Sunteți pe pagina 1din 7

Capitolul 1

ÎNTREPRINDEREA ÎN ERA GLOBALIZĂRII

Lector univ. dr. ec. ing. Sorin-George TOMA


Academia de Studii Economice Bucureşti

Efect sau cauză a victoriei sistemului capitalist asupra celui socialist,


globalizarea reprezintă un proces care a suscitat şi continuă să suscite un mare
interes. Părerile specialiştilor în domeniu sunt împărţite: unii văd în globalizare un
mit, un proces încheiat1), alţii consideră că aceasta se află încă într-o fază
incipientă, care dă naştere unei noi stări a globalităţii, ale cărei trăsături sunt
departe de fi pe deplin cunoscute2). A devenit însă evident faptul că, globalizarea
constituie destinul implacabil spre care se îndreaptă omenirea, toţi fiind afectaţi
într-o măsură mai mare sau mai mică de desfăşurarea sa ireversibilă.
Promotoare a schimbării, globalizarea nu trebuie privită drept doar o forţă
distrugătoare a vechilor structuri, ci şi una creatoare de idei, valori şi noi identităţi.
În etapa sa actuală, globalizarea se caracterizează printr-o comprimare fără
precedent a timpului şi a spaţiului reflectată prin intensificarea uriaşă a
interconexiunilor şi interdependenţelor sociale, politice, economice şi culturale la
o scară globală3). Schimbarea este profundă, atotcuprinzătoare şi purtătoare a unei
noi inevitabilităţi: dominaţia unui capitalism agresiv, bazat pe fundamentalismul de
piaţă şi pe progresele rapide ale tehnologiei informaţionale şi comunicaţionale.
Globalizarea este, fără îndoială, expresia dominaţiei capitalismului la scară
planetară. Altfel spus, motorul globalizării îl constituie capitalismul liber de piaţă.

1)
A. Rugman, The End of Globalization, Londra, Random House, 2001. Rugman susţine
ideea conform căreia globalizarea nici măcar nu a avut loc deoarece activităţile de
producţie şi de prestări de servicii ale corporaţiilor multinaţionale sunt organizate pe plan
regional şi nu la scară globală. În viziunea sa, corporaţiile multinaţionale sunt motoarele
afacerilor internaţionale, dar acestea gândesc regional şi acţionează local. De aceea,
Rugman reduce globalizarea la un proces circumscris triadei Statele Unite ale
Americii - Uniunea Europeană- Japonia.
2)
M. B. Steger, Globalism the New Market Ideology, Maryland, Bowman & Littlefield
Publishers, 2002. Steger vede în globalism ideologia dominantă a epocii noastre, o
doctrină anglo-saxonă a pieţei libere care alătură conceptului de globalizare norme şi
valori de factură neoliberală.
3)
M. B. Steger, op. cit., pag. IX. Fenomenul comprimării spaţio-temporale desemnează, în
mod sintetic, transformarea complexă pe care o suferă parametrii condiţiei umane. De
exemplu, mobilitatea capătă în zilele noastre noi valenţe astfel încât libertatea de mişcare
devine un element de stratificare socială. În timp ce unii oameni (puţini la număr) dispun
de o mare libertate de mişcare, ajungînd cu adevărat “globali”, alţii rămân “locali”.
Numai că a fi local într-o lume globalizată echivalează cu a da dovadă de inadecvare
socială. Astfel a luat naştere o nouă clasă socială, hiperburghezia, specifică epocii
postmoderne şi formată din elite globale, precum mari oameni de afaceri, profesori şi
cercetători celebri, mari personalităţi politice etc.
Piaţa pare a fi astăzi atotputernică, iar legile sale implacabile. Cu toate că nu sunt
puţini cei care susţin că, cu cât pieţii îi vor fi lăsate mai multe competenţe şi cu cât
economiile naţionale vor fi deschise comerţului liber şi concurenţei, cu atât mai
eficiente şi mai prospere vor fi aceste economii1), tocmai acest fapt face că, cea mai
bogată sursă de surprize şi nesiguranţă este comportarea pieţelor 2).
Pe plan economic, afacerile actuale se sprijină pe expansiunea pieţelor3) la
nivel global. Are loc astfel, trecerea treptată de la economia internaţională la
economia globală4). Principalii actori ai acestei noi economii, o economie
interconectată, devin corporaţiile transnaţionale5). În acest sens, pare îndreptăţită
opinia potrivit căreia nu există nici un cotlon sau ungher al economiei în care
schimbarea sau potenţialul să nu se producă, mânat(ă) de tehnologie, pieţe şi
corporaţii puternice, cu toate consecinţele asupra tiparelor de muncă, acestea la
rândul lor reflectându-se asupra vieţilor şi relaţiilor nostre personale6).
Amplificarea şi diversificarea relaţiilor economice internaţionale de după
încheierea celei de-a doua conflagraţii mondiale au permis în special celor mai
dezvoltate ţări capitaliste să realizeze o expansiune economică semnificativă, având
corporaţiile transnaţionale drept vectori ai reprezentării intereselor lor. Considerând
bursa drept principalul barometru al vieţii economice capitaliste, constatăm faptul
că, atât în anul 1998, cât şi în anii 2000 şi 2001, topul celor mai mari corporaţii
transnaţionale a fost dominat cu autoritate de corporaţiile americane
(tabelele nr. 1, 2 şi 3).

1)
Th. L. Friedman, Lexus şi măslinul, Bucureşti, Editura Fundaţiei PRO, 2001, pag. 31.
Friedman vede globalizarea ca o integrare inexorabilă a pieţelor, a statelor naţionale şi a
tehnologiilor. În opinia sa, globalizarea stă la baza expansiunii capitalismului liber de
piaţă în fiecare ţară de pe glob.
2)
Z. Bauman, Globalizarea şi efectele ei sociale, Bucureşti, Editura Antet, 1999, pag. 75.
Crizele financiare din America Latină, Asia, Rusia şi, mai recent, din Turcia care au
zguduit sistemul capitalist global, au demonstrat că este falsă presupoziţia potrivit căreia
pieţele financiare tind singure spre echilibru. Pieţele financiare globale sunt inerent
instabile.
3)
Globalizarea a adus în prim plan aşa-numita “economie fără greutate” (“weightless
economy”) al cărei vârf de lance îl reprezintă pieţele financiare. Sistemul global
capitalist oferă capitalului financiar o libertate maximă de mişcare astfel încât el poate fi
privit drept un gigantic sistem de circulaţie, care absoarbe capital prin instituţii şi pieţe
financiare centrale, capital ce este apoi pompat către periferie, fie direct, sub formă de
credite şi investiţii de portofoliu, fie indirect, prin corporaţiile multinaţionale
(G. Soros, Criza capitalismului global. Societatea deschisă în primejdie,
Iaşi, Editura Polirom Arc, 1999, pag. 10-11).
4)
În cadrul economiei internaţionale, principalii agenţi sunt economiile naţionale. Într-o
economie globalizată, economiile naţionale sunt elemente interdependente ale unui unic
sistem în care pieţele devin autonome.
5)
K. Ohmae, consideră că aceste corporaţii apatride, concentrate în triada
SUA-UE- Japonia, manifestă o clară tendinţă de a domina economia globală.
6)
A. Giddens, W. Hutton, On the Edge: Living with Global Capitalism, Londra, J. Cape,
2000
Cele mai mari corporaţii din lume la data de 30.01.1998
Tabelul nr. 1
Locul Denumirea corporaţiei Capitalizarea bursieră (mld. USD)
1. General Electric 253,64
2. Microsoft 181,03
3. Royal Dutch/Shell 180,15
4. Glaxo/Smithkline 166,92
5. Coca-Cola Co. 160,14
6. Exxon 146,26
7. Nippon T&T Corp. 145,46
8. Merck&Co. Inc. 140,65
9. Intel Corp. 132,52
10. Novartis AG 123,62
Sursa:

Cele mai mari corporaţii din lume la data de 08.06.2000


Tabelul nr. 2
Locul Denumirea corporaţiei Capitalizarea bursieră (mld. USD)
1. General Electric 506,1
2. Intel 433
3. Cisco Systems 426,5
4. Microsoft 366,4
5. Vodafone Airtouch 303,8
6. Exxon Mobil 286,5
7. NTT DoCoMo 279,2
8. Nokia 264,9
9. Wal-Mart 258,9
10. Nortel Networks 227,8
Sursa: www.globetechnology.com/archive/2000

Cele mai mari corporaţii din lume la data de 30.04.2001


Tabelul nr. 3
Locul Denumirea corporaţiei Capitalizarea bursieră (mld. USD)
1. General Electric 482,05
2. Microsoft 362,98
3. Exxon Mobil 306,22
4. Pfizer 273,38
5. Citigroup 250,73
6. Wal-Mart 231,30
7. AOL Time Warner 214,52
8. Royal Dutch/Shell 210,62
9. Intel 207,65
10. NTT DoCoMo 206,35
Sursa: //specials.ft.com/ft500
Prin urmare, modelul capitalismului neoamerican1) a ieşit învingător. La
sfârşitul secolului trecut existau pe plan mondial peste 600 corporaţii
transnaţionale, fiecare cu o cifră de afaceri de peste un miliard de dolari şi cu o
puternică concentrare în anumite domenii de activitate (tabelul nr. 4).

Repartizarea geografică a principalelor corporaţii transnaţionale


la sfârşitul secolului XX
Tabelul nr. 4
Domeniul Numărul Ponderea pe ţări în totalul companiilor
de activitate companiilor transnaţionale (%)
transnaţionale Japoni Alte ţări
SUA Germania
a dezvoltate
Industria 214 50,0 18,7 6,5 24,8
construcţiilor
de maşini
şi a autovehiculelor
Industria chimică 96 53,1 12,5 9,4 25,0
Industria alimentară 78 42,3 10,2 47,5
Sursa: N.G. Niculescu, I. D. Adumitrăcesei – România pe calea integrării economice
europene. Premise, procese, politici, Bucureşti, Editura Economică, 2001, pag. 17

Conform unui clasament alcătuit de revista americană Fortune în anul


1999, din primele 500 de mari corporaţii multinaţionale de pe plan mondial, 434
aparţineau SUA, UE şi Japoniei (tabelul nr. 5), ceea ce confirma repartiţia inegală a
acestora pe întregul glob.

Repartiţia pe ţări/blocuri economice a primelor


500 de mari corporaţii multinaţionale în anul 1999
Tabelul nr. 5
Nr. crt. Ţara/blocul economic Număr de corporaţii multinaţionale
1. SUA 179
2. Uniunea Europeană 148
3. Japonia 107
4. Canada 12
5. Coreea de Sud 12
6. Elveţia 11
7. China 10
8. Australia 7
9. Brazilia 3
10. Alte ţări 11
Sursa: Fortune, The Fortune Global 500, 02.08.1999

1)
În lucrarea sa Capitalism contra capitalism Bucureşti, Editura Humanitas, 1993,
M. Albert realizează o celebră comparaţie între cele două mari modele ale economiei
capitaliste actuale: modelul neoamerican şi cel renan.
Prin intermediul globalizării are loc reţelizarea treptată şi completă a
întregii activităţi economice mondiale. Numai reţeaua1) poate asigura în această
lume complexă legăturile dintre nivelul micro, macro şi mondoeconomic. Aşadar,
globalizarea afectează nu numai economiile naţionale în întregul lor, ci şi
activitatea oricărei întreprinderi. Mai mult, întreprinderile de succes în lumea
afacerilor de astăzi nu pot fi decât cele care vor izbuti să pună la punct cele mai
eficiente reţele globale2) deoarece …efectul reţea reconsideră semnificativ limitele
capacităţilor de producţie3).
Era globalizării înseamnă emergenţa economiei virtuale4). Internetul face să
crească semnificativ eficienţa activităţilor întreprinderii actuale. Întreprinderea
beneficiază, pe de o parte, de sporirea productivităţii factorilor de producţie
utilizaţi, iar pe de altă parte, de scăderea costurilor de producţie, mai ales datorită
reducerii preţurilor de achiziţie ale echipamentelor şi utilajelor necesare. Din acest
motiv, întreprinderea face mari investiţii, susţinând astfel un ritm ridicat de creştere
economică.
În era globalizării, specialiştii în domeniu vorbesc despre “întreprinderea
digitală”, “întreprinderea virtuală” sau “întreprinderea mileniului trei”. “Noua”
întreprindere prezintă, fără îndoială, unele trăsături caracteristice care o deosebesc
de “vechea” întreprindere. Dintre acestea, considerăm că merită subliniate
următoarele:
¾ informaţia constituie cea mai importantă resursă a întreprinderii actuale
şi, în acelaşi timp, principala sursă a obţinerii avantajului concurenţial.
Informaţia este o marfă ca oricare alta;
¾ angajaţii îşi modifică modul în care muncesc. Unii dintre ei nici nu mai
au un loc de muncă în adevăratul sens al cuvântului, desfăşurându-şi
activitatea acasă şi comunicând cu managerii lor prin intermediul
canalelor informaţionale- aceşti “telesalariaţi” îi permit întreprinderii să
opereze mari reduceri de costuri;
¾ întreprinderea angajează forţă de muncă care dispune de abilităţile
necesare utilizării calculatoarelor în mod curent;
¾ întreprinderea încheie, din ce în ce mai mult, cu angajaţii săi, contracte
de muncă pe perioade determinate. Logica pieţei face ca dobândirea şi
păstrarea unei competenţe profesionale cât mai înalte pe termen lung

1)
Reţeaua trebuie înţeleasă în accepţiunea sa de sistem integrat de comunicare între
elemente interconectate în multiple dimensiuni.
2)
Ph. Kotler, Managementul marketingului, Bucureşti, Editura Teora, 1997, pag. 32.
Kotler consideră că, desfăşurarea afacerilor unei întreprinderi în condiţiile unei economii
globale în rapidă schimbare impune acesteia încheierea de alianţe strategice cu alte
întreprinderi, care îi pot fi fie furnizori sau distribuitori, fie chiar concurenţi.
3)
T. Brăilean, Noua economie. Sfârşitul certitudinilor, Iaşi, Institutul European, 2001,
pag. 124
4)
Un fenomen îngrijorător îl reprezintă, totuşi, clivajul actual existent între economia reală
şi cea virtuală. Un exemplu elocvent este imensa capitalizare bursieră din SUA, care
depăşeşte 150 % din PIB-ul american.
să devină preocupări mult mai importante pentru individ decât păstrarea
unui loc de muncă stabil;
¾ întreprinderea are posibilitatea de a acţiona pe pieţe globale;
¾ pieţele cu care intră în relaţii întreprinderea nu mai au doar o dimensiune
fizică, ci şi una virtuală. Piaţa virtuală este creaţia Internetului1);
¾ concurenţa este mult mai acerbă. Pe “Planeta Web” nu mai există practic
nimic local ceea ce face ca în orice moment să existe posibilitatea ca
întreprinderea să se confrunte cu concurenţi necunoscuţi;
¾ produsele/serviciile au un ciclu de viaţă mai redus decât în trecut ceea ce
impune întreprinderii actuale să acorde o atenţie sporită activităţii sale de
cercetare-dezvoltare. Drept efect, apar numeroase alianţe între
întreprinderi;
¾ întreprinderea actuală joacă un rol politic mai important decât în trecut.
De exemplu, numeroşi manageri ai întreprinderilor europene au
contribuit la crearea Uniunii Europene;
¾ întreprinderea externalizează, din ce în ce mai mult, activităţile/funcţiile
sale mai puţin rentabile. Outsourcing-ul2) este utilizat pe scară largă în
viaţa economică actuală etc.
În concluzie, asistăm în era globalizării la naşterea unor noi tipuri de relaţii
între întreprindere şi mediul său. Existenţa şi evoluţia întreprinderii mileniului al
treilea stau sub semnul impactului tehnologiei informaţionale şi
telecomunicaţionale. Natura întreprinderii actuale s-a schimbat.

1)
Internetul furnizează spaţiul virtual în care se desfăşoară procesele de vânzare-cumpărare.
Întreprinderile care oferă produse digitale, precum jocuri video sau programe informatice,
încheie în întregime tranzacţii via Internet.
2)
Deşi termenul “outsourcing”, în mare vogă astăzi, este relativ nou, ideea
contractării/subcontractării unor funcţii/activităţi periferice ale întreprinderii unei terţe
entităţi pentru a permite întreprinderii să se concentreze pe activităţile sale de bază, este
veche. Outsourcing-ul poate fi definit drept transferul responsabilităţii operaţionale a unei
activităţi/unui proces de afaceri sau chiar a managementului de infrastructură către un
furnizor de servicii.
BIBLIOGRAFIE

1 ALBERT, M. Capitalism contra capitalism, Bucureşti, Editura


Humanitas, 1993

2 BAUMAN, Z. Globalizarea şi efectele ei sociale, Bucureşti,


Editura Antet, 1999, pag. 75

3 BRĂILEAN, T. Noua economie. Sfârşitul certitudinilor, Iaşi,


Institutul European, 2001, pag. 124

4 FRIEDMAN, Th. L. Lexus şi măslinul, Bucureşti, Editura Fundaţiei


PRO, 2001, pag. 31

5 GIDDENS, W. H. On the Edge: Living with Global Capitalism,


Londra, J. Cape, 2000

6 KOTLER, Ph. Managementul marketingului, Bucureşti, Editura


Teora, 1997, pag. 32

7 NICULESCU, N. G., România pe calea integrării economice europene.


ADUMITRĂCESEI, I. D Premise, procese, politici, Bucureşti Editura
Economică, 2001, pag. 17

8 RUGMAN, A. The End of Globalization, Londra, Random House,


2001

9 SOROS, G. Criza capitalismului global. Societatea deschisă în


primejdie, Iaşi, Editura Polirom Arc, 1999,
pag. 10-11

10 STEGER, M. B. Globalism the New Market Ideology, Maryland,


Bowman & Littlefield Publishers, 2002, pag. IX

11 ∗∗∗ Fortune, The Fortune Global 500, 02.08.1999

12 ∗∗∗ http://money.cnn.com

13 ∗∗∗ www.globetechnology.com/archive/2000

14 ∗∗∗ http://specials.ft.com/ft500