In zilele noastre, oricine poate sa ne dea unele relatii mai mult sau mai putin complete despre ceea ce

este un “test psihologic” si o “testare psihologica”. Testele, psihologice sau de cunostinte, sunt utilizate
peste tot in lume in scop de consiliere, selectie si repartitie (clasificare) profesionala sau scolara.
Frecvent, ocuparea unui loc de munca presupune, pe langa sustinerea unui examen de cunostinte, si
efectuarea unui examen psihologic. Uneori, anumite posturi de munca, cum este de pilda cel de
impiegat de miscare sau mecanic de locomotiva, din domeniul feroviar, cel de operator la o centrala
electrica nucleara, operator radar la un aeroport etc., unde riscul de accidentare si responsabilitatile
sunt mari, necesita examene psihologice periodice. Testul este un instrument al metodei experimentale,
folosit cu precadere in investigatiile cu caracter aplicativ ale psihologiei (testul psihologic), pedagogiei
(testul pedagogic, testul scolar sau docimologic), sociologiei (testul sociometric) si biologiei (testul
fiziologic). Testele, in general, sunt folosite in scopul luarii unor decizii. Ele au un impact puternic asupra
unei palete largi de decizii din diferite domenii ale activitatii umane. In locuri de munca, cum sunt de
exemplu cele din serviciile militare sau politienesti, testele psihologice sunt cele mai potrivite tehnici
pentru a face selectii si pentru a lua diferite decizii de clasificare sau de repartitie a personalului la
diferite departamente ori grupuri de lucru. Un aspect important al examenelor psihologice, adesea
neglijat chiar de specialisti, este acela ca ele pot afecta cariere profesionale, in bine sau rau, Ca ele
reprezinta o confruntare care poate lasa urme adanci in viata unui om (ex. admiterea la scoala de soferi,
un concurs pentru ocuparea unui post de munca, examenul psihologic cu un obiectiv clinic etc.).
Experienta ne-a relevat faptul ca si dupa 20 de ani, persoanele testate psihologic isi amintesc rezultatele
obtinute si discutia cu psihologul (Campbell, 1974).

Diletantismul si amatorismul in domeniul utilizarii testelor si al proiectarii examinarilor psihologice sunt

periculoase. Se considera gresit ca cine poseda accidental un test cumparat sau unul copiat dintr-o
revista poate sa-l si utilizeze pentru a lua decizii pe baza lui. Adesea etichete ca “test de memorie”, “test
de inteligenta” sau “test de atentie” sunt inselatoare. Iata de ce obiectul fundamental al acestei lucrari
este sa ofere un cadru stiintific unui domeniu care, de-a lungul timpului, a cunoscut ascensiuni si
declinuri, a creat entuziasm si deceptii, dar care a supravietuit, renascand in formule noi. Psihodiagnoza,
indiferent in ce domeniu este ea aplicata, este unul din principalele mijloace de interventie ale
psihologului, testul psihologic fiind inclus intre alte tehnici prin care aceasta se poate realiza.

Obiectivele principale ale lucrarii de fata sunt: r3c11cu

• sa puncteze un cadru teoretic stiintific cu privire la utilizarea testelor si a examenului psihologic in

domeniul industrial si militar;

• sa ofere cunostintele de baza necesare construirii de teste, aplicarii, evaluarii si interpretarii lor intr-un
cadru de actiune strict stiintific;
• sa prezinte un pachet de teste psihologice pe care psihologii sa le poata utiliza in contextul in care
subiectii sunt adolescenti sau adulti.

Ne-am orientat pe problematicile psihodiagnosticului modern, facand abstractie de elementele

redundante si nestiintifice pe care practica psihologica le-a eliminat de mult din sfera sa (astrologia,
grafologia, chiromantia, frenologia etc.). De asemenea, am restrans aria de competenta numai la
psihodiagnoza din mediul organizational, neocupandu-ne de psihodiagnoza scolara si clinica.

Utilizari ale testelor psihologice in organizatii

Functia de baza a testelor psihologice este sa masoare diferentele dintre indivizi sau intre diferite reactii
comportamentale ale aceluiasi individ in diferite situatii cu care acesta se confrunta. Citind exemplul de
mai jos, ne putem da usor seama cat de importanta este psihodiagnoza pentru evitarea unor incidente
sau accidente din mediul organizational.

Exemplu. Un candidat pentru angajare la un combinat chimic, in urma examenului psihologic a primit
avizul: “Apt pentru locuri de munca lipsite de risc. Tendinta spre aventurism”. Persoana in cauza a fost
totusi angajata fara a se tine seama de decizia psihologului si plasata la un post de munca de mare
responsabilitate. Dupa cateva luni, s-a produs un accident colectiv, mai multi operatori chimisti fiind
intoxicati prin esaparea unui gaz toxic printr-o vana lasata deschisa. Ancheta efectuata a permis
radiografierea accidentului respectiv. Autorul accidentului a fost chiar persoana careia psihologul i-a
restrictionat la angajare zona de activitate. Acesta, plasat intr-un post important, intr-o zi, dorind sa
arate cat de “grozav” este, si-a depasit atributiile dand o lectie unor operatori asupra modului in care se
deschide si se inchide o vana (robinet) de la o conducta pe care se scurgea un gaz toxic. In momentul in
care a auzit suieratul gazului care iesea prin orificiul deschis, reactia sa a fost nu aceea de a inchide vana,
ci, pur si simplu a luat-o la fuga peste camp. Operatorii, neintelegand situatia, au ramas pe loc si s-au
intoxicat cu gazul respectiv, unii intrand in coma pe o perioada mai lunga sau mai scurta de timp.
Exemplul este edificator cu privire la importanta pe care o are respectarea deciziei psihologice in
angajarea de personal. Cine sunt vinovatii: directorul general care dispunea angajarea persoanelor cu
functii manageriale si directorul departamentului de resurse umane care nu a tinut seama de
recomandarea psihologului.

Indiferent insa de cine sunt sau nu vinovati de acest accident, oricine poate sa-si dea seama si de
implicatiile etice pe care acesta le are prin nerespectarea unei decizii de factura psihologica. In acelasi
timp, putem realiza si responsabilitatea de ordin stiintific pe care un examen psihologic, implicit
utilizarea testelor psihologice, il impune.
Abuzul de testare psihologica este un fenomen extrem de daunator si care se manifesta adesea la nivel
de organizatii. Testul psihologic nu poate fi utilizat oricand si oricum. Sunt locuri de munca unde
examenul psihologic ar avea un caracter desuet. Nu are nici un sens sa selectionam cu teste psihologice
un om de serviciu, lustragiu sau vanzator de bilete de loterie. Este insa foarte important sa examinam
psihologic un manager, personalul bancar, un conducator auto, un electrician, un operator chimist etc.
In selectia profesionala, testele psihologice sunt utilizate ca un complement al interviului de selectie.
Interpretarea performantelor la teste se face in functie de o serie de date demografice ale subiectului
testat. Indiferent ca este vorba de mediul organizational industrial sau militar, testele psihologice
constituie o parte importanta a programului general de personal al unei organizatii.

Am amintit de utilizarea testelor in mediul militar. Selectia si clasificarea militarilor pentru diferite arme
este un lucru foarte important in contextul armatelor moderne, in care tehnica de lupta a devenit asa de
sofisticata incat putem spune ca s-a revenit la ceea ce s-a numit la timpul sau profesia de “mercenar”
(trebuie, desigur facuta o distinctie: principiile organizarii fortelor armate de la noi din tara fac referire la
formula de “militar angajat”, ceea ce exclude din capul locului conceptul de “mercenar”, potrivit, fireste,
in alte contexte). O armata moderna - si ne referim aici la armatele performante care au trecut prin
conflicte armate concrete - este structurata pe principii psihologice. Actiunile de lupta sunt si ele
coordonate psihologic. Militarii, de orice orientare ar fi ei, sunt verificati si consiliati psihologic. In acest
ansamblu de masuri, testul psihologic este utilizat sub diferite forme si dupa principii bine precizate.

Exemplu. In timpul razboiului din Vietnam au activat militari de elita inregimentati in Fortele Speciale. Ei
aveau misiunea sa rezolve situatii deosebite, incarcate de o doza mare de risc, foarte periculoase.
Selectia acestor militari a fost foarte severa: era selectionata o persoana din 100 de candidati. Bateria de
teste psihologice utilizata era complexa, unul dintre acestea fiind deosebit. Candidatului i se dadea o
foaie de raspuns cu numere de la 1 la 100, cu spatii goale langa ele, si un creion. Testul era inregistrat pe
o caseta audio. Examenul incepea la pornirea casetei. Astfel, vocea inregistrata pe caseta spunea:
“Intrebarea numarul unu. Stalpul unui drapel este inalt de 12 metri inaltime, umbra sa pe pamant fiind
tot de 12 metri. Care este distanta de la capatul superior al stalpului si pana la partea superioara a
umbrei de pe pamant?” Urmau opt secunde de liniste. In continuare, vocea de pe banda spunea:
“Intrebarea numarul doi. Care este numarul cu care se continua seria: 4-7-13-25-?” Urmau iarasi opt
secunde de liniste. Si asa mai departe, procedura se repeta pentru toate cele 100 de intrebari/itemi din
care era constituit testul.

La o analiza succinta se putea observa ca testul reproducea itemii clasici ai unui test psihologic de
inteligenta. Ceea ce era insa nou, era maniera de prezentare. Intrebarile erau citite numai o data,
candidatul avea la dispozitie opt secunde pentru a-si elabora raspunsul si nu avea posibilitatea sa revina
asupra intrebarilor pentru a le regandi pe cele mai dificile. Cu alte cuvinte, candidatului i se dadea numai
o singura sansa pentru a da un raspuns corect.

Cum a fost construit acest test si ce masoara el? Cand sunt in misiune, militarii din Fortele Speciale
trebuie sa gandeasca repede, corect si sub stare de presiune. Constructorul testului descris a avut in
vedere tocmai aceste aspecte, pentru a masura caracteristicile amintite. Acest test a fost proiectat sa
identifice pe cei care vor actiona eficient in conditii de stres.

(Muchinsky, 1990)

Psihologia militara a debutat odata cu primul razboi mondial, progrese remarcabile fiind facute cu ocazia
celui de al doilea razboi mondial. O preocupare majora a serviciilor de psihologie din armata este
construirea de teste psihologice proprii,compatibile cu diferitele arme carora li se adreseaza. De numele
lui Morris S. Viteles (1898-1996) se leaga multe din realizarile psihologiei militare in privinta selectiei si
clasificarii personalului.

Istoricul testelor psihologice

Trecerea in revista intr-o forma succinta a originii si a unor repere istorice privitoare la teste si la
testarea psihologica ne da posibilitatea sa le intelegem mai bine si sa ne formam o parere cu privire la
viitorul lor. Evolutia viitoare a testelor psihologice este posibila numai analizand activitatea
precursorilor, a celor care de fapt le-au pus bazele, atat teoretice cat si practice. Doar cunoscand cate
ceva din istoricul testelor psihologice putem sa ne explicam practicile curente de testare, care uneori ni
se par arbitrare sau chiar simple, sau valoarea si limitele examenelor psihologice prin teste. Numai
cunoscand unele secvente din istoria testelor psihologice vom intelege mai bine cauzele unor erori
regretabile comise de psihologi, cum ar fi supraevaluarea capacitatii de predictie a acestora - tendinta
contemporana in unele tari printre care, din nefericire se inscrie si tara noastra - sau importanta
exagerata acordata testarii inteligentei si care a stat la baza acceptarii intrarii imigrantilor in SUA in anii
1920 (Immigration Restriction Act din 1924).

Criticile cu privire la utilizarea testelor psihologice sunt, in general, orientate pe aspecte ca:

• Testele de inteligenta sunt gresit numite astfel, deoarece, de fapt, ele nu masoara inteligenta, si poate
ar fi mai bine sa le denumim teste de mediu cultural (cultural background).

• Persoanele cu un background diferit fata de cultura in care testul a fost proiectat, sunt pe nedrept
penalizate.
• Exista foarte mari diferente de clasa sociala in ce priveste accesul copiilor la experienta necesara
achizitionarii unor deprinderi intelectuale valide. Astfel, copiii care provin din clasele sociale periferice
vor obtine performante mai slabe la test comparativ cu copiii proveniti de la nivelul claselor avute.

• Scorurile IQ raportate pentru negri si grupuri socioeconomice de jos vor reflecta in SUA mai mult
caracteristicile testului decat ale celui caruia i se administreaza acesta.

• Performantele slabe ale copiilor afroamericani pe testele conventionale sunt distorsionate de

continutul acestora, materialul testului fiind extras dinafara culturii minoritatii de culoare.

• Femeile nu sunt asa de performante ca si barbatii la matematica deoarece ele nu studiaza atata
matematica in scoala.

Sunt aceste critici valide? Raspunsul il vom gasi pe parcursul acestei lucrari.

Originile testarii psihologice se pierd in antichitate. Cu trei mii de ani in urma Imperiul Chinez a dezvoltat
un sistem de examinare a functionarilor publici, sistem care s-a pastrat pana la inceputul acestui secol.
Se testau cunostintele din cinci domenii: (1) codul civil; (2) probleme militare; (3) cunostiinte de
agricultura; (4) veniturile; (5) cunostiintele de geografie. In Grecia antica, testarea a fost un ajutor in
procesul educational. Testele au fost utilizate in evaluarea deprinderilor intelectuale si a calitatilor fizice.
Se spune ca Caesar isi selectiona militarii din garda personala prin trecerea lor in revista. Daca cel in fata
caruia se oprea si i se uita in ochi nu-i suporta privirea si o indrepta in alta parte sau devenea palid, era
respins. Mai tarziu, Imparatul Justinian si-a ales sotia pe baza unor probe/teste pe care candidatele
trebuiau sa le treaca. In Evul Mediu, universitatile europene foloseau o serie de teste pentru
promovarea studentilor in anii superiori de studii.

Testele psihologice construite pe baze stiintifice dateaza doar de aproximativ o suta de ani. Aparitia lor
este legata de constituirea, in a doua jumatate a secolului trecut, a psihologiei stiintifice si, in cadrul ei, a
metodelor psihometrice.

O contributie importanta in acest domeniu si-au adus-o, in Germania, Ernst H.Weber (1795-1878),
Gustav Th. Fechner (1801-1887) si Hermann von Helmholtz (1821-1894), prin preocuparea lor pentru
masurarea precisa a fenomenelor psihice, prin punerea la punct a tehnicilor de analiza a reactiilor si prin
utilizarea metodelor matematice la interpretarea rezultatelor.
In acelasi timp, in Anglia, Sir Francis Galton (1822-1911), elev al lui Ch. Darwin (1809-1882), si-a orientat
cercetarile spre masurarea diferentelor individuale. In cartea sa "Hereditary Genius", editata in anul
1869, el formuleaza ideea ca toate aptitudinile umane sunt distribuite conform curbei lui Gauss si, deci,
indivizii pot fi clasificati in functie de proprietatile cunoscute ale legii distributiei normale.

In anul 1879, Wilhelm Wundt (1832-1920) infiinta la Leipzig primul laborator de psihologie
experimentala, iar Galton publica in revista "Brain" articolul "Psychometric Experiments", in care afirma
necesitatea utilizarii metodelor cantitative in stiintele umane si introducea termenul "psihometrie", pe
care il definea ca "arta de a impune operatiilor spiritului masura si numarul, asa cum se intampla, de
exemplu, cand se determina timpul de reactie al persoanelor" (Meuris, 1985).

Elev al lui Wundt si, apoi, al lui Galton, psihologul american James Mc Keen Cattell (1860-1944) publica
in 1890, in revista engleza "Mind" articolul intitulat "Mental Tests and Measurements", in care apare,
pentru prima data, termenul "test", in sensul de "serie de probe psihologice utilizate pentru a studia
diferentele individuale". Notiunea de "test" este legata de cea de "masura". Afirmatia lui J. McKeen
Cattell cum ca “poate” testele vor fi utilizate in viitor in “instruire, viata cotidiana sau la indicarea unor
boli” este una din cele mai valoroase profetii ale timpului sau. Printre elevii sai s-au remarcat E.L.
Thorndike (1874-1949), cunoscut prin contributiile sale legate de teoria invatarii, R.S. Woodworth (1869-
1962), autor al lucrarii Experimental Psychology (1938) si E.K. Strong al carui Vocational Interest Blank
este si azi utilizat pe scara larga.

In 1897, Hermann Ebbinghaus (1850-1909) elaboreaza un test de evaluare a capacitatii mintale pentru
elevi, legand astfel psihometria de pedagogie. Putin mai tarziu, in 1901, Ugo Pizzoli inaugureaza folosirea
testelor in orientarea profesionala.

Clark Wissler este cel care a influentat cel mai mult istoria debutului testelor psihologice prin criticile pe
care le-a facut acestora. Observatia facuta de Clark Wissler, in 1901, la Universitatea Columbia, ca notele
scolare coreleaza foarte putin cu rezultatele testelor mintale a generat o atitudine de scepticism vizavi
de utilitatea testelor psihologice. El s-a ocupat de studiul predictiei performantelor academice prin teste,
in anii 1901 efectuand primele studii de validare pe aceasta directie.

Criticand faptul ca majoritatea testelor existente evalueaza functii psihice inferioare, Alfred Binet (1857-
1911) si Victor Henri propun sa se elaboreze teste pentru masurarea unor "fenomene superioare ale
spiritului, precum memoria, atentia, imaginatia, orientarea ideilor". Stimulat de problema determinarii
celei mai bune metode de selectie a copiilor cu inteligenta inferioara, Alfred Binet publica, in 1905, in
"Année psychologique", in colaborare cu Théodore Simon, un articol intitulat "Méthodes nouvelles pour
le diagnostic du niveau intellectuel des anormaux", in care prezinta 30 de probe pentru masurarea
inteligentei. Scala metrica a inteligentei elaborata de Binet si Simon a avut un rol important in istoria
testelor: ea este prima serie de teste mintale potrivita scopului pentru care a fost construita (clasificarea
obiectiva a copiilor pe baza nivelului lor de inteligenta, in functie de varsta) si a inspirat majoritatea
realizarilor ulterioare in domeniul masurarii dezvoltarii mintale. In 1916, Scala Binet-Simon este revizuita
de catre L.M. Terman (1877-1956) devenind cunoscuta Scala Stanford-Binet. L.M. Terman a sugerat si
multiplicarea coeficientului de inteligenta cu 100 si a propus utilizarea abrevierii de “IQ” pentru
descrierea coeficientului de inteligenta, unul din cele mai controversate concepte din istoria psihologiei..

Primii ani ai secolului al XX-lea reprezinta un moment de cotitura in teoria testelor psihologice.
Inventarul testelor psihologice creste mult, apar testele nonverbale (Cuburile Knox a1914i, Scala Pintner-
Paterson a1917i etc).

Charles E. Spearman (1863-1945), in Anglia, elaboreaza metoda analizei factoriale si, in 1914, publica
celebra lucrarea "The Theory of two Factors", in care afirma structura bifactoriala a inteligentei:
existenta factorului G, al inteligentei generale, si a factorilor de grup. Aceasta teorie a condus la
elaborarea a numeroase teste de aptitudini si a stat la baza lucrarilor unor psihologi, precum C.L. Burt
(1883-1971), Ph. Vernon (1905-), G.H. Thomson (1881-1955) si L. L. Thurstone.(1887-1955) In
comparatie cu testul de inteligenta care masoara un construct global, testul de aptitudini masoara
numai un anumit domeniu, o aptitudine. Constructia acestor teste are la baza un aparat statistic elevat,
care include analiza factoriala si analiza de itemi.

In aceeasi perioada, in Elvetia, Carl G. Jung (1875-1961) ( elaboreaza primele lucrari relative la testul sau
de asociere a cuvintelor; acesta este prima tehnica proiectiva inspirata de conceptii freudiene. In 1920,
Hermann Rorschach (1884-1922) prezinta in "Psychodiagnostik" testul petelor de cerneala, lucrare care
constituie punctul de plecare al metodelor proiective. Definitia acestor metode nu a fost data decat mai
tarziu, in 1939, de catre Lawrence Frank, la patru ani dupa ce P. Rosenzweig si-a prezentat testul sau
proiectiv, "Picture Frustration Study", bazat pe teoria stresului si a frustrarii. Daca Testul Rorschach este
dedicat mai mult muncii in clinica (unele aplicatii industriale ale sale au fost efectuate cu succes, dar
mult mai recent), Testul de Aperceptie Tematica (T.A.T.) al lui C.D. Morgan si H.A. Murray este utilizat
pentru subiecti normali. Amintim tot in acest context contributia lui W.H. Holtzman, care a dezvoltat
Holtzman Inkblot Test (HIT), o extensie cu cotare obiectiva a testului Rorschach. HIT este compus din 45
de planse, fiecare plansa fiind cotata pe 22 de variabile. Proba este utilizata atat in clinica, cat si in
mediul obisnuit al muncii.
Un moment important in dezvoltarea metodei testelor il reprezinta anul 1917, cand, in SUA, este initiata
prima administrare colectiva a testelor mintale. Este vorba despre instrumentele "Army Alpha" si "Army
Beta" create de profesorul de la Harward - devenit ulterior colonelul - Robert M. Yerkes (1876-1956) si
colaboratorii sai, destinate recrutarii soldatilor americani care urmau sa fie trimisi sa lupte in Europa (azi
testele respective au fost inlocuite cu “Armed Services Vocational Aptitude Battery”). Au fost testati 1.75
milioane de recruti. De la acea data, testarea colectiva a fost utilizata pe scara larga, mai ales in
orientarea scolara si in cercetarile psihologice si pedagogice. Army Alpha si Beta au influentat mult
constructia ulterioara a testelor de inteligenta. Army Alpha este compus din opt subteste: (1) urmarirea
unor instructiuni verbale; (2) rationament aritmetic; (3) judecati practice; (4) perechi de sinonime-
antonime; (5) propozitii amestecate; (6) completarea de siruri de numere; (7) analogii; (8) cunostinte
generale. Army Beta este un test neverbal cu administrare de grup proiectat pentru analfabeti si recruti
care nu cunosc engleza. C.C. Brigham, intr-un studiu extins facut pe baza performantelor la testele Army
Alpha si Beta, extrage o serie de concluzii cu referire la diferentele etnice legate de inteligenta (ulterior,
C.C. Brigham si-a revizuit concluziile si a pus diferentele etnice si rasiale constatate pe seama
diferentelor culturale si de limbaj). Odata cu al doilea razboi mondial accentul s-a deplasat de la testarea
numai a inteligentei, pe testarea unor aptitudini specifice. Diversificarea domeniilor militare de actiune a
cerut investigarea unor aptitudini speciale necesare pilotilor, navigatorilor etc. Fortele armate au
rezolvat problema prin proiectarea unei baterii de teste compuse din douazeci de subteste. Multe dintre
acestea se folosesc si in prezent.

Aparitia testelor de personalitate marcheaza o etapa noua in dezvoltarea curentului psihometric.

Momentul de start a fost in 1914, cand Robert S. Woodworth a pus la punct primul chestionar de
personalitate, Personal Data Sheet, in scopul de a standardiza interviurile psihiatrice. Acest chestionar
viza tot domeniul militar, el fiind destinat detectarii recrutilor susceptibili de boli psihiatrice.
Chestionarul lui Woodworth consta din 116 itemi la care subiectii raspund cu “DA” sau “NU”. Ulterior,
pe baza chestionarului amintit s-a construit Thurstone Personality Schedule (1930) si Bernreuter
Personality Inventory (1931), fundamentate statistic. Din aceeasi perioada dateaza si chestionarul de
valori al lui G.W Allport (1897-1967) si P.E. Vernon. Cativa ani mai tarziu, Bruce Moore realizeaza un
chestionar de interese, iar Edward Strong, un chestionar de interese profesionale. Utilizand analiza
factoriala, Raymond Cattell (1905-1998) elaboreaza, in 1946, testul "Sixteen Personality Factors" (16PF),
care are drept scop sa evalueze saisprezece trasaturi fundamentale ale personalitatii. Ulterior, au aparut
si alte chestionare de personalitate, precum Minnesota Mulitphasic Personality Inventory (MMPI) sau
California Ppsychological Inventory (CPI), care investigheaza mai multe trasaturi de personalitate, pentru
ca, in perioada 1980-1990 sa se accepte ca numarul trasaturilor fundamentale de personalitate poate fi
redus la cinci. Pornind de la aceasta idee, Paul T. Costa si Robert R. McCrae au pus la punct Chestionarul
de Personalitate NEO, care evalueaza neuroticismul, extraversiunea, caracterul deschis, calitatea de a fi
agreabil si constiinciozitatea.
Dar, in studiul personalitatii intervin mai ales elemente calitative ale comportamentului si din acest
motiv testul nu mai poate fi privit ca o "masuratoare", cum se intampla in domeniul testelor de
aptitudini. S-a ajuns astfel la o noua definitie a testului psihologic. Conform formularii date in 1933 de
Asociatia Internationala de Psihotehnica, "testul este o proba definita, implicand o sarcina de realizat,
identica pentru toti subiectii examinati, cu tehnici precise pentru aprecierea succesului sau a esecului
sau pentru notarea numerica a reusitei". Considerand ca aceasta definitie ar fi aplicabila numai testelor
de inteligenta, de aptitudini si de cunostinte, P. Pichot o propune, in 1967, pe urmatoarea: "Se numeste
test mintal o situatie experimentala standardizata, care serveste drept stimul unui comportament. Acest
comportament este evaluat printr-o comparare statistica cu acela al altor indivizi plasati in aceeasi
situatie, ceea ce permite clasarea subiectului examinat, fie cantitativ, fie tipologic". (Rosca, 1972).

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, utilizarea testelor s-a extins pe toate continentele, in domenii
diverse: scolar, profesional, terapeutic, social, militar, sportiv etc.

Teoria testelor a cunoscut completari si modificari substantiale. Teoria clasica, expusa de F. M. Lord si M.
R. Novick, in 1968, in lucrarea de referinta "Statistical Theories of Mental Scores" a fost reformulata,
intr-o versiune moderna, de D. W. Zimmerman, in 1976. Dar, ea este treptat inlocuita de teoria
raspunsului la itemi (Item Response Theory) si de teoria starilor si a trasaturilor latente (Latent State-
Trait Theory).

Necesitatea de a corecta si interpreta rapid un numar mare de teste a condus, inca din 1930, la
construirea unor masini capabile sa calculeze scorurile testelor. Douazeci de ani mai tarziu, s-a realizat in
acest scop o masina electronica dotata cu un dispozitiv fotoelectric. Acum, construirea, administrarea si
interpretarea rezultatelor testelor psihologice beneficiaza de ajutorul calculatoarelor electronice.
Datorita lor se poate pune in aplicare o idee mai veche, cea de "adaptare" a testului la particularitatile
subiectului, astfel incat, utilizandu-se cat mai putini itemi sa se obtina cat mai multa informatie despre
persoana examinata. Este vorba de examinarea psihologica asistata de calculator si de asa-numitele
teste psihologice adaptative.

Aplicatii ale calculatoarelor in testarea psihologica

O problema mai recenta este aceea a examenului psihologic asistat de calculator sau testare psihologica
asistata de calculator. Au devenit destul de populare interpretarile de teste direct de catre calculator si
generarea de rapoarte psihologice. Teste cunoscute ca MMPI, CPI, WAIS, WISC etc., sunt prelucrate cu
ajutorul calculatorului si apoi interpretate, psihologului nemairamanandu-i decat, eventual, sa schimbe
hartia la imprimanta. Editorii de teste ofera psihologilor, acoperind o arie din ce in ce mai mare, variante
computerizate ale testelor pe care le distribuie. Criticile la aceasta practica sunt insa numeroase,
psihologii relevand pericolul pe care il reprezinta aceste tentative de optimizare necritica si uneori de
simplificare a diagnozei psihologice si abatere grava de la principiile psihologiei stiintifice (Pitariu &
Chioreanu, 1988). In consecinta, in unele tari s-a facut resimtita nevoia de a alcatui norme deontologice
in legatura cu organizarea si realizarea examenului psihologic asistat de calculator. Nimeni nu se opune
introducerii calculatorului in practica psihologica, sunt recunoscute multiplele facilitati pe care acesta le
ofera, dar este condamnat abuzul prin depasirea unor limite pe care calculatorul le are vizavi de
psiholog.

Pe scurt, avantajele utilizarii calculatoarelor in psihologie si psihodiagnostic au in vedere: viteza,

obiectivitatea si flexibilitatea (Kleinmuntz & McLean, 1968).

Iata ce pot face calculatoarele in domeniul psihodiagnozei (Gregory, 1992):

• Prezinta testul/chestionarul si instructiunile de lucru

• Administreaza stimulii sau itemii chestionarului

• Optimizeaza examenul psihologic prin utilizarea, de pilda, a testelor adaptative

• Inregistreaza raspunsurile la teste si chestionare

• Calculeaza cotele testelor si chestionarelor pe scale si subscale

• Convertesc automat scorurile brute in scoruri standard

• Efectueaza concomitent prelucrari statistice operand cu baze de date de dimensiuni mari

• Diagnosticheaza si prezic comportamentul uman

• Bazate pe rezultatele la teste, calculatoarele pot redacta raportul psihologic

Criticile aduse tendintelor de computerizare a examenului psihologic pornesc de la o discutie mai veche
din psihologie, anume aceea a diferentelor si similaritatilor dintre diagnoza clinica si diagnoza bazata
strict pe date statistice. Problema a fost discutata la timpul sau de M.S. Viteles (Pitariu, 1998) si apoi
formulata lapidar de Meehl (1954) intr-o propozitie simpla: "Cand ne vom folosi (psihologii) capul in loc
de formule?"

De fapt, cele mai serioase critici indreptate asupra computerizarii examenului psihologic, au in vedere
domeniul interpretativ si nu cel evaluativ. Astfel, psihologi ca Matarazzo (1986, 1990), Pitariu si
Chioreanu (1988), sintetizeaza opiniile lor si ale altora astfel:
• Testele computerizate sunt un foarte slab substitut al psihologului si al evaluarii psihologice.

• Rapoartele psihologice computerizate nu sunt valide, ele sunt produsul unei analize empirice
cantitative si a facilitatilor artificiale oferite de un produs informatic si versatilitatea tehnica a
calculatorului. Unor astfel de rapoarte le lipseste tocmai finetea interpretarii calitative, clinice.

• Interpretarile computerizate nu sunt personalizate (nu sunt semnate de un psiholog).

Evaluare psihometrica sau evaluare comportamentala ?

Evaluarea este un domeniu al psihologiei stiintifice -in parte metodologica, in parte aplicativa- care se
ocupa cu explorarea, aprecierea si masurarea unor evenimente psihologice (Fernandez-Ballesteros,
1993)

Evaluarea psihologica are drept scop sa aprecieze individul, in general in legatura cu una sau mai multe
probleme specifice, cum sunt: functiunile intelectuale, trasaturile de personalitate, aptitudinile speciale,
problemele de sanatate, dificultatile de invatare, comportarea scolara, diverse variabile emotionale si
sociale. Ea a aparut o data cu testele de inteligenta, la inceputul acestui secol. S-a dezvoltat pe masura
ce au fost elaborate testele de personalitate, educationale si vocationale, din necesitatea de a se pune la
punct proceduri statistice care sa permita crearea, analizarea si optimizarea testelor. Teoria si
tehnologia instrumentelor propuse in acest scop au fost denumite "psihometrice", iar evaluarea bazata
pe ele, evaluare psihometrica. Ea reprezinta una dintre variantele evaluarii psihologice traditionale.

Faptul ca aparitia psihometriei este legata de utilizarea pe scara larga a testelor a facut ca denumirile de
"metoda testelor" si "metoda psihometrica" sa fie uneori folosite ca sinonime.

In principal, psihometria se ocupa cu analiza de itemi, cu studiul validitatii si al fidelitatii si cu etalonarea

testelor.

Prin anii 1960 in evaluarea psihologica a aparut un curent nou: evaluarea comportamentala. Aceasta are
ca obiectiv masurarea directa a comportamentului subiectilor. Ea incearca sa descopere ce fac indivizii,
unde, cand si in ce circumstante. Baza pentru evaluarea si predictia comportamentului o formeaza, in
aceasta abordare, comportamentul motric si verbal manifest; nu se mai fac inferente sau interpretari pe
baza unor rezultate de test.
Expresia "evaluare comportamentala" a devenit comuna in cercetarile legate de modificarile de
comportament si in terapie la jumatatea deceniului al optulea, cand se considera ca abordarea
comportamentala are rolul "de a identifica si masura unitatile de raspuns si variabilele care le
controleaza (ce tin de mediu sau de organism), in scopul intelegerii si al modificarii comportamentului
uman" (R. O. Nelson si S. C. Hayes, citat dupa Silva, 1993).

De la aparitia sa, evaluarea comportamentala s-a delimitat de evaluarea psihometrica, atat in privinta
scopului, cat si a metodelor utilizate. Sunt foarte concludente in acest sens normele metodologice pe
care si le-a fixat (Fernandez-Ballesteros, 1993):

• Principala metoda de masurare este observarea comportamentului.

• Chestionarele de personalitate sunt incapabile sa descrie probabilitatea raspunsurilor sau variabilele

care afecteaza aceste probabilitati, deci ele vor fi abandonate.

• Se va renunta la testele traditionale, care evalueaza trasaturi psihice (cum sunt structurile mintale), si
la principiile lor psihometrice.

Dar, desi adeptii evaluarii comportamentale au opus rezistenta psihometriei, aceste reguli nu au putut fi
respectate. Din contra, in decursul ultimelor doua decenii au existat mai multe tentative de apropiere a
evaluarii comportamentale de evaluarea psihometrica. Astfel, s-au construit instrumente de evaluare a
comportamentului utilizandu-se tehnici statistice, s-au facut studii asupra structurii factoriale a
chestionarelor, s-a cercetat validitatea concurenta a masuratorilor furnizate de observatii sau de
interviuri. In repetate randuri s-a subliniat necesitatea de a se lucra si in evaluarea comportamentului cu
instrumente corespunzatoare ca validitate si fidelitate, care sa fie verificate prin metode psihometrice.

Constatarea ca exista factori care nu pot fi masurati direct, precum motivatia, dar care influenteaza
comportamentul a avut drept consecinta restrangerea utilizarii procedurilor de observare a
comportamentului si utilizarea din ce in ce mai frecventa a chestionarelor de autoevaluare.

Testele psihologice continua sa fie aplicate in practica si de sustinatorii evaluarii comportamentale. De

pilda, in revistele "Behavioral Assessment" (in perioada 1980-1987) si "Journal of Psychopathology and
Behavioral Assessment" (in perioada 1979-1986) mai mult de 25% dintre articole se ocupau cu
constructia de teste (Fernandez-Ballesteros, 1993).
Dar, se poate observa tendinta ca fiecare tip de evaluare -psihometrica si comportamentala- sa
foloseasca instrumente specifice de masurare. Fernandez-Ballesteros (1993) a prelucrat, prin analiza
corespondentelor, articolele publicate in perioada 1989-1991, in revistele "Behavioral Assessment",
"Journal of Psychopathology and Behavioral Assessment" si "Psychological Assessment", din punctul de
vedere al metodologiilor aplicate si a constatat formarea a doua grupari separate net si aflate la poluri
opuse ale aceleiasi axe: una contine lucrarile despre constructia de teste, tehnicile proiective, scalele
psihopatologice, testele de inteligenta si MMPI (aparute, evident, in "Psychological Assessment"),
cealalta cuprinde articolele referitoare la observatii, design experimental, chestionare de autoevaluare si
interviuri (publicate in "Behavioral Assessment").

De-a lungul timpului, evaluarea comportamentala si-a sporit interesul pentru metodologie. Au fost
create metode proprii de masurare (de exemplu, tehnici de observare, proceduri fiziologice, interviuri
structurate, tipuri noi de scale de evaluare a persoanelor de catre alte persoane etc.).

Analizand toate rezumatele articolelor din PsycLIT ("Psychological Abstract" in versiunea CD-ROM)
referitoare la evaluarea comportamentala, aparute in anii 1980-1982 si 1990-1992, Cone (1993) observa
intre cele doua perioade o crestere a frecventei lucrarilor cu continut metodologic (de la 31,8% la 46,0%)
si o scadere a frecventei celor cu continut aplicativ (de la 40% la 25,5%).

In cadrul evaluarii comportamentale au fost elaborate si utilizate, in ultimii zece ani, numeroase modele,
strategii, instrumente si practici de apreciere. Aceasta observatie l-a condus pe D. J. Cone, in 1986, la
concluzia ca "nu exista o singura evaluare comportamentala, ci mai multe" (Silva, 1993). Totusi, in 1988,
D. J. Cone reduce toate modelele de evaluare comportamentala la doua, opuse din punctul de vedere al
abordarii pe care o au la baza (Silva, 1993):

• abordarea nomotetica a trasaturii (nomothetic-trait approach), care are ca obiect de studiu trasaturi
sau sindroame (de exemplu, anxietatea sociala, depresia, agorafobia), dezvolta instrumente pentru
evaluarea lor deductiva si stabileste adecvanta acestor instrumente pe baza modului in care variaza
scorurile lor intre indivizi; instrumentele sunt folosite pentru a masura efectele variabilelor
independente in cadrul grupelor de subiecti sau pentru a evalua efectele interventiilor aplicate
indivizilor;

• abordarea idiografica a comportamentului (idiographic-behavior approach), care are ca obiect de

studiu un comportament specific, dezvolta procedee pentru evaluarea sa inductiva si stabileste
adecvanta acestor proceduri pe baza modului in care variaza scorurile aceluiasi individ.
Se poate vedea ca termenul "abordare nomotetica a trasaturii" defineste de fapt conceptia care sta la
baza evaluarii traditionale (Silva, 1993). Unii psihologi exclud acest tip de abordare din evaluarea
comportamentala.

Incercarile de indepartare a evaluarii comportamentale de evaluarea psihometrica pun accentul pe

deosebirile existente intre ele. Una dintre acestea se refera la presupunerile facute asupra
comportamentului.

In teoria psihometrica, scorul observat la un test este compus dintr-un scor real si o eroare de masura.
Scorul real reflecta o entitate interna stabila, deci nu se schimba (cel putin intr-un interval scurt de
timp). Din acest motiv, un instrument de masura este apreciat ca fiind bun, daca scorurile observate la o
aceeasi persoana, in doua ocazii, nu difera prea mult.

In conceptia evaluarii comportamentale, comportamentul nu este, in mod necesar, stabil. Variatia

scorurilor observate la un test, pentru un acelasi individ, poate fi cauzata de schimbarile produse in
comportamentul acestuia si nu neaparat de imprecizia intrumentului de masura. Atunci cand apeleaza,
totusi, la teste, evaluarea comportamentala cauta sa explice cauzele schimbarii, sa determine variabilele
responsabile de aceasta si nu face nici o presupunere asupra erorii de masura.

Intrucat evaluarea comportamentala sustine dependenta de situatie a comportamentului, ea nu

utilizeaza validarea concurenta ca mijloc de predictie si nici nu pretinde sa se obtina valori mari ale
coeficientului de fidelitate test-retest.

Cu toate deosebirile existente intre ele, evaluarea psihometrica si cea comportamentala prezinta acum
mai multe similaritati decat in urma cu trei decenii (Fernandez-Ballesteros, 1993).

Raportul personalitate-situatie

Teoriile psihologice despre rolul personalitatii si al factorilor situationali in explicarea comportamentului

uman au avut repercusiuni asupra metodologiei cercetarii, in particular asupra modului de culegere si
prelucrare a datelor.
Multa vreme, pana prin anii 1960-1970, teoriile si cercetarile referitoare la personalitate au fost
dominate de modelul trasaturilor (trait model).

Modelul trasaturilor, precursorul sau, modelul tipurilor (type model) si modelul psihodinamic privesc
comportamentul ca fiind determinat de predispozitii latente stabile. Factorii care determina
comportamentul (C) se afla in persoana (P), adica:

C = f(P).

Modelul trasaturilor presupune ca exista mai multe dimensiuni continue - trasaturile - in functie de care
indivizii se diferentiaza intre ei.

Exista diverse definitii pentru trasatura psihica. Ea este privita fie ca "o caracteristica descriptiva relativ
durabila a unei persoane", fie ca "o maniera durabila in care o persoana difera de altele" (Guilford), fie
ca "o tendinta invatata a unui individ de a reactiona asa cum a mai reactionat, cu mai mult sau mai putin
succes, in trecut, in situatii similare si cand motivatia sa a fost aceeasi" (McClellan) (dupa Corsini, 1994).
Toate aceste definitii pun accentul pe stabilitatea in timp a trasaturilor psihice. Prin urmare, modelul
trasaturilor sustine ca daca se realizeaza un clasament al persoanelor in functie de un anumit
comportament, acesta nu se schimba de la o situatie la alta (Endler, Magnusson, 1976).

Trasaturile sunt deduse din comportamentul indivizilor, tinand cont de trei criterii (Allport, dupa Corsini,
1994):

• frecventa cu care apare un anumit comportament;

• varietatea situatiilor in care apare;

• intensitatea cu care apare.

Modelul psihodinamic, provenit din psihanaliza, sustine ca exista un nucleu fundamental al personalitatii
care serveste ca baza predispozitionala pentru modul de comportare a indivizilor in diverse situatii.
Acest model nu mai presupune valabila totdeauna stabilitatea in timp a clasamentului indivizilor realizat
in functie de un anumit comportament.

Testele si chestionarele folosite cel mai des pentru colectarea datelor, atat in cercetare cat si in
psihologia aplicata (de exemplu, in clasificare, selectie, consultanta) au la baza modelul trasaturilor. De
asemenea, multe metode matematice utilizate de toti psihologii pana in deceniul trecut - si care
continua sa mai fie aplicate - pornesc de la ipoteza existentei unor variabile latente (corespunzatoare
trasaturilor) care sunt stabile in timp si se manifesta prin intermediul variabilelor observate. Astfel sunt:
analiza factoriala, teoria clasica a testelor (care foloseste descompunerea scorului observat in scor real si
in eroare de masura) si teoria raspunsului la itemi. Pentru studiul relatiilor dintre diverse trasaturi s-a
utilizat foarte frecvent analiza de regresie si calculul corelatiilor.

Sustinatorii modelului psihodinamic nu au aratat prea mult interes pentru problemele de evaluare a
personalitatii. Metodele utilizate de ei cel mai frecvent pentru culegerea datelor sunt interviul si
asocierea libera. Rezultatul examinarii psihologice este prezentat de obicei sub forma unei descrieri a
cazului.

In opozitie cu modelele amintite se situeaza modelul situationist (situationism model), ale carui baze au
aparut pe la inceputul secolului al XX-lea. Adeptii acestui model - printre care se includ multi cercetatori
care se ocupa de psihologia sociala si de teoriile invatarii sociale (C. H. Cooley, L. S. Cottrell Jr., G. H.
Mead, A. Bandura, B. F. Skinner s.a.) considera ca rolul principal in determinarea comportamentului (C) il
au factorii situationali sau stimulii prezenti in fiecare situatie (S):

C = f(S)

Prin situatie se intelege un ansamblu format din patterne de stimuli, evenimente, persoane si factori
afectivi care exista la un moment dat (Reber, 1985). O situatie este un sistem de conditii care induc si
mediaza activitatea unei persoane, dar este exterior acesteia in ceea ce priveste:

• spatiul (este localizat in exteriorul subiectului);

• timpul (este anterior actiunilor subiectului);

• functionarea (actioneaza independent de subiect) (Petrovsky, Yaroshevsky, 1985).

Printre elementele situatiei pot fi incluse si starile subiectului din momentul precedent, daca acestea au
influenta asupra comportamentului sau.

Reprezentantii situationismului nu au creat metode noi de colectare sau de prelucrare a datelor. In

general culegerea datelor s-a bazat pe contabilizarea raspunsurilor comportamentale. Metoda de baza a
prelucrarii statistice a datelor a constituit-o analiza de varianta.
Desi bazele sale teoretice au fost puse in perioada 1920-1930, modelul interactionist (interactionism
model) s-a dezvoltat doar dupa anul 1960. Prima conferinta internationala asupra interactiunii om-
situatie a avut loc la Stockhlm in 1975.

In modelul interactionist comportamentul este rezultatul unei interactiuni continue, indispensabile, intre
persoana si situatiile din jurul sau:

C = f(P, S)

Aceasta inseamna ca modul in care se comporta un individ este influentat de caracteristicile situatiei in
care se gaseste acesta; dar persoana este aceea care alege din situatii aspectele pe care le considera
semnificative si actioneaza in functie de ele. Deci, persoanele si situatiile se influenteaza reciproc.

Adeptii modelului interactionist au considerat ca metodele utilizate pana atunci pentru culegerea si
prelucrarea datelor nu sunt potrivite pentru cercetarea personalitatii. Ei au inlocuit chestionarele
obisnuite cu chestionare de tip S-R (situatie-raspuns), dezvoltate de N. S. Endler, J. McV. Hunt si A. J.
Rosenstein. In aceste chestionare raspunsurile si situatiile sunt luate in considerare simultan.

La prelucrarea datelor, modelul interactionist utilizeaza metode noi, precum modelul Markov pentru
studierea proceselor in care intervin interactiuni continue si modelele descriptive pentru formarea
grupelor omogene de indivizi pe baza patternurilor de reactii la situatii diverse (Endler, Magnusson,
1976). Teoria starilor si a trasaturilor latente, dezvoltata in ultimul deceniu, are la baza modelul
interactionist.

Implicatiile sociale si etice ale testarii psihologice

Examenul psihologic si utilizarea testelor psihologice, dar si orice actiune pe plan psihologic are
numeroase implicatii sociale si etice. Sa ne imaginam o situatie de examen de selectie profesionala cand
un functionar se prezinta cu un test psihologic cules dintr-o revista de moda si pretinde ca doreste sa
testeze inteligenta candidatilor; dupa examinare afiseaza o lista care reproduce o ierarhizare in baza
unor scoruri realizate de subiecti (imaginea este cat se poate de reala, o intalnim frecvent in cele mai
variate locuri pe piata muncii). Ne confruntam in acest caz cu o serie de erori grosolane si abateri de la
cele mai elementare reguli etice. Este vorba in primul rand de lipsa de calificare a functionarului in cauza
care nu are nimic comun cu psihologia. Asistam la o utilizare abuziva a unui instrumentar
psihodiagnostic alaturi de omiterea unor norme elementare ale respectarii drepturilor omului.
Psihologia este o stiinta tanara care trebuie protejata de nestiutori si de impostori. Pentru aceasta multe
tari si-au elaborat un sistem juridic de protectie, totodata fiind redactate norme etice si standarde de
utilizare a testelor psihologice si practicare a psihologiei. Astfel de standarde au fost publicate si la noi in
tara

Atunci cand discutam despre implicatiile sociale si etice ale utilizarii testelor psihologice, referirea se
face cu precadere la respectarea catorva principii: Calificarea examinatorului; Calitatea instrumentelor si
procedurilor de masura; Protectia intimitatii subiectului; Confidentialitatea rezultatelor; Comunicarea
rezultatelor testarii; Respectarea drepturilor minoritatilor (Anastasi,1976; Gregory, 1992; Murphy &
Davidshofer, 1991).

Calificarea examinatorului.Una din cerintele fundamentale ale psihodiagnozei este ca testele sa fie
manuite numai de un personal calificat. Aceasta este una din masurile luate pentru a proteja subiectii de
unele abuzuri care pot fi comise cu ocazia examinarilor psihologice.

Exemplu. O companie profilata pe proiectarea de produse informatice a organizat un examen pentru

selectia candidatilor. Examenul consta dintr-un test de cunostinte si unul psihologic. In astfel de situatii,
cel care se ocupa de problema personalului este directorul de resurse umane, care, in cazul nostru, era
un economist. Acesta a alcatuit un test de cunostinte compus din 5 intrebari cu 3 raspunsuri la alegere si
s-a hotarat sa administreze un test de personalitate cunoscut in literatura psihologica sub denumirea de
Testul Lüscher. Testele de cunostinte sunt importante in selectia personalului calificat pentru a practica
o profesie sau alta, dar constructia lor necesita cunostinte vaste de didactica, psihologie, statistica,
cunostinte profesionale (ne referim la profesia pentru care se face selectia) si de metodologia
constructiei testelor de cunostinte (Albu, 1999; Albu & Pitariu, 1992). Aplicarea si interpretarea unui test
de personalitate este un lucru dificil. In toata lumea este un fapt cunoscut si respectat acela, ca
terminarea unei specializari in psihologie nu-ti da dreptul utilizarii instrumentarului psihodiagnostic.
Pentru aceasta sunt necesare cursuri speciale. Apoi, alegerea unui test pentru a fi utilizat intr-o actiune
de selectie profesionala presupune cunoasterea notiunilor de validitate, fidelitate, standardizare si a
normelor de interpretare. In dictionarul de psihologie al lui Sillamy (1980) se face o descriere succinta a
probei Lüscher, dar se specifica faptul ca este dificil de interpretat si ca acest test proiectiv nu este inca
suficient de bine studiat sub aspect statistic. A-l utiliza in selectie este deci o mare eroare, aceasta tinand
seama si de continutul sau si fidelitatea sa scazuta (alegerea culorilor este in functie de dispozitie si nu
de o calitate stabila de personalitate). Organizatorul examenului de selectie ilustrat poate fi acuzat de
impostura, de abuz in practicarea unei profesii pentru care nu are pregatirea necesara si de lezare a
personalitatii candidatilor. Astfel de exemple sunt numeroase. Unele selectii de personal se fac dupa
metode extrem de “originale”: o discutie la un restaurant cu candidatul, maniera in care un candidat
deschide usa, felul in care candidatul priveste spre cel care face selectia, utilizarea datelor din horoscop
analiza scrisului ori a liniilor din palma etc.
In orice examen psihologic nu trebuie uitat ca se lucreaza cu subiecti care se asteapta la niste rezultate
obiective. Utilizarea abuziva de teste si testare psihologica condusa de nespecialisti este extrem de
daunatoare. Atat pentru subiect, cat si pentru companie, si anume in sensul ca se ajunge la utilizarea
unor informatii false. Lipsa de cunostinte despre testele psihologice, vulgarizarea lor, interpretarile
eronate si iluzia ca oricine poseda un test il poate si administra si interpreta, a dus la multe neintelegeri
cu privire la natura testelor si utilitatea lor. Totodata, aceste false conceptii despre teste si examenul
psihologic au generat numeroase critici si revolte antitest.

Psihologii trebuie sa-si apere si respecte profesia. Normele interne de protejare sunt bine puse la punct,
dar sunt cunoscute numai intr-un cadru prea restrans. Se impune o comunicare mai vie cu publicul larg,
o educare a sa in ceea ce priveste investigarea stiintifica a personalitatii si investigarea pe care o fac
persoanele neavenite care au alte specializari decat aceea de psiholog. Insuficienta comunicare stiintifica
cu publicul a lasat camp liber de actiune ziaristilor, impostorilor si diletantilor sa popularizeze un
domeniu al stiintei pentru care nu au nici o pregatire.

Solutia care adesea a fost propusa si din ce in ce mai mult acceptata de numeroase state este ca dreptul
de profesare a psihologiei sa fie acordat pe baza unor standarde de competenta, a unor licente acordate
de forurile legale de control a activitatii psihologilor. Astfel, o companie sau un subiect supus unui
examen prin teste psihologice trebuie sa poata controla competenta examinatorului. Orice violare a
normelor etice de utilizare a testelor trebuie sa conduca la sanctiuni ca orice fals, mergand pana la
retragerea dreptului de practicare a profesiei sau de pedeapsa conform codului penal. Dovezi ale
competentei pot fi titlul de doctor, cel de absolvent al unui curs de stiinte aprofundate sau a unor
cursuri pe o anumita problema atestate printr-o diploma. Simpla absolvire a unei facultati de psihologie
este insuficienta.

Calitatea instrumentelor si procedurilor de masura.

In general, distributia testelor psihologice este restransa la persoanele care au cel putin un master in
psihologie sau cursuri echivalente ori focalizate pe o anumita problema de psihodiagnoza. Cataloagele
care prezinta teste psihologice specifica si nivelul de competenta necesar cumpararii si utilizarii unui test
psihologic. Pentru studentii care utilizeaza teste psihologice, in multe tari se pretinde de catre
distribuitorii de teste semnatura persoanei responsabile de activitatea studentului respectiv.

Un aspect important legat de utilizarea testelor si procedurilor de testare psihologica se refera la

calitatea intrinseca a acestora. In aceasta idee, un test nu este lansat pe piata fara ca anterior acesta sa
nu fi fost verificat. Se pretinde ca orice test sa fie deci insotit de un manual de utilizare. Acest manual
trebuie sa contina:

• Baza conceptuala a testului;

• Datele psihometrice aferente constructiei testului;

• Norme si standardele de interpretare;

• Valoarea si limitele testului in cauza

• Studii de caz, anexe cu studii de validare, studii critice etc.

Referitor la procedurile de testare psihologica se au in vedere cateva aspecte pe care le putem

dihotomiza in: cerinte vizavi de prezentarea testului si cerinte care au in vedere examenul propriu-zis de
testare.

• Orice examen psihologic trebuie pregatit. Aceasta pregatire incepe cu verificarea testului care va fi
utilizat, nu sub aspectul datelor psihometrice ci al felului in care acesta este prezentat subiectilor (este
vorba mai mult de o extensie a validitatii de aspect). Un test redactat neingrijit, cu greseli de ortografie,
patat, cu figuri desenate eronat etc. va face o impresie proasta subiectilor care nu se vor implica in
sarcina asa cum se cere. Fireste, performantele vor fi afectate, va creste nivelul anxietatii vizavi de
examenul psihologic.

• Derularea si organizarea examenului psihologic sunt variabile care pot afecta performantele
subiectilor. Examenele psihologice improvizate in sali lipsite de mese, cu o luminozitate improprie,
galagioase etc. vor conduce la distorsionarea rezultatelor. Uneori subiectii sunt examinati la iesirea din
schimb, atunci cand sunt deci obositi sau dupa o alta activitate obositoare. Din acest motiv este indicat
ca examenul psihologic sa fie anuntat din timp, cu specificarea unor conditii minime de confort, pretinse
subiectului (sa nu se prezinte la examen obosit, sa nu fi consumat alcool etc. Unele institutii pretind
chiar semnarea unei declaratii de catre subiect in acest sens.).

In ultimul timp s-a sugerat posibilitatea efectuarii examenului psihologic prin posta. Aceasta este o
greseala care contravine oricaror principii ale examinarii psihologice. Testul psihologic este administrat
de psiholog care, pe parcursul testarii are obligatia sa urmareasca reactiile subiectului. Da, exista
posibilitatea unei “testari oarbe”. Ea este posibila in contextul in care se insusesc unele tehnici de
evaluare psihologica, deci in scop didactic. Un examen psihologic pretinde prezenta psihologului.
Protectia intimitatii subiectului.

Cu ocazia unui examen psihologic se patrunde in personalitatea subiectului, se “scormoneste” viata sa

privata. Testele de personalitate fac foarte bine acest lucru, acesta fiind si obiectivul utilizarii lor.
Utilizarea unor teste, cum sunt cele de personalitate, impun psihologului asumarea unei mari
responsabilitati si o mare discretie.

Psihologul are obligatia sa explice subiectului motivul examenului psihologic si sa obtina acordul acestuia
de a se supune la test. Acelasi lucru priveste si divulgarea rezultatelor testarii psihologice. Iata demersul
secvential al unei examinari psihologice in scop de selectie profesionala:

• Se explica subiectilor obiectivul general al examenului psihologic.

• Se procedeaza la examinarea psihologica propriu-zisa. (Psihologul trebuie sa se asigure ca toti

candidatii au inteles instructiunile de lucru si stiu ce au de facut.)

• Se interpreteaza datele testarii psihologice.

• Se discuta cu fiecare candidat rezultatul obtinut si i se cere acordul de a introduce sau nu rezultatul in
baza de date a companiei. Daca raspunsul este “NU”, atunci protocoalele se distrug, Daca raspunsul este
“DA” datele examinarii se stocheaza si acestea pot fi utilizate in scopuri experimentale sau cu ocazia
initierii altor decizii de personal.

• In mod obisnuit trebuie evitata afisarea rezultatelor examenului psihologic. Formula recomandata este
de a afisa numai numele persoanelor selectate, fara alte date care ar putea constitui o violare a
intimitatii. Cei nereusiti la un examen de selectie nici nu trebuie amintiti. Acest lucru se impune mai ales
cand sunt utilizate teste de inteligenta sau de personalitate, etichetele nefiind indicate in aceste cazuri
deoarece ar putea leza pe unii subiecti.

Discretia si pastrarea anonimitatii sunt elemente care trebuie sa caracterizeze activitatea psihologului.

Confidentialitatea rezultatelor.

Confidentialitatea este o problema delicata. Intrebarea fundamentala care se pune in acest caz este cine
are acces la datele examenului psihologic si ce date poate sa ofere psihologul?
Am subliniat mai inainte ca rezultatele examenului psihologic (ne referim la cele legate de problematica
organizationala si nu la aceea specifica diagnozei clinice sau educationale) se comunica in primul rand
subiectului. El are dreptul sa-si cunoasca rezultatele performantelor la testele de aptitudini si de
cunostinte. Cu el se pot initia si unele discutii pe marginea concluziilor la testele de personalitate. Tot el
decide daca rezultatele testarii se vor comunica mai departe sau nu.

De fapt, rezultatele examenului psihologic sunt sintetizate intr-un raport. Acesta este intocmit in
conformitate cu solicitarea beneficiarului. Raportul trebuie redactat in termeni inteligibili, clar, fara
ambiguitati sau intr-un jargon tehnic mai dificil de inteles de nespecialisti. Datele comunicate trebuie sa
reflecte obiectiv situatia, observatiile subiective, parerile personale fiind evitate. Problema care se pune
nu este atat de comunicare a rezultatelor examenului psihologic, ci a manierei in care trebuie sa se faca
aceasta comunicare.

Utilizarea bancilor de date computerizate faciliteaza pastrarea confidentialitatii examinarilor psihologice.

Companiile apeleaza tot mai frecvent la astfel de solutii, psihologul fiind unicul raspunzator de pastrarea
securitatii datelor. Bancile de date au multiple avantaje in sensul ca ele permit stocarea unui volum
mare de informatii pe un spatiu relativ restrans, apoi permit regasirea usoara a informatiei cautate si, de
asemenea, derularea unor programe de cercetare utile.

Comunicarea rezultatelor testarii psihologice.

Niciodata rezultatele unui examen psihologic nu pot fi transmise sub forma lor bruta ci prelucrate si
interpretate. Formula obisnuita de prezentare a acestora este sub forma de raport, asa cum a fost
mentionat anterior. Datele continute in raport trebuie intelese de catre cel caruia ii este acesta adresat.
Psihologul trebuie sa fie foarte prevazator si atent la ceea ce comunica deoarece modul sau de
exprimare poate da nastere la confuzii. Astfel, multi considera ca valoarea unui IQ indica o caracteristica
fixa a individului care poate predetermina nivelul realizarii sale intelectuale. Sa nu uitam ca
performantele la un test pot influenta viata unui individ. Cunoasterea rezultatelor la un test de
cunostinte poate descuraja un student sau il poate mobiliza; totul depinde de cum ii este pusa
problema.

Respectarea drepturilor minoritatilor.

Chiar daca aceasta problema nu se pune cu deosebita acuitate la contextul nostru socio-cultural,
problema discriminarii de sex, nationalitate, varsta etc. va deveni in curand un aspect cu care se vor
confrunta si psihologii. In ceea ce ne priveste, termenul de minoritate este luat intr-un sens foarte larg,
el definind un anumit grup, nu exclusiv etnic.
Conditiile culturale specifice unei tari se extind si la domeniul psihologiei. Ele au preocupat mult
psihologii. Problematica discriminarii a fost una din punctele de atac vizavi de aplicatiile psihologilor
americani in armata in timpul primului razboi mondial. Fiecare psiholog stie ca testele masoara diferite
esantioane comportamentale, ori, aceste comportamente sunt determinate cultural. Aceasta este
explicatia multor diferente in ceea ce priveste performantele la testele de atitudini, valori,
motivationale, de inteligenta etc. O grija deosebita a psihologilor se indreapta spre transpunerea
testelor dintr-o cultura in alta. Daca unui european i se dau probleme legat de masurarea temperaturii
in scala Fahrenheit si nu in Celsius, el va intampina mari dificultati in rezolvare. Procedurile de adaptare
privesc utilizarea unor tehnici ca analiza de continut, utilizarea grupurilor de experti sau retroversiunea.
Alaturi de aceste tehnici de lucru calitative au fost dezvoltate si o serie de proceduri statistice mai mult
sau mai putin sofisticate. Dar, problema cea mai acuta se r