Sunteți pe pagina 1din 144

“VIAŢA ESTE LUPTA PENTRU MENŢINEREA

UNUI ECHILIBRU ÎN PERMANENŢĂ AMENINŢAT”.


( BORDET )

1
CUPRINS

PARTEA I – ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL I: ŞCOLARUL MIC


1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ :
1.1.1 Trăsături de specificitate ale şcolarului mic …………................................................. 8
1.1.2 Copilul şi familia ………………………..........……………....................................… 11
1.1.3 Copilul şi realitatea socială …………………………................................................... 12
1.2. MODELELE EDUCATIVE :
1.2.1 Model familial ………………………………………….............................................. 14
1.2.3 Comparaţie privind modelele educative între Centrul
de Plasament şi Şcoală de masă ……………………..................................... 18
1.3. RELAŢIA ADAPTARE-FRUSTRARE-AGRESIVITATE
1.3.1 Definirea conceptelor şi relaţia dintre ele ................................................................... 22

CAPITOLUL II : PROBLEMATICA AGRESIVITĂŢII ÎN PSIHOLO-


GIE, PSIHOPEDAGOGIE ŞI PSIHOPATOLOGIE
2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ ÎN CONDUITA SOCIALĂ :
2.1.1 Definirea conceptelor normalitate, devianţă ............................................................. 30
2.1.2 Profilul personalităţii deviantului ……………………..........................................…. 33
2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV :
2.2.1 Agresivitatea – prezentare generală …………………............................................... 34
2.2.2Teorii explicative ale funcţionalităţii agresivităţii …….............................................. 39
2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII :
2.3.1 Fenomene-simptom de manifestare …………………............................................... 41
1)Excitabilitatea ……………………………………............................... 41
2)Impulsivitatea ……………………………………............................... 41
3)Propulsivitatea …………………………………….............................. 41
4)Violenţa ……………………………………………............................ 42
5)Comportamente aberante ……………………….................................. 42
2.3.2 Agresivitatea verbală ……………………………….............................. 43
1) Calomnia …………………………………………............................ 43
2) Denigrarea ………………………………………….......................... 43
3) Ironia ……………………………………………….......................... 43
2
4) Sarcasmul …………………………………………........................... 43

2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI :


1) Ocuparea şi apărarea unor părţi ale spaţiului ………..................................... 43
a) teritoriul individual ………………………………............................ 43
b) distanţa individuală ………………………………............................ 43
2) Disputarea obiectelor ………………………………….. .............................. 43
3) Rivalitatea ……………………………………………….............................. 44
4) Agresivitatea explorativă ………………………………............................... 44
5) Agresivitatea educativă ………………………………….............................. 44
6) Concurenţa ………………………………………………............................. 44
7) Reacţia de respingere a anormalului ………………….................................. 44
8) Agresivitatea verbală ……………………………………............................. 44

CAPITOLUL III : COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORMĂ DE


ADAPTARE ŞI COMPENSARE A FRUSTRĂRII
3.1. Agresivitatea – comportament de adaptare ………………....................................... 45
3.2. Comportamentul agresiv – formă de reacţie la
frustrare ……………………………………………………................................ 48

PARTEA A II-A- ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETARII

CAPITOLUL IV: PARTEA PRACTICĂ


4.1. Obiectivele cercetării................................................................................................. 56
4.2. Ipotezele cercetării..................................................................................................... 56
4.3. Metodologia de cercetare........................................................................................... 58
4.4. Concluziile cercetării............................................................................................... 114

Bibliografie..................................................................................................................... 119
Anexe

3
INTRODUCERE

Societatea asigură individului cadrul dezvoltării personalităţii sale, modele de gândire


(mentalităţi) şi de comportament, relaţii interpersonale şi mijloace de trai, toate acestea reunite
într-un ansamblu unitar, într-un sistem foarte bine organizat prin care individul devine dependent
de cadrul social.

Viaţa individuală, ca şi cea comunitară sunt într-o măsură foarte mare influenţate de
societate, astfel încât individul poartă pecetea modelelor socio-culturale cărora el le aparţine.
Prin aceste modele, mai mult sau mai puţin interiorizate de individ, el se adaptează cerinţelor
societăţii.

Dar, aşa cum societatea prin intermediul sistemului de valori ale modelului socio-cultural
contribuie la formarea şi menţinerea personalităţii umane în limitele unor tipare specifice, în
egală măsură omul – prin acţiunile, deciziile şi conduitele sale – poate influenţa societatea.

Modelele socio-culturale oferite de societate sunt foarte importante mai ales pentru copiii
a căror personalitate este în formare. În acest sens un rol deosebit revine familiei care reprezintă
primul mediu social de contact al copilului şi, totodată, primul model de cultură şi educaţie. Ori,
astăzi a crescut foarte mult numărul familiilor dezorganizate, al copiilor străzii, pierind modelele
sociale, culturale şi morale pozitive, primând – ca atare – cele negative, adoptându-se, în final,
agresivitatea ca formă de adaptare.

Pe acest fond au loc următoarele aspecte:

1) o mare schimbare în perioada şcolarităţii, schimbare determinată de aşa-numita


“perioadă de criză”, perioadă de referinţă pentru dezvoltarea generală, “seculară”
( numită de Tunner ) a copilului, însoţită de caracteristicile specifice vârstei
(dezvoltare psiho-socială, dezvoltare cognitivă, morală), pe de o parte, iar pe de altă
parte, aspectele mai “fragile” din personalitatea copilului sau a familiei de
apartenenţă în aceste perioade de trecere, de “criză” (morale, concepţie despre lume
şi viaţă, etc.);
2) se formează structuri de comportament, structuri morale, mentalităţi.
Toate aceste aspecte enumerate anterior determină formarea şi dezvoltarea agresivităţii şi
a comportamentului agresiv, constituind, totodată, motivele alegerii temei.
Tot în rândul motivelor aş mai putea adăuga şi interesul şi curiozitatea privind modul de
manifestare al agresivităţii la copilul de vârstă şcolară privat de prezenţa unei familii şi ţinut în

4
diverse instituţii (case de copii, centre de plasament, etc.). În aceste instituţii de educaţie,
diferitele tipuri de agresivitate se manifestă pregnant.
Prin urmare, în viaţa socială există o creştere a agresivităţii. Această problemă a
agresivităţii – fie că este vorba de acţiuni colective sau individuale – preocupă în cel mai înalt
grad contemporaneitatea.
La nivel social-global există studii de sociopsihobiologie care estimează că secolul în
care trăim este saturat în frustrări şi agresivitate.
Aceasta este dată de înmulţirea fără precedent a surselor cu potenţial generator,
sensibilizator şi declanşator al unor trăiri disconfortante pentru individ şi comunitate. Cerinţele
adresate omului, în general, vis-à-vis de mecanismele sale adaptative se multiplică şi solicită
consumuri uriaşe de energie. Ca atare, decompensările emoţionale sunt frecvente, iar aceasta
reclamă asistenţă terapeutică şi educaţională specializată.
Fiecare secol generează fricile sale. Astfel, OSCAR MOORE scria despre bolile
contemporaneităţii, despre frustrările pe care le generează şi, în consecinţă, despre
comportamentele de adaptare. Ca atare, putem afirma că nu cunoaştem felul societăţii în care
noi trăim. Panica morală se ridică la violenţă, crimă, la denigrarea şi dezintegrarea familiei.
Oamenii de ştiinţă constată că mulţi cred că lumea este un loc pentru care merită să te baţi. Dar
problema este cât de bine putem duce “bătălia”, cât de bine ne putem adapta în această lume.
Problemele adaptative, generate de îmbibarea în frustrări, anxietăţi şi agresiuni a
perioadei de timp pe care o trăim se datorează şi accelerării fără precedent a schimbărilor din
mediul natural, dar, mai ales, social la toate nivelurile vieţii.
În consecinţă, asistăm la dezechilibre existenţial-funcţionale în plan intern-subiectiv şi
extern-comportamental, la dezordini biopsihologice, la sindroame de inadaptare, la
comportamente alienate, antisociale şi agresive.
Capitalismul modern şi transformările moderne, cu care ne confruntăm în ultimul timp,
au condus la schimbarea tiparelor de muncă şi de comportament, ceea ce a atras după sine
insecuritatea şi grija zilei de mâine. Ca atare, oamenii, indiferent de vârstă, se confruntă tot mai
mult cu testări şi figuri autoritare producătoare de frustrări. Efectele defavorabile ale acestor
aspecte se resimt în modificarea echilibrelor socio-adaptative, în creşterea prevalenţei stărilor de
tensiune mintală, agresiuni psiho-somatice cu efecte dezadaptative, maladaptative, inadaptative,
în planul întregii evoluţii a fiinţei umane.
Agresiunile cresc în permanenţă ca frecvenţă, fapt ilustrat de atacuri fizice, violuri,
incest, în care sunt cuprinşi deopotrivă adulţi şi copii, fapt ce conduce la o rată crescută a stress-
ului posttraumatic, la o serie de frustrări. Efectele frustrării asupra adaptării socio-umane tind să
capete, în ultimul deceniu, o formă cu totul particulară în centru şi estul Europei.

5
În România, după anul 1990, fenomenele discutate sunt generate de modificările de mari
proporţii a echilibrelor de la toate nivelurile vieţii şi organizării sociale. Ele apar ca o consecinţă
a perturbării ordinii obişnuite a lucrurilor şi ritmurilor de viaţă, a climatului ambiental-familial.
Schimbările sociale mari ( şomaj, greve, schimbarea tiparelor de viaţă, etc. ) se soldează
cu întreruperea comportamentelor umane individual organizate şi cu distrugerea optimismului şi
speranţei. Ele conduc la violenţă şi agresiune (DOLLARD). Acest model de realitate evidenţiază
un tip de discrepanţă care a furnizat modificări cognitive, surescitare, conducând la violenţă,
agresivitate, supărare, lipsă de speranţă (SPIELBERGER).
Neputinţa, dezorganizarea, întreruperea, acestea afectează sistemele emoţionale şi
motivaţionale ale oamenilor iar ele operează semnificativ în cadrul sistemelor de personalitate
(MANDLER & WATSON). În permanenţă ne confruntăm cu situaţii emoţionale periculoase,
definite ca alterare bruscă în câmpul forţelor sociale în care există individul, astfel încât se
schimbă expectaţiile lui faţă de sine însuşi şi faţă de relaţiile sale cu alţii.
Cercetând fenomenele în zona mai specială a delincvenţei juvenile, putem dobândi
răspunsuri deosebit de semnificative. Agresivitatea, sub miile ei faţete, este pretutindeni în
raporturile delincventului cu lumea, ilustrând, în fond, indiferenţa sa afectivă în raport cu
celălalt individ ca fiinţă omenească.
Vă întrebaţi, probabil, de ce raportul şcolaritate – agresivitate ? Vă răspund : deoarece
şcolaritatea reprezintă o perioadă de modelare şi formare a personalităţii adulte, acum se poate
interveni cu succes în acest sens.
Comportamentul copiilor, stilul lor de a reacţiona, de a se bucura sau întrista, de a se
înfricoşa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea sunt, în primul rând, un reflex al modurilor de
comportare şi gândire întâlnit în familie.
De asemenea, sentimentul securizării psiho-afective cu efecte nebănuite la nivelul
formării personalităţii lor este alimentat de familie, oricât de precară ar fi această. Apoi,
imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care şi-o formează în grupurile comunitare.
Dacă avem în vedere toate acestea, vom constata efectele frustrante ale copiilor ca având
această provenienţă. Ele sunt date de faptul că modelul familiei se schimbă, ceea ce duce la
schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea comportamentelor sale
concrete şi a stilului său de relaţie.
În prezent apar familii cu un singur părinte, divorţurile cunosc o frecvenţă uluitoare, iar
situaţiile în care un copil devine “obiect de partaj” nu sunt puţine la număr. Timpul petrecut de
părinţi cu copilul este tot mai scăzut, făcând ca acesta din urmă să devină tot mai singur şi să
caute surse de comunicare afectivă în afara nucleului parental. La acestea se adaugă statutul

6
social şi profesional al familiei, ameninţarea pierderii slujbelor, ceea ce conduce la diminuarea
pragului de toleranţă la frustrare.
Dintre toate categoriile umane, agresivităţile cunosc, în prezent, cea mai mare rată în
cazul elevilor. Ele sunt date de anumite situaţii frustrante (de frustrări) datorate de faptul că :
- în permanenţă ei sunt ierarhizaţi, evaluaţi, etichetaţi, sancţionaţi ori gratificaţi ;
- procesul instructiv-educativ – prin însăşi natura sa – îi pune în faţa situaţiilor
frustrante produse fie de faptul că nu au la îndemână instrumente şi cunoştinţe
necesare rezolvării de probleme apărute, fie de calitatea morală a cadrelor didactice,
modul de percepere de către copii a acestora, reacţiile dascălilor în faţa confuziilor
sociale ;
- familia însăşi, modul ei de organizare şi modelele oferite de ea creează stări
frustrante.
Modelele socio-comportamentale pozitive şi negative devin tot mai greu de descifrat,
sunt tot mai numeroase, iar judecăţile valorice ale adulţilor de autoritate sunt tot mai divergente.
Ca urmare, copiii se află în situaţia de neputinţă opţională şi acţională, putând dezvolta conduita
unui complex de neputinţă caracterizat prin lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate ca
formă de adaptare şi, chiar, reacţie la frustrare.
La vârsta şcolarităţii – care a fost centrată în lucrarea de faţă – se însuşesc cele mai multe
comportamente adaptative. Prin natura sa, şcolaritatea este legată de personalitatea în formare.
Acum echilibrele emoţionale şi psihice, în general, sunt fragile, acum se constituie clişee,
patternuri comportamentale persistente în timp şi transferabile ulterior în diverse activităţi.
Pe baza experienţelor sociale acumulate în această perioadă se formează :
- invarianţi comportamentali ;
- patternuri de răspuns cu statut de nuclee adaptative bune sau rele;
- se formează moduri evaluative privind lumea înconjurătoare ;
- repere de identificare personală în plan social.
Toate acestea se concretizează în tablouri comportamentale cu specificitate individuală.
Referindu-ne la adaptarea psihologică umană, aceasta a fost analizată biologic sau
sociologic, fără a fi suficient accentuate nuanţele sale psihologice.
Menţionăm şi faptul că agresivitatea este o problemă de o importanţă socială deosebită,
întrucât ea stă la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, acţiunilor teroriste, etc., toate
acestea putând fi prevenite prin intervenţii terapeutice realizate încă de timpuriu, mai precis, încă
din momentul sesizării primelor manifestări agresive.

7
PARTEA I

ASPECTELE TEORETICE
ALE CERCETĂRII

CAPITOLUL I

ŞCOLARUL
- ASPECTE GENERALE -

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ


1.2. MODELUL FAMILIAL – FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITĂŢII
1.3. RELAŢIA ADAPTARE-FRUSTRARE- AGRESIVITATE

1.1. CARACTERIZARE GENERALĂ

1.1.1. TRĂSĂTURI DE SPECIFICITATE ALE ŞCOLARULUI

“Copilăria este acea vârstă fericită în care elanul primitiv care l-a făurit pe om, această
nelinişte în legătură cu sine şi cu lumea care a împins umanitatea la cele mai nobile realizări,
ca şi la eşecurile cele mai usturătoare, acest impuls care ne face să ieşim din noi înşine pentru a
căuta în aventură ceea ce este mai bun în noi nu este încă înfrânat, constrâns. Copilăria este
vârsta speranţei şi a visului. Copilul este fiinţa şi singura fiinţă care trăieşte în ea însăşi.” (J.
CHATEAU)

În general dezvoltarea psihologică a copilului se include ca notă esenţială, definitorie a


însăşi noţiunilor de “copil” şi “copilărie”: “copilul este fiinţa umană în dezvoltare spre statutul
de personalitate”, iar “copilăria este perioada de vârsta în interiorul căreia se realizează cele mai
profunde şi importante procese de dezvoltare a organizării psihocomportamentale a omului”.
Din perspectiva stadialităţii, perioada şcolară mică (6/7 – 10/12 ani) prezintă
următoarele încadrări:
1) stadiul dezvoltării psihosociale – în acest stadiu este foarte important să oferim
copiilor o activitate constructivă, limitând comparaţiile între cei buni şi cei “răi”;

8
2) stadiul dezvoltării cognitive, caracterizat prin operaţii concrete ale gândirii şi
începutul operaţiilor formale;
3) stadiul gândirii morale: tranziţie de la moralitatea constrângerii la moralitatea
cooperării, de la preconvenţional la convenţional. Acum are loc perceperea regulilor drept
înţelegeri mutuale, dar, pe de altă parte, supunerea la regulile “oficiale” se face din
respect pentru autorităţi sau pentru impresionarea celorlalţi.

Tot din punctul de vedere al stadialităţii, PIAGET încadrează şcolaritatea mică în stadiul
operaţiilor concrete (situat între 7 şi 12 ani). Acesta se caracterizează prin apariţia grupărilor
operaţionale care permit conceptualizări şi coordonări de concepte. Structurile operatorii, luate în
sine, sunt abstracte şi definesc o logică calitativă (a ordinii şi claselor), dar conţinutul lor rămâne
în bună măsură concret, deoarece se desfăşoară asupra obiectelor şi relaţiilor concrete dintre ele.
Prin urmare învăţarea devine tipul fundamental de activitate (URSULA ŞCHIOPU).
Aceasta înseamnă că activitatea şcolară va solicita intens activitatea intelectuală, procesul de
însuşire gradată de cunoştinţe cuprinse în programele şcolii elementare şi că, în consecinţă,
copilului i se vor organiza şi dezvolta strategii de învăţare, i se va conştientiza rolul atenţiei şi
repetiţiei, etc.
Progresele în dezvoltarea intelectuală sunt, de asemenea, evidente. Ceea ce începe să se
precizeze cu mai mare claritate în această perioadă şcolară este diferenţa dintre stilurile
cognitive. Acest concept desemnează tendinţa de a răspunde varietăţii sarcinilor şi problemelor
intelectuale într-un mod particular. Cercetările care vizează stilul cognitiv fac deosebirea între
stilul impulsiv faţă de stilul reflexiv şi stilul analitic faţă de cel tematic.
Realizând o educaţie instituţionalizată şi obligatorie, şcoala egalizează social accesul la
cultură; creează virajul de mentalitate spre lumea realului complex (virare ce solicită intens
adaptarea); impune modelele ei de viaţă, precum şi modelele sociale de a gândi şi acţiona;
creează sentimente sociale şi lărgeşte viaţa interioară, precum şi condiţia de exprimare verbală şi
comportamentală a acestuia.
Dar, legătura dintre şcoală şi viaţa socială, poate fi mai mult sau mai puţin strânsă.
Transformările, reformele învăţământului din ultimul timp au dus la înrăutăţirea situaţiei din
şcoli. Treptat, activitatea şcolară imprimă modificări în universul interior. Se destramă mitul
copilăriei şi se dezvoltă realismul concepţiei despre lume şi viaţă în care acţionează modele
sociale noi de a gândi, simţi, aspira şi tendinţele de identificare cu acestea capătă consistenţă.
În ceea ce priveşte caracteristicile afective ale acestei perioade, două probleme reţin
atenţia: delicvenţa juvenilă şi tulburările comportamentale. În ambele sensuri este implicată
problematica afectivă. Frustrarea, provocată la copil de diferenţa dintre codul grupului şi regulile
adulţilor, îi pot conduce pe cei cu o constelaţie afectivă aparte (lipsa încrederii în sine, relaţionare

9
socială dificilă, antagonism, etc.) spre încălcarea normelor. Aceşti copii par a căuta satisfacţie şi
recunoaştere în alt cadru decât cel şcolar sau familial.
Interesele încep să se dezvolte în procesul satisfacerii unor trebuinţe. Baza lor fiziologică
este legată de dominaţia creată în activitatea nervoasă superioară, în însuşi procesul satisfacerii
trebuinţelor, a unor forme de activitate.
În perioada micii şcolarităţi, activitatea şi munca şcolară creează cadrul unor condiţii
relativ noi, mai stabile şi mai organizate, ale dezvoltării psihice a copilului. Şcoala impune
copiilor o serie de cerinţe şi un anumit mod de conduită generală, obiectivat în norme şi reguli.
Forma caracterului se manifestă în particularităţile şi specificul acţiunilor şi faptelor
omului. Formarea caracterului depinde în mare măsură de temperament, de dirijarea voluntară
a conduitei, care se dobândeşte şi se exprimă prin capacitatea de “a te stăpâni” şi prin aceea de
“a acţiona” în conformitate cu un anumit ţel, şi de obişnuinţe, care constituie un produs
automatizat al experienţei generale de viaţă, al educaţiei şi al sumării latente a tuturor
influenţelor şi condiţiilor ce au acţionat activ în trecut şi au determinat reacţii stereotipice
specifice.
În ceea ce priveşte relaţia temperament – caracter în perioada şcolarităţii mici are lor
un intens proces de mascare a unor aspecte temperamentale. Copiii nestăpâniţi, vioi, încep să se
stăpânească relativ, iar copiii caracterizaţi printr-o inerţie a activităţii nervoase superioare, tipul
slab în special, suferă permanent solicitări, sunt activaţi.
Adesea se declanşează o criză care atinge vizibil comportamentul copilului. Deci
creşterea este marcată de conflicte ca şui cum ar fi de ales între un tip de activitate vechi şi altul
nou. Una din cele două activităţi care se supune legii celeilalte trebuie să se transforme şi în
continuare, îşi pierde puterea de a reglementa util comportamentul copilului.
Transformarea copilului în viitorul adult nu urmează, deci, o linie dreaptă, fără bifurcări
şi fără ocoluri. Principalele orientări la care copilul se supune în mod normal constituie, totuşi, o
ocazie frecventă de incertitudini şi ezitări. Dar câte alte ocazii întâmplătoare nu-l obligă să aleagă
între efort sau renunţare! Ele apar din mediul înconjurător, mediu constituit din persoane şi din
lucruri: mama sa, rudele sale, întâlnirile obişnuite sau neobişnuite, şcoala – care constituie tot
atâtea contacte - , relaţii şi structuri diverse, instituţii, prin care el trebuie să se încadreze, de
bunăvoie sau nu, în societate.
Limbajul interpune între el şi dorinţele lui, între el şi oameni, un obstacol sau un
instrument pe care el poate fi ispitit fie să-l ocolească, fie să-l ia în stăpânire, şi, în primul rând,
obiectele din apropierea lui, cele confecţionate, ceaşca, lingura, oala, hainele, electricitatea,
radio-ul, constituie pentru copil o stânjenire, o problemă sau un ajutor, îl îndepărtează sau îl atrag
şi-i modelează activitatea.

10
În viaţa copilului de 7 ani se întâmplă un mare eveniment: intrarea la şcoală. Acest
moment este amplu pregătit din perioada preşcolară în planul intereselor copilului, al
preocupărilor sale, al întregii dezvoltări psihice.
Pe planul dezvoltării proceselor de cunoaştere, copilul de 7 ani este capabil de a
înţelege un sistem mai amplu de cunoştinţe. Gândirea sa se exprimă deja sub forma
raţionamentului deductiv sau sub forma judecăţii inductive. Copilul de 7 ani simte plăcerea
conversaţiei, planul său mintal este relativ bogat – gândirea este activă, iscoditoare. El dispune
de cunoştinţe numeroase, ce au început să i se dezvolte. Gândirea sa dispune de procese largi de
generalizare, analiză şi sinteză. El posedă unele noţiuni concrete.
Prin urmare, o altă trăsătură specifică a dezvoltării copilului de 7 ani este aceea a
existenţei unui larg plan mintal, a posibilităţii formării şi dezvoltării noţiunilor, a capacităţii de
agândi, de a stabili o concluzie pe baza unor premise. Gândirea copilului are la 7 ani un caracter
concret, care surprinde feluritele relaţii dintre fenomene, succesiunea cauzală, necauzală, relaţiile
cantitative, calitative.
Memoria şi imaginaţia afectivă sunt, de asemenea, foarte dezvoltate. Copilul de 7 ani
ştie că dacă un copil mai mic plânge aceasta se întâmplă sau fiindcă s-a lovit sau fiindcă l-a
certat cineva şi imediat întreabă asupra pricinii plânsului în aceste direcţii.
Autodisciplinarea, autocontrolul conduitei au la bază creşterea caracterului activ al
dinamicii corticale. În genera, pe la 7 ani , copilul manifestă, atât faţă de actele de conduită, cât şi
în procesele de cunoaştere, elementele evidente de autodisciplinare.

1.1.2 COPILUL ŞI FAMILIA

Lumea sufletească a copilului are particularităţile ei prin care se deosebeşte de lumea


sufletească a adultului. Adulţii se înşeală adesea atunci când încearcă să transpună asupra
copiilor propria lor mentalitate, în loc să facă efortul de a înţelege mentalitatea acestora.

Pentru copii, părinţii reprezintă modelul acestora. Relaţiile dintre părinţi şi


comportamentul acestora sunt imitate de copiii din familie. “Atitudinea părinţilor faţă de copii
vectorializează atitudinea copiilor faţă de părinţi, precum şi a copiilor între ei în cadrul
fratriei” (C. ENĂCHESCU).

În această privinţă, cele mai importante forme de devianţe care apar sunt manifestate
prin sintagma “ură familială” (G. ROBIN). Acest termen înregistrează forme diferite, G.
ROBIN fiind unul dintre cercetătorii care le-a descris şi clasificat astfel:

11
1) ura dintre fraţi are la bază reacţii de apărare instinctivă, dar şi dorinţa unuia de a
domina, precum şi dorinţa celuilalt de a ieşi de sub dominanţă. Ea este expresia unui
dezacord legat de “rangul de fratrie”, precum şi a refuzului de a accepta dominarea
unuia de către celălalt. Este un sentiment de revoltă.
2) ura dintre surori are la baza ei vanitatea şi amorul propriu. Ea este expresia dorinţei
fiecăreia de “a fi” mai mult sau altceva decât cealaltă soră. Cauzele le regăsim în
neînţelegeri, în sentimentul de gelozie etc.
3) ura dintre fraţi şi surori are la bază gelozia, rănirea amorului propriu, vanitatea.
Ideea de superioritate a fratelui asupra surorii sale poate declanşa sentimentul tandru de
protecţie, dar şi revolta acesteia de a fi supusă; impresia că unul sau una sunt mai
avantajaţi de părinţi sau neglijaţi, etc.
4) ura maternă. T. RIBOT afirma că “în societăţile umane dragostea maternă este
elementul universal, stabil, nodul vital”.
5) ura paternă se manifestă prin ostilitate, tiranie, răceală, dominanţă, ironizare,
impresia că dragostea soţiei sale pentru el este orientată către copii, invidia. Sentimentul
patern este mult mai instabil decât cel matern.
6) ura filială reprezintă clasica rivalitate “fiu – tată”. Este vorba de fapt, despre conflictul
statutelor şi al rolurilor, manifestat prin tendinţa fiului de a uzurpa statutul şi de a prelua
rolul tatălui, de a se substitui acestuia.
Toate acestea demonstrează rolul major al familiei în formarea şi dezvoltarea
personalităţii copilului şcolar mic, subliniază importanţa relaţiilor dintre părinţi, dintre fraţi,
dintre părinţi şi copii, precum şi importanţa covârşitoare a modelelor familiale oferite.

Analog, se poate vorbi şi despre formarea personalităţii copilului lipsit de familie, a


copilului abandonat în centrele de plasament unde modelul familial este substituit, într-o măsură
mare, de cel şcolar în care întregul personal didactic (învăţători, educatori etc.), cât şi cel auxiliar
(supraveghetori, îngrijitori, etc.) suplinesc dragostea şi protecţia familială de care copiii au atât
de mare nevoie, De aceea, ei trebuie să fie nişte modele demne de urmat.

COPILUL ŞI REALITATEA SOCIALĂ

Copilul trăieşte într-o lume de miracole în care totul este însufleţit. El se obişnuieşte
treptat cu realitatea pe care şi-o însuşeşte printr-un dublu proces. de asimilare şi acomodare (J.
PIAGET). În acest sens, educaţia este mijlocul de a conduce copilul din lumea viselor sale în

12
lumea reală. Această “trecere” poate constitui pentru mulţi copii o criză gravă cu implicaţii
asupra dezvoltării şi a sănătăţii mintale.
Un rol deosebit de important pentru această perioadă revine formării personalităţii
copilului. BOUYER şi MARTIN – SISTERON pun un accent deosebit pe următoarele aspecte
implicate în formarea personalităţii copilului: familia, şcoala şi societatea.
Factorii cei mai importanţi în formarea personalităţii şi caracterului copilului sunt:
1) instinctul de dominare care garantează forţa personalităţii şi capacitatea de adaptare a
individului, sentimentele sale de onoare. În cazul tulburării acestuia, pot apărea diferite
tipuri de devianţe precum: orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele
de inferioritate.
2) teama de risc necunoscut şi de durere dă naştere la prudenţă, aprecierea raţională a
situaţiilor, scopuri utile etc. Devianţele care pot apărea sunt: lenea, laşitatea, rutina,
superficialitatea.
3) apetenţa alimentară este un fapt natural la copil. Din punct de vedere moral, ea se
manifestă ca o tendinţă inferioară. În acest caz, pot apare următoarele tipuri de devianţă:
răsfăţ, refuz alimentar etc.
4) tendinţa de a construi lumi imaginare este o situaţie frecvent întâlnită la copii,
aceştia având obiceiul să se refugieze în imaginar şi să viseze. O asemenea înclinaţie
trebuie să rămână un simplu joc şi să nu devină un mecanism cu ajutorul căruia să
evadeze din situaţiile dificile. BLEUER şi CLAUDE au subliniat importanţa acestei
predispoziţii în autism şi schizofrenie. Alte devianţe care pot apărea sunt: obsesiile,
scrupulele, fobiile, mitomania. În toate aceste situaţii familia este prima care are datoria
de a împiedica copilul să evadeze în imaginar în afara situaţiilor de joc.
5) tendinţa la curiozitate ţine de dorinţa copilului de a cunoaşte.Este faza interogativă a
lui “De ce?”. Trebuie să i se răspundă de fiecare dată clar, concis, evitându-se ironia,
greşelile, etc. Astfel se formează cunoştinţele şi gândirea logică. În caz contrar, copilul va
căuta răspunsurile fie în afara familiei sale, fie în propria sa imaginaţie. Devianţele care
pot apărea se manifestă prin deformarea gândirii şi prevalenţa imaginaţiei asupra
logicii.
6) sexualitatea. La copii se consideră că există în germene tendinţa la anomaliile viitoare
ale adultului. În legătură cu aceste aspecte sunt menţionate următoarele devianţe:
sadismul (manifestat prin plăcerea de a chinui animalele), masochismul (manifestat prin
tendinţa de a fi umilit sau de a suferi dureri), narcisismul. Remediul acestora se găseşte
în: activităţi sportive, jocuri active, gimnastică, etc.

13
7) sentimentele morale şi religioase pot avea un rol reglator– modelator şi sublimativ
pentru alte tendinţe care se pot manifesta. Uneori, impregnarea ideilor ateiste poate fi
urmată de convingerea că omul este liber să facă orice, conform voinţei sale libere. În
mod contrar, ideile legate de iad şi pedeapsa viitoare pot genera la copii angoase, fobii,
obsesii.

1.2. MODELE EDUCATIVE

1.2.1. MODELUL FAMILIAL – FACTOR DETERMINANT


AL AGRESIVITĂŢII

Înainte de “a fi el însuşi”, copilul este “altul” sau “alţii”. Orice copil se formează ca
personalitate după modelul oferit de “imaginea” celuilalt. Orice sistem de educaţie ca act de
formare a individului începe cu imitaţia şi se încheie cu identificarea unui model.
Imitaţia şi identificarea la copil se fac în raport cu “influenţele”, înţelegând prin acestea
presiunile sau reprimările, cu caracter extern, exercitate de părinţi asupra copilului.
Orice educaţie ca proces de formare a copilului trebuie să înceapă şi să se desfăşoare în
cadrul grupului familial, de origine al acestuia. Persoanele cărora le revine sarcina formării
copilului sunt, în primul rând, părinţii. Urmele mentale lăsate de familie fiecărui individ exercită
mai târziu influenţe sociale în ceea ce priveşte predispoziţia lui şi în ceea ce priveşte “puterea
creatoare în domeniul tradiţiei, artei şi religiei”. Se vorbeşte, deci, despre existenţa unui aşa –
numit “complex familial”.
În cadrul grupului familial, bărbatul, în calitatea sa de tată, simbolizează interdicţia şi
forţa disciplinară, imaginea autorităţii , cel care permite dirijarea dorinţelor şi construcţia psihică
a fiinţei umane.
Pentru orice tată, copilul este, în primul rând, o afirmare a virilităţii sale, ca prezenţă în
familie. Concomitent în cazul în care acesta este băiat, el va avea pentru tatăl său semnificaţia
simbolică a “continuităţii” acestuia. Ca atare, aşa cum tatăl reprezintă un anumit simbol pentru
copil, tot aşa şi copilul reprezintă un simbol pentru tată.
Modul în care tatăl îşi exercită rolurile sale diferă în raport cu tipul de tată. În acest sens,
se disting câteva tipuri de tată după cum urmează (C. ENĂCHESCU):
a) tată agresiv, violent, autoritar, intolerant;
b) tată blând, cald, prietenos;
c) tată anxios, depresiv, închis, defetist;
d) tată iubitor, simpatic, văzut ca un semi-zeu.

14
Devenit adult, copilul va imita, la rândul său, modelul tatălui pe care l-a avut. În cadrul
unei familii, bărbatul este şi soţ şi tată, iar femeia – soţie şi mamă, fiecare dintre ei îndeplinind
două roluri, pe de o parte, rolul conjugal şi, pe de altă parte, rolul patern.
Pentru un copil, mama reprezintă centrul experienţelor sale pe plan fiziologic, psihologic,
afectiv şi intelectual. Ea reprezintă sursa esenţială a întregii dezvoltări mintale a copilului,
precum şi sursa de stimuli emoţional – afectivi orientaţi către copil. Mama este primul contact cu
lumea, cu semenii. Relaţia dintre mamă şi copil se realizează prin voce, hrană, miros, vedere,
sentimentul de securitate, satisfacţie, joc, etc. (C. ENĂCHESCU).
Atitudinile materne nocive pot declanşa apariţia unei largi game de boli la copil pe plan
somatic, psihic sau psiho-somatic. Prin urmare, mama reprezintă pentru copil nu numai o sursă
de stimuli cu efect pozitiv, ci şi o sursă de frustrări şi carenţe cu efect negativ. În sensul acesta,
mama, în raport cu tatăl, are un efect mult mai direct, mai important şi imediat asupra dezvoltării
copilului.
În timp ce efectele negative ale modelului patern se vor manifesta mai târziu în
comportamentul şi atitudinile copilului, în modelul personalităţii acestuia, efectele negative ale
modelului matern se manifestă precoce, mai ales în sfera emoţional-afectivă, vegetativă şi
somatică.
Aşa cum există anumite tipuri de tată, la fel se poate spune că există şi anumite tipuri de
mamă:
a) mama captivă caracterizată prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter
imperios, vigilent;
b) mama abuzivă este tipul care nu poate desprinde dragostea maternă de propria sa
persoană;
c) mama nesecurizantă este cea care priveşte copilul ca pe un mijloc şi nu ca pe un scop;
d) mama intelectuală se caracterizează prin ordine, corectitudine, grijă pentru echilibrul
alimentar şi igienic;
e) mama copiilor infirmi este hipergrijulie, scrupuloasă, agresivă uneori faţă de infirm.
În ceea ce priveşte influenţa cuplului familial se consideră că atât mama, cât şi tata
influenţează copilul nu doar prin comportamentul lor individual, ci şi prin natura relaţiilor lor
conjugale. Copilul va percepe relaţiile conflictuale dintre părinţi. Tulburările din interiorul
cuplului vor genera la rândul lor (secundar) tulburări din partea copilului. S-a observat că
aproximativ trei sferturi dintre copiii cu tulburări caracteriale şi de comportament au părinţii
despărţiţi. În cazul copiilor agresivi se constată existenţa unor relaţii familiale marcate de
violenţă şi agresivitate a părinţilor, unul împotriva celuilalt.

15
Este dovedit ştiinţific că un copil care îndură de mic presiunea unei comportări părinteşti
dure îşi însuşeşte acelaşi fel de comportare; devine dur în relaţiile cu ceilalţi copii şi apoi, la
maturitate, cu restul oamenilor.
Argumentul palmelor, al bătăii cu cureaua sau vergeaua trebuie să dispară din “arsenalul
educaţiei”. Părerea că bătaia îndreaptă ceva a fost, în nenumărate rânduri, infirmată. La fel s-a
prăbuşit altă prejudecată părintească, cea privind caracterul implacabil “rău” al progeniturii lor:
ar fi brutal, agresiv, crud doar pentru că “aşa s-a născut”. Lipsa de logică este atât de flagrantă,
încât părinţii , dacă află că propriul lor copil l-a bătut pe altul, recurg tot la bătaie. De aici apare o
atitudine agresivă a părinţilor faţă de copil, iar la acesta, o reacţie agresivă care se poate
interioriza.
Situaţia se agravează în cazul unui prost climat familial: mizeria materială, mizeria
morală, neînţelegerea, alcoolismul, toate formele de disociere familială şi consecinţele lor:
copii nelegitimi, copii proveniţi din adulter, copii adoptaţi, etc.
De multe ori, copilul are înclinaţia naturală de a-l atrage pe adult pe terenul violenţei, de a-l
“încerca” astfel. Superioritatea părintelui se dovedeşte atunci când acesta se poate stăpâni. Dacă
se lasă “scos din răbdări” înseamnă că a fost “manevrat” de copil; dacă însă părintele rămâne
lucid, copilul îşi dă seama ce înseamnă stăpânirea de sine, siguranţa reacţiei sale.
Nepăsare, brutalitate, nepricepere, egoism sunt trăsături de neconceput pentru ceea ce
înseamnă, în înţelesul cel mai direct, noţiunea de PĂRINTE. Este normal ca părinţii să aibă
dreptul de a folosi mijloace de constrângere, ca şi recompensare, însă bătaia nu rezolvă
impasurile, doar le ascunde, pentru ca apoi, după un timp, acestea să erupă cu o vigoare sporită.
Actele de agresivitate aflate pe treapta lor maximă – violenţă – sunt de regulă, comise de
tineri slab ataşaţi mediului în care trăiesc, şcolile sau profesiunii alese, dar mai există şi cealaltă
faţă a monedei, când exemplul / modelul negativ, mai cu seamă al unor oameni apropiaţi, fie
părinţi, fie rude, îl pot atrage pe tânăr pe o pantă extrem de primejdioasă, nocivă a manifestărilor
antisociale, făţişe, curente.
Un moment deosebit ce se petrece în jurul vârstei de 7 ani îl constituie intrarea la şcoală a
copilului când are loc transferul sentimentelor către o “mamă-substitut”. Aceasta nu este alta
decât învăţătoarea care va fi privită cu o tandreţe pasională, dar fără alte sentimente. Acest
transfer nu trebuie confundat cu tendinţa adolescentului de a se îndrăgosti de femeia mai în
vârstă, Însă, dacă mama este prea ataşată de copil, mai ales de băiat, sentimentele lui faţă de
educatoare o fac geloasă; prin urmare, mama devine violentă şi îl face pe băiat să sufere.
Mai târziu în evoluţia copilului, apare următoarea problemă: dacă idealul tatălui privindu-l
pe fiul său coincide cu idealul fiului. Când idealul tatălui începe să se destrame se manifestă
neliniştea fiului însoţită de emoţii contradictorii: - afecţiune – neplăcere; tandreţe – teamă. În

16
acest context, idealizarea tatălui scade şi, ca atare, sentimentele negative sunt dominante în
relaţia tată-fiu.
Un alt aspect deosebit de important este existenţa complexului Oedip, acesta fiind un
sistem de atitudini tipice pentru o societate patriarhală, iar în jurul vârstei de 6 ani atitudinile
copilului includ elemente ale urii şi dorinţei suprimate.
În general, complexul oedip este un ansamblu organizat de dorinţe erotice şi ostile,
totodată, pe care copilul le resimte faţă de părinţii săi. Se descriu două “situaţii oedipiene”:
pozitivă şi negativă (C. ENĂCHESCU).
În forma pozitivă se manifestă atracţia copilului pentru părintele de sex opus şi rivalitate
faţă de cel de acelaşi sex. În forma negativă, copilul manifestă atracţie pentru părintele de acelaşi
sex şi ostilitate faţă de părintele de sex opus.
S. FREUD pune “complexul oedip” la baza dezvoltării psihice a individului, la formarea şi
maturizarea emoţional-afectivă a personalităţii acestuia.
Se consideră că, de regulă, complexul oedip este lichidat în momentul în care copilul,
devenit tânăr adolescent, se va identifica cu părintele de acelaşi sex, ieşind astfel de sub
dominaţia şi dependenţa parentală şi identificându-se cu noul său rol. De fapt, este vorba despre
un conflict al rolurilor, conflict al unei “situaţii triunghiulare” în cadrul căreia fiul uzurpă rolul
tatălui căruia i se substituie ca rol, în raport cu mama sa care este obligată să-şi schimbe rolul de
mamă în cel de soţie (C. ENĂCHESCU).
Un rol important în creşterea, educarea şi formarea personalităţii copiilor o are şi
modalitatea de formare a cuplului marital. Căsătoria se întemeiază pe fundamente morale,
legale şi religioase impuse de fiecare societate, precum şi pe diverse reguli morale, expectaţii
economice şi anumite comportamente şi atitudini ale soţului şi soţiei.
Din momentul concepţiei, relaţia mamă-copil devine o grijă a comunităţii în sensul că
mama trebuie să respecte anumite obiceiuri şi să urmeze anumite ritualuri morale, igienice,
religioase.
Se mai vorbeşte şi despre tipul de familie non-parentală. Aceasta este structura familială
asimetrică formată dintr-un părinte şi copilul (copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte,
fie prin divorţ. fie prin abandonarea familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se
căsători a părintelui, fie prin adopţiunea realizată de o persoană singură, fie prin naşterea unui
copil dintr-o relaţie liberă, în afara căsătoriei.
În cadrul acestui tip de familie, schimbările din raportul părinte-copil depind de timpul pe
care părintele îl consacră copilului, de modul în care efectele separării au marcat adultul, de stilul
de viaţă, de modul în care adultul dezvoltă strategiile de rezolvare a problemelor de viaţă.

17
În concluzie, am putea spune că familia îndeplineşte un rol deosebit de important în
creşterea, dezvoltarea şi formarea personalităţii copilului. ca atare, funcţiile sale sunt multiple,
după cum urmează:
1. funcţia economică;
2. funcţia reproductivă;
3. funcţia de socializare cu câteva subfuncţii:
a. integral-formativă;
b. psiho-morală;
c. social-integrativă;
d. cultural-formativă.
4. funcţia de solidaritate care se referă la :
a. relaţia conjugală;
b. relaţia parentală;
c. relaţia fraternală.
5. funcţia afectiv-sexuală (sau sexuală şi reproductivă).

1.2.2. COMPARAŢIE CENTRUL DE PLASAMENT –


ŞCOALA DE MASĂ

Familia şi copilul reprezintă elementele de bază ale societăţii; familia fiind cadrul în care
copilul se naşte, creşte, se dezvoltă şi implicit, îşi formează personalitatea.
Până la FREUD, se consideră că viaţa propriu-zisă, în special cea psihică, începe odată
cu naşterea individului, parcurgând etape succesive de dezvoltare-maturizare. Acest punct de
vedere este susţinut de teoria lui J. PIAGET.
După O. RANK, în procesul de formare şi creştere a personalităţii individuale, se disting
patru faze majore:
1. faza familială care consideră că viaţa începe cu o unire, reprezentată prin cuplul
marital. Naşterea individului va reprezenta o experienţă psihotraumatizantă pentru
copil (“traumatismul naşterii”), accentuată de secţionarea cordonului ombilical, ca
simbol al separării de mamă a acestuia. Urmează apoi e etapă de creştere şi de
desprindere treptată a copilului de părinţii săi, în special de mamă, cu ieşirea acestuia
de sub controlul şi autonomia maternă.
2. faza socială este considerată ca fiind o “renaştere” prin afirmarea externă a
individului, concomitent cu separarea completă a acestuia de familia sa de origine.
Este faza formării şi a lichidării complexului oedip.

18
3. faza artistică reprezintă unirea individului cu natura, cu realitatea, cu lumea. Ea se
caracterizează prin dominarea gândirii, considerată tot ca un proces de afirmare
socială, de dobândire a prestigiului şi autorităţii individuale.
4. faza spirituală este considerată a fi faza superioară, corespunzătoare idealurilor etice
şi spirituale ale individului. Ea este privită ca fiind un proces de afirmare deplină a
persoanei respective. Această fază este caracterizată prin identificarea individului cu
anumite idealuri spirituale, ideologice sau filosofice, reprezentând în fond momentul
desăvârşirii fiinţei sale.
Pornind de la această “structură” de formare a personalităţii – oferită de O. RANK – nu
putem să nu punem următoarea întrebare “Tot aşa este şi în cazul copiilor lipsiţi de părinţi, a
căror personalitate se formează în Centrele de Plasament ?”
Pentru a răspunde la această întrebare vom porni de la o problemă cu caracter general, şi
anume Cum ajung aceşti copii în centrele de plasament? Răspunsul ţine de câteva situaţii de o
extremă importanţă:
a. părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie;
b. părinţii sunt declaraţi judecătoreşti morţi sau dispăruţi;
c. părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti;
d. copilul este pur şi simplu declarat abandonat;
e. dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este periclitată în familie din motive
în / dependente de voinţa părinţilor.
În cele mai grave situaţii – atunci când părinţii sunt dezinteresaţi, reci, distanţi, pasivi în
ceea ce priveşte formarea şi educarea propriului copil – aceştia (copiii) preferă să locuiască pe
stradă, în parcuri, în gurile de canalizare.
În acest sens, avem de-a face cu două situaţii-problemă: fuga şi vagabondajul.
Dicţionarul explicativ al limbii române contemporane (DEX) defineşte astfel cuvintele fugă şi
vagabondare:
# fuga este deplasarea cu paşi repezi; alergare, goană, părăsirea grabnică a unui loc
pentru a scăpa de o constrângere sau de o primejdie;
# vagabondare înseamnă a rătăci fără ţintă, hoinărind dintr-un loc într-altul; trăind ca un
vagabond.
Prin urmare, fuga este egală cu părăsirea casei părinteşti, a şcolii, având poate un ţel,
scop, direcţie, pe când vagabondarea este egală cu rătăcirea de colo, colo, fără ţintă.

19
La rândul său, NORBERT SILLAMY în Dicţionarul psihologiei încearcă să fie şi mai
exact:
- fuga înseamnă plecare de la domiciliul său (la copil, fiind epilogul unui conflict cu
anturajul, câteodată reacţie la opoziţia faţă de mediul care nu-l satisface, totodată o speranţă
confuză de a găsi aiurea ceea ce i-a fost până atunci refuzat);
- vagabondarea se referă la aceea că vagabondul nu se fixează nicăieri, nu are domiciliul
fix, este unul care îşi urmează “visurile”, construindu-şi un fel de “fabulă trăită” (DUPRE). La
copii, vagabondajul apare în special la indivizii emotivi – de exemplu: frica de a se întoarce
acasă din cauza unei note proaste luată la şcoală - , la cei instabili şi lipsiţi de suport afectiv –
abandon, dezmembrarea familiei . . .
Consecinţele fugii sunt adeseori extrem de serioase: furt, agresivitate. În orice caz, este
vorba despre un comportament specific neadaptatului. În acest sens, relaţia dintre ele ar putea fi
astfel schematizată:
- furt de-acasă – fugă de-acasă – grup – agresivitate;
- fugă de-acasă – grup – furt social – agresivitate;
- grup – furt de-acasă – fugă de-acasă – agresivitate;
- grup – furt social – fugă de-acasă – agresivitate;
- furt de-acasă – fugă de –acasă – prostituţie etc;
Distanţa dintre ele este dată de durată: fuga are un caracter de criză, iar vagabondajul
este un fenomen complex având o desfăşurare în timp. În funcţie de cauze, fuga are diverse
forme: forma de pulsiune emotivă, ca rezultat al unei stări conflictuale cu şcoala, cu familia, o
situaţie familială deosebită generată de disocierea căminului, lipsuri materiale, tendinţele
revendicative, hebefreniile “de orgoliu”. Fuga mai poate fi o expresie a unei dorinţe de aventură,
de evadare pentru a vedea lucruri noi, în special pentru a întâlni şi a trăi o experienţă imaginară
indusă printr-o sugestibilitate infantilă din lecturi sau din influenţe relaţionale.
Vagabondajul este o reacţie organizată care apare din lipsă de ataşament familial sau
faţă de o constrângere dificil suportată; de asemenea, poate fi rezultatul imitaţiei şi al sugestiei ca
şi al tentaţiei de “socializare” prin intrarea într-o bandă (N. MITROFAN). Durata variază de la
fuga de o jumătate de zi, până la marile fugi, de 2 – 3 luni, în care subiectul se asociază cu
persoane psihopate şi trăiesc din experienţe la baza cărora stau cele mai diverse manifestări
antisociale.
Centrele de plasament oferă acestor copii cu probleme de adaptare sau lipsiţi de o familie,
un sistem de educaţie, un model şcolar şi familial, în general, un substitut pentru părintele absent
din procesul de formare şi dezvoltare a personalităţii acestor copii.
20
În primul rând, educaţia în centrele de plasament răspunde unor nevoi speciale şi, deci,
implică şi formarea unor obiective complementare celor generale de educaţie şi învăţare.În acest
sens, conceptul de nevoie este definit extrem de diferit. Unii asociază conceptul cu ideea de
lipsă, carenţă, alţii de motivaţie, de tensiunile din organism, iar alţii se referă la noţiunea de
dorinţă.
Definit sintetic, conceptul de nevoie s-ar rezuma la o exigenţă impusă de mediul natural
sau social care ar pendula între două tipuri mari de nevoi: nevoi înnăscute (naturale,
fiziologice), primare, inerente organismului şi nevoi câştigate, ambele fiind surprinse în ierarhia
nevoilor din piramida lui MASLOW şi anume:
- primul nivel cuprinde nevoile fiziologice (hrană, căldură);
- al doilea nivel cel de securitate (protecţia împotriva pericolelor);
- al treilea nivel, apartenenţă şi dragoste (dragoste, afectivitate, prietenie);
- al patrulea nivel, respectul de sine (încrederea în sine, respectul faţă de alţii);
- al cincilea nivel, realizarea personală (posibilitatea de a-şi dezvolta potenţialul ).
Prin urmare, formarea personalităţii şi felul în care individul îşi rezolvă propriile sale
situaţii de viaţă priveşte procesul de creştere, dezvoltare şi socializare al individului. La aceasta
contribuie două elemente deosebit de importante:
a. influenţa modelului socio-cultural, reprezentată prin următoarele aspecte: asocierea
la grupurile delictuale; nivelul de instrucţie şcolară sau culturală a individului;
structura grupului familial de origine; apartenenţa la o anumită clasă socială; statutul
de emigrant sau / şi de minoritar etc;
b. trăsăturile individuale reprezentate prin: vârstă, sex, nivel de inteligenţă, constituţia
bio-psihică; boli psihice actuale sau anterioare; prezenţa sau absenţa unor infirmităţi
etc.
În ceea ce priveşte formarea personalităţii copilului, interesează trei elemente şi anume:
1. imaginea de sine: “băiat bun” (admis); “băiat bun” (respins);
2. raporturi şi evoluţie: frustrări şi carenţe afective; traume psihosociale, familiale,
profesionale;
3. tulburări psihice: de comportament, nevrotice, psihice, psihopatice (C.
ENĂCHESCU).
Situaţia de frustrare mai sus amintită, determină adoptarea unui comportament agresiv
adoptat, în ultimă instanţă, atât ca o formă de adaptare, cât, mai ales, ca o compensare, ca o
formă de reacţie la starea de frustrare deja existentă. Această agresivitate provine dintr-o gravă
insatisfacţie afectivă. Tonusul agresiv al relaţiilor oferite copiilor “fără familie” se măsoară, deci,
nu numai prin bătaie, ci şi prin absenţa afecţiunii (tot un act ostil la adresa copilului).
21
Comportamentul agresiv al copilului lasă, de această dată, să se întrezărească un profund
sentiment de insatisfacţie fiind, aşadar, tot de origine frustrantă.
Un aspect de o importanţă deosebită este situaţia oedipiană care are un rol esenţial în
formarea individului. Absenţa ei poate avea consecinţe extrem de grave atât pentru individ, cât şi
pentru grupul social în care se află acesta.
Absenţa unui model parental real care să reprezinte autoritate, protecţie şi afectivitate are
consecinţe serioase asupra formării copilului. Instinctele, în loc să fie anulate, vor fi eliberate sub
forma agresivităţii şi a conduitelor de violenţă învăţate, care vor servi ca forme de “adaptare-
integrare” socială a acestor indivizi în societate (C. ENĂCHESCU).
Copiii nedoriţi de părinţi, abandonaţi de aceştia, fără familie, vor avea în locul protecţiei
afective situaţii frustrante şi carenţe emoţionale. Ei se vor forma ca personalităţi agresive, pentru
care societatea este o “piedică” şi o “zonă de interdicţie”.
Lipsa modelului familial are consecinţe negative asupra maturizării lor emoţional-
afective, intelectuale, în integrarea socială, în comunicarea şi relaţionarea cu ceilalţi, în final, în
ceea ce priveşte propria lor identitate. Lipsa modelului va face ca “identitatea” acestora să se
formeze în raport cu cea a grupelor similare de indivizi “subsocializaţi”, grupuri de delincvenţi,
de vagabonzi, de prostituate. Ei devin fie dependenţi sociali, fie sociopaţi antisociali. Pulsiunile
primare, lipsite de cenzura Supra-Eului moral, le vor conferi un profil psihologic specific.

1.3. RELAŢIA ADAPTARE – FRUSTRARE – AGRESIVITATE

1.3.1 DEFINIREA CONCEPTELOR ŞI RELAŢIA DINTRE ELE

Omul trebuie să se adapteze mereu la mediul în care trăieşte, la evenimentele de viaţă cu


care este confruntat. El trebuie să înfrunte piedici, să suporte conflicte, să învingă frustrări sau să
depăşească situaţiile stresante.

Adesea omul urmăreşte realizarea mai multor scopuri, aspiraţii, dorinţe. Resursele
endogene sau exogene de care dispune persoana umană sunt însă limitate. Din punct de vedere
psihologic, atunci când se impune o alegere între motive diferite, mutual exclusive, apare un
conflict. În acest caz, asupra individului se exercită două sau mai multe forţe cu valenţe diferite,
dar de intensitate aproximativ egală. În funcţie de caracterul acestor forţe se stabilesc trei tipuri
de situaţii conflictuale:

Conflictul atracţie – atracţie (A – A) este situaţia în care alternativele puse în faţa


individului sunt la fel de dezirabile, adică ambele valenţe sunt pozitive. De obicei, în cazul

22
acestui tip de conflict deciziile sunt luate rapid, după o scurtă perioadă de oscilaţie. Uneori însă,
când alegerea este foarte importantă, conflictul A – A poate genera comportamente neadaptive.
Conflictul de tip evitare – evitare (E – E) apare în cazul în care subiectul trebuie să
aleagă între variante la fel de indezirabile (ambele valenţe sunt negative). Uneori se caută „răul
cel mai mic”. Alteori soluţia apare în evaziunea fizică sau imaginară ori în comportare agresivă.
Conflictul de tip atracţie – evitare (A – E) apare atunci când un scop are atât aspecte
(valenţe) pozitive, cât şi negative. Subiectul îşi dezvoltă o atitudine ambivalentă, simţindu-se în
acelaşi timp atras şi respins de un obiect-scop sau o sarcină. Acest tip de conflict este cel mai
frecvent în viaţa de zi cu zi. El apare mai ales sub forma alegerii între două sau mai multe
alternative care au simultan atât valenţe pozitive, cât şi negative.
Un conflict nerezolvat sau cronicizat este o sursă de FRUSTRARE. Aceasta se defineşte
ca fiind starea celui care este privat de o satisfacţie legitimă şi este înşelat în speranţele sale.
Frustrarea poate fi datorată absenţei unui obiect (de exemplu, lipsa de mâncare pentru un
om înfometat), lipsei de bani, de loc de muncă sau întâlnirii unui obstacol în calea îndeplinirii
dorinţelor (boală, fonduri nesatisfăcute, dificultăţi de încadrare). Frustrarea se manifestă în cazul
în care nu se obţine ceva la care persoana consideră că ar avea dreptul (o provocare, o evaluare
sportivă, etc.). Dificultăţile sunt denumite externe când sunt provenite din mediu şi interne când
ele depind de individ.
Nu ştim dacă o situaţie este frustrantă pentru un individ decât studiind comportamentul
său. Reacţiile la frustrare sunt foarte variate: ele depind de natura agentului frustrant şi de
personalitatea celui care este supus acestuia. În general, răspunsul este agresiv. Agresivitatea
poate fi dirijată spre un obstacol, deplasată pe un substitut sau reîntoarsă către sine. În unele
cazuri, agresiunea total inhibată este înlocuită de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare
(reapariţia unei conduite vechi) sau poate fi dirijată spre exterior, extrapunitivă sau se
converteşte în reacţie de autoacuzare, deci se îndreaptă spre interior, devenind intrapunitivă. Ea
poate fi şi apunitivă, adică minimalizată la extrem ca semnificaţie şi importanţă.
Fiecare din reacţiile la frustrare pot fi de persistenţă asupra obstacolului sau situaţiei
frustrante sau de apărare de sine sau, în fine, răspunsul poate fi orientat spre găsirea unei soluţii.
Dată fiind importanţa lor şi momentul când se produc, frustraţiile antrenează consecinţe mai
mult sau mai puţin durabile la cei ce le-au suferit. Ele sunt cu atât mai grave cu cât se manifestă
mai precoce şi mai frecvent.
S-a constat că, în general, copiii privaţi de mamă prezintă o sensibilitate crescută la
infecţii banale în raport cu ceilalţi. Frustraţiile mai puţin grave, ca privarea de blândeţea maternă,
au consecinţă caracteriale. Copilul devine egoist, hipersensibil şi dependent de părinţii săi.
Educaţia nu consistă în a suprima frustraţiile, ci în a le doza în funcţie de rezistenţa individului.

23
Aşadar, prin frustrare (unii spun frustraţie) se desemnează două fenomene: fie
împiedicarea cuiva să-şi realizeze un drept sau o dorinţă, fie starea psihică ce rezultă din acest
blocaj. Noi vom studia aspectul psihologic. Frustrarea unei persoane duce la o creştere a
tensiunii şi la o serie de reacţii.
Vorbim de o barieră numai când un obstacol este recunoscut, este trăit ca atare de
persoana respectivă. De exemplu, debilitarea unui copil poate împiedica începerea şcolii primare.
Ea ar putea fi o barieră pentru părinţi, dacă ei doresc să-l vadă la şcoală, dar nu şi pentru copil,
care nu vrea să înceapă învăţătura. Barierele sunt obiective sau subiective.
Barierele obiective pot fi fenomene ale naturii: o inundaţie împiedică o familie să facă o
excursie de mult dorită. Dar pot fi şi e natură socială, când o persoană doreşte să ocupe un post,
iar la un concurs se prezintă şi alt candidat, mai bine pregătit, sau dacă o prejudecată socială
interzice unui tânăr să se căsătorească cu o fată făcând parte din altă etnie.
Barierele subiective ţin de persoana frustrată. Ele pot fi de ordin fizic: vederea slabă este
o piedică pentru a deveni şofer profesionist. Pot avea şi un caracter psihic, atunci când
absolventa unui liceu vrea să urmeze arhitectura, dar nu are deloc aptitudini pentru desen.
Distincţia dintre subiectiv şi obiectiv nu este aşa netă în unele cazuri. De pildă, tânărul
împiedicat la realizarea căsătoriei de o prejudecată, suferă şi un blocaj subiectiv, deoarece numai
fiindcă a devenit o convingere proprie, ea constituie o barieră.
Reacţiile faţă de bariere sunt următoarele:
1) eliminarea barierei;
2) ocolirea obstacolului;
3) reacţii compensatorii:
a) substituirea motivului cum e cazul unui student la conservator,
îndrăgostit de o colegă care se mărită cu altcineva. Această frustrare puternică
îl poate face pe tânăr să înzecească eforturile sale profesionale (până atunci
minore) şi să ajungă un mare cântăreţ. Dacă iubirea sa ar fi fost satisfăcută,
probabil că n-ar fi ajuns la o asemenea performanţă.
ALFRED ADLER a subliniat acest gen de reacţii: oamenii care au o inferioritate vădită
tind să şi-o compenseze, căutând să-i domine pe ceilalţi într-un domeniu sau altul. El se foloseşte
de exemplele unor dictatori: Napoleon, Franco; toţi au fost mici de statură (ceea ce ar crea un
complex de inferioritate ). Uneori, efortul de compensare este enorm: se vorbeşte de
“supracompensare”. Un astfel de caz este cel al unei atlete americane. În copilărie, a avut
paralizie infantilă, după care a rămas cu unele dificultăţi la mers. Trebuind să facă exerciţii
recuperatorii, ea s-a îndârjit în aşa măsură, încât a devenit alergătoare de performanţă, ajungând
chiar campioană.

24
b) substituirea obiectului reacţiei.
4) reacţii de apărare a Eului. Termenul a fost creat de S. FREUD pentru a descrie o
serie de reacţii la frustrare. El a insistat îndeosebi asupra refulării.
a) refularea reprezintă actul prin care negăm complet un conflict şi motivul său
principal. Dar procesul nu este conştient, nu ne mai dăm seama de existenţa lor. Nu
orice inhibiţie este o “refulare”, ci doar aceea deosebit de intensă, în aşa fel încât
persoana ignoră cu sinceritate existenţa lui.
b) compensarea prin fantezie. Când cineva are insuccese repetate sau se loveşte de
bariere insurmontabile, se consolează oarecum în visare. În doze mici, visarea crează
oarecare destindere momentană. Devine însă periculoasă, când este însoţită de
consumul alcoolului şi mai grav de droguri.
c) identificarea Adultul care a dorit în tinereţe săstudieze medicina şi n-a reuşit, se
identifică, se transpune în locul fiului său şi face toate eforturile pentru ca acesta să
realizeze cariera visată de el.
d) proiecţia. Când este vorba de o barieră subiectivă, deficienţa este uneori atribuită
altuia, proiectată asupra lui, astfel încât să i-o poată reproşa.
e) raţionalizarea reprezintă un mod de gândire eronat în sensul atribuirii de motive
superioare unei conduite reprobabile. De exemplu, un membru al partidului nazist îşi
denunţă fratele de a fi înlesnit fuga unui evreu. El o face cu convingerea de a
contribui la triumful cauzei, când, în fond, la bază a stat ura sa împotriva fratelui
preferat şi răsfăţat de părinţi.
f) atitudinea reacţională o constatăm atunci când cineva împiedicat să-şi realizeze
o dorinţă, acţionează într-un sens contrar ei. Când mama interzice băiatului să meargă
la cinema şi-l îndeamnă să se joace în curte, el se înfurie şi se apucă de învăţat!
Frustrarea a fost concepută din punct de vedere obiectiv, comportamental ca situaţie
frustrantă sau din perspectiva individului, ca sentiment al frustrării, ca un dezechilibru afectiv
rezultat din blocarea realizării unor dorinţe, aspiraţii, scopuri, etc.
Dintr-o perspectivă integraţionistă, frustrarea se defineşte ca o reacţie afectivă la o
situaţie percepută ca frustrantă. Deci, nu situaţia ca atare este frustrantă, ci situaţia percepută,
înţeleasă, are această caracteristică. Actele de inechitate, ironiile sarcastice, aşteptările prelungite
şi eşuate, aspiraţiile nerealizate, refuzurile sunt situaţii de frustrare. Reacţiile generate de aceste
situaţii sunt dezechilibrul afectiv (de exemplu, mânia) înjurătura, riposta verbală, atacul fizic.
Reacţiile comportamentale imediate la frustrare pot fi considerate consecinţe sau
simptome ale frustrării şi pot fi cuprinse în câteva categorii:

25
Neastâmpărul şi tensiunea. Copilul privat de jucăria dorită devine neastâmpărat, se
agită sau plânge, strânge pumnii, încleştează fălcile. ele pot fi însă substituite (supt deget,
mestecat de gumă, fumat, etc).
Agresivitatea Foarte adesea persoana frustrată dezvoltă o reacţie agresivă. Frustraţia –
susţine DOLLARD şi colaboratorii săi – tinde să provoace o agresiune directă asupra sursei
frustrării. Agresiunea este cu atât mai mare cu cât frustrarea este mai accentuată.
Agresivitatea este directă când este îndreptată spre sursa frustrării (persoană, obiect sau
situaţie). De exemplu, copilul atacă partenerul de joacă ce i-a luat jucăria.
Când este îndreptată asupra unui obiect (de exemplu, obstacol fizic)agresivitatea poate
avea valenţe adaptative, devenind un mod eficace de rezolvare a problemelor.
Exista şi situaţia când sursa frustrării este ambiguă, intangibilă sau prea puternică. În
acest caz agresivitatea este deplasată asupra altor obiecte sau persoane decât cele care constituie
sursa frustrării. Căutarea unui “ţap ispăşitor” este expresia unei agresivităţi deplasate. De obicei,
această agresivitate vizează victime inerente, lipsite de apărare pe plan individual sau grupuri
sociale.
Uneori reacţia la frustrare este de apatie, izolare sau indiferenţă. Se pare că apatia este
reacţia mult mai răspândită pentru introvertiţi, aşa cum agresivitatea este specifică persoanelor
extravertite. Trebuie ţinut cont de faptul că reacţia la frustrare poate fi rezultatul unei învăţări ca
oricare altă deprindere. Un copil care, fiind frustrat a ripostat agresiv şi, prin această reacţie a
înlăturat sursa frustrării, va dezvolta o reacţie şi în alte situaţii frustrante. În cazul în care reacţia
agresivă nu a fost recompensată (nu a eludat sursa frustrării) după tentative nereuşite, repetate,
va duce la formarea unei reacţii apatice.
Reacţia apatică poate avea, uneori, valenţe adaptive deosebite. Atunci când frustrarea este
foarte intensă şi de lungă durată, apatia, detaşarea este mai adaptivă decât o agresivitate fără
şanse de reuşită. Reacţia apatică prelungită poate duce însă la o depresie sau la sinucidere.
Ieşirea din apatie se face prin redobândirea interesului pentru anumite probleme,
asigurarea unui suport social (prieteni, familie, etc.) sau prin efectuarea unei activităţi, indiferent
de gen.
Evaziune în imaginar. Uneori, în cazul unei frustrări deosebite, individul încetează
căutarea soluţiilor reale. Problema este trecută în registrul imaginarului şi capătă soluţii
imaginare. De exemplu, copii privaţi de posibilitatea efectuării unor construcţii din obiecte
materiale începeau să-şi închipuie, să deseneze sau să vorbească de posibila construcţie.
Evaziunea se desfăşoară în visul cu ochii deschişi (daydreams) sau în visul din timpul
somnului. Evaziunea în imaginar are valenţe pozitive: diminuează agresivitatea, reduce

26
tristeţea, etc. dar perpetuată, ea duce la pierderea capacităţii de a distinge între fantasme şi
realitate, cu consecinţe psihotice.
Stereotipia. Adaptarea la cele mai multe dintre situaţiile pe care le întâlnim presupune
flexibilitatea cognitivă şi comportamentală. Dacă însă intervine o frustrare, unii subiecţi tind să
repete mereu aceleaşi comportamente stereotipe; reiau “orbeşte” o acţiune care s-a dovedit
neeficace.
După ce se formează, o stereotipie este foarte greu de schimbat. Chiar dacă individul are
şi alte alternative obiective, fixaţia sa comportamentală anulează practic realitatea psihologică a
acestor alternative.
Uneori stereotipia are efecte adaptative. Refugiul în automatism reduce anxietatea,
sporeşte perseverenţa, diluează presiunea unor probleme pentru care individul nu are încă soluţii,
etc.
Regresia Confruntat cu o situaţie frustrantă, individul poate recurge la un comportament
din copilărie care i-a conferit securitate (de exemplu, va striga numele mamei) sau la un
comportament simplist, primitiv, anterior apariţiei frustrării.
De exemplu, copii frustraţi în jocul lor au renunţat la joacă recurgând la comportamente
revolute: legănarea, suptul degetului, etc.
Regresia poate fi atât comportamentală, cât şi afectivă. Într-o perioadă de tristeţe
pricinuită de nerealizarea unei dorinţe, revederea unor fotografii dintr-o perioadă fericită ne
poate induce emoţii similare.
Ca atare, se poate spune că reacţiile imediate la frustrare au atât valenţe pozitive , cât şi
negative. Dacă ele fac mai suportabila situaţia de frustrare, dacă consecinţele lor ulterioare
sporesc adaptabilitatea persoanei, ele sunt expresia încercării de a rezolva frustrarea. Dacă, însă,
aceste reacţii se prelungesc după stingerea frustrării sau dacă sunt transferate la situaţii
necorespunzătoare, atunci sunt semnul unei tulburări a echilibrului psihic. Decontextualizate şi
automatizate, reacţiile imediate la frustrare devin mecanisme de apărare, de adaptare.
Astfel, se cuvine să spunem câteva lucruri şi despre adaptare. Aceasta se defineşte ca
fiind conduita sau comportamentul ce pune organismul în condiţii de repliere suplă la condiţiile
variabile ale mediului în care acesta trăieşte. Ea reprezintă capacitatea organismului de a se
modifica în raport cu schimbările intervenite în condiţiile sale de viaţă şi prin care el devine apt
de a îndeplini funcţiile sale.
Adaptarea este efortul permanent de a răspunde, pe de o parte la dubla exigenţă a
identităţii personale, a constanţei interne şi, pe de altă parte, la diferenţierea impusă de obstacolul
sau rezistenţa lumii exterioare.

27
Adaptarea se caracterizează ca fiind echilibrul care există între acţiunile organismului
asupra mediului şi invers. Deci, adaptarea este o dublă mişcare: de asimilare (un anumit fel de a
aborda realitatea exterioară) şi de acomodare (un anumit fel de a utiliza schemele de
comportament anterior elaborate, în raport cu situaţia actuală), aceasta nefiind altceva decât
inteligenţa considerată a fi un instrument subtil al adaptării.
De altfel, J. PIAGET* a şi descris două mecanisme principale ale adaptării: asimilare şi
acomodare. Prin asimilare, individul îşi antrenează capacităţile înnăscute căutând ocazii de a le
exercita. În acomodare condiţiile existenţei determină modalităţi de adaptare. Capacitatea
individuală de adaptare este dependentă de temperament, dar şi de atitudinile caracteriale, de
tendinţele, năzuinţele personalităţii.
Aspectele cele mai subtile ale adaptării se fac în condiţiile mediului social şi se
structurează ca forme de interogare în familie, grupuri sociale, profesiune, colectivităţi informale
şi organizate. Acestea creează un profil complex şi multidimensionat de roluri şi statute sociale
prin care se exercită drepturile şi responsabilităţile omului în societate.
Aşadar, adaptarea socială permite valorificarea personalităţii, captează şi alimentează
aportul şi creaţia ei.
În psihanaliză, adaptarea este considerată ca fiind un mecanism de apărare a Eului
(FREUD). Atât adaptarea cât şi apărarea constituie mecanisme de homeostazie, de păstrare a
echilibrului personalităţii şi ele duc la consolidarea şi constanţa Eului.
Spunem mai sus că o reacţie la frustrare, ca şi o formă de adaptare este agresivitatea.
Dar ce este agresivitatea ?
Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toată lumea, dar conceptul de
agresivitate ocupând un vast câmp al comportamentului uman şi de aceea este greu de definit.Cu
toate acestea, agresivitatea este o noţiune ce derivă din latinescul agressio care înseamnă a
ataca. Este deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un
ansamblu de condiţii ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu scopul distrugerii,
degradării, constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe pe care agresorul le simte ca atare şi
reprezintă pentru el o provocare (PĂUNESCU).
Dicţionarul WALLMAN defineşte agresivitatea ca fiind tendinţa de a arăta ostilitate prin
manifestare de acte agresive; tendinţa de a depăşi opoziţiile întâlnite; tendinţa de autoafirmare
prin promovarea neabătută a propriilor interese; hiperenergie în atitudini şi reacţii; tendinţa
permanentă de dominare în grupul social sau comunitate.
Aşadar, agresivitatea exprimă însuşirea de a fi agresiv – comportamentul caracterizat prin
acte de atac, de opunere categorică, tendinţa de distrugere. Conduitele agresive sunt

28
sancţionabile deoarece provoacă suferinţe. Există forme de agresivitate contorsionate spre sine
însuşi ca şi forme latente şi exprimate ale agresivităţii.
Se consideră că agresivitatea are la bază impulsuri înnăscute sau instincte.
Totuşi există rezerve faţă de această opinie. KONRAD LORENZ a evidenţiat (în 1966)
faptul că la animalele cunoscute ca foarte agresive este discutabilă agresiunea ca instinct de bază,
interspecii, dacă convieţuiesc împreună în ontogeneza timpurie. În schimb, dacă de mici, puii
acestor animale încep să ucidă, devin agresivi şi cu instincte de vânătoare încărcate.
După DOLLARD, agresiunea este rezultat al frustraţiei (deci este determinată de condiţii
de existenţă). Frustraţia duce totodată la agresivitate, după acest autor.
MILLER restrânge putin ipoteza, considerând că frustraţia duce doar uneori la agresiune
şi agresivitate. Ca atare, agresivitatea ca impuls este legată de învăţarea socială. Există diferenţe
de conduite agresive în funcţie de nivelul cultural. În colectivităţi există o anumită cantitate de
agresivitate stimulată de competitivitate (WHITE).
Ca atare, se impun trei idei:
(1) Există o anumită cantitate de agresivitate la care trebuie să se facă adaptarea chiar
în ontogeneză

(2) Energiile agresive pot fi canalizate spre acţiuni sociale constructive, pozitive prin
care se pot satisface trebuinţe ce din lipsă pot fi surse de frustraţie şi agresivitate.

(3) Se pot utiliza activităţi competitive (sport – de echipă şi de performanţă) care


consumă agresivitatea înainte de a se transforma într-o componentă
comportamentală stabilizată violentă.

*Piaget J.-„Psihologia inteligenţei”, Ed. Ştiinţifică, Buc.1967

29
CAPITOLUL II

PROBLEMATICA AGRESIVITĂŢII ÎN PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE ŞI


PSIHOPATOLOGIE

2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ ÎN CONDUITA SOCIALĂ


2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV
2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII
2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI

2.1. NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ

2.1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR:NORMALITATE ŞI DEVIANŢĂ -COMPARAŢIE-

Omul este “fiinţă cugetătoare reflexivă (DESCARTES), este “măsura tuturor


lucrurilor“ (PROTAGORAS), este “fiinţa conştientă care aspiră către universal prin
integrarea pancosmică“ (P. TEILHARD de CHARDIN).

În general, persoana umană are următoarele caracteristici: se autoreflectă; se desprinde


de lume printr-un proces de individualizare; are o identitate proprie, care-l diferenţiază de
ceilalţi; se proiectează în transcendenţă, aspirând către un ideal; este fiinţa inteligentă care
descoperă, cunoaşte şi creează; are capacitatea de a realiza o relaţie de comuniune
sufletească cu celelalte persoane (C. ENĂCHESCU).
Acestea ar fi caracteristicile persoanei umane normale. Dar ce este normalitatea?
Conceptul de NORMALITATE este strâns legat de valorile şi normele unei culturi şi de
ideile social-politice ale epocii istorice respective. Acestea însă, în cazul omului, pornesc de la
aprecierile de ordin biologic, vizând starea de echilibru fiziologic al organismului, ca sistem
vital.

30
În general, normal este considerat comportamentul psiho-social al majorităţii populaţiei unei
colectivităţi umane, conform normelor social-juridice şi valorile modelului cultural.Tot ceea ce
se situează în afara acestor limite-cadru sunt forme neobişnuite de comportament.
Unele dintre ele au caracter antisocial având un caracter rău, negativ din punct de vedere etico-
moral.
Definindu-se comparativ cu starea de normalitate, care reprezintă echilibrul psihic şi
social, anormalitatea este starea de dezechilibru psihic şi social.
În ceea ce priveşte caracteristicile stării de echilibru (ale normalităţii), CL.
HERZLICH distinge următoarele aspecte: starea de bine fizic; absenţa oboselii; starea de bine
psihic; egalitatea dispoziţiei emoţionale; eficienţa activităţii; relaţiile pozitive cu ceilalţi;
adaptarea la realitatea şi la situaţiile vieţii. În funcţie de existenţa acestora, individul adoptă un
comportament adecvat normal.
Opus acesteia, anormalitatea reprezintă orice abatere de la normă. Ea este o stare de
dezechilibru pe mai multe planuri: dezechilibru individual; dezacord în relaţiile interpersonale;
inadaptare socială sau la situaţiile vieţii; devianţă comportamentală; nonconformism în raport cu
sistemul de valori ale mediului socio-cultural; ostilitate faţă de semeni, de grupul social sau
instituţii.
Prin urmare, un rol esenţial îl are conceptul de normă socială. Orice individ poate fi o
persoană care utilizează, transformă sau creează normele sociale, cum în egală măsură, poate să
le violeze prin modul lui de viaţă, comportament sau acţiuni. Aşadar, devianta este o violare a
normelor sociale, care constituie ghidul comportamentului. Din aceste considerente, societatea
etichetează asemenea conduite ca având un caracter negativ, antisocial, de tip deviant şi le
condamnă.
În timp ce anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau funcţional a
organismului, a corpului sau a psihicului, devianţa presupune o tulburare de funcţionalitate a
relaţiilor sociale; o diminuare a capacităţii de adaptare socială a individului.
După cum arăta C. OANCEA limitele cadrului social în care trăiesc copiii sunt destul de
neclar delimitate. Modelarea copilului depinde foarte mult de atitudinile parentale, prin care se
înţelege setul de convingeri şi concepţii care le conduc, în practică, conduita. La apariţia în
familie a unui copil cu deficiente motorii, epileptic, psihotic sau numai cu anumite particularităţi
de reactivitate, reacţiile parentale tind să capete caracterul de rejecţie sau de supraprotecţie.
În acest sens, C. OANCEA dă următoarele exemple:
(1) Categoria copiilor greu educabili. Aceşti copii hiperexcitabili, instabili şi cu reacţii
exagerate, determină adesea atitudini parentale de rejecţie, care ar impune o limitare

31
extremă a libertăţii de acţiune a copilului. Aşa s-ar constitui "comportamentul patologic
agresiv" şi “reacţia agresivă nesocializată prelungită“.
(2) A doua categorie de cazuri este aceea a copiilor adoptaţi. Tulburările de
comportament la aceştia au o frecvenţă dublă faţă de copiii neadoptaţi. Frecvenţa crescută
ar rezulta din nepotrivirea dintre expectanţele părinţilor şi temperamentul copilului.
(3) Altă situaţie este aceea a tinerilor minori cu tulburări de comportament în crize,
datorită unor exacerbări pulsionale. Atitudinea parentală de impunere bruscă şi violentă a
unui regim de viaţă extrem de restrictiv, cu certuri şi conflicte foarte dure, poate genera,
de asemenea, reacţii agresive nesocializate.
(4) Atitudinea parentală de hiperprotecţie, cu împiedicarea accesului la independenţă,
duce la apariţia unei infantilizări suplimentare. În perioada prepubertară este
caracteristică apariţia unei reacţii de independenţă violente, cu manifestări agresive.
Se poate conchide că în dezvoltarea armonioasă a unei personalităţi, de maximă
importanţă este exemplul părintesc pozitiv, model familial demn de urmat. Valoarea mediului
apare de netăgăduit în dirijarea comportamentelor. M. STOIAN, trecând în revistă factorii
delictogeni “ din afara cazurilor patologice “, citează: infantilismul, asocialitatea, sentimentele
de inferioritate, de frustrare, tensiunile familiale, cauzele afective şi educative, brutalitatea
fizică şi verbală, alcoolismul, regimul moral….
Prin urmare, ori de câte ori se discută problema devianţei, această implică trei
dimensiuni:
- dimensiunea socială, legată de conformitatea adaptării individului la valorile
normative ale modelului socio-cultural;
- dimensiunea psihologică, legată de motivaţiile şi scopul comportamentului
individual;
- aspectele psihopatologice, legate de descărcarea pulsional-agresivă a tendinţelor
antisociale ale individului.
În concluzie, afirmăm că devianţa este anormalitatea comportamentului produsă prin
devieri sau abateri de la normele de conduită socială impuse de modelul socio-cultural şi moral,
având, ca urmare, acte antisociale.

Prin urmare, tulburarea de comportament poate fi privită ca o dificultate de adaptare :


inadaptare sau neadaptare. Până la pubertate sau, mai precis, la vârsta şcolarităţii mici,
comportamentul deviant se manifestă mai ales ca “ inadaptare socială, familială sau şcolară şi
rareori ca manifestări antisociale “ ( URSULA ŞCHIOPU ).

32
2.1.2 PROFILUL PERSONALITĂŢII DEVIANTULUI

R. A. DENTLER şi K. T. ERICKSON propun trei ipoteze în geneza comportamentului


deviant:
a) Comportamentul deviant tinde să fie indus, permis şi susţinut de un anumit tip de
grup social favorizant ;
b) Funcţiile comportamentului deviant ajută la menţinerea stabilităţii grupului respectiv ;
c) Grupul poate rezista numai prin calitatea de a fi deviant a comportamentului
membrilor săi .
Dar pentru ca cele de mai sus să fie posibile, trebuie ca individul care aparţine unui “
grup de delincvenţi “ sau are el însuşi un comportament deviant, să “ dispună “ de o anumită
structură a personalităţii sale. Ca atare, se consideră că, ori de câte ori se vorbeşte despre
conduite de tip deviant, elementul central care trebuie luat în considerare este Eul individual şi,
mai ales, dinamica şi structura acestuia. Din această perspectivă, devianţele trebuie considerate
ca reprezentând o problematică a Eului.
În acest sens, dinamica şi structura Eului individual prezintă două aspecte deosebit de
importante:
1) Eul de tip tare cu o dinamică reactivă, situaţie în care “abaterea” de la normalitate se
poate manifesta fie sub forma “ afirmării “, fie sub forma “ violenţei “. Afirmarea –
latura activă a Eului tare – se caracterizează prin dominanţă, demonstrativitate şi
histrionism. Violenţa – latura haotică a Eului tare – se caracterizează prin impulsivitate,
caracter iraţional, nereflexiv şi heteroagresivitate. În timp ce prima este orientată în raport
cu valoarea Supra-Eului moral, cea de-a doua este orientată în raport cu pulsiunile
primare inconştiente .
2) Eul de tip slab cu o dinamică areactivă, în care “abaterea” de la normalitate se poate
manifesta fie sub forma “ refugiului “, fie sub forma “dependenţei”. Refugiul – latura
inactivă a Eului slab – se caracterizează prin retragere în faţa situaţiilor vieţii, cu izolare
până la anularea autoagresivă a individului. Ea se caracterizează prin defetism, anxietate,
autoagresivitate, pierderea încrederii prin devalorizarea propriei persoane. Dependenţa –
latura amorfă a Eului slab – se caracterizează prin imaturitate afectivă a persoanei, care
nu atinge gradul de realizare completă, lipsa unei imagini de sine, a unei valori personale.
Ea se caracterizează prin submisivitate, nevoia de protecţie (neputând exista independent,
ci numai prin alţii ), frustrare.

33
Pe baza celor de mai sus, poate fi stabilit un profil al personalităţii deviante. Acest
profil va fi marcat de aspectele psiho-sociale de tip deviant. Semiologia deviantului este
reprezentată prin următoarele grupe de manifestări :
1) Un anumit stil de existenţă marcat prin următoarele : instabilitate, impulsivitate,
inadaptabilitate, tendinţa la mitomanie, disimularea actelor comise.
2) O copilărie tulburată, în care notăm : alternanţa de apatie şi surescitare, activitate
şcolară neregulată, acte de indisciplină, crize de mânie, fugi.
3) Accentuarea acestor tulburări în perioada adolescenţei, când apar : conflicte cu
autoritatea ( părinţi, educatori ), instabilitate sau inegalitate şcolară urmată de eşecuri,
frecventarea unor grupuri marginale sau delictuale la care se asociază ( furt, lovire ),
frecventarea fugilor, tentative de suicid, consumul de alcool, prostituţie sau
homosexualitate, sustragerea de la executarea serviciului militar, dezertări din armată,
stări reactive (C. ENĂCHESCU).
Elementul esenţial al deviantului este dezechilibrul moral care antrenează modificări
psihice de comportament şi conştiinţă. La el anomalia de personalitate se traduce prin dificultăţi
de adaptare sau printr-o permanentă stare de inadaptare la normele şi legile vieţii sociale,
folosind drept compensare diferite forme de manifestare, după cum vom vedea în continuarea
lucrării.

2.2. AGRESIVITATE ŞI COMPORTAMENT AGRESIV

2.2.1 AGRESIVITATEA- PREZENTARE GENERALĂ -

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toată lumea şi de aceea este greu de
definit. În general, conceptul de agresivitate derivă din latinescul agressio care înseamnă „a
ataca”. Este, deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana răspunde printr-un
ansamblu de conduite ostile în plan conştient, inconştient şi fantasmatic, cu scopul distrugerii,
constrângerii, negării sau umilirii unei fiinţe pe care agresorul le simte ca atare şi reprezintă
pentru el o provocare ( PĂUNESCU ).
Pe de altă parte, se consideră şi este în mare măsură acceptată ideea că un copil este
potenţial agresiv încă din momentul naşterii, iar psihanaliştii cu experienţă în tratamentul
copiilor afirmă că aceştia (copiii) deţin (au) fantezii destructive de o intensitate înspăimântătoare.
În acest sens, se consideră că ostilitatea sau mediul nefavorabil reprezintă sursa pentru
agresivitatea infantilă. La acestea am putea adăuga : frustrarea, dispoziţia înnăscută pentru
agresivitate şi nu în ultimul rând efectele programelor T.V.

34
Ca atare, denumim agresivitate toate acele acţiuni voluntare orientate asupra unei
persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea – într-o formă deschisă sau simbolică
– a unei pagube, jigniri sau dureri.
Din cele de mai sus rezultă că cea mai importantă problemă care apare este aceea a
caracterului voluntar al actului agresiv. În general, literatura de specialitate acceptă
voluntaritatea acţiunii drept criteriu al aprecierii agresivităţii (SEARS; MACCOBY; LEWIN;
BANDURA şi WALTERS) în pofida faptului că propriu-zis intenţia nu ţine de acţiune, ci este
doar premisa acţiunii, şi că descoperirea intenţiei care stă la baza actului ridică frecvent
dificultăţi serioase. Şi anume, caracterul intenţionat al actului nu este neapărat identic cu
provocarea conştientă a pagubei sau a jignirii, şi sunt cazuri când, pe bună dreptate părintele sau
pedagogul, presupun agresivitate chiar şi atunci când copilul care a provocat paguba sau durerea
se simte nevinovat.
Pe de altă parte, se cuvine să enumerăm principalele criterii de “grupare“ a
comportamentelor agresive. Acestea sunt următoarele:
1. Conţinutul moral al comportamentului.În acest sens, distingem: agresivitate
antisocială (distructivă) orientată împotriva colectivităţii, şi agresivitate prosocială care
serveşte intereselor colectivităţii şi ale individului. Ca atare, pedeapsa dată de educator este
agresivitate prosocială în cazul în care, pe de o parte, ea rămâne în cadrul aşteptărilor culturale
legate de rolul dat, iar pe de altă parte, dacă ea nu are drept motiv răzbunarea, ci cerinţa
socializării, a dezvoltării normale, armonioase a personalităţii.
2. Agresivitatea ca mijloc sau scop. Conform acestui criteriu, distingem : agresivitate
instrumentală manifestată când individul recurge la agresivitate fiindcă doar pe această cale îşi
vede realizabil un plan, scop, idee oarecare ; şi agresivitate emoţională – când individul recurge
la agresivitate independent de un avantaj – pentru a produce altuia o durere, neplăcere, act la care
îl îndeamnă din interior un afect oarecare.
3. După caracterul lor ofensiv sau defensiv ( acesta a fost cercetat în primul rând de
etologi pe baza observaţiilor şi experimentelor realizate în lumea animală ) se disting:
agresivitate ofensivă şi agresivitate defensivă (de apărare). Prima se referă la agresivitatea care
apare în cadrul speciei, mai ales între masculi ( agresivitate intermale – MOYER ), precum şi
agresivitatea prădătoare ( jefuitoare ) manifestată între specii. Cea de-a doua cuprinde :
agresivitatea masculului pentru a-şi apăra teritoriul, cea a femelei pentru a-şi apăra puiul şi cea
de autoapărare, ele fiind precedate de o încercare de fugă, care, datorită apropierii organismului
străin, se transformă într-un atac disperat. Rezultă de aici relaţia dintre fugă şi atac.
După FREUD, agresivitatea este un comportament instinctiv relativ, în timp ce
sentimentul supărării ar fi consecinţa agresivităţii frustrate: supărarea se formează atunci când

35
imboldul pentru agresivitate este puternic, dar împrejurările împiedică exprimarea deschisă a
acesteia. Ca atare, supărarea este o supapă de siguranţă prin care se degajează surplusul de
energie şi astfel organismul scapă de “ explozie “.
Într-o perioadă ulterioară a activităţii sale, FREUD şi-a schimbat radical concepţia.
Acum el descrie agresivitatea ca o forţă obscură, izvorâtă din interior, care nu se orientează
împotriva mediului, ci tinde să distrugă Eul (instinctul morţii).
În general, psihanaliză modernă refuză teoria lui FREUD clădită pe instinctul morţii, şi
descrie agresivitatea ca o manifestare instinctivă reactivă (HORNEY; SAUL; HARTMANN) în
a cărei formare un rol foarte important îl joacă experienţele copilului privitoare la socializarea sa.
Etologia – ştiinţă fascinantă şi relativ recentă – consideră agresivitatea tot ca un instinct
reactiv. De exemplu, KONRAD LORENZ, pe baza observaţiilor şi cercetărilor realizate asupra
animalelor, consideră agresivitatea un instinct care serveşte la conservarea speciei, pe care
anumiţi stimuli sau constelaţii de stimuli îl declanşează în mod legic, iar alţi stimuli îl blochează
tot în mod ereditar şi legic. Fireşte, atât formele agresivităţii, cât şi stimulii care le declanşează
sau blochează pe acestea, diferă de la o specie la alta.
DOLLARD a demonstrat că ipoteza frustraţie – agresivitate trezeşte supărarea. După
el, frustrarea duce în mod legic la tendinţe agresive şi supărarea apare atunci când nu este
posibilă agresivitatea deschisă.
Copilul poate să înveţe atitudinea agresivă şi prin intermediul imitaţie, cu condiţia ca
modelul – al cărui comportament îl imită – să fie o persoană agresivă. Cercetările de psihologie
(MACCOBY; LEWIN; BANDURA şi WALTERS) confirmă că majoritatea copiilor agresivi
provin din familii în care părintele însuşi este agresiv. Acest fapt se poate explica deopotrivă prin
teoria transferului de agresivitate şi prin teoria modelului agresiv ; copilul frustrat – pe care
frica de pedeapsă îl obligă acasă la respectarea disciplinei – îşi transferă agresivitatea asupra
mediului său şcolar, asupra colegilor săi, şi în timp ce îşi bate colegii, el realizează
comportamentul modelului său agresiv, al părintelui.
Există oameni (grupe de oameni, forme de conduită) care constituie necondiţionat şi
inevitabil modele pentru alţii, în consecinţă acţiunile lor şi - în anumite împrejurări – chiar şi
judecăţile lor de valoare, sentimentele lor, apar legic în comportamentul, în viaţa spirituală şi
afectivă a altuia.
Pornind de la această afirmaţie, prima întrebare care se pune este următoarea: Care sunt
cele mai importante modele ale comportamentului infantil şi care sunt acele condiţii în care
acţiunile lor servesc ca modele pentru atitudinea copilului ?
Cercetările de psihologie socială relevă, în general, două tipuri principale de modele de
identificare:

36
1) Primul este aşa-numitul rol complementar. Prin purtătorii rolurilor complementare
înţelegem acele persoane spre care se orientează majoritatea activităţilor şi
aşteptărilor infantile.
2) Celălalt este puterea socială prin care înţelegem persoanele care stabilesc cele mai
importante norme ale mersului vieţii copilului şi care, într-o formă sau alta pretind
respectarea acestor norme. Aici este vorba, în primul rând, de părinţii, de pedagogii şi
colegii copilului ( grupele de aceeaşi vârstă ).
Există şi alţi factori care posedă în ochii copilului o forţă generatoare de modele, cum ar
fi :
- simbolul de statut ( de exemplu, geanta medicală în mâna doctorului, uniforma de
ofiţer, etc. ) ;
- renumele, reputaţia ( de exemplu, prestigiu profesional );
- identitatea de sex.
Multe lucrări de psihologie ( BANDURA şi WALTERS ) confirmă că, de regulă, copiii
agresivi provin din familii în care chiar şi părinţii sunt agresivi. Îşi pedepsesc copiii cu bătaia, cu
suprimarea privilegiilor, încurajând totodată agresivitatea extrafamilială ; resping orice apropiere
a copilului nesocotind nevoia lui de dependenţă. În general, la aceşti tineri întâlnim o gravă
anxietate de dependenţă : ei nu discută cu părinţii propriile probleme, nu le cer sfatul niciodată,
foarte rar se apropie de ei cu sentimente deschise, pozitive. Un asemenea copil nimereşte, ca
urmare, cu valenţe libere în grupul antisocial ai cărui membrii, respectiv viaţă morală, pot fixa
uşor aceste valenţe, factorii amintiţi devenind pentru ei modele.
Corespunzător nivelului său de aptitudini, fiecare copil îşi însuşeşte acţiunile agresive ale
modelului, dar el are posibilitatea să nu transpună aceste acţiuni în împrejurări diferite faţă de
situaţia modelată. Să examinăm pe rând aceste două posibilităţi.
Prima înseamnă că dacă modelul a fost pedepsit pentru comportamentul său, ori dacă pe
copil îl ameninţă pedeapsa în cazul realizării deschise a comportamentului respectiv, atunci
copilul nu va aplica comportamentul învăţat. Există doar o singură pedeapsă care ameninţă
mereu, independent de situaţie, şi anume aceea dată de propria conştiinţă. Deci, o identificare
puternică duce la selectarea modelelor observaţionale, în sensul că ea împiedică realizarea acelor
comportamente însuşite care nu corespund cu normele, cu standardele identificate.
Dacă totuşi ispita este atât de puternică încât copilul cedează în faţa ei, atunci
comportamentul deschis va fi urmat de un sentiment al culpabilităţii, care ridică un obstacol în
faţa apariţiei repetate a acţiunii. Aşadar, până nu se formează, respectiv nu se consolidează un
sistem motivaţional intern, până atunci întărirea şi interzicerea externă a acţiunilor copilului
constituie părţi integrante ale modelului de comportare educativă.

37
Mulţi cercetători afirmă că: întârzierea pedepsirii comportamentului nedorit joacă un rol
important în faptul că ulterior copilul – aflându-se faţă în faţă cu posibilitatea de a se comporta
într-un mod interzis – va rezista ispitei sau va efectua acţiunea, după care îi apare conştiinţa
culpabilităţii. Adică, dacă pedeapsa se acordă în momentul apariţiei acţiunii interzise, atunci
copilului i se va dezvolta rezistenţa la ispită, în schimb dacă îl pedepsim după comiterea acţiunii,
atunci i se dezvoltă conştiinţa culpabilităţii.
Deci, esenţa atitudinii educative adoptată faţă de copil s-ar putea formula prin relevarea
faptului că interzicerea comportamentului nedorit şi întărirea acţiunilor corecte sunt foarte
importante, mai ales în perioadele timpurii ale vieţii, dar că lauda şi dojana sunt eficiente doar
atunci când educatorul însuşi practică formele de comportament recompensate la copil şi evită
mereu pe acelea pe care le pedepseşte. Astfel, copilul se identifică cu educatorul său şi chiar dacă
îşi însuşeşte comportamentul modelului, el nu va realiza comportamentul respectiv dacă acesta
nu este în concordanţă cu sistemul de norme identificat.
Altă idee deosebit de importantă care trebuie menţionată, este aceea conform căreia
agresivitatea este şi modalitate de relaţionare interumană în care unul dintre parteneri
utilizează forţa. Forma cea mai violentă a relaţiei rezidă în exercitarea forţei fizice în scopul
înlăturării celuilalt. Aşadar, agresiunea este orice comportament destinat să facă rău cuiva.
Adesea ea îmbracă forma violenţei – acţiune distructivă îndreptată împotriva oamenilor sau a
proprietăţii.
Tot în cadrul interrelaţionării umane, există şi forme de agresivitate care nu fac apel
direct la forţa fizică, şi anume : insulta, furtul, constrângerea prin şantaj sau ameninţare. Alteori,
impulsul agresiv este limitat la competiţie, atac verbal sau orice altă expresie a ostilităţii ( injurie,
dispreţ, gelozie, ranchiună ).
La rândul său, ALFRED ADLER (în lucrarea sa “Cunoaşterea omului “, 1991)
analizează trăsăturile de caracter de natură agresivă, cum ar fi : vanitatea, invidia, avariţia, ura.
El aprecia că agresivitatea se diminuează sau se anulează prin tranziţia de la afecte disociate
(mânia, tristeţea, dezgustul, frica) la afecte asociate (bucuria, compasiunea ).
Calea cea mai importantă pentru înăbuşirea agresivităţii din individ o constituie realizarea
unui echilibru interior ce presupune dezvoltarea autoreglajului conştient, care favorizează
stăpânirea şi controlul emoţiilor şi afectelor violente (groaza, furia ), dominarea gândirii asupra
instinctelor şi impulsurilor primare, integrarea tuturor manifestărilor inconştientului de către
conştient.

38
2.2.2. TEORII EXPLICATIVE ALE FUNCŢIONALITĂŢII AGRESIVITĂŢII

În legătură cu originea tendinţelor agresive, există mai multe teorii.


(1) TEORIA IMPULSULUI NATIV după care agresiunea are la bază un instinct
înnăscut, aşa cum susţine FREUD, vorbind de instinctul morţii . În ultimele decenii, K.
LORENZ, biolog, a făcut cercetări riguroase demonstrând existenţa, la animale, a unor tendinţe
de agresiune intraspecii.
Se consideră că agresivitatea poate apărea în urma evidenţierii unei tumori pe creier în
regiunea sistemului limbic, unde se presupune existenţa unor centri în relaţie cu comportamentul
agresiv. Apoi, agresivitatea apare şi în unele boli mintale , îndeosebi turbare. Prin urmare, pare
evidentă existenţa unor centri ce pot declanşa acte agresive.
La un moment dat, s-a crezut că agresivitatea ar fi în funcţie de numărul de cromozomi
: sunt persoane la care există un cromozom y suplimentar care ar predispune la violenţă şi
agresivitate. Investigându-se situaţia acestui cromozom la cei condamnaţi pentru violenţe, s-a
găsit printre ei un procent de 2,9% persoane având un cromozom y suplimentar – comparativ cu
populaţia obişnuită unde procentul acestei anomalii genetice este doar 0,2%. Dar, pe de altă
parte, băieţii cu cromozom y dublu sunt mult mai înalţi şi mai viguroşi decât cei normali, astfel
încât este foarte posibil ca această particularitate să fi favorizat agresivitatea lor.
Există şi agresivitatea malignă, manifestată însă la oamenii bolnavi mintal. E. FROMM
stabileşte o corelaţie între această formă de agresivitate şi sadism, plăcerea de a lovi, de a cauza
suferinţă, deformare cu originea în tulburările instinctului sexual.
Exceptând cazurile patologice, la oamenii normali există formaţiuni nervoase care pot
declanşa agresivitatea, dar una de ordin reactiv, ca răspuns la atacurile altora, iar amploarea
agresivităţii pare să depindă foarte mult de condiţiile sociale şi de educaţie. Ca atare, în cazurile
patologice, stimularea sau ablaţia anumitor regiuni cerebrale pot antrena episoade de agresivitate.
Astfel, la fiinţa umană, amigdalotomia bilaterală sau hipotalamotomia posterioară sunt
intervenţii psihochirurgicale care pot diminua comportamentul agresiv.
(2) TEORIA FRUSTRAŢIEI caută să explice mecanismul agresiunilor prin apariţia
unor frustrări ( stări de tensiune create prin apariţia unui obstacol în calea realizării dorinţelor
unei persoane ). Însă nu orice frustraţie duce la agresiuni. În legătură cu acest punct de vedere,
ALFRED ADLER menţiona că oamenii având sentimentul unei inferiorităţi ( nu aud bine, sau
nu văd bine, suferă de strabism, sunt mici de statură, etc. ) pot ajunge chiar la un complex de
inferioritate care-i face foarte susceptibili, reacţionând exagerat la orice contrariere.
(3) TEORIA SOCIALĂ A ÎNVĂŢĂRII (A. BANDURA) susţine că agresivitatea se
învaţă ca toate celelalte componente, în special prin observarea unor modele. Copiii bătuţi de

39
părinţii lor sau asistând la acte de violenţă între părinţi, devin şi ei bătăuşi. Sunt şi cazuri când
părinţii nu tolerează violenţa în familie, dar încurajează comportamentul îndrăzneţ, arogant şi
chiar violent faţă de ceilalţi copii.
În multe ţări, filmele oferă zilnic spectacolul unor violenţe, bătăi, omoruri. La fel, cărţile
de aventuri consacră sute de pagini detaliilor referitoare la cum să organizăm jefuirea unor bănci
sau să eliminăm orice probă în legătură cu un omor.
Există şi mentalităţi prin care societatea favorizează agresiunea ( “ ochi pentru ochi, dinte
pentru dinte“), răzbunarea, lăudând pe cel puternic care poate să-l strivească pe cel slab. Pe
măsură ce cresc, copiii admiră pe cei capabili sa-i bată pe cei mai puţin “ musculoşi “.
BANDURA afirma că învăţăm să fim agresivi din următoarele situaţii:
1) învăţăm să fim agresivi de la oamenii din jurul nostru ( părinţii îi învaţă pe copii să nu
fie agresivi, dar îi bat şi îi pedepsesc );
2) învăţăm să fim agresivi din atitudinile societale (în ultimii ani se observă un avânt
îngrijorător al aspectelor agresive în societate);
3) învăţăm să fim agresivi de la televizor, din filmele de groază care prezintă crime
“hidoase“, bătăi violente şi siluiri (unul dintre lucrurile care-i alarmează foarte mult
pe copii este să găsească faptul că ceea ce este în aparenţă “ bun “ este în realitate
“rău “. Atâta vreme cât “bunul” şi “răul” sunt separate şi copilul delimitează binele de
rău, el tolerează violenţa, moartea, etc.).
4) TEORIA CATHARSIS-ULUI susţine că, atunci când asistă la spectacole violente,
privitorul îşi consumă pe plan imaginar energia agresivă, deci vizionarea scenelor brutale ar duce
la diminuarea agresivităţii, şi nu la intensificarea ei. S-au realizat experimente care arată cum
impulsul agresiv împotriva unei persoane scade numai dacă acea persoană este agresată,
pedepsită de altcineva.
În concluzie, la orice om normal, există structura anatomo-fiziologică implicată în
declanşarea unor acte agresive. În mod normal, ele se pun în mişcare doar în cazul încălcării
abuzive şi brutale a unor drepturi . Frustrarea are, fireşte, un rol . Violenţa replicilor şi modul de
manifestare sunt în funcţie de influenţele sociale şi de educaţie. Cât despre violenţa “ malignă “,
nejustificată prin situaţie, ea este de origine patologică, având la bază dereglări hormonale sau de
ordin fiziologic .

40
2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITĂŢII

2.3.1. FENOMENE-SIMPTOM DE MANIFESTARE

1) Excitabilitatea este starea sistemului nervos caracterizată printr-o sensibilitate de grad


maximal faţă de factorii de mediu extern sau intern. Definirea acesteia are la bază noţiunea
psihofiziologică de excitaţie care vine din latinescul excitaţio care înseamnă stimulare.
Formele de manifestare ale hiperexcitabilităţii sunt : gesturi de nerăbdare, ton ridicat şi
iritat al vocii, efervescenţă a limbajului, labilitate emoţională, încredere exagerată în sine,
agresivitate. Coloratura afectivă este marcată prin furie.
Excitaţia psihomotorie este componentă a tabloului clinic în: sindroame infecţioase,
encefalite şi meningo-encefalite; intoxicaţii cu diferite substanţe: alcool , antidepresive,
halogene : epilepsie, oligofrenie, schizofrenie ; episoade psihotice acute paralizia generală
propriu-zisă (în special la debut ); traumatisme craniene ; boli endocrine sau leziuni focale ale
cortexului prefrontal sau hipotalamusului ventromedian ori a lobilor temporali.
2) Impulsivitatea este o trăsătură caracteristică ce implică un mod impulsiv de a
reacţiona prin impulsuri . Impulsurile sunt modalităţi acţionale de reacţie involuntară, bruscă,
necontrolată şi neintegrate într-o activitate raţională (acte violente, descărcări explozive, reacţii
de mânie, etc.).
3) Propulsivitatea reprezintă declanşarea agresivităţii datorită unui resort intern. Ea
apare în mod forţat, automat, fără să se supună controlului voluntar. Ca mod de manifestare,
propulsiunile pot fi: kinetice, monotopii ritmice (balansarea capului sau a unui membru ),
mişcări parazite, accese de automatisme ambulatorii.
Aceste manifestări n-au sens, sunt instinctive, îşi au originea în tendinţele fundamentale
ale inconştientului. Ele sunt determinate de trebuinţele şi expresiile emoţionale.
Aspectul cel mai important al vieţii instinctive a individului este reprezentat de
agresivitate . Pentru A. POROT agresivitatea este unul dintre caracterele fundamentale ale
comportamentului uman. Ea permite organismului să folosească ceea ce-l înconjoară pentru
satisfacerea nevoilor esenţiale ale vieţii sale. Acelaşi autor menţionează că în cazul individului,
agresivitatea poate avea două aspecte:
a) agresivitatea constituţională, manifestată printr-un temperament impulsiv şi violent,
întâlnite la temperamentul epileptic sau paranoic, în cazul perverşilor dezechilibraţi şi al
mitomanilor agresivi.
b) agresivitate dobândită (accidentală), legată de anumite stări psihopatologice speciale,
precum: impregnarea alcoolică, encefalopatiile posttraumatice sau postinfecţioase,

41
schizofrenie, delir halucinator cronic.
În cadrul sferei instinctuale a personalităţii, direcţia de exteriorizare comportamentală
este reprezentată de conduita instinctivă de tip agresiv. Aceasta este de două feluri:
a) de tip masochist sau de autoagresivitate (homosexualitate, automutilare,
suicid);
b) de tip sadic sau heteroagresivitate (homicidul, cleptomania, mizantrofia,
hipersexualitatea).
4) Violenţa – derivă din latinescul vis care înseamnă forţă ; prin urmare violenţa
înseamnă utilizarea forţei pentru a manifesta superioritatea. Definirea violenţei presupune trei
direcţii (MICHAUD):
a) violenţa ca o stare de dezordine este o formă coruptă a puterii sau un abuz de
putere, impusă contrar voinţei altora ;
b) violenţa ca formă de comportament care produce vătămări corporale sau sufleteşti
la cei asupra cărora acţionează. Deşi violenţa implică forţa, ele sunt concepte
separate. Forţa implică ameninţarea utilizării violenţei, pe când violenţa este actul
în sine prin care forţa se realizează ca acţiune asupra altuia.
c) violenţa ca acţiune de control, în sensul de constrângere a acţiunilor sociale
aplicate de anumite persoane sau forţe social-politice asupra restului societăţii în
scopul obţinerii unor modele specifice de comportament, acţiune sau a unei
mentalităţi colective identice.
5) Comportamente aberante. În sens larg, comportamentul este ansamblul reacţiilor
unor fiinţe ca răspuns la o situaţie trăită, în funcţie de stimulii din mediu şi de tensiunile interne
ale organismului, care într-o structură unitară dispune de o anumită motivaţie, o anumită direcţie
şi un anumit scop.
În sens global, comportamentul are trei aspecte :
- conştiinţa situaţiei trăite ( angajarea persoanei în acţiune cu toate percepţiile,
sentimentele şi posibilităţile persoanei de a rezolva situaţia ).
- manifestările ( ca reacţii fiziologice, fizice ), acţiuni operaţii.
- manifestările legate de relaţia subiectului cu mediul de viaţă şi cu mediul său interior.
Comportamentul antisocial ca formă deviantă nu apare pentru prima dată la vârsta adultă,
ci el se organizează pe un teren (nucleu) existent din copilărie. Comportamentul agresiv
înseamnă atitudini şi acte, fapte constante şi repetitive, cu conţinut antisocial, cu manifestări de
agresivitate şi violenţă, de cele mai multe ori explozive sau premeditate, anticipate, faţă de
propria persoană ( autoagresivitate ) sau faţă de alţii ( heteroagresivitate ).

42
2.3.2. FORMELE DE AGRESIVITATE VERBALĂ

a) Calomnia este cea mai agresivă formă verbală. Există, mai întâi, selectarea ţintei ce
presupune acumularea de resentimente, de poziţii adversative, de invidie, de ură. Se
produce între două persoane aflate în conflict, dar poate fi şi public prin presă, radio,
zvonuri lansate periodic şi sistematic.
b) Denigrarea constă în preocuparea celui ce o manipulează de a descoperi acele
trăsături de personalitate sau fapte, împrejurări, intenţii cu caracter negativ sau
peiorativ ale adversarului pe care le “îngroaşă”, le denaturează până la grotesc,
dorind să obţină o descalificare, o compromitere moral-socială a adversarului.
c) Ironia este modalitatea de agresare a unei situaţii, persoane, printr-un joc subtil de
inteligenţă, care să producă obiectului atacat un prejudiciu ori o traumă psihică.
Ironia exprimă o personalitate conflictuală care astfel îşi descarcă potenţialul agresiv
latent.
d) Sarcasmul este forma cea mai acută, mai pertinentă şi mai traumatizantă a
agresivităţii prin limbaj. Este o ironie “ muşcătoare “. Sarcasticului îi place nu numai
să rănească verbal victima, ci şi să asiste la trăirea durerii de către aceasta.

2.4. AGRESIVITATEA ÎN CADRUL GRUPULUI

Există o serie de situaţii tipice în care se manifestă agresivitatea intragrupală:


1.Ocuparea şi apărarea unor părţi ale spaţiului. Aceasta se referă la:
(a) Teritoriul individual – oamenii îşi formează rapid habitaturi spaţiale; de exemplu :
aşezarea unei familii în jurul mesei ( locurile la masă, ocupate de membrii familiei, sunt
menţinute consecvent. În temeiul unei înţelegeri tacite, fiecare respectă locul celuilalt ). Aceste
habitaturi spaţiale apar încă de la vârsta de 2 ani ( copiii sunt evident deranjaţi dacă trebuie să-şi
schimbe locul ).
(b) Distanţa individuală pe care o menţinem faţă de ceilalţi depinde de intensitatea
stimulilor emişi de aceştia (îmbrăcăminte, miros).
2.Disputarea obiectelor. Adesea, copiii se ceartă datorită unor obiecte dorite de toţi.
Apar două situaţii:
(a) copiii mai mici încearcă să intre în posesia obiectelor dorite, smulgându-le
partenerului de joc. De obicei, posesorul se apără cramponându-se de obiect sau prin protest şi
solicitarea sprijinului unui al treilea sau prin fugă. Cei care au fost deposedaţi de obiectul lor

43
protestează (plâng) şi nu de puţine ori trec la contra-atac, încercând să smulgă obiectul
atacatorului. Alteori răufăcătorul este atacat direct, fiind lovit, zgâriat, tras de păr sau împins.
(b) copiii mai mari respectă proprietatea : dacă este furată o jucărie, atunci păgubaşul o
poate revendica cu succes prin protest şi repetată afirmare a posesiei sale.
3.Rivalitatea – oamenii concurează între ei pentru a obţine favoarea anumitor persoane ;
copiii rivalizează pentru dragostea părinţilor.
4.Agresivitatea explorativă. Comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea
spaţiului social de mişcare. Copiii se comportă agresiv pentru a vedea cât de departe pot merge.
Răspunsul celorlalţi le indică limitele toleranţei. Dacă răspunsul întârzie să vină, atunci
agresivitatea explorativă este escaladată. Agresivitatea explorativă joacă un anumit loc şi în cazul
confruntărilor pentru o poziţie în ierarhia grupului mic. Ea permite descoperirea punctelor slabe
ale partenerilor.
5.Agresivitatea educativă. Încălcarea regulilor convieţuirii atrage după sine pedeapsa. În
grupurile de copii, copiii mai mari îi pun la punct pe cei care încalcă regulile jocului : vinovaţii
sunt ironizaţi şi adesea pedepsiţi fizic.
6.Concurenţa, fie că urmăreşte recompensa, fie că urmăreşte alte scopuri, conduce la
delimitare agresivă şi duşmănie între grupuri sau persoane.
7.Reacţia de respingere a anormalului. Membrii unui grup care se abat în înfăţişare şi
comportament de la normă devin ţinta agresiunii. Chiar atunci când deviantul este atins de boală
sau accident, devenind infirm, când este prea gras sau se bâlbâie, el devine totuşi ţinta ironiilor.
Formele ritualizate de expresie sunt : arătarea dinţilor, scuiparea, etc.
8.Agresivitatea verbală. Batjocura merge de la degradare până la dezumanizare. Celui
batjocorit i se dau nume de animale sau i se atribuie defecte sociale sau corporale sau atacuri
verbale care se referă la defectele fizice ale celui atacat sau care fac din sărăcie un reproş. Omul
poate să creeze prin cuvinte situaţii declanşatoare ale agresivităţii, ca de pildă : ”de acum înainte
nu mai vorbesc cu tine ! “

44
CAPITOLUL III

COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORMA DE ADAPTARE ŞI COMPENSARE A


FRUSTRĂRII

3.1. AGRESIVITATEA – COMPORTAMENT DE ADAPTARE


3.2. COMPORTAMENTUL AGRESIV – FORMĂ DE REACŢIE LA FRUSTRARE

3.1. AGRESIVITATEA – COMPORTAMENT DE ADAPTARE

Fenomenul adaptarii prin sfera şi conţinutul extrem de larg se leagă de tot ceea ce este
mişcare, acţiune, viaţă (PIAGET).
Referindu-ne la principalele finalităţi adaptive putem spune că fiinţa umană, adaptându-
se, răspunde unor scopuri de interes personal şi social. Aceasta s-ar traduce prin aceea că
individul reuşeşte să se potrivească, să se modifice intern şi extern (adaptarea autoplastică), ori
să producă schimbări la nivelul ambiental (adaptare aloplastică). În felul acesta, fiinţa adaptată
este “aptă de”, “capabilă de”, “compatibilă cu”, “ complementară cu”, “în raport cu”. Ea se
simte “ca acasă”, iar pentru ceilalţi “nu mai este un străin”, stabilind, astfel, o corelaţie de
referinţă pentru sine şi mediu şi contribuind, totodată, la viaţa socială, la creşterea treptată a
independenţei fiinţei.
Pe de altă parte, adaptarea vizează:
a) conservarea şi dezvoltarea funcţională a structurilor biopsihologice în limitele lor,
în condiţii variate, chiar agresante din partea mediului;
b) modificarea unui ciclu organizat;
c) organizarea Eului şi o independenţă progresivă a acestuia, rezultată din stabilirea
psihismului în sensul unei stabilităţi cinematice caracterizată printr-o deschidere
crescândă a posibilităţilor dobândite în cursul evoluţiei ontogenetice; prin deplasări
de echilibre în raport cu modele autoreglatoare.
Utilitatea pentru personalitate constă într-o semnificaţie fundamentală a adaptării prin
relaţia cu ceva, cu cineva. Orice acţiune este îndreptată spre o ţintă, iar aceasta nu poate fi
îndreptată decât în funcţie de utilitate ei pentru viaţa personală a individului. În consecinţă,
personalitatea umană presupune un dinamism corespunzător ce explică organizarea gândirii şi
comportamentului.
Mecanismele adaptării:

45
Principalele efecte şi indicatori adaptativi sunt: integrarea, echilibrul dinamic şi
autoorganizarea. Le voi analiza pe rând, în continuare:
1) Integrarea desemnează însuşirea unui sistem de a reuni într-un tot unitar
componentele sale ele fiind astfel subordonate funcţiei întregului. Dar fiecare componentă sau
organ luat separat nu are însuşirea fiinţei în totalitatea sa.
2) Echilibrul dinamic poate fi înţeles ca un flux permanent de materie, energie,
informaţie dinspre un sistem către mediul ambiant şi invers, în condiţiile păstrării integralităţii
organismului / sistemului.
Echilibrul este expresia de stabilitate a unei entităţi în mediul de apartenenţă, concomitent
cu tendinţa sa de a se deosebi de restul lumii. El constă în menţinerea aceleiaşi stări de mişcare
sau repaus, în condiţiile când asupra fiinţei se exercită forţe contrarii. La rândul său, ruperea
echilibrului dinamic produce prăbuşirea, dezorganizarea structural-funcţională a sistemului.
3) Autoreglarea (autoorganizarea) reprezintă o proprietate a întregului, dar şi a părţilor
sale constituente, implicându-se în selectarea informaţiilor şi demersurilor adecvate ce răspund
intereselor de moment şi de perspectivă a sistemului. Adecvarea răspunsului la necesităţile
sistemului presupune, de fiecare dată, compararea valorilor structural-funcţionale atinse de un
sistem cu comanda acestuia.
Autoreglările presupun comparări active între anumite norme şi perturbări externe
suferite sau anticipate. Sunt, astfel implicate coordonări de ansamblu, sinergii, controale
periodice ale homeorhesisului prin reglarea vitezelor de asimilare a ritmurilor vitezei propice, a
normelor de reacţie, a adaptibilităţii, înţeleasă în sensul unei capacităţi de a face faţă unor situaţi,
forţe, rezistenţe.
Agresivitatea ca modalitate de adaptare poate îmbrăca o serie de forme. O încercare de
grupare a lor a fost făcută de MILEA ŞTEFAN, evidenţiindu-se patru categorii; împărţind
după apartenenţă la una din aceste categorii manifestările comportamentale, astfel:
a) demisia: absenteism, abandon şcolar, aceste manifestări putând avea semnificaţia
unei reacţii faţă de dificultăţile la învăţătură, lipsa de succes, devalorizare şi
ineficienţă familiară şi şcolară;
b) opoziţia: încăpăţânare, neascultare, obrăznicie, violenţă, fugă de acasă, ele putând fi
expresia unei reacţii de o atitudine parentală excesiv de despotică, ostilă, sau,
dimpotrivă, supraprotectoare;
c) compensarea: hoinăreală, vagabondaj, alcoolism, activităţi de bandă, la care copilul
recurge în lipsa altor satisfacţii în viaţa de familie sau în activitatea şcolară;
d) imitaţia: minciună, furt, escrocherie, agresivitate, ce pot fi rezultatul preluării unor
modele negative.

46
În această viziune, tulburările de adaptare manifestate prin agresivitate exprimă atât
atitudinea mai mult sau mai puţin structurată faţă de muncă, faţă de ceilalţi copii, adulţi,
autoritate educativă, faţă de fiinţe şi lucruri sau propria persoană, dar regăsim înglobate şi
caracteristicile mediului, ale atitudinii parentale, ale grupului de copii, al şcolii, al modelelor
familiale şi şcolare, în general, etc.
În ceea ce priveşte agresivitatea ca modalitate de adaptare, legea imitaţiei îşi produce
efectele sale în sensul că un anumit individ (copil) devine agresiv fiindcă are exemple de
comportamente atât în societate, cât şi în familie.
Procesul adaptativ constă în acumularea unor conduite şi realizarea unor ansambluri
comportamentale cât mai diferite. Aceste conduite se exprimă prin comportamente caracterizate
de frecvenţe diferite. În acest sens, vorbim despre evoluţia adaptativă care presupune evoluţia
variabilităţii în interiorul comportamentului, confruntarea modelelor, a schemelor de acţiune cu
mediul şi modificarea frecvenţei comportamentale datorită noilor presiuni de selecţie
comportamentală.
Legat de noţiunea de comportament adaptativ au fost elaborate o serie de concepte-
definiţii. Astfel, unii autori (WALLON, LAGACHE, GUILLAUME) preferă termenul de
“conduită”. P. JANET integrează în obiectul de studiu al psihologiei atât comportamentul
(behaviorismul), cât şi viaţa psihică interioară (ex. psihanaliza) dezvoltând conceptul de
conduită adaptativă care circumscrie:
- totalitatea manifestărilor vizibile orientate spre exterior;
- totalitatea proceselor de organizare (interne) ale manifestărilor exterioare.
De aceeaşi părere este şi A. POROT care defineşte comportamentul adaptativ ca o
“modalitate de a fi sau de a reacţiona a unui individ în viaţa obişnuită sau în prezenţa unor
circumstanţe speciale ”.
Însă, indiferent de terminologia folosită, majoritatea autorilor evidenţiază ca principală
funcţie a comportamentului aceea de relaţionare între individ şi mediul său. M. TRAMENT dă
următoarea definiţie a comportamentului: “domeniul propriu psihicului individual care
cuprinde forţele dirijate sub formă de acţiuni necesare pentru relaţiile cu lumea exterioară, cu
cea a semenilor noştri şi cea a Eului ”.
Modalitatea de relaţionare la mediu este însă funcţie pe de o parte, de latura afectiv-
motivaţională a individului, iar pe de altă parte, de contextul situaţional în care acesta se găseşte
la un moment dat. De aceea se poate spune despre comportament că reprezintă: “ansamblu de
tendinţe emotivo-afective, ereditare sau dobândite care reglează raporturile individului cu
condiţiile mediului” (HENYER).

47
Ca atare, confruntându-se cu un mediu atât de schimbător, adaptarea indivizilor este o
cerinţă “sine-qua-non”. Însă, adaptarea – cu transformarea mediului şi armonizarea la noi
condiţii – nu urmează aceeaşi curbă la toţi indivizii.
În cercetarea de faţă, ne interesează comportamentul agresiv, agresivitatea, în general, ca
modalitate de adaptare socială şi interumană.

3.2. AGRESIVITATEA – FORMĂ DE REACŢIE LA FRUSTARE

În ultimii ani, conceptele de frustare şi agresivitate au devenit centrale atât în igiena


mintală, cât şi în patologia socială. Psihologi şi alţi cercetători în ştiinţele sociale şi ale
comportamentului şi-au arătat interesul faţă de asemenea probleme. Ei au folosit conceptele
amintite spre explicarea comportamentului deviant al unor persoane sau grupuri sociale.
Conceptul de frustrare se organizează etimologic în latinescul “frustrari” care înseamnă
a amăgi, a înşela. În literatura psihologică de specialitate, termenul a fost pus în circulaţie de
FREUD, iar denumirea sa în germană, “versagung”. Dar datorită stării de vogă a conceptului de
frustaţie în literatura engleză – “frustration” – aceasta a făcut ca termenul german să fie tradus
de cele mai multe ori prin cel de frustraţie.
În concepţia lui FREUD, frustrarea este asociată cu absenţa unui obiect extern,
susceptibil să satisfacă pulsiunea. În acest sens, în lucrarea “Formulări privind cele două
principii ale funcţionării psihice” el opune pulsiunile de autoconservare - care necesită un
obiect exterior – pulsiunilor sexuale care se pot satisface mult timp în mod autoerotic şi în
registrul fantasmatic. Dintre acestea, menţionează Freud, numai primele ar putea să fie
frustrante. Aceasta arată că sursa frustrării se află în plan extern şi că doar pulsiunile de
autoconservare pot fi frustrante, dar nu şi cele sexuale.
Cel mai ades, termenul freudian “versagung” are şi alte implicaţii. El nu desemnează
doar o stare de fapt, ci şi o relaţie care implică trei aspecte:
a. un refuz din partea agentului, aşa cum indică rădăcina verbului “sagen” care
înseamnă a spune;
b. cerinţa mai mult sau mai puţin formulată şi care se constituie ca o cerere din partea
subiectului;
c. nu se specifică cine refuză. În anumite situaţii, sensul reflexiv de a-şi refuza (a nu
participa, a se retrage) pare să prevaleze.
În “Prelegeri introductive de psihanaliză” din 1916 – 1917 FREUD subliniază că o
privaţiune externă nu este în sine patogenă şi nu deviantă ca atare decât în măsura în care are ca
obiect “doar satisfacţia pe care subiectul o cere”. Paradoxul subiecţilor care se îmbolnăvesc

48
exact în momentul în care “obţin un succes” pune în evidenţă rolul prevalent al frustrării interne.
Aceasta s-ar explica astfel: subiectul îşi refuză tocmai satisfacerea efectivă a propriei dorinţe sau
dorinţa primară pentru care cea satisfăcută a fost doar un mijloc, nu a fost satisfăcută. Ar rezulta
că, după Freud în frustrare contează mai puţin absenţa unui obiect real decât răspunsul la o cerere
care implică o modalitate de satisfacere (în conformitate cu un model mintal) sau neputinţa
acceptării unei satisfacţii de orice fel.
LAPLANCHE şi PONTALIS în “Dicţionarul de psihanaliză” definesc frustrarea drept
o condiţie a subiectului căruia i se refuză sau care îşi refuză satisfacerea unei cerinţe
pulsionale.
În 1934, expunându-şi baza teoretică despre frustrare, ROSENZWEIG deosebeşte două
tipuri de frustrare:
1. frustrare primară sau privaţiune caracterizată prin tensiunea şi insatisfacerea
subiectivă. Aceasta este datorată situaţiei finale care este necesară satisfacerii unei
trebuinţe active (ex. foamea cauzată de un interval lung de timp de la ultima masă);
2. frustrare secundară caracterizată prin prezenţa unor obstacole în calea satisfacerii
unei trebuinţe.
Făcând o privire holistică asupra datelor din literatura de specialitate, EYSENCK în
1972 menţionează că folosirea termenului de frustrare comportă trei înţelesuri diferite: situaţie
frustrantă, stare frustrantă şi reacţie la frustrare.
Referindu-ne la situaţia frustrantă întâlnim, după constatările lui Eysenck, două
categorii de definiţii utilizate de specialişti: unele stricte şi altele mai largi.
În definiţiile stricte se integrează şi aserţiunile lui MEIER şi AMSEL. Pentru MEIER o
situaţie problematică prezintă drept caracteristici esenţiale următoarele: o stare problematică
insolubilă, imposibilitatea ieşirii din situaţie cu excepţia problemei apărute; motivaţie crescută
în raport cu răspunsul la problema apărută. În cazul lui AMSEL situaţia frustrantă este una în
care sarcinile nerecompensate sunt intersectate sau urmate de sarcini compensate.
Definiţii mai largi pentru situaţia frustrantă au fost date de LAWSON, MARX ŞI
BROWN, FARBER. Aceştia definesc drept frustrante situaţii precum: barierele fizice sau
totale; omiterea sau reducerea recompensei; eşecul în ceea ce priveşte posibilitatea de-a avea
succes, fiind implicate şi ameninţarea sau administrarea pedepsei.
Prin urmare, diferenţa dintre situaţia frustrantă şi frustrare constă în aceea că obstacolul
perceput ca situaţie frustrantă ce apare în calea realizării scopurilor, nu se identifică cu un obiect
sau fenomen al realităţii, ci cu rezistenţa exprimată intern sau extern şi resimţită de om în
desfăşurarea unei activităţi.

49
Starea de frustrare poate fi măsurată direct sau indirect. În primul caz, aceasta se poate
realiza prin indicele de toleranţă la frustrare într-o activitate. În al doilea rând, se poate măsura
indirect, de exemplu, prin gradul de modificare a pulsului.
Termenul de toleranţă la frustrare concretizat în capacitatea subiectului de a tolera
situaţii frustrante este determinat de diferenţele individuale sau dobândite.
Starea frustrantă determină mai multe modalităţi de reacţie la frustrare. Între acestea
sunt: agresiunea, represiunea, fixaţia, forţa răspunsului crescut sau diminuat.
În consecinţă, ipoteza frustrare-agresivitate este una din cele mai viu discutate şi
totodată controversate teorii din literatura psihologică de specialitate cu privire la reacţiile
consecutive frustrării. Ea pune problema efectelor situaţiilor frustrante asupra comportamentului
individual, în relaţie cu o variabilă dependentă care este agresivitatea. Din acest punct de vedere
se consideră că frustrarea duce totdeauna direct sau indirect, la agresivitate, după cum
agresivitatea este totdeauna rezultat al frustrării. Agresivitatea a fost definită “ca un act al cărui
răspuns-scop este rănirea unui organism sau surogat al său”( DOLLARD).
DOLLARD constată că ipoteza corelării frustrării cu agresivitatea joacă un rol important
în gândirea popoarelor contemporane primitive şi civilizate. Ea este exprimată şi în scrierile
popoarelor antice. Diferiţi psihologi moderni, dar şi sociologi, au făcut uz, mai mult sau mai
puţin sistematic, de legătura frustrare-agresivitate, fără ca aceasta să fie formulată explicit în
scrierile lor.
În acest sens, DOLLARD îl citează pe W. JAMES care afirma că omul este cel mai
feroce dintre toate animalele. Aici James pare să fi văzut nu numai planul larg al acestei ipoteze,
dar şi multe din implicaţiile ei relativ subtile.
Însă legătura dintre agresivitate şi frustrare a fost ilustrată în lucrările lui FREUD, lucrări
în care aceasta este cel mai sistematic şi extensiv utilizată. Scrierile sale de tinereţe conţin
numeroase exemple între care amintim pe acela în care o femeie frustrată de soţul ei, apare cu
dorinţa de a-şi omorî copilul care continuă să reprezinte în viaţa ei bărbatul care a înşelat-o. În
scrierile timpurii, FREUD consideră că la baza tuturor funcţiilor mintale se află tendinţa de a
căuta plăcerea şi de a evita suferinţa, de a depăşi frustrarea. Agresivitatea apare când aceste două
demersuri sunt blocate, frustrate. Agresivitatea este o reacţie primordială îndreptată original şi
normal împotriva acelor obiecte şi persoane din lumea externă care erau percepute ca sursă a
frustrării. Freud s-a confruntat cu astfel de fenomene aberante precum autorănirea deliberată şi
suicidul (într-un cuvânt - autoagresivitate). Aceasta nu ca abrogări ale principiului plăcerii, ci ca
instanţe de agresiune “întoarceri înăuntru” sub influenţa anxietăţii ameninţătoare cu pedeapsa.

50
De asemenea, DOLLARD aduce în favoarea ipotezei agresivitate-reacţie la frustrare şi
observaţii din care rezultă că, comportamentul agresiv indică o frustrare şi totodată, este imediat
evident că ori de câte ori apare frustrarea va urma inevitabil o agresivitate de un anumit grad.
În susţinerea ipotezei agresivitatea-formă de reacţie la frustrare se face apel la o serie de
concepte dintre care amintim:
1) Declanşator (instigator) prin care se înţelege un stimul, o idee, un motiv sau o
stare de deprivare antecedentă, observată sau dedusă din care poate fi prezisă
reacţia. Instigatorii pot fi observabili direct sau indirect.
2) Cantitatea de instigare este dată de puterea instigării unui declanşator în lupta sa
cu instigările incompatibile.
3) Răspuns-scop prin care se înţelege un act care termină o secvenţă prezisă. Altfel
spus, este reacţia care reduce puterea instigării la un anumit nivel de unde nu mai
are tendinţa să producă comportamentul prezis;
4) Efect întăritor este acel efect al răspunsurilor-scop care induce învăţarea actelor
ce-l preced;
5) Frustrarea – desemnează împiedicarea apariţiei răspunsului-scop care trebuie să se
termine la timpul potrivit în secvenţa comportamentală stabilită. În cazul frustrării,
instigările rămân. Pentru a atesta frustrarea trebuie specificate două lucruri: faptul
că era de aşteptat ca subiectul să desfăşoare anumite acţiuni şi faptul că acţiunile
considerate au fost împiedicate să se desfăşoare.
6) Răspunsul-substitut este un răspuns care tinde să termine şi să întărească acţiunea
precedentă lui. El poate fi orice acţiune care reduce până la un anumit punct forţa
instigaţiei şi previne apariţia răspunsului-scop: anume aceea că reduce puterea
instigaţiei ca rezultat al unui răspuns-scop, reducere în sensul cantitativ sau ca
îndeplinire a unui element al răspunsului-scop. DOLLARD precizează că în timp
ce agresivitatea nu are efect asupra forţei instigării iniţiale, în schimb reacţia-
substitut are un asemenea efect. Răspunsurile-substitut pot fi mai mult sau mai
puţin eficiente în a pune capăt şi a întări un răspuns-scop comparativ cu reacţia
originală. Aceasta deoarece el pune capăt atât frustrării, care îi precede, cât şi
agresivităţii produsă de anumite frustrări.
7) Agresivitatea este înţeleasă ca o reacţie comportamentală al cărui răspuns-scop este
cel de rănire a persoanei împotriva căreia este îndreptată. Potrivit lui DOLLARD,
agresivitatea este reacţia primară şi caracteristică la frustrare (de ex. violenţa fizică,
precum şi unele fantezii exprimate în conţinutul viselor când se fac planuri de

51
răzbunare şi altele). Se poate observa, ca atare, că în comportamentul agresiv, se
face apel la inteligenţă.
Pe de altă parte, în raportul frustrare-agresivitate se poate observa că cele două
concepte pot fi definite atât dependent, cât şi independent. Definită dependent de frustrare, prin
agresivitate se înţelege răspunsul care urmează frustrării, care reduce numai instigarea secundară
produsă de frustrare fără a afecta forţa instigării originale. Definită independent de agresivitate,
frustrarea desemnează o condiţie care există când o reacţie-scop suferă interferenţa. Definită
independent de frustrare, prin agresivitate se înţelege un act al cărei reacţie-scop este rănirea unui
organism sau surogat, înlocuitor al lui (DOLLARD).
Tot cu privire la idea conform căreia agresivitatea este o reacţie la frustrare, au fost
formulate o serie de principii expuse de reprezentanţii Şcolii de la Yale. Aceste principii privesc
aspectele de bază ale apariţiei şi dispariţiei agresivităţii ce urmează frustrării: factori care
determină forţa, puterea instigării la agresiune; factori care determină dacă instigarea la
agresivitate ar fi inhibată sau nu; factori care determină obiectul agresivităţii; efectul
cathartic al comportamentului agresiv.
Ca atare, forţa instigării la agresivitate este direct proporţională cu cantitatea de
frustrare.
La rândul lor, factorii responsabili cu variaţia cantităţii de frustrare sunt următorii:
a. forţa instigării la frustrare: cu cât forţa instigării este mai slabă cu atât frustrarea
induce o reacţie agresivă mai slabă;
b. gradul de interferenţă cu răspunsul frustrat: de exemplu, o uşoară distragere care
produce o interferenţă uşoară cu lovitura unui jucător de golf, aflat în momentul său
decisiv este mai puţin probabil să-l facă pe jucător să înjure, decât o distragere mai
puternică ce produce o interferenţă mai mare;
c. numărul de secvenţe frustrate: mai multe frustrări adunate produc un răspuns
agresiv care nu ar fi apărut în alte condiţii;
d. numărul de răspunsuri non-agresive, înăbuşite împiedicate prin nereîntărire,
frustrarea persistând. Printre factorii inhibitori ai agresivităţii se enumeră: aşteptarea
pedepsei pentru agresivitate, care pedeapsă la rândul său, depinde de
permisivitatea situaţiei, de statutul agentului frustrant şi dacă individul era sau nu
un membru al unui anume grup (DOLLARD).
Inhibiţia oricărui act de agresivitate este direct proporţională cu tăria pedepsei
anticipată pentru exprimarea actului respectiv. Dar se poate considera că orice act de frustrare
instigă la o mare varietate de reacţii agresive. Unele dintre acestea sunt făţişe (în sensul că pot fi
percepute de alte persoane), altele sunt ascunse (doar subiectul dându-şi seama de prezenţa lor).

52
Dacă experienţa anterioară l-a învăţat ca anumite acte de agresivitate sunt urmate de pedeapsă,
acele forme vor tinde să fie dominate şi se vor exprima cele care nu au fost pedepsite.
În noţiunea de pedeapsă intră: rănirea obiectului iubit, întrucât cel ce iubeşte se
identifică cu obiectul iubit; eşecul de a duce la capăt un act instigat ca şi situaţiile obişnuite de
producerea durerii. Anticiparea eşecului este echivalentă cu anticiparea pedepsei. Eşecul
desemnează o lipsă a unui obiect potrivit pentru ceva sau prezenţa unor dificultăţi insurmontabile
în ducerea la bun sfârşit a acţiunii.
Factorul de inhibiţie poate fi depăşit atunci când la o persoană suficient de frustrată se
ignoră anticiparea pedepsei. Dar aşa cum arăta ALLPORT, aceasta depinde de caracterul făţiş
sau ascuns al răspunsului comportamental. Cea mai puternică instigare trezită de o frustrare este
aceea la acte de agresivitate îndreptate împotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrării.
Dacă tăria frustrării este constantă, cu cât este anticipată pedeapsa pentru un act de
agresivitate ca fiind mai mare, cu atât va fi mai mică posibilitatea ca acel act să se desfăşoare.
Dacă anticiparea pedepsei este constantă, cu cât este mai puternică frustrarea, cu atât este mai
probabil să apară actul de agresivitate.
Cea mai puternică instigare trezită de o frustrare este la actele de agresivitate
îndreptate împotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrării. Instigaţii progresiv mai slabe
sunt trezite la acte agresive, progresiv mai puţin directe.
Inhibarea actelor de agresivitate directă reprezintă o frustrare adiţională şi este de
aşteptat ca această frustrate:
a) să instige acte de agresivitate împotriva agentului perceput ca fiind responsabil de
indiferenţă cu agresivitatea originală;
b) indirect, să mărească instigarea la toate celelalte forme de agresivitate.
Aşa stând lucrurile cu cât este mai mare gradul de inhibiţie specific unei forme directe de
agresivitate, cu atât mai probabilă va fi apariţia unei forme de agresivitate mai puţin directă.
Astfel, dacă toate actele de agresivitate îndreptate către un obiect dat sunt împiedicate, atunci va
fi o tendinţă mai mare de apariţie pentru alte acte de agresivitate, îndreptate spre alte obiecte
decât cel considerat. În acest caz FREUD afirma că agresivitatea este deplasată de la un obiect la
altul. Dacă prevenirea este specifică tipului de act agresiv, atunci va fi o tendinţă să apară alte
forme de agresivitate. În acest caz, vorbim despre schimbarea de formă.
Cât priveşte deplasarea agresivităţii, se consideră că agresivitatea inhibată are o
puternică tendinţă spre deplasare. Aceste modificări se numesc sublimări. Când anticiparea
pedepsei inhibă agresivitatea directă, pot apare schimbări nu numai în obiectul, dar şi în forma
agresivităţii. Comportamentul agresiv se va generaliza la alte obiecte şi, totodată, poate fi

53
deplasat asupra altor obiecte dacă este inhibat comportamentul asupra obiectului primar al
agresivităţii.
Pentru apariţia autopuniţiei, agresivitatea îndreptată spre sine trebuie să depăşească un
anumit grad de inhibiţie şi, de aceea, ea tinde să apară numai dacă anumite forme de expresie
sunt şi mai puternic inhibate.
În condiţiile în care cantitatea de inhibiţie este constantă, tendinţa autoagresivă este mai
puternică în cazurile în care subiectul crede că el mai degrabă, decât un agent extern, este
responsabil pentru frustrarea originală şi când agresivitatea directă este limitată de sine mai
degrabă decât un agent extern.
În acest sens, FREUD arăta că unele persoane melancolice se învinovăţesc pentru fapte
produse de persoane iubite, acestea fiind sursa frustrării. Astfel, se produce deplasarea către sine
a unei agresivităţi directe, inhibate. Formele de expresie pot fi verbale, răniri fizice, simptome
nevrotice de boală, iar forma cea mai dramatică este suicidul.
În acest temei se deduc trei idei:
1) instigarea la autoagresare creşte când sursa frustrării este percepută ca fiind subiectul
însuşit decât ca fiind un agent extern. Aceasta deoarece frustrarea provoacă cea mai
puternică instigare la agresivitate împotriva agentului perceput ca fiind sursa
frustrării.
2) tendinţa agresivităţii directe, inhibate, de a se întoarce spre sine este mai mare când
este inhibată de subiectul însuşi decât de un agent extern. Deci, când un act de
agresiune suferă interferenţe, această frustrare produce o altă frustrare care instigă la
agresivitate împotriva agentului de interferenţă.
3) alte condiţii fiind constante, autoagresivitatea este un tip de expresie relativ
nepreferat şi va apărea numai dacă alte forme de expresie sunt încă şi mai puternic
inhibate. Autoagresarea răneşte subiectul, aceasta generând teama de pedeapsă dar şi
invers.
Prin urmare, frustrarea generează tendinţe agresive care nu pot fi îndreptate direct
împotriva agentului real al frustrării pentru că acesta fie nu este vizibil, fie este capabil să
acţioneze prin severe acţiuni punitive. Atunci debuşeul pentru energia agresivă blocată este găsit
prin îndreptarea actului împotriva unui alt obiect-ţintă. Agresivitatea este astfel transferată,
deplasată şi chiar generalizată în anumite situaţii, iar cel asupra căruia se întoarce aprobiul
agresatului se numeşte “ţap ispăşitor” sau prejudiciu.
Există anumite caracteristici ale obiectelor sau persoanelor care determină
comportamentul agresiv, acestea fiind considerate de subiectul în cauză ca frustrante:

54
1) dacă persoana vizată este anticipată (şi cât de puternic), ostilitatea generată de o
frustrare se poate manifesta direct sau indirect;
2) individul intolerant să considere că este în siguranţă când atacă un grup dat sau o
persoană;
3) prezenţa justificării morale în a face acest lucru.
Teoria agresivitatea este o reacţie la frustrare a fost supusă unor ample analize critice în
literatura psihologică de specialitate. Astfel, în concepţia lui EYSENCK teoria este circulată din
moment ce frustrarea este definită în termenii agresivităţii şi invers.
Desigur, conduitele agresive se modifică ontogenetic, se învaţă întrucât fiinţa umană nu
este determinată exclusiv, biologic. Problema frustrării şi agresivităţii are o istorie lungă şi
controversată în psihologie, ea fiind departe de a fi încheiată.

55
CAPITOLUL IV

PARTEA PRACTICĂ

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII


4.2. IPOTEZELE CERCETĂRII
4.3. METODOLOGIA DE CERCETARE
4.4. CONCLUZIILE CERCETĂRII

4.1. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze rolul jucat de familie şi de mediul social asupra
gradului de agresivitate a studenţilor, urmărind mai multe obiective:
1. Identificarea nivelului de agresivitate al copiilor de vârstă şcolară mică în perioada
actuală, caracterizată prin mutaţii valorice semnificative cu efecte asupra mentalităţii oamenilor,
fapt care influenţează în mod hotărâtor modul lor de a gândi şi acţiona. S-a considerat că mediul
familial şi cel social influenţează gradul de agresivitate, aceasta variind în funcţie de variabilele
mediu de provenienţă, timp liber petrecut cu prietenii şi sex.
2. Punerea în evidenţă a relaţiei dintre agresivitate şi atitudinea faţă de agresivitatea văzută
ca pe o metodă de adaptare şi cea văzută ca o reacţie la frustrare la şcolarul mic, atât cel provenit
din mediul familial, cât şi cel provenit dintr-un centru de plasament.

4.2. IPOTEZELE CERCETĂRII

Ipoteza generală:
Agresivitatea generală variază în funcţie de atitudinea faţă de agresivitate, timpul liber
petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al subiecţilor.
Ipoteza secundară 1.1.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de sexul
subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al fetelor va fi semnificativ mai mic decât nivelul
de agresivitate al băieţilor.

56
Ipoteza secundară 1.2.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
nivelul de mediul de provenienţă al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor
proveniţi din centre de plasament va fi semnificativ mai mare decât cel al subiecţilor proveniţi
din mediul familial.
Ipoteza secundară 1.3.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
timpul liber petrecut în grupul de prieteni al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al
subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni va fi semnificaiv mai mare
decât cel al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore sau mai puţin d e2 ore în grupul de prieteni.
Ipoteza secundară 1.4.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
atitudinea faţă de agresivitate a subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor care
resping agresivitatea va fi semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă
agresivitatea.
Ipoteza secundară 1.5.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor, în sensul că nivelul de
agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare va fi semnificativ mai
mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.
Ipoteza secundară 1.6.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
atitudinea faţă de agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu a subiecţilor, în sensul că nivelul
de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu va fi
semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea metoda de
adaptare la mediu.
Ipoteza secundară 1.7.
Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de
atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup a subiecţilor, în sensul că nivelul
de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup va fi
semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă
de integrare în grup.
Ipoteza secundară 1.8.
Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi timp
liber petrecut cu prietenii al subiecţilor.

57
Ipoteza secundară 1.9.
Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi mediu
de provenienţă al subiecţilor.
Ipoteza secundară 1.10.
Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.11.


Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare a subiecţilor.

4.3.METODOLOGIA DE CERCETARE

4.3.1. OPERAŢIONALIZAREA VARIABILELOR ŞI DESCRIEREA


INSTRUMENTELOR DE LUCRU

În această cercetare s-au utilizat teste standardizate, precum Inventarul de ostilitate (I.O.)
pentru măsurarea agresivităţii şi Scala de atitudine faţă de agresivitate.
a. Agresivitatea a fost apreciată prin intermediul Inventarului de ostilitate (I.O.) elaborat
de Arnold H. Buss şi Ann Durkee în anul 1957 în revista Journal of Consulting Psychology.
Termenul de ostilitate poate fi utilizat atât pentru a descrie pe cineva care tocmai şi-a bătut
soţia cât şi pe cineva care întârzie întotdeauna la întâlnirile cu o anumită persoană. Din acest
motiv, cei doi autori au dorit să descrie comportamentul ostil în detaliu, pentru a putea face
diferenţa între astfel de situaţii. Plecând de la experienţa lor clinică, Buss şi Durkee, au definit
şapte tipuri de ostilitate, pentru ca apoi să le măsoare cu ajutorul a 66 de itemi, faţă de care
subiecţii trebuie să-şi exprime acordul sau dezacordul bifând căsuţa corespunzătoare: A
(adevărat) sau F (fals).
La acest inventar subiecţilor li se va calcula mai întâi un scor general care variază între 0 şi
66. Dacă scorul obţinut este mai mare de 38 el indică un nivel de ostilitate crescut, iar dacă este
mai mic de 38 trebuie verificate subscorurile pe cele şapte subscale pentru a vedea dacă subiectul
nu obţine un scor ridicat la vreo una din ele.
Cele şapte tipuri de ostilitate, fiecare din ele reprezentând o subscală a inventarului sunt:
─ negativism (NE): definit ca un comportament opozant faţă de autoritate; scor mai
mare de 4.

58
─ resentiment (RE): definit ca gelozie faţă de ceilalţi, adesea la nivel de ură; scor mai
mare de 4.
─ ostilitate indirectă (IN): definită ca un comportament ce direcţionează ostilitatea
către cineva într-un mod ocolit; scor mai mare de 6.
─ atentat (AT): implică violenţa fizică şi voinţa de a o utiliza împotriva altcuiva; scor
mai mare de 6.
─ suspiciune (SU): implică proiectarea ostilităţii asupra altora; scor mai mare de 4.
─ iritabilitate (IR): definita ca promptitudinea de a exploda la cea mai mică
provocare; scor mai mare de 8.
─ ostilitatea verbală (VE): implică exprimarea verbală a trăirilor negative faţă de
ceilalţi, scor mai mare de 9.
b. Atitudinea faţă de agresivitate a fost măsurată cu ajutorul unui chestionar realizat
special pentru această cercetare. Pentru măsurarea atitudinii faţă de agresivitate am construit un
chestionar pe baza unei pretestări pe un lot de 35 de subiecţi cărora l-am cerut să precizeze 5
trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine pozitivă faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare şi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine
negativă faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare, şi 5 trăsături sau comportamente ale unei
persoane care are o atitudine pozitivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare şi 5 trăsături
sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine negativă faţă de agresivitatea ca
metodă de adaptare plecând de la opiniile şi experienţa personală.(Anexa 1)
După centralizarea rezultatelor am construit un chestionar plecând de la cele mai frecvente
23 de argumente care susţin o atitudine pozitivă sau negativă faţă de agresivitate, formulate ca
afirmaţii faţă de care se solicită gradul de acord sau dezacord pe o scală de la 1 la 6, unde 1
semnifică dezacord puternic, iar 6 acord puternic.
După construirea itemilor am aplicat chestionarul pe un eşantion de 40 de subiecţi, iar după
inversarea itemilor cu sens contrar majorităţii am realizat analiza statistică a rezultatelor care a
evidenţiat un coeficient de consistenţă internă alfa Cronbach de 0,827 ceea ce înseamnă că scala
are o fidelitate bună/ridicată, probând, astfel, că itemii ei măsoară diverse aspecte ale aceleaşi
variabile psihologice. Din pricina refuzului subiecţilor de a mai completa încă o dată
chestionarul, nu s-a putut realiza o corelaţie test-retest pentru a putea determina stabilitatea
rezultatelor. (Anexa 2).
După aplicarea chestionarului în cercetare am realizat o analiză factorială a rezultatelor
obţinute de la cei 150 de subiecţi. Analiza factorială prin metoda componentelor principale a
generat 8 factori ai chestionarului, care împreună acoperă 71,54% din varianţa scorurilor.
Deoarece 5 din aceşti factori corelează fiecare doar cu doi, maxim trei itemi, sau cuprind aceiaşi

59
itemi ca factorii anteriori, nu i-am luat în considerare ca factori atitudinali, realizând prelucrările
în vederea verificării ipotezelor doar asupra celorlalţi 3 factori (care împreună acoperă 31,86%
din varianţa scorurilor pe ansamblul chestionarului).(Anexa 4)
Astfel, am rămas cu doar 14 itemi care se grupează în trei factori astfel:
─ agresivitatea ca metodă de adaptare: care cuprinde 6 itemi;
─ agresivitatea ca racţie la frustrare: care cuprinde 4 itemi;
─ agresivitatea ca metodă de integrare: care cuprinde 4 itemi.

4.3.2. SUBIECŢII CERCETĂRII

Populaţia ţintă a studiului, din care s-a extras, prin eşantionare aleatoare, lotul de 150 de
subiecţi, este formată din elevii claselor a V-a din cadrul Scolii Generale Nr.10, Suceava si
copiii cu varste cuprinse intre 10 si 12 ani de la Centrul de Plasament „Speranta” din Suceava,
utilizându-se eşantioane mici şi independente de subiecţi.
Astfel, după variabila sex, eşantionul cuprinde 72 băieţi şi 78 fete. După variabila mediul
de provenienţă, eşantionul conţine 75 de subiecţi (41 de băieţi şi 34 de fete) proveniţi din mediul
familial şi 75 de subiecţi (31 de băieţi şi 44 de fete) proveniţi din centre de plasament.

60
Graficul 1: Ilustrarea grafică a eşantionului după variabila sex

M a sc ulin Fe m inin
48 ,00 % 52 ,00 %

Graficul 2: Ilustrarea grafică a eşantionului după variabila mediu de provenienţă.

Ce ntru de p lasam e n t Fam ilie


50,00%
50,00%

61
4.3.3. VARIABILELE CERCETĂRII

Pentru ipoteza generală nr. 1:


Variabile independente:
─ invocate: ▪ sexul subiecţilor (feminin=0, masculin=1);
▪ mediul de provenienţă (familie=1, centru de plasament=2).
─ timp liber în grupul de prieteni (mai puţin de 2 ore pe zi, între 2 şi 4 ore pe zi şi mai mult
de 4 ore pe zi);
─ atitudinea faţă de agresivitate (respingere şi acceptare);
─ atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare (respingere şi acceptare);
─ atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare (respingere şi acceptare);
─ atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup (respingere şi acceptare);
Variabilă dependentă:
─ agresivitatea generală (negativism, resentiment, ostilitate indirectă, atentat, suspiciune,
iritabilitate, ostilitate verbală).

4.3.4.PROCEDURA ŞI DESIGN-UL EXPERIMENTAL

Cercetarea s-a desfăşurat în perioada martie – mai 2008 în cadrul celor doua institutii
mentionate anterior. Aplicarea a fost colectivă, subiecţilor asigurându-li-se anonimatul.
Chestionarele au fost aplicate sub forma unui inventar, în următoarea ordine: I.O. şi Scala de
atitudine faţă de agresivitate. (Anexa 3).
Design-ul experimental pentru ipoteza generală este:

Feminin Masculin

Centru de Mediul Centru de Mediul


plasament familial plasament familial

Mai puţin Respingere


de 2 ore agresivitate
pe zi Acceptare
agresivitate

Între 2 şi Respingere
4 ore pe agresivitate

62
zi Acceptare
agresivitate

Mai mult Respingere


de 4 ore agresivitate
pe zi
Acceptare
agresivitate

4.3.5. REZULTATE ŞI INTERPRETĂRI

Analiza şi interpretarea rezultatelor s-a realizat cu ajutorul programului specializat de


statistică psihologică SPSS 11.5 for Windows. S-au efectuat următoarele analize statistice:
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila sex (ipoteza secundară 1.1.).
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila mediul de proveninţă (ipoteza secundară 1.2.).
▪ ANOVA one-way pentru comparare de medii în funcţie de variabila timp liber în
grupul de prieteni (ipoteza secundară 1.3).
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitate (ipoteza secundară 1.4.).
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
(ipoteza secundară 1.5.).
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare
(ipoteza secundară 1.6.).
▪ Testul de semnificaţie a diferenţei dintre medii t-student pentru eşantioane
independente, în funcţie de variabila atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în
grup (ipoteza secundară 1.7.).

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 3


(sex X timp liber în grupul de prieteni) (ipoteza secundară 1.8.).

63
Sex
Masculin Feminin
Mai puţin de 2 ore
Timp liber în pe zi
Între 2 şi 4 ore pe
grupul de prieteni
zi
Mai mult de 4 ore
pe zi
▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2
(sex X mediul de provenienţă) (ipoteza secundară 1.9.).

Mediul de provenienţă
Centru de Mediul familial
plasament
Masculin
Sex Feminin

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2


(mediul de provenienţă X atitudinea faţă de de agresivitatea ca reacţie la frustrare) (ipoteza
secundară 1.10.).

Mediul de provenienţă
Centru de Centru de
plasament plasament
Atitudinea faţă de Respingere
Acceptare
agresivitatea ca
reacţie la frustrare

▪ Analiza de varianţă ANOVA simplu factorial pentru design-ul metodologic 2 x 2


(mediul de provenienţă X atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare) (ipoteza
secundară 1.11.).

Mediul de provenienţă
Centru de Centru de
plasament plasament
Atitudinea faţă de Respingere
Acceptare
agresivitatea ca
metodă de adaptare

Ipoteza generală nr.1

64
Agresivitatea generală variază în funcţie de atitudinea faţă de agresivitate, timpul liber
petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al subiecţilor.

Ipoteza secundară 1.1.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de sexul


subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al fetelor va fi semnificativ mai mic decât nivelul
de agresivitate al băieţilor.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii de sex masculin comparativ cu subiecţii de sex
feminin.
Tabelul nr.1. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila sex.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 78-F 3,3 1,1 .895 .372
72-M 3,1 1,1
Resentiment 78-F 4,7 1,2 .531 .596
72-M 4,6 1,4
Ostilitate 78-F 4,6 2,1 2.268 .025
indirectă 72-M 3,9 2,0
Atentat 78-F 4,8 1,7 -.841 .402
72-M 5,1 1,9
Suspiciune 78-F 6,6 1,7 -.030 .976
72-M 6,6 1,7
Iritabilitate 78-F 5,7 2,2 1.879 .062
72-M 5,2 1,3
Ostilitate 78-F 7,6 2,4 1.604 .111
verbală 72-M 7,0 2,2
Agresivitate 78-F 37,6 9,0 1.479 .141
generală 72-M 35,7 7,0
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.1. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii de sex masculin şi cei de sex feminin la variabilele negativism, resentiment,
atentat, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar există diferenţe
semnificative între media subiecţilor de sex masculin şi cei de sex feminin la variabila ostilitate
indirectă, în sensul că media fetelor este semnificativ mai mare decât cea a băieţilor. Deci ipoteza
nu se confirmă.

65
Interpretare psihologică:

Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că, la această
vârsta, fetele încearcă să compenseze timiditatea şi anxietatea pe care o resimt prin
comportamente excesive în direcţia opusă, adică adoptând comportamente mai agresive.

Ipoteza secundară 1.2.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


nivelul de mediul de provenienţă al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor
proveniţi din centre de plasament va fi semnificativ mai mare decât cel al subiecţilor proveniţi
din mediul familial.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii proveniţi din mediul familial cu rezultatele celor
proveniţi din centre de plasament.
Tabelul nr.2. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila
mediul de provenienţă.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 75-F 3,2 1,0 .141 .888
75-CP 3,2 1,2
Resentiment 75-F 4,6 1,3 -.792 .429
75-CP 4,8 1,2
Ostilitate 75-F 3,8 1,9 -3.018 .003
indirectă 75-CP 4,8 2,1
Atentat 75-F 4,6 1,8 -2.276 .024
75-CP 5,3 1,7
Suspiciune 75-F 6,4 1,6 -.980 .329
75-CP 6,7 1,8
Iritabilitate 75-F 5,5 1,7 .218 .828
75-CP 5,4 2,0
Ostilitate 75-F 7,2 2,6 -.277 .782
verbală 75-CP 7,4 1,9
Agresivitate 75-F 35,6 8,3 -1.611 .109
generală 75-CP 37,8 7,9
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.2. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii proveniţi din mediul familial şi cei proveniţi din centre de plasament la variabilele
66
negativism, resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar
există diferenţe semnificative între media subiecţilor proveniţi din mediul familial şi cei
proveniţi din centre de plasament la variabilele ostilitate indirectă şi atentat, în sensul că media
subiecţilor proveniţi din centre de plasament este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor
proveniţi din mediul familial la variabila ostilitate indirectă, iar media subiecţilor proveniţi din
mediul familial este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor proveniţi din centre de
plasament la variabila atentat.
Interpretare psihologică:
Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi explicate prin faptul că în centrele de
plasament violenţa fizică este mult mai prezentă decât în cadrul familiei, copii învăţând că pentru
a supravieţui trebuie fie să răspundă la agresivitate cu agresivitate, fie să caute metode indirecte
de a-şi apăra drepturile.

Ipoteza secundară 1.3.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


timpul liber petrecut în grupul de prieteni al subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al
subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni va fi semnificaiv mai mare
decât cel al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore sau mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni.
Prin aplicarea ANOVA One-way (One-way ANOVA) s-au analizat rezultatele obţinute de
subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni comparativ cu subiecţii ce petrec
între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni şi cei care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni.

Ipoteza este confirmată pentru factorii negativism ostilitate indirectă, atentat, suspiciune,
ostilitate verbală şi agresivitate totală.(Anexa 5). Valoarea ANOVA obţinută este:
 pentru factorul negativism: F = 3.096 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.048)
(Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
 pentru factorul ostilitate indirectă: F = 5.006 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p =
0.008) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
 pentru factorul atentat: F = 3.500 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.033) (Tabelul
nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
 pentru factorul suspiciune: F = 3.377 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.037)
(Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
 pentru factorul ostilitate verbală: F = 12.600 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p <
0.001) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
67
 pentru factorul agresivitate totală: F = 4.794 semnificativă la pragul p ≤ 0.05 (p =
0.010) (Tabelul nr.3.). Prin urmare există diferenţe semnificative între grupuri.
Tabelul nr.3. - Statistica principală ANOVA One-way pentru cele trei dimensiuni ale
variabilei timpul liber petrecut în grupul de prieteni.

Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
Negativism Between Groups 8,015 2 4,008 3,096 ,048
Within Groups 190,278 147 1,294
Total 198,293 149
Resentiment Between Groups 2,334 2 1,167 ,649 ,524
Within Groups 264,339 147 1,798
Total 266,673 149
Agresivitate Between Groups 41,256 2 20,628 5,006 ,008
indirecta Within Groups 605,737 147 4,121
Total 646,993 149
Agresivitate fizica Between Groups 23,314 2 11,657 3,500 ,033
Within Groups 489,626 147 3,331
Total 512,940 149
Suspiciune Between Groups 20,019 2 10,010 3,377 ,037
Within Groups 435,774 147 2,964
Total 455,793 149
Iritabilitate Between Groups 3,027 2 1,513 ,429 ,652
Within Groups 518,446 147 3,527
Total 521,473 149
Agresivitate verbala Between Groups 120,580 2 60,290 12,600 ,000
Within Groups 703,393 147 4,785
Total 823,973 149
Agresivitate Between Groups 613,801 2 306,900 4,794 ,010
generala Within Groups 9410,073 147 64,014
Total 10023,873 149

Pentru factorii negativism, ostilitate indirectă, atentat, suspiciune, ostilitate verbală şi


agresivitate totală am urmărit să vedem între care dintre cele trei grupuri ale variabilei timp liber
există diferenţe semnificative. Pentru aceasta am aplicat testul Bonferoni.
Nu există diferenţe semnificative statistic la pragul p ≤ 0.05 în ceea ce priveşte factorii
negativism, agresivitate verbală şi agresivitate generală între subiecţii care petrec mai puţin de 2
ore în grupul de prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai
mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (Anexa 5).
Există diferenţe semnificative statistic la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.006) în ceea ce priveşte
factorul ostilitate indirectă între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi
cei ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai
puţin de 2 ore în grupul de prieteni (M1 = 4.86) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul
ostilitate indirectă, comparativ cu subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (M2 =
3,69).

68
Există diferenţe semnificative statistic la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.028) în ceea ce priveşte
factorul atentat între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec
între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în
grupul de prieteni (M1 = 5.42) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul atentat, comparativ
cu subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni (M2 = 4,54).
Există diferenţe semnificative statistic la pragul p ≤ 0.05 (p = 0.043) în ceea ce priveşte
factorul suspiciune între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce
petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (Anexa 5). Astfel, subiecţii care petrec mai
puţin de 2 ore în grupul de prieteni (M1 = 6.80) obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul
suspiciune, comparativ cu subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (M 2 =
5,86).
Rezultatele obţinute sunt ilustrate şi de graficele de mai jos:

Graficul 1. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la negativism în funcţie de variabila


timp liber.

69
3,5

3,4

3,3

3,2

3,1

3,0

2,9

2,8

2,7
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

Graficul 2. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la ostilitate indirectă în funcţie de


variabila timp liber.

5,0

4,8

4,6

4,4

4,2

4,0

3,8

3,6
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

Graficul 3 - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la atentat în funcţie de variabila timp


liber.

70
5,6

5,4

5,2

5,0

4,8

4,6

4,4
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Graficul 4 - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la suspiciune în funcţie de variabila


Timp liber petrecut cu prietenii
timp liber.

7,0

6,8

6,6

6,4

6,2

6,0

5,8
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

Graficul 5. - Ilustrarea grafică a diferenţelor de medii la ostilitate verbală în funcţie de


variabila timp liber.

71
8,5

8,0

7,5

7,0

6,5

6,0
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp
Graficul 6. liber petrecutgrafică
- Ilustrarea cu prietenii
a diferenţelor de medii la agresivitate totală în funcţie de
variabila timp liber.

40

39

38

37

36

35

34
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

Interpretare psihologică:

72
Din punct de vedere calitativ, faptul că subiecţii care petrec cel mai puţin timp în grupul de
prieteni obţin cele mai mari scoruri la majoritatea factorilor agresivităţii poate fi explicat prin
faptul că este posibil ca aceşti copii să se simtă frustraţi de faptul că nu pot petrece un timp mai
lung în compania prietenilor, motiv pentru care adoptă anumite comportamente agresive, sau
prin faptul că ei nu socializează suficient şi din acest motiv nu ştiu să cedeze, dorind să obţină tot
ce îşi doresc şi adoptând astfel comportamente agresive.

Ipoteza secundară 1.4.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


atitudinea faţă de agresivitate a subiecţilor, în sensul că nivelul de agresivitate al subiecţilor care
resping agresivitatea va fi semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă
agresivitatea.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea comparativ cu subiecţii
care acceptă agresivitatea.
Tabelul nr.4. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila
atitudine faţă de agresivitate.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 70-R 3,2 1,2 -.264 .792
80-A 3,2 1,0
Resentiment 70-R 4,8 1,4 1.234 .219
80-A 4,5 1,2
Ostilitate 70-R 4,3 1,8 -.146 .884
indirectă 80-A 4,3 2,2
Atentat 70-R 4,9 1,5 -.395 .693
80-A 5,0 2,1
Suspiciune 70-R 6,4 1,7 -.885 .377
80-A 6,7 1,7
Iritabilitate 70-R 5,6 1,9 .968 .335
80-A 5,3 1,8
Ostilitate 70-R 7,4 2,5 .601 .549
verbală 80-A 7,2 2,2
Agresivitate 70-R 36,9 8,0 .244 .808
generală 80-A 36,6 8,4

73
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.4. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii care resping agresivitatea şi cei care acceptă agresivitatea la nici una dintre
variabile. Deci ipoteza nu se confirmă.

Ipoteza secundară 1.5.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor, în sensul că nivelul de
agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare va fi semnificativ mai
mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare
comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare.
Tabelul nr.5. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila
atitudine faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 61-R 3,0 1,3 -2.013 .046
89-A 3,3 1,0
Resentiment 61-R 4,5 1,4 -.903 .369
89-A 4,7 1,2
Ostilitate 61-R 3,4 1,8 -4.678 .00
indirectă 89-A 4,9 2,0
Atentat 61-R 4,4 1,8 -3.393 .001
89-A 5,4 1,7
Suspiciune 61-R 6,6 1,9 .181 .856
89-A 6,5 1,5
Iritabilitate 61-R 5,7 1,3 1.219 .225
89-A 5,3 2,1
Ostilitate 61-R 6,6 2,4 -2.908 .004
verbală 89-A 7,7 2,1
Agresivitate 61-R 34,4 7,8 -2.884 .005
generală 89-A 38,3 8,1
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.5. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare şi cei care acceptă agresivitatea ca
reacţie la frustrare la variabilele resentiment, suspiciune şi iritabilitate, dar există diferenţe

74
semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare şi cei care
acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare la variabilele negativism, ostilitate indirectă, atentat,
ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că media subiecţilor care acceptă agresivitatea
ca reacţie la frustrare este semnificativ mai mare decât a celor care resping agresivitatea ca
reacţie la frustrare la toate aceste variabile. Deci ipoteza se confirmă.
Interpretare psihologică:
Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi interpretate prin faptul că subiecţii care
nu condamnă agresivitatea când ea se datoreaza frustrărilor acumulate în timp, văd în aceste
comportamente agresive un mod de a se elibera, de a se răzbuna pe cei care consideră ei că sunt
vinovaţi, un fel de răzbunare eliberatoare.

Ipoteza secundară 1.6.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


atitudinea faţă de agresivitatea ca metoda de adaptare la mediu a subiecţilor, în sensul că nivelul
de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu va fi
semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă
de adaptare la mediu.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la
mediu comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.
Tabelul nr.6. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila
atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 87-R 3,0 1,3 -2.002 .047
63-A 3,4 ,7
Resentiment 87-R 4,5 1,4 -1.423 .157
63-A 4,8 1,1
Ostilitate 87-R 4,0 1,8 -1.563 .121
indirectă 63-A 4,6 2,3
Atentat 87-R 4,9 1,9 -.689 .492
63-A 5,1 1,7
Suspiciune 87-R 6,5 1,6 -.830 .408
63-A 6,7 1,8
Iritabilitate 87-R 5,0 1,7 -3.750 .00

75
63-A 6,1 1,8
Ostilitate 87-R 7,2 2,1 -.830 .408
verbală 63-A 7,5 2,6
Agresivitate 87-R 35,4 7,3 -2.324 .022
generală 63-A 38,5 8,9
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.6. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu şi cei care acceptă
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la variabilele resentiment, ostilitate indirectă,
atentat, suspiciune şi ostilitate verbală, dar există diferenţe semnificative între media subiecţilor
care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu şi cei care acceptă agresivitatea ca
metodă de adaptare la mediu la variabilele negativism, iritabilitate şi agresivitate generală, în
sensul că media subiecţilor care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu este
semnificativ mai mare decât a celor care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la
toate aceste variabile.
Interpretare psihologică:
Din punct de vedere calitativ aceste rezultate pot fi interpretate prin faptul că subiecţii care
nu condamnă agresivitatea atunci când ea îi ajută să se adapteze la mediu, văd în aceste
comportamente agresive un mod de a supravieţui, ei considerând că aceasta este singura soluţie
deoarece ea a dat rezultate, astfel ei au obţinut un anumit statut în grup şi au atins obiectivele
propuse.

Ipoteza secundară 1.7.

Există diferenţe semnificative în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate în funcţie de


atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup a subiecţilor, în sensul că nivelul
de agresivitate al subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup va fi
semnificativ mai mic decât nivelul de agresivitate al celor care acceptă agresivitatea ca metodă
de integrare în grup.
Prin aplicarea testului T pentru eşantioane independente (Independent Samples T Test) s-
au analizat rezultatele obţinute de subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de integrare în
grup comparativ cu subiecţii care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup.
Tabelul nr.7. - Rezultatele Testului T pentru eşantioane independente pentru variabila
atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de integrare în grup.
N Media Abaterea t p=
standard
Negativism 74-R 3,5 ,8 3.107 .002

76
76-A 2,9 1,3
Resentiment 74-R 4,7 1,3 .757 .450
76-A 4,6 1,2
Ostilitate 74-R 4,5 1,7 1.088 .278
indirectă 76-A 4,1 2,3
Atentat 74-R 5,0 1,1 .400 .690
76-A 4,9 2,3
Suspiciune 74-R 6,4 1,7 -1.395 .165
76-A 6,8 1,7
Iritabilitate 74-R 5,5 1,9 .436 .663
76-A 5,4 1,8
Ostilitate 74-R 7,5 2,1 .789 .431
verbală 76-A 7,1 2,5
Agresivitate 74-R 37,3 7,1 .943 .347
generală 76-A 36,1 9,0
Conform datelor prezentate în Tabelul nr.7. se observă că nu există diferenţe semnificative
între subiecţii care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup şi cei care acceptă
agresivitatea ca metodă de integrare în grup la variabilele resentiment, ostilitate indirectă, atentat,
suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală, dar există diferenţe
semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup şi
cei care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup la variabila negativism, în sensul că
media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în grup este semnificativ mai
mare decât a celor care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup.
Interpretare psihologică:
Faptul că există diferenţe doar în cazul negativismului demonstrează că subiecţii la această
vârstă valorizează pe cei care au curajul să se opună autorităţii reprezentate de părinţi şi
profesori, acceptându-i mai uşor în grupul lor de prieteni.

Ipoteza secundară 1.8.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi timp


liber petrecut cu prietenii al subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare


rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.

77
1. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de negativism.
Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.8. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.9.
Tabel nr.8. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi,
în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
3,6486 ,75337 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
3,3889 ,77754 18
zi
Mai mult de 4 ore
2,6957 1,66337 23
pe zi
Total 3,3077 1,16561 78
Masculin Mai putin de 2
2,9032 1,07563 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
3,3714 1,11370 35
zi
Mai mult de 4 ore
3,0000 1,54919 6
pe zi
Total 3,1389 1,14210 72
Total Mai putin de 2
3,3088 ,98128 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
3,3774 1,00434 53
zi
Mai mult de 4 ore
2,7586 1,61809 29
pe zi
Total 3,2267 1,15362 150
Tabel nr.9. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.
FACT_S ,595 1 ,595 ,475 ,492
FACT_TL 3,929 2 1,965 2,388 ,045
FACT_S*
5,985 2 2,992 1,568 ,212
FACT_TL
Erori 180,461 144 1,253
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei negativism. Nu vom
insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei negativism şi nici un efect de
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei
negativism.

78
2. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de resentiment.
Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.10. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.11.
Tabel nr.10. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
4,7838 1,61821 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,2222 ,42779 18
zi
Mai mult de 4 ore
4,3913 ,83878 23
pe zi
Total 4,7692 1,24758 78
Masculin Mai putin de 2
4,3548 1,62375 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
4,6857 1,25491 35
zi
Mai mult de 4 ore
6,0000 ,00000 6
pe zi
Total 4,6528 1,43556 72
Total Mai putin de 2
4,5882 1,62293 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
4,8679 1,07485 53
zi
Mai mult de 4 ore
4,7241 ,99630 29
pe zi
Total 4,7133 1,33782 150
Tabel nr.11. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber variabilei resentiment.

SS df MS F p.
FACT_S 1,170 1 1,170 ,686 ,409
FACT_TL 7,694 2 3,847 2,256 ,108
FACT_S*
17,781 2 8,890 5,215 ,007
FACT_TL
Erori 245,499 144 1,705
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei resentiment.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
resentiment este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul
de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =

79
2.284, p = 0.027), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi
în grupul de prieteni de sex feminin(M1 = 5.22) este semnificativ mai mare decât nivelul de
resentiment al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin (M 2
= 4.68). (Anexa 6).
Există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de
prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =
-9.198, p < 0.001), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore
pe zi în grupul de prieteni de sex masculin (M1 = 6.00) este semnificativ mai mare decât nivelul
de resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex
feminin (M2 = 4.39). (Anexa 6).
În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni nu
există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, între cei cu de
sex feminin şi cei de sex masculin.
De asemenea, există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la resentiment a
subiecţilor de sex masculin (F = 3.558, p = 0.034). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin,
când aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai
mari la resentiment (M1 = 6.00) decât în cazul în care aceştia petrec mai puţin de 2 ore pe zi în
grupul de prieteni (M2 = 4.35).
În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin nu există diferenţe semnificative statistic în
ceea ce priveşte nivelul de resentiment, între cei ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de
prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4 ore
pe zi în grupul de prieteni.
3. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de ostilitate indirectă.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.12. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.13.
Tabel nr.12. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
4,2973 2,63381 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,9444 ,80237 18
zi
Mai mult de 4 ore
4,3478 1,40158 23
pe zi
Total 4,6923 2,10323 78

80
Masculin Mai putin de 2
5,5484 1,78585 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
2,5429 1,01003 35
zi
Mai mult de 4 ore
3,6667 1,03280 6
pe zi
Total 3,9306 2,00230 72
Total Mai putin de 2
4,8676 2,35571 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
3,6981 1,87683 53
zi
Mai mult de 4 ore
4,2069 1,34641 29
pe zi
Total 4,3267 2,08380 150
Tabel nr.13. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei ostilitate
indirectă.

SS df MS F p.
FACT_S 22,679 1 22,679 7,429 ,007
FACT_TL 19,448 2 9,724 3,185 ,044
FACT_S*
150,946 2 75,473 24,723 ,000
FACT_TL
Erori 439,588 144 3,053
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom
insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.1.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu
vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate
indirectă este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.
Există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de
prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă (t
= -2.246, p = 0.028), în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin
de 2 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin (M 1 = 5.54) este semnificativ mai mare decât
nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni
de sex feminin (M2 = 4.29). (Anexa 6).
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul
de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă
(t = 12.399, p < 0.001), în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec între 2 şi
4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin(M 1 = 5.94) este semnificativ mai mare decât

81
nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de
sex masculin (M2 = 2.54). (Anexa 6).
În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni nu există
diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă, între cei cu de
sex feminin şi cei de sex masculin.
De asemenea, există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a
subiecţilor de sex feminin (F = 4.532, p = 0.014). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex feminin,
când aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari
la ostilitate indirectă (M1 = 5.94) decât în cazul în subiecţilor de sex feminin care petrec mai mult
de 4 ore pe zi în grupul de prieteni (M2 = 4.34) sau a celor care petrec mai puţin de 2 ore pe zi în
grupul de prieteni (M3 = 4.29).
Există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a subiecţilor de
sex masculin (F = 37.871, p < 0.001). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia
petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la
ostilitate indirectă (M1 = 5.54) decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în
grupul de prieteni (M2 = 3.66) sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de
prieteni (M3 = 2.54).
4. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de atentat.
Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.14. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.15.
Tabel nr.14. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în
funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
4,9189 2,17790 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,2778 1,36363 18
zi
Mai mult de 4 ore
4,5652 1,07982 23
pe zi
Total 4,8974 1,74020 78
Masculin Mai putin de 2
6,0323 1,35361 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
4,1714 2,13494 35
zi
Mai mult de 4 ore
6,3333 ,51640 6
pe zi
Total 5,1528 1,97634 72
Total Mai putin de 2 5,4265 1,91861 68
82
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
4,5472 1,96670 53
zi
Mai mult de 4 ore
4,9310 1,22273 29
pe zi
Total 5,0200 1,85541 150
Tabel nr.15. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.
FACT_S 8,912 1 8,912 2,921 ,090
FACT_TL 17,049 2 8,524 7,285 ,001
FACT_S*
44,450 2 22,225 2,794 ,064
FACT_TL
Erori 439,293 144 3,051
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei atentat. Nu vom insista
asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei atentat, şi nici un efect de
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.
5. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de suspiciune.
Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.16. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.17.
Tabel nr.16. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
7,2432 1,93513 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
6,7222 ,95828 18
zi
Mai mult de 4 ore
5,4783 1,34400 23
pe zi
Total 6,6026 1,74579 78
Masculin Mai putin de 2
6,2903 ,82436 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
6,7714 2,37741 35
zi
Mai mult de 4 ore
7,3333 ,51640 6
pe zi
Total 6,6111 1,76472 72
Total Mai putin de 2
6,8088 1,59530 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe 6,7547 1,99909 53

83
zi
Mai mult de 4 ore
5,8621 1,43238 29
pe zi
Total 6,6067 1,74900 150
Tabel nr.17. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei suspiciune.

SS df MS F p.
FACT_S 2,560 1 2,560 ,912 ,341
FACT_TL 2,043 2 1,022 5,417 ,005
FACT_S*
30,397 2 15,199 ,364 ,695
FACT_TL
Erori 404,053 144 2,806
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei suspiciune. Nu vom
insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei suspiciune, şi nici un efect de
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei
suspiciune.
6. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de iritabilitate.
Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.18. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.19.
Tabel nr.18. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
5,9459 2,26011 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,7222 2,90649 18
zi
Mai mult de 4 ore
5,5652 1,47174 23
pe zi
Total 5,7821 2,21358 78
Masculin Mai putin de 2
5,3226 1,51409 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,2857 1,25021 35
zi
Mai mult de 4 ore
4,3333 1,03280 6
pe zi
Total 5,2222 1,36580 72
Total Mai putin de 2
5,6618 1,96697 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe 5,4340 1,95635 53
zi
84
Mai mult de 4 ore
5,3103 1,46637 29
pe zi
Total 5,5133 1,87078 150
Tabel nr.19. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.
FACT_S 14,855 1 14,855 4,258 ,058
FACT_TL 6,979 2 3,489 1,000 ,370
FACT_S*
2,164 2 1,082 ,310 ,734
FACT_TL
Erori 502,406 144 3,489
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei iritabilitate şi
nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra
variabilei iritabilitate.
7. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de ostilitate verbală.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.20. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.21.
Tabel nr.20. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
8,0270 2,48871 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
7,6111 2,42872 18
zi
Mai mult de 4 ore
7,0435 2,32532 23
pe zi
Total 7,6410 2,43340 78
Masculin Mai putin de 2
8,6452 2,10631 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
5,7143 1,27352 35
zi
Mai mult de 4 ore
6,3333 2,06559 6
pe zi
Total 7,0278 2,23274 72
Total Mai putin de 2
8,3088 2,32608 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
6,3585 1,95226 53
zi
Mai mult de 4 ore
6,8966 2,25745 29
pe zi
Total 7,3467 2,35160 150

85
Tabel nr.21. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei ostilitate
verbală.

SS df MS F p.
FACT_S 11,188 1 11,188 2,472 ,118
FACT_TL 93,027 2 46,514 10,276 ,000
FACT_S*
44,444 2 22,222 4,910 ,009
FACT_TL
Erori 651,780 144 4,526
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei ostilitate verbală. Nu vom
insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate verbală.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate
verbală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi timp liber.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul
de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t
= 3.101, p = 0.005), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4
ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin(M 1 = 7.61) este semnificativ mai mare decât
nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de
sex masculin (M2 = 5.71). (Anexa 6).
În ceea ce priveşte subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce
petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni, nu există diferenţe semnificative statistic în
ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei cu de sex feminin şi cei de sex masculin.
Există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate verbală a subiecţilor de
sex masculin (F = 23.767, p < 0.001). (Anexa 6). Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia
petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la
ostilitate verbală (M1 = 8.64) decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în
grupul de prieteni (M2 = 6.33) sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de
prieteni (M3 = 5.71).
În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin nu există diferenţe semnificative statistic în
ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul
de prieteni, cei ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4
ore pe zi în grupul de prieteni.
8. Influenţa sexului şi timpului liber asupra nivelului de agresivitate generală.

86
Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi
pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.22. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.23.
Tabel nr.22. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile
de subiecţi, în funcţie de sex şi timp liber.
Factorul sexul Factoru timp liber
subiectilor petrecut cu Abatere
impartit. prietenii impartit Medie Standard. N
Feminin Mai putin de 2
38,8649 10,86575 37
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
39,8889 7,09506 18
zi
Mai mult de 4 ore
34,0870 5,99176 23
pe zi
Total 37,6923 9,06872 78
Masculin Mai putin de 2
39,0968 6,64507 31
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
32,5429 6,41388 35
zi
Mai mult de 4 ore
37,0000 4,64758 6
pe zi
Total 35,7361 7,06906 72
Total Mai putin de 2
38,9706 9,12266 68
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe
35,0377 7,46263 53
zi
Mai mult de 4 ore
34,6897 5,78856 29
pe zi
Total 36,7533 8,20209 150
Tabel nr.23. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei agresivitate
generală.

SS df MS F p.
FACT_S 49,919 1 49,919 ,824 ,366
FACT_TL 299,200 2 149,600 4,442 ,013
FACT_S*
538,424 2 269,212 2,468 ,088
FACT_TL
Erori 8727,324 144 60,606
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei timp liber asupra variabilei agresivitate generală. Nu
vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.3.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei agresivitate generală, şi nici
un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra
variabilei agresivitate generală.

87
Ipoteza secundară 1.9.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor sex şi mediu


de provenienţă al subiecţilor.
Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare
rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.
1. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de negativism.
Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.24. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.25.
Tabel nr.24. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
Feminin Familie 3,5882 ,89163 34
Centru de
3,0909 1,30862 44
plasament
Total 3,3077 1,16561 78
Masculin Familie 2,9512 1,11694 41
Centru de
3,3871 1,14535 31
plasament
Total 3,1389 1,14210 72
Total Familie 3,2400 1,06340 75
Centru de
3,2133 1,24437 75
plasament
Total 3,2267 1,15362 150
Tabel nr.25. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
negativism.

SS df MS F p.
FACT_S 1,068 1 1,068 ,824 ,365
FACT_M ,035 1 ,035 ,027 ,870
FACT_S*
8,005 1 8,005 6,180 ,014
FACT_M
Erori 189,129 146 1,295
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
negativism.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
negativism este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.

88
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de negativism (t = 2.689, p = 0.009), în
sensul că nivelul de negativism al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =
3.58) este semnificativ mai mare decât nivelul de negativism al subiecţilor ce provin din mediul
familial de sex masculin (M2 = 2.95). (Anexa 7).
În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe
semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de negativism, între cei cu de sex feminin şi cei
de sex masculin.
În ceea ce priveşte atât subiecţii de sex feminin, cât şi pe cei de sex masculin, nu există
diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de negativism, între cei ce provin din
mediul familial şi cei ce provin din centre de plasament.
2. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de resentiment.
Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.26. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.27.
Tabel nr.26. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
Feminin Familie 5,1765 1,21781 34
Centru de
4,4545 1,19016 44
plasament
Total 4,7692 1,24758 78
Masculin Familie 4,1707 1,37663 41
Centru de
5,2903 1,27000 31
plasament
Total 4,6528 1,43556 72
Total Familie 4,6267 1,39277 75
Centru de
4,8000 1,28400 75
plasament
Total 4,7133 1,33782 150

Tabel nr.27. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă variabilei


resentiment.

SS df MS F p.
FACT_S ,266 1 ,266 ,166 ,685
FACT_M 1,454 1 1,454 ,907 ,343

89
FACT_S*
31,173 1 31,173 19,446 ,000
FACT_M
Erori 234,042 146 1,603
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei


resentiment.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
resentiment este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = 3.317, p = 0.001), în
sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =
5.17) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin din mediul
familial de sex masculin (M2 = 4.17). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t = -2.913, p = 0.005),
în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex
masculin (M1 = 5.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce
provin dintr-un centru de plasament de sex feminin (M2 = 4.45). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =
2.630, p = 0.010), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor de sex feminin ce provin din
mediul familial (M1 = 5.17) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al
subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 4.45). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment (t =
-3.532, p = 0.001), în sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor de sex masculin ce provin
dintr-un centru de plasament (M1 = 5.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment
al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 4.17). (Anexa 7).
3. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de ostilitate indirectă.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.28. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.29.
Tabel nr. 28. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul Medie Abatere N
subiectilor de provenienta Standard.

90
impartit.. impartit.
Feminin Familie 3,9706 2,22227 34
Centru de
5,2500 1,84422 44
plasament
Total 4,6923 2,10323 78
Masculin Familie 3,7073 1,67696 41
Centru de
4,2258 2,36234 31
plasament
Total 3,9306 2,00230 72
Total Familie 3,8267 1,93386 75
Centru de
4,8267 2,12051 75
plasament
Total 4,3267 2,08380 150
Tabel nr.29. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
ostilitate indirectă.

SS df MS F p.
FACT_S 15,237 1 15,237 3,776 ,044
FACT_M 29,713 1 29,713 7,364 ,007
FACT_S*
5,322 1 5,322 1,319 ,253
FACT_M
Erori 589,128 146 4,035
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom
insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.1.
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate
indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei
secundare 1.2.
Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi mediu de
provenienţă asupra variabilei ostilitate indirectă.

4. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de atentat.


Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.30. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.31.
Tabel nr.30. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în
funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
91
Feminin Familie 4,6176 1,85888 34
Centru de
5,1136 1,63132 44
plasament
Total 4,8974 1,74020 78
Masculin Familie 4,7317 1,94967 41
Centru de
5,7097 1,90076 31
plasament
Total 5,1528 1,97634 72
Total Familie 4,6800 1,89708 75
Centru de
5,3600 1,76022 75
plasament
Total 5,0200 1,85541 150
Tabel nr.31. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
atentat.

SS df MS F p.
FACT_S 4,635 1 4,635 1,384 ,241
FACT_M 19,971 1 19,971 5,964 ,016
FACT_S*
2,135 1 2,135 ,638 ,426
FACT_M
Erori 488,897 146 3,349
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu
vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.
Nu există un efect principal al variabilei sex asupra variabilei atentat, şi nici un efect de
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor sex şi timp liber asupra variabilei atentat.
5. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de suspiciune.
Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.32. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.33.

Tabel nr.32. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de


subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
Feminin Familie 7,2941 1,50815 34
Centru de
6,0682 1,74406 44
plasament
Total 6,6026 1,74579 78
Masculin Familie 5,7805 1,47499 41
Centru de
7,7097 1,50982 31
plasament
Total 6,6111 1,76472 72

92
Total Familie 6,4667 1,66306 75
Centru de
6,7467 1,83136 75
plasament
Total 6,6067 1,74900 150
Tabel nr.33. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
suspiciune.

SS df MS F p.
FACT_S ,150 1 ,150 ,061 ,806
FACT_M 4,546 1 4,546 1,837 ,177
FACT_S*
91,507 1 91,507 36,981 ,000
FACT_M
Erori 361,266 146 2,474
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei


suspiciune.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
suspiciune este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t = 4.379, p < 0.001), în
sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M 1 =
7.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin din mediul
familial de sex masculin (M2 = 5.78). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t = -4.238, p < 0.001), în
sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex
masculin (M1 = 7.70) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor ce
provin dintr-un centru de plasament de sex feminin (M2 = 6.06). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t =
3.262, p = 0.002), în sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor de sex feminin ce provin din
mediul familial (M1 = 7.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune al subiecţilor
de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 6.06). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de suspiciune (t =
-5.440, p < 0.001), în sensul că nivelul de suspiciune al subiecţilor de sex masculin ce provin
dintr-un centru de plasament (M1 = 7.70) este semnificativ mai mare decât nivelul de suspiciune
al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 5.78). (Anexa 7).

93
6. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de iritabilitate.
Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.34. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.35.
Tabel nr.34. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
Feminin Familie 6,3235 1,66462 34
Centru de
5,3636 2,49736 44
plasament
Total 5,7821 2,21358 78
Masculin Familie 4,9024 1,46296 41
Centru de
5,6452 1,11201 31
plasament
Total 5,2222 1,36580 72
Total Familie 5,5467 1,70289 75
Centru de
5,4800 2,03589 75
plasament
Total 5,5133 1,87078 150
Tabel nr.35. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
iritabilitate.

SS df MS F p.
FACT_S 11,937 1 11,937 3,613 ,059
FACT_M ,434 1 ,434 ,131 ,718
FACT_S*
26,647 1 26,647 8,066 ,005
FACT_M
Erori 482,330 146 3,304
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei


iritabilitate.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
iritabilitate este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t = 3.886, p < 0.001), în
sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor ce provin din mediul familial de sex feminin (M1 =
6.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate al subiecţilor ce provin din mediul
familial de sex masculin (M2 = 4.90). (Anexa 7).

94
În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe
semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate, între cei cu de sex feminin şi cei
de sex masculin.
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t =
2.032, p = 0.046), în sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor de sex feminin ce provin din
mediul familial (M1 = 6.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate al subiecţilor
de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 5.36). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de iritabilitate (t =
-2.357, p = 0.021), în sensul că nivelul de iritabilitate al subiecţilor de sex masculin ce provin
dintr-un centru de plasament (M1 = 5.64) este semnificativ mai mare decât nivelul de iritabilitate
al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 4.90). (Anexa 7).
7. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de ostilitate verbală.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.36. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.37.
Tabel nr.36. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N
Feminin Familie 8,3235 2,60210 34
Centru de
7,1136 2,18042 44
plasament
Total 7,6410 2,43340 78
Masculin Familie 6,4390 2,48041 41
Centru de
7,8065 1,57944 31
plasament
Total 7,0278 2,23274 72
Total Familie 7,2933 2,69019 75
Centru de
7,4000 1,97279 75
plasament
Total 7,3467 2,35160 150
Tabel nr.37. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
ostilitate verbală.

SS df MS F p.
FACT_S 13,054 1 13,054 2,545 ,113
FACT_M ,228 1 ,228 ,044 ,833
FACT_S* 61,060 1 61,060 11,905 ,001

95
FACT_M
Erori 748,809 146 5,129
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei


ostilitate verbală.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de ostilitate
verbală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t = 3.203, p =
0.002), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor ce provin din mediul familial de
sex feminin (M1 = 8.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate verbală al
subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin (M2 = 6.43). (Anexa 7).
În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe
semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală, între cei cu de sex feminin
şi cei de sex masculin.
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t =
2.233, p = 0.028), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor de sex feminin ce provin
din mediul familial (M1 = 8.32) este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate verbală al
subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament (M2 = 7.11). (Anexa 7).
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate verbală (t =
-2.848, p = 0.006), în sensul că nivelul de ostilitate verbală al subiecţilor de sex masculin ce
provin dintr-un centru de plasament (M1 = 7.80) este semnificativ mai mare decât nivelul de
ostilitate verbală al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M 2 = 6.43).
(Anexa 7).
8. Influenţa sexului şi mediului de provenienţă asupra nivelului de agresivitate
generală.
Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi
pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.38. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.39.
Tabel nr.38. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile
de subiecţi, în funcţie de sex şi mediu de provenienţă.
Factorul sexul Factorul mediul
subiectilor de provenienta Abatere
impartit.. impartit. Medie Standard. N

96
Feminin Familie 39,2941 8,80265 34
Centru de
36,4545 9,17645 44
plasament
Total 37,6923 9,06872 78
Masculin Familie 32,6829 6,75070 41
Centru de
39,7742 5,28337 31
plasament
Total 35,7361 7,06906 72
Total Familie 35,6800 8,37654 75
Centru de
37,8267 7,93448 75
plasament
Total 36,7533 8,20209 150
Tabel nr.39. - ANOVA. Efectele variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei
agresivitate generală.

SS df MS F p.
FACT_S 99,591 1 99,591 1,645 ,202
FACT_M 166,167 1 166,167 2,745 ,100
FACT_S*
906,554 1 906,554 14,975 ,000
FACT_M
Erori 8838,265 146 60,536
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

Nu există un efect principal al variabilelor sex şi mediu de provenienţă asupra variabilei


agresivitate generală.
Există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic, în sensul că nivelul de
agresivitate generală este influenţat de interacţiunea dintre sex şi mediu de provenienţă.
Astfel, există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex
feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală (t = 3.680, p <
0.001), în sensul că nivelul de agresivitate generală al subiecţilor ce provin din mediul familial
de sex feminin (M1 = 39.29) este semnificativ mai mare decât nivelul de agresivitate generală al
subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin (M2 = 32.68). (Anexa 7).
În ceea ce priveşte subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament, nu există diferenţe
semnificative statistic în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală, între cei cu de sex
feminin şi cei de sex masculin.
În ceea ce priveşte subiecţii de sex feminin, nu există diferenţe semnificative statistic în
ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală, între cei ce provin din mediul familial şi cei ce
provin din centre de plasament.
Există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de agresivitate generală
(t = -4.833, p < 0.001), în sensul că nivelul de agresivitate generală al subiecţilor de sex masculin

97
ce provin dintr-un centru de plasament (M1 = 39.77) este semnificativ mai mare decât nivelul de
agresivitate generală al subiecţilor de sex masculin ce provin din mediul familial (M2 = 32.68).
(Anexa 7).
Interpretare psihologică:
Faptul că există un efect de interacţiune semnificativ din punct de vedere statistic al sexului
subiecţilor cu mediu de provenienţă sau cu timpul liber petrecut cu prietenii pune în evidenţă
importanţa familiei şi a grupui de prieteni pentru formarea imaginii de sine, al modului de a
gândi şi acţiona mai ales la vârsta şcolară mică.

Ipoteza secundară 1.10.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de


provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare a subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare


rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.
1. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de negativism.
Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.40. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.41.
Tabel nr.40. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 3,1220 1,09989 41
Centru de
2,7500 1,68195 20
plasament
Total 3,0000 1,31656 61
Acceptare Familie 3,3824 1,01548 34
Centru de
3,3818 1,00905 55
plasament
Total 3,3820 1,00573 89
Total Familie 3,2400 1,06340 75
Centru de
3,2133 1,24437 75
plasament
Total 3,2267 1,15362 150

98
Tabel nr.41. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.
FACT_RF 6,526 1 6,526 4,984 ,027
FACT_M 1,137 1 1,137 ,869 ,353
FACT_RF*
1,131 1 1,131 ,864 ,354
FACT_M
Erori 191,151 146 1,309
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
asupra variabilei negativism. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în
cadrul ipotezei secundare 1.5.
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei negativism
şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi
atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei negativism.
2. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de resentiment.
Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.42. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.43.
Tabel nr.42. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 4,3902 1,46421 41
Centru de
5,0000 1,45095 20
plasament
Total 4,5902 1,47622 61
Acceptare Familie 4,9118 1,26414 34
Centru de
4,7273 1,22406 55
plasament
Total 4,7978 1,23564 89
Total Familie 4,6267 1,39277 75
Centru de
4,8000 1,28400 75
plasament
Total 4,7133 1,33782 150
Tabel nr.43. - ANOVA. Efectele variabilelor atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare variabilei resentiment.

99
SS df MS F p.
FACT_RF ,507 1 ,507 ,286 ,594
FACT_M 1,483 1 1,483 ,834 ,362
FACT_RF*
5,171 1 5,171 2,911 ,090
FACT_M
Erori 259,400 146 1,777
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei resentiment şi nici un efect de dublă
interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei resentiment.
3. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de ostilitate indirectă.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.44. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.45.
Tabel nr. 44. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 3,5122 2,08713 41
Centru de
3,2500 1,11803 20
plasament
Total 3,4262 1,82080 61
Acceptare Familie 4,2059 1,68378 34
Centru de
5,4000 2,11345 55
plasament
Total 4,9438 2,03581 89
Total Familie 3,8267 1,93386 75
Centru de
4,8267 2,12051 75
plasament
Total 4,3267 2,08380 150
Tabel nr.45. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate indirectă.

SS df MS F p.
FACT_RF 66,292 1 66,292 18,167 ,000
FACT_M 7,120 1 7,120 4,765 ,031
FACT_RF*
17,386 1 17,386 1,951 ,165
FACT_M

100
Erori 532,753 146 3,649
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate
indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei
secundare 1.2.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
asupra variabilei ostilitate indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat
în cadrul ipotezei secundare 1.5.
Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate
indirectă.
4. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de atentat.
Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.46. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.47.
Tabel nr.46. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în
funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 4,3659 1,99695 41
Centru de
4,5000 1,70139 20
plasament
Total 4,4098 1,89189 61
Acceptare Familie 5,0588 1,72225 34
Centru de
5,6727 1,68934 55
plasament
Total 5,4382 1,71858 89
Total Familie 4,6800 1,89708 75
Centru de
5,3600 1,76022 75
plasament
Total 5,0200 1,85541 150
Tabel nr.47. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.
FACT_RF 28,535 1 28,535 8,931 ,003
FACT_M 20,270 1 20,270 6,853 ,010

101
FACT_RF*
1,887 1 1,887 ,591 ,443
FACT_M
Erori 466,504 146 3,195
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu
vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
asupra variabilei atentat. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul
ipotezei secundare 1.5.
Nu există un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei atentat.
5. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de suspiciune.
Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.48. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.49.
Tabel nr.48. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 6,2195 1,98132 41
Centru de
7,5000 1,70139 20
plasament
Total 6,6393 1,97512 61
Acceptare Familie 6,7647 1,12973 34
Centru de
6,4727 1,81409 55
plasament
Total 6,5843 1,58694 89
Total Familie 6,4667 1,66306 75
Centru de
6,7467 1,83136 75
plasament
Total 6,6067 1,74900 150
Tabel nr.49. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune.

SS df MS F p.
FACT_RF 1,905 1 1,905 ,644 ,424
FACT_M 8,010 1 8,010 2,708 ,102
FACT_RF* 4,587 1 4,587 1,436 ,233

102
FACT_M
Erori 431,851 146 2,958
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune şi nici un efect de dublă
interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei suspiciune.
6. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de iritabilitate.
Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.50. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.51.
Tabel nr.50. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 5,7073 1,66199 41
Centru de
5,7500 ,44426 20
plasament
Total 5,7213 1,37999 61
Acceptare Familie 5,3529 1,75607 34
Centru de
5,3818 2,36088 55
plasament
Total 5,3708 2,13936 89
Total Familie 5,5467 1,70289 75
Centru de
5,4800 2,03589 75
plasament
Total 5,5133 1,87078 150

Tabel nr.51. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de


agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.
FACT_RF 4,280 1 4,280 1,209 ,273
FACT_M ,042 1 ,042 ,012 ,913
FACT_RF*
,002 1 ,002 ,000 ,983
FACT_M
Erori 516,984 146 3,541
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

103
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate şi nici un efect de dublă
interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei iritabilitate.
7. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de ostilitate verbală.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.52. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.53.
Tabel nr.52. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 6,9024 2,68146 41
Centru de
6,2500 1,83174 20
plasament
Total 6,6885 2,43954 61
Acceptare Familie 7,7647 2,66355 34
Centru de
7,8182 1,86677 55
plasament
Total 7,7978 2,19079 89
Total Familie 7,2933 2,69019 75
Centru de
7,4000 1,97279 75
plasament
Total 7,3467 2,35160 150
Tabel nr.53. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate verbală.

SS df MS F p.
FACT_RF 48,425 1 48,425 9,138 ,003
FACT_M 2,941 1 2,941 ,555 ,457
FACT_RF*
4,085 1 4,085 ,771 ,381
FACT_M
Erori 773,659 146 5,299
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
asupra variabilei ostilitate verbală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în
cadrul ipotezei secundare 1.5.

104
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate
verbală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei ostilitate
verbală.
8. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la
frustrare asupra nivelului de agresivitate generală.
Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi
pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.54. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.55.
Tabel nr.54. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile
de subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul
reactie la frustrare de provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 34,2195 8,69055 41
Centru de
35,0000 5,75829 20
plasament
Total 34,4754 7,80941 61
Acceptare Familie 37,4412 7,74280 34
Centru de
38,8545 8,40066 55
plasament
Total 38,3146 8,14024 89
Total Familie 35,6800 8,37654 75
Centru de
37,8267 7,93448 75
plasament
Total 36,7533 8,20209 150
Tabel nr.55. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei agresivitate generală.

SS df MS F p.
FACT_RF 410,487 1 410,487 6,348 ,013
FACT_M 39,456 1 39,456 ,610 ,436
FACT_RF*
3,284 1 3,284 ,051 ,822
FACT_M
Erori 9440,243 146 64,659
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare
asupra variabilei agresivitate generală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost
analizat în cadrul ipotezei secundare 1.5.

105
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei agresivitate
generală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare asupra variabilei agresivitate
generală.

Ipoteza secundară 1.11.

Agresivitatea generală variază în funcţie de acţiunea conjugată a variabilelor mediu de


provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare a subiecţilor.

Pentru a verifica această ipoteză am aplicat ANOVA factorială. Prezentăm în continuare


rezultatele obţinute pentru fiecare dintre cei opt factori ai agresivităţii în parte.
1. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de negativism.
Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.56. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.57.
Tabel nr.56. - Mediile şi abaterile standard pentru negativism, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 3,1389 1,24563 36
Centru de
3,0392 1,44168 51
plasament
Total 3,0805 1,35731 87
Acceptare Familie 3,3333 ,86855 39
Centru de
3,5833 ,50361 24
plasament
Total 3,4286 ,75593 63
Total Familie 3,2400 1,06340 75
Centru de
3,2133 1,24437 75
plasament
Total 3,2267 1,15362 150
Tabel nr.57. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei negativism.

SS df MS F p.
FACT_AM 23,732 1 23,732 5,960 ,016
FACT_M ,197 1 ,197 ,149 ,700
FACT_AM* 1,066 1 1,066 ,808 ,370
106
FACT_M
Erori 192,727 146 1,320
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare
la mediu asupra variabilei negativism. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost
analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei negativism
şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi
atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei negativism.
2. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de resentiment.
Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.58. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.59.
Tabel nr.58. - Mediile şi abaterile standard pentru resentiment, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la
mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 4,4444 1,40294 36
Centru de
4,6863 1,48983 51
plasament
Total 4,5862 1,45116 87
Acceptare Familie 4,7949 1,37992 39
Centru de
5,0417 ,62409 24
plasament
Total 4,8889 1,15159 63
Total Familie 4,6267 1,39277 75
Centru de
4,8000 1,28400 75
plasament
Total 4,7133 1,33782 150
Tabel nr.59. - ANOVA. Efectele variabilelor atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu variabilei resentiment.

SS df MS F p.
FACT_AM 4,344 1 4,344 2,428 ,121
FACT_M 2,082 1 2,082 1,164 ,282
FACT_AM*
,000 1 ,000 ,000 ,991
FACT_M
Erori 261,187 146 1,789

107
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei resentiment şi nici un efect de
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei resentiment.
3. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de ostilitate indirectă.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.60. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.61.
Tabel nr. 60. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate indirectă, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 3,6111 1,47895 36
Centru de
4,4314 1,97236 51
plasament
Total 4,0920 1,82127 87
Acceptare Familie 4,0256 2,27674 39
Centru de
5,6667 2,21981 24
plasament
Total 4,6508 2,37703 63
Total Familie 3,8267 1,93386 75
Centru de
4,8267 2,12051 75
plasament
Total 4,3267 2,08380 150

Tabel nr.61. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de


agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate
indirectă.

SS df MS F p.
FACT_AM 4,756 1 4,756 3,603 ,060
FACT_M 52,819 1 52,819 13,264 ,000
FACT_AM*
5,874 1 5,874 1,475 ,227
FACT_M
Erori 581,373 146 3,982
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

108
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei ostilitate
indirectă. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei
secundare 1.2.
Nu există un efect principal al variabili atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate indirectă şi nici un efect de dublă interacţiune
semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca
metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate indirectă.
4. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de atentat.
Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.62. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.63.
Tabel nr.62. - Mediile şi abaterile standard pentru atentat, precum şi loturile de subiecţi, în
funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă
de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 4,3611 2,20587 36
Centru de
5,3333 1,57056 51
plasament
Total 4,9310 1,90954 87
Acceptare Familie 4,9744 1,53017 39
Centru de
5,4167 2,14510 24
plasament
Total 5,1429 1,78576 63
Total Familie 4,6800 1,89708 75
Centru de
5,3600 1,76022 75
plasament
Total 5,0200 1,85541 150
Tabel nr.63. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei atentat.

SS df MS F p.
FACT_AM 4,231 1 4,231 1,265 ,263
FACT_M 17,446 1 17,446 5,215 ,024
FACT_AM*
2,448 1 2,448 ,732 ,394
FACT_M
Erori 488,447 146 3,346
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.

109
Există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei atentat. Nu
vom insista asupra acestui efect deoarece a fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.2.
Nu există un efect principal al variabili atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra variabilei atentat şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ
statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra variabilei atentat.
5. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de suspiciune.
Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.64. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.65.
Tabel nr.64. - Mediile şi abaterile standard pentru suspiciune, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 6,3056 1,93936 36
Centru de
6,6471 1,46729 51
plasament
Total 6,5057 1,67661 87
Acceptare Familie 6,6154 1,36912 39
Centru de
6,9583 2,45798 24
plasament
Total 6,7460 1,84887 63
Total Familie 6,4667 1,66306 75
Centru de
6,7467 1,83136 75
plasament
Total 6,6067 1,74900 150
Tabel nr.65. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune.

SS df MS F p.
FACT_AM 3,363 1 3,363 1,093 ,298
FACT_M 4,085 1 4,085 1,327 ,251
FACT_AM*
1,822E-05 1 1,822E-05 ,000 ,998
FACT_M
Erori 449,475 146 3,079
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune şi nici un efect de

110
dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei suspiciune.
6. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de iritabilitate.
Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de subiecţi pentru toate
grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.66. Rezultatele ANOVA sunt prezentate în
Tabelul nr.67.
Tabel nr.66. - Mediile şi abaterile standard pentru iritabilitate, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 5,2500 1,79483 36
Centru de
4,9020 1,75790 51
plasament
Total 5,0460 1,77127 87
Acceptare Familie 5,8205 1,58731 39
Centru de
6,7083 2,07426 24
plasament
Total 6,1587 1,82462 63
Total Familie 5,5467 1,70289 75
Centru de
5,4800 2,03589 75
plasament
Total 5,5133 1,87078 150

Tabel nr.67. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de


agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei iritabilitate.

SS df MS F p.
FACT_AM 49,258 1 49,258 15,568 ,000
FACT_M 2,540 1 2,540 ,803 ,372
FACT_AM*
13,317 1 13,317 8,209 ,062
FACT_M
Erori 461,962 146 3,164
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare
la mediu asupra variabilei iritabilitate. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a fost
analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.

111
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei iritabilitate
şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi
atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei iritabilitate.
7. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de ostilitate verbală.
Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de subiecţi pentru
toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.68. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.69.
Tabel nr.68. - Mediile şi abaterile standard pentru ostilitate verbală, precum şi loturile de
subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea
ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 7,3611 2,53155 36
Centru de
7,0980 1,86821 51
plasament
Total 7,2069 2,15740 87
Acceptare Familie 7,2308 2,86045 39
Centru de
8,0417 2,07426 24
plasament
Total 7,5397 2,60165 63
Total Familie 7,2933 2,69019 75
Centru de
7,4000 1,97279 75
plasament
Total 7,3467 2,35160 150
Tabel nr.69. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate
verbală.

SS df MS F p.
FACT_AM 5,767 1 5,767 1,041 ,309
FACT_M 2,617 1 2,617 ,472 ,493
FACT_AM*
10,056 1 10,056 1,816 ,180
FACT_M
Erori 808,697 146 5,539
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Nu există un efect principal al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate verbală şi nici un efect
de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă
de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei ostilitate verbală.

112
8. Influenţa mediului de provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de
adaptare la mediu asupra nivelului de agresivitate generală.
Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile de subiecţi
pentru toate grupurile luate în calcul sunt prezentate în Tabelul nr.70. Rezultatele ANOVA sunt
prezentate în Tabelul nr.71.
Tabel nr.70. - Mediile şi abaterile standard pentru agresivitatea generală, precum şi loturile
de subiecţi, în funcţie de mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu.
Factorul
agresivitatea ca Factorul mediul de
metoda de adaptare provenienta Abatere
impartit impartit. Medie Standard. N
Respingere Familie 34,4722 8,44304 36
Centru de
36,1373 6,55445 51
plasament
Total 35,4483 7,39384 87
Acceptare Familie 36,7949 8,26591 39
Centru de
41,4167 9,45431 24
plasament
Total 38,5556 8,95288 63
Total Familie 35,6800 8,37654 75
Centru de
37,8267 7,93448 75
plasament
Total 36,7533 8,20209 150
Tabel nr.71. - ANOVA. Efectele variabilelor mediu de provenienţă şi atitudinea faţă de
agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei agresivitate
generală.

SS df MS F p.
FACT_AM 503,877 1 503,877 7,914 ,006
FACT_M 344,608 1 344,608 3,413 ,061
FACT_AM*
76,225 1 76,225 1,197 ,276
FACT_M
Erori 9295,204 146 63,666
Vom analiza în continuare efectele statistic prezente în tabelul ANOVA.
Există un efect principal al variabilei atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare
la mediu asupra variabilei agresivitate generală. Nu vom insista asupra acestui efect deoarece a
fost analizat în cadrul ipotezei secundare 1.6.
Nu există un efect principal al variabilei mediu de provenienţă asupra variabilei agresivitate
generală şi nici un efect de dublă interacţiune semnificativ statistic al variabilelor mediu de

113
provenienţă şi atitudinea faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu asupra variabilei
agresivitate generală.
Interpretare psihologică:
Faptul că nu există un efect de interacţiune semnificativ din punct de vedere statistic al
variabilelor mediu de provenienţă şi atitudine faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare, sau
agresivitatea ca reacţie la frustrare poate fi explicat din punct de vedere calitativ prin faptul că în
perioada actuală, accesul la modelele de comportament agresive este din ce în ce mai facil
copiilor de vârste din ce în ce mai mici, iar aceştia, indiferent dacă acceptă sau nu agresivitatea,
indiferent de forma pe care o ia, adoptă aceste comportamente deoarece cred că astfel pot obţine
mai uşor ceea ce îşi doresc.

1.4.CONCLUZIILE CERCETĂRII

Lucrarea de faţă şi-a propus să evidenţieze rolul jucat de familie şi de mediul social asupra
gradului de agresivitate a studenţilor.
Obiectivele pe care le-am urmărit prin intermediul cercetării au fost: identificarea nivelului
de agresivitate al copiilor de vârstă şcolară mică în perioada actuală, caracterizată prin mutaţii
valorice semnificative cu efecte asupra mentalităţii oamenilor, fapt care influenţează în mod
hotărâtor modul lor de a gândi şi acţiona şi punerea în evidenţă a relaţiei dintre agresivitate şi
atitudinea faţă de agresivitatea văzută ca pe o metodă de adaptare şi cea văzută ca o reacţie la
frustrare la şcolarul mic, atât cel provenit din mediul familial, cât şi cel provenit dintr-un centru
de plasament.
Considerând că şcolaritatea reprezintă o perioadă de modelare şi formare a personalităţii
adulte, acum se poate interveni cu succes în acest sens. Comportamentul copiilor, stilul lor de a
reacţiona, de a se bucura sau întrista, de a se înfricoşa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea
sunt, în primul rând, un reflex al modurilor de comportare şi gândire întâlnit în familie.
De asemenea, sentimentul securizării psiho-afective cu efecte nebănuite la nivelul
formării personalităţii lor este alimentat de familie, oricât de precară ar fi această. Apoi,
imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care şi-o formează în grupurile comunitare.
Modelele socio-comportamentale pozitive şi negative devin tot mai greu de descifrat,
sunt tot mai numeroase, iar judecăţile valorice ale adulţilor de autoritate sunt tot mai divergente.
Ca urmare, copiii se află în situaţia de neputinţă opţională şi acţională, putând dezvolta conduita
unui complex de neputinţă caracterizat prin lipsă de încredere în forţele proprii, agresivitate ca
formă de adaptare şi, chiar, contra-reacţie la frustrare.

114
Astfel, am formulat prima ipoteză generală conform căreia, în funcţie de atitudinea faţă de
agresivitate, timpul liber petrecut în grupul de prieteni, sexul şi mediul de provenienţă al
subiecţilor va varia nivelul de agresivitate la toţi cei opt factori ai acesteia (negativism,
resentiment, ostilitate indirectă, agresivitate fizică, suspiciune, iritabilitate, agresivitate verbală şi
agresivitate generală). Ipoteza a fost confirmată numai parţial, astfel:
 există diferenţe semnificative între media subiecţilor de sex masculin şi cei de sex
feminin la variabila ostilitate indirectă, în sensul că media fetelor este semnificativ mai mare
decât cea a băieţilor.
 există diferenţe semnificative între media subiecţilor proveniţi din mediul familial şi cei
proveniţi din centre de plasament la variabilele ostilitate indirectă şi atentat, în sensul că media
subiecţilor proveniţi din centre de plasament este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor
proveniţi din mediul familial la variabila ostilitate indirectă, iar media subiecţilor proveniţi din
mediul familial este semnificativ mai mare decât cea subiecţilor proveniţi din centre de
plasament la variabila atentat.
 există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte factorul ostilitate indirectă şi
atentat între subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec între 2 şi
4 ore în grupul de prieteni. Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni
obţin scoruri semnificativ mai mari la factorul ostilitate indirectă şi atentat, comparativ cu
subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore în grupul de prieteni.
 există diferenţe semnificative statistic în ceea ce priveşte factorul suspiciune între
subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni şi cei ce petrec mai mult de 4 ore pe
zi în grupul de prieteni. Astfel, subiecţii care petrec mai puţin de 2 ore în grupul de prieteni obţin
scoruri semnificativ mai mari la factorul suspiciune, comparativ cu subiecţii ce petrec mai mult
de 4 ore pe zi în grupul de prieteni.
 există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca reacţie
la frustrare şi cei care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare la variabilele negativism,
ostilitate indirectă, atentat, ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că media
subiecţilor care acceptă agresivitatea ca reacţie la frustrare este semnificativ mai mare decât a
celor care resping agresivitatea ca reacţie la frustrare la toate aceste variabile.
 există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă
de adaptare la mediu şi cei care acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la
variabilele negativism, iritabilitate şi agresivitate generală, în sensul că media subiecţilor care
acceptă agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu este semnificativ mai mare decât a celor
care resping agresivitatea ca metodă de adaptare la mediu la toate aceste variabile.

115
 există diferenţe semnificative între media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă
de integrare în grup şi cei care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în grup la variabila
negativism, în sensul că media subiecţilor care resping agresivitatea ca metodă de integrare în
grup este semnificativ mai mare decât a celor care acceptă agresivitatea ca metodă de integrare în
grup.
 există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de
prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, ostilitate
indirectă şi ostilitate verbală în sensul că nivelul de resentiment, ostilitate indirectă şi ostilitate
verbală al subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin este
semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment, ostilitate indirectă şi ostilitate verbală al
subiecţilor ce petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex masculin.
 există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul
de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment, în
sensul că nivelul de resentiment al subiecţilor ce petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de
prieteni de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment al subiecţilor ce
petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin.
 există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la resentiment a subiecţilor de sex
masculin. Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul
de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la resentiment decât în cazul în care aceştia petrec
mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni.
 există diferenţe semnificative între subiecţii ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul
de prieteni de sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de ostilitate indirectă,
în sensul că nivelul de ostilitate indirectă al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în
grupul de prieteni de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de ostilitate indirectă
al subiecţilor ce petrec mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni de sex feminin.
 există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă a subiecţilor de
sex feminin. Astfel, subiecţii de sex feminin, când aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul
de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la ostilitate indirectă decât în cazul în subiecţilor
de sex feminin care petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de prieteni sau a celor care petrec
mai puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni.
 există un efect al variabilei timp liber asupra mediei la ostilitate indirectă şi ostilitate
verbală a subiecţilor de sex masculin. Astfel, subiecţii de sex masculin, când aceştia petrec mai
puţin de 2 ore pe zi în grupul de prieteni obţin scoruri semnificativ mai mari la ostilitate indirectă
şi ostilitate verbală decât în cazul în care aceştia petrec mai mult de 4 ore pe zi în grupul de
prieteni sau în cazul în care aceştia petrec între 2 şi 4 ore pe zi în grupul de prieteni.

116
 există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin din mediul familial de sex feminin
şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de negativism, resentiment, suspiciune,
iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală în sensul că nivelul de negativism,
resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor ce
provin din mediul familial de sex feminin este semnificativ mai mare decât nivelul de
negativism, resentiment, suspiciune, iritabilitate, ostilitate verbală şi agresivitate generală al
subiecţilor ce provin din mediul familial de sex masculin.
 există diferenţe semnificative între subiecţii ce provin dintr-un centru de plasament de
sex feminin şi cei de sex masculin în ceea ce priveşte nivelul de resentiment şi suspiciune în
sensul că nivelul de resentiment şi suspiciune al subiecţilor ce provin dintr-un centru de
plasament de sex masculin este semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment şi suspiciune
al subiecţilor ce provin dintr-un centru de plasament de sex feminin.
 există diferenţe semnificative între subiecţii de sex feminin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment,
suspiciune, iritabilitate şi ostilitate verbală în sensul că nivelul de resentiment, suspiciune,
iritabilitate şi ostilitate verbală al subiecţilor de sex feminin ce provin din mediul familial este
semnificativ mai mare decât nivelul de resentiment, suspiciune, iritabilitate şi ostilitate verbală al
subiecţilor de sex feminin ce provin dintr-un centru de plasament.
 există diferenţe semnificative între subiecţii de sex masculin ce provin dintr-un centru de
plasament şi cei ce provin din mediul familial în ceea ce priveşte nivelul de resentiment,
suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală, în sensul că nivelul de
resentiment, suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor de sex
masculin ce provin dintr-un centru de plasament este semnificativ mai mare decât nivelul de
resentiment, suspiciune, iritabilitat, ostilitate verbală şi agresivitate generală al subiecţilor de sex
masculin ce provin din mediul familial.
În concluzie, putem spune că mediul de provenienţă şi cantitatea de timp liber petrecută în
grupul de prieteni au un rol important în adoptarea sau nu a unor comportamente agresive în
rândurile şcolarilor, atât ale fetelor, cât şi ale băieţilor, iar atitudinea faţă de agresivitate a
acestora nu depinde de gradul în care persoana respectivă aceeptă sau respinge comportamentele
agresive în viaţa de zi cu zi.
Menţionăm şi faptul că agresivitatea este o problemă de o importanţă socială deosebită,
întrucât ea stă la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, acţiunilor teroriste, etc., toate
acestea putând fi prevenite prin intervenţii terapeutice realizate încă de timpuriu, mai precis, încă
din momentul sesizării primelor manifestări agresive.

117
Bibliografie

1) ADLER A. – “Cunoaşterea omului”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1991.


2) ALLPORT G.W. – “Personality. Psychological Interpretation”, Henry Holt, New
York, 1937.
3) AJURIAGUERRA J. – “Manual de psihiatrie infantilă”, Masson, Paris, 1974.
4) BERGER A. – “Copilul dificil”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.
5) CLAPAREDE E. – “ Sentimentul de inferioritate la copil”, Institutul Albania,
Constanţa, 1933.
6) COASAN A., VASILESCU A. – “Adaptarea şcolară”, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
7) COSMOVICI A., IACOB L. – “Psihologie şcolară”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1997.
8) COSMOVICI A. – “Psihologie generală”, Polirom, Iaşi, 1996.
9) DOLLARD P.A. – “Frustration and aggression”, Yale Univ. Press, New Haven,
1939.
10) DEBESSE M. – “ Psichologie de l enfant – de la naissance a l adolescence”, Editions
Bourrelier, 1956.
11) ENĂCHESCU C. – “Tratat de igienă mintală”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1996.
12) ENĂCHESCU C. – “ Igiena mintală şi recuperarea bolnavilor psihici”, Editura
Medicală, Bucureşti, 1979.
13) ENĂCHESCU C. – “Tratat de psihanaliză şi psihoterapie”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1998.
14) EIBEL-EIBESFELDT I. – “Agresivitatea umană: studiu etologic”, Editura Trei,
Bucureşti, 1995.
15) FREUD S – “Essais de psychanalyse”, Alcan, Paris.
16) FREUD S. – “Trei eseuri privind teoria sexualităţii”, Alcan, Paris.
17) HERSOV, BERGER, SHAFFER – “Aggression and anti-social behavior in
childhood and adolescence”, 1978.
18) KONRAD L. – “Aşa-zisul rău; despre istoria naturală a agresiunii”, Humanitas,
Bucureşti, 1998.
19) LOMBROSO C. – “L homme criminel”, Alcan, Paris.
20) LAPLANCHE J., PONTALIS J.P. – “Dicţionar de psihanaliză”, Humanitas,
Bucureşti, 1998.
21) MITROFAN I. – “Psihologia relaţiilor dintre sexe”, Editura Alternative, 1997.
22) MITROFAN I., CIUPERCĂ C. – “Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia
familiei”, Editura Press, Bucureşti, 1998.
23) MICHAUD Y.A. – “La violence”, PUF, Paris, 1973.
24) PIAGET J. – “Psihologia inteligenţei”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965.
25) PĂUNESCU C. –„Nervozitatea copilului”, E.D.P., Bucureşti, 1985.
26) PĂUNESCU C. – “Agresivitatea umană”, Editura Trei, 1995.
27) POROT A. – “Manuel alphabetique de psychiatrie”, PUF, Paris.
28) POPEANGĂ V. – “Clasa de elevi – subiect şi obiect al actului educativ”, E.D.P.,
Bucureşti, 1990.
29) RANSCHBURG J. – “Frică, supărare, agresivitate”, E.D.P., Bucureşti, 1979.
30) RĂDULESCU M.S. – “Anomie, devianţă şi patologie socială”, Hyperion, Bucureşti,
1991.
31) ROSENZWEIG S. – “An outline of frustration theory”, Ronald Press, New York,
1944.

118
32) ROŞCA M. – “Metode de psihodiagnostic”, E.D.P., Buc.,1972.
33) REVISTA DE PSIHOLOGIE nr.1 / 1992 – p. 5-8.
34) REVISTA DE PSIHOLOGIE nr. 2 / 1998 – p. 42-44.
35) STORR A. – “Human aggression”, 1968.
36) STOIAN M. – “Minori în derivă”, Editura Enciclopedică Română, Buc., 1972.
37) SILLAMY N. – “Dicţionar de psihologie”
38) STEFANOVIC J. – “Psihologia tactului pedagogic al profesorului”, E.D.P.,
Buc.,1979.
39) ŞCHIOPU U. – “Curs de psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Buc., 1963.
40) ŞCHIOPU U. – “Dicţionar de psihologie”, Bucureşti, 1998.
41) ŞCHIOPU U. – “Psihologia copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1967.
42) ŞCHIOPU U. – “Introducere în psihodiagnostic”, Universitatea Bucureşti, 1976.
43) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1981.
44) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1995.
45) VERZA E., ŞCHIOPU U. – “Psihologia vârstelor – ciclurile vieţii”, E.D.P., Buc.,
1997.
46) VLAD C., VLAD T., - “Psihologia şi psihopatologia comportamentului”, Editura
Militară, 1978.
47) WALLON H. – “Evoluţia psihologică a copilului”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Buc., 1975.

119
Anexe

Anexa 1.

Vă rog sa precizaţi 5 trasaturi sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine
pozitiva faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.
1.
2.
3.
4.
5.
Vă rog sa precizaţi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine
negativă faţă de agresivitatea ca reacţie la frustrare.
1.
2.
3.
4.
5.
Vă rog sa precizaţi 5 trasaturi sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine
permisivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare.
1.
2.
3.
4.
5.
Vă rog sa precizaţi 5 trăsături sau comportamente ale unei persoane care are o atitudine
nepermisivă faţă de agresivitatea ca metodă de adaptare.
1.
2.
3.
4.
5.

120
Anexa 2.

****** Method 1 (space saver) will be used for this analysis ******
_

R E L I A B I L I T Y A N A L Y S I S - S C A L E (A L P H A)

1. ITEM1 intrebarea 1 IO
2. ITEM2 intrebarea 2 IO
3. ITEM3 intrebarea 3 IO
4. ITEM5 intrebarea 5 IO
5. ITEM6 intrebarea 6 IO
6. ITEM7 intrebarea 7 IO
7. ITEM8 intrebarea 8 IO
8. ITEM9 intrebarea 9 IO
9. ITEM11 intrebarea 11 IO
10. ITEM12 intrebarea 12 IO
11. ITEM14 intrebarea 14 IO
12. ITEM16 intrebarea 16 IO
13. ITEM17 intrebarea 17 IO
14. ITEM18 intrebarea 18 IO
15. ITEM19 intrebarea 19 IO
16. ITEM22 intrebarea 22 IO
17. ITEM23 intrebarea 23 IO
18. ITEM4R
19. ITEM10R
20. ITEM13R
21. ITEM15R
22. ITEM20R
23. ITEM21R

Reliability Coefficients

N of Cases = 40,0 N of Items = 23

Alpha = ,8270

121
Anexa 3.
Decideţi dacă afirmaţiile de mai jos sunt false (F) sau adevărate (A) după cum vă sunt
caracteristice şi bifaţi răspunsul.

1. Îndeplinesc rugămintea cuiva doar dacă mă roagă frumos. □ A. □ F.


2. Nu par să înţeleg ce mi se întâmplă (sunt aerian). □ A. □ F.
3. Uneori îi bârfesc pe cei care nu îmi plac. □ A. □ F.
4. Uneori nu pot să-mi controlez impulsul de a-i leza (răni) pe ceilalţi.
□ A. □ F.
5. Ştiu că oamenii au tendinţa să mă vorbească pe la spate. □ A. □ F.
6. Mă înfurii cu uşurinţă, dar îmi revin repede. □ A. □ F.
7. Când dezaprob purtarea prietenilor mei le-o spun direct. □ A. □ F.
8. Când cineva stabileşte o regulă care nu îmi place am tendinţa să o încalc.
□ A. □ F.
9. Ceilalţi par mereu să reuşească în viaţă. □ A. □ F.
10. Niciodată nu sunt atât de furios încât să arunc cu obiecte. □ A. □ F.
11. Nu găsesc niciodată un motiv suficient de serios pentru a lovi pe cineva.
□ A. □ F.
12. Am tendinţa să fiu prudent cu persoanele care sunt mai prietenoase decât mă aşteptam. □ A.
□ F.
13. Întotdeauna sunt răbdător cu ceilalţi. □ A. □ F.
14. Sunt adesea în dezacord cu alţii. □ A. □ F.
15. Când cineva îmi comandă (face pe şeful), fac invers decât îmi cere.
□ A. □ F.
16. Când privesc în urmă, la ce mi s-a întâmplat, am senzaţia unor uşoare resentimente faţă de trecut.
□ A. □ F.
17. Când sunt furios trântesc uneori uşile. □ A. □ F.
18. Dacă cineva mă jigneşte sau mă loveşte primul, reacţionez. □ A. □ F.
19. Sunt câteva persoane care nu mă plac deloc. □ A. □ F.
20. Sunt mult mai iritat decât îşi dau seama ceilalţi. □ A. □ F.
21. Nu mă pot opri să intru în controverse cu oamenii când aceştia nu sunt de acord cu mine. □ A.
□ F.
22. Când oamenii îmi comandă nu ezit să le arăt că am înţeles. □ A. □ F.
23. Aproape săptămânal văd pe cineva care îmi displace. □ A. □ F.
24. Niciodată nu fac farse altora. □ A. □ F.
25. Orice mă jigneşte pe mine sau familia mea, caută scandal. □ A. □ F.
26. Sunt câteva persoane care par să mă invidieze. □ A. □ F.
27. Îmi fierbe sângele în vine dacă se distrează cineva pe seama mea. □ A. □ F.
28. Am pretenţia ca ceilalţi să îmi respecte drepturile. □ A. □ F.
29. Uneori, când sunt furios pe cineva, îi aplic „tratamentul tăcerii”. □ A. □ F.
30. Deşi nu arăt, uneori mă roade invidia. □ A. □ F.
31. Uneori când sunt supărat, bombănesc. □ A. □ F.
32. Persoanele care continuă să mă deranjeze cer un pumn în nas. □ A. □ F.
33. Uneori am sentimentul că alţii râd de mine. □ A. □ F.
34. Nu mă supăr când cineva nu mă tratează corect. □ A. □ F.
35. Chiar dacă sunt înfuriat nu folosesc un „limbaj dur”. □ A. □ F.
36. Nu cunosc nici o persoană pe care s-o urăsc din tot sufletul. □ A. □ F.
37. Uneori sunt bosumflat dacă nu pot face cum vreau eu. □ A. □ F.
38. Chiar dacă cineva mă loveşte primul, rareori îi întorc lovitura. □ A. □ F.
39. Deviza mea e: „Niciodată să nu te încrezi în străini”. □ A. □ F.
40. Uneori oamenii mă deranjează chiar numai fiind în apropierea mea.
□ A. □ F.

122
41. Dacă cineva mă supără, sunt capabil să îi spun ce gândesc despre el.
□ A. □ F.
42. Dacă aş lăsa oamenii să vadă ce simt, aş fi considerat o persoană complicată (dificilă). □ A.
□ F.
43. De la zece ani nu mi-am mai pierdut firea. □ A. □ F.
44. Când îmi pierd cumpătul cu adevărat, sunt în stare să pălmuiesc pe cineva. □ A.
□ F.
45. În general, mă întreb ce motive ascunse poate avea o persoană pentru a-mi face pe plac. □ A.
□ F.
46. Adesea mă simt ca un butoi cu pulbere gata să explodeze. □ A. □ F.
47. Când ceilalţi ţipă la mine, ţip şi eu la ei. □ A. □ F.
48. Uneori mi se pare că am luat din viaţă partea ei crudă. □ A. □ F.
49. Îmi amintesc că odată am fost atât de furios încât am luat cel mai apropiat obiect şi l-am zdrobit.
□ A. □ F.
50. Intru în dispute la fel de repede ca şi ceilalţi. □ A. □ F.
51. Obişnuiam să cred că majoritatea oamenilor spun adevărul dar m-am convins de contrariu.
□ A. □ F.
52. Uneori sunt cu capsa pusă. □ A. □ F.
53. Când sunt furios, spun lucruri antipatice, ameninţătoare. □ A. □ F.
54. Uneori îmi arăt furia prin bătăi în masă. □ A. □ F.
55. Dacă trebuie să recurg la violenţă fizică pentru a-mi apăra drepturile, o fac. □ A.
□ F.
56. Nu am duşmani care să dorească cu adevărat să mă rănească. □ A. □ F.
57. Nu mă pot opri să fiu puţin nepoliticos (aspru) cu cei care nu-mi plac.
□ A. □ F.
58. Nu pot să pun pe cineva la punct, chiar dacă este necesar. □ A. □ F.
59. Sunt oameni care au făcut presiuni asupra mea, aşa încât am ajuns la „explozie”. □ A.
□ F.
60. Rareori am impresia că oamenii încearcă să mă supere sau să mă jignească. □ A.
□ F.
61. Nu permit să fiu iritat de lucrurile mărunte (neimportante). □ A. □ F.
62. Adesea fac ameninţări pe care n-am intenţia să le pun în practică. □ A. □ F.
63. În ultima vreme sunt iritat, nemulţumit. □ A. □ F.
64. Când mă cert am tendinţa să ridic vocea. □ A. □ F.
65. În general îmi ascund părerile proaste despre alţii. □ A. □ F.
66. Mai degrabă aş face o concesie, decât să intru într-o controversă. □ A. □ F.

123
Citiţi cu atenţie următoarele afirmaţii şi apreciaţi pe o scală de la 1 la 6 în ce măsură sunteţi de acord
cu acestea. Vă rog să precizaţi în ce măsură aceste afirmaţii vă caracterizează marcând numărul
corespunzător pe scalele din dreptul fiecărei afirmaţii.
Cifrele semnifică: 6-acord puternic
5- acord
4-acord parţial
3-dezacord parţial
2-dezacord
1-dezacord puternic 1 2 3 4 5 6

1. Dacă un coleg ma supără cu ceva sunt gata să recurg la acte violente 1


împotriva lui. 2
2. În ziua de azi a fi agresiv este o necesitate.
3
3. Dacă nu recurgi la acte agresive nu vei reuşi să te impui în grupul
dinc are faci parte. 4
4. Nu sunt de acord cu utilizarea violenţei de nici un fel pentru 5
obţinerea unor avantaje.
5. Consider ca nu există o societate lipsită de violenţă. 6
6. Agresivitatea este o formă de adaptare la mediul în care trăim.
7. În ziua de azi dacă ştii să furi şi să înşeli ai mai multe şanse de a 7
reuşi în viaţă decât dacă urmezi cursurile unei facultăţi. 8
8. Agresivitatea împotriva unei alte persoane îţi creşte statutul social.
9. Sunt de acord cu utilizarea violenţei pentru a obţine ceea ce îmi 9
doresc.
10. Utilizarea unor comportamente agresive sau a unui limbaj violent şi 10
vulgar nu te ajută să reuşeşti în viaţă. 11
11. Cei mai mulţi dintre cei care au bani le-au obţinut prin mijloace
12
necurate.
12. Agresivitatea este o modalitate de a face faţă frustrărilor de zi cu zi. 13
13. Frustrările acumulate trebuie descărcate altfel, nu prin acte de
agresivitate fizică sau verbă. 14
14. Faptul că cineva mai puternic mă loveşte sau mă jigneşte, mă
determină să fac şi eu la fel cu cei mai slabi. 15
15. Chiar dacă cineva te enervează este mai bine să îţi păstrezi calmul şi 16
să nu recurgi la agresivitate.
16. Reacţiile agresive ale celor din jur mă determină să adopt şi eu un 17
comportament agresiv. 18
17. A deveni agresiv faţă de cineva care te-a jignit este o reacţie 19
normală.
18. Nu pot să îmi păstrez calmul atunci când cineva ma nedreptăţeşte. 20
19. A rade de ceilalţi este cea mai eficientă metodă de a te elibera de 21
frustrările acumulate. 22
20. A deveni agresiv când cineva te-a supărat nu e o reacţie normală. 23
21. Pentru a te integra într-un grup nu trebuie să recurgi la
comportamente agresive.
22. Este normală utilizarea unui limbaj violent şi vulgar faţă de o persoană care te-a enervat sau jignit.
23. Când cineva mă enervează consider că nu greşesc cu nimic dacă folosesc un limbaj violent şi vulgar
pentru a mă apăra.
Sex: M. F.
Mediu: Familial  Centru de plasament 
Vă mulţumesc!

124
Anexa 4.
KMO and Bartlett's Test

Kaiser-Meyer-Olkin Measure of Sampling


Adequacy. ,788

Bartlett's Test of Approx. Chi-Square 325,125


Sphericity df 253
Sig. ,001

Total Variance Explained

Co
mpo
nent Initial Eigenvalues Extraction Sums of Squared Loadings Rotation Sums of Squared Loadings
% of Cumulativ % of Cumulative % of Cumulative
Total Variance e% Total Variance % Total Variance %
1 3,981 17,308 17,308 3,981 17,308 17,308 2,871 12,482 12,482
2 2,794 12,150 29,458 2,794 12,150 29,458 2,293 9,970 22,453
3 2,267 9,857 39,315 2,267 9,857 39,315 2,164 9,409 31,862
4 1,917 8,333 47,648 1,917 8,333 47,648 2,130 9,260 41,122
5 1,848 8,036 55,684 1,848 8,036 55,684 1,971 8,571 49,693
6 1,386 6,025 61,709 1,386 6,025 61,709 1,929 8,388 58,081
7 1,249 5,430 67,139 1,249 5,430 67,139 1,568 6,816 64,897
8 1,014 4,408 71,547 1,014 4,408 71,547 1,529 6,649 71,547
9 ,895 3,891 75,438
10 ,835 3,632 79,069
11 ,766 3,332 82,401
12 ,683 2,971 85,372
13 ,635 2,760 88,132
14 ,549 2,385 90,517
15 ,410 1,781 92,298
16 ,390 1,696 93,994
17 ,316 1,373 95,367
18 ,247 1,075 96,442
19 ,232 1,007 97,449
20 ,209 ,908 98,357
21 ,163 ,707 99,064
22 ,127 ,554 99,618
23 ,088 ,382 100,000
Extraction Method: Principal Component Analysis.

Rotated Component Matrix(a)

Component
1 2 3 4 5 6 7 8
intrebarea 1 IO ,458 ,622
intrebarea 2 IO ,659
intrebarea 3 IO ,572 ,472
intrebarea 4 IO ,766
intrebarea 5 IO ,410 ,619
intrebarea 6 IO ,798
intrebarea 7 IO -,849
intrebarea 8 IO -,565
intrebarea 9 IO ,420 ,652
intrebarea 10 ,583

125
IO
intrebarea 11
,755
IO
intrebarea 12
,685
IO
intrebarea 13
,591 -,438
IO
intrebarea 14
,583
IO
intrebarea 15
-,775
IO
intrebarea 16
,777
IO
intrebarea 17
,605
IO
intrebarea 18
,735
IO
intrebarea 19
,764
IO
intrebarea 20
-,477 ,609
IO
intrebarea 21
,876
IO
intrebarea 22
,491 ,418
IO
intrebarea 23
,830
IO
a Rotation converged in 11 iterations.

126
Anexa 5.
Descriptives

Std. 95% Confidence Interval for


N Mean Deviation Std. Error Mean Minimum Maximum

Lower Bound Upper Bound


Negativism Mai putin de
68 3,3088 ,98128 ,11900 3,0713 3,5463 1,00 5,00
2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 3,3774 1,00434 ,13796 3,1005 3,6542 1,00 5,00
ore pe zi
Mai mult de
29 2,7586 1,61809 ,30047 2,1431 3,3741 ,00 5,00
4 ore pe zi
Total 150 3,2267 1,15362 ,09419 3,0405 3,4128 ,00 5,00
Resentiment Mai putin de
68 4,5882 1,62293 ,19681 4,1954 4,9811 2,00 7,00
2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 4,8679 1,07485 ,14764 4,5717 5,1642 3,00 7,00
ore pe zi
Mai mult de
29 4,7241 ,99630 ,18501 4,3452 5,1031 3,00 6,00
4 ore pe zi
Total 150 4,7133 1,33782 ,10923 4,4975 4,9292 2,00 7,00
Agresivitate Mai putin de
68 4,8676 2,35571 ,28567 4,2974 5,4379 ,00 9,00
indirecta 2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 3,6981 1,87683 ,25780 3,1808 4,2154 1,00 7,00
ore pe zi
Mai mult de
29 4,2069 1,34641 ,25002 3,6948 4,7190 2,00 6,00
4 ore pe zi
Total 150 4,3267 2,08380 ,17014 3,9905 4,6629 ,00 9,00
Agresivitate Mai putin de
68 5,4265 1,91861 ,23267 4,9621 5,8909 2,00 9,00
fizica 2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 4,5472 1,96670 ,27015 4,0051 5,0893 2,00 7,00
ore pe zi
Mai mult de
29 4,9310 1,22273 ,22706 4,4659 5,3961 3,00 7,00
4 ore pe zi
Total 150 5,0200 1,85541 ,15149 4,7206 5,3194 2,00 9,00
Suspiciune Mai putin de
68 6,8088 1,59530 ,19346 6,4227 7,1950 5,00 10,00
2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 6,7547 1,99909 ,27460 6,2037 7,3057 3,00 9,00
ore pe zi
Mai mult de
29 5,8621 1,43238 ,26599 5,3172 6,4069 3,00 8,00
4 ore pe zi
Total 150 6,6067 1,74900 ,14281 6,3245 6,8889 3,00 10,00
Iritabilitate Mai putin de
68 5,6618 1,96697 ,23853 5,1857 6,1379 2,00 9,00
2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 5,4340 1,95635 ,26872 4,8947 5,9732 2,00 9,00
ore pe zi
Mai mult de
29 5,3103 1,46637 ,27230 4,7526 5,8681 3,00 8,00
4 ore pe zi
Total 150 5,5133 1,87078 ,15275 5,2115 5,8152 2,00 9,00
Agresivitate Mai putin de
68 8,3088 2,32608 ,28208 7,7458 8,8719 3,00 12,00
verbala 2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 6,3585 1,95226 ,26816 5,8204 6,8966 3,00 10,00
ore pe zi
Mai mult de
29 6,8966 2,25745 ,41920 6,0379 7,7552 4,00 11,00
4 ore pe zi
Total 150 7,3467 2,35160 ,19201 6,9673 7,7261 3,00 12,00
Agresivitate Mai putin de
68 38,9706 9,12266 1,10629 36,7624 41,1787 23,00 58,00
generala 2 ore pe zi
Intre 2 si 4
53 35,0377 7,46263 1,02507 32,9808 37,0947 23,00 47,00
ore pe zi
Mai mult de
29 34,6897 5,78856 1,07491 32,4878 36,8915 28,00 45,00
4 ore pe zi
Total 150 36,7533 8,20209 ,66970 35,4300 38,0767 23,00 58,00

ANOVA

127
Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
Negativism Between Groups 8,015 2 4,008 3,096 ,048
Within Groups 190,278 147 1,294
Total 198,293 149
Resentiment Between Groups 2,334 2 1,167 ,649 ,524
Within Groups 264,339 147 1,798
Total 266,673 149
Agresivitate Between Groups 41,256 2 20,628 5,006 ,008
indirecta Within Groups 605,737 147 4,121
Total 646,993 149
Agresivitate fizica Between Groups 23,314 2 11,657 3,500 ,033
Within Groups 489,626 147 3,331
Total 512,940 149
Suspiciune Between Groups 20,019 2 10,010 3,377 ,037
Within Groups 435,774 147 2,964
Total 455,793 149
Iritabilitate Between Groups 3,027 2 1,513 ,429 ,652
Within Groups 518,446 147 3,527
Total 521,473 149
Agresivitate verbala Between Groups 120,580 2 60,290 12,600 ,000
Within Groups 703,393 147 4,785
Total 823,973 149
Agresivitate Between Groups 613,801 2 306,900 4,794 ,010
generala Within Groups 9410,073 147 64,014
Total 10023,873 149

Multiple Comparisons

Bonferroni
(I) Timp
liber Mean
Dependent petrecut cu (J) Timp liber petrecut Difference
Variable prietenii cu prietenii (I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper Bound


Negativism Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
de 2 ore -,0685 ,20847 1,000 -,5734 ,4363
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,5502 ,25233 ,092 -,0609 1,1613
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
,0685 ,20847 1,000 -,4363 ,5734
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,6187 ,26279 ,060 -,0177 1,2551
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,5502 ,25233 ,092 -1,1613 ,0609
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,6187 ,26279 ,060 -1,2551 ,0177
Resentiment Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
de 2 ore -,2797 ,24571 ,771 -,8747 ,3153
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,1359 ,29741 1,000 -,8561 ,5843
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
,2797 ,24571 ,771 -,3153 ,8747
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,1438 ,30974 1,000 -,6063 ,8939
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore ,1359 ,29741 1,000 -,5843 ,8561
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,1438 ,30974 1,000 -,8939 ,6063
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi 1,1695(*) ,37195 ,006 ,2688 2,0703

128
indirecta de 2 ore
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,6608 ,45021 ,433 -,4295 1,7510
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-1,1695(*) ,37195 ,006 -2,0703 -,2688
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,5088 ,46887 ,839 -1,6442 ,6267
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,6608 ,45021 ,433 -1,7510 ,4295
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi ,5088 ,46887 ,839 -,6267 1,6442
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
fizica de 2 ore ,8793(*) ,33441 ,028 ,0695 1,6891
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,4954 ,40477 ,669 -,4848 1,4757
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-,8793(*) ,33441 ,028 -1,6891 -,0695
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,3839 ,42154 1,000 -1,4047 ,6370
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,4954 ,40477 ,669 -1,4757 ,4848
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi ,3839 ,42154 1,000 -,6370 1,4047
Suspiciune Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
de 2 ore ,0541 ,31548 1,000 -,7099 ,8181
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,9468(*) ,38186 ,043 ,0220 1,8715
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-,0541 ,31548 1,000 -,8181 ,7099
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,8926 ,39769 ,079 -,0704 1,8557
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,9468(*) ,38186 ,043 -1,8715 -,0220
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,8926 ,39769 ,079 -1,8557 ,0704
Iritabilitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
de 2 ore ,2278 ,34411 1,000 -,6055 1,0611
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,3514 ,41651 1,000 -,6572 1,3601
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-,2278 ,34411 1,000 -1,0611 ,6055
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,1236 ,43377 1,000 -,9268 1,1741
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,3514 ,41651 1,000 -1,3601 ,6572
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,1236 ,43377 1,000 -1,1741 ,9268
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
verbala de 2 ore 1,9503(*) ,40081 ,000 ,9797 2,9210
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi 1,4123(*) ,48515 ,012 ,2374 2,5871
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-1,9503(*) ,40081 ,000 -2,9210 -,9797
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,5381 ,50525 ,866 -1,7616 ,6855
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -1,4123(*) ,48515 ,012 -2,5871 -,2374
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi ,5381 ,50525 ,866 -,6855 1,7616
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
generala de 2 ore 3,9329(*) 1,46601 ,024 ,3826 7,4831
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi 4,2809 1,77448 ,051 -,0163 8,5782
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-3,9329(*) 1,46601 ,024 -7,4831 -,3826
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,3481 1,84802 1,000 -4,1273 4,8234
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -4,2809 1,77448 ,051 -8,5782 ,0163
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,3481 1,84802 1,000 -4,8234 4,1273
* The mean difference is significant at the .05 level.

129
130
Anexa 6.

Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe zi


Group Statistics(a)

Std. Error
Sexul subiectilor. N Mean Std. Deviation Mean
Resentiment Feminin 37 4,7838 1,61821 ,26603
Masculin 31 4,3548 1,62375 ,29163
Agresivitate Feminin 37 4,2973 2,63381 ,43300
indirecta Masculin 31 5,5484 1,78585 ,32075
Agresivitate verbala Feminin 37 8,0270 2,48871 ,40914
Masculin 31 8,6452 2,10631 ,37831
a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe zi

Independent Samples Test(a)

Levene's
Test for
Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig.
(2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Resentiment Equal
variances ,523 ,472 1,087 66 ,281 ,4289 ,39462 -,35895 1,21684
assumed
Equal
variances
1,087 63,855 ,281 ,4289 ,39475 -,35968 1,21757
not
assumed
Agresivitate Equal
indirecta variances 3,508 ,065 -2,246 66 ,028 -1,2511 ,55701 -2,36320 -,13897
assumed
Equal
variances
-2,322 63,430 ,023 -1,2511 ,53885 -2,32776 -,17442
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances 1,401 ,241 -1,093 66 ,278 -,6181 ,56555 -1,74728 ,51102
assumed
Equal
variances
-1,109 65,989 ,271 -,6181 ,55724 -1,73070 ,49443
not
assumed
a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai putin de 2 ore pe zi

Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe zi


Group Statistics(a)

Std. Error
Sexul subiectilor. N Mean Std. Deviation Mean
Resentiment Feminin 18 5,2222 ,42779 ,10083
Masculin 35 4,6857 1,25491 ,21212
Agresivitate Feminin 18 5,9444 ,80237 ,18912
indirecta Masculin 35 2,5429 1,01003 ,17073
Agresivitate verbala Feminin 18 7,6111 2,42872 ,57246
Masculin 35 5,7143 1,27352 ,21526
a Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe zi

131
Independent Samples Test(a)

Levene's Test for


Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig.
(2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Resentiment Equal
variances 14,133 ,000 1,755 51 ,085 ,5365 ,30570 -,07721 1,15023
assumed
Equal
variances
2,284 46,367 ,027 ,5365 ,23486 ,06385 1,00916
not
assumed
Agresivitate Equal
indirecta variances 2,402 ,127 12,399 51 ,000 3,4016 ,27435 2,85080 3,95237
assumed
Equal
variances
13,351 42,039 ,000 3,4016 ,25478 2,88743 3,91574
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances 12,278 ,001 3,746 51 ,000 1,8968 ,50633 ,88032 2,91333
assumed
Equal
variances
3,101 21,928 ,005 1,8968 ,61159 ,62822 3,16543
not
assumed
a Timp liber petrecut cu prietenii = Intre 2 si 4 ore pe zi

Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe zi


Group Statistics(a)

Std. Error
Sexul subiectilor. N Mean Std. Deviation Mean
Resentiment Feminin 23 4,3913 ,83878 ,17490
Masculin 6 6,0000 ,00000 ,00000
Agresivitate Feminin 23 4,3478 1,40158 ,29225
indirecta Masculin 6 3,6667 1,03280 ,42164
Agresivitate verbala Feminin 23 7,0435 2,32532 ,48486
Masculin 6 6,3333 2,06559 ,84327
a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe zi

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for


Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig. (2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Resentiment Equal
variances 24,766 ,000 -4,635 27 ,000 -1,6087 ,34709 -2,32086 -,89653
assumed
Equal
variances
-9,198 22,000 ,000 -1,6087 ,17490 -1,97141 -1,24598
not
assumed
Agresivitate Equal
indirecta variances ,594 ,447 1,108 27 ,278 ,6812 ,61472 -,58014 1,94246
assumed

132
Equal
variances
1,328 10,412 ,213 ,6812 ,51302 -,45581 1,81813
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances ,001 ,981 ,680 27 ,503 ,7101 1,04494 -1,43389 2,85418
assumed
Equal
variances
,730 8,638 ,485 ,7101 ,97273 -1,50446 2,92475
not
assumed
a Timp liber petrecut cu prietenii = Mai mult de 4 ore pe zi

Sexul subiectilor. = Feminin


Descriptives(a)

95% Confidence
N Mean Std. Deviation Std. Error Interval for Mean Minimum Maximum
Lower Upper
Bound Bound
Resentiment Mai
putin de
37 4,7838 1,61821 ,26603 4,2442 5,3233 2,00 7,00
2 ore pe
zi
Intre 2 si
4 ore pe 18 5,2222 ,42779 ,10083 5,0095 5,4350 5,00 6,00
zi
Mai mult
de 4 ore 23 4,3913 ,83878 ,17490 4,0286 4,7540 3,00 5,00
pe zi
Total 78 4,7692 1,24758 ,14126 4,4879 5,0505 2,00 7,00
Agresivitate Mai
indirecta putin de
37 4,2973 2,63381 ,43300 3,4191 5,1755 ,00 9,00
2 ore pe
zi
Intre 2 si
4 ore pe 18 5,9444 ,80237 ,18912 5,5454 6,3435 5,00 7,00
zi
Mai mult
de 4 ore 23 4,3478 1,40158 ,29225 3,7417 4,9539 2,00 6,00
pe zi
Total 78 4,6923 2,10323 ,23814 4,2181 5,1665 ,00 9,00
Agresivitate Mai
verbala putin de
37 8,0270 2,48871 ,40914 7,1972 8,8568 3,00 12,00
2 ore pe
zi
Intre 2 si
4 ore pe 18 7,6111 2,42872 ,57246 6,4033 8,8189 4,00 10,00
zi
Mai mult
de 4 ore 23 7,0435 2,32532 ,48486 6,0379 8,0490 4,00 11,00
pe zi
Total 78 7,6410 2,43340 ,27553 7,0924 8,1897 3,00 12,00
a Sexul subiectilor. = Feminin

ANOVA(a)

Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
Resentiment Between Groups 6,987 2 3,493 2,321 ,105
Within Groups 112,860 75 1,505
Total 119,846 77
Agresivitate Between Groups 36,724 2 18,362 4,532 ,014
indirecta Within Groups 303,892 75 4,052
Total 340,615 77

133
Agresivitate verbala Between Groups 13,741 2 6,871 1,165 ,317
Within Groups 442,207 75 5,896
Total 455,949 77
a Sexul subiectilor. = Feminin

Multiple Comparisons(a)

Bonferroni
(I) Timp
liber Mean
Dependent petrecut cu (J) Timp liber petrecut Difference
Variable prietenii cu prietenii (I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper Bound


Resentiment Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
de 2 ore -,4384 ,35252 ,652 -1,3017 ,4248
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,3925 ,32572 ,696 -,4052 1,1901
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
,4384 ,35252 ,652 -,4248 1,3017
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,8309 ,38604 ,104 -,1144 1,7763
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,3925 ,32572 ,696 -1,1901 ,4052
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,8309 ,38604 ,104 -1,7763 ,1144
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
indirecta de 2 ore -1,6471(*) ,57846 ,017 -3,0637 -,2306
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,0505 ,53449 1,000 -1,3594 1,2584
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
1,6471(*) ,57846 ,017 ,2306 3,0637
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi 1,5966(*) ,63346 ,042 ,0454 3,1479
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore ,0505 ,53449 1,000 -1,2584 1,3594
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -1,5966(*) ,63346 ,042 -3,1479 -,0454
Agresivitate Mai putin Intre 2 si 4 ore pe zi
verbala de 2 ore ,4159 ,69779 1,000 -1,2929 2,1247
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,9835 ,64475 ,394 -,5954 2,5625
Intre 2 si 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-,4159 ,69779 1,000 -2,1247 1,2929
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi ,5676 ,76414 1,000 -1,3036 2,4389
Mai mult Mai putin de 2 ore pe zi
de 4 ore -,9835 ,64475 ,394 -2,5625 ,5954
pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi -,5676 ,76414 1,000 -2,4389 1,3036
* The mean difference is significant at the .05 level.
a Sexul subiectilor. = Feminin

134
SEX: ,00 Feminin
5,4

5,2

5,0

4,8

4,6

4,4

4,2
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

SEX: ,00 Feminin


6,5

6,0

5,5

5,0

4,5

4,0
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

135
SEX: ,00 Feminin
8,2

8,0

7,8

7,6

7,4

7,2

7,0

6,8
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

Sexul subiectilor. = Masculin


Descriptives(a)

Std. Std. 95% Confidence Interval


N Mean Deviation Error for Mean Minimum Maximum
Lower Upper
Bound Bound
Resentiment Mai putin
de 2 ore 31 4,3548 1,62375 ,29163 3,7592 4,9504 2,00 7,00
pe zi
Intre 2 si 4
35 4,6857 1,25491 ,21212 4,2546 5,1168 3,00 7,00
ore pe zi
Mai mult
de 4 ore 6 6,0000 ,00000 ,00000 6,0000 6,0000 6,00 6,00
pe zi
Total 72 4,6528 1,43556 ,16918 4,3154 4,9901 2,00 7,00
Agresivitate Mai putin
indirecta de 2 ore 31 5,5484 1,78585 ,32075 4,8933 6,2034 2,00 8,00
pe zi
Intre 2 si 4
35 2,5429 1,01003 ,17073 2,1959 2,8898 1,00 4,00
ore pe zi
Mai mult
de 4 ore 6 3,6667 1,03280 ,42164 2,5828 4,7505 3,00 5,00
pe zi
Total 72 3,9306 2,00230 ,23597 3,4600 4,4011 1,00 8,00
Agresivitate Mai putin
verbala de 2 ore 31 8,6452 2,10631 ,37831 7,8726 9,4178 4,00 12,00
pe zi
Intre 2 si 4
35 5,7143 1,27352 ,21526 5,2768 6,1518 3,00 8,00
ore pe zi
Mai mult
de 4 ore 6 6,3333 2,06559 ,84327 4,1656 8,5010 5,00 9,00
pe zi
Total 72 7,0278 2,23274 ,26313 6,5031 7,5524 3,00 12,00
a Sexul subiectilor. = Masculin

ANOVA(a)

136
Sum of
Squares df Mean Square F Sig.
Resentiment Between Groups 13,680 2 6,840 3,558 ,034
Within Groups 132,640 69 1,922
Total 146,319 71
Agresivitate Between Groups 148,956 2 74,478 37,871 ,000
indirecta Within Groups 135,696 69 1,967
Total 284,653 71
Agresivitate verbala Between Groups 144,371 2 72,186 23,767 ,000
Within Groups 209,573 69 3,037
Total 353,944 71
a Sexul subiectilor. = Masculin

Multiple Comparisons(a)

Bonferroni
(I) Timp liber Mean
Dependent petrecut cu (J) Timp liber petrecut Difference
Variable prietenii cu prietenii (I-J) Std. Error Sig. 95% Confidence Interval

Lower Bound Upper Bound


Resentiment Mai putin de 2 Intre 2 si 4 ore pe zi
-,3309 ,34196 1,000 -1,1699 ,5082
ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -1,6452(*) ,61838 ,029 -3,1625 -,1278
Intre 2 si 4 ore Mai putin de 2 ore pe zi
,3309 ,34196 1,000 -,5082 1,1699
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -1,3143 ,61262 ,106 -2,8175 ,1889
Mai mult de 4 Mai putin de 2 ore pe zi
1,6452(*) ,61838 ,029 ,1278 3,1625
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi 1,3143 ,61262 ,106 -,1889 2,8175
Agresivitate Mai putin de 2 Intre 2 si 4 ore pe zi
3,0055(*) ,34587 ,000 2,1568 3,8542
indirecta ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi 1,8817(*) ,62547 ,011 ,3470 3,4165
Intre 2 si 4 ore Mai putin de 2 ore pe zi
-3,0055(*) ,34587 ,000 -3,8542 -2,1568
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -1,1238 ,61964 ,222 -2,6443 ,3966
Mai mult de 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-1,8817(*) ,62547 ,011 -3,4165 -,3470
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi 1,1238 ,61964 ,222 -,3966 2,6443
Agresivitate Mai putin de 2 Intre 2 si 4 ore pe zi
2,9309(*) ,42983 ,000 1,8762 3,9856
verbala ore pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi 2,3118(*) ,77730 ,012 ,4045 4,2191
Intre 2 si 4 ore Mai putin de 2 ore pe zi
-2,9309(*) ,42983 ,000 -3,9856 -1,8762
pe zi
Mai mult de 4 ore pe zi -,6190 ,77006 1,000 -2,5086 1,2705
Mai mult de 4 Mai putin de 2 ore pe zi
-2,3118(*) ,77730 ,012 -4,2191 -,4045
ore pe zi
Intre 2 si 4 ore pe zi ,6190 ,77006 1,000 -1,2705 2,5086
* The mean difference is significant at the .05 level.
a Sexul subiectilor. = Masculin

137
SEX: 1,00 Masculin
6,5

6,0

5,5

5,0

4,5

4,0
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

SEX: 1,00 Masculin


6,0

5,5

5,0

4,5

4,0

3,5

3,0

2,5

2,0
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

138
SEX: 1,00 Masculin
9,0

8,5

8,0

7,5

7,0

6,5

6,0

5,5
Mai putin de 2 ore p Intre 2 si 4 ore pe Mai mult de 4 ore pe

Timp liber petrecut cu prietenii

139
Anexa 7.

Mediul de provenienta. = Familie


Group Statistics(a)

Std. Error
Sexul subiectilor. N Mean Std. Deviation Mean
Negativism Feminin 34 3,5882 ,89163 ,15291
Masculin 41 2,9512 1,11694 ,17444
Resentiment Feminin 34 5,1765 1,21781 ,20885
Masculin 41 4,1707 1,37663 ,21499
Suspiciune Feminin 34 7,2941 1,50815 ,25865
Masculin 41 5,7805 1,47499 ,23036
Iritabilitate Feminin 34 6,3235 1,66462 ,28548
Masculin 41 4,9024 1,46296 ,22848
Agresivitate verbala Feminin 34 8,3235 2,60210 ,44626
Masculin 41 6,4390 2,48041 ,38738
Agresivitate Feminin 34 39,2941 8,80265 1,50964
generala Masculin 41 32,6829 6,75070 1,05428
a Mediul de provenienta. = Familie

Independent Samples Test(a)

Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig.
(2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Negativism Equal
variances 2,389 ,126 2,689 73 ,009 ,6370 ,23689 ,16490 1,10913
assumed
Equal
variances
2,746 72,910 ,008 ,6370 ,23197 ,17469 1,09934
not
assumed
Resentiment Equal
variances ,235 ,629 3,317 73 ,001 1,0057 ,30322 ,40143 1,61005
assumed
Equal
variances
3,355 72,672 ,001 1,0057 ,29974 ,40832 1,60316
not
assumed
Suspiciune Equal
variances ,425 ,516 4,379 73 ,000 1,5136 ,34563 ,82480 2,20246
assumed
Equal
variances
4,370 69,855 ,000 1,5136 ,34635 ,82282 2,20444
not
assumed
Iritabilitate Equal
variances 4,336 ,041 3,934 73 ,000 1,4211 ,36123 ,70115 2,14103
assumed
Equal
variances
3,886 66,354 ,000 1,4211 ,36565 ,69112 2,15106
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances ,063 ,802 3,203 73 ,002 1,8845 ,58827 ,71209 3,05692
assumed

140
Equal
variances
3,189 69,101 ,002 1,8845 ,59094 ,70565 3,06336
not
assumed
Agresivitate Equal
generala variances 2,634 ,109 3,680 73 ,000 6,6112 1,79668 3,03040 10,19198
assumed
Equal
variances
3,590 61,057 ,001 6,6112 1,84134 2,92928 10,29311
not
assumed
a Mediul de provenienta. = Familie

Mediul de provenienta. = Centru de plasament


Group Statistics(a)

Std. Error
Sexul subiectilor. N Mean Std. Deviation Mean
Negativism Feminin 44 3,0909 1,30862 ,19728
Masculin 31 3,3871 1,14535 ,20571
Resentiment Feminin 44 4,4545 1,19016 ,17942
Masculin 31 5,2903 1,27000 ,22810
Suspiciune Feminin 44 6,0682 1,74406 ,26293
Masculin 31 7,7097 1,50982 ,27117
Iritabilitate Feminin 44 5,3636 2,49736 ,37649
Masculin 31 5,6452 1,11201 ,19972
Agresivitate verbala Feminin 44 7,1136 2,18042 ,32871
Masculin 31 7,8065 1,57944 ,28368
Agresivitate Feminin 44 36,4545 9,17645 1,38340
generala Masculin 31 39,7742 5,28337 ,94892
a Mediul de provenienta. = Centru de plasament

Independent Samples Test(a)

Levene's Test for


Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig.
(2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Negativism Equal
variances ,028 ,868 -1,015 73 ,313 -,2962 ,29173 -,87761 ,28523
assumed
Equal
variances
-1,039 69,528 ,302 -,2962 ,28502 -,86471 ,27234
not
assumed
Resentiment Equal
variances ,768 ,384 -2,913 73 ,005 -,8358 ,28692 -1,40761 -,26394
assumed
Equal
variances
-2,880 62,039 ,005 -,8358 ,29021 -1,41589 -,25566
not
assumed
Suspiciune Equal
variances ,754 ,388 -4,238 73 ,000 -1,6415 ,38734 -2,41345 -,86954
assumed
Equal
variances
-4,346 69,850 ,000 -1,6415 ,37771 -2,39484 -,88815
not
assumed

141
Iritabilitate Equal
21,69
variances ,000 -,587 73 ,559 -,2815 ,47952 -1,23721 ,67416
6
assumed
Equal
variances
-,661 63,409 ,511 -,2815 ,42619 -1,13308 ,57003
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances 3,161 ,080 -1,511 73 ,135 -,6928 ,45864 -1,60689 ,22126
assumed
Equal
variances
-1,596 72,924 ,115 -,6928 ,43419 -1,55817 ,17254
not
assumed
Agresivitate Equal
11,00
generala variances ,001 -1,812 73 ,074 -3,3196 1,83252 -6,97185 ,33255
4
assumed
Equal
variances
-1,979 70,585 ,052 -3,3196 1,67757 -6,66497 ,02568
not
assumed
a Mediul de provenienta. = Centru de plasament

Sexul subiectilor. = Feminin


Group Statistics(a)

Std. Error
Mediul de provenienta. N Mean Std. Deviation Mean
Negativism Familie 34 3,5882 ,89163 ,15291
Centru de plasament 44 3,0909 1,30862 ,19728
Resentiment Familie 34 5,1765 1,21781 ,20885
Centru de plasament 44 4,4545 1,19016 ,17942
Suspiciune Familie 34 7,2941 1,50815 ,25865
Centru de plasament 44 6,0682 1,74406 ,26293
Iritabilitate Familie 34 6,3235 1,66462 ,28548
Centru de plasament 44 5,3636 2,49736 ,37649
Agresivitate verbala Familie 34 8,3235 2,60210 ,44626
Centru de plasament 44 7,1136 2,18042 ,32871
Agresivitate generala Familie 34 39,2941 8,80265 1,50964
Centru de plasament 44 36,4545 9,17645 1,38340
a Sexul subiectilor. = Feminin

Independent Samples Test(a)

Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig.
(2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Negativism Equal
variances 2,369 ,128 1,900 76 ,061 ,4973 ,26176 -,02401 1,01866
assumed
Equal
variances
1,992 74,942 ,050 ,4973 ,24960 ,00008 ,99457
not
assumed
Resentiment Equal
variances ,067 ,797 2,630 76 ,010 ,7219 ,27452 ,17517 1,26868
assumed
Equal 2,622 70,299 ,011 ,7219 ,27534 ,17282 1,27103
variances

142
not
assumed
Suspiciune Equal
variances ,406 ,526 3,262 76 ,002 1,2259 ,37580 ,47747 1,97440
assumed
Equal
variances
3,324 74,988 ,001 1,2259 ,36882 ,49121 1,96066
not
assumed
Iritabilitate Equal
variances 5,484 ,022 1,933 76 ,057 ,9599 ,49670 -,02938 1,94917
assumed
Equal
variances
2,032 74,549 ,046 ,9599 ,47249 ,01856 1,90123
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances 1,940 ,168 2,233 76 ,028 1,2099 ,54179 ,13082 2,28896
assumed
Equal
variances
2,183 64,053 ,033 1,2099 ,55425 ,10266 2,31712
not
assumed
Agresivitate Equal
generala variances ,106 ,745 1,379 76 ,172 2,8396 2,05872 -1,26073 6,93987
assumed
Equal
variances
1,387 72,473 ,170 2,8396 2,04764 -1,24186 6,92101
not
assumed
a Sexul subiectilor. = Feminin

Sexul subiectilor. = Masculin


Group Statistics(a)

Std. Error
Mediul de provenienta. N Mean Std. Deviation Mean
Negativism Familie 41 2,9512 1,11694 ,17444
Centru de plasament 31 3,3871 1,14535 ,20571
Resentiment Familie 41 4,1707 1,37663 ,21499
Centru de plasament 31 5,2903 1,27000 ,22810
Suspiciune Familie 41 5,7805 1,47499 ,23036
Centru de plasament 31 7,7097 1,50982 ,27117
Iritabilitate Familie 41 4,9024 1,46296 ,22848
Centru de plasament 31 5,6452 1,11201 ,19972
Agresivitate verbala Familie 41 6,4390 2,48041 ,38738
Centru de plasament 31 7,8065 1,57944 ,28368
Agresivitate generala Familie 41 32,6829 6,75070 1,05428
Centru de plasament 31 39,7742 5,28337 ,94892
a Sexul subiectilor. = Masculin

Independent Samples Test(a)

Levene's Test
for Equality of
Variances t-test for Equality of Means
Sig. (2- Mean Std. Error 95% Confidence Interval
F Sig. t df tailed) Difference Difference of the Difference

Lower Upper
Negativism Equal
variances ,398 ,530 -1,622 70 ,109 -,4359 ,26876 -,97190 ,10015
assumed

143
Equal
variances
-1,616 63,882 ,111 -,4359 ,26971 -,97471 ,10296
not
assumed
Resentiment Equal
variances ,002 ,961 -3,532 70 ,001 -1,1196 ,31702 -1,75187 -,48731
assumed
Equal
variances
-3,572 67,202 ,001 -1,1196 ,31345 -1,74521 -,49397
not
assumed
Suspiciune Equal
variances ,968 ,329 -5,440 70 ,000 -1,9292 ,35464 -2,63649 -1,22189
assumed
Equal
variances
-5,422 63,945 ,000 -1,9292 ,35581 -2,64001 -1,21837
not
assumed
Iritabilitate Equal
variances 1,204 ,276 -2,357 70 ,021 -,7427 ,31512 -1,37121 -,11423
assumed
Equal
variances
-2,447 69,994 ,017 -,7427 ,30346 -1,34796 -,13748
not
assumed
Agresivitate Equal
verbala variances 9,007 ,004 -2,683 70 ,009 -1,3674 ,50963 -2,38385 -,35100
assumed
Equal
variances
-2,848 68,239 ,006 -1,3674 ,48014 -2,32546 -,40939
not
assumed
Agresivitate Equal
generala variances 2,881 ,094 -4,833 70 ,000 -7,0913 1,46727 -10,01764 -4,16489
assumed
Equal
variances
-4,999 69,897 ,000 -7,0913 1,41844 -9,92032 -4,26221
not
assumed
a Sexul subiectilor. = Masculin

144