Parintii sunt primii educatori ai copilului lor

Adesea am auzit diferite persoane minunandu-se si intrebandu-se ce invata copiii la scoala de sunt
asa de indisciplinati, needucati si au un comportament care deranjeaza dar si frapeaza prin agresivitate
si limbaj.Educatia incepe de acasa, din familie, din primele zile de viata ale copilului si copilul nu este
altceva decat oglinda, copia fidela a parintilor, primii lui educatori. De asta se si pomeneste uneori, de cei
"sapte ani de acasa".
De multe ori, din prea multa iubire ori din nestiinta, din lipsa de informare sunt si parinti care
gresesc ori care nu stiu ce sa faca ori cum sa procedeze in anumite situatii. Trebuie insa tinut cont de
faptul ca autoritarismul parintilor poate anihila actiunile spontane ale copilului asa cum rasfatul
exagerat sufoca personalitatea viitoare a copilului.
Acasa, intre parinti si imitandu-i pe parinta, facand ceea ce vad ca fac si ei, copilul isi formeaza
anumite obiceiuri si deprinderi pe care le va respecta toata viata. Primele deprinderi igienice se invata de
la parinti. Copilul trebuie sa-i vada pe parinti spalandu-se pe dinti si parintii au datoria sa le explice de
ce o fac.
Daca un copil, la masa, isi vede parintii punand zarzavatul din ciorba pe marginea farfuriei, ca pe
un gunoi, asa va face si el deoarece el nu stie ca, de fapt, renunta la vitaminele si mineralele sau fibrele a
ceea ce inconstient indeparteaza din farfurie pentru ca asa a vazut ca fac cei din jurul lui.
Copilul nu va bea ceai sau alte lichide daca parintii nu beau si ei in fata copilului, daca nu lauda si
nu explica la ce este bun si de ce trebuie baut.
Nu va amagiti spunandu-va ca este prea mic si nu intelege si nu pricepe. Intelege si pricepe totul si
speculeaza toate momentele de slabiciune ale parintilor.
Nu va lasati pacaliti de crizele lui de incapatanare si nu ganditi ca asta este o dovada de caracter
puternic si ca in viata va obtine tot ce-si doreste pentru ca stie sa se impuna. Rationamentul este total
gresit si nu-i va ajuta cu nimic mai tarziu, in viata. Intotdeauna va pierde cand va incerca sa obtina ceva
pentru ca asa crede el ca i se cuvine si nu ca merita.
Nu-i promiteti copilului luna de pe cer ca sa manance tot din farfurie, ca sa invete o poezie ori ca sa
fie cuminte pentru ca s-ar putea ca intr-o zi sa va trimita sa i-o aduceti si atunci ce faceti?
Explicati-i copilului, cu calm si multa rabdare, de ce trebuie sa faca un anumit lucru, la ce-i
foloseste ori la ce-l ajuta si el va intelege. Rasplatiti-l numai cand este cazul dar fara risipa si explicati-i
de ce o faceti.
 Greselile parintilor in educatia copiilor

Sfaturi pentru parinti

Exista anumite gesturi si atitudini care sunt gresite si care pun la indoiala iubirea neconditionata a
parintilor fata de copil. Acestea sunt:

Sa-ti exprimi aprobarea doar atunci cand copilul este bun. Facand astfel, înseamna ca-ti iubesti copilul
conditionat.
 Sa-ti ameninti copilul în încercarea de a-l corecta.
 Sa exprimi o atitudine critica.
Sa tipi sau sa strigi la copil.
 Sa-ti exprimi, prin cuvinte sau privire, dezamagirea sau
neplacerea.
 Sa te superi si sa nu-i mai vorbesti .
 Sa fii prea ocupat ca sa-i acorzi atentie.
 Sa rostesti numele copilului pe un ton jignitor.

Da, este usor sa gresesti cateodata si orice parinte este vinovat de a fi facut, ocazional, macar una dintre
aceste greseli. Dar nu te lasa coplesit de vinovatie. Fii dispus sa spui simplu: „Îmi pare rau”, apoi poti incepe sa
indrepti lucrurile. Urmareste urmatoarele sfaturi:
În primul rand, manifesta acceptare, respectand fiecare copil ca pe un individ aparte, cu trasaturi de caracter,
chiar si atunci cand acestea sunt ascunse în spatele unui comportament cu totul lipsit de iubire si de amabilitate.
Încearca sa întelegi. Poarta-te în asa fel, încat copilul sa stie ca este dorit si binevenit.
Iubeste-l neconditionat.
În al doilea rand, asculta-ti cu atentie copilul, chiar daca acesta are sa-ti spuna cateva lucruri foarte
neplacute, si urmareste-i limbajul corporal. De multe ori, copiii nu exprima în cuvinte ceea ce simt,
dar îsi manifesta simtamintele prin gesturi. Creaza o atmosfera confortabila si plina de caldura, în care copilul
sa se simta liber sa se exprime.
 În al treilea rand, ia-ti timp sa stai cu copilul, si aceasta nu doar atunci cand nu ai altceva de facut, ci ori de
cate ori copilul are nevoie de tine, chiar daca aceasta poate sa fie în momentul cel mai nepotrivit, cum ar fi
atunci cand bebelusul plange sau cand vorbesti la telefon. Evident, nu este posibil sa lasi totul deoparte, de
fiecare data cand copilul are nevoie de atentie. De exemplu, cand copilul vine la tine, cu dorintele lui, într-un
moment cand nu i le poti împlini pe loc, nu-l respinge cu brutalitate, spunandu-i: „Nu vezi ca sunt ocupat(a)?”
Încearca sa-l îmbratisezi, sa-i zambesti cu toata caldura si sa-i spui: „Acum sunt foarte ocupat(a), dar imediat ce
termin, voi asculta ce vrei sa-mi spui”.

Copiii trebuie sa învete sa aiba rabdare si sa-i înteleaga pe cei din jurul lor, dar prea adesea adultii au
tendinta de a aseza propriile prioritati mai presus de cele ale copiilor lor. Atunci cand copiii sufera din cauza ca
ca nu li se acorda atentie în mod personal  poate fi interpretata de ei drept respingere. Procedeaza în asa fel,
încat fiecare copil sa stie ca te bucuri sa fii împreuna cu el. Îi poti comunica acest mesaj mangaindu-l,
îmbratisandu- l sau tragandu-l langa tine atunci cand este momentul. Împlinirea nevoilor fizice si emotionale ale
copilului, în timpul pe care îl petreceti împreuna, este metoda care spune cel mai clar si mai con-vingator: „Te
iubesc”. Copiii au nevoie sa li se acorde incredere. Primul an din viata copilului  tau este critic pentru el, în ceea
ce priveste dezvoltarea încrederii (sau a credintei) în parintii lui si/sau în persoanele care îl îngrijesc. Daca
atentia pe care o primeste este iubitoare si consecventa si daca nevoile sale fizice sunt împlinite, atunci
încrederea vine de la sine. Însa, pe masura ce creste, copilul nu va mai avea nevoie doar sa poata avea încredere
în mediul în care traieste, ci si ca lui însusi sa i se acorde o încredere din ce în ce mai mare. Prea adesea uitam
ca încrederea este un drum cu sens dublu. Parintii nu trebuie doar sa fie ei însisi demni de încredere, ci si sa
manifeste încredere în copilul lor.
 De ce are copilul nevoie sa i se acorde încredere?

În primul rand, încrederea este esentiala, daca vrei sa-i înveti pe copii sa îsi abordeze singuri problemele
cautand ajutor si sfat cand este nevoie) si sa ia propriile decizii. Prea adesea, parintii considera ca ei sunt cei
care trebuie sa hotarasca întotdeauna pentru copiii mici, din moment ce adultii stiu ce este cel mai bine de facut.
Însa, atunci cand copiii vor creste, aceiasi parinti se vor mira de ce copii lor au dificultati în a lua singuri decizii
sau sfarsesc prin a lua decizii care nu sunt suficient de chibzuite. Singurul mod prin care cineva învata sa ia
decizii bune este experienta participarii în procesul de luare a deciziilor. Copilul tau va dobandi aceasta
experienta, daca îi arati ca ai încredere în el, în ceea ce priveste luarea unor decizii potrivite varstei lui.

Al doilea motiv pentru care un copil are nevoie sa i se acorde încredere este acela ca, astfel, el învata sa-si
asume responsabilitati. Educatorii îi pot „învata” pe copii multe lucruri, dar, pana cand nu le ofera sansa de a-si
folosi cunostintele, învatatorul nu poate sa-si dea seama cat de eficienta i-a fost metoda. Daca tu, ca parinte, iei
permanent decizii pentru copilul tau, îi spui ce sa faca, îl însotesti pretutindeni, ca sa fii sigur ca actioneaza asa
cum i-ai spus, si îl critici pentru cele mai mici greseli sau abateri de la modul în care i-ai spus sa îndeplineasca
ceva anume, atunci copilul tau nu va avea niciodata posibilitatea de a-si demonstra priceperea si cunostintele. S-
ar putea ca, în felul acesta, sa dezvolti în el un simtamant de nesiguranta, în legatura cu capacitatea lui de a
purta responsabilitati. Adesea, daca stie ca mama sau tata nu are deplina încredere în el, se va simti mai în
siguranta sa evite responsabilitatea decat sa si-o asume. Adultii sunt de multe ori foarte surprinsi sa descopere
cat de responsabili pot fi copiii si cu cata siguranta actioneaza atunci cand stiu ca parintii au încredere în ei.
Copiii raspund la încredere si îsi vor da toata silinta sa nu-i dezamageasca pe cei care au încredere în ei.

Adesea, parintii considera ca trebuie sa le ofere copiilor lor toate raspunsurile si sa le rezolve toate
problemele. Ei nu îsi dau seama ca, înca de la o varsta frageda, copiii pot învata sa-si caute singuri raspunsurile,
sa-si rezolve singuri problemele si sa-si planifice propriile activitati. Cu cat copilul îsi asuma mai de timpuriu
aceasta responsabilitate de autoinstruire, cu atat mai mare va fi progresul pe care îl va realiza. De asemenea,
este adevarat ca pentru un copil sovaielnic si nesigur de el, un alt copil mai mare, sau unul care tocmai a învatat
un anumit concept poate fi un profesor mai bun decat ar reusi sa fie un adult. A-i permite copilului sa învete un
alt copil reprezinta o metoda excelenta de a-i arata încrederea pe care o ai în priceperea si în capacitatile lui.

Încrederea este, de asemenea, importanta în a-i ajuta pe copii sa-si asume responsabilitatea propriului
comportament. De exemplu, daca te astepti ca, într-o anumita împrejurare, copilul tau sa fie neastamparat si
galagios si nu-l previi, de obicei copilul se va comporta pe masura asteptarilor tale. Însa, daca îl pui în garda, în
mod corespunzator, cu privire la ce urmeaza sa se întample si îi explici ca ai nevoie de colaborarea lui, chiar si
un copil foarte mic va face tot ce îi sta în putinta pentru a rasplati încrederea pe care i-o acorzi.

Al treilea motiv important pentru care copiii au nevoie sa li se acorde încredere este acela ca aceasta
încredere le dovedeste ca parintii lor îi pretuiesc si se bizuie pe ei, lucru care, la randul sau, le întareste
încrederea în ei însisi. Este adevarat ca, în primul rand, copiii trebuie sa învete sa depinda de cei din jurul lor;
dar, în acelasi timp, copiii trebuie sa învete cum sa faca ei însisi o multime de lucruri legate de viata lor. Înca de
cand sunt foarte mici, ei trebuie încurajati sa faca acele lucruri care sunt potrivite cu varsta si capacitatile lor.
Cu alte cuvinte, ar trebui sa îti încurajezi copiii sa devina mai independenti. Ei trebuie sa se simta bine în
propria piele si sa aiba încredere în capacitatea lor de a reusi singuri; iar fara a le acorda încrederea ta, lucrul
acesta este aproape imposibil. Greselile parintilor in educatia copiilor sunt cateodata evidente si pot fi
modificate foarte usor dar de multe ori trebuie cautata o alta metoda de abordare.
 Care este rolul scolii?

Din punctul de vedere al parintilor, definirea rolului scolii este foarte diferita. Aceasta cu atât mai mult cu
cât fiecare parinte a avut o experienta personala (placuta sau neplacuta) în postura de elev.

De exemplu, unii parinti vad scoala ca pe un laborator în care copilul, odata introdus, este supus unor
operatiuni stiintifice. In urma acestora, se presupune ca, dupa câtiva ani, el va deveni mai destept, mai învatat,
mai luminat. Prin urmare, parintii de acest tip manifesta încredere deplina în institutia de învatamânt,  fara sa se
implice  în mod deosebit în activitatile care se desfasoara în ea („De aia te trimit eu la scoala: sa înveti! ").  Ei
considera ca doar scolii îi revine în exclusivitate rolul de a educa si instrui copilul („Asa te învata la scoala, sa
vorbesti urât?").

Alta categorie de parinti vad scoala ca fiind o institutie publica a carei sarcina este sa aiba grija de copiii lor
câteva ore pe zi si sa le dea sarcini pentru a-i mentine ocupati în restul zilei. Ei considera ca, oricum, ce învata la
scoala estenesemnificativ comparativ cu „scoala vietii",  de aceea nu se obosesc sa dea o mare importanta acestei
institutii(„Lasa ca stiu eu ce se face la scoala!").

O alta categorie de parinti se implica deosebit de mult în activitatea scolara, uneori exagerând fara sa îsi dea
seama. Ei sunt în stare sa faca aproape orice, încât copilul lor sa primeasca cea mai buna educatie. Uneori, din
exces de zel, ajung chiar sa le impuna cadrelor didactice sa foloseasca metode pe care ei le considera eficiente, sa le
spuna cum sa realizeze activitatile etc. Din aceasta cauza, uneori se poate ajunge la reprosuri, mai ales când
performantele elevilor sunt mai scazute decât s-ar fi asteptat parintii. Atitudinile parintilor fata de scoala sunt doar
câteva din multe altele care apar în viata de zi cu zi.

Cine are dreptate? Care e cea mai buna atitudine pe care trebuie sa o adopte parintele? Care este rolul scolii
în educatia copilului? Cât de mult trebuie sa se implice parintele în relatia cu scoala? Cât si ce învata copilul de la
scoala?

Orice persoana dobândeste noi abilitati si cunostinte în urma unor experiente de învatare. Aceste experiente
au locîn permanenta pe parcursul întregii vieti, nu doar în mediul scolar.

Participarea la un concurs sportiv, vizionarea unui film, o vacanta la mare, un esec în dragoste, toate acestea
reprezinta experiente în urma carora, indivizii care le traiesc, învata ceva nou.

Atunci care este rolul scolii?

Scoala (la toate nivelurile sale) este institutia care organizeaza trairea unor experiente de învatare. Ea
urmareste atingerea unor obiective, cu ajutorul unor metode si mijloace stiintifice. scoala informeaza si
formeaza elevii tinând cont de anumite principii, având grija sa evalueze modul în care obiectivele au fost atinse.

Prin urmare, scoala nu este singurul  „laborator" în care copilul învata, ci doar unul dintre ele,
mai specializat si maicompetent în domeniul educatiei decât altele. E bine ca parintele sa aiba încredere în scoala,
dar pentru ca educatia copilului sa se ridice la nivelul asteptat, el trebuie sa se implice, sa colaboreze cu personalul
didactic, pentru ca metodele si obiectivele propuse sa fie convergente (Ce poate crede copilul atunci când la scoala i
se spune sa faca ceva, iar în familie i se cere sa faca invers? Pe cine sa asculte?).

De asemenea, chiar daca „scoala vietii" are un rol însemnat în viata fiecarei persoane, aceasta s-a dovedit
a fi de multe ori insuficienta. De aceea, o educatie dobândita în mediul scolar a reprezentat întotdeauna o baza
foarte buna peste care s-a cladit experienta de viata.

În fine, parintii care se implica exagerat de mult în viata de elev a copilului lor, ajungând uneori sa ignore
competenta profesionala a cadrelor didactice, e bine sa cunoasca ce scoala este mai potrivita pentru copilul lor.