Nicholas Riasanovsky, O istorie a Rusiei, p.

312 - 352

Domnia lui Alexandru I (1801-1825)

Odata cu asasinarea lui Pavel la tronul Rusiei a veniut fiul acestuia, Alexandru I. Insa
Alexandru I era foarte diferit de tatal sau, avand parte de o educatie mult mai liberala,
fiind numit « Hamlet incoronat » sau « inger ». Unii cercetatori considera ca Alexandru I
l-a intrecut pe Napoleon, tarul rus fiind un diplomat maret. Caracterul sau a fost influentat
de bunica sa, Ecaterina cea Mare, care i-a oferit o educatie in spirit iluminist. Domnia lui
Alexandru I a fost marcata de personalitatea tulburatoare a acestuia, tarul devenind din ce
in ce mai suspicios, mai iritabil. Exista anumite suspiciuni in legatura cu moartea lui
Alexandru I. Acesta moare la 45 de ani, unii cercetatori considerand ca si-a inscenat
moartea pentru a pleca in Siberia sau ca s-a sinucis.
Domnia lui Alexandru I s-a caracterizat prin liberalism si reforma, tarul aducand in viata
politica ruseasca idei umaniste, la baza carora se afla demnitatea si libertatea umana.
Astfel o serie de reforme au fost facute in prima perioada de domnie a lui Alexandru I:
cenzura a fost limitata, abrogarea restrictiilor de a calatori in strainatate, interzicerea
torturii. Aceste schimbari au fost benefice, insa principala problema era serbia, autocratia
si sistemul corupt. Perioadele liberale din timpul lui Alexandru I se impart in doua etape:
1801 – 1805, 1807 – 1812, ambele fiind urmate de razboaie cu Franta.
Perioada din 1801 – 1805 a fost cea mai indrazneata, tarul dorind sa schimbe radical
Rusia. Tarul dorea sa desfiinteze serbia si autocratia, insa societatea ruseasca din acea
vreme nu era pregatita pentru reforme atata de radicale. Desi proiectul de reforma nu a
fost pus in aplicare s-au luat unele masuri importante: reinfiintarea Senatului, desfiintat
de catre Pavel; reforme sociale prin “legea privind agricultorii liberi” – eliberarea
voluntara a serbilor de catre stapanii lor, asigurandu-le pamant celor eliberati; s-a pus
accentul pe educatie: infiintarea de universitati, scoli secundare. De-a lungul domniei
Alexandru I a beneficiat si de colaboratori. Unul dintre acestia a fost Mihail Speranski,
care a activat in ce-a de-a doua perioada de reforme, 1807 – 1812, care a corespuns
aliantei cu Franta. Ideile lui Speranski au fost liberale, acesta dorind sa creeze din Rusia o
monarhie puternica, in care era eradicata coruptia. Alexandru I i-a cerut acestuia sa
realizeze un proiect constitutional, insa tarul nu a reusit sa implementeze proiectul lui
Speranski. Desi nici in ce-a de-a doua perioada nu s-au produs schimbari majore, totusi in
1810, la sfatul lui Speranski, Alexandru I a creat Consiliul de Stat, dupa modelul francez,
insa nu limita cu nimic principiul autocratiei. Un alt colaborator a fost Novosiltiv, care
dorea crearea unei Rusii federale. Desi planul lui Novosiltiv a fost acceptat de tar,
datorita mortii acestuia , planul nu a mai putut fi dus la indeplinire.
In prima parte a domniei lui Alexandru I (1801 – 1812) politica externa s-a aflat pe
primul loc. Desi la inceputul domniei Alexandru I a adoptat o atitudine pasnica, preferand
sa ramana neutru in problemele celorlalte mari puteri, Rusia nu a putut sa isi pastreze
pentru mult timp neutralitatea, mai ales ca tarul il considera pe Napoleon un adevarat
pericol. Rusia a semnat aliante cu Austria, Suedia, Marea Britanie,impotriva Frantei. Insa
in confruntare Franta a iesit invingatoare, Rusia fiind nevoita sa accepte conditiile
Frantei: acceptarea unei noi harti trasate de catre Napoleon si sprijinirea Frantei impotriva
Angliei.
Rusia devine astfel singura putere care reuseste sa contrabalanseze puterea Frantei.
Treptat, Rusia incepe sa-si extinda dominatia si dincolo de Muntii Caucaz, anexand
Georgia. De asemenea in urma razboaielor ruso-turce, Rusia anexeaza Basarabia, coasta
estica a Marii Negre si Finlanda. Racirea relatiilor cu Franta a dus la izbucnirea
razboiului ruso – francez in 1812. Acest eveniment a devenit subiectul multor lucrari
istorice, cat si poetice, datorita fortei cu care rusii au reusit sa combata armata franceza,
cea mai puternica la acea vreme.
Politica externa in ce-a de-a doua perioada de domnie (1812 – 1825) a coincis cu
infrangerea lui Napoleon in 1814 si cu reconfigurarea noii ordini europene. Congresul de
la Viena(1815) avea ca scop trasarea liniilor ordinii europene, iar Alexandru I a
reprezentat personal Rusia, avand un rol esential in cadrul Congresului. Desi Alexandru I
dorea crearea unui mare regat al Poloniei sub protectorat tarist, celelalte puteri europene
nu au fost de acord cu prevederea lui Alexandru I. Rusia a obtinut in cele din urma doar o
parte din regatul polonez, Alexandru I devenind pe langa imparat rus si mare duce
finlandez si rege constitutional polonez. Alexandru I a venit cu initiativa formarii Sfintei
Aliante, care sa reuneasca marile puteri si sa mentina pacea europeana. Desi Sfanta
Alianta nu a avut merite deosebite, ea a fost un prim pas in punerea bazelor dreptului
international. Alexandru I chiar dorind realizarea unei armate internationale permanente,
idee respinsa de Marea Britanie si Austria.
In timp ce politica externa a Rusiei era infloritoare, Alexandru I fiind considerat
“imparatul Europei”, in politica interna lucrurile stateau diferit. Alexandru I nu a reusit sa
rezolve problema serbiei, ramanand la fel de asupritoare, au avut loc numeroase revolte
ale militarilor datorita proiectului imparatului de a crea “colonii militare”, in cadrul
carora traiau familiile de militari, fiind supuse la un despotism minutios.
Nemultumirea fata de politica dusa de Alexandru I a fus la aparitia primului grup
revolutionar rus, care s-a afirmat in decembrie 1825 in timpul investiturii lui Nicolae I,
succesorul lui Alexandru I. Moartea subita a lui Alexandru I a dus la o criza dinastica.
Alexandru I trebuia sa fie urmat de catre Constantin, insa a renuntat la drepturile sale la
tron, Nicolae I devenind imparat al Rusiei.

Domnia lui Nicolae I (1825 -1855)

Nicolae I se deosebea de fratele sau Alexandru I. Acesta spre deosebire de Alexandru I

era hotarat, pasionat de tot ce tinea de armament si armata. Pasiunea sa pentru armata a
dus la transformarea Rusiei intr-o fortareata de nepatruns. Simbolul domniei lui Nicolae I
a fost politia politica, care asigura pacea in stat, fiind principalul mijloc de control al
supusilor. Politia politica avea dreptul sa intervina in toate aspectele vietii, controland
minutios tot ce aparea pe piata in materie de carti, articole. Intreaga domnie a lui
Alexandru a fost caracterizata de dorinta imparatului de a apara tara, insusi Nicolae I
implicandu-se personal in acest aspect, dorind sa fie un adevarat parinte pentru poporul
sau. Desi Nicolae I nu era de acord cu serbia, acesta nu a reusit sa rezolve problema, in
principal datorita temerilor lui de a initia reforme.
In ultima parte a domniei Nicolae I a luat masui drastice in ceea ce priveste libertatile
indivizilor, fiind inspaimantat de valul revolutionar ce s-a abatut asupra Europei in 1848.
Au fost schimbate programele scolare, universitatile au fost la un punct de a fi desfiintate,
rusii nu mai aveau voie sa calatoreasca in strainatate. Toate acestea pentru a impiedica
patrunderea valului revolutionar in Rusia.
Pe plan extern Nicolae I era hotarat sa mentina si sa apere ordinea europeana, fiind numit
“jandarmul Europei”. Prima criza internationala caruia a trebuit sa-i faca fata a fost
razboiul de independenta a Greciei din 1821, care a dus la un razboi intre Rusia si Poarta.
Rusia iese invingatoare din razboi, Poarta cedandu-i gurile Dunarii, un teritoriu din
Caucaz, garanta independenta Greciei si libera navigatie in stramtorile Bosfor si
Dardanele. Insa Nicolae I nu avea nici o intentie in a distruge Poarta, deoarece dorea
mentinerea echilibrului de putere din 1815. Infrangerea revolutiei poloneze din 1815 de
catre rusi a dus la schimbarea statutului Poloniei, aceasta devenind “parte indivizibila” a
Imperiului Rus, incepand un proces de rusificare a Poloniei. Revolutiile din 1830 au
apropiat Austria, Prusia si Austria, care au semnat Acordurile din 1833 in care se stipula
pastrarea ordinii conservatoare in Europa. De acelasi tratament au avut parte si revolutiile
din 1848, Rusia intervenind impotriva revolutiilor din Moldova, Valahia si Ungaria. Insa
esecul revolutiilor nu a dus la disparitia ideilor nationaliste si liberale, acestea luand
amploare din ce in ce mai mult in statele europene.
Rusia a avut de suferit pe plan international dupa razboiul Crimeii(1853 – 1856), atunci
cand s-a vazut ca Rusia, fata de celelalte puteri europene, era mult mai slab dezvoltata din
cauza impotrivirii lui Nicolae I de a infaptui unele reforme la nivelul societatii rusesti.
Rusia a fost infranta in urma razboiului de catre Poarta si aliatii acesteia, Marea Britanie,
Sardinia si Franta. Razboiul a fost precedat de Congresul de la Paris, prin care Rusia ceda
Portii gurile Dunarii, accepta neutralitatea Marii Negre si renunta la pretentiile sale cu
privire la ortodocsii din Imperiul Otoman. Istoricii sustin ca Nicoale I nu a trasat o noua
directie tarii sale, el fiind adeptul vechiului sistem.