Asociationismul

Aceasta directie este interesata de formarea asociatiilor in procesul invatarii. In

acest context activitatea semnificativa este activitatea a trei oameni: Herman Ebbinghaus,
Edward Thorndike si Ivan Pavlov.
Se considera ca activitatea lui Ebbinghaus sta la baza cercetarilor moderne asupra
memoriei. El a studiat sistematic factorii care influenteaza memoria si unitatea utilizandu-
se pe sine insusi ca subiect si folosind “silabe fara sens” ca TAF, ZUC, POV drept
material experimental. Cuvintelor reale le-au fost preferate silabele fara sens, deoarece
credea ca ele ii ofereau posibilitatea de a studia “noua invatare”. Aceste metode de studio
au produs multe date si au contribuit la intelegerea memoriei si a uitarii.
Prin intermediul experimentelor cu animale, fiziologul rus Pavlov a adus
contributii importante la studiul invatarii. In timpul investigatiilor de reflexul salivar la
caini, Pavlov a descoperit ca un stimul cum este de exemplu mancarea (stimul
neconditionat) este legat in mod natural de un anumit reflex, de exemplu, salivatia
(raspunsul neconditionat). Intr-o serie de experimente, el a demonstrat ca un caine va
incepe sa sliveze la sunetul unei sonerii, dupa ce mancarea i-a fost prezentata de mai
multe ori in timp ce soneria suna. Acest proces de invatare a devenit cunoscut sub
denumirea de conditionare clasica sau pavloviana. Principiile sale au fost aplicate in
studiul comportamentului uman, cum ar fi explicarea aparitiei fobiilor sau a temerilor
irationale.
Ca si Pavlov, Thorndike a studiat invatarea la animale. Thorndike a studiat
asociatiile care se formeaza intre stimul si raspunsurile voluntare. Experimentele sale
timpurii presupun introducerea unei pisici intr-un labirint – o cusca din care animalul
poate iesi numai tragand de capatul unei sfori. El a masurat timpul necesar unei pisici
pentru a iesi din labirint, considerandu-l un indicator al invatarii. Datele obtinute au aratat
ca invatarea comportamentului “corect” de evadare se petrece gradat, iar recompensa este
aparitia raspunsului adecvat.

Behaviorismul

Behaviorismul este un curent in psihologie, care considera drept obiect al

psihologiei comportamentul exterior, fara a se recurge la mecanismele cerebrale ale
constiintei sau la procesele mentale interne.
Thorndike si Pavlov sunt cei care au pus in scena prin 1913 behaviorismul. Insa cel
care a pus bazele si a venit cu argumente sustinute a fost John Broadus Watson. Acesta a
sustinut ca, daca psihologia vrea sa devina stiinta, trebuie sa isi schimbe obiectul
cunoasterii, inlocuind constiinta cu comportamentul, singurul care poate fi perceput si
supus masurarii. Apoi psihologia trebuie sa-si schimbe metoda folosind metode
independente, obiective si scopul sa nu se multumeasca doar cu descrieri si explicatii, ci
sa formuleza legi ale comportamentului pentru a putea intemeia actiunea omului in cadrul
natural.
Comportamentul , considerat de Watson este ansamblul de raspunsuri ajustate
stimulilor care il declanseaza.
Comportamentul se imparte in trei clase:
 Viscerale (frica, furia, mania)
 Motorii (inglobeaza comportamentele manipulative, locomotorii)
 Laringeale (contin comportamentele verbale datorate miscarii largingelui)
Omul behaviorismului este concret, real, viu, insa mutilat si saracit sub raport
psihic, golit de orice continut psihologic care acorda substanta vietii reale: constiinta,
sentimente, motivatie, vointa.

Psihanaliza

Psihanaliza este un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a

investiga semnificatia faptelor si reprezentarilor ce au loc in inconstient, o metoda de
terapie a tulburarilor psihice, un sistem complex de teorii cu privire la efectele proceselor
psihice inconstiente asupra trairilor, gandirii si activitatii oamenilor.
Sigmund Freud este cel care a dezvoltat psihanaliza pe la inceputul secolului al-
XX-lea ca teorie generala a inconstientului. El introduce conceptul de “aparat psihic”,
elaboreaza o viziune dinamica, asupra componentelor acestuia, pune la punct o tehnica de
sondare a inconstientului.
Freud a incercat sa gaseasca metode cu ajutorul carora sa reimstaleze echilibrul, sa
readuca la normal functionarea “aparatului psihic”. Metoda gasita a fost numita “metoda
psihanalizei” si consta in readucerea in constiinta bolnavului a elementelor psihice
patogene in vederea “dizolvarii” si inlaturarii raului provocat de inlaturarea simptomelor
substituite.
Metodele psihanalizei: anamneza, transferul (experiente spuse temperamentului)
semnificatia viselor.
Ex. Visele nu se produc in somnul profund, pentru ca altfel nu am m-ai avea
amintirea lor.
 Cognitivismul

In anii `60-`70 s-a conturat o noua orientare psihologica, cognitivismul, a carei

pretentie este de a oferii o noua viziune unificatoare ce tinde spre depasirea limitelor altor
orientari. In interpretarea psihicului D. Bindra isi manifesta increderea in cognitivism,
care va cucerii si va unifica diferitele demersuri intr-o abordare noua mai relevanta a
psihicului.
Din pacate abordarile cognitive s-au pulverizat cu timpul.
Pe la inceputul anilor `80, se considera ca psihologia cognitiva isi are originile in
studiile efectuate de Chomsky asupra gramaticilor generative, in cele consacrate
inteligentei artificiale, iar in studiile lui Piaget asupra inteligentei copilului, studii care au
inceput sa patrunda in America si sa fie din ce in ce mai cunoscute.
Ideile fundamentale ale psihologiei cognitive sunt urmatoarele:
 Subiectul uman, in general, si sistemul cognitiv, in special, sunt sisteme de
prelucrare a informatiilor
 Un sistem de prelucrare a informatiilor
 Performantele intelectuale ale omului pot fi modelate artificial
Cognitivismul vine cu o corectare a behaviorismului.
Exista patru variante de cognitivism:
 Mecanismele psihice intervenite intre intrari si iesiri
 Cognitivismul radical (fenomene interne, mintale ca obiect al psihologiei)
 Reabilitatea subiectului ca initiator al propriilor sale conduite
 Studierea mecanismelor (functiilor) cognitive (perceptie, limbaj, memorie,
reprezentare, gandire).
La ora actuala psihologia cognitiva este extrem de diversificata.