Diviziunea celulară

1
 Diviziunea celulară:
• este proprietatea fundamentală a tuturor organismelor vii.
• asigură reproducerea celulelor
• este procesul prin care se transmit caracterele erditare de la o generaţie la alta
• creşterea şi înmulţirea
Tipuri de divizune celulară
• Directă (a - fără, mitos - filament) – amitoza
• Indirectă – mitoza, meioza
Amitoza:
• întâlnită la PK, plante inferioare şi superioare, la celule pe cale de degenerare
• se caracterizează prin absenţa fusului de divizune
Mecanisme de realizare:
• strangulare (gâtuire), la ciuperci, la celule epidermice din frunze tinere de la bulbul
de Allium cepa
• clivare (formarea unui perete despărţitor), la celule corticale ale plantelor acvatice

2
 Diviziunea indirectă
•este specifică eucariotelor;
•se caracterizează prin formarea aparatului mitotic alcătuit din:
1. cromozomi = aparat cromatic (se colorează cu coloranţi bazici specifici
ADN)
2. fus de diviziune celulară = fus nuclear = aparat acromatic (nu se
colorează cu coloranţi bazici)
Diviziunea indirectă cuprinde:
• CARIOCHINEZA (diviziunea nucleului)
• CITOCINEZA = citodiereza (diviziunea citoplasmei celulei-mame şi
formarea peretelui celular)
CARIOCHINEZA poate fi:
• cariochineză mitotică = MITOZA propriu-zisă (diviziunea somatică,
tipică)
• -în celulele haploide-la plantele inferioare  corpul taloidic
• -la plantele superioare = din celule diploide = corp corm, se
formează celule identice cu celula-mamă
• cariochineza meiotică = MEIOZA; se desfăşoară doar în celule 2n 4
celule n cu cromozomi recombinaţi

3
 Cromozomii

-chroma = culoare; soma = corp;

-se pot observa la microscopul fotonic
numai în timpul diviziunii celulei;
-sunt formaţiuni care se colorează intens cu
coloranţii bazici (hematoxilină,
orceină, carmin, safranină, etc.
-asigură transmiterea caracterelor ereditare
de la celula-mamă la celulele-fiice;
-un cromozom este o moleculă de ADN
bicatenar inclusă într-o masă fundamentală
în care predomină histonele – cromozom
monocromatidic.
-sunt caracteristici ca morfologie, mărime,
număr pentru fiecare specie, deci sunt un

criteriu de identificare a speciei

4
 Tipuri de cromozomi
Cromozomul prezintă pe corpul său o zonă îngustă, strangulată = centromer =
chinetocor = constricţie primară prin care se inseră pe fusul acromatic
După poziţia centromerului:
-cromozomi izobrahiali = cu 2 braţe egale (centromerul la mijloc)
-cromozomi heterobrahiali = cu 2 braţe inegale
-cromozomi telocentrici –centromerul dispus terminal  un singur braţ
În toate celulele somatice există cel puţin 2 cromozomi care au în plus o a
2-a constricţie = constricţie secundară.
Ea se află aproape de capătul unui braţ şi determină formarea unui segment
sferic al cromozomului = SATELIT
Rolul constricţiei secundare = organizator de nucleoli.
După numărul de cromatide
- cromozom monocromatidic- format din 1moleculă de ADN = 1 cromatidă
-cromozom bicromatidic - format din 2 molecule de ADN = 2 cromatide.
-cromozom tetracromatidic - format din 4molecule de ADN = 4 cromatide
Molecula de ADN poartă gene = fragment dintr-un cromozom care
corespunde unui anumit caracter, denumit fen.
Totalitatea genelor = genotip
Totalitatea caracterelor = fenotip.
5
 Gene alele - versiuni ale unei gene care codifică acelaşi caracter – exemplu
culoarea florilor
Pentru fiecare caracteristică, un organism moşteneşte doua gene, câte una de
la fiecare părinte. Fiecare gamet conţine o alelă astfel incat, in momentul fecundarii,
zigotul va avea pentru fiecare caracter o alelă de la mamă si una de la tată.
Daca cele doua alele sunt diferite, doar una dintre acestea (alela
dominantă) se va exprima si va determina aparitia unui carcter fenotipic.
Exista abateri de la aceasta regulă, cum ar fi fenomenele de codominanta (in
cazul grupelor sangvine) sau dominanta incompleta (in cazul plantei Mirabilis jalapa).

Cele doua alele din genomul unei celule somatice segrega in timpul producerii
gametilor, fiecare gamet primind o singura alela a unei gene.

Cromozomi omologi – conţin

gene pentru aceleaşi caractere,
unul de origine maternă şi unul
de origine paternă

6
 Mitoza
MITOZA = cariochineza tipică
= diviziune somatică – se desfăşoară în celulele
somatice
= diviziune ecvaţională – cromatina se
repartizează egal între cele 2 celule-fiice
Importanţa mitozei:
-duce la creşterea organismului (de la celula-ou –
planta adultă);
-înlocuirea celulelor moarte dintr-un ţesut;
-regenerarea de părţi pierdute sau distruse (numai
la plante).
Mitoza
se desfăşoară continuu cu faze şi numeroase stadii
de tranziţie între fazele importante.
durată: câteva minute  la câteva ore.

Ciclul celular
Interfaza
Profaza
Metafaza
Anafaza
Telofaza
7
 Interfaza
•perioada cea mai lungă a ciclului celular (90%);
•activitate metabolică maximă
•cuprinde trei perioade: presintetică G1, sintetică S, postsintetică G2
Perioada presintetică G1 (gap – gol) -25-30% din durata ciclului
celular
•desăvârşirea despiralizării cromozomilor;
•încheiereea reorganizării nucleolilor;
•sinteza maximă de ARN, proteine acide, enzime; ATP
Perioada sintetică S – sinteză de ADN şi histone – 35-45% din durata
ciclului celular
•cele 2 catene ale moleculei de ADN se desfac (dispar punţile de H),
•sub influenţa ADN-polimerazei, cele 2 catene monospiralate îşi
construiesc a 2-a catenă  2 molecule de ADN fiecare formată dintr-
un lanţ polinucleotidic vechi şi unul nou (model semiconservativ).
Perioada postsintetică G2 (gap – gol)
•sinteza proteinelor cu caracter contractil (actina, miozina, tubulina)
•sinteza de ARN
În interfază
• creştere în volum a nucleului şi nucleolilor;
• nucleul are o structură reticulată, granulară, granulo-
reticulată, în funcţie de structura cromatinei.
8
 Profaza
• este o fază lungă şi complexă
• individualizarea cromozomilor bicromatidici (se spiralizează);
• cromatidele sunt legate prin centromeri;
• cromatidele se spiralizează separat; cele 2 molecule de ADN devin cromozomi; se
observă la microscopul optic, deoarece cromozomii sunt îngroşaţi, scurţi, cu
diametrul >1µ;
• membrana nucleară se fragmentează (nu se poate observa la microscopul
fotonic); fragmentele îşi păstrează structura şi porii şi din ele se vor reface
anvelopele nucleare ale celor 2 nuclei-fii;
• începe formarea fusului de diviziune nucleară din microtubuli; ei se orientează
cu vârfurile spre cei 2 poli ai celulei

9
 Metafaza

• se definitivează fusul de diviziune;

• cromozomii bicromatidici sunt
spiralizaţi la maximum; sunt dispuşi
paralel şi legaţi prin centromeri;
• cromozomii se dispun în zona
ecuatorială a celulei, cu centromerul
prins de microtubulii fusului de
diviziune; braţele cromozomului sunt
orientate spre peretele celular

10
 Anafaza

• cele 2 cromatide se separă  câte 2

cromozomi monocromatidici =
cromozomi-fii;
• cromozomii-fii migrează spre cei 2 poli:
• braţele cromozomiale sunt orientate
spre centrul celulei;
• cinetocorul ajunge primul la polul
celulei mame

11
 Telofaza
• cromozomii monocromatidici ajung la polii
celulei
• se despiralizează cromozomii
• se reorganizeză nucleolii
• se reorganizează învelişul nuclear
• se dezorganizează fibrele fusului de diviziune

Citodiereza

•reprezintă diviziunea citoplasmei

•se realizează prin diferenţierea unui nou perete celular în sens
•centripet la plante inferioare (alge, ciuperci)
•centrifug la plantele superioare
•filamentele continue ale fusului de diviziune se scurtează, se îngroaşă
•filamentele ale fusului de diviziune continue + masa plasmatică → fragmoplast
•fragmoplast + vezicule golgiene +vezicule RE → placa celulară
12
 Meioza
(gr. meiosis = împuţinare)
= cariochineza alotipică (allos = străin, deoarece rezultă cromozomi
noi, recombinaţi);
= diviziune reducţională (o celulă 2n se divide  4 n celule cu
cromozomi recombinaţi
•proces celular complementar fecundaţiei prin care se unesc doi
nuclei haploizi celula-ou = zigotul (2n). → diviziun mitotică 
corpul plantei
•în lipsa meiozei, dacă gameţii ar fi diploizi, prin fecundaţie ar rezulta
celule tetraploide….etc.
•creşterea progresivă a numărului de cromozomi în generaţii
succesive ar duce la scăderea treptată a vitalităţii speciei…
dispariţia ei
• meioza şi fecundaţia = 2 procese complementare, care se succed în
mod obligatoriu pentru a asigura menţinerea aceluiaşi număr de
cromozomi
•Meioza cuprinde 2 diviziuni succesive:
Meioza I - mitoză heterotipică = reducţională, atipică;
2celule cu n cromozomi bicromatidicii recombinaţi
Meioza II - mitoză homeotipică , ecvaţională
13
 Meioza I
•este precedată de interfază
Interfaza
-este asemănătoare cu cea din ciclul celular mitotic (dintre 2 mitoze
succesive)
- se dublează cantitatea de ADN şi de histone (evenimentele cele
mai importante)
•cuprinde fazele:
-profaza I
-metafaza I
-anafaza I
-telofaza I

Profaza I
-este o fază care durează zile sau luni
-cuprinde 5 stadii:
-leptoten (leptos = subţire, fir)
-zigoten (zigos = jug, pereche)
-pachiten (pachis = gros)
-diploten (diplos = dublu)
-diacineză (mişcare)
14
 Profaza I
Leptoten (leptos = subţire, fir)
• cromozomii bicromatidici sunt despiralizaţi (nu se observă la microscopul fotonic).
• cromozomii sunt alungiţi, subţiri, ataşaţi de învelisul nuclear
Zigoten (zigos = jug, pereche)
• cromozomii bicromatidici omologi formează perechi: un cromozom bicromatidic
patern se asociază cu un cromozom bicromatidic matern  gemeni cromozomiali = cu 4
cromatide = cromozomi tetracromatidici
• începe spiralizarea individuală a fiecărui cromozom bicromatidic
•are loc şi a 2-a spiralizare - relaţională: o cromatidă dintr-un cromozom patern se
răsuceşte pe o cromatidă maternă → între cele 2 cromatide se realizează legături =
chiasme; cromozomii devin mai groşi, mai vizibili, sunt strâns ataşaţi unul de altul
(complex sinaptonemal).
Pachiten (pachis = gros)
• cromozomii au grad de spiralizare maxim; cromatidele devin scurte şi groase;
• se instalează o tensiune ridicată în interiorul cromatidelor, care conduce la ruperea
cromatidelor (paterne, materne) şi recombinarea lor. Cromozomii se rup în zonele de
spiralizare maximă (aici se află un număr mare de gene = zone eucromatice);
• cromozomii recombinaţi = cromozomi noi, cu gene materne şi paterne asociate în
final
• cromozomii recombinaţi se află tot în tetrade cromozomiale.
15
 ProfazaI

Zigoten / Pachiten la Allium Crossing over / pachiten

ursinum

16
 Profaza I

Diploten (diplos = dublu)

• are loc clivarea cromozomilor:
• cei 4 cromozomi recombinaţi se
dispun paralel între ei, dar uniţi prin
centromer şi câteva zone (chiasme).
Diacineza
• cele 4 cromatide (cromozomi
recombinaţi) sunt bine vizibile şi legate
numai prin centromeri;
• se fragmentează membrana
nucleară;
• se dezorganizează nucleolii;
• începe formarea fusului de
diviziune.

17
:.

18
 Meioza I
Metafaza I
• se desăvârşeşte organizarea fusului nuclear;
• cele 4 cromatide unite prin centromeri se deplasează spre ecuatorul celulei-
mame  placa metafazică
• încep să se separe cromatidele noi, 2 câte 2, dar legate încă prin cinetocori
Anafaza I
• cromozomii bicromatidici noi, recombinaţi se separă complet; se
deplasează spre poli şi ajung la jumătatea distanţei ecuator-pol.
Telofaza I
• cromozomii bicromatidici, noi se despiralizează  2 molecule de AND
fiecare;
• se formează 2 nuclee, fiecare cu un număr redus de cromozomi
bicromatidici, foarte labili;
• se reorganizează membrana nucleară;
• se formează câte 2 nucleoli pentru fiecare celulă.
Citodiereza
•placa celulară se formează sau nu, deoarece cei 2 nuclei, după o scurtă
perioadă, se divid mitotic în meioza II
19
Meioza II

20
Deutoplasma-Paraplasma
totalitatea componentelor nevii specifice celulei vegetale
rezultă din activitatea componentelor protoplasmatice
cuprinde: perete celular, vacuomul, incluziuni ergastrice (inerte)

21
 Peretele celular
= membrana pectocelulozică = membrana scheletică
•are grosime de 1-7  se observă la microscopul fotonic sub forma unei linii,
îngroşate mai mult sau mai puţin, care delimitează celula
•funcţii
•Protecţie şi susţinere
•Permeaţie şi creştere
•Recunoaştere şi interconexiunea celulelor
•Citodiferenţiere şi morfogeneză
•Depozitarea unor substanţe
•Circulaţia apei
•este mai rigid decât plasmalema şi foarte rezistent la agenţii fizici, chimici,
biologici
•majoritatea celulelor vegetale au perete celular.
•puţine celule vegetale sunt nude (gimnoplaste): unele alge unicelulare, sporii şi
gameţii (mai ales la plante inferioare – zoospori şi zoogameţi).
•lipseşte la celula animală

22
 Peretele celular-compoziţie chimică
•are compoziţie diferită în funcţie de gradul de evoluţie a plantei
(clasificarea filogenetică)
La bacterii
•perete rigid datorită unei componente specifice MUREINĂ
(macromoleculă), care conţine în structura sa 2 constituenţi amino-
glucidici (N-acetilglucozamina; acidul N-acetilmuramic = ester N-
acetilglucozaminei cu acidul lactic)

23
 Peretele celular-compoziţie chimică
La algele verzi
• peretele celular are structură pecto-celulozică asemănătoare cu cea de la plantele
superioare (un argument în favoarea ideii evoluţiei plantelor superioare din
algele verzi);
• în compoziţia chimică a peretelui celulozic algal se mai întâlnesc: substanţe
minerale (SiO2, CaCO3), macromolecule organice.
La algele brune
• Peretele celular conţine alginaţi şi fucoidină, în amestec cu celuloză, pectine
• Alginaţii = săruri de Ca şi Mg ale acidului alginic (polimer de acid manuronic)
• Fucoidina = polimer de fucoză esterificat cu H2SO4

Acid alginic 24
 Peretele celular – compoziţie chimică

La algele roşii
Perete celular-format din 2 straturi suprapuse:
-extern, din pectine (predomină acidul pectic =
polimer al acidului galacturonic)
-intern, din celuloză

25
 Peretele celular la plante superioare – compoziţie chimică

Celuloza – constituent principal, polimer de -D-glucoză legate

1,4--glicozidic;
•unitatea structurală a celulozei = celobioza (bioză din 2 molecule de -D-
glucopiranoză)
proprietăţi
• substanţă albă, cu aspect amorf, fără gust şi miros
•este insolubilă în apă şi solvenţi organici
•se dizolvă în acizi tari, datorită hidrolizei legăturilor eterice în molecule de glucoză
•se dizolvă cu Reactiv Schweitzer (hidroxid de cupru amoniacal)
•cu roşu de Congo  roz-roşu
•cu carmin alaunat  roz-roşu, dar coloraţia nu este specifică, fiind dată şi de
pectine, caloză

26
 Peretele celular la plante superioare – compoziţie chimică

Hemiceluloze
• macromolecule alcătuite în principal, din polimeri de pentoze (xiloză, arabinoză)
şi acizi uronici (galacturonic, glucuronic) şi mici cantităţi de hexoze;
• au masă moleculară mai mică decât celulozele  au gradul de polimerizare mai
mic
• sunt amorfe, înconjoară fibrele de celuloză din colenchimuri
• pot fi folosite ca substanţe hrănitoare , după hidroliză spre deosebire de celuloze –
intră în metabolismul celular (la nevoie)

Caloza
• polimer neramificat al -D-glucozei cu legături 1,3--glicozidice
• este amorfă; se formează în peretele transversal al vaselor liberiene

27
 Peretele celular la plante superioare – compoziţie chimică
Lignina = polimer al fenil-propanului
• substanţă amorfă, insolubilă în apă şi reactiv Schweitzer, solubilă în fenol şi
acetonă
• foarte rezistentă la agenţii chimici, fizici
• cu verde de iod  coloraţie verde sau albastru-verde
• cu floroglucină clorhidrică  roşu-vişiniu
• cu sulfat de anilină  galben

Alcooli: 1-cumarilic,2-coniferilic,3-sinapilic

28
 Peretele celular la plante superioare – compoziţie chimică
Proteine (1-6%) – mai ales glicoproteine
• lectine = implicate în mecanismul de recunoaştere
– ex. lectinele din leguminoase recunosc şi atrag bacteriile fixatoare de azot
• extensina = o glicoproteină ce conţine holoproteine cu hidroxiprolină şi glucide (arabani
şi glucani)
– rol important în creşterea peretelui celular primar după diviziunea celulară
– se leagă covalent de microfibrilele de celuloză; aceste legături sunt labile şi permit
intercalarea în peretele primar de noi microfibrile de celuloză
Lipidele –în cantităţi mici se află : trigliceride, fosfogliceride
• în cantitate mai mare în pereţii granulelor de polen
– determină -densitate specifică redusă – polenul luat de vânt pluteşte în aer
– acido-rezistenţă
• Suberina – este o substanţă lipidică ce se află în peretele celular la unele ţesuturi de
protecţie:
– primare - ţes. caliptral, exodermă, endodermă
– secundare – suber la rădăcina şi tulpina cu structură secundară (plută)
Alte substanţe care impregnează pereţii celulari:
• acizi organici şi esterii lor
• fenoli
• săruri minerale: CaCO3, MgCO3, Ca 3(PO4) 2, SiO2, săruri de Fe
• oxalat de calciu
• coloranţi: taninuri, flavone, chinone – cu rol de apărare 29
 Ultrastructura peretelui celular
La microscopul
electronic se pot
observa straturile
componente ale
peretelui celular
• peretele primordial
= lamelă pectică =
lamelă mijlocie (1)
• perete primar (2)
• perete secundar
(S1S2S3)
• uneori perete terţiar
(polimeri de xiloză,
arabinoză)

30
 Lamela mijlocie (L.m)
• se formează în procesul de citodiereză, la sfârşitul telofazei,
• în partea ecuatorială a celulei-mame se acumulează vezicule golgiene bogate în pectine.
• veziculele golgiene se aplatizează, se asociază,conţinutul veziculelor formează o placă semisolidă
= placa celulară
• placa celulară plus depuneri suplimentare din veziculele golgiene → perete primordial = lamelă
pectică
• se află numai la ţesuturi nu şi la celule izolate
• se prezintă ca o reţea, în ochiurile căreia se află câte o celulă
• se evidenţiază cu roşu de Ruteniu  culoare. roşie datorită acidului pectic din
• este alcătuită în principal, mici cantităţi de proteine şi enzime (ex. pectinază)
• la ţesuturile fundamentale (parenchimuri) determină formarea spaţiilor intercelulare = meaturi
• la locul de întâlnire a 3 sau 4 celule, lamela pectică clivează longitudinal şi fiecare parte se
îndepărtează una de alta. Se formează un spaţiu triunghiular = meat.

31
 Peretele primar
• se formează după lamela pectică, în mod centripet
• depunerile de celuloză – de la exterior spre interior, de la Lm.
spre plasmalemă
• este specific celulelor meristematice.
• este subţire, elastic
• permite creşterea în volum a celulei, deci creşte în suprafaţă.
• este alcătuit din
– componentă fibrilară - fibre de celuloză,
– componentă amorfă - masă fundamentală –
hemiceluloze, pectine, glicoproteine (în cantitate mică),
enzime, 60% apă (peretele I este puternic hidratat)
• macromoleculele de celuloză sunt grupate câte 100 = fibrilă
elementară
  20 fibrile elementare = fibră de celuloză cu d=250 Ao
• microfibrilele se dispun peste lamela pectică, aproape paralel
cu suprafaţa celulei, dar în direcţii diferite→se intersectează
 o reţea laxă şi elastică ce permite creşterea în volum a
celulei (prin intussuscepţiune). Pe măsură ce volumul celulei
creşte, se depun noi microfibrile pentru ca peretele să aibă o
anumită densitate a microfibrilelor.
• nu este compact prezintă pori, mici canalicule prin care trec
plasmodesmele de la o celulă la alta 32
Peretele primar

33
 Peretele secundar
• -este prezent la toate celulele mature;
• -se formează prin depuneri de microfibrile de celuloză peste
peretele primar, tot centripet
• -depunerile se fac:
• -uniform - la majoritatea ţesuturilor
• -neuniform – la colenchim
• componenta fibrilară
– microfibrilele de celuloză se depun astfel încât să formeze
3 straturi diferite, care nu mai permit creşterea în volum a
celulei
– În fiecare strat, microfibrilele de celuloză sunt paralele cu
peretele primar şi paralele între ele. Sunt dispuse foarte
apropiat.
– În straturile următoare, microfibrilele sunt paralele între ele
în fiecare strat, dar formează un anumit unghi cu
microfibrilele din straturile învecinate
• masă fundamentală - hemiceluloze, pectine, apă (în cantitate
mai mică faţă de peretele primar)
• prezintă punctuaţiuni
– simple (la majoritatea celulelor)
– areolate (la conifere)-l.p.
• depunerile de lignină, suberină, substanţe minerale, pigmenţi şi
lipide conduc la modificări fizice ale peretelui celular.
Modificările fizice determină apariţia unor importante caractere
anatomice de diferenţiere. 34
 Modificări fizice ale peretelui celular secundar -
lignificarea
• impregnarea cu lignină a peretelui secundar.
• lignina predomină în masa fundamentală a peretelui; ea acoperă fibrilele de celuloză.
• se pune în evidenţă numai lignina cu reactivii specifici, celuloza din peretele secundar nu
se mai poate identifica.
• este un proces specific cormofitelor
• este ireversibil (delignificarea este foarte rar în natură. Ex. celulele sclerificate de la
fructele coapte de Pyrus şi Cydonia)
• produce moartea treptată a celulelor mature – când peretele se îngroaşă
• citoplasma se împuţinează până când celula moare; în interior rămân unele substanţe
cristalizate sau amorfe (ex. oxalat de calciu, pigmenţi)
• lignina se depune centripet (ca şi microfibrilele de celuloză)
• la sfârşitul lignificării  celulă moartă, cu punctuaţiuni
• la sclerenchim (sclereide şi fibre) – lignina se depune pe tot peretele celular, aproape
uniform
• la vasele lemnoase – lignina se depune discontinuu (parţial) pe peretele celular sub
formă de:
– inele
– spirale
– reţea
– mai rar (la Gymnospermae) vase lemnoase cu peretele aproape în întregime
lignificat (cu punctuaţiuni areolate)

35
Modificări fizice ale peretelui celular secundar -
lignificarea

36
 Modificări fizice ale peretelui celular secundar -
suberificarea
• este procesul de depunere, în mod centripet
de suberină = acizi graşi,+oxiacizi graşi
polimerizaţi; = o masă amorfă care
maschează celuloza
• proces de adaptare a unor organe pentru a nu
se pierde apă din ţesuturi cu activitate
metabolică.
Ţesuturile suberificate sunt ţesuturi de protecţie:
• suberul – la tulpină şi rădăcină cu structură
secundară;
• ţesutul caliptral – protejează vârful vegetativ
al rădăcinii;
• exoderma – rădăcină primară;
• endoderma – numai la rădăcină e suberificată
Suberina - se colorează verde-brun cu verde de
iod;
• se depune pe tot peretele primar în mod
uniform sau neuniform.
• când se depune pe tot peretele – formează un
strat izolator şi împiedică comunicarea
intercelulară→ celula moare. În interiorul pot
fi: aer, substanţe cristalizate, pigmenţi.
37
 Modificări fizice ale peretelui celular secundar – cutinizarea şi
cerificarea
CUTINIZAREA
• = proces de depunere de cutină pe pereţii externi ai celulelor
epidermice
• rezultă o peliculă netedă sau pliată = cuticula – se colorează în verde
cu verde de iod
• CUTINA este o lipidă care se sintetizează în protoplasmă.
• Celulele epidermice devin impermeabile pentru gaze şi apă
• Schimbul de aer cu exteriorul şi eliminarea excesului de apă se fac
prin stomate (în fotosinteză, respiraţie, transpiraţie)
CERIFICAREA
• Pe lângă cuticulă, celulele epidermei pot avea un strat de ceară mai
mult sau mai puţin îngroşat.
• Ceara se poate depune
– în strat uniform (la fructe)
– în granule (la frunze de conifere, la Eucalyptus)
– în bastonaşe (la graminee)
– în straturi suprapuse (la palmieri şi Cactaceae)
• Alţi coloranţi pentru lipidele din peretele celular:
– Sudan III (galben-portocaliu)
– Tinctura Alkana (în roşu)

38
Modificări fizice ale peretelui celular secundar-minralizare,pigmentare
MINERALIZAREA
• = încrustarea peretelui secundar cu substanţe minerale
• -pereţii devin rigizi, dar friabili
• Ex.: - tulpinile de Gramineae, Cyperaceae, Equisetaceae – cu
SiO2
• - la Borraginaceae – peri tectori rigizi, impregnaţi cu CaCO3
• - la Urticaceae, Moraceae – membrana epidermică formează
înspre interiorul ţesutului (perete intern) un schelet celulozic sau
lignificat (suberificat), pe care se depune CaCO3 în straturi
suprapuse  formaţiuni asemănătoare cu un strugure = CISTOLIŢI
• - la fam. Cupressaceae – perete celular impregnat cu oxalat
de calciu
PIGMENTAREA
• = impregnarea peretelui celular cu pigmenţi:
-taninuri – brun
-chinone – brun sau roşu
-flavone – gaben
• Exemple:
 la Cinchona succirubra (fam. Rubiaceae) – fibrele lignificate au
perete galben (flavone);
 la Haematoxylon campechianum (fam. Fabaceae) – vasele lemnoase
au pereţii de culoare roşie (orto-chinone);
 la Linum usitatissimum – celulele din ţesutul pigmentar au perete
celular de culoare brună = taninuri.
39
 MODIFICĂRILE CHIMICE ALE PERETELUI CELULAR
GELIFICAREA
• o hipersecreţie de mucilagii, gume, pectine (holozide mixte) de către citoplasmă şi
depunerea lor pe peretele celular sau eliminarea din ţesut.
• În contact cu apa, aceste macromolecule polare se hidratează ( geluri), îşi măresc volumul
şi pot determina ruperea celulelor cu eliminarea în exteriorul ţesutului a acestor geluri.
• În cazul formării mucilagiilor, peretele celulozic nu se modifică., rămâne integru şi
mucilagiile rămân în celulă
-o parte depuse pe peretele celular secundar
-restul sub formă de gel sau sol în citoplasmă
• Alteori aceste macromolecule formate în celulă părăsesc celula care le-a elaborat şi sunt
aduse în spaţiile intercelulare – se formează pungi cu mucilagii (ex. Tiliaceae, Malvaceae)
• În cazul gumelor, peretele celular celulozic este afectat şi gumele exudă.(Rosaceae,
Fabaceae)
LICHEFIEREA
• este un proces enzimatic (enzime sus-menţionate) – la nivelul lamelei pectice sau-peretelui I
şi II
• Poate fi realizat
– parţial (perete transversal)
– în totalitate (întregul perete)
• este un proces de hidroliză
-a lamelei pectice  separarea celulelor într-un ţesut ex.: separarea fibrelor celulozice
de in şi cânepă = “topirea” inului şi a cânepei;
-a întregului perete celular (transversal) sub acţiunea enzimelor ex.: formarea vaselor
lemnoase perfecte (trahee) – (când dispar pereţii transversali);
• în cazul arhegonului – celulele suprapuse oosferei se lichefiază  un gel în care înoată
anterozoizii
40
 Vacuomul-totalitatea vacuolelor
• sunt specifice celulei vegetale;
• sunt cavităţi dilatate din REN, care acumulează apă, substanţe anorganice, organice;
• tipuri
•  vacuolele celulelor meristematice = foarte mici, submicroscopice şi dispuse în
jurul nucleului;
 conţin -o masă coloidală densă, cu conţinut scăzut de apă, echipament enzimatic
bogat  unii cercetători le includ în sistemul
• lizozomal
•  sunt dispuse în şiruri sau reţea – de aceea se mai numesc “specializări ale REN”
pentru că se formează din REN
•  vacuolele celulelor mature – rezultă din unirea vacuolelor meristematice. O
celulă matură conţine un număr mic de vacuole mari, microscopice (chiar doar o vacuolă
mare, centrală). Aceste vacuole se formează în procesul de diferenţiere celulară.
• o vacuolă este formată din tonoplast = membrană lipoproteică şi suc vacuolar = suc
celular
• se evidenţiază (când sunt incolore) cu coloranţi vitali: roşu neutru, albastru de cresil;
dacă au în sucul vacuolar coloranţi naturali (ex. antociani la Tradescantia sp., Malus,
Pelargonium, flavone), nu se mai folosesc coloranţi de laborator
• Tonoplastul - este o membrană lipo-proteică submicroscopică; are structură
asemănătoare plasmalemei
• Sucul celular = soluţie coloidală în care predomină apa (95%) şi sunt dizolvate
sau solubilizate sau insolubile diferite substanţe; are pH-ul 2,5-5,5 (asemănător
lizozomilor, pH = 4-6)

41
 Vacuomul-totalitatea vacuolelor

• Subst. anorganice dizolvate în suc vacuolar

– săruri de K, Ca, Mg
– ioduri, bromuri (mai ales la alge marine)
– nitraţi, fosfaţi (mai ales la fam. Urticaceae,Chenopodiaceae)
• Subst. organice dizolvate
– acizi organici (frecvent malic, citric)
– oze şi ozide = antociani, flavone
– alcaloizi
– aminoacizi
– enzime specifice (mai ales cele din catabolismul celular asemănătoare cu cele din lizozomi)
• Subst. în stare coloidală – subst. organice cu masă moleculară mare (macromolecule)
care se pot hidroliza – holozide mixte, proteine, unele holozide omogene (inulina,
triticina)
• Subst. insolubile - anorganice: CaCO3, CaSO4, fosfaţi de Ca, Mg
• Subst. organice insolubile cristalizate
– Oxalatul de calciu – nisip, druze, rafidii, macle, cristale izolate
– Proteine – granule de aleuronă

42
 INCLUZIUNI ERGASTICE
ergastein = a elabora
• Reprezintă totalitatea substanţelor (organice şi anorganice) elaborate de celula vegetală
 Clasificare după locul ocupat în celulă
-incluziuni din citoplasmă
-incluziuni din vacuole (vezi vacuom)
-incluziuni din peretele celular (vezi peretele celular)
 Clasificare după solubilitate
-incluziuni ergastice insolubile în apă şi nehidrolizabile; ele sunt scoase în afara metabolismului
celular; celula, deci, nu le mai foloseşte= incluziuni ergastice inerte
-incluziuni organice solubile sau insolubile şi hidrolizabile care sunt folosite de celulă, reintroduse în
metabolismul celulei (consumate)
• Incluziuni organice inerte
-în peretele celular – celuloză, lignină, suberină, pigmenţi insolubili, săruri minerale;
-în citoplasmă – sunt puţine substanţe insolubile inerte; de obicei, subst. elaborate în citoplasmă
ajung în perete şi în vacuole
-în vacuole (vezi vacuom)
În citoplasmă se pot găsi
-picături de lipide = lipozomi
-picături de ulei volatil = exudă
-picături de rezine = exudă
-în mod pasager – heterozide, alcaloizi, taninuri (care apoi sunt duse în vacuole, perete celular)
• Incluziunile ergastice propriu-zise, care intră în metabolismul celular sunt:
-în perete celular: hemiceluloze, caloza, unele poliuronide (holozide mixte);
-în citoplasmă (în soluţia coloidală din hialoplasmă): glucide, protide, lipide cu rol plastic şi energetic;
-în organite celulare: amidonul din amiloplaste, proteinele din proteoplaste, lipidele din oleoplaste,
carotenoidele şi lipidele din cromoplaste, pectinele din aparatul Golgi – şi toate substanţele elaborate
şi care sunt dizolvate sau care se pot hidroliza în molecule mici.
-în vacuole: glucide (mai ales oze) care pot trece prin tonoplast, ajung în citoplasmă; proteine, fitină,
heterozide (pot reintra în metabolismul celular). 43