Anexa 1

Fişa logopedică
Instituţia:________________________________________________________________
Numele, prenumele logopedului:__________________________________________

FIŞA DE EXAMINARE COMPLEXĂ ŞI EVOLUŢIE LOGOPEDICĂ

Nr. fişei: ______________________

Data emiterii: _________________

I. Date personale
Numele, prenumele copilului: _____________________________________________
Data naşterii: _____________________________________________________________
Adresa: __________________________________________________________________
Mama: ________________ , vârsta: _________________ , profesia: ________________
Tata: __________________ , vârsta: __________________, profesia: _______________

II. Examen multilateral

Sarcina: __________________________ , naşterea ________________________________ ,
Alimentaţia: _______________________.
Antecedente postnatale:
Boli: ____________________________ , malformaţii: ______________________________.
Atitudinea familiei faţă de deficienţa copilului: __________________________________
Alţi deficienţi în familie: ______________________________________________________
Atitudinea copilului faţă de vorbirea proprie: ____________________________________
Comportamentul copilului: ____________________________________________________
Tipul respiraţiei: ______________________________________________________________
Motricitatea generală: _________________________________________________________
Motricitatea fină: ______________________________________________________________
Orientarea spaţio-temporală: ___________________________________________________
Starea organelor fono-articulatorii:
maxilarele, buzele, limba (fren), bolta palatină, uvula, cavitatea nazală: _______________
_____________________________________________________________________________
Văzul: _______________________________________________________________________
Auzul: _______________________________________________________________________
Atenţia: ______________________________________________________________________
Memoria: ____________________________________________________________________

III. Evoluţia limbajului

Gânguritul: ___________________________ , lalaţia _______________________________ .
Primele cuvinte: ___________________________________________ , înţelegerea vorbirii
adresate:_____________________________________________________________________
Primele propoziţii: ____________________________________________________________
Apariţia deficienţei: _______________________ , cauze: _____________________________

Vorbirea independentă:
- Conversaţia (dialogul): _______________________________________________________
- Recitarea: ___________________________________________________________________
- Cântul: _____________________________________________________________________
- Povestirea liberă: _____________________________________________________________
- Povestirea după imagine: _____________________________________________________
Vorbire reflectată: ____________________________________________________________
Vocea: _______________________________________________________________________
Expresivitatea vorbirii: ________________________________________________________
Ritmul şi fluenţa vorbirii: _____________________________________________________

Vocabularul
Înţelegerea şi folosirea cuvintelor:
- Nume ______________________________________________________________________
- Acţiuni: _____________________________________________________________________
- Însuşiri: _____________________________________________________________________
Structura gramaticală
Înţelegerea şi folosirea construcţiilor gramaticale:
_____________________________________________________________________________

Auzul fonematic
Autocontrolul auditiv: _________________________________________________________
Respiraţia fonematică: _________________________________________________________
Articularea fonemelor:
Sunetele afectate: ______________________________________________________________
Sunetele absente: ______________________________________________________________

Alte particularităţi ale vorbirii:

Citirea: ______________________________________________________________________
Scrierea: _____________________________________________________________________
Concluzii diagnostice: __________________________________________________________
Data începerii terapiei logopedice__________________________________________________
Indicaţii generale: ______________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
Evoluţia în terapia logopedică: ____________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
 Anexa 2

Evaluarea pregătirii psihopedagogice a copilului pentru începutul instruirii şcolare

Cerinţele generale pentru efectuarea evaluării frontale:

Examinatorul lucrează cu un grup nu mai mare de 12-15 oameni. Copiii sunt aşezaţi în bancă câte
unul. Fiecare copil primeşte câte o foaie cu sarcini, două creioane simple fără radiera şi un creion
colorat. Sarcinile 3 şi 4 se desenează pe tablă în timpul explicaţiei. Instrucţiunea se face prin
enunţuri scurte, clar, explicit şi cu un tempou moderat.
Toate sarcinile (afară de cea suplimentară la 2) se îndeplinesc cu creion simplu.
Pe parcursul îndeplinirii sarcinilor, examinatorul face notiţe în Foaia de observaţii, indicând
comportamentul copiilor, solicitările lor de ajutor suplimentar (repetarea instrucţiei) şi tempoul
activităţii. În compartimentul Altele se notează asemenea manifestări ca „a început să plângă”, „a
început să râdă” ş.a.
Foaia de observaţie asupra comportamentului copiilor în procesul examinării în grup
1. Instituţia de învăţământ
2. Data examinării
3. N P copilului
4. Vârsta
5. Nr.băncii
6. Are nevoie de ajutor suplimentar
7. Lucrează lent
8. Încurcă altor copii
9. Altele
10. Numele persoanei care a efectuat evaluarea şi observaţiile
Următoare sarcină se dă după ce toţi copiii au finisat-o pe precedenta cu excepţia sarcinii nr.
4 (timpul este limitat la 2 minute, însă copiilor nu li se spune despre aceasta). Dacă copilul a
depăşit limita de timp, îl putem ruga să se oprească. E de dorit ca particularităţile de îndeplinire a
sarcinilor să fie fixate în foaia de observaţii.
Instrucţiunile se dau cu accentuări intonaţionale şi pauze (aceste accentuări sunt evidenţiate
în instrucţiuni).
Durata lucrului nu depăşeşte 15-20 min.
Sarcinile
Instrucţiunea prealabilă. Acum ne pregătim pentru o activitate. Priviţi foile din faţa
voastră (anexa 3). Vom lucra toţi împreună. Până când eu vă explic ce trebuie să faceţi, nimeni nu
ia creionul şi nu începe lucrul. Vom începe toţi odată. Eu o să vă spun când. Ascultaţi cu atenţie.
Examinatorul ia o foaie de însărcinări şi atrage atenţia copiilor la prima sarcină.
Sarcina nr. 1 Prelungeşte modelul
Obiectivul: Aprecierea particularităţilor motricităţii fine şi a atenţiei voluntare (reţinerea
instrucţiunii şi a programei de mişcare), a abilităţii de a lucra independent în regimul instrucţiunii
frontale.
Pe foaie sunt reprezentate modelele a două desene, pe care copilul trebuie să le continue până la
capătul foii, fără a ridica creionul de pe foaie. Examinatorul nu trebuie să numească elementele
modelelor, indicând că seamănă cu litera M, sau cu nişte munţi, sau cu altceva.
Instrucţiunea: Aici sunt desenate două modele (examinatorul arată pe foaie cu degetul locul
plasării lor). Prelungiţi cu creionul simplu modelele până la capătul foii. Mai întâi prelungiţi
primul model (arată primul model), apoi continuaţi cu al doilea (arată al doilea model). Când
desenaţi, străduiţi-vă să nu ridicaţi creionul de pe foaie. Luaţi creionul şi începeţi să lucraţi!
Partea principală a instrucţiunii poate fi repetată de două ori: Luaţi creionul simplu şi prelungiţi
modelul până la capătul foii.
Dacă examinatorul observă că cineva dintre copii a terminat lucrul, poate să spună: „Cine a
terminat, pune creionul pe masă, ca eu să văd că aţi îndeplinit proba”.
Sarcina nr. 2 Numără şi compară
Obiectivul: Aprecierea abilităţilor de calcul, corelarea cifrei cu numărul figurilor reprezentate;
aprecierea abilităţilor motore la scrierea cifrei.
Instrucţiunea: Găsiţi sarcina nr.2. Număraţi cerculeţele desenate pe foaie şi scrieţi cifra (arătăm
locul unde trebuie scrisă cifra, ce indică numărul cerculeţelor), pătratele desenate (arătăm unde
trebuie scrisă cifra ce indică numărul pătratelor) şi scrieţi cifra pătratelor. Cu creionul colorat
faceţi o bifă sau un punctişor indicând unde sunt mai multe figuri. Luaţi creionul simplu şi începeţi
lucrul!
Toată instrucţiunea poate fi repetată de două ori pentru întreaga grupă.
Când examinatorul observă că cineva dintre copii a terminat lucrul, poate să spună: „Cei care au
terminat lucrul, pun creionul pe masă, ca eu să văd că aţi îndeplinit sarcina”.
Sarcina nr. 3 Cuvintele
Obiectivul: Aprecierea formării la copii a deprinderilor de analiză sonoră, a formării abilităţilor de
activitate grafică (în special, la scrierea grafemelor), a reglării voluntare a activităţii personale.
Pentru îndeplinirea acestei sarcini e nevoie de orientarea prealabilă a copiilor. Examinatorul
desenează pe tablă patru pătrate, aranjate alături pe orizontală. În timpul explicaţiei el plasează
literele în pătratele corespunzătoare, arătând copiilor unde trebuie scrise literele (sau semnele).
Instrucţiunea: Uitaţi-vă pe foaie. Iată sarcina (arătăm unde pe foaie este însărcinarea). Acum
uitaţi-vă la tablă.
Eu voi numi un cuvânt şi fiecare sunet îl voi pune în pătratul lui. Să luăm drept exemplu cuvântul
POM. Examinatorul numeşte desluşit cuvântul POM şi demonstrează copiilor cum să noteze
sunetele în pătrate.
În cuvântul POM sunt trei sunete: P, O, M (înscrie literele în pătrate). Obsevaţi că unul din
pătrate a rămas gol. Noi nu o să scriem nimic în el, deoarece în cuvântul POM sunt doar trei
sunete. Pătrate pot fi mai multe, ca şi sunete în cuvinte şi invers. Fiţi atenţi!
Dacă nu ştiţi cum să notaţi sunetul, atunci în locul literei puneţi un punctişor (examinatorul şterge
literele din pătrate şi scrie punctişoare în locul literelor).
Acum luaţi creionul simplu. Eu voi rosti cuvinte, iar voi să notaţi fiecare sunet în pătratul său pe
foaie (examinatorul arată pe foaie unde copiii trebuie să scrie literele).
Să începem. Primul cuvânt: MĂR, începem să notăm sunetele cu litere..
Al doilea cuvânt – BRAD. În continuare examinatorul rosteşte celelalte cuvinte. În caz de
necesitate cuvântul poate fi repetat, dar nu mai mult de două-trei ori.
Cuvintele pentru sarcina nr. 3 se aleg cu ajutorul logopedului în corespundere cu
programa instituţiei de învăţământ.
Sarcina nr. 4 Cifrul
Obiectivul: Determinarea formării reglării voluntare a activităţii (reţinerea algoritmului de lucru), a
posibilităţii de distribuire şi transfer al atenţiei, a capacităţii de lucru, a tempoului şi a scopului
activităţii.
Timpul de îndeplinire a acestei sarcini e de 2 min. Peste 2 minute, indiferent de volumul îndeplinit,
toţi copiii se opresc din lucru. Scopul examinatorului este de a determina acest moment.
Pe tablă se desenează patru figuri goale (pătrat, triunghi, cerc şi romb), pe care examinatorul le
completează în timpul explicării, la fel ca şi în modelul subliniat pe foaie.
Instrucţiunea: Priviţi sarcina următoare. Aici sunt desenate figuri. În fiecare din ele este un semn.
Voi veţi pune semne identice în figurile goale. Veţi face astfel: în fiecare pătrat puneţi un punct, (e
însoţit de demonstrare şi punerea punctului în mijlocul pătratului de pe tablă), în fiecare triunghi –
o linie verticală (însoţit de demonstrarea corespunzătoare), în cerc - o linie orizontală (însoţit de
desenarea acestui semn în cerc), iar rombul va rămâne gol. În el nu desenaţi nimic. La voi pe foaie
(examinatorul arată pe foaie modelul) e prezentat modelul cum trebuie să desenaţi. Găsiţi aceasta
pe foaia voastră (arătaţi cu degetul, ridicaţi mâna cine a găsit...)
Toate figurile trebuie să fie completate pe rând, începând cu primul rând (e însoţit de indicarea cu
arătătorul de la stânga la dreapta din primul rând al figurilor). Nu vă grăbiţi, fiţi atenţi. Iar acum
luaţi creionul simplu şi începeţi lucrul!
Partea principală a instrucţiunii poate fi repetată de două ori: În fiecare figură puneţi semnul
convenit, completaţi toate figurile le rând!
Din acest moment se calculează timpul. Instrucţiunea nu se mai repetă. Se poate spune: felul cum
trebuie să completaţi figurile e arătat la voi pe foaie.
Examinatorul fixează pe foaia de observaţii particularităţile de îndeplinire a sarcinii,
comportamentul copiilor. Peste 2 minute examinatorul îi roagă pe toţi copiii să înceteze lucrul,
indiferent de cât de mult au reuşit să facă: Acum toţi puneţi creioanele pe masă şi vă uitaţi la mine.
Sarcina nr. 5 Desenul unui om.
Obiectivul: Aprecierea generală de formare a deprinderilor de activitate grafică, aprecierea
reprezentărilor topologice şi metrice (respectarea proporţiilor), a nivelului dezvoltării generale.
Instrucţiunea: Iar acum ultima sarcină. Întoarceţi foaia şi desenaţi un om! Luaţi creionul simplu
şi începeţi să desenaţi!
Timpul îndeplinirii acestei sarcini nu este limitat, dar nu va depăşi 5-7 minute.
În timpul realizării sarcinilor examinatorul notează pe foaia de observaţii particularităţile de
îndeplinire a sarcinilor şi comportamentul copiilor. Examinatorul merge printre mese şi observă
cum realizează copiii sarcinile: cine ezită să lucreze, cine se grăbeşte, cine deranjează sau încurcă
altor copii. În timpul probelor e permis doar de a încuraja şi a calma copilul frustrat, fără a-i repeta
instrucţiunea. Se poate spune: „Totul e bine, începe să lucrezi şi fii calm. Vei reuşi, noi o să te
aşteptăm” ş.a.
 Anexa 3
Fişa „Evaluarea pregătirii psihopedagogice pentru începutul instruirii şcolare”
 Anexa 4
Anchetă pentru părinţi

Numele copilului_________________ Vârsta________________

1. Copilului Dvs. îi place să meargă la grădiniţă?
2. Ce jocuri îi plac: colective sau individuale? Ce anume?
3. Are prieteni (mai mari, mai mici)?
4. Vin oaspeţi la el?
5. Cum începe să comunice cu semenii:
• manifestă iniţiativă
• aşteaptă să iniţieze alţi copii comunicarea
• evită comunicarea
6. Cum copilul intră în contact cu oamenii străini?
7. Alţi copii comunică cu plăcere cu copilul Dvs.?
8. Copilul se plimbă singur prin curte?
9. Copilul poate să se ocupe singur cu ceva acasă sau întotdeauna caută mediul adulţilor?
10. Se deosebeşte copilul Dvs. de copiii cu limbajul dezvoltat normal?
11. Înţelege copilul că are o tulburare de limbaj? Prin ce se manifestă aceasta?
12. Copilul are dorinţă de a merge la şcoală? Prin ce se manifestă aceasta?
13. Cum credeţi, va avea probleme la şcoală? Dacă da, în ce domeniu anume?
14. Îl atenţionaţi că are tulburare de limbaj şi că aceasta îi va crea dificultăţi la şcoală? Ce îi spuneţi?
15. Ce aţi dori să ne mai spuneţi despre copilul Dvs.?
 Anexa 6
Anchetă pentru educatori

Numele copilului_____________________ Vârsta________________

1. Cum se prezintă copilul la activităţi?

2. Se deosebeşte de copiii cu limbajul dezvoltat normal?

3. Cum credeţi, va avea copilul dificultăţi la şcoală?

4. Îl atenţionaţi că are tulburări de limbaj şi că aceasta îi va crea dificultăţi la şcoală?

5. Înţelege copilul că are tulburare de limbaj? Prin ce se manifestă aceasta?

 Anexa 7
Interviul telefonic pentru părinţi:

1. A dorit copilul D-voastră să meargă la şcoală?

a. da
b. nu
c. nu prea
2. În ce stare venea de la şcoală în primele două săptămâni?
a. vesel
b. trist
c. obosit
3. Cât de repede şi-a făcut prieteni la şcoală?
a. în primele zile
b. în primele două săptămâni
c. în prima lună
d. mai târziu.
4. De cât timp avea nevoie să-şi pregătească temele pentru a doua zi?
a. 2 ore
b. 3 ore
c. mai mult de 3 ore
5. Îl ajutaţi să-şi facă temele?
a. da
b. nu
6. În ce mod îl ajutaţi?
a. făceam lecţiile împreună
b. explicam şi făcea de sine stătător
7. Cât de mult a durat aceasta?
a. 1 lună
b. 2 luni
c. jumătate de an
8. La ce discipline întâlnea greutăţi mai mari? Dar acum?
a. l. română
b. matematica
c. altele
9. Cum a finisat semestrul întâi?
a. satisfăcător
b. bine
c. foarte bine
10. Care era părerea învăţătoarei la început despre pregătirea pentru şcoală a copilului D-voastră?
a. pregătire satisfăcătoare
b. pregătire bună
c. pregătire foarte bună
d. nepregătit
11. Care este părerea învăţătoarei acum despre copilul D-voastră?
a. mai bună ca la început
b. mai rea ca la început
12. Ce schimbări aţi observat că s-au produs la copilul D-voastră de la începutul anului şcolar
până la acest moment?
a. s-a maturizat
b. a crescut
c. ambele
 Anexa 8
Activităţi de psihocorecţie

Jocuri pentru formarea abilităţilor de control şi stăpânire a furiei

Jocul „Pietricica din pantof”
decurge în două etape:
I etapă (pregătitoare). Copiii sunt aşezaţi pe covor în formă de cerc. Facilitatorul întreabă: „Copii, vi
s-a întâmplat să vă intre o pietricică în pantof?” De obicei, copiii răspund afirmativ la această
întrebare, majoritatea având deja o asemenea experienţă de viaţă. Toţi pe cerc îşi relatează
impresiile. De cele mai multe ori, răspunsurile se reduc la următoarele: „La început pietricica nu
prea deranjează, noi ne străduim s-o împingem la o parte, să găsim o poziţie comodă pentru picior,
dar treptat durerea şi incomoditatea creşte, poate să apară o rană sau bătătură. Atunci trebuie să
scoatem pantoful şi să-l scuturăm ca să cadă pietricica. De cele mai multe ori pietricica e aşa de
mică, că ne mirăm cum de un obiect aşa de mic a putut crea o durere atât de mare. Nouă ni se părea
că este o piatră mare, cu colţuri ascuţite”.
Apoi facilitatorul întreabă copiii: „Dar vi s-a întâmplat ca, venind acasă, să nu scuturaţi pantoful?
Până dimineaţa durerea trecea şi noi uitam de pietricică. Iar dimineaţa când ne încălţam din nou şi ne
atingeam de pietricica rămasă în pantof, simţeam o durere ascuţită. Durerea era şi mai mare ca
înainte, în acea clipă simţim furie, supărare. Astfel o problemă mică devine o neplăcere mare”.
Etapa II. Facilitatorul le spune copiilor: „Când ne supărăm, suntem emoţionaţi, suntem îngrijoraţi, ne
simţim ca şi cum am avea o pietricică în pantof. Dacă o să scoatem pietricica de acolo imediat ce
simţim incomoditatea, piciorul va rămâne nevătămat. Dar dacă vom lăsa acolo pietricica, atunci vor
apărea probleme, şi mai mari. De aceea toţi oamenii - şi adulţi şi copii – trebuie să discute despre
probleme imediat cum le observă.
Haideţi să facem o înţelegere. Dacă cineva va spune: „Eu am o pietricică în pantof”, noi îndată vom
înţelege, că ceva îl deranjează şi vom discuta despre aceasta.
Gândiţi-vă, simţiţi acum anumite incomodităţi, vă deranjează ceva? Dacă da, spuneţi, spre exemplu,
„Eu am o pietricică în pantof. Mie nu-mi place că Andrei îmi dărâmă construcţia din cuburi”.
Povestiţi-ne despre ceea ce nu vă place. Dacă nimic nu vă deranjează, puteţi spune: „Eu nu am
pietricică în pantof”.
Copiii povestesc pe rând ce le încurcă la moment, descriu senzaţiile lor. Despre unele „pietricele” se
poate discuta în cerc. În asemenea cazuri, fiecare participant propune colegului care a nimerit în
situaţia dificilă, diferite soluţii pentru a putea scăpa de „pietricică”.
Folosind de câteva ori acest joc, copiii îşi formează deprinderea de a povesti despre problemele lor.
Repetănd zilnic jocul „Pietricica din pantof”, copiii timizi se deprind şi treptat încep să povestească
despre greutăţile lor (aceasta nemaifiind o activitate nouă şi periculoasă, ci una cunoscută şi
repetată). Copiii anxioşi, ascultând problemele semenilor, înţeleg că nu doar ei au temeri,
neîncredere în sine şi supărări. După cum vedem şi alţi copii au probleme similare. Nu trebuie să te
închizi în sine, căci şi cea mai mare problemă poate fi rezolvată prin eforturi comune. Iar copiii din
preajmă nu sunt răi şi întotdeauna le vor veni în ajutor
.
Jocuri de reducere a agresivităţii
„Tăierea lemnelor”
Scopul: De a simţi energia agresivă acumulată şi de a o „consuma” în procesul lucrului.
Facilitatorul spune: „Cine dintre voi a văzut vreodată cum taie lemne adulţii? Arătaţi cum trebuie să
ţinem toporul. În ce poziţie sunt mâinile şi picioarele? Aranjaţi-vă aşa, ca să aveţi mai mult spaţiu în
jur. Vom tăia lemne. Punem un buştean pe buturugă, ridicăm toporul de-asupra capului şi îl lăsăm cu
putere. Putem chiar să strigăm: „Ha!”
Copiii pot să lucreze şi în perechi, lovind pe rând în buştean într-un anumit ritm.
„Doi berbeci”
Scopul: De a scoate agresivitatea verbală, de a-i da posibilitate copilului să-şi exprime furia într-un
mod „legal”, de a scoate încordarea emoţională şi musculară excesivă, de a orienta energia copiilor
în direcţia necesară.
Copiii sunt împărţiţi în perechi. Facilitatorul spune: „Doi berbeci s-au întâlnit pe pod”. Participanţii,
înclinând puţin corpul înainte şi desfăcând larg picioarele, se împing din răsputeri cu palmele şi
frunţile. Scopul este de a rezista unul altuia cât mai mult, fără a se mişca din loc. Participanţii pot
pronunţa sunetele: „Be-e-e!”
E necesar de a atrage atenţia la tehnica securităţii, pentru ca „berbecii” să nu-şi spargă frunţile.
 Jocuri pentru ridicarea stimei de sine
„Iepuraşii şi elefanţii” după (E. Liutova, G.Monina )
Scopul: a favoriza sporirea autoaprecierii.
Instrucţiunea: Copii, astăzi ne vom juca de-a iepuraşii şi elefanţii. La început vom fi iepuraşi.
Arătaţi ce face iepuraşul când simte o primejdie (el tremură şi îşi ciuleşte urechile, se ghemuieşte,
vrea să se facă mic şi nevăzut). Ce face el când aude paşii omului? Dar când se întâlneşte cu lupul?
(Copiii aleargă prin sală, se ascund). Să ne imaginăm acum că suntem nişte elefanţi mari şi puternici.
Arătaţi cât de măreţ şi neînfricat se mişcă elefanţii. Ce fac elefanţii când întâlnesc un om? Se sperie?
Nu, ei îşi caută liniştiţi de drum. Ce fac elefanţii dacă se întâlnesc cu un tigru? (Copiii imită elefantul
neînfricat).
La sfârşitul exerciţiului se discută ce le-a plăcut mai mult – iepurele sau elefantul - şi de ce.
Scaunul fermecat (după I. Şevţova)
Scopul: a contribui la sporirea autoaprecierii copilului, la îmbunătăţirea relaţiilor cu semenii.
Materiale: un scaun înalt (tronul) şi o coroană.
Facilitatorul pregăteşte din timp o informaţie despre provenienţa numelor copiilor din grupă. La
începutul activităţii el anunţă că vor discuta despre numele tuturor copiilor din grupă. Copilul, al
cărui nume este prezentat, devine împărat şi se aşează pe tron (despre numele copiilor cu anxietate
se va vorbi la mijlocul jocului).
Pe parcurs le propunem copiilor să găsească diminutive pentru numele „împăratului/împărătesei”şi
să-i adreseze câteva cuvinte de laudă.

Jocuri pentru diminuarea încordării musculare

„Încăierarea”
Scopul: de a relaxa muşchii de jos ai feţei şi ai mâinilor.
Instrucţiunea: „V-aţi certat cu prietenul. Acuşi-acuşi vă încăieraţi la bătaie. Trageţi adânc aer în
piept, strâns - strâns strângeţi maxilarele. Strângeţi pumnii strâns-strâns. Opriţi-vă respiraţia pentru
câteva clipe. Gândiţi-vă: dar poate nu face să vă bateţi? Expiraţi şi vă relaxaţi. Ura! Neplăcerile au
rămas în urmă!”
„Halterele”
Scopul: de a relaxa muşchii spatelui.
Instrucţiunea: „Acum vom fi sportivi de atletică grea. Imaginaţi-vă că pe podea stau două haltere.
Inspirăm, desprindem halterele de la podea, le ridicăm cu greu sus cu mâinile drepte. E foarte greu!
Expirăm, punem halterele pe podea, ne odihnim. Mai încercăm o dată”.
„Mingea şi pompa”
Scopul: de a relaxa un număr maxim de muşchi ai corpului.
Copii formează perechi. Copilul din faţă va fi o minge dezumflată, iar copilul din spatele lui va
pompa aer în această minge. „Mingea” stă ghemuită, cu picioarele îndoite, corpul moale, mâinile,
gâtul relaxate. Corpul e puţin înclinat înainte şi capul plecat în jos. Partenerul de la spate pompează
aerul în minge, mişcările mâinilor fiind însoţite de sunetul „s”. Cu fiecare repriză de aer, mingea se
umflă tot mai mult. Auzind sunetul „s”, mingea primeşte o porţie de aer, îndreptând pe rând
picioarele, corpul, apoi ridică capul, îşi umflă obrajii iar mâinile le întind în părţi. Mingea e umflată.
Dar iată colegul său scoate furtunul şi aerul iese cu putere din minge. Mingea revine la poziţia
iniţială.
Apoi participanţii se schimbă cu rolurile.

Jocuri pentru diminuarea depresiei

„Scutură-te”
Scopul: de a scutura de pe sine „energia negativă”.
Copiii sunt aranjaţi în cerc în picioare.
Instrucţiunea: „ Uneori, când nu ne reuşeşte ceva, totul ne pare foarte greu şi aceasta ne ia multe
puteri. Spre exemplu, nu puteţi desena, nu puteţi calcula ceva. Vă gândiţi că n-o să reuşiţi niciodată
sau că nu sunteţi la fel de deştepţi ca ceilalţi şi nici nu trebuie să vă mai străduiţi”.
Cred că aţi văzut cum îşi scutură blana un câine ud. El scutură din cap aşa de puternic, că apa sare în
toate părţile. Noi putem, asemeni unui câine, putem să scuturăm neplăcerile de pe noi.
Avem grijă ca să lăsăm destul spaţiu între noi şi începem să ne scuturăm mâinile, coatele, umerii,
corpul, picioarele. Apoi scuturăm din cap. E foarte bine dacă în acest timp vom emite nişte sunete
(spre exemplu, când se scutură gura). În acelaşi timp, ne imaginăm cum tot ce ne supără – gânduri
rele, vorbe urâte, care poate ni le-a spus cineva - totul zboară de pe noi, cum zboară apa de pe blana
câinelui. Devenim mai veseli, mai energici, parcă ne-am născut din nou”.
Exerciţiul durează 30-60 sec.
„Pleacă neplăcere!”
Scopul: de a înlătura senzaţiile de disconfort, ruşine, depresie.
Copiii sunt aşezaţi pe covor în poziţia „lotos”.
Instrucţiunea: „Amintiţi-vă ziua de azi. S-a întâmplat ceva rău, neplăcut astăzi? Închidem ochii şi ne
retrăim această neplăcere, această senzaţie de tristeţe, de ruşine. Ne-o imaginăm în faţa noastră.
Acum tragem aer în piept şi suflăm tare-tare-tare. Împreună cu jetul de aer au plecat şi neplăcerile
noastre. Nu mai există. Noi suntem energici, veseli, plini de viaţă”.

Jocuri pentru formarea stimei de sine şi pentru sporirea încrederii în sine

„Fapta mea bună”
Scopul: formarea stimei de sine.
Instrucţiunea: „Copii, aduceţi-vă aminte, ce fapte bune aţi făcut săptămâna trecută: poate aţi ajutat
mamei la bucătărie sau bunicii pe lângă casă, poate aţi dormit în fiecare zi la prânz, aţi citit o poveste
împreună cu părinţii etc. Acum gândiţi-vă la cea mai importantă faptă bună şi desenaţi această
scenă”.
Desenului i se face un chenar roşu. Copilul e lăudat pentru fapta sa bună. Dacă copilul doreşte,
poate să-şi ia desenul acasă. Dacă nu – îl putem expune în holul grupei.
 Anexa 9
Activităţi de psihogimnastică
Activitatea Nr.1
Tema: „La grădina zoologică”
Introducere
Copii, înainte de a începe activitatea noastră, haideţi să privim „Planşa emoţiilor” şi să alegem
imaginea care reprezintă starea noastră de azi (fiecare copil alege imaginea sa). De ce aţi ales
anume această imagine?(fiecare copil argumentează).
I. Înviorarea
Copii, aşezaţi-vă în „cercul nostru al bunătăţii”.
Cine din voi a fost la Grădina Zoologică? Haideţi să ne amintim, ce animale putem să vedem acolo
(variantele copiilor).
La Grădina Zoologică trebuie să fim atenţi, ca să nu nimerim în ghiearele fiarelor sau să nu le
facem animalelor vreun rău. Acum ne vom juca pentru a ne antrena atenţia. Vom merge în cerc şi
vom imita animalele de la Grădina Zoologică:
• Elefantul (trâmbiţăm în trompa imaginară);
• Girafa (ridicăm mâna în sus, puţin înclinându-ne înainte);
• Ursul (mergem şi mormăim ca ursul).
E timpul să plecăm, căci în curând Grădina Zoologică se va închide. Propun să mergem cu căluţii.
Înhămaţi căluţii, să mergem! (imităm, pocnituri la palatul moale)
II. Gimnastica
Încordare
Iată şi Grădina Zoologică. Chiar de la început vedem colivia cu papagali. Papagalii sunt frumoşi, au
un pene viu colorate. Un papagal ne-a observat şi a început să dea din cap, salutându-ne parcă:
„Bună ziua! Bună ziua!”
Arătaţi, cum dă din cap papagalul. Înclinăm capul înainte, gâtul e încordat, acum îl înclinăm spre
dreapta, spre stânga.
„Iată ce frumos sunt eu!”
Relaxat
Papagalul a obosit să tot dea din cap. „Am obosit, am obosit!” Capul l-a lăsat în jos ca pe o aţişoară
se clatină.
Brusc
Iată-l pe leopard. El nu permite nimăui să se apropie. Se aruncă asupra tuturor. Corpul este
încordat. Se aruncă pe neaşteptate: R-r-r-r!
Lent
Pe lac plutesc lebedele. Mişcările lor sunt plastice, graţioase. Închipuiţi-vă că mâinile noastre sunt
aripile lor. Ridicăm aripa dreapta, aripa stânga, apoi ambele odată. Ridicăm şi coborâm aripile lent,
fără grabă.
Încordat
Alături de lac se află cuşca urşilor de mare. Ei au ieşit pe mal să se încălzească. Cât de interesant se
mişcă ei. Haideţi, să încercăm şi noi: ne culcăm pe burtă, mâinile îndoite în coate şi ne mişcăm
înainte. Nu ne grăbim, corpul e încordat. Le este greu urşilor de mare să se mişte pe uscat.
Relaxat
Iată că urşii noştri de mare au ajuns la apă. Acum pot să se relaxeze: s-au culcat pe spate, cu
mâinile de-a lungul corpului. Ne rostogolim, ne întoarcem de pe o parte pe alta, lent. Apa e
răcoroasă, ce plăcere pentru urşii de mare! Corpul e relaxat.
Sărituri
Ridicaţi-vă, trebuie să ne continuăm excursia. Urcaţi pe căluţi să ajungem mai repede la maimuţe.
Iată şi maimuţele. Ele sar în sus, fac grimase, picioarele lor sunt ca nişte arcuri.
Rotiri
S-au săturat să tot sară şi hai să se rotească în jurul lor. Ba într-o parte, ba în alta. Au ameţit şi au
căzut pe podea, pe unele dintre ele chiar le doare.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţilor de furie, de luare în derâdere, de jignire
Una dintre maimuţe, ce nu se lovise, a început să râdă de celelalte: „Aşa vă trebuie! Ce bine-mi
pare că aţi căzut şi vă doare. Ha-ha-ha!”
Arătaţi , copii, maimuţica rea şi ironică. Cum face ea grimase, cum râde de cei care s-au lovit.
Copii, maimuţica corect a procedat? Cum credeţi, e bine să râdem de durerea altora? Se vor juca
oare celelalte maimuţe cu ea?
Manifestarea emoţilor milă, de compătimire
Toate prietenele i-au întors spatele maimuţicăi celei rele. Maimuţica plânge.
În acest timp s-a apropiat de ea un căţeluş şi a început să o lingă pe obraz. Maimuţica s-a bucurat şi
a început să zâmbească, graţie căţeluşului că a jelit-o (joc pe roluri cu schimbarea rolurilor).
IV. Comportamentul
Maimuţica a înţeles că nu e bine să râzi de alţii. Iar căţeluşul e singur şi nu are unde să se ducă.
Probabil că s-a rătăcit sau l-au alungat în stradă. Mulţi căţei sunt la noi în oraş ca el. Ce va fi cu ei?
Unde să se adăpostească ei pe ploaie şi frig?
Haideţi să luăm în braţe fiecare câte un căţeluş, să-l netezim şi să-l mângâiem, să-l strângem la
piept (imitare).
Dar trebuie să-i jelim nu numai pe cei care ni-i imaginăm, dar şi pe cei care-i vedem în stradă. Dacă
mama nu vă permite să-i luaţi acasă, puteţi măcar să le daţi ceva de mâncare sau să povestiţi cuiva
despre ei.
Copii, s-a întâmplat vreodată ca să vă ofenseze cineva? Ce simţim noi atunci? Ce ne-am
dori să facem în acel moment? Haideţi să trecem la oglindă să facem un exerciţiu care ne-ar ajuta să
trecem peste această situaţie.
„V-aţi certat cu prietenul. Acuşi-acuşi vă încăieraţi la bătaie. Trageţi adânc aer în piept, strânsstrâns
strângeţi maxilarele. Strângeţi pumnii strâns-strâns. Opriţi-vă respiraţia pentru câteva clipe.
Gândiţi-vă: dar poate nu face să vă bateţi? Expiraţi şi vă relaxaţi. Ura! Neplăcerile au rămas în
urmă!” (repetăm de câteva ori).
V. Încheiere
Ce bravo suntem noi, că am reuşit să ne împăcăm cu prietenul nostru. Haideţi să ne spunem nouă o
urare:
„Noi suntem deştepţi, curajoşi, frumoşi! Noi vorbim corect, frumos! Toată lumea ne iubeşte! Noi
suntem fericiţi!”

Activitatea Nr.2
Tema: „Motănaşii-călători”
Introducere:
Eu am o punguţă fermecată, o punguţă care colectează strigăte. Ea este goală, ce-ar fi să o umplem
cu strigătele noastre (fiecare copil strigă în ea, astfel eliberându-se de strigăt pe tot parcursul
activităţii).
Acum suntem gata să începem activitatea noastră.
I. Înviorarea
Copii, cine din voi are acasă o pisicuţă/un căţeluş? Cum se numeşte el/ea? Cum vă
manifestaţi dragostea faşă de ei?
Văd că-i iubiţi pe prietenii voştri mici. Voi aţi dori să vă prefaceţi în motănaşi? Eu doar am o
baghetă fermecată şi, dacă doriţi, mă voi atinge cu ea şi o să vă prefac în motănaşi. „Miau, miau,
mieunaş, te prefaci în motănaş”.
Vai, ce motănaşi drăgălaşi ne-au venit în ospeţie. Povestiţi-ne despre voi: ce culoare are
blăniţa voastră? Dar ochii? Cum vă cheamă? (fiecare copil povesteşte).
Încă e noapte şi motănaşii dorm ghemuiţi. Dar iată că a răsărit soarele şi motănaşii s-au trezit
şi îşi întind mădularele. Ne întindem bine, ca să ne dezmorţim după somn. Încă ne mai întindem. Ne
spălăm cu limbuţa, ca să fim curaţi. Şi ne pornim tiptil, uşurel, ca să nu ne audă nimeni (în cerc unul
după altul).
S-au oprit motănaşii şi o caută pe mama lor. Cum o chemăm? (jalnic „miau-miau”). A venit
mama, le-a dat lăptic şi motănaşii au început să toarcă mulţumiţi (”mur-mur”).
II. Gimnastica
Uşor pe vârfuri, sărituri,
Văd că sunteţi gata să pornim într-o călătorie. Dar în faţa noastră stă un gard, pe care trebuie să-l
sărim, dar aşa ca să nu ne audă pisica-mamă, altminteri nu ne mai dă voie să ieşim din ogradă.
Încordare
După gard este un râuleţ. Motănaşilor nu le place apa. Să mergem pe pietricele. Mergeţi după mine.
Fiţi atenţi şi călcaţi doar pe pietre. Lăbuţele sunt încordate, spatele e drept, tot corpul este încordat.
Dar dacă cădem în apă? Iată că am trecut râul.
Relaxare
Se bucură motănaşii că au trecut râul. Au relaxat lăbuţele şi spatele. Lăbuţele stau ca nişte aţişoare,
umerii sunt lăsaţi în jos. E bine şi plăcut!
Încordare
V-aţi odihnit? Atunci să continuăm. Iar în calea noastră este un munte mare. Cum să trecem? Văd o
trecătoare îngustă. Am tras burţile, ne-am întins pe vârfuri şi trecem prin strâmtoare pe o parte. Eu
voi merge prima, iar voi după mine. Nu uitaţi, trecătoarea este îngustă, trebuie să aveţi poziţia
dreaptă, altfel vă puteţi opri între stânci.
Relaxare
Sunteţi foarte bravo, toţi aţi trecut de partea cealaltă a muntelui. Dar ce ne aşteaptă înainte? Trebuie
să fim atenţi! Să mergem în patru labe şi să ne furişăm. Lăbuţele sunt moi, spatele încovoiat. Uitaţivă
prin părţi, ce este acolo? Motănaşii sunt foarte curajoşi.
Încremenire
Ce aude un zgomot. Cine e oare acolo în tufiş? Ciuliţi urechile, încremeniţi. Ţ-s-s-s! Parcă nu e
nimeni. Haideţi să ascultăm atent.
Încordare
Oac-oac-oac! Aceasta este doar o broască râioasă! S-au speriat motănaşii, s-au ascuns sub un tufiş.
S-au făcut ghem, nasul l-au astupat cu lăbuţele, aproape că nu respiră.
Relaxare
Haideţi să ne relaxăm, să vedem, nu a plecat oare broasca? (repetăm încordare-relaxare). Of, în
sfârşit a plecat şi putem să răsuflăm uşuraţi.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de amărăciune şi de tristeţe
Am călătorit noi, iar acasă a rămas pisica-mamă, pe care nici măcar nu am prevenit-o că plecăm
undeva. Ea acum îşi face griji din cauza noastră, plânge, ne caută: „Unde sunt motănaşii mei? Dacă
s-a întâmplat vreo nenorocire cu ei? Vai-vai-vai!” (arată facilitatorul).
Arătaţi cum plânge pisica-mamă, cum îşi caută copilaşii (copiii imită).
Manifestarea emoţiilor de fericire, de bucurie
Haideţi să ne imaginăm că motănaşii s-au întors: „Iată-ne şi pe noi, suntem vii, sănătoşi!” Cum se
bucură mama. Îi cuprinde, îi sărută pe motănaşi. E veselă, fericită, zâmbeşte. Haideţi să arătăm cum
se bucură pisica-mamă (în perechi, imitând pisica-mamă, schimbând rolurile).
IV. Comportamentul
Dar încă nu ne-am întors şi pisică-mamă stă îngrijorată şi tristă. Haideţi s-o jelim, s-o mângâiem, s-o
îmbrăţişăm, s-o liniştim. (facilitatorul o imită pe pisică, copiii imită motănaşii).
Unul dintre motănaşi s-a încăpăţinat. Nu vrea să se întoarcă acasă. S-a culcat la podea, bate din
lăbuţe şi strigă: „Nu vreau acasă! Nu merg acasă!”
Arătaţi, cum se încăpăţânează motănaşul (copiii imită).
Copii, dar îi sta bine acelui motănaş care se încăpăţina? Era plăcut să-l privim? Dar de ce nu dorea
să meargă acasă?
Haideţi să-i spunem motănaşului: „Ce urât îţi stă când te încăpăţinezi? Nu vrem să fim prieteni cu
tine!”(în perechi, schimbând rolurile).
Uitaţi-vă, motănaşul a înţeles, că nu e bine să te încăpăţinezi şi a mers cu noi spre casă. Doar şi pe el
îl aşteaptă pisica-mamă.
V. Încheiere
Pisica-mamă i-a cuprins, i-a mângâiat şi le-a cântat un cântecel:
Mâţa şireată vine la smântână: Miau-miau!
Mâţa şireată vine la smântână: Miau-miau!
Şi se milogeşte, dar de şoareci mâţa ne fereşte!
Noi toţi suntem motănaşi-drăgălaşi. Dar e timpul să ne întoarcem la grădiniţă. Acuşi vă voi preface
înapoi în copilaşi: „E vesel să fii motănaş, dar mai bine copilaş!” (facilitatorul atingecu bagheta
fiecare copil).
V-a plăcut călătoria? Data viitoare ne aşteaptă alte întâmplări şi călătorii.
Înainte de a ne lua rămas bun, amintiţi-vă cum vă dezmiardă mămicile voastre (copiii spun pe rând).
Ce frumos vă dezmiardă părinţii voştri!
Acum, în faţa oglinzii ne spunem urarea:
„Noi suntem deştepţi, curajoşi, frumoşi! Noi vorbim corect, frumos! Toată lumea ne iubeşte! Noi
suntem fericiţi!” (o mai spunem o dată strigând).

Activitatea Nr.3
Tema: „La plimbare în pădure”
I. Înviorarea
Astăzi, copii, vom merge în pădure.
În pădure cresc copaci înalţi. Arătaţi ce fel de copaci? Iar sub copaci cresc arbuşti. Arătaţi-i. Sub
arbuşti creşte iarbă. Iar sub iarbă – muşchi. Arătaţi cât de mică este iarba.
În pădure vieţuiesc multe animale. Ele scot diferite sunete prin care comunică. Imitaţi fiecare câte un
animal, prin acele sunete pe care le produce, iar noi vom încerca să ghicim despre ce animal e vorba
(copiii imită animalele).
În pădure trebuie să fim foarte atenţi. Să vedem, cât de atenţi sunteţi voi. Vom merge la marginea
poieniţei noastre. Când eu voi cânta ca un cuc – „cu-cu”, voi veţi sări într-un picior, când voi
coiocăni ca ciocănitoarea – „tuc-tuc-tuc”, voi veţi sări pe celălalt picior. Iar când voi bate din palme
– veţi sări pe ambele picioare. Aţi reţinut? Pregătiţi-vă! (Copiii îndeplinesc sarcinile conform
condiţiilor.)
Bravo! Sunteţi atenţi! Iată că am ajuns în pădure. (Ascultă „vocile pădurii” pe bandă de casetofon).
II. Gimnastica
Sărituri rapide
Noi suntem nişte iepuraşi, care au fugit de la mama-iepuroaică. Sărim repede-repede, ca nişte mingi,
uşurel. Săriturile sunt scurte, deoarece picioruşele iepuraşilor sunt încă mici. Ne bucurăm, că am
fugit de la mama.
Sărituri lente
Dar iată vine mama-iepuroaică. Ea sare prin poiană, îşi caută iepuraşii. Noi, la fel ca mamaiepuroaică,
sărim lent, în salturi mari. Picioarele ei sunt mari. Se împinge puternic de la pământ,
picioarele îi sunt încordate. Se uită atent prin jur, unde-s oare iepuraşii? I-a văzut şi s-a bucurat.
Încordare
Dar iată a venit în zbor o cioară. S-a aşezat pe o creangă şi se uită prin părţi. Dintr-odată vede ceva
interesant! Aşezaţi-vă, apucaţi creanga cu lăbuţele. Întindeţi gâtul într-o parte şi alta. Uitaţi-vă în
sus, apoi în jos. Gâtişorul este încordat, priviţi cu interes: oare ce-a văzut ea acolo?
Relaxare
A tot rotit cioara capul şi aşa a obosit, că a adormit pe creangă. A scăpat capul în piept, capul
balansează pe o aţişoară. Gâtul e relaxat, nicidecum nu-l putem îndrepta.
Mişcări bruşte
Ne-am apropiat de mlaştina din pădure. Iar acolo sunt ţânţari nenumăraţi. Vai, ce mai muşcă! Să ne
apărăm de ei!
Lent, relaxat
Cât timp ne-am apărat de ţânţari, nici n-am observat, că de pantalonii noştri s-au agăţat nişte scai.
Să-i desprindem repede, să nu ne înţepăm.
Lent, uşor.
Printre copaci se furişează o vulpe. Arătaţi cum calcă ea moale cu lăbuţele sale. Nici o crenguţă nu
va trosni sub lăbuţele ei.
Înţepenire
Dintr-odată vulpea a zărit un şoricel. Ea s-a oprit, a strâns capul în umeri, şi-a arcuit spatele, priveşte
atent la şoarece.
Lent
Lent, face câţiva paşi spre şoricel: ba merge, ba se opreşte, ba se furişează spre şoricel.
Brusc
Şi, dintr-odată, ea s-a făcut ghem şi s-a năpustit asupra şoricelului. Dar şoricelul era unul iute şi a
zbughit-o în gaură.
III. Comunicarea
Lauda
A fugit şoricelul de la vulpe şi s-a bucurat mult de aceasta. A devenit mândru şi a început să se
laude, cântând:
Ce minunată zi!
Ce minunată zi!
Ce minunat sunt eu
Şi cântecelul meu!
Iată ce viteaz, ce şmecher sunt eu! De nimeni nu mi-e frică! Iar voi toţi sunteţi nişte fricoşi! Numai
eu sunt cel mai viteaz!
Arătaţi, copii, cum se laudă şoricelul (fiecare individual).
IV. Comportamentul
S-au supărat ceilalţi şoricei pe lăudăros: „Nu ne vom juca cu tine. Tu ne-ai numit fricoşi, iar noi
suntem atenţi, nu vrem ca vulpea să ne mănânce. Pleacă de la noi!
- Ce sfat putem să-i dăm şoricelului? Copii, cum putem să-l ajutăm? (Să te lauzi nu este frumos, cu
un lăudăros nimeni nu va prieteni, deseori lauda duce la o nenorocire (ex.: gogoaşa ), un om
lăudăros nu este prea deştept, este plicticos. Facem comparaţie cu modestia).
- Copii, şoricelul a înţeles că nu trebuie să te lauzi, că e mai bine să fii modest. El vrea să ne spună
ceva: „Mulţumesc, prieteni, că mi-aţi spus despre comportamentul meu urât, eu singur nu mi-aş fi
dat seama că vă jignesc. Mă voi strădui să nu mă mai laud”.
Haideţi să arătăm cum prietenii nu-l primeau în jocul lor pe şoricel şi cum el şi-a cerut iertare
(training cu schimbarea rolurilor).
V. Încheiere
- Să cântăm acum cântecelul şoricelului, dar cu un alt sfârşit:
Ce minunată zi!
Ce minunată zi!
Prieteni buni suntem
Cu toţii ne distrăm!
E timpul să ne întoarcem la grădiniţă. V-a plăcut plimbarea noastră în pădure? Ce v-a plăcut
cel mai mult?
Copiii primesc foi şi carioca.
- Cum erau iepuraşii când au fugit de la mămica lor? Hai s-o desenăm mimica lor.
- Cum era iepuroaica când îşi căuta iepuraşii? Să desenăm mimica ei.
- Iar noi, acum că ne-am întors la grădiniţă, cum ne simţim? (fiecare copil desenează cum se simte).
La final copiii spun urarea.

Activitatea Nr.4
Tema: „Foişorul”
I. Înviorarea
Copii, încercaţi să ghiciţi în ce poveste vom merge astăzi.
„A venit un şoricel şi a întrebat:
Cine, cine locuieşte în foişor?”
Desigur, vom călători în povestea „Foişorul”. Ca să ajungem în poveste, trebuie să ne luăm de mâini
şi să facem un cerc. Amintiţi-vă, cine locuia în foişor (ursul, vulpea, lupul, ţânţarul, şoricelul,
broscuţa). Imaginaţi-vă, că v-aţi prefăcut în aceste personaje. V-aţi gândit în ce animal vă veţi
preface?
Ne vom juca în jocul „Ziua şi noaptea”. Când voi spune „ziua”, toţi veţi sări, alerga, ţopăi,
reprezentând animalele din foişor, iar când voi spune „noaptea”- vă veţi opri pe loc fără să vă
mişcaţi (de 2-3 ori).
Animalelor din foişor le place mult să se joace de-a „Capcana”. Noi vom face un cerc, adică o
capcană, iar şoriceii trebuie să fie atenţi şi să găsească locul pe unde pot ieşi din capcană. (Copiii se
ţin de mâini, ridică mâinile în sus, ca să le dea voie să iasă „şoriceilor” şi lasă mâinile în jos la
cuvântul „jos”, nepermiţându-le şoriceilor să iasă din cerc):
De şoricei ne-am săturat,
Totul în jur ei au mâncat.
Noi vom face o capcană
Şi-i vom prinde uite-aşa! (de 2 ori cu schimbul şoriceilor).
II. Gimnastica
Încordare
S-au săturat de joacă animalele şi se tot întrebau, cine dintre ei dansează mai bine. Ursul zice: „Eu
sunt cel mai puternic, mai mare, înseamnă că eu dansez cel mai bine”.
Mâinile le-a lipit de corp, s-a încordat şi se răstoarnă de pe picior pe picior. Picioarele-i sunt grele,
parcă sunt lipite de pământ.
Relaxare
Iepurele, văzându-l pe urs dansând, mai să hohotească de râs. S-a culcat pe spate pe iarbă şi dă din
lăbuţe. De atâta râs, lăbuţele s-au relaxat cu totul: „Vai, ce m-a veselit Moş Martin!”
Încordare, ritmic, în diferite direcţii
„Cucurigu!” Acesta e cocoşul. Ridicaţi-vă mai repede! Cocoşul tot vrea să danseze. Gâtul l-a întins,
aripile le-a desfăcut, spatele l-a încovoiat. Merge vajnic, ritmic, sub ritmul muzicii.
Sărituri rapide, dese
Iată vine broscuţa. Ea poate doar să sară în dans. Ne aşezăm pe brânci, genunchii în părţi, mâinile în
faţă şi ne sprijinim pe ele. Sărim ca broscuţele. Vesele sunt broscuţele: „Oac, oac, oac!”
Înţepenire
S-a iţit şoricelul din gaură, s-a uitat la toţi şi a hotărât să iasă la lumină, în sfârşit. E micuţ, se teme
de orice. Pi-pi-pi, merge pe vârfuri. Se uită prin părţi, ascultă fiecare foşnet. Ba se opreşte, ba merge
mai departe.
Des
Z-z-z-z! Iată şi ţânţarul. Dă din aripioare repede, repede, zboară spre foişor şi bâzâie. E supărat pe
urs, care a vrut să-l strivească cu laba. Caută pe cine să înţepe. Apoi s-a liniştit şi toate animalele sau
adunat împreună.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de frică, de spaimă şi de bucurie
Dar ce se întâmplă? Pe cer s-au adunat nori. În pădure s-a făcut întuneric şi straşnic. Tună, fulgeră!
Toţi s–au speriat, chiar şi ursul.
S-au lipit unul de altul, tremură, au închis ochii de frică. E straşnic!
Norii au trecut pe alături, a ieşit soarele. Toţi au răsuflat uşuraţi şi deja zâmbesc.
Manifestarea emoţiilor de vinovăţie, de ruşine
Copii, nu auziţi? Cineva cere ajutor. Acesta este iepuraşul, care se lăuda că nu l-a lăsat pe urs în
foişor şi de la el au plecat toţi prietenii: şi şoricelul, şi cocoşul. Şi chiar acum spre iepuraş porneşte
lupul.
Unde sunteţi, prieteni buni?
De voi am nevoie acum! (întoarce capul în diferite părţi, sprinceanele îi sunt ridicate,
mâinile întinse înainte).
Şi de laudă şi râs
Rog să mă iertaţi! (capul îi este plecat în jos, buzele tubuşor umflate, mâinile lăsate în jos dea
lungul corpului).
(Repetăm de câteva ori)
Cum credeţi, îl vor ierta prietenii pe iepuraş? Iar voi îi iubiţi pe copiii lăudăroşi? De ce?
IV. Comportamentul
Ce bine e în foişorul nostru! E cald, e luminos, nimeni nu ne poate ofensa/jigni. Aşezaţi-vă comod.
-Boc, boc, boc! Cineva bate la uşă.
U-u-u-u! Lupul se roagă să-i dăm voie în foişor, căci are o lăbuţă rănită.
Cum credeţi, trebuie să-i permitem lupului să intre? El fără noi se va pierde, trebuie să-i lecuim
lăbuţa. Chemaţi-l (facilitatorul imită lupul). Aşezaţi-l pe scaun. Uitaţi-vă la rana lui. Badijonaţi-o cu
iod, bandajaţi-o cu tifon, neteziţi-i lăbuţa (câte doi, schimbându-şi rolurile) .
Întrebaţi-l pe lup, poate îi este foame? Cu ce o să-l serviţi? Cum o să-i propuneţi? Lupul a obosit,
haideţi să-i cântăm un cântec de leagăn să adoarmă.
Lupuşorul vă mulţumeşte, zâmbeşte, lăbuţa nu-l mai doare. „Mulţumesc, prieteni, că m-aţi ajutat,
acum aş vrea să rămân cu voi”.
V. Încheiere
Copii, haideţi pentru o clipă să ne amintim, ce fapte bune am făcut noi astăzi (pe rând fiecare copil
povesteşte). Vă rog pentru data viitoare să desenaţi această faptă bună şi să mi-o arătaţi şi mie.
Iată că s-a terminat călătoria noastră în povestea „Foişorul”. Mi-a plăcut mult că aţi fost buni la
suflet, atenţi şi mărinimoşi.
Într-o poieniţă
Stă un Foişor
Nici prea-nalt, nici prea josuţ
Foarte mândru şi drăguţ.
Cine, cine locuieşte în Foişor?
„Astăzi noi aici trăim
Noi, copiii preşcolari,
Noi pe lup l-am ajutat
Apoi acasă am plecat”.
Urarea de încheiere.

Activitatea Nr.5
Tema: „Florile fermecate”
I. Înviorarea
Într-o pădure fermecată cresc nişte flori fermecate. Sunt ele fermecate, deoarece pot vorbi şi se pot
mişca. Lor, ca şi copiilor, le place să se joace şi să se zbenguie. Florile acestea sunt foarte frumoase.
Dar ce flori cunoaşteţi voi? (se ascultă răspunsurile copiilor). Doriţi să deveniţi floricele
fermecate? Eu vă voi stropi cu apă fermecată şi voi vă veţi preface în floricele. (Stropim copiii cu
apă):
Apă, apă, apşoară
Stropeşte-aceste căpşoare
Şi prefă-i pe aceşti copii
În floricele pe câmpii.
Vai, ce floricele frumoase aţi devenit! Aveţi petale gingaşe, de diferite culori, tulpiniţele sunt
mlădioase, frunzele gravate, ornamentate. Clătinaţi din căpşoarele voastre, încercaţi, cum se clatină
tulpiniţa, mişcaţi din degeţelele-frunzişoare.
Florile cresc dintr-o mică sămânţă. Arătaţi, de ce mărime este semincioara. Acum arătaţi, cât
de mari cresc florile din ea.
Închipuiţi-vă, că voi sunteţi o semincioară, care stă în pământ. Aşezaţi-vă, cuprindeţi capul
cu mâinile. Iată soarele încălzeşte şi semincioara a încolţit. Ridicaţi capul, deschideţi palmele.
Acesta este un mugure mic. Soarele încălzeşte tot mai puternic şi o ploiţă caldă a turnat nişte
picături. Mugurele creşte tot mai mult. Şi noi ne ridicăm, mâinile în sus, în părţi. Vântişorul ne
clatină, soarele ne încălzeşte, floricelele zâmbesc soarelui, întorc căpşorul şi frunzele spre soare. Cât
e de bine, cât e de plăcut!
II. Gimnastica
Încordat
Florile s-au aşezat într-un cerc, parcă ar fi împletit o cunună. Au hotărât floricelele să prindă
fluturaşi. Au încordat corpul, picioarele le-au desfăcut larg, s-au înclinat puţin înainte, braţele le-au
întins înainte. Hop! Hop! N-au reuşit să-i prindă – au zburat fluturaşii.
Relaxat
Cât timp au prins fluturi, a început să bată un vânt puternic. Florile s-au aşezat, au plecat în jos
tulpiniţele şi frunzele. Totul este relaxat, frunzele atârnă.
Libelulele, prin toată sala
Vântul a încetat, a ieşit soarele. Pe flori s-au aşezat nişte libelule. Florile au început să alerge după
libelule prin toată poiana. Aleargă uşurel pe vârfuri. Le este vesel. Aleargă, zâmbesc. Au întins
frunzuliţele-mânuţe în părţi, dau din ele la fel ca libelulele.
Se rotesc lent pe loc
S-au oprit şi se rotesc pe loc, lent, liniştit. E ca un vals al florilor! Ce plăcere e să te roteşti! Simţim
uşurare şi imponderabilitate.
Ritmic
Au ameţit şi s-au aşezat. S-au întors una în faţa alteia în perechi, s-au proptit cu picioarele, s-au luat
de mâini şi se clatină ca o barcă.
Încordat
Spatele, picioarele şi mâinile sunt încordate. Mişcările sunt ritmice. Se clatină. (unu-doi, unu-doi)
Relaxat
Au obosit, au dat drumul la mâini şi s-au întins pe spate. Stau culcate, se odihnesc. Tot corpul este
relaxat, picioarele şi mâinile sunt relaxate. Ce plăcut este!
Lent
Au hotărât floricelele să se plimbe. Merg ele, merg, au ajuns la un râu.
Încordat
Râul curge repede, apa este rece. B-r-r-r! Cum să treacă de partea cealaltă a râului?
Încremenire
Au zărit un pod. El este îngust. Le este frică.
Mişcare lentă
Florile s-au înşiruit una după alta, cu o mână se ţin de cea din faţă, cu altă mână de balustradă. Merg
încetişor, calcă cu atenţie. Ba se opresc, ba merg înainte. Le este frică, să nu cadă în apă!
Au trecut podul. Ura! Se bucură florile!
Relaxat, lent
Soarele încălzeşte puternic, e atât de cald! Le este sete! Aproape că s-au ofilit cu totul! Umerii i-au
lăsat, capul l-au plecat, frunzele-mâinuţele atârnă. Merg lent şi sunt triste.
Sărituri, mişcări libere, ciocniri.
Dintr-odată a început o ploiţă răcoritoare. Ce s-au mai bucurat floricelele! S-au îndreptat, au început
să ţopăie, să se veselească în ploaie. Sar în sus, bat zgomotos din palme.
Încremenire
În acest timp în poiană au venit două fetiţe să culeagă pomuşoare. S-au speriat floricelele, dacă le
vor rupe fetele? Au încremenit. Fetele au văzut floricelele şi le-a plăcut foarte mult. Atât de mult şiar
fi dorit să le culeagă!
Floricelele de frică au închis ochii, capul l-au plecat şi au început să tremure. Ce va fi? Dar fetele
doar s-au uitat la floricele, le-au admirat, le-au mirosit, le-au netezit şi au plecat mai departe.
Floricelele au răsuflat uşurate, au zâmbit, şi-au îndreptat spatele şi şi-au desfăcut petalele.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de furie
Haideţi să ne aşezăm în „cercul bunătăţii”. Când fetele vroiau să vă culeagă, voi nu numai v-aţi
speriat, dar v-aţi şi supărat pe ele. Arătaţi, cum v-aţi supărat (mişcăm cu sprincenele, strâmbăm din
nas, umflăm buzele). Nu vrem ca fetele să ne rupă! Să le arătăm fetelor cu degetul, să batem din
picior.
Manifestarea emoţiilor de plăcere, de satisfacţie
Acum amintiţi-vă, cum ne-am încălzit la soare şi am dansat în ploaie. Cât de plăcut a fost! Arătaţimi.
Capul îl lăsaţi puţin pe spate, ochii îi mijim, buzele zâmbesc, corpul e relaxat. Capul îl întoarcem
într-o parte şi în alta. Ce bine e!
IV. Comportamentul
Copii, ce se poate întâmpla, dacă oamenii ar rupe buchete mari de flori din pădure, din lunci? Voi aţi
auzit despre Cartea Roşie? Ce trebuie să facem ca ea să nu devină tot mai groasă? Ce le-aţi fi spus
fetelor, care doreau să rupă florile? (ascultăm răspunsurile copiilor)
V. Încheiere
Iar acum toate florile sunt invitate la bal, să se rotească într-un vals al florilor (în ritmul melodiei
„Valsul florilor” copiii valsează).
E timpul să ne întoarcem. Voi bate de trei ori din palme şi voi iarăşi veţi deveni copii, buni la suflet
şi deştepţi.
Iar acum o să ne vă prezint un Scaun împărătesc şi o să vorbim astăzi despre numele noastre.
Atunci, când un copil îşi aude numele, se aşează pe acest tron.
Numele Ştefan este un nume vechi şi puternic,
(facilitatorul citeşte „istoria numelor” copiilor din grupă, material pregătit din timp. Despre
numele copiilor cu anxietatea mai accentuată se va vorbi la mijlocul jocului).
Iar acum să găsim diminutivele numelui Ştefan şi să-i spunem lui Ştefan câteva cuvinte de laudă.
La sfârşitul activităţii : urarea de la sfârşit.

Activitatea Nr.6
Tema: „La circ”
I. Înviorarea
- Copii, astăzi vom merge la circ. Cine dintre voi a asistat la vreo reprezentaţie la circ? Ce v-a plăcut
cel mai mult?
Să ne grăbim atunci. Cu ce ne vom îmbrăca? (Este întrebat fiecare copil.)
Până când i-am întrebat pe fiecare pe rând, am uitat deja cui şi ce haine să-i dau. Puteţi să-mi
amintiţi voi pe cine l-am întrebat primul? (verificarea atenţiei, memoriei )
Noi am ales mult timp cu ce ne vom îmbrăca, să ne grăbim la autobuz, să nu întârziem
(scăunelele sunt din timp aranjate într-un rând), eu voi conduce. Pornim! În timpul călătoriei puteţi
privi pe geam. Dar scaunele nu sunt prea aproape de geamuri. Când voi bate din palme, trebuie să vă
ridicaţi şi să priviţi pe geam, oare n-am ajuns încă la circ? Iar când voi da din mână – vă aşezaţi la
loc. Fiţi atenţi: trebuie să vă ridicaţi şi să vă aşezaţi în linişte (repetăm de 2-3 ori).
Staţia „Circul”. Coborâm! Ce bine e că nu am întârziat!
Artiştii încă nu au apărut în arenă. Haideţi, să-i rugăm cu aplauze să vină (bătăi din palme cu
schimbarea ritmului). Cred că artiştii, se vor bucura de aplauzele voastre.
Să ne imaginăm că noi suntem artiştii de la circ. Printre noi sunt clovni, gimnaşti, atleţi,
dresori de animale, iluzionişti. După aplauze toţi artiştii ies la paradă în arenă (se aude muzica). Noi
suntem îmbrăcaţi în haine frumoase, strălucitoare. Mergem pe cerc, ridicăm mâna în sus să-i salutăm
pe spectatori, ţinem spatele drept, capul ridicat, mergem pe vârfuri şi zâmbim spectatorilor. Ce
frumos merg artiştii circului!
Iar acum au ieşit călăreţii pe cai. Urcaţi pe căluţi. Căluţii sunt de diferite culori: albi, suri, murgi.
Arătaţi, cum merg căluţii, cum bat din copite, galopează veseli şi ţanţoşi în jurul arenei!
II. Gimnastica
Iată că a început spectacolul!
Încordat
În arena circului ies halteriştii. Noi ridicăm haltere. Muşchii braţelor sunt încordaţi. Arătaţi, cât
suntem de puternici! Ridicăm halterele cu mâna dreaptă, apoi cu stânga, apoi cu ambele mâini.
Relaxat
Lăsăm halterele pe podea. Mâinile sunt relaxate, parcă-s nişte aţe (le scuturăm pe rând).
Sărituri
Dar iată în arenă apare clovnul. El zâmbeşte vesel şi sare uşor, moale.
Încordat
Clovnul tot vrea să ridice halterele. El zice că e cel mai puternic. A apucat halterele, picioarele le-a
îndoit în genunchi, a înclinat corpul, s-a încordat. Dar nu poate ridica halterele. Pufăie, icneşte, s-a
înroşit cu totul. Ba vine pe de o parte, ba pe de alta. Ba scuipă în palme, se dă cu praf de aretă pe
subsuori. Nicidecum nu reuşeşte.
Relaxat
S-a amărât clovnul, s-a aşezat şi şi-a relaxat picioarele şi mâinile. Oare de ce nu-i şi el puternic?
Lin
În locul clovnului vine un iluzionist. El suflă într-un fluier, iar din coş iese ceva. Vai, acesta-i un
şarpe! Arătaţi cum se mişcă şarpele (din degete şi palme fac capul şarpelui). A mai apărut unul.
Şerpii se împleticesc, se întind în sus.
Brusc
Iluzionistul a încetat să mai cânte, iar şerpii s-au ascuns în coş. Scuturaţi mâinile ca să plece.
Încordat
Acum clovnul se întoarce în arenă, a văzut şerpii şi atât de tare s-a speriat, că a căzut pe covor de
spaimă, şi-a strâns picioarele cu mâinile, capul l-a ascuns între mâini, s-a ghemuit, s-a încordat, dacă
îl muşcă vreun şarpe...
Relaxat
Şi chiar în acea clipă şi-a amintit de fluieraşul său, l-a scos din buzunar şi a început să fluiere. Şerpii
s-au ascuns în coş. Clovnul s-a bucurat, s-a răsturnat pe spate şi a început să râdă.
Încordat
În arenă vin acrobaţii. Ei merg pe funie. Întind mâinile în părţi, balansează, merg pe vârfuri, pe
călcâie, privesc doar înainte. La mijlocul funiei se opresc, sar, apoi merg înainte. Tot corpul e
încordat.
Sărituri
Vin săritorii pe bătut. Ei sar uşor, sus-sus, îşi fac vânt cu mâinile. Sărind, se întorc ba într-o parte, ba
în alta. Ei sunt veseli şi zâmbesc.
Mişcări pe cerc
Apar şi dresorii de tigri. Tigrii sunt ascultători. S-au culcat pe spate şi aşteaptă semnalul. Dresorul
spune „Alle!” şi tigrii se rostogolesc ba într-o parte, ba în alta.
III. Comunicarea
Copii, aranjaţi-vă în formă de cerc ca să ne odihnim puţin. Vă imaginaţi, după dresor a venit clovnul
şi se lăuda, că poate la fel de bine să dirijeze tigrii. A început să strige la ei, să bată cu biciul, să
comande tigrilor. Iar tigrii nu-l ascultă, s-au enervat şi cât pe ce nu l-au mâncat. Abia de-a scăpat cu
zile! Şi i s-a făcut ruşine clovnului că s-a lăudat - i s-au înroşit obrajii. Arătaţi, copii, cum îi este
ruşine clovnului. Capul l-a plecat, mâinile şi le frământă, umerii sunt plecaţi, oftează. Ce rău e să fii
lăudăros! Tigrii doar puteau să-l strivească.
IV. Comportamentul
Dar clovnul a văzut un elefant şi a început să-l sâcâie. Arată cu degetul spre el, zice că are trompă
mare şi coadă mică. Arată cum merge elefantul. Cu totul s-a obrăznicit clovnul!
Elefantul s-a supărat, aproape că plânge. Arătaţi cum s-a supărat elefantul. Haideţi să-l mustrăm pe
clovn. Ce rău e! Să-l alungăm.
Trebuie să-l jelim pe elefant. Îi spunem: „Tu eşti foarte frumos şi ne placi. Noi n-o să te sâcâim.” Ce
mai putem să-i spunem elefantului. Cu ce îl putem servi? Să ne jucăm cu el.
Elefantul s-a înveselit, zâmbeşte şi e mulţumit că nu mai râde nimeni de el.
Iar clovnul e singur şi îi este trist. El vrea să-şi ceară iertare pentru comportamentul său. Arătaţi,
cum poate să facă aceasta? Ajutaţi-l! Ce trebuie să spună?
V. Încheiere
Iar acum haideţi să dansăm cu toţii. (Aplaudăm artiştii circului).
Şi la sfârşitul activităţii noastre, haideţi să ne gândim, ce faptă bună am făcut azi?
Urarea de la sfârşit.

Activitatea Nr.7
Tema: „Motanul şi şoriceii”
I. Înviorarea
Copii, cum se numeşte motanul, pe care îl tot deranjează şoriceii? (Leopold). Azi dimineaţă Leopold
m-a sunat şi mi-a cerut ajutor. El îşi construieşte o casă nouă, deoarece pe cea veche au găurit-o
şoarecii. I-au adus un camion de cărămizi, pe care trebuie să le aranjăm într-un anumit loc.
Să ne aranjăm într-un lanţ, la o distanţă nu prea mare unul de altul şi vom transmite cărămizile unul
altuia, astfel le vom depozita la locul lor (se arată locul). Să începem! Ţineţi cărămizile bine, să nu
le scăpaţi peste picioare, să nu le aruncaţi, să le aranjaţi cu acurateţe. Bravo! Iată că am transmis
toate cărămizile!
Eu am o batistă fermecată. Dacă te roteşti sub ea, te prefaci în şoricel. Cine vrea să devină şoricel?
Sub batista mea stătui
Şi-n şoricel te prefăcui.
Nu ştiu, v-aţi prefăcut sau nu în şoricei, chiţcăiţi vă rog puţin să fiu sigură că sunteţi şoricei. Acum
putem să ne jucăm de-a „Motanul şi şoarecii”.
Şoriceii au ieşit
La plimbare de cu zori (pe vârfuri)
Unu, doi, trei patru, cinci
Pe motan ei l-au trezit (aleargă).
Motanul doarme până când şoriceii merg şi se trezeşte la sfârşitul poeziei.
Am făcut atâta gălăgie, că l-am trezit pe motanul Tom din filmul în desen animat „Tom şi Gerry”.
Veniţi repejor la mine pe vârfuri, ca să nu vă zărească.
II. Gimnastica
Încordat
Şoriceilor, auziţi cum se apropie Tom? Mi-e frică!
Culcaţi-vă, faceţi-vă ghem, să nu se audă nici respiraţia. Tot corpul este încordat. Staţi liniştit, ca să
nu vă găsească motanul.
Relaxat
Aţi stat atât de cuminţi, că Tom a plecat să vă caute în altă parte. Puteţi să vă relaxaţi, să staţi liniştit.
Nu mai există nici un pericol. Nu ne este frică. Putem să zâmbim. Toţi muşchii s-au relaxat, au
devenit ascultători.
Sărituri
Şoriceii s-au bucurat atât de mult, că au început să sară în sus, ridicând genunchii şi bătând din
palme.
Încordat
Şoriceii au făcut un cerc, s-au luat de mâini şi au format o capcană. Vor să prindă motanul. Au
ridicat mâinile în sus. Ţin mâinile strâns-strâns. Mâinile sunt tari ca piatra. Iar în acest timp motanul
vrea să pătrundă în cerc să ia salamul.
Relaxat
Şoriceii au lăsat mânuţele în jos, nu au reuşit să prindă motanul, căci a fugit. Mâinile au devenit moi,
atârnă ca nişte funii.
Încordat
Atunci şoriceii au hotărât să facă o capcană din picioare. Au desfăcut larg picioarele, ca să se rezeme
de picioarele vecinului. Au încordat picioarele şi aşteaptă să vadă, cum va trece motanul printre
picioare.
Relaxat
Când motanul a încercat să treacă, ei au strâns picioarele şi s-au aşezat. Nu va trece motanul cel
viclean!
Încordat
S-a gândit motanul să-i păcălească pe şoriceii şi a început să miaune. Şoriceii se uită la stânga (peste
umăr), apoi la dreapta - nu se vede motanul! Apoi s-a auzit mieunat la spate – s-au uitat în urmă. Sau
uitat în jos. Nici acolo motanul nu era.
Relaxat
Şoriceii au început să rotească capul, ca să vadă peste tot. Capul se mişcă ca pe o aţişoară încoloîncoace.
Iar motanul nu este şi gata.
Încordat
Atunci şoriceilor le-a venit ideea să se prefacă în motan. S-au aşezat în patru labe, au plecat capul în
jos, iar spatele l-au încovoiat în sus. Burta s-a încordat, spatele şi labele sunt tari. Motanul s-a
supărat.
Încremenire
Iar acum au ridicat capul, au lăsat în jos spatele şi s-au pregătit de săritură, au încremenit.
Brusc
Au sărit brusc la şoricel, ba într-o parte, ba în alta. Nu pot să-l prindă şi gata.
Relaxat
S-au întristat, s-au aşezat, picioarele şi mâinile le-au întins. S-au săturat să se joace de-a motanul.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţilori de invidie,de frică, de bucurie
Aşezaţi-vă, şoriceilor, odihniţi-vă, iar eu o să vă povestesc ce mi-a spus motanul Leopold.
Leopold şi-a construit o casă nouă, iar şoarecii, când au văzut-o, au devenit invidioşi.
Haideţi să arătăm cum îl invidiază pe Leopold şoarecii. Buzele sunt strânse, ochii lăsaţi în jos, bărbia
puţin ridicată, mâinile la piept încrucişate. S-au supărat şoriceii, i-au întors spatele lui Leopold.
De ciudă şoriceii s-au gândit să-i dea foc la casă. Leopold se nelinişteşte, căci iarăşi va rămâne fără
casă.
Arătaţi, cum s-a speriat Leopold. Capul şi l-a acoperit cu mâinile, clatină din cap. Ce va fi? Doar
şoriceii i-au dărâmat deja o casă?
Motanului Leoplod în ajutor i-a venit Motanul Încălţat, care avea o sabie la şold. Şoriceii, când au
zărit sabia, au luat-o la fugă.
Motanul Leopold s-a bucurat nespus. Arătaţi, cum se bucură Leopold. Zâmbeşte larg. A început săşi
îmbrăţişeze prietenul, îi strânge mâna (joc pe rol cu schimbarea rolurilor).
Copii, haideţi să ne gândim, ce cuvinte de recunoştinţă i-a spus Leopold prietenului (variantele
copiilor).
Cum l-a invitat în ospeţie pe prietenul său? (variantele copiilor)
Cum credeţi, şoriceii se poartă frumos cu Motanul Leopold? Ce trebuie să facem, ca ei să se împace?
(modelarea comportamentului adecvat).
IV. Comportamentul
În timp ce noi ne gândim cum putem să-i împăcăm pe şoricei cu Leopold, şoriceii au început să se
certe între ei. Şoricelul cel sur s-a încăpăţinat şi nu vrea să ceară scuze motanului, iar şoricelul cel
alb îl tot roagă să o facă. Pur şi simplu, şoricelul cel sur nu ştie cum să-şi ceară scuze. Haideţi să-l
învăţăm (training în perechi, unde un copil e şoricel, iar altul e motan).
Ce cuvinte trebuie să spunem, cum să ne adresăm, cum să privim, ce intonaţie să folosim?
Ce trebuie să facă Motanul Leopold în această situaţie?
Întâlnim noi asemenea situaţii uneori, copii?
V. Încheiere
Iar acum să le facem complimente colegilor noştri.
Urarea de la sfârşit

Activitatea Nr. 8
Tema: „Răţuşca cea urâtă”
I. Înviorarea
Astăzi vom călători în povestea „Răţuşca cea urâtă” scrisă de H. K. Andersen. Amintiţi-mi,
unde s-a dus mama-raţă cu copilaşii săi după ce au ieşit din ou? Da, s-a dus să-i prezinte în curtea
păsărilor. Şi noi vom merge acolo, după ce veţi îndeplini însărcinările mele.
Ne aranjăm sub formă de cerc şi ne vom juca de-a „Mişcarea interzisă”. Vă rog, să repetaţi
mişcările după mine, mişcarea interzisă fiind mâinile în şolduri (repetăm jocul de 2-3 ori).
Acum alt joc: trebuie să închideţi ochii şi să ghiciţi a cui e vocea. De al cui umăr mă voi
atinge, acel copil trebuie să imite un animal domestic (4-5 copii).
Următorul joc: „Zboară – nu zboară”. Eu voi numi ceva, dacă zboară –întindeţi mâinile în
părţi, dacă nu zboară - duceţi mâinile la spate (5-6 obiecte şi fiinţe).
Sunteţi copii atenţi. Veniţi sub umbrela mea şi ea ne va duce în ograda păsărilor (umbrela se
deschide: „Abra-cadabra!”).
II. Gimnastica
Încordare
Întâi le-am întâlnit pe gâşte. Ele au început să sâsâie când au văzut-o pe răţuşca cea urâtă. Au întins
gâtul, au ridicat umerii, au dat în urmă aripile şi sâsâie: S-s-s-s! Gâtul e întins, aripile-mâini sunt
încordate, întinse în urmă. Ce sâsâială! Ce răutăţi!
Relaxare
Gâştele au alungat-o pe răţuşcă şi s-au liniştit. Dau uşor din aripi, gâtul e întins, dar nu e încordat, e
relaxat.
Încordare
Cum numai a scăpat răţuşca de gâşte, a dat ochii cu curcanul cel îngâmfat şi supărat. Curcanul s-a
umflat în pene, a lăsat capul pe spate şi l-a strâns între umeri, a încruntat sprincenele, a mijit ochii şi
a strigat: blu-blu-blu!
Mişcări rare
Scutură din cap curcanul: „Pleacă!” S-a speriat răţuşca şi a fugit.
Pe toată suprafaţa
N-a reuşit bine să scape răţuşca de curcan, că s-a întâlnit cu cocoşul. Cocoşul a început să alerge prin
toată curtea, dând din aripi, strigând: „Cu-cu-ri-gu!”, mai-mai să o ciupească pe răţuşcă.
Încordare
Sărmana răţuşcă, numai a scăpat de cocoş, că a dat cu ochii de pisică. Aceasta şi-ar dori mult să
mănânce o răţuşcă.
Încordare
Ea s-a ridicat pe lăbuţe, şi-a încovoiat spinarea, s-a încordat, s-a pregătit să sară.
Mişcări rare
Apoi, fără să scoată vreun sunet, a început să se apropie de răţuşcă, călcând moale pe lăbuţe. Era
gata să pună laba pe răţuşcă, dar câinele a lătrat, pisica s-a speriat şi s-a urcat pe gard.
Încordat, ritmic
De la râu se întorceau mătuşele-raţe. Arătaţi, cum merg ele, agale, legănându-se. Îşi dau multă
importanţă: Mac-mac-mac! (mers în pirostrii).
Relaxare
Au obosit venind dintr-un drum lung, s-au aşezat, rezemându-se pe aripi şi dau din lăbuţe,
relaxându-le. Dau din picioare, dar au văzut-o pe răţuşcă şi strigă: „Mac-mac-mac! Ce urâtă e, nu
seamănă deloc cu noi!” Şi s-au uitat cu dispreţ spre ea.
Aceasta era ultima speranţă a răţuştei. Ea a fugit din curtea păsărilor, a trăit de una singură, iar la
sfârşit s-a prefăcut într-o frumoasă lebădă.
Veniţi în jurul lacului. Plecaţi spre apă mai întâi gâtul, apoi o aripă. Apoi cealaltă. Să batem din aripi
pe apă. Iată ce lebede frumoase suntem! Arătaţi cum vă bucuraţi pentru răţuşcă.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de frică, de ofensă/supărare, de admiraţie/încântare
Acum putem să ne odihnim. Răţuşca cea urâtă s-a prefăcut într-o lebădă frumoasă şi toţi o admiră.
Fiecare va imita o lebădă frumoasă, iar noi ne vom exprima admiraţia: „Vai, cât de frumoasă, cât de
albă eşti! Ce gât lung şi graţios ai! Cât de mândră îl întinzi! Ce aripi frumoase ai!
Ţineţi minte, la început, toţi alungau răţuşcă şi ziceau că este urâtă. Cât îi era de greu, nu voia să
trăiască.
Faceţi un cerc. Vom reprezenta pe rând răţuşca jignită, iar ceilalţi vor imita păsările rele din curte:
„Măcar să te fi mâncat pisica, urâţenie! Ce urâtă eşti, nu semeni deloc cu noi! Pleacă, nu vrem să fim
prieteni cu tine!”
Îi este frică răţuştei, s-a ghemuit, a acoperit capul cu mâinile, a închis ochii. Ce se va întâmpla cu ea
în continuare?
Şi noi avem clipe când ni se pare că nimic nu reuşim, nu mai ştim ce va fi în continuare, la fel ca
răţuşca noastră. Acum vom învăţa un exerciţiu, care ne va ajuta să ne simţim mai bine. Se numeşte
„Pleacă neplăcere”.
Aşezaţi-vă pe covor în poziţia „lotos”. Amintiţi-vă ziua de azi. S-a întâmplat ceva rău, neplăcut
astăzi? Închidem ochii şi ne imaginăm această neplăcere, această senzaţie de tristeţe, de ruşine. Ne-o
imaginăm în faţa noastră.
Acum tragem aer în piept şi suflăm tare-tare-tare. Să mai încercăm o dată. Împreună cu jetul de aer
pleacă şi neplăcerile noastre. Nu mai există. Noi suntem energici, veseli, plini de viaţă”.
IV. Comportamentul
Copii, cum credeţi, putem oare să înjosim şi să jignim pe cineva, doar pentru că nu seamănă cu noi?
Putem să judecăm pe cineva numai după exteriorul lui? Oare oamenii frumoşi la chip întotdeauna
sunt şi buni? Chiar dacă copilul are unele disabilităţi, el e altfel, dar este nevinovat. El şi aşa suferă
foarte mult. Ce credeţi voi despre copiii cu disabilităţi? Ce înseamnă să fii milostiv / mărinimos?
După ce păsările s-au năpustit asupra răţuştei, ea s-a întristat foarte mult. Haideţi s-o jelim, s-o
primim în familia noastră prietenoasă, să-i spunem multe cuvinte frumoase, ca să ridice capul
mândru şi să nu-l mai ascundă de frică şi obidă (se ascultă copiii).
Priviţi, copii, de la cuvintele bune şi voi aţi devenit lebede frumoase, care au nu doar un chip
frumos, dar şi un suflet frumos.
V. Încheiere.
Haideţi, să ne mişcăm lent pe cerc ca nişte lebede mândre (muzică).
Urarea de la sfârşit.

Activitatea Nr.9
Tema: „După ploaie”
I. Înviorarea
Copii, astăzi noi vom fi viermişori de ploaie, adică râme, care într-o zi caldă de primăvară au ieşit la
suprafaţa solului. Arătaţi, cum ies râmele din pământ. Aşezaţi-vă şi răsucindu-vă lent, strecuraţi-vă
prin sol. S-au văzut râmele una pe alta şi şi-au dorit să facă cunoştinţă (se salută şi se prezintă
împreună cu facilitatorul).
Iar acum trebuie să vă recunoaşteţi după voce. Unul din copii se întoarce cu spatele şi va ghici cine
i-a strigat numele (se procedează cu toţii copiii pe rând).
Acum eu o să vă arunc nişte obiecte imaginare, iar voi trebuie să vi le închipuiţi imediat şi să le
prindeţi de parcă ar fi reale. Vă arunc un cartof fierbinte: repede aruncaţi-l unul altuia. Numai ce lam
scos din foc. Frige! Nu se poate să-l ţineţi mult în mână. Atenţie! Acum veţi prinde bucăţică de
gheaţă. Ea e rece şi lunecoasă. Transmiteţi-o repede, ca să nu vă îngheţe mâinile. Iar acum prindeţi
un fluturaş. Atenţie, el este foarte firav şi îi putem frânge uşor aripioarele. (imitarea acţiunilor cu
obiectele imaginate).
Râmele locuiesc sub pământ şi au drept vecini alte vieţuitoare. Sub pământ nu au nevoie de vedere,
acolo e întotdeauna noapte, de aceea animalele ascultă şi percep cu ajutorul pielii. Acum vom vedea
cât de atenţi sunteţi voi. Să facem un cerc. Acompaniaţi de muzică veţi merge pe cerc şi veţi
îndeplini nişte instrucţiuni: la cuvântul „şoricel” mergem pe vârfuri; la cuvântul „cârtiţă” – mergem
semiaşezat; la cuvântul „gândăcel”- alergăm uşor fluturând din mâini (schimbarea instrucţiunilor de
câteva ori).
Bravo viermişorilor, sunteţi atenţi şi nu vă veţi ciocni cu nimeni sub pământ.
II. Gimnastica
Încordare, încremenire
Cât timp ne-am jucat, afară s-a răcit de-a binelea. Primăvara deseori sunt îngheţuri. Viermişorii au
îngheţat, toţi s-au ghemuit de frig. Ce frig le este viermişorilor! Suferă, îndură frig! Tot corpul e
încordat, mâinile sunt lipite de corp, umerii ridicaţi. Tot corpul e ca o bucată de gheaţă.
Relaxare
Dar iată că a apărut soarele, a încălzit pământul şi viermişorii au început să se dezgheţe, să se
încălzească. S-au întins la soare, mâinile şi picioarele depărtate, faţa au expus-o la soare. E cald şi
bine. Tot corpul e relaxat.
Încordare, încremenire
Car-car-car! Au venit nişte cioare să mănânce viermişorii. S-au speriat viermişorii şi au încremenit
pe loc, astfel ca păsările să nu-i observe sau să creadă că sunt nişte crenguţe. Viermişorii nici nu se
clintesc, s-au încordat, şi-au oprit respiraţia. Au mers cioarele pe alături, au mers, dar n-au observat
nimic şi au zburat mai departe.
Mişcări bruşte şi ritmice
Ridicaţi-vă, viermişorilor! Au plecat păsările. Şi uite că vine ploiţa caldă, care le place atât de mult
râmelor. Arătaţi cum cad picăturile (bătăi din palme cu schimbarea ritmului: „pic-pic-pic”)
Relaxat, lent
S-a adunat multă apă şi s-a format un râu. Viermişorii au lăsat mâinile în apă şi fac valuri. Mâinile
sunt relaxate, mişcările plastice: la stânga, la dreapta, într-o parte şi în alta.
Încordare, pe toată suprafaţa
Primăvara sosesc graurii, negri şi aroganţi. Arătaţi, cum merg graurii măreţ. Capul e ridicat. Aripile
desfăcute, gâtul încordat, spatele şi braţele-aripi încordate. Pe faţă e mândrie. Totul au observat,
peste tot s-au uitat.
Relaxat
Au mers cât au mers graurii, au obosit. S-au aşezat, au ascuns capul sub aripi şi au aţipit. S-au
relaxat graurii cu totul. Apare o pisică: „Miau-miau!”. Plecaţi mai repede, graurilor, altfel pisica o să
vă mănânce (aleargă în cealaltă parte a sălii).
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de furie, de ofensă/supărare, de bucurie
Pisica a alergat după grauri şi a călcat câţiva viermişori. Tare s-au mai înfuriat ei. Haideţi s-o certăm
pe pisică: „Eşti rea, pisico, cum ai putut să calci nişte viermişori mici? Eşti atât de mare, iar ei sunt
aşa de micuţi!”
Viermişorii au început să plângă de supărare, lacrimile curg şiroaie. Arătaţi, cum plâng viermişorii,
cum s-au supărat ei.
Nu plângeţi, doar pisica abia a atins viermişorii şi ei plâng mai mult de spaimă, decât de durere.
Ştergeţi-vă lacrimile şi zâmbiţi!
IV. Comportamentul
Curajul, dreptatea
Râmele au o sumedenie de duşmani, care ar vrea să-i mănânce. Iar viermişorii, deşi sunt mici, sunt
curajoşi. Arătaţi, cum sunt curajoşi ei. Pe un viermişor mic îl jignesc alţii mai mari. Haideţi să-l
apărăm. Ce veţi face? Ce veţi spune celor care îl ofensează? Cum e mai uşor să protejăm pe cineva,
fiind de unul singur sau când suntem împreună? (prelucrarea situaţiei)
Pe cei mici întotdeauna trebuie să-i protejăm, ei doar încă nu pot face aceasta singuri. (discutarea
situaţiilor din viaţa copiilor).
V. Încheiere.
E timpul să ne întoarcem. Mă bucur că sunteţi atât de bravi, curajoşi şi procedaţi corecţi. Veniţi după
mine, luaţi-vă de mâini. „Râuleţul nostru vesel” va curge spre oglindă.
Râuleţul nostru curge
Printre greutăţi se scurge.
Răcoare pe arşiţă aduce
Tuturora apă dulce.
De bunătate plin e tot
Şi se opreşte-aici pe loc.
Să finisăm activitatea noastră cu urarea de la sfârşit.

Activitatea Nr.10
Tema: „Capra cu trei iezi”
I. Înviorarea
Azi vom călători în povestea „Capra cu trei iezi”.
Iezişorii sunt mici. Arătaţi cât de mici sunt. Ei au corniţe, arătaţi cum se împung ei. Iezişorii au
copite, din care bat. Bateţi din copite ca ieduţii (cu schimbarea ritmului).
Iezii locuiesc la marginea pădurii împreună cu Mama-Capră şi le place mult să se joace. Astăzi ne
vom juca şi noi în jocul lor preferat, care se numeşte „Ghici a cui e vocea”. Dar trebuie să strigăm
„me-e-e”, la fel ca iezii (un copil se întoarce, altcineva dă voce şi trebuie să ghicească cine a fost).
Ieduţilor le mai place jocul „De-a prinselea”. Să ne jucăm şi noi un pic (alegem pe cel care
prinde printr-o numărătoare).
Iar acum apropiaţi-vă de mine.
II. Gimnastica
Încordare
Mama Capră le zice ieduţilor:
- Eu mă duc să aduc lapte, iar voi, ieduţilor, rămâneţi acasă şi nu deschideţi uşa nimănui.
Iar iezişorii îi răspund:
- Nu, nu, nu, noi vrem la plimbare! (întorc capul la dreapta - la stânga).
- Dacă veţi deschide uşa, o să vă mănânce lupul, i-a prevenit Mama-Capră.
Şi iezişorii îi răspund:
- Bine, bine, bine, nu vom deschide (pleacă capul în jos).
Dar îndată ce mama Capră a plecat, iezişorii au început să se zbenguie: rotesc capul la dreapta, la
stânga, înainte, înapoi. Gâtul e încordat.
Relaxat
Apoi au început să rotească capul pe umeri ca o bilă pe aţă, lent şi uşor.
Iezişorii se gândesc cum să-l păcălească pe lup. Şi le-a venit o idee. Au luat cratiţele mamei şi au
început să bată în ele cu beţişoarele. Un, doi, trei! Ce gălăgie! Boc, boc, boc!
Încordat
Copitele sunt încordate, simţiţi muşchii cum sunt încordaţi? Iar faţa zâmbeşte, e relaxată şi burtica e
relaxată, respiră... Pumnişorii sunt încordaţi şi bat cu beţişoarele. Iezişorii bat tot mai repede, tot mai
tare. Iar acum mai lent, mai lent ca tunetul.
Relaxat
Au obosit pumnişorii şi mâinile de atâta încordare? Lăsaţi-le în jos şi relaxaţi-le, scuturaţi mâinile,
degeţelele.
Mărunt şi des
Au prins la curaj iezişorii. S-au trântit la podea, s-au culcat pe spate, picioarele le-au pus sub formă
de sălaş şi au început să bată din copite (cu schimbarea ritmului).
Întregit
Apoi şi-au cuprins genunchii cu mâinile, au îndoit capul spre genunchi şi au început să se dea huţa
pe spate: înainte şi înapoi.
Încordare
S-au săturat să se dea huţa. S-au gândit să-şi măsoare puterile. S-au împărţit în perechi, s-au întors
spate la spate, şi-au încrucişat mâinile, picioarele le-au desfăcut, le-au înfipt în pământ, şi-au
încordat întreg corpul şi au început să se ridice unul pe altul. Au obosit.
Relaxare
S-au întins pe podea cu picioarele şi mâinile întinse, capul plecat. Tot corpul e relaxat, se
odihneşte...
Şi atunci s-au auzit bătăi în uşă: boc, boc, boc. Iezişorii au deschis uşa. Iar în uşă era lupul!
Lupul i-a pus pe iezi în sac (se strâng în cerc) şi i-a dus în pădure.
Sărituri
La început iezii tare s-au speriat. Apoi s-au gândit puţin, au făcut nişte găurele în sac cu corniţele lor
şi au sărit din sac (la început se „împung”, stând cu spatele la cerc, apoi sar).
Se uită iezii prin jur - nimic decât pădure întunecată. Drumul spre casă nu-l cunosc şi în pădure
copacii sunt deşi, crengile lor îi înţeapă: ieduţii ridică crengile cu corniţele, cu copitele le dau la o
parte...
Ce greu e să răzbaţi prin desişul pădurii! Dar iată că au dat de o poiană cu iarbă dulce ca mierea.
Alergare într-o direcţie
S-au bucurat iezii, au alergat repede într-acolo.
Merg prin toată poiana şi mănâncă iarbă (imită). Iarba e mustoasă şi înmiresmată. Ce gustoasă e!
După ce s-au săturat, i-au cules şi mamei un mănunchi de iarbă (înscenează).
Când se uită ieduţii în zare, parcă întrevăd ceva cunoscut. Printre copaci se zărea căsuţa lor. S-au
bucurat mult iezii! Au alergat repede spre casă.
III. Comunicarea
Manifestarea emoţiilor de satisfacţie, de mulţumire
Ce bine e acasă! Acum putem să ne odihnim, nimeni nu ne va face nici un rău. Aşezaţi-vă pe
scăunele în cerc. Sunteţi bravo că aţi scăpat de lup! Arătaţi cum sunteţi voi bravo:
Neteziţi-vă pe cap, pe piept;
Arătaţi cu degetul mare a mâinii întinse;
Aplaudaţi pentru voi, frecaţi mâinile de satisfacţie.
Iată ce ageri şi curajoşi suntem noi! Bravo!
Manifestarea emoţiilor de frică, de spaimă, de dezgust, de mulţumire
A venit Mama-Capră şi iezii i-au povestit totul.
La început noi ne-am speriat tare. Aşa-i? Ne temeam că o să ne mănânce lupul. Cum ne era frică
nouă?
Ne-am făcut ghem, am înţepenit, am ridicat sprincenele, am deschis larg ochii, ne era frică chiar să
respirăm, să ne mişcăm. Capul e tras între umere, ne tremură şi dinţii de frică. Brrrr! Ne e tare frică!
Dar l-am păcălit pe lup şi acum suntem acasă cu mama. Suntem bucuroşi, zâmbim.
Când mâncam iarbă din poiană, s-a nimerit una amară. Ce gust neplăcut avea! Arătaţi, cum e amar,
neplăcut.
Dar voi aţi luat repede în gura un fir de iarbă dulce. Ce plăcere! Arătaţi cât de dulce, gustoasă şi
mustoasă este iarba!
IV. Comportamentul
Mama-Capră şi-a imaginat ce ar fi putut să se întâmple dacă nu rupeau iezii sacul lupului şi stă tristă,
acuşi-acuşi va plânge.
Haideţi s-o jelim pe Mama-Capră: s-o netezim, să-i încălzim palmele, s-o cuprindem (acţiunile
copiilor).
Poate s-o înveselim? Sărim, batem din copite, zâmbim (acţiunile copiilor).
Poate s-o servim cu ierbuliţa pe care i-am cules-o (o servesc).
Dar Capra tot tristă rămâne, probabil că trebuie să ne cerem scuze, că am deschis uşa şi am făcut-o
să se îngrijoreze. Cum putem face asta? Trebuie să privim în ochii ei şi să-i cerem scuze (fiecare
copil aparte).
Cum credeţi, Mama-Capră ne-a iertat? Cum putem afla asta? (din privire, după chip). S-o întrebăm „
Mamă-Capră, ne-ai iertat?” Capra cuprinde şi sărută iezişorii.
V. Încheiere
Copiii mici întotdeauna trebuie să asculte de mama lor, altfel se pot întâmpla multe nenorociri.
Haideţi să cântăm cântecul Mamei-Capră:
„Trei iezi, cucuieţi,
Mamei uşa descuieţi...”
Urarea de la sfârşitul activităţii.
 Anexa 10
Activităţi de control şi reglare a comportamentului

Aranjarea bradului
Scopul: a contribui la formarea priceperii de a-şi supune conştient acţiunile unor reguli, de a
generaliza mijloacele de acţiune, de a se orienta după modelul perceput vizual.
Materialele necesare: un brăduţ confecţionat din trei triunghiuri de culoare verde, de diferite
mărimi, fixate pe o tulpină - un dreptunghi cafeniu; (două seturi).
Instrucţiunea: Priveşte brăduţul meu şi confecţionează unul la fel.
La sfârşitul activităţii copilul trebuie să răspundă la întrebările: Îţi place lucrarea ta? De ce îţi place
(nu-ţi place)? Brăduţul este realizat identic cu modelul propus? De ce crezi aşa? Ca să
confecţionezi un brăduţ identic, ce reguli trebuie să respecţi?
Căsuţa pădurarului
Scopul: a contribui la formarea abilităţii de a asculta atent şi de a îndeplini cu exactitate
instrucţiunile, de a-şi programa activitatea după instrucţiunea verbală.
Instrucţiunea: „Desenează o căsuţă. Poţi să o realizezi cum doreşti, dar ea trebuie să conţină în mod
obligatoriu următoarele elemente: acoperiş roşu, pereţii galbeni, uşa albastră, lângă casă - un scaun
albastru, trei brazi: doi în faţa casei şi unul în spatele ei. În jurul casei poţi desena iarbă şi flori”.
Condiţiile sunt expuse de două ori. Copilului i se propune să le repete pentru sine şi numai după
acesta să înceapă să deseneze.
La sfârşit se adresează câteva întrebări: Îţi place desenul tău? De ce îţi place (nu-ţi place)? L-ai
realizat corect? Ce trebuia să desenezi în mod obligatoriu? Repetă sarcina. Ai desenat întocmai?
 GLOSAR
• Anxietate – emoţie generată de anticiparea unui pericol difuz, greu de prevăzut şi controlat.
Se transformă în frică în faţa unui pericol bine identificat. Anxietatea este însoţită de
modificări fiziologice şi hormonale caracteristice stărilor de activare ridicată şi este adesea
asociată comportamentului de conservare-retragere sau conduitelor de evitare [24, p. 75-76].
• Frică – emoţie declanşată de o stimulare cu valoare de pericol pentru organism. Frica poate fi
provocată de declanşatori înnăscuţi (de exemplu, înfăţişarea prădătorului), de stimuli
nociceptivi sau, din cauza învăţării prin asociaţie, de stimuli condiţionaţi. Reacţie emoţională
eminamente adaptivă prin rolul care-l are în supravieţuirea organismului, frica ia forme
patologice atunci când imobilitatea îşi pune amprenta asupra conduitelor active posibile
(resemnare dobândită, learned helplessness), atunci, când emoţia se generalizează în mod
exagerat la stimuli inofensivi (fobie) sau când se instalează în timp, dincolo de momente în
care organismul este expus efectiv pericolului, fie prin anticipare, fie prin persistenţa stării
emoţionale (anxietate, angoasă) M.Richelle [23].
• Învăţare – schimbare în comportamentul unui organism ca urmare a interacţiunii cu mediul,
care se traduce printr-o creştere a repertoriului său. Învăţarea se deosebeşte de schimbările
comportamentale survenite ca urmare a maturizării organismului, care sunt şi ele îmbogăţiri
ale repertoriului, dar în care experienţa sau interacţiunea cu mediul nu joacă un rol
semnificativ [ 10, p. 439].
• Maturizare – proces prin care un organism atinge maturitatea sau prin care o funcţie
biologică sau psihologică este actualizată. Noţiunea de maturizare implică întotdeauna, dacă
nu exclusiv, o evoluţie internă a organismului, corespunzând unui program de dezvoltare
caracteristic speciei. Într-o accepţie strictă, cuvântul maturizare desemnează instaurarea
condiţiilor organice ale apariţiei comportamentelor deloc dependente de exerciţiu sau
învăţare. Maturizarea este concepută ca un proces de dezvoltare spre stări funcţionale mai
mult sau mai puţin încheiate şi stabile, considerate caracteristici ale maturităţii [ 24, p. 480-
481].
• Negativism – în clinica psihiatrică desemnează rezistenţa pasivă: refuzul mâinii întinse,
refuzul de a răspunde la întrebări, refuzul de a executa un ordin simplu, sau activă: închiderea
pleoapelor, îndepărtarea de interlocutor la orice formă de solicitare. Acest fenomen este
considerat automat, necontrolabil de către pacient, ceea ce-l diferenţiază de opoziţie care este
voluntară. Acest termen este uneori folosit în limbajul curent pentru a desemna o atitudine de
opoziţie, de exemplu la adolescenţi. În această accepţie el pierde caracterul incontrolabil şi
automat care constituie valoarea sa semiologică în clinică, pentru a deveni sinonim cu
opoziţie. M.-C. Hardy-Bayle [24, p. 523].
• Pregătire psihologică – ansamblu de procedee al căror obiectiv este acela de a institui o stare
psihologică favorabilă realizării unei performanţe maximale cu prilejul unei competiţii. Ele
sunt supraadăugate procedurilor de antrenament de bază şi au funcţii de scurtă sau lungă
durată: reglare a motivaţiei şi a stresului înaintea competiţiei, adaptare a nivelului de activare
şi utilizare a resurselor atenţiei în timpul probei, reglare a reacţiilor emoţionale care apar
după rezultat etc. Aceste procedee utilizate de antrenor sau psiholog merg de la tehnici clasice
ale psihologiei clinice la practici mai individualizate şi empirice. M.Durand [24, pag. 600-
601].