Opinia şi mulţimea

Gabriel Tarde

Cartea “Opinia şi mulţimea” a apărut la editura comunicare.ro din Bucureşti în anul 2007.
Traducerea acesteia de 179 de pagini, a fost realizată de Nicoleta Corbu, prefaţa fiind scrisă de
aceeaşi persoană. Cartea a fost scrisă de Gabriel Tarde în anul 1901. Principalele teme discutate
în lucrare sunt publicul şi mulţimea, opinia şi conversaţia şi mulţimile şi sectele criminale
acestea fiind şi titlurile capitolelor.
Gabriel Tarde (1843-1904), sociolog şi criminolog francez a adus mari contribuţii în
domeniul sociologiei fiind chiar unul dintre fondatorii psihosociologiei. S-a dedicat studiului
conceptului de psihologia maselor, formulând teorii importante despre grupurile sociale, dar în
special lui îi atribuim legile imitaţiei formulate în 1890. Conform acestuia “imitaţia este
elementul esenţial al vieţii sociale. Legile generale ale imitaţiei sunt de la interior la exterior, de
la superior la inferior şi legea degradării modelului în procesul imitaţiei.” 1 Preocuparea pentru
criminologie a fost cea care la îndemnat în direcţia studiului psihologiei mulţimilor, subiect
important în acea perioadă. Cartea psihologia mulţimilor de Gustave le Bon (1895) apare în
contextul unor revoluţii şi revolte franceze, şi îl inspiră pe Tarde să studieze publicurile şi să
elaboreze afirmaţia cum că sfârşitul secolului al XIX-lea ar fi epoca publicurilor şi nicidecum
epoca mulţimilor cum era vehiculată atunci.
În cartea de faţă Tarde îşi propune să elaboreze o distincţie clară între public şi mulţime
punând accent pe public şi caracteristicile acestuia, lucru nemaiîntâlnit până atunci, să stabilească
o istorie succintă a conversaţiei şi să determine modul în care aceasta influenţează opinia, dar şi
să discute despre diferitele corporaţii şi secte criminale făcând de multe ori apel la evenimente
istorice pentru a-şi verifica afirmaţiile.
Primul capitol debutează cu nevoia de a se face distincţie între publicuri şi mulţimi,
autorul afirmând că este important “să nu se puna semnul egal între mulţime şi Public” 2 datorită
atracţiei pe care prima dintre ele o exercită asupra celei de-a doua dar şi din punct de vedere al
presei care de cele mai multe ori le confundă. Tarde îşi propune să analizeze naşterea publicului,
dezvoltarea sa, caracteristicile şi varietăţile sale dar mai ales raporturile sociale.

1
Coord. Septimiu Chelcea, Petru Iluţ, Dicţionar de psihosociologie, Ed. Economică, Bucureşti, 2003, p. 180
2
Gabriel Tarde, Opinia şi mulţimea, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, p. 17

1
 Tarde vizualizează mulţimea în societăţile primitive ca şi o agregare materială şi o
consideră ca fiind contagiuni psihice produse din contacte fizice. Dar cu timpul relaţia socială se
spiritualizeaza dar dacă indivizii ramân separaţi mai mult timp ei înceteaza să mai fie asociaţi.
Însă în societăţile civilizate apar mijloace prin care comunicarea nu se mai face neapărat prin
contacte fizice astfel curentele de opinie reuşesc să înglobeze indivizi care nu se cunosc, nu se
aud şi nu se vad dar care intuiesc o conştiinţă a faptului că ideea sau voinţa este împărtăşită de
alţi oameni în acelaşi moment. Astfel omul poate fi influenţat de masa şi nu numai de ziarist sau
de presa.
Tarde consideră că motivul pentru care publicurile se extind iar mulţimile se răsfrâng
scăzându-le şi importanţa ar fi influenţa actualităţii, dar şi accesibilitatea informaţiei, el afirmă că
oamenii absenteaza de la conferinţe şi pentru că ar putea citi despre ele ulterior în ziare. 38
Cititorii de ziare întotdeauna vor fi atenţi la informaţiile de actualitate, ei nu vor citi articolele
apărute cu zile în urma pentru că vor să aibe sentimentul de apartenenţă la publicul format din
cititorii acelui ziar fiind influenţaţi la distanţă.
Însa Gabriel Tarde a observat şi o influenţare între ziar şi public “s-ar putea obiecta că
cititorul unui ziar dispune mult mai mult de libertatea sa de gândire decât individul pierdut şi
antrenat într-o mulţime. El poate reflecta la ceea ce citeşte în tăcere şi în ciuda pasivităţii sale
obişnuite, i se întamplă să-şi schimbe ziarul până îl găseşte pe cel care îi convine sau crede că îi
convine. Pe de altă parte ziarul încearcă să-l seducă şi să-l reţină [...] Publicul reacţionează
uneori asupra ziaristului, dar acesta acţionează continuu asupra publicului său.” 3 Astfel publicul
unui ziar se formează conform legilor imitaţiei formulate de Gabriel Tarde. Având loc
influenţarea reciprocă.
Publicurile au luat naştere odată cu dezvoltarea tiparului în secolul al XVI-lea. Însă în
acea vreme existau întradevar grupuri restrânse care aveau accesul la informaţie şi chiar la o
gazetă saptămânală, dar treptat are loc expansiunea informaţiei şi se ajunge la secolul al XVIII-
lea când are loc chiar o fragmentare a publicului, politic, literar, ştiinţific dat fiind numărul din ce
în ce mai mare al cărţilor tipărite şi al ziarelor. În mod evident, mulţimile au apărut mult mai
devreme, Tarde consideră că acestea sunt cel mai important grup social după familie. Evoluţia
lor cât şi caracteristicile, însă au ţinut întotdeauna de contextul istoric. Există mulţimi economice,
industriale, rurale, urbane, vârstnice, revoltate, religioase etc., însă deşi sunt diferite prin

3
Gabriel Tarde, Opinia şi mulţimea, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, p. 30-31

2
caracteristicile lor acestea au în comun intoleranţa, grotescul dar şi iluzia atotputerniciei ceea ce
le face vulnerabile. În acest sens publicurile nu diferă prea mult de mulţimi însă proporţia
publicurilor unei credinţe sau idei este mai mare.
Capitolul 2 intitulat Opinia şi Conversaţia debutează cu o serie de întrebări la care autorul
vrea sa răspundă pe parcursul lecturii. Nevoia de a defini opinia publica, de a specifica cum ia
naştere, care sunt sursele si importanţa sociala a acesteia sunt doar câteva dintre întrebările ce îşi
vor găsi răspunsul în capitolul 2 al cărţii Opinia şi Mulţimea.
Tarde sublinează faptul că e important a nu se exagera rolul opiniei, în viziunea sa există
o opinie ce izvorăşte din tradiţie, din moştenirea prejudecăţilor predecesorilor care este uneori
dăunătoare succesorilor. Şi o opinie rezultată în urma raţionării, în urma judecăţilor personale,
relativ raţionale ale unei elite din care fac parte preoţii, filozofii şi savanţii. Înainte de a exista o
opinie generală, oamenii sunt conştienţi că există o tradiţie comună între cei ce aparţin aceleiaşi
naţiuni şi în mod conştient se supun deciziilor unei raţiuni considerate superioare.
În opinia lui Tarde factorii principali ai fomării opiniei sunt tradiţia, raţiunea dar şi presa.
Astfel opinia este definită ca şi “o asociere efemeră şi mai mult sau mai puţin logică de judecăţi
care, răspunzând unor probleme ridicate într-un anumit moment, se reproduce de nenumărate ori
între persoane ale aceleiaşi ţări, din acelaşi timp şi din aceeaşi societate.” 4 Aceste caracteristici
sunt necesare dar se mai adaugă şi faptul că este important ca fiecare persoană să fie conştientă
de faptul că judecăţile pe care le face sunt aceleaşi cu cele ale celuilalt, pentru a se realiza o
conştiinţă a asemănării între idei.
Factorul opiniei cel mai continuu şi universal este cu siguranţă conversaţia. Tarde
defineşte conversaţia ca fiind “orice dialog fără utilitate directă şi imediată, în care se vorbeşte
mai ales pentru a se vorbi, din plăcere, în joacă, din politeţe. ” 5 Deci conversaţia este rezultatul
intersacţiunilor sociale zilnice, este însă şi procedeul cel mai facil prin care se formează opiniile,
prin care se adoptă o anumită poziţie faţă de un eveniment social.
Printr-o analiză a istoriei conversaţiei, Gabriel Tarde ajunge la concluzia că această formă
de interacţiune umană şi-a pus bazele tocmai pe aceleaşi legi ale imitaţiei amintite anterior. El
observă că ţăranii obişnuiau să-i imite pe burghezi în diferite domenii, dans, lectură, modă, ţinută
dar mai ales în vocabular şi modalităţi de interacţiune. Această imitaţie se realiza deci, de la
inferior la superior.
4
Gabriel Tarde, Opinia şi mulţimea, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, p. 66
5
Ibidem, p. 77

3
 În opinia lui Tarde există o anumită clasificarea a conversaţiei: conversaţia obligatorie,
conversaţia facultativă, conversaţia luptă şi conversaţia schimb, de la acestea au apărut celelalte
varietăţi. Astfel au avut loc şi factorii ce ţin de multiplicarea numărului de interlocutori şi de
varietatea subiectelor discutate dar şi trecerea de la subiecte care nu interesau decât un număr
mic de interlocutori la subiecte mai variate şi de interes general.
Ultimul capitol al cărţii intitulat “Mulţimile şi sectele criminale” este scris din perspectiva
criminologului, Tarde doreşte prin intermediul acestui capitol să facă o analiză istorică şi
explicativă a factorilor ce împing mulţimile să săvârşască acte de violenţă şi să-şi piardă
controlul. Astfel autorul se foloseşte de cunoştinţele acumulate în domeniul grupurilor sociale
pentru a explica în primul rând necesitatea analizei mulţimilor sin punct de vedere al fiecărui
individ care, oricum este supus legilor imitaţiei dar aflându-se într-o mulţime este mult mai uşor
de influenţat. Tarde observă că mulţimile ajung criminale mai ales în momentul în care se
confruntă cu o criză în interiorul comunităţi sau societăţii.
Tarde observă că în cazul revoltelor, ele izbucnesc de la comunitate la comunitate,
evoluând conform legilor imitaţiei, lucru care face, la un moment dat, inutilă prezenţa
conducătorilor locali, astfel “spontaneitatea revoltelor devine cu atât mai completă cu cât este
mai puţin motivată. ”6
În concluzie, consider cartea “Opinia şi mulţimea” foarte importantă pentru studiul
ştiinţelor umane, mai ales cel al sociologiei şi în general pentru toţi cei interesaţi de studiul
mulţimilor, al publicurilor, al opiniei publice, al conversaţiei şi nu numai. Este o carte interesantă
pentru actualitatea sa şi, deşi a fost scrisă în 1901, ea încă reuşeşte să explice anumite fapte
sociale prezente.

6
Gabriel Tarde, Opinia şi mulţimea, Ed. Comunicare.ro, Bucureşti, 2007, p. 142