Începînd cu anii '50, televiziunea a rămas unul dintre cele mai puternice canale media.

Audiovizualul a exercitat o atracţie deosebită de-a lungul timpului asupra publicului; de

la oamenii politici care şi-au expus clipurile electorale, pînă la companiile care încheie contracte
de sume impresionante pentru a-şi promova produsele. Oferta produselor mediatice este şi ea una
foarte diversificată, în funcţie de profilul instituţiei media.
Odată cu diversificarea audiovizualului, apariţia numeroaselor televiziuni şi posturi de
radio particulare şi-au făcut cunoscută prezenţa, iar odată cu acestea, vedetele sau, în unele
cazuri, “pseudovedetele”.
Dacă în trecut audiovizualul avea rolul primordial de informare şi de a transmite
publicului o cantitate mare şi corectă de informaţii, cultură, educaţie, astăzi observăm că tot mai
mult teren este cîştigat de divertisment, de multe ori de o slabă calitate. Desigur, acesta este
rezultatul dorinţei imense a posturilor comerciale, de cîştigare a audienţei. Pe lîngă funcţiile de
informare, de formare de opinie şi cea a informaţiilor utilitare mass media îndeplineşte (cu brio)
şi funcţia de divertisment.
Prin prezenta lucrare, vom încerca să ilustrăm cum se formează în timp aceste vedete,
care este meritul lor pentru acest statut, domeniile în care se regăsesc şi comportamentul lor în
faţa şi în spatele camerelor video.
Efectele pozitive şi negative pe care le are vedetismul atît asupra vedetelor cît şi asupra
publicului consumator de media reprezintă de asemenea, un subiect discutabil în prezenta
lucrare.
Prin exemple, vom încerca să ilustrăm majoritatea tipurilor de vedete prezente în
audiovizualul românesc, comportamentul acestora, pregătirea şi viaţa lor. Mai precis ne vom
concentra pe traseul parcurs de la profesie la vedetism.
Ne-am axat pe această temă fiind motivaţi de schimbarea majoră produsă în timp în
audiovizualul românesc; de la cultură şi educaţie la divertisment, spectacol şi vedetism exagerat
à la Dan Negru.
Multa vreme s-a pus problema, daca ceea ce noi numim comunicare repreyinta stiinta
sau domeniu. Desigur nu se poate stabili o egalitate intre stiintele comunicarii si stiintele exacte,
matematice, de exemplu. Stiintele comunicarii sunt muult mai tinere, iar tocmai acest lucru este
precizat de Jean Claude Bertrand in O introducere in presa scrisa si vorbita: „Stiintele
comunicarii apar ca o interdisciplina in curs de constituire, osciland intre cercetarea teoretica si
aplicatia practica”…
Daca pornim de la etimologia termenului comunicare, acesta provine din latinescul
communicatio care inseamna a pune deacord, a fi in relatie. In antichitate, era folosit si cu sensul
de a impartasi ceva celorlalti.
O definitie unica a comunicarii nu exista, cercetatorii elaborand multe variante, fiecare
dintre acestea fiind in felul lor advarate si importante. Americanii Dance si Larson au adunat mai
bine de 120 de definitii propuse de diversi autori. Majoritatea incercarilor de a explica procesul
de comunicare transmiteau ca aceasta este ceea ce permite stabilirea unei relatii intre persoane.
 In functie de criteriile de clasificare, comunicarea poate fi verbala/non-verbala, intra si
interpersonala, de masa sau mediatizata.
Pe parcursul timpului, procesul de comunicare a fost reprezentat grafic de mai multi
cercetatori, fiind elaborate mai multe modele de comunicare. Roman Jakobson a completat o
forma simpla de comunicare propusa de Karl Buhler. Actorii principali ai acestei scheme simple
sunt Emitatorul, mesajul si receptorul. Acestora s-a alaturat si feed-back/ul. Jakobson a adaucat
componentele numite cod, canal si context.
Actul de comunicare este prezentat mai pe larg de un alt model, liniar, propus de
Shannon si Weaver
Emitator, traductor, codor semantic canal de comunicare decodor semantic traductor la
receptie receptor.
In cazul acestui model, cei doi cercetatori au pus accentul pe modul in care mesajul,
calatorind printr-un canal, ajunge la receptor.Interesant era pentru ei, deci, modalitatea in care se
realizeaza comunicarea si nu mesajul. Exemplu cu CD-ul.
Asadar, mesajul lansat de emitator, va fi codat sub forma unor semne sau semnale care
apoi circula pe un canal de comunicare pana la receptor. Receptorul trebuie sa fie apt sa
decodeze informatia, restabilind astfel forma initiala a mesajului. Uneori, fidelaitatea cestuia din
urma poate fi afectata de ceea ce numim operturbatiile de canal.
Dupa modelele de comunicare studiate si dupa definitiile citite, imi rasuna in minte o
fraza refata de prof. Dan Stoica, „comunicarea este un proces continuu si dinamic; ea are la baza
atitudini care sunt intentionale si care implica ideea de schimb.”
Comunicarea este practic un fenomen sociologic asupra caruia interesul a crescut foarte
mult in ultimile decenii.
Procesul de comunicare indeplineste o serie de functii, in cazul comunicarii private
identificam urmatoarele functii:
De informare - individul are nevoie de informatii pentru a se integra in comunitate si de
a lega relatii
De convingere – emitatorul sconteaza pe o schimbare de stare
De intelegere – punerea in comun si acceptarea informatiilor presupune anumite
elemente cognitive si
afective
De exprimare a emotiilor – prin comunicare indivizii se exteriorizeaza

In cazul comunicarii de masa, functiile acesteia sunt putin diferite. Jakobson enumera
intr-o lucrare a sa sase functii ale limbajului, functii reluate si in Teoria Comunicarii ca functii
ale procesului de comunicare. Astfel avem functia emotiva, conativa, referentiala, fatica,
metalingvistica si poetica
functia emotiva – ce se refera la atitudinea vorbitorului fata de enunt, atitudine ce poate
fi exprimata de exclamatii, intensitatea vocii sau interjectii
functia conativa – se concentreaza pe receptor, referindu-se la aspectele limbajului ce
tradeaza intentia locutorului de a obtine un raspuns din partea destinatarului
Functia referentiala – este cea care dezvaluie scopul informarii, contextul lingvistic
Functia fatica are in vedere realatia dintre interlocutori si verififca daca exista sau nu
factori perturbanti pe canalul de comunicare
Functia metalingistica – are in vedere codul in care se exprima interlocutorii
Functia poetica repreyinta arta de a vorbi, felul in care este compus mesajul. Se poate
identifica cel mai bine in discursurile oratorilor antici. Discursul este ca o poezie, ca o poveste.
Mult mai recent Mihai Coman a elaborat suita de funcţii cu caracter socio-cultural şi
anume funcţia de: informare, de interpretare, de legătură, culturalizatoare şi de divertisment.
Comunicarea mediatica este procesul prin care un grup specializat aduna, proceseaza si
difuzeaza mesaje catre un public larg prin anumite canale tehnice.
Mass media, comunicarea de masa, indeplineste urmatoarele functii:
De informarea, formare de opinie, informatii utilitare si divertisment. La cestea se
adaug[ si functia educativ-culturala, sau cel putin ar trebui.
Daca ar fi sa il citez pe Denis McQuail, termenul functie cumuleaza trei posibilitati:
„functiile presei, efectele presei si rolurile acesteia. Deci notiunea poate fi utilizata cu sensul de
scop, consecinta sau efect.”
Dacă în urmă cu trei decenii priveam la un televizor alb-negru, pe lămpi, proprietate a
unui vecin al bunicului, probabil, astăzi ne mîndrim cu cea mai înaltă tehnologie de radare a
imaginii în sistem HD (High definition) pe televizoare cu tehnologie LED (Light-emitting diode)
Divertismentul a devenit treptat o industrie. Pentru a atrage publicul – şi implicit
publicitatea – această industrie s-a impus la nivel mondial. În aria divertismentului, fruntea
clasamentului este deţinută de televiziune.
Divertismentul este o componentă deosebit de importantă din sistemul mass media
actual. Acest fapt este o consecinţă a cerinţei societăţii de consum. Consumul de divertisment
satisface dorinţa de relaxare şi refacere, după o zi obositoare şi nevoia omului de a scăpa de sub
presiunea cotidianului.
Domeniul care a generat inca de dinaintea lui ’89 cele mai multe vedete de televiziune
este divertismentul. Pana in 1995, statudul de vedeta era detinut de peronaje active din domeniii
precum muzica sau cinematografia. Talentul lor ii facea sa devina vedeta, prin prisma
mijloacelor de comunicare de masa care ii promovau si ii faceau cunoscuti in randurile
oamenilor.
Dupa 1995 acest lucru s-a schimbat, generatoare de vedete fiind si produsele mediatice
cu caracter informativ.
Aceste produse mediatice sunt transmise pentru a obtine o anume reactie din partea
publicului. In prima faza, reactia asteptata de realizatorii unei emisiuni eeste reprezentata de
audienta. Apoi celelalte tipuri de reactii pe care acestia le asteapta din partea publicului sunt
discutabile. Un efect asemanator asupra telespectatorilor il au si vedetele.
Existenţa, în prezent, în România, a foarte multor posturi de televiziune privată, dorinţa
exagerată de a atrage cât mai multă audienţă în detrimentul celorlalte, dau naştere unor adevărate
“lupte” permanente între acestea. Şi cum majoritatea merg pe premisa potrivit căreia “scopul
scuză mijloacele”, televiziunile se folosesc în permanenţă de ceea ce, cu siguranţă, ar atrage
atenţia publicului: senzaţional, scandal, sexualitate, nuditate.
Canalul de televiziune Pro Tv face parte din trustul Mediapro, alături de Acasă Tv, Pro
Cinema, ProTV Internaţional şi TV Sport. Televiziunea lui Adrian Sârbu este un exemplu de
succes de autopromovare şi de construire a unui brand, un brand capabil să creeze vedete
Despre Andreea Esca se spune ca este „emblema ProTV-ului”, „ştirista numărul 1”, ori
„cea mai longevivă prezentatoare de ştiri din România”. Jurnalista trustului Media Pro este o
femeie în vîrstă de aproape 38 de ani (în august), ce se declară conservatoare. Este perfecţionistă
şi statornică, cea din urmă caracteristică fiind demonstrată mai ales în cazul profesiei, al tunsorii
şi al familiei.
Prezentatoarea ştirilor de la ora 19:00, începe relatarea informaţiilor cu un ton plăcut,
cald, însă cu un ritm alert ce exprimă dinamism. Comunicarea se realizează în limitele firescului,
inflexiunile autoritare fiind evitate. În timpul prezentării ştirilor, moderatoarea face unele pauze,
subliniind astfel informaţiile mai importante sau pentru a lăsa timp telespectatorului să le
înţeleagă. Expresivitatea Andreei Esca este mereu cea optimă, adaptînd tonul vocii la natura ştirii
prezentate, iar legătura cu telespectatorul realizîndu-se tocmai prin faptul că ea priveşte fix în
obiectivul camerei video.
Datorită cadenţei sale, al stabilităţii, seriozităţii şi mai ales al profesionalismului său, se
poate vorbi despre un aşa-zis „stil Esca”. Referitor la acesta, jurnalista afirmă că, din punctul său
de vedere, este important să nu cauţi un stil anume, ci să fii tu însuţi.
Referitor la cum este ea percepută de public, Andreea spunea: „Cine crede că jurnalismul
înseamnă citire de pe prompter, e naiv. Şi cine crede că munca mea începe la şapte (n.a. ora
19:00) fără zece, înaintea Ştirilor ProTV, nu mă cunoaşte”.
Luna trecută, unele publicaţii mondene, scriau despre ştiristă că ar avea un salariu de
30.000 de euro/lună, din care 5000 de euro sunt doar pentru întreţinerea lunară şi pentru look-ul
său. Nu au fost socotiţi aici şi banii pe care îi ia pentru fucnţia de director al publicaţiei “The
One”. Nimeni nu ştie exact care este salariul Andreei, însă cert este că acesta a ajuns subiect de
teatru: personajele unei drame jucate în luna februarie la Teatrul Naţional Bucureşti, discută în
piesa regizată de Ion Caramitru despre banii pe care îi ia jurnalista ProTV.
 Un adevărat model al succesului, dobîndit în timp, prin perseverenţă şi profesionalism îl
reprezintă jurnalista Andreea Esca. Presa a precizat-o în nenumărate articole pe Esca, un
exemplu potrivit fiind aici interesul ridicat manifestat în luna februarie al acestui an, cînd ştirista
a suferit un accident la schi.

După ’89, mass media românească a cunoscut o imensă ascensiune pe axa dezvoltării.
Startul a fost dat de una dintre televiziunile comerciale şi astăzi existente, ProTV.
Posturile noi, au fost nevoite să îşi crească propriile vedete. Astfel, a urmat o perioadă
cînd oamenii din audiovizualul românesc se perindau pe sticlă, iar publicul trebuia să îi accepte
aşa cum erau. Pe parcursul timpului, jurnaliştii, datorită consecvenţei, dar mai ales statorniciei,
au devenit, uşor, uşor vedete. Acest statut a fost dobîndit de mulţi oameni de presă de marcă,
care moderau emisiune ce înregistrau audienţă impresionantă. Marius Tucă, Florin Călinescu,
Teo Trandafir, Andreea Marin, Mihaela Rădulescu, Mircea Badea, Dana Războiu, Cosmin
Cernat, şi mulţi alţii sunt astăzi oameni cunoscuţi de publicul larg şi asta doar datorită
vizibilităţii, publicităţii de care au avut parte prin intermediul meseriilor practicate.
Mai sus am enumerat nume a unor persoane care îşi practică meseria cu plăcere şi cu
dedicaţie, iar satisfacţiile nu au întîrziat să apară, astfel căpătîndu-şi statutul de vedete. Publicul
românesc, la început, accepta cu uşurinţă tot ce era nou, calitatea şi profesionalismul fiind lăsate
pe locurile mai puţin importante. Dan Negru nu este un junalist deidcat domeniului stiri,, însă el
încă de la început s-a axat pe un segment aparte al televiziunii, divertismentul. Şi datorită
ratingului înregistrat de emisiunile moderate de el, chiar şi astăzi este pe statul de plată al
Antenei1, ţipînd in fiecare miercuri seara. Primele persoane enumerate sunt exemple elocvente
pentru ceea ce ne-am dorit să reiterăm în prezenta lucrare, persoane precum Andreea Esca. O
femeie ce s-a dedicat pe deplin meseriei sale, o meserie frumoasă, care i-a adus multe realizări
pînă în prezent, o meserie ce a consacrat-o ca vedetă de talie naţională.
După cum spuneam şi la începutul acestei lucrări, în trecut audiovizualul avea rolul
primordial de informare şi de a transmite publicului o cantitate mare si corectă de informaţii,
cultură, educaţie. Lucrurile stau diferit astăzi cînd observăm că tot mai mult teren este cîştigat de
divertisment, de multe ori de o slabă calitate. Aceasta este „tendinţa”, iar oferta mediatică este
pe măsura cererii publicului, adică acel actor ce salivează atunci cînd televiziunile aprind becul.
Şi pentru că am început cu un citat, vom încheia în aceeaşi manieră, citîndu-l pe celebrul
american actor de comedie, Groucho Marx: „Găsesc că televiziunea e foarte educativă. De
fiecare dată cînd se aprinde televizorul, mă duc în camera cealaltă să citesc o carte”.1

1
Apud Cezar Paul-Bădescu – Rubrica „Cultura pe sticlă” din Dilema Veche, Ediţia din 26 mai 2010