Poluarea apei

Din păcate, există semnale de alarmă din ce în ce mai dese referitoare la calitatea apei şi
la efectele nocive pe care le poate avea poluarea apei asupra sănătăţii omului. Omul asistă
incapabil în faţa anumitor fenomene de impurificare.

Poluarea se produce atunci când, în urma introducerii unor substanţe determinate –

solide, lichide, gazoase, radioactive – apele suferă modificări fizice, chimice sau
biologice, susceptibile de a le face improprii sau periculoase pentru sănătatea publică,
pentru viaţa acvatică, pentru pescuitul industrial, pentru industrie şi turism.

Cauze ale poluării surselor de apă

Circuitul apei în natură: în atmosferă există tone de impurităţi pe care ploaia le antrenează
şi le aduce pe pământ, iar anii de dezvoltare tehnică a industriei şi agriculturii au
intensificat poluarea surselor de apă.
Apele de suprafaţă (râuri, lacuri) primesc o mare cantitate de ape reziduale care conţin
poluanţi biologici şi chimici (organici şi anorganici). Acestea ajung şi în solul din jurul
lacurilor sau dea lungul râurilor influenţând mediul din zonă. Apele subterane, se purifică
doar parţial de poluanţi prin sol, iar filtrarea industrială reţine doar o parte din compuşii
nocivi pentru organism. Nici fierberea apei nu reprezintă un mijloc de a elimina poluanţii,
pentru că nu se elimină decât o mică parte dintre bacterii, viruşii şi poluanţii chimici
rămânând şi ei în apă. Prin clorinare apa este dezinfectată, însă poluanţii chimici rămân,
iar clorul dăunează sănătăţii, afectând în special copiii.
De asemenea, în apa potabilă pot ajunge poluanţi şi din conducte dacă acestea sunt din
plumb, cu clorură de vinil sau alte materiale cu proprietăţi cancerigene.
Poluarea biologică a apei are drept consecinţe transmiterea hidrică a unui număr mare de
boli infecţioase, de cele mai multe ori cu caracter epidemic.
Apa de băut poate vehicula diverse microorganisme, cum sunt: bacterii patogene şi viruşi
sau alte organisme (protozoare sau paraziţi) care prezintă un risc deosebit pentru
sănătatea omului.

Cei mai mari poluatori ai apei potabile

1. Agricultura intensivă duce la poluarea rezervelor de ape subterane din regiunile
respective cu nitraţi şi pesticide, insecticide, fungicide, substanţe extrem de periculoase
pentru sănătate.
2. Industria chimică poluează apa cu substanţe chimice periculoase, cu capacitatea de a se
acumula în sistemele biologice şi în lanţul alimentar (bioacumulare) şi nu pot fi
descompuse în mediul înconjurător (sunt persistente). Apele reziduale industriale provin
de la diferite întreprinderi industriale ca urmare a folosirii apei în scopuri tehnologice sau
la salubritate şi/sau răcire. Ele pot fi bogate în microorganisme (industria alimentară), dar
cel mai adesea au un conţinut crescut în substanţe chimice potenţial toxice.
3.Depozitele de gunoaie: diferiţi poluanţi se scurg în rezervoarele de ape subterane: acizi,
poluanţi organici, metale grele, etc. Incinerarea gunoaielor municipale periculoase şi a
deşeurilor medicale contribuie la degradarea sănătăţii şi a calităţii mediului. Practic
incinerarea face o redistribuire a substanţelor toxice în aer, apă şi pe pământ.
4. Sistemul de distribuţie a apei potabile
Apa poate fi poluată şi din ţevile deteriorate:
- dacă ţevile conţin plumb, atunci acest metal otrăvitor poate ajunge în apa potabilă;
- apa din pânza freatică poate fi poluată dacă ţevile de canalizare sunt blocate sau nu
funcţionează în mod corespunzător;
- tevile din cupru sau cele din fier acoperite cu cupru nu ar trebui folosite când valoarea
PH-ului este mai mica de 7 iar nivelul COT (carbon organic total) mai mare de 1.5 mg/l
apă. În această situaţie este foarte posibil ca o cantitate otrăvitoare de cupru să fie spălată
de ţevi şi conducte din cauza coroziunii rapide.
În cantităţi mari, cuprul reprezintă un risc asupra sănătăţii, în special la copii.
- învelişul corodat al ţevilor de fier duce la apariţia fierului în apa potabilă.
5. Duritatea apei
În ciclul natural al apei, substanţele minerale sunt spălate de apa de ploaie, în special
substanţe cum ar fi oxidul de calciu (varul), ghipsul şi sulfatul de magneziu. În funcţie de
componentele solului şi de cantitatea de apă din ploi, acestea se regăsesc în cantităţi
variabile în apă. O cantitate mare de minerale prezente în apă indică un nivel mare a
durităţii apei, prin urmare apa minerală este o apă dură ce nu poate fi considerată ca apă
bună de băut.
6. Utilizările casnice: fac să ajungă în apa subterană prin intermediul exfiltrărilor din
tancuri septice sau canalizării neetanşe apele uzate fecaloid-menajere.
7. Apele reziduale comunale rezultă din utilizarea apei în locuinţe, instituţii publice, băi,
spălătorii, spitale, scoli, hoteluri, unităţi comerciale şi de alimentaţie publică etc.
Principala lor caracteristică constă în încărcarea lor microbiană. Unele ape reziduale,
comunale mai ales, în ultimul timp, sunt încărcate şi cu substanţe chimice utilizate în
gospodarie (detergenţi).