Sunteți pe pagina 1din 4

Televizorul, computerul sau cartea în timpul

liber? Înv. Brăgărea Mariana, Şc. cu cls. I


-VIII, Nr. 3, „Nanu Muscel”, Câmpulung,
Argeş
Există, oare, o legătură între vizionarea TV, statul în faţa computerului şi declinul abilităţii de a
citi? Un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 şi 10 ani, a indicat faptul că, toţi au
declarat că preferă să se uite la televizor, sau să folosească computerul în scop recreativ decât să
citească. Aceasta este, de fapt, situaţia generală la nivelul tuturor societăţilor occidentale, unde s-
a generalizat ritualul zilnic al vizionării TV sau al activităţii în faţa monitorului computerului.
Chiar şi în România este uşor de constatat că nici copiii şi nici tinerii crescuţi cu TV şi calculator
nu mai citesc cărţi. Urmărirea emisiunilor TV şi navigarea pe internet sunt mai provocatoare,
mai relaxante, nu pretind niciun efort, spun copiii, şi de aceea le preferă.

Cercetările şi anchetele asupra comportamentelor de consum de programe audio- vizuale ale


elevilor, realizate prin contract cu CNA de către CURS SA (coordonator principal prof. dr.
Dorel Abraham), în cooperare cu Centrul de Studii Media si Noi Tehnologii de Comunicare,
Universitatea Bucuresti în 2005, precum şi un număr impresionant de studii efectuate în ultimii
patruzeci de ani în mai multe ţări, converg spre concluzia că televiziunea reuşeşte să impună în
scurgerea istorică a generaţiilor şi a tipologiilor culturale ale identităţii umane o nouă generaţie
-cea a cărei formare este mediată în principal de televiziune (de semnele televiziunii şi mai puţin
de semnele culturii scrise, a cărţii îndeosebi). Datele anchetelor relevă acest fenomen istoric
inedit: copiii şi adolescenţii de astăzi au devenit şi în România prima generaţie care, fizic şi
simbolic, creşte cu televizorul. Acesta s-a instalat de mai mult timp ca membru central al familiei
ca furnizor de modele culturale şi stiluri de viaţă mai puternic decât şcoala, familia şi cultura
cărtii. Televiziunea preia – ca rol principal acela de mediator cultural – şi exercită succesiv sau
simultan rolul de tetină şi mamă, de doică, de părinte şi de învăţător sau profesor, de pedagog
naţional.

Televiziunea, devenită atotputernică în zilele noastre, a ajuns a fi un incubator şi o pepinieră în


care cresc la scară planetară exemplarele unei noi linii în evoluţia speciei umane - video-copiii,
cum îi numeşte Sartori; un produs deviat de la modelul uman definit prin cultura scrisă şi vorbită
şi transformat prin televiziune în homo videns. Multi gânditori acuză raritatea canalelor TV (în
afara celor de desene animate) destinate în mod special copiilor de vârstă şcolară, adolescenţilor
şi tinerilor, ceea ce are ca efect ca, in medie, 80% dintre emisiunile vizionate de copii sunt
adresate, de fapt, adulţilor.
Majoritatea copiilor percep televiziunea ca pe un reper după care îşi orientează viaţa si chiar
modul de a gândi lumea. Aproape două treimi dintre elevi apreciază că televiziunea este
importantă sau foarte importantă pentru viaţa lor. Cercetările mai arată, de asemenea, că, în cazul
în care o primesc de la televizor, copiii procesează informaţia în mod diferit decât atunci când o
lecturează: cei care au văzut povestea la televizor au descris efectele vizuale şi acţiunea
personajelor,în timp ce grupul care a lecturat textul a descris mai mult dialogul povestirii şi a dat
în mod semnificativ mai multe informaţii despre conţinutul textului şi despre personaje.
Obişnuiţi cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie (să aducă cu sine) şi
imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul să fie comod, relaxant şi
pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea. Dacă
aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc,
încep să se gândească la altceva sau pur şi simplu citesc alunecând peste litere şi cuvinte, fără să
priceapă sensul.

De altfel, obişnuinţa de a citi a fost substituită cu vizionarea TV sau cu navigarea pe internet şi


pentru cei mai mulţi dintre adulţi. Diferenţa dintre copii şi adulţi este, însă, semnificativă. Cu
toate că mulţi dintre adulţ se uită astăzi la televizor sau stau în faţa calculatorului mai mult decât
citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran sau în faţa monitorului , au avantajul că,
atunci când citesc o carte, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii
generaţiei TV/Internet ,parcurgând aceeaşi carte. Deci nu este vorba de o lipsă de maturizare
ideatică, ci de incapacitatea de a înţelege sau a lega sensul cuvintelor în frază.

Cercetători din Olanda (Universitatea Leyden) au identificat principalele mecanisme prin care
televiziunea subminează lectura:

• televiziunea anulează satisfacţia pe care o produce lectura înlocuind-o cu plăcerea facilă


a micului ecran şi inhibă dezvoltarea abilităţilor necesare citirii;

• vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l face pe copil
să găsească cititul ca fiind prea dificil;

• dependenţa de televizor/calculator micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l


petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care trebuie să le rezolve şi, ca atare,
îngreunează sau descurajează desfăşurarea unei activităţi precum cititul, activitate ce
necesită răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor;
Prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia că structura corticală a celor
care au crescut cu televizorul ca baby-sitter va defavoriza în mod decisiv capacitatea de a citi.
Aşadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu se datorează atât indispoziţiei pecare ei ar
arăta-o faţă de această activitate care cere un efort mai mare decât o vizionare TV, cât mai cu
seamă unei nedezvoltări normale a cortexului, fenomen care îngreunează înţelegerea şiînsuşirea
semnificaţiei lucrurilor citite. Pentru copiii societăţii tehnologiei moderne, cartea se pare că este
un lucru plicticos, fiindcă nu o mai poate citi, urmări şi înţelege.

Prin urmare, calculatorul, ca şi televizorul, indiferent de utilizarea sa,constituie un important


factor de stres pentru creierul uman. În cazul computerului, însă, analiza trebuie particularizată în
funcţie de modul în care este utilizat. De exemplu, nu acelaşi lucru este să citeşti un text pe ecran
cu a uita de sine, lăsându-te absorbit în spaţiul virtual al jocurilor video. Impactul negativ are o
intensitate mult mai mică atunci când calculatorul este folosit ca instrument pentru informare şi
cercetare sau pentru învăţare. De altfel, folosirea Internetului ca resursă pentru educaţie se
bucură de un sprijin aproape universal din partea elevilor,studenţilor, părinţilor, profesorilor,
instituţiilor.

Concluzionând, se poate afirma că, proporţional cu timpul acordat vizionării TV şi jocurilor pe


calculator , scade capacitatea copiilor de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile
parcurse prin citire , de a gândi, de a face conexiuni iar rezultatele şcolare şi performanţele lor
intelectuale sunt din în ce mai slabe.

Adulţii, părinţi şi profesori, principalii factori de îndrumare, consiliere şi educare ai copiilor, au


sarcina de a organiza şi supraveghea timpul liber al acestora. Astfel, familia şi şcoala trebuie
să selecteze activităţile recreativ-distractive sănătoase şi utile pentru copii şi să-i orienteze spre
ele, pentru a le asigura o dezvoltare plenară şi armonioasă.

profesor înv. primar Brăgărea Mariana


Şcoala cu cls.I -VIII, Nr. 3, „Nanu Muscel”, Câmpulung, Argeş

BIBLIOGRAFIE:
1. Ausubel, D., Robinson, F.-Învăţarea în şcoală, Bucureşti, E.D.P., 1989;

2. Gheorghe V., Criveanu N., Drăgulinescu A., Efectele micului ecran asupra minţii
copilului, Bucureşti, Editura Prodromos, 2007;

3. Kean Jhon, Mass-media şi modernitatea, Iaşi, Editura Polirom , 2000.

S-ar putea să vă placă și