Program Area Calculatoarelor Curs 1 2009

Programarea Calculatoarelor
şi
Limbaje de Programare
în
Industria Lemnului
CURSUL 1
Programarea Calculatoarelor şi Limbaje de Programare
în Industria Lemnului
 Informatica
 Bazele informaticii
 Ramurile informaticii
• Informatia
• Data
 Sistemul informatic
• Sistem informational
Programarea Calculatoarelor şi Limbaje de Programare
.
în Industria Lemnului
 Codificarea datelor
• Codificarea interna
• Codificarea externa
 Sisteme de numeratie
• Sisteme de numeratie pozitionale
• Sisteme de numeratie nepozitionale
Programarea Calculatoarelor şi Limbaje de Programare în Industria Lemnului
 OBIECTIVE
 OBIECTIVE
 Cunoştinţe generale despre informatică. Noţiuni

despre arhitectura calculatoarelor.
 Noţiuni generale despre sistemele de operare.
 Prezentarea sistemelor de operare MS-DOS,

UNIX, LINUX, WINDOWS.
OBIECTIVE
 Modul de lucru în reţele de calculatoare.

 Cunoştiinţe generale despre utilizarea
pachetului MS-Office.
 Prezentarea
• programelor utilitare,
• de arhivare şi
• de devirusare.
OBIECTIVE
 Noţiuni generale despre algoritmi şi limbaje de

programare.
 Prezentarea elementelor de bază ale limbajului
Pascal şi C.
 Prezentarea de tipuri şi structuri de date,
instrucţiuni, proceduri, funcţii subprograme,
fişiere, unituri proprii în limbajele Pascal şi C.
Grafica în limbajul Pascal.
 Sensul etimologic al cuvântului INFORMATICĂ, provine

din limba franceză (informatique) prin alăturarea cuvintelor
informaţie şi matematică. (Alte surse susţin că provine din
combinaţia informaţie şi automatică).
 Informatica este considerată o ştiinţă de sine stătătoare

sau un domeniu al cunoaşterii umane cu caracter
multidisciplinar.
Informatica cuprinde (după dicţionarul

LAROUSSE -PARIS 1993):
• informatica teoretică
• informatica sistemelor
• informatica tehnologică
• informatica metodologică
• informatica aplicată (sau practică)

Informatica este privită ca un complex de discipline

prin care se asigură prelucrarea raţională a
informaţiilor prin intermediul maşinilor automate,
fiind divizată în nouă subdomenii :
 arhitectura calculatoarelor,
 sisteme de operare,
 algoritmi şi structuri de date,
 limbaje de programare,
 ingineria programării,
 calcule numerice şi simbolice,
 sisteme de gestiune a bazelor de date,
 inteligenţa artificială,
 animaţie şi robotică.
CONCEPTELE DE BAZĂ ALE

INFORMATICII
 INFORMAŢIA
 DATA
 CUNOŞTINŢELE
 Informaţia constituie obiectul principal al

comunicǎrii
 Calitǎţile informaţiei:
• consistenţa - suficient de cuprinzǎtoare încât

sǎ poatǎ furniza cât mai multe cunoştinţe;
• relevanţa - sǎ poatǎ furniza acele cunoştinţe
care lipsesc, în vederea luǎrii unei decizii;
• exactitate - continutul ei sǎ reflecte situaţia
realǎ a fenomenului;
• oportunitate - sǎ fie furnizatǎ în timp util;
• accesibilitate - sǎ fie clarǎ, uşor de înteles.
 În 1928 R. Hattley introduce noţiunea esenţială

de cantitate de informaţie.
 În 1948 C. Shannon, care introduce, ca masură a

informaţiei entropia informaţională, mărime
care măsoară gradul de nedeterminare al unui
fenomen.
 Informaţia elementară reprezintă forma

cea mai simplă sub care poate fi
concepută informaţia. Ea este informaţia
furnizată prin precizarea unei variante din
două posibile.
 Informaţia elementră se mai numeşte şi

BIT (BInaty digiT), adică una din cele
două cifre binare 0 sau 1.
 Bitul reprezintă atomul informaţiei, nivelul

de la care informaţia nu mai poate fi
descompusă. Biţii se grupează câte 8 şi
formează un Byte sau un Octet.
 Valoarea unei informaţii este dată de

factorii :
 fidelitatea informaţiei, reprezintă cantitatea de
adevăr pe care o conţine puritatea sau acurateţea
informaţiei, sunt invers proporţionale cu cantitatea
de eroare conţinută,
 accesibilitatea informaţiei,
 eficienţa semiotică a informaţiei este opusă
redundanţei este expresia economiei de semne
pentru comunicarea unui sens,
 efortul pentru obţinerea sau crearea informaţiei,
 efectul produs la utilizatorul de informaţie,
 operativitatea (viteza)
 oportunitatea
 durata de viaţă etc.
DATA

Data este forma de reprezentare materială a informaţiei.
 Cuvântul "dată" provine din cuvântul latin datum, care

gramatical este participiul trecut al verbului latin dare, "a
da".
 Încă din antichitate propoziţiile sau faptele considerate

evident adevărate erau numite "date".
 Datele iniţiale neprelucrate (engl.: data, date brute) sunt,

în cel mai larg sens, numere, litere, imagini şi alte forme de
date produse de aparate care convertesc mărimile fizice în
simboluri.
 Datele în procesul prelucrării şi utilizării

informaţiilor
 din punct de vedere sintactic, se urmăreşte aspectul

formal al reprezentării acestora: datele care se
prelucrează se supun riguros anumitor reguli de
validitate;
 din punct de vedere semantic, urmărindu-se

semnificaţia,înţelesul informaţiei (conţinutul real al
informaţiei) ce derivă din datele prelucrate;
 din punct de vedere pragmatic, urmărindu-se

utilitatea, adică măsura în care sunt satisfăcute
cerinţele utilizatorilor.
 Pentru a face obiectul prelucrărilor datele

trebuie să corespundă scopului propus, fiind:
 veridice;
 precise;
 complete;
 semnificative;
 oportune
Figura 1.1. Transformările şi sensul informaţiei

SISTEMUL INFORMAŢIONAL ŞI
SISTEMUL INFORMATIC
Prin sistem se întelege un ansamblu de componente

interdependente fizice şi logice interconectate şi
intercondiţionate prin relaţii fizice, economice, sociale sau de
altă natură, care sunt organizate, interacţionează şi
funcţionează pentru realizarea unui scop (obiectiv) determinat.
 În raport cu originea lor, sistemele se pot clasifica după

cum urmează :
• Sisteme naturale, care corespund fenomenelor naturale

(factori climatici, geografici etc.)
• Sisteme umane, care sunt create de către om
 În raport cu posibilitatea de modificare , sistemele se

pot clasifica după cum urmează :
• Sisteme stabile, care ramân nemodificate în raport cu

perioade lungi de funcţionare
• Sisteme nestabile, care se pot schimba structural sau
funcţional în raport cu anumiţi factori
• Sisteme autoreglabile, care au proprietatea de a acţiona
cu mijloace proprii în cazul diverselor pertubări şi de a pastra
în anumite perioade autocontrolul în funcţionare;
Sistemele caracterizate prin autoreglare sunt denumite

sisteme cibernetice.
 Sistemul informaţional al întreprinderii

se compune, din punct de vedere
structural, din: posturi de prelucrare,
fluxuri şi relele informaţionale.
• Postul de prelucrare reprezintă o poziţia

organizatorică în care datele sunt stocate pe un suport
tehnic, vehiculate sau prelucrate în vederea obţinerii
informaţiilor necesare.
• Fluxurile informaţionale reprezintă ansambluri

omgene de informaţii transmise între posturile de
prelucrare, fiind caracterizate de postul de emisie,
postul de recepţie, volumul datelor şi frecvenţa de
vehiculare.
• Reţeaua informaţională constituie ansamblul

posturilor de prelucrare şi fluxurilor informaţionale aflate
în corespondenţă logică.
 Sistemul informaţional poate fi abstractizat ca model

general format din trei elemente :
 -mulţimea intrărilor;
 -mulţimea prelucrărilor;
 -mulţimea ieşirilor.
 Sistemul informaţional realizează legătura dintre

sistemul conducător şi sistemul condus, fiind componenta
modelatoare a sistemului condus. Prin perfecţionarea
sistemului informaţional (raţionalizare) se urmăreşte
realizarea următoarelor deziderate :
 Îmbunătăţirea calităţii informaţiei

 Circulaţia ratională a informaţiei
 Asigurarea legăturilor inverse în reglarea sistemului
 Finalizarea circuitului informaţional printr-o decizie sau acţiune
 Circulaţia eficientă a informaţiei prin eliminarea paralelismelor de
informare şi prelucrare repetată
 Sistemul informatic reprezintă o componentă a

sistemului informaţional în care operaţiile de
prelucrare a datelor se realizează în mod automat
cu ajutorul echipamentelor de calcul.
Structural acest sistem este format din:
 -sistemul electronic de calcul (hardware şi software);

 -programele de aplicaţii;
 -datele de prelucrat;
 -resursele umane şi cadrul organizatoric.
 Sistemul electronic de calcul este

alcătuit din două componente şi anume:
• -sistemul de echipamente (hardware),

care reprezintă totalitatea componentelor fizice
folosite pentru culegerea, stocarea, prelucrarea
datelor şi transmiterea informaţiilor rezultate;
• -sistemul de operare ( software), format

din ansamblul programelor pentru conducerea,
supravegherea şi controlul întregului proces de
prelucrare electronică a datelor.
 CODIFICAREA DATELOR
 CODIFICAREA EXTERNĂ
 CODIFICAREA INTERNĂ
Operaţia de codificare presupune existenţa unui cod.
Pentru construirea modelului matematic al unui cod trebuie să se

definească :
 mulţimea entităţilor care urmează să fie codificate (emise de o sursă de

informaţii);
 mulţimea simbolurilor cu care se realizează secvenţele de cod, asociate
entităţilor;
 mulţimea secvenţelor de cod care se asociază entităţilor de informaţie.
 Secvenţa de cod se mai numeşte şi cuvânt de cod.
Informaţia codificată poate să fie formată din numere sau texte,

iar în funcţie de tipul entităţilor emise de sursa de informaţie
codurile pot fi :
• coduri numerice (entităţi sau cifre),

• coduri alfanumerice (entităţi sau caractere).
După funcţia de asociere dintre entităţile de informaţie şi secvanţa de

cod sunt coduri numerice ponderate şi neponderate.
Dintre codurile numerice ponderate amintim:
 codul binar-zecimal natural (pe 4 biţi),

 codul Aiken (pe 8 biţi) sau
 codul bichinar (pe 7 biţi).
 Dintre codurile numerice neponderate amintim
 codurile Exces 3 şi
 codul Gray pe 4 biţi.
 Pentru codurile alfanumerice binare se cunosc
 codurile Baudot (5biţi),

 codul BCD (6 biţi),
 codul Frieden pentru banda de hârtie perforată ( pe 8 biţi),
 codul Hollerith pentru cartela perforată,
 codul ASCII (7 biţi) preluat din telefonie.
 Utilitatea operaţiei de codificare trebuie să

respecte anumite reguli prestabilite:
 sistematizarea şi standardizarea datelor

prelucrate;
 compatibilitatea datelor;
 simplificarea manipulării datelor;
 reducerea necesarului de memorie în stocarea

şi prelucrarea datelor;
 creşterea vitezei de prelucrare;
 asigurarea protecţiei datelor.

 Codificarea externă se realizează la nivelul

utilizatorului, corespunzând din acest punct
de vedere nivelului logic, care are drept
scop organizarea logică a înregistrărilor, în
conformitate cu cerinţele de prelucrare.
 Codificarea externă trebuie să faciliteze

operaţiile de:
 culegere,
 verificare,
 transmitere,
 prelucrare şi
 regăsire rapidă a datelor.
 Orice sistem de coduri utilizat în codificarea externă trebuie

să respecte următoarele cerinţe:
 unicitatea codului care constă în acordarea unei valori unice

pentru fiecare element al mulţimii ce face obiectul codificării;
 elasticitatea care reprezintă posibilitatea inserării unor noi coduri

în plaja de valori anterior acordată;
 stabilitatea care reprezintă cerinţa ca o caracteristică codificată

să rămână valabilă pe o perioadă cât mai îndelungată;
 claritatea care se referă la posibilitatea de întelegere facilă a

modului de atribuire a codurilor, ceea ce conduce la scurtarea
timpului de realizare a operaţiei de codificare;
 seminificaţia care reprezintă cerinţa impusă sistemului de

codificare de a sugera caracteristicile ce fac obiectul codificării;
 operativitatea care constă în asigurarea unor facilităţi sporite de

prelucrare şi regăsire a datelor.
 Facilităţile oferite de codificare constau în principal la

următoarele:
 asigurarea condiţiilor cerute de proiectarea şi elaborarea sistemelor

informatice pentru prelucrarea automată a datelor;
 asigurarea sistematizării operaţiilor de culegere şi înregistrare a datelor în

condiţiile reducerii timpului de transmitere, prelucrare etc;
 simplificarea operaţiilor de gestionare a datelor;
 reducerea influenţelor perturbaţiilor în timpul manipulării datelor;
 uşurarea accesului la datele stocate;
 facilitarea stabilirii unor legături între elementele colecţiilor de date;
 reducerea necesarului de memorie externă pentru stocarea şi arhivarea

datelor;
 creşterea vitezei de prelucare a datelor;
 asigurarea compatibilităţii şi portabilităţii datelor.

Tipurile de coduri sunt grupate funcţie de criteriile:
 după natura caracterelor utilizate

 coduri numerice -utilizează ca valori numai cifrele
Exemple: mărcile salariaţilor, numerele matricole, codul
numeric personal
 coduri alfanumerice -utilizează combinaţii de cifre şi litere
Exemple: codificarea autoturismelor, numărul de
înregistrare a societăţilor comerciale, codul fiscal
 coduri alfabetice -utilizează litere, care în general reprezintă
abrevieri
Exemple: codificarea profesiilor, codificarea partidelor,
codificarea ţărilor, codificarea judetelor
 după lungimea codului

 coduri cu lungime fixă
Exemplu: codul numeric personal
 coduri cu lungime variabilă
Exemple: simbolul conturilor analitice, simbolul ţărilor
 după structură
 coduri elementare -care se pot clasifica în felul următor:
• secvenţiale simple
Exemple: mărcile salariaţilor, numerele matricole
• secvenţiale cu formare de grupe

Exemple: codul numeric personal, locuri de muncă într-o unitate
economică,
 coduri abreviate (mnemonice)
Exemple: unităţi de măsură, denumirile unor produse informatice

(DOS, BIOS, SGBD etc.)
 coduri complexe - care se pot clasifica în felul următor:
• ierarhice -reprezintă codificarea elementelor multinivel

Exemple: simbolurile conturilor contabile, codificarea produselor
• matriceale -reprezintă coduri de tip şah

Exemple: adresele celulelor din calculul tabelar.
CODIFICAREA INTERNĂ
Corespunde nivelului fizic, prin care se reprezintă datele în calculatorul electronic.
Codurile interne sunt generate automat de calculator, au caracter temporar şi corespund

principiilor constructive ale componentelor fizice ale sistemelor de calcul
Cea mai simplă realizare fizică a sistemului binar este comutatorul:

 comutator deschis - OFF - cifra binară 0,
 comutator închis - ON - cifra binară 1.
 Componentele electronice care pot prezenta două stări:

 starea de conducţie - cifra binară 1,
 satrea de blocare - cifra binară 0.
 două niveluri de tensiune, adică două stări:

 nivel de tensiune "înalt" - cifra binară 1,
 nivel de tensiune "jos" - cifra binară 0.
Multiplii pentru bit, simbolizat cu b, sunt:
1 BYTE = 1 OCTET = 1B = 8 BIŢI = 8b
1 KiloByte = 1 KOctet = 210 Octeţi =1024 Octeţi = 210 B
1 MegaOctet = 210 KOcteţi = 1024 KOcteţi = 220 Octeţi = 220 B
1 GigaOctet = 1GB = 210 MB =210 MOcteţi = 220 KOcteţi = 230 B
1 TeraByte = 1 TB = 210 GB = 220 MB = 230 KB = 240 B
1 PetaByte = 1PB = 210 TB = 250 B
1 ExaByte = 1EB = 210 PB = 260
1 Zettabyte = 1024 EB = 270 Bytes
1 Yottabyte = 1024 ZB = 280 Bytes

• SISTEME DE NUMERAŢIE
 SISTEMUL DE NUMERAŢIE NEPOZIŢIONAL
 SISTEMUL DE NUMERAŢIE POZIŢIONAL

 Sistemul de numeraţie este format

dintr-o mulţime de simboluri şi un
ansamblu de reguli ce trebuie respectate
pentru reprezentarea numerelor.
• Numărul maxim de simboluri utilizat în cadrul

sistemului de numeraţie poartă denumirea de
bază a sistemului de numeraţie, iar
• mulţimea de simboluri reprezintă alfabetul
sistemului.
Există două tipuri de sisteme de numeraţie:
 sisteme de numeraţie nepoziţionale (egiptean,

roman, chinez etc.) şi
 cele poziţionale care au la bază reprezentarea prin

cifre arabe (zecimal, binar, octal, hexazecimal etc).
 Sistemul de numeraţie nepoziţional se

caracterizează prin lipsa unicităţii în
scrierea numerelor, fiind un sistem greoi şi
neadecvat efectuarii de calcule.
 În aceste sisteme există semne distincte (cifre) pentru

fiecare grup de obiecte folosit în procesul numărării.
 Sistemele de numeraţie nepoziţionale pot fi
 aditive sau
 multiplicative.
 Sistemul de numeraţie egiptean

este un sistem aditiv.
 Valoarea unui număr se obţine prin
adunarea cifrelor după anumite

reguli.
De exemplu:
 Sistemul de numeraţie roman este un

sistem aditiv-substractiv. Valoarea unui
număr se obţine prin adunarea sau
scăderea cifrelor după anumite reguli.
 Alfabetul sistemului este format din

cifrele romane: I, V, X, L, C, D, M.
 Utilizarea acestor simboluri nu implică

reprezentarea unică a numerelor,
simbolurile neavând o valoare poziţională
precis determinată.
 SISTEMUL DE NUMERAŢIE ROMANǍ NEPOZIŢIONALǍ
Un sistem multiplicativ este acela în care pentru aflarea valorii

unui număr este necesar să se înmulţească anumite perechi de
simboluri într-o manieră asemănătoare sistemului aditiv (sistemul
de numeraţie chinez).
 Sistemul de numeraţie poziţional se

caracterizează prin faptul că fiecare caracter din
structura numărului are o dublă semnificaţie:
• o valoare individuală şi
• o valoare poziţională, dată de rangul ocupat în cadrul
numărului.
 Sistemele de numeraţie poziţionale folosesc

acelaşi sistem de reguli de reprezentare a
numerelor;
• ele diferă doar
 prin alfabetul pe care îl utilizează şi, implicit,
 prin bază.
 Baza unui sistem de numeraţie poziţional este

dată de numărul de elemente care formează
alfabetul sistemului de numeraţie.
Un sistem de numeraţie poziţional în baza “b” are
următoarele caracteristici:
 utilizează un alfabet cu b simboluri diferite între ele numite

cifre, cu valori consecutive; aceeaşi cifră aşezată în poziţii
diferite ale unei secvenţe, poate avea valori diferite;
 cifra 0 are cea mai mică valoare când este aşezată singură;
 cifra cu valoarea cea mai mare când este aşezată singură,

adică valoarea cu o unitate mai mică decât baza sistemului,
deci în cazul de fată b - 1;
 în funcţie de poziţia lor în număr, cifrele se înmulţesc cu

puteri crescătoare ale bazei b obţinându-se dezvoltarea
numărului după puterile bazei.
 Reprezentarea generală a numerelor în cadrul

sistemelor poziţionale este dată de expresia:
unde:
N -reprezintă numărul
n -reprezintă rangul (valoarea poziţională)
a -reprezintă valoarea individuală a
numărului
b -reprezintă baza.
 Sistemul de numeratie pozitional poate fi:
- binar - alfabetul este format numai din doua cifre, 0 şi 1.
- ternar - alfabetul este format din trei cifre:0,1,2.
- cuarternar - format din patru cifre:0,1,2,3.
- octal - format din opt cifre:0,1,2,3,4,5,6,7.
- zecimal - format din zece cifre: 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9.
- hexazecimal – sunt utilizate simbolurile:

0,1,2,3,4,5,6,7,8,9,A,B,C,D,E,F.
 Caracteristicile sistemelor de numeraţie poziţională

 Caracteristicile sistemelor de numeraţie poziţională

 .
 .
 .

Program Area Calculatoarelor Curs 1 2009

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Program Area Calculatoarelor Curs 1 2009

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Programarea Calculatoarelor

 Cunoştinţe generale despre informatică. Noţiuni

 Noţiuni generale despre sistemele de operare.

 Prezentarea sistemelor de operare MS-DOS,

 Modul de lucru în reţele de calculatoare.

 Noţiuni generale despre algoritmi şi limbaje de

 Sensul etimologic al cuvântului INFORMATICĂ, provine

 Informatica este considerată o ştiinţă de sine stătătoare

Informatica cuprinde (după dicţionarul

• informatica aplicată (sau practică)

Informatica este privită ca un complex de discipline

CONCEPTELE DE BAZĂ ALE

 Informaţia constituie obiectul principal al

• consistenţa - suficient de cuprinzǎtoare încât

 În 1928 R. Hattley introduce noţiunea esenţială

 În 1948 C. Shannon, care introduce, ca masură a

 Informaţia elementară reprezintă forma

 Informaţia elementră se mai numeşte şi

 Bitul reprezintă atomul informaţiei, nivelul

 Valoarea unei informaţii este dată de

 Cuvântul "dată" provine din cuvântul latin datum, care

 Încă din antichitate propoziţiile sau faptele considerate

 Datele iniţiale neprelucrate (engl.: data, date brute) sunt,

 Datele în procesul prelucrării şi utilizării

 din punct de vedere sintactic, se urmăreşte aspectul

 din punct de vedere semantic, urmărindu-se

 din punct de vedere pragmatic, urmărindu-se

 Pentru a face obiectul prelucrărilor datele

Figura 1.1. Transformările şi sensul informaţiei

Prin sistem se întelege un ansamblu de componente

 În raport cu originea lor, sistemele se pot clasifica după

• Sisteme naturale, care corespund fenomenelor naturale

 În raport cu posibilitatea de modificare , sistemele se

• Sisteme stabile, care ramân nemodificate în raport cu

Sistemele caracterizate prin autoreglare sunt denumite

 Sistemul informaţional al întreprinderii

• Postul de prelucrare reprezintă o poziţia

• Fluxurile informaţionale reprezintă ansambluri

• Reţeaua informaţională constituie ansamblul

 Sistemul informaţional poate fi abstractizat ca model

 Sistemul informaţional realizează legătura dintre

 Îmbunătăţirea calităţii informaţiei

 Sistemul informatic reprezintă o componentă a

Structural acest sistem este format din:

 -sistemul electronic de calcul (hardware şi software);

 Sistemul electronic de calcul este

• -sistemul de echipamente (hardware),

• -sistemul de operare ( software), format

Operaţia de codificare presupune existenţa unui cod.

Pentru construirea modelului matematic al unui cod trebuie să se

 mulţimea entităţilor care urmează să fie codificate (emise de o sursă de

Informaţia codificată poate să fie formată din numere sau texte,

• coduri numerice (entităţi sau cifre),

După funcţia de asociere dintre entităţile de informaţie şi secvanţa de

Dintre codurile numerice ponderate amintim:

 codul binar-zecimal natural (pe 4 biţi),

 Dintre codurile numerice neponderate amintim

 Pentru codurile alfanumerice binare se cunosc

 codurile Baudot (5biţi),

 Utilitatea operaţiei de codificare trebuie să

 sistematizarea şi standardizarea datelor

 simplificarea manipulării datelor;

 reducerea necesarului de memorie în stocarea

 creşterea vitezei de prelucrare;