Sunteți pe pagina 1din 1

Cuvant inainte

Intamplarea de-a fi poet – oarecum – (ce si ce, zic oltenii) am primit-o fara
gesticulatie retorica si fara, macar, tentatia de a-mi confectiona poza avantajoasa de
rigoare. Am primit-o, mai degraba, ca pe-o pedeapsa blanda, asa cum accepta
(accepta) tanarul taran datoria de-a rascoli, prin anotimpuri si zile, sfoara de mosie si
explicatia mangaiere-dojana a parintilor : ,,Ei, daca nu i-a placut cartea ! … ’’.
Cartea trebuia sa-mi placa – mai ales aceasta, la care am ostenit un sfert de
veac – o, Doamne ! - si, cum era musai sa fie una singura, am inceput-o de mai multe
ori, fara a termina-o niciodata. Din superstitie.
Acum, imanenta unei editii definitive m-a speriat. Cum? Va trebui sa ma si
recitesc, atent la virgule si litere sarite, dupa ce m-am rescris si descris, atent numai la
o voce interioara, care nu m-a lasat sa dorm si-a ragusit in mine, spunandu-mi si
spunandu-ma si parandu-ma lumii si mie?
Cuibar de spaime, obsesii, trairi sedimentate – iar dau de voi !
Mai ales stari si nestari de suflet, de spirit, de destin.
Scrisul e, la urma urmei, si o poveste de instrainare ; marturisindu-te, te lasi in
urma.
Instrainarea de noi insine, care se produce zi de zi, devine, pe spatii largi,
intimitate si scriind ca sa scap de mine, acum m-am recitit ca sa ma regasesc. Uimirea
mea de la primul volum se mentine : Ce poate interesa si pe altii in acest jurnal
aproape intimist ? Nu e cazul sa-mi explic aici poeziile – asta ar mai lipsi ! Arte poetice
am publicat de-a lungul timpului, starnit de imprejurari. (Postfata la Tineretea lui Don
Quijote, din 1968, ma reprezinta inca.)
As putea sa spun povestea fiecarei poezii – dar ar fi prea lung. Sunt aici
primele volume, taiate ritmic din fasia unei raze de lumina, cu care m-am spalat pe
ochi nu stiu cati ani si m-a vrajit cu acest fel de descantece, numite de mine poeme.