Sunteți pe pagina 1din 2

România cu lantul de gît (Lucian Mindruta)

Lantul e de aur, România nu mai stim prea sigur ce mai e si a cui.

Realitatea demografica s-a schimbat brusc, ca o furtuna sosita din senin. Sîntem sub
ocupatie, dar nu se vede nici o armata. Sîntem colonizati de o populatie certareata si
nesimtita, venita din nici o stepa, adusa de nici un avion. O populatie care a evoluat în
interiorul corpului national, ca fetusii din Alien, si care iese acum prin burta, urlînd din
toti bojocii: "Am avere, am valoare!"

E ca si cum undeva, în secret, cineva ar fi dat drumul la o masina de mîl uman care
acopera încet-încet natiunea lui Sadoveanu, a lui Eliade si a lui Nichita... Incubatoarele de
incubusi din cartierele periferice, fabricile de cetateni ale lui Ceausescu, traditia celor 15
copii în salasele de nomazi, cine mai stie?

Lumea de pe strada nu mai e cea pe care o stiam din copilarie. Tata Ioan si Tanti Mimi,
familie veche, cu casa în Cezar Bolliac, facuta la 1870, au lasat în urma un copil, care a
mai facut un copil, blond si bucalat si bine crescut, cu care ma jucam acum 40 de ani.
Pîna la urma, a plecat în strainatate, la studii si nu s-a mai întors niciodata. La fel,
jumatate din strada: urmasii burgheziei care a avut timp sa dospeasca elite. În locul celor
disparuti, au aparut rufele colorate întinse la uscat si boxele scoase pe fereastra. În locul
bunicii care ne spunea sa nu scuipam pe jos, s-a asezat bunica ce-si trimite nepotii dupa
bautura.
Peste tot miroase a moarte prin sufocare: e ca si cum o prezenta grea si absurda s-ar fi
asezat peste cerul nostru, peste felul nostru de a fi, peste ce credeam ca e bine si mai ales
peste ce credeam ca e frumos. Cefele groase nu mai sînt de mult buletinul de identitate al
bulgarului: cetateanul român, cu lantul de-un kil jumate, îi bate acum obrazul
profesorului care se cazneste sa-i educe odrasla: "Bine, bre, crezi ca
esti tu mai dastept? Ia sa vad ce masina ai!". Noul domn Goe nu mai e nici macar
simpatic: e viitor combinator si dealer de droguri, viitor culturist, viitor ce vreti voi, în
afara de viitorul tarii lui, care se va multumi, de la un punct, doar cu trecutul.

Despre România, alternativa Caragiale nu mai are ce spune. Populatia care ne înlocuieste
nu mai e nici macar ridicola. E dincolo de asta, în sensul cel mai rau si primitiv cu
putinta. Scriitorul nu mai poate face nimic: e nevoie de etolog, de veterinar, de dresor.
Acum cîteva zile, am vazut la Craiova parada acestei Românii Noi, triumful Mafiei
înhamate la cosciugul lui Caiac, în semn de vesnic respect
pentru o viata de crima si muschi în sînge... Oamenii aia care dadeau ordine politiei se
pregatesc sa dea asaltul final, spre puterea oficiala, dupa ce au pus mîna pe cea
simbolica: ascultam muzica lor, ne refacem reperele dupa valorile lor, sîntem calcati de
masinile lor.

Undeva, departe, Uniunea Europeana si moda corectitudinii politice ne învata sa


multumim frumos pentru asta si sa ne stergem la gura. Am fost o natiune, devenim o
suma de triburi. Sîntem o tara ocupata de hoarde sosite din pîntece de mame eroine. O
tara pusa la respect cu pumnul plin de tatuaje, o tara în care fiul naiv si sarac al taranului
(cîti or mai fi asa) îsi face educatia din textele de pe Taraf TV si meseria de la sutii cu
care se întîlneste la Gara de Nord, cînd se da jos din autobuz. Marginea lumii s-a
razbunat dînd buzna în centru, pusa pe jaful identitatii nationale, întocmai ca barbarii
care navaleau în Roma, surprinsi ca localnicii n-au puterea sa lupte.

Tara cea noua, care vine peste noi, nu mai are nevoie de ce-am strîns în muzee si-n carti.
Dar se va bucura, un pic, de efortul nostru. Cartea de româna se poate retrage în privata
din curte, unde îsi va îndeplini ultimamenire, neprevazuta de nici un critic. În locul ei,
discurile cu manele ramîn sa sfideze eternitatea. Cu ele nu poti sa te stergi la fund. Chiar
daca ai vrea.

Lucian Mîndruta

S-ar putea să vă placă și