CONTABILITATE DE GESTIUNE ŞI

CALCULAŢIA COSTURILOR

Obiectivele, funcţiile şi rolul contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor.

Definiţia şi obiectivele contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor.

Obiectul contabilităţii de gestiune îl constituie determinarea costurilor

prestabilite, înregistrarea cheltuielilor ocazionate de activitate de producţie, executarea de
lucrări, prestări servicii, determinarea costului efectiv, stabilirea abaterilor dintre costul
prestabilit şi costul efectiv, analiza acestora cât şi determinarea rezultatelor analitice.
În cadrul contabilităţii de gestiune şi calculaţie a costurilor sunt evidenţiate
numai cheltuieli care au o anumită legătură (directe sau indirecte) cu activitatea
desfăşurată.
Contabilităţii de gestiune şi calcularea costurilor mai este denumită şi
contabilitate analitică, deoarece dă posibilitatea determinării rezultatelor în mod analitic
pe fiecare purtător de cost sau sector de activitate.

Obiectivele
Rezultă din obiectul de studiu şi sunt următoarele:
determinarea costului prestabilit, standard antecalculat pe purtători de cost şi
sectoare de activitate
colectarea cheltuielilor de producţie, administrarea şi determinarea costului efectiv
determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi cel efectiv, analiza acestora cât şi
determinarea rezultatelor analitice
determinarea costurilor ca bază a formării preţurilor de vânzare

Funcţiile contabilităţii de gestiune

Funcţia previzională, presupune determinarea costurilor standard antecalculate,
bugetare. Determinarea acestora se face pe baza normelor de consum şi de muncă
ştiinţific fundamentate cât şi pe baza analizei cheltuielilor înregistrate în ultimele
perioade de gestiune (5-10 ani), valorile fiind luate în date comparabile.
Funcţia de înregistrare analitică curentă, presupune colectarea şi înregistrarea
tuturor cheltuielilor efectuate pe destinaţii în mod analitic şi în momentul efectuării
acestora. În acest fel orice cheltuială efectuată, care priveşte producţia, va fi înregistrată în
momentul efectuării, pe baza documentelor justificative, care atestă efectuarea
operaţiunii.
Funcţia de analiză şi control, se realizează numai cu condiţia îndeplinirii primelor
două funcţii. Presupune determinarea abaterilor dintre costul prestabilit şi costul efectiv,
recuperarea eventualelor pagube şi luarea de măsuri pentru a preîntâmpina în viitor
asemenea deficienţe.
 Rolul contabilităţii de gestiune
Constă în:
determinarea costului unitar şi total pe purtător şi pe sector, utilizând procedee şi
metode de calculaţie specifice activităţii desfăşurate
rolul rezidă în posibilitatea comparării în dinamică a costurilor unui anumit produs,
întrucât structura de cost se menţine
este instrumentul important în planificarea şi prognoza activităţii, în întocmirea
bugetului cheltuielilor de producţie, ca parte componentă a bugetului de venituri şi
cheltuieli al unităţii
cunoaşterea costurilor dă posibilitatea luării de măsuri în modificarea proceselor
tehnologice, în scopul reducerii cheltuielilor de producţie
cunoscând structura antecalculată (standard) a costurilor pe purtător şi pe sectoare
pot fi înlăturate în urmărirea curentă a cheltuielilor, acele feluri de cheltuieli, care nu au
legătură cu producţia

Clasificarea cheltuielilor care formează costul producţiei

Din punct de vedere al posibilităţii de identificare a cheltuielilor pe purtător şi pe
sectoare:
cheltuieli directe
cheltuieli indirecte

Cheltuielile directe sunt acele cheltuieli pentru care există posibilitatea

identificării pe purtător de cost (produs, lucrare, serviciu) încă din momentul efectuării
lor. Se cuprind: cheltuieli cu materii prime şi materiale consumabile (o parte din acestea),
salariile personalului direct productiv şi contribuţiile aferenta acestora.
Cheltuielile indirecte sunt acele cheltuieli imposibil de identificat în momentul
efectuării numai pe sectoare de activitate sau locuri de cheltuieli. Se cuprind:
cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
cheltuieli generale ale secţiei
cheltuieli generale ale întreprinderii

După natura economică:

cheltuieli cu munca vie
cheltuieli cu munca materializată

Cheltuieli cu munca vie (cu personalul) sunt: cheltuieli cu salarii brute,

contribuţii, fond de şomaj, etc.
Cheltuielile materializate : cheltuieli cu materii prime şi materiale, energie,
combustibil, amortizare, cheltuieli de întreţinere, reparaţii etc.

Din punct de vedere al necesităţilor de planificare şi postcalcul:

elemente primare
articole de calculaţie
 Elemente primare de cheltuieli:
cheltuieli cu materii prime şi materiale
cheltuieli cu materii recuperabile (se scad)
cheltuieli cu energia, combustibil, apă
cheltuieli cu amortizarea
cheltuieli cu prestaţiile terţilor
alte cheltuieli materiale
contribuţii şi asigurări
alte cheltuieli salariale

Articole de calculaţie:
- materii prime şi materiale directe
- materiale recuperabile (care se scad)
- alte cheltuieli cu materiale directe
- salarii personal muncitor direct productiv
- contribuţii şi protecţie socială aferente salariilor directe

TOTAL cheltuieli directe

- cheltuieli cu întreţinerea şi funcţionarea utilajelor
- cheltuieli generale de ale secţiei
II. (6+7) TOTAL cheltuieli indirecte de producţie
III. (I+II) cost de producţie
- cheltuieli generale ale întreprinderii şi administraţie
- cheltuieli de desfacere
IV. (III+8+9) costul complet comercial

După raportul dintre evoluţia nivelului cheltuielilor şi evoluţia producţiei:

cheltuieli variabile
cheltuieli fixe

Cheltuieli variabile sau acele cheltuieli care se modifică în acelaşi sens cu

modificarea nivelului producţiei.

Cheltuieli fixe se mai numesc şi cheltuieli de structură, de capacitate sau

nivelul producţiei.

Metodele şi procedeele de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor.

Metode de contabilitate de gestiune şi calculaţie a costurilor: concepte şi clasificări.

Metoda de calculaţie este calea de urmat prin utilizarea unor procedee specifice de
calculaţie în scopul realizării obiectivului primordial al contabilităţii de gestiune, respectiv
determinarea costului unitar pe purtător şi pe sectoare de activitate.

Clasificarea metodelor de calculaţie

După momentul la care se efectuează calculaţia comparativă procesului de
producţie:
 metoda de calculaţie de tip prestabilit (antecalculaţie)
metoda costurilor standard
metoda de calculaţie de tip efectiv
metoda globală, pe faze, pe comenzi

După modul de cuprindere a cheltuielilor în determinarea costului unitar,

metode de calculaţie se împart în:
metoda de calculaţie de tip absorbant, total sau filtoasting
metoda globală, pe faze, pe comenzi, standard cost
metoda de calculaţie de tip parţial
metoda direct costing
metoda costurilor directe

După evoluţia metodelor întâlnite:

metoda de tip clasic: - metode globală
- metoda pe faze
- metoda pe comenzi
- metoda evaluate: - metoda standard cost
- metoda direct costing
metoda THM (tarif, oră, maşină)

Procedee de calculaţie costurilor.

Se utilizează următoarele categorii de procedee:

procedee de determinare şi delimitare a cheltuielilor pe purtător şi pe sectoare
procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte
procedee de separare a cheltuielilor în variabile şi fixe
procedee de determinare a costului producţiei de fabricaţie interdependentă
procedee de determinare a costului unitar

3.2.1 Procedee de determinare a costului unitar.

În această categorie se cuprind:

procedeul diviziunii simple
procedeul cantitativ
procedeul indicilor de echivalenţă
procedeul echivalării produsului secundar cu produsul principal
procedeul deducerii valorii produsului secundar sau procedeul valorii rămase sau
procedeul restului

3.2.1.1 Procedeul echivalării produsului secundar cu produsul principal.

Se utilizează atunci când din procesul de fabricaţie se obţine un produs principal şi

unul sau mai multe secundare.
Transformarea produsului secundar în produs principal (teoretic) se face cu ajutorul
unor echivalenţi stabiliţi pe bază de analiză (cunoscuţi în prealabil).
Etapele în aplicarea acestui procedeu sunt:
 Etapa I. – transformarea producţiei secundare în producţie principală, potrivit
relaţiei:

qs/p = Qs / E

qs/p - cantitatea de produse secundare transformată (convenţional) în produs

principal
Qs - cantitate de produs secundar
E - echivalentul (care este dat)
Etapa II. – determinarea cantităţii totale teoretice de produs principal potrivit
relaţiei:
Qt/p = Qp + qs/p

Qt/p - cantitatea teoretică de produs principal

Qp - cantitatea de produs principal
Etapa III. – determinarea costului pe unitate teoretic principală potrivit relaţiei:
n
ctu/t = Σ chi / Qt/
i=1

Etapa IV. - determinarea cheltuielilor totale aferente produsului principal, potrivit

relaţiei:

Ch producţiei secundare = ch totale – ch producţiei principală

Etapa V. - determinarea costului unitar al produsului secundar, potrivit relaţiei:
ct u(s) = chelt. prod. secundar / Qs
sau
ct u(s) = ctu/t / E

Problemă:

O sondă petrolieră produce 20.000 tone ţiţei şi 900.000 m3 gaze sondă.

Producţia de gaze de sondă, considerat produs secundar se echivalează cu producţia de
ţiţei considerat produs principal, după relaţia: 1000 m3 gaze = 1 tonă ţiţei. Cunoscând
costul pe unitate de produs principal de 400 lei / tonă, să se calculeze cheltuielile
ocazionate de obţinerea ambelor produse şi costul pe unitatea de produs secundar.

Rezolvare:

1. Transformarea producţiei secundară în producţie teoretic principală:

qs/p = 900.000 m3 gaze / 1.000 = 900 t ţiţei

2. Cantitatea totală teoretică de produs principal:

20.000 t ţiţei + 900 t ţiţei = 20.900 t ţiţei

 3. Cheltuielile aferente produsului principal:
n
Σ chi = ctu/p * Qp = 400 * 20.000 t = 8.000.000 lei
i=1
4. Cheltuieli aferent produsului principal = 8.000.000 lei = Total chelt. -
Chelt. aferent prod. secundar.

Chelt. aferent prod. secundar =900 t * cost unitar teoretic prod. principal= = 900 t *
Total chelt. / 20.900 t.

Deci, 8.000.000 = Total chelt. - 900 t * Total chelt. / 20.900 t.

De unde rezultă : Total chelt. = 8.360.000 lei

Chelt. aferent prod. secundar = 8.360.000 lei - 8.000.000 lei = 360.000 lei

Cost unitar aferent prod. secundar = 360.000 lei / 900.000 lei = 0,4 lei/m3