Sunteți pe pagina 1din 11

3.

Tehnici de utilizare a creativitatii grupului


3.1. Tehnici de comunicare în grup
O informatie dirijata în mod intentionat devine mesaj. Aceasta presupune existenta unui
destinatar sau acceptor si nu numai a unui receptor sau captator. De asemenea, este implicata
existenta unui emitator, a unui codificator sau a unei instante de decodare.
Comunicarea presupune reversibilitatea mesajelor în cadrul relatiei care uneste doua entitati,
chiar daca mesajele nu sunt de aceleasi ordin. Omul poate comunica astfel cu animalele, cu
natura, dar cea mai elaborata, evoluata si bineînteles, analizata este comunicare în cadrul
grupurilor de oameni. Aceasta presupune existenta unor structuri naturale sau culturale si a
unor tehnici care sa impuna instructiuni de organizare si reglementare.
Comunicarea presupune existenta unor obiective individuale corelate cu a altor indivizi sau
obiective ale grupurilor si subgrupurilor. În cadrul unui grup se pot contura subgrupuri în functie
de obiective, aptitudini, disponibilitati si situatii care provoaca structurarea.
Comunicarea în cadrul grupului implica tehnici sp 121h722b ecifice si exercitii în functie de :
- organizarea în subgrupuri;
- interactiunea în situatia de grup complet;
- raportarea la real;
- creativitatea si stimularea acesteia.
Structural, constrângerile reglementate de instructiuni se refera la repartitia:
1. în subgrupuri de functii egale sau diferentiate;
2. între indivizi cu roluri egale sau diferite;
3. cu mijloace proiective, identice sau distincte.
Instructiunile pot îndeplini functii identice în subgrupuri în care indivizii îndeplinesc roluri
egale, iar tehnicile folosite în acest caz pot fi: a) sarcini si teme în elaborare progresiva sau
regresiva (se lucreaza cu grupuri mici care se reunesc treptat sau cu grupuri mai mari care se
divid treptat); b) îndeplinirea de sarcini sau teme cu consultare pe loc (de exemplu: Phillips 6 x 6
= 6 persoane lucreaza 6 minute); c) fiecare individ trateaza un minicaz, urmând apoi analiza cu
restul grupului, schimb de materiale pentru analiza sau minicazurile sunt produse de un subgrup
si analizate de altul, etc; d) elaborarea de sarcini în intergrupuri, fiecare subgrup având un
reprezentant care comunica cu celelalte subgrupuri; e) interviuri pe subgrupuri care îsi
marcheaza cu cartonase de culori diferite raspunsurile date de indivizii chestionati. Cartonasele
se reunesc dupa culoare (verde = asteptari; galben = temeri, etc.) si raspunsurile sunt analizate la
nivelul grupului complet.
În subgrupuri, indivizii pot îndeplini roluri diferentiate, iar tehnicile aplicate pot fi:
a) comunicarea rotativa cu mesageri succesivi din subgrupuri sau cu pivoti mobili care trec de
la un subgrup la altul;
b) triadele dau tetradele cuprinzând un intervievator, un intervievat, un observator, etc. rezolva
sarcini în grupul restrâns, apoi rolurile se schimba si analiza generala a rezultatelor se face în
grupul reunit;
c) tehnica învecinarii presupune îndeplinirea de sarcini în cadrul unui grup în urma unor discutii
cu persoanele alaturate;
d) “Broasca testoasa” este o tehnica de lucru presupunând comunicare între subgrupuri prin
intermediul unor purtatori de cuvânt, iar restul persoanelor stau “în carapace” ca observatori;
e) Tehnica interpretarii gestuale se poate folosi între subgrupuri sau pentru determinarea
divizarii grupului complet.
Tehnici actuale ale comunicarii mai pot fi: foto-limbajul, studiile de caz, tehnica “blazonului”,
etc.
Instructiunile cu functii diferentiate permit folosirea unor tehnici care permit îndeplinirea de
roluri identice în grup sau subgrup: a) observarea reciproca; b) argumentarea; c) votul; d)
reuniunea de tip panel; e) metoda Delphi; f) comenzi reciproce între subgrupuri.
Pentru cazul unor roluri diferentiate în grup exista tehnici ca: a) studiul riscurilor (obstacole,
dificultati); b) studiul incidentelor; c) chemarea pe banca acuzatilor; d) grupurile de aprofundare
profesionala; e) brainstorming; f) exercitii de prospectare a viitorului; g) jocuri de transpunere,
inovare, comunicare si evaluare, etc.
3.2. Tehnici de comunicare utile procesului managerial
3.2.1. Tehnici de brainstorming
Origine
Inventata în 1939 de catre Alex F. Osborn brainstorming-ul este frecvent utilizat în domeniile
tehnice, comerciale si publicitare; într-un mod mai general, el poate fi aplicat oriunde se cauta
descoperirea unor idei noi (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 107-109).
O scurta descriere
Brainstorming-ul (literal: “furtuna în creier”) este o metoda colectiva de cautare a unor idei noi,
prin care participantii expun, într-un mod cât mai rapid si cât mai putin critic posibil, toate ideile
inspirate de o problema.
Numarul de participanti: grupul optim, între sase si douasprezece persoane (eventual, mai
multe).
Durata: de la patruzeci minute pâna la doua ore sau mai mult.
Obiective
1. Analizarea problemei avansate, sub o infinitate de aspecte: producerea cât mai multor idei.
2. Preluarea ideilor în stare lor incipienta, asa cum se formeaza, înainte de a fi canalizate de
gândirea logica.
3. Explorarea potentialului intuitiv, asociativ si conceptual al unui grup de persoane.
4. Reperarea obstacolelor din calea creativitatii, a elementelor apriorice, a obisnuintelor,
constrângerilor, închiderilor.
3.2.1.1. Organizarea reuniunii
Nenumarate sunt conditiile care contribuie la cresterea productivitatii brainstorming-ului.
Momentul cel mai favorabil, în care participantii sunt extrem de destinsi si disponibili, este, de
cele mai multe ori, dimineata.
Spatiile trebuie sa fie linistite si confortabile, pentru a favoriza concentrarea: o mare suplete în
aranjarea lor stimuleaza mobilitatea celor prezenti, largind gama de posibilitati.
Echipamentul material pus la dispozitia participantilor trebuie sa fie variat si usor de manevrat:
table, foi mari pentru scrierea ideilor pe masura ce sunt exprimate, eventual un magnetofon sau
un magnetoscop.
Grupul de brainstorming are o functionare optima atunci când în componenta sa intra între sase
si douasprezece persoane; daca numarul lor e mai mare, se recomanda constituirea unuia sau a
mai multor grupuri paralele.
Eterogenitatea grupului (diferente de vârsta, de sex, de competenta, de nivel ierarhic etc.)
favorizeaza asociatiile de idei, îmbogatind întregul proces.
Prima faza: analiza problemei
Participantii încearca sa analizeze problema, descompunând-o în atâtea parti, aspecte sau fatete,
câte sunt necesare. Ei elimina elementele de constrângere, care nu ofera posibilitatea unor
modificari.
Animatorul poate participa si el la aceasta analiza, adresând întrebari într-un mod cât mai deschis
si având grija sa se abordeze cât mai multe subiecte simultan.
A doua faza: cautarea colectiva de idei
Prima instructiune
Toate ideile sugerate de problema trebuie sa fie exprimate prin fraze simple sau prin cuvinte
scurte si exacte. Cu alte cuvinte: “spuneti tot ce va trece prin cap”.
A doua instructiune
Trebuie sa se evite orice atitudine critica care ar putea conduce la formularea unei judecati sau la
o selectarea a ideilor: “Nu judecati, nu alegeti”.
A treia instructiune
Nu trebuie sa se caute idei de calitate, ci sa se pastreze, înainte de toate, obiectivul cantitatii, cu
acumularea tuturor ideilor, inclusiv a celor mai ciudate: “Dati maximul de idei posibile, chiar si
pe cele nebunesti”.
Dupa enuntarea acestor instructiuni, se impune fixarea cu exactitate a duratei exercitiului: de la
zece minute pâna la doua ore, în functie de natura problemei si de numarul de persoane prezente.
A treia faza: recoltarea si exploatarea ideilor
1. Clasarea ideilor
Participantii încearca, cu ajutorul animatorului, sa claseze pe categorii, pe ordine, ansambluri
semantice sau tematice.
2. Selectarea ideilor
Pe marginea clasamentului, participantii opereaza o selectie pe doua niveluri: mai întâi ideile
bune, apoi cele stralucite.
Alegerea ideilor bune se poate face conform unui anumit numar de criterii: posibilitati de
aplicare, compatibilitatea cu alte idei deja adoptate, înscrierea într-un anumit cadru de referinta
etc.
Selectarea ideilor stralucite se poate realiza printr-o metoda de comparare pe perechi, printr-o
evaluare dependenta de unele criterii ce vizeaza calitati cerute sau în functie de o apreciere
operationala, privind eficacitatea pe termen scurt, mediu si lung.
3.2.1.2. Semnificatia ansamblului produs si meditatia asupra acestuia
La sfârsitul sedintei, animatorul poate ajuta grupul sa degajeze semnificatiile, supozitiile si
simbolismele cuprinse în ansamblul ideilor exprimate, dupa care, într-o a doua etapa, poate
facilita emergenta unei expresii sau a unei reflectii, dincolo de obstacolele si stimularile întâlnite
pe parcursul producerii de idei.
Organizarea grupului de-a lungul celor trei faze
Grupul se poate organiza în mai multe feluri:
Primul exemplu: acelasi grup, acelasi animator, pe tot parcursul celor trei faze.
Al doilea exemplu: doua subgrupuri, G1 si G2, si un animator.
Prima faza: G1 analizeaza problema, G2 îl supune observarii pe G1.
A doua faza; G1 produce idei, G2 îl observa pe G1.
A treia faza: G2 aduna si selecteaza ideile lui G1.
Al treilea exemplu: doua subgrupuri, doi animatori.
Prima faza; G1 analizeaza problema cu animatorul A1, G2 analizeaza problema cu animatorul
A2.
A doua faza; G1 produce idei împreuna cu animatorul A1, G2 face acelasi lucru cu A2.
A treia faza; G1 aduna si selecteaza ideile lui G2 cu animatorul A2, G2 aduna si selecteaza ideile
lui G1 cu A1.
3.2.2. Dispozitivul Phillips 6 x 6 sau pm
Aceasta tehnica (Phillips 6 x 6 sau p persoane, timp de m minute) permite fractionarea rapida a
unui grup mare în subgrupuri eterogene, pentru consultarea privind unele dispozitii sau pentru
discutarea pe scurt a unui subiect dat (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 60-62).
Ulterior, în sedinta generala, purtatorii de cuvânt ai acestor subgrupuri comunica, în mod succint,
opiniile sau propunerile emise în fiecare dintre ele.
Numarul de participanti: câte sase persoane în fiecare subgrup (pentru grupuri de aproximativ
treizeci pâna la o suta cincizeci de persoane, în total).
Durata: patru minute de organizare, sase minute în subgrupuri, doua minute pentru darea de
seama a purtatorului de cuvânt al fiecarui subgrup, în total – jumatate de ora pentru saizeci de
persoane.
Acest dispozitiv se poate extinde si la grupuri mai mari.
Adesea, exista interesul de a reitera aceasta tehnica, asa cum vom arata imediat.
Obiective
1. Anularea incertitudinilor reciproce ale indivizilor si a inertiilor grupale.
2. Abordarea mai multor aspecte ale unei întrebari, într-un timp limitat, prin participarea
naturala a reflectiilor spontane schimbate între subgrupuri.
3. Facilitarea exprimarii si a comunicarii între mai mult de cincisprezece persoane în acelasi
timp.
4. Favorizarea unui mod de a lua decizii reprezentativ pentru diversele tendinte care apar în
interiorul unui ansamblu, într-un interval minim de timp.
5. Favorizarea confruntarii perceptiilor individuale si a creativitatii, proprii activitatii în grup,
cu asumarea complementaritatii acestor perceptii.
3.2.2.1. Organizarea exercitiului
Animatorul explica, în mod concis, oportunitatea, sensul si modul de desfasurare a exercitiului,
dupa care expune sau reaminteste, cu multa claritate, subiectul care a fost stabilit si care, în
functie de obiective si de fazele stagiului, poate viza:
- repartizarea pozitiilor pentru persoanele unui grup mare, prin raportarea la un studiu sau la
o discutie aflate în desfasurare;
- organizarea programului de lucru al unui grup;
- alegerea unor teme de studiu;
- liniile de forta ale unei probleme;
- bilantul unui stagiu sau al unei activitati mai limitate etc.
Acest dispozitiv poate fi utilizat atât pentru a suscita unele întrebari în urma unui expozeu, cât si
pentru a relansa o discutie care stagneaza etc.
3.2.2.2. Discutiile din interiorul grupurilor mici
Participantii se constituie, pe loc si repede, în subgrupuri de câte sase, care pot fi eterogene.
Fiecare subgrup numeste un coordonator care sa controleze repartitia timpilor de interventie, sa
permita exprimarea fiecarui membru al subgrupului si, de asemenea, sa numeasca un purtator de
cuvânt.
Timp de sase minute, între subgrupuri se produc schimburi, prin care participantii îsi pot exprima
liber sentimentele sau ideile privind tema propusa. Spectacolul întregului grup, cu diversele sale
subgrupuri în plina activitate, este extrem de dinamic.
3.2.2.3. Prezentarea rapoartelor
La apelul animatorului (care poate interveni atunci când ramâne un minut), subgrupurile se
aduna pentru sedinta generala. Purtatorii de cuvânt pot ramâne în subgrupurile lor sau pot fi
invitati sa se reuneasca în jurul unei mese de discutie, restul participantilor instalându-se în
semicerc, în jurul lor ( a se vedea dispozitivul de discutie-panel).
Fiecare purtator de cuvânt explica succint punctele abordate în subgrupul sau, intervenind cât
mai putin posibil în organizarea expunerii sale. El reia elementele cele mai semnificative din
ceea ce s-a spus. Când fiecare purtator de cuvânt si-a încheiat expunerea, animatorul întreaba
daca vreo persoana a subgrupului respectiv are ceva de rectificat sau de adaugat.
3.2.2.4. Sinteza darilor de seama
În functie de modul în care a fost utilizat exercitiul, sinteza se poate face sub diverse forme.
· Discutia purtatorilor de cuvânt
În aceasta varianta, purtatorii de cuvânt discuta între ei, valorizând elementele de care toata
lumea dispune în acel moment, având în vedere, daca e nevoie, solutiile posibile.
Pe parcursul acestei discutii, ceilalti participanti pot transmite mesaje scrise diferitilor purtatori
de cuvânt.
Întreaga asistenta tine cont de elaborarea finala, fixata de catre purtatorii de cuvânt, cu luarea în
considerare a opiniei majoritatii.
Discutia poate fi condusa conform modelului de dispozitiv de tip “broasca-testoasa”.
· Sinteza realizata de animator
În alte cazuri, animatorul se va limita sa faca unui rezumat sau o clasificare a diferitelor
propuneri sau reflectii.
Daca exercitiul a fost adoptat în urma un expozeu, aceasta metoda permite vorbitorului sa
raspunda în mod ordonat, dupa un ragaz de meditatie, diferitelor întrebari si dileme ridicate de
catre auditoriu.
3.2.2.5. Variante
· Dispozitivul 6 x 6 poate fi transformat în dispozitiv pm
Timp de m minute, p persoane dintr-un grup mare lucreaza în subgrupuri. De exemplu, 4 – 15
înseamna ca vom cere unui grup sa se scindeze în subgrupuri de câte patru persoane, pentru o
durata de studiu de câte cincisprezece minute. Totusi, trebuie sa mentionam: cu cât anumite
subgrupuri lucreaza mai mult timp, cu atât mai mult se îndeparteaza unele de altele, în
defavoarea unitatii grupului mare: de asemenea, cu atât mai dificile devin reunirile. Este
preferabil deci ca p si m sa nu fie prea mari.
· 6 x 6 sau pm reiterat
Dupa o prima consultare a grupului mare (în forma de 6 x 6 sau pm) si în strânsa dependenta de
informatiile sau propunerile culese si interpretate, adesea este oportun si eficace sa se provoace o
a doua consultare în forma 6 x 6 sau în noi pm-uri.
3.2.3. Discutia de tip panel
Principiul acestei tehnici consta în utilizarea unui grup restrâns de indivizi competenti
si/sau reprezentativi, constituind panelul (panel = esantion), în vederea studierii unei probleme,
în timp ce un auditoriu constituit intervine prin mesaje scrise (A. Perreti, J.-A. Legnand, J.
Boniface, 2001, p. 64-65).
Discutia de tip panel desemneaza exercitiul în ansamblu, iar panelul – grupul restrâns în
cadrul caruia se angajeaza discutia.
Numarul de participanti: sase persoane pentru panel; un auditoriu de marime variabila;
un animator si un “injector” de mesaje.
Durata: între o ora si jumatate si trei ore.
Obiective
1. Organizarea unei retele de comunicare în interiorul unui grup mare, asigurând numarul
maxim de interventii si implicarea tuturor participantilor.
2. Substituirea discursurilor sau monologurilor persoanelor cu o discutie mai putin formala,
chiar mai dramatizata, permitând studierea unei teme prin schimbul de informatii contrastante
sau prin elaborarea unor idei noi, cu regularizarea constanta a comunicarilor.
3. Sprijinirea fiecaruia în a-si sustine mai bine punctul de vedere, în raport cu punctele de
vedere ale celorlalti, mai mult sau mai putin distincte, exprimate în cadrul panelului sau al
auditoriului.
4. Provocarea aparitiei aspectelor emotionale ale unei problematici.
3.2.3.1. Faza de organizare
Cinci sau sase persoane, alese pentru competenta, pentru reprezentativitatea lor sau pentru orice
alta ratiune, constituie panelul, care se instaleaza în jurul unei mese, sub conducerea unui
animator.
Ceilalti participanti se plaseaza în semicerc, în jurul panelului, pentru a forma auditoriul.
Dimensiunile acestui auditoriu sunt variabile, dar limitate de conditiile materiale de ascultare si
de interventie, care, cu ajutorul unor instalatii tehnice, ar putea fi ameliorate.
Membrii auditoriului primesc mici bucati de hârtie (eventual de culori diferite, o culoare pentru
întrebari, o alta pentru exprimarea sentimentelor, o a treia pentru informatii suplimentare etc.)
care le servesc pentru adresarea de mesaje.
Lânga animator se gaseste “injectorul” de mesaje, însarcinat în mod precis cu injectarea
mesajelor auditoriului în interiorul panelului, în momente exacte (dupa fiecare jumatate de ora,
de exemplu, sau la initiativa respectivului, în functie de oportunitatile ivite în dezbatere).
Animatorul îi prezinta pe membrii panelului sau îi lasa sa se prezinte singuri, pe rând, expunând
pe scurt, împreuna cu ei, scopul si tema discutiei.
3.2.3.2. Faza de discutie în cadrul panelului
Membrii panelului demareaza discutia prin prezentarea punctelor de vedere privind tema
respectiva, efectuând schimburi sau opunându-se.
Membrii auditoriului pot trimite mesaje scrise, în orice moment, utilizând hârtiile care le-au fost
distribuite, pentru a pune întrebari, pentru a-si comunica impresiile, a emite sugestii, a furniza
informatii suplimentare, a-si manifesta dezacordul etc.
Injectorul de mesaje claseaza aceste hârtii, pentru a le injecta în interiorul panelului, în momente
fixate sau în functie de oportunitate.
E preferabil ca mesajele sa nu fie comunicate pe masura ce sosesc, pentru a nu bloca
desfasurarea discutiei; se va rezerva un timp mai îndelungat pentru lectura, pentru a se evita
manifestarea eventualelor sentimente de frustrare în cadrul auditoriului. Totusi, atunci când o
interventie pare a fi deosebit de importanta, injectorul de mesaje o poate transmite animatorului,
care va actiona în consecinta.
Dupa fiecare lectura, panelul reia discutia, încercând sa raspunda diferitelor interventii, timp în
care auditoriul continua sa trimita mesaje.
La sfârsit, animatorul încearca sa faca o sinteza a aspectelor atinse si a preocuparilor, împreuna
cu membrii panelului.
3.2.3.3. Faza de discutie generalizata
Discutia se poate generaliza ulterior, pe parcursul unei sedinte în plen, membrii auditoriului
intervenind atunci direct, pe cale orala, asemenea membrilor panelului, sub conducerea
animatorului.
Este posibil sa se rezerve un timp de observare, pentru a vedea cum a fost perceput exercitiul de
catre cele doua grupuri si pentru a reflecta la unele aspecte metodologice.
Experienta arata ca membrii grupului de ascultatori au tendinta de a produce mesaje agresive,
scrise sau orale, vizându-i pe membrii panelului. Animatorul va trebui sa analizeze frecvent
aceasta situatie. El va avea posibilitatea de a distinge tensiunile reale de conflictele superficiale.
3.2.3.4. Variante
Panel pe o tema improvizata
Aceasta discutie se desfasoara normal, însa tema de meditatie este aleasa de catre participanti la
începutul reuniunii, în loc sa fie premeditata.
Panelul este constituit din voluntari sau din persoane ce par a avea o oarecare competenta în
domeniu.
Panel cu animatori pe post de martori
Acest tip de discutie este precedata de o discutie pe subgrupuri, în care participantii abordeaza
tema propusa, sub conducerea unui animator. Constituirea acestor subgrupuri se poate face în
mod eterogen (conform diferentelor de sex, de origine, de functie, de nivel ierarhic etc.), ceea ce
antreneaza o confruntare a unor puncte de vedere, adesea extrem de productiva.
Subgrupurile se reunesc apoi pentru discutia de tip panel. Fiecare animator explica, în cadrul
panelului, modul în care a perceput discutia, la nivelul continutului si al formei, în interiorul
subgrupului, ca posesor al unei oarecare experiente. Dincolo de rolul de animator-martor, aceasta
discutie se deruleaza în conditii normale.
Tehnica invocata permite favorizarea schimburilor în grupuri eterogene, observarea modului de
functionare a unor grupuri cu structura si statut diferite (în trecerea spre discutia de tip panel) si
reflectarea de fiecare animator-martor în raport cu discutia subgrupurilor.
Cu toate acestea, experienta arata ca deseori are loc un fenomen de oboseala în rândul
auditoriului, în timpul discutiei-panel, daca animatorii subgrupurilor se limiteaza la un rol de
raportori. În general, subgrupurile au ca obiectiv exploatarea diversitatii situatiilor sau a
punctelor de vedere. Discutia de tip panel care urmeaza trebuie sa-si fixeze un obiectiv precis,
vizând orientarea lucrarilor ulterioare sau pregatirea unor decizii, de exemplu.
3.2.4. Tehnica turului de masa
Nu trebuie confundat turul de masa cu votul. Turul de masa face parte din studiul problemei,
fiind un mijloc prin care grupul se informeaza rapid despre starea dintr-un anumit moment a
opiniilor din interiorul sau, pentru a putea demara studierea problemei. Prin vot, se pune punct
studiului unei probleme. Se afirma ca nu se poate consacra mai mult timp cautarii celei mai bune
solutii si ca trebuie luata o decizie. În turul de masa, obligatia fiecaruia consta în a-i informa pe
ceilalti, pe scurt, dar complet, în legatura cu opinia sa momentana referitor la întrebarea pusa. A
informa, si nu a convinge, deoarece discutia se va relua ulterior. Momentana, si nu definitiva,
studiul problemei fiind în curs. Prin urmare, aceasta informare trebuie sa fie completa, indicând
toate nuantele, ezitarile, incertitudinile si chiar contradictiile si sentimentele (A. Perreti, J.-A.
Legnand, J. Boniface, 2001, p. 62-63).
În ceea ce priveste votul, fiecare adopta o pozitie definitiva si fara nuanta, renuntând la
îndoielile, la ezitarile, la contradictiile sale. Participantii pun punct meditatiei asupra problemei,
pentru a se lansa în actiune.
În turul de masa, se presupune:
1. ca discutia poate duce la emergenta unei solutii mai bune decât celelalte;
2. ca dorinta principala a tuturor participantilor este sa fie elaborata cea mai buna solutie;
3. ca, în consecinta, daca fiecare este informat despre “pozitia pe care se situeaza” toti ceilalti,
aceasta îl va ajuta sa continue sa reflecteze.
În legatura cu votul, se presupune:
1. ca este inutil (sau imposibil) sa se continue discutia; ca trebuie sa se ia o decizie si sa se
actioneze;
2. ca, în virtutea hotarârii, fiecare stie ce gândeste si de ce gândeste astfel si ca, în consecinta,
normal ar fi sa nu-si schimbe parerea.(Unii gândesc chiar ca a-ti schimba opinia este o dovada de
slabiciune, un indiciu ca sunt influentabili!);
3. ca, prin urmare, solutia care corespunde gândirii unui numar cât mai mare de persoane este,
în mod necesar, cea mai buna. (Trebuie notat ca punctul 3 ar putea fi adevarat daca si 2 ar fi; însa
2 este presupus a fi în general fals: cea mai mare parte a oamenilor se înseala, cel mai adesea, în
legatura cu ceea ce gândesc si cu motivul pentru care gândesc asa.)
Astfel definit, turul de masa, ca instrument de lucru, alimenteaza si îmbogateste reflectia
grupului, unificând zonele de incertitudini asupra carora trebuie sa actioneze.
Din contra, votul, fiind un instrument de decizie, elimina incertitudinile, simplifica pozitiile si
cristalizeaza opozitiile.
Exista totusi o trasatura comuna celor doua proceduri: în ambele cazuri, comentariile si reactiile
la luarile de cuvânt ale fiecaruia sunt interzise.
În ambele cazuri, toata lumea asteapta ca discutia sa se încheie, pentru a interveni în legatura cu
o alta modalitate de decizie.
Observatie
Plecând de la postulatele urmatoare:
1. indivizii stiu ce gândesc;
2. ei stiu de ce gândesc astfel;
3. omul puternic nu îsi schimba parerea;
4. discutiile sunt, în general, sterile; e suficient sa se voteze si sa se retina solutiile majoritare,
este sigur ca se poate atinge gradul maxim de imobilitate sociala.
Într-adevar, aceste postulate sugereaza faptul ca niciodata problemele de fond nu sunt dezbatute,
nici studiate: toata energia care ar putea fi consacrata acestui studiu este deviata spre cautarea sau
constituirea unei majoritati conservatoare.
3.2.5. Reunirea prin metoda “percutarii”
Atunci când mai multe subgrupuri au lucrat la distanta unele fata de altele, se încearca stabilirea
comunicarii dintre ele, prin intermediul unei serii de mesaje scurte, percutante (A. Perreti, J.-A.
Legnand, J. Boniface, 2001, p. 63).
Obiective
1. Incitarea fiecarui subgrup la redactarea unor mesaje precise, destinate celorlalte subgrupuri.
2. Facilitarea reunirii, cu evitarea constrângerii prin raporturi prea strânse.
3. Favorizarea unor propuneri concise, venind din partea subgrupurilor.
4. Asigurarea unui anumit echilibru în exprimarea fiecarui subgrup.
5. Dobândirea controlului asupra duratelor.
Desfasurarea
Dupa lucrarile efectuate separat, subgrupurile sunt reunite în aceeasi sala. Punerea în comun se
face sub forma unor rapoarte sau dari de seama, exprimate de fiecare grup, cu luarea în
considerare a trei sau patru mesaje scurte (sau chiar interviuri rapide).
Un responsabil sau un facilitator cere un prim mesaj scurt, percutant (între unu si trei minute),
din partea fiecarui subgrup, în mod succesiv. Ulterior, el va reitera, de mai multe ori, aceasta
cerinta.
Sunt posibile doua proceduri:
- “percutare” , urmata de o discutie, dupa fiecare serie (sau rafala) de mesaje scurte venind
dinspre subgrupuri;
- “percutare” continua, fara pauza între seriile de mesaje scurte, urmata de o discutie finala.
3.2.6. Cele sapte schimbari
Membrilor unui grup de lucru li se cere sa defineasca, în mod concis, forme de schimbari
dezirabile sau realizabile, în vederea facilitarii discutiei sau activitatii în curs (A. Perreti, J.-A.
Legnand, J. Boniface, 2001, p. 85).
Obiective
- Dezvoltarea coerenta a facultatilor legate de imaginatie si de realism.
- Formarea în scopul obtinerii conciziei si a deciziilor ordonate.
3.2.6.1. Desfasurarea exercitiului
Formatorul da instructiunile de pornire, oral sau în scris. Actul scrierii este individual.
1. Imaginati-va sapte schimbari pe care doriti sa le introduceti într-o procedura, într-o
organizatie, într-o institutie, într-un text sau material tiparit, într-un instrument etc., pe parcursul
schimbarilor noastre.
Aceasta instructiune trebuie prezentata prin precizarea faptului ca se impune o imaginare
nerestrictiva, ca sub efectul unei baghete magice. Schimbarile trebuie sa fie notate.
2. Pe o foaie, ordonati de sus în jos schimbarile, de la cea pe care o considerati cea mai
importanta (sau interesanta) pâna la cea mai putin importanta (sau interesanta).
3. Pe o alta foaie, faceti aceeasi ordonare, însa de la cea pe care o considerati cea mai
realizabila pâna la cea mai putin realizabila.
4. Pe un panou se transcriu, pentru fiecare participant, cele doua liste astfel ordonate, plasate
una lânga alta. Se afiseaza listele (propunându-se, pentru transcrierea pe panou, un mod uniform
de prezentare, care sa faciliteze lectura colectiva).
Se dau cele patru instructiuni, una dupa alta, verificându-se daca fiecare a raspuns la precedenta,
înainte de a trece la urmatoarea.
3.2.6.2. Exploatarea exercitiului: faza colectiva
· În sensul analizei
Dupa ce fiecare si-a prezentat lista si ierarhizarile, schimbul colectiv se poate orienta în directii
variate:
- fixarea tipologiei schimbarilor propuse de fiecare si de catre grup, în ansamblu;
- testarea creativitatii sau a dependentei fiecaruia si a grupului în raport cu modurile de
gândire si de functionare curente dintr-o institutie;
- reperarea a ceea ce lipseste din ansamblul listelor;
- analizarea distantelor sau a paralelismelor dintre schimbarile propuse de unii, în raport cu
altii, cu luarea în considerare a fiecarei liste.
· În sensul pregatirii actiunii
Pentru fiecare lista, trebuie subliniata schimbarea (sau cele doua schimbari) care se situeaza cel
mai sus, atât pe coloana din stânga, cât si pe cea din dreapta, adica schimbarea (-arile) cea (cele)
mai importanta (-e) si cea (cele) mai realizabila (-e).
E necesara, apoi interogarea, individuala sau în cadrul unor ateliere, în legatura cu conditiile
(materiale, psihologice, institutionale etc.) ale aplicarii acestor schimbari:
- Ce obstacole stau în calea realizarii lor? Ce riscuri se asuma?
- Prin ce mijloace se pot aplica?
- Ce demersuri trebuie întreprinse, în câte etape?
- Ce efecte sunt scontate? etc.
3.2.6.3. Variante
1. Solicitarea unor schimbari care pun accent pe raportarea la trecut.
2. Cererea unor schimbari de comportamente (sau conduite) personale.
3. Cererea, adresata fiecaruia, de a numi doua schimbari dintre cele mai usor de realizat,
conform opiniei individuale. Acestea sunt înscrise pe tabla. Fiecare are dreptul de a merge sa
sublinieze, pentru evidentiere, doua propuneri de schimbare, diferite de ale sale. În final, sunt
studiate propunerile cu cel mai accentuat marcaj.
3.2.7. “Broasca-testoasa”
Originalitatea acestei tehnici rezida în tipul de dispozitiv, axat pe rapoarte si pe discutie, în
cadrul sedintei generale, în care fiecare subgrup ramâne, compact, în preajma unuia sau a doi
purtatori de cuvânt. Purtatorul de cuvânt – sau unul dintre ei (daca sunt doi) – este determinat sa-
si cedeze locul altei persoane a subgrupului respectiv, care sa exprime o opinie personala. De
asemenea, el poate intra în comunicare cu membrii subgrupului sau, în anumite momente dificile
(asemenea broastei-testoase, care, în caz de pericol sau de dificultate, îsi retrage capul în
carapace) (A. Perreti, J.-A. Legnand, J. Boniface, 2001, p. 65-67).
Numarul de participanti: de la doua la sase subgrupuri, de la sase la douasprezece persoane,
aproximativ (cu câte doi raportori pentru fiecare subgrup).
Durata: variabila dar, în general, considerabila, toate cele trei faze ocupa cel putin o jumatate de
zi.
Obiective
1. Reunirea lucrarilor efectuate de subgrupuri, care sa fie mult mai antrenanta decât audierea
unor rapoarte succesive, urmata de discutii vagi.
2. Provocarea si sustinerea unui demers de colaborare si, eventual, de negociere în fiecare
subgrup, cu favorizarea mobilitatii purtatorilor de cuvânt si a consultarii de catre acestia a
colegilor lor.
3. Asigurarea, prin proximitatea subgrupului aferent, a unui climat de securitate pentru
purtatorul de cuvânt.
4. Mentinerea unui interes treaz în raport cu prezentarile sau opiniile sustinute de catre
celelalte subgrupuri.
5. Favorizarea, prin aceasta tehnica, a unui proces de aprofundare a comportamentului
democratic.
3.2.7.1. Faza discutiei în cadrul subgrupurilor
Timpul: între o jumatate de ora si doua-trei ore.
Participantii sunt împartiti în doua sau mai multe (de la trei pâna la sase) subgrupuri de discutie.
Aceste subgrupuri efectueaza un studiu separat privind o tema comuna, definindu-si pozitii de
ansamblu. Ele desemneaza, din rândurile lor, unul sau doi purtatori de cuvânt, cu puncte de
vedere complementare.
3.2.7.2. Faza de aplicare a procedurii de tip “broasca-testoasa”
Dupa aceasta faza de discutie, subgrupurile se reunesc, pentru a forma dispozitivul gen “broasca-
testoasa” (a se vedea schema de mai jos).
Purtatorii de cuvânt se plaseaza unul câte unul sau doi câte doi, în asa fel încât sa poata participa
toti la discutie, dar sa se poata adresa si subgrupurilor aferente, care se instaleaza în spatele lor,
în imediata apropiere.
Daca exista doi purtatori de cuvânt, cel care nu este momentan ocupat primeste sugestiile si
observatiile pe care subgrupul le elaboreaza, discret, pe parcursul schimburilor sau al darilor de
seama.
În caz de incertitudine sau ambiguitate privind o anumita pozitie minoritara, purtatorul
(purtatorii) de cuvânt desemnat (desemnati) poate (pot) face sa intervina, în locul lui (lor) un alt
membru al subgrupului.
Atât formatorul, cât si analistul observa procesul de derulare a schimburilor, regularizând
interventiile.
E posibil sa se înceapa cu unele elemente de raportari scurte, din partea fiecarui subgrup, în
sensul circular al mesei, dar esentiala ramâne discutia care se initiaza ulterior între purtatorii de
cuvânt, sub conducerea formatorului.
Tot atunci, fiecare subgrup îl poate chema pe unul dintre purtatorii lui de cuvânt si îl poate
înlocui, daca este cazul.