Bariere şi funcţii ale

comunicării
• Barierele de comunicare reprezintă perturbaţiile
ce pot interveni în procesul de comunicare,
reprezentând orice lucru care reduce fidelitatea
sau eficienţa transferului de mesaj (Tran,
Stănciugelu, 2003).
• Acestea pot fi de natură internă: factori
fiziologici, perceptivi, semantici etc. Şi de natură
externă: zgomote, distanţă etc.
• În funcţie de caracteristici barierele pot fi
clasificate în bariere de limbaj, bariere de mediu,
bariere datorare poziţiei emiţătorului şi
receptorului, bariere de concepţie.
• Bariere de limbaj:
• Aceleaşi cuvinte au sensuri diferite pentru
diferite persoane
• E şi R se pot deosebi ca pregătire şi
experienţă
• Starea emoţională a R
• Ideile preconcepute şi rutina
• Dificultăţi de exprimare
• Utilizarea unor cuvinte sau expresii
confuze.
• Bariere de mediu:
• Poluare fonică ridicată
• Distanţa prea mare
• Iluminarea deficitară, temperatura
nepotrivita si echipamentul stricat sau
invechit.
• Poziţia E şi R:
• Imaginea pe care o are E sau R despre
sine şi partenerul de comunicare
• Caracterizarea diferită a situaţiei în care
are loc comunicarea
• Sentimentelor şi intenţiilor cu care E şi R
participă
• Bariere de concepţie
• Existenţa presupunerilor
• Lipsa de atenţie
• Lipsa de interes
• Rutina în procesul de comunicare
• Strategii:
• Planificarea comunicării
• Determinarea precisă a scopului
• Alegerea momentului potrivit
• Folosirea unui limbaj adecvat.
• Exerciţiul 1:
• Descrieţi o situaţie de comunicare
conflictuală. Identificaţi barierele. Ce
credeţi că trebuia făcut pentru ca aceste
bariere să fie înlăturate?
• FUNCŢIILE COMUNICĂRII definite de Roman
Jakobson:
1. Funcţia expresivă (emotivă) este centrată pe
emiţătorul mesajului, ea exprimând atitudinea
acestuia faţă de conţinutul mesajului său şi faţă
desituaţie. Evidenţiază stările afective ale
emiţătorului.
• 2. Funcţia conativă (de apel/ retorică/
persuasivă) orientează enunţul către destinatar
(receptor), cu scopul de a obţine o reacţie/
răspuns de la acesta, vizând exercitarea unei
acţiuni asupra acestuia, cum ar fi o cerere, un
ordin sau o poruncă.( "vorbeşte!", "haide!",
"vino!", "răspunde!" )
• 3. Funcţia referenţială este centrată pe referent.
(denotativă/cognitivă/informativă). Comunicarea
se axează pe obiectul la care se referă şi căruia
îi descrie caracteristicile.
• 4. Funcţia fatică implică tot ceea ce în cadrul
mesajului serveşte la stabilirea şi menţinerea
contactului. Asigură controlul comunicării dintre
interlocutori, prin întrebări, afirmaţii sau
confirmări ("înţelegi?", "unde te gândeşti?",
"Sigur că da", "bineînţeles"), care verifică atenţia
fiecăruia dintre ei.
• 5. Funcţia metalingvistică verifică termenii
comunicării (codul), garantând faptul că
acele cuvinte folosite au forma şi sensul
corecte, astfel încât receptarea mesajului
să fie clară. Se oferă explicaţii
suplimentare, gesturi care să completeze
ideea, intonaţia sugestivă pentru
decodarea mesajului de către receptor.
• Funcţia poetică (estetică/ literară) se
manifestă, în special, în poezie, mesajul
fiind alcătuit din simetrii sintactice,
elemente prozodice sau cuvinte cu sens
figurat (conotative). Această funcţie
evidenţiază mai ales forma şi mai puţin
conţinutul comunicării, fiind vizibilă şi în
sloganuri publicitare, proverbe, expresii şi
locuţiuni populare etc.
 Formele comunicării
• Parteneri: intrapersonală (cu sine),
interpersonală, în grup mic şi publică.
• Cod: verbală, paraverbală, nonverbală şi mixtă.
• Statutul interlocutorilor: verticală (între parteneri
cu statut ingeal), orizontală (între parteneri cu
statut egal).
• Capacitatea autoreglării: unidirecţională,
bidirecţională
• Finalitatea actului comunicativ: accidentală,
subiectivă şi instrumentală