Sunteți pe pagina 1din 16

UNIVERSITATEA “BABES BOLYAI” CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE

SPECIALIZAREA GEOGRAFIA TURISMULUI

Strategii pentru conservarea


peisajului natural

INDRUMATOR, STUDENT,

PROF. HORATIU DIDICI LAVINIA


Rezervaţia Călimani

În partea de sud-vest a judeţului Suceava se intind Munţii Călimani cu ramificaţii spre


nord, pâna în albia râului Dorna. În ansamblu, aceştia urcă in trepte dinspre sud spre nord
pina la o altitudine de peste 2100 m. La limita bazinelor Dornelor ei se continua printr-un
abrupt, coborând pe pante mai mari prin numeroase obcine, ce inchid intre ele bazinele
hidrografice aproape paralele, cu ape ce curg spre nord, in Bistrita.

Este interesanta evolutia acestor munti, de la formarea lor pana in prezent. In mezozoic,
apele marii cretacice ocupau actuala regiune. Miscarile de incretire au dus mai intii la
formarea muntilor Bistritei, iar la sfirsitul erei secundare s-a format depresiunea de
scufundare a Transilvaniei. La inceputul tertiarului (paleogen), intreaga regiune corespundea
golfului marin al Bârgaului, legat de acel al Maramuresului, in a doua parte a tertiarului
(neogen) au avut loc câteva puternice eruptii, separate intre eleprin perioade de liniste, care
au dus la aparitia actualului masiv acum circa 55 milioane de ani, Calimanii fiind, deci,
printre cei mai tineri munti din tara noastra. In ultima parte a tertiarului si in cuaternar s-a
instalat glaciatia, evidentiata in prezent prin existenta caldarilor pe partea de nord a celor mai
inalte piscuri. Caldarile glaciare tipice de pe versantul bucovinean sunt pe Racitis, la o
altitudine de 1900 m; ele erau acoperite, cu circa un milion de ani in urma, de ghetari ce se
intindeau pe distante de pina la 3 km. Ultimele miscari de ridicare au avut loc la inceputul
cuaternarului si au dus la formarea masivelor muntoase, la definitivarea configuratiei actuale.
Marele crater largit in urma exploziilor repetate, modelat de ghetari, avalanse, torenti si
factori meteorologici, a fost pe parcurs strapuns de afluentii râului Neagra , căpătând aspectul
actual.

Relieful Călimanilor se caracterizeaza prin prezenta unor terase mari, dispuse in trepte,
evidentiind curgerile succesive de lava. Manifestarile post-vulcanice sunt reprezentate prin
depuneri de sulf nativ, limonit si prin izvoare carbogazoase.

Rezervatia cuprinde padurile si jnepenisurile situate la obârşia pârâului Neagra, înspre


vârful Racitiş, având ca limite: la vest şaua ce duce spre vârful Pietricelu, spre sud creasta
Racitiş, spre est arboretul de limita al amestecului de molid-zimbru, iar spre nord o linie
marcată ce atinge şoseaua betonată care urcă la colonia de minieri din Călimani.
In afara de aspectul peisagistic fără egal, care atrage numeroşi turişti şi specialisti,
rezervatia prezinta o importanta stiintifica deosebita si prin aceea ca aici se afla un arboret
natural in amestec intim intre molid si zimbru, unic in tara. Zimbrul (Pinus cembra), relict
glaciar, cuprinde un numar ce depaseste 7000 de exemplare, bine conformate, frumoase,
drepte, concurind cu molidul, in zona caruia se afla. in jnepenisul ce se intinde pe o suprafata
ce depeste 400 de ha, la limita superioara a vegetatiei forestiere, exemplarele de zimbru
prezinta adesea bi- si trifurcatii datorita intemperiilor (vanturilor puternice, ploilor cu trasnete
abundente, ninsorilor masive, rupturilor) care ii confera un aspect aparte de rezistenta in fata
dezlantuirilor naturii. Se semnalează de asemenea prezenta in stare naturala a unor
exemplare de larice vegetind in bune conditii si depasind in multe cazuri 22 m inaltime si 60
cm in diametru, pe versantul nord-vestic.

Arbustul ocrotit smirdarul apare frecvent in jnepenisuri si in ienuperete, colorind in rosu


aprins covorul vegetal in luna iulie, uneori chiar si in august.

Dintre speciile floristice, citam ghintura ce apare sporadic in micile poienite sau de-a
lungul unor poteci, degetarutul , ciubotica gasita de profesorul clujean Csuros in 1948 intre
Racitis si Pietricelu s.a. Fauna este bine reprezentataprin cerbi carpatini, lupi, vulpi, risi, jderi.
Alexandru Filipascu mentioneaza prezenta cocosului de mesteacan, monument al naturii, in
jnepenisuri.

Geologul Emil Butnaru, care a descoperit in anul 1961 pesterile deosebit de interesante
pe care le-a denumit „grotele Luanei" formate in rocile vulcanice denumite „vulcano-carst",
explica formarea pesterilor datorita aglomeratelor si tufurilor vulcanice asezate peste
curgerile de lava, in mai multe cicluri ce corespundeau exploziilor vulcanice, fiind acoperite
cu orizonturi de silice si de oxizi de fier. in crapaturile aparute cu ocazia stabilizarii
depozitelor de aglomerate si cenusa au patruns apele in subteran, iar porozitatea lor a permis,
ulterior circulatia , apelor. Apa a imbibat si alterat rocile si, cu timpul, dupa indepartarea
particulelor fine si a cenusei, dar mai ales dupa tasarea depozitelor afinate si slab cimentate,
s-au format mici goluri care au accentuat circulatia subterana si transporturi de material.Prin
prabusirea continua a tavanelor, golurile se mareau. Orizonturile mai rezistente s-au mentinut
insa, stabilizind tavanele, iar circulatia apelor a dus la aparitia depunerilor de nisip, caolin,
anhi-drit si oxizi de fier. Stalactitele, stalagmitele si draperiile „metalice" din aceste pesteri s-
au format prin concretionarea limonitului dizolvat in apele de infiltratie si depus geleficat,
consolidate prin evaporarea apelor. Grotele descoperite au dezvaluit o lume mirifica cu forme
bizare si fantastice.

Perimetrul minier Călimani, o rană deschisă în inima


muntelui

Perimetrul minier Călimani constituie, în continuare, o sursă majoră de poluare a


tuturor factorilor de mediu din zona centrală a munţilor Călimani. Întins pe o suprafaţă de
492,88 de hectare, aproximativ 66 de hectare din acest perimetru sunt ocupate de carieră,
aproximativ 100 de hectare de haldele de steril, 10 hectare de iazul de decantare de steril
uzinal şi 30 de hectare de platforma industrială.Un potenţial risc de poluare, în special a
cursului râului Neagra Şarului, îl reprezintă iazul de decantare a sterilului uzinal Dumitrelu.
În urma unor ploi torenţiale, în zona iazului de decantare, există posibilitatea colmatării
puţului colector a apelor cu aluviuni din amonte de corpul iazului, fapt care ar afecta
stabilitatea depozitului.

Închiderea, în anul 1997, a minei de exploatare a zăcământului de sulf şi a uzinei de


preparare a sulfului tehnic, prin construcţia de diguri de beton la gurile galeriilor şi pozarea
de conducte pentru evacuarea apelor de mină şi a gazelor emanate din subteran, lucrări
miniere ce reprezintă doar 5 % din activitatea minieră din areal, au redus nesemnificativ
impactul negativ asupra mediului.
În prezent, a fost emis un Acord de mediu pentru realizarea lucrărilor de reabilitare
ecologică. Principalele aspecte care se urmăresc la reabilitarea ecologică a arealului pe care s-
a desfăşurat activitatea de preparare a sulfului, pe lângă dezafectările instalaţiilor ce trebuiesc
făcute sub atentă supraveghere pentru că acestea mai pot conţine material supus flotării,
reactivi, sunt cele legate de amenajarea depozitelor de steril minier şi uzinal, de amenajare şi
ecologizare a traseului conductei de steril şi amenajări pentru evacuarea apelor poluate.

Impactul exploatărilor miniere de sulf din


munţii Călimani

Indicatorii privind poluarea apei, aerului şi solului, ca urmare a Exploatării de sulf prin
metoda decopertării(exploatare la suprafaţă prin carieră deschisă), nu sunt oficial publicaţi.Ce
a insemnat mina din Călimani, prin care s-a schilodit vârful Negoiu Romînesc(perechea
Negoiului Unguresc care a rămas), creindu-se o carieră la suprafaţă, cu o cuvă(adâncime de la
nivelul cotei de 1600 m) adâncă de cca 50 m si înaltă de aprox 70 m se vede din următoarele:

-defrişarea vegetaţiei lemnoase-foste păduri virgine de molid, zîmbru-specie ocrotita de lege-,


anin verde, jneapăn , ienupăr, de pe circa 350 ha.

-organizarea de şantier, şi exploatarea propriuzisă, au generat un volum impresionant de


steril, acesta depozitându-se în halde(grămezi) de pe versanţii : Ilva Dumitrelu, Puturosu,
Pini, Pietricelu, a căror volum totalizeă circa 34 milioane mc.
-organizarea de şantier a însemnat un număr mare de construcţii(127 clădiri): blocuri de
locuit, cantină, sedii birouri, remize, depozite, staţii PSI, ateliere de reparaţii utilaje, conducte
de transport tehnologic, uzina de preparare minereu, baraje de retenţie, canale de fugă, etc,
alături de depozite de carburanţi şi lubrifianţi,

-izvoarele: Ursu, Alb, Pietricelu, Pinu, Dumitrelu, au fost iniţial captate şi conduse prin
canale pe sub aceste halde –deci cursul lor normal a fost deviat-. Acestea constituie afluienţi
ai pâraielor Neagra şi Haita, ce se varsă în râul Bistriţa.

-exploatarea a avut ca obiectiv minereul de sulf, dar nu a făcut decât sa aducă la suprafaţa
sulf nativ, acesta fiind antrenat în sterilul haldelor, iar în contact cu aerul şi sub influienta apei
din precipitaţii a dat diverşi compuşi ai sulfului, acestia fiind antrenaţi prin scurgerile de
suprafaţă, spre pâraiele din aval.

-poluarea apelor cu aceşti compuşi a determinat distrugerea habitatului peştilor, aceştia


dispărând în totalitate pe râul Neagra.

-nici apa acestui pârâu nu mai este potabilă. Locuitorii din aval se plâng de acest lucru.

-dacă te afli în zona carierei şi a haldelor pe timp ploios, aerul devine greu respirabil, datorită
oxizilor de sulf ce se degajă în aer.

-vegetatia odată dispărută, se reface cu greutate, asa că după circa 12 ani(sistarea exploatării a
avut loc în anul 1997 prin H.G. 816/1998), deabia apar primele plantule pe solul infertil.

-precipitaţiile abundente au determinat scurgeri de suprafaţă pe taluzele haldelor, apărând


fenomene de eroziune de suprafaţă şi adâncime(siroiri, ogaşe, ravene).

-au fost cazuri când unele halde au alunecat, volumul mare de steril antrenat, au acoperit mari
suprafeţe de teren cu pădure(cca 10 ha), ajungînd direct în albia pârâului Neagra.

-pe toată lungimea albiei minore a pârâului Neagra, patul albiei(pietrele) a căpătat o culoare
răşiatică(de la compuşii de sulf), patul fiind mai ridicat faţă de normal prin depunerile de
aluviuni aduse de către apele din precipitaţii ce se scurg de pe halde.

-peisajul recunoscut iniţial ca cel mai frumos din munţii Carpaţi, a fost degradat prin acest
aspect selanar datorat exploatării(-vizitatorii pot spune mai multe).
-ploile acide-poluarea aerului a determinat pe fondul timpului secetos, devitalizarea şi uscarea
multor arbori, prilej de înmulţire peste limitele normale a populaţiilor de gândaci de scoarţă ai
molidului(atacuri de ipidae).

-În momentul de faţă se lucrează la Reconstrucţia ecologică a fostului perimetru minier.


Impactul este de luat în seamă, având în vedere că suprafaţa face parte din aria naturală
protejată-Parcul Naţional Călimani-(din anul 2003), şi este limitrof Rezervaţiei ştiinţifice
Jnepeniş cu Pinus cembra.

SITUAŢIA ACTUALĂ A HALDELOR DIN


CĂLIMANI

Haldele din Parcul Naţional Călimani, din punct de vedere al reconstrucţiei ecologice
sunt destul de asemănătoare cu cele de la Iazurile Bozânta şi Meda de lângă Baia Mare, sub
aspectul caracteristicilor fizice şi chimice ale substratului îndeosebi reacţia foarte acidă,
conţinutul foarte scăzut în elemente fertilizante şi efectul toxic al aluminiului mobil aflat în
exces.

Materialele răscolite din interiorul haldei Puturosu au avut o aciditate foarte


pronunţată de 2,7 – 2,9 pH şi un conţinut foarte scăzut de humus, P, K şi alte elemente ceeace
face imposibilă instalarea vegetaţiei de la sine, fără amendare calcică şi fertilizare.

Materialele mai aşezate după 15 – 20 de ani de levigare în profunzime a fracţiunilor


acide, indicele pH creşte cu circa 1 unitate, ajungând la 3,8 – 3,9, favorizănd astfel instalarea
a câteva specii pionere sub formă de tufe izolate din care cea mai răspândită este
Deschampsia flexuosa urmată de Deschampsia caespitosa şi pe alocuri puieţi de molid
(Picea abies) care după câţiva ani de la instalare dispar pe rând pe măsură ce rădăcinile
pătrund în profunzime în substrat care odată cu trecerea anilor se îmbogăţeşte în aluminiu
mobil ce ajunge la 11 – 20 me/100 g sol, foarte toxic pentru plante.
Prin eroziunea pluvială de pe versanţii haldelor au fost transportate cantităţi foarte
mari de materiale care au colmatat văile şi barajele. Materialele din aceste deponii sunt de
asemenea foarte acide cu un pH de 3,0 – 3,3 şi un conţinut foarte ridicat de aluminiu mobil
cuprins între 9 – 13 me. În deponii există ceva mai mult humus (0,5 – 2 %) şi elemente
fertilizante provenit şi din solurile şi litiera pădurilor din bazinetele hidrografice din
amonte.Materialele din Haita Dumitrelu au caracteristici agrochimice mai bune decât cele din
Barajul Pinu, fiind recomandate ca strat „fertil” în caz de nevoie peste substraturi mai acide
cum sunt cele de pe Halda Puturosu.

EXPERIMENTĂRI PRELIMINARE PRIVIND ÎNIERBAREA HALDELOR

Având în vedere necesitatea urgentă de luare a unor măsuri de reconstrucţie ecologică


prin înierbare (revegetalizare) cu sprijinul şi acordul constructorului, o firmă germană, ICDP
Braşov a iniţiat un experiment simplu de amendare calcică şi înierbare în 8 locaţii diferite şi
anume: 5 pe halda Puturosu (3 lângă fostul sediu şi 2 la staţie); 2 pe halda Pinu şi 1 pe Haita
Dumitrelu, după indicaţiile firmei.

Variantele au fost următoarele:

Semănatul
1. toamna 2009 la 22 septembrie, cu oarecare risc, fiind în afara perioadei optime care este
până cel târziu la 20 august;

2. primăvara anului 2010, imediat după topirea zăpezii şi încălzirea vremii.

Amendare calcică

1. fără amendare;

2. aplicat 5 t / ha praf de var (CaO);

3.aplicat 10 t / ha praf de var.

Mărimea unui plot este de 37,5 mp (7,5 x 5 m) şi a unei parcele de 6,25 mp (2,5 x 2,5
m).
După amplasarea experienşei, amendare şi semănat în 22 septembrie 2009, s-au
efectuat primele observaţii în 5 noiembrie, constatând o bună reuşită a răsăritului cerealelor şi
ierburilor pe variantele amendate şi aproape deloc pe variantele fără amendare, aşa cum
rezultă şi din fotografiile prezentate.

După trecerea iernii şi topirea zăpezii în primăvară vom avea rezultate concrete asupra
supravieţuirii speciilor semănate în afara perioadei optime şi vom continua cu semănatul
epocii de primăvară conform protocolului experimental.

Amestecul complex care s-a aplicat a fost format din 20 % graminee şi leguminoase
perene, 13 % cereale păioase şi 67 % îngrăşăminte chimice NPK.

În funcţie de rezultatele înierbării, în anii următori se vor aduce corecţii compoziţiei


actuale în special la sortimentul de graminee şi leguminoase perene mai adaptate acestor
condiţii extreme de substrat şi climă.
CAUZELE DEGRADĂRII VEGETAŢIEI
RECONSTRUCŢIA ECOLOGICĂ A MEDIILOR NATURALE DEGRADATE
ANTROPIC

MĂSURI GENERALE: REZULTATE DUPĂ RECONSTRUCŢIE:

• Înlăturarea factorilor care au • CULTURI SIMLPE: TIP


produs degradarea; - înierbare - toate zonele - pajişte
• Crearea unui minim de condiţii - înarbustire - zone extreme - arbuşti
pentru creşterea şi dezvoltarea - împădurire - zone favorabile - pădure
plantelor;
• Alegerea speciilor ierboase şi • SUCCESIUNI DE CULTURI:
lemnoase adaptate la condiţiile - înierbare - > împădurire
de climă şi substrat; - înarbuştire -> împădurire
• Instalarea vegetaţiei (semănat,
plantat); • COMBINAŢII:
• Întreţinerea vegetaţiei (fertilizat, - înierbare + împădurire
cosiri şi tăieri, etc.); - înarbuştire + împădurire
• Valorificarea resurselor vegetale. - înierbare + înarbuştire + împădurire

PREGĂTIRE SUBSTRAT ± SOLIFICAT PENTRU RECONSTRUCŢIA


ECOLOGICĂ

LUCRĂRI ANTIEROZIONALE ÎMBUNĂTĂŢIRE PROPRIETĂŢI FIZICE


• cleionaje pentru pante erodate puternic; • arat;
• palisade pentru eroziuni de adâncime; • scarificare;
• baraje pentru torenţi; • agregare particule pulverulente (aracet,
• geogrile pe substraturi pluverulente; poliacrilamide, etc.)
• etc. • gunoire, etc.
ÎMBUNĂTĂŢIRE PROPRIETĂŢI CHIMICE
• amendare: PREGĂTIRE PENTRU SEMĂNAT ŞI
- pH acid cu calcar; PLANTAT
- pH alcalin cu gips, lignit; • mobilizare strat superficial pentru
• fertilizare: semănat ierburi;
- organică – gunoi, urină; • săpat gropi pentru plantat arbuşti şi
- chimică – NPK, Ca, Mg; arbori;
- biologică – leguminoase, etc.
MIJLOACE ŞI METODE DE RECONSTRUCŢIE ECOLOGICĂ

ÎNIERBAREA ÎNARBUŞTIRE
• sămânţă ierburi:
- graminee perene; • puieţi de arbuşti cu predilecţie fixatori de
- leguminoase perene; azot atmosferic;
- alte specii; • plantare puieţi, drajonare;
• formulare amestecuri complexe; • întreţinere;
• semănatul: • valorificare;
- manual
- mecanizat: - uscat; ÎMPĂDURIRE
- hidrosemănături;
- călcare animale; • puieţi de arbori;
• brăzduirea ţelinii; • plantare puieţi;
• pozare covoare vegetale; • întreţinere;
• plantare brichete de rizomi, stoloni, etc., • valorificare;
• valorificare;

STRATEGII DE RECONSTRUCŢIE ECOLOGICĂ


PRIN ÎNIERBARE A HALDELOR SITUATE ÎN
ARII PROTEJATE

O problemă cu totul aparte o constituie reconstrucţia ecologică a haldelor în interiorul


unor arii protejate prin lege, cum este cazul celor rezultate din exploatarea sulfului din Munţii
Călimani.

În ariile protejate sunt interzise cu desăvârşire introducerea unor specii de plante din
afară sau chiar a unor soiuri noi din speciile existente în aceste areale. A aduna seminţe din
flora spontană ca soluţie pentru înierbare este o utopie, întrucât nu ar ajunge nici pentru 1 %
din suprafaţa denudată de vegetaţie din Călimani, cu cheltuieli foarte mari.
De asemenea, în aceste arii este interzisă folosirea fertilizanţilor de sinteză sau
prelucrare chimică cum sunt cei care conţin azot, fosfor şi potasiu, principalele elemente
fertilizante necesare plantelor ierboase sau lemnoase.

Fără elemente fertilizante provenite din îngrăşăminte organice sau chimice nu se


poate instala vegetaţia pe un substrat inert, lipsit aproape total de fertilitate naturală cum sunt
haldele de steril din Călimani.

Asigurarea îngrăşămintelor organice din gospodăriile populaţiei, în cazul de faţă este


iluzorie. În primul rând nu se găsesc de cumpărat şi în al doilea rând distanţa până la care
trebuie transportate (40 – 50 km) şi cantităţile ce se folosesc la hectar sunt foarte mari (30 –
50 tone / hectar).

Se pune întrebarea ce facem în această situaţie limită ?Aşteptăm decenii să se


renatureze de la sine sau intervenim în forţă pentru a diminua şi stopa, pe cât posibil prin
înierbare, eroziunea catastrofală a acestor halde cu poluarea apelor în aval pe zeci de
kilometri cu dispariţia vieţii acvatice, datorită acidităţii şi conţinutului în elemente nocive
vieţii foarte ridicate.

După părerea noastră nu avem de ales, va trebui să acţionăm imediat pentru stăvilirea
eroziunii cu mijloacele cunoscute (baraje, cleionaje,etc.) după lucrările hidroameliorative,
urmate de înierbare pentru fixarea şi consolidarea acestor materiale care au rezultat după
exploatarea minieră. Aceste răni deschise ale terenului lipsite în prezent de o vegetaţie
protectoare sunt cu mult mai poluante şi dezechilibrante pentru mediul înconjurător şi
biodiversitate în general decât utilizarea pentru înierbare a unor soiuri de graminee şi
leguminoase perene din specii care sunt răspândite în zonă şi folosirea amendamentelor
calcaroase şi îngrăşămintelor chimice cu efect limitat în timp care să facă posibilă instalarea
unei vegetaţii cu rol antierozional şi de pedogeneză ca suport viabil pentru speciile din flora
spontană care în final se vor instala de la sine de-a lungul timpului. Astfel, speciile semănate
mai „nobile” sau pretenţioase susţinute de fertilizanţi chimici cu efect de scurtă durată vor fi
înlocuite treptat de speciile spontane din împrejurimi mai bine adaptate la aceste condiţii
extreme, în acest fel pe termen mediu şi lung, biodiversitatea nu va avea de suferit.
Bibliografie:

1.L. Gubescu., 1971: Răspândirea relictului glacial zâmbrul(Pinus cembra L) pe


versanţii sudici ai unor masive montane din Călimani, Ocrotirea Naturii,
Bucureşti, t. 15, nr 2 pag 149-159.

2.www.calimani.ro

3.www.ecomagazin.ro

4. http://ro.wikipedia.org

5.Tata