Sunteți pe pagina 1din 6

OSTEOLOGIE GENERALA

SISTEM = ACELEASI STRUCTURI;


APARAT = STRUCTURI DIFERITE CARE INDEPLINESC IN FINAL ACEEASI FUNCTIE;
OSTEOLOGIE = ACEA PARTE A ANATOMIEI UMANE CARE SE OCUPA CU STUDIUL OASELOR;

Sistemul osos este definit de totalitatea oaselor ce alcatuiesc scheletul uman.

Clasificarea oaselor
1.Dupa forma:
a) Scurte – cele care au toate cele trei dimensiuni apropiate ca marime. Ex: oasele carpiene,
oasele tarsiene.
b) Lungi – cele care au lungimea mai mare decat celelalte 2 dimensiuni. Ex: femurul, tibia.
- orice os lung este format din 3 parti: epifizele – extremitati ale unui os lung:
proximala si distala. Sunt caracterizate de faptul ca sunt voluminoase; diafizele - reprezinta corpul osului lung. Ele
sunt situate intre cele doua epifize si au o forma cilindrica. Este partea cea mai lunga a osului; metafizele - sunt
zonele situate intre diafiza si epifiza. Avem tot doua: proximala si distala. La nivelul metafizelor, la copii si adolescenti
se gasesc cartilaje de crestere sau cartilaje epifizo – diafizare ce sunt responsabile de cresterea oaselor.
c) Late – au forma lata, sunt aplatizate. Ex: scapula, occipitalul.
d) Mixte – sunt toate oasele ce nu pot fi incadrate in niciuna din grupe. Ex: maxilarul, osul zigomatic.

Structura oaselor
Oasele imbina doua calitati: rezistenta si elasticitatea. Din punct de vedere functional, unui os i se descriu 4 ordine
de structura:

Structuri de ordinul 1.
Aceste structuri sunt:
• Periost. Reprezinta un manson fibros (adica un tesut conjunctiv fibros) de culoare albicioasa care
inconjoara diafiza si metafiza, iar la nivelul epifizelor se continua cu capsula articulara. Fata interna a
periostului intra in contact intim cu suprafata osului si este cu atat mai aderent de os cu cat aceasta este
mai neregulata.
• Cartilajul Articular. (diferit de cartilajul de crestere!); acopera epifizele oslui lung. Este suplu, elastic si
are grosimi diferite in functie de presiunile pe care le suporta, de marimea supraferei articulare ( in
cazul unei suprafete mari, cartilajul va fi gros), de membrul in cauza si de varsta. Are doua caracteristici
importante: nu este vascularizat si nu este inervat. Cartilajul articular se hraneste din doua surse:
lichidul sinovial din interiorul articulatiei si din vasele de sange ale tesutului osos subcondral (sub
cartilaj) DE ACEEA NU ESTE VASCULARIZAT. Acest tesut nu se regenereaza. Odata lezat, el nu se mai
reface si in cel mai bun caz, acesta este inlocuit cu un manson fibros care nu are nici pe departe
calitatile cartilajului. Distrugerea cartilajului articular duce la artroza. Deoarece cartilajul nu este inervat,
acesta nu doare. Aparitia durerii este un semn clar al distrugerii acestuia.
• Tesutul osos compact. (compacta osului); se gaseste sub periost si sub cartilajul articular. Acesta rezulta
din suprapunerea lamelelor osoase. Este perforat de numeroase orificii prin care trec vase de sange si
nervi. Aceasta structura da rezistenta osului lung.
• Tesut osos spongios. Seamana cu un burete. Aspectul este dat de intretaierea lamelelor osoase. Aceste
trabecule delimiteaza intre ele niste cavitati umplute cu maduva ososasa. Acest tesut are o mare putere
de reconstructive osoasa.
• Canalul madular si maduva osoasa. Canalul este situat in interiorul diafizei, are pereti neregulati, este
captusit cu o membrana subtire numita endostin si contine maduva osoasa rosie (hematogena =
creeaza sange si osteogena = genereaza os) si cenusie (nu mai produce sange).
• Cartilajul de conjugare (de crestere) – epifizo-diafizal (intre epifize si diafiza). Se gaseste numai la copii
si adolescenti reprezentand structurile la nivelul carora osul creste in lungime. Acest cartilaj dispare la
maturitate.

Structuri de ordinul 2
Sunt structuri mai mici, microscopice (100 microni),se observa cu microscopul optic.
Aceste structuri sunt:
• Lemele osoase. Participa la formarea atat a compactei cat si a spongioasei. Sunt formate din osteoni
(unitatea morfologica a tesutului osos compact). Osteonul - sistem haversian; un osteon este alcatuit
din numeroase lamele subtiri, asezate concentric in jurul unui spatiu conjunctivo – vascular numit
canalul Havers. Printr-un astfel de canal se gasesc: o artera, o vena si un nerv (fascicul vasculo-nervos)
inconjurate de tesut conjunctiv. Aceste canale sunt paralele intre ele si cu axul lung al diafizei.
Perpendicular pe aceste canale mai subtiri numite Volkmann. !!TESUTUL CONJUNCTIV DIN FASCICULUL
VASCULO-NERVOS ARE ROL DE PROTECTIE!!
• Reteaua vasculara. Vasele sunt reprezentate de reteaua arteriala, reteaua venoasa si retaua limfatica.
• Reteaua arteriala este reprezentata de mai multe tipuri de artere ce au diferite grosimi:
• Artera nutritiva; cea mai importanta artera din osul lung. Aduce intre 50% - 70%
din sangele arterial necesar osului.
• Periostale; sunt mai mici si vascularizeaza periostul.
• Epifizo-diafizale; patrund adanc in os pe la nivelul metafizelor => vascularizeaza
zonele de crestere a osului.
• Haversiene; sunt cele mai mici, microscopice, se gasesc in canalul Havers.
• Reteaua venoasa are o dispozitie spatiala complet diferita de cea a arterelor. Artera nutritiva este
insotita de 2 vene cu acelasi nume, insa venele cele mai importante sunt cele din zona epifizelor
deoarece sunt vene de drenaj al osului lung.
• Reteaua limfatica este asemanatoare cu cea venoasa.

• Reteaua nervoasa. Osul este foarte bine inervat in interior si nu la exterior pentru ca filetele nervilor
haversieni se gasesc in canale.

Structuri de ordinul 3
Se pot observa numai cu microscopul. Au dimensiuni de circa 10 microni.
- PERIOSTUL are la examenul microscopic 3 structuri histologice:
- stratul extern cu rol de hranire si aparare;
- stratul intermediar fibros;
- stratul intern, osteoblastic, cu rol in osteogeneza;
- ARTERA NUTRITIVA SI ARTERELE PERIOSTALE au cele 3 tunici: externa, medie si interna. Toate celelalte
vase sunt capilare, reduse la stratul endotelial.
- CANALUL MEDULAR. La microscop se observa ca este captusit de o membrana fibro-celulara, numita
endostin, asemanatoare periostului.
- CELULELE OSOASE. Sunt de 3 tipuri:osteocit, osteoblast si osteoclast.
Osteocitul se afla in substanta fundamentala, in spatiile goale numite osteoplaste. Sunt celule osoase
mature.
Osteoblastul este celula tanara care prin maturizare se transforma in osteocit.
Osteoclastul este celula osoasa ce intervine in resorbtia osului. Resorbtia osoasa = scaderea consistentei
osului prin pierderea continutului sau organic sau mineral.

Structuri de ordinul 4
Sunt reprezentate de dispozitia moleculara a substantelor organice si anorganice. Osul
este format din apa 10-50%, reziduuri 30-40% si grasimi 30%. Reziduurile pot fi organice (40%),
reprezentate de substante fundamentale, fibre elastice, fibre colagene si celule si anorganice (60%),
reprezentate de sodiu (18%), fosfat (50%) si calciu (32%).

ARTROLOGIE GENERALA

Este acea parte a anatomiei care se ocupa cu studiul articulatiilor corpului uman. O articulatie este
formata din totalitatea elementelor anatomice care unesc doua sau mai multe oase.

Clasificare. Dupa gradul de mobilitate, articulatiile pot fi:

1. Fixe. Se mai numesc si sin-artroze. In aceasta categorie intra articulatiile in care miscarile sunt minime
sau inexistente. Exista 3 sub-categorii de articulatii:
- sincondroza - este o articulatie in care intre cele doua suprafete articulare se suprapune tesut
cartilaginos sau se realizeaza intre coasta si stern. Articulatia se mai numeste sterno-costala. Amplitudinea
minima este data de elasticitatea tesutului cartilaginos.
- sindesmoza - este o articulatie in care intre cele doua suprafete se suprapune tesut conjunctiv
fibros. Miscarile sunt minime deoarece tesutul fibros are o elasticitate minima. Ex: articulatia sacri-iliaca
(intre sacru si osul coxal).
- sinostoza - intre cele doua suprafete articulare se interpune tesut osos. Acesta provine din
modificarea tesutului cartilaginos sau fibros. Astfel de modificari se produc la nivelul craniului copilului. Ele
poarta denumirea de SUTURI.

2. Semimobile. Sunt articulatii in care se produc miscari cu amplitudini reduse. Se mai numesc si
anfiartroze. Suprafetele sunt usor concave. Ex: articulatia inter-somatica (dintre doi corpi vertebrali). Intre
suprafetele articulare se interpune un disc interconcav de forma biconvexa care stabileste congruenta.
Miscarile sunt de amplitudine redusa, dar la nivelul coloanei, prin somatie, devin mari.

3. Mobile. Se mai numesc artrodii. Ele sunt articulatiile adevarate. Se numesc asa deoarece au toate
elementele anatomice caracteristice unei articulatii. Fiecare element prezinta o structura aparte si un
caracter natural, specific.
Elemente caracteristice unei artrodii:
- extremitatile osoase;
- cartilajul articular;
- capsula articulara si ligamentele;
- sinoviala;
- lichidul sinovial;
- muschii periarticulari.
Mai exista 2 elemente ce se gasesc numai in anumite articulatii:
- bureletul fibro-cartilaginos;
- discurile si meniscurile.

Cartilajul.
Are 3 proprietati:
-nu este vascularizat;
-nu este inervat; Cartilajul articular nu doare. Daca doare, este jun semn de patologie totala.
-nu se regenereaza; O suprafata deteriorata va ramane asa toata viata.

Capsula articulara si ligamentele.


Capsula articulara este o formatiune conjunctiva care comtinua periostul extremitatilor osoase.
Impreuna cu ligamentele, reprezinta MIJLOACELE DE UNIRE ALE ARTICULATIILOR. Rolul ei este de a mentine
in contact suprafata articulara. Are forma de manson ( tesut conjunctiv-fibros). Este alcatuita dintr-un strat
intern, sinovial si un strat extern, fibros.
Rolul ligamentelor este de a intari capsula articulara si de A SE OPUNE UNEI MISCARI CARE ARE
AMPLITUDINE MAI MARE DECAT CEA FIZIOLOGICA. Exista mai multe tipuri de ligamente:
- frenatoare - franeaza miscarea prea ampla;
- ajutatoare - ajuta capsula articulara in rolul acesteia in unire;
- intro-articulare - se gasesc in interiorul articulatiei, in cavitatea articulara;
- extra - articulare - se gasesc in afara articulatie. De aici, deriva 3 subcategorii: ligamente intrinseci ( aflate
in afara
capsulei articulare, dar in contact intim cu aceasta) si ligamente extrinseci (aflate in afara capsulei, dar la
distanta de aceasta)

Extremitatile osoase.
Forma lor care vine in contact cu o articulatie, este foarte importanta deoarece ea poate determina
sensul miscarii in articulatia respectiva. Pentru o buna functionalitate articulara, suprafetele articulare
trebuie sa se potriveasca ca forma.
Acest lucru se numeste CONGRUENTA ARTICULARA.
Daca suprafetele sunt congruente, fortele de energie se repartizeaza uniform pe toata suprafata
articulara, iar cartilajul articular rezulta mai mult in timp.
IN CAZUL IN CARE APARE O INCONGRUENTA, APAR FORTE DE HIPERTENSIUNE PE CARTILAJ, IAR
ACESTA ESTE DISTRUS PANA LA OS. APARE O BOALA NUMITA ARTROZA, CARE SE MANIFESTA PRIN DURERI
MAI MICI SAU MAI MARI,
LA NIVELUL ARTICULAR.
Cartilajul articular este un cartilaj HIALIN. Dureaza tot timpul vietii, este albicios, lucios, depresibil.
Grosimea lui depinde de mai multe elemente:
- forma suprafetelor articulare (suprafata concava rezulta cartilaj gros in centru si mai subtire la periferie si
invers);
- varsta;
- localizare ( membrane superioare, rezulta cartilaj subtire; membrana inferioara, rezulta cartilaj gros)
- forte aplicate. Ex: forte de presiune mare, rezulta cartilaj gros.
Rolul cartilajului este de a permite o mai buna adaptare a suprafetelor articulare, una la celalata.

Sinoviala.
Reprezinta STRATUL INTERN al capsulei articulare. Stratul extern este de tip fibros si asigura
rezistenta. Sinoviala se intinde pe toata suprafata interna a capsulei articulare, pana la marginea cartilajului
(pe care nu il acopera). Acest strat poate fi GROS (sinoviala) sau SUBTIRE (membrana sinoviala). Ex: in
articulatiile mari precum cea a genunchiului sau a soldului, se gaseste sinoviala, iar in articulatiile mici
precum cele interfalangiene, se gaseste membrana sinoviala.
Sinoviala secreta o cantitate mare de lichid sinovial, in timp ce membrana sinoviala secreta o
cantitate mica.
Sinoviala prezinta in anumite articulatii niste PRELUNGIRI DIGITIFORME a caror varf este indreptat
catre interiorul cavitatii articulare. Aceste prelungiri sunt foarte bine vascularizate si se numesc VILOZITATI
SINOVIALE. Rolul acestora este de a creste suprafata de secretii a sinovialei (si implicit a cantitatii de lichid
secretat).
Functiile sinovialei:
- rezortie a lichidului sinovial al articulatiilor;
- reglare a temperaturii lichidului si a presiunii;
- umplere a spatiilor goale, ramase in timpul miscarilor (rol plastic).

Lichidul sinovial.
Se gaseste NUMAI in interiorul cavitatilor articulare. PRINCIPALUL STIMUL AL SECRETIEI DE LICHID
SINOVIAL IL CONSIDERA MISCAREA!
Roluri:
- de nutritie a cartilajului articular;
- de curatire, el ingloband detritusurile celulare provenite in urma miscarii, din articulatii si impreuna cu
lichidul sunt resorbite in sinovial si eliminate;
- de lubrifiere, lichidul sinovial are rolul de a unge suprafata articulara micsorand forta de frecare dintre ele
si astfel favorizand miscarea.

Muschii periarticulari.
Sunt cu muschii striati care se gasesc in jurul articulatiilor. Rolul acestora este de a mentine activa
suprafata in contact. In timp ce capsula articulara cu ligamentele mentin suprafata articulara in mod pasiv.

Discuri si meniscuri.
In cazul in care suprafetele articulare nu se potrivesc (nu sunt congruente), pentru ca ele sa se
potriveasca, se interpun intre ele discuri sau meniscuri. Atat discurile cat si meniscurile au structura fibro-
cartilaginoasa.
Ele sunt diferite ca forma. Discurile au forma rotunda si sunt relativ uniforme ca grosime (ex: cele
intervertebrale). Meniscurile se gasesc in unele articulatii unde au forme diferite (ex: cel extern are forma
de O, iar cel intern are forma de C). In afara rolului sau functiei de a stabili congruenta articulara, aceste
structuri fibro-cartilaginoase mai au rolul de a DISTRIBUI IN MOD UNIFORM FORTELE DE PRESIUNE DINTRE
SUPRAFETEKE ARTICULARE, AMORTIZAND SOCURILE.

Bureletul fibro-cartilaginos.
Exista articulatii in care suprafetele articulare sunt inegale ( a umarului sau a soldului). Pentru
compensarea acestei inegalitati apare o structura numita burelet, a carei baza se insera in jurul suprafetei
articulare mai mici si atunci suprafetele devin egale si stabile.
Pe o sectiune frontala, bureletul are o forma triunghiulara. Astfel se descrie o baza care se insera pe
marginea suprafetei (un varf opus bazei, indreptat catre cavitatea, o latura externa care intra in contact
intim cu fata interna a capsulei si o latura interna orientata catre cavitatea articulara).

Clasificare. Dupa gradul de libertate:

1. Uniaxiale. Cu 1 grad de libertate. Miscarile se fac in jurul unui singur ax, intr-un singur plan.
- articulatii trohleare - miscarile se realizeaza in jurul axului trohlear longitudinal ( TROHLEA = FORMATIUNE
OSOASA FIIND O SUPRAFATA ARTICULARA). Ex: articulatia humero - cubitala.
- articulatii cilindrice - miscarile se realizeaza in jurul axului longitudinal al suprafetei cilindrice. Ex: articulata
radio - cubitala proximala.

2. Biaxiale. Cu 2 grade de libertate. Se efectueaza in jurul a 2 axe, in 2 planuri.


- articulatie de tip elipsoid (ovoid) - una dintre suprafetele articulare are forma ovoida. Se produc miscari
din flexie-extensie, inclinare radiala si cubitala.