UNIVERSITATEA PETRE ANDREI

FACULTATEA DE ECONOMIE
SPECIALIZAREA ECTS

BURSELE DE MARFURI SI VALORI

Studenta ANTONEAC MIHAELA

GR2/ANUL3/ECTS
CUPRINS
           Istoric
            Pentru oricare dintre noi bursa are doua intelesuri diferite care se concentreaza fie
in jurul conceptului de plata baneasca realizata de cineva (persoana fizica, juridica, stat,
etc.) cu o directie bine stabilita (studii, sustinerea deplasarilor pentru categorii
defavorizate de "repere", etc.) sau, ceea ce ne intereseaza, la saculetul cu marfa, bani,
hartii, etc. care se pot negocia in cadrul unei afaceri (?!?).
            De ce am introdus "chestia" cu "saculetul"?!? Etimologic, termenul de bursa se
pare ca vine de la saculetul (punguta) folosita in Antichitate sau Evul Mediu pentru
patrarea banilor. Astfel "bursa" inseamna "saculet"/ "punguta" (in latina medievala...
byrsa in greceste, bourse in franceza, bolso in spaniola, borsetta in italiana...).
            "Distractia" de abia incepe... Initial arhicunoscutele targuri (orase targuri, etc.)
adunau oamenii cu marfuri pentru a se realiza schimburile comerciale atat de cunoscute
tuturor. Cu timpul a aparut moneda si astfel, printre cei cu marfuri, au aparut "purtatorii
de pungute cu bani". Specializarea schimburilor comerciale a fortat lumea antica sa
creeze primele forme de case de comert care se manifestau asemenea unor locatii (case)
unde se facilita practicarea unui anume schimb comercial, specializarea mergand pana la
crearea de strazi cu asemenea "institutii", grupate deseori langa centrele comerciale reale
(targuri, porturi, etc.).
            De ce toate acestea?!? In primul rand exista "intruziunea" vesnica a statului care
dorea sa isi creeze propriile profituri prin impozitele si taxele percepute si, prin crearea
vamilor, s-a ajuns la crearea de locatii unde se vamuia un anume tip de marfa, implicit la
specializarea zonelor comerciale unde vamuirea tinea cont de cerintele marfii (nu se
putea masura stofa in locul unde se cantarea pestele, nu se putea determina cantitatea de
vin in locul unde se vamuiau animalele, etc.). Vremea a trecut si potentatii vremurilor au
ajuns la capacitatea de a crea monopoluri de comert de unde se putea stabili pretul,
"aranja" vama, s.a. si, bineinteles, de unde sa poata incepe distributia marfii. Aceste
locatii au ajuns sa fie cunoscute carausilor comercianti si... in acest locuri s-a ajuns la
negocierea pretului intre asa-zisul importator si comerciantii locali. Bineinteles ca era tot
o negociere "de targ" dar... nu-i asa ca se c-am apropie de bursa in sensul actual?
            In plus nu trebuie sa uitam ca, pe langa marfuri, s-a ajuns rapid la o forma
asemanatoare actualei burse de valori. Contractele, cambiile si unele efecte de comert
existau in forma incipienta de pe acele vremuri si, deseori, ele functionau destul de
asemanator cu forma actuala. Bineinteles ca exista negociere, garantare, creditare, etc. si
aceste burse incipiente acopereau aproape toata gama tranzactiilor bursiere actuale.
            Bineinteles ca au aparut si primele reglementari ale tranzactiilor realizate in
interiorul sau exteriorul ubei asa-zise burse. Dintre cele mai vechi mentiuni de acest fel se
poate aminti de Collegia Mercatorum (adunarile negustorilor) de la Roma care aveau
rolul de stabilire a uzantelor de comert in scopul facilitarii si cresterii sigurantei
schimburilor comerciale.
            Si a venit si Evul Mediu... Aproape toate documentatiile care le-am parcurs
atribuie paternitatea termenului de bursa unei familii de hangii (Van Den Bursen) care a
infiintat la Bruges (Flandra), un local numit Hotel des Bourses, in holul caruia se
negociau periodic metale pretioase (aur, argint, platina), precum si hartii de valoare. Daca
ati parcurs atent randurile anterioare veti vedea ca aceasta atribuire este c-am fortata. Nu
cumva el era doar un hangiu descurcaret care isi atragea clientela la han in acest fel? In
acest sens vine si faptul ca pe frontispiciul de la intrare, cladirea Hotel des Bourses avea
sculptate in piatra (ca firma) trei pungi, de unde si denumirea data localului, care in
secolele 13 - 16 a servit drept loc de intalnire pentru negustori.
            Si, ganditi-va la termenul neaos romanesc de "pungas"? Ce intelegeti din el? In
afara de sensul de hot de buzunare care nu ne intereseaza el mai inseamna om smecher,
viclean, escroc. si vine de la... punga. Cum putea vedea un taran agricultor sau un nobil
inchis intre hotarele mosiei sale un comerciant (si strain pe deasupra) altfel decat viclean
si/ sau smecher care atenta la produsele acestui si/ sau la punga?!? Ei veneau cu vaca la
targ si pungasii cu... pungile. Si, de ce pungas inseamna si hot de buzunare? Pentru ca
hotii de buzunare fura pungile. Dar si unii comercianti smecheri fac acelasi lucru?!? Nu
cumva asa au vazut si occidentalii lucrurile?
            Si, odata ce se starteaza bursa in intelesul actual al cuvantului nu incepe sa se
vada si utilitatea si "excesul" acesteia?!? De ce la momentul actual bursele sunt strict
incorsetate de legi, de implicarea statului, organismelor internationale, etc.? Nu cumva
pentru a nu ajunge prea usor la toate intelesurile bursei?!? Nu cumva pentru a avea
efectul constrictiv maxim care sa permita bursei sa ofere doar partea buna a lucrurilor
reprezentata de schimburile comerciale de marfuri, hartii de valoare, etc. in cele mai
oneste conditii (bine, atunci cand reuseste mai mult de 25 - 30 de ani)?!?
            Deci, bursa, este un termen generic care definea locul unde se adunau oamenii
stiind ca acolo se putea veni cu marfa sau cu punga pentru a face o afacere. Si cum
aproape totul se ducea la cei cu bani, locul respectiv putea fi usor denumit "place des
bourses" (locul pungilor/ pungasiilor). Sau gresesc?!?
            Si daca ar fi sa mergem pana la capat cu variatiile semantice vom vedea ca
termenul de bursa indica:
- piata in genere, adica locul unde se efectueaza schimburi comerciale sau, mai exact,
ansamblul tranzactiilor cu marfuri sau valori, acceptiune reflectata si de corespondentul
anglo-saxon al notiunii exchange (schimb), care desemneaza orice fel de piata, indiferent
de obiectul tranzactiilor sau modul de functionare;
- tranzactii cu anumite categorii de bunuri, servicii sau valori si/ sau nivelul preturilor in
operatiunile respective de schimb. In acest sens se vorbeste, de exemplu, de bursa
aurului, bursa valutara, bursa operelor de arta, etc.;
- piata avand un mod de existenta si functionare aparte cum ar fi sintagma "bursa neagra",
care se refera la o forma clandestina si fara reguli a pietei (inclusiv fara legalitate). Dar...
vom reveni asupra acestei dezbateri docte cu "animatie" semidocta.
            Prima bursa, in intelesul actual, este considerata a fi cea de la Anvers, fondata in
1531 care s-a afirmat prima fata de celelalte piete bursiere care evoluau in paralel, cum ar
fi pietele bursiere din orasele italiene (Venetia, Florenta, Genova), promotoare ale
afacerilor "externe". Adevarata afirmare a bursei in lumea comerciala si financiara se
realizeaza odata cu multiplicarea recunoasterii acestui tip de institutii cum ar fi bursa din
Londra (1554) numitya Royal Exchange (initiata de unul din precursorii stiintei
economice, Thomas Gresham), de la Amsterdam (1608), Paris (1639), etc., startand in
acest fel perioada de asa-zis pionierat a bursei.
            Reglementarile in sensul stabilirii uzantelor de comert pot fi intalnite in Codul
comercial medieval care indeplinea aceleasi functii pe care le are in prezent regulamentul
burselor. Acest lucru a indus ca, de pe atunci, sa se produca un proces de diferentiere a
burselor de marfuri de cele de valori ca institutii deosebite. Si, surpriza, se pare ca bursa
de valori este cea care a aparut inaintea celei de marfuri... Chiar si documentar se
considera acest lucru, patentul din 1 septembrie 1771 al Mariei Tereza avand ca urmare
crearea primei burse de valori in adevaratul sens al cuvantului, adica o piata organizata,
avand un statut si un regulament propriu de functionare.
            Cresterea schimburilor comerciale si continua dematerializare a tranzactiilor
grupate sau nu in jurul marfurilor palpabile a determinat o crestere a rolului burselor si, in
timpurile noastre, in special datorita mijloacelor moderne de comunicatie, cotatiile si
cursurile ce se stabilesc la bursele reprezentative ajung sa se transmita aproape simultan
tuturor centrelor economice si financiare din lume influentand "in adancime" orice
tranzactie comerciala.
            Unul dintre principalele obiective ale organizarii schimburilor in cadrul bursei il
reprezinta asigurarea operativitatii tranzactiilor comerciale si financiare, realizarea
acestora pe o baza standardizata. Necesitatea extinderii si intensificarii circuitului
comercial a generat de timpuriu o tendinta de dematerializare a marfurilor, de la bunuri
corporale determinate s-a trecut la mostre, esantioane reprezentative pentru utilitatea
marfii. Pe masura consacrarii de uzante comerciale, procesul merge mai departe, de la
esantion trecandu-se la tipuri si denumiri uzuale, adica la cantitati abstracte de marfa, pe
baza carora se incheie contractele comerciale. In acest  fel bursa simplifica la maximum
activitatea de tranzactionare si reduce negocierea la elementele sale esentiale (sensul
operatiunii - vanzare/ cumparare, marfa, cantitatea, pretul, termenul de livrare).
            Ca atare bursa nu mai este o piata originara, pe care se vand si se cumpara marfuri
fizice, ci o piata derivata, pe care se vand si se cumpara titluri asupra marfurilor. Dovada
existentei marfurilor se face cu un document unanim acceptat de comercianti (recipisa de
depozit pentru marfurile aflate in antrepozite, conosament pentru marfurile incarcate pe
vas, dovada posesiei actiunilor, etc.) iar transferul proprietatii asupra marfii (deci
executarea obligatiei de livrare) se realizeaza prin transmiterea documentului respectiv.
La New York, de exemplu, in urma cu doua secole s-a nascut bursa de pe Wall Street si
primele titluri negociate au fost conosamentele. Moneda de plata fiind argintul, pentru a
se plati titlurile asupra incarcaturii aflate pe vas, lingourile de argint erau taiate intr-o
optime. Si acum in SUA, diferenta minima de curs pentru titlurile negociate la bursa este
o optime.
            Bursa isi asuma exclusiv rolul de realizare a tranzactiei in forma sa pura, miscarea
marfurilor avand loc in afara acestei piete dar, asigurand efectuarea actului comercial
propriu-zis, cel care implica exclusiv forma valorica a marfii, bursa devine dispecerul
circulatiei marfurilor si, pe un plan mai general, o placa turnanta a schimbului in
economie.
            Procesul de dematerializare a marfii creaza premisele tehnice ale dezvoltarii
tranzactiilor cu bunuri viitoare, adica marfuri care sunt prezente la incheierea contractului
doar sub forma de esantion sau prin imaginea lor abstracta, ca tipuri de marfa. In acest
fel, tranzactia traditionala (vanzarea cu livrarea imediata a marfii si plata pretului) este
dublata de formula executarii contractului la un anumit termen de la incheierea acestuia.
In acest sens practica este mult mai veche decat s-ar crede, in Grecia si Roma antica
formandu-se structuri bine conturate pentru sustinerea acestui tip de activitati, in Evul
Mediu era destul de uzuala contractarea pe baza de mostre cu livrarea ulterioara a
marfurilor, in Anglia si in jurul Parisului se ajunge foarte repede la cumpararile pe baza
de esantion, cu deosebire la achizitiile in partizi mari, in special pentru nevoile armatei,
folosindu-se inclusiv contractele pentru livrari ulterioare. Si, primele cazuri de operatiuni
la termen (futures) in sensul in care se practica in prezent la burse au fost cunoscute in
Japonia secolului 17. Proprietarii de pamant care obtineau o renta in natura pentru fiecare
recolta de orez procedau la depozitarea marfii in marile centre comerciale si la vanzarea
acesteia pe baza de documente de depozit numite "tichete de orez". Cei care cumparau
aceste titluri obtineau dreptul sa primeasca o anumita cantitate de orez la o anumita
calitate, la o anumita data prevazuta in contract. Cum detinatorii acestor titluri le puteau
utiliza periodic pentru obtinerea de marfa, tichetele de orez au devenit hartii de valoare
acoperite in orez, ele putand fi utilizate in calitate de bani de hartie. Tichetele asigurau
proprietarilor de pamant un venit sigur (obtineau tichete-bani) iar comerciantilor o oferta
sigura de orez, pe langa posibilitatea de a obtine profit prin vanzarea tichetelor catre terti
la un pret mai ridicat, daca valoarea orezului crestea pana la scadenta.
            Consacrarea acestui tip de tranzactii se realizeaza in Europa odata cu avantul
comertului la distanta, factorul propulsor constituindu-l profiturile extrem de ridicate pe
care relatiile cu Orientul, Lumea Noua, etc. le ocazionau, ajungandu-se la asocieri care
fortau ideea de distanta sa fie compatibila cu ideea de pret (cu cat mai de departe cu atat
mai profitabil) comerciantii intrecandu-se sa valorifice in folos propriu aceste avantaje
comparative naturale, generatoare de mari castiguri. Dar distanta se convertea in durata,
de la comertul cu produse din Indii ajungandu-se la comertul cu bunuri viitoare. Este
realizata astfel o premisa importanta a tranzactiei bursiere, separarea negocierii si
incheierea contractului de livrarea efectiva a marfii. La Bursa de Metale din Londra se
perfectau, inca din secolul trecut, tranzactii cu livrare la un termen nedefinit, de exemplu,
cu clauza la sosirea vasului. De la aceste tranzactii s-a trecut, in mod firesc, la cele
incheiate dupa o data fixata in viitor, cu predarea efectiva a marfii la termen (cash
forward).
            Daca in comertul la termen executarea tranzactiei este amanata pana la o data
viitoare, in cazul creditului comercial se face o departajare a momentului livrarii marfii
de cel al platii pretului (vanzarea pe credit inseamna livrarea imediata si plata ulterioara).
Cu aparitia creditului ideea de timp incepe sa fie asociata cu idea de timp (time is money)
ceea ce inseamna necesitatea remunerarii celui care acorda creditul prin plata unei
dobanzi (atestari privitoare la aceste concepte si practici apar inca din anii 1800 - 1750
i.Hr in Codul lui Hammurapi unde se reglementau activitatile comerciale si se faceau
referiri clara, precise la anumite elemente legate de camata). Cu alte cuvinte, pe langa
pretul marfii, in momentul incheierii contractului, vanzatorul pretinde si un pret pentru
amanarea fructificarii valorice a acesteia, o dobanda. Aceasta, pentru ca vanzatorul
priveste marfa ca sursa de venit (profit), iar amanarea platii acesteia (creditul acordat
cumparatorului) trebuie recompensata printr-un adaos la suma de bani reprezentand
pretul marfii, astfel incat procesul de valorificare sa nu fie afectat.
            Odata cu separarea in timp a celor doua operatiuni pe care le presupune actul
vanzarii, se deschide calea creerii unei intregi serii de efecte de comert. Cambia (ordinul
dat de vanzator cumparatorului de a plati unui beneficiar la scadenta suma de plata
inscrisa in acel titlu - numita si trata sau polita si atestata documentar din antichitate dar,
in forma sa actuala din sec 13 in Genova, Florenta si Venetia) constituie garantia
executarii obligatiei de plata rezultate din vanzarea marfii. Totodata ea reprezinta
materializarea unei datorii banesti a debitorului cambiei, care devine autonoma in raport
cu obligatia din contractul comercial.
            Aparuta pentru necesitatile desfasurarii operative a tranzactiilor, cambia poate fi
utilizata nu numai pentru amanarea unei plati ci si pentru obtinerea de fonduri in numerar
(cand trata este scontata la o banca) sau pentru a acoperi o obligatie de plata (cand
beneficiarul tratei o transmite prin andosare unui tert creditor). Ca atare, acest titlu, la
origine este o expresie financiara a valorii marfii, poate sa circule independent, ceea ce
implica formarea unei piete specifice (piata efectelor de comert, forma embionara a
bursei de valori). In Europa Centrala, odata cu statornicirea targurilor cu caracter
periodic, a inceput de se foloseasca :polita de targ", emisa la nasterea datoriei si platibila
la targul urmator. Intrate in circuitul comercial, politele se concentrau in mainile catorva
bancheri, care le regularizau intre ei prin compensatie, asa cum fac in prezent casele de
lichidare ale burselor.
            Procesul de dematerializare sau simbolizare cuprinde nu numai lumea marfurilor,
ci si forma de concretizare valorica a acesteia, banii cu valoare intrinseca (aur si argint).
Intradevar, in conditiile caracterului limitat al metalelor pretioase, dezvoltarea pietei se
izbea de o limita naturala, extraeconomica, rezervele exploatabile de metale cu rol de
etalon valoric. Solutia care a rezultat din chiar evolutia schimbului a fost aparitia banilor
de hartie, a monedei semn, fara valoare intrinseca, dar investita cu functii banesti (etalon
valoric, mijloc de plata si de schimb). Daca banii de hartie apar in China secolului 9 ca o
expresie a autoritatii imperiale, ei isi capata rolul economic major in conditiile
expansiunii schimbului in si dinspre Europa (aici apar hartiile de valoare/ banii de hartie
cu functii monetare, biletele de banca - bancnotele si titlurile datoriei publice (bonuri de
tezaur).
            Implicarea statului in calitate de debitor, prin emisiunea de bonuri de tezaur in
vederea atragerii de fonduri pentru visterie, sporeste rapid volumul hartiilor de valoare in
circulatie. Pentru ca aceste titluri sa aiba credibilitate si sa creeze o "piata" constanta, era
necesara o piata unde sa fie lichidate (transformate in bani) constituita din banci si apoi
bursa care isi asuma rolul de piata secundara, adica de piata "la mana a doua", pentru
titluri care au fost emise anterior. Cu cat nevoile de imprumut ale statului sunt mai mari,
cu cat firmele emit mai multe hartii de valoare, cu atat aceasta piata este alimentata mai
abundent, cu atat rolul sau in economie creste. Extinderea utilizarii hartiilor de valoare
impune deci formarea unei piete pentru aceste titluri, care sa asigure reconectarea lor la
lumea valorilor reale (banii cu valoare intrinseca, marfurile, etc.) iar aceasta nu este decat
bursa (rolul ei este de a trece rapid de la hartie la ban si de la ban la hartie - asigurand
lichiditatea titlurilor, posibilitatea de a fi convertite rapid in bani).

            Definitii, clasificari.

            Bursele sunt institutii care au ca principal obiect de activitate bursa. Bursa
reprezinta o tehnica manageriala de afaceri economice specifica economiei de piata,
avand un caracter concurential si care concentreaza in timp si in spatiu cererea si oferta
de marfuri, servicii, valori (efecte de comert) si devize si se desfasoara dupa o procedura
determinata, potrivit unui program, intr-un loc cunoscut (si recunoscut), in prezenta
vanzatorilor si a cumparatorilor (sau a imputernicitilor acestora).
            In concluzie, bursa este o piata care se particularizeaza prin obiectul tranzactiilor
si modul de organizare si functionare. Juristii vad aceasta institutie ca fiind locul unde se
negociaza (se vand si se cumpara) valori mobiliare sau marfuri, dupa o procedura
anumita si numai de catre anumiti intermediari sub supravegherea unor autoritati.
Finantist-monetaristii vor considera bursa a fi una din pietele caracteristice economiilor
de piata, pe care se ofera si se desfac dupa o procedura speciala, marfuri sau valori
fungibile... Alte consideratii iau in calcul renuniunea periodica a persoanelor care se
aduna pentru a realiza operatiuni cu valori mobiliare si marfuri, trancatii cu titluri
financiare, optiuni sau contracte futures, nartii de valoare, valute, etc.
            Important este sa se retina ca bursa este ultimul etaj al unei piete, care cuprinde si
domina intreaga realitate economica a pietei respective (si nu numai).
            Bursa prezinta o serie de caracteristici specifice:
- are un caracter colectiv, in sensul ca este o asociatie care ofera celor interesati facilitati
de negociere;
- activitatea se desfasoara conform regulamentului bursei si sub supravegherea
autoritatilor competente;
- comercializarea la bursa se face in mod practic in cadrul unor sedinte (sesiuni) fixate
potrivit programului bursei;
- piata bursiera este o piata de titluri, aceasta consemnand fie proprietatea asupra marfii
(conosament, warant, etc.) fie participatii sau creante ale detinatorului lor (actiuni si
obligatiuni), fie drepturile asupra unor active monetare sau financiare;
- preturile stabilite la bursa (cotatiile) sunt operativ difuzate prin mijloacele de informare
in masa, fiind accesibile tuturor celor interesati, publicului larg;
- este o piata concurentiala care concentreaza un mare numar de ofertanti si cumparatori,
incheierea contractelor realizandu-se printr-un procedeu bine stabilit de tipul licitatiei,
respectiv prin confruntarea directa a cererii cu oferta.
            Bursele caracteristice sunt bursele cele mai importante, care au un rol insemnat in
stabilirea preturilor internationale si a cursurilor monetare si, totodata, ofera informatii
utile cu privire la volumul ofertei si al cererii, la raporturile dintre acestea. Important este
sa se retina ca bursele caracteristice, de regula, sunt situate fie in marile zone de
productie, fie in cele de consum.
            Clasificarea burselor se poate face in functie de numeroase criterii. Astfel:
- in functie de sfera de cuprindere si varietatea afacerilor incheiate bursele pot fi:
            - burse generale - sunt piete unde se tranzactioneaza o gama larga si variata de
marfuri, uneori si titluri sau devize (cele mai cunoscute fiind Amsterdam, Lima, Rio de
Janeiro, etc.);
            - burse specializate - au o structura determinata, limitata de marfuri (uneori chiar
o singura marfa) sau hartii de valoare. De regula aceste burse mentioneaza in denumirea
lor si specificul activitatii pe care o desfasoara (cum ar fi London Metal Exchange, New
York Cotton Exchange, New York Stock Exchange, etc.).
- in raport cu obiectul lor de activitate, bursele pot fi grupate in:
            - bursele de marfuri care au ca obiect de activitate incheierea de afaceri
comerciale pentru marfuri fungibile, inrudite calitativ, substituibile si perfect
conservabile.
- in functie de forma de proprietate exista:
            - burse private, infiintate si organizate de persoane private, particulare, de
societati comerciale sau de camere de comert (dar, indiferent de forma de proprietate,
constituirea si functionarea bursei se face cu aprobarea statului pe teritoriul caruia isi
desfasoara activitatea;
            - burse publice, infiintate si administrate de stat.
- in functie de modul de admitere a participantilor bursele sunt:
            - cu participare nelimitata - sunt cele prin care se respecta dispozitiile interne,
accesul fiind gratuit sau contra unei taxe de frecventare. De la aceasta regula, in mod
obisnuit se prevad exceptii in sensul interzicerii participarii la bursa a persoanelor care au
comis delicte de inselatorie sau altele prevazute in regulamentul de functionare al bursei
respective;
            - cu participare limitata - sunt cele la care au acces numai membrii bursei sau
aceeia care au obtinut autorizatii speciale din partea conducerii bursei..
            Bursele de marfuri pot functiona in conditii bune si cu eficacitate normala daca
sunt indeplinite cel putin urmatoarele conditii:
- produsele trebuie sa fie omogene pentru a permite standardizarea, uniformizarea si
divizibilitatea contractului de bursa si intersanjabilitatea loturilor de marfa (in general
conditie indeplinita de marfurile fungibile);
- produsele trebuie sa poata fi depozitate pe o perioada mai indeplungata, fara ca prin
aceasta sa li se modifice calitatile (ca urmare a perisabilitatii);
- oferta de bunuri cotate trebuie sa fie ampla pentru continuitatea afacerilor si
desfasurarea transportului in conditii normale;
- cererea pentru bunurile cotate trebuie sa fie ampla, solvabila si relativ constanta.
Solvabilitatea creaza fluiditatea pietei, usurinta de a intra si iesi din contracte fara a afecta
preturile, iar constanta cererii permite incheierea unui volum suficient de afaceri necesar
unei activitati permanente.
            Marfurile trebuie sa fie produse, comercializate si consumate de un numar mare
de participanti, iar preturile si conditiile de tranzactionare sa nu fie decisiv influentate de
un grup restrans, pentru a stopa tendintele monopoliste. In prezent exista aproximativ 40
de burse de marfuri principale, la care se negociaza contracte reprezentand peste 80 - 100
de produse, numarul de contracte negociate prin burse crescand permanent. Printre cele
mai cunoscute burse, care au rolul de piete caracteristice, mentionam: pentru lana
Sydney, New York, pentru bumbac New York, Sao Paolo, New Orleans, pentru cereale
Chicago, Liverpool, pentru zahar Londra, paris, New York, pentru ulei de floarea soarelui
Rotterdam, pentru metale neferoase Londra, New York, pentru cauciuc Singapore, New
York, pentru cafea, cacao, ceai Londra, New York, Paris, etc.
            Bursele de valori, denumite si burse de fonduri, negociaza hartii de valoare sau
efecte comerciale (actiuni, obligatiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate
industriala) precum si metale pretioase. Hartiile de valoare sunt instrumente care confera
posesorului lor fie un drept de proprietate asupra unei parti a patrimoniului unei
intreprinderi (actiunea), fie un drept de creanta asupra unei astfel de intreprinderi
(obligatiunea). Actiunea reprezinta dovada ca detinatorul este proprietar al unei fractiuni
din patrimoniul societatii, calitate ce ii confera dreptul de a participa la conducerea
acesteia si la profitul sau pierderea care rezulta din activitatea societatii. Obligatiunea este
un instrument de credit care contine promisiunea de a plati o anumita suma de bani la o
data fixa, de obicei la mai mult de 10 ani de la data emiterii, si a unor dobanzi, la anumite
date specificate in oferta de vanzare a acestora.
            Prin operatiunea de lansare pe piata a hartiilor de valoare, bursa raspunde
urmatoarelor cerinte:
- atragerea disponibilitatilor existente pe piata respectiva, de la banci sau organisme
specializate in operatiuni financiare, precum si de la institutii publice sau private cu
atributii diverse, cum ar fi societati de asigurari, case de pensii, fundatii, eforii de spitale,
academii sau alte institutii cu scop nelucrativ si de la investitorii individuali care pot
constitui, pe ansamblu, capitaluri importante;
- plasarea disponibilitatilor in sectoarele cele mai active ale vietii economice, creand pe
aceasta cale, posibilitati considerabile de finantare a unor actiuni de mari proportii.
            Caracteristica principala a pietei financiare concentrata in cadrul burselor consta
in faptul ca imbina activitatea de plasament de capitaluri pe termen lung cu operatiunile
speculative ce se desfasoara in scopul obtinerii de profituri din diferente de cursuri ale
hartiilor de valoare comercializate.
            Bursele de devize (de valute) au aparut la inceputul anilor '70, prima fiind
International Monetary Market din Chicago (1972).
            Bursele mai sunt burse pentru operatiuni ajutatoare in comertul international
(navlosiri sau asigurari, cele pentru piese, subansamble componente, burse de
subcontractare, etc.).
            Clasificarea burselor dupa sfera de cuprindere si gradul de specializare trebuie
luata in considerare cu anumite rezerve deoarece abordarile flexibile sunt ceva destul de
obisnuit in activitatea bursiera, unele burse largindu-si profilul, altele delimitandu-l ca
urmare a tendintelor de a se asigura acestor piete o cat mai mare functionalitate in zonele
in care actioneaza.

            Functii si organizare.

            Bursele, ca institutii si ca piete de relevanta deosebita in economia contemporana,
indeplinesc o serie de functii, prin intermediul carora bursele constituie un adevarat
barometru al economiei de piata:
- functia de facilitare a incheierii afacerilor economice, functie pe care bursele o
realizeaza prin concentrarea in timp si in spatiu a cererii si ofertei de marfuri, prin
unificarea si uniformizarea documentelor su practicilor comerciale, prin inregistrarea
rapida si exacta a afacerilor din incinta bursei;
- bursele au rolul esential in formarea preturilor la marfurile comercializate prin burse si
influenteaza si preturile altor marfuri care nu fac obiectul acestor afaceri;
- bursele au un rol hotarator in formarea cursurilor de schimb monetare, exercitand o
influenta considerabila asupra afacerilor comerciale si financiar-monetare interne si
internationale;
- prin operatiunile futures, bursele pot da informatii utile pentru stabilirea unor tendinte si
pentru fundamentarea unor previziuni referitoare la diferitele componente si aspecte ale
pietei mondiale;
- exercita o influenta complexa si contradictorie asupra riscurilor, prin operatiunile de
acoperire minimalizandu-le, prin cele de specula amplificandu-le;
- indeplinesc functia de colectare de date si de difuzare printr-o retea eficienta de
telecomunicatii a informatiilor, cu privire la preturi, cursuri monetare, volumul afacerilor
si tendintele fenomenelor respective, conditie esentiala pentru functionarea eficienta a
pietelor concurentiale si contribuie pe aceasta baza la oferirea unui material pentru
fundamentarea unor previziuni si prognoze.
            Bursele sunt, de regula, constituite sub forma societatilor pe actiuni, au un numar
limitat de membri fondatori, persoane fizice sau juridice specializate in afacerile cu
marfuri sau vallori care fac obiectul acestor afaceri. Deosebirea fata de o societate pe
actiuni obisnuita rezulta din faptul ca certificatul de bursa nu ofera dreptul la dividende,
ci acorda numai posibilitatea de a participa la incheierea afacerilor in localul bursei.
            Capitalul stabilit prin statut este impartit intr-un numar de actiuni, denumite si
certificate de bursa, fiecare membru al bursei fiind necesar sa detina cel putin un
asemenea certificat. Capitalul propriu, necesar functionarii bursei, se constituie din
contributiile membrilor si din alte contributii stabilite prin statutul de participare si
regulamentul de functionare. Chiar daca la aceasta constituire participa statul, pe langa
darile de seama "bugetare" necesare cand acesta participa, orice bursa are obligatia de a
prezenta dari de seama publice.
            Bursa nu incheie operatiuni de vanzare-cumparare in numele sau, acestea
revenind in competenta membrilor acesteia, care joaca rolul de intermediari profesionisti
in realizarea contractelor. Cea mai mare parte a membrilor sai sunt fie producatori fie
comercianti, fie intermediari de bursa, dintre acestia recrutandu-se conducerea bursei.
            Intregul sistem organizatoric al bursei, precum si legaturile din cadrul ei sunt
reglementate de statutul de functionare. In cadrul acestui statut, un rol esential il detin
uzantele de bursa (conditiile comerciale), care au scopul sa creeze acestei institutii o baza
juridica solida. Conducerea bursei este asigurata de un consiliu de administratie, care are
atributii de a veghea ca afacerile sa fie efectuate in mod oenst si eficient, conform
regulamentului de functionare. Consiliul de administratie este ales de membrii bursei si
este format din oameni de afaceri alesi datorita experientei si standing-ului lor
economico-financiar. Administratia bursei asigura conducerea activitatii curente si este
constituita din comitetul directorilor (care cuprinde directorul general si mai multi
directori - acest comitet poarta denumiri diferite de la o bursa la alta, de exemplu Board
of Directors sau Comittee in Anglia, Board of managers in SUA, Commision de la
Bourse in Franta, etc.), comitetul tehnic (insarcinat sa dezbata si sa recomande masuri
privind functionarea in bune conditii a bursei) si comitetul pentru stabilirea pretului spot.
Ultimile doua comitete consultative sunt formate din reprezentanti ai membrilor bursei, in
timp ce aparatul sau nu este obligatoriu sa provina din randul membrilor.