Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA “BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI


SECŢIA PSIHOLOGIE

ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ

PSIHOLOGIE SOCIALĂ
CURS
- SEMESTRUL I -

Lector univ. dr. Petre Curşeu


Asist. univ drd. Smaranda Boroş
I. Informaţii generale

1.1. Date de identificare a cursului

Date de contact ale titularului de curs: Date de identificare curs şi contact tutori:
Nume: Petru Lucian Curşeu Numele cursului - Psihologia Socială
Birou: sediul Fac. de Psihologie şi Ştiinţele Codul cursului - PSY2103
Educaţiei, str. Republicii 37 Anul, Semestrul – anul 2, sem. 1 si sem. 2
Telefon: 0264-590967 Tipul cursului - Obligatoriu
Fax: 0264-590967 Pagina web a cursului- http://www.psychology.ro
E-mail: SocialaTutor@psychology.ro Tutori – Oana Iederan, Simona Ştefan, Ioana Nistor
Consultaţii: Miercuri, 10-12 socialatutor@psychology.ro

1.2. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite


Înscrierea la acest curs este condiţionată de parcurgerea şi promovarea următoarelor
discipline Psihologie generală I şi respectiv Psihologie generală II. De asemenea cunoştinţele
dobândite prin aprofundarea disciplinelor Psihologia experimentală, Psihologie cognitivă şi
Sociologie sporesc considerabil accesibilitatea temelor propuse. Aceste prerechizite vor fi foarte
utile în rezolvarea temelor de evaluare ce încheie fiecare modul, a proiectului semestrial precum
şi în promovarea examenului de evaluare finală.

1.2. Descrierea cursului


Cursul de Psihologie socială face parte din pachetul de discipline fundamentale ale
specializării psihologie, nivel licenţă, din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a
Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Disciplina continuă familiarizarea studenţilor cu
problematica psihologiei umane situându-se într-o prelungire firească a cursului de Psihologie
generală şi într-o relaţie strânsă cu cursurile de Psihologie cognitivă, respectiv cu cel de
Sociologie.
Focusul capitolelor reunite în cursul de psihologie socială este asupra naturii sociale a
fiinţei umane. Importanţa acestei abordări rezidă în simplul fapt al comunalităţii contactului
social. Cotidianul în care trăim ne obligă la multiple interacţiuni cu alţi actori sociali fie pentru a
ne atinge obiectivele, fie pentru a căuta acea „companie socială” de care avem nevoie.
Interacţiunea cu alte persoane reprezintă un punct central al existenţei noastre ca şi „fiinţe
sociale” şi un prilej continuu de reflecţie: in momente şi contexte diferite această interacţiune este
deopotriva sursa unor momente de satisfacţie (lauda, ajutorul, recunoaşterea socială, statutul
social etc.) precum şi a unor momente de insatisfacţie (respingerea, critica, izolarea socială etc.).
Scopul psihologiei sociale este de a aborda aceste fenomene într-o manieră sistematică,
prin apelul la metode ştiinţifice, astfel încât să putem obţine informaţii cât mai precise despre cele
mai complexe aspecte ale comportamentelor de natură socială.
Prin lectura capitolelor din cadrul acestui curs, vă veţi familiariza cu conceptele şi
modelele teoretice de bază care explică comportamentul uman în context social, altfel spus, veţi
dobândi o grilă riguroasă şi fundamentată de analiză a principalelor fenomene de natură socială.

1.4. Organizarea temelor în cadrul cursului


Cursul este structurat pe zece module de învăţare, dintre care primele cinci sunt parcurse
în cadrul primului semestru al anului II de studiu, iar următoarele cinci module sunt parcurse în
cadrul celui de-al doilea semestru din cadrul aceluiaşi an. Modul în care a fost concepută
organizarea acestor module de învăţare corespunzând celor mai cunoscute teorii ale
comportamentului şi cogniţiei sociale este unul de tip progresiv, astfel încât conceptele dobândite
în cadrul primelor sesiuni să stea la baza celor dobândite ulterior. Alegerea acestor modele
teoretice e justificată de validitatea de care au dat dovadă în domeniul ştiinţific.
Pentru o înţelegere aprofundată a informaţiilor pe care le regăsiţi în cadrul fiecărui modul,
vă recomandăm parcurgerea deopotrivă a principalelor repere bibliografice sugerate. În situaţia în
care nu veţi reuşi să accesaţi anumite materialele bibliografice, sunteti invitaţi să contactaţi tutorii
disciplinei.

1.5. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs


Parcurgerea modulelor de curs menţionate anterior va presupune atât muncă individuală
cât şi întâlniri faţă în faţă (de tipul consultaţiilor), pe parcursul ambelor semestre de studiu din
cadrul anului II.
Prezenţa la consultaţii este facultativă. Aceste întâlniri reprezintă însă un sprijin direct
acordat dumneavoastră din partea titularului si a tutorilor. Scopul acestor consultaţii este pe de o
parte de a fixa informaţiile de bază pe care le puteţi accesa în cadrul suportului de curs, iar pe de
altă parte consultaţiile au rolul de a suplimenta aceste informaţii cu explicaţii alternative, aplicaţii
practice, puncte de dezbatere precum şi de a oferi răspunsuri directe la întrebările pe care le veţi
adresa.
Activitatea individuală o veţi gestiona independent. Finalitatea acesteia constă în
parcurgerea tuturor materialelor bibliografice obligatorii şi rezolvarea proiectului de semestru.
Modalitatea de notare şi ponderea activităţilor obligatorii în nota finală vă sunt precizate în
secţiunea politica de evaluare şi notare.
Pe scurt, având în vedere particularităţile învăţământului la distanţă dar şi reglementările
interne ale CFCID al UBB parcurgerea şi promovarea acestei discipline presupune antrenarea
studenţilor în următoarele tipuri de activităţi:
a. consultaţii – pe parcursul semestrului vor fi organizate două întâlniri de consultaţii faţă în
faţă; prezenţa la aceste întâlniri este facultativă;
b. realizarea unui proiect de semestru cu o temă dată, anunţată cu cel puţin 30 de zile
înaintea datei de depunere a acesteia.

1.6. Materiale bibliografice obligatorii


În suportul de curs, la finalul acestuia, sunt precizate atât referinţele biblografice
obligatorii, cât şi cele facultative. Scopul acestor repere bibliografice este acela de a vă oferi
posibilitatea aprofundării subiectelor discutate, de a adânci nivelului de înţelegere al acestora,
precum şi de a face legătura cu subiecte conexe ce pot fi abordate prin studiu individual.
Volumul „Grupurile în organizaţii” (2007), este referinţa obligatorie de bază pentru cursul
de „Psihologia socială”. Volumul realizează o incursiune în domeniul grupurilor organizaţionale
pornind de la teoriile ştiinţifice care au abordat aceasta problematică şi de la cele mai importante
metode de cercetare a dinamicii de grup.
Acstui volum i se adauga o serie de referinţe bibliografice obligatorii care vizează
subiectele abordate în cadrul semestrului II şi care sunt specificate la finalul suportului de curs de
pe semestrul aferent. Lucrările menţionate la bibliografia obligatorie pot fi accesate fie la
Biblioteca Facultăţii de Psihologie din cadrul Bibliotecii Centrale „Lucian Blaga” fie în bazele de
date electronice disponibile în cadrul Institutului de Psihologie.

1.7. Materiale şi instrumente necesare pentru curs


Pentru a putea parcurge modulele de învăţare şi a soluţiona sarcinile semestriale, sunt
necesare următoarele resurse:
- calculator conectat la internet (pentru a putea accesa bazele de date şi resursele electronice
suplimentare dar şi pentru a putea participa la secvenţele de formare interactivă on line)
- imprimantă (pentru tipărirea materialelor suport, a temelor redactate, a studiilor de caz)
- acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”)
- acces la echipamente de fotocopiere

1.8. Calendar al cursului


Atât în cadrul semestrului I, cât şi pe parcursul semestrului II vor fi programate 2 întâlniri
faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii. Aşa cum am menţionat anterior, scopul acestora este de
a sprijini studentul în procesul de învăţare al acestei discipline, oferind explicaţii suplimentare,
punând în discuţie aplicaţii practice, precum şi soluţionând nelamuririle de conţinut sau cele
privind sarcinile semestriale. Tutorii acestei discipline vor oferi sprijin punctual studenţilor care
vor solicita ghidaj fundamentat în realizarea sarcinilor semestriale
Pentru a valorifica la maxim aceste întâlniri, se recomandă ca pentru prima consultaţie din
cadrul fiecărui semestru să fie parcurse primele 3 module, din materialul de studiu aferent
semestrului I, respectiv II; iar pentru cea de a doua întâlnire din cadrul celor două semestre se
recomandă lectura atentă a ultimelor două module

1.9. Politica de evaluare şi notare


Evaluarea finală se va realiza pe baza unui examen scris desfăşurat în sesiunea de la finele
fiecărui semestru. Nota finală se compune din: a. punctajul obtinut la acest examen în proporţie
de 70% (7 puncte); b. evaluarea proiectului de semestru 30% (3 puncte). Pentru a promova
examenul la disciplina Psihologia Socială este necesară realizarea a cel puţin jumătate din punctaj
pentru fiecare din cele două componente ale notei finale.
Informaţiile necesare pentru realizarea sarcinii semestriale, atât pentru semestrul I, cât şi
pentru semestrul II, vor fi transmise studenţilor la o dată ulterioară care să permită realizarea
acestora. Pentru ca lucrările realizate să fie luate în considerare este necesară predarea lor la data
stabilită şi în modalitatea comunicată din timp (electronic sau scriptic) de către titularul acestei
discipline. Pentru a obţine punctajul maxim este necesară soluţionarea tuturor cerinţelor
menţionate în enunţul sarcinii.
Studentul poate solicita feedback privind punctajul obţinut prin contactarea titularului sau
a tutorilor prin email.

1.10. Elemente de deontologie academica


Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
- Orice material elaborat de catre studenţi pe parcursul activităţilor va face dovada originalităţii.
Studenţii ale căror lucrări se dovedesc a fi plagiate nu vor fi acceptate spre notare..
- Orice tentativă de fraudă va fi sancţionată prin acordrea notei minime sau, în anumite condiţii,
prin exmatriculare.
- Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia studentilor prin afişaj electronic.
- Contestaţiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor iar solutionarea lor nu
va depăşi 48 de ore de la momentul depunerii.

1.11. Studenţi cu dizabilităţi:


Titularul cursului şi echipa de tutori îşi exprima disponibilitatea, în limita constrângerilor
tehnice şi de timp, de a adapta conţinutul şi metodele de transmitere a informaţiilor precum şi
modalităţile de evaluare (examen oral, examen on-line etc) în funcţie de tipul dizabilităţii
cursantului. Altfel spus, avem în vedere, ca o prioritate, facilitarea accesului egal al tuturor
cursanţilor la activităţile didactice si de evaluare.
1.12. Strategii de studiu recomandate:
Date fiind caracteristicile învăţământului la distanţă, se recomandă studenţilor o
planificare foarte riguroasa a secvenţelor de studiu individual, coroborată cu secvenţe de dialog,
mediate de reţeaua net, cu tutorii si respectiv titularul de disciplina. Lectura fiecărui modul,
abordarea temelor de reflecţie propuse în cadrul fiecărui modul, precum şi soluţionarea temelor
de evaluare propuse vor asigura un nivel înalt de înţelegere a conţinutului tematic şi totodată
sporesc şansele promovării cu succes a acestei discipline.
MODULUL 1
TEMATICA ŞI ISTORICUL PSIHOLOGIEI SOCIALE

Scopul modulului: prezentarea modului în care a apărut şi a evoluat domeniul psihologiei


sociale.
Obiectivele modulului:
La finalul acestui modul, studenţii trebuie:
 Să descrie modul în care a apărut psihologia socială ca ştiinţă
 Să numească şi să caracterizeze principalele etape ale evoluţiei domeniului
 Să explice modul în care principalele tipuri de teorii din psihologia socială se raportează
la comportamentul social

Acest modul va debuta cu prezentarea primelor referiri la domeniul psihologiei sociale.


Vom afla astfel care au fost primele preocupări în domeniu, primele lucrări ce au abordat în mod
sistematic psihologia socială şi care au fost cele mai influente concepţii asupra comportamentului
social în perioada de început. Apoi vor fi prezentate etapele evoluţiei domeniului şi principalele
personalităţi şi teorii care au contribuit la dezvoltarea psihologiei sociale ca ştiinţă. Ultima parte a
acestui modul se va focaliza pe descrierea principalelor teorii care ghidează activitatea de
cercetare în domeniul psihologiei sociale şi felul în care acestea se raportează la comportamentul
social.

1.1 Tematica psihologiei sociale

Tema de studiu predilectă a psihologiei sociale a fost – încă de la începuturile ei –


investigarea comportamentului individual în context social. O definiţie de lucru, propusă de R.
Baron şi D. Byrne (1991) spune : psihologia socială este domeniul ştiinţei care caută să înţeleagă
natura şi cauzele comportamentului individual în situaţii sociale. Ea are în obiectiv sondarea
fenomenelor psihice şi a trăsăturilor de personalitate în textura relaţiilor sociale ale omului. Tema
aceasta comportă două aspecte: 1) impactul social asupra comportamentului individual şi 2)
aporturile personale în iniţierea şi cristalizarea unor fapte sociale. Primul aspect este mai bine
studiat de către psihologia socială.
Primele lucrări de sistematizare în psihologia socială apar în 1908 prin două titluri: “Social
Psychology”- scrisă de sociologul american E.A. Ross, şi “Introduction to Social Psychology”-
semnată de W. McDougall, psiholog englez stabilit ulterior în SUA. Deşi cele două lucrări sunt
citate în manualele curente ca început al psihologiei sociale, ele prezintă astăzi mai mult un
interes istoric.
Dacă se ia terminologia drept criteriu, atunci se poate spune că psihologia socială a apărut
mai curând. În 1860, filosoful german M.Lazarus şi lingvistul H. Steinthal au fondat “Revista de
psihologia popoarelor şi lingvistica” (Zeitschrift fűr Völkerpsychologie und Sprachwissenchaft),
care a apărut timp de peste 20 de ani. De asemenea, în Franţa, G. Tarde – care se autodefinea ca
sociolog – publică în 1898 “ Studii de psihologie socialã” (Études de Psychologie Sociale).
Evident, nu se poate fixa o dată precisă pentru apariţia unei ştiinţe. Termenul de „psihologie
socială” este oricum mai vechi decât primele lucrări sistematice în domeniu.
Revenind la primele lucrări de sistematizare în domeniu, cartea lui E.A. Ross vine dinspre
sociologie şi tratează probleme ca: sugestibilitatea, imitaţia, moda, datina, starea de mulţime,
spiritul de grup, etc. Cea de-a doua lucrare vine dinspre psihologie şi constituie o tentativă de a
explica faptul social şi relaţiile interpersonale recurgând la noţiunea de instinct. În termenii lui
McDougall, instinctul este “o dispoziţie psihofizică ereditară sau înnăscută, care îl determină pe
posesorul ei să perceapă şi să dea atenţie unei categorii de obiecte, să încerce o excitaţie
emoţională de o anume calitate – atunci când percepe un atare obiect – şi să acţioneze în raport cu
aceasta într-un mod particular sau, în fine, să fie supus unui impuls spre o asemenea acţiune. Prin
urmare instinctul sau propensiunea prezintă trei segmente: cognitiv, afectiv şi conativ, ca orice
modalitate de comportament. Natura umană se compune după McDougall, dintr-un număr de
instincte primare şi tendinţe derivate din ele: instinctul fricii, instinctul combativ, al achiziţiei,
impulsul curiozităţii, instinctul patern, propensiunea sexuală, instinctul gregar, etc. Acestea sunt
propensiuni sau dispoziţii – subliniază autorul – şi nu formaţiuni gata constituite la naştere.
Propensiunea sexuală şi cea paternă ar sta la baza familiei, impulsul gregar ar explica viata în
grup, instinctul achiziţiei ar motiva acumularea de bunuri ş.a.m.d. Deşi cartea lui McDougall a
avut destul de mare răsunet în epocã, din polemica ei cu mişcarea behavioristă a câştigat cea din
urmă.
Fireşte, tentativa lui McDougall de a explica faptul social prin instincte sau propensiuni
native este apreciată astăzi – dacă nu ca fiind eronată – cel puţin ca fiind naivă şi simplistã.
Demersul său explicativ va fi reiterat însă şi de alţi autori în versiuni modificate. Considerând
diversitatea conduitelor umane şi punând întrebarea – apropo de fiecare comportament – de ce
anume călătorim, de ce citim ziarul, de ce ne constituim în grupuri etc. – se ajunge din răspuns în
răspuns la câteva motive primare. În spatele acestor termeni (finali) ai analizei se postulează apoi
un substrat biologic, fie acesta o energie de bază a organismului, fie perechi de gene ca în
versiunile mai recente. Demersul acesta explicativ, pe care-l regăsim în filigran şi în studii
actuale, rămâne în esenţă de aceeaşi factură.

Temă de reflecţie 1: Gândiţi-vă la situaţia în care fanii unei echipe de fotbal


care tocmai a pierdut un meci important îi agresează pe suporterii celeilalte
echipe. Care instincte ar fi responsabile de acest comportament dacă luăm în
considerare teoria propusă de McDougall?

Am punctat începuturile psihologiei sociale pentru a remarca faptul că disciplina s-a născut
la intersecţia dintre sociologie şi psihologie, fiind iniţial o ştiinţă de graniţă. Existã, într-adevăr o
clasă întreagă de fenomene care sunt simultan şi indivizibil psihice şi sociale.
De exemplu, prietenia este un fenomen psihosocial, adică o relaţie afectivă între persoane
care nu constituie încă un fenomen social propriu-zis, dar nu este pur psihologic, ci prezintă o
fizionomie proprie care îmbinã trăsături psihologice şi sociale. Mai exact, prietenia ca relaţie între
două sau mai multe persoane, include viaţa lor psihică (atitudini, sentimente, valori), desfăşurată
în planul asociaţiei, al afilierii, deci într-un plan social, dincolo de un singur individ, dar
presupune un fenomen psihic solidar, asemănător sau complementar la un alt individ care este co-
subiectul relaţiei (cf. Herseni,1969).

Temă de reflecţie 2: Daţi exemple de alte fenomene psihosociale şi explicaţi pe


scurt modul în care intervin factorii psihologici şi sociali în conturarea lor.

Cercetări de psihologie socială care să se înscrie în paradigmele ştiinţei vor apărea pe un


front mai larg abia în deceniul al 3-lea al secolului XX, odată cu primele studii experimentale
referitoare la influenţa grupului asupra performanţei individuale (F. Allport, G.S. Gates, L. Travis
s.a.).

1.2 O taxonomie istorică a evoluţiei psihologiei sociale – etapele dezvoltării domeniului

I. Perioada preparadigmatică (1880-1935)


În această perioadă se includ studiile lui Triplett (1897-1898) şi Ringelmann (1913),
precum şi cărţile de psihologie socială publicate de McDougall (1908), Ross (1908) şi Allport
(1924).
Primele cercetări de psihologie socială au fost realizate de către Max Ringelmann (1980),
un inginer agronom. El a studiat influenţa prezenţei celorlalţi asupra performanţelor individuale,
punând bazele cercetărilor moderne. Cercetările sale nu au fost publicate însă decât în 1913.
Norman Triplett, un psiholog american, a fost cel care a publicat primul studiu în domeniul
psihologiei sociale. Este vorba de articolul intitulat „The dynamogenetic factors in pace-making
and competition”, în revista American Journal of Psychology, vol. 9, 1897-1898, p. 507-533.
Triplett pune bazele cercetărilor ulterioare referitoare la facilitarea socială. Studiul său din 1897-
1898 a demonstrat faptul că prezenţa celorlalţi se constituie într-un factor de facilitare (stimulare)
a performanţei individuale. Rezultate opuse sunt evidenţiate de cercetările lui Ringelmann din
1913. Caracterul contextual al influenţei sociale este demonstrat abia de studiile din ultimele
decenii.

II. Perioada conturării paradigmei ştiinţifice în psihologia socială (1935-1945)


În această perioadă se dezvoltă cercetări ştiinţifice în domeniul psihologiei sociale.
1. În acest sens, studiile lui Muzafer Sherif din domeniul influenţei sociale, concretizate în
lucrarea The Psychology of Social Norms, publicată în 1936, sunt un punct de temelie în
psihologia socială experimentală. Aceste studii au demonstrat că este posibil ca şi
comportamentul social să fie studiat în condiţii riguroase, ştiinţifice (a pus bazele studiilor de
laborator în psihologia socială).
Sarcina experimentală utilizată de Sherif în studiile sale consta în estimarea caracteristicilor
mişcării unui spot luminos care obiectiv era staţionar (se folosea deci o iluzie optică). Iniţial
subiecţii erau solicitaţi să estimeze caracteristicile mişcării singuri, iar apoi trebuiau să estimeze
aceste estimări în grup. În cea de-a doua situaţie experimentală (situaţia estimării în grup) s-a
constatat faptul că estimările individuale converg spre o estimare similară împărtăşită în cadrul
grupului. Prin urmare, deşi caracteristicile obiective ale stimulului nu se modifică, estimările se
modifică sub influenţa grupului.
Aşadar, complexitatea comportamentului social poate fi studiată într-o manieră riguroasă,
ştiinţifică, în condiţii de laborator. De fapt, prin aceste cercetări Sherif a pus încă din 1936 bazele
unui domeniu de cercetare extrem de prolific până în prezent în psihologia socială – acela al
influenţei sociale.

Temă de reflecţie 3: Ce alte metode în afară de experiment pot fi utilizate în


psihologia socială?
2. Kurt Lewin elaborează în aceeaşi perioadă (1935-1936) binecunoscuta teorie a câmpului
social. Conform acesteia, comportamentul individului este o funcţie ce descrie interacţiunea
dintre persoană şi mediul înconjurător – C=f(P,M). Această observaţie a deschis o largă cale de
cercetare, atât în psihologia socială, cât şi în psihologia personalităţii. Mariajul acestor două
discipline este încă şi în prezent sursa a numeroase cercetări fundamentale în psihologie. Iniţial,
psihologia personalităţii era domeniul ce studia prin excelenţă diferenţele interindividuale, iar
psihologia socială diferenţele trans-situaţionale. Conform teoriei lui Lewin şi a altor cercetători ce
subscriu acesteia (Kihlstrom, 1987; Snyder & Ickes, 1985), comportamentul indivizilor rezultă
din interacţiunea variabilelor situaţionale cu trăsăturile de personalitate.
Kurt Lewin a publicat în 1935 A dynamic theory of personality, iar în 1936 Principles of
Topological Psychology, ambele la editura McGraw-Hill, New York.
O altă contribuţie majoră a lui Lewin în aceeaşi perioadă este dezvoltarea unor aplicaţii ale
psihologiei sociale. Conform acestuia, cercetarea fundamentală din domeniul psihologiei sociale
trebuie să aibă ca finalitate rezolvarea unor probleme sociale majore. Unul dintre domeniile de
aplicabilitate citate de Lewin este acela al persuasiunii. Pe parcursul celui de-al doilea război
mondial, Lewin realizează o serie de cercetări pentru a identifica cele mai eficiente metode de
persuasiune pentru a convinge femeile rămase în oraşe să contribuie la eforturile financiare de
război, cumpărând alimente mai ieftine dar la fel de hrănitoare, pentru a le convinge să le
introducă în raţia alimentară zilnică a familiilor lor laptele, precum şi pentru a aplica
recomandările de condiţii de igienă şi alimentaţie în cazul nou-născuţilor. Folosind metoda
consilierii de grup, Lewin le determină pe participantele la acest fel de şedinţe să-şi schimbe
obiceiurile alimentare (adoptându-le pe cele sănătoase) şi să îmbunătăţească condiţiile de igienă
în familiile lor. Aceste rezultate însă nu se obţin în condiţiile în care femeile participă doar la o
serie de prelegeri. Consilierea de grup, o metodă psihoterapeutică frecvent utilizată în prezent,
este iniţiată deci încă din perioada celui de-al doilea război mondial de studiile lui Lewin.

Temă de reflecţie 4: De ce credeţi că metoda consilierii în grup ar fi mai


eficientă comparativ cu audierea unor prelegeri?

III. Perioada clasică (paradigmatică) de dezvoltare a psihologiei sociale (1946-1960)


În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, psihologia trece printr-un adevărat
apogeu, deoarece impactul cercetării psihologice în dinamica frontului a fost considerat major, iar
domeniul s-a bucurat de atenţia programelor guvernamentale de dezvoltare şi serioase infuzii de
capital. În particular această infuzie de capital şi atenţie se simte în domeniul psihologiei sociale.
Cele mai importante subiecte de cercetare abordate în această perioadă sunt:

Cercetătorul Domeniul de cercetare Publicaţia


Gordon Allport Prejudecăţi şi stereotipuri sociale The nature of prejudice (1954)
Solomon Asch Conformitate şi influenţă socială Studies of independence and
conformity: A minority of one
against a unanimous majority. In
Psychological Monograph, vol. 70.
(1956)
Percepţia persoanei Forming impressions of personality.
In Journal of Abnormal and Social
Psychology, vol. 41, p.258-290.
(1946)
Leon Festinger Teoria disonanţei cognitive A theory of cognitive dissonance
(1957)
Comparaţiile sociale A theory of social comparison
processes. In Human Relations, 7,
117-140. (1954)
Fritz Heider Teoria atribuirilor cauzale The psychology of interpersonal
Atracţia interpersonală relations (1958)
Carl Hovland Persuasiune şi schimbare atitudinală Communication and persuasion:
Psychological studies of opinion
change (1958)
John Thibaut & Teoria schimburilor sociale The social psychology of groups
Harold Kelley Grupurile restrânse (1959)

IV. Perioada de criză în dezvoltarea psihologiei sociale (1961-1975)


Este o perioadă în care cercetarea din domeniul psihologiei sociale capătă un caracter
divergent. Se dezvoltă numeroase ramuri de cercetare şi se deschid noi câmpuri de interes, ceea
ce duce inevitabil la apariţia unor conflicte şi perioade de criză în dezvoltarea disciplinei.
Domenii precum cogniţia individului în context social (Kelley, 1967), afectivitate şi emoţii
(Schachter& Zavalloni, 1967), agresivitatea (Bandura, 1973), atracţia interpersonală (Berscheid&
Walster, 1974), stresul social (Glas & Singer, 1972).
Este o perioadă în care domină experimentele de laborator ca metodă de cercetare, iar
tendinţa de a extrapola rezultatele obţinute a dus adesea la conflicte şi dispute aprigi între
cercetători. La acestea se adaugă şi studiile care demonstrează că intervenţia experimentatorului
poate influenţa rezultatele obţinute (Orne, 1962; Rosenthal, 1966) sau că aceste manipulări
experimentale sunt neetice (Kelman, 1967). Alte studii arată că extrapolarea rezultatelor obţinute
în experimentele de laborator sunt limitate atât din punct de vedere istoric, cât şi cultural (1973).
Dimpotrivă, susţinătorii metodei experimentale susţin că aceasta este etică, riguroasă,
permite obţinerea unor rezultate valide ce pot fi extrapolate (McGuire, 1967). Prin urmare,
cercetarea în psihologia socială urmează aceste două direcţii majore.
În concluzie, în această perioadă există două surse de conflict:
• o sursă conceptuală – diversitatea cercetărilor vizând realitatea socială;
• o sursă metodologică – metodele utilizate în cercetarea realităţii sociale.
Prima sursă de conflict (cea conceptuală) duce la distilarea a două orientări teoretice majore
în abordarea comportamentului în situaţii sociale. Una dintre ele recurge la explicarea
comportamentului social prin intermediul unor factori proximali (motivaţie, cogniţie, afecte,
percepţie etc.), iar cealaltă recurge la explicarea comportamentului social prin intermediul unor
factori distali. (presiunea de a se conforma grupului, interacţiunea cu ceilalţi, influenţa socială
etc.).
Cea de-a doua sursă de conflict (cea metodologică) duce la distilarea a două abordări de
cercetare a comportamentului social. Una dintre ele se centrează pe experimentele de laborator,
iar cealaltă pe studiile de teren, studiile de caz, deci în general a studiilor realizate în medii
ecologice.

Temă de reflecţie 5: Doriţi să investigaţi modul în care oamenii reacţionează la


presiunea grupului de care aparţin. Ce fel de metodă de cercetare preferaţi
(metoda experimentală sau o metodă ecologică) şi de ce? Ce fel de informaţii
credeţi că aţi putea obţine folosind metoda experimentală respectiv metode
ecologice?

Conflictele generate de aceste surse nu aveau să fie însă distructive pentru psihologia
socială. Dimpotrivă, ele au dus la progres, permiţând pe de o parte rafinarea procedurilor
experimentale, standardizarea procedurilor, combinarea cercetărilor de laborator cu studiile de
teren, iar pe de altă parte au permis integrarea cercetărilor din domeniul cogniţiei sociale cu cel
din domeniul grupurilor restrânse, ducând astfel la o integrare conceptuală.
Prin urmare, după 1976 se trece la o etapă a pluralismului, marcată de integrarea dintre
psihologia cognitivă şi psihologia socială, prin extinderea aparatului conceptual şi a metodologiei
utilizate în psihologia cognitivă în cercetarea faptelor sociale (comportamentului în situaţii
sociale). Două domenii câştigă în importanţă; aceste domenii sunt cogniţia socială şi abordarea
cognitivă a grupurilor.

Importanţa evoluţiei paradigmatice se reflectă în (1) integrarea cercetărilor şi geneza


disciplinei şi (2) rolul dezvoltărilor paradigmatice în orientarea de cercetare (studiul lui Moreland
care arată faptul că reorientarea interesului cercetătorilor spre studiul grupurilor este determinată
de o evoluţie paradigmatică şi nu de o evoluţie a faptelor externe, adică de evenimentele din
mediul înconjurător).

1.3 Teorii de studiu în psihologia socială

1.3.1 Teoriile genetice


Teoriile genetice pornesc de la premisa că „oamenii sunt animale sociale”, comportamentul
social este determinat genetic şi are intense conexiuni cu biologicul.
Reprezentantul cel mai de seamă al acestei teorii este Konrad Lorenz, un etolog care şi-a
început cariera de cercetător studiind comportamentul gregar (social) la diferite specii de animale.
El explică reacţiile agresive prin prisma instinctelor înnăscute care sunt un mecanism al
autoconservării (Lorenz, 1966). Un alt reprezentant al teoriei, William McDougall (1908),
explică şi el o serie de comportamente sociale făcând apel la instincte: protejarea copiilor e
explicată prin instinctul matern, iar asocierea în grupuri prin instinctul gregar.
Critica majoră adusă acestei teorii este că factorii genetici sunt doar etichete ale
comportamentelor observate, ele nu permit predicţii testabile ale comportamentului. În prezent,
doar un subdomeniu – sociobiologia – păstrează o parte a acestor asumpţii teoretice, considerând
că „prin intermediul procesului de selecţie naturală au supravieţuit doar acele comportamente
care au oferit speciei umane avantaje în legătură cu supravieţuirea”. Astfel, de exemplu,
altruismul e explicat prin prisma valorii adaptative a acestuia, cei altruişti având şanse mai mari
de supravieţuire, prin urmare transmiţând aceste gene mai departe. Nici această teorie însă nu
oferă predicţii testabile.
Cu toate că este clară importanţa genelor în dezvoltarea speciei umane (şi implicit a
comportamentelor sociale), cercetătorii sunt de acord asupra faptului că comportamentul social
nu este rigid şi predeterminat de factori genetici.
Un alt subiect asupra cărora sociobiologii au încercat să ofere o explicaţie e discriminarea
rasială. Explicaţia e oferită prin prisma funcţiei unui astfel de comportament din punct de vedere
evoluţionist/biologic (o atitudine vis-a-vis de cercetarea ştiinţifică): atacarea/discriminarea celor
ce nu fac parte din propriul grup serveşte întăririi propriului grup, eliminând competitorii şi
oferind propriului grup şanse sporite de supravieţuire(în termeni evoluţionişti). O astfel de
ipoteză („se păstrează şi se transmite comportamentul cu cea mai mare funcţie adaptativă”), deşi
speculativă şi netestabilă, este în acord cu asumpţiile sociobiologiei.

Temă de reflecţie 6: Cum credeţi că ar explica o teorie biologică motivele


pentru care oamenii leagă prietenii?

1.3.2. Teoriile învăţării


În conformitate cu aceste abordări teoretice, comportamentul social nu este
moştenit/transmis genetic, ci se învaţă pe parcursul interacţiunilor sociale, de unde importanţa
factorilor ambientali şi situaţionali în determinarea comportamentului.
Condiţionarea clasică şi explicarea comportamentului gregar
Prezenţa celorlalţi reduce nivelul anxietăţii, iar acest lucru este mult mai accentuat la
contactul cu agenţii stresori. În consecinţă, scăderea anxietăţii în prezenţa celorlalţi este rezultatul
unui proces de condiţionare clasică.
Condiţionarea operantă şi explicarea comportamentului altruist
Un copil ce oferă bomboane celorlalţi este lăudat de părinţi, de cei apropiaţi sau de cei ce
asistă pur şi simplu la scenă. Aceste laude constituie pentru el întăriri pozitive, deci el va repeta
acest comportament.
Învăţarea observaţională (Albert Bandura, 1965, 1977)
Copiii învaţă comportamente sociale observând urmările acestor comportamente asupra
celor ce le fac.
Printre comportamentele/fenomenele sociale explicate de aceste teorii se numără:
comportamentul agresiv, comportamentul altruist, atracţia interpersonală, comunicarea
interpersonală, prejudecăţile şi discriminarea, formarea atitudinilor.
În unele abordări, teoriile învăţării au un rol central, în altele acestea sunt doar periferice.

1.3.3. Teoriile cognitive


În contrast cu teoriile behavioriste, teoriile cognitive iau în considerare procesele cognitive,
altfel spus, analizează „cutia neagră” neglijată de behaviorişti.
Gestaltiştii au dezvoltat tehnici ce au permis studierea unor fenomene sociale cum sunt
structura grupului, comunicarea interpersonală, schimbarea atitudinală şi au stimulat utilizarea
experienţelor naive în cercetarea fenomenelor sociale.
În timp ce behavioriştii insistă asupra variabilelor situaţionale şi ambientale în
determinismul comportamentului social, gestaltiştii insistă pe aspectele fenomenologice, pe
modul subiectiv în care persoanele percep şi se raportează la realitatea socială.
Gestaltiştii analizează modul în care percepem realitatea prin prisma experienţei anterioare.
Principiile gestaltiste sunt regularităţi perceptive ce s-au dezvoltat prin experienţă, aceasta
constituind pista de pornire pentru identificarea modului în care cogniţiile influenţează
comportamentul social. Două exemple ilustrative pentru cele afirmate sunt oferite de formarea
primei impresii (primele impresii despre persoane se formează prin prisma cogniţiilor dezvoltate
în experienţa anterioară a individului) şi teoriile implicite ale comportamentului şi atribuirile
cauzale ale comportamentului (Fritz Heider).

1.3.4. Teoriile psihanalitice


Aceste teorii aduc contribuţii minore la cunoaşterea comportamentului şi fenomenelor
sociale. Sursele de explicaţie a comportamentelor sociale oferite de aceste teorii sunt experienţele
din copilărie şi regresia în stadiile timpurii ale dezvoltării. Comportamentul agresiv e văzut ca o
manifestare a instinctului morţii. Discriminarea e considerată un rezultat al experienţelor
traumatice/frustrante din copilărie (părinţi autoritari şi rigizi), care duce la vârsta adultă la ura
persoanelor care nu le seamănă.
Limitele acestor teorii sunt date de asumpţiile netestabile, de faptul că nu permit predicţii
testabile şi că sunt mai degrabă teorii post-hoc, fără valoare predictivă.

1.3.5. Teoria rolurilor sociale


Rolul este un set de comportamente asociate unei poziţii sociale bine determinate.
Această teorie postulează faptul că de-a lungul vieţii unei persoane se dezvoltă roluri
diferite, permiţând dezvoltarea unei varietăţi de comportamente în situaţiile sociale (Sarbin &
Allen, 1968; Biddle & Thomas, 1966). Allen & Feldman, (1973) consideră că schimbând rolurile
sociale pe care le îndeplineşte un individ, se schimbă modul în care el percepe lumea, modul în
care el îşi explică şi structurează reprezentările despre lume.
Rezumat

Deşi preocupări în domeniu au existat încă din secolul al XIX – lea, primele
lucrări de sistematizare în psihologia socială - “Social Psychology”- scrisă de
sociologul american E.A. Ross, şi “Introduction to Social Psychology”- semnată de W.
McDougall -, apar în 1908. Prima lucrare abordează fenomenele sociale din perspectiva
sociologiei iar lucrarea lui McDougall încearcă să explice comportamentul social şi
relaţiile interpersonale prin prisma noţiunii de instinct.
Prima etapă în dezvoltarea psihologiei sociale ca ştiinţă – etapa
preparadigmatică - , cuprinde lucrările anterior menţionate precum şi cercetările
realizate de Triplett (1897-1898) şi Ringelmann (1913) cu privire la influenţa grupului
asupra performanţei individuale (de exemplu, fenomenul facilitării sociale). În ceea ce
priveşte conturarea unei paradigme ştiinţifice de cercetare în domeniul psihologiei
sociale, cele mai importante contribuţii sunt atribuite lui Muzafer Sherif - care a iniţiat
cercetarea într-un domeniu de mare anvergură în psihologia socială: influenţa socială - ,
şi Kurt Lewin – teoria câmpului social şi aplicaţiile în sfera persuasiunii. În această
perioadă s-au pus bazele cercetării experimentale a fenomenelor sociale care au început
să fie investigate prin prisma unei metodologii riguroase. Etapa clasică – paradigmatică
- , considerată perioada de apogeu a psihologiei sociale, cuprinde teoriile „clasice” în
domeniu, teorii care au orientat cercetarea în domeniu pe anumite direcţii bine
conturate: fenomenele de influenţă socială, prejudecăţi şi stereotipuri sociale, percepţia
persoanei, teoriile atribuirii etc. În timp au apărut însă păreri divergente cu privire la
conceptele vehiculate în psihologia socială şi la măsura în care metodologia folosită
pentru investigarea fenomenelor sociale este adecvată şi etică. A apărut astfel o
perioadă de criză în evoluţia domeniului. Aceste conflicte au dus însă la dezvoltarea
domeniului prin conturarea unor noi direcţii de studiu, pe de o parte, şi prin rafinarea
metodelor de cercetare utilizate, pe de altă parte.
Principalele categorii de teorii din psihologia socială sunt: teoriile genetice,
teoriile învăţării, teoriile cognitive, teoriile psihanalitice şi teoriile rolurilor sociale.
Teoriile genetice se focalizează pe acele componente ale comportamentului social care
sunt considerate înnăscute în timp ce teoriile învăţării susţin faptul că mediul este
factorul care modelează comportamentul social prin anumite principii binecunoscute:
condiţionarea clasică, condiţionarea operantă, învăţarea observaţională. Teoriile
cognitive pun accentul pe prelucrările informaţionale care sunt implicate în generarea şi
menţinerea comportamentelor sociale; astfel, medierea cognitivă devine factorul
esenţial în apariţia comportamentului şi în context social. Teoriile psihanalitice explică
fenomenele sociale prin prisma experienţelor din prima copilărie şi prin mecanismul
regresiei; aceste teorii au însă o aplicabilitate redusă în cadrul psihologiei sociale. În
fine, teoriile rolurilor sociale pornesc de la ideea că, pe parcursul vieţii persoanele
îndeplinesc anumite roluri care le determină să adopte comportamente variate în situaţii
sociale.

Sarcini de evaluare:
1. Ilustraţi prin comparaţie termenii în care teoriile biologice, teoriile învăţării şi
teoriile cognitive ar explica comportamentul agresiv. Care sunt conceptele la
care ar apela astfel de teorii?
2. Alegeţi un aspect ce ţine de domeniul psihologiei sociale şi specificaţi modul în
care ar putea fi investigat prin intermediul studiilor experimentale şi al
metodelor ecologice – de exemplu, observaţie participativă, studii de teren. Ce
fel de informaţii putem obţine prin cele două categorii de metode de cercetare?
3. Analizaţi comparativ etapa preparadigmatică şi cea de conturare a paradigmei
ştiinţifice în domeniul psihologiei sociale. Faceţi referire în primul rând la
subiectele abordate şi modul în care acestea erau tratate

Bibliografie minimală
Brehm, S., Kassin, S., & Fein, F. (2005). Doing Social Psychology Research. În Social
Psychology Sixth Edition. Houghton Mifflin Company: NY
Curşeu, P.L: (2007). Cap. 2 Teorii fundamentale şi perspective teoretice în studiul
grupurilor organizaţionale. În Grupurile in organizatii, Editura Polirom: Iaşi
Radu. I (1994) Obiectul psihologiei sociale. În Psihologie socială, EXE: Cluj-Napoca