Sunteți pe pagina 1din 3

“Când venim pe lume suntem total neajutoraţi şi avem nevoie de îngrijirea,

afecţiunea şi securitatea unui adult. Adultul pe care “deschidem” ochii – acela va fi prima
iubire şi acest tip de relaţie cu acel adult de cele mai multe ori o vom repeta de-a lungul
vieţii cu alte persoane. De obicei acel adult este mama, apoi tatăl, însă poate să fie
îngrijitorul dintr-o casă de plasament, rudă şi orice persoană care îşi asumă rolul de a ne
conţine şi de a ne linişti angoasele. Suntem fiinţe sociale şi oricâtă îngrijire fizică am avea
dacă nu ni se oferă atenţie afectivă şi contact fizic în afara îngrijirii obiective suntem
alienaţi.
Venim pe lume în totală vulnerabilitate şi avem nevoie de căldură fizică,
proximitate şi afectivitate pentru a creşte. Imaginaţi-vă că un copil nu primeşte aceste
îngrijiri deloc sau doar parţial. Ce imagine va putea avea despre el, alţii şi lume?
Negativă, fireşte. Imaginea despre noi înşine, alţii şi lume se va mai schimba poate în
timpul vieţii individului, însă o umbră de nesiguranţă tot vă mai plana ca şi spectru a ceea
ce a fost.
Ataşamentul cu prima persoană care ne cuprinde în braţe îşi va pune amprenta pe
întreaga noastră viaţă de adult. Relaţia aceasta va influenţa imaginea despre noi înşine,
despre alţii, despre lume, ne va oferi un prognostic bun pentru a atrage fericirea în viaţa
noastră, sau mai puţin bun, în funcţie de modul de relaţionare cu prima persoană de
ataşament. Convingerile noastre despre noi î nşine, viaţă, oameni vor fi bune sau mai
puţin bune, pornind de la contactele bune sau mai puţin bune cu prima persoană de
ataşament. Limbajul nonverbal, gradul de apropiere sau respingere al persoanei de
ataşament faţă de copil îl va face pe copil să se simtă iubit, acceptat şi în siguranţă, îi
conferă abilitatea de a menţine un echilibru afectiv, abilitatea de a-şi reveni după un eşec,
o pierdere.
Dacă copilul a fost hrănit sau nu la sân acest fapt îşi pune amprenta asupra vieţii
viitoare a adultului. Sânul este şi un element de hrană însă şi de erogenitate, capabil să
producă plăcere. Seninătatea şi satisfacţia copilului hrănit, curat şi dezmierdat ar garanta
capacitatea adultului să atingă fericirea la maturitate. Cu alte cuvinte dacă mama sau altă
figură de ataşament (bunicii, îngrijitoarea, mătuşa, tatăl), nu a oferit suficientă siguranţă,
grijă şi atenţie copilului, adultul de mai târziu se va simţi destul de insecurizat în unele
aspecte din viaţa lui.
Relaţia de ataşament între copil şi părinte este firesc să fie o relaţie în care rolurile
sunt ne-negociabile şi asimetrice: părintele fiind cel care oferă îngrijire, atenţie, copilul
este cel care primeşte îngrijire, atenţie. Părintele care securizează şi conţine, ştie să
observe, să simtă nevoia copilului de contact şi să-i răspundă într-un mod “bun” pentru
el. Părintele care are el însuşi probleme personale nu îşi va securiza copilul şi din păcate
nu va ştii să observe, să-i răspundă copilului într-un mod bun sau îi va oferi aceste
îngrijiri în mod inconstant, inconsistent, creându-i o stare de nesiguranţă, angoasă şi
profundă disperare. Sunt părinţi care nu securizează, ba dimpotrivă parentalizează
copilul, abuzează fizic şi psihologic, îl rejectează. Sunt acei părinţi care îşi forţează copii
să le îndeplinească unele nevoi nesatisfăcute în copilăria lor sau ca adulţi.
Capacitatea copilului de a explora, de a fi deschis spre noutate, vine din legăturile
afective securizante din copilărie şi adolescenţă mai apoi. Dacă copilul se va simţi
suficient de securizat, va putea explora lumea pornind de la “o bază sigură”. Este bine de
ştiut, însă că nici o mamă şi nici o persoană de îngrijire nu poate oferi la maximum
siguranţă şi conţinere, însă este necesar ca ea să fie cât mai disponibilă.
Mulţi părinţi şi în trecut şi acum consideră că a hrăni copilul fizic, a îl spăla, a îl
îmbrăca, sunt lucruri esenţiale în îngrijire, neconştientizând faptul că atingerea fizică,
comunicare din priviri, recunoaşterea reciprocă prin mirosuri, gusturi, vorbele spuse
copilului, afectivitatea arătată sunt elemente la fel de importante, poate chiar mai
importante decât îngrijirile strict fiziologice. Multe mame, bunici, taţi îşi tratează noul
născut ca un obiect manipulabil, nu ca o fiinţă vie, ca un subiect. Când un copil este
neliniştit, mama nu este în cameră sau lipseşte, este indicat să îi puneţi copilului o eşarfă
a mamei în pătuţ – se va linişti imediat – atât de important este simţul mirosului mamei în
securizarea afectivă.
Tulburarea de ataşament apare în condiţiile în care o persoană are dificultăţi în
formarea şi păstrarea relaţiilor de durată. Cel mai des îşi arată lipsa completă a abilităţilor
de a interacţiona afectiv cu alte persoane. În cele mai multe cazuri nu reuşesc să-şi
dezvolte conştiinţa şi nu pot căpăta încredere, din acest motiv nu permit altor persoane
apropierea şi comunicarea.
Tot răul poate să provină si de la un abuz psihic şi emoţional ce se dezvoltă în
primii ani de viată, daca copilul nu-şi formează o legătură sentimentală de ataşament cu
mama sa,va fi imposibil să creeze legături sentimentale cu restul oamenilor. Copilul lipsit
de ataşament nu-şi găseşte rostul, nu poate gândi şi reacţiona ca o persoană normală.
În partea centrală a lipsei de ataşament stă ascunsă furia şi supărarea. Această furie pune
stăpânire pe psihic, durerea neînţeleasă pune stăpânire pe suflet datorită faptului că s-au
simţit singuri si abandonaţi. Inabilitatea lor de a comunica şi lipsa de interacţiona face ca
tratamentul şi educaţia să fie aproape imposibile.
Expunerea la droguri şi alcool, stresul din familie sau sarcinile nedorite afectează
copilul care este încă în dezvoltare: „Copii ştiu ce gândeşte şi ce simte mama pe timpul
sarcinii.”
Cauzele tulburărilor comportamentale sunt de ordin: psihic, emoţional, abuz
sexual, neglijarea, moartea unuia dintre părinţi, boala severă, depresia cronică, mame
nepregătite fără priceperi de părinte. Aceste situaţii pot cauza blocarea comportamentului
şi să nu-şi dezvolte abilităţi de încredere , iubire, grija. In cele din urmă copilul nu va
permite să fie controlat.
În primii ani de viaţă ar trebui să ne concentrăm asupra nevoilor copilului iar
acestea sa devina o prioritate pentru noi. Lipsa acestor nevoi se manifesta prin plans si se
poate transforma in manie si intr-o mare frica in cazul in care ele nu sunt vazute si
satisfacute. Copilul isi mai poate de altfel manifesta nevoile si prin contactul cu ochii,
atingerile, zambetul, miscarile. Increderea pe care copilul o prinde in noi este de folos la
dezvoltarea constiintei , care il va ajuta sa aleaga binele si raul, sa inteleaga si sa tina cont
de sentimentele altor persoane.
In urmatorii ani de viata trebuie sa ne concentram asupra dezvoltarii conceptelor,
„NU” si acceptarea limitelor. Un parinte afectiv marcheaza limitele spunand NU, dar
totodata si explicand de ce sunt puse aceste limite. Copilul cu o constiinta adecvata si
dezvoltata , vede in ochii parintelui cand depasesc aceste limite si incetand acest lucru
observa satisfactia acestora. Asa copilul isi poate da seama de aceste limite si totodata sa
le si invete.
De asemenea ne confruntam si cu cazuri in care, copilului ii este imposibil sa
vada si sa accepte aceste limite , ramanand blocati la modul „nu vreau”, incalcand orice
regula impusa de parinti. Greseala pe care o fac parintii este ca incearca sa schimbe
lumea pentru ei, si le este mai usor sa-i ignore decat sa-i corecteze. De aici se ajunge la
manipularea parintilor care ajung sa se simta slabi in fata copilului
Un copil echilibrat, sociabil, zâmbitor, receptiv, senzitiv este un copil a căror
nevoi sunt satisfăcute, care are părinţi fericiţi, zâmbitori, armonizaţi cu ei înşişi, cu lumea
înconjurătoare.
Un copil prea cuminte (“care nu creează probleme”) care stă în pătuţ, nu
socializează, nu interacţionează este un copil care s-a obişnuit să nu ceară, adică un copil
nesigur.
Un copil agitat, anxios, plângăcios, catalogat “dificil” este şi el un copil privat de
securitate. Studiile arată că la acesti copii, mama, din diverse motive, este absentă,
nepăsătoare, depresivă, rejectivă, anxioasă, neconsolată.

Psiholog Vintilă Ana Nastasia