Innocence.

tradus de Neacsu Bianca.

Have yourself a merry little Christmas
It may be your last
Next year we may all be living in the past
Have yourself a merry little Christmas
Pop that champagne cork
Next year we may all be living in New York
No good times like the olden days
Happy golden days of your
Faithful friends who were dear to us
Will be near to us no more
But at least we all will be together
If the Lord allows
From now on, we’ll have to muddle through somehow
So have yourself a merry little Christmas now
[ Have Yourself A Merry Little Christmas – Judy Garland]
Edward POV.
Iesind din baie, dupa ce am fost trezit de un alt cosmar tampit care a facut noa
ptea asta cea mai groaznica dintre toate pe care le-am avut, mi-am dat seama ca
era inca intunecat. Perfect, nu?
Sa te trezesti in mijlocul noptii, iarna, in Forks. Chiar minunat.
M-am indreptat spre camera mea si am luat patura albastru-inchis pe care mama mi
-a dat-o acum cateva saptamani cand temperatura a inceput sa scada. Am luat-o de
pe marginea patului, am infasurat-o in jurul meu, am luat o tigara si bricheta
si am iesit pe balcon, in slapi. Am tremurat cand frigul s-a izbit de mine cu o
forta grozava, stiind destul de bine ca ar fi trebuit sa fiu infofolit ca un esc
himos, dar cu toate acestea am tras un fum, si am stat acolo asteptand ca soarel
e sa-si faca aparitia, eu putand sa incep o alta zi de cacat. Din pacate, eu nu
realizasem ca venise atat de repede. Si daca te gandesti bine, nu conta daca soa
rele era pe cer sau nu. Tot o sa fie o zi de cacat.
Uitandu-ma in jur, am observat ca a plouat azi-noapte deoarece zapada care era i
eri pe strazi era transformata in niste balti, care cel mai probabil vor ingheta
, la cum e vremea din Forks.
Am stins tigara, dupa care am intrat in camera, multumindu-i mamei in gand ca a
setat o temperatura mai mare ieri, dupa care am inchis usa in urma mea. M-am ui
tat la ceasul de pe noptiera, numerele rosii si stralucitoare aratand in bezna c
amerei mele ora de 2:36 AM. Grozav.
Craciunul.
Perfect.
M-am strecurat usor in pat, infundandu-mi fata in perna. Vroiam sa sar peste ziu
a asta. Era singura zi cu care nu vroiam sa am de a face. Ziua recunostintei a f
ost foarte grea, mai ales alaturi de imaginea mainii tatalui meu facand contact
cu obrazul meu, nu e chiar ceva de care sa-mi aduc aminte cu placer ca azi e o a
lta zi de sarbatoare, ziua Craciunului. De fiecare data cand il vad, sunetul pal
mei sale imi revine in ecouri infundandu-mi creierul, blocand orice ar vrea sa-m
i zica. Nu ar schimba nimic, oricum.
Cred ca am adormit, pt ca urmatorul lucru pe care l-am simtit a fost o mana ging
asa pe umarul meu si o voce dulce care-mi rostea numele. Stiam ca era mama pt ca
ea era singura care m-ai venea sus. Singura careia ii mai pasa.
-Edward, dragule? M-a intrebat ea dulce, eu m-am intors si m-am uitat la ea, gas
ind aceiasi tristete in ochii sai pe care o vad in fiecare zi. Se pare ca azi m
-a miscat cel mai mult, parca era mult mai vizibila, accentuatata azi decat in o
ricare alta zii. Probabil pt ca era Craciunul. Asta nu era un motiv ca mama mea
sa ma vada altfel, nu? “Pranzul o sa fie gata, curand”. Pranzul? Cat e ceasul? Ca s
i cum a simtit intrebarea, mama mi-a raspuns. “E putin trecut de 11. Ai dormit foa
rte intens. Am venit si mai devreme, dar nimic, asa ca te-am lasat sa m-ai dorm
i. Erai asa un scump. Asta s-a intamplat acum cateva ore. Familia Swan si Hale s
unt aici, cand esti gata, poti sa vi jos.”
Si cu asta a iesit din camera, inchizand usor usa in urma ei. Minunat. Familiile
Swan si Hale erau aici. Nu era nici o surpriza in vestile astea. Ei veneau la n
oi, in fiecare an, la masa de Craciun si deschiderea cadourilor. Nimeni nu a int
rebat de ce nu facem chestia asta prin rotatie, asa ca nu s-a adus in discutie.
Dar, anul asta, avea sa fie o diferenta. Mare.
Anul asta, petreceam aceasta zi cu oameni care ma urasc. Stiam asta dupa ce m-am
ascuns aici de Ziua Recunostintei.
Dar azi, nu mai aveam nici o scapare, trebuia sa cobor.
M-am dat jos din pat, dupa care m-am indreptat spre baie si mi-am facut un dus r
apid. Vroiam sa scap de tensiunea din cuvintele lui Esme. Am lasat apa fierbinte
sa-si faca drum pe spatele meu, muschii mei relaxandu-se, o data cu mine.
Cand am iesit din dus, am luat un prosop, pe care l-am infasurat in jurul meu, f
iind sigur ca nu o sa-mi cada, in timp ce-mi periam dintii, dupa care am iesit d
in baie terminand rutina de dimineata.
Am scos o pereche de boxeri din sertar, am lasat prosopul sa alunece de pe mine,
si i-am tras repede. Dupa care, am luat din dulap maleta rosie, preferata lui E
sme, si perechea de pantaloni negri. Lui Esme ii placea sa ne imbracam cat mai f
rumos de Craciun si in ton cu sarbatoarea, si eu nu vroiam sa o supar, ea fiind
probabil stresata cu toate pregatirile.
M-am incaltat cu pantofii, si am coborat scarile, incercand sa ignor sentimentul
de frica care se acumula in mine.
-Edward, aici esti. Am auzit-o pe mama, inainte sa-mi dau seama unde e. Statea i
n capatul scarile, sortul ei si privirea stresata de dinaintea servirii mesei de
Craciun fiind prezente. O zi normala, Craciunul.
-Ai nevoie de ajutor? Am intrebat-o eu, stiind ca o sa spuna nu, ca de obicei.
-Nu, multumesc dragul meu.De ce nu te duci in sufragerie, la ceilalti? A aratat
ea spre living, ca si cum nu as fi stiut unde este, si mi-a dat un mic ghiont in
umar.
Minunat. Trebuie sa-mi petrec timpul cu un grup de oameni care vor sa ma rupa in
bucatele.
Conversatia s-a oprit cand eu am intrat in camera, asa cum stiam ca se va intamp
la. Mereu se intampla asa. Era ca si cum ei nu vroiau sa aud nimic din ce vorbea
u ei. Modul cel mai minunat sa faca un tip sa se simta total binevenit. Se pare
ca azi suntem ironic.
Rosalie si Emmet stateau imbratisati pe una din canapele, capul ei stand rezemat
pe umarul sau, el jucandu-se cu parul ei. Aratau ca un cuplu indragostit.
Rosalie a trecut peste experienta ei, traumatica, chiar foarte bine. Mult mai bi
ne decat mine. Dar, ea avea pe cineva ca sprijin. Poate ca doar eu imi faceam ra
u, dar inca durea sa stiu ca suferinta a atins-o si pe Rosalie si cam in aceiasi
cantitate; si eu inca nu aveam pe nimeni.
Alice si Jasper stateau cam in aceiasi pozitie in care stateau si Emmet si Rosal
ie. Si in aceasta pereche, cei doi erau facuti unul pt altul. Nu cred ca o sa ga
sesc asta vreodata. Chestia asta numita DRAGOSTEA.
Alice si Jasper erau inca suparati pe mine, din nu stiu ce motiv. Poate erau asa
pt ca am strigat la Jasper cand a incercat sa ma intoarca din drum, acum o sapt
amana, sau poate mai mult. A incercat sa ma invinovateasca, incercand sa ma opre
asca sa fiu un magar, folosind ca scuza ca o raneam pe Alice. Nu a mers, si de a
tunci imi arunca priviri urate, manioase, iar daca vorba aia “Daca privirea ar put
ea ucide” ar fi adevarata, pana acum as fi scrum.
Bella statea la capatul canapelei, pe care stateau si Alice si Jasper, dar ea nu
parea sa observe asta. Nu parea stanjenita ca statea aici cu cele doua cupluri,
dar din cate puteam vedea in privirile fugitive pe care mi le arunca, puteam ve
dea ca o deranja sa stea aici cu cele doua cupluri, si cu mine.
Am oftat usor, dupa care m-am ridicat si am iesit din camera repede, dar nu atat
de repede incat sa nu aud comentriul lui Rosalie”Credeam ca nu m-ai pleaca odata.”
Erau cuvinte care adanceau rana, facandu-ma sa sangerez, abundent.
Am intrat in camera de muzica, in care trona in mijloc un pian negru, lucios. Nu
am mai cantat de cand cu atacul, oasele rupte din mana dreapta nu m-au lasat sa
o fac sase saptamani, pana cand si-au revenit. De obicei cantam cand eram singu
r acasa. Dar azi era o exceptie. Am aprins lumina si mi-am facut drum pana la in
strument. M-am asezat pe bancuta din fata pianului, am deschis clapa si mi-am ar
uncat usor degetele peste clape, simtindu-le in sfarsit si dorindu-mi sa pot can
ta cu aceiasi pasiune ca si acum sase saptamani. Dar nu avea sa mai fie asa. Era
m sigur ca nu voi mai putea sa cant la pian, ..niciodata.
-Edward? Vocea mamei mele care ma chema din pragul usii rasuna in intreaga camer
a. M-am intors si m-am uitat la ea. Un mic zambet ii inflorise pe buze in timp c
e traversa camera:-Vrei sa canti ceva, dragul meu?
M-am uitat inapoi la clapele instrumentului inainte sa oftez si sa inched clapa:
-Nu. I-am raspuns eu usor, dar am putut simti dezamagirea emanata de ea in toata
camera. Am suparat-o, din nou. Se pare ca asta e tot ce pot face, zilele astea.
M-am ridicat, ea mi-a zambit, in timp ce arunca niste priviri spre pian, si stia
m ca si-ar dori sa cant din nou. Dintre toti pe care ii cunosteam, Esme era sing
ura care ma incuraja cel mai mult si care era
mandra de mine ca am ajuns la un nivel atat de mare. Si acum, in mintea ei tocma
i renuntasem. Ce nu stia ea, era ca nu puteam sa mai cant, psihic. Durea prea mu
lt.
-Pranzul e gata. A spus ea incet, in timp ce iesea lasand usa deschisa, pt a o u
rma.
Cand am ajuns in sufragerie, am vazut ca toata lumea care statea pe canapele, in
afara de mama, tata si de mine, erau asezati la locurile lor. Carlisle, din cate
stiam eu, trebuia sa stea in capul mesei, alaturi de Charlie Swan, care arata l
a fel ca in fiecare an. Mama statea in stanga lui, deci locul meu trebuie sa fie
cel de la mijlocul mesei. Si cineva trebuie sa ma urasca azi, pt ca stau intre
Bella si Rosalie.
Sper ca o sa trec peste masa asta, intreg.
Bella mi-a zambit usor in timp ce ma asezam, iar eu, pt prima oara, i l-am retur
nat. Nu mai vroiam sa ma simt asa de singur. Rosalie, pe de alta parte, ma prive
a cu o ura in ochi; de parca era alegerea mea sa stau langa ea si nu prea cred c
a suporta prezenta mea in aceiasi camera cu ea.
Pranzul a fost.. umm, cum sa spun, ciudat. Nu am spus nimic, in afara de faptul
ca lumea imi cerea unele platouri cu legume sau alta mancare de pe masa. Si, nim
eni nu s-a sinchisit sa deschida o conversatie cu mine. Am avut impresia, ca Bel
la vroia sa ma intrebe ceva cateodata dar de fiecare data cand vroia sa o faca,
Alice ii distragea repede atentia.
Politicos, am refuzat desertul, si m-am retras de la masa. Aveam nevoie de niste
aer curat, si sa-mi m-ai revin de la tensiunea din sufragerie. Stiu ca toate as
tea se intamplau din cauza mea si ca ar fi fost in favorul tuturor daca m-as fi
prefacut bolnav sau sa dispar, doar pt o zi. Chiar daca ma bagam singur in gura
leului (asta fiind tata), stiu ca ziua ar fi fost mai agreabiala pt toti.
-Edward? Tata a aparut in spatele meu, in timp ce eu ma asezam pe veranda din sp
ate, incercand sa-mi fac ordine printer ganduri:-Esti in regula, fiule? M-a intr
ebat el, coborand scarile pt a sta fata in fata cu mine. Am dat din cap in semn
ca nu, pt ca doar intalnindu-i ochii, imi puteam da seama ca nu ma crede:-Te-ai
comportat ciudat azi, ce s-a intamplat?
-Nimic altceva, decat ca stau intr-o camera cu oameni care ma urasc? I-am replic
at eu sarcastic, iar el a oftat, in timp ce-si infigea mana in par si tragea de
el.
-Ei nu te urasc Edward. Mi-a raspuns el, dupa o pauza lunga, eu am pufnit.
-Tu nu stii ce simt. Mi-am indreptat privirea spre mainile mele care stateau imp
reunate in poala mea:-Si-au exprimat destul de clar sentimentele lor pt mine.
-Poate ca ei simt acelasi lucru pt tine. S-a asezat langa mine, odihnindu-si coa
tele pe genunchi si impreunandu-si degetele: -Nici tu nu te-ai comportat foarte
bine cu ei.
-Ce? M-am uitat la el. –Ei cred ca pot sa se comporte cu mine ca un cacat, si eu s
a ma intorc si sa accept tot. Nici o sansa. Nu merge asa. Am neglijat faptul sa
mentionez ca de fapt eu incepusem si pt ca nu am fost foarte sigur de reactia lu
i am preferat sa tac.Nu faceam decat sa pornesc o sesiune de intrebari de care n
u eram pregatit.
-Edward, ai grija cum vorbesti. Asta a fost doar a introducere, pt ca nu-si gase
a cuvintele:-Stii exact de ce si-au schimbat comportamentul fata de tine? Am dat
din cap in semn afirmativ, crezand ca stiu exact de ce:-Ai incercat sa vorbesti
cu ei?
-Unde bati? Am oftat, uitandu-ma la gradina:-O sa spuna ca e vina mea si o sa se
termine cu un argument, la fel ca si zilele astea. Accepta tata. Prietenia mea
cu ei s-a terminat.
M-am ridicat, si am intrat in casa, nestiind daca tata ma urmeaza.
-Ah, Edward. Carlisle. Mama mea ne inspecta pe amandoi, in timp ce tata ajunse-s
e langa mine:-E timpul sa deschidem cadourile.
Am urmat-o pana in living, asezandu-ma pe un scaun, in coltul cel mai indepartat
de toti. Asta se pare ca va fi locul meu de acum inainte.
-Binee! A tipat Alice, sarind din poala lui Jasper pe podea, ca de obicei aalega
ndu-se pe ea insasi, detinatoarea de cadouri. A asteptat pana toata lumea s-a as
ezat pe jos, dupa care s-a asezat in genunchi si s-a intins dupa un cadou:-Si ac
esta este pt… Esme! De la Emmet. I-a inmanat cadoul mamei, dupa care a luat altul
pe care l-a pus in poala ei, asteptand ca Esme sa-l deschida pe al ei.
Esme a ras in timp ce a deschis cadoul, lasan cutia sa ca da pe jos. In mainile
ei era acum un sort roz pe care scria “Cea mai buna mama, din toataa lumea!” in fata
cu litere aurite si ingrosate. Pot spune ca il iubeste, chiar daca e ridicol.
Desfacutul cadourilor a continuat asa, mult timp. Alice trebuia sa d a cuiva cad
oul, sa ia altul de sub brad si sa astepte pana cand persoana care a primit cado
ul sa-l desfaca.Asa a fost mereu la familia Cullen, de Craciun.
Cu fiecare cadou gramada se facea din ce in ce mai mica. Priveam cum fiecare isi
primea cadourile, zambeau, isi multumeau, se imbratisau… Inima mea, se facea din
ce in ce mai mica. Stiu ca o sa sune cam pueril si ridicol, dar nu am primit nic
i un cadou; nici unul din acea gramada nu era pt mine. Nimeni nu mi-a luat si mi
e ceva.
Nu am mai putut sta sa-i privesc cum se ditreaza, asa ca am iesit usor din livin
g, urcand in camera mea. Pe la jumatatea scarilor m-am intors, si asa cum ma ast
eptam, nimeni nu observase plecarea mea.
Craciun Fericit, de asemenea.
Bella POV.
Sa spui ca pranzul de Craciun nu a fost ciudat, ar fi o minciuna. Si ca sa fie t
otul perfect, pune-i pe Edward si Rosalie, unul langa altul. Oricum ai fi incerc
at sa-i asezi, tot ar fi fost un dezastru. Din fericire, nu s-a intamplat nimic.
Edward a fost tacut toata ziua, probabil nu vroia sa faca o scena fata de toti,
dar mie nu-mi placea.
Craciunul aducea mereu ce era mai bun din Edward. Era ca un copil mic, care din
momentul in care se trezea pana cand Carlisle ii dadea o sansa sa se calmeze, du
pa cina, cand toata lumea era la casele
lor. De fapt, el probabil, in fiecare an, cadea la pat, de oboseala, la cata ene
rgie utiliza pe parcursul zilei. Daca credeti ca Alice e energica, nu l-ati vazu
t pe Edward de Craciun.
Asa ca acest Edward, retras si tacut ma enerva. Desigur, el nu vroia sa provoace
vreo scena de Craciun, dar o parte din vechiul Edward, trebuia sa fie ascunsa
pe undeva. Trabuia sa fie asa.
Dar el inca nu si-a facut aparitia, ca EL, ca Edward, pe care il cunosteam. Si n
oi eram aproape gata pe ziua de azi.
-Bells! M-a strigat Charile, atragandu-mi atentia la Alice care desfacea o blana
noua la moda, primita de la mama si tatal ei. Vorbise despre asta vreo luna si
ceva, dar nu o primise pana acum:-Ai uitat asta pe pat, inainte sa plecam. Mi-a
inmanat un cadou, si imediat am stiut ca este al meu. M-am uitat la el, si am va
zut ca pe eticheta scria Edward; speram ca asa puteam incepe niste ‘discutii norma
le’ daca nu acum,
cel putin de Anul Nou. Stiti cum se spune un an nou: un inceput
nou. Ceva de genu , in orice caz. M-am uitat in locul unde il vazusem ultima oar
a, dar scaunul era gol acum:–Unde a plecat?
-Cine? M-a intrebat Alice, in timp ce isi punea blana in jurul ei, aceasta caza
nd foarte frumos pe corpul ei.
-Edward. M-am uitat dupa el, cercetand si bucataria ca sa ma asigur ca nu si-a l
uat ceva de baut, sau altceva, dar nu era de gasit nici aici.
-Se pare ca si-a luat cadourile si a plecat. Rosalie si-a dat ochii peste cap, c
onsiderand ca acesta era ‘comportamentul normal al lui Edward’. Nu cred ca asta e ti
pic lui:-Ne-a lasat pe noi sa stragem hartiile pe care le-a imprastiat pe aici.
M-am uitat in locul unde a stat, si nu am vazut nici un cadou, nici o hartie. Ni
ci un semn ca cineva ar fi stat acolo.
-Nu e nici o mizerie acolo, Rose. I-am spus eu si ea a ridicat din umeri, admira
ndu-si noul set de manichiura pe care l-a primit de la Jazz. :–Ma intreba pe unde
o fi.
-De ce? A intrebat Jasper in batjocora, uitandu-se la mine. :–A fost morocanos toa
ta ziua. Si cand te gandeai ca Craciunul scoatea latura mai buna a lui Edward la
iveala. Stii tu, petrecerea, si toate chestiile astea.
-Nu si daca nu ai ce sarbatori. Am mormait eu, in speranta ca nimeni nu m-a auzi
t.
-Exact. Carlisle s-a ridicat, luand mana lui Esme si ridicand-o usor, cum au fac
ut si ceilalti parinti :-Se pare ca asta e o treaba pt adulti, asa ca va rugam s
a ne scuzati copii. Noi, parintii ne vom indrepta spre cuibusorul nostru. El a z
ambit, iar noi toti am dat din cap, cum obisnuia traditia. Dupa ce terminam rund
a de cadouri, parintii dispareau in ascunzatoarea lor, si tot ce puteam auzi era
u rasetele si glumele lor.
M-am ridicat, cadoul pt Edward fiind inca in mana mea si m-am intreptat spre sca
ri, ingnorand toate intrebarile de ‘ce vrei sa faci?’ sau ‘unde mergi?’ care veneau din
toate partile. Chiar daca nimeni nu vroia sa faca asta, eu vroiam sa ma impac cu
Edward. Poate ca s-a comportat cu noi ca un magar, dar si noi am facut la fel.
Si mai rau a fost ,ca de partea lui n-a fost nimeni.
Am ciocanit la usa, primind ca raspuns un ‘Intra!’ scurt. Am deschis usa si am exami
nat repede camera gasindu-l pe Edward in canapé, purtand un pulover foarte larg ca
re stiam ca-i apartine lui Emmet. Cel putin, ii apartinea. Stiam ca nu a comenta
t ca i-a disparut sau altceva, asa ca nu aveam de gand sa aduc subiectul in disc
utie.
-Cum se face, ca esti ascuns aici? Am intrebat eu pe un ton jos, inchizand usa c
u un click usor si m-am indreptat spre el. M-am asezat la capatul canapelei, si
m-am uitat la el. Adica, chiar m-am uitat la el, cum n-am m-ai facut-o de sase l
uni.
Era la fel de frumos. Cum a fost mereu. Dar, avea ceva schimbat. Pielea lui era
mai palida decat era inainte. El a avut pielea palida toata viata lui, dar inain
te parca isi dadea cu o crema, pt ca cateodata pielea lui stralucea la lumina. D
ar nu si acum. Ochii lui erau rosi si avea cercuri negre sub ei. Nu a dormit bin
e, si nu puteam sa-l ajut, dar cel putin vroiam sa vad daca e bine. Chiar daca e
l nu stia, eu in ca il mai consider cel mai bun prieten al meu. El ma stia cel m
ai bine din intreg universul, si chiar daca nu am vorbi 10 ani, tot el ar fi cel
mai bun prieten al meu.
-Uite. I-am intins cadoul si si-a intors capul usor:-Ti-am luat ceva.
Si-a intins mana, usor, si in timp ce l-a luat o sclipire a aparut in ochii lui.
Probabil ca incercarea mea avea sa dea roade.
-Multumesc. A soptit el in timp ce se uita in jos la cadou, deschizandu-l incet.
Respiratia care i-a parasit buzele a fost de uimire, mirare, pt ca el credea ca
nu mi-am adus aminte ca el mi-a spus. Dar, apoi, in lumina evenimetelor recente
, probabil si eu as crede asta:-Multumesc mult, Bella!
-Deci, m-am uitat prin camera lui, incercand sa observ ceva nou aparut pe aici:-
Ce altceva ai m-ai primit?
A dat din cap, uitandu-se pe geam:-Nimic.
-Cum adica, nimic? Ce?
-Nu am m-ai primit nimic. A soptiti el, si am observant ca expresia i s-a schimb
at.
De asta a disparut el inainte sa terminam noi cu cadourile. L-a durut urmarindu-
i pe ceilalti primind cadouri, cand nimeni nu i-a luat si lui un cadou.
El a crezut ca l-am uitat.
-Edward, imi pare rau. Am soptit eu, si el doar a dat din cap.
-E doar vina mea. A suierat el, in timp ce se uita la cadoul de la mine.:-Nu am
fost intocmai politicos cu voi, asa ca de ce m-as astepta sa primesc ceva?
-Ei bine.. nici noi nu am fost chiar primitori cu tine… asa ca nu meritam cadouril
e de la tine. Lucruri care cred ca se compenseaza, nu? Am ridicat usor din umeri
, incercand sa ma comport nonsalant, dar nu am primit nici un raspuns de la Edwa
rd.
O sa va spun un singur lucru: Edward Cullen e un geniu cand vine vorba de cadour
i.
El stia mereu ce i-ar fi placut, pana si celei mai pretentioase persoane din lum
e. Edward iti lua mereu cadoul perfect.
De unde stiam asta? Pt ca eu eram una din acele persoane.
-De ce spui asta? Se uita la mine confuz.
-Pai-ei bine,ei- nu ti-au luat nimic, si nici tu nu ne-ai luat noua. Aratam spre
el si spre usa, in timp ce vorbeam incercand sa-l fac sa inteleaga ceva din stu
pizeniile ce ieseau din gura mea.
A lasat sa iasa un chicot usor:-Banuiesc ca nu ai gasit cadourile argintii sub b
rad, nu?
-Cadouri argintii? Am terminat cadourile de sub brad. Alice era cea care le inma
na, asa cum ne-am asteptat. Fata aia innebuneste, numai cand le vede.
-Erau niste cadourile impachete in hartie argintie mată sub brad. S-a uitat la min
e, in privirea lui preodminand tristetea:- Erau de la mine.
El ne-a luat noua cate ceva fiecaruia in parte, iar noi nu i-am luat nimic. Ma i
ntreb cum se simte el, in momentele astea.
-Craciun fericit, Edward. I-am spus eu in timp ce m-am ridicat de pe canapé, si am
iesit din dormitorul lui, auzind un mic ‘Craciun fericit, Bella.’
Dupa ce am coborat incet scarile, am intrat in living unde ceilalti stateau si i
si admirau diferitele cadouri.
-Deci, ce s-a intamplat cu el? A intrebat Alice, o urma de ingrijorare fiind pre
zenta pe chipul ei. Chiar daca a suparat-o foarte tare, el era inca geamanul ei,
asa ca era ingrijorata pt el.
In loc sa-i raspund, mi-am facut loc printre ei, stiind ca ma urmaresc, si m-am
asezat pe jos, langa brad, gasind sub acesta, cuibarite foarte bine cateva cadou
ri impaturite in hartie argintie.
Le-am scos de sub brad si le-am pus pe jos. Ei s-au uitat confuzi, pt ca Alice n
u rata nici un cadou. Drace, pana si Alice era confuza, stiind ca ea chiar le-a
ratat. Nu erau nici mici sau altceva, asa ca…
Jasper s-a ridicat de pe canapé si s-a dus spre ‘cuibusor’si a ciocanit la usa incet.
I s-a raspuns repede, si noi l-am auzit cum a explicat ca am gasit alte cadouri
sub brad.
Am astepatat cam un minut pana ce toti parintii au venit, si se uitau si ei la
cadourile care au fost ratate. Nu s-a m-ai intamplat asa pana acum. Alice intorc
ea bradul cu susu-n jos, doar sa nu-i scape vreun cadou.
-Asta e pt Alice. I-am inmanat plicul micut si l-a luat ca si cum ar exploda, du
pa care l-a deschis.
-Oh Doamne! Repiratia i s-a oprit, cand a scos ce era inauntru. Pareau niste pre
mise de intrare.

-Sase weekend-uri la Ummelina s Spa. A reusit in sfarsit sa respire, in timp ce
se uita la noi. Cred ca l-a costat o avere.:-Asta nu poate fi adevarat.
-Okey, am reusit si eu sa zic:-Asta e pt Jazz. I l-am dat pe cel mai mare din gr
amada, pt ca vroiam sa scap de el; chiar era greu.
El a desfacut ambalajul, ce acoperea o cutie dreptunghica. A aruncat hartiile in
spatele lui si s-a uitat la cutie, incercand sa afle ce este inauntru.
-Jazz, sunt cleme pe partea asta. I-am aratat unde si el a intors cutia. Am auzi
t clickul facut de cleme si socul pe care l-a avut cand a vazut ce este inauntru
.:-Ce este?
-Este o chitara acustica Yamaha FG720S. A respirat, el crezand ca toti stim ce i
nseamna asta:- Si-a adus aminte cat de mult imi doream chitara asta. Era singuru
l care stia ca mi-o doresc. Am vazut cum isi trecea usor degetele peste ea, dar
nu indraznea sa o atinga.
-Emmet? I-am inmanat cadoul, el l-a luat, o urma de mirare fiind prezenta pe chi
pul sau.
-Ce nai-? Si-a inclinat capul ca si-a desfacut cadoul, scotand o jacheta, pe car
e a intors-o.:-Nici macar nu am fost acceptat.
Era o jacheta Berkely. Emmet s-a inscris la Berkely, dar nu erau multi care intr
au, iar el isi dorea foarte mult sa ajunga acolo. Era primul lui colegiu, asa ca
isi doarea asta nespus de mult. Nu a intrat inca, dar s-ar putea sa aibe sanse.
-Poate ca asta e felul lui Edward de ati spune ca el crede ca poti sa faci asta.
I-a spus Carlisle, iar Emmet a zambit uitandu-se inapoi la jacheta, si dand din
cap.
-Esme? I-am intins un plic, mic si alb, identic cu a lui Alice, si l-a deschis s
cotand repede continutul.
-Oh, vai! Si-a dus mainile la piept, oftand usor:-Sunt bilete pt opera din Seatt
le, pt luna viitoare.
Esme a spus o data, acum doua luni ca ar vrea sa vada piesa ‘Madame Butterfly’ live,
de cat sa se uite la televizor. A spus-o intr-o doara in timp ce citea despre o
pera care vine in Seattle in Ianuarie. Nimeni nu a luat acest lucru ca pe un ind
iciu. Nici macar nu am stiut ca Edward era in camera, sau ca a auzit de la dista
nta, dar cu siguranta stia ca Esme isi doarea sa mearga.
Restul cadourilor au fost speciale si pt fiecare in parte, cum au fost si celela
lte.
El i-a luat lui Rose o carte despre ‘pinstripe’-aparent, asta era cuvantul pe care l
-au folosit pt designurile de masini. El a stiut ca ei ii plac asemenea lucruri
si ea a ranjit m-ai mult decat oricand, atunci cand a deschis cartea si inceput
sa o examineze. Stiam ca era cadoul ei preferat de azi, deoarece era singurul pe
care il iubea cu adevarat. Carlisle a primit o copie a medaliei St. Chritopher,
pe care tatal sau a detinut-o. A fost pierduta cand tatal sau a murit acum cati
va ani si pe care Carlisle nu a mai vazut-o de atunci. Acest cadou de acum incol
o va avea mereu un loc in inima sa, el punandusi-o in jurul gatului lasand-o sa
atarne cu mandrie. El a m-ai primit si o excursie de un weekend, ca si restul pa
rintilor, pt cand vor avea timp.
-Tu ce ai primit, Bella? M-a intrebat Alice, si m-am uitat la cel m-ai mic cadou
, l-am luat si l-am desfacut.
Era un CD.

Dar pareau un CD gol. Am deschis carcasa, unde se afla CD-ul pe care scria ‘Bella
s Lullaby’ cu scrisul impecabil a lui Edward. Era asta ce credeam eu ca este?
M-am ridicat, si m-am indreptat spre combina, am scos CD-ul ala enervant cu melo
dii de Craciun, care a cantat toata ziua, si l-am inserat pe cel de la Edward. A
m apasat ‘play’ si am asteptat putin.
Dupa un moment, cea mai dulce melodie a invadat camera. Era trista, dar existau
franturi de bucurie in acelasi timp. Mi-a atins inima in moduri in care nimic si
nimeni nu a fost in stare sa o faca.
M-am intors sa ma uit la ceilalti, care stateau intr-o liniste neapasatoare, asc
ultand melodia care continua, cu viteza marita inainte sa aibe un final lent, du
lce si patrunzator.
-A fost asa de frumos. Esme a oftat, si ceilalti au din cap usor.:-Unde e? A int
rebat Esme, observand ca fiul ei nu era in camera cu noi.
-E in camera lui. Am oftat, scotand CD-ul si bagandu-l in carcasa. Era clar cado
ul meu preferat, din tot anul. De fapt, din toti anii. Inima, timpul si efortul
depus sa-l faca este incredibil:-A plecat cand ceilalti isi deschideau cadourile
.
-De ce? Renne era confuza in legatura cu motivul plecarii sale.
-Pt ca l-a durut sa se uite la voi cand va deschideati cadourile, si el statea i
ntr-un colt de camera, simtindu-se indepartat si singur, in timp ce el nu primea
nimic. Am explicat eu, incercand sa am si dreptate dar sa fie si gresita explic
atia mea in acelasi timp.
-Despre ce vorbesti? Rosalie se uita la mine, in timp ce procesa ce tocmai spuse
sem.
-Nu a primit nimic, nici un cadou. Am spus eu incet:- De fapt, cred ca nu au fos
t cadourile de vina, ci simplu fapt ca nimeni nu s-a gandit la el, in ultimile l
uni. Si faptul ca el ne-a cumparat la toti cadouri, si pe cele pe care stia ca n
i le doream si inseamnau atat de mult pt noi; l-a durut sa realizeze ca nimeni n
u s-a gandit la el asa.
Ceilalti s-au uitat in jos, la cadourile din mainile lor, de le Edward. Emmet si
-a pus usor degetele pe literele jachetei, iar Rose si le-a trecut peste coperta
cartii pe care el i-a dat-o. Nimeni nu i-a daruit ceva legat de pasiunea ei pt
masini, azi, inafara de Edward care stia cat de mult inseamna pt ea.
M-am intors usor, si am urcat scarile, ciocanind usor la usa lui Edward. Nu mi-a
raspuns nimeni de data asta, asa ca am deschsi incet usa, intrand usor inauntru
. Am sperat ca el nu se va supara pe mine ca am intrat fara permisiunea lui, dar
nu puteam sa astept dupa el, pe hol. CD-ul pe care mi l-a dat, m-a atins profun
d, si am vrut sa-i spun asta personal. Cum am m-ai spus, era incredibil, cand ve
nea vorba de cadouri.
M-am uitat prin camera, si am vazut ca nu era nicaieri, pe spate trecandu-ma un
fior. Caldura corpului meu a scazut, de cand am intrat inauntru, dar m-ai ales c
and am vazut ca usile de la balcon erau deschise larg. M-am indreptat spre ele,
gandindu-ma ca poate a iesit la o tigara pe balcon. Uram ca era un fumator acum,
ceva ce el a spus ca nu va deveni nicodata, dar am incercat sa ma obisnuiesc cu
asta, pt ca nu aveam cum sa-l opresc. El facea doar ce vroia.
Dar, pe balcon, nu era nimeni. Ce naiba? Inchizand usile, pt ca nu vroiam ca el
sa se intoarca intr-un dormitor de gheata, de oriunde ar fi. Am verificat si in
dulap-stiu ca pare ciudat, dar alta idée nu m-ai aveam- inainte sa cobor, extrem d
e confuza.
-Ce a spus? M-a intrebat Alice, uitandu-se la mine cu o expresie de durere. Stia
ca fratele ei o raneste, ii raneste, dar nu stia cum sa-l opreasca, si asta o d
urea si m-ai mult. In ochii ei se vedea ca era neputincioasa.
-Nimic. Am dat din cap, uitandu-ma prin peretii de sticla pe care casa Cullen ii
avea, sperand ca Edward sa apara pe cealalta parte, strigand ‘Surpriza!’. Dar nu ga
seam nici o logica, a evenimentelor.
-Ce vrei sa spui? Esme si-a oprit privirea pe acelasi punct ca si mine, dupa car
e s-a intors sa-mi intalneasca privirea, la fel cum ceilalti o faceau, dar eu re
fuzam sa-i privesc:-Ce vrei sa spui prin ‘nimic’?
-El nu a spus nimic, pt ca nu era in camera lui. Am soptit eu.
-Nu a coborat jos. Emmet s-a ridicat de jos, punand jacheta pe scaun:-Unde naibi
i a plecat?
-Emmet, vocabularu. L-a mustrat Esme, sau cel putin a incercat sa o faca. Nu a i
esit asa cum spera.
-Scuze. A oftat, intorcandu-se inapoi spre mine:-Unde a plecat?
-Nu stiu. Mi-am scuturat capul pt a alunga toate gandurile rele, si m-am uitat d
in nou pe geam, sperand ca el nu este afara.
Unde a plecat?
Edward POV.
Dupa ce Bella a coborat, am stiut ca daca m-ai stau in casa asta, aveam sa inneb
unesc. M-am schimbat repede, aruncand pe mine o pereche de blugi, un tricou, un
plover, o jacheta, manusi si am reusit sa ies pe barele de lemn, pe care crestea
u plante urcatoare, si am ajuns jos in siguranta. Nu ma interesa daca cineva ma
vedea afara, si nici de intrebarile care cu siguranta m-ar fi acaparat daca as f
i incercat sa ies prin casa.
Incordandu-mi umerii impotriva crivatului, si dorindu-mi sa fi luat un fular de
acasa, am intrat in padure. Plimbarile prin padure ma ajutau mereu sa ma relaxez
si sa-mi fac ordine in ganduri. De cand ne-am mutat aici, dar in special in ult
imele sase luni, cand am simtit nevoia sa fiu inconjurat de verdeata si copaci.
Era singurul loc in care puteam fi eu, si nu era nimeni care sa ma critice sau c
are sa ma jigneasca.
Nu stiu de ce m-a atins atat de mult, chestia asta, ca nu am primit nimic, proba
bil pt ca cadourile nu erau o parte foarte importanta pt mine a Craciunului. Era
caldura si apropierea familiei si a prietenilor, in aceasta zi. Dar pt un motiv
, avea puterea de ai face pe cei care se urau sa se accepte, creand legaturi car
e nu erau inainte si avand ocazia sa intareasca prietenii si iubiri. De sigur, m
-ai sunt si certuri de sarbatori, oamenii care nu sunt alaturi de ceilalti dar c
are au fost atat de aproape de ei pt o perioada asa de lunga, se vor ciondani, d
ar pt mine, aceste mici discutii nu contau, pt ca aveau sa se termine bine.
Nu cred ca cadourile aveau o importanta asa de mare, dar cel putin stiai ca acea
 persoana s-a gandit la tine in acea zi, gandindu-se la dorintele si placerile t
ale, ce ti-ai dori cel mai mult in aceasta zi. In acele minute incercand sa se p
una in locul tau, sa incerce sa gandeasca la fel ca tine si sa incerce sa materi
alizeze aceste ganduri intr-un obiect.
Doare sa stii ca nimeni nu s-a gandit la tine, in felul asta.
Cred ca, chiar, nu m-ai insemn nimic pt nimeni. Mi-am pierdut valoarea cand acei
barbati mi-au luat tot ce aveam, mi-au furat inocenta intr-unul din cele mai br
utale acte de violente ce au fost comise.
Nu. O voce mica mi-a soptit. Nu te-a uitat toata lumea.
Bella.
Ea si-a adus aminte de mine si mi-a luat ceva ce stia ca voi pretui mereu. Stiam
ca ea incerca sa ajunga la mine, oferindu-mi creanga de maslin, care semnifica
pacea, prietenia si noi inceputuri, incercand sa transmita semnale ca si ei ii p
are rau si ca m-a iertat pt toate tampeniile pe care i le-am facut.
Dar, puteam sa accept creanga? As putea sa o iau si sa incerc sa o iau de la cap
at cu prietenii mei, si cu mine insumi?
Cu cat ma gandeam mai mult, cu atat stiam ca nu puteam sa o fac. Ei ar fi vrut s
a spun lucruri pe care nu o sa pot niciodata sa le divug. Nu ca ei m-ar crede da
ca as putea sa le spun, dar asa stateau lucrurile.
M-am asezat pe un trunchi vechi si daramat de copac, simtind duritatea lemnului
prin materialul blugilor. Mi-am inchis ochii, intanzindu-ma pe spate, atat cat s
a nu cad de pe trunchi, si am inceput sa revad amintiri pe care mintea mea le fu
rniza, din nou, si din nou..
Nu stiu cat timp am stat pe trunchi, mintea mea realegand aminti, plangand si su
spinand cand le vedea, si isi aducea aminte de ce eram o data.. De ce am fost, i
mpreuna cu prietenii mei, si de cum am fost in ultimele luni.
Mi-am deschis ochii si am vazut ca imprejurimile erau acoperite de plapuma de un
alb-stralucitor, imaculat, indicand ca am stat cam mult pe aici, si ca ar trebu
i sa plec acasa. Dar zapada parea asa de delicata si pura incat nu am vrut sa-i
deranjez dansul, la care asistam ca un telespectator uimit de mirobolanta naturi
i. Lasand urme in zapada alba, pe care imediat alti fulgi le-ar umple, nu ar dov
edi decat ce fel de om sunt.
Uitandu-ma in sus spre bolta cereasca, care era acoperita de crengile singuratic
e ale copacilor, am vazut ca zapada inca mai cadea intr-un dans unic acoperind t
oata suprafata padurii, transformand-o intr-un univers alb si magnific. Pe de al
ta parte, distrugeam totul chiar si prin simplul fapt ca stateam aici. Nimic nu
mai era pur la atingerea mea. Eram ca o tornada.
Mi-am inchis ochii, din nou si mi-am pus capul in maini, realizand ceva ce ar fi
trebuit sa stiu inca din noaptea aceea din Port Angeles. Freandu-mi ochii in ti
mp ce simteam cum neaua cadea si peste mine, am realizat ca stiam ceva, ce m-a d
istrus pt totdeauna:
Eram complet singur.
Dupa 10 ani.
Stateam si ma uitam pe geam la neincetata zarva de pe strazile din Chicago, si n
u-mi puteam opri mintea sa nu se intoarca la Forks. Oare unde sunt ceilalti acum
? Isi petreceau Craciunul cu familiile lor, sau acasa la parintii mei, inca urma
nd traditia?
Ce facea Bella, acum?
Gandindu-ma la toti, la ziua aceea, in special la EA, durerea din inima vroia sa
evadeze, sa scape si sa distruga tot ce partea buna a reusit sa faca, trimitand
u-ma intr-o amorteala, lasandu-ma incapabil sa mai respir sau sa ma misc. Pana s
i in cele mai bune zile, lucrurile erau greu de suportat, dar in perioada sarbat
orilor, vazandu-i pe ceilalati in jurul tau, chiar si oamenii de pe strada, impr
euna cu familiile lor, adancea gaura din inima mea, si o facea mai dureroasa ca
niciodata.
Speram doar sa nu ma mai simt asa niciodata.
Dar eu ca un masochist ce eram, nu ma puteam ajuta nici pe mine, doar lasand min
tea sa zboare inapoi, la posibilatea a ce facea Bella acum.
S-a mai gandit vreodata la mine, din ziua aia? Ea- si m-ai nou, parintii mei- au
fost singurii care mi-a dat ceva la ultimul Craciun petrecut in Forks. Intr-un
fel, stiam ca acela nu o sa fie ultimul meu Craciun acolo. Nu ma intrebati cum,
pur si simplu simt.
Fara sa realizez ce fac am scos din buzunar acel obiect micut pe care Bella mi
l-a daruit in acea zi. Era un opt intors, simplu, ce simboliza infinitul. Mi-am
adus aminte ca-l vazusem intr-o bijuterie cu cateva saptamani dupa atacul din Po
rt Angeles. Bine, nu am m-ai fost in Port Angeles din acea zi, dar totusi. Mi-am
adus aminte ca-i spusesem Bellei despre el. De fapt era un set. Unul, desigur,
barbatesc care avea lantul m-ai gros si optul era mult mai “dur”, pe cand cel femini
n era delicat si précis, setul fiind clar facut pt un cuplu. Mi-am adus aminte ca
i-am spus Bellei ca as vrea, intr-o zi sa am cu cine sa-l impartasesc.
Ea si-a adus aminte, si s-a dus la magazinul pe care l-am mentionat si le-a cump
arat, mie dandumi-l pe cel barbatesc. Dar, cine il avea pe cel feminin?
O parte din mine isi dorea ca Bella sa fie acea persoana, ea sa fie cea care a
impartasit atata timp ceva cu mine. Dar mai tarziu, am realizat ca era mult prea
frumos sa fie adevarat. Nici nu stiam daca o voi mai vedea vreodata. Si nu eram
sigur cum ma voi simti atunci.
Da, mi-am construit singur o viata aici, in Chicago, la o distanta de peste o su
ta de mile departare de cei pe care ii iubeam si ii stiam, si pe care i-am avut
langa mine drept prietenii mei; pe cand, aici aveam prieteni, dar care stiau des
pre mine, doar ce am lasat eu sa se vada. Cerneala si otelul ce imi erau infiltr
ate si tiparite pe corp, vroiau sa-i tina la distanta.
Nimeni nu ma cunoastea cu adevarat. Doar in Forks am fost inconjurat de oameni c
are ma iubeau cu adevarat si carora le-a pasat de mine mai mult decat ar recuno
ate vreodata.
Dar, un singur lucru inca ma durerea:
Eram complet singur.