MODUL DE STABILIRE SI FUNCTIONARE A

RELATIILOR CONSULARE

Relaţiile consulare reprezintă un raport între state, dar un raport care se stabileşte în
interesul cetăţenilor acestor state şi a dezvoltării relaţiilor economice dintre ele, un raport
care are caracter convenţional, este bazat pe acordul statelor (al statului trimiţător şi al
statului primitor) şi sunt caracterizate de principiile reciprocităţii, caracterului direct şi al
celui bilateral.

a - Stabilirea relaţiilor consulare.

Potrivit articolului 2 al Convenţiei de la Viena, stabilirea relaţiilor consulare între state se

face pe baza consimţământului mutual al acestora. Acordul se realizează pe baza
notificării de către un stat a interesului său de a deschide un oficiu consular în cealaltă
ţară, notificare acceptată de celălalt stat, constituind astfel împreună, acordul pentru
stabilirea de relaţii consulare între cele două ţări.

Ca regulă generală, se consideră că în cazul în care două ţări au decis să stabilească relaţii
diplomatice între ele, în afară de situaţia în care în înţelegerea respectivă se specifică
altfel, acordul lor reciproc pentru stabilirea de relaţii diplomatice implică şi
consimţământul acestora pentru relaţiile consulare şi nu este necesară încheierea unui
acord special pentru stabilirea de relaţii consulare.

b - Întreruperea sau încetarea relaţiilor diplomatice între două state nu atrage după sine în
mod obligatoriu şi ruperea relaţiilor consulare. În numeroase cazuri, chiar dacă statele au
decis să rupă relaţiile lor diplomatice, relaţiile consulare au continuat, pentru că ele sunt
relaţii între două state concepute să servească interesele cetăţenilor acestor ţări. Relaţiile
consulare pot ajunge să înceteze în momentul în care dispare unul dintre state sau în cazul
în care, pe baza aceluiaşi acord, statele hotărăsc să nu mai întreţină asemenea relaţii.

OFICIUL CONSULAR(CONSULATUL)
Oficiul consular este un organ autonom, care se creează pentru a permite exercitarea
funcţiilor consulare prevăzute în Convenţia de la Viena şi în acordurile bilaterale
încheiate de statele respective.

Fiecare oficiu consular are un sediu, o circumscripţie şi de asemenea, un anumit rang, de

precădere o clasă, care sunt fixate de către statul trimiţător şi supuse aprobării statului de
reşedinţă.

a - Deschiderea unui oficiu consular înseamnă în primul rând, prezentarea unei cereri în
care se specifică oraşul în care se doreşte înfiinţarea lui, în al doilea rând, există obligaţia
de a propune o anumită zonă (circumscripţie) din teritoriul ţării care va fi arondată la
postul consular respectiv şi clasa consulatului, iar toate acestea împreună, trebuie să
obţină aprobarea statului de reşedinţă. Orice modificare ulterioară în legătură cu clasa
oficiului consular, cu locul său de reşedinţă şi cu circumscripţia în care îşi desfăşoară
activitatea nu se poate face decât cu consimţământul statului de reşedinţă, care este
necesar şi în cazul în care un consulat vrea să deschidă un viceconsulat sau o agenţie
consulară, într-o altă localitate decât cea în care şi-a stabilit sediul.

Misiunile diplomatice pot şi ele exercita funcţii consulare, din acest punct de vedere
existând două mari categorii de oficii consulare, cele care funcţionează în cadrul
misiunilor diplomatice din capitalele ţărilor şi în cadrul cărora este desemnat un diplomat
şi se creează o structură care se ocupă de relaţii consulare şi a doua categorie, consulatele
speciale, care se înfiinţează în alte oraşe decât capitala, cu circumscripţii foarte bine
stabilite şi încadrate cu personal corespunzător.

b – Personalul oficiului cosular este compus din şeful consulatului, din funcţionari
consulari şi angajaţi, împreună cu personalul de serviciu. Acest personal al oficiului
consular este numit de către statul trimiţător care notifică statului de reşedinţă numele şi
prenumele, categoria şi clasa funcţionarilor consulari şi circumscripţia în care urmează să
funcţioneze.

Potrivit articolului 9 din Convenţia de la Viena, şefii posturilor consulare sunt repartizaţi
pe patru clase care cuprind: consuli generali, consuli, viceconsuli şi agenţi consulari.
Şeful unui post consular ocupă o poziţie deosebită în cadrul oficiului consular, indiferent
de modul în care este el definit, de clasa pe care o are şi este numit de către statul
trimiţător, dar, pentru a putea să-şi desfăşoare activitatea, are nevoie de acordul statului
primitor, pe teritoriul căruia urmează să funcţioneze. Modalităţile prin care sunt numiţi
şefii oficiilor consulare, sunt fixate prin legi şi regulamente care ţin atât de statul
trimiţător, cât şi de cele ale statului primitor. Şeful unui oficiu consular, în momentul în
care este numit, primeşte un document din partea celui care l-a numit sub forma unei
scrisori sau a unui act similar care atestă calitatea în care a fost trimis. Acest document
este trimis pe cale diplomatică sau pe orice altă cale corespunzătoare, guvernului din
statul pe teritoriul căruia şeful postului consular urmează să-şi exercite funcţiunile şi dacă
statul de reşedinţă îl acceptă, el poate să-şi ia în primire postul respectiv.

Exequatorul este o autorizaţie specială pe care statul de reşedinţă o acordă şefului

oficiului consular şi prin care certifică dreptul acestuia de a-şi exercita funcţiile sale.
Statul de reşedinţă care refuză să elibereze un exequator nu este obligat să comunice
statului trimiţător care sunt motivele refuzului său. Se consideră că exequatorul este un
act discreţionar pe care orice stat de reşedinţă are dreptul să-l adopte sau nu, şi care nu
trebuie motivat în nici un fel de către funcţionarii săi.

Din momentul în care şeful unui post consular este acceptat, statul pe teritoriul căruia îşi
desfăşoară el activitatea are obligaţia să informeze imediat autorităţile competente din
circumscripţia sa consulară şi, de asemenea, potrivit prevederilor articolului 14 din
Convenţia de la Viena, are obligaţia să adopte toate măsurile necesare pentru a-i permite
să-şi realizeze sarcinile şi obligaţiile care îi revin în această calitate.

Există şi posibilitatea exercitării temporare a funcţiei de şef de post consular, în condiţiile

în care şeful numit este împiedicat să-şi îndeplineasă funcţiunile sale, sau, în cazul în care
postul său este vacant, se poate numi un „gerant” interimar care acţionează cu titlul
provizoriu de şef al postului consular respectiv.

Încetarea activităţii unui şef de oficiu consular sau a oricărui diplomat care funcţionează
în cadrul lui, se poate face prin retragere de către statul care l-a trimis, statul respectiv
având posibilitatea să-l înlocuiască şi să-i încheie astfel misiunea. În foarte multe servicii
diplomatice există perioade fixe de timp în care un diplomat lucrează în serviciul
diplomatic exterior sau în cadrul unui oficiu consular, de 4-5 ani. O altă posibilitate de
încetare a activităţii este aceea de a fi declarat „persona non grata” şi toate celelalte
situaţii prin care activitatea poate înceta (cazuri de îmbolnăviri, decese, etc.).

FUNCTIILE OFICIILOR CONSULARE

Funcţiile consulare reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale
personalului acestora. Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi
împărţite în două categorii:

–funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător oficiului consular respectiv;

–funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor, cel pe teritoriul căruia îşi
desfăşoară activitatea.

Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în

convenţiile bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parte importantă a
acestor convenţii consulare se concentrează tocmai pe funcţiile asupra cărora cele două
state îşi dau acordul să fie îndeplinite de către oficiile consulare.

a) Clasificarea funcţiilor consulare.

După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi:

– funcţii cu caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice;

- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul

trimiţător şi statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea;

– funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre culturale,

având o activitate culturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi
unde funcţia consulară de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai
importante;

- funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se

concentrează în principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat,
consulatele se preocupă de problemele cetăţenilor. Ele includ de asemenea, funcţii
administrative, funcţii de stare civilă, notariale, jurisdicţionale şi funcţii care se referă la
marina comercială, nave şi aeronave şi la obligaţii militare.

Funcţiile consulare sunt prevăzute în Convenţia de la Viena, de asemenea, convenţiile

bilaterale încheiate de state au capitole importante care se referă la funcţiuni şi totodată,
există o practică internaţională a statelor care stabileşte funcţiile unui oficiu consular.
Articolul 5 din Convenţia de la Viena, care prezintă funcţiile consulare, începe cu cea mai
importantă funcţie în viziunea consulatului, aceea de a proteja în statul de reşedinţă,
interesele statului trimiţător şi a cetăţenilor săi, persoane fizice şi juridice, în limitele
admise de dreptul internaţional. La paragraful 2, acest articol prezintă cea de-a doua
funcţie consulară, favorizarea dezvoltării relaţiilor comerciale, economice, culturale şi
ştiinţifice, în general, promovarea de relaţii prieteneşti între statul trimiţător şi statul
primitor. A treia funcţie consulară prevăzută în Convenţia de la Viena la articolul 5,
paragraful c, similară cu funcţiile pe care le au şi ambasadele, se referă la informarea prin
mijloace licite asupra situaţiei din circumscripţia consulară respectivă. Sunt prevăzute în
continuare la acest articol şi alte funcţii care se referă la practica generală care există în
materie.

b) Funcţiile specifice ale oficiilor consulare româneşti în străinătate.

- Prima funcţie pe care o au toate consulatele româneşti este şi aceea de a îndeplini acte
diplomatice, cu excepţia cazului în care există rezerve. Articolul 17 al Convenţiei de la
Viena, pornind de la practica existentă în materie, are următoarea formulare: „Într-un stat,
unde statul trimiţător nu are misiune diplomatică şi nu este reprezentat de către o misiune
diplomatică a unui stat terţ, un funcţionar consular poate, cu consimţământul statului de
reşedinţă şi fără ca statutul său consular să fie afectat, să fie însărcinat să îndeplinească
acte diplomatice”. Se precizează imediat în paragraful 1 al acestui articol faptul că,
îndeplinirea acestor acte de către un funcţionar consular, nu-i conferă acestuia dreptul de
a beneficia de imunităţile şi privilegiile diplomatice.

Exercitarea de funcţii diplomatice de către oficiile consulare are un caracter excepţional

şi derogatoriu. Ea priveşte numai cazul în care un stat nu dispune de misiune diplomatică
în ţara respectivă sau, dintr-un motiv sau altul, misiunea diplomatică nu funcţionează.

Convenţia de la Viena are o referire la aceste situaţii introducând ideea „poate, cu

consimţământul statului primitor”, fiind vorba deci de o posibilitate care are nevoie să fie
acceptată de către statul care primeşte agentul consular şi mai ales, acest caz nu
transformă agentul consular într-o persoană care dispune de imunităţile şi privilegiile
diplomatice.

- A doua categorie de activităţi le cuprinde pe cele cu caracter politic, altele decât cele
diplomatice. Oficiile consulare au ca obiectiv dezvoltarea relaţiilor prieteneşti,
promovarea cooperării în diverse domenii, apărarea intereselor statului trimiţător şi
activitatea de informare asupra situaţiei economice, politice şi sociale din ţara în care
funcţionează consulatul respectiv. În toată practica românească, care de fapt urmează
practica internaţională în materie, sarcina promovării relaţiilor pe diverse planuri dintre
România şi ţara respectivă este una dintre sarcinile pe care le au consulatele. De
asemenea, apărarea intereselor statului român în străinătate, inclusiv prin încheierea de
convenţii, tratate internaţionale, este unul dintre obiectivele activităţii consulare, precum
şi activitatea de informare prin toate mijloacele licite asupra condiţiilor şi evoluţiei vieţii
comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice, rapoartele întocmite pe aceste teme fiind
prezentate guvernului român şi chiar persoanelor interesate de aceste informaţii.
Misiunea de informare a consulatelor, nu urmăreşte doar să transmită evaluări ale
situaţiilor din ţara pe teritoriul căreia îşi desfăşoară activitatea, guvernului de la Bucureşti
ci, urmăreşte să pună la dispoziţia cetăţenilor care călătoresc în ţara respectivă toate
informaţiile care le sunt necesare pentru a evita problemele care se creează în asemenea
cazuri.

- Cea de-a treia funcţie importantă a consulatului român, care decurge din practica
internaţională în materie şi din prevederile Convenţiei de la Viena (art. 5; pct. b), o
reprezintă promovarea relaţiilor economice şi comerciale, o sarcină esenţială, alături de
apărarea intereselor cetăţenilor români.

Oficiile consulare sunt plasate în general în zone portuare, de interes economic şi, în mod
firesc, promovarea relaţiilor economice şi comerciale este nu numai o sarcină importantă
ci şi posibilă în condiţiile respective. Ca urmare, pe lângă tot ceea ce înseamnă activitate
de contact, de sprijinire, de propunere a unor „afaceri” pentru cetăţenii ţării trimiţătoare,
oficiile consulare pot pregăti şi negocia acorduri economice şi comerciale în materie care
să fie încheiate între statele lor, pot propune măsuri de dezvoltare a schimburilor
comerciale prin sugestii directe în legătură cu domeniile şi persoanele care urmează să fie
contactate, coordonează activitatea reprezentanţilor economici ai firmelor, ai instituţiilor
româneşti care se ocupă de promovarea relaţiilor economice şi se preocupă de asigurarea
unui tratament favorabil pentru toţi întreprinzătorii români în străinătate.

Această activitate de promovare este una dintre activităţile cele mai importante nu numai
pentru consulatele româneşti ci şi pentru consulatele altor ţări, iar consulii au această
preocupare prioritară de a recomanda, de a descoperi posibilităţile concrete de dezvoltare
ale schimburilor şi de a recomanda parteneri în ţara respectivă. Acest lucru se datorează
şi faptului că în România nu există multe firme specializate care să poată asigura
prezentarea unor rapoarte în legătură cu bonitatea unor parteneri. Orice firmă românească
care intenţionează să dezvolte o relaţie economică într-o altă ţară, este pusă uneori în faţa
unei alegeri dificile, de a accepta un partener pe care nu-l cunoaşte. În statele care au o
economie de piaţă funcţională există societăţi speciale care verifică bonitatea oricărei
firme şi contra unei taxe, se întocmeşte un raport privind firma respectivă, dând astfel
posibilitatea unei evaluări şi, pe această bază, putându-se aprecia dacă firma respectivă
poate fi un partener de afaceri sau nu.

În sistemul nostru şi al altor ţări, o mare parte din această funcţie este preluată de oficiul
consular, pentru că personalul acestuia intră în contact cu autorităţile locale, cu
întreprinzătorii locali, îi cunoaşte direct şi poate să funcţioneze ca un fel de consilier al
celor care doresc să pornească o relaţie de afaceri şi să dezvolte o anumită operaţiune în
zona lui consulară.

- Cea de-a patra categorie de funcţii importante pe care le dezvoltă consulatele româneşti
din străinătate o constituie funcţiile de promovare a relaţiilor culturale.

Promovarea relaţiilor culturale pentru o ţară ca România are o importanţă mai mare decât
pentru alte ţări, pentru faptul că, dacă România nu-şi poate propune să devină o mare
putere economică sau militară datorită resurselor limitate pe care le deţine, România
poate aspira însă la titlul de mare putere în domeniul cultural, fiind o ţară care pe teme
culturale poate să promoveze imaginea unei ţări care are o contribuţie de care trebuie să
se ţină seama în acest domeniu al colaborării culturale. România a fost una dintre ţările
care a dat în domeniul cultural oameni care s-au bucurat de o apreciere însemnată pe plan
internaţional, de aceea promovarea relaţiilor culturale este una dintre modalităţile foarte
bune de a promova pe plan internaţional o imagine favorabilă despre România. Acest
lucru face ca sarcina oficiilor consulare şi a ambasadelor să fie foarte importantă, ele
desfăşurând o intensă activitate în scopul promovării unei imagini despre România ca ţară
culturală, cu tradiţii, cu contribuţii importante în domeniul culturii. Avantajul pe care îl
au oficiile consulare este faptul că ele pot crea un interes mai mare pentru activităţile
culturale datorită amplasării lor în afara capitalelor. În capitala oricărei ţări, sunt foarte
multe evenimente culturale şi este mult mai greu de pătruns pe o asemenea piaţă, în
schimb, într-un oraş de provincie, interesul pentru asemenea evenimente este mai mare şi
de aceea foarte multe dintre oficiile consulare au succes în realizarea acţiunilor de acest
fel.

b) Elementele activităţilor de promovare în domeniul cultural:

- Organizarea de acţiuni: expoziţii, turnee, spectacole, concerte, pe scurt, tot ceea ce ţine
de organizarea unor evenimente care să permită proiectarea unei imagini despre
dezvoltarea şi evoluţia culturală a României pe un domeniu specific de activitate.
Preocuparea este de a organiza aceste acţiuni pe domeniile în care mesajul trece uşor
pentru că este într-un limbaj universal: artele plastice şi muzica clasică.
- Menţinerea relaţiei cu artiştii naţionali care trăiesc în zona respectivă constituie una
dintre obligaţiile consulatului român din străinătate. Există o tradiţie şi în cultura noastră,
ca şi în alte culturi, ca mulţi artişti să migreze spre zone în care din punct de vedere al
artei pe care ei o practică, consideră că au mai mari şanse de afirmare internaţională.
Menţinerea acestui contact cu artiştii valoroşi este extrem de importantă şi pentru a vedea
în ce măsură, lucruri care fac parte din patrimoniul naţional pot fi recuperate şi să-şi
găsească locul firesc (exemplu: opera lui Constantin Brâncuşi).

- Negocierea acordurilor culturale, acorduri care se încheie între state, care prevăd
acţiuni, schimburi comune de expoziţii, de trupe, inclusiv probleme financiare, etc.

Este foarte important în promovarea relaţiilor şi a imaginii culturale să se asigure un

echilibru între promovarea culturii tradiţionale (folclorul românesc) şi promovarea
culturii culte, împletirea armonioasă a acestor două tipuri de culturi trebuie să ne
reprezinte peste tot în lume.

- O altă funcţie a consulatelor este funcţia care se referă la paşapoarte. Este o funcţie
administrativă şi intră în competenţa consulatelor să elibereze anumite tipuri de
paşapoarte provizorii şi de vize. Regula generală în sistemul românesc este că
paşapoartele turistice sunt eliberate de Ministerul de Interne, iar paşapoartele de serviciu
şi cele diplomatice se eliberează de către Ministerul Afacerilor Externe. De asemenea, şi
vizele se pot acorda de către Ministerul de Interne, însă pentru politica de vize
consulatele au o competenţă foarte dezvoltată.

Pe lângă elaborarea acestor documente provizorii de identitate şi de călătorie, funcţia

principală a consulatelor este aceea de a elibera vize pentru cetăţenii care au obligaţia de
a deţine o viză pentru a putea călători în România. Au fost diferite perioade în sistemul
nostru în care vizele se acordau şi la frontieră, pentru a facilita călătoriile, însă, odată cu
liberalizarea regimului de călătorii în acelaşi timp cu înăsprirea condiţiilor pentru
acordarea de vize cetăţenilor din ţările cu mare tentaţie la emigraţie, s-a renunţat la acest
sistem şi în momentul de faţă consulatele sunt cele care au dreptul exclusiv de a elibera
vize pentru cetăţenii străini care doresc să călătorească în România.

După renunţarea la vize pentru cetăţenii români, sistemul de acordare a vizelor pentru
cetăţenii din ţările care au obligaţia de a deţine vize s-a înăsprit simţitor pentru că în mod
evident, România a devenit o ţară „de frontieră” a Uniunii Europene, folosită ca o ţară de
frontieră mai ales pentru trecerile ilegale şi în consecinţă, a trecut la aplicarea unei
politici severe de acordare a vizelor, ceea ce înseamnă în foarte multe cazuri, solicitarea
unei invitaţii pentru a veni în România, prezentarea biletului de călătorie dus-întors,
dovada că se deţine suma de bani necesară pentru întreţinere în perioada respectivă,
asigurarea medicală pentru cei care călătoresc în România. Noile condiţii de acordare a
vizelor a creat şi anumite dificultăţi României în relaţiile tradiţionale.