Cuprins

◊ Deserturile si desertificarea
◊ Consecinţele deşertificǎrii
◊ Combaterea desertificarii
◊ Desertificarea Romaniei
◊ Solutii
◊ Orase afectate
◊ Efecte
◊ Despaduririle si desertificarea
DEŞERTURILE ŞI DEŞERTIFICAREA
◊ Deşerturile sunt zone cu ploi extrem
de rare, în care trǎiesc puţine specii de
plante şi animale, iar populaţia este
foarte restrânsǎ. Chiar dacǎ condiţiile
de viaţǎ sunt foarte aspre plantele şi
animalele s-au adaptat la mediul
deşerturilor. Broaştele de deşert îşi
construiesc vizuine în nisip unde
hiberneazǎ pânǎ la venirea sezonului
ploios, când ies la suprafaţǎ pentru a
se hrǎni şi a se reproduce.Unele
mamifere din deşert şi-au dezvoltat
urechi mari sau alte formaţiuni
organice pentru a reduce cǎldura
corpului. Altele îşi procurǎ necesitǎţile
de apǎ din hrana care o consumǎ. În
Namibia , planta Welwitschia mirabilis
supravieţuieşte absorbind umiditatea
din ceţurile zilnice care plutesc
deasupra deşertului namibian.
◊ Datoritǎ adaptǎrilor specifice, speciile din
deşerturi sunt foarte vulnerabile la
modificǎrile condiţiilor de mediu. În mod
surprinzǎtor, se cunosc foarte puţine
lucruri despre deşerturi din punct de
vedere al caracteristicilor biologice,
ecologice şi culturale. Fiecare deşert de
pe pǎmânt este unic d.p.v. al originii,
istoricului evoluţiei şi al specificului
climatica. Pentru a le proteja sunt
necesare politici şi strategii adecvate.
◊ Terenurile uscate sunt caracterizate
de un nivel foarte scǎzut al precipitaţiilor
şi o ratǎ înaltǎ a evaporǎrii apei. Ele
ocupǎ cca. 41 % din suprafaţǎ, oferind
adǎpost şi hranǎ pentru peste 2 miliarde
de locuitori. Jumǎtate din aceştia trǎiesc
în sǎrǎcie, fiind total dependenţi de
resursele mediului local. Locuitorii din
zonele uscate, 90 % aparţinând ţǎrilor în
curs de dezvoltare, sunt mult în urmǎ faţǎ
de restul lumii, în ceea ce priveşte
standardele de viaţǎ. În ţǎrile în curs de
dezvoltare, mortalitatea infantilǎ din
zonele uscate este de cca. 54 copii la
1000 de naşteri, de douǎ ori mai ridicatǎ
decât cea din zonele neuscate şi de 10 ori
mai mare decât cea din ţǎrile dezvoltate.
◊ Deşertificarea este definitǎ de
Convenţia ONU pentru Combaterea
Deşertificǎrii drept “degradarea
terenurilor din zonele aride, semiaride şi
subumid-uscate ca rezultat al acţiunii
diferiţilor factori, inclusiv ai schimbǎrilor
climatice, precum şi datoritǎ activitǎţilor
umane”. Degradarea solului în zonele
uscate este definitǎ ca o reducere sau
diminuare a productivitǎţii biologice sau
economice. Ea afecteazǎ o treime din
suprafaţa terestrǎ şi peste 1 miliard de
oameni.
◊ Consecinţele deşertificǎrii şi
secetei includ: nesiguranţa hranei,
foametea şi sǎrǎcia. Tensiunile sociale,
economice şi politice care apar pot crea
conflicte, determinând o sǎrǎcire
suplimentarǎ şi o accelerare a degradǎrii
solului. Expansiunea fenomenului de
deşertificare la nivel planetar ameninţǎ
cu o creştere de milioane de oameni în
cǎutarea de noi adǎposturi şi surse de
hranǎ.
◊ Între 10 şi 20 % din zonele uscate
sunt deja degradate. Situaţia cea mai
grea apare în ţǎrile în curs de dezvoltare.
Suprafaţa totalǎ afectatǎ de
deşertificare este estimatǎ între 6 şi 12
milioane km pǎtraţi.
◊ Zonele uscate conţin 43 % din
terenurile cultivate. Degradarea
solului cauzeazǎ o pierdere a
producţiei agricole, estimatǎ la 42
miliarde $ anual. Aproape o treime din
terenurile agricole au fost abandonate
în ultimii 40 de ani pentru cǎ
eroziunea le-a fǎcut neproductive. În
fiecare an 20 milioane ha terenuri
cultivate devin prea degradate pentru
agriculturǎ, sau pentru extinderi
urbane.
◊ În ultimii 30 de ani, cererea de
suplimentare a producţiilor agricole
pentru a hrǎni populaţia planetei în
creştere, a exercitat o presiune
crescǎtoare asupra solului şi
resurselor de apǎ. Comparativ cu anii
1970, astǎzi trebuie hrǎniţi 2,2
miliarde locuitori în plus. Dacǎ
producţia agricolǎ va ţine pasul cu
creşterea demograficǎ , în urmǎtorii
30 de ani va fi nevoie de o
suplimentare a hranei cu 60 % şi o
creştere a suprafeţei cultivate prin
despǎduriri cu 60-80 %.
◊ Deşertificarea a fost descoperitǎ la 30
% din terenurile irigate, la 47 % din
terenurile nerigitate şi la 73 %
diverse alte terenuri. Anual o cifrǎ
estimatǎ între 1,5 şi 2,5 milioane ha
terenuri agricole irigate, 3,5 – 4
milioane ha terenuri agricole
neirigate şi cca. 35 milioane ha alte
terenuri îşi pierd parţial sau în
totalitate productivitatea datoritǎ
eroziunii solului.
◊ Refacerea terenurilor degradate
prin eroziune este un proces foarte
lent. Sunt necesari 500 de ani pentru
a reface 2,5 cm de sol. Furtunile de
praf reprezintǎ o problemǎ tot mai
acutǎ în multe zone afectând
sǎnǎtatea oamenilor şi a
ecosistemelor locale cât şi a celor de
la distanţǎ mare. Norii groşi de praf
ridicaţi din deşertul Gobi afecteazǎ o
mare parte din China, Coreea şi
Japonia, determinând creşterea
cazurilor de febrǎ, tuse şi dureri de
ochi în perioada sezonului uscat.
Praful produs de Sahara a fost una
din cauzele problemelor respiratorii
apǎrute în America de Nord şi a
afectat recifurile de corali din
arhipelagul caraibean.
Consecinţele deşertificǎrii sunt:
◊ diminuarea producţiei de hranǎ,
reducerea productivitǎţii solului
şi o scǎdere a capacitǎţii de
regenerare a terenului;
◊ creşterea inundaţiilor în zonele
din avalul râurilor, reducerea
calitǎţii apei, sedimentarea în
râuri şi lacuri şi colmatarea
lacurilor de acumulare şi a
canalelor navigabile;
◊ agravarea problemelor de
sǎnǎtate datorate furtunilor de
nisip şi praf, în special a
infecţiilor oculare, a
dificultǎţilor respiratorii, a
alergiilor şi a stress-ului;
◊ reducerea mijloacelor de trai,
forţând populaţia afectatǎ sǎ
migreze.
Terenurile uscate se degradeazǎ deoarece:
◊ în aceste zone locuiesc oameni sǎraci, în special
femei, rareori având dreptul la opinie şi adesea
lipsiţi de servicii esenţiale cum ar fi: protecţia
sǎnǎtǎţii, agriculturǎ modernǎ, educaţie; în plus
femeile sunt discriminate datoritǎ lipsei de
reglementǎri adecvate;
◊ locuitorii din zonele uscate nu au utilaje moderne
pentru agriculturǎ, fertilizatori, apǎ, pesticide şi
seminţe corespunzǎtoare , nu au acces la pieţele
de desfacere, rareori obţinând preţuri bune, din
cauza calitǎţii proaste a produselor proprii;
◊ comunitǎţile locale eşueazǎ în acţiunile de a
beneficia de alte resurse locale, cum ar fi resurse
minerale, biodiversitate, atracţii turistice;
◊ accesul la apǎ şi drepturile asupra acestei resurse
sunt neadecvate, deseori apa fiind prost
gestionatǎ, ducând la uzare şi salinizare;
◊ terenurile sunt adesea supracultivate şi
suprapǎşunate, conducând la scǎderea
productivitǎţii;
◊ comunitǎţile din zonele uscate sunt vulnerabile la
secetǎ; ele depind adesea de recoltele anuale ,
ducând lipsǎ de rezerve de hranǎ, bani, asigurǎri
sau alte forme de protecţie socialǎ necesare
pentru a depǎşi anii cu dificultǎţi
 Combaterea desertificarii
◊ Agricultura ecologică contribuie la combaterea deşertificării, prevenind
eroziunea solului, uscarea şi pierderea fertilităţii acestuia, dar este şi o
metodă de regenerare a terenurilor degradate.
◊ Deşertificarea înseamnă distrugerea stratului fertil al solului, urmată de
pierderea capacităţii acestuia de a susţine recolte, păşuni sau alte activităţi
umane.
◊ Schimbările climatice pot determina apariţia acestui fenomen, însă
supracultivarea, suprapăşunarea, defrişarea pădurilor şi lipsa irigaţiilor sunt
principalii vinovaţi pentru instalarea acesteia. Motiv pentru care specialiştii
spun că agricultura ecologică ar trebui să fie una dintre componentele-cheie
ale programelor de stopare a deşertificării. Şi asta deoarece, prin practicile
agricole cât mai apropiate de natură pe care le promovează, acest sistem
agricol îmbunătăţeşte fertilitatea solului, “stimulează” infiltrarea apei în sol şi
creşte capacitatea acestuia de a reţine umezeala, protejează puţina apă
disponibilă în zonele uscate de contaminarea cu pesticide şi alte chimicale de
sinteză. Şi nu permite supracultivarea sau suprapăşunatul
◊ Combaterea deşertificării presupune luarea de măsuri la nivel global , fapt
realizat începând cu anul 1977 în urma primei conferinţe mondiale asupra
deşertificării (Nairobi–Kenya). Dintre acestea amintim: -adoptarea unor
programe de utilizare durabilă a solurilor şi a resurselor agricole; -plantarea
de arbori rezistenţi la secetă (aşa numitele „baraje verzi” ex. Algeria 1500 km
lungime şi 5-20 km. lăţime); -reducerea suprapăşunatului şi crearea unor
surse alternative de venituri pentru populaţia din zonele afectate; - utilizarea
echilibrată a resurselor de apă, etc.
Desertificarea Romaniei
◊ Schimbările climatice, defrişările abuzive şi metodele greşite de
exploatare a culturilor accelerează fenomenul deşertificării.
◊ Temperatura aerului a depăşit frecvent vara trecuta 32 de grade C
(adică valoarea biologică de rezistenţă a plantelor prăşitoare cum sunt
porumbul şi floarea-soarelui). Cele mai afectate sunt culturile din sudul
Câmpiei Române şi din Câmpia de Vest, precum şi din sudul Moldovei.
◊ Conform datelor statistice, anul trecut, cele mai mari valori ale
intensităţii şi duratei fenomenului de „arşiţă“ s-au înregistrat la
Giurgiu, Griviţa, Călăraşi, Brăila, Alexandria, Buzău, Turnu Magurele,
Bechet şi Caracal. În aceste zone, au fost şi 6-7 zile consecutive cu
temperaturi maxime de peste 32 grade C, susţine şeful Laboratorului
de Agrometeorologie din cadrul Administraţiei Naţionale de
Meteorologie (ANM), Elena Mateescu. Cu alte cuvinte, cel mai bun
„teren“ pentru fenomenul de deşertificare şi pentru instalarea secetei.
◊ Suntem într-o zonă de risc
◊ Un amplu studiu privind impactul încălzirii globale asupra Europei, dat
publicităţii anul trecut, situează România alături de Spania, Italia şi
Grecia, în zona cu risc mare de deşertificare din sudul continentului. În
cazul ţării noastre, efectele majore vor deveni vizibile încă din 2015 şi
se vor manifesta în special în Dobrogea, Oltenia şi Banat, când terenuri
din cel puţin zece judeţe vor intra într-un proces de uscare.
◊ Avertismentul a fost reconfirmat anul acesta de un studiu al Agenţiei
Europene de Mediu, care prognozează pentru România o serie de
anomalii meteorologice, precum precipitaţiile extreme, dar şi
accelerarea fenomenului deşertifică rii. Acesta se face deja simţit în
partea de vest a Olteniei şi în sud-vestul Banatului.
Sahara Olteniei se extinde
Unul dintre cele mai afectate judeţe din
sud este Doljul, unde fenomenul
deşertificării, semnalat de mai mulţi ani,
este alimentat de secetă, de solul
nisipos, de fenomenul de deflaţie
eoliană (spulberarea nisipului de vânt),
dar şi de defrişările masive. În zona
Calafat - Poiana Mare - Sadova - Bechet
- Dăbuleni şi fluviul Dunărea, din sudul
judeţului, peste 100 de hectare de teren
au devenit aride, solurile nisipoase
având o tendinţă spre deşertificare. Din
cauza fenomenului, zona a fost botezată
„Sahara Olteniei“. În ultimii trei ani, în
zonă a fost calamitat un procent foarte
mare de suprafeţe (între 50% şi
100%). În consecinţă, şi pierderile de
recolte au fost considerabile (între
73,8%, în 2001, şi 92,8%, în 2002).
Vegetaţia din sud va migra spre nord
◊
Un studiu privind impactul asupra ecosistemelor agricole şi al
resurselor de apă, realizat de ANM, arată că vegetaţia specifică din
sudul României va migra către nord şi zonele mai înalte. Aceasta va fi
înlocuită treptat de vegetaţia aflată la sud de graniţa României.
Studiul pleacă de la premisa că, în condiţiile în care emisiile de gaze cu
efect de seră (dioxid de carbon, metan) nu sunt stopate, temperaturile
vor creşte cu circa 5 grade C până la sfârşitul secolului XXI. Potrivit
coordonatorului studiului, prof. Vasile Cuculeanu, aceste măriri de
temperaturi vor avea impact asupra ecosistemelor agricole. Una dintre
puţinele plante agricole neafectate de acest fenomen va fi grâul,
deoarece acesta metabolizează dioxidul de carbon şi dă o producţie
mai mare.
◊ O prognoză realizată recent de ANM arată că, până în 2050, producţia
grâului va creşte cu 14% datorită efectului creşterii concentraţiei
asupra fotosintezei. În plus, grâul este recoltat în luna iunie şi scapă
astfel de stresul termic din lunile de vară. Cele mai vulnerabile sunt
însă culturile prăşitoare, spre exemplu porumbul, floarea-soarelui sau
soia, care cresc în lunile anului cele mai calde şi mai expuse secetei.
◊ Aceeaşi proiecţie a ANM arată că producţia de porumb se va diminua
cu 14% până în 2020 şi cu 21% până în 2050 din cauza deficitelor de
apă din sol.
 Solutii
◊ Degradarea solurilor provine în principal de la
gestiunea proastă a terenurilor, arată Cătălin
Simota, director adjunct la Institutul de Pedologie
(ICPA). El propune şase modalităţi de contracarare.

◊ 1. Pentru a evita eroziunea, pământul nu trebuie

lucrat din deal în vale.
◊ 2. Echipamentele folosite în agricultră trebuie să fie
mai uşoare; cele grele duc la compactarea solului.
◊ 3. Aratul, metodă nepotrivită pentru solurile medii
şi uşoare din sudul ţării, trebuie înlocuit cu
discuitul. „Prin arat, apa din primul strat de sol se
evaporă“, explică pedologul.
◊ 4. Este necesară o rotaţie corectă a culturilor. Spre
exemplu, floarea-soarelui nu se pune decât o dată
la cinci ani.
◊ 5. Trebuie folosite perdelele forestiere care să
asigure protecţia solului. Perdelele forestiere au
început să fie tăiate în România încă din anii ’50.
◊ 6. Lipsa de precipitaţii ar putea fi contracarată şi
prin amenajarea teritoriului, respectiv prin crearea
unor „neomogenităţi“ (păduri şi ape) care să
determine vaporii din atmosferă să se transforme
în picături şi să plouă.
 Orase afectate
◊ DOLJ
Pepenii de Dăbuleni favorizează aridizarea
◊ Regiunea cea mai afectată de deşertificare se află în sudul judeţului, fiind
cuprinsă între Calafat, Poiana Mare, Sadova, Bechet, Dăbuleni şi Dunăre.
Zona măsoară 104.600 hectare, conform datelor de la Agenţia Regională
pentru Protecţia Mediului (ARPM) Craiova.
◊ În ultimii ani, plantele au ars pur şi simplu sub razele soarelui, iar cartofii
s-au copt sub pământ. Lanurile de porumb, care nu a mai apucat să crească
înainte să se usuce complet, fac deja parte din peisajul sudului arzător.
Anul trecut, după înregistrarea temperaturilor-record de peste vară, 44,2
grade Celsius la Calafat, fenomenul a intrat în atenţia publicului şi a
autorităţilor locale. Specialiştii în protecţia mediului spun că fenomenul
persistă şi că aridizarea nu poate fi oprită doar pentru că într-o vară se
înregistrează temperaturi cu câteva grade mai mici. Statisticile arată că, în
ultimii 38 de ani, suprafaţa ocupată de păduri s-a înjumătăţit, ajungând la
7 la sută din întreaga întindere a Doljului, în condiţiile în care, la nivel
naţional, media este 29-31 la sută, iar în Europa - 37 la sută.
◊ La Centrul de Cercetare şi Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri
Dăbuleni se caută soluţii de ani buni pentru aclimatizarea unor noi specii
de plante care să ajute la stoparea fenomenului. Pe nisipurile Olteniei se
testează soiuri de plante rezistente la condiţii de ariditate şi se încearcă noi
tehnologii de cultivare. Specialiştii susţin însă că pepenii favorizează
aridizarea şi că aceştia trebuie înlocuiţi cu viţă-de-vie, pomi fructiferi şi
culturi legumicole.
◊ PRAHOVA
◊ Potrivit specialiştilor Direcţiei Agricole şi
Dezvoltare Rurală (DADR) Prahova, zone întinse
din sudul şi sud-estul judeţului, de peste 100 de
hectare, sunt afectate de lipsa precipitaţiilor din
ultimii ani. „Terenurile s-au degradat atât de mult
încât nu mai pot fi cultivate. Singura soluţie pentru
salvarea acestor suprafeţe ar fi punerea la punct a
unui sistem de irigaţii“, a declarat Aurel Anghel,
directorul DADR Prahova. Reprezentanţii Agenţiei
pentru Protecţia Mediului (APM) Prahova susţin că
deşertificarea a fost cauzată şi de factorul uman,
nu doar de cel natural. „Se impune de urgenţă un
plan de împăduriri în zonele afectate de secetă,
pentru stoparea fenomenului deşertificării“,
propune Camelia Steliean, directorul APM Prahova.

◊ BRĂILA
◊ Comuna Unirea, la mâna naturii
Comuna Unirea din Brăila, situată într-o zonă
considerată de risc maxim, unde din cauza
secetelor agresive din ultimii ani solul se va
deşertifica şi va pierde şi ultima brumă de
umiditate, surprinde prin contrastul culturilor. Mai
puţin de jumătate din terenurile agricole pot fi încă
udate prin reţeaua de captare a apei din Dunăre,
veche de 40 ani. Graţie ei, sute de fermieri reuşesc
să-şi dubleze producţiile agricole. În schimb, cei cu
terenuri departe de sistem au rămas la mâna
naturii.
EFECTE
◊ Culturi exotice
◊ SMOCHINI. De opt ani, în localitatea
Şvinţa, judeţul Mehedinţi, există 15
hectare cultivate cu smochini.
◊ KIWI. În comuna Ostrov, judeţul
Constanţa, există două hectare de
teren cultivat cu kiwi. Plantaţia de
kiwi a împlinit 13 ani şi a ajuns să
producă aproape patru tone de fructe
anual.
◊ MIGDALI. În comuna Gura Vadului,
numeroşi localnici au înfiinţat livezi de
migdali.
◊ MUŞTAR. În Timiş, agricultorii s-au
apucat serios să planteze boabe de
muştar.
◊ MĂSLINI. Specialiştii în agricultură
estimează că, dacă tendinţa încălzirii
climei va continua, în zece ani vor
apărea primele plantaţii cu măslini în
Banat. În Timişoara creşte deja primul
măslin aclimatizat pe spaţiul public.
Despaduririle si desertificarea
◊ În cadrul ecosistemelor terestre padurea
are un rol foarte important constituind
nivelul la care se realizeaza cele mai
intense si complexe schimburi de
materie si energie. Aici se produc
procese de sinteza si descompunere a
materiei organice pe baza energiei
solare captate de la plante.
◊ În anul 1995 suparafetele impadurite
reprezentau 26,6% din suprafata
globului. Intr-un singur an aceasta
suparafata se micsoreaza cu aproximativ
11 hectare.
◊ Acest lucru atrage dupa sine grave
consecinte:
◊ Scaderea cantitatii de oxigen din
atmosfera si a volumului de biomasa de
pe glob
◊ Accelerarea eroziunii solurilor
◊ Modificarea unor elemente ale mediului.