George Enescu – “un destin moldav în universalitate“

Motto: “ Mi-am slujit ţara cu armele mele: pana, vioara şi

bagheta.”

( George Enescu)

Personalitate marcantă şi complexă a muzicii româneşti,

păstrând adânc în sufletul său iubirea nemărginită faţă de ţară şi,
totodată, pentru muzică, George Enescu a rămas, de-a lungul anilor,
un simbol de netăgăduit al tuturor românilor.
Născut la Liveni, judeţul Botoşani, la data de 19 august 1881,
a fost cel de-al 8-lea copil al Mariei şi al lui Costache Enescu, beneficiind de o
educaţie aparte şi, în acelaşi timp, de dragostea părinţilor ce îl va sprijini şi
ambiţiona pe parcursul întregii sale vieţi de compozitor, violonist, pianist, dirijor şi
pedagog şi, nu în ultimul rând, membru al Academiei Române.
Pasiunea inedită a lui Enescu încă de la o vârstă fragedă nu a rămas
neremarcată, tatăl său hotărând să îi cultive interesul pentru muzică ducându-l la
Iaşi, la vestitul Eduard Caudella. Caracterul puternic, imprevizibil şi inteligent al
copilului îl impresionează pe marele profesor, care îl sfătuieşte pe Costache
Enescu să-şi trimită fiul la Viena, pentru a beneficia de îndrumarea unor mari
maeştri.
Cu toate că micul muzician nu avea vârsta necesară pentru a studia la
Conservator, calităţile sale excepţionale contribuie la realizarea unei excepţii,
astfel că Viena devine primul leagăn al educaţiei sale muzicale.
Enescu a fost inspirat de mari artişti ca Hayden, Mozart, Schubert,
Debussy şi Jules Massenet, însă cel care avut cea mai mare influenţă asupra sa
a fost Ludwig van Beethoven, despre care Enescu spune că „era un artist care
trăia încă în amintirea bătrânilor.”
 În 1898 are loc prima audiţie a Poemei Române la Teatrul Châtelet din
Paris, iar câteva luni mai târziu, aceeaşi compoziţie îşi are premiera în România,
unde se bucură de un succes răsunător.
În 1919 survine moartea tatălui şi Enescu se refugiază la Tescani alături
de “prinţesa iubită”, Maria Cantacuzino.
Turneele lui Enescu din întreaga lume, care au cuprins oraşe magnifice ca
New York, Montreal, Quebec sau Pittsburg îi creează un renume fantastic, iar în
scurt timp numele său va ajunge pe buzele tuturor, oamenii vorbind deja despre
„noul Mozart”.
Deşi a fost recunoscut pe plan mondial ca unul din cei mai mari violonişti
ai tuturor timpurilor, Enescu afirmă: “Vioara a fost, pentru mine, un mod de a-mi
asigura independenţa materială. Adevărata mea vocaţie a fost compoziţia.”
După 1946, realizează un pelerinaj de rămas bun de la locurile părinţilor şi
bunicilor lui, poposind astfel la casa natală de la Liveni, la Dorohoi, la Conacul de
la Tescani şi, nu în ultimul rând, la mult-iubita Vilă Luminiş de la Sinaia,
construcţie realizată de el însuşi. În aceeaşi perioadă are loc întâlnirea dintre el
şi cel mai drag elev al său, Yehudi Menuhin, care spune: “Pentru mine, Enescu
va rămâne mereu una din minunile naturii.”
În iulie 1954, marele muzician român este cuprins de boală, iar în noaptea
de 4 spre 5 mai 1955 se stinge din viaţă la Paris, omagiat de întreaga lume
muzicală şi încărcat de onoruri. El este înmormântat la cimitirul “Perle Lachaise”,
singurul regret al lui Enescu rămânând, poate, faptul că şi-ar fi dorit să-şi trăiască
veşnicia în pământul natal, pe care l-a iubit atât de mult.
Fondator al şcolii muzicale româneşti moderne, George Enescu este - fără
nici o exagerare patriotardă - unul dintre giganţii muzicali ai secolului 20 şi,
totodată, o amintire ce va rămâne mereu vie în sufletele noastre, ale românilor.