Sunteți pe pagina 1din 42

c 

     


p

Poluanţii reprezintă acele substanţe (naturale sau artificiale) care, apărute în concentraţii
suficiente în factorii de mediu, pot produce un efect măsurabil asupra omului, animalelor, plantelor
sau materialelor.
Modificarea compoziţiei factorilor de mediu poate fi pusă pe seama atât a activităţii naturii
ca atare (surse naturale de poluare) cât i activităţii omului: (surse antropogenice);
1.p surse naturale:
xp erupţii vulcanice;
xp incendierea pădurilor;
xp formarea aerosolilor marini;
xp emisii de compuşi chimici de către plante, animale, fiin e umane.
2.p surse antropogenice:
xp activităţi industriale;
xp producere de energie;
xp transport (rutier, feroviar, maritim, aerian);
xp întreţinerea locuinţelor;
xp zootehnie;
xp agricultură.

Poluarea poate fi:
xp de fond;
xp d e impact.

Poluarea de fond - poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influen ele
surselor de poluare.
Poluare de impact - poluare produsă în zonele aflate sub impactul direct al surselor de
poluare.
Toate tipurile de poluanţi (naturali sau antropogenici) emi i de către o sursă sunt
consideraţi Äpoluanţi primari". Aceştia, odată emi i, pot suferi modificări fie prin reacţie cu al i
poluanţi, fie prin reacţie cu unele componente ale mediului. În urma acestor modificări
concentraţiile poluanţilor primari pot scădea, dar în acelaşi t impd se pot forma noi compuşi
denumiţi Äpoluanţi secundari" care, adesea, prezintă o toxicitate chiar mai mare decât
precursorii lor.
Bazele de date privind emisiile de poluanţi pot conţine informaţii despre trei tipuri de surse:
‡p surse punctiforme - reprezentate de instalaţiile individuale ;
‡p surse de suprafaţa - se referă la surse de poluare difuze considerate pe o anumită suprafaţă;
‡p surse in linie - reprezentate de emisiile rezultate din transportul rutier, fluvial, maritim sau
aerian, care sunt estimate pe secţiuni in linie (de-a lungul străzilor, căilor ferate, traseului
maritim sau aerian);
Poluanţi industriali în aer
Aerul atmosferic constituie unul dintre factorii de mediu esenţiali pentru existen a vieţii
terestre. Compoziţia normală a atmosferei terestre cuprinde:
Componenţi majori: %
‡p Azot 78,084
‡p Oxigen 20,946
‡p Argon ~ 0,934
Al i componenţi: 0,03 6
‡p Dioxid de carbon
‡p Heliu, Neon, Cripton, Xenon, Radon.
‡p Metan
‡p Ozon
‡p Hidrogen
La acestea se adaugă cantităţi variabile de vapori de apa.
Variaţii ale concentraţiei componenţilor normali si prezen a în aer a unor compuşi străini
conduce la poluarea atmosferei cu impact asupra florei, faunei si sănătă ii umane.
Scăderea concentraţiei de oxigen are ca rezultat alterarea procesului de oxidare a sângelui
producând fenomene de hipoxie sau anoxie.
Dioxidul de carbon, la concentraţii mai mari de 3% poate provoca tulburări respiratorii i
circulatorii. De asemenea, influen a concentraţiilor crescute de dioxid de carbon se manifestă i
indirect prin contribuţia sa la efectul de seră. Nivelele de CO2 p din perioada preindustrială a rămas
constant peste 10.000 de ani, dar a crescut de la 250 ppm in 1900 la aproximativ 350 ppm in zilele
noastre.
Creşterea exponenţială a emisiilor de CO2 din 1970 a condus la necesitatea impunerii de
măsuri care să protejeze mediul. Astfel a apărut Protocolul a  la Kyoto (decembrie 1977) negociat
de 160 de ări. Acordul prevede reducerea emisiilor de CO2 la nivelele anterioare anului 1990.

’     
CO este un produs al arderii incomp lete a combustibililor fosili i provine atât din surse
naturale cât i antropogenice. CO este cel mai important poluant toxic cu efect asfixiant din
atmosferă. El se formează cu hemoglobina un compus relativ stabil carboxihemoglobina
împiedicând oxigenarea sângelui si transportul de oxigen spre ţesuturi.
Timpul de via a al CO în atmosferă este de 4 luni, dispariţia lui datorându-se interac iei cu
radicalii hidroxili cu formare de CO2 conform reacţiilor:
CO + HO‡ ĺ CO2 + H‡
H‡ + O2 +M ĺ HOO‡ +M
HOO‡ + HOO‡ ĺ H2O2 + O2
H2O2 + hn ĺ 2HO‡
Sursa majoră a emisiilor de CO o reprezintă transportul, urmat de arderea cărbunilor i a
lemnului, incineratoare si diverse procedee industriale. În figura 5 se prezintă principalele surse
de emisie de CO din Europa la nivelul anului 1990.

ppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp pp 
 p

â p 
 p  p p  p pp p
p p   p  pp
p
Oxizii de azot (NOx) - includ speciile NO2 si NO. Aceştia joacă un rol important in reacţiile
din atmosferă care conduc la formarea de ozon i ploi acide. Prezen a oxizilor de azot în atmosferă
afectează sănătatea populaţiei. Astfel NO2 poate irita plămânii, cauza bronşite i pneumonie i
scade rezisten a la infecţiile respiratorii.
Emisiile de NOx provin în special din surse mobile (motoarele autovehiculelor) i
staţionare (centrale termice, boilere industriale) fiind rezultatul arderii combustibililor fosili la
temperaturi înalte. În urma proceselor de combustie apar i mici cantităţi de N2O. Principalele surse
ale emisiilor de NOx din Europa sunt ilustrate in figura 2.
p

 pp
1%

ppppppppppppppppppppp â pp 
 p  p p  p pp
âracţia de NO din emisiile totale de oxizi de azot depinde de condiţiile de reacţie specifice
proceselor de combustie dar, în general NO reprezintă aproximativ 90% din amestec.
     
  
       
       
 
   
  
  
 
   

p  

    
  
p  

      
 
 

 

  

 
 
  
  
       
    ! !" #"$      
 % 

   
   
  
 

   &    
   $
'(           )  
       

  


  *
    
   % 
         
(      
$  %   p(  %    
+ +$
   + +,   
     
   + + - ,,$  %   
   
  .
£ ££ ££

*
 +
  %   
&-.
££

££

 

 -   
   
   
     
      
  
 
+  

 
  
 ,///// 
  
 

,///// 
Halonii (Câ2BrCl, Câ3Br, C2â2Br2), datorită prezen ei atomilor de brom în molecula sunt
de trei ori mai periculoşi decât CâC in distrugerea ozonului.
NOx contribuie masiv la formarea smogului prin reac ii fotochimice:

å ppppå pp p

pp ppp pp

ppå ppå p p

unde M ² reprezintă orice altă moleculă (în special N2 sau O2) care absoarbe energia reacţiei.
În urma acestui ciclu s-ar ajunge la un nivel constant al concentraţiei fiecărui compus
implicat (NO, NO2 si O3). Cu alte cuvinte, cand NO este reoxidî.t de către ozon, nu exista o producţie
netă de ozon. S-a constatat că numai atunci cand NO este reoxidat cu al i oxidanţi decât ozonul se
produce o creştere semnificativă a concentraţiei de ozon troposferic.

NO2

hv

NO O‡ O2

O3

ppppppppppâ ppâ p  p


 p p½

Într-adevăr cercetările efectuate au arătat ca NO se poate transforma în NO2 fără


consumarea ozonului. Producerea unor cantităţi mai mari de ozon poate fi explicată, de exemplu,
prin contribuţia hidrocarburilor reactive, cum sunt olefinele:
pp 
pp pp p

p pp ppp p a  p  ap

p ppå ppå ppp p

O p
ĺ å p

p p
O2
ĺ

p å p ppp p p

p

De i circuitul NO2 - NO - O 3 - NO2 este considerat principalul mecanism de formare


fotochimică a smogului, sunt posibile i alte mecanisme care implică aldehide, alcani, alchene.
Unul dintre acestea presupune următoarele etape:

 pp pp pp p

pp pp ppp

pp pppp ppp

 ppå ppå ppp p

Se poate observa că radicalul hidroxil apare atât ca reactant cât i ca produs de reacţie:
p
 p
p
ppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp
p
p
p pppp p  p
p
p
p
p
p p
ppppppp
p
ppppp p å p

p å p
p
p

Circuitul oxizilor de azot în atmosferă este prezentat în schema din figura 5 care ilustrează
sugestiv impactul dublu negativ ai oxizilor de azot asupra factorilor de mediu:
‡p distrugerea stratului de ozon atmosferic;
‡p formarea ozonului troposferic, component principal al smogului fotochimic.

â pp    p  p pp pp


D p
p
Dacă ozonul stratosferic are un rol benefic constituind un înveli protector pentru pământ
prin reţinerea radiaţiei UV, ozonul troposferic constitue componentul major al smogului fotochimic
cu impact negativ asupra sănătă ii umane, plantelor i materialelor.
Expunerea la ozon pentru numai câteva ore, la concentraţii reliativ scăzute, reduce
semnificativ funcţionarea plămânilor i creează inflamaţii ale aparatului respirator. Ozonul
troposferic provine în proporţie de 20% din stratosferă i 80% din activităţile antropice. Ozonul nu
are surse de emisie directe. El se formează prin reacţii chimice, complexe în atmosferă având ca
principali precursori NOx, SOx i compuşi organici volatili (VOC) proveniţi din activităţile
antropice.

D  
 D

Poliarea cu oxizi de sulf se referă la dioxidul si trioxidul de sulf reprezenta i impreuna prin
Sox. Sursa majoră de SOx o constituie arderea combustibililor cu con inut de sulf.
Con inutul procentual al celor doi oxizi nu depinde semnificativ de cantitatea de oxigen,
chiar in exces mare de aer produsul majoritar este SO2.
În atmosferă SO2 se oxidează la SO3 prin interac ie cu speciile radicalice oxidante (OH‡, O‡, HO2‡,
RO2, etc. ) în special cu radicalii hidroxil.
Viteza de oxidare depă e te deseori maximul caracteristic pentru reac iile omogene în
fază gazoasă. âenomenul a fost pus pe seama reac iilor în faza lichidă inând cont de prezen a
picăturilor de apă prezente în atmosferă. În aceste condi ii procesul presupune urmatoarele etape:

pp pp ppp

pp pppp ppp

 ppå ppå ppp p

 pp pp  p

  pp pp' p

 pp ppp' p

În consecin ă, vor exista în solu ie trei specii: SO2 hidratat (SO2‡ H2O), ionul bisulfit
(HSO3Ǧ ) i ionul sulfit (SO3 Ǧ ), a căror propor ie depinde de pH(figura 6).

pppppppppppppppppâ ppâ p  p p
p p  p p   p  p    p  p p
!p
p

         D

Compuşii organici volatili sunt substanţe cu presiune de vapori mai mare de 0.013 kPa la
temperatura de 20 °C> care au un timp de via a suficient în atmosferă pentru a participa la reacţii
fotochimice.
O alta definiţie pentru COV a fost adoptată în cadrul Convenţiei de la Geneva privind poluarea
transfrontalieră conform căreia prin noţiunea de COV se in elege totalitatea compuşilor organici
artificiali alţii, decât metanul, care pot produce reacţii fotochimice în reacţie cu oxizii de azot în
prezen a luminii solare.
Printre poluanţii fotochimici se enumeră ozonul, azotatul de poroxiacetil (PAN), sau azotatul
de peroxibenzoil.
Sursele emisiilor de compuşi organici volatili includ poate procesele care implică activităţi
legate de utilizarea combustibililor sau a solven ilor organici i procese de acoperiri/tratări
suprafeţe metalice.
In figurile 7, 8 sunt prezentate sursele majore de emisii de COV pentru Statele Unite i
Europa cuprinse în 
 p   p "p iar în tabelul 1 sunt redate sursele de emisie pentru
România.
Dat fiind impactul puternic negativ al COV atât asupra snătătii oamenilor cât i asupra
factorilor de mediu, UE a adoptat Directiva 1999/13/CE, care înscrie în programul de luptă
împotriva poluării transfrontaliere i are rolul de a preveni i reduce efectele emisiilor de COV în
mediul înconjuraror îndeosebi în aer.
Directiva 1999/13/CE a fost transpusă în totalitate în Romania prin HG nr. 699/2003 privind
stabilirea de măsuri pentru reducerea emisiilor de C C V datorită utilizării solvenţilor
organici în anumite activităţi i instalaţii incluzând:
‡p Stabilirea valorilor limită de emisie pentru COV i gazele reziduale;
‡p Stabilirea valorilor limită pentru emisiile fugitive;
‡p Stabilirea valorilor limită pentru emisia totală de COV;
‡p Procedurile de monitorizare a COV;
‡p Sancţiuni pentru nerespectarea cerinţelor HG.

â pè  
 p  p p  p p#p$%&p
p
 â pÿ  
 p  p p  p p#p p
p


'(  p  p p 
) p p  p p* p+ ,p
   pe activităţi Anul 1998 Anul 1999 Anul  Anul 
Arderi în energie 14712,8 13457 15150,3 16055,5
Instalaţii de ardere neindustriale 80775 76228,4 73825 59202.6
Arderi în industria de prelucrare 8717,4 71711 7090,3 7310,7
Procese de producţie 12573,8 11136 16226,5 17635
Extracţia i distribuţia combustibililor fosili i 586610.6 4797.8 596239 522001
energiei geotermale
Utilizarea solvenţilor i a altor produse în 111063 110952 111198 113010
diferite activităţi
Transport rutier 61800 62000 70400 81486
Alte surse mobile si utilaje 1188 16748 9113,7 12428
Tratarea si depozitarea deşeurilor 28614,7 28539 28701 28071
Agricultura 434751 429469 540992
353654,6
Emisii naturale 239723 239501 239309,9 237023

Total      
  

         D

În HG nr. 699/2003 sunt definite instalaţiile ce intră sub inciden a Directivei Solvenţilor, iar
agenţii care exploatează aceste instalaţii sunt obligaţi să aplice măsurile necesare pentru a asigura
conformarea condiţiilor de operare cu una din următoarele cerinţe:
‡p respectarea VLE pentru COV în gazele reziduale i emisiile fugitive sau a valorilor
limită a emisiilor totale de COV precum i a celorlalte condiţii prevăzute în anexa II A;
‡p aplicarea unei scheme de reducere a emisiilor de COV cu respectarea prevederilor
prevăzute in Anexa II B.
Agenţii economici vizaţi trebuie s prezinte autorităţii competente un program de conformare în
vederea realizării cerinţelor Directivei care sa prevadă măsurile specifice i termenele pentru
îndeplinirea acestora.
Instalaţiile ce intră sub incidenţa Directivei cuprind următoarele categorii de activităţi:
xp acoperire de protecţie (metal, lemn, plastic, textile, ţesături, piele, autovehicule);
xp acoperire cu adeziv;
xp acoperirea bobinelor;
xp curăţare uscată;
xp fabricarea încăl amintei;
xp fabricarea preparatelor de acoperire, a lacurilor, a emelurilor si a adezivilor;
xp fabricarea produselor farmaceutice;
xp tipărire;
xp conversia cauciucului;
xp curăţarea si degresarea suprafeţelor;
xp extracţia i rafinarea uleiurilor vegetale i a grăsimilor animale;
xp acoperirea sârmei bobinate;
xp impregnarea lemnului;
xp laminarea lemnului i materialului plastic.
Daca programul de conformare nu este respectat, autoritatea competentă pentru protecţia
mediului somează agentul economic să se conformeze în maximum 6 luni cu prevederile programului.
In caz contrar aceasta ordonî încetarea activităţii.
Necesitatea îndeplinirii cerinţelor stipulate în Directiva Solvenţilor derivă din acţiunea COV
asupra componentelor mediului, acţiune care se poate manifesta atât direct cât i indirect prin
contribuţia lor la formarea de poluanţi secundari, îndeosebi ozon.
Astfel, inhalarea toluenului sau a xilenilor provoacă dureri de cap, pierderea memoriei,
afectează caîile renale i funcţiile ficatului.
Xilenii pot pătrunde în pânza freatică afectând calitatea apei.
Metanolul este i el toxic pentru sănătatea umana afectând în special sistemul nervos central
i poate cauza orbirea.
Acetona, meti-etil-cetona (MEC) afectează căile respiratorii i ochii, produc dureri de
cap, stări de voma etc.
Efecte similare pot produce butanolul i izo-butanolul.
Cel mai important impact negativ al VOC-urilor se datorează însa contributiei la formarea de
ozon i al i poluanţi secundari.
În figura 9 sunt prezentate reacţiile produ ii de COV în atmosferă iar în urmatoarele scheme
avem câteva mecanisme posibile de reacţie.
G   
  

c       
O serie de poduse chimice, de i au contribuit semnificativ la dezvoltarea societăţii umane, au adus în
acelaşi timp si mari prejudicii prin impactul lor puternic asupra mediului înconjurător i sănăta ii
oamenilor.Printre aceste produse se inscriu pppoluanţii organici persistenţi dintre care cei mai toxici,
datorită caracterului lor cancerigen, s-au dovedit a fi:
DDT, dioxinele, pesticidele, insecticidele, fungicidele,enilcloraţii, hexaclorbenzenul,
hidrocarburile clorurate. Acestea acţionează asupra materiei afectând îndeosebi organele vitale de
reproducere, sistemul imunitar, membrana celulară i se stochează în ţesutul adipos.

 
Ca i poluan ii organici, metalele grele (mercur, cadmiu, plumb, cupru zinc, fier) contribuie
semnificativ la poluarea mediului putând fi transportate de vânt la distan e mari de locul emisiei in
atmosfera.
Metalele grele, caracterizate printr-o toxicitate ridicată, % provin dintr-o serie de procese
industriale, la care se adaugă poluarea cu plumb emis odată cu gazele de eşapament ale
autovehiculelor.

c            


 (  p-p 
 paflate în atmosferă sunt pulberile al căror diametru este mai mic de 20
ȝm având un comportament în atmosferă similar cu cel al gazelor (PM10, c à à
 (  p   ( pau un diametru mai mare de 50 ȝm si, dupa emisia lor în atmosferă,
se depun relativ uşor.
Sursele de emisie ale pulberilor în suspensie i a celor sedimentabile provin din activităţi
industriale,îndeosebi din industria metalurgică i cea siderurgică, urmate de centralele termice care
utilizează combustibilii solizi, fabricile de ciment, transportul rutier si altele:

c    


Substanţele cancerigene pot fi aâtat de natura organică cât i de natură anorganică. Dintre
poluan ii organici cancerigeni cei mai răspândiţi în atmosferă sunt hidrocarburile policiclice
aromatice (benzopiren, benzoantracen, benzofluorantren etc.) i insecticidele organoclorurate.
Dintre poluanţii anorganici cancerigeni cel mai important este azbestul urmat de As, Cr, Co,
Be, Ni si Se.

       


  

Inventarul surselor principale de emisie a poluanţilor atmosferici din 28 de ări europene


prezentat în tabelul 2, relevă contribuţia pe care acestea o aduc la degradarea mediului.
Se poate constata că principalele surse poluatoare sunt reprezentate de centralele electrice i
termice, transportul rutier urmate de procesele de combustie dinpindustrie.
Metanul provine majoritar din activităţi legate de agricultură, tratarea i depozitarea
deşeurilor, extracţia si distribuţia combustibililor fosili.
Poluarea cu amoniac se datorează în cea mai mare măsura activităţilor legate de agricultură
(92%) i, în mult mai mică măsura, din procesele de producţie (3%) i deşeuri (3%).
În figura 3 se prezintă emisiile specifice estimative din rafinarii pentru 1 Mt de materii
prime iar în tabelul 2 i figura 11 se prezintă emisiile de poluanţi pentru motoarele cu combustie
interna.
 

 
â    

 
       .


0 l"1 ii ll iii t  t l tiit 


 iii il 2 3i(i t Bi
Mi  C  1&l / 4 1&l  54 64
C$
iiC C"$ 1&l ,"4 1&l 7 4 l  ,/4 
!i   i 1&l /,54 1&l /"54 /,4
*l(i 1&l //"4 Ôp //84 
ii t)$ 1&l /  , 4  1&l /"4 /54


 

   
â          -      / 
p

În România emisiile de poluanţi au condus la existen a pe teritoriul ării laapariţia de  p


  psub aspectulpoluării atmosferice.
0p   pdefineşte teritoriul în care s-au semnalat depăşiri sistematice ale indicatorilor de
calitate a mediului fa a de normele standardizate datorită cărora s-au produs deteriorări grave ale
stării mediului.
Principalele zone critice sub aspectul poluării atmosferice din România sunt:
‡p Cop a Mică, Zlatna, Baia Mare, zone poluate în speciei cu metale grele (cupru, plumb
cadmiu), dioxid de sulf i pulberi în suspensie provenite din industria metalurgica
neferoasă;
‡p Hunedoara, Calan, Galaţi, zone poluate în special cu oxizi de fier , metale neferoase i
pulberi sedimentabile provenite din siderurgie; -
‡p Rm. Vâlcea, Oneşti, Savinsti, Stolnicei, Ploieşti zone poluate in special cu acid clorhidric,
clor si compuşi organici volatili proveniţi din industria chimica si petrochimica;
‡p Tg. Mureş zona poluata in special cu amoniac si oxi5.i de azot proveniţi din industria de
ingrasaminte chimice;
‡p Brăila, Suceava, Dej, Savinesti, Borze ti, zone poluate în special cu dioxid de
sulf,sulfură de carbon, hidrogen sulfurat, mercaptani provenite din industria de celuloza,
hârtie i fibre sintetice.
În Bucureşti operează o reţea de monitorizare a mai multor zone urbane (Berceni, Titan,
Mihai Bravu, Cranga i, Drumul Taberei, Cercul Militar) precum i suburbane (Balote ti).Sunt
monitorizaţi următorii poluanţi: CO, SO2, NO2,O3,pulberi În suspensie, (PM10= pulberi cu d< lOȝm),
benzen, plumb.
Dacă pentru majoritatea poluanţilor nu a fost depăşit
 ) p p  psau
 p p  p
la nici o staţie de monitorizare, pentru pulberile în suspensie s-au constatat depăşirea frecventă a
valorii limită zilnice pentru protecţia sănătă ii umane(50ȝg/m ) la toate staţiile de monitorizare. În
consecinţă, problema majoră pentru Bucureşti o reprezintă poluarea cu pulberi în suspensie;


  
Din cele prezentate, se poate aprecia că cele mai importante efecte ale poluării sunt:
‡p âormarea smogului fotochimic (apariţia ozonului troposferic);
‡p Degradarea stratului de ozon;
‡p Efectul de seră i schimbările climatice;
‡p Ploi acide.

D  
 
Principalii poluanţi primari care prin procese fotochimice conduc la formarea ozonului i a
altor oxidanţi la nivelul troposferei sunt NOx, SOx, i COV preveniţi din următoarele activităţi
antropice:
xp Arderea combustibililor fosili;
xp Extracţia i distribuţia gazelor naturale;
xp Extracţia, prelucrarea i distribuţia petrolului i a produselor petroliere;
xp Utilizarea solvenţilor organici.

·    


La nivelul stratosferei ozonul se poate forma prin fotoliza oxigenului i se poate disocia
sub influen a luminii solare:

p
â p  p1p

O2 + hn ĺ O‡ + O‡

O + O2 + M ĺ O 3 +M

2   p  :

O3 + hn ĺ O ‡ + O 2

În consecinţă, în absen a altor factori, concentraţia de ozon depinde de raportul vitezelor


celor două procese (formare i descompunere).
Datorită gradului de poluare tot mai accentuat viteza de dispariţie a ozonului este mai
mare decât viteza sa de formare. .
Distrugerea ozonului se datorează interac iei sale cu o serie de poluanţi primari i
secundari care ajung in stratosferă. Printre aceştia cei mai importanţi sunt: NOx, HOX, halogeni
(CI, Br) i compuşi halogena i.

2   p3p pp1p

2NO(64%) 10%
N2O + O

N2 + O2(36%)

N2O + hn ĺ N2 + O2 90%

Monoxidul de azot descompune ozonul cu formare de N2O :

på pp pppå pp p

på pp ppå pp p

--------------------------------
O + O3 ĺ 2O€

2   p  p p!p


âormarea radicalilor OH în stratosferă :

H2O ĺ 2OH‡
O‡ +
CH4 ĺ CH3‡ + OH‡

H2 ĺ H‡ + OH‡
Radicalii OH distrug ozonul din stratosfera interioară (proces catalitic)
pp pp pp pppp p

pp ppp pp pp pp

------------------------------------
pp pp €
2   p  p p  p4   p
Clorul provine din descompunerea compu ilor halogena i ajun i în stratosferă (la înăl imi
mai mari de 20km) sau din Cl2 si HOCl sub ac iunea luminii:

Cl Cl
Ň Ň ‡
â ņCņCl + hv ĺ â ņC‡ + Cl
Ň Ň
Cl p
pp Cl

Cl Cl
Ň Ň ‡
â ņCņCl + hv ĺ â ņC‡ + Cl
Ň Ň
â p
pp â

Cl Cl
Ň Ň ‡
Cl ņCņCl + hv ĺ Cl ņ C‡ + Cl
Ň Ň
Cl p
pp Cl

H H
Ň Ň ‡
H ņ CņCl + hv ĺ H ņ C‡ + Cl
Ň Ň
H p
pp H

Cl2 + hn ( Ȝ<450 nm) ĺ 2 Cl‡


HOCl + hn ( Ȝ<375nm) ĺ Cl‡ + OH‡
Clorul rezultat distruge ozonul prin reactiile prezentate anterior.
Bromul provine din bromura de metal:

H H
Ň Ň ‡
H ņ CņBr + hv ĺ H ņ C‡ + Br
Ň Ň
H p
pp H
 

B  l lt tit  t litil:
u u 

u u 

--------------------------------



9t  tt tl   t il   tti ) Cli i t il î t 
li:
 
  ":!"$;"!
 :Cl

 
 !
  <
Cl! ) =Cl=) =ClCl=) ==) =Cl 
<<<<<<<<<< 
) =Cl=) =Cl=) ) =Cl=) = Cl=) 
<<<<<<<<<< 
Cl=) =Cl=) =ClCl=) =Cl=) =Cl 

   iiil i t  

> l,?@8Mli %iRAl   t tl it   t tlit iiî  i 
   ii > t    ţi  i ţiil  BC  ii  lii ţi i j i CFCl   
 t    ţi i ll(i il  iiii   i$:

CFCl :":D! C":!F: ClD ClD$5$

R i liiCl%iCl  ţi l%iîlt  îi ll :

ClD: ;ClD: "6$

ill it i tt tl l  ţi liil


t i lt ti  ţiil,$  $:

ClD:;ClD: "@$

9 tlti(i t  ţi   liii t i%ii ll '-  i


t t  ţiil i i    it t tlt t  ţiill 
  tii  i ll(i il%iil t  jît t :

!D: ;!":"7$

!":;!D:"?$
EEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE 
Bilanţ O + O 3ĺ O2 + O2

NO + O3 ĺ NO2 + O2 (10)

NO2 + O ĺ NO + O 2 (11)
__________________________________________

Bilanţ O + O 3 ĺ O2 + O2

Oxizii de azot din toposferă care ajung i îin stratosferă (exemplificaţi mai sus prin oxidul de azot)
provin în cea mai mare parte din arderea cărbunilor fosili în centrale termice i din combustia carburanţilor în
motoarele automobilelor (scopul catalizatorilor utilizaţi la eşapamentul automobilelor este tocmai acela de a
transforma oxizii de azot rezultaţi prin combustie, în azot molecular, evitând astfel emanaţia oxizilor de azot în
atmosferă).

După cum a arătat Crutzen, iarna la poli, din cauza lipsei radiaţiilor solare (noaptea polară), scade
presiunea foarte mult, se formează vârtejuri care înconjoară polii, iar temperatura scade foarte mult, ajungând
la -800 C la polul sud. Drept urmare, se formează aşa numiţii nori polari stratosferici alcătuiţi din particule
solide formate în principal din apa îngheţata i acid azotic. Aceasta din urmă ia naştere prin următoarele
reacţii (prima reacţie are loc în toposferă, următoarele două în straosferă, iar acidul clorhidric rezultă prin
clorurarea metanului în toposferă):

4NO2 + O2 ļ2 N2O5 (12)

N2O5 + H2O ĺ 2HNO3 (13)

N2O5 + HCl ĺClNO 2 + HNO3 (14)

După cum se vede, pentaoxidul de azot ajuns în stratosferă se transformă în acid azotic îngheţat, care
este astfel mai puţin disponil spre a forma dioxid de azot si care conform reacţiei,

ClOÚ + NO2 + M ĺClONO2 + M (15)

ar capăta radicalul cloroxid, evitând astfel combinarea acestuia cu oxigenul (reacţia 7).

Este de remarcat ca acidul clorhidric si cloronitratul (ClONO2) sunt adevărate rezervoare de clor
atomic, deoarece pe suprafata particulelor din norii stratosferici are loc reactia:

ClONO2 + HCl ĺ HNO 3 + Cl2 (16)

In noaptea polară, reac ia de scindare homolitică a moleculelor de clor,


Cl2 ClÚ + ClÚ (17)

nu poate avea loc din cauza lipsei de lumina . Primăvara, odată cu apari ia Soarelui, devine posibilă i chiar
accelerata atât reac ia (16), cât i fotoliza acidului azotic:

HNO3 HOÚ + NO2 (18)

Radicalii liberi ClÚ si HOÚ, forma i în cantitate foarte mare primăvara, contribuie decisiv la
distrugerea stratului de ozon prin reac iile (6) i (8), astfel concentra ia de ozon în stratosferă scade cel mai
mult primăvara iar acest proces este mai accentuat la polii geog rafici ai Pământului.

Tabel 4. Emisii de clor in stratosferă


p

âormula Nume comercial Denumire chimică Contribuţii la poluarea


chimică stratosferică (%)
÷  
Câ2C12 CâC-12 Diclorodifluorometan 28
£ £ CâC-11 Tricloroflorometan 23
CCU Tetraclorura de carbon 12
£££ Cloroform 10
£ ££ £ CâC-113 1 -florodicloro, 2- didloro cloro 6
etan
Câ2C1H HCâC-22 clorodiflorometan 3
÷   
££ Ô Clorura de metil 15
HC1 Ô Acid clorhidric 3
Total 100
p

Substanţele care distrug ozonul provin din:


«p Arderea combustibililor fosili:
«p Industria chimică
«p Industria frigului
«p Instalaţii de climatizare
«p Producerea de aerosoli (spray-uri)
«p Solvenţi organici
«p Stingatoare de incendii
«p Adezivi
«p Agenţi de curăţire a suprafeţelor metalice

În scopul prevenirii distrugerii stratului de ozon au fost semnate Convenţia de la Viena i


Protocolul de la Montreal, ratificate i de România prin care ările semnatare sunt obligate să ia
măsuri privind eliminarea producţiei i consumului de substanţe care afectează stratul de ozon,
înlocuirea lor cu altele nepoluante, aplicarea celor mai bune tehnici disponibile pentru eliminarea i,
daca nu este posibil reducerea emisiilor poluante.

"
 !" # $%
p
it&t  l i  t t t iit tî t:
*,$'-  tt  t l l  t,/"FCîlti ii,// i;
*"$p0  t ill i ii t- î it ti iiG7/;p
* $F till i t t - î it tîlti ii i;
B,$)iti ţ t t tllt t it l i  titi;
B"$  i tttll  l -i i  t i-  ti îli  i
t ti  i   ii  t i  iţ  lti i l i %ii > iţi    ll  
 i lţi li il ţiilt it ii ti:
*8 p 0 t ll     t  l l  t  t ii î  il ,?-5"°C i    i
 titţilii ; p
B8$ 9 iilit t    ii  l ii (i i i ili$ l t î t l
l li  lt tlt i i it %i î  
> ,?75 î Cil ( *t i $  iţ    lli iili   %i  lt   
t> t   t  i tt BGM1Bit) ti i  t l1  $%i
HM H l Mt li l   i ti$9     tli     li t î
i,7?6 t  * (i9   t  t 1 &tli tt il    i  i t
i it l ' t l i  i1 &tî ţi
  t   ii i it  l  '  t lt t  /4  t  t   54 
t    ţ  1 &tli$ i ,"$ 1 tl   i lt t   t *3B t
 it *l %t t t     i ii i%i   i    &tli  
 ( % > i"54i i ţiil  itl ' t  it t  %i8/4
t   ţ 1 &tli1t &- tlt  t 1 &tli î % tli 
   i -,7°C C t   t  t ii l  :,5°C   i iţi  %i  lt   iţii  l t 
 t %i t  î  ttli 


( 0 2
â #$%& ' ) 5*+ %*,*-&%*& ./ *1& /. & **/$ $ * .*%.

Dacă presupunem că temperatura Pământului este constantă, atunci înseamnă că exista
un echilibru între radiaţiile primite i cele emise. Datorită temperaturii sale înalte, Soarele
emite unde elcromagnetice scurte (în vizibil) pentru care atmosferă este parţial transparentă.
Radiaţia solară este parţial absorbită de către cele mai joase straturi ale troposferei i
de către suprafa ă Pământului. Temperatura acestora este mult mai scăzută decât cea a
Soarelui. De aceea, energia reemisăa de către Pământ i de către atmosferă are lungimi de
undă de 20 de ori mai mari decât cea a radiaţiilor solare (IR). Reemisia energiei termice de
către Pământ sub formă de radiaţii în infraro u este guvernată de legea lui Ştefan care
presupune ca suprafaţa Pământuluip este un corp negru cu temperatura de 288K (15 °C).În
principiu atmosfera nu este transparentă pentru radiaţii cu lungimi de undă atât de
mari.Radiaţiile emise de către Pămânat sunt imediat absorbite i retransmise de mai multe ori
de către starturi succesive ale atmosferei care acţionează ca un strat de protecţie cu rol de
încălzire. În orice caz energia este transportată prin  radiaţie i convec ie.Există o anumită
altitudine la care atmosfera devine transparentă pentru radiaţiile IR.
Stratul despre care am discutat este situat la 6000 m altiudine i are o temperaturî de -23°C.
Lipsa transparen ei atmosferei pentru radiaţiile IR nu este cauza prezen ei în aer a azotului
sau oxigenului - componentele sale principale - ci a altor urme de elemente. Prezen a
acestora din urma este atât rezultatul activităţii vulcanilor, a descompunerii materiilor
organice, a incediilor din păduri i stepe, a aerosolilor emi i de mări,oceane sau a aeroziunii
solurilor cât i a unor activită i umane (industrie, automobile, producţia de energie ).
O parte din gazele prezente în atmosferă pot absorbi radiaţiile IR. Dioxidul de carbon a
re inut mai mult atenţia deoarece exista multe date care susţin creşterea sa cantitativă în
ultimiip ani. Această creştere nu este surprinzătoare având în vedere utilizarea masivă a
combustibililor pe bază de petrol i distrugerea pădurilor dupa al II-lea Război Mondial.
În afara de dioxidul de carbon, gaze care mai contribuie la efectul de seră sunt: ozonul, oxizii
de azot, metanul, hidrocarburile eclorofluorurate (CâCs), care toate absorb în domeniul de
undă în care emite suprafaţa Pământului (unde se inregistrează un maxim de emisie, chiar) sip
care se regăsesc in cantităţi din ce în mai mari în atmosferă. Contribuţia relativă a acestor gaze
la efectul de seră nu este clar stabilită, dar s-au făcut estimări pe aceasta tema.

Tabel 5. Gazele care contribuie la efectul de sera [10]

CO2 CH4 CâC S N2O O3


compuşi carbon-
halogena i
Creşterea anuală 0,5 1 6 0,4 2
globală, %
Timpul de via ă, 7 10 110 170 regenerat
ani
Efectul relativ 1 30 20000 150 2000
corelat cu cel al
CO2
Contribuţia la 50 18 14 6 12
efectul de seră, %
Surse (1) (2) (3) (4) (5)
p

(1)arderea combustibililor pe bază de petrol, despăduriri, modificarea utilizării pământurilor, arderea


unor materii biologice;
(€subproduse provenite din descompunerile care provin: din mlaştini, din orezării, din câmpuri de
depozitare a de urilor, din fermele de animale sau din scurgerile naturale de gaze;
(3)agenţi de răcire în firgidere, instalaţii de aer condi ionat, aerosoli, producţia de mase plastice,
solvenţi, stingătoare de incendii;
(4) îngrăşăminte, de uri de la arderea biomaselor i a petrolului, utilizarea solului în altepdirecţii,
emisiile autovehiculelor;p
(5) Reacţiile fotochimice ale oxizilor de azot catalizate de lumina solară i hidrocarburilepvolatile
provenite din emisiile autovehiculelor.
Dioxidul de carbon a fost pricipalul gaz care a determinat efectul de seră în perioada
1850-1990. Compoziţia gazelor care au condus la acest efect în perioada amintită era 62% CO€ , CH4
21%, CâCS 13% si N2O 4%. Efectul de seră s-a accelerat în ultima decadă, 50% din creştere se
datorează -pentru perioada 1850-1990- ultimilor 30 de ani.
În tabelul 6 sunt menţionate principalele proprietăţi ale gazelor care conduc la efectul de seră.
Se va acorda a atenţie specială coloanei în care sunt specificate efectele relative ale gazelor raporatate
la molecula. Până în anul 2030 se prevede o creştere a utilizării CâCS cu 3 ± 2% pe an.Bineîn eles
regulile impuse de Protocolul de la Montreal sau de către EPA limitează producţia i vânzarea de
CâCs i ar trebui să reducă impactul până în anul 2030.

Tabelul 6.Principalele proprietă i ale gazelor care contribuie la efectul de seră

Tipul de gaz Concentraţia pre- Concentraţia in Viteza curenta Timpul de Contribuţia


p industriala 1998 (vpm) de creştere % via a în relativă a
p (vpm) p p atmosfera (ani) fiecărei molecule
p 275 350 0,4 60 1
CH4 0,75 1,7 1 10 30
NO2 0,285 0,31 0,3 150 160
O3 (troposfera) 0,02 0,06 1,5 0,2 2000
CâC-11 (CâC13) - 260 x 10-6 (260 5 75 21000
vpt)
CâC-12 6p 440 x 10-6 4 110 25000
(Câ2C12) p (440 vpt) p p p

De i concentraţia CO2p este în descreştere se consideră că el are cea mai mare


contribuţie Ia efectul de seră. Cantitatea de dioxid de carbon din surse antropogenice cre te
vertiginos iar concentraţia CO2 în traposferă cre te i ea. Este evident ca CO2 din atmosferă
a fost monitorizat numai pentru 40 de ani. Conţinutul de CO2pdinainte de acestă perioadă a fost
estimat pe baza analizelor bulelor de aer conţinute în probele de ghea ă colectate la adâncime
fie în Antarctica, fíe în Groenlanda. Odată cu începutul erei industraiale se observă că panta
curbei se modifică. În prezent există numeroase strategii care încearcă micşorarea cantităţii de
dioxid de carbon provenită din industria petrolului i cea producătoare de energie.
Există un număr destul de mare de opţiuni valabile pentru producerea energiei în
viitor. Cele mai importante dintre ele sunt prezentate in tabelul 7 . Tabelul 8 prezintă creşterea
concentraţiei CO2 până în anul 2075 pentru trei variante de creştere a emisiilor de CO2.p În
varianta A se presupune că anual au loc emisii de CO2p în cantităţi mari. Creşterea de 3%
presupusă în acest caz este defapt mică în comparaţie cu cea existentă până în 1970. În
varianta B creşterea asumată este de 1,4% comparabilă cu cea din perioada 1973-1982. Numai în
cazul C se presupune o creştere foarte mică.
> & l,7// i ti ,7/ ili tC" tli tî t  
 t   il   iil  it   îli  l  l  (i t l t (il > ill
 t 6 ili tC"t iî t  îi  


8 :
â 3456 7 9 ;< 4 6 =<>=?> 56 ? @€ -> 6 A<B ?5 . -> 4  A 6>


iti % iît  titţil C"p  i% ii it  
i ll i it lt  i
p *tti t  iţ  iiil C"pţitili    it ti  i
 tiili'- î  t li lî i itti  i tiili t 
ti lli  iiilii  t %iii tt ll tî 
  iţl tli t%iii t   t l     ţii
i ţiil li   
>ţl   l   l  t  t ţiiC€ î t  t
    j >  tili   tiilil  ii ilîtili  
 &tliî i l  i il$t ii ll t   l  %t  
t ţiiiili  t  i> & l,75/ ii&-
 lii iit lt t -  ii t%i tit t ii p
  t  iCl i  ii i i i tit t ii i
1 &t   t t it i  ii ii  il   %i t it(i  iiti %ii
iiţi l  i ii  iiîti
* t ît l   ilţi?/4i tit t ii t t 
 t  il tit %i  t ît& l  it t $ l 
it î t t   il %i  lli  t li tî t   Cit  li  ii C "
 i  l l      it       il  %i %i 
l  tili  l ( tli  l l    i%i li    lî
atmosferă, în timp ce alte tipuri de lemne reţin carbonul în structura lor pentru o perioada
mai lungă pentru că unele varietăţi de cărbune necesită acest lucru).
Sigur că cantităţile de carbon stocate sub diverse forme precum i fluxurile care există
între aceste forme au variat în timp i datorită altor cauze decât cele antropogene.
În studiile geochimice se aplică conceptul de timp de reten ie. Timpul de reten ie
pentru o moleculă care pătrunde într-un rezervor este definit pe cale statistică ca fiind timpul
mediu în care molecula parcurge distan a între intrare i ieşire. âormula este data de:

Į = M/â, unde M este masa din rezervor, â este fluxul total (=ie ire-fiux)

Tabelul 7. Posibile viitoare surse de energie

Sursa Principiul
Prelucrarea cărbunelui âabricarea gazelor, a hidrocarburilor lichide, a
alcoolilor, a solvenţilor rafinaţi
Oil shale (shale~tip de rocă care se sfărâma uşor) Trecerea petrolului în combustibil pornind de la
oil shale
Geotermală Utilizarea îincălzirii subterane
Ciclul gaz-turbină Generarea eneigiei electrice prin combustia
gazelor
MHD Generarea energiei electrice prin trecerea prin
câmp magnetic a unui curent de plasmă fierbinte
Thermionics Electricitate generată de un gradient termic
Prelucrarea petrolului Energia termică a unor produse chimice
transformată în energie electrică
Încazirea solară ( i răcirea) Utilizarea directă a energiei solare pentru
încălzire i răcire, folosind colectori de energie
solară
Celule solare Utilizarea semiconductorilor de silicon pentru
generarea directă a energiei electrice din căldura
soarelui
Producerea energiei termice cu ajutorul celei Conversia energiei solare în căldura i apoi în
solare electricitate
Vântul Conversia energiei vântului în energie electrică
Producerea energiei termice i electrice prin Utilizarea gradien ilor termici de temperatură ai
utilizarea forţei oceanului oceanului pentru convertirea energiei termice în
energie electrică
âuziunea nucleară Conversia energiei rezultată din fuziune în
energie electrică
Reactor nuclear (produce mai mult material âuziunea nucleară combinată cu conversia
radioactiv decât primeşte) nucleilor nonfisionabili la nucilei fisionabili
âuziunea nucleara Conversia energiei eliberate din fuziunea
atomilor uşori în energie electrică
Ciclurile de bază Utilizarea caldurii reziduale în scopul generării
de putere pentru diferite scopuri
Deşeuri solide Combustia de eurilor pentru producerea de
caldură i electricitate

âotosinteza Utilizarea plantelor pentru conversia energiei


solare în alte forme de energie printr-un
intermediar de tip biomasă
Hidrogenul Generarea H2pprin procedee termo-chimice i
utilizarea lui ca mediu transportor de energie

Tabelul 8. Creşterea concentraţiei de CO2 în atmosferă până în anul 2075- trei scenarii diferite
care presupun trei cauze diferite pentru creşterea emisiilor de CO2

Anul Scenariul Creşterea Cantitatea anuală Concentraţia


energetic propus emisiilor de CO2 de emisii de CO2p CO2 în atmosferăp
(vpm)p
(%/an) (x109 tC)
1975 A 3,0 4,7 331
B 1,4 4,7 331

C 0,3 4,7 331

2000 A 3,0 8,4 380-400


B 1,4 7,2 380-400

C 0,3 6,2 370-400

2025 A 3,0 19,0 480-530


B 1,4 10,3 440-480

C 0,3 6,7 420-460

2050 A 3,0 47,5 760-840


B 1,4 14,5 540-600

C 0,3 6,8 470-520

2075 A 2,7 91,1 1400-1550


B 1,0 18,8 670-760

C 0,0 6,8 510-560

Mai mult de 99% din totalul de carbon prezent în atmosferă este sub formă de CO2. Dintre
rezevele de carbon, oceanul este cel mai mare, con inând aproape de 60 de ori mai mult decât
atmosfera. Cea mai mare parte se află sub formă de carbon anorganic dizolvat sau 2ptotal +$2,p
incluzând formele HCO3¨ p CO3¯ i  2 p Sedimentele sunt de departe cel mai mare rezervor de
carbon dar fluxul de schimb cu alte rezervoare (trecerea dintr-o formă în alta) este atât de lent încât,
pentru o perioada de timp mai mica de 103 ani poate fi neglijat. Metanul,care este cel mai abundent
compus hidrocarbonat din atmosferă este considerat a fi unul dintre gazele care produc efect de seră.
Sursele antropogenice de metan (creşterea vitelor, culturile de orez, exploatările petrolifere) au
crescut în ultimele secole timp în care emisiile naturale se presupune că au rămas la fel. Tabelul 11
prezintă sursele de metan.

Tabelul 9 - Emisiile de dioxid de carbon provenite din utilizarea combustibililor, producţia de ciment
i arderea gazelor in 1988 (in 103 kg C)

ara Emisiile de dioxid de ara Emisiile de dioxid de


carbon pe ară (în 1O3 kg carbon pe ară (în
C) 103kgC)
Germania de Est 5,4 URSS 3,8
SUA 5,3 Polonia 3,3

Cehoslovacia 4,1 Marea Britanie 2,7

Australia 4 România 2,6

Africa de Sud 2,3 Mexico 1,0


Japonia 2,2 China 0,6
Italia 1,7 Brazilia 0,3
âranţa 1,6 India 0,2
Spania 1,3 Restul lumii 1,2

Este general acceptat faptul că există o creştere în concentraţia de metan la nivelul atmosferei.
Viteza de creştere este de aproape 1% pe an atât în emisfeia de Nord cât i în cea de Sud. Acest
procent a fost mai mult sau mai puţin constant in ultimii 10 ani.
Istoria evoluţiei concentraţiei de metan în atmosferă se bazează pe mărturiile de natură
geologică. Compoziţia aerului conţinut în bulele de ghea ă din Groenlanda dă compoziţia aerului din
momentul în care acesta a fost înmagazinat. Concentraţia metanului a fost determinată folosind datele
"înregistrate" în aceste bule în urmă cu 1000 de ani i până în prezent.

Tabelul 10. Rezervele i fluxurile de carbon existente i varia iile fluxulului net de carbon
între anii 1850-1980 datorită utilizarii combustibilor de petrol i modificării utilizării ini iale a
terenurilor

'
 p p  p ppppppppppppppp p   p p

Atmosferă: CO€ înainte de 1850 ca. 280 ppm 594

1980 338 ppm 717


Alte gaze: CH4 1,5 ppm 4
CO 0,1 ppm

(Troposferă: 80%, stratosferă: 20% masa atmosferică)

Oceane Carbon anorganic (XCO2) 37,400


Materie organică dizolvată ca. 1,000
Biomasa 3
în organisme vii 560

Biosfera terestră Sol, humus (preistoric: 200-500 x


1015gC mai mult) 1500
Apa de adâncime 450
Sedimente Carbon anorganic ca. 60,000,000
Carbon organic ca. 12,000,000
Combustibili fosili ca. 5,500
â   p  p  (  p p ppppppppppppp   p/p
Schimburi de CO2ppîntre atmosferă i ocean 78
Atmosfera- Pământ, fotosinteză/respira ie (NPP) 65
âotosinteza marină 45
Sedimentarea la nivelul oceanelor 0,2
Activitatea vulcanilor ca. 0,07
Arderea combustibililor fosili, 1980 5,3
' 
 p p   7 p p8 /  p
Atmosfera (pre-industrial): schimburi totale 4 ani
Numai schimburile cu oceanul 8 ani
Numai schimburile cu biosfera 9 ani
Biosfera: fotosinteza/respiratie 11 ani
Biosfera marină: fotosinteză/respira ie 0,07 ani
Oceanele: schimburile cu atmosfera, fluxul total 490 ani
Numai sedimentarea 180,000 ani
Atmosfera + biosfera + oceane: sedimentarea 210,000 ani

Tabelul 11. Estimarea emisiilor de metan în 1985

Sursa Cantitatea de emisii (Tg /an) Valorile (Tg/an)


Total 490 1210-1400
Antropogenic 325 190-720
Orezării 70 30-200
Rumegătoare 75 60-200
Arderea biomasei 60 20-llO
Emisiile de gaze naturale 30 20-40
Expoatările de cărbune 30 30-100
De eurile 60 30-70
Naturala 165 pppp13-671
Termitele 30 5-300
Mlaştini/ pământuri umede 100 25-300
Ape dulci sau sărate 30 1-65
Tundra 5 0-12

In ceea ce priveşte concentraţia N2Ops-a demonstat că numai în ultimii ani au adus o creştere a
sa în atmosferă. Este foarte clar că acestă creştere a început de la nivelul de 285 vpb-în ere
preindustriale- la 305 vpb astăzi, viteza de creştere fiind de 0,2-0,3% pe an.Se consideră că sursa de
N2O este dublă. Pe de o parte provine din arderea biormsei în proporţie de 60%, iar pe de altă parte din
combustia combustibilior de petrol în proporţie de 40%. Se aşteaptă ca până în anul 2050
concentraţiile să atingă nivelul de 330-450 vpb.
Ozonul torposferic format în timpul formării fotochimice a ce ii este unul dintre gazele care
contribuie în măsură mare la efectule de seră. Datorită timpului de via ă redus (0,2 ani) se discuta
despre ozonul troposferic mai mult la nivel regional decatla nivel global. Vitezele de creştere sunt
estimeta la 0,2 pana 1,5% pe an.
Speciile care au înregistrat cea mai rapidă creştere în ultimii zeci de ani sunt hidrocarburile
clorurate i derivaţii lor. Dezvoltarea unor tehnici de analiză cromatografică de gaze (ECD-GC) - a
facilitat foarte mult detectarea acestor specii până la nivel de păr i pe trilion (vpt sau pptv) cu câteva
excepţii 6Câ  Acestă metodă de analiză a fost inventata de către Lovelock în anul 1971. Aceşti
compuşi absorb în IR i contribuie astfel la efectul de seră i tot ei sunt responsabili de eliberarea
radicalilor liberi i a atomilor în stratosferă care sunt catalizatori pentru descompunerea ozonului.
Dintre hidrocarburile halogenate CâCs a fost studiat cu mai multă atenţie deoarece contribuie
în măsura mai mare la distrugerea stratului de ozon). Cel mai important este CC13â i CCI2â2,
cunoscute sub numele de CâC-11 i CâC-12. Vitezele de creştere a concentraţiilor acestor poluanţi
sunt în jur de 4-5% pe an.. Este imposibil să se prevadă variaţia concentraţiei de CâC-11 (care acum
are valoarea de 250 Vpt) sau pe cea a concentraţiei CâC-12 (care are acum valoarea de 395 vpt)
deoarece se estimează reducerea emisiilor datorită Protocolului încheiat la Montreal. S-au studiat, de
asemenea evoluţia concentraţilor Sâg i COâ2 deoarece i aceşti compu i contribuie esenţial la
producerea efectului de seră.
Odată cu ratificarea Protocolului de la Montreal privind compuşii care contribuie la
distrugerea stratului de ozon, eforturile s-au îndreptat către găsirea unor compuşi care să înlocuiască
flurocarburile (CâCs) care conduc în mod direct la deprecirea stratului de ozon. Recent s-au întreprins
studii asupra HCâC-123 (Câ3CHCL2), HCâC-141b (Câ3CâCL2) ca potenţiali substituen i pentru
CâC-11 (CâC13), i asupra HâC-134 a (Câ3CH2â) i HCâC-142b (CH3Câ2CI) pentru înlocuirea
CâC-12- (Câ2C12). În zilele noastre o există o serie de solvenţi pe bază de HCâC-123 i HCâC-141b
care sunt promovaţi pentru înlocuirea CâC-113 (CâC12Câ2C1). Principalul criteriu aplicat pentru
selectarea înloctitorului, în afara celor privind gradul de toxicitate, de inflamabilitate i de reactivitate
chimică este acela că înlocuiorul trebuie să fie tolerant în raport cu stratul de ozon. Din acest motiv,
modificările aduse utilizării CâC vor afecta mai puţin stratul de ozon i în viitor vor influen a în
mod pozitiv cantitatea totală de hidrocarburi clorurate i contribu ia lor la efectul de seră.
Unii dintre compuşii în discuţie conţin clor unii nu, dar to i conţin hidrogen i flour, ceea ce
ne face sa îi putem numi hidrofloroalcani (HâAs).Aceleaşi probleme le ridică anestezicele halogenate
(halotathan Câ3-CHClBr, enflurane CHCIâ-Câ2-O-OHâ2, isofluran Câ3-CHCI-O CHâ2) despre care se
poate spune că au o structură chimică similară oarecum cu a CâCs. Chiar dacă potenţialul reducerii
stratului de ozzon (ODP) i potenţialul de încălzire al pământului (GWP) au fost identificate ca fiind
importante încă din anul 1975, cele mai multe încercări de a măsura cantitativ (folosind spectroscopia
IR, benzile caracteristice apar inând domeniului 8-12ȝm) în laborator au fost limitate la datele
obţinute în condiţii normale de laborator.Trebuie sa se măsoare coeficienţii de absorbţie care uneori se
referă la absorbtion cross-section, la temeperatură si presiune apropiate de cele care exista în
atmosferă.. S-a determinat faptul ca transmitan a atmosferică data de cantităţile mici de gaze nu poate
fi determinată pe baza experiementelor de laborator numai la temperatura camerei. De exemplu,
datorită condiţiilor neizoterme i neomogene din atmosfera reală, spectrul CâCs va fi uşor diferit,de
cel obţinut în laborator, la temperatura camerei. Din acest motiv este necesară determinarea
transmitan ei la temepraturi joase. La aceste temperaturi, contribuţia hot bands-care dau absorbţia
fotonilor care rezultă din tranzi iille din stare excitată având aproape aceeaşi energie ca i arţarii de
bază-este mică.
Utilizarea procedurii line -by -line nu este practică pentru pentru CâCs deoarece densiatatea de
linii este atât de mare încât sunt aproape imposibil de catalogat. Liniile care aparţin hot bands sau
benzilor izotopice complică mai mult problema. O abordare eficientă a problemei ar presupune
măsurarea coeficienţilor de absorbţie propriu-zi i pentru diferite lungimi de undă, temperaturi i
presiuni relevante pentru cele existente în Atmosfera în mod real.
Nu există nicio îndoială asupra faptului că particulele conţinute în aerosolii stratosferici ca i
cele conţinute în aerosolii troposferici sunt importante pentru clima Pămânutului. Aceste particule
împrăştie, absorb i emit în por inunile fără nori ale atmosferei. Aceste particule influenţează
puternic distribuţia picăturilor de apă în norii de joasă înăl ime cât i a celor din norii convectivi. De
aceea, ele pot juca un rol important nu numai în formarea precipitaţiilor, ci i în cantitatea de
precipitaţii pentru toate tipurile de nori. Mai mult, pot avea o importan ă deosebită în cazul norilor
radioactivi, fiind implicate atât în schimburile care au loc între mare i aer, precum i în interac iile
nori-radiatii. Aerosolii stratosferci provin mai ales din erupţiile vulcanice. âranklin nota că deoarece
aerosolii vulcanici reflectă lumina Soarelui în spaţiu ar fi responsabili de răcirea climei înregistrată în
1783-1784.Mai multe studii ulterioare au subliniat faptul că înainte de erupţiile propriu-zise - cu un an
sau chiar doi - temperatura regiunii se modifică cu câteva zecimi de grad Celsius, ceea ce se datorează
prezen ei aerosolilor în regiune. În anii 1970 s-a speculat ideea că creşterea concentraţiei aerosolilor
antropogenigi pot conduce Pământul înapoi în epoca ghe ii.
Speculaţia a fost generată probabil de faptul că între anii 1940-1970 emisfera nordică s-a răcit.
De asemenea, în aceeaşi perioadă s-a vehiculat ideea ca in unele regiuni cantitea de aersoli a fost mai
mare. Industralizarea, poluarea urbană, agricultura mecanizată, presiunea populaţiei în zonele
semiaride -"vulcanii umani" au adăugat o încărcare considerabilă. De i în anumite circumstanţe, cum
ar fi absorbţia vaporilor (ce ii) - haze-în Oceanul Arctic ,aerosolii antropogeni pot avea un efect de
încălzire.Totu i, impactul direct al aerosolilor antropogenici este unul de răcire. În ultima decadă,
datorită creşterii temperaturii globale studiul efectului de seră a fost mai intens decât cel al aerosolilor,
de i importan a lorpîn modificările de climă nu au fost negată.
Multe dintre schimbările de climă prezise se datorează setului de feedback care rezultă din
excesul de energie înmagazinat de gazele care dau efectul de seră.Un efect de feedback pozitiv este un
proces care amplifică efectul schimbării iniţiale. Două exemple de acest fel sunt: efectul de feedback
al vaporilor de apă i efectul de feeedback al ghe ii.În primul caz, încălzirea datorată efectului de
seră crescut înseamnă că aerul poate căra mai mul i vapori de apă. Vaporii de apă sunt ei în i i un
gaz cu efect de seră, deci Pământul se va încălzi mai tare. În cel de al doilea caz, temperatura crescută
topeşte ghea a. Soarele se reflectă în acestă situaţie în apă, în loc sa se reflecte în ghea ă , deci
căldura lui va fi absorbită mai mult, iar atmosfera se va încălzi mai tare.Există însă i situaţii în care
efectul de feedbak este negativ sau de damping. În aceste cazuri atmosfera devine mai caldă, norii sunt
mai multi si reflectă mai mult lumina provenită de la Soare în spaţiu i deci Pământul se
răce te.Dacă atmosfera este mai umedă i mai caldă, aceasta ar putea însemna mai multa zăpada care
reflectă mai puternic lumina Soarelui, deci temperaturi mai joase. Propagarea temperaturilor anormale
în Pământ se poate analiza folosind modele matematice de complexităţi diferite. ]Se pot da soluţii
analitice exacte a a cum sunt aşteptate în condiţiile generale date sub forma unei ecuaţii integrale.
Soluţia acestei ecuaţii permite obţinerea datelor referitoere la temperaturile suprafeţei care au existat
pe baza măsurătorilor temperaturii la un timp dat, sub suprafaţa Pământului. Analizele rezultatelor pot
da cel mai bun răspuns al controversei privind locul real în care are loc încălzirea globală.
Cantitatea de dioxid de carabon i evoluţia temperaturii au fost strâns corelate în ultimii 100
de ani. Studiile asupra climatului preistoric i corelarea schimbărilor climatice cu evoluţia civilizaţiei
permit s se determine impactul efectului de seră asupra temperaturii medii la suprafaţa Pământului.
Exista i teorii care neagă orice impact al activităţilor omului asupra nivelului concentraţiei
dioxidului de cabron în atmosferă . De asemenea este controversată estimarea concentra iei de ppe
baza conţinutului bulelor de ghe ă. inuturile acoperite de ghe ă sunt adesea considerate cele mai
curate regiuni ale Pământului, oferind o înregistrare unică a evenimentelor de natură chimică din
trecut.Zăpada care cade colectează în drumul ei aerosoli care conţin componente gazoase ale
atmosferei. Depozitate pe suprafe ele acoperite de ghea ă, ea este acoperită an de an de alte straturi
de zăpadă i astfel se formează o stratificare anuală a ghe ii.Aerul este absorbit în cristalele de
zăpadă, în lichidele care se găsesc pe suprafaţa acestora i în porii structurii cristalelor. Porii se închid
i după transformarea în ghea ă se formează bule de aer complet închise. Dar înainte de această
etapă, aerul din fulgul de zăpadă este izolat de exterior prin structuri dense de ghea ă. Aceste straturi
de ghea ă conduc la împachetarea aerului în structuri denumite "airtight pockets" (buzunare de
ghea ă strâns împachetate) i se regăsesc atât în zonele temperate cât i în cele polare. Aceste
caracteristici ale ghe ii fac ca studiul modificărilor în compoziţia atmosferei pe perioade lungi de
timp (sute sau chiar mii de ani) să fie greu de întreprins. Concentraţiile speciilor chimice recuperate
din probele de ghea ă i zăpadă să fie direct proporţională cu compoziţia atmosferei iniţiale nu este
totdeauna îndeplinită. Componenentele atmosferice care conţin particule insolubile îndeplinesc aceste
condi ii, dar este posibil ca gazele sa nu o îndeplinească.
Validitatea reconstrucţiei atmosferei iniţiale pe baza con inutului de 2p în ghea a polară se
bazează pe următoarele presupuneri:
xp Vârsta gazelor cuprinse în bulele de aer este mult mai mică decât vârsta ghe ii în care sunt
cuprinse;
xp "Atragerea" aerului în interiorul ghe ii este un proces mecanic care nu presupune modificarea
compoziţiei iniţiale;
xp Compoziţia iniţiala a aerului în interiorul bulelor se păstrează nemodifcată în timp.
Principalul argument în sprijinul ultimilor două afirmaţii este o altă presupunere i anume că nu
există faza lichidă la o temperatura anuală de -24°C sau mai puţin. De aceea, în anii 1950-1960
studiile au fost făcute în Groenlanda i Antactica, unde există temperaturi de acestă valoare. De-a
lungul timpului locurile din care s-au prelevat probe au fost i din cele situate în regiuni din care avea
loc o răcire accentuată.
Conform cu oponenţii teoriei efectului de seră, toate presupunerile nu sunt valabile deoarece:
xp Prezen a peste tot în Antarctica a straturilor de ghea a în zăpada demonstreză faptul că
vârsta ghe ii i aerului încapsulat este aceeaşi;
xp Chiar la temperaturi scăzute, în ghe a polară există apă lichidă;
xp Au loc fenomene fizice i chimice în interiorul ghe ii care conduc la modfificări i în
compoziţia aerului încapsulat.
O consecinţă importantă a creşterii temperaturiii globale este creşterea nivelului mării.
Nivelul mării se va modifica datorită expansiunii termice a oceanelor i datorită schimbărilor în
cantităţile de ghe ă stocate în munţii din Antarctica sau Groenlanda. Estimărilep pot fi făcute pe baza
expansiunii termice a oceanului aşteptată odată cu încălzirea globală. Aceste efecte sunt ele în i i
incerte deoarece nu se poate tii cu precizie cât de tare se vor încălzi oceanele (nu se poate tii nici
cât de tare se va încălzi planeta). Pentru îmbunătă irea estimărilor s-au dezvoltat modele fizice mai
realiste ale încălzirii oceanelor. Odată cu încălzirea globală se aşteaptă topiri ale gheţarilor i deci
ridicarea nivelului mărilor i oceanelor. Contribuţia porţiunilor înghe ate din Groenlanda i
Antarctica este destul de neclara, deoarece creşterea cantităţii de precipitaţii rezultate din înc lzirea
vremii ar trebui să compenseze topirea ghe ii către margini. De fapt, estimările recente au arătat ca
Groenlanda si Antarctica (dar mai puţin) au mase din ce în ce mai mari, i,în consecinţă nivelul mării
scade, ca răspuns la schimbările climatice aşteptate. Pe termen lung, după anul 2050, topirea
Antarcticii poate deveni maâi semnificativă i tendinţa discutată se poate inversa.
Punând la o laltă estimările curente asupra diverselor contribuţii la creşterea nivelului mării
este posibil să se determine modificările la nivel global care vor avea loc in viitor. Acest lucru a fost
făcut de către o seama de experţi reuniţi în Melbourne, în oct. 1989, în cadrul CSIRO, Divizia pentru
Cercetări Atmosferice. Concluzia a fost că dacă temperatura globală cre te cu 3°C până în anul 2220,
nivelul mării ar putea cre te cu 30 cm până în 2050.O conferinţă recentă ţinută ăn America asupra
nivelului mării a condus la aceleaşi concluzii. Creşterea estimată reprezintă o accelerare a creşterii
curente cu 1,5 mm/an.
C
c DG·

Poluarea aerului afectează mediul înconjurător direct sau indirect. Concentraţiile mari de
dioxid de sulf sau de oxizii de azot gazo i pot conduce la distrugerea copacilor i lichenilor, pot
afecta sănătatea oamenilor sau pot coroda materiale de structuri (o elul). Aceste efecte directe sunt
adeseori cele mai puternice în vecinătatea surselor de emisie.
Sulfurile în formă gazoasă, în principal SO2, se formează, în cea mai mare parte, la arderea
petrolului i a cărbunelui. âosilele de petrol provin din plante metarmofozate timp de sute de milioane
de ani .Tot ceea ce este de natură organică conţine incorporat sulfura, ceea ce explică prezen a
acestora în fosilele de petrol. În orice caz, concentraţia variază. Orice petrol conţine de obicei între 2%
i 3% sulf. Cărbunele conţine un procent mai variabil, în timp ce gazele naturale conţin cel mai mic
procent.
O altă cauză a acidităţii emisiilor este conţinutul în oxizi de azot.Cea mai mare parte a acestor
oxizi constă din monoxid i dioxid de azot. Termenul generic este de Nox. Oxizii de azot se formează
în timpul oricărui fel de combustie. Cantitatea totală de emisii în Europa a fost estimată la 23,9 x 106 t
sub formă de NO2 în 1985, din care aproximativ 50% provin din Europa de Est.Spre deosebire de
dioxidul de sulf care provine din sulfurile conţinute în materia primă, cea mai mare parte a oxizilor de
azot provin din arderea aerului. Cu cât temperatura de ardere este mai mare, cu atât mai mult oxid de
azot se va forma deasemenea, la formarea oxizilor de azot contribuie azotul din petrol. Cea mai
impotantă sursă de oxizi de azot este traficul rutier. De asemenea, putem cita utilizarea unor anumite
tipuri de fertilizan i. Culturile tratate cu fertilizan i comerciali lichizi sau cu bălegar emit cantităţi
mari de amoniac. De fapt, amoniacul este cel din cauza căruia cre te ph-ul precipitaţiilor atmosferice.
Efectul este eliminat atunci când ionii amoniu din ploaie sau zăpada sunt transformaţi de către
microorganisme în sol sau sunt absorbiţi, de exemplu, de către copaci după pătrunderea lor în sol.
Cantităţile mari de oxizi de azot, amoniu sau al i poluanţi pe bază de azot conduc i la o
suprafertilizare a solului. În orice caz, riscul existentei acestui exces provenit din pădure a crescut uşor
în ultimul timp datorită saturării cu săruri de azot. Această situaţie conduce atât la probleme cu apa
potabilă, cât i la situaţii deosebite în ceea ce priveşte eutrofizarea mai mult decât atât, sărurile de
azot măresc aciditatea solului.

 â DEFGp p5HI FHJHKGFHGp pp

p
p p


%i  l  ii lil  ii l ţi i i t÷ )"$t
 t liillil%  l l ti tt il
t  il ' d  î  ţi  ii t  î il i l  &lli
t îl %i i  %i lt t l t  ii ,5$

 




 

 




 
 







  



â L
p pp5 p M pp pp p  p pp M p 
p
p

Cit i iit(i i iilill t iilt il t  i


î t    li it l ţi$ttl i :/,  l /54/(  %i   t t
î ti  t t iiţi ît ll %  %ii     î iil
l ti  tiillt ii ll l t  lCit i  iili
l %t t ltî % iil  t (i   il %i  i    
% î t  î i l   iil it i li t t i
Oxidarea are loc relativ rapid în aerul contaminat cu praf industrial conţinând oxizi de fier, de
magneziu, mangan, calciu, care sunt catalizatori excelenţi pentru această reacţie ,trioxidul de sulf
format se dizovă uşor în picăturile de apă care cad. Astfel produsul final al oxidării este acidul sulfuric
sub forma de aerosoli, conţinut în particule a căror diametru depinde de umiditatea relativă a aerului
(de la 0,4 la 0,8ȝm). Dat fiind faptul că particulele de o asemenea mărime dispersează puternic lumina,
are loc o scădere accentuată a vizibilităţii pe timp de zi, acesta fiind un prim aspect al prezen ei
acidului sulfuric în atmosferă.Oxizii de azot generează cantităţi însemnate de ozon, necesar oxidarii
$2pla $3pconform, reacţiei:
SO2 + O3 = SO 3 + O€

Reacţia directă dintre ÷ p i å pare, de asemenea loc, deci cu o viteză foarte mică:

SO2 + NO2 = SO 3 + NO

Pe de altă parte, din reacţia hidrocarburilor cu SO2prezultă aerosoli având miros neplăcut i
toxicitate destul de ridicată. În această situaţie se formează o cea ă de compoziţie complexă, fiind un
amestec de acizi organici puternici con inând sulf (ex: acid sulfanilic, acid disulfinic, acid disulfonic).
În afară de cea ă de acid sulfuric, în final, în atmosferă se regăsesc sulfaţi formaţi din reacţia
SO 3  cu diferite substanţe prezente. Sulfa ii rezultaţi conţin particule de dimensiuni cuprinse între 0,1
i l,0ȝm. Prezen a amoniacului gazos în atmosferă conduce la neutralizarea rapidă a SO2, care astfel
dispare rapid. Din reacţia NH3 cu SG rezultă sulfat de amoniu sub formă de aerosoli. De asemenea,
aerosolii marini reacţionează cu acidul sulfuric dând naştere sulfatului de amoniu,din această
reacţie rezultă i HC1pgazos, foarte toxic:
H2SO4 + 2NaCl pNa2SO4 + 2HC1
Din păcate nu există date experimentale privind viteza acestei reacţii în regiunile de coastă,
unde ar putea totuşi să aiba valori însemnate. În concluzie, transformarea SO2 în regiunile urbane
industrializate are o viteza de 2-20%p pe oră. S-a constatat că timpul de înjumata ire al SO2 în
regiunile industriale este de 46p ore, în timp ce în zonele agricole sau în cele cu păduri poate ajunge la
mai mult de zece ore.
Oxizii de azot reprezintă o altă categorie de poluanţi atmosferici supuşi unor transformări
fizico-chimice rapide. Există trei oxizi de azot prezenţi în atmosferă:
xp NO-protoxid de azot;
xp NO-monoxid de azot;
xp NO2-dioxid de azot.p
N2O este emis în atmosferă ca rezultat al proceselor biologice naturale care au loc în solurile
fertilizate cu îngra ăminte azotoase.Din această cauză se regăseşte îndeosebi desupra regiunilor
agricole. Atmosfera de deasupra aglomerărilor urbane industrializate conţin în principal NO si NOàp
Arderea comsustibililor produce în principal monoxid de azot. âuncţie de temperatura NO este parţial
oxidat, conform reacţiei:pp
2NO + O2 = 2NO2pppp
După ce părăseşte coşul fabricii NO reacţionează în principal cu ozonul, formând NO2pp
NO + O 3 NO 2 ppO2p
În afară de aceste reacţii pot avea loc i altele (de exemplu cu apă). Ca urmare, datorită
faptului că unele dintre transformări sunt reversibile, în atmosferă se stabileşte un anumit echilibru
intre O3 pNO, NO2àp
Termenul de aerosol se referă la existen a unor particule solide i lichide de dimensiuni
mici. Aerosolii se formeazăî timpul unor procese industriale care au loc cu combustie sau în timpul
unor procese naturale.
Compoziţia fazei de particule dispersate depinde de sursa de origine. Clasificarea acestor
particule este funcţie de viteza lor de depunere.Pentru particulele, ideale, de formă sferică, viteza de
depunere se calculează cu legea lui Stoke. Pentru particule cu diametre sub l0ȝm viteza de depunere
este mică în raport cu viteza de transport, dată de de viteza vântului sau a turbulen elor de aer. Aceste
particule pot rămâne suspendate în aer timp de câteva ore sau chiar zile până în momentul în care sunt
îndepărtate prin forţa gravitaţiei, prin difuzie sau ploaie. Particulele cu diametre cuprinse intre 0,1 ȝm
i 5-10ȝm se numesc particule suspendate. În orice caz, nu se poate face o distincţie clară între aceste
particule i cele de dimensiuni mai mari care se regăsesc în apropire de sursele de emisie.
Termenii de "ploi acide" apare pentru prima oară în 1872 într-o lucrare publicată de
R.A.Smith. În 1968 a fost publicat primul raport ştiinţific bazat pe analize de aer. Raportul indică
faptul că aciditatea ploilor în perioada 1954-1968 îin ara Nordică crescuse considerabil.
În literatura "semi-tehnică" i în cea de popularizare, termenul de "ploi acide" este folosit ca
sinonim pentru depunerile acide. În general,depunerile acide sunt asociate cu sursele de origine ale
poluanţilor de natură acidă.Aceste depuneri sunt transportate prin atmosferă nu numai ca ploi, dar i
sub formă de zăpadă, nori,cea ă, gaze sau praf in timpul perioadelor uscate. Ultimile două forme de
transport fac parte din categoria "transportului pe cale uscată", în timp ce primele trei fac parte din
categoria "transportului pe cale umedă". Proporţia în care materialele acide sunt depozitatea prin
mecanisme diferite variază func ie de localizare. Depunerea materialelor uscate depinde de speciile
chimice care există i diferă funcţie de caracteristicile suprafeţei i condiţiile meteorologice. Pentru
că nu se pot măsura direct, s-a estimat că pentru Canada de Est, din totalul depunerilor aproximativ
15% sunt uscate. Această valoare se estimează a reprezenta 40-50% lângă sursele de emisie puternice.
Zăpada i ploaia sunt tipuri de depozitare măsurate, de cele mai multe ori,din punct de vedere
orientitativ i din punct de vedere chimic, calitativ.
Aciditatea normală a precipitaţiilor (ph=5,6) se datorează bioxidului de carbon din atmosferă sau altor
compuşi cu caracter acid (sulfaţi de origine naturala care sunt absorbiţi în timpul proceselor de
precipitare). Precipita iile de deasupra păr ii de est a Americii de Nord i de deasupra celei mai mari
păr i a Europei sunt de pana de zece ori mai acide decât în mod normal datorită influentei
poluanţilor care se datorează ac iunilor umane.De exemplu, pH-ul mediu al precipitaţiilor în Ontario
este 4.2. În acelaşi timp, în New York-Whiteface Mountain s-a măsurat o valoare a pH-ului de 2,6. În
anumite regiuni, pH-ul poate depa i valoarea de 5,6 (ca de exemplu în unele zone din Canada unde
solurile alcaline reduc, de fapt, aciditatea naturală).
Ploile acide conduc la degradarea mediului pe mai multe căi :
xp Pot duce la degradarea metalelor si a structurilor concrete, inclusiv monumente istorice. Când
acţionează în mod direct, adică atunci când poluanţii prezenţi în aer distrug un anumit material
este vorba despre coroziune atmosferică. În solurile i apele acide vorbim despre coroziune
indirectă.
xp &    p    conduce la deteriorarea culturilor i , face necesară impunerea unor
limite. Scăderea cantiă ilor culturilor se observă atunci când concentraţia dioxidului de sulf
depăşeşte valoarea de 80ȝg/m3 (valoarea anuală). În Polonia, solurile "acre" (acide) constituie
83% (soluri de aciditate mare i medie) din totalul terenurilor arabile. Concentraţiile foarte
ridicate în ioni de hidrogen conduc la descreşterea capacităţii de absorbţie a fertilizan ilor de
către sol.
xp &    p
, acest fenomen conduce la inhibarea creşterii i dezvoltării unor populaţii
de peşti (în special a celor din familia Salmonidae). În lacurile acide se constată că, după o
perioadă de timp, speciile d e plante i animale care supravieţuiesc se reduc la câteva. Acest
semnal de alarma se trage în cazul mai multor râuri scandianave. Descreşterea pH-ului face ca
anumite specii de peşti ca somonul de Atlantic (Salmon salar L ) sau "trout" de mare (Salmon
trutta L) să fie pe cale de dispariţie. âenomenul se discută în cazul râului Vikedalseva localizat
în partea de sud-vest a Norvegiei. Concentraţia mare in ioni de hidrogen nu este singura cauza
a dispariţiei animalelor i plantelor. În mediile acide concentraţia ionilor de aluminiu care
este toxic pentru multe organisme este crescută dispari ia peştilor din apele acide este atât
rezultatul pH-ului scăzut, cât i ap creşterii concentraţiei ionilor de aluminiu.Ambele situaţii
sunt efecte ale creşterii acidităţii. Se constată că, în apele acide există concentraţii ridicate i
ale altor ioni cum sunt zincul sau plumbul i că atât plantele cât i animalele absorb cu foarte
mare uşurinţa sărurile solubile ale lor.
N
xp 2  p
 ,cel mai vizibil i de aceea cel mai discutat este cazul degradării
arborilor datorită prezen ei SO2 în aer. Acest tip de degradare a pădurii s-a întâlnit atât în
munţii Bavariei i Ore, cât i în toate regiunile de păduri de conifere aflate în vecinătatea
zonelor industriale. De i se poate manifesta diferit, este vorba despre acelaşi fenomen.
Poluarea poate afecta copacii fie în mod direct fie în mod indirect. În primul caz se observă
afectarea frunzelor sau a acelor i se datorează distrugerii (de către SO2, ozon sau ploi acide)
atât a stratului protectiv de ceară care le acoperă cât i al funcţiei care controlează respiraţia.
Pot avea loc modificări organice la nivelul frunzelor i acelor care conduc la distrugerea
circulaţiei apei i a hranei. Efectele indirecte rezultă ca efect a acidificării solului. Ploile
acide contribuie la eliberarea ionilor de aluminiu prezenţi în sol.Valoarea mică a pH-ului i
prezen a unor ioni metalici toxici conduc la distrugerea rădăcinilor i în special a vaselor
capilare. Drept rezultat rădăcinile nu mai pot extrage din sol cantitatea de hrană i apă
necesară. Un copac care este astfel slăbit este uşor de atacat de către ciuperci i insecte. Se
dezvoltă o regiune umedă către mijlocul trunchiului care împiedică transportul apei către
reguinile superioare. Disturbarea echilibrului apei explică de ce coniferele sunt distruse
dinspre vârf către rădăcină i dinspre interior către exterior. Alte specii de copaci nu sunt atât
de sensibili deoarece suprafaţa totală a frunzelor care este expusă este mai mică. La aceasta se
adaugă faptul ca frunzele cad în fiecare an, deci sunt supuse atacului poluanţilor o perioada de
timp mai scurtă.
Modificarea raporturilor Mg/Al, Ca/Al la nivelul solului în timpul acidifierii afectează
creşterea rădăcinilor. Efectul primar constă în substituirea Ca i Mg de către Al în cel de-
al doilea strat de celule, ceea ce afectează creşterea. În plus, fenomenul se produce i
dacă se modifica raportul NH 4 /pcation. S-a constatat că în solurile acide cantitatea

de ioni amoniu este crescută ceea ce este probabil atât rezultatul acumulării acestuia din atmosferă cât
i al activităţii microbiene reduse.
Raporturile Mg/Al, Ca/Al afectează, de asemenea, i absorbţia unor cationi. Ca i Mg sunt
reduşi în prezen a Al i a NH4. În plus, absorbţia nitra ilor este împiedicată de prezen a NH4.
xp  (  p   p  depozitate la nivelul solului. Ploile acide aduc odată cu ele din
atmosferă săruri solubile ale metalelor grele care astfel pătrund în sol i sunt asimilate foarte
uşor de către plantele de cultură, cale pe care pătrund i în organismul uman. Din acest motiv
ecologi tii manifestă îngrijorare pentru culturile care provin din zonele astfel afectate. Dintre
metalele grele, cel mai uşor asimilat este cadmiul a cărui concentraţie crescută în plantele de
cultură poate fi uşor observată. Observaţia confirmă faptul că ploile acide activează depozitele
de metale grele. În literatură se regăsesc numeroase date privitoare la compoziţia aerosolilor
atmosferici i a ploilor acide. Se observă foarte clar că datorită faptului că efectele apar la
nivelul întregii lumi trebuie depuse eforturi substanţiale pentru reducerea cantitativă (sau chiar
dispariţia) a ploilor acide.

Tabelul 13. Conţinutul în metale grele în plantele care cresc în regiuni apropiate de fabricile care
folosesc compuşi ai plumbului i zincului din Bcleslawiec si Miasteczko Slaskie.
p
Planta Cd mg/kg Pb mg/kg Zn mg/kg
Salată -frunze 4 69 393
Morcovi-rădacini 4 57 194

Reducerea emisiilor de sulfuri i azotaţi a fost subiectul negocierilor internaţionale la nivelul


Comisiei Economice Europene a Naţiunilor Unite (UNEOE) în cadrul Convenţiei pentru Poluarea
Aerului pe Termen Lung âără ârontiere. Aceste negocieri au condus la încheierea unor protocoale
privitoarea la reducerea nivelului emisiilor de oxizi de sulf i de azot. Convenţia privind oxizii de sulf
a cărei aplicare începe în 1983 impune tărilor participante reducerea nivelului emisiilor cu cel puţin
30% până cel târziu în 1993. Protocolul similar privind oxizii de azot devine valabil începandO cuOanul
1991O i cere ca nivelul emisiilor din anul 1994 să nu îl depăşească pe cel din 1987. "^  
  O "O oferă o Omăsura a sensibilităţii relative a ecosistemului pe scară larga. Termenul de
"-  p   " a fost definit ca fiind cea mai mare cantitate de compuşi în prezen a cărora nu
se constată efecte/dăunătoare asupra mediului pe termen lung.
Au fost concepute hărţi speciale pentru Europa care stabilesc sensiblitatea solurilor i a apelor
la diferitele tipuri de încărcături critice de poluanţi. Acestea pot fi comparate cu nivelurile actuale i
cele prestabilite de poluanţi, permi ând astfel stabilirea efectelor diferitelor emisii în cazul abaterilor
de la strategia propusă. Păr i ale Europei Centrale i de Nord Vest sunt supuse în prezent unor
atacuri acide de 20 ori mai puternice decât este stabilit a fi maximul acceptat.Aceată situaţie conduce
la afectarea pe termen lung a stabilităţii ecosistemului.
Cel mai recent obiectiv al politicii de mediu privind poluarea atmosferică este asigurarea unor
astfel de condiţii încât pagubele să fie minime în viitor iar cele din trecut să fie reparate. Principalele
linii ale acestei politici sunt de fapt controlul asupra poluării i reducerea emisiilor. Mecanismele cu
ajurorul cărora se pot îndeplini aceste premise sunt:
‡ Limitarea emisiilor în cadrul fabricilor. Acest lucru se poate referi la toate fabricile, numai la
unele dintre acestea sau numai la cele noi. În general, acest fapt se stabileşte prin licenţa de operare.
‡p "Bubble reduction", însemnând reducerea emisiilor pe unităţi geografice sub anumite limite.
"Bulele" au fost discutate pentru regiuni de mărimi diferite. La o extremă se află statele EEC care s-a
considerat a fi o "bulă". În mod normal, naţiunile individuale formează o "bula". În USA ne referim la
acelaşi lucru când vorbim despre fabrici individuale sau proprietăţi industriale.
xp Controlul cantitatiide combustibil utilizat. In principal, acesta inseamna reducerea emisiilor de
oxizi de sulf.
xp Realizarea mai degrabă a "standard of performance" decâtppstandaredelor care reglează nivelul
emisiilor. Acest lucru înseamnă, de fapt, utilizarea " celei mai bune tehnologii de control posibilă" sau
"a unei minime tehnologii". Discu ia de fa ă este lirniatata de termenul comun "cea mai bună
soluţie practică" care include atâtpconsideraţiile de ordin tehnic cât i cele de ordin economic.

  
Secolul al XXI-lea a preluat o mare problemă nerezolvată de secolul anterior P protecţia
mediului înconjurător. Actualmente, există numeroase semnale de alarmă din cauza poluării excesive
şi a epuizării unor resurse naturale. Cu toate preocupările existente în fiecare ţară şi la scară
internaţională orientate spre protecţia mediului şi protejarea resurselor naturale, conservarea vieţii, a
diversităţii ecologice se apreciază unanim că eforturile sunt insuficiente şi distribuite inegal pe glob.
Susţinerea financiară a cheltuielilor pentru mediu este dependentă de starea economică a fiecărei ţări,
deci decalajele existente între ţări vor marca profund şi acest domeniu.
Colapsul global al mediului înconjurător este inevitabil. Statele dezvoltate ar trebui să lucreze
alături de statele în curs de dezvoltare pentru a se asigura că economiile acestor ări nu contribuie la
accentuarea problemelor legate de poluare. Politica dusă în zilele noastre ar trebui să acorde o mare
importan ă sus inerii programelor de reducere a poluării decât la o extindere cât mai mare a
industrializării.
Strategiile de conservare ale mediului ar trebui să fie acceptate pe scară mondială, i oamenii
ar trebui să înceapă să se gândească la reducerea considerabilă a consumului energetic fără a sacrifica
însă confortul. Cu alte cuvinte, având la dispozi ie tehnologia actuală, distrugerea globală a mediului
înconjurator ar putea fi stopată.
u  

Prof. Dr. Ing. Cristian Onose Curs Ecologie şi dezvoltare durabilă
N.Botnarciuc Ecologie- Editura didactica si pedagogica Bucuresti , p 300 -310
Tolba, M. K., O. A. El-Kholy, E. El-Hinnawi, M. W. Holdgate, D. â. McMichael, and R. E.
Munn, eds. 1992. Ozone depletion. Chapter 2 in '4 p 9 p   p :6. New
York: Chapman and Hall.
Revista Ozone Science, 255,952 (1992)
"Stratospheric Ozone Depletion," United Nations Environment Program Report (1991)
http://www.afrlhorizons.com/Briefs/0012/ML0008.html
³Probleme globale ale omenirii. Starea lumii´ - Brawn l. ,Editura Tehnică, Bucureşti 1992.
³Protejarea aerului atmosferic´ - Ursu P.,Editura Tehnică, Bucureşti 1978.
³Manual de chimie´ - Luminiţa Ursea, Elena Goiceanu, Cristian Tache, Doina Bâclea
Editura Humanitas Educational Bucureşti 1999.
³Ecologie generală şi protecţia mediului¶¶ - Conf. Dr. âlorina Bran, Prof. dr. Ion Dincu,
Editura ASE,Bucureşti 1998.
¶¶Ecologie. âilozofia naturală a vieţii³ - Mircea Duţu,Editura Economică, Bucureşti 1999.
³Mediul înconjurător. Poluare şi protecţie´ - Sanda Vişan, Steliana Creţu, Cristina Alpopi
Editura Economică, Bucureşti 1998.
%    p  4 p;  7 p

â   p<   p$   p;  4 p

  p   p$ p p


  p
ppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp $ 1p;(p2 p

pppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppppp =
1p:p

S-ar putea să vă placă și