Sunteți pe pagina 1din 10

PARAUL PORCULUI

187. Roşia Montană, com. Roşia Montană, jud. Alba


Punct: Pârâul Porcului/Tăul Secuilor
Cod sit: 6770.02
Programul Naţional de Cercetare Arheologică „Alburnus Maior”
Paul Damian – responsabil (MNIR)

Situată la NV de actuala localitate Roşia Montană, necropola de incineraţie din punctul


Pârâul Porcului – Tăul secuilor a fost semnalată în literatura istorico–arheologică încă din anii
anteriori. În această campanie au fost identificate şi cercetate 167 de morminte de incineraţie,
de tip bustum sau ustrina.
În general, gropile sepulcrale sunt arse, au formă rectangulară, iar resturile cremaţiei
(cărbune, cenuşă şi oase calcinate) sunt depuse pe fundul gropii sepulcrale.
În funcţie de forma profilului gropii sepulcrale mormintele se pot încadra în două
tipuri:
- morminte cu groapa de formă rectangulară, prevăzută cu treaptă şi cameră de tiraj
- morminte cu groapa de formă rectangulară, cu pereţii uşor evazaţi şi fundul plat
Orientarea gropilor sepulcrale nu urmăreşte o anumită axă, predominante fiind
mormintele orientate NV–SE şi E–V.
Mai mult de jumătate din mormintele cercetate dispun de o amenajare exterioară
constituită dintr-un ring de pietre, aşezate pe o singură asiză. În majoritatea cazurilor,
mormintele cu ring de piatră au formă tumulară, în urma depunerii de pământ şi a tasării
acestuia în interiorul ringului, în vederea delimitării spaţiului funerar. Destul de rar, sunt
acoperite cu o manta din pietre de mici dimensiuni.
În mai mult de două treimi din cazuri, asupra mormintelor au fost înregistrate gropi de
intervenţie ulterioară, cu diametrul cuprins între 0,8–1,2 m.
Inventarul funerar este alcătuit din piese caracteristice necropolelor din Dacia romană:
ceramică, obiecte din metal şi sticlă.
Monedele, în general sunt într-o stare precară de conservare, iar cele care au putut fi
identificate se încadrează din punct de vedere cronologic în decursul secolului al II-lea p. Chr.
Acest lucru este susţinut de cercetarea preliminară a ceramicii. De asemenea mărcile
oficinatorilor de pe opaiţe (CAI, CASSI, FESTI, FORTIS, OCTAVI, SEXTUS, LUCIA,
VETTIUS) se încadrează din punct de vedere cronologic în secolul al II-lea. [P. Damian]

Sector IAB
Colectiv: Vlad Vintilă Zirra – responsabil sector, Iulian Bîrzescu, Alexandra Comşa,
Radu Alexandru Dragoman, Adrian Ioniţă, Andrei Mircea Măgureanu, Despina Daniela
Măgureanu, Florian Matei-Popescu, Alexandru Morintz, Adriana Panaite, Anca Diana
Popescu, Cătălina Semuc, Cristian Eduard Ştefan, Meda Toderaş (IAB)
Informaţii referitoare la potenţialul arheologic al perimetrului Pârâul Porcului – Tăul
Secuilor au fost înregistrate încă la începutul anilor ’70, fiind semnalate câteva descoperiri
întâmplătoare, ulterior, în cursul anilor ’80 a fost executat un sondaj de mici dimensiuni,
pentru ca, începând cu anul 2000 să fie efectuată o periegheză (cercetare de teren), iar ulterior
săpături preventive.
Din punct de vedere stratigrafic, complexele funerare au fost săpate într-un pământ
galben, uneori amestecat cu pietre, specific zonei. Unele morminte aveau amenajări
exterioare, de tipul ring şi manta de piatră.
În zona cercetată s-au identificat 31 complexe funerare (morminte de incineraţie în
groapă) cu arderea la ustrinum şi o incintă rectangulară cu ziduri de piatră.
Gropile sepulcrale au, de regulă, formă rectangulară şi sunt orientate în general E-V (s-
au observat si două cazuri în care orientarea gropilor era N-S). La toate complexele funerare
s-a observat arderea rituală a gropii şi depunerea resturilor cremaţiei direct în groapă.
Unele morminte dispuneau de amenajări exterioare (de tip ring şi /sau manta de pietre)
circulare sau semicirculare. În cazul mormintelor cu manta de piatră se poate afirma existenţa
unui tumul vizibil la suprafaţa solului, care marca locul de înmormântare. Diametrele acestor
amenajări nu depăşesc 4-5 m.
În ceea ce priveşte săpăturile efectuate în zona „Pârâul Porcului – Cariera de Calcar”, o
excepţie o constituie inventarul mormântului nr. 112 care conţinea, printre altele, un vas de
culoare roşie, piese dintr-un joc şi două turibula de tip Popilian XIII, 2 (de altfel toate turibula
găsite la „Pârâul Porcului” aparţin aceluiaşi tip)1.
Vasul a fost modelat din trei părţi. Corpul vasului este o imitaţie locală după un bol de
tip terra sigillata (Dragendorff 37)2, imprimat însă up-side-down ceea ce indică – probabil –
că matriţa a fost intenţionat confecţionată pentru obţinerea unei forme diferite. Decorul este
dispus pe mai multe registre fiind compus (de jos în sus) din ove, personae, motive vegetale,
rozete, lei (?), pseudo-ştampile de producător şi personaje feminine identice. Acest ultim
element de decor îşi găseşte corespondent pe un fragment de bol, imitaţie locală de acelaşi tip
de la Apulum, datat la sfârşitul secolului al II-lea3. După turnarea corpului de vas au fost
adăugate fundul, gâtul şi cele două torţi. În general, acest tip de imitaţii locale după terra
sigillata au fost datate la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului următor4.
După cum am menţionat mai sus în acelaşi mormânt s-au mai găsit şi piese de la un
joc, constând din: un zar, 14 jetoane – dintre care două fragmentare – marcate cu cinci puncte
dispuse ca pe zar, 11 jetoane marcate cu şapte puncte, 5 jetoane – dintre care două
fragmentare – al căror marcaj nu a putut fi identificat şi 4 puluri întregi, la care se adaugă trei
fragmente provenind tot de la nişte puluri. Toate piesele sunt din bronz. Jetoane au fost
descoperite în mai toate siturile arheologice din provincia Dacia (ex. Ulpia Traiana
Sarmizegetusa5), în timp ce zaruri au fost găsite mai ales în castre (ex. Potaissa, Porolissum,
Apulum), precum şi la Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi se datează în secolele II-III6.
Tot în zona „Pârâul Porcului – Cariera de Calcar”, în mormântul nr. 56 s-a descoperit o
fibulă de bronz de tip Ankerfibel (tip „ancoră”) cu aplicaţie în filigran din sârmă de argint, cu
un coşuleţ conic din sârmă de argint pe unul din braţele ancorei. Exemplare de acest tip s-au
găsit, spre exemplu, la Bumbeşti7, Porolissum8 şi în cimitirul de la Soporu de Câmpie9, fiind
datate secolele II-III.
De asemenea, în mormântul nr. 62 s-a găsit un opaiţ de culoare roşie, monolychnis, de
tip Firmalampen cu ştampila producătorului nord-italic MVRRVS10 cu analogii la Băiţa11,
Apulum12, Tibiscum (în asociere cu o monedă Antoninus Pius)13 şi Ulpia Traiana
Sarmizegetusa14. După Cloşca Băluţă, acest producător a avut o activitate de scurtă durată şi
puţin productivă15. Conform lui Dorin Alicu, exemplarele descoperite în provincia Dacia sunt
de fapt copii pannonice16. Astfel de opaiţe sunt de tipul Loeschcke X şi se datează, cel mai
probabil, la mijlocul secolului al II-lea: spre exemplu, exemplarele de la Apulum sunt sunt
datate Antoninus Pius şi Marcus Aurelius17.
În final, ar mai fi de menţionat faptul că toate monedele descoperite în cursul
săpăturilor din ambele sectoare sunt, din păcate, extrem de corodate, fiind imposibil de
interpretat.

Note:
1. G. Popilian, Ceramica romană din Oltenia, Craiova, 1976, p. 116-117, pl. LXII.
2. F. Oswald şi T. Davies Pryce, An introduction to the study of terra sigillata, Londra,
1966: Gregg Press LTD, p. 95-126.
3. Claudia Băluţă, „A typical example of the local terra sigillata from Apulum“, în S.
Zabehlicky-Scheffenegger (ed.), Rei Cretariae Romanae Fautorum, Acta 35, Abingdon 1997:
Rei Cretariae Romanae Fautorum, p. 209-210.
4. Popilian, op. cit., p. 65; D. Isac, Die Enstehung der Sigillaten und der gestempelten
Keramik im römischen Dakien zwischen westlischen und östlischen Einflüssen, în S.
Zabehlicky-Scheffenegger (ed.), Rei Cretariae Romanae Fautorum, Acta 36, Abingdon 2000:
Rei Cretariae Romanae Fautorum, p. 329-336.
5. D. Alicu, S. Cociş, C. Ilieş şi Alina Soroceanu, Small finds from Ulpia Traiana
Sarmizegetusa I, Cluj Napoca, 1994, p. 65-66, p. 119-120, nr. 848-868, pl. 58.
6. Adela Paki şi S. Cociş, „Dacia ludens“, Ephemeris Napocensis 3/1993, p. 149-161.
7. V. Marinoiu, Romanitatea în nordul Olteniei, Craiova, 2004: Rhabon, p. 197, p. 348-
pl. LXVI/1-4.
8. N. Gudea, Porolissum. Un complex arheologic daco-roman la marginea de nord a
Imperiului Roman vol. 1 (cercetări şi descoperiri arheologice până în anul 1977), ActaMP 13,
1989, p. 597-598, nr. 14-21, p. 1044-pl. CLXXXV.
9. D. Protase, Un cimitir dacic din epoca romană la Soporu de Câmpie. Contribuţie la
problema continuităţii în Dacia, Bucureşti, 1976, p. 62, pl. XXXIV/5, XXXV/3, XXXVII/4,
XXXIX/5.
10. Gostar, op. cit., p. 184.
11. CIL III 8076, 24 = Gostar, op. cit., p. 167, nr. 316.
12. IDR III/6, 452; Băluţă, op. cit., p. 132, nr. 1 şi 2.
13. Doina Benea, Lampes romaines de Tibiscum, Dacia NS 34, 1990, p. 149, nr. 78.
14. D. Alicu, Opaiţele romane. Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Bucureşti, 1994:
Muzeion, p. 29, Nr. de catalog 467, 543 şi 1170.
15. Băluţă, op. cit.
16. Alicu, op. cit.
17. Băluţă, op. cit., p. 132.

Sector MNIR-FIB
Colectiv: Paul Damian, Mihaela Simion, Gabriel Bălan, Ionuţ Bocan, Emil Dumitraşcu,
Cătălina Mihaela Neagu, Mihai Vasile, Decebal Vleja Katia Moldoveanu, Nicoleta Nedelcu,
Ani Liliana Ologu (MNIR), Ovidiu Cătălin Bojică, Carol Căpiţă, Florentina Ghemuţ, Antal
Lukacs, Eugen Paraschiv, Alexandra Ţârlea (FIB).

În campania de cercetări arheologice din anul 2004, colectivul de arheologi al MNIR, a


început cercetarea perimetrului amplasat la E de cariera de gresii Pârâul Porcului. Cercetarea
arheologică a fost realizată datorită faptului că perimetrul va fi afectat de investiţia “Proiectul
Minier Roşia Montană”. Această zonă, cunoscută în literatura arheologică de specialitate şi
sub denumirea generică de Tăul Secuilor1, a beneficiat de o evaluare de teren anterioară2 în
cadrul campaniei din anul 2000 şi parţial 2003. Astfel, în stadiul incipient al investigaţiei era
semnalată, cel puţin pentru zona de N, o necropolă romană de incineraţie. De asemenea, sunt
vizibile o serie de intervenţii antropice, legate de specificul economic al zonei (amenajări de
tăuri şi a sistemului de canale aferent acestora)3.
Cercetările din acest perimetru au fost efectuate de colective aparţinând, MNIR, IAB şi
FIB. Sistemul de înregistrare, atât a unităţilor de săpătură cât şi a complexelor arheologice, a
fost unul unitar.
Prezentul raport de cercetare cuprinde rezultatele preliminare ale investigaţiei
arheologice din zona Pârâul Porcului / Tăul Secuilor, efectuate de echipa MNIR în colaborare
cu FIB.
Situl supus investigaţiei arheologice se află amplasat în partea de NV a actualei
localităţi Roşia Montană (jud. Alba). Din punct de vedere geografic, perimetrul pe care au fost
identificate şi cercetate complexele care fac obiectul prezentului raport, este poziţionat pe un
platou, aflat la altitudinea relativă de cca. 740–790 m ( suprafaţa aproximativă a zonei pe care
se întinde necropola este de cca. 3000 m2). Toată zona este cunoscută sub toponimul de Tăul
Secuilor. Denumirea provine de la prezenţa, în extremitatea de E a sitului a unui fost lac
artificial, în prezent aproape colmatat. Extremitatea de NV este marcată de culoarul
transversal al cursului de apă cu hidronimul Pârâul Porcului.(direcţia de curgere, NV/SE).
Zona în care s-a concentrat investigaţia arheologică se prezintă ca o succesiune de mici
platouri, ce urmează cursul pantei pe direcţia NS-SV. Integritatea sitului arheologic în
ansamblu a fost parţial afectată de lucrările de supraînălţare a tăului4.
Informaţiile cu privire la potenţialul arheologic din zona cunoscută sub toponimul
„Tăul Secuilor” sunt evidenţiate prin descoperirile întâmplătoare consemnate în mai multe
lucrări de specialitate5, precum şi prin sondajele efectuate în anul 1984 sau 19866, în anul
20007.
Descoperirile arheologice cu caracter fortuit sunt documentate începând din secolul al
XIX-lea. Astfel, în cimitirul ortodox, poziţionat la sud-vest de masivul Orlea şi la E de Tăul
Secuilor, pe mormântul defunctului Gritta era depus un capac de sarcofag, care fusese adus
din zona necropolei8. De asemenea, în casa Gritta (posibil acelaşi personaj) erau încastrate
patru stele funerare9, din care două erau, probabil, medalioane funerare10; nu se cunoaşte din
nefericire provenienţa acestora.
O descoperire cu caracter fortuit este semnalată şi în anul 1972, când, în zona
masivului Orlea, este scos la lumină un altar epigrafic dedicat lui Iupiter Optimus
Maximus11.
În toamna anului 1976, pe proprietatea lui Tomuş Ioachim, a fost descoperită o stelă
funerară12, cu coronament, nişă arcuită, medalion şi inscripţie13, de mari dimensiuni (244 x
97 x 20 cm14), care actualmente se află expusă la Muzeul Mineritului din incinta Exploatării
Miniere MININVEST Roşia Montană. Ulterior, în cursul anului 2000, în urma unor sondaje
arheologice, în această zonă a fost descoperit un pin funerar din piatră, fragmentul lipsă din
coronamentul stelei funerare15.
Înainte de anul 1990, în zona denumită Marc I din perimetrul necropolei de la Tăul
Secuilor (la 200 m SE), a fost descoperit întâmplător un capac de “sarcofag de mici
dimensiuni”16 probabil, în realitate fiind vorba de un chaperon provenit de la o structură de
construcţie cu caracter funerar17.
În primăvara anului 1994, în zidul unei pivniţe (din fosta casă a funcţionarilor, apoi
atelier-şcoală), a fost identificată partea superioară a unei stele funerare provenind cu
probabilitate tot din necropola din punctul Tăul Secuilor18. În toamna aceluiaşi an, în grădina
lui Marc Aurel a fost descoperit un nou “capac de sarcofag” (2,35 x 0,7 m)19.
Pe proprietatea Tomuş Ioachim, în cadrul operaţiunii de evaluare de teren din anul
2000 au fost cercetate integral trei morminte iar alte patru doar identificate20. Toate aceste
argumente au confirmat existenţa, în zona Tăul Secuilor, a unei necropole romane de
incineraţie. De aceea, pentru completarea evaluării de teren, în anul 2003, a fost efectuată,
pentru un anumit segment (proprietate Ioachim Tomuş), o analiză geofizică, care a confirmat
potenţialul arheologic al zone21.
Obiectivele campaniei arheologice pe sectorul Pârâul Porcului/Tăul Secuilor au urmărit
- identificarea complexelor arheologice; trasarea unor secţiuni de sondaj la intervale cuprinse
între 30–50 m, delimitarea orientativă a limitelor necropolei, şi cercetarea arheologică efectivă
în punctele semnalate în vederea eliberării certificatului de descărcare de sarcină arheologică
solicitat de beneficiar (RMGC).
Următorul pas a urmărit concomitent extinderea săpăturilor în zonele identificate cu
potenţial arheologic precum şi trasarea unor secţiuni de sondaj în perimetrele din apropierea
zonei în care au fost descoperite complexe arheologice. Au fost stabilite astfel limitele de V,
SV şi NV ale necropolei.
Datorită faptului că numai o porţiune din perimetrul vizat dispunea de o evaluare
anterioară, atât teoretică cât şi de teren, prima etapă, în cadrul cercetării noastre, a avut ca
obiectiv prioritar identificarea posibilului potenţial arheologic şi în zonele amplasate la NV şi
la S de situl arheologic cunoscut22.
Au fost trasate un număr de 110 unităţi de săpătură cu dimensiuni şi orientări variabile.
Uniformitatea stratigrafică a perimetrului este redată de prezenţa stratului vegetal care
are o grosime variabilă cuprinsă între 0,05-0,15 m:
- sol vegetal (orizontul organic al solului actual), cu o grosime variabilă între 0,05–0,15
m; culoarea brun–cenuşie, nisipos, omogenitate moderată, are în compoziţie pietre de mici
dimensiuni, resturi vegetale şi organice, fragmente ceramice, potcoave şi cuie de epocă
modernă sau contemporană.
- nivel de sedimente de culoare negricioasă, cu grosimi variabile, între adâncimile -0,15
-0,4 m; nivel „vegetal antic” - sol brun negricios, textură nisipoasă, friabil, în compoziţie are
resturi organice, pietricele, (şisturi argiloase şi cuarţ), concentraţii de oxizi de fier, fragmente
ceramice atât moderne cât şi de epocă romană (aceste din urmă poziţionate îndeosebi la baza
stratului), pigmenţi de cărbune şi de pământ ars.
- nivel de sedimente de culoare galbenă, de la -0,4 m la -0,8 m; în acest caz, se observă
variaţii de ordin cromatic de la galben-deschis la galben-roşcat; este atât nisipos cat si argilos,
compact, are în compoziţie şisturi argiloase, concentraţii de oxizi de fier, fragmente ceramice
de epocă romană (poziţionate la partea superioară a nivelului), cuarţ, pigmenţi de cărbune,
pământ ars.
- nivel de sedimente galben, lutos, compact; are în compoziţie gresii şi conglomerate,
concentraţii de oxizi de fier, cuarţ – fără urme de intervenţie antropică.
Se pot distinge două momente constructive:
- amenajarea gropii sepulcrale
- amenajări exterioare (ringuri, movile). În anumite cazuri aceste amenajări sunt
sesizate în stratul de pământ brun – negricios (nivelul 2), iar în altele aceste se află în
conexiune stratigrafică cu nivelul 3.
Nivelul de amenajare al gropii este sesizabil, în cele mai multe cazuri, la baza nivelului
2.
Perturbări stratigrafice care anulează calitatea de complexe închise (intervenţiile
ulterioare asupra complexelor), sunt traduse prin prezenţa unui sol brun – negricios, nisipos,
amestecat cu pietricele, pigmenţi de cărbune, uneori oase calcinate şi fragmente ceramice (de
epocă romană).
Au fost identificate 139 de complexe arheologice într-un număr de 78 de secţiuni,
dintre care 136 au fost cercetate integral. Nu au fost descoperite complexe arheologice în 32
de secţiuni, însumând o suprafaţă de 900 m2.
Limitele necropolei. În urma rezultatelor obţinute în campania din anul acesta s-a reuşit
o estimare asupra limitelor de NV, V şi SV a necropolei.
Pe fosta proprietate Coteţ Elena a fost stabilită în proporţie de 90% limita de V a
necropolei. Pe aceasta limită au fost cercetate mormintele M3 şi M15, M152, M20, M73,
M156, M109, M127 şi M149. La N şi V de aceste secţiuni au fost trasate alte 16 secţiuni de
sondaj în care nu au fost identificate complexe arheologice. Toate aceste secţiuni sunt
amplasate pe pantă pronunţată de la E la V.
Este evident faptul că o parte din necropolă a fost afectată de amenajarea lacului Tăul
Secuilor. Nu ne putem pronunţa, în stadiul actual al cercetărilor, în ceea ce priveşte
delimitarea necropolei de incineraţie la N şi la E.
Relativ la stabilirea limitei de S-SV (pe fostele proprietăţi Bara Ioan şi Maria şi
Sălagea Eugenia), ni se pare semnificativă situaţia constatată în cazul secţiunii S. 102. Astfel,
în partea de NE au fost cercetate trei complexe funerare23 pentru ca în restul secţiunii
(amplasate pe panta pronunţată a dealului) să nu mai înregistreze nici un complex arheologic.
În această zonă cele 15 secţiuni de sondaj24 nu au mai identificat prezenţa nici unui complex
arheologic.
Necropola se prezintă într-o stare medie de conservare în ansamblul său, majoritatea
complexelor fiind prezervate integral, atât în ce priveşte groapa sepulcrală, cât şi amenajările
exterioare. Mai puţine sunt cazurile în care amenajările exterioare sunt parţial distruse. Există
însă, în cadrul necropolei, zone în care au avut loc şi importante intervenţii ulterioare.
În zonele menţionate, amenajările exterioare au fost distruse, iar din gropile sepulcrale,
în unele cazuri, s-a păstrat numai partea inferioară.
În mai mult de două treimi din totalul mormintelor au fost observate intervenţii
ulterioare asupra gropii sepulcrale.
Caracteristicile complexelor:
Atât inventarul funerar cât şi forma şi dimensiunile gropilor nu prezentau diferenţe
majore faţă de unele dintre necropolele cercetate anterior (Hop - Găuri, Jig - Piciorag). Ceea
ce a atras atenţia, ca particularitate a necropolei, a fost concentrarea mare de amenajări
funerare de formă circulară, alcătuite din pietre de diverse dimensiuni între 0,15 m şi 0,6 m.
La aceasta se adaugă, ca particularitate, descoperirea unor fragmente de amforă în 4
morminte, precum şi a unei stele funerare, inscripţionată cu caractere greceşti, a unei baze de
coloană, descoperită in situ, şi a altor două coloane din calcar, aflate în poziţie secundară, la
3-4 m de baza respectivă.
Repartiţia mormintelor în planul necropolei:
S-a remarcat o concentrare mai mare a mormintelor în partea de nord-vest a necropolei,
la intervale cuprinse între 0,3 m şi 3 m (în medie,1 mormânt pe 10 mp). În restul necropolei
distanţa dintre morminte este oarecum constantă, de obicei la intervale cuprinse între 1,5 m şi
2 m (în medie, 1 mormânt la 25-30 de m2).
Orientarea gropilor mormintelor nu prezintă diferenţe majore, constatându-se, la prima
vedere, o dispunere paralelă pe axa NV–SE (67 de cazuri). Se înregistrează, în unele cazuri
uşoare deviaţii spre N sau spre V de la această axă, însă nu sunt majore. Au fost constate
puţine cazuri, mormintele sunt orientate E–V, sau NE–SV, fără însă a constitui grupuri aparte
în cadrul necropolei.
Groapa sepulcrală:
Groapa este practicată de la adâncimi variabile în raport cu nivelul actual de călcare, de
la -0,1 până la –0,8 m (pământ afânat, de culoare brun-negricioasă şi stratul de pământ lutos,
galben). În cazul mormintelor tumulare gropile sunt acoperite, în interiorul ringului, cu o
manta de pământ tasat, de culoare galbenă. Sunt înregistrate şi cazuri în care gropile sunt
acoperite cu o manta compactă din pietre de mici dimensiuni.
În plan, gropile au în totalitate formă rectangulară, însă dimensiunile sunt variabile şi
doar în puţine cazuri depăşesc dimensiunile anatomice ale defunctului. Profilul gropilor
sepulcrale oferă posibilitatea încadrării în două tipuri.
gropile cu treaptă – 29 de morminte.
- pereţii gropii sunt verticali sau uşor evazaţi (de formă trapezoidală), platforma plată şi
etajul inferior al gropii de formă rectangulară.
În funcţie de structura geomorfologică a solului şi de configuraţia pantei se constată
două variante adaptate la ambele situaţii.
- pereţii gropii verticali sau uşor înclinaţi, însă platforma nu este perfect plată, Aceste
cazuri sunt determinate de compoziţia geomorfologică a stratului în care este săpată groapa
sepulcrală, impregnată cu blocuri de gresie. În aceste cazuri, forma gropii este uneori uşor
neregulată, datorită faptului că este adaptată configuraţiei terenului (3 cazuri).
- groapă este săpată pe panta naturală, existând un decalaj de nivel între laturi (3
cazuri).
Dimensiunile acestor gropi sunt variabile, cu lungimi de 1,42-3,6 m, lăţimi de 0,92-
1,95 m, iar stratul de arsură se constată de obicei la etajul inferior. În două dintre cazuri s-a
observat faptul că etajul inferior al gropii sepulcrale era împrejmuit cu pietre de dimensiuni
medii (0,2 m – 0,35 m).
Într-un singur caz a fost identificată fosa de aeraj (M36).
gropi de formă rectangulară - 107 de morminte.
Gropile săpate fără etaj inferior, au în general dimensiuni mai mici şi se încadrează în
două subtipuri, în funcţie de profilul acestora:
- cu pereţii uşor evazaţi şi fundul plat (de formă trapezoidală în secţiune).
- gropi de formă albiată.
Predominant este primul tip, aici integrându-se majoritatea mormintelor descoperite în
cadrul necropolei.
Pereţii şi fundul gropii prezintă în majoritatea cazurilor o crustă de arsură de culoare
roşie portocalie, cu grosimi variabile (0,01-0,04 m) în funcţie de intensitatea focului, de natura
solului sau de diverşi factori externi (condiţii atmosferice, substanţe volatile folosite sau
cantitatea de lemn utilizată). În unele cazuri, arsura roşiatică nu este consistentă şi continuă,
iar în foarte puţine cazuri este inexistentă.
Stratul de cenuşă de pe fundul gropii este de asemenea variabil (de la 0,01-0,02 m până
la 0,3-0,4 m) însă nu se află întotdeauna în raport direct cu suprafaţa gropii sau cu grosimea
crustei roşiatice de pe pereţii sau fundul gropii. În unele cazuri, stratul de cărbune este
suprapus de o lentilă de arsură la roşu, ca urmare a faptului că sigilarea gropii s-a efectuat la
scurt timp după cremaţie.
În alte cazuri, pe marginea şi în apropierea gropii sepulcrale sunt descoperite
importante urme de ardere, cărbune, fragmente de bârnă arsă şi pete de arsură la roşu.
Amenajări exterioare gropii sepulcrale
O caracteristică a mormintelor o reprezintă prezenţa ringurilor alcătuite din pietre de
diverse dimensiuni (cuprinse între 0,15-0,6 m) dispuse în majoritatea cazurilor pe o singură
asiză. Diametrele ringurilor variază între 1,9–4,2 m. Sunt înregistrate câteva cazuri particulare
în care pietrele sunt dispuse pe două sau trei asize, întotdeauna fără liant. Prezenţa ringului de
piatră este asociată în unele cazuri cu forma tumulară a mormântului. În două dintre cazuri,
amenajarea exterioară urmărea conturul rectangular al gropii sepulcrale. În ce priveşte starea
de conservare a amenajărilor exterioare se constată, în cazul mai multor morminte,
demontarea ulterioară, parţială sau integrală a acesteia.
Intervenţii ulterioare asupra gropii sepulcrale
În majoritatea cazurilor complexele funerare sunt perturbate de intervenţii ulterioare
poziţionate fie în centrul gropii sepulcrale, fie lateral, afectând parţial una din laturi. În
general gropile de intervenţie au un diametru cuprins între 0,8–1,2 m, şi o adâncime variind
între -0,2 –0,4 m. În unele cazuri, de la suprafaţa sau din umplutura gropii sunt recoltate
fragmente ceramice, fragmente de cărbune sau în unele cazuri oase calcinate.
Inventarul din necropola de la Tăul Secuilor este unul caracteristic pentru necropolele
din Dacia romană. Acesta constă în recipiente ceramice, piese din metal şi sticlă.
Inventarul ceramic este constituit din piese specifice ceremonialului de înmormântare
utilizate în lumea romană. Acesta constă în amfore, urcioare, cupe, turribula, oale, boluri,
farfurii, castroane şi nelipsitele opaiţe.
În cadrul necropolei nu au fost înregistrate faze diferite de funcţionare a necropolei sau
grupuri de morminte situate pe paliere cronologice distincte. Nu a fost înregistrat nici un caz
de suprapunere sau intersecţie a gropilor sepulcrale. Având în vedere faptul că majoritatea
mormintelor dispun de amenajări exterioare am avut în câteva cazuri posibilitatea stabilirii
unei cronologii relative, în cazul în care ringurile erau uşor tangenţiale sau chiar se
intersectau. (M 34, anterior M 35). În alte cazuri, ringul de piatră al unui mormânt a suprapus
parţial groapa sepulcrală a altuia (M 146, anterior M 35 sau M 75, anterior M126).
Analiza preliminară a inventarului funerar indică o funcţionare neîntreruptă în decursul
secolului al II-lea. În această fază a cercetării este prematură o estimare a dezvoltării
topografice necropolei. Un indiciu îl constituie prezenţa monedelor târzii (Antoninus Pius,
Marcus Aurelius) pe limita de V, în timp ce monedele timpurii (Nerva, Traian, Hadrian) sunt
descoperite în partea centrală a necropolei.
În ceea ce priveşte analiza ceramicii, aceasta confirmă ipoteza formulată mai sus. Toate
piesele descoperite în mormintele de la Tăul Secuilor reprezintă forme care circulă în toată
lumea romană de la un capăt la altul al secolului al II-lea. Mărcile oficinelor de pe opaiţe
confirmă această încadrare cronologică.
Scurte consideraţii de ordin istoric:
În cazul necropolei Pârâul Pârâului / Tăul Secuilor sunt asociate următoarele elemente:
- morminte de incineraţie bustum cu groapa în trepte;
- structura tumulară a anumitor amenajări exterioare;
- prezenţa combinată, în cadrul aceluiaşi obiectiv a variantelor busta şi ustrina.
- prezenţa frecventă a amenajărilor exterioare - ringuri de piatră
Dintre necropolele cercetate până acum la Roşia Montană, necropola de la Jig –
Piciorag pare a constitui cea mai apropiată analogie. Tipologia mormintelor de incineraţie din
cadrul necropolelor romane datate în epoca imperială din provinciile danubiene a consacrat
pentru acest tip de amenajare funerară încadrarea în varianta Mala Kopašnica–Sase25 tipurile
I şi II. În Dacia romană complexe funerare de acest tip au fost cercetate la Cinciş26 şi în
necropolele Boteş – Corabia27. La sudul Dunării prezenţa ringului de piatră în aceste asocieri
este o caracteristică a necropolelor din estul Moesiei Superior cu exemple la Zavoj28 (în
apropiere de Pirot), Namanjci (Sveti Nicola)29, Rudnik30 etc. O atenţie particulară trebuie
oferită prezenţei, în cadrul necropolei Pârâul Porcului/Tăul Secuilor, asocierii mormintelor cu
groapa in trepte cu amenajările tumulare cu sau fără ring. În provinciile Moesia Inferior şi
Thracia, mormintele de tip bustum par a constitui ritul dominant, începând cu secolul I p. Chr.
Mormintele cu groapa în trepte31, în conexiune cu amenajări tumulare, sunt o prezenţă
constantă, atât în necropolele oraşelor greceşti, cât şi în cele ale oraşelor romane din
Dobrogea32. Astfel de complexe funerare au fost cercetate în necropolele de la:
Noviodunum33, Carsium34, Histria35, Tomis36, Callatis37, Capidava38 etc. Este interesant
de remarcat faptul că, în cazul exemplelor prezentate, indiferent de localizarea geografică,
datarea tuturor acestor obiective se încadrează între ultimul sfert al secolului I p. Chr. şi primii
ani ai secolului al III-lea p. Chr. Se poate distinge, în cadrul acestui interval cronologic, faptul
că cele mai timpurii complexe funerare de acest tip (a doua jumătate a secolului I p. Chr) apar
în necropolele fostelor colonii greceşti, în care elementul grecesc şi traco - elenizat este cel
dominant39.
Cercetarea arheologică efectuată în campania 2004 a avut ca principală consecinţă
identificarea parţială a limitei de V şi parţial de S a necropolei romane de incineraţie Pârâul
Porcului/Tăul Secuilor. Astfel, s-a constatat că necropola se întinde pe o suprafaţă mai mare
decât cea cunoscută din literatura istorico-arheologică anterioară. De asemenea, este clar, în
stadiul actual al cercetării, că nu poate fi vorba de prezenţa unor inhumaţi în cadrul acestei
necropole, ipoteză formulată de unii autori40 pe baza interpretării eronate a funcţionalităţii
unor elemente de arhitectură (chaperoane care constituiau asiza finală de zid) pe post de
“capace de sarcofag”.
Este evident faptul că, fiecare dintre necropolele cercetate până acum la Roşia Montană
are anumite caracteristici prin care, la o analiză în detaliu a elementelor de rit şi ritual funerar,
se pot obţine informaţii noi relative la configuraţia etică şi socială a populaţiilor care au fost
colonizate în zonă.
Din punctul de vedere al metodologiei de cercetare adoptate în cazul acestui obiectiv
arheologic subliniem abordarea unitară (numerotare şi înregistrare comună a tuturor unităţilor
de săpătură şi a complexelor arheologice cercetate) precum şi demersul interdisciplinar
(participarea pe parcursul cercetării a echipelor de topografi, geologi – microsedimentologi şi
antropologi).
Fără îndoială că, cercetarea din campania viitoare va reuşi să contureze o imagine
completă asupra acestei necropole de incineraţie.
PLANSE

Note:
1. Zona Pârâul Porcului/ Tăul Secuilor este cunoscută ca loc de provenienţa a unor
monumente funerare, vezi infra Istoricul Cercetării.
2. Vezi infra Istoricul Cercetării.
3. Vezi infra, Cadrul fizico–geografic.
4. Crăciun, Moga 2003, p.36.
5. Wollmann 1996, p. 222-223; RAJA 1995, p. 161.
6. Crăciun, Moga 2003, p. 36, n. 34.
7. Crăciun, Moga 2003, p. 37.
8. Wollmann 1996, p. 222.
9. IDR III/3, 417, 420, 422, 429.
10. IDR III/3, 417,429.
11. IDR III/3, 394.
12. Moga, Manta 1978, p. 337.
13. RAJA 1995, p. 161.
14. Sîntimbrean 1989, p. 140.
15. Crăciun, Moga 2003, p. 37.
16.. Wollmann 1996, p. 222.
17. Crăciun, Moga 2003p. 37; Crăciun , Moga, p. 37. În urma cercetărilor arheologice
au fost identificate urme de dărâmătură la o adâncime de cca. 0,38-0,5 m, sub care au apărut
fundaţiile unei construcţii cu dimensiuni interioare de 7,8 x 5,2 m. Zidurile, groase de cca.
0,57-0,6 m, sunt realizate din piatră legată cu pământ, fundaţia lor fiind aşezată direct pe lutul
galben. În exteriorul acestei structuri a fost descoperit un alt “capac de sarcofag”, conservat
integral, cu dimensiunile de 0,91 x 0,6 x 0,1 m (grosime măsurată la marginea plăcii). De
altfel, prin analogie cu situaţia constatată de noi în punctul Hop Găuri, autoarea descoperirii
îşi reconsideră observaţiile privitoare la funcţionalitatea acestor piese.
18. Wollmann 1996, p. 222-223.
19. Wollmann, 1996, p. 222.
20. Crăciun Moga 2003, p. 37.
21. CCA 2004, p. 383.
22. Demersul cercetării arheologice, din acest an, s-a concentrat pe zona neinvestigată
anterior (fostele proprietăţi Bara Ioan şi Maria, Sălagea Eugenia şi Coteţ Elena, actuale
proprietăţii RMGC).
23. M 085, M 105 şi M 104.
24. Cercetări efectuate atât de echipa MNIR cât şi de echipa IAB
25. Garašanin 1968, p. 5–34.
26. Floca, Valea 1965, p.163 – 194.
27. Floca 1941, p. 93-95; Wollmann 1996, p. 225-226.
28. Pejić 1992, p. 50-79.
29..Jovanović 2000, p. 208
30. Jovanović 2000, p. 208
31. Încadrate tipologic de P. Alexandrescu în tipul JaaVI, pe baza analizei necropolei
tumulare a Histriei Alexandrescu 1966, p. 133–294.
32. Barbu 1977, p. 204–214.
33. Simion 1998, p. 172-175, p. 188, fig. 13.
34. Buzdugan et al. 2002, p. 425–456.
35. Alexandrescu 1966 p. 205
36. Barbu 1971, p. 46–49; Lungu, Chera 1986, p. 89-111.
37. Preda 1965, p. 233–235, fig. 2/1, 2/2.
38. Cheluţă–Georgescu 1979, p. 179–182.
39. Una din teoriile referitoare la originea sistemului de cremaţie cu groapa în trepte
plasează geneza sa în legătură cu o variantă evoluată a tipului elenistic de mormânt–rug cu
şanţ de tiraj, variantă cunoscută în Grecia, Asia Mică şi în necropolele coloniilor greceşti de
pe ţărmul de vest şi nord vest al Pontului Euxin, vezi Barbu 1977, p. 208–212; Alexandrescu
1966, p. 264–266. O excepţie o constituie situaţia înregistrată la Callatis, unde predomină
preferinţa pentru ritul inhumaţiei, explicabilă prin caracterul particular al acestei polis, Barbu
1977.
40. Vezi supra Istoricul Cercetării, p. 4-6