Bios

Multi investesc destul de mult in calculatoarele personale incercand sa obtina cat mai multa
performanta, inlocuiesc placi de baza, procesoare, memorii, placi grafice si multe altele, dar marea
majoritate a persoanelor din aceasta categorie de entuziasti nu reusesc sa stoarca si ultima picatura
de performanta din sistem. Acest lucru poate fi posibil printr-un complex de proceduri care nu pot
incepe decat de la optimizarea BIOS-ului placii de baza. Astfel toate componentele au posibilitatea sa
ofere un pic mai mult din punct de vedere al performantei, decat prin setarea „Optimal defaults” sau
„Fail/safe default”, stari obisnuite la majoritatea utilizatorilor.

Secventa de BOOT

Pentru a exemplifica cat mai usor modificarile ce trebuie facute am ales o placa de baza
produsa de Asus, modelul A7N8X-E Deluxe, cu BIOS Phoenix-Award.

Pentru micsorarea timpului in care computerul porneste si incepe initializarea sistemului de operare
trebuie facute cateva ajustari la setarile secventei de boot. Astfel cele mai importante modificari care
se pot face se afla de obicei in prima categorie de setari, numita „Advanced BIOS features”. Optiunea
„Quick power on self-test” trebuie activata. Acest lucru duce la micsorarea semnificativa a timpului de
initializare a sistemului. „Quick power on self test” este de fapt o metoda rapida de testare a
componentelor aflate pe placa de baza, in metoda clasica memoria necesita un timp indelungat de
testare care este direct proportional cu cantitatea totala, si invers proportional cu viteza acesteia. O
setare care trebuie dezactivata este „Full screen logo show”. Aceasta incarca in memoria primara de
640 kB o imagine care ocupa o proportie semnificativa din aceasta si care este prezentata imediat
dupa pornirea sistemului. Activata, aceasta optiune mareste cu 2-3 secunde timpul necesar initializarii
sistemului de operare. Unii probabil se vor intreba ce este „Gate A20 Option”, trebuie s a mentionez
deci, ca aceasta setare are legatura doar cu controlerul de tastatura, putand comuta intre doua moduri
distincte in care poate fi folosit de catre sistemul de operare si nu are nici un fel de impact asupra
performantelor sistemului.

Controlul chipset-ului

Al doilea capitol al BIOS-ului, poate avea un impact deosebit asupra performantelor acestuia
in timpul functionarii. Acesta este „ Advanced chipset features”.

Aici se regasesc cele mai importante setari ce controleaza functionarea chipset-ului si componentelor
cu care acesta are o relatie directa, si anume memoria RAM si placa grafica. „Memory timings” este
sectiunea in care se pot face modificarile cele mai importante ale timpilor si caracteristicilor de
functionare ale memoriei. Aceste modificari trebuie facute in directa concordanta cu specificatiile
memoriilor. Un caz util in care se pot aduce asemenea modificari este, de exemplu, in cazul in care un
utilizator decide sa-si seteze memoriile in mod sincron cu FSB-ul procesorului si trebuie sa scada
frecventa memoriilor pentru aceasta. In acest caz o memorie care specifica latentele 2,5-3-3-7 la 400
MHz functioneaza perfect la 333 MHz in latente 2-3-3-6. Acest lucru nu este overclocking, la fiecare
frecventa o memorie poate suporta alte latente.

In majoritatea cazurilor sunt disponibile patru tipuri de caracteristici ce pot fi modificate:

„DRAM active precharge delay”, „DRAM RAS to CAS delay”, „DRAM RAS precharge delay” si „DRAM
CAS latency”. „DRAM active delay”. Pentru a intelege functionarea acestor timpi trebuie mai intai sa
cunoastem cate ceva despre functionarea memoriei RAM. Aceasta poate fi conceputa ca o matrice,
cu randuri si coloane. Citirea sau scrierea in memoria RAM se face activand coloanele in care se afla
datele necesare, si apoi citirea lor in rafala. Toate operatiunile au un numar de batai de ceas alocate.
O memorie DDR PC3200 este condusa de o frecventa de 200 MHz, adica este coordonata de 200
milioane de batai de ceas intr-o secunda. „DRAM active precharge delay” determina timpul, in numar
de tacturi, in care randurile vor fi active pentru citire. O dimensiune prea mare a acestei caracteristici
intarzie activarea altor randuri si duce la o performanta mai mica a memoriei. O valoare prea mica
poate genera erori la citire. Dimensiunea ideala a acestei caracteristici se determina dupa o formula

referat.clopotel.ro
relativ simpla si anume: „CAS Latency” + „RAS to CAS delay” + 2T = „DRAM active precharge delay”.
De exemplu, daca avem o memorie cu un CAS Latency=2 si setam o valoare RAS to CAS delay=3,
vom avea o valoare a DRAM active precharge delay=7. Dar exista si cazuri in care setarea acestei
valori la dimensiuni mai mici sau mai mari genereaza o performanta pe memorie mai mare.

„DRAM RAS to CAS delay” este timpul masurat in cicluri sau batai de ceas intre semnalele RAS si
CAS, si are loc de fiecare data cand un rand este reimprospatat sau activat. Reducerea acestui timp
duce la o performanta mai mare. Valorile comune sunt 3 sau 4, dar exista memorii ce suporta si
valoarea 2. „DRAM RAS precharge delay” determina numarul de cicluri necesar pana la o noua
operatiune RAS, deci pana la activarea unui nou rand. Valorile cele mai comune sunt 3 sau 4, dar la
memoriile care suporta o valoare de 2, aceasta duce la o marire a performantei. Fortarea memoriei
pentru o valoare pe care nu o suporta, duce la coruperea datelor in randul din care se citeste, pentru
ca acesta devine inactiv inainte sa se termine rescrierea lui.

„DRAM CAS latency” este cel mai important parametru al unei memorii, si modificarea acestuia are cel
mai mare impact asupra performantei sistemului. Aceasta setare modifica latenta in numar de cicluri
de cand este aplicat semnalul CAS si pana cand datele din sectorul de memorie vizat devin
disponibile. De asemenea, aceasta valoare determina si timpul maxim, in numar de cicluri, in care se
poate face un transfer in rafala din respectivul sector de memorie.

In „Advanced chipset features” mai regasim si o setare ce priveste subsistemul grafic, care este
numita „AGP aperture size”. Aceasta controleaza doi parametri: marimea aperturii AGP si
dimensiunea GART (Graphics Adress Relocation Table). Apertura AGP este o portiune din memoria
sistemului ce face parte din raza de actiune a memoriei ce poate fi adresata direct de catre controlerul
PCI. Memoria folosita de apertura este de obicei fragmentata, deoarece RAM-ul este folosit si de
sistem si atunci GART-ul face translatia intre adresele fizice ale memoriei RAM si adresele virtuale
folosite de subsistemul grafic. De obicei, spatiul necesar aperturii AGP se micsoreaza odata cu
cantitatea de memorie prezenta pe placa grafica, dar este bine sa fie pastrata o valoare de 64 sau 128
MB pentru fluidizarea transferului pe AGP si pastrarea la o dimensiune rezonabila a adreselor GART.
„AGP fast write” este o alta optiune ce are ca obiect subsistemul grafic, activarea acesteia ducand la
optimizarea transferurilor dinspre chipset catre acceleratorul grafic, deoarece acesta se comporta ca
un dispozitiv PCI. Este recomandata activarea acestei optiuni deoarece se observa un spor de
performanta la citirea datelor. In cazul in care exista un dispozitiv PCI care incepe sa nu se mai
comporte normal, aceasta trebuie dezactivata.

„AGP spread spectrum” este o optiune care nu are legatura directa cu performanta sistemului.
Aceasta optiune realizeaza modularea frecventelor folosite de AGP, pentru a nu emite radiatii
electromagnetice ce pot afecta alte componente. Multi dintre utilizatorii ce nu folosesc aceasta
optiune, aud un bazait generat de placa de sunet on-board, care, de obicei, nu are filtrare EMI
suficienta.

Acestea sunt cateva din cele mai importante setari din BIOS, care pot sa aduca cateva secunde in
minus la initializarea sistemului sau reusesc sa smulga cateva puncte in plus in programele de test,
dar toate acestea trebuie folosite cu responsabilitate si prin incercari repetate pentru a nu afecta
stabilitatea sistemului sau integritatea fizica a componentelor.

referat.clopotel.ro