi s-a ridicat de la masă.

—Conduceţi-mă la camera secretă.

S-au ridicat de la masă şi au mers cu toţii în mănăstire.

—Camera este sub altar. Nimeni nu a fost în ea de când Te-ai ridicat la cer.

În partea de jos al altarului, dinspre răsărit, erau 7 găuri de cheie. Unul câte
unul călugării au introdus cheile iar când ultimul a învârtit cheia, altarul s-a dat la o
parte.

— Trebuie să luăm o făclie cu noi pentru că odaia de jos nu este iluminată


electric.
— De aici voi merge singur. spuse Iisus luând făclia din mâna lui Filip.

Iisus a coborât scările şi a aprins făcliile care erau fixate pe pereţi. A urmat un
tunel lung la capătul caruia se afla un perete cu peceta lui David în mijloc. A rupt
sigilul şi a introdus cheia în gaură. Peretele s-a dat la o parte. După ce a intrat în
încăpere a aprins făcliile care erau acolo. Pe pereţi erau fresce care reprezentau
biciuirea Lui, drumul crucii (Via Dolorosa) şi răstignirea. În mijlocul încăperii pe un
suport din piatră se afla crucea pe care fusese răstignit, lângă ea coroana de spini şi
mantia roşie care o purtase. Într-un colţ, aruncat pe jos era materialul de in în care a
fost învelit după ce l-au dat jos de pe cruce iar, lângă el, era împroptită o suliţă. Iisus s-
a apropiat şi a luat-o în mână. O durere mare i-a cuprins abdomenul. A scăpat suliţa şi
a căzut pe podea. S-a ghemuit de durere. Dintr-odată a simţit ca şi cum ceva i-ar
străpunge palmele şi picioarele. Erau aceleaşi dureri care le simţise când fusese
răstignit. A strigat de durere şi pentru câteva minute şi-a pierdut cunoştinţa. După ce
şi-a revenit, s-a ridicat de pe podea. Hainele îi erau pline de sânge. Pe unul din pereţi
era un raft cu o carte pe el. A luat-o şi a ieşit din cameră. A scos cheia din uşă şi
aceasta s-a închis la loc. Călugării îl aşteptau nerăbdători iar când l-au văzut s-au
speriat.

— Învăţătorule, sângerezi!

— Nu sunt răni adevărate. Sunt obosit, vreau să mă odihnesc.

— Îţi voi arăta camera Stăpâne, urmează-mă. Spuse Matei.

— Odihniţi-vă şi rugaţi-vă la Tatăl pentru că de mâine vom avea mult de lucru.

Cu asta Iisus a plecat. Au ieşit din mănăstire şi au intrat într-o clădire de


alături.

— Stăpâne, aceasta este camera Ta.

—Mulţumesc. Du-te şi odihneşte-te. Noapte bună.

Iisus a intrat în cameră şi a pus cartea pe masă. A intrat în baie, s-a uitat în
oglindă iar apoi în palme. S-a dezbrăcat ca să se spele şi a văzut că i-au apărut toate
cicatricele de la răstignire. L-a cuprins un fior şi au început să Îi curgă lacrimi.

—Tată, nu lăsa să se întâmple încă o dată, spuse el în şoaptă.