Sunteți pe pagina 1din 10

HEMOFILIA (BOALA CHRISTMAS)

GENERALITATI

Hemofilia este o boala hematologica genetica care afecteaza cu precadere


barbatii. Aceasta apare cand sunt mosteniti factori ai coagularii anormali,
facandu-i inacapabili sa functioneze normal. Factorii coagularii sunt utili in
oprirea sangerarii in urma unui traumatism si in prevenirea hemoragiei
spontane. Gena hemofiliei poate sa prezinta mai multe erori, care pot
produce diferite anormalitati ale factorilor coagularii.

Exista doua tipuri majore de hemofilie:


- hemofilia A care este cauzata de un deficit de factorul VIII activat al
coagularii. Aproximativ 80% din populatia hemofilica prezinta forma A, iar
majoritatea acestor cazuri sunt severe. Aproximativ 1 la 5000 de baieti este
nascut cu hemofilia A
- hemofilia B (boala Christmas) care este cauzata de o lipsa a factorului IX
al coagularii. Apare mai rar, doar 1 la 30000 de baieti.
Hemofilia este, de obicei, clasificata in functie de severitatea sa. Exista 3
grade de severitate, desi se poate trece din unul in altul.

Severitatea bolii se stabileste in functie de cantitatea de factor al coagularii


produsa si tipul de situatii in care apare mai frecvent sangerarea.
- forma usoara: Cantitatea de factor VIII si IX este de 5% din normal sau
mai mult. Aceasta forma poate sa nu fie diagnosticata decat dupa un
traumatism sau o interventie chirurgicala majora care determina o sangerare
masiva
- forma moderata: Cantitatea de factor VIII sau IX este intre 1-5% fata de
normal. Sangerarea apare in urma unei luxatii sau entorse.
- forma severa: Cantitatea de factor VIII sau IX este mai mica de 1% fata de
normal. Sangerarea apare o data sau de mai multe ori pe saptamana fara nici
un motiv aparent (spontan).
Procentul de factor de coagulare ramane aproximativ la fel pe toata durata
vietii. Totii membrii aceleasi familii cu hemofilie vor avea forme similare.
In cazuri rare, apare o forma de hemofilie, numita hemofilie dobandita, care
nu este mostenita. Daca apare aceasta forma, in organism exista anticorpi
impotriva factorilor coagularii, care fac ca acestia sa nu mai functioneze
normal
Transmiterea defectelor genetice recesive X-linkate la baieti

Transmiterea defectelor genetice recesive X-linkate la fete


Transmiterea defectelor genetice recesive X-linkate

MONITORIZAREA PRENATALA A ANOMALIILOR FETALE

GENERALITATI

Monitorizarea prenatala este efectuata in timpul sarcinii pentru depistarea


eventualelor anomalii de dezvoltare ale fatului (fat/fetus- termen medical ce
desemneaza copilul inainte de nastere). Defectele de dezvoltare apar atunci cand
exista anomalii ale materialului genetic, anomalii morfologice ale diferitelor oragane
sau modificari in biochimia organismului. Un defect de dezvoltare a fatului poate
avea un impact moderat sau poate perturba major caliatatea si viata acestuia.
Anomaliile fetale includ:
- defecte genetice, cum ar fi sindromul Down
- anomaliii congenitale: maladia Tay-Sachs, hemofilia, si fibroza chistica
- anomalii ale cordului sau ale tubului neural (spina bifida).
Parintii pot alege daca vor fi supusi monitorizarii prenatale. Daca hotarasc sa faca
aceasta testare trebuie sa apeleze pentru sfat genetic la un cabinet de diagnostic
prenatal, consilierul genetic fiind obligat sa informeze parintii fara idei preconcepute,
despre riscul de a avea un copil cu o anumita anomalie. Consilierul genetic trebuie,
de asemenea, sa justifice necesitatea realizarii testarii si sa aduca argumente si
materiale informative pentru a sustine si ajuta in luarea deciziei de a face sau nu
testarea prenatala
Amniocenteza - recoltarea si analiza lichidului amniotic

Ecografie

BOLI RARE

BABESIOZA
Babesioza este o boala infectioasa cauzata de un parazit asemanator malariei,
Babesia. Dupa tripanosomiaza, infectia cu Babesia este considerata a fi pe locul 2 ca
frecventa a parazitozelor hematologice la mamifere, insa omul este mult mai rar
afectat. Boala este denumita dupa parazitul care o determina, acesta fiind descoperit
de bacteriologul roman, Victor Babes.
Babesioza este o boala transmisa prin intermediul vectorilor. Acestia sunt de cele mai
multe ori ectoparaziti hematofagi care populeaza organismele mamiferelor, pasarilor
si ocazional ale reptilelor si amfibienilor. Acestia sunt si vectorii bolii Lyme si a unor
menigoencefalite. Din acest motiv, babesioza poate sa apara concomitent cu aceste
boli. In zonele endemice acest parazit se poate transmite chiar si prin transfuzii
sangvine.

Simptomatologie
Boala este prezenta atat in Europa, unde agentul etiologic este Babesia divergens,
cat si in Statele Unite, unde este cauzata in special de Babesia microti si Babesia
duncani. Majoritatea babesiozelor sunt asimptomatice sau paucisimptomatice
(pacientul nu descrie decat febra de intensitate moderata si simptome sugestive
pentru anemie). Cazurile grave au simptome asemanatoare malariei, cu accese
febrile care pot ajunge chiar si la 40 de grade Celsius, frisoane si anemie hemolitica
importanta. Pacientul poate ajunge chiar si in insuficienta multipla de organ. Boala
este severa doar in cazul pacientilor splenectomizati (a caror splina a fost
indepartata chirurgical), celor foarte tineri sau foarte batrani (pacienti aflati la varste
extreme) sau celor imunodeprimati. Babesia este un parazit ce se reproduce in
hematii si determina aparitia anemiei hemolitice. Babesioza apare in special la
pacientii care traiesc sau calatoresc in zone endemice sau care primesc transfuzii cu
sange contaminat. Boala poate fi suspectata daca o persoana cu un astfel de istoric
dezvolta semne si simptome sugestive de anemie.

Investigatii paraclinice si tratament


Diagnosticul de certitudine se pune prin identificarea parazitului in sange - prin
colorarea speciala Giemsa a frotiului de sange periferic. Uneori, pentru a fi vizualizat,
trebuie sa se repete frotiurile, deoarece parazitul infecteaza mai putin de 1% din
hematiile circulante. Daca determinarile microscopice se mentin negative, dar
suspiciunea clinica este ridicata, se pot realiza teste serologice pentru detectarea
anticorpilor antiBabesia (care pot fi de tip Ig G si Ig M).
De cele mai multe ori pacientii nu necesita un tratament specific. Daca acesta este
insa necesar, se administreaza o combinatie de chinina si clindamicina sau
azitromicina.

Hipospadias (Sdr.Ellis van Creveld


SINDROMUL ELLIS- VAN CREVELD

Sindromul Ellis-van Creveld, cunoscut si ca displazia condroectodermala sau


displazia mezoectodermala, reprezinta o boala genetica rara ce se caracterizeaza
prin nanism, membre scurte, polidactilie, anomalii in dezvoltarea unghiilor si in unele
cazuri chiar si malformatii cardiace. Boala se transmite ereditar, autozomal recesiv.
Recent s-a identificat o gena, gena Ellis-van Creveld care inca este studiata pentru a
se cunoaste mai bine aceasta boala. Examenele histologice ale fetilor cu acest
sindrom au demonstrat existenta unei arhitecturi anormale la nivelul cartilajelor
oaselor lungi (condrocitele au dispozitie haotica in zona de crestere diafizo-epifizara).
Sindromul afecteaza in egala masura femeile si barbatii si boala este diagnosticata
inca de la nastere, din cauza modificarilor tipice.

Simptomatologie
Afectarea toracica determina aparitia insuficientei respiratorii, care corelata cu
malformatii cardiace determina moartea a peste 50% din pacienti in primii ani de
viata. Pacientii cu sindrom Ellis-van Creveld au in general afectare pluriviscerala, insa
exista o tetrada clinica destul de caracteristica:
- condrodistrofia: cu nanism disproportionat, cu scurtarea progresiva a oaselor
membrelor (afectarea este insa bilaterala si simetrica)
- polidactilie bilaterala si postaxiala, este mai frecventa la nivelul mainilor, dar in
10% din cazuri apare si la degetele de la picioare
- displazie ectodermala (la peste 93% din cazuri): unghii aplastice, distrofice si
friabile, sau chiar absenta completa a unghiilor, cu anodontie partiala, eruptii dentare
tardive si dinti de dimensiuni foarte mici
- anomalii cardiace: cum ar fi defect de sept ventricular, defect de sept atrial, atriu
comun (in 40% de cazuri).
Alte leziuni includ:
- anomalii ale sistemului nervos central si retard mental
- hipospadias, epispadias, penis hipoplastic, criptorhidism (testicul necoborat),
atrezie vulvara, nefrocalcinoza, agenezie renala, megaureter
Tratament
Tratamentul copiilor cu astfel de afectiuni este foarte complex si implica:
- asistare respiratorie, tratarea infectiilor respiratorii (care, in cazul lor, sunt foarte
frecvente)
- prevenirea cariilor, tratament ortodontic
- protezare stomatologica.
Tratamentul chirurgical se adreseaza malformatiilor ortopedice, cardiace, toracice (se
poate incerca realizarea expansiunii cutiei toracice), urologice (pentru corectarea
hipospadiasului, criptorhidismului).

Prognostic
Prognosticul pacientilor este nefavorabil: aproximativ 50% din ei mor in primii ani de
viata datorita problemelor cardiorespiratorii. Inaltimea adulta a celor care
supravietuiesc este de aproximativ 1-1,20 metri. Pacientii au frecvent probleme
stomatologice si isi utilizeaza cu dificultate mainile

Polidactilie (Sdr.Ellis van Creveld)

Polidactilie (Sdr.Ellis van Creveld)


SINDROMUL RAPP- HODGKIN

Sindromul Rapp-Hodgkin este o afectiune genetica foarte rara, cunoscuta in


literatura si ca displazia ectodermala anhidrotica. Devine evidenta din punct de
vedere clinic in primii ani de viata, desi este congenitala (prezenta inca de la
nastere). Afectiunea apartine unui grup foarte larg de displazii ectodermice. Aceste
afecteaza in special pielea, dintii, parul si/sau unghiile, dar si alte structuri
ectodermice, cum ar fi parti ale viscerocraniului (craniul facial), degetele si glandele
sudoripare.

Sindromul Rapp-Hodgkin se caracterizeaza prin:


- hipohidroza (transpiratii foarte reduse)
- palatoschizis (inchiderea incompleta a valului palatin) si cheiloschizis (existenta
unei despicaturi la nivelul buzei superioare)
- lipsa partiala sau completa a dintilor (hipodontia, anodontie partiala), dimensiuni
anormal de mici ale dintilor (microdontie)
- copiii cu acest sindrom au, de asemnea, foarte putin par pe scalp, friabil si care
dispare foarte repede (instalandu-se alopecia)
- unghiile sunt displazice, cresc anormal si foarte greu. Pot avea santuri la suprafata,
iar cuticulele au tendinta la infectare
- tegumentele sunt foarte deschise la culoare, iar cicatricile sunt hipopigmentate. In
unele cazuri, insa, pacientii pot avea zone hiperpigmentare maronii.
- pielea prezinta o predispozitie la infectii, iar la nivelul palmelor si plantelor este
excesiv de groasa si aspra.

Pacientii pot avea si alte semne: boselura oaselor frontale, barbie marita, nas mic si
piramida nazala foarte ingusta. In unele cazuri apare cataracta, tulburari ale acuitatii
vizuale, uscaciunea mucoaselor conjunctivale. Boala este transmisa autozomal
dominant si este asociata cu mutatii pe gena TP63
ANODONTIA VERA
Anodontia este o boala genetica ce se caracterizeaza prin absenta tuturor dintilor.
In forma pura si fara anomalii asociate, boala este foarte rar intalnita. Mai frecvent
apar hipodontie si oligodontie.

Hipodontia este o boala de natura genetica ce implica absenta unui numar variat de
dinti (intre 1 si 6).

Oligodontia are si ea transmitere genetica, insa presupune absenta a peste 6 dinti.

Toate aceste boli pot afecta dantura provizorie sau pe cea permanenta, insa sunt
diagnosticate dupa aparitia danturii permanente. Aceste fenomene sunt asociate de
cele mai multe ori cu displazii ectodermice, in special anodontia, care nu apare
izolata decat foarte rar. Displaziile ectodermale sunt descrise ca boli genetice
(ereditare) in care exista anomalii in minim 2 structuri ectodermale, cum ar fi dintii,
unghiile, glandele sudoripare, degetele sau formatiunile craniului facial.

Tratamentul pacientilor cu anodontie este reprezentat de protezarea stomatologica


permanenta. In cazurile complexe trebuie tratate si complicatiile, dar si restul
malformatiilor. Pacientii au o predispozitie foarte periculoasa spre dezvoltarea
infectiilor pulmonare si tegumentare

SINDROMUL DELLEMAN

Sindromul Delleman sau sindromul oculocerebelocutanat este o afectiune


congenitala al carei diagnostic poate fi pus inca de la nastere.
Copiii cu acest sindrom sunt plurimalformati, prezentand in principal anomalii
cerebrale, hipoplazie dermica focala si chisturi orbitale. Triada aceasta este
caracteristica sindromului; unii pacientii pot prezenta si defecte de craniu, de cutie
toracica, anomalii urogenitale si diverse fisuri craniofaciale.

Manifestarile oculare sunt reprezentate de aparitia unor pungi cu continut lichidian


sau semisolid in orbite, care determina malpozitii de globi oculari si de structuri
asociate. Ochiul de partea afectata este mult mai mic decat in mod normal
(microftalmie).

Malformatiile cerebrale sunt reprezentate de anomalii ale sistemului ventricular


din regiunea mediana a craniului, absenta unei structuri nervoase cu rol de legatura
intre cele 2 emisfere (agenezie de corp calos), chisturi cerebrale (mai frecvent apar
ca malformatii arahnoidiene sau sunt localizate in fosa posterioara a craniului),
hidrocefalie, meningoencefalocel. Pacientii pot avea diverse grade de retard mintal si
pot face convulsii (acestea sunt expresia clinica a activitatii electrice necontrolate).

Modificarile tegumentare sunt in principal caracterizate prin existenta unor zone


unde tegumentul este absent sau slab dezvoltat (aplazie sau hipoplazie dermica
focala), alternand cu regiuni unde apar falduri tegumentare maronii sau rosii
(hiperpigmentare) in special in jurul pleoapelor (mai ales pe marginile laterale), pe
obraji sau periauricular. Afectiunea nu pare sa se transmita ereditar, ci apare mai
degraba in urma unor mutatii spontane, in absenta unor agenti etiologici bine
determinati
SINDROMUL FAHR
Sindromul Fahr reprezinta o boala neurodegenerativa destul de rara in populatie ce
se caracterizeaza prin prezenta unor depozite de calciu (zone de calcifiere) in diverse
regiuni cerebrale, de exemplu in ganglionii bazali, ce determina afectarea celulelor
din aceasta zona si in final moartea lor. Datorita faptului ca nu exista o cauza
identificata pentru aparitia acestei boli, specialistii au numit-o si « calcificare
idiopatica a ganglionilor bazali ». Zonele afectate, in principal ganglionii bazali si
cortexul cerebral, sunt implicate in controlul miscarii.

Simptomele includ afectarea functiei motorii, convulsii, cefalee, dementa


(deteriorarea abilitatilor cognitive si intelectuale), dizartrie (incapacitatea de a
articula cuvintele), spastictatea membrelor (rigiditate), paralizie spastica (abolirea
miscarilor), afectarea miscarilor globilor oculari, atetoza (tremor involuntar,
continuu, dar lent) sau miscari coreice (neregulate, rapide). Unii pacienti pot sa
dezvolte atrofie optica, prin deteriorarea progresiva a fibrelor nervoase ce transmit
impulsuri de la retina la creier, care in timp poate duce la afectare vizuala importanta
(mergand chiar pana la cecitate). Desi sindromul Fahr se caracterizeaza in general
prin afectare motorie, aproximativ 40% din pacienti au si alte simptome, in principal
psihiatrice. Sindromul Fahr include si simptome caracteristice bolii Parkinson, cum ar
fi rigiditate musculara, tremor, facies inexpresiv, insa acestea apar tardiv in cursul
evolutiei bolii.
Boala apare cel mai frecvent in jurul varstei de 40-50 de ani, insa sunt intalnite si
cazuri cu debut in adolescenta.

Tratamentul bolii nu este curativ ci doar simptomatic si trebuie realizat in functie de


particularitatile fiecarui pacient. Unele studii incurajeaza tratarea pacientilor cu
simptome psihiatrice importante cu haloperidol si carbonat de litiu.

Conform studiilor, sindromul Fahr este o afectiune cu agregare familiala. Se


transmite autozomal recesiv sau autozomal dominant. Sunt si situatii insa in care
apare ca urmare a mutatiilor spontane. O noua teorie sustine faptul ca sindromul
Fahr este rezultatul unor infectii intrauterine al caror agent etiologic nu a fost
deocamdata identificat, ce afecteaza intr-o maniera grava fatul.

Prognosticul pacientilor este rezervat si greu de prezis. Nu exista corelatie exacta


intre severitatea manifestarilor clinice si intensitatea si viteza de aparitie a
calcificarilor intracerebrale. Totusi, deteriorarea neurologica progresiva determina in
final aparitia unor dizabilitati foarte importante si in final moartea pacientului.