UEB - Psihologie anul II

Matei M. Claudiu

Teorii ale Personalităţii

Carl Gustav Jung

(1875 - 1961)

1
 Profesorul S. Freud sustinea că obiectivul terapiei era să facă inconştientul
conştient. Ca teoretician a făcut din asta obiectivul întregii sale activităţi, cu
toate că tot el a fost cel care a facut inconştientul să pară un loc nu tocmai
plăcut, un loc unde, după spusele lui, este un „ceaun” în care fierb dorinţe, o
temniţă fără sfârşit cu pereţii scrijeliţi cu imagini perverse şi incestoase, un
cimintir pentru experienţe terifiante şi dorinţe reprimate care mai devreme sau
mai târziu vor veni sa ne „bântuie”. Sincer nu sună ca nimic ce aşi dori să fac
conştient.
Un coleg mai tînăr al lui Freud, C. G. Jung avea să facă explorarea acelui
„spaţiu interior”, munca sa de o viaţă. A pornit „echipat” cu un trecut de studiu
al cercetărilor freudiene, bineînţeles, şi aparent o interminabilă cunoştinţă a
mitologiei, religiei şi filozofiei, el fiind în mare parte axat pe simbolismul
complex al tradiţiilor mistice cum ar fi: gnosticismul, alchimia, kabala şi alte
obiceiuri similare în hinduism şi budhism.
Dacă cineva avea să dea sens inconştientului şi obiceiurile acestuia de ase
manifesta sub formă simbolica, acesta trebuia sa fie C. G. Jung.

Teoria lui Jung împarte psihicul uman

în trei parţi.
Prima este egoul sau sinele pe care
acesta îl identifică cu mintea
conştientă/personalitatea/caracterul.
Strâns legat de EGO se află
inconştientul personal care include
orice nu este în prezent conştient, dar
care poate fi. Acest inconştient personal
este ca percepţia majorităţii despre inconştient în care se includ ambele amintiri
– cele care pot fi reactualizate rapid şi fără efort psihic şi cele ce sunt reprimate
sau ţinute închise din diverse motive (traume) dar aici el a eliminat instinctele,
pe care prof. Freud le-a inclus inţial.
Aici Jung adaugă o parte ce îi va face teoria să se „ridice” peste toate
celelalte, iar aceasta este inconştientul colectiv sau mintea universală. Este
„rezervorul” nostru cu experienţe ca specie, un fel de înţelepciune cu care toţi
ne naştem şi de care nu putem fi niciodată direct conştienţi. Ne influenţează
toate experienţele şi comportamentul, în mod special la nivel emoţional, dar nu
ştim despre ea decât indirect, privind şi analizând aceste influenţe.
Există anumite manifestări sau efecte ale inconştientului colectiv mult mai
clare decât altele: dragostea la prima vedere (personal consider relevantă o altă
teorie – aceea că persoana de care m-am îndrăgostit trece de toate filtrele
analizei subiective brusc, îndeplinind toate condiţionările etalonului perfecţiunii
autoimpus); senzaţia de deja vu (unde personal consideri mai plauzibilă teoria
neconcordanţei emisferelor cerebrale – stânga percepe momentul, dreapta
2
procesează mai greu, când emisfera dreaptă percepe ce a perceput emisfera
stângă mai rapid, aceasta crează sentimetul că subiectul a mai fost acolo);
înţelegerea imediată a unor simboluri şi sensuri, înţelesuri din anumite
mituri/mitologii fără un studiu asupra subiectului domeniului, poate fi
interpretată ca intersectarea bruscă a realităţii interioare cu realitatea interioară a
inconştientului colectiv. Putem da exemple şi din domeniul artistic, unde
muzicieni şi artişti de toate felurile împart în acelaşi timp trăiri similare
rezultând un bun comun indiferent de timp sau spaţiu; ori experienţele similare
ale tuturor misticilor indiferent de religia de provenienţă; sau paralele din vise,
fantezii, mitologii, basme sau literatură.

Arhetipurile
Conţinutul inconştientului colectiv este format din arhetipuri. Jung le-a
mai numit „dominanţi”, „imagos” sau „imagini primordiale”. Arhetipul este o
tendinţă înnăscută nu dobândită de a experimenta şi a face lucrurile într-un
anumit fel. Acesta nu are formă propie, dar se manifestă ca un „principiu de
organizare”, un moderator al lucrurilor pe care le vedem sau le facem.
În studiile sale de confruntare a conştientului cu inconştientul, Jung descrie
descrie conţinutul inconştientului ca imagini arhetipale iar printre acestea putem
enumera Anima/Animus, Umbra, Înţeleptul, Eroul, Mama etc. Dar ce este un
arhetip? O ereditare dată ce modelează şi transformă conştientul individual. O
matriţă care influenţează comportamentul uman atat la nivel ideologic cât şi
nivel moral, etic al conduitei in general. Jung vorbeste despre arhetip ca biologii
despre patern comportamental aşadar arhetipurile sunt tendinţe înnascute care
modelează conduita umană.
„Conceptul de arhetip apare din repetatele observări din mitologie, poveşti
sau ilustrări ale literaturii universale ce conţin teme bine definite ce se repetă, ce
apar sistematic peste tot şi în toate personajele. Sunt teme repetabile în fantezie,
vise, deliruri şi iluzii care se pot regăsii în prezent” – C.G.Jung
Aceste imagini tematice sunt reprezentări ale arhetipurilor, au arhetipul la
radacina, ne impresionează, ne influenţează şi ne fascinează.
Jung: „Arhetipurile nu au un conţinut determinat...dar din moment ce
ajung conştiente au încărcătură materială din experienţele anterioare...Arhetipal
este gol; este un element pur formal, nimic altceva decât o posibilitate de a se
manifesta, o tendinţă reprezentativă căreia îi dăm prioritate”.

Arhetipurile corespund instinctelor dar nu pot fi recunoscute ca instincte

până în momentul când se manifestă. Nu în cele din urmă, arhetipul este pur
psihic dar imediat accesibil minţii raţionale, conştiente.

3
 Sinele
Scopul vieţii este împlinirea sinelui. Acesta
este un arhetip care reprezintă transcendenţa
tuturor opoziţilor, asta ca toate aspectele
personalităţii să fie exprimate cât mai clar. Este
cel mai important arhetip dintre toate, este
îmbinarea în individ intre conştient şi inconştient.
Crearea sinelui ia loc printr-un proces care se
numeşte individualizare în care numeroase aspecte
ale personalităţii sunt integrate. Sinele este
unitatea absolută a personalităţii şi este reprezentat
de un cerc, o cruce sau o mandală, acestea din perspectiva lui Jung. Mandala
este un desen adjuvant procesului de meditare deoarece are tendinţa de a-ţi
canaliza atenţia către centrul acesteia. Poate fi simplă ca o figură geometrică sau
complicată ca reflexia distorsionată a luminii.

Umbra
Este arhetipul ce se compune din instinctele necesare vieţii şi reminiscenţe
sexuale. Acesta există ca parte a inconştientului individual şi este compusă din
idei repirmate, slăbiciuni, dorinţe, instincte şi
deficienţe. Acest arhetip este deseori descris ca
partea întunecată a psihicului reprezentând
slăbiciunea, haosul şi necunoscutul. Aceste
dispoziţii latente sunt prezente în fiecare dintre
noi. Jung credea cu toate că oamenii uneori
neagă existenţa acestui element din psihicul lor,
au tendinţa de a îl proiecta în alţi indivizi. Jung
a sugerat că umbra poate apărea în vise sau
viziuni şi poate lua o varietate de forme, cum ar
fi un şarpe, un monstru, un demon, un dragon,
sau o altă figură sălbatică, întunecată.

Persona
Este modul în care ne prezentăm lumii.
Cuvântul vine din latină şi înseamnă „mască”.
Practic nu se referă la mască palpabilă ci la o
mască pe care fiecare dintre noi o poartă in diferite
contexte psihosociale. Persona reprezintă toate
aceste maşti pe care actorul social le poatră pentru
a proteja egoul de imagini negative. Potrivit lui
Jung persona poate apărea în vise şi poate lua un
număr variat de forme diferite.
4
 Anima / Animus
Anima este imaginea feminină din psihicul masculin şi animus este
imaginea masculină din psihicul feminin. Acestea reprezintă „psihicul adevărat”
mai de graba decât imaginea pe care o prezentăm altora şi serveşte ca principală
sursă de comunicare cu inconştientul colectiv. Îmbinarea dintre ele este
cunoscută şi sub numele de syzygy sau „cuplul divin” reprezentând completarea
unificarea şi întregul.
Anima se personifică cu o tânără fată, cu o
vrajitoare sau „mama planetei”- Gaya în mitologia
greacă – foarte des asociată cu o emoţionalitate
puternică şi cu însăşi „forţa vieţii”.
Animus adesea reprezentat de „bătrânul
înţelept”, de un vrăjitor, uneori de un grup de
masculi, şi tine să fie logic, uneori raţional chiar
argumentativ. Acesta este arhetipul prin care în
general comunicăm cu inconştientul colectiv, de
aceea este importantă legătura cu acesta. Este cel
responsabil de viaţa noastră afectivă. „Noi suntem
în permanentă căutare după cealaltă jumătate,
jumătate pe care zeii au luat-o de lângă noi şi au ascuns-o în membrii sexului
opus” – după sugestiile grecilor antici. Atunci când ne îndrăgostim la prima
vedere am întâlnit o persoană care umple suficient de bine golul din arhetipul
anima/animus.

Alte arhetipuri
Jung a spus că nu există un numar fix de arhetipuri pe care se le
enumerăm, sau sa le memorăm pentru că ele se suprapun şi se îmbină usor în
funcţie de necesitatea acestora, logica lor nefiind una tocmai simplă.
Arhetipul Mama – Toţi strămoşii noştrii au avut
mamă pentru ca evoluăm într-un mediu în care sunt
impuse nevoile de o mamă sau un substitut, altfel
supravieţuirea în perioada infantilă ar fi imposibilă, de
aceea tindem să creăm protecţia necesară, noi fiind
construiţi într-un mod ce reflectă evoluţia mediului.
Venim pe lume gata să avem o mamă, să o recunoaştem,
să o căutăm, să o acceptăm şi să trăim alături de ea. Drept
urmare arhetipul mamei este abilitatea înnascută de a
recunoaşte anumite relaţii, acelea materne. Jung spunea că
acesta este mai mult abstract şi că avem tendinţa de a
proiecta acest arhetip în lume, într-o persoană anume, cel
mai des în mamele noastre reale. Atunci când arhetipul nu are disponibil o
persoană, tindem să îl personificăm, intr-un fel să îl transformăm într-un
5
personaj fictiv, mitologic iar acesta va simboliza apoi arhetipul. Acelaşi arhetip
este simbolizat de „mama primordială”, mama a pământului din mitologie, a
Evei sau Fecioarei Maria, dar şi prin simboluri mai puţin personale cum ar fi
biserica sau grupările religioase, naţiunea sau o padure, poate un ocean.
Potrivit lui Jung, dacă o mamă nu reuşeşte să satisfacă nevoile arhetipului
atunci acesta cel mai probabil va găsi asta în alte forme de comfort cum ar fi
identificarea treptată cu pământul, conştientizarea că suntem una cu el, parte
activă, sau meditarea asupra figurii divinităţii.
Pe lângă arhetipul mama mai există şi alte apropiate familiei, de exemplu
arhetipul Tatalui care este reprezentat printr-un ghid sau o figură autoritară dar
este diferit de arhetipul familiei unde personificarea se face ideologic şi
reprezintă unificarea relaţiilor de sânge, aceasta fiind mai puternică decât cele
bazate pe interese conştiente. Mai există şi arhetipul copilului, reprezentat în
mitologie şi în artă de un copil, un preşcolar în mod special, dar şi de alte
creaturi micuţe. Acest arhetip se mulează şi se îmbină deseori cu alte arhetipuri
pentru a forma altele, de exemplu copilul-erou sau
zeul-copil. Multe dintre ele sunt personaje din
poveşti iar arhetipul eroului este unul foarte
important. Are personalitate activă şi este
„apărătorul de balauri”. Bazal reprezintă egoul
pentru că tindem să ne identificăm cu personajele
erou. Acesta se luptă des cu arhetipul umbra sub
formă de dragoni sau alţi monştrii. Cel mai des acest
arhetip este influenţat de anima şi pornit în căutarea
ei, în căutarea „fecioarei” ea reprezentând puritatea,
inocenţa şi probabil naivitatea. Eroul este deseori
ghidat de bătrânul înţelept care este sub forma
animus şi dezvăluie eroului natura inconştientului colectiv.
Un alt arhetip apropiat de erou este păcăliciul sau
spânul în basmul românesc, ce poate apărea ca un clovn sau
magician, un circ ce are ca obiectiv încetinirea progresului
eroului, în general crează probleme. În mitologia nordică au
existat adevărate aventuri in care zeii au pornit în căutarea a
ceva fictiv inventat de demizeul lor Loki.
Mai există şi alte arhetipuri despre care este mai
complicat de dezbătut cum ar fi arhetipul primului om –
reprezentat de Adam în cultura vestică, sau arhetipul zeului
reprezentat de nevoia umană de a înţelege universul, de a da
sens lucrurilor, de a vedea că toate au scop şi directie.
Un alt arhetip este al Androginului, jumătate bărbat jumătate femeie reprezintă
unirea polilor opuşi, o ideie importantă în teoria jungiană.

6
Dinamica psihicului
Jung nu a fost niciodată clar asupra convingerilor sale religioase, dar
această teorie a lui, teoria sincronicităţii este foarte clar şi uşor de explicat prin
exemplul dat de civilizaţia
hindusă. Din punctul lor de
vedere, egoul fiecărei persoane
este ca o insulă în ocean. Ne uitam
in jur şi vedem apa şi alte insule la
distanţe diferite de noi dar ne
gândim despre noi că suntem
entităţi diferite şi nu realizăm că
există o conectare între noi la
nivelul pământului, prin pământ care este de fapt inconstientul colectiv.
Lumea noastră exterioară se mai numeşte şi “Maya” sau iluzie şi este
privită ca “dansul zeilor” sau “visul zeilor”. În fapt, maya a fost creată de
Dumnezeu dar nu are o realitatea proprie, egourile noastre individuale îi
construiesc o realitate. Suntem în concluzie cu toţii bucăţi din acest “atman” sau
inconştient colectiv, care permite ca părţi din el să îşi uite identitatea pentru a
deveni separate şi independente – serveşte la individualizare. Dar nu suntem
nici o clipa separaţi cum am tinde să credem.
Când dormim sau medităm ne scufundăm în inconştientul personal care
este mai aproape de identitatea noastră, de inconştientul colectiv. În stările
acestea sunem predispuşi să comunicăm cu alte egouri. Sincronicitatea face
teoria lui Jung sa fie una mai rară, nu numai că nu ar fi compatibilă cu
fenomenele parapsihologice, dar în fapt încearcă să le explice.

Pe deoparte Jung este ataşat de originile lui Freudiene. El simpatizează

inconştientul mai mult decât o fac freudienii. El poate fi văzut ca extinderea
logică a tendinţei lui Freud de a pune cauzele lucrurilor în trecut. Pe de altă
parte Jung are multe în comun cu neo-freudienii, umaniştii şi existenţialiştii. El
crede că suntem făcuţi pentru progres, să ne orientăm în direcţiile potrivite şi nu
doar să ne adaptăm aşa cum susţin behavioriştii. Ideia lui de autorealizare este
în mod clar similară cu cea de autoactualizare. În timp ce Freud a adus
interpretări rigide şi mai mult sexuale, îi datorăm lui Carl Gustav Jung
extinderea de interpretare fie de simptome, fie de vise sau libere asociaţii căci
Jung a permis o interpretare mitologică de liber arbitru în care orice ar putea
însemna ceva. Analiza existenţei a beneficiat de ideile lui Jung.

7
Bibliografie:
Dezvoltarea Personalităţii ed. Trei Biblioteca de psihanaliză, Bucureşti 2003
www.carl-jung.net
http://webspace.ship.edu/cgboer/jung.html