Sunteți pe pagina 1din 6

Pământul care vindecă: ARGILA

Munţi de sănătate
Alături de alte minunăţii naturale care ne întăresc şi ne redau sănătatea, argila ocupă un loc de
frunte. Ieftină şi uşor de administrat, fără efecte secundare şi urmări nocive, este un adevărat
panaceu pentru o mulţime de boli. Pentru a-i cunoaşte mai bine însuşirile, am apelat la un
"maestru" al tratamentelor cu argilă, de numele căruia se leagă mii de cazuri de boli vindecate,
certificate de peste un deceniu, prin scrisori publicate în revista "Formula AS": MIRCEA
BOCAN

- Într-un eventual repertoar al terapeuţilor cărora cititorii revistei noastre le mulţumesc pentru
vindecări, dvs. ocupaţi un invidiat loc de frunte. Cum se explică succesul "de masă" al tratamentelor
dvs. cu argilă?

Argila este un produs natural, pe care Dumnezeu l-a lăsat omenirii, altfel nu s-ar putea explica toate
efectele terapeutice pe care le are asupra organismului. Succesul argilei este garantat de compoziţia ei:
un amestec complex de substanţe minerale foarte bine dozate, care au efecte antimicrobiene,
absorbante şi adsorbante excepţionale. Datorită faptului că argila este bazică, are şi importante
proprietăţi antioxidante, care prelungesc viaţa. Chiar dacă cercetătorii nu au putut demonstra ştiinţific
modul de acţiune al argilei, efectele ei benefice asupra organismului uman sunt incontestabile. În
România, succesul argilei ALGO se datorează în mare parte revistei dvs. Se spune că nimeni nu este
profet în ţara lui; aşa am păţit şi eu. Încercările mele de a convinge anumite persoane să consume
argilă nu aveau ecou, cu toate că efectele ei terapeutice erau demonstrate. De asemenea, foarte puţini
transmiteau mai departe informaţii despre rezultatele curei cu argilă sau erau dispuşi să recunoască
faptul că, într-adevăr, argila i-a vindecat. Dar după ce au citit primul meu interviu publicat în "Formula
AS", situaţia s-a schimbat radical. Aş putea să scriu un roman despre toate peripeţiile prin care am
trecut, pentru că a existat şi o povară, pe lângă bucuria de a-mi vedea popularizat tratamentul. Nu am
fost pregătit, din punct de vedere psihologic, să fac faţă cererilor enorme care veneau din partea
cititorilor dvs.

- După zece ani de vindecări confirmate prin intermediul revistei "Formula AS", e cazul să
considerăm tratamentele dvs. cu argilă drept sigure. E momentul unei recapitulări a acestui succes
medical.

Boli digestive

Având un efect bactericid foarte puternic, argila este indicată în toate bolile aparatului digestiv.

În 2006, doi cercetători germani au luat premiul Nobel pentru medicină, demonstrând ştiinţific faptul
că Helicobacter Pylori este responsabil de apariţia ulcerului şi a altor boli digestive. Argila elimină în
mod natural Helicobacter Pylori şi, fiind bazică, neutralizează excesul de acid gastric din stomac, are
efect cicatrizant, iar rezultatele în remedierea problemelor digestive sunt absolut formidabile, procentul
de rezolvare este aproape de 100% în colite, ulcere, colite ulceroase, gastrite, gastro-duodenite etc.
Practic, celulele sănătoase sunt foarte bine protejate de pansamentul gastric pe care îl face argila,
celulele bolnave se refac spectaculos, iar cele moarte sunt eliminate. Din păcate, efectul argilei este
mult diminuat la persoanele care au făcut tratamente îndelungate cu antibiotice. În România,

1
tratamentul cu antibiotice se practică după ureche. Au apărut antibiotice foarte puternice, iar efectul lor
este absolut devastator asupra florei intestinale, asupra protecţiei pe care o avem în colon şi în intestin.
Sunt publicate pe Internet mai multe materiale, care susţin că folosirea antibioticelor favorizează
apariţia cancerului de colon. În facultatea de chimie, pe care am absolvit-o, profesorul nostru de
medicamente ne-a spus: "Timpul va hotărî dacă descoperirea antibioticului a fost un câştig sau o
pierdere pentru omenire. Cu cât antibioticul se va perfecţiona, cu atât microbii vor fi mai puternici. Iar
cum terenul de luptă dintre antibiotic şi microbi este organismul uman, acesta va fi răvăşit". Acum îmi
dau seama că a avut mare dreptate. Or, se ştie că flora colonului, odată distrusă, se reface abia după 10
ani, în condiţii naturale. Vă pot da ca exemplu două femei, vecine de scară, la care analizele de
laborator au evidenţiat Escherichia Coli. Una dintre ele s-a vindecat complet, în trei săptămâni, numai
cu argilă, iar cealaltă, luând aceeaşi doză de argilă, nu s-a vindecat nici după două luni. Descurajată de
lipsa efectelor, m-a sunat să-mi ceară sfatul. Am întrebat-o dacă a luat multe antibiotice şi mi-a
confirmat că făcuse tratamente cu multiple antibiotice, timp de doi ani. I-am recomandat să continue
cura cu argilă încă o lună şi problema s-a rezolvat. În urmă cu 20 ani, nu exista vreo persoană care să
consume argilă şi să nu-şi rezolve toate problemele digestive. Acum, sunt cazuri la care este nevoie de
prelungirea curei şi cu 2-3 luni, în aceleaşi doze sau chiar în concentraţii mărite, pentru că microbii
sunt mult mai rezistenţi, din cauza excesului de antibiotice.

Polipi intestinali

Se ştie că polipii intestinali sunt foarte periculoşi, fiind consideraţi principala cauză în dezvoltarea
cancerului de colon. Mama unui prieten a fost internată la spitalul din Targu-Mures, unde i s-au
depistat la rectoscopie mai mulţi polipi, unii dintre aceştia de dimensiuni mari, care şi sângerau.
Medicii au hotărât să o opereze de urgenţă, dar din cauza unei afecţiuni cardiace severe, acest lucru nu
era cu putinţă. A consumat argilă timp de trei săptămâni şi după aceea a început să lucreze din nou.
Mergând la control, a mai făcut o rectoscopie şi nu mai avea nici unul din cei nouă polipi evidenţiaţi
anterior. Iniţial, medicii au fost uluiţi; ulterior, au declarat că analiza anterioară fusese greşită.

Boli tiroidiene

La bolile tiroidiene, cura internă cu medicamente este de bază, dar foarte importante sunt şi
cataplasmele cu argilă, care ajută la diminuarea sau chiar eliminarea nodulilor tiroidieni. Aici trebuie
menţionat un lucru extrem de important: cataplasmele nu se refolosesc! Din păcate, există foarte multe
persoane cu boli tiroidiene în România, şi nu pot să nu asociez aceste boli cu consumul de sare iodată.
În 2002, când am auzit că în România se va consuma obligatoriu numai sare iodată, m-am alarmat, şi
pe bună dreptate. Nu înţeleg de ce atâtea persoane, care nu au probleme cu tiroida, trebuie să facă
obligatoriu un tratament cu iod. Glanda tiroidă poate foarte uşor să treacă din hipoactivitate în
hiperactivitate, ca urmare a excesului de iod din organism. Din fericire, argila reglează glanda tiroidă,
indiferent cum este ea: hiperactivă sau hipoactivă. Recomand, în acest sens, să folosiţi sare grunjoasă
brută, pe care puteţi s-o râşniţi când aveţi nevoie!

Ulcer varicos

Cataplasmele cu argilă au rezultate excepţionale în ulcerul varicos. O femeie din Alba-Iulia avea ulcer
varicos de mult timp, făcuse gangrenă şi era în prag de amputare a piciorului. O infirmieră de la spital
a venit la mine disperată, nu mai putea să suporte mirosul acestei gangrene purulente, care erodase tot
2
ţesutul (osul era complet dezvelit). Fiul bolnavei, medic de profesie, a încercat timp de 21 de ani să-şi
trateze mama, prin cele mai bune metode medicale, dar nu a putut să facă nimic, a ţinut doar boala pe
loc. Argila, în numai 3 săptămâni, a vindecat-o complet, a eliminat infecţia şi a cicatrizat rana.
Rezultatul m-a mirat şi pe mine, nu credeam că poate avea un efect atât de bun şi rapid.

Stres, depresii

Argila are efecte pozitive în remineralizări, stres, depresii, boli psihice. Se ştie că stresul determină o
eliminare rapidă a mineralelor de care avem nevoie în procesele chimice extrem de complexe, ce
asigură buna funcţionare a organismului. Prin cura cu argilă, se asigura aportul optim de minerale
naturale, astfel încât stresul şi depresiile dispar, iar unele dintre simptomele pacienţilor cu boli psihice
sunt diminuate considerabil, ca urmare a îmbunătăţirii activităţii cerebrale. Mulţi consumatori folosesc
sintagma "Mi-a revenit pofta de viaţă", ceea ce cred că spune mult despre efectul argilei asupra
psihicului uman.

Infecţii urinare, insuficienţă renală

În cazul infecţiilor renale de orice fel, argila face adevărate minuni. Mai ales la rinichii sănătoşi, care
s-au îmbolnăvit din cauza infecţiilor (amigdalită, carii etc.), vindecările cu argilă sunt excepţionale. Şi
eu am suferit de insuficienţă renală şi m-am vindecat, atunci când medicii mă pregăteau pentru dializă.
Argila este un remediu eficient, verificat pe mii de cazuri. Trebuie să se ştie că şi în situaţia în care s-a
început dializa, mai sunt şanse de vindecare, mai ales dacă insuficienţa renală este în stadiu primar, se
face doar o dializă pe săptămână sau chiar mai rar. Există şi cazuri mai grave (când rinichiul nu mai
este funcţional sau când bolnavul are chisturi renale), la care argila nu are nici un efect. Ajută la
diureză, dar nu poate vindeca.

Enterocolite, toxiinfecţii alimentare

Toxiinfecţiile alimentare se rezolvă spectaculos cu ceea ce eu numesc "doză de cal" - o formulă


neacademică, dar foarte sugestivă. Se ia un borcan de 800 de grame, se umple jumătate cu argilă şi
jumătate cu apă, apoi se amestecă până ce se dizolvă şi se bea integral, într-o singură priză. În circa o
oră, bolnavul nu mai are absolut nimic. Altfel, o toxiinfecţie alimentară presupune internare, spălaturi
gastrice, perfuzii şi, de regulă, rămân sensibilităţi în zona digestivă care cauzează colite şi alte
probleme. În caz de intoxicaţii alimentare, se recomandă doze mari de argilă, inclusiv mestecată.
Explicaţia este foarte simplă: suspensia de argilă este solubilă integral în sucul gastric şi este absorbită
în sânge. În colon şi în intestinul inferior, mineralele din argilă ajung mai greu - doar prin irigarea
sanguină. Dacă mâncăm argilă, aceasta pansează practic tot tractul digestiv. Nu toţi oamenii suportă
argila, cu toate că nu are nici un gust. Este ciudat, deoarece unii consumă ape minerale sulfuroase, alţii
beau ceaiuri amare, doar pentru că aud că le face bine. Argila nu are nici un gust şi reuşeşte chiar să
elimine mirosul şi gustul unei ape care nu este potabilă. Totuşi, unii îşi fac probleme că ar putea să le
provoace greaţă, dar nu este cazul.

Calculi renali şi vezicali

Depunerile de pietre la rinichi sau în vezica urinară se rezolvă absolut spectaculos cu argilă. Trebuie să
pun accent pe faptul că persoanele care ajung la operaţie se vor opera din nou, deoarece, prin
dereglarea echilibrului glandular, oxalaţii şi uraţii sunt produşi în exces. Atunci, formarea calculilor
3
renali se va face la acelaşi interval sau chiar mai curând. Argila acţionează asupra calculilor existenţi,
ori prin dizolvare, ori prin măcinare; practic, face schimb ionic cu oxalaţii sau cu uraţii (nu ştiu exact
ce substanţă influenţează chimic), şi pe ceilalţi îi macină şi îi elimină. Pacienţii nu ştiu ce fel de calculi
au avut - spun că pur şi simplu au dispărut. Alţii povestesc că la ecografie s-au depistat calculi de
dimensiuni mult mai mici, apoi au observat că elimină nisip în urină. Important este faptul că argila, pe
lângă curăţarea rinichiului, restabileşte echilibrul glandelor endocrine, şi astfel nu mai apar în exces
oxalaţi sau uraţi, substanţele care produc calculii renali. Dispare astfel şi riscul de refacere a pietrelor,
în condiţiile în care se face şi o cură de întreţinere cu argilă, care nu are efecte secundare.
Argila nu are efecte în bolile vezicii biliare! Dacă există depuneri sau calculi la vezica biliară, argila nu
ajută sau chiar poate provoca reacţii adverse.

Diabet

Am avut persoane cu valori ale glicemiei foarte ridicate, dar care nu erau dependente de insulină.
Trebuie să pun accent pe faptul că, în momentul în care un organ este scutit de efort, îşi pierde funcţia
(pancreasul în diabetul insulinodependent, rinichiul la bolnavul care face dializă, glanda tiroidă la
bolnavii care iau anumiţi hormoni etc.). Dacă se face tratament cu insulină, cu cât acesta este mai
îndelungat, cu atât şansele de vindecare scad. Persoanele pe care le-am tratat noi au avut rezultate
remarcabile, în decurs de trei luni; de la valori ale glicemiei peste 400 au ajuns la valori în jur de 90,
care au rămas stabile, însă fac şi acum cură de întreţinere cu argilă.

Dezintoxicant general

Argila are efect antitoxic demonstrat, mai ales în cazul metalelor grele. Argila înglobează particulele
de metale grele, dăunătoare pentru organism, şi le elimină. Multor persoane, la prima cură cu argilă, li
se tulbura puternic urina. Rinichiul începe să funcţioneze mai bine şi argila înglobează aceste toxine,
pe care le elimină. De asemenea, transpiraţia şi materiile fecale sunt foarte urât mirositoare, dar acest
aspect demonstrează tocmai faptul că anumite substanţe toxice sau infecţii sunt eliminate din
organism! Există şi alte cure de dezintoxicare, însă nu şi pentru metalele grele. D-na Marioara
Godeanu de la Institutul de Ecologie Aplicată a făcut studii asupra efectului argilei noastre, în cazul
intoxicaţiilor cu mercur, cadmiu, arsen, plumb şi derivaţi ai acestora (Atenţie, unii din aceşti derivaţi se
folosesc şi în vaccinurile antigripale, pentru sterilizare!). S-a constatat o eliminare aproape completă a
mercurului din organism, în cure de lungă durată (câteva luni), cu cantităţi mari de argilă. Apare o
relaţie directă între cantitatea de argilă consumată şi cea de mercur eliminată. Studiile d-nei Godeanu
au demonstrat că argila se poate folosi şi profilactic, în bolile profesionale, de persoanele care lucrează
în medii toxice.

Cancer

Argila are efecte benefice pentru bolnavii de cancer, atât ca adjuvant în tratamentul oncologic clasic
(ca detoxifiant al organismului), cât şi prin efectul antioxidant, fiind dovedit faptul că radicalii liberi
favorizează apariţia cancerului.

Am avut un caz care dovedeşte că argila acţionează asupra celulelor canceroase: un doctor în
medicină, care practică stomatologia în Canada, s-a repatriat acum câţiva ani în România şi a luat
argilă pentru diabet. Şi-a rezolvat complet glicemia, dar a observat în timpul curelor cu argilă scurgeri
de mucus de culoare maronie prin scaun. M-a sunat să mă întrebe ce se întâmplă şi i-am explicat că
argila are o mare putere de detoxifiere şi elimină produşii nedoriţi din organism. Ulterior, a făcut mai
multe analize, a ajuns şi la Institutul Oncologic "Fundeni", unde i s-a diagnosticat un cancer de colon.
A fost operat. Medicii de la clinica de oncologie l-au aşteptat la revenirea din anestezie şi l-au întrebat
ce tratament anticancer a făcut înainte de operaţie. De regulă, tumorile nu sunt bine localizate, iar
celulele canceroase din jurul lor trebuie complet extirpate, printr-o zonă de siguranţă. Or, în cazul lui,
tumora era perfect localizată, izolată de ţesuturile din jur. Atunci el şi-a dat seama că numai argila
putea să aibă acest efect. Argila nu i-a vindecat cancerul, dar a fost încă o probă că, dacă se consumă în

4
mod regulat, şansele de a face cancer sunt mai scăzute.

Măşti cu argilă

- Utilizarea argilei în tratamentele cosmetice este bine cunoscută. Aveţi experienţă şi în materie de
frumuseţe?

- Am realizat o formulă specială de pulbere de argilă, pentru prepararea măştilor cosmetice şi a


cataplasmelor. Măştile pot fi preparate în combinaţie cu mai multe ingrediente, în funcţie de tipul de
ten pe care se aplică. De exemplu, pentru tenul gras, merge foarte bine masca cu suc de castravete.
Ingredientele necesare preparării diferitelor măşti de frumuseţe sunt tipărite pe ambalajul argilei pentru
tratamente cosmetice. În toate cazurile, argila are efect antimicrobian, curăță tenul în profunzime, îi
conferă catifelare şi strălucire. Am avut cazuri foarte grave - tineri cu acnee purulentă (care s-au tratat
ani de zile prin cabinete dermatologice, fără nici un rezultat), care după trei săptămâni de cură internă
şi externă şi-au rezolvat problema. Sunt persoane pe care nu le-am recunoscut după tratament, aşa de
mare era transformarea. Efectul argilei în acnee este mai mult decât benefic, dar unii preferă să aplice
doar măştile, zilnic. Astfel se rezolvă problema doar temporar, pentru că adevărata cauză nu este
eliminată.

- Ce recomandări aveţi pentru cititorii noştri?

- Argila nu ar trebui să lipsească din nici o gospodărie, mai ales în cazul persoanelor cu boli cronice.
Cura cu argilă se face timp de trei săptămâni; se bea de trei ori pe zi apa foarte tulbure, în care s-a
dizolvat argila. Sunt persoane care recomandă să se bea doar apa limpede, dar acest lucru este greşit,
pentru că argila nu este solubilă în apă. Dacă o decantăm, noi bem doar o apă purificată, nu facem cura
cu argilă.

- Cât costă o doză de argilă?

- La comenzile directe, prin telefon, preţul argilei care ajunge la consumatori este de circa 40 lei, din
cauza scumpirilor repetate la poştă şi transport; noi nu am majorat preţul argilei ALGO, de când o
comercializăm în România. Coletul conţine 2 kg de argilă sub formă de bulgari, cantitate suficientă
pentru cura de bază şi câteva luni de cură de întreţinere. Cât despre argila ambalată în cutii de 1 kg,
care se vinde în farmacii şi reţeaua magazinelor Plafar, nu cunosc adaosurile pe care le practică
distribuitorii şi vânzătorii.

Mulţumiri pentru vindecări...

Există mii de scrisori de mulţumire în biroul d-lui Bocan, dar şi la redacţia revistei noastre, care atestă
calităţile terapeutice de excepţie ale argilei. Din acestea, am făcut o selecţie sumară.
VIRGIL BUZESCU - Focşani: "Sufeream de mai mulţi ani de unele boli chinuitoare: diabet zaharat de
tip II, rectocolită hemoragică, hipertensiune arterială stadiul II, cardiopatie ischemică cronică,
probleme cu ficatul. În urma curei cu argilă, am obţinut următoarele rezultate: rectocolita este complet
vindecată, hipertensiunea s-a ameliorat, valorile fiind aproape de normal, diabetul s-a stabilizat la o
glicemie de cel mult 135 (înainte o aveam şi 300!), retinopatia diabetică nu a mai avansat, iar
problemele hepatice au dispărut. Vă transmit pe această cale mii de mulţumiri, pentru efectele absolut
miraculoase pe care argila le-a avut în cazul meu."
RODICA NAE - Bucureşti: "Urmând cura cu argilă, m-am vindecat de ulcer şi pot, în sfârşit, să
mănânc şi eu tot ce doresc, fără reţineri. Nu mai ţin regim alimentar şi nu mai iau nici un alt
medicament! Doresc să vă mulţumesc şi mă rog la bunul Dumnezeu să vă dea sănătate pentru tot
binele pe care mi l-aţi făcut mie şi atâtor bolnavi."
Argila ALGO vine din Kazahstan, de la poalele podişului Tibet. Odinioară, aici era un fund de mare.
LIDIA CIOBANU - Oneşti: "În 1998 am fost diagnosticată cu glomerulonefrită cronică şi insuficienţă
renală cronică gradul III. De când urmez cura cu argilă, valorile ureei au ajuns la normal, creatinina a
5
scăzut mult, tensiunea arterială este la valori normale, nu mi se mai umflă picioarele. Practic, pot să
spun cu bucurie că nu mai am nici un fel de problemă! Muncesc în continuare ca un om normal şi vă
mulţumesc mult pentru acest lucru!"
Prof. SIMION CHIȘ - Bucureşti: "Tratamentul cu argilă mi-a făcut mult bine atât mie, cât şi familiei
mele. Ani de zile m-am tratat pentru ulcer duodenal cu nişă, folosind atât medicamente, cât şi cure
balneare, însă fără rezultat. Mulţumesc lui Dumnezeu că am descoperit aceasta argilă miraculoasă!
Ulcerul mi s-a vindecat, în sfârşit pot vorbi despre boală la trecut... Vă mulţumesc mult atât dvs., cât şi
celor de la "Formula AS", care mi-au dat posibilitatea să aflu despre acest remediu".
AURELIA VELTAN - Braşov: "Am început să folosesc argila ALGO în urmă cu doi ani, deoarece
oricât de multe medicamente am luat, la recomandarea medicilor, acestea nu mi-au rezolvat
problemele de sănătate. Aveam hipertensiune arterială, pietre la rinichi şi infecţie urinară. În prezent,
tensiunea arterială este normală (14 cu 8), infecţiile urinare au dispărut (rezultat atestat de analize de
laborator), iar pietrele de la rinichi au fost eliminate (ecografia a arătat că mai am doar puţin nisip în
vezica urinară). Vă mulţumesc mult pentru acest remediu miraculos!"
CĂTĂLINA MICU - Bucureşti, tel. 021/653.50.61 - "În luna august, în timpul unei deplasări în
Germania, soţul meu a făcut o criză de ulcer, cu hemoragie puternică (melenă), fiind dus la spital în
stare de inconştienţă. Menţionez că încă din copilărie suferă de o colită rebelă şi diverticuli pe
intestinul gros. Medicii germani au stopat hemoragia prin metode medicale şi, în urma investigaţiilor,
au propus o intervenţie chirurgicală. Dar bunul Dumnezeu mi-a amintit de articolul din "Formula AS",
despre tratamentul cu argilă al d-lui Mircea Bocan. L-am sunat, i-am explicat situaţia şi mi-a trimis
urgent argila, încercând să mă convingă că intervenţia chirurgicală nu este necesară. Spitalizarea în
Germania, şi apoi în Spania, pentru o serie de investigaţii, a întârziat sosirea soţului meu în ţară, până
în luna octombrie. Problemele gastrointestinale au culminat cu o inflamare a ganglionilor în zona
axilei şi a sternului. Supus unor analize dure şi unui regim alimentar sever, a sosit în ţară slăbit, lipsit
de puteri şi încă nevindecat. Imediat a început cura cu argilă, care a dat rezultate extraordinare după
numai câteva zile: durerile abdominale au dispărut, tranzitul intestinal s-a reglat, inflamaţiile
ganglionilor s-au retras, somnul a devenit liniştit şi a putut să se alimenteze normal. După trei
săptămâni de cură şi-a repetat analizele şi... toate problemele dispăruseră, era un om sănătos! Acum
face doar cură de întreţinere, 10 zile pe lună. Cred din tot sufletul că argila este un miracol al naturii,
un dar primit de la bunul Dumnezeu. Cu toată încrederea, am recomandat argila cunoştinţelor mele,
care i-au cunoscut şi ei calităţile benefice."
ADRIAN OANCEA - Deva: "De câţiva ani sufăr de mai multe boli, pe care m-am chinuit să le vindec
sau măcar să le fac suportabile, dar fără prea mare succes. Urmând cura cu argilă, am reuşit să-mi
ameliorez hipertiroidia, mi-a dispărut ulcerul gastric, mi s-a vindecat colonul iritabil, nu mai am
scaunele diareice care mă dărâmau, pur şi simplu. De asemenea, mi s-a reglat şi tensiunea arterială, iar
valorile colesterolului şi a trigliceridelor au revenit la normal. Prin această scrisoare vreau să vă
mulţumesc atât dvs., cât şi "Formulei AS", pentru că prin intermediul acestei minunate reviste am aflat
de existenţa argilei. Într-adevăr, argila este o "minune a pământului"! Să vă dea Dumnezeu sănătate
pentru acest minunat leac!"
ANCA PÂRVAN - Bucureşti: "În urma unor investigaţii de specialitate (rectoscopie, irigografie) mi
s-a diagnosticat o rectocolită hemoragică. Aveam zilnic 6-7 scaune, însoţite de mucozităţi şi sânge.
Urmasem lungi tratamente medicamentoase, la recomandarea medicului proctolog, dar fără rezultate.
Atunci, am aflat de argilă şi am început cura. Starea mea s-a îmbunătăţit din primele 10 zile: nu mai
aveam scaune diareice, iar sângerările au dispărut. După circa două luni am mers la control, la Spitalul
"Fundeni", unde mi s-a făcut o nouă rectoscopie. Medicii au fost plăcut surprinşi să constate că
intestinele mele erau curate, fără nici o modificare sau vase sângerânde. Vă mulţumesc pentru alinarea
şi speranţa de bine pe care ne-o oferiţi!"
MARIA CARAMAN - Bucureşti: "Prin aceste rânduri vreau să vă mulţumesc pentru alinarea
suferinţelor mele, cu ajutorul argilei ALGO. După o cură de trei săptămâni, am scăpat de scaunele
diareice şi implicit de obsesia că am cancer de colon, având în vedere că nici un tratament nu dăduse
rezultate îmbucurătoare. De asemenea, m-am vindecat de gastroduodenită, iar nodulii tiroidieni s-au
micşorat foarte mult (unii au dispărut de tot). Din cauza problemelor digestive slăbisem foarte mult, iar
acum sunt fericită că pot din nou să mănânc orice (chiar şi crudităţi!) şi am reuşit să pun la loc câteva