Sunteți pe pagina 1din 58

c  c

c  c 
1. 







 
 ! reprezintă rezultatul acţiunii
sinergice a unor factori fizici ai aerului (temperatura, umiditatea,
viteza curenţilor de aer, radiaţiile infraroşii), care influenţează
schimbul de căldură dintre organism şi mediu.

Noţiunea de microclimat se referă atât la microclimatul unei


localităţi, individual (subvestimentar), cât şi la microclimatul
unei încăperi (de locuinţă, şcolar, industrial, cel al unităţilor
medico-sanitare etc.).
K. 
 
 



  
K.1. " 
 
 
#



  

c 
 
# este caracterizat prin:
- temperatura aerului crescută;
- umiditatea aerului crescută;
- viteza redusă a curenţilor de aer;
- radiaţia infraroşie pozitivă (organismul primeşte căldură de
la obiectele şi suprafeţele înconjurătoare).
 

 a microclimatului cald asupra organismului se manifestă prin:
- hipertermie;
- transpiraţii;
- vasodilataţie periferică.


$ 


 %   , acţiunea microclimatului cald determină:
- creşterea temperaturii periferice şi a temperaturii centrale;
- creşterea frecvenţei şi amplitudinii reapiratorii, creşterea consumului de oxigen;
- creşterea frecvenţei cardiace, hipotensiune;
- hemoconcentraţie, creşterea vâscozităţii sanguine;
- creşterea pierderilor de apă şi electroliţi (în special clorură de sodiu, prin
transpiraţie);
- scăderea secreţiilor digestive şi favorizarea unor fenomene dispeptice;
- oligurie, albuminurie, cilindrurie şi uneori, chiar hematurie;
- scăderea capacităţii de concentrare şi a atenţiei, scăderea randamentului,
somnolenţă, adinamie.
cenţinerea oganismului în condiţii de microclimat foarte cald,
chiar şi pe perioade scurte de timp, duce la apariţia colapsului
(şocului) termic, care se caracterizează prin: cefalee, ameţeli,
respiraţie superficială şi neregulată, tensiune aterială prăbuşită,
reflexe exagerate sau abolite, iar temperatura corpului poate
creşte până la 41-42ºC.

Acţiunea prelungită a microclimatului cald asupa organismului


duce la apariţia dezechilibrelor hidro-electrolitice, care se
manifestă prin: senzaţie intensă de sete, oboseală, cefalee,
vărsături, contracţii tonice şi clonice ale muşchilor striaţi
K.K. " 
 
 



  
c 
  se caracterizează prin:
- temperatura aerului scăzută;
- umiditatea aerului crescută;
- viteza curenţilor de aer crescută;
- radiaţia calorică negativă (organismul cedează căldură
mediului).
c
"  
 ale acţiunii microclimatului rece asupra
organismului sunt:
- hipotermie;
- vasoconstricţie periferică;
- contracţii musculare şi tremurături.


$ 


 %   , microclimatul rece
determină:
- scăderea temperaturii periferice şi a temperaturii centrale;
- scăderea frecvenţei şi amplitudinii respiraţiilor;
- creşterea consumului de oxigen, intensificarea reacţiilor
metabolice la nivelul ficatului şi muşchilor;
- creşterea frecvenţei cardiace cu tendinţă la aritmii, creşterea
tensiunii arteriale;
- creşterea concentraţiei sângelui ca urmare a vasodilataţiei
splanhnice şi reducerea cantităţii de lichide circulante;
- poliurie, polakiurie.
§rigul acţionează direct asupra organismului, ca factor etiologic
al unor
"  
 (degerături) sau

" 
 (hipotermia accidentală).
§rigul poate constitui un factor favorizant pentru declanşarea aşa-
numitelor afecţiuni Ú Ú:
-  
   

  : rinite, sinusite, faringite,
faringo-amigdalite, laringite, bronşite, pneumonii, bronho-
pneumonii;
-  
  
: accidente coronariene şi
hipertensive;
-  
   

 : reumatism, mialgii,
miozite, artrite;
-  
 : cistite, glomerulonefrite acute, pielonefrite;
-  
 
 : nevrite, nevralgii, pareze, paralizii de
nerv facial, trigemen, sciatic etc.
.c#  &
 #


 
 
.1. cetode de determinare a factorilor fizici ai
ambianţei termice (determinarea separată a
temperaturii aerului, a umidităţii, a vitezei curenţilor
de aer şi a radiaţiilor calorice).
.2. cetode de determinare a acţiunii factorilor de
microclimat asupra organismului:
- cetode psihologice, de apreciere a confortului şi
disconfortului prin — ——— —
 —— ———
scala temeperaturilor efective;
- cetode fiziologice de determinare a solicitării funcţiei
de termoreglare prin — ——— —
 —————
.1.1.'


 
 






 pemperatura aerului este unul din factorii de microclimat,


care îşi exercită permanent acţiunea asupra organismului
uman, influenţând direct pierderile de căldură prin convecţie.
Organismul pierde căldură până la temperaturi ale mediului
înconjurător de - ºC (care sunt mai scăzute decât
temperatura tegumentelor). Peste aceste valori, transferul de
căldură va avea loc dinspre mediul ambiant înspre organism.
 pemperatura aerului influenţează modul de acţiune a celorlalţi
factori de microclimat (umiditate, curenţi de aer).
 pemperatura aerului are influenţă şi asupra poluării şi
autopurificării aerului, prin formarea curenţilor de aer
orizontali şi verticali; poate acţiona şi direct asupra poluanţilor
din aer, precum şi asupra interacţiunii dintre aceştia.
c#
##


èeterminarea temperaturii aerului se face prin .

cetoda se bazează pe două principii:


‡ căsurarea efectului de dilatare a unor lichide sau unor metale;
‡ căsurarea valorii curentului electric, care ia naştere într-un
circuit.
 
" 
 
&
& 


" ##


  (#

 
.

r permometrul obişnuit (cu alcool sau merur)


r permometrul de perete cu rezervorul în formă de spirală
r permometrul de maximă
r permometrul de minimă
r permometrul Six - de maximă şi minimă
r permograful 2termograma
 
" 
 
&
& 


$
   )


%*  

r permometrul termo-electric (termocuplul)


r permometrul cu termistori


#  

 

r permometrul electronic cu sondă telescopică, în care se găsesc


senzori pentru temperatură.
r permometrul electronic de minimă şi maximă, cu memorie.
r permometrul de cameră cu alimentare prin celule solare.
r permometrul electronic cu miniimprimantă.
r permometrul electronic conectat la calculator personal.
###


èeterminarea temperaturii aerului se face în mai multe puncte ale spaţiului


investigat, cel mai frecvent în cele patru colţuri şi în centrul unei încăperi,
astfel:
- pe verticală, la trei nivele: 0,2 m de podea, 1, 0 m de podea şi la 0,2 m de
tavan;
- pe orizontală, la cel puţin 1, -2,0 m de sursele de încălzire (sobă, calorifer)
sau de răcire (fereastră, pereţi exteriori, uşi etc.).
èeterminările se vor repeta în timp, la intervale fixe, în funcţie de anotimp,
modul de încălzire, în funcţie de perioada de timp în care persoanele rămân
în încăpere, activitatea desfăşurată etc.
èatorită fluctuaţiilor meteorologice sezoniere se recomandă  

   
        
 

 
Paralel cu determinarea temperaturii aerului se va cerceta şi temperatura
suprafeţelor, a pereţilor şi a surselor de încălzire.
Investigaţiile vor cuprinde şi condiţiile de microclimat din atmosfera exterioară
încăperilor, în acelaşi moment de lucru.


& 
 
Interpretarea rezultatelor se face prin corelarea cu normele
sanitare privind temperatura aerului în încăperi: 18KK 
(optim 20 º C), cu maxima admisă de 26 ºC vara (pentru adulţi
sănătoşi, normal îmbrăcaţi şi cu activitate sedentară).
pemperatura aerului va fi mai mare în încăperi pentru copii şi în
special prematuri, nou-născuţi (20-22 ºC) şi va fi mai scăzută
acolo unde se desfăşoară activităţi fizice (săli de sport, încăperi
de muncă fizică intensă etc.) şi în anexele gospodăreşti.
Variaţiile admise pentru încăperi de locuit, pe 24 de ore: în
încăperi cu încălzire centrală maxim ±2-4 º C, iar în încăperi
cu încălzire locală maxim ± -6 º C.
Pe orizontală (pereţi opuşi) se admit variaţii de maxim 2- ºC, iar
pe verticală (tavan-podea) maxim 2 ºC.
.1.K.'

 #
 
 '"

 c(










 ?miditatea aerului intervine direct în procesele de termoreglare ale


organismului, în special în pierderile de căldură prin convecţie şi
evaporare. èe exemplu, umiditatea crescută însoţită de temperatură
ridicată diminuează eliminările de căldură prin evaporare
predispunând organismul la supraîncălzire. La umiditate crescută şi
temperatură scăzută, prin faptul că umiditatea creşte
conductibilitatea termică a aerului, organismul pierde rapid o
cantitate de căldură prin convecţie, fiind expus la răcire.

 ?miditatea aerului influenţează direct starea de sănătate a


organismului. Astfel, aerul cu umiditate scăzută favorizează
uscarea şi apariţia iritaţiilor, a fisurilor la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor (respiratorii, conjunctivale).
 ?miditatea crescută a aerului pune organismul în dificultate
permanentă de termoreglare scăzând capacitatea imuno-
biologică, scăzând rezistenţa acestuia şi favorizând apariţia
infecţiilor căilor respiratorii (rino-faringite, traheo-bronşite,
pneumonii), a reumatismului, nefritei, cistitei. èe asemenea,
influenţează nefavorabil evoluţia tuberculozei şi a alergiilor.

 ?miditatea aerului influenţează condiţiile de mediu, cu efecte


indirecte asupra organismului uman: favorizează dezvoltarea şi
înmulţirea microorganismelor, scade durata de conservare a
unor alimente, contribuie la degradarea pereţilor, a
mobilierului, a îmbrăcămintei etc.
 ?miditatea aerului intervine în poluarea şi autopurificarea
aerului; precipitaţiile favorizează autopurificarea prin
antrenarea pe sol a suspensiilor şi prin precipitarea
substanţelor gazoase care se pot solvi în picăturile de ploaie;
umiditatea crescută, ceaţa şi inversia termică împiedică
difuzarea poluanţilor; ceaţa determină concentrarea poluanţilor
prin împiedicarea difuziunii, iar prin dizolvarea lor pot deveni
nocivi.

 ?miditatea aerului are influenţă asupra fenomenelor meteoro-


climatice determinând caracteristicile climei specifice unei
anumite regiuni (clima oceanică, ecuatorială, tropicală etc.).
c###


cetodele de determinare a umidităţii aerului pot fi grupate în trei


categorii:
- #

$+ 
) #




 #
(+  #

+
( %(
"
 #
 (;  #

+
 (  
.


& 
 

se face prin comparare cu normele sanitare, care prevăd ca


#


$ "#,  -
*../


 #.
?miditatea relativă mai mică de 20 % caracterizează aerul uscat.
Ea se găseşte în încăperi atunci când se pune în funcţiune
sistemul de încălzire centrală sau locală.
?miditatea relativă mai mare de 70 % caracterizează ambianţa cu
aer umed, în încăperi cu diferite activităţi: gătit, spălat, rufe
puse la uscat, aglomerare de persoane şi absenţa ventilaţiei, în
caz de igrasie, absenţa însoririi etc.
.1..'

$&  #







In mediul interior, al încăperilor (de locuit, din unităţile medico-


sanitare, săli publice, mijloace de transport etc.) aerul se află într-
o permanentă mişcare, ca urmare a activităţii şi deplasării
persoanelor, a respiraţiei, a ventilaţiei etc. Curenţii de aer
intervin în procesele fizice de transfer de căldură, în special prin
convecţie şi evaporare. Impreună cu temperatura şi umiditatea
aerului contribuie la crearea unui anumit microclimat, asigurând
starea de confort sau disconfort termic.
In mediul exterior există curenţi de aer
verticali şi orizontali apăruţi datorită
diferenţelor de temperatură şi presiune
din diferite zone. Curenţii de aer
reprezintă un factor important în
poluarea şi autopurificarea aerului:
curenţii de aer favorizează dispersia
poluanţilor, pe când absenţa acestora,
asociată cu inversia termică,
determină stagnarea substanţelor
poluante deasupra centrelor populate.
c#
##


cetoda de determinare a curenţilor de aer în interior - #





. Aparatul utilizat este 

 
0 .


& 
 

Interpretarea rezultatelor se face prin comparare cu normele


curenţilor de aer din încăperi:
 $&
 #)1)1 )
-
# )1 +
 *
&    %))#)

-)1 .
Sub 0,1 m/sec, curenţii de aer nu stimulează termoreglarea.
Peste 0,4-0, m/sec, curenţii sunt perceptibili de către organism,
senzaţia de "curent".
Asociaţi cu temperatură scăzută şi umiditate crescută, curenţii
duc la răcirea organismului.
.1.4.'


#
 "
%
!
Êadiaţiile calorice sunt radiaţii cu lungimea de undă cuprinsă
între 800-000 mȝ.
‰‰2
  SOAÊELE 64%
  3    COÊP?ÊI p  0 K

corpul uman

000 cal/zi până la 8 cal/cm2 şi minut
 


  

r   2
".

#2 intensificarea metabolismelor, a oxidărilor, a


circulaţiei, a proceselor endocrine, a activităţii nervoase.

#2 generatoare de microclimat şi climă.


r   dependentă de lungimea de undă:

4c 2
800-1400 mȝ  pătrund în profunzime.
 1400 mȝ - reţinute în straturile superioare tegumentare:
0% pielea nepigmentată: 60% pielea pigmentată.

o "$  2
‡ creşterea debitului sanguin,
‡ creşterea temperaturii locale,
‡ creşterea activităţii glandelor sudoripare,
‡ stimulare nervoasă (utilizare în fizioterapie - diminuarea
durerii).
o "$  2
eritem patologic
 repetare a expunerii
dermatite vasculare, neurologice,
imunologice

degenerare:
‡ benignă
‡ malignă
0 2
800-1400 mȝ 2 opacierea cristalinului =    
- suflătorii de sticlă;
- senilă;
- geografică  (tropice)

D"
-2 ochelari cu lentile cu oxizi metalici  reţinere 80-
90%
c 42
800-1000 mȝ    
local: cu modificări umorale şi celulare generale;
modificări generale  comă, deces.


: izolare, favorizarea respiraţiei şi circulaţiei,
comprese reci pe cap, decompresiune cefalorahidiană.

D"
-2 protejarea extremităţii cefalice.
c#
##


Êadiaţiile infraroşii se determină prin


.
Principiul metodei constă în absorbţia energiei radiante complexe
şi transformarea ei în energie calorică al cărei efect se măsoară
printr-unul din următoarele fenomene fizice:
- dilatarea mercurului în termometre (
 );
- dilatarea unor benzi metalice (

" );
- formarea unui curent electric prin mecanism termo-electric
(
  ).


& 
 

Interpretarea rezultatelor se face prin compararea cu normele


sanitare, care admit maxim 1 calorie/cm/minut.
In practică se utilizează şi determinarea termperaturii surselor
care emit radiaţii infraroşii. In acest scop se utilizează
termometrele cu termistori sau termometrele cu mercur, având
rezervorul plat. In acest caz, interpretarea rezultatelor se face
prin compararea lor cu valorile limite recomandate pentru
suprafeţele radiante:
- temperatura corpurilor de încălzit (sobe, calorifere, radiatoare
etc.) să fie de maxim 80ºC;
- diferenţa dintre temperatura aerului din încăpere şi temperatura
pereţilor să nu fie mai mare de ±4-6ºC.
.K.c##
$ 


$

  

 

"
 #
 

.K.1.c# ( #


" %# " )#

"&  $
Când complexul de factori fizici ai ambianţei acţionează într-o
asemenea combinaţie, încât rezultanta termică este proprie
păstrării homeotermiei, atunci sistemul de termoreglare nu este
(sau este foarte puţin) solicitat, iar organismul se găseşte într-o
stare de echilibru termic, exprimată subiectiv prin senzaţia de
confort termic. èepăşirea acestui echilibru duce la tendinţa de
încălzire a organismului care va fi însoţită de senzaţia de cald
sau duce la tendinţa de răcire însoţită de senzaţia de frig.

Senzaţia termică reprezintă expresia variaţiilor microclimatului


asupra organismului, care răspunde obiectiv prin solicitări ale
sistemului de termoreglare. Ea reprezintă cel mai simplu
mijloc de informare asupra influenţei pe care ambianţa termică
o exercită asupra organismului.
Persoanele aflate într-o încăpere îşi pot evalua şi exprima senzaţia
termică resimţită, cu ajutorul unor calificative convenţionale
prestabilite, cuprinse în scale de apreciere subiectivă cu trei
sau mai multe trepte.
èe exemplu, cea mai simplă scală cu trei trepte: - cald - plăcut -
rece.
Scală cu cinci trepte:
- rece neconfortabil - rece confortabil - confort termic
- cald confortabil - cald neconfortabil.
Scală cu şapte trepte:
- foarte cald (+ ) - cald ( + 2) - călduţ (+ 1)
- plăcut ( 0) - rece ( - 1) - frig ( - 2)
- foarte frig ( - ).
.K.1.1.'


 "$!

Pornind de la senzaţia termică s-a ajuns la elaborarea unor scale


de temperatură efectivă. Principiul de la care s-a plecat a fost
constatarea că aceeaşi senzaţie termică se poate obţine la valori
diferite ale factorilor de microclimat (temperatură, umiditate,
curenţi de aer), dacă acestea se compensează corespunzător.

pemperatura efectivă reprezintă o valoare relativă (un indice


relativ de căldură) obţinută din aprecierea senzaţiei termice
produsă în urma acţiunii combinate şi concomitente a
temperaturii, umidităţii şi vitezei curenţilor de aer.

poate combinaţiile de temperatură, umiditate, viteza curenţilor de


aer, care produc la majoritatea persoanelor aceeaşi senzaţie
termică au fost numite condiţii echivalente.


& 
 

?tilizând scala de temperatură efectivă s-a constatat că


organismul uman se găseşte în condiţii de confort termic între
anumite limite de temperatură efectivă. Acestea caracterizează
zona de ", care a fost stabilită (pentru adulţi
sănătoşi, normal îmbrăcaţi, cu activitate sedentară) între 17-
2ºpE, în funcţie de sezon: iarna 17-2l ºpE (optim de 19 º pE),
vara 19-2 ºpE (optim de 21 ºpE).
Zona de confort termic este o noţiune relativă, limitele şi valorile
sale depinzând de numeroşi factori: coordonate geografice,
variaţii climatice, vârsta, activitatea depusă, starea de sănătate,
îmbrăcămintea, alimentaţia etc.
- zona de confort termic prezintă valori diferite de la o ţară la alta, în funcţie
de aşezarea geografică;
- vara, zona de confort are valori mai ridicate decât iarna, datorită
fenomenului de adaptare a organismului la condiţiile climatice sezoniere şi
caracteristicilor sezoniere ale îmbrăcămintei şi alimentaţiei;
- zona de confort diferă în funcţie de vârstă, astfel că nou-născuţii, în special,
prematurii au această zonă mai ridicată decât la adulţi (mecanismul
termoreglării e insuficient maturat, pierderea de căldură raportată la unitate
de suprafaţă corporală e mai crescută datorită tegumentelor mai subţiri,
vascularizaţia este mai superficială, metabolismul mai intens etc.). èe
asemenea, la persoanele în vârstă, zona de confort este mai ridicată datorită
metabolismului mai scăzut, predominând catabolismul;
- persoanele care desfăşoară activitate şi muncă fizică mai intensă au zona de
confort termic mai scăzută, deoarece termogeneza este mult crescută;
- zona de confort termic variază şi în funcţie de o serie de factori individuali,
constituţie, deficienţe temporare de adaptare (convalescenţi, denutriţi,
bolnavi suferind de boli cardio-vasculare, endocrinopatii, boli hepatice etc.)
şi în funcţie de antrenamentul fiecărei persoane. 20
.K.K.c#"& ##

  
"  #


  )
#
"& $.D

"& 
.K.K.1.
 

!

pemperatura centrală (internă) reprezintă temperatura organelor interne, la care


se desfăşoară principalele procese tisulare. Homeotermia organismului nu
este absolută, ci există o topografie termică, la nivelul diferitelor organe.
Astfel, temperatura internă prezintă valori mai crescute la nivelul ficatului,
muşchilor, în apropierea unui vas mare de sânge etc. èe asemenea, ea
suferă modificări în funcţie de vârstă, sex, climat, activitate diurnă, digestie,
caracterul ciclic al funcţionării sistemului neuro-endocrin, ritmul circadian
şi sezonier, stresul psihic etc.
pemperatura măsurată la nivelul axilei, sublingual, rectal etc. nu reprezintă
decât o mărime convenţională în raport cu temperaura internă reală.
èeterminarea temperaturii interne se efectuează cu ajutorul termometrului
medical maximal şi termometrului cu termistori. Cel mai frecvent,
temperatura internă se determină sublingual şi trebuie să fie 6,4-7 ºC.
Variaţii mici (0,-1ºC) arată o suprasolicitare a mecanismelor de
termoreglare.
.K.K.K.
 
 


pemperatura cutanată este un indicator fiziologic foarte utilizat,
deoarece se modifică la cele mai mici variaţii ale ambianţei
termice. pegumentele joacă un rol deosebit în schimbul de
căldură dintre organism şi mediu, transferul de căldură
realizându-se aproape în totalitate (8 %), pe această cale.
pemperatura cutanată prezintă variaţii topografice în funcţie de
distribuţia subiacentă a unor vase mari de sânge, de existenţa
reţelei vasculare abundente sau a unor organe cu temperatură
internă mai crescută (ficat, muşchi). pemperatura cutanată are
valori mai scăzute la vârful nasului, degete, lobul urechii,
maleola internă sau externă a membrelor inferioare etc.
èe obicei, valoarea utilizată este temperatura cutanată medie: se
fac determinări în -10 puncte, iar valorile obţinute se
înmulţesc cu procentul de suprafată pe care zona respectivă îl
reprezintă.
Pentru utilizarea temperaturii cutanate ca indicator trebuie luate
în considerare următoarele:
- diferenţa dintre temperatura frunţii (1, -, ºC) şi temperatura
degetului mare de la picior (2 -26 ºC) se numeşte   
 Variaţii de ±2- ºC ale acestui gradient indică faptul
că organismul face eforturi pentru termoreglare;
- determinări repetate ale temperaturii cutanate în aceeaşi zonă,
la acelaş individ şi în aceleaşi condiţii de microclimat indică
valori constante sau variaţii foarte mici (maxim 1 ºC) - 

 Oscilaţii mai mari indică o suprasolicitare a
mecanismelor de termoreglare;
- determinări ale temperaturii cutanate în puncte simetrice indică
valori constante -  . Variaţii mai mari de ±0,
ºC indică faptul că organismul se află în condiţii defavorabile
de microclimat.
èeterminarea temperaturii cutanate se face cu ajutorul
termometrului cu termistori şi a termometrului termo-electric
(termocuplul). pemperatura cutanată medie este de -4 ºC.
.K.K..3$

#


§recvenţa cardiacă reprezintă un indicator fiziologic labil pentru


că este influenţat de variaţiile temperaturii corporale, dar şi de
numeroşi factori exogeni şi endogeni. Este o mărime uşor de
determinat şi constă în măsurarea pulsului periferic sau a
frecvenţei cardiace. Până la temperaturi ale aerului de 28-29
°C, pulsul nu se modifică. Intr-un mediu foarte cald, frecvenţa
cardiacă creşte la valori peste 120 bătăi/minut indicând o
suprasolicitare a termoreglării. La rece, frecvenţa cardiacă
poate creşte datorită efortului de păstrare a homeotermiei prin
intensificarea termogenezei.
.K.K.4.  




pensiunea arterială scade datorită vasodilataţiei într-un mediu


cald şi creşte datorită vasoconstricţiei într-un mediu rece (mai
ales dacă se asociază şi efortul fizic). pensiunea arterială se
prăbuşeşte când sunt depăşite capacităţile de termoreglare.
.K.K..D  #


Procesul sudoral reprezintă un indicator fiziologic obiectiv foarte


valoros. Sudoraţia are un rol deosebit de important în
termoreglare, evaporarea transpiraţiei reprezentând o cale
eficientă de pierdere a căldurii în condiţiile în care celelalte
mijloace nu mai pot asigura echilibrul termic.
La temperaturi ale aerului peste  ºC, întreaga cantitate de
căldură a corpului se pierde numai prin evaporarea
transpiraţiei.
èebitul sudoral normal este de 100-200 ml/oră. comentul
apariţiei transpiraţiei abundente denotă o stare intensă de
solicitare a mecanismelor de termoreglare. èebitul peste 100
ml/oră, în cazul unei activităţi fizice obişnuite arată depăşirea
confortului termic.
Procesul sudoral se determină prin următoarele metode:
- metoda electrometrică se bazează pe faptul că tegumentul
umezit de transpiraţie are o conductibilitate electrică mai mare
decât tegumentul uscat;
- metoda colorimetrică foloseşte o serie de reactivi (iod, amidon)
care, depuşi pe tegument îşi modifică culoarea în contact cu
transpiraţia.
Ambele metode au posibilitatea să aprecieze atât momentul
apariţiei sudoraţiei cât şi intensitatea ei.
- metoda ponderală constă în aprecierea cantităţii de apă pierdută
prin transpiraţie, prin căntărirea subiecţilor înainte şi după
expunerea lor în condiţii de microclimat cald. Este utilizată în
cazul persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în mediul
industrial.
.K.K.,.
$

  (

Se determină reactivitatea neuro-psihică fină, urmărindu-se


dinamica funcţiilor cognitive (atenţia), capacitatea psiho-
motorie (timp de reacţie, intensitatea reacţiei motorii etc.).