Curs Suport

Sisteme de operare
Bazele informaticii
Calculatorul este un sistem complex format din dispozitive care permit:
- introducerea datelor;
- prelucrarea datelor pe baza unui program;
- extragerea rezultatelor.
Un sistem de calcul este ansamblul componentelor fizice (hardware),
logice (software) şi a personalului (peopleware) care se ocupă cu proiectarea,
operarea şi întreţinerea sistemului.
Principalele componente ale unui calculator sunt: unitatea centrală de
prelucrare (UCP), unitatea de memorie (UM), sistemul de intrare ieşire (SI/E).
Sistemul de intrare ieşire cuprinde:
- dispozitive de memorare externe (hard disk, floppy disc, compact
disc);
- dispozitive de intrare (mouse, tastatură);
- dispozitive de ieşire (monitor, imprimantă).
Cele mai utilizate dispozitive de intrare ieşire sunt tastatura şi mouse-ul.
Tastatura
Este asemănătoare cu tastatura unei maşini de scris.
Acţionarea unei taste sau combinaţii de taste generează un cod asociat.
Fig. 1. Tastatură clasică
Grupurile de taste:
- taste alfanumerice. Sunt cele reprezentate în figura 1, având culorile
verde şi galben.
- tastele funcţionale. Sunt tastele de culoare albastră din figura 1. Sunt
taste programabile, rolul lor depinzând de program.
- taste speciale. Sunt tastele de culoare roşie din figură.
1
Sisteme de operare
În plus, pe tastatură există 3 LED-uri indicatoare corespunzătoare stărilor

CAPS LOCK, SCROOL LOCK şi NUM LOCK.
Mouse-ul
Este dispozitivul de intrare consacrat pentru programele ce au interfaţă
grafică.
Mouse-urile au două sau trei butoane. Cele moderne au două butoane şi
o rotiţă care îndeplineşte şi rolul celui de al treilea buton.
Butonul din stânga serveşte pentru selectarea unui fişier sau a zonei unui
fişier sau pentru lansarea în execuţie a unui program.
Butonul din dreapta serveşte pentru deschiderea unui meniu contextual.
Rotiţa serveşte de obicei pentru deplasarea în interiorul unui document.
Cursorul mouse-ului îşi schimbă forma în funcţie de acţiunea respectivă.
Formele uzuale ale cursorului sunt date în tabelul următor:
Forma
Semnificaţia
cursorului
Forma obişnuită a cursorului atunci când nu este
îndeplinită nici o operaţie specifică.
Sistemul de operare este ocupat cu îndeplinirea
unei comenzi.
Permite inserarea de text. Cursorul indică
punctul de inserţie.
Permite redimensionarea pe verticală a
obiectului.
Permite redimensionarea pe orizontală a
obiectului.
Permite scalarea obiectului.
Permite mutarea obiectului.
Permite urmarea unei legături de tip hyperlink.
Sistemul de operare
Un sistem de operare reprezintă o colecţie de programe care permit
funcţionarea sistemului de calcul.
Sistemul de operare are rolul de a asigura gestionarea eficientă a
resurselor fizice şi logice ale unui sistem de calcul precum şi a asigura
interfaţa între utilizator şi calculator.
Funcţiile sistemului de operare:
1. Asigurarea comunicării între utilizator şi sistemul de calcul prin
intermediul unor comenzi specifice;
2. Asigurarea controlului execuţiei programelor;
3. Alocarea eficientă a resurselor fizice;
2
Sisteme de operare
4. Facilitează utilizatorului dezvoltarea de noi aplicaţii;

5. Asigură gestiunea efectivă a datelor;
6. Asigură securitatea sistemului.
Unitatea elementară de stocare a datelor pe suport extern este fişierul. Un
fişier reprezintă o structură coerentă de date de acelaşi tip.
Orice fişier este identificat prin nume şi extensie. Extensia este formată
din trei litere şi indică tipul fişierului.
Folderul (dosarul) este un fişier special care conţine informaţii despre
fişierele grupate în el.
Butoanele, barele şi casetele unei ferestre

Modelul clasic al unei ferestre este prezentat în figura 2.
Fig. 2. Elementele ferestrei
Bara de titlu — afişează numele fişierului curent şi denumirea

programului cu care a fost deschis acel fişier. Bara de titlu poate servi drept
punct de control pentru deplasarea ferestrei pe ecran. Bara de titlu a ferestrei
active este scoasă în evidenţă prin afişarea cu o culoare deosebită faţă de
culorile celorlalte ferestre.
Bara de meniuri — este spaţiul în care sunt prezentate meniurile
programului curent. La selectarea unui cuvânt-cheie din bara de meniuri apare
un meniu conţinând opţiunile legate de cuvântul-cheie respectiv. În cazul în
care există opţiuni indisponibile, aceste sunt prezentate cu culoarea gri.
Bara de derulare — se situează de-a lungul marginii (orizontale şi / sau
verticale) a unei ferestre. Executând clic pe bara de derulare, vă puteţi deplasa
3
Sisteme de operare
rapid în cadrul unui document.

Săgeţile de derulare — permit deplasarea în lungul barei de derulare cu
câte un rând (pentru bara verticală) sau cu un număr predefinit de caractere
(pentru bara orizontală).
Căsuţa de derulare — serveşte pentru deplasarea în lungul barei de
derulare. Pentru aceasta se poziţionează cursorul mouse-ului pe ea şi se apasă
şi menţine apăsat butonul din stânga. Deplasând cursorul se deplasează şi
căsuţa de derulare. La eliberarea butonului se opreşte deplasarea.
Spaţiul de lucru — reprezintă zona în care apar elementele asupra
cărora se acţionează.
Butonul de minimizare — ascunde fereastra respectivă, păstrând doar
titlul în bara de operaţii.
Butonul de maximizare / redimensionare — serveşte pentru
redimensionarea ferestrei în două variante:
- dacă fereastra are dimensiunile mai mici decât dimensiunea ecranului,
se măreşte fereastra la dimensiunea ecranului (maximizare);
- dacă fereastra are dimensiunea maximă, se micşorează fereastra la
dimensiunea anterioară (redimensionare).
Butonul de închidere — serveşte pentru închiderea ferestrei curente.
Bara de operaţii — se află în lungul părţii inferioare a ecranului şi
afişează doar ferestrele deschise în mod curent. Pe ea se găsesc: butonul
START, pictogramele de lansare rapidă, pictogramele care indică programele
care rulează în mod curent, butoanele corespunzătoare fişierelor deschise,
ceasul. Bara de operaţii poate fi ascunsă sau vizibilă şi permite, pe lângă
altele, şi aranjarea ferestrelor.
Tipuri de butoane
Butoanele de comandă — sunt butoanele care au comanda scrisă pe
buton (fig. 3.a).
Casetele de text — permit introducerea textului de către utilizator
(fig. 3.a).
Casetele cu liste derulante — sunt asemănătoare cu casetele de text dar
nu permit introducerea oricărui text ci doar alegerea dintre variantele
predefinite (fig. 3.a).
Casete de validare — permit selectarea unei opţiuni din cadrul casetei
de dialog. Bifarea căsuţei presupune activarea opţiunii iar lăsarea ei ne-bifată
presupune că opţiunea este dezactivată. Pot fi selectate mai multe opţiuni
simultan (fig. 3.a).
Butoane de opţiune — permit selectarea unei singure opţiuni dintre
cele prezentate (butoane tip radio) (fig. 3.b).
Comutatoare glisante — reglarea continuă a unor caracteristici ale
sistemului (de exemplu volumul sunetului) (fig. 3.c).
4
Sisteme de operare
a).
b).
c).
Fig. 3. Tipuri de butoane
5
Sisteme de operare
Bara de operaţii
Bara de operaţii este bara din partea de jos a ecranului.
Această bară ţine evidenţa tuturor fişierelor deschise şi a programelor
aflate în derulare la un moment dat, afişând denumirea lor.
Dacă doriţi să aduceţi în prim plan un program, fişier sau dosar,
executaţi clic pe denumirea lui pe bara de operaţii.
Fig. 4. Bara de operaţii
Atributele barei de operaţii sunt prezentate în figura 5.
Fig. 5. Atributele barei de operaţii
6
Sisteme de operare
Aceste atribute sunt:

à Bara de operaţii fixată (lock the taskbar). Bara este fixată pe suprafaţa
de lucru şi nu poate fi deplasată. Dacă opţiunea este dezactivată, bara

poate fi deplasată pe oricare dintre laturile suprafeţei de lucru.
à Ascunde bara de operaţii (auto-hide the taskbar). Bara devine vizibilă
numai atunci când cursorul mouse-ului este poziţionat deasupra ei. În caz
contrar bara nu este vizibilă.
à Menţine bara de operaţii deasupra tuturor celorlalte ferestre (keep the
taskbar on the top of other windows). Întotdeauna bara este poziţionată

deasupra celorlalte ferestre.
à Grupează butoanele similare (group similar taskbar buttons). Toate
fişierele deschise cu acelaşi program sunt grupate sub un singur buton.

à Afişează butoanele de lansare rapidă (show quick launch). Butoanele
programelor care permit lansarea rapidă sunt afişate.

à Arată ceasul (show the clock).
à Ascunde pictogramele inactive (hide inactive icons). Ascunde sau nu
programele inactive.
Aranjarea ferestrelor
În sistemul de operare Windows puteţi lucra simultan cu mai multe
aplicaţii şi în fiecare aplicaţie puteţi lucra cu mai multe ferestre.
Atunci când aveţi mai multe ferestre deschise, unele dintre acestea vor fi
ascunse de către altele. Pentru a ordona ferestrele, puteţi folosi comenzile din
bara de operaţii. În acest scop executaţi clic cu butonul din dreapta al
mouse-ului într-o zonă liberă a barei de operaţii şi alegeţi modul de afişare a
ferestrelor.
Fig. 6. Moduri de afişare a ferestrelor
Ferestrele în cascadă (cascade windows) sunt aranjate una peste alta

astfel încât să fie vizibilă bara de titlu a fiecăreia.
7
Sisteme de operare
Ferestrele sub formă de dale (tile horizontally / vertically) sunt

redimensionate astfel încât să fie dispuse una lângă alta (horizontally) sau una
sub alta (vertically).
Prezintă suprafaţa de lucru (show the desktop) este comanda care
minimizează toate ferestrele astfel încât este vizibilă suprafaţa de lucru în
totalitatea ei. Butoanele aplicaţiilor rămân vizibile pe bara de operaţii.
Programul Windows Explorer

Partea stângă a ferestrei Windows Explorer conţine lista dosarelor, listă
care este o reprezentare grafică a cataloagelor şi sub-cataloagelor din sistemul
de calcul. Partea dreaptă a ferestrei conţine o listă a fişierelor conţinute de
catalogul selectat.
Fig. 7. Fereastra programului Windows Explorer
Un catalog lângă care este afişat un semn plus (+) indică faptul că acesta
are sub-cataloage ce pot fi afişate; un semn minus (-) lângă un catalog indică
faptul că acesta este deschis şi că poate fi închis.
Pentru a deschide sau închide un catalog executaţi dublu-clic pe
pictograma dosarului.
Implicit, Windows Explorer afişează numai numele de fişiere şi
pictograma fiecărui catalog. Totuşi acest mod de afişare poate fi schimbat
selectând meniul View.
8
Sisteme de operare
Tot din meniul View se poate stabili ordinea de afişare (în ordine
alfabetică, în ordinea tipului, în ordinea mărimii, după data creării etc.).
Pentru a selecta un fişier sa dosar se execută clic pe pictograma acestuia.
Dacă se doreşte selectarea mai multor fişiere / dosare consecutive se
selectează primul fişier, se apasă tasta SHIFT şi menţinând tasta apăsată se
face clic pe ultimul fişier. Selectarea mai multor fişiere care nu sunt succesive
se poate face dacă se ţine apăsată tasta CTRL la selectarea fiecăruia dintre
fişiere.
O ultimă variantă de selectare o reprezintă încadrarea fişierelor (drag).
Pentru acesta se face clic pe suprafaţa de lucru şi ţinând apăsat butonul
mouse-ului se deplasează cursorul astfel încât chenarul care se formează să
încadreze fişierele dorite.
Fig. 8. Selectarea fişierelor prin încadrare
Fişierele pot fi şterse prin acţionarea tastei DELETE după selectarea lor.
Utilizarea programului WinRAR

WinRAR este versiunea pentru Windows a programului de arhivare
RAR.
Acesta permite crearea, gestionarea şi controlul arhivării fişierelor.
Programul permite creare a două tipuri principale de arhive: RAR şi ZIP.
Principalul avantaj al arhivelor ZIP este popularitatea. Majoritatea
arhivelor care se găsesc pe internet sunt arhive ZIP. Alt avantaj este
rapiditatea, fişierele fiind arhivate mai rapid în format ZIP decât în format
RAR.
Formatul RAR, pe de altă parte, furnizează o comprimare mai eficientă
decât formatul ZIP. O altă caracteristică importantă este posibilitatea de a crea
arhive multi-volum.
În plus formatul RAR permite inserarea înregistrărilor pentru recuperare
(recovery record) care permit salvarea datelor corupte.
9
Sisteme de operare
Formatul RAR permite arhive de tip solid, caracterizate de comprimare

eficientă (cu 10% până la 50%) dar viteză de arhivare / dezarhivare mică.
Arhivele de tip solid sunt recomandabile dacă:
à arhivele sunt actualizate rar;
à nu este necesară deseori extragerea unui singur fişier sau a unei părţi
reduse a arhivei;
à gradul de comprimare este mai important decât viteza de comprimare.
Arhivele de tip volum reprezintă arhive împărţite în fişiere de dimensiuni

fixe. Acestea pot fi şi ele de tip solid.
Arhivele auto-extractive reprezintă arhive care conţin module
executabile ce permit extragerea fişierelor în chiar în condiţiile în care
programul de arhivare lipseşte.
Programul WinRAR permite realizarea de arhive protejate prin parolă
(encrypted archives).
Odată creată o arhivă aceasta poate fi testată.
10
Procesorul de texte WORD
Fereastra Word
În imaginea de mai jos este prezentată fereastra WORD implicită. Când
este lansat procesorul de texte WORD, un document nou (cu fereastra
implicită) se deschide în modul „Print Layout” (aranjament pentru tipărire).
Prezentăm o scurtă explicaţie a elementelor ferestrei.
Fig. 9. Fereastra WORD implicită
Bara de titlu – afişază numele documetului, urmat de numele

programului.
Bara de meniuri – Cuprinde o listă de opţiuni pentru administrarea şi
personalizarea documentelor.
Bara standard – Conţine butoanele rapide pentru comenzile cele mai
frecvent utilizate.
Bara de formatare – Conţine butoanele utilizate pentru formatarea
textului.
Rigla – Este utilizată pentru stabilirea marginilor, a indentărilor şi a
taburilor.
Punctul de inserare – Indică locul în care vor apărea caracterele ce vor
fi tastate.
11
Marcajul de sfârşit de document – Indică sfârşitul documentului.

Ajutor – Asigură accesul rapid la informaţiile ajutătoare.
Bare de derulare – Servesc pentru navigare în cadrul documentului.
Bara de stare – Afişează poziţia punctului de inserare şi butoanele
modului de lucru.
Panou de activitate – Asigură acces rapid la meniurile, butoanele şi
uneltele utilizate mai frecvent.
Asistentul office – asigură legătura rapidă spre meniul de ajutor al
programelor Microsoft Office.
Butoane de control ale modului de afişare – modifică modul de afişare
a documentului în normal, afişare ca pagină web (Web Layout View), afişare
pentru citire (Reading Layout View), afişare pentru tipărire (Print Layout
View) sau afişare ca schiţă (Outline View).
Afişarea normală asigură o imagine rapidă pentru scrierea, editarea,
formatarea şi verificarea documentului. Furnizează spaţiul maxim pentru
editare, lipsind riglele şi marginile paginilor din imagine.
Afişarea ca pagină web prezintă textul aşa cum va arăta pe o pagină web.
Afişarea pentru citire are scopul de a creşte lizibilitatea documetului,
astfel că poate fi verificat cu uşurinţă conţinutul acestuia.
Afişarea pentru tipărire arată documentul aşa cum va apare la tipărire.
Are efect similar cu comanda de previzualizare la tipărire (Print Preiew).
La afişarea ca schiţă este prezentat documentul organizat pe capitole şi
subcapitole, fiecare dintre acestea putând fi afişate în mod detaliat sau
restrâns.
Afişarea pe tot ecranul (Full Screen) afişază numai documentul în lucru.
Toate celelalte elemente ale ferestrei sunt ascunse, cu excepţia unui buton
care permite ieşirea din acest mod de afişare.
a). b).
Fig. 10. Stabilirea modului de afişare a). din bara de meniuri; b). din buoanele de control
ale modului de afişare
12
Meniurile de tip jaluzea (Pull-Down)

Fiecare program din suita OFFICE are o bară de meniuri. Această bară
se compune din meniuri specifice, iar fiecare meniu conţine comenzi care
permit lucrul cu programul respectiv.
De remarcat că fiecare meniu afişează iniţial comenzile cele mai des
apelate.
Pentru a deschide un meniu:
• Click pe numele meniului din bara de meniuri;
• Vedeţi comenzile afişate în meniul jaluzea;
• Cu meniul deschis, deplasaţi săgeata mouse-ului pe comanda dorită şi
faceţi click pentru a o selecta. Când deplasaţi cursorul mouse-ului
peste numele comenzilor, acestea apar pe fond colorat diferit.
Fig. 11. Alegerea unei comenzi din meniul de tip jaluzea
Obs. Dacă există un mic triunghi negru lângă numele unei comenzi,
deplasând cursorul mouse-ului pe numele comenzii, se deschide un meniu
cascadă în care vor apărea opţiuni adiţionale. Pentru a selecta una dintre
aceste opţiuni se va face click pe numele ei.
Fig. 12. Meniu cascadă
13
Comenzile mai puţin utilizate sunt iniţial ascunse la afişare în meniul

jaluzea. Dacă doriţi afişarea tuturor comenzilor, faceţi click pe săgeata dublă
din partea de jos a meniului jaluzea. De asemenea, se poate face dublu click
pe meniul pentru a fi afişat în totalitate.
Fig. 13. Săgeţi duble în meniul jaluzea
Utilizarea panoului de activitate

La deschiderea procesorului de text WORD, în dreapta ferestrei apare
panoul de activitate (vezi figura 9). Acesta asigura accesul rapid la cele mai
utilizate meniuri, butoane şi unelte.
În cazul în care acest panou nu este afişat, poate fi deschis făcând click
pe comanda View din bara de meniuri şi selectând apoi Task Pane.
Fig. 14. Deschiderea manuală a panoului de activitate
Pe bara superioară a panoului de activitate se disting butoane de navigare

înainte şi înapoi (în partea din stânga) şi o mică săgeată îndreptată în jos (în
partea din dreapta). Pentru a vedea diferitele panouri disponibile se face click
14
pe această săgeată. Odată deschise mai multe panouri, se poate naviga între
ele folosind butoanele de deplasare înainte şi înapoi.
a). b).
Fig. 15. Utilizarea panoului de activitate a). afişarea panourilor disponibile, b).
selectarea unui anumit panou
Tăiere, copiere şi lipire

Deseori, în procesarea textelor, apare necesitatea de a transfera
informaţia de la un document la altul sau în diferite zone ale aceluiaşi
document. Pentru a nu trebui să scrieţi din nou această informaţie, procesorul
de text WORD, oferă posibilitatea de a copia sau muta blocuri de text (un
cuvânt, o frază, un paragraf, sau o imagine grafică). Comenzile tăiere (cut),
copiere (copy) şi lipire (paste) sunt extrem de folositoare din punct de vedere
al economisirii timpului de lucru. Butoanele pentru aceste trei comenzi sunt
localizate pe bara de unelte standard.
Fig. 16. Butoanele tăiere, copiere, lipire
Comanda tăiere (cut) scoatere textul selectat din document şi îl plasează

în memoria temporară (office clipboard).
Obs. Office clipboard este un fişier temporar de stocare din memoria
calculatorului. Elementele plasate aici rămân disponibile până la părăsirea
procesorului de text WORD.
Comanda copiere permite copierea textului selectat din document în
memoria temporară (office clipboard). Efectul este similar cu al comenzii
15
tăiere, cu deosebirea că textul selectat rămâne şi în locul iniţial din

document. În memoria temporară office (pentru office 2003) se pot copia până
la 24 de elemente. Când este copiat al 25-lea element, primul element copiat
este şters.
Obs. Informaţia poate fi copiată din diverse surse, incluzând site-uri
web, fişiere de tip „doc” şi alte aplicaţii OFFICE, ca EXCEL sau
POWERPOINT.
Comanda lipire preia textul din memoria temporară şi în plasează în
documentul curent în poziţia indicată de cursorul de inserare.
Lucrul cu blocuri de text
Tăierea şi lipirea unui bloc de text
• Selectaţi textul dorit;

• Click pe butonul de tăiere ( ) din bara de unelte standard;
• Plasaţi punctul de inserare în poziţia în care doriţi inserarea textului;
• Click pe butonul de lipire ( ).
Copierea şi lipirea unui bloc de text
• Selectaţi textul dorit;

• Click pe butonul de copiere ( ) din bara de unelte standard;
• Plasaţi punctul de inserare în poziţia în care doriţi inserarea textului;
• Click pe butonul de lipire ( ).
• Odată blocul lipit, puteţi determina formatarea care se va aplica asupra
acestuia făcând click pe butonul opţiunile de lipire care apare chiar sub
secţiunea lipită. Selectaţi sau deselectaţi oricare dintre următoarele opţiuni:
o Păstrează formatarea sursei (Keep Source Formatting), va
menţine formatarea textului identică cu cea din documentul
iniţial;
o Conformează-te formatării destinaţiei (Match Destination
Formatting), formatează textul în conformitate cu setările
Fig. 17. Opţiuni de formatare
16
Tragere şi aruncare (Drag and Drop)
Metoda „drag and drop” permite mutarea textului selectat cu ajutorul

mouse-ului. Această metodă este potrivită pentru mutarea unui bloc de text în
cadrul aceluiaşi document sau în alt document.
Pentru aceasta:
• Selectaţi textul pe care doriţi să îl mutaţi;
• Plasaţi cursorul mose-ului oriunde în textul selectat fără să faceţi
click;
• Faceţi click şi ţineţi apăsat butonul din stânga al mouse-ului;
• Trageţi textul selectat în locul în care doriţi inserarea.
• Pe parcursul acestui proces cursorul mouse-ului se transformă într-o
casetă cu o mică săgeată albă deasupra, indicând că executaţi o
operaţiune de tragere a textului.
• Când aţi ajuns în punctul de inserare dorit eliberaţi butonul
mouse-ului pentru a arunca textul în locul dorit.
Tema 1
• Deschideţi documentul „scrisoare.doc”;
• Schimbaţi modul de afişare în afişare normală (Normal View);
• Exersaţi utilizarea meniurilor din bara de meniuri;
• Scrieţi data la începutul documentului deschis;
• Salvaţi documentul sub denumirea „scrisoare_data.doc”;
• Închideţi documentul.
Tema 2
• Deschideţi documentul „scrisoare_data.doc”;
• Mutaţi prima frază a scrisorii („Fica mea tocmai ...”) la sfârşitul
paragrafului final al scrisorii;
• Mutaţi al treilea paragraf al scrisorii astfel încât să devină al
doilea paragraf.
• Salvaţi şi închideţi documentul.
Utilizarea caracteristicii AutoCorrect

Această caracteristică a procesorului de text Word vă poate ajuta în
acţiunile de procesare a textului. AutoCorrect vă poate ajuta să localizaţi
greşelile de ortografie şi să le corectaţi pe măsură ce scrieţi. De asemenea,
AutoCorrect poate fi personalizat astfel încât să puteţi introduce automat cele
mai des utilizate cuvinte fără a fi nevoie să le scrieţi în întregime.
Personalizarea meniului AutoCorrect:
• Selectaţi meniul Tools;
17
• Selectaţi opţiunea AutoCorrect din bara de meniuri. Se deschide

caseta de dialog AutoCorrect Options;
• Selectaţi sau deselectaţi oricare dintre opţiunile următoare:
o Show AutoCorrect Options button (arată butoanele de opţiune
AutoCorrect).
o Correct two initial capitals (corectează majusculele duble). De
exemplu transformă automat NUme în Nume;
o Capitalize the first letter of the sentence (transformă în
majusculă prima literă a frazei);
o Capitalize the first letter of table cells (transformă în majusculă
prima literă din textul celulelor unui table);
o Capitalize names of days (transformă în majusculă prima literă
din numele zilelor). Funcţionează numai pentru numele zilelor
în engleză;
o Correct accidental usage of Caps Lock key (corectează utilizarea
accidentală a tastei Caps Lock).
o Replace text as you type (înlocuieşte textul).
• Înlocuieşte textul pe care îl scrieţi cu alt text. De exemplu doriţi
înlocuirea prescurtării „pag” cu cuvântul „pagina”. În caseta Replace
(înlocuieşte) scrieţi „pag”, iar în caseta With (cu) scrieţi „pagina”.
Selectaţi butonul Add (adaugă). La dactilografierea cuvântului „pag”
acesta va fi automat înlocuit cu „pagina” (vezi figura 18).
Fig. 18. Opţiunile casetei de dialog AutoCorrect
18
Dacă a fost făcută o schimbare pe care nu o doreaţi, plasaţi cursorul

mouse-ului pe zona în care a fost făcută autocorectarea şi va apărea un
indicator care vă permite să reveniţi la cuvântul original. Faceţi click pe
indicator şi se deschide lista prezentată în figura 19.
Fig. 19. Indicatorul de revenire la autocorectare
Găseşte şi înlocuieşte
Procesorul de text vă permite să căutaţi într-un document un anumit
cuvânt, precum şi un anumit font, caracter special sau format de text. Funcţia
de găsire şi înlocuire (find and replace) vă ajută să economisiţi timp şi efort în
timpul procesării textului.
Pentru a căuta (şi înlocui) un cuvânt:
• Selectaţi comanda Edit din bara de meniuri;
• Selectaţi comanda Find (găseşte). Apare caseta de dialog Find and
Replace (găseşte şi înlocuieşte);
• Scrieţi un cuvânt în caseta Find What (ce să găsesc);
• Faceţi click pe opţiunea More (mai mult) pentru o căutare mai
detaliată;
• Faceţi click pe lista Search (căutare) pentru a limita căutarea la o
anumită zonă a documentului;
• Utilizaţi opţiunile de limitare a căutării;
• Click pe Format dacă doriţi limitarea căutării la un anumit font,
paragraf, tab, stil, sau o anumită limbă;
• Click pe Special pentru căutarea semnelor de punctuaţie sau a
marcajelor de secţiune;
• Click Find Next (găseşte următorul) pentru a începe căutarea.
Fig. 20. Caseta de dialog Find and Replace
19
Alinierea textului
Majoritatea documentelor au textul aliniat la stânga (left). Totuşi, în
funcţie de documentul pe care îl editaţi veţi dori să utilizaţi şi alte alinieri: la
dreapta (right), centrat (center) sau bilateral (justify).
Pentru alinierea textului puteţi utiliza butoanele de formatare din bara de
unelte.
Fig. 21. Butoanele pentru alinierea textului
Pentru aliniere selectaţi textul şi apoi acţionaţi butonul corespunzător.

Exemplu:
Alinierea la stânga este alinierea implicită pe care o foloseşte procesorul
de texte Word. Acest paragraf este aliniat la stânga. Se observă faptul că
liniile de text au lungime inegală. Pentru aliniere la stânga acţionaţi butonul
„Align Left”.
Alinierea la centru este utilizată pentru scrierea titlurilor. De asemenea se

poate folosi pentru a scrie legendele figurilor. Acest paragraf este centrat.
Pentru acest tip de aliniere acţionaţi butonul „Center”.
Alinierea la dreapta este în general utilizată pentru scrierea titlurilor de tabele
sau pentru unele porţiuni mici de text. De exemplu în redactarea unei cereri
semnătura solicitantului se poate alinia la dreapta. Acest paragraf este aliniat
la dreapta. Se observă lungimea inegală a liniilor. De asemenea se poate
observa că paragrafele aliniate la dreapta sunt mai dificil de urmărit. Pentru
aliniere la dreapta se acţionează butonul „Align Right”.
Alinierea bilaterală (atât la stânga cât şi la dreapta) reprezintă cel mai

plăcut mod de aranjare a paragrafelor. Cărţile au aliniere bilaterală. Acest
paragraf este scris cu aliniere bilaterală. Se observă că toate liniile textului au
lungime egală, cu excepţia primei şi ultimii linii a paragrafului. Pentru
aliniere bilaterală selectaţi butonul „Justify”.
Spaţierea liniilor
Documentul poate fi formatat astfel încât să lase anumite distanţe între
liniile de text consecutive. Cele mai utilizate opţiuni sunt de scriere la un rând
sau la două rânduri. Spaţierea liniilor se măsoară în linii sau puncte
tipografice (1 punct tipografic = 0.351 mm). Când măsurarea spaţierii se face
în puncte, se referă la „liniatură” (similară liniaturii unui caiet). De exemplu
un font cu mărimea de 10 puncte utilizează o liniatură de 12 puncte.
Pentru a formata spaţierea liniilor:
20
• Click pe comanda Format din bara de meniuri;

• Selectaţi Paragraph. Apare caseta de dialog prezentată în figura 22;
Fig. 22. Caseta de dialog corespunzătoare comenzii „Paragraph”
• Selectaţi spaţierea dorită din opţiunea „Line spacing”.

• Acţionaţi butonul „OK”.
O altă variantă este să selectaţi textul pe care doriţi să îl formataţi,
acţionaţi butonul „Line Spacing” din meniul „Format” şi selectaţi opţiunea
dorită din meniul care se deschide (vezi fig. 23).
Fig. 23. Alegerea spaţierii liniilor
Exemplu:
Acest paragraf este scris la un rând. Scrierea la un rând este
recomandabilă pentru textele tehnoredactate în variantă finală şi care urmează
să fie tipărite. Lizibilitatea este foarte bună şi nu se iroseşte spaţiul.
21
Acest paragraf este scris la două rânduri. Scrierea la două rânduri este
recomandabilă pentru textele ce urmează a fi tipărite în vederea corecturii.
Distanţa mărită între rânduri asigură suficient loc pentru a putea interveni cu
comentarii, semne de corectură etc. Spaţiul ocupat de text va fi mai extins
decât în cazul scrierii la un rând.
Tema
Deschideţi documentul „scrisoare_oficială”.
Aliniaţi la stânga întregul document.
Ştergeţi textul explicativ (cel cu litere italice) şi înlocuiţi-l cu
informaţiile dumneavoastră.
Salvaţi şi închideţi documentul.
Inserarea antetelor şi a notelor de subsol

Antetele (header) şi notele de subsol (footer) de obicei conţin informaţii
despre autor, data şi numărul paginii. Antetul apare la începutul paginii iar
nota de subsol la sfârşitul paginii.
Pentru a insera antet şi notă de subsol

• Click pe comanda View din bara de meniuri;
• Selectaţi Header and Footer;
• Documentul va apare ca scris cu gri şi se deschid două casete la
începutul şi respectiv sfârşitul paginii. Cele două casete au chenarul
desenat cu linie întreruptă;
Fig. 24. Casetele antet (header) şi notă de subsol (footer)
• Simultan se deschide bara de unelte Header and Footer.
22
Fig. 25. Bara de unelte Header and Footer
• Scrieţi în cele două casete textul dorit;

• Acţionaţi butonul Close pentru a închide bara de unelte.
Bara de unelte pentru antet şi notă de subsol
Această bară de unelte conţine butoane care vă ajută să introduceţi

automat informaţiile uzuale care apar în aceste zone ale documentului.
De la stânga la dreapta, aşa cum sunt prezentate în figura 25 acestea
sunt:
• Inserare Auto Text — meniu de tip jaluzea care vă permite să
introduceţi informaţiile privind autorul, numărul paginii şi data;
• Inserare număr de pagină;
• Formatare număr de pagină — deschide o casetă de dialog care
permite formatarea numărului de pagină (font, mărime caractere,
aliniere, evidenţiere sau caractere italice etc.);
• Inserare dată;
• Inserare oră;
• Setări pagină — deschide caseta de dialog Page setup în care puteţi
regla dimensiunile pentru antet şi nota de subsol;
• Show / Hide Document — arată ascunde documentul;
• Similar cu antetul / nota de picior anterioare (Link to previous).
Antetul şi nota pot fi diferite pentru diversele secţiuni ale unui
document. Prin acţionarea acestui buton impunem ca antetul / nota de
picior pentru secţiunea curentă să fie identice cu cele ale secţiunii
anterioare;
• Schimbă între antet şi nota de subsol — permite saltul rapid între cele
două zone menţionate;
• Arată cel anterior (Show previous) — afişează antetul / nota de
picior pentru secţiunea anterioară;
• Arată următorul (Show next) — afişează antetul / nota de picior
pentru secţiunea următoare;
• Close — închide antetul şi nota de subsol.
23
Exerciţiu
• Deschideţi un document nou;
• Scrieţi-vă numele în antet;
• Formataţi antetul astfel încât să fie scris cu font Times New Roman,
cu mărimea 10;
• Inseraţi data şi ora în nota de subsol;
• Formataţi nota de subsol cu font Arial, mărime 11, bold, italic;
• Salvaţi şi închideţi documentul.
Caractere netipăribile
Caracterele netipăribile sunt inserate în mod automat în document atunci
când scrieţi. Nu veţi vedea aceste caractere decât dacă alegeţi să fie arătate
marcajele de formatare.
Afişarea acestor caractere vă poate ajuta atunci când editaţi un
document. Caracterele netipăribile: spaţiu ( ), tab ( ) şi return (¶ creat
când apăsaţi tasta Entrer) în mod normal nu sunt afişate pe ecran. Pentru a le
face vizibile trebuie să apăsaţi butonul Show / Hide de pe bara de unelte
standard (vezi figura 18).
Fig. 26. Butonul de afişare / ascundere a caracterelor netipăribile
Obs. Chiar dacă pe ecran aţi făcut vizibile aceste caractere, ele nu vor fi
tipărite atunci când trimiteţi documentul la imprimantă.
Crearea unei casete de text

Plasarea unui text în interiorul unei casete determină cititorul să se
concentreze pe conţinutul acelui text. Casetele de text sunt foarte des utilizate
pentru documentele de tip rapoarte, anunţuri, proiecte şcolare etc.
Aceste casete pot fi formatate prin umbrire (shading), colorare, adăugare
de chenare sau de imagini grafice.
Pentru a crea o casetă de text:
• Click pe comanda Insert din bara de meniuri;
• Selectaţi comanda Text Box din lista meniurilor afişate;
• Cursorul mouse-ului se transformă într-un reticul ( );
• Plasaţi cursorul acolo unde doriţi să inseraţi caseta de text;
• Apăsaţi şi menţineţi apăsat butonul din stânga al mouse-ului şi trageţi
cursorul până când caseta atinge dimensiunea dorită. Eliberaţi
butonul;
• În mod implicit, caseta are fundalul alb şi un chenar subţire negru.
24
Fig. 27. Caseta de text în formă implicită
• Pentru a introduce text în casetă faceţi click în interiorul casetei.

Textul introdus se formatează în mod obişnuit.
Redimensionarea şi mutarea casetelor de text

Pentru a redimensiona caseta de text, faceţi click pe una dintre marginile
sale. Conturul casetei se accentuează, şi apar marcajele de redimensionare în
colţuri şi la milocul laturilor. Dacă poziţionaţi cursorul mouse-ului pe aceste
marcaje, puteţi redimensiona caseta.
Pentru a o muta plasaţi cursorul pe chenar, dar nu pe marcajele de
redimensionare.
a). b).
Fig. 28. Redimensionarea şi mutarea casetelor de text
Pentru formatarea casetei faceţi dublu click pe chemarul său, sau faceţi
click dreapta pe chenar şi apoi alegeţi comanda Format Text Box.
Fig. 29. Opţiunile de formatarea a casetei de text
25
Exerciţiu
Inseraţi casete de text cât mai asemănătoare cu următoarele modele:
Times New Roman 16,

Arial 18, bold italic
Tahoma 20, bold,

italic Courier New 18,
bold
Utilizarea secţiunilor
Secţiunile sunt zone din document cu o formatare specifică, diferită de
cea a altor secţiuni (de exemplu lăţime diferită a spaţiului de editare, număr de
pagină în format propriu, antet şi subsol diferit, număr de coloane diferit).
Pentru a stabili o secţiune se parcurge următoarea secvenţă:
• Se alege din bara de meniuri meniul Insert;
• Se selectează comanda Break;
Fig. 30. Opţiunile de stabilirea a unei secţiuni
• Se alege modul în care va începe noua secţiune:

o Next page va face automat trecerea la o nouă pagină, chiar
dacă pagina curentă nu a fost completată în întregime;
o Continuous inserează marcajul de secţiune în pagina
curentă, astfel că pe această pagină se vor găsi două (sau
mai multe) secţiuni;
o Even page (pagină cu soţ) obligă secţiunea să înceapă pe
următoarea pagină cu soţ.
26
o Odd page (pagină fără soţ) obligă secţiunea să înceapă pe

următoarea pagină fără soţ.
• Se acţionează butonul OK.
Obs. În figura 30 se remarcă înaintea opţiunilor pentru secţiuni trei
opţiuni pentru marcajele de întrerupere (Break types). Page break obligă
programul ca după el să treacă la pagină nouă (fără însă a face şi o nouă
secţiune). Column break întrerupe coloana curentă (în cazul lucrului cu
coloane). Text wrapping break întrerupe „plierea” textului pe o casetă de
text sau o figură.
Fig. 31. Marcajul de început de secţiune
Marcajul de început de secţiune (vezi fig. 31) este caracter netipăribil.
Utilizarea coloanelor
Afişare informaţiei pe coloane oferă tehnoredactorului posibilitatea de a
furniza cititorului mai multe tipuri de informaţie pe aceeaşi pagină, păstrând
textul uşor de citit. Ca exemplu, ziarele, broşurile publicitare, paginile de
reclamă, rapoartele etc. utilizează adeseori afişarea textului pe mai multe
coloane.
Pentru a lucra cu textul pe coloane trebuie în primul rând să aveţi afişat
documentul în modul „Print Layout” (în bara de meniuri: ViewàPrint
Layout).
Dacă doriţi ca în acelaşi document să aveţi secţiuni cu numere de
coloane diferite, selectaţi începutul zonei în care doriţi schimbarea numărului
de coloane şi inseraţi un marcaj de început de secţiune. Apoi deplasaţi-va la
sfârşitul zonei şi inseraţi din nou un marcaj de secţiune. Selectaţi zona dintre
cele două marcaje şi faceţi click pe butonul Coloane (columns), sau alegeţi
meniul Format şi selectaţi opţiunea Coloane.
27
a). b).
Fig. 32. Selectarea numărului de coloane a). din bara de unelte b). din bara de meniuri
Caseta de dialog pentru formatarea coloanelor este prezentată în figura

32.
Fig. 33. Caseta de dialog pentru formatarea coloanelor
În secţiunea Presets se pot alege diverse formatări considerate uzuale

(una, două sau trei coloane de lăţime egală, o coloană mai îngustă în stânga şi
una mai lată în dreapta sau invers).
Numărul de coloane se poate alege şi din caseta de editare Number of
columns.
28
Pe rândul următor se poate selecta lăţimea fiecărei coloane şi eventual

spaţiul care să fie lăsat între coloane.
După formatare se apasă butonul OK.
Crearea şi completarea tabelelor

Tabelele permit prezentarea unor informaţii într-un mod organizat şi uşor
de citit.
Ca termeni utilizaţi de procesorul de text Word:
• Rândul (Row) reprezintă linia orizontală din tabel;
• Coloana (Column);
• Chenarul (Border) separă liniile şi coloanele tabelului;
• Celula (Cell) reprezintă intersecţia între rând şi coloană. Datele din
tabel sunt introduse în celule.
Fig. 34. Organizarea unui tabel
Pentru a crea un tabel selectaţi comanda Table din bara de meniuri,

selectaţi comanda Insert şi apoi Table.
În caseta de dialog se indică numărul de coloane şi rânduri precum şi
lăţimea coloanei.
Fig. 35. Caseta de dialog pentru crearea tabelelor
29
Pentru a crea un table cu formatări mai personalizate alegeţi opţiunea

Draw Table din comanda Table.
Fig. 36. Opţiunile de modificare a unui tabel
Deplasarea într-un tabel se poate face cu mouse-ul sau prin apăsarea

tastelor săgeţi. În plus, la apăsarea tastei Tab punctul de inserţie se deplasează
spre dreapta cu câte o celulă iar prin combinaţia Shift+Tab se deplasează spre
stânga.
Urmărirea modificărilor
Comanda de urmărire a modificărilor permite ca mai multe persoane să
lucreze succesiv pe acelaşi document şi să facă sugestii de schimbare a
conţinutului.
Pentru a activa această comandă se merge pe calea ToolsàTrack
Changes. Vor fi afişate toate informaţiile legate de schimbarea textului.
De exemplu, avem textul următor:
Aceasta este varianta originală. Textul este aliniat bilateral şi scris cu

fontul Times New Roman, cu mărime de 14 puncte.
Dacă facem modificări în document se va obţine:
Aceasta este varianta originalămodificată. Textul este aliniat bilateral

stânga şi scris cu fontul Times New Roman, cu mărime de 14 puncte. Această
propoziţie este nou introdusă.
Se observă bararea cuvintelor schimbate şi sublinierea celor noi. De

asemenea se remarcă faptul că textul la care s-a schimbat formatul este colorat
diferit.
Schimbările propuse pot fi acceptate sau refuzate.
30
Fig. 37. Caseta de acceptare a schimbărilor
Inserarea comentariilor
Un alt mod de a colabora la realizarea unui document este inserarea de
comentarii. Acestea sunt sugestii pentru autor, care nu intervin asupra
formatului original. Zona respectivă va fi marcată, iar atunci când poziţionăm
mouse-ul pe ea, apare comentariul respectiv.
Pentru a insera un comentariu se poziţionează punctul de inserare pe
cuvântul dorit şi se dă comanda InsertàComment.
În figura 38 este prezentat un exemplu de comentariu inserat în
document.
Fig. 38. Afişarea unui comentariu
Un comentariu odată inserat poate fi afişat, editat sau şters.
Compararea documentelor
Două documente pot fi comparate prin comanda ToolàTrack
changesàCompare Documents.
Pentru aceasta se deschide primul document, se dă comanda de
comparare şi se indică cel de al doilea document.
Procesorul de text WORD va afişa pe cel de al doilea document
modificările care apar faţă de documentul original.
31
Câmpuri
Câmpurile sunt spaţii înlocuitoare pentru date care se schimbă pe
parcursul editării unui document. Probabil că cele mai comune câmpuri sunt
PAGE şi DATE, care se modifică cu fiecare pagină şi respectiv odată cu
modificarea datei.
Câmpurile sunt inserate automat când creaţi un cuprins sau inseraţi
informaţii referitoare la document.
Codurile câmpurilor apar între acolade sau între paranteze rotunde.
Pentru a actualiza informaţia dintr-un câmp, acesta trebuie selectat şi apăsată
tasta F9. Pentru a afişa codul unui câmp se apasă tastele SHIFT+F9.
a). b).
Fig. 39. Codul unui câmp (a) şi rezultatul său (b)
32
Programul de calcul tabelar EXCEL
Fereastra programului EXCEL

Programul Microsoft Excel este o aplicaţie de calcul tabelar din cadrul
suitei de programe Microsoft Office. Un program de calcul tabelar permite
introducerea, păstrarea, calcularea şi analizarea datelor, în principal de tip
numeric sau text.
Multe dintre elementele ferestrei Excel 2003 sunt elemente standard şi în
celelalte programe Microsoft (Word, PowerPoint etc). Există totuşi şi
elemente specifice acestei versiuni de Excel.
Fig. 40. Elementele ferestrei EXCEL
Mapa (workbook) reprezintă un fisier creat de aplicaţia Excel.
Fig. 41. Bara de titlu
Bara de titlu afişează numele aplicaţiei şi numele mapei curente.

Bara de meniuri afişează toate meniurile disponibile. Conţinutul
fiecărui meniu poate fi afişat făcând click cu butonul din stânga al mouse-ului
pe numele meniului.
Bara de unelte. Unele comenzi din meniuri au asociate butoane sau
„iconuri”. Aceste butoane pot apărea ca scurtături în bara de unelte.
33
Indicativele coloanelor. Fiecare foaie Excel conţine 256 de coloane.

Fiecare coloană este identificată cu o literă sau o combinaţie de litere.
Indicativele rândurilor. Fiecare foaie da calcul conţine 65.536 de
rânduri. Fiecare rând este identificat printr-un număr.
O celulă este intersecţia unei coloane cu un rând. Fiecare celulă are o
adresă unică. În figura 1 adresa celulei selectate este A1. Chenarul gros din
jurul celulei este denumit indicatorul celulei (cell pointer).
Caseta de nume arată adresa selecţiei curente sau a celulei active.
Bara de formule. Afişează informaţiile introduse în celula curentă. De
asemenea, conţinutul unei celule poate fi editat în bara de formule.
Butoanele pentru navigare permit deplasarea în altă foaie de lucru din
cadrul mapei. De la stânga la dreapta, au următoarele roluri: deplasare la
prima foaie de lucru, deplasare la foaia de lucru anterioară, deplasare la foaia
de lucru următoare, deplasare la ultima foaie de lucru.
Etichetele foilor de lucru separă diferitele foi în cadrul unei mape. În
mod implicit o mapă are 3 foi de lucru, dar acest număr poate fi modificat de
utilizator. O mapă trebuie să conţină cel puţin o foaie de lucru.
Când deschideţi programul Excel în mod implicit este afişată a foaie de
lucru. Fiecare foaie de lucru conţine 65.536 linii şi 256 coloane. Informaţia
din foaia de lucru (text, numere şi formule) este introdusă în diversele celule.
Indicativul coloanelor este reprezentat de o literă sau combinaţie de 2
litere, începând cu A (coloana 1) şi până la IV (coloana 256).
Indicativul rândurilor este reprezentat de un număr întreg între 1 şi
65536.
Navigarea în foaia de lucru

Vă puteţi deplasa în foaia de lucru în diferite moduri.
Pentru a deplasa indicatorul celulei:
• Pentru a activa orice celulă, deplasaţi cursorul mose-ului pe ea şi

faceţi click;
• Pentru a deplasa indicatorul unei celule spre stânga, dreapta, sus sau
jos, utilizaţi săgeţile corespunzătoare de pe tastatură.
Pentru a derula zona de afişare:
Utilizaţi bara de derulare verticală, situată în marginea din dreapta a

ecranului, pentru a mişca în sus sau în jos zona afişată a foii de lucru.
Bara de derulare orizontală, prezentă în marginea de jos a ecranului
serveşte pentru a deplasa în sus şi în jos zona afişată din foaia de lucru.
Tastele PageUp şi PageDown servesc pentru deplasarea indicatorului
celulei cu câte un ecran în sus sau în jos. Alte taste care deplasează celula
34
activă sunt Home, care deplasează selecţia la prima coloană a rândului curent
şi Ctrl+Home care deplasează celula activă în colţul stânga sus al foii de
lucru (celula A1).
Fig. 42. Barele de derulare
Pentru a schimba foaia de lucru curentă:
Efectuaţi click pe eticheta foii de lucru pe care doriţi să o afişaţi.
Introducerea, editarea şi ştergerea datelor

Introducerea datelor într-o celulă
În celulă pot fi introduse trei tipuri de date: text, numere şi formule.
Textul reprezintă orice intrare care nu este număr sau formulă. Numerele sunt
valori utilizate în calcule. Formulele sunt enunţuri, compuse din operatori şi
operanzi.
Obs. Operatorii sunt simbolurile care precizează operaţia (acţiunea) pe
care o va efectua programul asupra operanzilor. Operatorii pot fi:
• matematici:
− „+” adunare;
− „-„ scădere;
− „*” înmulţire;
− „/” împărţire;
− „%” procent (plasat după o valoare);
− „^” ridicare la putere;
• operatori pentru şiruri de caractere:
− „&” cocatenare;
• operatori relaţionali:
− „=” egal cu;
− „<” mai mic decât;
− „>” mai mare decât;
35
− „<=” mai mic sau egal cu;

− „>=” mai mare sau egal cu;
− „<>” diferit de.
• operatori pentru referinţe:
− „:” domeniu, produce o referinţă la toate celulele dintre cele două
referinţe (inclusiv);
− „ „ (spaţiu) intersecţie, produce o referinţă la celulele comune ale
celor două referinţe sau o valoare de eroare (#NULL!) atunci când cele
două referinţe nu au nimic în comun;
− „ , ” uniune, produce o referinţă care include cele două referinţe;
Operanzii pe care Excel îi acceptă în formule pot fi valori, referinţe la
celule sau domenii de celule, nume şi funcţii predefinite, sau definite de
utilizator.
Pentru a insera date într-o celulă faceţi click pe celula în care doriţi să
introduceţi informaţia şi apoi scrieţi data. Punctul de inserare apare în celulă
pe măsură ce scrieţi textul.
a). b).
Fig. 43. Textul poate fi introdus fie în celulă a)., fie în bara de formule b).
Obs. Caracteristica AutoComplete din programul Excel urmăreşte

textul introdus anterior. Dacă primele câteva caractere pe care le introduceţi
se potrivesc unei intrări anterioare din coloana curentă, programul
completează caracterele rămase. Dacă totuşi doriţi scrierea altui text,
continuaţi completarea lui în mod normal şi programul şterge literele cu care
a completat textul.
Selectarea mai multor celule

Celula curentă este denumită celulă activă. Puteţi selecta un grup de
celule adiacente, denumit zonă de celule. Dintre operaţiile care pot fi
executate unei zone de celule enumerăm: mutarea, copierea, ştergerea,
formatarea. O zonă de celule poate fi definită în diverse moduri: selectarea
unor celule adiacente, selectarea câtorva rânduri sau coloane, selectarea
întregii foi de calcul.
Pentru a selecta o zonă:
36
• Plasaţi cursorul mouse-ului deasupra primei celule;

• Cursorul are forma unei cruci mari;
• Faceţi click şi ţineţi apăsat butonul stânga al mouse-ului în timp de
deplasaţi mouse-ul până la ultima celulă pe care doriţi să o selectaţi;
• Eliberaţi butonul.
Pentru a selecta o întreagă coloană sau un întreg rând faceţi click pe
indicativul coloanei sau rândului. Dacă menţineţi butonul mouse-ului apăsat şi
deplasaţi cursorul pe indicativele din vecinătate, vor fi selectate şi alte coloane
sau rânduri.
Pentru selectarea întregii foi de lucru faceţi click pe dreptunghiul gri din
partea stângă sus a foii de calcul.
Fig. 44. Selectarea foii de calcul
Obs. Dacă celulele sau zonele pe care doriţi să le selectaţi nu sunt

adiacente, selectaţi prima celulă (zonă) şi apoi, ţinând apăsată tasta Ctrl
selectaţi si celelalte zone (celule).
Tema
Deschideţi o mapă de lucru nouă.
Completaţi următoarele celule cu valorile indicate:
• A1, Buget lunar;
• A2, Ipotecă;
• A3, Rată maşină;
• A4, Cablu;
• A5, Curent electric;
• A6, Telefon;
• A7, Asigurare;
• A8, Cărţi credit;
• A9, Alimente;
• A10, Gaz;
• A11-A14, lăsaţi-le libere;
• A15, Total cheltuieli lunare;
• A16, Venituri;
• A17, Economii.
Salvaţi mapa de lucru sub numele „buget_lunar”.
Închideţi mapa de lucru.
37
Comenzile tăiere, copiere, lipire

Comenzile de tăiere, copiere şi lipire sunt foarte des utilizate în
programul Excel. Puteţi copia şi / sau tăia rapid informaţia (text, numere sau
formule) din celule şi o puteţi lipi în alte celule. Acest lucru vă economiseşte
timpul pe care l-aţi fi consumat scriind de mai multe ori acelaşi lucru.
Butoanele tăiere, copiere şi lipire sunt situate în bara de unelte standard.
Fig. 45. Bara de instrumente standard
De asemenea, aceste trei comenzi se regăsesc în meniul Edit (vezi figura

46).
Fig. 46. Meniul Edit
Pentru apelarea celor trei comenzi se pot folosi combinaţiile de taste:

• Ctrl+x pentru tăiere;
• Ctrl+c pentru copiere;
• Ctrl+v pentru lipire.
Comanda copiere permite copierea informaţiei selectate din foaia de
calcul şi depozitarea ei în memoria temporară (un fişier temporar de stocare în
memoria calculatorului). Comanda lipire permite selectarea oricărui element
din memoria temporară şi inserarea lui într-o celulă dintr-o foaie de calcul.
Pentru copiere şi lipire:
• Selectaţi celula pe care doriţi să o multiplicaţi;

• Efectuaţi click pe butonul de copiere ( ) din bara de instrumente
standard;
• Chenarul celulei copiate se transformă într-o linie animată întreruptă
(„marching ants”);
• Faceţi click în celula în care doriţi lipirea informaţiei;
• Apăsaţi tasta Enter. Informaţia a fost introdusă în celula selectată.
38
a). b).
Fig. 47. a). Copierea şi b). lipirea informaţiei
Obs. Atenţie dacă lipiţi informaţie în celule care deja conţin date. În
acest caz datele existente sunt suprascrise şi se pierd.
Puteţi copia informaţie din diverse surse, incluzând pagini web, poştă
electronică sau alte aplicaţii Microsoft Office.
Comanda tăiere permite îndepărtarea informaţiei din foaia de calcul.

Informaţia respectivă poate fi lipită în altă celulă dacă operaţia de lipire se
execută înainte de a face orice altă operaţie. Dacă nu lipiţi informaţia imediat,
ea este ştearsă din memoria temporară.
Pentru tăiere şi lipire:
• Selectaţi celula pe care vreţi să o tăiaţi;

• Acţionaţi butonul tăiere ( ) de pe bara de instrumente standard;
• Informaţia din celulă este ştearsă;
• Chenarul celulei se transformă într-o linie întreruptă animată;
• Faceţi click în celula unde doriţi lipirea informaţiei;
• Apăsaţi tasta Enter. Informaţia a fost lipită.
Mutarea informaţiei prin tragere şi aruncare

O altă metodă prin care puteţi muta informaţia dintr-o celulă în alta este
cea numită tragere şi aruncare (drag and drop). Utilizaţi cursorul pentru a
selecta informaţia pe care doriţi să o mutaţi şi apoi trageţi celula în noua zonă.
Pentru tragere şi aruncare:
• Selectaţi celula pe care doriţi să o mutaţi;

• Poziţionaţi cursorul mouse-ului lângă marginea exterioară a celulei
selectate. Cursorul se transformă dintr-o cruce mare albă (vezi figura
48 a), într-o cruce subţire cu săgeţi la capete (fig. 48 b).
39
a). b).
Fig. 48. Modificarea cursorului mouse-ului la operaţiunea de mutare
• Ţinând mouse-ul pe chenarul exterior al celulei click şi menţineţi

apăsat butonul stânga în timp ce trageţi cursorul în noua celulă, unde
doriţi să mutaţi informaţia.
Fig. 49. Mutarea informaţiei
• Eliberaţi butonul mouse-ului şi informaţia este lipită în noua zonă.

Obs. Un caz special de mutare este acela în care dorim să plasăm datele
între alte date existente. Această manevră o numim inserare şi pentru a o
executa procedăm ca în cazul manevrei de tragere şi aruncare cu deosebirea
că tragerea o executăm cu tasta SHIFT apăsată.
Referinţe
Referinţele sunt construcţii care permit identificarea celulelor individuale
sau în grup. Ele precizează locul în care programul va căuta valorile folosite
pentru evaluarea formulelor. Practic, referinţele sunt adrese ale celulelor.
Precizarea unei referinţe la o celulă a unei foi de calcul are la bază
indicativele rândului şi al coloanei la intersecţia cărora se găseşte celula.
Programul Excel acceptă 6 tipuri de referinţe: absolute, relative, mixte,
3D (care adresează date din alte foi de lucru ale aceleiaşi mape), externe (care
adresează date din foi de lucru din alte mape), şi la distanţă (care adresează
date din alte aplicaţii).
Referinţele absolute indică poziţia exactă a unei celule în foaia de lucru.
Notaţia folosită pentru a include o referinţă absolută include caracterul $ şi
indicativul rândului şi al coloanei (ex. $A$1);
Referinţele relative precizează felul în care poate fi găsită o celulă
adresată plecând de la celula care conţine formula. Notaţia folosită pentru a
include o referinţă relativă include indicativul rândului şi al coloanei (ex. A1).
40
Utilizarea referinţelor relative este indicată atunci când dorim să adresăm

celule aflate într-o anumită poziţie faţă de celula care conţine formula, chiar şi
după ce copiem formula în altă parte a foii de lucru;
Referinţele mixte sunt compuse din referinţe absolute pentru o
componentă (rând sau coloană) şi referinţe relative pentru cealaltă
componentă (respectiv coloană sau rând). De exemplu $A1 este o referinţă
mixtă în care referinţa coloanei este absolută iar referinţa rândului este
relativă. Invers, referinţa mixtă A$1 are ca referinţă relativă componenta
coloanei şi componentă absolută referinţa rândului.
Obs. Pentru schimbarea tipului referinţelor, având selectată celula la
care facem referinţa se apasă tasta F4.
Referinţe 3D (referinţe tridimensionale) folosesc pentru accesarea altor
foi de lucru ale aceleiaşi mape. Referinţa 3D are forma
nume_document ! referinţa. De exemplu Sheet1!$A$2 este referinţa 3D
spre celula $A$1 a foii de calcul Sheet1.
Referinţele externe servesc pentru referirea la o foaie de lucru din altă
mapă.
Forma referinţelor externe este:
’cale_mapă[nume_mapă]nume_foaie’!referinţă.
Dacă mapa sursă se găseşte în acelaşi folder cu mapa destinaţie atuncci
referirea poate fi făcută simplificat: [nume_mapă]nume_foaie’!referinţă.
Obs. Atunci când mapa sursă este deschisă, Excel afişează referinţele
externe în prima formă, iar atunci când este închisă, în a doua formă.
Referinţe la distanţă se folosesc pentru accesarea datelor din alte
aplicaţii. Forma acestor referinţe este:
nume_aplicaţie|nume_document!referinţă
Nume
Excel permite identificarea celulelor sau a domeniilor de celule prin
nume. Identificarea prin nume este aplicabilă atât celulelor care conţin valori
constante cât şi celor care conţin formule.
Pentru a fi valid un nume trebuie să respecte următoarele cerinţe:
• Să înceapă cu o literă sau cu caracterul „_”;
• Să conţină numai litere, cifre, caracterul „ . ” şi caracterul „_”;
• Să nu conţină spaţii;
• Se nu fie asemănător unei referinţe;
• Să conţină maxim 256 caractere.
Obs. Numele pot fi compuse atât din majuscule cât şi din minuscule,
programul nefăcând diferenţa între ele atunci când caută un nume.
Tema
Deschideţi mapa „buget_lunar.xls”.
41
Mutaţi cuvântul „Asigurare” din celula A7 în A4 şi cuvântul „Cablu” din

A4 în A7 utilizând comenzile prezentate.
Scrieţi „Ianuarie” în celula C1.
Scrieţi sumele corespunzătoare figurii 50 în coloana C.
Salvaţi şi închideţi fişierul.
Fig. 50. Tema 2
Funcţii predefinite în EXCEL

În Excel sunt definite circa 220 de funcţii.
Funcţii matematice şi statistice

Acest grup include toate funcţiile matematice şi trigonometrice uzuale,
funcţiile statistice precum şi o serie de funcţii speciale.
Rotunjirea numerelor
Trebuie făcută o distincţie foarte clară între rotunjirea pe care programul

o face la formatarea unei celule şi rotunjirea făcută prin funcţii matematice.
La formatare, este rotunjită numai valoarea afişată a numărului, în timp
ce valoarea memorată de Excel rămâne neschimbată. Avantajul este că
valoarea respectivă poate fi utilizată în continuare în calcule fără a pierde
precizie.
La rotunjirea prin funcţii matematice se va pierde automat din precizia
de calcul.
ROUND
Funcţia are 2 argumente: numărul de rotunjit şi numărul de cifre.
Sintaxa funcţiei este ROUND (număr_de_rotunjit, număr_de_cifre).
De exemplu ROUND (3.987, 2) dă 3.99.
Dacă la numărul de cifre se dă valoarea 0, Excel va rotunji numărul la
cel mai apropiat întreg.
42
De remarcat cazul în care numărul de cifre are valoare negativă — de

exemplu ROUND (34655.7,-2) — în acest caz se rotunjesc două cifre la
stânga punctului zecimal, deci se va rotunji la cea mai apropiată valoare de
sute. În acest mod se pot rotunji numere la zeci, sute, mii etc.
Obs. Funcţia ROUND rotunjeşte valorile pozitive între 1 şi 4 în jos, şi pe
cele între 5 şi 9 în sus. Valorile negative între –5 şi –9 sunt rotunjite în jos
(spre –10) în timp ce valorile între –4 şi –1 sunt rotunjite în sus (spre 0).
ROUNDDOWN şi ROUNDUP
Au efect similar cu funcţia ROUND cu excepţia faptului că rotunjirea se
face întotdeauna prin scădere (ROUNDDOWN), respectiv prin adăugare
(ROUNDUP).
Sintaxa funcţiilor este:
ROUNDDOWN (număr_de_rotunjit, număr_de_cifre) şi respectiv
ROUNDUP (număr_de_rotunjit, număr_de_cifre).
MROUND
Funcţia face rotunjirea la cel mai apropiat multiplu al unui număr
oarecare. Admite 2 argumente, numărul de rotunjit şi multiplul la care se face
rotunjirea.
Sintaxa funcţiei este MROUND (număr_de_rotunjit, multiplu).
Spre exemplu, pentru a rotunji numărul 653 la cel mai apropiat multiplu
de 5 se foloseşte expresia MROUND (653, 5). Rezultatul va fi 655.
CEILING
Are efect similar funcţiei MROUND cu excepţia faptului că rotunjirea se
face întotdeauna prin adăugare.
Sintaxa funcţiei este CEILING (număr_de_rotunjit, multiplu).
FLOOR
Are efect similar funcţiei MROUND cu excepţia faptului că rotunjirea se
face întotdeauna prin scădere.
Sintaxa funcţiei este FLOOR (număr_de_rotunjit, multiplu).
Obs. Funcţiile ROUNDUP şi ROUNDDOWN ignoră semnul minus.
MROUND se comportă în acelaşi mod (tratează numerele pozitive şi pe cele
negative în mod identic). Când utilizaţi MROUND cu un număr negativ,
trebuie ca argumentul „multiplu” să fie şi el tot negativ.
INT
Dă partea întreagă a unui număr.
Sintaxa funcţiei este INT(număr).
TRUNC
Trunchează un număr la valoarea dată de al doilea argument care
reprezintă numărul de cifre de după virgulă.
Sintaxa funcţiei este TRUNC (număr, număr_de_cifre).
Diferenţa între ROUNDDOWN şi TRUNC apare numai în cazul
numerelor negative.
43
ODD
Funcţia acceptă un singur argument pe care îl rotunjeşte prin adaos la
cel mai apropiat număr impar.
Sintaxa funcţiei este ODD (număr).
Obs. Atenţie rotunjirea se face prin adaos, ceea ce înseamnă că
rotunjind de exemplu numărul 3.1 se obţine 5.
EVEN
Funcţia acceptă un singur argument pe care îl rotunjeşte prin adaos la
cel mai apropiat număr par (EVEN(2.1)=4).
Sintaxa funcţiei este EVEN (număr).
Grupuri de numere
SUM
Calculează suma numerelor. De obicei se utilizează pentru însumarea
numerelor dintr-un domeniu. În acest caz sintaxa funcţiei este (de exemplu
pentru domeniul A1:B5) SUM (A1:B5). Este valabilă şi precizarea unei
anumite valori ca argument al funcţiei: SUM(A2:A12,B5,429.1,35000)
COUNT
Numără celulele (dintr-un domeniu) care conţin valori numerice.
Sintaxa funcţiei este COUNT(domeniu_1,domeniu_2,...).
COUNTA
Numără celulele (dintr-un domeniu) care conţin orice tip de valoare.
Sintaxa funcţiei este COUNTA(domeniu_1,domeniu_2,...).
COUNTBLANK
Numără celulele (dintr-un domeniu) care nu conţin niciun tip de valoare.
Sintaxa funcţiei este COUNTBLANK(domeniu_1,domeniu_2,...).
Fig. 51. Efectele funcţiilor COUNT, COUNTA şi COUNTBLANK
MAX şi MIN
Aleg valoarea maximă şi respectiv minimă dintr-un domeniu.
Sintaxa este MAX (domeniu) şi respectiv MIN (domeniu).
LARGE şi SMALL
Admit două argumente: domeniul de căutare şi poziţia elementului într-o
listă ordonată de la mare la mic (LARGE) sau de la mic la mare (SMALL).
RANK
44
Admite două argumente obligatorii şi unul opţional.

Sunt obligatorii numărul căutat şi domeniul de căutare. Opţional este
modul de ordonare al listei (de la mic la mare sau de la mare la mic). Implicit
se consideră lista ordonată de la mare la mic (pentru ordonare inversă
argumentul opţional este 1).
Fig. 52. Efectul funcţiilor LARGE, SMALL şi RANK
AVERAGE şi MEDIAN
Average calculează media numerelor dintr-un domeniu. Ignoră celulele
goale sau care au date de tip text.
Median calculează valoarea mediană a unui set de numere. Dacă
presupunem setul respectiv ordonat în mod crescător sau descrescător,
mediana va fi valoarea care este la centrul şirului. Dacă şirul are un număr par
de elemente mediana calculează media celor doua elemente mai apropiate de
centru.
De exemplu, pentru şirul (1, 2, 7, 700, 900), mediana va fi 7 (sunt 5
elemente, elementul central este al treilea, valoarea celui de al treilea element
este 7).
Pentru şirul (1, 2, 7, 700), mediana va fi 4.5 (sunt 4 elemente, cele două
elemente mai apropiate de zona centrală sunt al doilea şi al treilea, respectiv
2+7
având valorile 2 şi 7, = 4.5 ).
2
Funcţii matematice generale

PRODUCT, FACT, POWER, SQRT
Funcţia PRODUCT calculează produsul valorilor dintr-un domeniu.
Sintaxa este PRODUCT (domeniu).
Funcţia Fact (număr) calculează valoarea factorială a numărului dat ca
argument.
Funcţia POWER (număr, putere) ridică numărul furnizat ca prim
argument la puterea indicată de cel de al doilea argument. Poate fi utilizată şi
pentru calculul radicalului de ordinul n dacă puterea este subunitară.
Funcţia SQRT (număr) calculează radicalul argumentului.
45
QUOTIENT şi MOD
Funcţia QUOTIENT (număr_1, număr_2) returnează rezultatul
împărţirii întregi (ignorând restul) între cele două argumente. De exemplu
QUOTIENT (7, 2)=3.
Funcţia MOD (număr_1, număr_2) returnează restul împărţirii între
cele două argumente.
De exemplu MOD (7, 2)=1.
ABS şi SIGN
Funcţia ABS (număr) returnează valoarea absolută a argumentului.
Funcţia SIGN (număr) returnează valoarea 1 dacă argumentul este
pozitiv, 0 dacă argumentul este 0 sau celula este goală şi –1 dacă argumentul
este negativ.
ROMAN
Funcţia permite convertirea unui număr întreg din domeniul [1, 3999] în
numeral roman. De exemplu ROMAN (6)=VI.
FUNCŢII FINANCIARE
Înainte de a discuta despre funcţiile financiare să definim câteva
concepte:
• Valoarea prezentă (present value — PV). Valoarea unei investiţii sau
împrumut la începutul său.
• Valoare viitoare (future value — FV). Valoarea unei investiţii sau
împrumut cândva în viitor.
• Dobândă sau ritm (rate). Ritmul cu care o investiţie sau împrumut
creşte sau scade. O investiţie tipică are dobânda anuală de 5% ceea ce
înseamnă că după un an valoarea viitoare va fi cu 5% mai mare decât
valoarea prezentă.
• Plată (payment — PMT). O sumă de bani vărsată în contul unei
investiţii sau împrumut. De obicei plata se face la aceeaşi perioadă de
timp la care se calculează dobânda (interest).
• Numărul de perioade de plată (number of payment period — NPER).
Numărul de perioade de plată între valoarea prezentă şi valoarea
viitoare a investiţiei sau împrumutului.
De obicei dacă utilizaţi formulele financiare din Excel aveţi câteva dintre
informaţiile de mai sus dar nu pe toate. Poate doriţi să calculaţi cu cât va
creşte o investiţie peste o anumită perioadă de timp. Sau doriţi să ştiţi ce rată
de economisire trebuie să aveţi pentru a obţine o anumită sumă la pensionare.
FV
Funcţia valoare viitoare (future value) vă permite calculul valorii unei
investiţii, presupunând o dobândă fixă.
Sintaxa funcţiei este (parantezele drepte indică argumente opţionale):
FV (dobândă, nr_perioade, plată, [valoare_prezentă], [tip]).
• dobânda reprezintă ritmul de creştere al investiţiei;
46
• nr_perioade este numărul de perioade de plată (de exemplu dacă

dobânda este anuală, atunci pe doi ani numărul de perioade de plată
este 2);
• plata reprezintă suma suplimentară pe care o vărsaţi regulat în cont.
Dacă nu vreţi să adăugaţi nimic, selectaţi 0;
• valoare_prezentă este valoarea iniţială a contului. Dacă omiteţi
această valoare Excel presupune că începeţi cu un cont gol. Prin
urmare, trebuie să adăugaţi o sumă diferită de 0 la plată;
• tip reprezintă timpul la care se face plata suplimentară. Dacă este 0
sau omiteţi această valoare, se consideră că plata se face la sfârşitul
perioadei. Dacă este 1, plata se consideră la începutul perioadei.
De remarcat: Atât plata cât şi valoarea prezentă sunt numere negative
(sau 0), deoarece ambele sunt sume pe care le-aţi plătit. Valoarea returnată de
funcţie va fi pozitivă deoarece reprezintă o sumă pe care o veţi primi.
PV
Valoare prezentă (PV — present value) calculează valoarea iniţială a
unei investiţii sau împrumut.
Sintaxa funcţiei este:
PV (dobândă, nr_perioade, plată, [valoare_viitoare], [tip]).
Scopul funcţiei este de a răspunde la întrebarea: Cât trebuie să fie
investiţia iniţială, în anumite condiţii, pentru a obţine în final o valoare dorită?
PMT, PPMT, IPMT
Funcţia PMT calculează suma de plăţi regulate necesare pentru a achita
un împrumut sau pentru a atinge un anumit nivel al investiţiei.
Sintaxa funcţiei este: PMT (dobândă, nr_perioade, valoare_iniţială,
[valoare_viitoare], [tip]).
Dacă nu specificaţi valoare_viitoare, Excel presupune că este 0, ceea ce
este corect în cazul în care doriţi achitarea unui împrumut.
Argumentul „tip” indică dacă plata se face la începutul perioadei
(valoarea „1”) sau la sfârşitul acesteia (valoare „0”).
Funcţiile PPMT şi IPMT vă permite analizarea modului în care se
repartizează plata periodică pentru un anumit împrumut. PPMT calculează
suma de plată utilizată pentru achitarea împrumutului în sine, pe când IPMT
calculează suma utilizată pentru achitarea dobânzii la acel împrumut.
Sintaxa pentru cele două funcţii este:
PPMT (dobânda, perioada, nr_perioade, valoare_iniţială,
[valoare_viitoare], [tip]);
IPMT (dobânda, perioada, nr_perioade, valoare_iniţială,
[valoare_viitoare], [tip]);
„Perioada” indică la ce perioada de plată se face calculul (de exemplu
valoare 1 se referă la prima rată, valoarea 6 la a şasea rată etc.).
47
NPER
Funcţia calculează timpul necesar pentru achitarea unui împrumut sau
pentru atingerea unei valori a investiţiei.
NPER (dobânda, plata, valoare_prezentă, [valoare_viitoare], [tip]).
RATE
Determină nivelul dobânzii necesar pentru atingerea unei anumite valori.
RATE (nr_perioade, plata, valoare_prezentă, [valoare_viitoare],
[tip], [iniţial]).
Pentru calculul acestei funcţii Excel utilizează un algoritm iterativ.
Argumentul „iniţial” (guess) îi spune cu ce valoare a dobânzii să facă prima
încercare. Dacă nu se specifică altă valoare programul va încerca să rezolve
problema cu o dobândă de 10%. Dacă după 20 de iteraţii nu se reuşeşte
rezolvarea programul va da un mesaj de eroare (#NUM).
Diagrame
Diagramele sunt reprezentări grafice ale datelor dintr-o foaie de lucru.
Programul Excel oferă 14 tipuri de diagrame, fiecare tip având predefinte
o serie de formate (subtipuri).
Diagrama poate fi creată direct în foaia de lucru, pentru a fi afişată şi
salvată ca parte a acesteia (caz în care diagrama se numeşte fixată) sau poate
fi creată ca document separat, în propria sa foaie pentru diagrame. Ambele
tipuri de diagrame sunt legate de datele foii de lucru din care au fost create.
Asta înseamnă că ele vor fi actualizate ori de câte ori actualizăm datele din
foaia de lucru sursă.
Crearea diagramelor
Pentru crearea unei diagrame trebuie în primul rând să selectăm foaia de
lucru care conţine datele care urmează a fi reprezentate. Apoi se selectează
celulele de interes, care conţin datele de interes.
Cea mai simplă metodă pentru crearea unei diagrame o reprezintă
acţionarea butonului ChartWizard. Imediat după acţionarea butonului,
indicatorul mouse-lui se transformă într-un reticul pe care îl plasăm în colţul
din stânga sus al zonei în care dorim să desenăm diagrama.
Apoi, ţinând apăsat butonul stâng al mouse-ului, tragem cursorul până
obţinem un cadru de forma şi dimensiunile dorite.
Nota: Dacă dorim să obţinem un cadru pătrat, în timp ce tragem
cursorul ţinem apăsată tasta SHIFT. Dacă dorim o fereastră aliniată pe
caroiajul celulelor ţinem apăsată tasta ALT.
ChartWizard lucrează în 4 paşi, fiecare afişând câte o fereastră de dialog.
Pasul 1/4
48
Selectarea tipului de diagramă.
Fig. 53. Tipuri predefinite de diagrame
Pasul 2/4
Se selectează domeniul de interes (domeniul în care se află datele ce se
vor reprezenta) precum şi modul în care sunt aranjate datele (respectiv dacă
sunt grupate pe linie sau pe coloană).
Fig. 54. Domeniul de interes
49
Pasul 3/4
Se formatează diagrama.
Fig. 55. Formatarea diagramei
Pasul 4/4
Se alege amplasarea diagramei.
Fig. 56. Amplasarea diagramei
Adăugarea liniilor de tendinţă

Pentru a adăuga linii de tendinţă la o diagramă se selectează seria
respectivă şi se face click dreapta pe ea. Se alege opţiunea Add Trendline. Se
deschide o casetă de dialog care permite selectarea tipului de linie.
50
Fig. 57. Tipuri de linie de tendinţă
Din această casetă se poate cere continuarea liniei pe un anumit număr

de perioade de previziune (forecast) sau regresia liniei (backward) cu până la
0,5 perioade.
Fig. 58. Extinderea liniei de tendinţă
51
Crearea diagramelor combinate

Diagramele combinate sunt diagrame care prezintă valori ce au
semnificaţii diferite, sau între cate există diferenţe foarte mari.
Obs. Nu pot fi combinate decât diagrame de tip 2D.
Pentru a genera diagrame combinate o parte din serii sunt trasate pe axa
Y principală iar celelalte serii pe axa Y1 secundară (trasată în partea din
dreapta a diagramei).
Fig. 59. Datele de generare a diagramei
Se observă că datele reprezentate în figura 59 pot fi grupate în două

categorii:
-1
• date cu ordinul de mărime 10 (zona galbenă);
2
• date cu ordinul de mărime 10 (zona verde);
Dacă încercăm să reprezentăm cele 4 serii în aceeaşi diagramă, primele
două serii vor fi invizibile din cauza ordinului lor de mărime.
Pentru a le reprezenta într-o diagramă combinată, se selectează seriile 3
şi 4 şi se selectează ca axă axa secundară (vezi figura 60).
Rezultatul va fi cel prezentat în figura 61.
Fig. 60. Alegerea seriilor ce vor fi reprezentate pe axa secundară
52
Fig. 61. Diagrama combinată
Tabele
Tabele de o variabilă
Această metodă permite obţinerea unor formule atunci când înlocuim
una dintre variabile cu o serie de valori de intrare.
Celula de intrare reprezintă o celulă referită de formulele testate, care
primeşte, pe rând, valorile de intrare;
Valorile de intrare sunt valorile introduse într-o coloană sau rând (ele
vor fi introduse una după alta în celulele de intrare).
Formula folosită se plasează în funcţie de amplasarea valorilor de
intrare, după cum urmează:
- dacă valorile de intrare au fost plasate într-o coloană, atunci formulele
le plasăm pe rândul de deasupra primei valori, cu prima formulă
aparţinând primei coloane din dreapta valorilor;
- dacă valorile de intrare au fost plasate într-un rând, atunci formulele
le plasăm în coloana din stânga primei valori, cu prima formulă în
celula aparţinând primului rând de sub rândul valorilor.
Rezultatele se obţin în celulele adiacente valorilor de intrare şi
corespunzătoare formulei utilizate pentru generarea lor.
Pentru stabilirea unui tabel cu o singură variabilă:
1. Introducem valorile de intrare într-o coloană sau un rând al foii de
lucru.
2. Introducem formulele care referă celula de intrare, aşa cum am
precizat mai sus.
3. Selectăm domeniul de celule delimitat de valorile de intrare şi de
formule.
53
4. Executăm comanda Table din meniul Data.

5. În caseta de dialog Table introducem referinţa la celula de intrare
(vezi fig. 62).
Fig. 62. Referinţa la celula de intrare
6. Se acţionează butonul OK.

FV(dobândă, perioade, plată, valoare_actuală)
Tabele cu date pentru două variabile

Dacă dorim să urmărim efectele modificării valorilor a două variabile,
din una sau mai multe formule, asupra rezultatelor acestora, folosim un tabel
cu două mulţimi de valori de intrare. Metoda de lucru pentru definirea şi
plasarea valorilor şi formulelor este asemănătoare celei prezentate în
paragraful anterior, cu următoarele deosebiri:
• Sunt necesare două celule de intrare.
• Valorile de intrare sunt plasate într-o coloană şi într-un rând, în aşa
fel încât să delimiteze un domeniul dreptunghiular de celule.
• Formula la care se face referinţă la celulele de intrare va fi introdusă
în celula aflată la intersecţia rândului şi a coloanei care conţin valorile.
• Rezultatele calculării formulei cu diferite valori de intrare vor fi
afişate în celulele domeniului dreptunghiular delimitat de valorrile de
intrare.
Pentru stabilirea unui tabel cu valori pentru două variabile:
1. Introducem într-o celulă formula ale cărei rezultate dorim să le
analizăm. Această formulă va adresa două celule, pe care le numim
celule de intrare.
2. În celulele de sub formulă, dar în aceeaşi coloană cu aceasta,
introducem setul de valori, care vor fi introduse în prima celulă de4
intrare.
3. În celulele de la dreapta formulei, dar în acelaşi rând cu aceasta,
introducem setul de valori, care vor fi introduse în a doua celulă de
intrare.
A fost exemplificată utilizarea tabelelor de două variabile prin folosirea
funcţiei:
54
FV (dobândă, perioada, plata, valoarea_actuală).
Utilizarea scenariilor
Un scenariu este un grup de valori de intrare (celule modificabile) salvat
şi identificat cu un nume indicat de utilizator.
Fiecare grup de modificabile reprezintă o mulţime de ipoteze pe care le
putem aplica modelului din foaia de lucru. În acest fel, putem să observăm
efectul lor asupra modelului studiat. Practic putem defini, într-un scenariu,
până la 32 de astfel de celule.
Componenta Excel care tratează scenariile se numeşte gestionarul de
scenarii (Scenario Manager). El permite crearea scenariilor, aplicarea lor
modelului din foaia de lucru, vizualizarea rezultatelor şi crearea unui raport
rezumativ cu toate valorile de intrare şi cu rezultatele obţinute.
Folosirea scenariilor este utilă în cazul în care este necesară realizarea
unor analize şi / sau prognoze pentru care nu avem date sigure. Pentru a lucra
cu scenarii folosim comanda Scenarios, din meniul Tools.
Crearea unui scenariu

Când creăm un scenariu, specificăm celulele modificabile şi valorile pe
care dorim să le utilizăm în aceste celule. În principiu, aceste celule
modificabile sunt celulele subordonate formulelor importante din modelul
utilizat. Ele trebuie să conţină numai valori, nu formule.
Pentru definirea unui scenariu:
1. Executăm comanda Scenarios, din meniul Tools.
2. În caseta de dialog Scenario Manager, acţionăm butonul Add (vezi
fig. 25).
3. În caseta Add Scenario, se introduce numele scenariului, referinţele
celulelor modificabile din modelul definit (în caseta Changing Cells) şi
eventualele comentarii, apoi se acţionează butonul OK.
4. În caseta de dialog Scenario Values, introducem valorile
corespunzătoare ale celulelor modificabile şi acţionăm butonul OK.
5. Acţionăm butonul OK.
6. Se repetă paşii 2, 3, 4 şi 5 pentru toate scenariile pe care dorim să le
definim.
7. Acţionăm butonul Close, pentru definirea scenariilor.
55
Fig. 63. Caseta de dialoga Scenario Manager
După definirea scenariilor pentru modelul studiat, putm să le aplicăm pe

rând şi să analizăm rezultatele obţinute.
Pentru aplicarea unui scenariu:
2. În caseta pentru dialog Scenario Manager, selectăm scenariul pe
care dorim să-l aplicăm (din caseta pentru listă Scenarios).
3. Acţionăm butonul Show.
Editarea unui scenariu

Editarea unui scenariu existent înseamnă schimbarea valorilor celulelor
modificabile ale scenariului sau adăugarea / ştergerea celulelor modificabile
din scenariu.
Pentru editarea unui scenariu:
2. În caseta de dialog Scenario Manager, selectăm scenariul pe care
dorim să-l edităm (vezi fig. 64).
56
Fig. 64. Editarea unui scenariu
3. Acţionăm butonul Edit.

4. În caseta de dialog Edit Scenario, edităm referinţele celulelor
modificabile şi adăugam comentarii.
6. În caseta de dialog Scenario Values, editămm valorile celulelor
modificabile.
Eliminarea unui scenariu

Atunci când un scenariu nu mai este necesar sau când este greşit, putem
să-l eliminăm din lista de scenarii a modelului aflat în studiu.
Pentru eliminarea unui scenariu:
2. În caseta de dialog Scenario Manager, selectăm scenariul pe care
dorim să-l eliminăm (din caseta pentru listă Scenario).
3. Acţionăm butonul Delete.
Rezumarea unui scenariu

Pentru rezumarea unui scenariu se alege butonul Summary din caseta de
dialog Scenario Manager şi se alege celula în care se află formula.
Se obţine un raport al scenariului respectiv (vezi fig. 65).
57
Fig. 65. Raportul scenariului
Sunt afişate valorile cu care sunt calculate scenariile şi rezultatele

obţinute prin schimbarea valorilor respective.
58
Programul POWERPOINT
Fereastra programului PowerPoint
Microsoft PowerPoint este programul din cadrul suitei Microsoft Office,

care permite realizarea prezentărilor grafice. O prezentare este o combinaţie
de diapozitive (denumite şi slide-uri), rezumate, note şi schiţe, grupate într-un
singur fişier. Puteţi adăuga text, elemente grafice, fotografii, sunet şi imagini
video în diapozitivele pe care le prezentaţi.
Fereastra programului PowerPoint are panouri şi bare de instrumente
care să ajută să creaţi cu uşurinţă prezentările dorite. Cele mai multe dintre
aceste bare de instrumente se regăsesc în toate programele suitei Office, dar
sunt şi unele specifice programului PowerPoint.
Bara de titluri, afişează numele documentului şi numele programului;

Bara de meniuri conţine o listă de opţiuni care permit administrarea şi
personalizarea documentelor.
Bara de instrumente standard conţine butoanele de acces rapid pentru
cele mai utilizate comenzi.
Bara de formatare conţine butoanele utilizate pentru formatare.
Bara de stare afişează poziţia diapozitivului şi tipul afişării în
PowerPoint.
Bara de desen conţine uneltele pentru desenarea liniilor, a formelor şi a
obiectelor grafice.
Panoul de acţiune, localizat în partea din dreapta a ecranului, vă permite
să selectaţi activităţile din diferite categorii şi vă permite să vă îmbunătăţiţi
prezentarea în câţiva paşi. Vă asigură acces rapid la cele mai utilizate acţiuni
şi caracteristici din PowerPoint.
Panoul pentru schiţe şi diapozitive vă permite vizualizarea prezentării
în modul schiţă, ca şi afişarea diapozitivelor din prezentare.
Help vă permite accesul rapid la secţiunea de ajutor.
Modul implicit de prezentare a ferestrei PowerPoint este cel Tri-Pane

View. Această vă permite să vedeţi simultan diversele elemente ale
prezentării.
59
Fig. 66. Afişarea tri-pane
Panourile schiţă şi diapozitive sunt localizate în partea stângă a

ecranului. Prin executarea de click pe etichetele respective se comută între
diferitele moduri de afişare ale prezentării (vezi fig. 42).
Fig. 67. Etichetele modului de prezentare
Puteţi opta pentru a afişa sau nu bara de unelte. Faceţi click în meniul
View şi alegeţi comanda Toolbar. Alegeţi care dintre barele de instrumente
să fie afişate şi care nu.
Butoanele de selectare a modului de afişare din colţul stânga-jos al
ecranului vă permite să alegeţi 3 moduri de afişare: vedere normală, vedere de
sortare a diapozitivelor, prezentare.
Fig. 68. Selectarea modului de afişare
Vedere normală conţine panoul Schiţă şi Diapozitive în partea

stângă, panoul Diapozitiv în zona centrală şi panoul de acţiune în partea
dreaptă.
60
Afişarea tip schiţă prezintă textul prezentării pentru a putea fi uşor

editate pe când afişarea tip diapozitiv prezintă textul şi imaginile grafice ale
diapozitivului curent. În partea de jos a zonei centrale se găseşte zona pentru
note.
Fig. 69. Afişarea tip schiţă
Puteţi afişa sau nu panoul de acţiuni în modul afişare normală, selectând

meniul View şi apoi comanda Task Pane.
Modul de afişare sortare a diapozitivelor vă permite să vedeţi
versiuni micşorate ale diapozitivelor create. Puteţi şterge, copia şi muta
diapozitivele în acest mod de afişare.
Modul de afişare prezentare vă permite să afişaţi prezentarea aşa
cum îi va apare publicului.
Panoul de acţiuni.
Panoul din PowerPoint este localizat în partea dreaptă a ecranului. În
acest panou săgeata îndreptată în jos din colţul dreapta-sus vă permite să
selectaţi diferite meniuri şi instrumente.
În mod implicit, la lansarea programului PowerPoint, se deschide panoul
de acţiuni.
61
Fig. 70. Panoul de acţiuni
Dacă nu este afişat panoul de acţiuni, puteţi accesa acest panou din
meniul View à Task Pane.
Fig. 71. Afişarea panoului de acţiuni
Crearea unei noi prezentări

Programul PowerPoint oferă trei căi pentru a începe o nouă prezentare:
prezentare goală (blank presentation); prezentare utilizând un model (from
design template); utilizând „vrajitorul” (autocontent wizard).
Un diapozitiv implicit are o casetă pentru inserarea titlului şi una pentru
inserarea subtitlului. Puteţi selecta diverse tipuri de diapozitive.
62
Fig. 72. Formatul implicit al unui diapozitiv
Fig. 73. Alegerea formatelor diapozitivelor
După ce aţi selectat un format pentru diapozitiv puteţi adăuga text,

imagini grafice sau alte elemente. Puteţi face acest lucru utilizând „elemente
63
de substituire” (placeholders), reprezentând spaţii în diapozitiv, în care puteţi

adăuga conţinutul.
Pentru a salva prezentarea selectaţi meniul File à Save.
Fig. 74. Salvarea unei prezentări
Inserarea fisierelor audio

Intr-o prezentare putem insera fisiere de tip audio (.wav, .mp3 etc.),
fisiere ce pot fi rulate in fundal pe tot parcursul prezentarii sau numai pentru
un numar oarecare de slide-uri.
Pentru a putea fi redate aceste fisiere este necesar ca sistemul pe care va
fi rulata prezentarea sa dispuna de placa de sunet si dispozitive de redare
audio (boxe sau difuzor intern).
Pentru a insera un fişier de tip audio se selectează meniul Insert şi se dă
comanda Movies and Sounds.
64
Fig. 75. Inserarea fişierelor audio
Se selectează fişierul (vezi figura 51).
Fig. 76. Selectarea fişierului
Se alege modul în care va fi pornită redarea fişierului (figura 52).
65
Fig. 77. Selectarea modului de pornire a redării
Se stabilesc opţiunile de redare.
Fig. 78. Opţiuni de redare
Fig. 79. Durata de redare a fişierului
Se stabileşte durata de redare a fişierului audio (figura 54).

La pornirea prezentării, în funcţie de setările alese, fişierul este redat.
66
Programul OUTLOOK
Conturi POP şi IMAP

POP şi IMAP sunt două protocoluri pe care le utilizează programele de
e-mail pentru a accesa poşta stocată pe alte calculatoare decât cel de pe care
se lucrează (remote computers).
Marea majoritate a utilizatorilor îşi accesează poşta prin protocolul POP
(Post Office Protocol). Acesta descarcă poşta pe calculatorul de pe care este
accesată.
Protocolul IMAP (Internet Message Access Protocol) păstrează poşta pe
calculatorul care este serverul de e-mail.
Contul de tip POP

Un cont POP descarcă în mod implicit poşta pe calculatorul
dumneavoastră local. Deseori, atunci când un mesaj este descărcat, este şters
de pe serverul de poştă al furnizorului de servicii de internet (IPS-Internet
Provider Service). Acest lucru va face să nu puteţi citi acelaşi mesaj atunci
când accesaţi poşta de pe alt calculator. Unii clienţi de mail vă permit să cereţi
serverelor POP să păstreze mesajele şi pe calculatorul server pentru o
anumită perioadă de timp. Astfel, puteţi accesa acelaşi mesaj de pe diferite
calculatoare.
Avantajul protocolului POP este că puteţi accesa mesajele chiar dacă nu
sunteţi conectat la internet, ceea ce este favorabil în cazul în care accesaţi
internetul prin acces de tip dial-up.
Dezavantajul constă în dificultatea de a păstra sincronizate mai multe
calculatoare. Fie stabiliţi unul dintre calculatoarele pe care lucraţi ca fiind
calculator principal, fie descărcaţi toate mesajele pe fiecare dintre
calculatoare.
Contul de tip IMAP

Este preferabil pentru accesarea poştei de pe mai multe calculatoare
pentru că lasă toate mesajele pe serverul de poştă al furnizorului de servicii
internet. Acest lucru permite citirea unui mesaj indiferent de pe ce calculator
este accestă poşta. Mesajele nu sunt copiate pe calculatorul de pe care accesaţi
poşta decât dacă le copiaţi dumneavoastră.
Deoarece cu IMAP mesajele sunt păstrate pe calculatorul server fără
limită de timp, unii furnizori de servicii nu acceptă conexiunile de tip IMAP.
Mulţi furnizori de servicii oferă o limită a spaţiului de stocare, limită care de
obicei este prea mică în comparaţie cu necesităţile utilizatorului.
De exemplu o limită de 5 MB poate părea mare, dar este rapid umplută
dacă primiţi câteva mesaje pe zi, în special dacă acestea au ataşate fişiere de
poze. Deseori se poate consuma 0,25 MB cu o singură fotografie.
Dacă limita de stocare este atinsă, mesajele care vă sunt adresate în
continuare se reîntorc la expeditor.
67
Programul OUTLOOK
Este recomandabil să aveţi cel puţin 10MB pentru stocarea mesajelor şi

să urmăriţi îndeaproape gradul de umplere al acestui spaţiu.
Dezavantajul protocolului IMAP constă în necesitatea de a fi conectat la
internet pentru a avea acces la mesaje (u excepţia cazului în care le descărcaţi
pe calculatorul local).
Crearea unui cont în Microsoft Outlook

Din meniul principal se selectează menuil Tools à E-mail Account,
selectaţi Add a new e-mail account, Next.
Selectaţi tipul de protocol de e-mail. Majoritatea furnizorilor de servicii
de internet utilizează protocolul de tip POP 3.
Selectaţi Next, introduceţi numele şi apoi adresa de e-mail.
Fig. 80. Caseta E-mail Accounts
Introduceţi informaţiile referitoare la „incoming mail server” pe care le

aveţi de la furnizorul dumneavoastră de servicii internet sau de la furnizorul
de servicii de poştă electronică.
Introduceţi informaţiile referitoare la „outgoing mail server” pe care le
aveţi de la furnizorul dumneavoastră de servicii internet sau de la furnizorul
de servicii de poştă electronică.
Introduceţi numele de utilizator (user name).
Deselectaţi caseta de inserare automată a parolei (Remember password).
Testaţi informaţia pe care aţi introdus-o în caseta de dialog prin alegerea
butonului Test Account Settings pentru a vă confirma că este validă.
Acţionaţi butoanele Next şi Finish.
68
Programul OUTLOOK
Prezentarea generală a programului Microsoft

Outlook
Microsoft Outook reprezintă un manager de informaţii (PIM – Personal
Information Manager), parte componentă a suitei de programe Micrtosoft
Office. Deşi Outlook este utilizat în principal ca aplicaţie de e-mail, include şi
alte câteva aplicaţii ca: administrator de contacte şi activităţi, calendar
interactiv, jurnal etc.
Fig. 81. Fereastra Outlook
În fereastra Outlook se disting următoarele zone (vezi figura 56):

1) Vederea „Outlook Today” reprezintă vederea implicită din Outlook.
Prezintă informaţii sintetice desprea activităţile programate în ziua
respectivă, precum şi în zilele următoare, numărul de mesaje din cutia
poştală etc.
2) Meniul principal. Din acest meniu se pot alege comenzile File, Edit, View,
Go, Tools, Action, şi Help.
3) Bara de unelte. În outlook sunt trei bare de unelte: Standard; Advanced şi
Web. Fiecare dintre acestea poate fi afişată selectând comenzile View à
Toolbars.
4) Meniul Help, localizat în colţul din dreapta-sus la ecranului.
5) Panoul de navigare. De aici se poate accesa poşta, calendarul, agenda de
contacte şi activităţile.
69
Programul OUTLOOK
a) Poşta. În această secţiune puteţi accesa Caseta poştală de intrări,

Elemente trimise, precum şi celelalte dosare de e-mail. Un dosar de poştă
este activ atunci când este afişat în modul evidenţiat şi conţinutul său
este afişat în partea dreaptă a ecranului.
b) Calendarul. În această secţiune puteţi introduce programările pentru
şedinţe sau întâlniri, în diverse formate (zilnic, săptămânal, lunar). În
Outlook puteţi programa întâlniri repetate (reocuring appointment) şi vă
puteţi stabili alarme pentru amintirea întâlnirilor.
c) Contactele. Reprezintă în principal o agendă electronică în care puteţi
stoca informaţii referitoare la numere de telefon, adrese fizice şi adrese
de poştă electronică, imagini, comentarii etc.
d) Activităţile. În această secţiune se pot crea listele de activităţi (to-do
lists) pentru a monitoriza activităţile importante. Secţiunea este conectată
la secţiunile Calendar şi Mail, permiţând programului să genereze liste
bazate pe elemente din aceste secţiuni ale programului.
Panoul de navigaţie şi cel de citire

Fereastra Outlook are două panouri principale, cel de Navigaţie şi cel de
Citire. Acest lucru vă permite să schimbaţi modul în care afişaţi fereastra
respectivă astfel încât să fie în conformitate cu preferinţele dumneavoastră.
Fig. 82. Panourile „Navigaţie” şi „Citire”
70
Programul OUTLOOK
Panoul de citire permite citirea mesajelor fără a fi necesar ca acestea să

fie deschise într-o nouă fereastră prin dublu click. Atunci când selectaţi un
mesaj Outlook vă permite să îl previzualizaţi în panoul de citire.
Totuşi comoditatea are preţul ei. Panoul de citire prezintă un ridicat risc
în privinţa securităţii. Atunci când este activat, Outlook deschide automat
ultimul mesaj primit în Inbox atunci când deschideţi Outlook. Dacă acest
mesaj este virusat atunci sunteţi vulnerabili ori de câte ori deschideţi Outlook.
Din acest motiv, puteţi alege să dezactivaţi panoul de citire, astfel încât să
puteţi şterge orice mesaj care arată suspect.
Pentru a dezactiva panoul de citire:
Selectaţi meniul View à Reading Pane din meniul principal.
Selectaţi opţiunea Off.
Pentru a activa panoul de citire:
Selectaţi meniul View à Reading Pane din meniul principal.
Selectaţi opţiunea de poziţionare Bottom sau Right.
Panoul de navigare este afişat în partea stângă a ferestrei Outlook. Din
acest panou aveţi acces la secţiunile Mail, Calendar, Contacts şi Tasks.
Pentru a activa / dezactiva panoul de navigare selectaţi meniul View à
Navigation Pane. Atunci când lângă titlul Navigation Pane apare un semn
de bifare, acest panou este activat.
Secţiunea contacte
Deşi majoritatea utilizatorilor utilizează Outlook numai drept client de
e-mail, acest program vă poate servi şi pentru organizarea contactelor, ca o
agendă electronică foarte detaliată.
Secţiunea contacte vă permite să stocaţi nume, adrese fizice, adrese de
e-mail, numere de telefon şi orice alte informaţii legate de contactele
dumneavoastră.
Pentru a accesa secţiunea contacte

Deschideţi Outlook şi faceţi click pe Contacts în panoul de navigaţie
(vezi figura 58).
Pentru a comuta între diversele moduri de fişare a informaţiei despre un
contact selectaţi o opţiune din cadrul Current View (vezi figura 58. b):
• Adress Cards: Afişază o porţiune a informaţiei inserată pentru
contactul respectiv.
• Detailed Adress Card: Afişază majoritatea informaţiei disponibile.
• Phone List: Afişează numele contactului, numele companiei şi
numărul de telefon.
• Category: Afişează contactele şi le grupează pe categorii, aşa cum
le-aţi creat iniţial.
71
Programul OUTLOOK
• Company: Afişează toate contactele pe rânduri şi grupează toate

contactele care lucrează pentru o numită companie.
• Location: Afişează contactele şi le grupează pe baza adresei.
a). b).
Fig. 83. Secţiunea contacte (a)
şi modul de afişare al informaţiilor din această secţiune (b)
Crearea unui contact nou

Pentru a crea un contact nou este necesar să introduceţi informaţie
într-un formular cu o multitudine de câmpuri. Cu cât veţi completa mai multe
câmpuri, cu atât Outlook Contact vă va putea să organizaţi mai bine
informaţia.
Pentru a crea un contact nou selectaţi secţiunea Contact din panoul de
navigaţie şi apoi selectaţi comanda New din bara de unelte. Va apare un
formular gol pentru a putea fi completat cu informaţie.
Pentru a completa informaţia ţineţi seama de următoarele lucruri:
• dacă un câmp are un buton, faceţi click pe acest buton pentru a
deschide o casetă de dialog în care puteţi insera informaţia;
• dacă un câmp are o săgeată îndreptată în jos, faceţi click pe aceasta
pentru a deschide opţiuni secundare.
După ce aţi completat informaţiile faceţi click pe butonul Save and
Close pentru a salva şi închide caseta de introducere a noilor contacte, sau pe
72
Programul OUTLOOK
butonul Save and New pentru a salva contactul curent şi a introduce un nou
contact (vezi figura 59).
Fig. 84. Salvarea unui contact
Editarea şi ştergerea unui contact

Lucrând cu contacte, mai devreme sau mai târziu, va apare necesitatea de
a şterge sau de a edita informaţiile pe care le-aţi introdus pentru un contact.
Pentru a edita un contact, selectaţi-l şi plasaţi cursorul în câmpul pe care
doriţi să-l editaţi. Ştergeţi sau modificaţi informaţia după dorinţă. Acest lucru
poate fi făcut în oricare dintre tipurile de vederi ale contactelor.
Pentru a şterge un contact, selectaţi-l şi apăsaţi butonul Delete din bara
de unelte, sau faceţi click pe contactul respectiv şi selectaţi comanda Delete
din meniu.
Crearea listelor de distribuţie

Listele de distribuţie vă permit expedierea de mesaje mai multor
persoane, fără a fi necesar ca de fiecare dată să introduceţi adresa fiecărei
persoane.
Pentru a crea o listă de distribuţie, selectaţi secţiunea Contacts, alegeţi
comanda File à New à Distribution Lists. Daţi un nume acestei liste de
distribuţie în câmpul Name. Click pe comanda Select Members. Dublu click
pe un nume pentru a-l adăuga listei sau selectaţi membrii şi apoi apăsaţi
butonul Members. Click OK (vezi figura 60).
73
Programul OUTLOOK
Fig. 85. Crearea unei liste de distribuţie
Pentru a introduce un membru care nu este în lista de contacte faceţi

click pe Add New.
Click pe Save and Close. Lista de distribuţie va apare în secţiunea
Contacts.
Transmiterea unui mesaj către o listă de distribuţie

Click pe icon-ul Mail din panoul de navigaţie.
Click pe comanda New din bara de unelte. Apare fereastra de editare a
unui mesaj nou (Untitled Message).
Click To... şi apare caseta de dialog pentru selectarea numeleor.
Selectaţi lista de distribuţie.
Apăsaţi butonul To... în secţiunea destinatar (Message Recipients).
Click OK şi apoi introduceţi mesajul. Click Send pentru a transmite
mesajul.
74
Programul OUTLOOK
Fig. 86. Transmiterea unui mesaj spre o listă de contacte
Transmiterea unui mesaj nou

Pentru a transmite un mesaj nou faceţi click pe butonul Mail din panoul
de navigare. Astfel accesaţi poşta electronică. Click pe butonul New din bara
de unelte şi va apare fereastra de editare a unui mesaj nou (Untitled Message).
Introduceţi adresa de e-mai la persoanei căreia vreţi să-i transmiteţi mesajul în
caseta To..., introduceţi subiectul mesajului în caseta Subject, scrieţi mesajul
în caseta Message Body. După aceasta selectaţi butonul Send de pe bara de
unelte. Fereastra de editare a mesajului dispare şi mesajul este transmis.
Fig. 87. Transmiterea unui mesaj
75
Programul OUTLOOK
Pentru a vedea mesajele transmise mergeţi la secţiunea Mail din panoul

de navigaţie şi deschideţi dosarul Sent Items.
Fig. 88. Reeditarea mesajelor transmise
Un mesaj poate fi returnat ca nelivrat (undeliverable) dacă destinatarul

are căsuţa poştală plină, dacă aţi introdus o adresă greşită, sau dacă mărimea
mesajului este prea mare pentru ca acesta să poată fi transmis.
Transmiterea unui mesaj către o listă de distribuţie

Click pe icon-ul Mail din panoul de navigaţie.
Click pe comanda New din bara de unelte. Apare fereastra de editare a
unui mesaj nou (Untitled Message).
Click To... şi apare caseta de dialog pentru selectarea numeleor.
Selectaţi lista de distribuţie.
Apăsaţi butonul To... în secţiunea destinatar (Message Recipients).
Click OK şi apoi introduceţi mesajul. Click Send pentru a transmite
mesajul.
Citirea unui mesaj şi transmiterea unui răspuns

Pentru a citi mesajele selectaţi dosarul Inbox din panoul de navigaţie.
Dacă numele dosarului este accentuat (bold) acest lucru vă indică faptul că
aveţi mesaje necitite. Numărul dintre paranteze în dreapta cuvântului Inbox,
vă indică numărul de mesaje din acest dosar.
Dacă faceţi click pe un mesaj Outlook îl va afişa în panoul de citire (dacă
acest panou nu a fost dezactivat).
Dacă faceţi dublu click pe un mesaj, acesta va fi deschis într-o nouă
fereastră.
Pentru a răspunde unui mesaj (Reply) selectaţi butonul Reply din bara de
unelte, având deschis mesajul căruia vreţi să-i răspundeţi. Outlook va crea un
răspuns preadresat spre adresa de e-mail de la care vine mesajul.
76
Programul OUTLOOK
Fig. 89. Răspunsul la un mesaj
Introduceţi textul răspunsului în fereastra de editare şi apoi selectaţi

butonul Send.
Se obişnuieşte ca mesajul original (sau cel puţin prima parte a sa) să fie
păstrată în mesajul de răspuns. Răspunsul propriu-zis se scrie deasupra
mesajului original.
Organizarea căsuţei poştale utilizând dosare personalizate

Atunci când dosarul Inbox ajunge să conţine foarte multe mesaje veţi
descoperi că este avantajos să vă organizaţi căsuţa poştală utilizând dosare
personalizate. Outlook creează câteva dosare implicite şi vă dă posibilitatea
de a crea şi dosare personalizate.
Pentru a crea un dosar personalizat, faceţi click în locul din secţiunea
Mail în care doriti să fie creat acest dosar, selectaţi comanda New à Folder,
stabiliţi numele dosarului în câmpul Name şi apăsaţi butonul OK (vezi figura
65.a).
Pentru a deschide (expanda) un dosar personal faceţi click pe semnul (+)
din stânga titlului dosarului (vezi figura 65.b).
Pentru a muta mesajele din Inbox într-un dosar personal, selectaţi
mesajul, ţineţi apăsat butonul din stânga al mouse-ului şi mutaţi mesajul
deasupra dosarului personal, până când numele dosarului apare evidenţiat.
Dacă daţi acum drumul butonului mouse-ului, mesajul este mutat în dosarul
ales (vezi fig. 65. c).
77
Programul OUTLOOK
a). b). c).

Fig. 90. Crearea (a), deschiderea (b)şi completarea (c) unui dosar personal
Crearea unei semnături de e-mail

O semnătură constă dintr-un text şi / sau o imagine care sunt inserate
automat la sfârşitul mesajelor transmise.
Puteţi crea mai multe semnături, pentru diferite grupuri de destinatari
(parteneri de afaceri, clienţi, prieteni etc.). De obicei semnăturile de e-mail
conţin numele, funcţia şi datele de contact oficiale.
Pentru a crea o nouă semnătură selectaţi meniul Tool à Option şi apoi
eticheta Mail Format. Selectaţi butonul Signatures din secţiunea Signatures
şi apoi butonul New. Introduceţi o denumire pentru semnătură (în figura 66
denumirea semnăturii este „Business”).
78
Programul OUTLOOK
Fig. 91. Denumirea noii semnături
Selectaţi butonul Start with blank signature. Dacă aveţi deja o

semnătură stabilită o puteţi utiliza ca model (în acest caz selectaţi Use this
existing signature as a template).
Click Next şi va apare caseta de dialog pentru editarea semnăturii.
Scrieţi şi formataţi textul pe care doriţi să-l utilizaţi ca semnătură. Click pe
butonul OK şi apoi Finish.
Utilizarea unei semnături diferite

Puteţi comuta între diferitele semnături pe care le utilizaţi în funcţie de
destinatar.
Pentru aceasta faceţi click dreapta oriunde în semnătura curentă a unui
mesaj nou şi va apare o listă cu semnăturile definite.
Selectaţi semnătura pe care doriţi să o utilizaţi (vezi figura 67).
Fig. 92. Selectarea unei semnături
79
Programul OUTLOOK
Definirea unei semnături ca implicită

Pentru ca o semnătură să apară în mod automat atunci când scrieţi un
mesaj nou selectaţi comanda Tools à Options din meniul principal. În caseta
de dialog care se deschide selectaţi eticheta Mail Format. Selectaţi
Signature for new messages şi apoi alegeţi semnătura pentru noile mesaje
din lista care apare.
Dacă doriţi să aveţi semnături diferite pentru mesajele noi faţă de
mesajele pe care le expediaţi cu Forward sau Reply selectaţi la opţiunea
Signatures for replies and forwards o altă semnătură.
Fig. 93. Alegerea semnăturilor în funcţie de mesaj
Click pe butonul OK.
Sortarea, căutarea, tipărirea şi ştergerea mesajelor

Sortarea mesajelor
Selectaţi secţiunea Mail în panoul de navigaţie şi selectaţi apoi dosarul
Inbox. Faceţi click pe unul dintre antetele mesajelor pentru a sorta mesajele
după acel antet.
De exemplu:
80
Programul OUTLOOK
• From sortează mesajele în ordine alfabetică a expeditorului;

• Received sortează mesajele în ordinea primirii;
• Size sortează mesajele în funcţie de dimensiune.
Fig. 94. Sortarea mesajelor
Căutarea unui mesaj

Inbox. Faceţi click pe butonul Find din bara de unelte. Introduceţi cuvintele
pe care doriţi să le căutaţi în câmpul Look for.
Fig. 95. Căutarea unui mesaj
Selectaţi dosarul în care doriţi să se facă această căutare.

Acţionaţi butonul Find Now. Outlook returnează o listă de mesaje care
conţin cuvintele căutate.
Tipărirea unui mesaj

Inbox. Selectaţi mesajul pe care doriţi să-l tipăriţi şi apoi din meniul principal
daţi comanda File à Print. Selectaţi butonul OK.
Ştergerea unui mesaj

Inbox. Selectaţi mesajul pe care doriţi să-l ştergeţi şi acţionaţi butonul Delete
din bara de unelte sau selectaţi comanda File à Delete din meniul principal.
81

Curs Suport

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Curs Suport

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sisteme de operare

Fig. 1. Tastatură clasică

În plus, pe tastatură există 3 LED-uri indicatoare corespunzătoare stărilor

4. Facilitează utilizatorului dezvoltarea de noi aplicaţii;

Butoanele, barele şi casetele unei ferestre

Fig. 2. Elementele ferestrei

Bara de titlu — afişează numele fişierului curent şi denumirea

rapid în cadrul unui document.

Fig. 4. Bara de operaţii

Atributele barei de operaţii sunt prezentate în figura 5.

Fig. 5. Atributele barei de operaţii

Aceste atribute sunt:

de lucru şi nu poate fi deplasată. Dacă opţiunea este dezactivată, bara

taskbar on the top of other windows). Întotdeauna bara este poziţionată

fişierele deschise cu acelaşi program sunt grupate sub un singur buton.

programelor care permit lansarea rapidă sunt afişate.

à Ascunde pictogramele inactive (hide inactive icons). Ascunde sau nu

Fig. 6. Moduri de afişare a ferestrelor

Ferestrele în cascadă (cascade windows) sunt aranjate una peste alta

Ferestrele sub formă de dale (tile horizontally / vertically) sunt

Programul Windows Explorer

Fig. 7. Fereastra programului Windows Explorer

Fig. 8. Selectarea fişierelor prin încadrare

Utilizarea programului WinRAR

Formatul RAR permite arhive de tip solid, caracterizate de comprimare

Arhivele de tip volum reprezintă arhive împărţite în fişiere de dimensiuni

Fig. 9. Fereastra WORD implicită

Bara de titlu – afişază numele documetului, urmat de numele

Marcajul de sfârşit de document – Indică sfârşitul documentului.

Meniurile de tip jaluzea (Pull-Down)

Fig. 11. Alegerea unei comenzi din meniul de tip jaluzea

Fig. 12. Meniu cascadă

Comenzile mai puţin utilizate sunt iniţial ascunse la afişare în meniul

Fig. 13. Săgeţi duble în meniul jaluzea

Utilizarea panoului de activitate

Fig. 14. Deschiderea manuală a panoului de activitate

Pe bara superioară a panoului de activitate se disting butoane de navigare

Tăiere, copiere şi lipire

Fig. 16. Butoanele tăiere, copiere, lipire

Comanda tăiere (cut) scoatere textul selectat din document şi îl plasează

tăiere, cu deosebirea că textul selectat rămâne şi în locul iniţial din

Lucrul cu blocuri de text

Tăierea şi lipirea unui bloc de text

• Selectaţi textul dorit;

Copierea şi lipirea unui bloc de text

• Selectaţi textul dorit;

Fig. 17. Opţiuni de formatare

Tragere şi aruncare (Drag and Drop)

Metoda „drag and drop” permite mutarea textului selectat cu ajutorul

Utilizarea caracteristicii AutoCorrect

• Selectaţi opţiunea AutoCorrect din bara de meniuri. Se deschide

Fig. 18. Opţiunile casetei de dialog AutoCorrect

Dacă a fost făcută o schimbare pe care nu o doreaţi, plasaţi cursorul

Fig. 19. Indicatorul de revenire la autocorectare

Fig. 20. Caseta de dialog Find and Replace

Fig. 21. Butoanele pentru alinierea textului

Pentru aliniere selectaţi textul şi apoi acţionaţi butonul corespunzător.

Alinierea la centru este utilizată pentru scrierea titlurilor. De asemenea se

Alinierea bilaterală (atât la stânga cât şi la dreapta) reprezintă cel mai

• Click pe comanda Format din bara de meniuri;

Fig. 22. Caseta de dialog corespunzătoare comenzii „Paragraph”

• Selectaţi spaţierea dorită din opţiunea „Line spacing”.

Fig. 23. Alegerea spaţierii liniilor

recomandabilă pentru textele ce urmează a fi tipărite în vederea corecturii.