MASAJUL CAPULUI

Anatomia capului

Pielea şi muşchii noştri se sprijină pe un strat de grăsime cu o grosime variabilă. Muşchii se

află deasupra oaselor şi sub piele. În corpul omenesc se află aproximativ cinci sute de muşchi
care sunt formate din mai multe firişoare subţiri numite fibre musculare.
Există mai multe feluri de muşchi:

- lungi, precum bicepsul

- triunghiular, precum pectoralul mare

- dreptunghiular, precum marele oblic

- circular, precum sfincterul anal, orbicularul gurii, orbicularul ochilor.

Muşchii au proprietatea de a se întinde şi de a se destinde: elasticitatea şi contracţia. Muşchii

striaţi se contractă datorită voinţei noastre şi se numesc muşchi voluntari. Muşchii netezi se
găsesc în stomac, intestin şi se contractă fără voia noastră, numindu-se involuntari.

Oasele capului sunt in număr de opt, dintre care patru sunt perechi, iar patru sunt neperechi.
Oasele parietale sunt în număr de două, între ele fiind două oase temporale, osul frontal la
frunte, etmoidul sub cele două parietale, sfenoidul şi osul occipital la ceafă, prin care creierul
se leagă de măduva osoasă.

Muşchii capului se împart în două categorii: muşchii mimici şi muşchii masticatori.

Muşchii mimicii sunt numiţi şi muşchi pieloşi deoarece unul din capete este legat de piele. Ei
dau expresia feţei, iar sub acţiunea sistemului nervos ei se contractă, permiţând exteriorizarea
stărilor psihice. Când contracţia încetează, pielea revine la normal, la poziţia iniţială.
Ei se găsesc la cap şi sunt muşchii frontali sau muşchii atenţiei datorită cărora se formează
cutele transversale ale frunţii şi se ridică sprâncenele. Muşchii orbiculari ai pleoapei ai
pleoapelor şi ai buzelor sunt muşchii circulari. Orbicularul pleoapelor în formă de inel se
găseşte în grosimea pleoapelor, închid pleoapele, realizând clipirea şi răspândirea lacrimilor
pe suprafaţa globului ocular.

Suborbicularul pleoapelor sau muşchiul sprâncenos trage sprânceana de jos în sus, luând
parte la exprimarea mâniei, mirării, nerăbdării, durerii.
Muşchii nasului sunt în număr de patru: piramidalul, mirtiformul, transversalul care exprimă
senzualitatea şi dilatatorul nărilor care se dilată la mirosuri neplăcute.
Muşchii buzelor sunt muşchi circulari care închid orificiul bucal, comandă închiderea gurii şi
servesc la prinderea alimentelor.

Muşchii masticatori ajută la masticaţie şi la sfărâmarea alimentelor.

Muşchii buccinatori se găsesc în grosimea obrajilor şi prin contracţia lor se obţine lărgirea
gurii. Ei participă la fluierat şi la folosirea instrumentelor muzicale de suflat.
În acţiune de mimică şi gesticulaţii, în corpul nostru se află 65 de muşchi ai tristeţii şi numai
13 muşchi ai râsului
Sub numele de masaj al capului se descriu procedeele aplicate asupra portiunii păroase a
acestuia.Masajul capului se poate aplica pe toată întinderea sau partial: pe frunte, crestet, pe
părtile laterale si pe partea posterioară. Uneori este nevoie de masajul numai a unei jumătăti a
capului.
Pozitia. Pentru a executa masajul pe toată întinderea capului, subiectul se asază pe un scaun
scund si îsi sprijină bărbia pe dosul palmelor si coatele pe genunchi. Un sprijin mai bun se
obtine pe o masă sau un scaun mai înalt. Maseurul stă sau sade pe un scaun înalt, în fata celui
pe care vrea să-l maseze. Când se masează capul trebuie să vizualizăm întreaga regiune .si să
lucrăm cu mâinile coborâte mult sub nivelul umerilor. Masajul se poate executa cu ambele
mâini sau cu o singură mână; când se lucrează cu o singură mână, cealaltă mână sprijină
partea opusă a capului. În masajul partial al fruntii subiectul sade cu spatele la executant si îsi
reazemă capul de pieptul maseurului. Pentru masajului crestetului si al regiunii occipitale se
indică pozitia sezând cu capul sprijinit pe mâini si cu coatele sprijinite pe genunchii
maseurului.
Pentru masajul părtilor laterale sau al unei jumătăti a capului, maseurul sprijină capul cu o
mână de pieptul lui, iar cu cealaltă mână execută manevrele. Masajul capului constă în
neteziri, frictiuni, tapotări usoare si vibratii.
Netezirea se execută cu o mână sau cu ambele, alunecând din regiunea fruntii peste crestet,
spre ceafă sau pe părtile laterale. Palmele se aplică pe frunte, cu degetele în sus, depărtate si
usor îndoite. Manevra cuprinde o cât mai mare parte din suprafata capului, putând să coboare
spre ceafă si spre umeri. Alunecările se fac lent, progresând încet prin miscări mici în sens
lateral sau de du-te vino si uneori prin vibratii. După fiecare manevră, mâinile revin pe frunte.
Netezirea se mai poate executa în trei sensuri: din mijlocul fruntii spre regiunea posterioară,
din crestet spre părtile laterale si din crestet spre ceafă. Dacă este bine executată, netezirea dă
o senzatie plăcută, linistitoare.
Frictiunea se execută cu amândouă mâinile sau cu o mână, cealaltă sprijinind capul în partea
opusă. Degetele usor îndoite si depărtate se aplică împreună cu palmele pe piele, simtind
rădăcina părului. Prin miscări laterale sau circulare, lente si profunde, se deplasează pielea pe
straturile de dedesubt, atât cât permite mobilitatea sa naturală. Presiunea pe planul osos se
face moderat. În regiunile sensibile, presiunea scade. După câteva miscări, degetele se
deplasează din aproape în aproape, pe toată regiunea. Pe portiuni limitate, manevra se poate
executa cu două sau cu trei degete. Frictiunea vibratorie este mai plăcută si mai linistitoare.
Percutatul si tocatul se aplică foarte rar si cu o tehnică specifică.

Percutia se face cu vârful degetelor, mâna cade lent, rar si elastic, cu degetele îndoite si
depărtate usor între ele. Miscarea se face din articulatia pumnului, simultan sau alternativ.
Tocatul se aplică cu degetele îndoite si depărtate, căzând de aproape pe pielea capului si
lovindu-se între ele. Atât în percutare, cât si în tocat, după ce degetele ating capul,
alunecă usor sub formă de netezire, care poate fi vibratorie. Lovirile sunt repetate ritmic, rar
si uniform.
Vibratiile pot însoti netezirea si frictiunea sau se pot aplica singure pe portiuni mici mai
sensibile ale pielii capului. Acestea se execută, de preferintă, cu o mână, cealaltă mână
sprijinind capul.
Masajul capului influentează atât părtile moi care acoperă craniul, cât si organele din
cavitatea craniană. Stimulând circulatia în piele, masajul capului ameliorează si nutritia
părului. În functie de tehnica folosită, masajul capului va avea fie efecte
calmante, fie stimulante. Efectele profunde se produc pe cale reflexă. Prin mecanisme
vasomotoare derivative si decongestionante, reglează circulatia endocraniană si îmbunătăteste
functiile vegetative ale sistemului nervos central. Produce linistirea sistemului nervos central,
reduce starea de încordare si favorizează somnul. Masajul capului este indicat în tratamentul
nevralgiilor, almigrenelor, al oboselii etc.

Masajul in pareza faciala si a musculaturii fetei si capului

Indiferent de etiologie, de intensitatea paraliziei, de tratamentul medicamentos sau

chirurgical efectuat, kinetoterapia este mijlocul terapeutic indispensabil recuperării fizice şi
psihice a bolnavului.

În stadiul iniţial, când musculatura este flască şi întinderea repetată a muşchilor nu are
nici un efect asupra refacerii tonusului, se practică o schemă terapeutică ce include
următoarele mijloace terapeutice:
 căldură locală,
 masaj,
 kinetoterapie.

Kinetoterapia este, la ora actuală, procedura cea mai agreată pentru recuperarea
funcţională a paraliziilor faciale. Pentru a fi şi eficientă este obligatorie respectarea unor
reguli fundamentale:
 în primul rând, trebuie să se anuleze acţiunea muşchilor hemifeţei sănătoase deoarece
activitatea acestora plasează musculatura hemifeţei paralizate în poziţie de întindere
maximă.
Exerciţiile terapeutice se vor executa lent pentru a permite recrutarea maximă de unităţi
motorii. De exemplu: închide lent
 ochii apoi întinde puternic unghiul extem, fără a deschide ochii. În timpul acestui
exerciţiu, bolnavul să nu strângă dinţii deoarece astfel se riscă substituirea acţiunii
orbicularului cu acţiunea muşchiului buccinator.
 Ca regulă generală, se va evita activarea muşchilor din jumătatea inferioară a feţei atâta
timp cât se lucrează muşchii din jumătatea superioară, şi invers.

În cazul în care bolnavul se prezintă cu o paralizie de nerv facial în curs de reinervare,

există pericolul ca musculatura denervată să treacă brusc în hipertonie şi să apară sincineziile.
Dacă apar mişcări anarhice se va încerca frînarea activităţii muşchilor paralizaţi prin plasarea
lor în poziţie de întindere maximă.

Rolul kinetoterapeutului este triplu:

 menţinerea unei bune troficităţi musculare,
 instruirea precoce a bolnavului asupra tuturor aspectelor legate de recuperarea
funcţională,
acordarea atenţiei, în principal, chiar înaintea apariţiei primelor semne de reinervare,
recuperării muşchilor „constrictori" (orbicularii).
Odată cu reapariţia influxului nervos, kinetoterapeutul are obligaţia de a împiedica
bolnavul să cadă în greşeala recuperării globale a musculaturii hemifeţei paralizate, deoarece
acest gen de activitate duce în mod sigur la dezvoltarea dezechilibrelor de forţă dintre
muşchii „dilatatori" şi „constrictori". Pe cât este posibil, recuperarea va fi analitică şi,
progresiv, pe măsura rezultatelor obţinute, se trece la integrarea fiecărui câştig de forţă
musculară în exerciţii de mimică ce vizează redobândirea armoniei activităţii musculare a
întregii feţe.
Efectele masajului

Efecte locale
1. Acţiune sedativă asupra:
- durerilor de tip nevralgic;
- durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare, lente care stimulează repetat extraceptorii şi
proprioceptorii existenti.
2. Acţiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra
căruia se exercită masajul această acţiime se exercită prin manevre mai energice care
comprimă alternativ vasele sangvine.

3. Îndepărtarea lichidelor de stază cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona masată.

Masajul permite înlăturarea lichidelor de stază. Acest efect este benefic la persoane cu
insuficienţă venoasă periferică şi apare după manevre profunde care conduc lichidul de stază
de la periferie spre centru.
Efecte generale
Creşterea metabolismului bazal stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
influentează favorabil starea generală a organismului, îmbunătăţeşte somnul, îndepărtează
oboseala musculară.
Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii care este
un organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acţiune

Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul

reflex asupra organelor interne.
Un alt mecanism al masajului este acţiunea mecanică produsă de manevrele mai dure
ca frământarea: contratimpul, mângăluirea, rulatul, ciupitul, tapotamentul care se face
transversal pe fibrele musculare ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătăţirea
funcţiei şi forţei musculare care participă la mişcarea într-o articulaţie.

Descrierea regiunii anatomice:

Pentru a aborda recuperarea neuro-motorie a afecţiunilor care interesează nervul

facial, o atenţie specială trebuie acordată muşchilor feţei şi ai pleoapelor:
• Muşchiul frontal este muşchiul mirării.
• Muşchiul sprâncenos este muşchiul atenţiei, al dezaprobării.
 • Muşchiul piramidal al nasului acţionează simultan cu muşchiul orbicular al
ochiului participând la protejarea ochiului. Contracţia lui provoacă riduri
orizontale la rădăcina nasului.
• Muşchiul transvers al nasului ridică şi dilată narina. Lucrează împreună cu
piramidalul şi când se contractă cu forţă maximă exprimă dezgustul.
• Muşchiul orbicular al ochiului: porţiunea orbitară declanşează închiderea
pleoapelor (anatagonist al ridicătorului pleoapei inervat de n. oculomotor comun).
La contracţie maximală provoacă riduri la marginea extemă a ochiului, „laba de
gâscă".
• Muşchiul mare zigomatic este muşchiul surâsului ducând comisura labială în sus
şi în afară.
• Muşchiul canin - muşchi ridicător al buzei superioare în dreptul caninului.
• Muşchiul ridicător al buzei superioare retrage şi răsfrânge buza superioară,
dezvelind dinţii maxilarului superior.
• Muşchiul dilatator al narinei măreşte diametrul orizontal al narinei.
• Muşchiul mirtiform coboară partea inferioară a narinei, îngustând transversal
orificiul narinei şi coboară buza superioară.
• Muşchiul orbicular al buzelor închide cavitatea bucală comprimând şi apropiind
comisurile.
• Muşchiul risorius întinde comisura labială în sens orizontal, este denumit şi
muşchiul surâsului.
• Muşchiul buccinator, cel mai profund muşchi, permite comprimarea obrazului
când cavitatea bucală este plină cu aer, apă sau alimente.
• Muşchiul triunghiular al buzelor — muşchiul suferinţei — trage buza inferioară
oblic în jos şi în afară.
• Muşchiul pielos al gâtului trage comisura labială în jos şi concomitent exercită o
tracţiune în sus a pielii superioare şi anterioare a toracelui.
• Muşchiul pătrat al mentonului coboară oblic în jos şi în afară partea latero-externă
a mentonului.

Tehnica masajului

Masajul va fi extra- şi intrabucal.

Masajul extern trebuie să fie blând, să pornească din „punctul central" (punct situat
la 1,5 cm deasupra rădăcinii sprâncenelor) de unde se extinde spre treimea mediană a regiunii
anterioare a pielii păroase a capului.
Manevrele folosite constau din fricţiuni circulare efectuate în sensul acelor de
ceasornic şi presiuni dinamice care mobilizează pielea păroasă a capului. La nivelul feţei se
preferă effleurage-ul şi mişcările de glisare a tegumentului, iar la nivelul tâmplelor şi în
regiunea temporo-mandibulară manevra de masaj „în 8".
Prin aceste manevre, se reduce edemul tisular cu efect circulator favorabil în timpul
fazei flaşte şi cu efect relaxant în hipertonia musculară. Masajul muşchilor hipertonici se
asociază manevrelor de întindere pasivă blândă şi progresivă.

Prin masajul endobucal se pot decela eventualele tetanizări ale muşchilor zigomatic,
canin, buccinator şi pielos al gâtului. Dacă această tetanizare este prezentă, se va efectua
masajul intrabucal şi se va continua cu întinderi progresive ale obrazului , în jos şi în afară
faţă de axa de simetrie a feţei. Ca tehnică de lucru se recomandă ca întinderea să fie
menţinută câteva secunde după care se reduce progresiv pentru a evita apariţia efectului de
bumerang constatat la întreruperea bruscă a întinderii musculare.

Automasajul se efectuează de către bolnav şi constituie elementul de bază al recuperării

funcţionale. Tehnica de lucru este diferită de aceea a masajului endobucal efectuat de
asistent. Acesta introduce indexul în cavitatea bucală şi masează faţa internă a obrazului
căutând punctele de inserţie ale muşchilor asupra cărora insistă, chiar dacă manevra este
dureroasă. Dupâ ce a masat şi a întins lent muşchii, menţinând această întindere timp de
câteva secunde, scade progresiv forţa presiunii digitale.
Bolnavul va trebui să se automaseze de mai multe ori în cursul unei zile. Pentru
aceasta, va introduce policele mâinii opuse hemifeţei paralizate în gură, pe faţa internă a
obrazului, indexul şi mediusul sunt plasate pe faţa extern a obrazului. Masează bine între cele
trei degete tot obrazul, întinde obrazul oblic în jos şi spre partea sănătoasă (fără a coborî
concomitent pleoapa inferioară), când se lucrează muşchii superiori ai feţei, şi oblic şi în sus,
pentru muşchii jumătăţii inferioare a feţei.

Contraindicaţiile masajului: boli dermatologice, infecţioase, hematologice, traumatisme ale

feţei.