Sistemul Monetar European

Începuturile procesului de integrare europeană se plasează în

deceniul al 6 lea, când sunt semnate două tratate esentiale în crearea unei
comunităti economice:
- anul 1951, când se semnează, la Paris: Tratatul cu privire la Comunitatea
Economică a Cărbunelui si a Otelului (la care participă 6 tări: Franta,
Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg);
- anul 1957, când se semnează, la Roma: Tratatul privind crearea Comunitătii
Europene a Energiei Atomice (EURATOM) si Tratatul privind crearea
Comunitătii Economice Europene (CEE).
Astfel, Tratatul de la Roma a pus în functiune un mecanism de cooperare
economică, care ulterior a necesitat o coordonare a activitătii monetare.
Integrarea monetară în cadrul SME este initiată prin mecanismul
„sarpelui monetar”, (1972), continuată cu înfiintarea SME (în 1979) si urmată
de procesulînfiintării monedei unice EURO, cu începere din anul 1993.
♦ Sarpele monetar
Acordul de la Washington din 1971, prin care marjele de fluctuare ale
monedelor s-au modificat de la ±1% la ±2,25%, n-a asigurat decât o
stabilitate limitată a ratelor de schimb. Dacă o monedă se afla la limita
superioară, în timp ce o alta se află la limita inferioară (respectiv, moneda
este la nivelul „plafon” sau la nivelul „planseu”) rezultă că cele două monede
înregistrează o abatere a cursului de 4,5 % vis a vis de definitia oficială. Dacă
o monedă care se află la nivelul plafon trece la nivelul planseu, în timp ce o
altă monedă urmează o traiectorie inversă, rezultă că ecartul ajunge la 9%.
Functionarea sistemului monetar european s-a bazat pe o
monedă ECU si pe definirea cursurilor pivot ale monedelor, fată de
ECU, precum si pe un mecanism de interventii pe piata valutară.
Cea mai importanta institutie a sistemului European e Banca
Centrala Europeana.
Banca Centrală Europeană (BCE) înfiintată cu începere de la 1
ianuarie 1999 are rolul de a sprijini politicile economice ale Comunitătii
Europene, prin actiuni în următoarele directii;
●implementează politica monetară a Comunitătii;
●detine si administrează rezervele oficiale ale statelor membre;
●promovează un sistem de plăti eficient;
●contribuie la supravegherea prudentială a institutiilor de credit din tările
membre;
●autorizează emiterea de bancnote în cadrul Uniunii Europene, astfel încât
numai bancnotele emise de BCE si băncile centrale nationale să aibă caracter
oficial.
Crearea Băncii Centrale Europene, ca institutie, internatională, cu
un statut unic, este considerată un moment semnificativ în evolutia
organizării monetare internationale, fiind integrată în grupele institutiilor
financiare international puternice, precum FMI, BRI, Sistemul Federal de
Rezerve al SUA.
 În cadrul politicii monetare comunitare, BCE nu are pozitia de
autoritate care emite regulamente privind functionarea băncilor si a altor
institutii financiare.
BCE nu actionează ca împrumutator de ultim rang pentru băncile din
Uniunea Europeană, acesta fiind un rol care revine băncilor centrale ale
tărilor membre.
● De asemenea, BCE nu are responsabilitatea cursurilor de schimb ale
monedei EURO, pozitia acesteia fiind mai mult consultativă în domeniul
respectiv. Pentru sprijinirea EURO si mentinerea cursurilor monedelor în
limitele stabilite de Consiliul de Ministri ai U.E., Banca Centrală Europeană
utilizează instrumentele monetare si valutare adecvate.
● Misiunea de bază a B.C.E. o constituie stabilitatea preturilor, pentru
îndeplinirea acestui obiectiv putând fi utilizate instrumente diferite de la o
tară la alta.
 Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) este constituit din
Banca Centrală Europeană si băncile centrale nationale ale statelor membre.
Principalele sarcini si atributii ale Sistemului Băncilor Centrale constau în
următoarele:
- definirea si implementarea politicii monetare a Uniunii Monetare;
- conducerea operatiunilor de schimb valutar;
- detinerea si administrarea rezervelor valutare oficiale ale tărilor membre;
- realizarea operatiunilor din sistemele de plăti.
Moneda EURO si efectele acesteia

Lansarea monedei EURO

 Reuniunea de la Madrid, din decembrie 1995 a adoptat denumirea
monedei.
Introducerea monedei EURO de la 1 ianuarie 1999 a fost precedat ă
de adoptarea Regulamentului 1103/97, prin care s-au prevăzut dispozitiile
referitoare la înlocuirea ECU cu EURO, astfel:
1 de la 1 ianuarie 1999, toate referirile la ECU, utilizate în contracte si alte
instrumente juridice au fost înlocuite cu EURO, utilizându-se pentru
conversie,
raportul 1/1 (1 ECU = 1 EURO);
2 au fost stabilite rapoartele fixe de schimb, valabile de la 1 ianuarie 1999;
3 au fost definite regulile de rotunjire.
4 O dată cu introducerea monedei EURO, o nouă dobândă de referintă
pentru
piata interbancară europeană EUROLIBOR (Euro London Interbank Offered
Rate) a fost stabilită de către principalii operatori ai pieei financiare din
Londra.
5 pentru transformarea unei monede nationale într-o altă monedă natională,
cea dintâi este transformată în EURO, după care în cealaltă monedă
natională.
 Efectele introducerii monedei EURO
Multe sectoare ale economiei au trecut la sistemul EURO încă de la 1
ianuarie 1999. Tot de la această dată tranzaciile între sectorul bancar si
băncile centrale se fac în EURO. Toate pietele de capital ale statelor
participante îsi operează operatiile în noua monedă. Guvernele utilizează
EURO pentru stabilirea noilor bugete. Cele mai mari firme, au trecut la
utilizarea EURO încă de la începutul procesului datorită beneficiilor care sunt
multiple:
●eliminarea costurilor si a riscului schimburilor internationale;
●transparent a preturilor care duce la o mai bună concurentă cu privire la
vânzări si servicii;
●standardizarea contabilitătii si a altor sisteme.
Companiile mici si mijlocii, care sunt de obicei furnizorii companiilor
mari,
sunt nevoite să treacă la sistemul EURO pentru a nu-si periclita existent a.
Începând de la 11 ianuarie 1999 (deoarece a fost nevoie de o săptămână
pentru
sfârsitul de an si terminarea stocului existent), aproape toate preturile în
majoritatea magazinelor si supermarketurilor au fost afisate atât în EURO cât
si în vecheamonedă natională. Aceasta serveste la „convertirea publicului” la
folosirea monedei unice EURO
Asupra sistemului bancar, efectele pot fi evidentiate astfel:
De la 1 ianuarie 1999, majoritatea băncilor oferă posibilitatea clientilor săi de
a-si converti economiile în EURO, dar obligativitatea va surveni numai după
2002. Posesorul unui cont în EURO poate plăti sau poate da ordine de plată
în moneda natională, fără a i se percepe vreun comision. Pentru plătile în
EURO au fost tipărite noi carnete de cecuri, iar pe lângă logo-ul EURO sunt
prevăzute si cu o bandă magnetică care asigură că plata se va realiza.
Prin moneda unică, politica monetară e transferată la nivel comunitar
devenind de competenta Băncii Centrale Europene, absolut independentă.
Politica
bugetară va continua să rămână un instrument conjunctural de politică
economică la nivel national. Datorită relatiilor strânse între politica monetară
si cea bugetară, absenta disciplinei bugetare într-unul sau mai multe state
membre ar putea afecta orientările politicii monetare comune. Se vor putea
exercita presiuni asupra Băncii Centrale Europene pentru ca politica
monetară să devină mai flexibilă. De aceea, mai întâi Tratatul de la
Maastricht si apoi pactul dintre state definesc un cod de bună conduită în
materie de politică monetară si datorie publică.
Efectele pe plan international ale introducerii monedei unice sunt si
mai
puternice:
● utilizarea crescândă a monedei unice în cadrul tranzactiilor comerciale,
permite reducerea instabilitătii generate de fluctuatiile cursului de schimb;
● posibilitatea emitentilor de monedă de a beneficia de venituri de pe urma
sumelor detinute în străinătate (în afara U.E.). Va continua procesul de
realocare mai puternică a portofoliilor de active financiare în favoarea
titlurilor
emise în EURO;
● disparitia necesarului de rezerve în cadrul băncilor centrale naŃionale pe
plan intracomunitar. Se pot realiza economii importante, estimate la 200
miliarde de dolari.