ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ:

TEORII, MECANISME ŞI CONDIŢII

DE MANIFESTARE

SUPORT DE CURS
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

CUPRINS

CUPRINS...........................................................................................................2
OBIECTIVE........................................................................................................ 4
CONCEPTE-CHEIE.............................................................................................4
CÂTEVA DEFINIŢII ALE ÎNVĂŢĂRII......................................................................4
TIPURI DE ÎNVĂŢARE.........................................................................................5
I. TEORIA OPERAŢIONALĂ.................................................................................9
II.TEORIA STADIALITĂŢII...................................................................................9
PRINCIPIUL ACCESABILITĂŢII, AL RESPECTĂRII PARTICULARITĂŢILOR DE
VÂRSTĂ ŞI INDIVIDUALE.............................................................................................9
III.TEORIA STRUCTURALIST-COGNITIVĂ............................................................9
...................................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
Corelaţii între................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
Teorii ale învăţării.............................................................................................9
...................................................................................................................... 9
Principii ale predării - învăţării..........................................................................9
...................................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
...................................................................................................................... 9
IV.TEORIA CUMULATIV-IERARHICĂ....................................................................9
V. TEORIA ORGANIZATORILOR COGNITIVI........................................................9
VI. TEORIA HOLO-DINAMICĂ.............................................................................9

2
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

PRINCIPII ALE ÎNVĂŢĂRII.................................................................................10

VARIABILE CE INFLUENŢEAZĂ ÎNVĂŢAREA......................................................10
Orizontul fără limite al învăţării. ....................................................................12
lichidarea decalajului uman............................................................................12
CONDIŢIILE ÎNVĂŢĂRII....................................................................................14
ÎNVĂŢAREA CONŞTIENTĂ................................................................................19
TIPURI DE ÎNVĂŢARE CONŞTIENTĂ.................................................................20
TIPURI DE ÎNVĂŢĂMÂNT..................................................................................23
Bibliografie:....................................................................................................25

ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ:
TEORII, MECANISME ŞI CONDIŢII DE MANIFESTARE

„Probabil că azi nimeni nu va învăţa încă

la nivelul, cu intensitatea şi cu viteza necesare,
pentru a face faţă complexităţii lumii moderne”1.

1
James W. Botkin, Mahdhi Elmandjra, Mircea Maliţa, Orizontul fără limite al înăţării. Lichidarea decalajului
uman, Editura Politică, Bucureşti, 1981
3
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

OBIECTIVE

 Fundamentarea demersurilor instruirii pe mecanismele învăţării;

 Aplicarea creativă a principiilor didactice privind predarea, învăţărea, evaluarea;
 Respectarea condiţiilor interne şi externe în procesul de instruire şi educare.

CONCEPTE-CHEIE

 Învăţare integrată, învăţare eficientă, învăţare anticipativă şi de progres, învăţarea

prin cercetare şi descoperire etc.;
 Condiţii favorizante ale învăţării;
 Mecanisme ale învăţării prin interiorizare, structuralist-cognitivă, holo-dinamică, a
organizatorilor cognitivi, cumulativ-ierarhice etc.

CÂTEVA DEFINIŢII ALE ÎNVĂŢĂRII

• Învăţarea reprezintă o modificare adaptativă a comportamentului (autoreglat) rezultând din

experienţă (H. Pieron).

• Învăţarea constă în a dobândi sau a modifica o reprezentare a mediului (F. Dors, P.

Mercier).

4
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

• Învăţarea constituie procesul de dobândire a experienţei individuale de comportare (A. N.

Leontiev).

Concluzionând, învăţarea este un proces de asimilare activă de informaţii care presupune

însuşire, întărire, modificare, restructurare şi retenţie mnezică2, care determină un comportament
cu valoare adaptativă, deci având ca rezultat:
– Cunoştinţe;
– Priceperi;
– Deprinderi;
– Obişnuinţe;
– Performanţe.

TIPURI DE ÎNVĂŢARE

1. Învăţarea conştientă prin receptare, în care profesorul reprezintă generalizarea în forma ei

finală, iar elevul o asociază într-o manieră raţională sistemului său de idei.
2. Învăţarea mecanică prin receptare, în care profesorul reprezintă generalizarea în forma ei
finală, iar elevul se mărgineşte s-o memoreze.
3. Învăţarea conştientă prin descoperire, în care elevul îşi formulează generalizarea singur şi,
ulterior, o asociază într-un mod raţional sistemului.
4. Învăţarea mecanică prin descoperire, în care elevul ajunge la generalizare singur, de obicei
prin încercare şi eroare, o încredinţează memoriei, fără s-o asocieze altor idei.3

2
MNÉZIC, -Ă, mnezici, -ce, adj. (Livr.) De memorie, al memoriei. – Din fr. mnésique.
3
David P. Ausubel, Floyd G. Robinson, Învăţarea în şcoală. O introducere în psihologia pedagogică, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
5
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

• După gradul de complexitate crescândă, Robert Gagne distinge opt tipuri de învăţare:
1. De semnale, conform teoriei lui I. P. Pavlov (de exemplu: subiectul C a învăţat să
se sperie de iepure prin asocierea unui semnal fără asociaţie);
2. Învăţarea stimul-răspuns, conform teoriei lui E. Thordike şi Skinner; respectiv
învăţarea prin încercare şi eroare şi învăţarea operantă (de exemplu: ieşirea din
cuşcă sau ţinerea corectă a creionului);
3. Învăţarea prin înlănţuire motorie şi verbală (de exemplu: efectuarea nodurilor,
mersul pe bicicletă, scrisul);
4. Învăţarea prin asocaţie verbală (de exemplu: învăţarea limbilor străine prin
formarea perechilor etc);
5. Învăţarea prin discriminare, care facilitează distincţii fine între figuri
asemănătoare (de exemplu: pătrat, paralelogram etc);
6. Învăţarea noţiunilor, care facilitează încadrarea obiectelor într-o clasă şi
abstractizări;
7. Învăţarea regulilor şi a legilor, care oferă individului posibilitatea de a realiza
relaţii şi înlănţuiri de noţiuni.
8. Rezolvarea de probleme, care implică combinarea de reguli pentru a soluţiona
cerinţa formulată.

• După funcţia fundamentală îndeplinită, învăţarea mai poate fi de trei tipuri4:

1. Învăţarea de menţinere, care presupune achiziţii de norme, metode fixe,
algoritmi, reguli, pentru a face faţă unor situaţii cunoscute;
2. Învăţarea prin şoc, cu caracter problematizant, ştiut fiindcă evenimentele şi
crizele au catalizat învăţarea;
3. Învăţarea inovatoare, care implică participare, anticipare, creaţie.

În cadrul teoriei holo-dinamice, Renzo Titone mai defineşte încă şase tipuri de învăţare,
având drept criteriu capacităţile preponderente implicate în acest proces:
1. Învăţare de atitudini şi motive;
2. Învăţare de opinii şi convingeri;
4
James W. Botkin, Mahdhi Elmandjra, Mircea Maliţa, Orizontul fără limite al învăţării. Lichidarea decalajului
uman, Editura Politică, Bucureşti, 1981
6
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

3. Învăţare de autocontrol intelectiv şi volitiv;

4. Învăţare de capacităţi de selectare şi decizie;
5. Învăţare socială;
6. Învăţarea capacităţilor organizatorice (simţ al ordinii şi finalităţii).

I.TEORIA OPERAŢIONALĂ II.TEORIA PSIHOGENEZEI III. TEORIA COGNITIV-

sau a STADIALITĂŢII STRUCTURALISTĂ
(P. Janet, J. Dewey, P. I.
(J. Piaget) (J. Bruner)
Galperin)
• Dezvoltarea inteligenţei parcurge diverse • Există trei modalităţi de
• Acţiunea obiectuală – prin stadii ce se impun a fi respectate în descoperire a lumii:
interiorizare, transfer, reprezentare – învăţare: 1. Metoda activă;
devine operaţie mentală, exprimată 1. Stadiul gândirii preoperatorii: 2. Metoda iconică5;
prin limbaj intern şi extern. a) Preconceptual: 4 ani; 3. Metoda simbolică.
b) Intuitiv: 4 – 7 ani. („Nu există motiv să credem că nu
2. Stadiul operaţiilor concrete: 7- 12 ani; poate fi predată orice temă într-o
formă adecvată oricărui copil,
3. Stadiul operaţiilor formale: 12-14 ani. indiferent de vârstă”).

TEORII
ALE
IV.TEORIA ÎNVĂŢĂRII V. TEORIA ORGANIZATORILOR VI. TEORIA HOLO-
5
ÎNVĂŢĂRII
ICÓNIC, -Ă, iconici, -ce, adj. Referitor la imagine, care aparține imaginii. ♦ Care are caracter de reproducere
figurativă. ♦ (Despre semne) Asemănător cu realitatea pe care o indică. – Din fr. iconique, engl. iconic.
7
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

CUMULATIV - IERARHICE COGNITIVI ŞI ANTICIPATIVI DE DINAMICĂ

(R. M. Gagne)
• Capacităţile se învaţă secvenţial.
• O capacitate învăţată se transferă, în
procesul învăţării, unei capacităţi
supraordonate (vezi mai sus cele 8
tipuri de învăţare).
PROGRES (Renzo Titone)
(D. P. Ausubel)
• Învăţarea trebuie să
• Un organizator e reprezentat de : îndeplinească 2 condiţii de bază:
a) O idee clar stabilită; 1. Integritate;
b) Un cuvânt-cheie; 2. Organicitate.
c) O idee-ancoră. • Învăţarea dinamică: eu (voinţa
(„Nu cumva J. Bruner, prin opinia privind de a opera) ↔ strategie
accelerarea instruirii, încalcă principiul
(capacitatea de a opera) ↔
economiei raţionale de timp şi de efort?!?”)
tactică (actul concret de a opera)

8
I. I. TEORIAOPERAŢIONALĂ
PRINCIPIUL INTUIŢIEI
• Corelarea celor două sisteme de
cunoaştere: senzorial şi logic;
• Funcţiile didactice ale intuiţiei:
– Izvor al informaţiei;
– Concretizarea unor abstractizări;
• Necesitatea realizării intuiţiei prin
cât mai multe simţuri;
• Organizarea liniară, concentrică a
învăţării.
 
 
TEORII ALE ÎNVĂŢĂRII
 
IV.TEORIA CUMULATIV-
IERARHICĂ
PRINCIPIUL ÎNSUŞIRII
CONŞTIENTE ŞI ACTIVE
• Ridicarea către tipuri de învăţare
superioare;
• Cultivarea unei atitudini conştiente
prin:
– Motivare;
– Asimiliare conştientă;
– Autoevaluare.
• Contiguitate, întărire, varietatea
situaţiilor de instruire
• Problematizare şi conflict- cognitiv
II.TEORIASTADIALITĂŢII III.TEORIA
PRINCIPIUL STRUCTURALIST-
ACCESABILITĂŢII,AL COGNITIVĂ
RESPECTĂRII PRINCIPIUL LEGĂRII
PARTICULARITĂŢILOR DE TEORIEI DE PRACTICĂ
VÂRSTĂ ŞI INDIVIDUALE
• Practica = punct de plecare în
• Curriculum particularizat şi învăţare şi, totodată, finalitate
diferenţiat; • Ridicarea metodologiei de la
• Căi de individualizare: stadiul
– Teme, fişe, caiete de muncă – Practic  la cel
independentă; – Iconic şi la cel
– Grupe omogene/eterogene. – Simbolic.

CORELAŢII ÎNTRE
PRINCIPII ALE PREDĂRII -
 ÎNVĂŢĂRII

V. TEORIA VI. TEORIA HOLO-
ORGANIZATORILOR DINAMICĂ
COGNITIVI PRINCIPIUL TEMEINICIEI
PRINCIPIUL SISTEMATIZĂRII
• Corelarea modului de predare
• Structurare logică; cu învăţarea;
• Sistematizare prin documente • Stabilirea reperelor funcţionale
curriculare; prin sistemul de ale învăţării;
învăţământ etc.; • Fixarea temeinică a structurilor
• Abordare intra şi interdisciplinară; de bază ale diverselor arii
• Promovarea unui stil de muncă curriculare şi a legăturilor
dintre acestea, dintre module
intelectuală;
etc.
• Dezvoltarea unor strategii de
automanagement al învăţării;
 PRINCIPII ALE ÎNVĂŢĂRII

1. Continuitatea: stimulul la care dorim să ni se răspundă trebuie să fie continuu în

timp cu răspunsul.
2. Repetiţia: asigură învăţarea temeinică şi reţinerea sigură a conţinutului („Repetitio
mater studiorum est”).
3. Întărirea: învăţarea unui act nou este întărită când acel act este urmat de o satisfacţie,
de o recompensă.
4. Actul învăţării impune prezenţa unei varietăţi de situaţii intrne care au fost
învăţate anterior.
5. În învăţare sunt solicitate anumite deprinderi intelectuale, ce trebuie formate.
6. Învăţarea este facilitată de un anumit gen de strategii de automanagement care
guvernează comportamentul elevului în obţinerea, stocarea, regăsirea informaţiei şi în
organizarea procesului de rezolvare de probleme.
7. Motivaţia şi atitudinea de încredere în învăţare sunt esenţiale pentru succesul
învăţării.
8. Pentru ca învăţarea să aibă loc, trebuie să fie reactualizate deprinderile intelectuale
necesare învăţării şi să fie activizate strategiile6.

VARIABILE CE INFLUENŢEAZĂ ÎNVĂŢAREA

A. Variabile cognitive:

1. Variabile din structura cognitivă: calităţi de substanţă sau organizatorice ale

cunoştinţelor dobândite, ce sunt relevante pentru sarcina de învăţare.
2. Maturitatea stadială: posibilităţile cognitive apte pentru diferite sarcini de învăţare.
3. Capacitatea intelectuală: gradul relativ al aptitudinilor pentru şcoală şi al altor însuşiri
speciale (inteligenţă, capacitate verbală, rezolvare de probleme).
4. Exerciţiul: frecvenţa, distribuirea, metoda, condiţiile lui generale.

6
Robert M. Gagne, Leslie J. Briges. Principii de design al instruirii, E.D.P., Bucureşti, 1977
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

5. Materialul didactic: sub aspectul cantităţii, gradului de dificultate, mărimii paşilor,

logicii interioare şi ritmului lor.

B. Variabile afective şi sociale

1. Factori motivaţionali şi atitudinali care determină vivacitatea, atenţia, nivelul

efortului, persistenţa, concentrarea atenţiei.
2. Factori de personalitate: diferenţe individuale care se referă la: tipul de motivaţie,
adaptarea personală, lipsa prejudecăţilor, gradul anxietăţii.
3. Factorii de grup şi sociali: climatul clasei, cooperarea, competiţia, stratificarea,
privările culturale, segregaţia etc.
4. Caracteristicile profesorului: capacităţile lui cognitive, stăpânirea disciplinei,
competenţa pedagogică, personalitatea sa.

11
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

ORIZONTUL FĂRĂ LIMITE AL ÎNVĂŢĂRII.

LICHIDAREA DECALAJULUI UMAN

(James W. Botkin, Mahdhi Elmandjra, Mircea Maliţa, Orizontul fără limite al învăţării.
Lichidarea decalajului uman, Editura Politică, Bucureşti, 1981)

1. Învăţarea de menţinere
= achiziţii de norme, metode şi reguli fixe pentru a face faţă unor situaţii cunoscute, recurente.
2. Învăţarea prin şoc
= evenimentele şi crizele au catalizat învăţarea;
- principiul „Tot păţitul e învăţat”;
- şocul s-ar putea să fie fatal.
3. Învăţarea inovatoare este:
A. Anticipativă, cultivând:
 Capacitatea de a face faţă situaţiilor noi;
 Aptitudinea de a întâmpina viitorul;
 Calitatea de a evalua consecinţele de durată ale deciziilor;
 Experimentarea situaţiilor substituite sau imaginare;
 De a explica efecte secundare, surpriză;
 Încurajează direcţiile dezirabile contra catastrofelor;
 Inventează şi creează alternative noi, acolo unde nu erau;
 Economiseşte procesul valoros, dar consumator de timp al experienţei
trăite;
 Evită lecţiile prin şoc traumatizante;
 Investigarea a ceea ce este verosimil să se întâmple.
Devine un pilon al învăţării prin: proiecte, prognoze, scenarii, modelare, simulare,
planuri.
B. Participativă, cultivând aptitudinea de a:
 Lua iniţiative şi de a participa activ;

12
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

 Identifica, înţelege şi reformula problema;

 Participa pe bază de consimţământ;
 Înţelegerea permite participarea semnificativă;
 Percepe şi formulează probleme;
 Lărgi gama de şi numărul de roluri;
 Elabora decizii necesare acţionării în libertate şi independenţă: o
persoană independentă nu trebuie să aştepte instrucţiuni;
 Autonomia = o cheie pentru a evita să fii depăşit şi o bază de
autoîmplinire;
 Integrare: deschis, moderaţie, înţelegere, altruism;
 Pune la încercare valorile, scopurile şi obiectivele fundamentale.

13
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

CONDIŢIILE ÎNVĂŢĂRII

Tipul I. ÎNVĂŢAREA DE SEMNALE: „A” a învăţat să se sperie de iepure (lovirea unei bare
la apariţie)
a) Condiţii interne (ce ţin de cel ce învaţă):
 Să existe un răspuns emoţional reflex tipic (frică, supărare, plăcere, tresărire
etc);
 Sunt diferenţe în însişirea legăturilor stimul – răspuns (cei anxioşi formează
mai repede reflexe).
b) Condiţii externe:
 Continuitatea: stimulii: semnalizator şi cel necondiţionat în succesiune
strânsă 0,5 – 1,5 sec.
 Repetarea perechilor de stimuli;
 Stingerea legăturii (clopoţel fără întărire);
 Generalizarea stimulului – apariţia răspunsului la alţi stimului
asemănători;
 Discriminarea stimulului: se dau doi stimuli apropiaţi  unul întărit;

 altul neîntărit.

Tipul II. ÎNVĂŢAREA STIMUL-RĂSPUNS: ieşirea din cuşcă (ţinerea corectă a creionului)
Thordike  învăţarea prin încercare şi eroare;
Skinner  învăţarea operantă;
Kimble  învăţarea instrumentală.
a) Condiţii interioare: trebuie să existe un act terminal care produce satisfacţie
(cuvânt de laudă bine);
b) Condiţii externe:
 Continuitatea: cu cât este mai scurt timpul dintre apariţia răspunsului învăţat
şi apariţia întăririi, cu atât mai repede se va produce învăţarea;

14
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

 Repetarea: situaţiei stimulului are funcţie de selecţie a stimulilor ce urmează

a fi discriminaţi;
 Stingerea: se omite întărirea;
 Generalizarea: legăturii învăţate la stimuli care seamană cu setul de stimuli
folosiţi la învăţare;
 Discriminarea: întărirea diferenţiată este necesară pentru stabilirea
discriminării stimulilor.

Tipul III. ÎNLĂNŢUIREA MOTORIE ŞI VERBALĂ: conectarea într-o succesiune a unui

ansamblu de stimuli-răspuns (efectuarea nodurilor, încheierea nasturilor, utilizarea foarfecelor
etc).
a) Condiţii interioare: învăţarea prealabilă a fiecărei conexiuni stimul-răspuns;
b) Condiţii exterioare:
 Respectarea ordinii – a verigilor;
 Executarea lor în succesiune temporară;
 Repetiţia;
 Veriga terminală să conducă la o stare de satisfacţie.

Tipul IV. ASOCIAŢIA VERBALĂ:

a) Învăţarea asociaţiilor în perechi: a da = donner
 Învăţarea eficientă necesită o verigă intermediară care deţine funcţia de
mediere – codificare:
Ex: A da – a dona – donner
Picior – jambieră – jambe
Pâmânt – terestru – terre
 Eficacitatea imaginilor vizuale ca intermediari;

15
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

Dormir = a dormi Roi = Rege

 Metoda părţilor progresive: se adaugă o nouă parte (un vers) pe măsură ce
se repetă...;
 Cu cât este mai mare rezerva codificatoare, cu atât va fi învăţarea mai
rapidă (LILI - CARDINAL);
 Învăţarea este susţinută de stimuli exterior „Olimpul, Opuse....(nervi
cranieni olfactivi, optici)”;
 Efectul interferenţei – retro sau proactivă.
b) Învăţarea verbală cu sens: necesită prelucrare interioară
 Învăţarea substanţei (ideilor) unui material se face mai repede decât a unui
material fără sens;
 Ideile cu sens se subsumează unei structuri cognitive existente (creştinism
- budism);
 Idei ancoră discriminate, slabile, clare;
 Diferenţiere progresivă: întâi ideile generale şi apoi detaliile progresive;
 Concilierea integrativă (armonizarea) (similitudini şi diferenţe).

Tipul V. ÎNVĂŢAREA DISCRIMINĂRII: în interiorul a 5 medii: obiecte, spaţiu,

evenimente, imagini, simboluri. Copilul învaţă să răspundă diferenţiat acelor caracteristici ale
obiectelor care servesc la distingerea lor: formă, mărime, culoare, text.

Ex: Figuri asemănătoare Figuri foarte neasemănătoare

16
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

a) Condiţii interioare: elevul să-şi fi însuşit, în prealabil, separat fiecare dintre

lanţurile ce alcătuiesc ansamblul de învăţat.
b) Condiţii exterioare:
 Stimulii ce urmează a fi asociaţi unor diferite lanţuri să fie prezentaţi ca
unul;
 Numărul repetiţiilor creşte cu numărul lanţurilor ce urmează a fi
discriminate;
 Dificultatea învăţării este influenţată şi de gradul de similitudine dintre
sensurile termenilor din lanţuri (ca într-o listă de tipul: supărat – zăpăcit,
furios – regal, mânios - perfect).

Tipul VI. ÎNVĂŢAREA NOŢIUNILOR

Un mod în care individul poate învăţa să răspundă la grupuri de obiecte este prin
discriminare. Un alt mod constă în a încadra obiectele într-o clasă şi să răspundă acestei clase ca
întreg.
Noţiuni:
 Concrete: pot fi indicate prin arătare;
 Abstracte: care implică relaţii dintre obiecte: masă, temperatură, număr prim etc.

Tipul VII. ÎNVĂŢAREA NOŢIUNILOR DEFINITE ŞI A REGULILOR

O regulă = capacitate internă care-i oferă individului posibilitatea de a răspunde
la o clasă de situaţii – stimuli cu o clasă de performanţe, ultima fiind în mod predictibil legată de
prima printr-o clasă de relaţii.
Învăţarea unei reguli = problema de învăţare a unei succesiuni;
= o înlănţuire de noţiuni.
a) Informează-l pe elev cu privire la forma performanţei aşteptate la finele perioadei
de învăţare;

17
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

b) Întreabă-l într-un mod care solicită actualizarea noţiunilor învăţate anterior,

noţiuni din care se formează regula;
c) Foloseşte enunţuri (puncte de sprijin verbal) care-l vor duce pe elev la construirea
regulii ca lanţ de noţiuni în ordine corectă;
d) Cere-i elevului să demonstreze una dintre cele mai concrete exemplificări ale
regulii;
e) Cere-i elevului să relizeze o formulare verbală a regulii
Formele mai complexe (noţiuni, reguli) sunt mult mai rezistente la uitare decât
formele simple ale capacităţilor învăţate.

Tipul VIII. ÎNVĂŢAREA DE TIP REZOLVARE DE PROBLEME

18
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

ÎNVĂŢAREA CONŞTIENTĂ

– Când o idee este raportată într-un mod logic la alte idei însuşite anterior
Condiţii:
 Materialul prezentat să fie susceptibil de o asociere logică;
 Cel ce învaţă să posede idei ancoră;
 Cel ce învaţă să încerce efectiv să asocieze logic noile idei cu cele anterior
învăţate.
Tipul de asociativitate care duce la învăţarea conştientă trebuie să întrunească două
calităţi:
a) Substanţialitatea = relaţia nu se schimbă dacă se foloseşte o formă verbală
diferită, dar echivalentă;
b) Nearbitraritatea = relaţiei dintre noul item şi item-urile relevante din structura
cognitivă

19
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

TIPURI DE ÎNVĂŢARE CONŞTIENTĂ

I. ÎNVĂŢAREA PRIN REPREZENTARE

1. Învăţarea noţiunilor:
 identificarea atributelor distinctive ale unei clase;
 denumirea noţiunii are un sens  denotativ;

conotativ (reacţii idiosincratice7, personale,

afective şi atitudinale pe care definirea le provoacă în fiecare copil).

2. Învăţarea propoziţiilor:
 cuvinte de legătură (prepoziţii, conjucţii);
 cuvinte determinative (articole adjectivale8);
 părţi flexibile9;
 reguli de ordonare a cuvintelor.
Tipuri de relaţii: în învăţarea conştientă, fraza de învăţat este raportată la idei ancoră.
 Relaţii de subordonare:  derivativă (din vechi)

 corelativă.

7
IDIOSINCRÁSIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de idiosincrasie; propriu idiosincrasiei. /Din idiosincrasie;
IDIOSINCRASÍE s.f. Predispoziție a cuiva de a reacționa într-un anumit fel la unele alimente, medicamente. ♦ (p.
ext.) Aversiune față de ceva. [Gen. -iei. / < fr. idiosyncrasie, cf. gr. idios – propriu, syn – cu, krasis – temperament].
8
Articolul demonstrativ (adjectival)
CazulSingularPluralMasculin/FemininMasculin/FemininN - AcCel / ceaCei/ celeG - DCelui/ celeicelor
9
Părțile de vorbire flexibile se disting față de părțile de vorbire neflexibile prin modificările de formă determinate
de acordurile sintactice din contextul comunicării. Părţile de vorbire flexibile sunt: adjectival, articolul, numeralul,
pronumele, substantivul şi verbul, iar cele neflexibile – adverbul, conjunţia, interjecţia şi prepoziţia.
20
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

 Relaţii de supraordonare:
 Relaţii combinatorii: comparaţii, metafore, modele.

II. ÎNVĂŢAREA PRIN DESCOPERIRE: reclamă o activitate mentală  rearanjare,

reorganizare, transformare.

1. Rezolvarea de probleme: cel ce învaţă nu trebuie să aibă la dispoziţie niciun

procedeu bine definit sau frecvent exersat  strategic;

2. Creativitatea

ÎN PROCESUL DE PRELUCRARE ŞI REPREZENTARE A INFORMAŢIEI,

ACCENTUL CADE PE ACŢIUNE.

Alături de organizarea perceptuală şi imagistică se dezvoltă priceperi şi abilităţi practice,

inteligenţă şi gândire productivă, acea „inteligenţă a mâinilor”.
Se aplică principiul integrării învăţării cu cercetarea şi producţia.
Se aplică acel dicton: „Aud - uit, văd - reţin, fac - înţeleg”.
Accentuând latura practică, aplicativă, se anticipează învăţarea – apelând la
reprezentarea activă,

care duce la înţelegere bazată pe experienţa practică.

Drumul până la reprezentarea iconică (desen) este mai complicat.

21
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

Mult mai dificilă este reprezentarea matematică.

Legea lui Newton.
Virtuţile acţiunii sunt multiple:
 Acţiunea investigatoare – învaţă;
 Acţiunea anticipează învăţarea;
 Acţiunea aplică învăţătura;
 Acţiunea validează adevărul învăţat;
 Acţiunea dă sens, utilitate învăţării.

F 1 x D 1 = F2 x D2

22
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

TIPURI DE ÎNVĂŢĂMÂNT

(I.K. Babanski, Optimizarea procesului de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1979 (1, 2, 3, 4);
Pauolo Freire, De la educaţia narativă la cea dialogică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977, p. 150)

1. EXPLICATIV-REPRODUCTIV. Are următoarele verigi:

 Perceperea de către elevi a informaţiei didactice;
 Conştientizarea informaţiei percepute, cuprinzând:
 Generalizarea informaţiei;
 Însuşirea noţiunilor, legilor şi a teoriilor.
 Exerciţii practice pentru perfecţionarea cunoştinţelor, formarea unor priceperi şi
deprinderi;
 Consolidarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
 Aplicarea lor în situaţii noi;
 Autocontrolul eficienţei însuşirii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
 Repetarea materialului însuşit.
Trăsături pozitive:
 Caracter accelerat al însuşirii;
 Caracter temeinic al însuşirii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
 Conducerea directă a procesului;

23
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

 Caracterul colectiv al însuşirii conduce la depistarea greşelilor tipice, corectarea

lor.
2. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROGRAMAT – variantă a învăţării reproductive
Trăsături:
 Materialul studiat pe elemente, paşi logici închegaţi;
 Controlul imediat după fiecare pas, se întăreşte 

 Noul pas este prezentat numai după însuşirea primului.

3. ÎNVĂŢĂMÂNTUL PROBLEMATIZAT = prezentarea în faţa elevilor, în mod
succesiv şi cu un scop bine stabilit a unor sarcini cogntive, prin rezolvarea cărora, sub
conducerea profesorului, elevii îşi însuşesc în mod activ cunoştinţe noi.
O sarcină devine problemă când:
 Prezintă pentru elevi o dificultate cognitivă, adică necesită un efort de gândire;
 Trezeşte interesul cognitiv al elevilor;
 Se bazează pe experienţa şi cunoştinţele anterioare.

4. ÎNVĂŢĂMÂNTUL BAZAT PE CERCETARE:

 Se pierde mult timp;
 Eficienţă scăzută.

5. DE LA ÎNVĂŢĂMÂNTUL NARATIV  LA CEL DIALOGIC

 Memorizare mecanică, depozitare în containerele umplute de profesori;

 Comunicare, problematizare;
 Ambii progresează (profesori şi elevi);
 Subiect narator (P) şi obiect ascultat (E);
 Dezvoltă gândirea critică, creativitatea.

24
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

BIBLIOGRAFIE:

• Adăscăliţei Adrian, Instruirea asistată de calculator, Editura Polirom, Iaşi, 2007

• Ausubel David P., Floyd G. Robinson, Învăţarea în şcoală – O introducere în psihologia
pedagogică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981
• Babanski I. K, Optimizarea procesului de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1979;
• Bruner S. Jerome, Pentru o teorie a instruirii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1970.
• Botkin James W., Mahdhi Elmandjra, Mircea Maliţa, Orizontul fără limite al învăţării.
Lichidarea decalajului uman, Editura Politică, Bucureşti, 1981
• Ciolan Lucian, Învăţarea integrată. Fundamente pentru un curriculum transdisciplinar,
Editura Polirom, Iaşi, 2008
• Cojocaru Venera Mihaela, Teoria şi metodologia instruirii, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2008
• Freire Pauolo, De la educaţia narativă la cea dialogică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1977
• Mureşan Pavel, Învăţarea eficientă şi rapidă, Editura Ceres, Bucureşti, 1990.
• Neacşu Ioan, Introducere în psihologia educaţiei şi a dezvoltării, Editura Polirom, Iaşi, 2010
• Negreţ-Dobridor Ion, Ion-Ovidiu Pânişoară, Ştiinţa învăţării, Editura Polirom, Iaşi, 2005

25
 ÎNVĂŢAREA EFICIENTĂ

• Thorndike L. Edward, Învăţarea umană, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983.

• x x x, Învăţarea eficientă: actualitate şi perspective, coordonatori: Liliana Ciascai, Maria
Eliza Dulamă, Oana-Ramona Ilovan, Presa Universitară Clujeană, Cluj, 2009
• x x x, Psihologie şcolară, coordonatori: Andrei Cosmovici, Luminiţa Iacob, Editura Polirom,
Iaşi, 1998.
• x x x, Teorii ale limbajului. Teorii ale învăţării. Dezbaterea dintre Jean Piaget şi Noam
Chomsky, Editura Politică, Bucureşti, 1988.

26