Sunteți pe pagina 1din 38

REALIZATORI: PROF.

BACIU ADRIAN GHEORGHE


INST. TODA ADRIANA ALINA
Desteapta-te, romane!
Desteapta-te, romane, din somnul cel de moarte,
In care te-adancira barbarii de tirani!
Acum ori niciodata croieste-ti alta soarta,
La care sa se-nchine si cruzii tai dusmani!

Acum ori niciodata sa dam dovezi la lume


Ca-n aste maini mai curge un sange de roman
Si ca-n a noaastre piepturi pastram cu fala-un nume,
Triumfator in lupte, un nume de Traian!

Inalta-ti a ta frunte si cata-n giur de tine


Cum stau ca brazi in munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai asteapta si sar ca lupii-n stane
Batrani, barbati, juni, tineri dun munti si din campii!

Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,


Romana natiune, ai vostri stranepoti,
Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viata-n libertate ori moarte!" striga toti.

Pre voi va nimicira a pizmei rautate


Si oarba neunire la Milcov si Carpati!
Dar noi patrunsi la suflet de santa libertate,
Juram ca vom da mana, sa fim pururea frati!

O mama vaduvita, de la Mihai cel Mare,


Pretinde de la fiii-si azi mana de-ajutor,
Si blastama cu lacrimi in ochi pe orisicare
In astfel de pericul s-ar face vanzatori!

De fulgere sa piara, de trasnet si pucioasa,


Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Cand Patria sau mama, cu inima duioasa,
Va cere ca sa trecem prin sabie si foc!

N-ajunse iataganul barbarei Semilune,


A carei plagi fatale si azi le mai simtim;
Acum se vara cnuta in vetrele strabune,
Dar martor ne e Domnul ca vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbire,


Al carui jug din seculi ca vitele-l purtam;
Acum se-ncearca cruzii, in oarba lor trufie,
Sa ne rapeasca limba, dar morti numai o dam!

Romani din patru unghiuri, acum ori niciodata


Unitiva in cuget, unitiva-n simtiri!
Strigati in lumea larga ca Dunarea-i furata
Prin intriga si sila, viclene uneltiri!

Preoti cu crucea-n frunte! caci oastea e crestina,


Deviza-i libertate si scopul ei preasant.
Murim mai bine-n lupta, in glorie deplina,
Decat sa fim sclavi iarasi in vechiul nost' pamant!
1 DECEMBRIE
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNILOR

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după


inlăturarea regimului comunist. Din punct de vedere istoric, la 1 Decembrie
1918, Adunarea Naţională de la Alba Iulia, constituită din 1228 de delegaţi şi
sprijinită de peste 100.000 de români veniţi din toate colţurile Ardealului şi
Banatului, a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor
din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi
Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

Ziua de 1 Decembrie 1918 incununează deci lupta românilor transilvăneni


pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari,
situându-se in continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din
Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Poporul român a stiut atunci sa valorifice admirabil conjunctura internaţională


favorabilă creată în urma primului război mondial şi a destrămării imperiilor
Ţarist şi Austro-Ungar.

Asa cum sublinia si istoricul Florin Constantiniu, “…Marea Unire din 1918 a
fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în
faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, a nici
unui guvern, a nici unui partid; este fapta istorică a întregii naţiuni române,
realizată într-un elan ţâşnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii
neamului, un elan controlat de fruntaşii politici, pentru a-l călăuzi cu inteligenţă
politică remarcabilă spre ţelul dorit. [...]

Marea Unire nu a fost rezultatul participării României la război. Nici partizani


Antantei, nici cei ai Puterilor Centrale nu au avut în vedere revoluţia din Rusia şi
destrămarea monarhiei austro-ungare. Raţionamentul lor s-a înscris formulei
tradiţionale a raportului de putere interstate: victoria Antantei ne va da
Bucovina, Transilvania şi Banatul, victoria Puterilor Centrale ne va da
Basarabia; o biruinţă o excludea pe cealaltă, astfel că nimeni nu vedea cum ar fi
cu putinţă ca toate aceste provincii să intre aproape simultan în frontierele
Vechiului Regat. [...]

Nu o victorie militară a stat la temelia României Mari, ci actul de voinţă al


naţiunii române de a-şi da armătura teritorial-instituţionalã care este statul
naţional.[...]

O necesitate istoricã - naţiunea trebuie să trăiască într-un stat naţional - s-a


dovedit mai puternică decât orice guvern sau partid, culpabil de egoisme sau
incompetenţă, şi, punând în mişcare naţiunea, i-a dat acea forţă uriaşă ca peste
toate adversităţile să dea viaţă aspiraţiei sale: statul naţional.”

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia


UNIREA BASARABIEI CU ROMÂNIA

Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea a


survenit pe fondul dezmembrării Imperiului Rus, odată cu proclamarea
principiului autodeterminării până la despărţirea de imperiul multinaţional în
care provincia româneasca a fost înglobata forţat in 1812.

Lupta de eliberare naţionala a luat amploare in aprilie 1917 odată cu constituirea


Partidului National Moldovenesc, sub preşedinţia lui Vasile Stroescu, printre
membrii de frunte aflându-se Paul Gore, Vladimir Herţa, Pantelimon Halippa şi
Onisifor Ghibu. Partidul avea ca organ de presă ziarul Cuvânt moldovenesc.

Cu prilejul Congresului ostaşilor moldoveni de la Chişinău, din 25 septembrie/8


octombrie 1917, s-a constituit ca organ legislativ Sfatul Ţării. Au fost aleşi 44 de
deputaţi din rândurile soldaţilor, 36 de deputaţi din partea ţăranilor, 58 de
deputaţi fiind aleşi de comisiile comunale şi ale ţinuturilor şi de asociaţiile
profesionale. Din totalul de 156 deputaţi, 105 erau români, 15 ucraineni, 14
evrei, 7 ruşi, 2 germani, 2 bulgari, 8 găgăuzi, 1 polonez, 1 armean şi 1 grec.
Preşedinte al sau a fost ales lon Inculeţ.

În condiţiile primejdiei reprezentate de pretenţiile Ucrainei de a anexa teritoriul


dintre Prut şi Nistru şi folosindu-se de prevederile Declaraţiei drepturilor
popoarelor din Rusia, în decembrie 1917 s-a proclamat Republica Democratică
Moldovenească.

Tulburările provocate de bolşevici în condiţiile destrămării unităţilor militare


ruse odată cu lovitura de stat bolşevică din 25 octombrie/7 noiembrie 1917, au
creat noi agitaţii în Basarabia. Conducătorii Republicii Democratice
Moldoveneşti au cerut sprijinul armatei române, care a pătruns, în aceste
condiţii, în provincie. La 13/26 ianuarie 1918, guvernul Rusiei sovietice a
întrerupt relaţiile diplomatice cu România iar la 24 ianuarie 1918 Republica
Moldovenească şi-a proclamat independenţa.

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor


naţionalităţilor, a votat în favoarea Unirii Republicii Democratice Moldoveneşti
(Basarabiei) cu România, dupa cum urmează: din cei 135 de deputaţi prezenţi,
86 au votat în favoarea Unirii, 3 au votat împotrivă, iar 36 s-au abţinut, 13
deputaţi fiind absenţi. Citirea rezultatului a fost însoţită de aplauze furtunoase şi
strigăte entuziaste „Trăiască Unirea cu România!”
Au votat pentru Unire:

• Nicolae • Felix • Nicolae • Nicolae Sacară


Alexandri Dudchievicz Mămăligă • Andrei
• Elena Alistar • Dimitrie Dron • Mihail Scobioală
• Ion Buzdugan • Boris Epure Minciună • Chiril Spinei
• Ilarion Buiuc • Pantelimon • Anatolie • Gheorghe
• Constantin Erhan Moraru Stavro
Bivol • Vitalie Zubac • Alexandru • Teodor
• Ignaţie • Ion Ignatiuc Moraru Suruceanu
Budişteanu • Ion Inculeţ • Dimitrie Marţa • Gheorghe
• Vasile Bârcă • Teofil Ioncu • Gheorghe Mare Tudor
• Nicolae Bosie- • Anton Crihan • Mihail • Ion Tudose
Codreanu • Ion Creangă Maculeţchi • Grigore
• Ştefan • Afanasie • Dimitrie Turcuman
Botnarciuc Chiriac Marghitan • Teodor Uncu
• Gheorghe • Dimitrie Cărăuş • Teodor Neaga • Pantelimon
Buruiană • Ion Corduneanu • Gheorghe Halippa
• Teodosie Bârcă • Grigorie Năstas • Teodor Herţa
• Vladimir Bogos Cazacliu • Constantin • Leonida Ţurcan
• Vladimir • Anton Oşoian • Vasile Ţanţu
Budescu Caraiman • Gherman Pîntea • Nicolae
• Alexandru • Pavel Cocarlă • Vasile Cernăuţeanu
Baltag • Ion T. Costin Mândrescu • Nicolae Ciornei
• Ion Valuţă • Vladimir • Ion Pelivan • Vasile
• Nicolae Grosu Ciorescu • Efimie Palii Cijevschi
• Vasile Gafencu • Grigorie • Ion Pascăluţă • Vasile Cerescu
• Simeon Galiţchi Cazacliu • Petru Picior- • Nicolae Cernof
• Vasile Ghenţul • Vladimir Mare • Nicolae Soltuz
• Andrei Găină Cazacliu • Elefterie • Constantin
• Alexandru Siniclie Stere
Groapă • Vasile Lascu • Nicolae • Zamfir
Suruceanu Munteanu
• Dimitrie • Timofte Silitari
Dragomir • Iacov Sucevan
• Chiril Sberea

S-au opus Unirii: Ştefan Balmez (bulgar), Arcadie Osmolovski (ucrainean) şi Mihail
Starenski (ucrainean).

În toamna anului 1919, au fost convocate alegeri parlamentare în Basarabia. Au fost aleşi 90
de deputaţi şi 35 de senatori. Pe 20 decembrie 1919, aceştia au votat, alături de reprezentanţii
altor regiuni româneşti, ratificarea Actelui Unirii aprobat de Sfatul Ţării.

Tratatul de la Paris (1920) a confirmat unirea Basarabiei cu România.


Actul Unirii votat de Sfatul Ţării
la 27 martie St. V. 1918

În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică


Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea
Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de
ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam,
pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte
şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ;

Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa;

Secretarul Sfatului Ţării I. Buzdugan


Declaraţia de Unire a Basarabiei cu România
UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA

Bucovina a fost a doua provincie care s-a unit cu patria-mamă. Acum 90 de ani, la 28
Noiembrie 1918, a avut loc proclamarea unirii Bucovinei cu România, moment istoric
important în făurirea statului naţional unitar român, alături de unirea anterioară Basarabiei - la
27 Martie - şi de unirea ulterioară a Transilvaniei, la 1 Decembrie 1918.

Bucovina, în traducere “Pădure de fag”, este numele dat Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan
cel Mare şi Sfânt de austrieci în 1775. După pacea încheiată la Kuciuk-Kainargi în 1774, în
urma războiului ruso-turc început în 1768, austriecii, ca recompensă că i-au ajutat pe turci,
cerură “o rectificare de frontieră în sudul Galiţiei”, necesară trecerii din Transilvania în
Galiţia, nou anexată. Astfel, contra bani grei şi daruri scumpe, Turcia cedă Austriei un
“coridor” care cuprindea nu o fâşie îngustă de teren, ci întreg ţinutul Cernăuţilor, cea mai
mare parte a ţinutului Sucevei, vechea capitală a Moldovei, cu mausoleul descălecătorilor de
la Rădăuţi şi cu mormântul lui Ştefan de la Putna.

În zadar protestară boierii şi clerul, în frunte cu domnitorul Grigore Ghica, ucis de turci la 1
Octombrie 1777; timp de 144 de ani acest teritoriu românesc a rămas sub ocupaţie străină,
până în anul de graţie 1918. Imperiul habsburgic a nesocotit sistematic drepturile limbii
române, a stingherit dezvoltarea culturală şi a spoliat bogăţiile provinciei. Mulţi patrioţi
bucovineni au fost nevoiţi să emigreze.

Timp de 10 ani, Bucovina a stat sub administraţie militară iar în 1786 a fost înglobată Galiţiei.
Abia prin constituţia austriacă din 1849 a fost despărţită de Galiţia şi declarată provincie
autonomă a Casei de Austria. În 1860, Bucovina şi-a ales o Dietă, cu stemă şi drapel proprii şi
era reprezentată în Parlamentul vienez prin deputaţi români.

Faţă de Viena, fruntaşii politici bucovineni au avut o politică protestatară, începând cu


episcopii Dosoftei Herescu şi Isaia Baloşescu, cu fraţii Hurmuzachi, cu mitropolitul Silvestru,
cu dr. Gh. Popovici şi Iancu Flondor şi întreaga generaţie a Unirii. Românii bucovineni au
manifestat in permanenta opoziţie faţă de politica de desnaţionalizare a guvernului austriac, o
primă acţiune fiind manifestaţia studenţească de la Putna din 1871, cu ocazia împlinirii a 400
de ani de la sfinţirea mânăstirii. Au participat personalităţi ca Mihai Eminescu, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, viitorul istoric A.D.Xenopol şi Ciprian Porumbescu.
Bucovinenii au salutat independenţa de stat a României din 10 mai 1877, voluntari dintre ei
participând la războiul din 1877/78.

Existau o serie de asociaţii academice patriotice ca “Arboroasa”, “Junimea”, “Bucovina”,


“Moldova” sau “Dacia”, alături de societăţi politice – “Concordia”(1885) cu “Gazeta
Bucovinei”(1892). În 1905 se întemeiază Partidul Naţional Român, iar din 1906 reapare
“Gazeta Bucovinei”, sistată în 1897. Din 1907, se introduce votul universal, direct şi secret,
exercitat de bărbaţii de peste 24 de ani.

Bucovina, aflată la graniţa celor două imperii, habsburgic şi ţarist, a devenit în 1914 – odată
cu declanşarea primului război mondial – teatrul unor operaţii militare. La 2 Septembrie 1914,
cazacii generalului Pavlov ocupă Cernăuţii, dar în Octombrie austriecii reocupă provincia. La
17 Iulie 1916, Ion I.C.Brătianu semna la Bucureşti, cu miniştrii Rusiei, Franţei, Angliei şi
Italiei o convenţie prin care se garanta integritatea teritorială a României şi reunirea
Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului la Vechiul Regat.

În August 1916, România intră în război de partea Antantei, dar în Decembrie 1916 armata
română este nevoită să se retragă în Moldova, inamicul ocupând 2/3 din teritoriul ţării,
inclusiv Bucureştiul. Habsburgii vor dezlănţui o adevărată prigoană împotriva românilor
bucovineni, mulţi luând drumul exilului. Ei au alcătuit, la Bucureşti, Comitetul refugiaţilor
bucovineni, condus de istoticul Ion Nistor.

La 9 Iunie 1917 are loc primirea oficială, în Piaţa Unirii din Iaşi a primelor detaşamente de
voluntari bucovineni, transilvăneni şi bănăţeni. La 22 Octombrie 1918, profesorul Sextil
Puşcariu şi alţi patrioţi bucovineni scot primul număr al ziarului “Glasul Bucovinei”, difuzat
în Vechiul Regat, în Transilvania şi în Basarabia.

La 27 Octombrie 1918, se reuneşte la Cernăuţi Adunarea Constituantă, sub preşedintia lui


Dionisie Bejan, care hotărăşte “unirea Bucovinei cu celelalte ţări româneşti într-un stat
national independent”. Adunarea a ales un Consiliu Naţional, compus din 50 de membri, care,
la rându-i, instituie un guvern alcătuit din 14 secretari de stat, condus de Iancu Flondor. Noul
guvern cere ajutorul armatei române şi astfel, la 9 Noiembrie 1918, Divizia a 8-a, condusă de
generalul Iacob Zadic, intră în Bucovina, iar două zile mai târziu trupele române sunt în
Cernăuţi, rezervându-li-se o primire entuziastă. De acolo, ele ajung până la vechea graniţă a
Bucovinei de la Ceremuş, Colacin şi Nistru. La 11 Noiembrie 1918 a avut loc un schimb de
telegrame între Consiliul Naţional şi Regele Ferdinand privind eliberarea Bucovinei. A doua
zi, Consiliul votează “Legea fundamentală din 12 Noiembrie 1918 asupra puterilor Ţării
Bucovina”, prin care îşi asumă întreaga putere în Bucovina. Sextil Puşcariu, ajuns secretar de
stat la externe, pleacă la Iaşi pentru a mulţumi Regelui Ferdinand pentru trimiterea armatei în
Bucovina. După audienţă, se întâlneşte cu Ion Nistor, preşedintele Comitetului refugiaţilor
bucovineni, cei doi vechi prieteni ajungând la concluzia unirii necondiţionate a Bucovinei cu
România. Revenit la Cernăuţi la 23 Noiembrie, Ion Nistor înmânează şefului guvernului,
Iancu Flondor, un mesaj din partea guvernului român.

Consiliul Naţional, completat cu 12 fruntaşi dintre refugiaţii bucovineni, hotărăşte


convocarea, la 28 Noiembrie 1918, a Congresului General al Bucovinei pentru “stabilirea
raportului politic al Bucovinei faţă de Regatul Român”. La Congres au fost invitaţi şi
reprezentanţii germanilor, polonezilor, ucranienilor şi evreilor, dar n-au dat curs invitaţiei
decât germanii şi polonezii.

Marea zi pentru Bucovina sosise. La 28 Noiembrie 1918, în sala de marmoră a Mitropoliei


Ortodoxe din Cernăuţi, 74 membri ai Consiliului Naţional au început lucrările Congresului,
alături de 7 delegaţi germani, 6 polonezi şi 13 din comunele ucrainene. Erau de faţă şi
reprezentanţii Basarabiei, în frunte cu Pan Halippa. Cu o seară înainte, tricolorul romănesc
fusese arborat şi pe clădirea Universităţii locale. Preşedintele Consiliului Naţional, Dionisie
Bejan, a rostit cuvântul de salut, din care cităm: “Întruniţi astăzi în acest măreţ locaş, care
este şi trebuie să rămână simbolul unirii în credinţă în Dumnezeu şi în neamul nostru,
salut cu neţărmurită dragoste pe reprezentanţii vitezei armate române, care la ordinul
M.S.Regelui Ferdinand I ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă.
Salut cu aceeaşi dragoste pe reprezentanţii fraţilor noştri din Basarabia, Transilvania şi
Ungaria. Vă salut pe voi, fruntaşii neamului românesc din Bucovina, care aţi venit cu
inima însufleţită din tuspatru unghiuri ale ţării, ca să aşezaţi piatra fundamentală care să
clădească trainic şi neclintit România Mare. Implor harul ceresc şi binecuvântarea
dumnezeiască asupra hotărârilor ce veţi lua”.

Şeful guvernului, Iancu Flondor, dădu apoi citire DECLARAŢIEI DE UNIRE, care preciza că
“de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale
Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că
în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găsesc vechiul scaun de domnie de la Suceava,
gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri
scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări (…) au apărat de-a lungul secolelor fiinţa
neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirii păgâne; că 144 de ani
poporul bucovinean a îndurat opresiunile unei ocârmuiri străine care îi nesocotea
drepturile naţionale; că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei
şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgice; că 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte
mucenici, pe toate câmpurile de bătaie din Europa, sub steag străin, pentru gloria Austriei;
că a sosit ceasul ca Ţările Române dintre Nistru şi Tisa să formeze un singur stat unitar
(…), hotărâm unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la
Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României” (Ion Nistor, “Istoria Bucovinei”, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1991, pp. 396-397).

Ion Nistor a făcut o amplă expunere a motivelor istorice ale acestei declaraţii de unire, care a
fost adoptată în unanimitate. Votul Congresului a fost adus la cunoştinţa Regelui Ferdinand
printr-o telegramă. Regele a răspuns prin următorul mesaj: “Salut cu nespusă bucurie actul
măreţ prin care Congresul General al Bucovinei, ca expresiune a voinţei întregului popor
al acestui vechi pământ românesc, a hotărât unirea completă a Bucovinei cu Regatul
Român. Din adâncul sufletului mulţumesc Proniei divine că mi-a îngăduit ca, sub domnia
mea, fiica răpită acum 144 de ani să se reîntoarcă la sânul ţării-mame, aducând noi forţe
pentru propăşirea neamului. În aceste clipe înălţătoare, gândul meu se îndreaptă către
oamenii patrioţi, care, cu toate suferinţele îndurate în cursul vremurilor, au ştiut să ţină vie
în inimile poporului memoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt şi sentimentul naţional,
pregătind astfel, fără şovăire şi însufleţiţi de un patriotism cald, ziua binecuvântată de azi.
Cu adâncă recunoştinţă primesc, dar, în numele poporului meu, întruparea Bucovinei la
Regatul Român, asigurând populaţia Bucovinei că în mine va găsi mereu un sprijin tare şi
o dragoste părintească”.

Congresul a ales o delegaţie de 15 persoane care, a doua zi, 29 Noiembrie, a prezentat, la Iaşi,
Regelui Ferdinand Actul Unirii. Duminică 1 Decembrie 1918, Suveranii români au dat o masă
de gală la Palatul Regal din Bucureşti, în timpul căreia a sosit şi telegrama de la Alba Iulia
vestind unirea Transilvaniei cu România. Entuziasmul acestor zile sfinte din istoria României
a întrcut orice aşteptare.

Apoi, actul Unirii Bucovinei cu Ţara a fost adus la cunoştinţa guvernelor din Iaşi, Paris,
Londra, Roma şi Washington.

La 31 Decembrie 1919, apare Decretul-lege privitor la unirea Bucovinei cu România cu


următorul cuprins: “Bucovina, în cuprinsul graniţelor sale istorice, este şi rămâne de-a pururi
unită cu Regatul României”. Semna Regele Ferdinand I si Ion I.C.Brătianu, preşedintele
Consiliului de Miniştri şi ministru al afacerilor externe. Tot la acea dată fu semnat şi Decretul-
lege privind administraţia Bucovinei, care instituia un secretariat administrativ cu 9
secretariate de serviciu.
Unirea Bucovinei cu România a fost recunoscută oficial, în 1919, prin tratatul de la Saint
Germain, care preciza că Austria renunţă la fostul Ducat al Bucovinei în favoarea României.
Camera şi Senatul român au ratificat la Bucureşti, la 31 Decembrie 1919, Unirea Bucovinei
cu Ţara iar prin recunoaşterea Unirii de către Congresul de pace de la Paris şi prin includerea
ei în Constituţia României din 1923, memorabilul act al Unirii Bucovinei cu Regatul
României din 28 Noiembrie 1918 a rămas definitiv.

Istoricul Ion Nistor a fost numit administrator al Bucovinei, cu rang de ministru. El a sosit la
Cernăuţi la 5 aprilie 1919, luând parte la slujba de Sf.Paşti săvârşită de mitropolitul Vladimir
Repta în catedrala mitropolitană. A convocat un consiliu pentru alcătuirea programului de
guvernare, care a luat hotărârea reintroducerii limbii române ca limbă oficială în
administraţie, justiţie şi şcoală. La 24 Octombrie 1920, s-a inaugurat Universitatea
românească din Cernăuţi, în prezenţa Familiei Regale. Reorganizarea universităţii s-a făcut cu
ajutorul profesorilor de teologie, în frunte cu Vasile Tarnavski, noul rector devenind Ion
Nistor.

După votarea Constituţiei României Mari din 1923, Bucovina s-a integrat cu totul în viaţa
politică şi administrativă a Regatului Român. Biserica Bucovinei şi-a păstrat mitropolia la
Cernăuţi cu episcopia sufragană a Hotinului, cu reşedinţa la Bălţi. Noul mitropolit a fost
Nectarie (1924 – 1935), urmat de Visarion Puiu (1935 – 1940) şi de Tit Simedrea (1940 –
1945). În 1925 s-a soluţionat problema Fondului bisericesc al Bucovinei, administrat de
Congresul bisericesc sub conducerea mitropolitului.
Pentru promovarea vieţii artistice, s-a înfiinţat Teatrul Naţional şi Conservatorul de muzică şi
artă dramatică din Cernăuţi.

Din nefericire, epoca de pace a Bucovinei avea să fie de scurtă durată. Urmare a
ultimatumului rus din 27 Iunie 1940, a doua zi armata roşie a ocupat Bucovina de nord,
ocupaţie care a durat iniţial până la 5 Iulie 1941, când trupele armatei române izgoniră pe
invadatori din Bucovina. Generalul Calotescu fu numit de către Mareşalul Antonescu
guvernator militar al Bucovinei. Autorităţile civile şi bisericeşti se reîntoarseră la Cernăuţi. În
August 1944 ruşii ocupă din nou Bucovina, iar la 12 Septembrie România fu obligată să
semneze, la Moscova, armistiţiul cu guvernele Naţiunilor Unite, prin care nordul Bucovinei
(judeţele Cernauţi si Storojineţ), rămane sub stăpânirea U.R.S.S. Tratatul de pace de la Paris,
din 10 Februarie 1947, a ratificat această nedreptate istorică.

Plecându-ne cu pioşenie în faţa celor care, acum 90 de ani, au realizat Unirea Bucovinei cu
Patria-Mamă, încheiem cu cuvintele unui alt fiu celebru al Bucovinei, poetul Vasile Posteucă:
“Dacă ne luăm răgazul să poposim un pic pe pragul cernit al Ţării Fagilor, ziua de 28
Noiembrie 1918 este o carte deschisă a durerii şi măririi neamului nostru. Şi primele
cuvinte ale acestei cărţi ne spun că fără Bucovina n-avem ţară. Bucovina, cu Putnele,
Suceviţele, Voroneţurile şi Cosminele ei, este însăşi inima istoriei noastre. Căci Bucovina
nu este graniţă, ci vatră, inima unui neam. Leagănul unei istorii. Şi vatra, inima, nu poate
fi dată nimănui, niciodată. Ea poate fi numai încălcată, pusă-n lanţuri şi ţinută, până ce
dreptatea Providenţei vine şi-i trânteşte pe asupritori la pământ. Şi ziua aceasta a
restaurării dreptăţii în lume va veni! (…) Credem prea mult în viitorul de aur al neamului,
ca să nu profeţim învierea bisericilor lui Ştefan cel Mare şi împlinirea din nou a geografiei
româneşti. Avem nevoie de această integritate geografică pentru a ne de măsura în istorie,
pentru a crea o cultură şi a dărui lumii, înnebunite de materie şi de dominaţie lumească, o
spiritualitate nouă, în sens profund creştin şi omenesc (…). Să ne oprim o clipă în loc şi să
ascultăm chemarea pământului cu mânăstiri şi fagi. Să răzvidim glasul criptei de la Putna
la 28 Noiembrie” (“Cuvântul Românesc”, Nov. 1992, p.16).
Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România
de la 28 noiembrie 1918

"Congresul General al Bucovinei întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din
Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile
ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a
închegat ca stat; că în cuprinsul hotarel acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la
Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi
amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fii acestei tări, umăr la umăr cu fratii lor din
Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul secolelor fiinţa
neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin
vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei
habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferintele unei acârmuiri străine,
care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi
înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate;
că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate cămpurile de
bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei
drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viata
publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat
sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare
parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că
ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferintă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată
prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au
nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor
române dintre Nistru şi Tisa într-un stat national unitar; constată că ceasul acesta mare a
sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei
aliati s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în
urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a
prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre
de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care
întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea
Noi,
Congresul general al Bucovinei,
întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare,
în numele Suveranitătii naţionale,
Hotărâm:
Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş,
Colacin şi Nistru, cu regatul României".
UNIREA TRANSILVANIEI CU ROMÂNIA

Transilvania a fost a treia provincie care s-a unit cu patria-mamă. Unirea


Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul
principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor
graniţelor vechii Dacii.

La încheierea Primului Război Mondial, în contextul prăbuşirii Dublei


Monarhii, Ungaria îşi proclamă independenţa, incluzând în teritoriul său şi
Transilvania. În aceste condiţii, fruntaşii Partidului Naţional Român şi românii
din Partidul Social Democrat înfiinţează Consiliul Naţional Român la Arad la
data de 3 noiembrie 1918. La data de 13 noiembrie 1918, la Belgrad, guvernul
Ungariei semnează armistiţiul cu Antanta, fixând o linie de demarcaţie, care lăsa
sub controlul Ungariei nordul şi centrul Transilvaniei, iar Banatul sub controlul
Serbiei. În aceste condiţii, românii organizează la data de 18 noiembrie / 1
decembrie 1918 o Adunare Naţională la Alba Iulia la care desemnează 1228
delegaţi.

Alba Iulia fusese aleasă de către Consiliul Naţional Român Central, pentru a
adăposti între zidurile ei pe reprezentanţii poporului românesc din Transilvania,
în cea mai mare zi din istoria acestui popor, pentru două pricini. La 1 noiembrie
1599, Mihai Viteazul, biruitor la Selimbăr, îşi făcuse intrarea triumfală în Alba
Iulia în fruntea unui alai măreţ. Ea a fost Capitala strălucitului domn în timpul
scurt cât el reuşise să săvârşească cea dintâi unire a Ţărilor Române. La 1784, pe
acelaşi platou al Cetăţii, marii mucenici ai neamului, Horia şi Cloşca, sufereau
supliciul frângerii pe roată, pentru că avuseră curajul să ceară o viaţă mai bună
pentru neamul lor.

Amândouă aceste date istorice erau adânc săpate în inimile românilor. Erau două
etape importante în drumul greu spre mântuire. Duhurile marilor înaintaşi şi
mucenici ai libertăţii şi unirii românilor vor lumina gândurile celor strânşi aici
si-i vor face vrednici de înalta lor chemare.

Pregătirea politică a Adunării a întâmpinat dificultăţi. Şedinţele preparatoare din


cele două zile, care au precedat Adunarea, au fost foarte însufleţite. Discutându-
se textul Rezoluţiei Unirii, redactat de Vasile Goldiş, unii susţineau ca Unirea să
se facă pe baza proclamării autonomiei Ardealului. Tineretul, la care se
adăugaseră şi delegaţii sosiţi din Bucovina şi Basarabia, susţineau unirea fără
condiţii. Socialiştii, lucrând sub influenţa Budapestei, cereau republica şi-şi
exprimau temerea de stările politice din vechiul Regat al României. În cele din
urmă s-a stabilit o înţelegere, renunţându-se la toate părţile la punctele de vedere
prea intransigente şi adoptându-se formula unei autonomii provizorii. Iuliu
Maniu a explicat că e necesară o epocă de tranziţie, deoarece “nu se poate ca
într-o singură zi, sau într-o singură oră, sau într-un moment dat, să punem la o
parte o stare de lucruri veche şi să înfăptuim una nouă”. Deci, nu e vorba de a
pune condiţii la Unire, ci a constata necesitatea unei epoci de tranziţie.

Adunarea de la Alba Iulia s-a ţinut într-o atmosferă sărbătorească. Au venit 1228
de delegaţi oficiali, reprezentând toate cele 130 de cercuri electorale din cele 27
comitate româneşti, apoi episcopii, delegaţii consilierilor, ai societăţilor
culturale româneşti, ai şcolilor medii şi institutelor pedagogice, ai reuniunilor de
meseriaşi, ai organizaţiilor militare şi ai tinerimii universitare. Toate păturile
sociale, toate interesele şi toate ramurile de activitate românească erau
reprezentate.

Dar pe lângă delegaţii oficiali, ceea ce dădea Adunării înfăţişarea unui mare
plebiscit popular, era afluenţa poporului. Din toate unghiurile ţărilor române de
peste Carpaţi, sosea poporul cu trenul, cu căruţele, călări, pe jos, îmbrăcaţi în
haine de sărbătoare, cu steaguri tricolore în frunte, cu table indicatoare a
comunelor ori a ţinuturilor, în cântări şi plini de bucurie. Peste o sută de mii de
oameni s-au adunat în această zi spre a fi de faţă la actul cel mai măreţ al istoriei
românilor. Spectacol simbolic şi instructiv: cortegiile entuziaste ale românilor ce
umpleau drumurile spre Alba Iulia se încrucişau cu coloanele armatei
Mackensen care, umilite şi descurajate, se scurgeau pe căile înfrângerii spre
Germania.

Mulţimea imensă urcă drumul spre Cetăţuie printre şirurile de ţărani români
înveşmântaţi în sumanele de pătură albă şi cu căciulile oştenilor lui Mihai
Viteazul. Pe porţile cetăţuii, despuiate de pajurile nemţeşti, fâlfâie Tricolorul
român. Poporul trece pe sub poarta lui Mihai Viteazul şi se adună pe Câmpul lui
Horea. De pe opt tribune, cuvântătorii explică poporului măreţia vremurilor pe
care le trăiesc.

În acest timp, în sala Cazinei militare, delegaţii ţin adunarea. Pe podium, între
steagurile tuturor naţiunilor aliate, care au contribuit cu sacrificiile lor de sânge
la desăvârşirea acestui act măreţ, iau loc fruntaşii vieţii politice şi intelectuale a
românilor şi delegaţii Bucovinei şi Basarabiei, care au ţinut să aducă salutul
ţărilor surori, intrate mai dinainte în marea familie a statului român.

Într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm


fără margini, Ştefan Cicio Pop arată împrejurările care au adus ziua de astăzi,
Vasile Goldiş expune trecutul plin de suferinţe şi de glorie al naţiunii române de
pretutindeni şi necesitate Unirii, Iuliu Maniu explică împrejurările în care se
înfăptuieşte Unirea , iar socialistul Jumanca aduce adeziunea la Unire a
muncitorimii române, care se simte una cu întreg neamul românesc.

Rezoluţia Unirii e citită de Vasile Goldiş: “Adunarea naţională a tuturor


românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin
reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie / 1
decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor
locuite de dânşii cu România. Adunarea proclamă îndeosebi dreptul
inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între Mureş, Tisa şi
Dunăre.”

Restul rezoluţiei cuprinde programul de aplicaţie: autonomia provizorie a


teritoriilor până la întrunirea Constituantei, deplină libertate naţională pentru
popoarele conlocuitoare, deplina libertate confesională, înfăptuirea unui regim
curat democratic pe toate terenurile vieţii publice, reforma agrară radicală,
legislaţie de ocrotire a muncitorimii industriale. Adunarea naţională doreşte ca
Congresul de pace să asigure dreptatea şi libertatea atât pentru naţiunile mari cât
şi pentru cele mici şi să elimine războiul ca mijloc pentru reglementarea
raporturilor internaţionale. Ea salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul
monarhiei austro-ungare, pe naţiunile eliberate cehoslovacă, austro-germană,
iugoslavă, polonă şi ruteană, se închină cu smerenie înaintea acelor bravi români
care şi-au vărsat sângele în acest război pentru libertatea şi unitatea naţiunii
române, şi în sfârşit exprimă mulţumirea şi admiraţia sa tuturor puterilor aliate
care, prin luptele purtate împotriva duşmanului au scăpat civilizaţia din ghearele
barbariei.

La ceasurile 12 din ziua de 1 decembrie, prin votarea unanimă a rezoluţiei,


Unirea Transilvaniei cu România era săvârşită!
Delegaţii participante la Marea Adunare de la Alba Iulia:

Arad
Bistriţa

Poiana Sibiului

Braşov
Bucureşti

Sibiu
DECLARAŢIA DE LA ALBA IULIA

La 1 decembrie 1918 Marea Adunare de la Alba Iulia a hotărât Unirea


Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului la Regatul Român. Această
decizie a fost făcută publică prin Declaraţia de la Alba Iulia:

Rezoluţiunea
Adunării Naţionale de la Alba Iulia
din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918

I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara


Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în
ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi
a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională
proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul
cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie
provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului
universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului
Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare.


Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie
prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de
reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în
proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru
toate confesiunile din Stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate
tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe
comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de
ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera
propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor
proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei
conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a
micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi
creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să
poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici
agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte,
potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii,
care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să


înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi
libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă,
iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor
internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din
Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă
România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor
subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile:
cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca
acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor
bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea
idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale
tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie
împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat
civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din
Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte
instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată
îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de
toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare
în interesul naţiunii.

Episcopul Iuliu Hossu dă citire Declaraţiei de la Alba Iulia


Textul declaraţiei

Membrii Marelui Sfat Naţional Român aleşi în Adunarea de la Alba


lulia, la 1 decembrie 1918

Membrii Episcopatului:

Ioan I. Popp, episcopul Aradului


Dr. Demetriu Radu, episcop, Oradea Mare
Dr. Miron E. Cristea, episcop, Caransebeş
Valeriu Frenţiu, episcop, Lugoj
Dr. Iuliu Hossu, episcop, Gherla
Dr. Vasile Suciu, prep-vicar-arhiepisc., Blaj
Romul R. Ciorogariu, vicar, Oradea Mare
Romul Marchiş, vicar, Cărei Mari

Membri aleşi:
Dr. Iuliu Maniu, avocat, Blaj
Dr. Ioan Pop, avocat, Alba Iulia
Dr. Laurenţiu Pop, avocat, Abrud
Dr. Dănilă Sabo, avocat, Blaj
Dr. Izidor Marcu, canonic, Blaj
Dr. Alexandru Nicolescu, canonic, Blaj
Ioan Teculescu, protopop, Alba Iulia
Dr. Ioan Marciac, avocat, Alba Iulia
Dr. Emil Pop, avocat, Uioara
Dr. Zaharie Muntean, avocat, Alba Iulia
Dr. Ionel Pop, avocat, Blaj
Dr. Alexandru Fodor, medic, Alba Iulia
Dr. Alexandru Borza, avocat, Abrud
Dr. Gavril Precup, profesor, Blaj
Vasile Goldiş, secretar consistorial, Arad
Dr. Ştefan C. Pop, avocat, Arad
Dr. Ioan Suciu, avocat, Ineu
Dr. Cornel Iancu, avocat, Arad
Dr. Iustin Marşieu, avocat, Arad
Dr. George Popoviciu, avocat, Chişineu
Sava Raicu, director de bancă, Arad
Iuliu Grofşorean, învăţător, Galşa
Dr. Vasile Avramescu, avocat, Maria-Radna
Dr. Romul Veliciu, avocat, Arad
Dr. Emil Monţia, avocat, Şiria
Dr. Sever Miclea, avocat, Arad
Dr. Aurel Gozda, avocat, Buteni
Dr. George Crişan, avocat, Arad
Dr. Mihaiu Mărcuş, avocat, Giula
Dr. Aurel Lazar, avocat, Oradea Mare
Dr. Ioan Ciordaş, avocat, Beiuş
Dr. Iuliu Chiş, avocat, Marghita
Dr. Andreiu Ilea, avocat, Tinca
Petru E. Pap, protopop, Beiuş
Dr. Coriolan Pap, director de bancă, Oradea Mare
Victor Pap, protopop, Holod
Dr. Vasile Chirvai, profesor, Oradea Mare
Dr. Vasile Saftu, protopop, Braşov
Dr. Tiberiu Brediceanu, director de bancă, Braşov
Petru Popoviciu, proprietar, Braşov
Pompiliu Dan, înv., director, Zărneşti
Axente Baciu, profesor, Braşov
Dr. Voicu Niţescu, avocat, Braşov
Dr. Iosif Blaga, director gimnaziu, Braşov
Mihaiu Popoviciu, proprietar, Braşov
Dr. Valeriu Branişte, publicist, Lugoj
Dr. Caius Brediceanu, avocat, Lugoj
Antoniu Mocioni, mare proprietar, Bulci
Ionel Mocioni, mare proprietar, Căpâlnaş
Dr. George Dobrin, avocat, Lugoj
Andreiu Ghidiu, protopop, Caransebeş
Dr. Petru Barbu, profesor, Caransebeş
Dr. Alexandru Coca, avocat, Sasca
Dr. Petru Cornean, avocat, Oraviţa
Dr. Aurel Vălean, avocat, Lugoj
Dr. Mihaiu Gropşian, avocat, Oraviţa
Dr. Ioan Nedelcu, avocat Oraviţa
Dr. Alexandru Morariu, avocat, Caransebeş
Dr. Avram Imbroane, diacon, Lugoj
Uroş Pătean, econom, Nădlac
Dr. Gavril Tripon, avocat, Bistriţa
Dr. Vasile Pahone, avocat, Bistriţa
Dr. Victor Onişor, avocat, Bistriţa
Dr. Laurenţiu Oanea, avocat, Năsăud
Dr. Alexandru Haliţă, avocat, Năsăud
Dr. Augustin Tătar, protopop, Ditrău
Dr. Petru Musca, medic, Ciuc
Dr. Eugen Bran, avocat, Lechinţa
Dr. Emil Haţiegan, judecător, Cluj
Dr. Valentin Poruţiu, avocat, Cluj
Dr. Ilie Dăianu, protopop, Cluj
Ioan Pop, protopop, Morlaca
Dr. Sever Dan, avocat, Mociu
Dr. Andrei Pop, avocat, Huedin
Vasile Coste, învăţător pensionar, Cluj
Nicolae Borzea, protopop, Făgăraş
Dr. Nicolae Şerban, avocat, Făgăraş
Dr. Ariton Pralea, avocat, Şercaia
Dr. Octavian Vasu, avocat, Făgăraş
Vaier Comşa, preot, Copăcel
Dr. Ioan Mihu, mare proprietar, Vinerea
Dr. Aurel Vlad, avocat, Orăştie
Dr. Petru Groza, avocat, Deva
Francisc Hossu-Longhin, avocat, Deva
Vasile Demian, protopop, Brad
Dr. Iustin Pop, avocat, Deva
Dr. Ştefan Rozvan, avocat, Ilia
Dr. Silviu Dragomir, profesor, Sibiu
Dr. Victor Bontescu, avocat, Haţeg
Ioan Moţa, paroh, Orăştie
Vasile C. Osvadă, director de bancă, Hunedoara
Leo Man, egumen, Prislop
Dr. Vasile Chindriş, avocat, Sighet
Ioan Doroş, protopop, Satu-Slatina
Dr. Salvator Jurca, avocat, Sighet
Simeon Balea, preot, Săpânţa
Dr. Vasile Filipciuc, cand. de adv., Petrova
Ionel Comşia, mare comerciant, Sălişte
Dr. Ioan Harşia, avocat, Reghin
Dr. Iosif Popescu, avocat, Reghin
Vasile Suciu, învăţător, Archita
loan Vătăşan, preot, Archita
Nicolae Barbul, proprietar, Mocira
Dr. Ioan Erdelyi, avocat, Budapesta
Zenovie Pâclişan, profesor, Blaj
Dr. Teofil Dragoş, avocat, Baia Mare
Constantin Lucaciu, preot, Dorolţ
Dr. Aurel Nilvan, avocat, Şomcuta Mare
Dr. Ilie Carol Barbul, avocat, Sătmar
George Pop de Băseşti, proprietar, Băseşti
Dr. Coriolan Steer, avocat, Tăşnad
Dr. Cassiu Maniu, avocat, Şimleu
Iuliu Coroian, Şimleu
Dr. Alexandru Aciu, director de bancă, Şimleu
Dr. Victor Deleu, avocat, Şimleu
Traian Trufaş, preot, Zalău
Dr. Augustin Pintea, avocat, Crasna
Dr. Teodor Mihali, avocat, Dej
Dr. Liviu Mişca, avocat, Dej
Dr. Octavian Domide, canonic, Gherla
Dr. Alexandru Vaida-Voevod, proprietar, Olpret
Dr. Pavel Roşea, profesor, Sibiu
Gheorghe Pop, publicist, Sibiu
Dr. Ioan Mezei, avocat, Dej
Andrei Bârseanu, preşedintele Asociaţiunii, Sibiu
Octavian Goga, publicist, Sibiu
Nicolae Ivan, protopop, asesor consistorial, Sibiu
Dr. Nicolae Comşa, medic, Sălişte
Dr. Ioan Lupaş, protopop, Sălişte
Ioan Lăpedatu, director de bancă, Sibiu
Dr. Nicolae Bălan, profesor, Sibiu
Dr. Ioan Broşu, profesor, Sibiu
Dr. Onisifor Ghibu, referent şcolar consistorial, Sibiu
Dr. Ioan Mateiu, referent şcolar consistorial, Sibiu
Octavian Tăslăuanu, publicist, Sibiu
Dr. Constantin Bucşanu, avocat, Sibiu
Victor Tordăşianu, esactor arhidiacon, Sibiu
Dr. Simion Cheţan, avocat, Agnita
Dr. Toma Cornea, avocat, Sighişoara
Aurel Păcală, locotenent-colonel, Şulumberg
George Repede, judecător, Cohalm
Ioan Iosif, profesor, Cohalm
Dr. Romul Boilă, avocat, Diciosânmărtin
Dr. Ilarie Holom, avocat, Ibaşfalău
Emanilu Ungurean, avocat, Timişoara
Avram Corcea, preot, Cuşteiu
Dr. Aurel Novac, avocat, Biserica Albă
Dr. Aurel Cosma, avocat, Timişoara
Dr. Tit Mălaiu, avocat, Biserica Albă
Dr. Victor Mircea, avocat, Ghilad
Dr. Lucian Gheorghevici, avocat, Timişoara
Dr. Aurel Crişan, avocat, Aradu Nou
Dr. Constantin Missici, avocat, Lipova
Dr. Alexandru Marta, jude de tablă, Seghedin
Dr. Ioan Roşu, preot, Ghilad
Dr. Nestor Oprean, avocat, Sânmiclăuşul Mare
Dr. George Miclea, avocat, Alibunar
Dr. Alexandru Birăescu, avocat, Panciova
Ioanichie Neagoe, preot, Petrovaselo
Emil Cormoş Alexandrescu, proprietar M. Oşorheiu
Dr. Vasile Cerghizan, preot, Coc
Dr. Vaier Moldovan, avocat, Turda
Dr. Zosim Chirtop, avocat, Câmpeni
Dr. Ioan Oltean, avocat, Mureş-Luduş
Dr. George Popescu, avocat, Câmpeni
Dr. Remus Furdui, avocat, Abrud
Dr. George Pătăcean, avocat, Turda
Dr. Ioan Boeriu, avocat, Turda
Nicolae Cristea, Sita-Buzău
Ioan Modroiu, preot, Vama Buzău
Xenofon Comşa, Marcoş
George Negoiescu, preot, Vama Buzău
David Păcurar, Alita Mare
Dr. Ioan Doboşi, avocat, Halmi
Dr. Sever Pop de Băseşti, avocat, Halmi
Vasile Ardelean, preot, Veteş
Ioan Montani, publicist, Sibiu
Victor Stanciu, profesor, Arad
Vasile Stoica, profesor, Sibiu
Leo Bohăţiel, inginer, Sibiu
Ioan losif Şchiopul, publicist, Sibiu
Dr. luliu Mezei, director de fabrică, Budapesta
Romul Gândea, profesor, Sibiu
Eugen Goga, publicist, Sibiu
Iosif Ciser, miner, Petroşani
Ioan Mihuţ, cojocar, Budapesta
Ioan Fluieraş, caretaş, Sibiu
Iosif Recean, croitor, Sibiu
Bazil Surdu, căldărar, Sibiu
Petru Bernan, mecanic, Reşiţa
Victor Brătfălean, tipograf, Braşov
Traian Novac, tâmplar, Lugoj
Iosif Jumanca, tipograf, Sibiu
Dr. Eleonora Lemenyi-Rozvan, profesor, Sibiu
Toma Botârlă, cizmar, Ida-Clujului
Achim Zamora, miner, Petroşani
Ioan Ardelean, miner, Lupeni
Toma Ciora, miner, Roşia
Constantin Aflat, econom, Bocşa Montană
George Grădinar, tâmplar, Braşov
Avram Borcuţa, econom, Şicula

Membrii cooptaţi în şedinţa Marelui Sfat ţinută la 30 iulie 1919, în Sibiu

Ţărani:

George Filep, Sântău


Ştefan Boroş, Săcele
George Indre, Vezend
Ion Irimie Dancăş, Răşinari
Ioan Bucur, Turda
Romul Taflan, Beclean
Dimitrie Nica, Moroda
Vasile Leza, Ticvaniul Mare
Ioan Stan Herţa, Sângătin
Mihai Vasiescu, Lipova
Dănilă Vicaş, Tinca, Hususău

Învăţători:

Iuliu Vuia, Caransebeş


Ioan Vidu, Lugoj
Teodor Mureşan, Blaja
Macedon Linu, Năsăud
Alexandru Pop, Gherla
Traian Şuteu, Morlaca
Ştefan Popovici, Braşov
Candid Popa, Sibiu
Teodor Bucurescu, Colosul Mare
George Lipovan, Oraviţa
Dumitru Lăpădat, Sălişte
Pavel Dârlea, Boroşineu
Dumitru Popovici, Arad

Medici:
Dr. Pompiliu Nistor, Zărneşti
Dr. Alexandru Pop, Bistriţa
Dr. Iuliu Moldovan, Sibiu

Ingineri:
Stan Vidrighin, Timişoara
Eugen Muntean, Sibiu
Aurel Stoica, Alba lulia

Diverşi:
P.S. Sa lacob Popa, vicar foraneu, Făgăraş
Petru Poruţ, Sibiu
Parteniu Cosma, director, Sibiu
Ioan Vulcu, comerciant, Orăştie
Dumitru Comşa, profesor, Sibiu
Ilie Câmpean, protopop, Ciugeu-Sân-Micăluş
Cornel Bornean, secretar consistorial, Caransebeş
Constantin Pavel, profesor, Beiuş
Alexandru Ciura, profesor, Blaj

Publicişti:
Ioan Agârbiceanu, Sibiu
Ioan U. Soricu, Sibiu

Artistul:
Zaharia Bârsan, Braşov

Social-democrati români:
Pavel Buciuman, miner, Petroşani
Tiron Albani, secretar, Sibiu
Emil Isac, publicist, Cluj
Valer Roman, Sibiu
Teodor Moga, Sibiu

CONSILIUL DIRIGENT

Consiliul Dirigent a fost guvernul Transilvaniei, organism desemnat pe 2 decembrie 1918 de


Marele Sfat Naţional, ales la rândul său de Adunarea de la Alba Iulia. Preşedintele Consiliului
Dirigent a fost Iuliu Maniu. Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât
şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu.

Consiliul Dirigent a fost alcătuit din 15 membri (10 membri din partea Partidului Naţional
Român, doi din partea Partidului Social-Democrat din Transilvania şi 3 independenţi), după
cum urmează:

• Iuliu Maniu (PNR), ministru-prezident şi ministru de interne


• Alexandru Vaida-Voievod (PNR), externe
• Ştefan Cicio-Pop (PNR), apărare
• Aurel Vlad (PNR), finanţe
• Vasile Goldiş (PNR), culte şi instrucţiune publică
• Aurel Lazăr (PNR), justiţie
• Ioan Suciu (PNR), organizarea şi pregătirea Constituantei (nu a mai avut loc, din
cauza împotrivirii autorităţilor de la Bucureşti)
• Iosif Jumanca (PSDTB), industrie
• Romul Boilă (PNR), comunicaţii
• Emil Haţieganu (PNR), codificare
• Ion Flueraş (PSDTB), sănătate
• Victor Bontescu (indep.), comerţ şi agricultură
• Vasile Lucaciu (indep.), fără portofoliu, cu misiuni în străinătate
• Octavian Goga (indep.), fără portofoliu
• Valeriu Branişte (PNR), fără portofoliu

Pe 24 decembrie 1918 Regele Ferdinand I al României a emis "Decretul de Unire a


Transilvaniei cu Vechea Românie". Serviciile publice au rămas în competenţa Consiliului
Dirigent, iar afacerile străine, armata, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi
siguranţa generală a statului au trecut în competenţa guvernului central de la Bucureşti.
Transilvania urma să fie reprezentată în guvernul central prin miniştri fără portofoliu, pentru
fiecare domeniu asupra căruia guvernul regional îşi pierdea competenţa în favoarea
guvernului central.

Consiliul Dirigent a procedat pe 25 ianuarie 1919 la reorganizarea administrativă a teritoriilor


intracarpatice unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe. Consiliul Dirigent a numit
prefecţi în toate aceste 23 de judeţe, precum şi încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor
Arad, Cluj şi Sibiu.

Consiliul Dirigent a fost dizolvat pe data de 4 aprilie 1920.

LEGE
asupra
UNIREI TRANSILVANIEI, BANATULUI, CRIŞANEI, SĂTMARULUI ŞI
MARAMUREŞULUI CU VECHIUL REGAT AL ROMÂNIEI.

ART.UNIC.) Se ratifică, investindu-se cu putere de lege, Decretul-Lege No. 3631 din 11


Decembrie 1918, publicat în Monitorul Oficial No.212 din 13 Decembrie 1918, privitor la
unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Sătmarului şi Maramureşului cu vechiul Regat al
României, în cuprinderea următoare:

FERDINAND I
PRIN GRAŢIA LUI DUMNEZEU ŞI VOINŢA NAŢIONALĂ

REGE AL ROMÂNIEI

LA TOŢI DE FAŢĂ ŞI VIITORI SĂNĂTATE.


Asupra raportului Preşedintelui Consiliului Nostru de Miniştri sub No. 2171 din 1918,
- Luând act de hotărârea unanimă a Adunarei Naţionale din Alba-Iulia,

AM DECRETAT ŞI DECRETĂM:

ART.I) Ţinuturile cuprinse în hotărârea Adunarei Naţionale din Alba-Iulia Dela 18


Noiembrie 1918, sunt şi rămân de-a pururea unite cu Regatul României.

ART.II) Preşedintele Consiliului Nostru de Miniştri, este însărcinat cu aducerea la


îndeplinire a Decretului-Lege de faţă.
Dat în Bucureşti la 11 Decembrie 1918.

FERDINAND I

PREŞEDINTELE
CONSILIULUI DE MINIŞTRI
ŞI MINISTRU DE EXTERNE, Ion I.C. Brătianu

Această lege s-a votat de Adunarea Deputaţilor în şedinţa


dela 29 Decembrie anul 1919, în unanimitate prin
aclamaţiuni.

Această lege s-a votat de Senat în şedinta dela 29 Decembrie


anul 1919, în unanimitate prin aclamaţiuni.