ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ “CAROL DAVILA”,

GALAŢI

TEMA
SCURTĂ COMPARAŢIE ÎNTRE BACTERII ŞI VIRUSURI
MORFOLOGIE, STRUCTURĂ, MULTIPLICARE, CULTIVARE

REFERENT RACOVIŢĂ VIORICA

ANUL I AMG
2008
 MICROBIOLOGIA – o ştiinţă biologică fundamentală
care studiază morfologia, fiziologia şi sistematica
microorganismelor, originea şi evoluţia lor, fenomene de
ereditate şi variabilitate microbiană şi reprezintă un sistem
organizat de cunoştinţe privind legile după care se desfăşoară
viaţa microorganismelor.
MICROORGANISMELE – sisteme complexe, mono-
sau pluricelulare, cu celule de tip procariot sau eucariot,
înzestrate cu un metabolism propriu şi continuitate genetică,
foarte diversificate ca formă, dimensiuni şi activitate
metabolică.
VIRUSOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul
virusurilor şi studiul acţiunii lor asupra organismelor vii.
BACTERIOLOGIA este ştiinţa care se ocupă cu studiul
bacteriilor şi studiul acţiunii lor asupra organismelor vii.
 SCURT ISTORIC AL MICROBIOLOGIEI
Încă din antichitate, oamenii de ştiinţă credeau că
există nişte făpturi mici, ce puteau cauza maladiile.
Astfel, Robert Hooke a fost primul, ce a susţinut
existenţa microorganismelor în 1660 în lucrarea sa
Micrografia. Însă în 1676,
Antonie van Leeuwenhock a fost primul care să
descopere cu ajutorul microscopului primele
microorganisme (bacterii) şi să demonstreze existenţa
lor. Iată de ce el este considerat de mulţi oameni
părintele microbiologiei.
Bazele microbiologiei moderne au apărut odată cu
infirmarea teoriei generaţiei spontanee. Louis Pasteur
are meritul de a fi reuşit, în 1862, să dovedească printr-
o serie de teste riguroase că fermentaţia nu apare
spontan, ci este produsă de microorganismele care se
dezvoltă în mediile bogate în nutrienţi.
 În 1884, medicul german Robert Koch publică lucrarea sa,
Postulatele lui Koch, o lucrare foarte importantă pentru
microbiologie. De asemeni a descoperit agenţii etiologici ai unor
afecţiuni bacteriene grave cum sunt tuberculoza, antraxul, holera.
Ilia Mecinicov, microbiolog rus, este considerat părintele
imunologiei. Dimitri Ivanovski, botanist, a descoperit, în 1892,
pentru prima dată, un virus, microorganism de dimensiuni atât de
mici încât nu se poate vedea decât cu microscopul optic.
Descoperirea acestui virus a marcat începutul unei ştiinţe noi:
virusologia.
În biologie avem nume de savanţi ca: Traian Savulescu, Gh.
Ionescu Sisesti (întemeietorul Institutului de cercetări agronomice),
doctorul Constantin Levaditi, unul dintre fondatorii
inframicrobiologiei.
Victor Babeş - medic şi bacteriolog român, autor al primului
tratat de bacteoriologie din lume. Ioan Cantacuzino - Fondator al
şcolii române moderne de microbiologie şi medicină experimentală.
Nicolae Nestorescu - medic român. Prof. univ. la Bucureşti.
Studii în domeniul microbiologiei. - Ştefan S. Nicolau - medic
român. Întemeietorul şcolii româneşti de inframicrobiologie.
 Microorganismele diferă în mod fundamental
unele de altele, fiind încadrate în 3 regnuri: protista,
procariotae şi vira.
Regnul Protista cuprinde microorganisme a
căror celule sunt evoluate, de tip eucariot, cu nucleu
şi organite celulare nespecifice.
Regnul Procariote cuprinde microorganisme a
căror celule sunt primitive, de tip procariot, lipsite de
nucleu adevărat şi de organite celulare nespecifice,
dar cu un înveliş suplimentar numit perete celular.
Regnul Vira cuprinde entităţi infecţioase de
natură subcelulară care sunt virusurile şi viroizii.
Virusurile sunt formate dintr-un singur acid
nucleic (ADN sau ARN), învelit de o capsidă proteică
şi sunt parazite obligatoriu intracelulare.
Tema de faţă cuprinde comparaţia între bacterii şi virusuri privind morfologia,
structura, înmulţirea şi cultivarea pe medii de cultură specifice.

Bacteriile Virusurile
Celula bacteriană este o Virusurile constituie un
entitate morfologică şi regn aparte, sunt
fiziologică de sine microorganisme lipsite
stătătoare. Bacteriile de organizare celulară şi
sunt celule procariote care se deosebesc
protiste inferioare. fundamental de
organismele eucariote
sau procariote
 Dimensiunea bacteriilor se
exprimă în microni (1µ=10-3
mm), fiind cuprinsă între 1-10µ.
Dimensiunea, forma şi aşezarea
bacteriilor se apreciază prin
microscopie optică.
Formă şi aşezare. În raport cu
forma lor deosebim 4 categorii de
bacterii: rotunde (cocii), alungite
(bacili), încurbate (spirili,
spirochete, vibrioni) şi
filamentoase (actinomycetele).
Dimensiunea virusurilor se
exprimă în mµ, sunt
particule de dimensiuni
foarte mici (10 până la 300
mµ). Pot fi puse în evidenţă
doar cu ajutorul
microscopului electronic.
Forma virusurilor este
variată. În general
corpusculii elementari sau
virionii se pot prezenta sub
următoarele forme:
 cocii sunt bacterii rotunde, aşezate în  formă sferică sau
grămezi (Staphylococcus), ovalare, sferoidală (virusul
aşezate în lanţuri (Streptococcus),
lanceolate, dispuse în diplo ca două poliomielitic, virusul
flăcări de lumânare, (Streptococcus gripal);
pneumoniae) şi reniforme dispuse ca
două boabe de cafea ce se privesc faţă
în faţă (Neisseria);
Neisseria meningitidis
(Meningococ) Myxovirus influenzae
(Virusul gripal)
 bacilii sunt bacterii cu  formă prismatic
formă alungită de patrulateră (virusul
bastonaş cu dimensiuni vaccinal, virusul
între 1,5 - 10µ. variolic);

Bacillus anthracis
(Bacilul antraxului) Orthopoxvirus
(Virusul variolic)
 cocobacilii sunt forme  formă filamentoasă
intermediare între coci sau de bastonaş
şi bacili (Yersinia (virusul mozaicului
pestis); tutunului);

Yersinia pestis Virusul mozaicului tutunului

 vibrionii sunt bacterii încurbate în formă  formă de spermatozoid
de virgulă; (bacteriofagi).
 spirilii sunt bacterii spiralate cu 1-2 spire
rigide;
 actinomicetele sunt bacterii foarte
asemănătoare fungilor;
 spirochetele sunt bacterii spiralate cu
corpul flexibil şi 12-20 de spire
(Treponema pallidum).

Treponema pallidum
(Agentul sifilisului)
Structura celulei Structura internă a
bacteriene corpusculului
elementar viral
 Peretele celular
Componentă celulară
obligatorie care înconjoară
membrana citoplasmatică;
este o structură rigidă,
specifică bacteriilor, format
dintr-un strat bazal sau
peptidoglican şi un strat al
structurilor superficiale;
manifestă caractere
tinctoriale diferite: bacterii
gram - pozitive, gram -
negative şi acido-
alcoolorezistente.
1. învelişurile proteice:
 sunt codificate de
acidul nucleic viral;
 au un înveliş
proteic=capsida
alcătuită din mai multe
unităţi identice ce
poartă numele de
capsomere;
 Amvelopa virală: are
structură mult mai
complexă:
glicolipidoproteică.
Aparatul nuclear 2. genom =acid nucleic
ADN sau ARN,
Este un nucleoid sau niciodată ambele în
echivalentul nucleului, acelaşi virus:
cu o structură primitivă  este purtătorul
în comparaţie cu nucleul infectivităţii virale;
celulelor eucariote. Este
format dintr-o moleculă
circulară de ADN
Funcţia nucleului
bacterian constă în
depozitarea informaţiei
genetice necesară
autoreplicării, şi deci a
caracterelor ce definesc
specia.
 Citoplasma bacteriană
Este un sistem coloidal alcătuit din 80% apă, în care
se găseşte o cantitate mare de molecule organice, ioni
anorganici, enzime, ARN, vacuole şi incluzii.
Ribozomii. Se apreciază că o celulă bacteriană are
20.000 de ribozomi ce conţin 80-90% din ARN-ul
citoplasmatic.
Incluziile citoplasmatice, descrise la unele specii
bacteriene, sunt formaţiuni structurale inerte.
Mezozomii. Sunt structuri membranare care se
formează prin invaginarea membranei citoplasmatice
sub formă de buzunar, prezente la bacteriile gram -
pozitive şi ocazional la cele gram - negative.
Structuri celulare bacteriene neobligatorii
(extraparietale)
Capsula
Capsula este un înveliş compact de natură polizaharidică, cu excepţia
capsulei bacilului cărbunos care este polipeptidică; are rol în rezistenţa
bacteriilor faţă de fagocitoză.
Stratul mucos este un strat amorf şi vâscos ce înveleşte bacteria.
Este format din lanţuri lungi de polizaharide, cu rol major în
adezivitatea bacteriilor de suprafeţe.
Cilii sau flagelii bacterieni
Sunt apendici filamentoşi ai speciilor bacteriene mobile şi servesc ca
organe de locomoţie.
Pilii bacterieni
Sunt nişte apendici filamentoşi, rigizi, mai scurţi decât flagelii, în
număr mare (100-500/celulă) şi cu dispoziţie în general peritriche.
Sporii
Sunt forme primitive de diferenţiere celulară, cu rezistenţă crescută la
factorii de mediu şi care apar endocelular în condiţii nefavorabile de viaţă.
Bacteriofagii

Structura bacteriofagului
Bacteriofagii sunt formaţi dintr-un cap hexagonal, un
gât şi o prelungire numită picior (coadă). Capul este
alcătuit dintr-un înveliş proteic (capsida) şi adăposteşte
ADN. Coada este un cilindru rigid învelit într-un
manşon proteic. De placa bazală se prind 6 fibre cu rol
în fixarea bacteriofagului pe suprafaţa bacteriei.
Înmulţirea bacteriilor
Înmulţirea bacteriilor se face prin diviziune. Ele
au viteză de multiplicare extraordinar de mare.
Înmulţirea bacteriilor evoluează astfel:
1. Faza de latenţă. În această perioadă nu se remarcă
o creştere a numărului de celule. Durata acestei faze
variază în funcţie de specie.
2. Faza exponenţială sau logaritmică este precedată
de o fază de accelerare în care celulele bacteriene
încep să se înmulţească. Această rată intensă de
multiplicare este posibilă doar in vitro, in vivo ea
fiind mult frânată de mecanismele apărării
antiinfecţioase.
3. Faza staţionară. Multiplicarea bacteriilor în
progresie logaritmică nu mai este posibilă.
4. Faza de declin care durează mai multe zile se
caracterizează prin scăderea numărului de bacterii.
Multiplicarea virusurilor

Virusurile se autoreproduc folosind mecanismele celulare din interiorul celulei

vii. Multipliarea are loc diferit faţă de bacterii şi se realizează pe parcursul a mai
multor faze:
1. Adsorbţia virusului la celula ţintă:
Virusul deturnează rolul receptorului celular pentru a se folosi de celulă. Dacă
există un factor care împiedică adsorbţia, împiedică în realitate şi infecţia.
2. Faza de pătrundere. În celulă poate pătrunde virusul în întregime sau numai
acidul nucleic cuplat cu o mică parte din capsidă.
3. Faza de eclipsă sau decapsidarea: separarea fizică a virusului de învelişul
proteic. Pătruns în celula, virusul se dezintegrează în acid nucleic şi proteină şi nu
poate fi pus în evidenţă.
4. În faza de multiplicare activă:
- are loc replicarea virusului;
- se inhibă metabolismul celulei gazdă.
5. Faza de eliberare:
- maturarea proteinelor virale;
- virionii nou formaţi lovesc membrana celulară, iar celula iniţială moare ;
- eliberarea virionilor se poate face treptat sau se acumulează producând explozia
celulei-gazdă, infectând şi alte celule.
Metode de cultivare ale bacteriilor
Cultivarea microbilor pe medii lichide. Mediile lichide se
folosesc pentru înmulţirea unor microbi care se găsesc în
număr mic într-un anumit produs.
Cultivarea bacteriilor pe medii solide. Introducerea mediilor
de cultură solide a însemnat un progres uriaş în tehnicile de
diagnostic, deoarece permite dezvoltarea distinctă a
microbilor, sub formă de colonii izolate.
Medii speciale
Mediile de îmbogăţire sunt medii lichide care permit
înmulţirea microorganismelor dintr-un produs patologic sărac
în aceştia.
Mediile de diagnostic sunt medii de cultură care evidenţiază
anumite proprietăţi fiziologice.
Medii selective. Dacă un mediu de îmbogăţire se solidifică,
rezultă un mediu selectiv care are avantajul obţinerii
microbilor sub formă de colonii izolate.
Metode de cultivare a virusurilor
Virusurile se autoreproduc folosind mecanismele celulare din interiorul
celulei vii.
Cultivarea lor este posibilă dacă sunt inoculate într-o gazdă receptivă
reprezentată de:
- animale de laborator;
- oua embrionate;
- culturi de celule.
Cultivarea virusurilor pe animale de laborator
Animalelor de laborator li se pot administra diferite substanţe, culturi
microbiene pe mai multe căi: cutanată, subcutanată, intramusculară,
intravenoasă, etc.
Cultivarea virusurilor pe ouă embrionate se realizează în diferite
modalităţi:
- inocularea în cavitatea alantoidiană;
- inocularea în cavitatea amniotică;
- inocularea în sacul vitelin.
Cultivarea virusurilor pe culturi de celule
Culturile de celule pot fi de origine umană sau animală, provenind din
ţesuturi normale sau neoplazice.
 CONCLUZII
Microbiologia are un domeniu foarte larg de studiu,
microorganismele fiind prezente peste tot în mediul înconjurător şi în
cavităţile naturale ale oamenilor şi animalelor.
Pe măsura cunoaşterii tot mai aprofundate a exigenţelor unei bacterii
s-a ajuns la realizarea unor medii de cultură cu o compoziţie adecvată şi
precisă, astfel încât studiul bacteriilor permite dezvoltarea unor metode de
profilaxie: realizarea de vaccinuri şi de seruri imune specifice sau
imunoglobuline.
Ţinând cont de particularităţile fizico-chimice şi biologice ale
virusurilor în prezent se pot izola şi identifica acestea.
În prezent majoritatea infecţiilor virale pot fi combătute prin
profilaxie specifică: vaccinuri integrale inactivate mono- sau polivalente.
După cum am arătat există diferenţe de ordin morfologic, structural,
din punct de vedere al replicării şi al cultivării pe medii de cultură specifice
între bacterii şi virusuri.
Tocmai aceste diferenţe au ajutat la identificarea şi deosebirea acestor
microorganisme.