Curs 2

1.4 PRINCIPIILE DREPTULUI

Principiile dreptului constau în acele idei generale şi precepte directoare care

orientează elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept. Principiile de
drept au forţa şi semnificaţia unor norme superioare, care pot fi formulate în textele
actelor normative, de regulă în Constituţie sau dacă nu sunt formulate expres, sunt
deduse în lumina valorilor sociale promovate.10

Un set de principii generale de drept, reprezentative pentru întregul sistem de drept

este următorul11:

1) Nimeni nu poate invoca necunoaşterea sau ignorarea dreptului – principiu

impus de rolul dreptului în realizarea ordinii sociale, funcţionarea societăţii şi
asigurarea progresului social.

2) Principiul incriminării.

3) Principiul legalităţii. Odată consacrate, normele juridice şi actele de aplicare a

dreptului trebuie respectate de către toţi destinatarii prescripţiilor juridice (persoane
fizice sau juridice).

4) Principiul răspunderii. Încălcarea dispoziţiilor normelor juridice antrenează o

reacţie socială organizată, conform unei anumite proceduri, care implică forţa de
constrângere publică.

5) Prezumţia de nevinovăţie şi reţinerea doar a elementelor de fapt probate.

6) Principiul aflării adevărului cu privire la fapte, împrejurări, persoane care cad sub
incidenţa normelor juridice. Acest principiu stă la baza stabilirii soluţiei juridice
corecte, a evitării erorii judiciare.

7) Principiul dreptului de apărare. Reprezintă garanţia ocrotirii persoanei umane.

8) Principiul autorităţii lucrului judecat. O acţiune nu poate fi judecată decât o

singură dată.

10
Craiovean,I., op.cit., p. 105
11
Craiovean,I., op.cit., p. 109-110
_________________________________________________________________________ 10
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

1.5 IZVOARELE DREPTULUI

În ştiinţa juridică, prin izvor formal de drept se înţelege forma specifică de exprimare
a normelor juridice, respectiv actul normativ în care sunt cuprinse normele juridice.
Principalele izvoare de drept sunt12:

• Legea. În sens larg reprezintă dreptul scris, expresia prin intermediul puterii publice
competente în acest sens, a unei reguli, a unei voinţe formulate pentru viitor şi
enunţată într-un text. Termenul de lege cuprinde orice regulă juridică scrisă, indiferent
de titlul dat actului legislativ: constituţie, cod, tratate internaţionale, ordonanţe,
regulamente, hotărâri de Guvern etc.

• Cutuma. A avut un important rol de izvor de drept înaintea adoptării codurilor

moderne. Reprezenta dreptul creat de moravuri, fiind uzaj implantat într-o
colectivitate şi considerat de ea ca obligatoriu din punct de vedere juridic.

• Mijloacele auxiliare:

S Jurisprudenţa. Jurisprudenţa sau practica judiciară este înţeleasă ca dreptul

obiectiv care se degajă din hotărârile adoptate de instanţele judecătoreşti. Nu este
considerată ca un izvor de drept propriu-zis în sistemul românesc de drept, ci are
un rol auxiliar, contribuind la fixarea şi dezvoltarea reglementărilor existente ori la
stimularea legiuitorului în adoptarea altora noi. Pentru aprecierea rolului practicii
judiciare trebuie avute în vedere următoarele:

• orice tribunal, este obligat moral să respecte deciziile sale anterioare –

continuitatea şi consecvenţa fiind condiţii esenţile ale justiţiei;

• o instanţă superioară care pe cale de recurs, a reformat sau a casat, o hotărâre

a unei instanţe inferioare, impune acesteia din urmă, prin forţa lucrurilor,
jurisprudenţa sa.

S Doctrina. Doctrina constituie opera teoreticienilor dreptului şi are ca funcţie

analiza dreptului pozitiv şi, pe această bază, constituirea unui ansamblu coerent
şi logic de noţiuni, concepte, date, etc. Doctrina influenţează elaborarea şi

12
Duţu, M., Dreptul mediului, Editura Economică, Bucureşti, 1996, p. 84-90
_________________________________________________________________________ 11
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

adoptarea reglementărilor juridice, precum şi aplicarea acestora de către instanţele

judecătoreşti.

1.6. NORMA JURIDICĂ

Norma juridică reprezintă o regulă de conduită generală şi impersonală,

instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare
obligatorie este asigurată, la nevoie, de forţa coercitivă a statului.
Scopul normei juridice este de a asigura convieţuirea socială, prin orientarea
comportamentului uman, în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale, potrivit
idealurilor şi valorilor care guvernează respectiva societate.

Normele juridice au următoarele caracteristici13:

• sunt prescriptive – stabilesc anumite obiective şi impun o anumită conduită, care
constă într-o acţiune sau inacţiune umană, destinată îndeplinirii obiectivului
stabilit;

• au o expresie valorică – optează în numele unor interese, aspiraţii, idealuri pentru o

anumită variantă comportamentală, instituind un model care reflectă exigenţele
societăţii la un anumit moment istoric;

• au caracter volitiv – exprimă şi oficializează voinţa socială într-un anumit stat;

• implică un raport inter-subiectiv – exprimă trăsătura generală a dreptului de a avea

semnificaţie pentru viaţa socială, relaţiile dintre oameni, acţiunile externe ale
persoanelor;

• regula instituită prin norma juridică are un caracter general şi impersonal – se referă
la elemente comune tuturor situaţiilor dintr-o anumită categorie şi se aplică unui
număr de cazuri şi persoane;

• sunt tipice – se referă la ceea ce este caracteristic unei anumite situaţii, fără a
preciza diferenţele individuale;

• sunt obligatorii.

13
Craiovean,I., op.cit., p. 112-113
_________________________________________________________________________ 12
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

Observaţie:

Norma juridică se distinge de actul juridic individual sau concret. Spre deosebire
de norma juridică, actul juridic concret se referă la conduita într-o situaţie dată, a
unei persoane fizice sau juridice identificată şi nominalizată (un exemplu elocvent
de act juridic este hotărârea judecătorească dată pentru soluţionarea unei cauze).
Actele juridice individuale sau concrete sunt date în baza şi pentru executarea actelor
normative. Actele juridice constituie modalităţi de aplicare şi impunere a actelor
normative.

1.7 ACTE JURIDICE NORMATIVE

1.7.1. Conceptul de act juridic normativ

Conceptul de act juridic normativ defineşte toate formele sub care apar normele
juridice edictate de organele statului14. Fiecare stat îşi stabileşte denumirea actelor
juridice normative şi competenţa organelor care le emit.
Cea mai generală clasificare a actelor normative este cea care le subîmparte în:
• legi şi
• acte normative subordonate legii.
Legea – este un act normativ cu valoare juridică superioară, adoptat de
Parlament, organul suprem al puterii de stat. În categoria de legi intră:
• Constituţia – ca lege fundamentală a unui stat;
• Codul – ca lege în care reglementările îmbracă o anumită formă de sistematizare.
La rândul lor, legile se clasifică în:
• legi constituţionale sau fundamentale. Constituţia are ca obiect:
- reglementarea principiilor fundamentale ale organizării sociale şi de stat;
- sistemul organelor şi separaţiei puterilor în stat;
- drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor.
Constituţia are poziţia principală (primară) în ierarhia legilor şi a celorlalte acte juridice
normative, deoarece dispune de forţă juridică superioară faţă de toate acestea.

_________________________________________________________________________ 13
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

Conţinutul actelor juridice normative trebuie să fie conform cu prevedrile

Constituţiei.
• legi organice – adoptate, în baza importanţei lor, printr-o procedură mai
pretenţioasă, care necesită obţinerea unei majorităţi calificate în Parlament. Conform
Constituţiei României, legile organice se adoptă cu votul majorităţii membrilor
fiecărei Camere a Parlamentului.
• ordinare – celelalte legi. Conform Constituţiei României, legile organice se adoptă cu
votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră a Parlamentului.
Observaţii:

1. Acte normative cu putere de lege sunt şi actele guvernului, date în temeiul unor
situaţii special prevăzute în Constituţie şi având un caracter provizoriu.

2. Tratatele, convenţiile şi acordurile internaţionale, ratificate de Parlament au tot

poziţia de legi.

Actele juridice normative subordonate legii. Acestea au denumiri şi forme diferite

în cadrul sistemului de drept al fiecărui stat. În România, din categoria actelor normative
subordonate legii fac parte:

• Hotărârile de Guvern;
• Ordonanţele Guvernului;
• Ordinele miniştrilor;
• Hotărârile cu caracter normativ, ale organelor administraţiei locale.
Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor:

CONSTITUŢIE, Titlul III Autorităţile publice, Cap. 3, Guvernul, Art 107 (Actele
Guvernului)

1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe.

2) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor.
3) Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în
condiţiile prevăzute de aceasta.
....

14
Craiovean, I., op. cit., p. 144
_________________________________________________________________________ 14
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

Ordonanţele se emit în temeiul unei legi temporare de abilitare, în condiţiile delegării

legislative, în domenii ce ţin de legile ordinare. Ordonanţele sunt supuse aprobării
ulterioare prin lege:

CONSTITUŢIE, Titlul III, Cap III, Guvernul, Art 114 (Delegarea legislativă)

1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite

ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.
2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se
pot emite ordonanţe.
3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanţele se supun aprobării Parlamentului,
potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare.
Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.
4) Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a
căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora.
41) Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere
în procedură de urgenţă la Camera competentă…şi după publicarea ei în Monitorul
Oficial al României….
2
4) Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale,
nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi
îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de
trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.”
5) Ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping printr-o
lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele ale căror efecte au încetat potrivit
alineatului (3).

1.7.2. Componentele şi structura actelor juridice normative

În tehnica legislativă s-au instituit anumite părţi constitutive ale actelor normative. În
România normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative sunt
instituite prin Legea nr. 24/200015.

15
M.Of. nr. 139/31.03.2000
_________________________________________________________________________ 15
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

Modelul de act normativ nu este general, ci el se adaptează în funcţie de:

• caracterul actului normativ;
• întinderea actului normativ;
• obiectul pe care îl reglementează.
Legile au în general următoarele elemente constitutive:
• titlul actului normativ – constituie elementul de identificare al acestuia. Titlul trebuie:
- să fie conscis şi
- să exprime clar obiectul respectivei reglementări;
• preambulul şi formula introductivă:
- preambulul – constă într-o introducere succintă, care prezintă considerentele de
natură socială, economică, politică, juridică avute în vedere la elaborarea actului
normativ. Preambulul nu este obligatoriu, fiind întocmit de regulă în cazul anumitor
acte normative importante. Preambulul nu conţine norme juridice;
- formula introductivă – partea actului normativ care invocă temeiul legal,
constituţional, în baza căruia este dată reglementarea;
• dispoziţiile sau principiile generale – stabilesc dispoziţiile sau principiile general
valabile pentru actul normativ în totalitatea sa;
• dispoziţiile de fond – concretizate în articole. În funcţie de problematica şi întinderea
actului normativ, dispoziţiile de fond pot fi grupate pe subdiviziuni (titluri, capitole,
secţiuni, paragrafe);
• dispoziţiile finale şi tranzitorii:
- dispoziţiile finale propriu-zise – stabilesc data intrării în vigoare a actului
normativ, atunci când se doreşte o menţiune expresă în acest sens (alta decât cea
a publicării în Monitorul Oficial);
- dispoziţiile tranzitorii – sunt necesare în cazurile care implică tranziţia de la un
act normativ vechi la unul nou.

Observaţii:
1. Un act normativ poate fi modificat numai printr-un alt act normativ de aceeaşi valoare
şi cu aceeaşi forţă juridică (o lege nu poate fi modificată decât tot printr-o lege).

2. În principiu, un act normativ de valoare superioară poate să modifice un act normativ

de valoare inferioară.
_________________________________________________________________________ 16
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

1.8 RAPORTUL JURIDIC

1.8.1. Conceptul raportului juridic

Raportul juridic constă într-o relaţie socială reglementată de norma juridică.

Stabilirea raportului juridic este determinată de:
• existenţa normei juridice;
• subiectele de drept şi
• faptele juridice.

Raportul juridic este16:

• un raport social – se stabileşte de fiecare dată între oameni;
• un raport de voinţă – manifestat prin voinţa statală exprimată prin norme juridice şi
voinţa subiecţilor participanţi la raportul juridic;
• un raport istoric – caracteristicile raportului juridic sunt influenţate de istoria
societăţii (subiecţii de drept, drepturile şi obligaţiile acestora) şi de faptele cărora li se
acordă semnificaţie juridică (variate de la o etapă istorică la alta şi de la o ţară la alta).

Ca urmare, raportul juridic este un raport social, concret istoric, voliţional,

reglementat prin norma juridică, care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor
implicate în acest raport, a căror exercitare urmăreşte realizarea conţinutului şi
scopului normei juridice.

1.8.2. Subiectele raportului juridic

Subiectele raportului juridic sunt:

• indivizii – persoane fizice

• subiectele colective de drept – diferite organizaţii.
Observaţie:
În dreptul civil subiectul colectiv de drept este definit ca persoană juridică. Aceasta
presupune o serie de condiţii speciale referitoare la organizare, conducere, patrimoniu,
răspundere, firmă, etc.

16
Craiovean, I., op. cit., p. 160-163
_________________________________________________________________________ 17
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”
Curs 2

1.8.3. Conţinutul raportului juridic

Conţinutul raportului juridic este format din:

• drepturile şi
• obligaţiile
subiecţilor între care se desfăşoară o relaţie socială. Drepturile şi obligaţiile sunt
prevăzute de norma juridică.
În cadrul raportului juridic se disting:
• dreptul obiectiv şi
• dreptul subiectiv (vezi Cursul 1).

1.8.4. Obiectul raportului juridic

Obiectul raportului juridic este constituit din conduita umană rezultată ca urmare
a exercitării drepturilor şi a îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de norma juridică, de
către subiecţii raportului juridic.

1.8.5. Faptele juridice

Faptele juridice constau în acele manifestări umane şi împrejurări, care potrivit

normelor juridice au drept urmare modificarea unor raporturi sau situaţii juridice
existente.

_________________________________________________________________________ 18
Cristina Ionescu - Curs “Drept şi legislaţie în energie şi mediu”, 2003-2004.
Catedra de Hidraulică şi Maşini Hidraulice, an V, Specializări: „Ingineria mediului” şi
„Hidroenergetică”