Sunteți pe pagina 1din 11

Atelier LiterNet Eseu Miscellanea

http://atelier.liternet.ro/articol/1946/Ciprian-Stoianovici/Femeile-kamikaze.html

Femeile kamikaze
Ciprian Stoianovici
14.12.2004

Mai demult, părea de neconceput. Astăzi, este doar un factor suplimentar de care trebuie să ţină
cont serviciile antiteroriste. Acum, mulţi nici nu se întreabă de ce. Ciprian Stoianovici a încercat
totuşi să afle mai multe despre femeile kamikaze.

Ce poate determina o femeie să-şi pună o centură cu o încărcătură de dinamită pe care să o


detoneze apoi într-un loc aglomerat? Ce o poate face să privească în ochi cîţiva copii - copii pe
care ea n-o să-i aibă niciodată sau pe care tocmai se pregăteşte să-i părăsească - şi... Să privească
alte femei - femei la fel ca prietenele ei cu care se distra, stătea la taclale, vorbea despre băieţi
sau despre farduri şi haine - şi... Să privească bătrîni - la fel de bătrîni ca părinţii care o aşteaptă
degeaba să se întoarcă acasă sau şi mai bătrîni, la fel ca bunicii... bunica - şi... Şi să declanşeze
Iadul... Ce? Doar speranţa că dincolo e Raiul?

Un răspuns abrupt ar putea suna cam aşa: femeia este mînată spre acest act de aceleaşi motive ca
şi bărbaţii. Aceleaşi resorturi funcţionează în ambele cazuri. Şi, atunci, cum se face că, pînă
foarte de curînd, kamikaze a fost un substantiv masculin? De ce acum, dintr-o dată, femeile apar
pe această scenă care părea rezervată sexului tare? De ce explicaţia de mai sus nu era valabilă şi
acum trei ani?

Femei kamikaze - de ce nu?

Povestea luptătorului sinucigaş nu e nicidecum nouă. Istoria este plină de exemple de morţi
eroice şi de războinici care dispreţuiau viaţa (şi pe a lor, dar şi pe a celorlalţi). Cel de-al doilea
război mondial a consacrat cuvîntul kamikaze. Au fost aviatorii japonezi care se zdrobeau cu tot
cu avion de portavioanele aliate. Dar au fost şi infanteriştii ruşi care se aşezau cu grenada la piept
în calea tancurilor germane. Şi luptătorii din Rezistenţă. Şi copiii din Hitlerjugend...

În toată această istorie femeile sînt la fel de puţin prezente în toate taberele, în cea a
sinucigaşilor, ca şi în aceea a armatelor regulate. Din acest punct de vedere, lucrurile au rămas
neschimbate şi după "debutul oficial" al epocii contemporane a atacurilor kamikaze - aprilie
1983, un atac îndreptat împotriva ambasadei americane din Beirut.
De atunci încoace, atentatele sinucigaşe au devenit parte din cotidian în Orientul Mijlociu.
Aceleaşi forme de luptă sînt folosite însă şi de către formaţiunile cecene. În ambele regiuni
fundamentaliştii musulmani sînt cei care, în numele războiului sfînt, au transformat o practică
sporadică şi mai degrabă accidentală în tactică permanentă de luptă. În consecinţă terorismul
sinucigaş a devenit în prezent apanajul grupărilor islamice.
Şi, tocmai de aceea, prezenţa femeilor în rîndurile "martirilor" părea cu totul improbabilă. În
acest tip de societate, soarta femeii este responsabilitatea directă a rudelor sale de sex masculin.
Pe de altă parte, activitatea în interiorul organizaţiilor teroriste este strict secretă; admiterea,
antrenamentul şi misiunile martirilor nu pot fi dezvăluite nimănui înainte de îndeplinire, nici
măcar familiei. Cum ar putea fi angrenată o femeie într-o astfel de acţiune cînd ea trebuie să
ceară voie pentru orice acţiune din afara căminului? Simpla ei recrutare ar fi fost o insultă la
adresa bărbaţilor din familie.

Şi, totuşi, lucrurile se schimbă. Cum? Exemplele vorbesc de la sine.

Hanadi Darajat

Povestea ei este un caz clasic, un exemplu de manual pentru un lucru pe care occidentalii îl
înţeleg destul de greu: cum se face că în rîndurile fundamentaliştilor apar atît de multe persoane
educate, cu un trecut care ar putea fi caracterizat mai degrabă ca progresist?

Hanadi provine dintr-o familie săracă. Părinţii ei au fost nevoiţi să-şi părăsească localitatea natală
în timpul războiului care a condus la formarea statului Israel. S-au refugiat în Jenin. Localitatea
este încercuită de puncte militare de control, este practic izolată de restul Cisiordaniei, tancurile
patrulează pe străzi, restricţiile de circulaţie sînt aproape permanente, nu mai există magazine... E
imposibil să pleci, e aproape imposibil să trăieşti. Jenin - oraşul martirilor. Jenin - oraşul în care
moartea violentă face parte din cotidian şi în care zidurile sînt acoperite de sute de portrete ale
celor care s-au sacrificat.

Tatăl lui Hanadi este invalid, suferă de hepatită cronică. Susţinătorul material al familiei a fost
fratele cel mare, Fardi. Fardi a fost, pînă la vîrsta de 23 de ani, comerciant de legume şi fructe. El
a pus mîncare pe masa părinţilor săi, a celor cinci surori şi a unui frate mai mic. Fardi... a fost.
Pînă într-o zi de mai în care el şi un văr de-al său au fost omorîţi de un comando israelian. Pentru
militarii statului evreu a fost o victorie împotriva Jihadului Islamic. Mama lui Fardi susţine că
fiul său nu făcea parte dintre militanţi. Dar fotografiile lui şi ale vărului său au apărut în posterele
cu martiri pe care Jihadul Islamic le afişează pe pereţii Jeninului.

Hanadi are 28 de ani. Fardi i-a luat de pe umeri povara datoriei faţă de familie pe care o are
primul născut. Pentru că Fardi a muncit, ea a putut să meargă la universitate. Pentru că fratele ei
a adus pîine în casă, ea a putut să refuze mai mulţi peţitori, să rămînă necăsătorită, să-şi continue
cariera. Hanadi urmează să devină avocat, să cîştige bani frumoşi pentru familie şi să lupte pe
tărîmul legii pentru poporul său. Pentru că Fardi a existat, ea a putut să devină o palestiniană
atipică, independentă, ambiţioasă, educată.

Cînd Fardi a devenit trecut, Hanadi era în Iordania. Căuta cadouri pentru nunta fratelui său. Ea
era cea care-i găsise mireasa, ea mijlocise primul moment de fericire deplină a familiei, ea
trebuia să cumpere costumul de ginere... Revenită de urgenţă la Jenin, cu darurile în braţe, ea a
fost cea care a identificat cadavrul la morgă.

Ce s-a întîmplat din mai şi pînă acum, nu prea se ştie. Se ştie doar că, noaptea, Hanadi a început
să asculte casete cu versete din Coran. Dar vorbea în continuare despre biroul de avocatură pe
care-l va deschide şi care va purta numele familiei.
Octombrie 2003. Hanadi e la Haifa, în vestitul restaurant Maxim's. Evreii vor sărbători de mîine
Yom Kippur. Restaurantul e plin de oameni veseli, femei şi bărbaţi, copii şi bătrîni. Şi Hanadi. E
îmbrăcată şi machiată în stil vestic, se confundă perfect cu mulţimea care profită de zilele libere
de sărbătoare. Şi mama ei e bucuroasă: dimineaţă, cînd a plecat de acasă, i-a spus că se duce la
lucru, că va încheia un contract din care va cîştiga echivalentul a 500 de dolari - o mică avere
pentru familia sărmană.

Ora 14,15. În restaurant e aglomeraţie. Hanadi Taysser Darajat are un "argument" puternic
pentru "negocierea" care urmează: o centură cu 15 kilograme de explozibil. Şi are doar cîteva
clipe pentru a lua o decizie.

Raisa Ganiyeva

Raisa e din Cecenia. Despre ea, personal, sînt mai puţine de spus. Şi la ea, cea mai importantă
este familia. Raisa este sora celor două femei care au făcut parte din comandoul terorist sinucigaş
care, în octombrie 2002, a provocat criza ostaticilor de la un teatru din Moscova. Fatima şi
Milana au fost omorîte atunci, în timpul intervenţiei trupelor antiteroriste. La fel şi alţi aproape
130 de oameni care veniseră să vadă o piesă de teatru.

În familia Ganiyev au fost zece fraţi şi surori. Acum mai sînt în viaţă doar patru. Trei dintre cei
morţi sînt victimele celei de-a doua campanii ruseşti din Cecenia. Cu toate acestea, părinţii lor au
făcut tot ce le-a stat în putere ca să-şi protejeze copiii de influenţa grupărilor vahabiste. Opoziţia
lor, ba chiar şi ameninţările tatălui, au rămas însă fără ecou: fraţii au devenit membri ai
grupărilor înarmate.

Dintre cei rămaşi în viaţă, Rustam este cel mai activ. El este un subordonat direct al liderului
războinic Şamil Bassaiev şi a participat la organizarea mai multor acţiuni de mare amploare. De
fapt, el este cel care şi-a adus surorile în cadrul grupului pe care presa rusească îl numeşte
"Văduvele Negre". Sînt soţii sau surori ale luptătorilor ceceni care au murit sau au fost daţi
dispăruţi în timpul conflictelor cu Rusia. Sînt femei care au ales soarta de kamikaze. Îşi pun
centuri cu dinamită sau conduc camioane încărcate cu explozibil şi încearcă să distrugă
obiectivele care le-au fost desemnate. Obiectivele pot fi militare - ca în cazul autobuzului care
transporta soldaţi şi care a fost aruncat în aer la Mozdok - sau pot fi personalităţi politice - ca în
atentatul din mai 2003, de la un festival musulman, şi care viza o serie de oficiali pro-ruşi - sau
pot fi simpli civili în rîndurile cărora trebuie instaurată teroarea - ca în cazul celor două kamikaze
care au încercat să pătrundă printre participanţii la un concert rock desfăşurat pe un aerodrom din
Moscova. Totul, doar pentru a demonstra că rezistenţa cecenă este puternică şi că fraţii şi soţii lor
nu au murit degeaba. Autorităţile ruseşti susţin că Rustam Ganiyev şi-a obligat surorile să se
alăture "Văduvelor Negre" şi că ar fi primit de la Şamil Bassaiev cîte 1.500 de dolari pentru
fiecare. Femeile cecene neagă vehement acest gen de informaţii. Ele spun că viaţa lor nu este
decît disperare şi ură şi dorinţă de răzbunare a rudelor omorîte.

Acum, este august 2003. Raisa este la Moscova, în faţa clădirii FSB-ului, serviciul secret rusesc.
A trecut aproape un an de cînd surorile ei au fost omorîte, împreună cu toţi membrii
comandoului cecen, în teatrul din capitala rusă. În faţa ei, în clădire, sînt cei care i-au decimat
familia. Spre deosebire de Hanadi, ea este o femeie aproape fără istorie personală; viaţa ei a fost
viaţa celor din jur. Dar, la fel ca şi surata ei din Cisiordania, Raisa Ganiyeva din Cecenia trebuie
să ia o decizie. Şi nu are decît cîteva clipe la dispoziţie.

Femeile kamikaze - de ce da?

Păi, pentru că există. Pentru că anii lungi de conflicte nerezolvate le-au produs. Le-au inoculat
ură şi sete de răzbunare, le-au făcut să treacă prin suferinţe de neimaginat, le-au dărîmat pe rînd
speranţele, le-au închis perspectivele, le-au ucis tot ce aveau bun şi sensibil, le-au umplut lumea
de întuneric, le-au golit viaţa de sens şi le-au lăsat o singură variantă de posibil mai bine: lumea
cealaltă, cîştigată printr-un act în care se alătură soţilor şi fraţilor lor.

Şi-apoi, sînt utile. Luptătorii kamikaze sînt surogatul de tancuri şi rachete de care pot dispune
liderii facţiunilor armate pentru lupta lor. Sinucigaşii se fabrică, se perfecţionează, se
comercializează şi se utilizează ca orice altă armă (cel puţin, aşa susţin serviciile antiteroriste).
După atîţia ani de război, muniţiile sînt pe sfîrşite şi nimeni nu îşi mai permite să facă mofturi
legate de sex şi tradiţii. În plus, femeile pot pătrunde mai uşor decît bărbaţii în locuri păzite,
pentru că încă mai sînt considerate inofensive. Probabil nu pentru multă vreme.

În sfîrşit, o ultimă explicaţie ar fi că aceasta este lumea pe care ne-am construit-o. Luptătoare sînt
şi de o parte şi de alta a baricadei. Într-o tabără ele poartă centuri cu explozibil - la fel ca bărbaţii
lor - iar în cealaltă, uniforme şi arme automate - la fel ca bărbaţii lor. Şi de o parte şi de alta a
baricadei se luptă, se ucide şi se moare. Femei şi bărbaţi, împreună. Şi una şi cealaltă din tabere
au ajuns să vorbească - cinic şi crud - despre egalitatea dintre sexe. Dacă în alte zone sociale
emanciparea femeilor rămîne un simplu deziderat (mai ales în aceste regiuni ale lumii), în mod
stupid, ea tinde să devină realitate pe front: tot mai mult, femeile şi bărbaţii au drept egal la
moarte.

Epilog - decizii

Decizia luată de Hanadi a însemnat moartea a 19 civili şi rănirea altor 30. Cel puţin trei dintre
morţi au fost copii. Aceasta a fost pledoaria finală a doamnei avocat. Ultima imagine a fiicei
bătrînilor Darajat publicată în Vest a fost o perspectivă voit difuză a unui cap răsturnat pe
podeaua plină de sînge şi de resturi umane a unui restaurant. Ultima imagine difuzată de
televiziunile arabe a fost, conform tradiţiei, aceea a martirei Hanadi, machiată occidental, dar
avînd în fundal steagul negru şi auriu al Jihadului Islamic. Familia Darajat nu mai are casă
(măsura punitivă obişnuită aplicată de armată familiilor atentatorilor sinucigaşi), dar mai are trei
fete şi un băiat. Pe posterul de martir al lui Hanadi este înscris, conform tradiţiei, numărul
victimelor: "19 şi numărătoarea continuă". Pe zidurile din Jenin a apărut al şaselea chip de
femeie. "Şi numărătoarea continuă."

Decizia luată de Raisa a fost extrem de neobişnuită: s-a predat FSB-ului. Autorităţile militare
ruseşti i-au promis protecţie faţă de luptătorii ceceni şi, mai ales, faţă de fratele său. Preţul
acestei protecţii... îl ştiu doar ea şi agenţii FSB. Oricum, familia Ganiyev a mai pierdut doi copii,
care trăiesc, dar care sînt morţi unul pentru celălalt şi amîndoi pentru restul lumii. Unul este
terorist, celălalt este trădător. Alternativă nu există
Joi, 24 Iunie 2010. 3766 vizualizări, 90 comentarii, 3 voturi
http://www.evz.ro/detalii/stiri/atentat-la-metroul-din-moscova-890751.html

Femeile kamikaze au semănat moarte la


Moscova
Autor: Oana Ţepeş Greuruş
38 de oameni au fost ucişi într-un dublu atentat comis, în această dimineaţă, la două staţii de
metrou din capitala Rusiei. Nu există români printre victime, potrivit reprezentanţilor
Ministerului Afacerilor Externe.
E cel mai grav atentat din ultimii şase ani care loveşte Moscova. Mâine este zi de doliu.
Alţi 100 de oameni sunt răniţi, 30 în stare gravă, relatează BBC. Bilanţul victimelor este
provizoriu. Două femei kamikaze au produs carnagiul.

Separatiştii ceceni au revendicat pe internet atentatele, anunţă CNN. Oficialii n-au confirmat
însă informaţia. Un grup din Caucazul de Nord e responsabil, spun reprezentanţii Serviciului
federal de securitate.

Cele două femei şi-au detonat centurile cu explozibil ataşate de brâu ce conţineau între 0,500 şi 2
kilograme de trinitrotoluen (TNT), potrivit unei surse a poliţiei, notează RIA Novosti.
Premierul rus, Vladimir Putin, se afla într-o vizită în Siberia, dar a fost ţinut la curent tot timpul
cu informaţii despre atac, la fel şi preşedintele Dmitri Medvedev.
"Vom contiuna să luptăm împotriva teroriştilor fără compromisuri, până la capăt", a declarat
liderul de la Kremlin.
"Îi voi distruge pe cei care sunt responsabili de atentate", a spus şi mai ferm fostul preşedinte,
Vladimir Putin.
Poliţia, în alertă
Centrul Moscovei a fost blocat, traficul paralizat, metroul închis, iar mai multe elicoptere au
survolat zona ore bune.
Zeci de ambulanţe au intervenit la locul tragediei. Capitala cu peste 11 milioane de locuitori este
împânzită de forţe de ordine. 700 de poliţişti au fost scoşi în stradă. Măsurile de securitate sunt
drastice pe aeroporturile şi gările din Moscova.
Circulaţia trenurilor a fost oprită în Rusia, după ce a fost găsită o bombă pe calea ferată, la 180
de kilometri de Moscova. Se întâmpla la doar câteva ore de la dublul atentat.
Panică
Martorii povestesc că au fost clipe de coşmar. Evacuarea mulţimii de oameni s-a derulat cu
dificultate. Oamenii panicaţi încercau să iasă cât mai repede din subteran, iar scările rulante s-au
blocat. Toată lumea a început să-şi sune apropiaţii.
"Am văzut un om mort pentru prima oară în viaţa mea", mărturiseşte îngrozit un adolescent de
19 ani.
"Oamenii au început să alerge panicaţi, se prăbuşeau unii peste alţii şi ţipau groaznic, ca-n
Iad", povesteşte speriat Alexei, citat de BBC.
"Era fum peste tot... oamenii erau evacuaţi", spune un martor, citat de Ria Novosti.
"Mirosea a cauciuc ars. Am văzut sânge şi haine însângerate. A fost îngrozitor", spune un alt
pasager.
Au fost două explozii la o oră de vârf, când milioane de oameni merg la serviciu.
Haosul creat a fost surprins şi de camerele de supraveghere amplasate la metrou şi în fotografiile
făcute cu telefoanele mobile. Sunt cadavre întinse pe peron şi zeci de salvatori.
Explozii în lanţ
Haosul s-a dezlănţuit la primele ore ale dimineţii. Prima deflagraţie a avut loc la 7:56, în staţia
Lubianka, din centrul Moscovei, iar alta la 40 de minute distanţă, la ora 8:38 în staţia Park
Kulturi.
Nu se ştie de ce nu a fost oprit traficul la metrou după ce a avut loc prima deflagraţie. 13 pasageri
au murit într-o garnitură de metrou, iar 11 pe peron, notează agenţia ITAR Tass.
Cel puţin 14 oameni au fost ucişi în cea de-a doua explozie. "Sunt morţi şi răniţi", au anunţat
autorităţile.
Sediul Serviciului Federal de Securitate (FSB), fostul KGB, este situat chiar în apropiere de
staţia de metrou Lubianka, la câteva sute de metri de Kremlin.
Milioane de pasageri
Cam 500.000 de pasageri erau în subteran când s-a întâmplat tragedia. Metroul din Moscova este
cel mai aglomerat din lume, după Tokyo, cu peste şapte milioane de pasageri zilnic. Cele 12 linii
de metrou se întind pe o distanţă de aproape 300 de kilometri. Metroul din Moscova are 180 de
staţii.
Răzbunare
Deflagraţiile n-au fost urmate de un incendiu. Zeci de echipe de intervenţie au fost mobilizate la
locul tragediei.
"Actele de terorism de la metroul din Moscova reprezintă o răzbunare pentru uciderea unor
militanţi din Caucazul de Nord, ca Said Buriaţki şi Atemirov. Aceşti militanţi au un
comportament sălbatic şi răzbunător", a declarat prim-vicepreşedintele Consiliului Federaţiei,
Aleksandr Torşin, potrivit Interfax, citat de Mediafax.
Atacurile au fost bine plănuite şi executate în mod profesionist.
"Explozia de la staţia Lubianka a fost extrem de îndrăzneaţă. Aceasta are un motiv ascuns, iar
alegerea staţiei Lubianka nu a fost accidentală, având în vedere că la acea oră veneau la
serviciu agenţi din cadrul Serviciului Federal de Securitate", a precizat înaltul oficial rus.
Incidentul sângeros aminteşte de atentatele de la metroul din Londra din 2007 şi de caranagiu din
trenurile de la Madrid, din 11 martie 2004. Moscova a fost lovită adesea de explozii violente
soldate cu victime puse la cale de militanţii ceceni.
Există un precedent
Au mai fost explozii la metroul din Moscova, acum şase ani. În februarie 2004, 39 de oameni au
fost ucişi în staţia de metrou Paveletskaia.
Şase luni mai târiu, un atacator sinucigaş s-a aruncat în aer într-o altă staţie de metrou. 10 oameni
au fost ucişi atunci, potrivit AP.
Reacţii
"Franţa condamnă cu fermitate atentatele teroriste şi asigură Rusia de întreaga sa solidaritate
în această tragedie. Sperăm că cei care pun la cale astfel de atacuri barbare să fie arestaţi şi să
răspundă în faţa justiţiei", se arată într-un comunicat al ministerului francez de externe.
Şi secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat de asemenea atacurile
îndreptate împotriva oamenilor nevinovaţi. Iar preşedintele american, Barack Obama, a vorbit
despre "atacuri atroce".
Dealerii au reacţionat imediat după atentatele de la metroul moscovit. Pe piaţa interbancară
internaţională, moneda naţională, rubla, s-a depreciat rapid în raport cu dolarul şi euro.
Rubla a pierdut 17 copeici faţă de dolar, la 29,8 ruble/dolar, respectiv 14 copeici în raport cu
euro, la 39,87 ruble/euro.
Analiştii se aşteaptă ca rubla să continue să piardă teren. Investitorii de pe Bursa de la Moscova
nu s-au speriat de atentate, iar cotaţiile acţiunilor tranzacţionate au crescut uşor.
Şi după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, bursele americane s-au prăbuşit
_____________________________________________________________________________________

Atentatele de la
Moscova

“Văduvele negre” terorizează Rusia


30 Mar 2010 Dumitru Constantin |http://old.cotidianul.ro/vaduvele_negre_terorizeaza_rusia-
111050.html

În timp ce, în Rusia, marţi a fost zi de doliu naţional în memoria celor 39 de victime ale
atentatelor sinucigaşe din ajun, Moscova este încă în stare de şoc după actul terorist comis de
două femei-kamikaze la metrou, iar oficialităţile au promis că vor reacţiona într-o manieră foarte
fermă. Pista pe care merg investigatorii este cea caucaziană, ştiut fiind că, începând din iunie
2000, femeile-kamikaze şi-au făcut apariţia şi în peisajul terorist rus.
30 Mar 2010

Presa de la Moscova le-a numit fie „Văduvele negre”, fie „Logodnicele lui Allah”, şi a relatat că
aceste tinere îmbrăcate în negru sunt, cel mai adesea, soţiile, mamele sau surorile combatanţilor
ceceni ucişi în confruntările cu forţele federale ruse ori răpiţi de bărbaţi înarmaţi şi dispăruţi fără
urmă. Potrivit agenţiei France Presse, punctul de vedere respectiv era susţinut, în 2004, şi de
fostul reprezentant la Moscova al aşa-zisului preşedinte cecen, Salambek Maigov, care afirma că
femeile-kamikaze sunt cele care şi-au pierdut fiii sau soţii în războiul ruso-cecen şi vor să-i
răzbune.

După cum s-a stabilit, primele atentate sinucigaşe comise în Rusia de femei au avut loc după
începerea celui de-al doilea război din Cecenia şi intrarea trupelor federale în republica

separatistă rebelă, la 1 octombrie 1999.


Astfel, la 7 iunie 2000, două femei au atacat baza militară rusă de la Alhan-Iurt, separatiştii
anunţând decesul a 27 de persoane, iar autorităţile de la Moscova - doi morţi. Este vorba de
primul atentat comis de două femei-kamikaze cecene.

La 12 mai 2003, o femeie a luat parte, alături de doi bărbaţi, la un atentat sinucigaş ce a vizat
sediul forţelor de ordine din Znamenskoie, localitate aflată în nordul cecen. Au murit atunci 60
de persoane, alte 260 fiind rănite. Două zile mai târziu şi la 5 iunie 2003, alte două atentate au
avut la origine femei-kamikaze. Ele au „explodat” în Cecenia şi Osetia de Nord, ucigând 18,
respectiv 20 de persoane. Primul dintre cele două acte teroriste a fost revendicat de liderul militar
cecen Samil Basaev, despre care Ministerul de Interne cecen susţinea că şi-ar fi creat un batalion
format din 36 de femei-kamikaze ce-şi ziceau „Logodnicele lui Allah”.

De altfel, acest Basaev, a cărui moarte a fost anunţată de şase ori la Moscova, a fost, în anii
1995-2006, cel mai căutat terorist din întreaga Rusie, pe capul lui fiind oferită o recompensă de
10 milioane de dolari. El a fost asasinat de forţele speciale ruse în noaptea de duminică spre luni
10 iulie 2006, aproape de graniţa cu Cecenia, în Inguşetia. În acel moment, Basaev însoţea un
camion cu circa 100 kg de dinamită, care a explodat când traversa satul Ekajevo. Cecenii au
susţinut că a fost vorba de un accident, şi nu de o operaţiune a forţelor speciale ruse, ei
declarându-l un martir. Basaev, care avea atunci 41 de ani, este responsabil pentru uciderea a
sute de civili în atacuri teroriste, dintre care cel mai grav a fost la Beslan în septembrie 2004.

Revenind la femeile-kamikaze cecene şi la atentatele comise de ele, cronologia continuă cu cel


de la 5 iulie 2003, din Moscova. În acea zi, la un concert rock ce avea loc în aer liber pe
aerodromul Tuşino, din nord-vestul Moscovei, chiar în momentul în care fuseseră descoperite de
forţele de securitate, două femei-kamikaze au declanşat „centura de martir” pe care o aveau la
brâu. Cele 500 grame de TNT erau umplute cu bile de oţel şi alte fragmente metalice care au
provocart moartea a 17 spectatori, iar 60 au fost răniţi. În continuare, o dublă catastrofă aeriană
ce a avut loc în Rusia şi s-a soldat cu 90 de victime a fost provocată, spuneau autorităţile
moscovite, de atentate sinucigaşe comise, probabil, de femei cecene.

Pe 6 februarie 2004, o nouă explozie la metroul moscovit provocată de o femeie-kamikaze a dus


la moartea a 40 de persoane. Câteva luni mai târziu, pe 31 august, din nou explozie la metrou, în
nordul Moscovei, 10 călători decedând pe loc, iar 51 fiind răniţi grav. A urmat imediat
operaţiunea de la Beslan, din Osetia de Nord, 1.900 km. de Moscova, când un comando cecen
comandat direct de Samil Basaev şi din care făceau parte şi multe femei a luat ostatici toţi elevii
de la o şcoală. Bilanţul acţiunii a fost tragic, consemnându-se 344 de morţi, dintre care 185 de
copii.

Este vorba, cum se vede, despre acte teroriste repetate, cele mai multe dintre ele reprezentând
reacţia independiştilor ceceni la o acţiune a forţelor federale ruse ori a forţelor speciale de
securitate moscovite, care au anihilat lideri militari ori combatanţi ceceni. Nu este mai puţin
adevărat că, potrivit unei anchete publicate la sfârşitul anului 2003 de o ziaristă din Moscova şi
intitulată sugestiv „Logodnicele lui Allah”, doar una din zece dintre femeile-kamikaze are
motivaţie ideologică, celelalte nouă acţionând sub influenţa unor substanţe psihotrope şi fiind
manipulate de liderii militari ceceni.

Teza respectivă se regăseşte frecvent în declaraţiile reprezentanţilor serviciilor speciale ruse. În


fine, să amintim că, potrivit cutumei, femeile-kamikaze sunt însoţite până la locul atentatelor
sinucigaşe de persoane ce le cunosc şi se asigură astfel că vor executa ordinul primit.