Sunteți pe pagina 1din 56

CURS DE DREPT NOTARIAL

Introducere.
CAPITOLUL I.
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALÃ
Scurt istoric
1. Principiile de bază ale activităţii notariale
1.1. Funcţie autonomă
1.2. Profesiune liberalã
1.3. Serviciu de interes public
1.4. Autoritate publicã
1.5. Principiul legalitãţii
1.6. Principiul libertãţii contractuale.
1.7. Principiul tratamentului egal, al echidistanţei şi al imparţialitãţii
1.8. Notarul îndeplineşte actele solitar şi personal
1.9. Confidenţialitatea sau principiul pãstrãrii secretului profesional
1.10. Disponibilitatea întocmirii actelor notariale

CAPITOLUL II.
ORGANELE CU ATRIBUŢII NOTARIALE
1. Instituţii cu atribuţii notariale.
2. Biroul notarial - organizare
A. Funcţia biroului notarial
B. Sediile secundare ale birourilor notariale
C. Înregistrarea actelor şi evidenţele biroului notarial
D. Arhiva
3. Competenţa
A. Competenţa materială
B. Competenţa teritorială
C. Conflicte de competenţă
4. Organizarea funcţiei notarului public
4.1. Dobândirea calităţii
4.2. Notarii stagiari
4.3. Încetarea şi suspendarea calităţii
CAPITOLUL III.
ORGANELE REPREZENTATIVE ALE NOTARILOR PUBLICI
1. Uniunea
2. Camera
3. Casa de Asigurări
CAPITOLUL IV.
STATUTUL NOTARULUI PUBLIC
- Rolul şi poziţia notarului public în sistemul de drept
- Incompatibilităţi şi interdicţii
- Drepturile notarilor publici
- Obligaţiile notarilor publici
- Controlul profesional
- Răspunderea notarului public
1. Civilă
2. Disciplinară (profesionanlă)
CAPITOLUL V. PROCEDURA ACTELOR NOTARIALE
Reguli comune pentru Îndeplinirea actelor notariale
1. Faza premergătoare încheierii actelor notariale.
2. Îndeplinirea actelor notariale.
3. Refuzul de indeplinire a actului notarial.
4. Eliberarea actelor notariale.

1
AUTENTIFICAREA ACTELOR
1. Noţiuni prealabile.
2. Procedura autentificării.
PROCEDURA SUCCESORALĂ
1. Noţiuni prealabile.
2. Competenţa notarului în materie succesorală.
3. Deschiderea procedurii succesorale.
4. Măsurile de inventariere, conservare şi administrare a bunurilor succesorale.
5. Desfăşurarea procedurii succesorale.
6. Suspendarea procedurii succesorale.
7. Încheierea procedurii succesorale.
Certificatul de moştenitor sau legatar.
8. Succesiunea vacantă.
LEGALIZAREA SEMNĂTURILOR ŞI A SIGILIILOR
1. Noţiuni prealabile.
2. Procedura legalizării de semnătură.
LEGALIZAREA COPIILOR DUPĂ ÎNSCRISURI
1. Noţiuni prealabile.
2. Procedura legalizării copiilor.
EFECTUAREA ŞI LEGALIZAREA TRADUCERILOR
1. Noţiuni prealabile.
2. Procedura de legalizare a traducerilor.
DAREA DE DATĂ CERTĂ ÎNSCRISURILOR
CERITIFICAREA UNOR FAPTE CONSTATATE DE NOTAR
PRIMIREA ÎN DEPOZIT A ÎNSCRISURILOR ŞI DOCUMENTELOR
ELIBERAREA DE DUPLICATE ŞI REFACEREA ÎNSCRISURILOR
ACTELE DE PROTEST AL TITLURILOR DE VALOARE
EFECTUAREA LUCRĂRILOR PRIVIND PUBLICITATEA
IMOBILIARĂ
CAPITOLUL VI.
CONTROLUL JUDECÃTORESC AL ACTIVITÃŢII NOTARIALE
- Noţiuni generale
- Plângerea
- Acţiunea în anulare
CAPITOLUL VII.
UNIUNEA INTERNAŢIONALĂ A NOTARIATULUI LATIN

2
INTRODUCERE

Ce este, de fapt, notarul ?


De ce avem nevoie de notar ?
Iată două întrebări la care vom încerca să răspundem în cele ce urmează.
Cunoaştem, foarte bine, că interesele economice ale persoanelor fizice şi juridice se reflectă, în
numeroase cazuri, în acte juridice.
Tot atât de bine ştim că principiul consensualismului, stă la baza încheierii valabile a actelor
juridice.
Astfel, în cele mai multe cazuri, acordul de voinţã al pãrţilor este suficient pentru încheierea
valabilã a actului, materializarea acestuia (instrumentum) fiind folositã doar ca o mãsura de
prevedere, ca mijloc de probã, în cazul apariţiei unor litigii.
Totuşi, datoritã importantei lor, unele acte sunt cerute a fi încheiate în anumite forme sau
îndeplinind unele solemnitãţi, simpla manifestare de voinţã nefiind o garanţie suficientã pentru
pãrţi. Şi atunci este necesar ca această manifestare de voinţă a părţilor să fie certificatã cu o
putere oficialã de cãtre o persoana investitã cu autoritatea statului.
Pe langã situaţiile prevãzute expres de lege pentru valabila încheiere a actelor, pãrţile, pentru o mai
bunã redactare a înscrisului sau pentru o certificare suplimentarã a voinţei lor apeleazã la forma
autenticã şi la serviciile unui profesionist, în speţã, a unui notar public.
Activitatea notarului se concentrează pe mai multe repere şi anume:
- pe relaţia dintre clienţi, unde notarul se comportă ca un adevărat judecător al cauzelor
deduse în faţa sa şi
- pe relaţia dintre clienţi şi autorităţile statului, unde notarul prin autoritatea cu care este
investit îndeplineşte, în numele clienţilor săi, proceduri prealabile, la diverse instituţii ale
statului, în vederea aplicării corecte a prevederilor legale în actele pe care le instrumentează.
Pe lângă responsabilităţile cu caracter profesional notarul are şi o datorie specială de
loialitate şi colaborare cu statul, superioară unui cetăţean, el fiind cel care pune în
aplicare şi apară legea, fiind un garant al drepturilor cetăţenilor şi un liant între cetăţeni
şi autorităţile statului.
Rolul notarului devine tot mai important deoarece, în afara autorităţii cu care este investit, acesta
este şi un apărător al intereselor cetăţenilor.
Asistăm, în prezent, în cadrul profesiei noastre, la crearea unor legãturi mult mai strânse decât cele
dintre client şi prestatorul de servicii, notarul transformându-se, dintr-un “partener al justiţiei”
într-un “partener al familiei“, rolul său devenind, cum scria profesorul Ciobanu1, alãturi de
medic şi avocat, de garant al liniştii familiei, de confident în probleme de drept, şi nu în ultimul
rând de creator şi conservator al titlurilor de proprietate, sfãtuitor şi redactor al actelor ce
intereseazã familia.
În acest context, notarul public poate fi definit ca fiind aceea persoanã investitã cu autoritatea
statului în vederea autentificãrii actelor juridice în scopul îndeplinirii cerinţelor solemne ale
acestora, stabilirea şi atestarea faptelor de însemnãtate juridicã, îndeplinirea procedurii
succesorale necontencioase, precum şi alte atribuţii stabilite de lege2.
Potrivit Legii nr. 36 / 1995, legea notarilor publici şi a activitãţii notariale, activitatea notarialã
asigurã persoanelor fizice şi juridice constatarea raporturilor juridice civile sau comerciale, precum
şi exerciţiul anumitor drepturi şi ocrotirea intereselor conforme cu legea. Aceste atribuţii se
îndeplinesc prin încheierea de acte notariale precum şi prin consultaţii neurmate, în mod obligatoriu
de încheierea vreunui act.
Trebuie să menţionăm faptul că din multitudinea de acte şi proceduri întocmite de notar sunt
excluse problemele de naturã contencioasã3. Nici unul din aspectele soluţionate de notarul public
nu presupune existenţa vreunui litigiu între pãrţi, iar în cazul apariţiei acestuia (neîntelegerea
1
V.M. Ciobanu, Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. II, editura Naţional, Bucureşti 1997, p. 663 ;
2
Pentru definiţii silimare a se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 664 ; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra - Notariatul de stat,
Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1964, p. 10 ; F. Măgureanu, Drept procesual civil român, vol. II, editura Luminalex, Bucureşti,
1997, p. 361 ;
3
Natura necontencioasă este subliniată în doctrina de V.M. Ciobanu, op. cit., p. 664 ; I. Leş - proceduri civile speciale, editura
Allbeck, Bucureşti 2000, p. 333 ; F. Măgureanu, op. cit., p. 360 ; A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 12 ;

3
coindivizarilor cu ocazia partajului sau a moştenitorilor cu ocazia dezbaterii procedurilor
succesorale) notarul va îndruma pãrţile în faţa instanţei de judecatã în vederea soluţionãrii litigiului
pe cale judecãtoreascã.
Profesionalismul notarului constă atât în aceea că prin actele sale acesta să nu declanşeze litigii cât
şi în arta sa de a armoniza dorinţa părţilor cu prevederile legii pentru obţinerea rezultatului urmărit
de solicitanţii actului notarial.
Natura funcţiei de notar este definită, în primul rând, de principiile care guvernează această
activitate cum ar fi legalitatea, egalitatea, imparţialitatea, independenţa şi altele pe care le vom
aborda în cele ce urmează.
CAPITOLUL I.
CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ACTIVITATEA NOTARIALÃ
SCURT ISTORIC
Originea institutiei notariatului trebuie cautata in antichitate4 unde, in oranduirea sclavagista se
regasesc elemente specifice ce pot duce la concluzia existentei unor forme incipiente de exercitare a
profesiei notariale. Aparitia notariatului este legata de inventarea si raspandirea scrisului de catre
populatiile sumeniene5.
Astfel, primele testamente, contracte de vanzare-cumparare de sau de inchiriere au fost scrise in
Mesopotamia cu mii de ani in urma, deci nu intamplator se spune despre notariat ca ar fi o institutie
milenara6. Consemnarea in scris a operatiunilor juridice a contribuit la garantarea ordinii si pacii in
cadrul conventiilor private.
Ulterior, in Roma antica cei ce se indeletniceau cu afaceri si diverse tranzactii comerciale se
foloseau de scribi pentru a nota elementele esentiale ale discutiilor ce se purtau cu ocazia incheierii
conventiilor. Astfel, “nota” scrisa de sclav si aprobata de parti constituia un inceput de dovada in
cazul unui proces izvorat din conventie. Specializarea sclavilor le-a atras si denumirea de “notari”
adica cei care iau notite7.
Adeseori originea notariatului este legata de institutia “tabelionilor”8, desi nu exista suficiente probe
pentru considerarea sfarsitului epocii republicane ca detinatoare a tuturor conditiilor social-
economice pentru transformarea unui simplu scrib intr-un adevarat functionar public. In dreptul
roman, mult timp inscrisurile au constituit doar un simplu mijloc probator al unor acte ce se
indeplineau dupa un anumit ceremonial. Propagarea treptata a documentelor scrise a determinat
aparitia unei profesii liberale, a tabelionului, persoanele ce o exercitau fiind specializate in
redactarea documentelor juridice.
Tabelionii au devenit treptat experti in cunoasterea legilor si a formei juridice, functiile lor depasind
pe acelea de simpla redactare a unor documente juridice. Astfel, au devenit adevarati asesori
juridici ai partilor, nu doar in materia conventiilor private ci si in privinta redactarii unor petitii,
atestari sau certificari solicitate de tribunale.
Dupa destramarea Imperiului roman, cresterea influentei bisericii a facut ca activitatea notariala sa
se desfasoare in cadrul institutiilor clericale, actele acestora fiind intocmite de laici sau clerici ce
purtau denumirea de notari9.
Odata cu dezvoltarea oraselor medievale si inflorirea comertului, conventiile private au inceput sa
fie redactate de persoane ce posedau o calificare corespunzatoare, calificare ce se putea obtine in
diverse scoli ale vremii. Astfel, dezvoltarea comertului a dus la transformarea scribului (scriptor sau
notarius) in notar public.

4
A se vedea I. Leş, op. cit., p. 338, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 633 ;
5
I. Leş, op. cit., p. 338
6
A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 14 ; V.M. Ciobanu, op. cit., p.634
7
A. Hilsenrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op. cit., p. 14 ; V.M. Ciobanu, op. cit., p.634 ; I. Leş,
op.cit., p. 339

8
. V.M. Ciobanu, op. cit., p. 634

9
. I. Leş, op. cit., p. 339

4
O contributie de seama se regaseste in activitatea Universitatii din Bologna10 in cadrul careia trei
juristi si-au pus amprenta pe dezvoltarea institutiei notariale. Primul autor in domeniul dreptului
notarial a fost profesorul Rainiero de Perugia care intre 1222-1234 a elaborat un tratat in aceasta
materie intitulat “Ars notariae” cuprinzand trei parti : contractele, dispozitii de ultima vointa si
inscrisuri procesuale.
Odata cu cresterea puterii monarhice la sfarsitul oranduirii feudale notariatul devine organ al
statului, cu drept exclusiv de a redacta si autentifica actele juridice pe teritoriul unde functioneaza,
contra unei taxe ce devenea venit al statului. Secolul al XVII-lea a adus si instituirea primelor
proceduri notariale, semnatura notarului avand o forta probanta deosebita, fiind intarita cu un
sigiliu.
In tara noastra11 institutia notariala, in acceptiunea moderna, nu este foarte veche. Notiunea de
“notar” sau “act notarial” nu apare inscrisa in documente decat tarziu in evul mediu si doar in
Transilvania. Cu toate acestea, elemente ale activitatii notariale se regasesc in toate provinciile
romanesti din cele mai vechi timpuri.
In perioada sclavagista anterior cuceririi romane, in Dacia dreptul cutumiar era omniprezent si se
manifesta prin obiceiul pamantului, acesta mentinandu-se pana la aparitia unor legi scrise. Dupa
cucerirea Daciei administratia romana a impus unele legi ce vor coexista cu dreptul autohton ;
incep sa apara tranzactiile scrise, drept dovada stand “tablitele cerate de la Rosia Montana”, acte ce
cuprind contracte de vanzare-cumparare ce au drept obiect sclavi si imobile, contracte de locatiune
a fortei de munca si chiar un contract de societate. Sub influenta civilizatiei romane este posibil ca
acei scribi denumiti in Roma notari sa fi existat si in Dacia romana.
In spatiul romanesc primele marturii de activitate notariala dateaza din secolul al XII-lea in
Transilvania, unde in cadrul Cancelariei regale maghiare functiona notarul special care asigura si
slujba de secretar al regelui, calitate in care autentifica acte cu inelul acestuia. Cancelaria
voievozilor Transilvaniei12 era organizata dupa aceleasi principii ca si cea maghiara, lucrul cel mai
important de evidentiat in aceasta organizare fiind faptul ca notarii “nu-si pierdeau functia odata cu
schimbarea voievodului”.
Din a doua jumatate a secolului al XIII-lea activitatea notarilor se concentreaza in “locuri de
adeverire“ (loca credibilia), unde se vor intocmi acte la cererea unor persoane particulare, sub
pecetea autentica sau din insarcinarea regelui, voievodului sau vice-voievodului. Ca procedura,
actele de adeverire se intocmeau mai ales in zilele de sarbatoare, iar notarul pregatea un concept in
rezumat, dupa declaratiile partilor, facute in fata membrilor Colegiilor de canonici de pe langa
bisericile episcopale sau de pe langa manastiri. Acest concept era citit apoi partilor, se corecta, se
transcria pe curat si apoi se trecea in registru dupa ce se platea o taxa. Aceste acte aveau valoare
probatorie daca erau recunoscute de partea adversa. Numarul tot mai mare al tranzactiilor au facut
ca notarii sa inceapa sa foloseasca formulare tip de acte (formulae solemnes styli) inca din secolul al
XIV-lea.
Actele notariale se incheiau cu semnul notarului13, o figura stilizata desenata de mana, reprezentand
elemente simbolice cu numele ori initialele acestuia. Pe masura inmultirii numarului de acte a
crescut si frecventa falsurilor. De aceea se faceau verificari periodice la locurile de adeverire. In
cazul dovedirii falsului, faptasul era pedepsit cu moartea.
Astfel, in 1399, Stefan, notar al conventului Cluj-Manastur a fost ars pe rug si averea i-a fost
confiscata intrucat se constatase ca a plastografiat numeroase acte.
Un alt spatiu cu activitate notariala prolifica este cel de la Gurile Dunarii, zona intens colonizata de
genovezi la sfarsitul secolului al XIII-lea si inceputul secolului al XIV-lea14. Astfel actele de la
Chilia din anii 1360-1361 sunt redactate de notarul Antonio di Ponzo (originar din Pondezolo) unde
figureaza in acte ca “sacre Imperii notarius” si care a instrumentat in aceasta perioada 99 de acte
juridice de natura diversa. Din cercetarea acestora se observa ca imprumuturile sau gajurile se
faceau “cu ipocrita discretie”. De exemplu, notarul consemna un transport de grau, cumparat cu
10
. I. Leş, op. cit., p. 339

11
. R. Coliban – “Tradiţie şi actualitate în activitatea notarială din România” în B.N.P. nr. 1 / 1996, p. 7 şi urm.

1212
Buletinul Notarilor Publici nr. 1/2000 - Georgeta Filitti - Din istoria notariatului ;
13
Buletinul Notarilor Publici nr. 2/2000 - Georgeta Filitti - Din istoria notariatului ;
14
Buletinul Notarilor Publici nr. 1/2000 - Georgeta Filitti - Din istoria notariatului ;

5
bani imprumutati (fara a se preciza suma) ce urmau a fi restituiti (aici suma era specificata) la 15
zile de la sosirea navei in portul de destinatie. Metoda era folosita spre a se ascunde dobanda, oficial
interzisa in lumea occidentala.
Dupa anul 1400, cei care scriau efectiv documentele erau cunoscuti sub numele de gramatic,
logofat, scriitor cu mana, scriitor de cuvinte. Din acea perioada justitia devine un atribut al
domnitorului, drept urmare legalizarea oricarui inscris se putea face numai in cancelaria domneasca,
condusa de un boier numit logofat. Pentru exercitarea atributiilor sale acesta avea in subordine
logofeti de rang inferior ce intocmeau actele, le copiau sau transcriau in registre. Numai prin
aplicarea sigiliului domnesc de catre logofat, unicul pastrator al acestuia, actele capatau forta
juridica.
In consecinta, se poate spune ca logofatul domnesc este stramosul autohton al Notarului Public.
O imagine elocventa a evolutiei institutiei notariale satesti in Ardeal in perioada secolului al XVI-
lea si pana in anul 1848, o dovedeste atestarea a 1300 de notari. Numarul redus al stiitorilor de
carte si caracterul majoritar al populatiei romane din aceasta regiune, imbinat cu birocratistimul
exagerat al hasburgilor in imperiul lor au condus la cresterea numarului de notari satesti care “ii
ajuta pe oameni cu sfaturi si le transmite legile si dispozitiile organelor administrative”. Cei care
puteau ocupa aceasta functie trebuia sa cunoasca limbile oficiale (germana, latina si maghiara), dar
si romana, spre a se intelege cu taranii.
La inceputul secolului al XVIII-lea, un act al guvernului transilvanean stabilea dreptul obstii de a-si
alege notarul dintre “persoane onorabile” si a-l salariza cu o suma potrivita. In anul 1808, apar
Instructiunile notarilor satesti unde sarcina notarilor era sa-i ocroteasca pe tarani, sa vegheze la
incasarea darilor, sa nu “goleasca vreun pahar cu taranii” si sa raporteze orice abuz autoritatilor
superioare15.
In Tarile Romane, prin Legiuirea lui Caradja, iar in Moldova prin Codul Callimachi, activitatea
notariala se laicizeaza, lucru ce a contribuit semnificativ la unificarea legislativa, cooperata la
inceput cu Regulamentul Organic si apoi desavarsita in timpul domniei Principelui Alexandru Ioan
Cuza.
O activitate notariala temeinic reglementata apare dupa jumatatea secolului al XIX-lea. In
Principatele Romane, odata cu aplicarea Legii autentificarii actelor, de la data de 1 septembrie 1886
se poate vorbi de aparitia institutiei notariale in acceptiunea sa moderna.
In Transilvania notarul public functiona in baza Legii ungare nr. 35 / 1874, mentinuta in vigoare
prin Legea de extindere din anul 1943, iar in Bucovina isi gasea aplicare Legea austriaca nr. 75 /
1871, mentinuta in vigoare prin Decretul-Lege nr. 4885 / 1918. Aceste legi au conferit notariatului
public libertate de actiune si autonomie, actele sale fiind comparabile cu sentintele judecatoresti. Ca
sa ajunga intr-o asemenea pozitie notarul public trebuia sa dovedeasca “diligenta, punctualitate,
constiinta, nepartinire”. El era considerat “consultator, sfatuitor si scriitor al poporului”.
Autentificarea si validitatea unui act nu puteau fi puse in discutie in fata judecatorului, astfel incat
posesorul unui act notarial era scutit ipso facto de procese. Puterea actelor notariale era conferita si
de profesionalismul notarului care, inainte de intocmirea actului, trebuia sa se convinga de dorinta
adevarata a partilor, sa le explice textele de lege. El trebuia sa redacteze actul clar, fara formulari
dubioase sau cuvinte cu doua intelesuri16.
Prin Legea nr. 358 / 1944 privind autentificarea si legalizarea inscrisurilor, investirea cu data certa
si legalizarea copiilor dupa inscrisuri, lege ramasa in vigoare pana in anul 1960 s-au unificat
dispozitiile din diferite acte normative privitoare la activitatea notariala, s-a imbunatatit procedura
de autentificare si investire cu formula executorie a inscrisurilor autentificate, s-au mentinut
atributiile Notarului Public si s-a prevazut pentru reprezentantele diplomatice si consulare romane
dreptul de a autentifica, legaliza si investi cu data certa inscrisurile prezentate de cetatenii romani
aflati in strainatate.
Cu toate ca institutia Notarului Public din Transilvania si Bucovina era mai bine organizatã decat
compartimentele notariale de pe langa judecatoriile ce functionau in Principatele Romane, aceasta
va disparea odata cu aparitia noii legislatii notariale, de tip socialist. Prin Decretul nr. 79 / 1950 ia
fiinta Notariatul de Stat ce a functionat, experimental in Bucuresti, din 1952 fiind apoi extins in

15
Buletinul Notarilor Publici nr. 3/2001 - Georgeta Filitti - Din istoria notariatului ;

16
Buletinul Notarilor Publici nr. 2/2003 - Georgeta Filitti - Din istoria notariatului ;

6
toata tara. Prin aceasta reglementare notarul este asimilat functionarului public aceasta idee fiind de
inspiratie sovietica.
Pana la aparitia Legii nr. 36 / 1995 activitatea notariata a fost reglementata prin Decretul
nr. 377 / 1960 si H.C.M. nr. 1518 / 1960 precum si prin Ordinul ministrului justitiei nr. 96 / C /
1973.
In prezent activitatea notariala este reglementata de Legea nr. 36 / 1995, cu modificarile si
completarile prin Legile nr. 267 / 2003 si nr. 178 / 2005, dispozitiile sale fiind completate de
Regulamentul de punere in aplicare a legii (aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 710 / C /
1995 si completat cu Ordinele Ministrului Justitiei nr. 233 / C / 1996 şi nr. 1410 / C / 1996), de
Statutul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (U.N.N.P.R.) si de Codul deontologic al
notarilor publici.
1. PRINCIPIILE DE BAZA ALE ACTIVITATII NOTARIALE
Aratam la inceputul lucrării, că natura funcţiei de notar porneşte de la principiile care stau la baza
desfăşurării acestei activităţi, principii care nu pot exista, în mod practic decât într-o puternică
interdependenţă.
1.1. Notarul este cel investit sa indeplineasca un serviciu de interes public si are statutul unei
functii autonome (art. 3 din Legea nr. 36 / 1995).
Activitatea si solutiile date de notar nu pot fi controlate pe cale ierarhicã, acestea putand fi atacate
numai in fata instantei (in speta a judecãtoriei).
Autonomia profesiei se manifestã se manifestă cel puţin pe două coordonate :
1. în valabilitatea, panã la desfiintarea printr-o hotãrare judecãtoreascã, a solutiilor pronuntate
de notar in probleme de drept (art. 111 din Regulament),
2. şi prin stabilitatea in functie. Notarul nu poate fi mutat din localitatea unde isi desfãsoarã
activitatea, fãrã acordul sãu, eliberarea din functie putandu-se face doar in cazurile expres
prevãzute de Lege si Statut.
In ceea ce privesc problemele profesional disciplinare, notarul poate fi tras la rãspundere pentru
acţiuni sau inacţiuni ce ştirbesc prestigiul profesiei sau nu asigurã buna funcţionare a serviciului.
Actiunea disciplinarã se exercita de Colegiul director al Camerei Notarilor, din oficiu, la sesizarea
Ministrului Justitiei sau al Biroului Executiv al Consiliului Uniunii si se judecã de cãtre Consiliul de
disciplinã constituit in cadrul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania, consiliu compus
din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de Adunarea generala pentru un mandat de patru
ani.
Consiliul de disciplină isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se subordoneaza nici un
organ de conducere al uniunii si functioneaza potrivit unui Regulament propriu adoptat de Consiliul
Uniunii in conditiile legii de organizare a activitatii notariale17.
Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii. Notarul public, sanctionat disciplinar, nu
poate exercita functii eligibile, pe o perioada de patru ani, de la data ramanerii definitive a masurii
de sanctionare.
Competenta Consiliului de disciplinã este prevazuta in Lege si Regulament, acesta putand trage la
rãspundere notarul public pentru urmãtoarele abateri:
• intarzieri sau neglijentã in efectuarea lucrãrilor;
• lipsa nejustificatã de la birou;
• nerespectarea secretului profesional;
• comportament care aduce atingere onoarei sau probitãtii profesionale.
Potrivit Statutului, notarul public raspunde si pentru modul in care isi indeplineste atributiile, cu
privire la legalitatea raporturilor juridice pe care le constata si la exercitarea drepturilor si ocrotirea,
in conditiile legii, a intereselor persoanelor care solicita incheierea actelor notariale, precum si de
incalcarea dispozitiilor Legii, Regulamentului si Statutului.
Deci, dupã cum se poate observa, cu exceptia unor probleme strict disciplinare, activitatea notarului
in domeniul competentelor sale nu se supune nici unui control ierarhic, acestea fiind prezumate a fi
exercitate cu respectarea legii panã la desfiintarea printr-o hotãrare judecãtoreascã.
____________________
17
Art. 54 din Statutul Uniunii Naţionale a notarilor publici din Romania aprobat prin Hotararea
Consiliului Uniunii nr. 84 / 26.03.2004.

7
1.2. Potrivit art. 4 din Legea nr. 36 / 1995 a notarilor publici si a activitatii notariale “actul
indeplinit de notarul public, purtand sigiliul si semnatura acestuia este de autoritate publica si
are forta probanta prevazuta de lege”. Notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul
Justitiei, cu autoritate de stat, are statutul unei functii autonome, actul sau fiind de autoritate publica
si are, asa cum am precizat, forta probanta prevazuta de lege.
Inaintea inceperii activitatii sale, notarul va depune juramantul in fata ministrului justitiei si a
presedintelului Uniunii Nationale a Notarilor Publici sau reprezentantilor acestora, prin care
“jura sa respecte Constitutia si legile tarii, sa-si indeplineasca cu onoare si credibilitate
publica, cu constiinta si fara partinire atributiile ce-i revin si sa pastreze secretul
profesional”.
Puterea conferita de legea actului notarial atrage dupa sine pozitia de “judecator in necontencios”
al notarului si ca o consecinta a acestui fapt obligatia sa de a fi independent in limitele functiei sale
autonome.
1.3. Notarul desfãsoarã o profesiune liberalã.
Potrivit acestui principiu notarul, in exercitarea si organizarea profesiei sale, se bucurã de libertate,
avand responsabilitatea alegerii sediului, in limitele Legii, sau a angajãrii personalului
administrativ.
Acesta nu poate fi asimilat functionarilor publici.
Principala deosebire (pe langã lipsa controlului ierarhic) dintre notar si functionarul public consta in
dreptul notarului la onorariu pentru activitatea desfãsurata. Acest drept la onorariu isi gãseste
expresia in organizarea financiar – administrativã a birourilor notariale, organizare care cade
in sarcina fiecãrui notar public in parte. Astfel, onorariul devine elementul principal, pe langã
desfãsurarea serviciului de interes public, mobilul fiecãrui notar public de a-si exercita profesia.
Drept urmare, sumele cuvenite notarului public pentru prestatiile sale sunt stabilite de cãtre acesta
in functie de principiile concurentei (pregãtirea si prestigiul profesional al acestuia, locatia biroului,
posibilitatea clientilor de a suporta plata onorariului etc.) cu respectarea baremelor minimale
stabilite de Consiliul Uniunii si aprobate prin ordin al ministrului de justitie.
In sprijinul celor de mai sus sta si prevederea dintr-un Regulament al Curtii de Justitie a
Comunitatii Europene care prevede “Notarii nu au nici o legatura de subordonare ierarhica fata de
autoritatile publice, deoarece ei nu fac parte din administratia publica. Ei isi desfasoara activitatile
independent si pe proprie raspundere, isi organizeaza liber modul in care isi desfasoara activitatea,
in limitele stabilite de lege si isi colecteaza personal onorariile care alcatuiesc venitul lor”.
1.4. Notarul indeplineste un serviciu de interes public pentru a asigura securitatea legala a
partilor contractante. El este un profesionist in domeniul dreptului, numit de autoritatea statului
pentru a autentifica si certifica actele pe care le intocmeste. Acest principiu se aflã in stransã
legãturã cu cel al legalitãtii actului notarial, precum si cu cel al egalitãtii persoanelor in fata
notarului public. Interesul public se manifestã prin obligatia notarului ca la cererea pãrtii, dacã sunt
respectate conditiile legale si morale, sã incheie actul cerut. Deci, incheierea actului nu poate fi
refuzatã in mod arbitrar. In orice caz incheierea de respingere a notarului de a autentifica actul poate
fi atacatã in instantã, prin aceasta aducandu-se o garantie suplimentarã servirii interesului public.
In activitatea sa notarul are obligatia sa verifice actele pe care le instrumenteaza, sa nu cuprinda
cauze contrare legii si bunurilor moravuri, sa ceara si sa dea lamuriri partilor asupra continutului
acestor acte spre a se convinge ca le-au inteles sensul si le-au acceptat efectele, in scopul prevenirii
litigiilor.
In cazul in care actul solicitat este contrar legii si bunurilor moravuri, notarul public va refuza
intocmirea lui (art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 36 / 1995).
Totusi, in alineatul urmator al articolului 6 este prevazuta situatia conform careia “daca inscrisul
prezentat are un continut indoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului, va atrage
atentia partilor asupra consecintelor juridice la care se expun si va face mentiune expresa in act”.
Numai in situatia in care partea se opune la inserarea mentiunii, notarul public va refuza intocmirea
actului.
Aceasta prevedere a legii este aspru criticata de corpul notarilor, considerandu-se inacceptabil faptul
ca un notar care are cunostinta despre un act cu conţinut “indoielnic” sa indeplineasca procedura
notariala expunand partile semnatare la pericolul anularii actului incheiat.
1.5. In activitatea sa notarul este investit cu autoritate publicã. Pentru sublinierea acestui
principiu intrarea in profesie se face numai prin numire de cãtre ministrul justitiei. In cadrul acestei

8
caracteristici se regãseste principalul scop al existentei institutiei notariale: autentificarea actelor si
desfãsurarea procedurii succesorale. In lipsa investirii cu autoritate publicã, notarul nu ar fi decat un
particular, neputand intocmi acte din care sã emane solemnitãtile cerute de lege. Totodatã, prin
inserarea autoritãtii publice in actele incheiate de pãrti, acestor acte li se conferã o fortã probantã
superioarã celei de drept comun.
In afara fortei probante legea confera actului autentic si forta executorie. Aceasta rezulta din textul
art. 66 din Legea nr. 36 / 1995 “Actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa si
lichida are putere de titlu executoriu la data exigibilitatii acesteia. In lipsa actului original, titlul
executoriu il poate constitui duplicatul sau copia legalizata de pe exemplarul din arhiva notarului
public”.
1.6. Principiul legalitatii. In intreaga sa activitate notarul trebuie sa respecte legea. Acest principiu
general, existent in orice sistem de drept, respectiv cel al legalitatii actului si activitatii notariale, se
regãseste, dupã cum era si de asteptat, in organizarea activitãtii notariale. Acestui principiu i se
subscriu cel al cautãrii adevãrului, al echitãtii si al bunei credinte, toate acestea creind cadrul sub
auspiciile cãruia se desfãsoarã activitatea notarialã. Ca o reflectare a acestor cerinte, notarul, precum
si celelalte organe cu atributii notariale, este obligat sã verifice ca actele ce le instrumenteazã sã nu
continã clauze contrare legii sau bunelor moravuri, sã se asigure de identitatea pãrtilor si de
respectarea celorlalte conditii prevãzute de lege. Buna credintã a solicitantului unui act notarial este
prezumatã panã la proba contrarie. In cazul constatãrii existentei unei clauze nelegale notarul va
refuza intocmirea actului.
Respectarea principiului legalitatii de catre notar in activitatea sa este aproape sinonima cu
respectarea ordinii contractuale, ca ansamblu de reguli juridice referitoare la un contract. Aceasta
are doua surse : legea (in sens larg) si vointa partilor contractante.
Cu alte cuvinte, conjugarea vointei individului si incadrarea acestei vointe in cerintele legii dau sens
legaturii dintre notar si ordinea contractuala.
1.7. Principiul tratamentului egal, al echidistanţei şi al imparţialitãţii faţã de solicitanţii
întocmirii actului notarial. Potrivit art. 7 al Legii nr. 36 / 1995 “activitatea notarialã se
înfãptuieşte în mod egal pentru toate persoanele, fãrã deosebire de rasã, de naţionalitate, de origine
etnicã, de limbã, de religie, de sex, de opinie, de apartenţã politicã, de avere sau origine socialã“.
Consacrarea acestui principiu apare drept o consecinţã fireascã a dispoziţiilor constituţionale
înscrise în art. 16 alin 1 din Constituţie, potrivit cãruia cetãţenii sunt egali “în faţa legii şi
autoritãţilor publice“.
Ca subtext al acestui principiu, introducerea în Codul deontologic al notarilor publici din România
(art. 3) a conceptului de echidistanţã faţã de pãrţile actului şi al imparţialitãţii în exercitarea
profesiei este de naturã a consolida conceptul constituţional. Totuşi, notarul trebuie sã urmeze
spiritul legii pentru cã nu întotdeauna egalul tratament, din punct de vedere al explicaţiilor sau al
posibilitãţi de înţelegere al pãrţii, duce la finalitatea doritã de legiuitor. Astfel, în cazul minorilor
sau al persoanelor susceptibile de nu a avea o capacitate de înţelegere suficientã, notarul public
trebuie sã dea dovadã de stãruinţã şi sã se asigure de acceptarea, în cunoştinţã de cauzã, a
conţinutului şi a efectelor actului întocmit.
1.8. Notarul îndeplineşte solitar şi personal actele ce intrã în competenţa sa, prin aceasta
înţelegându-se soluţionarea de cãtre un singur notar a problemelor asupra cărora este sesizat.
Întradevãr, actele date de Lege în competenţa sa nu suscitã conlucrarea mai multor notari publici,
pregãtirea teoreticã precum şi calificarea în funcţie fiind suficientã din partea unui singur notar.
Posibilitatea angajãrii unui personal de specialitate sau administrativ, precum şi delegarea notarului
stagiar de a efectua anumite lucrãri cu caracter notarial nu presupune o excepţie de la acest
principiu, întrucât încredinţarea acestor lucrãri precum şi delegarea, emanã de la notarul public,
acesta fiind singurul investit cu autoritate publicã şi fiind competent a rezolva problemele
respective.
Ca un element subsidiar trebuie menţionatã rãspunderea notarului public care este personalã
indiferent dacã actul respectiv a fost întocmit în mod fizic de notar, pe personalul angajat sau de
notarul stagiar, întrucât notarul public este obligat sã exercite un control calitativ asupra actelor
încheiate sub titulatura sa.
În final, ca un ultim aspect, relaţia client / notar are un caracter intuitu personae, alegerea acestuia
din urmã fãcându-se pe baza încrederii şi în consideraţia calitãţilor profesionale, onorariului, dupã

9
cum se apreciazã în doctrinã, nefiind doar un mijloc de platã al unui serviciu, ci şi echivalentul
încrederii în actul notarial.
1.9. Confidenţialitatea sau principiul pãstrãrii secretului profesional. Cu ocazia exercitãrii
atribuţiilor sale, notarul public intrã în contact şi ia cunoştinţã de fapte sau împrejurãri pe care
pãrţile, din motive variate, nu doresc sã le facã publice. Astfel, se consacrã principiul constituţional
al dreptului la o viaţã intimã. Din aceste motive, notarul este îndatorat sã respecte confidenţialitatea
lucrãrilor întocmite şi sã nu divulge informaţiile ce i-au fost încredinţate în exerciţiul profesiei sale.
Aceastã obligaţie are un caracter viager, subzistând şi dupã încetarea activitãţii, cu excepţia
cazurilor în care legea sau partea interesatã îl elibereazã pe notar de aceastã îndatorire.
Potrivit prevederilor din Lege şi Regulament obligaţia de confidenţialitate se întinde şi asupra
personalului birourilor notariale fãrã a se face diferenţa dacã acesta este de specialitate sau pur
administrativ.
Acest principiu impune notarilor “interdicţia de a da informaţii, precum şi de a permite accesul la
actele notariale altor persoane în afara pãrţilor, succesorilor şi reprezentanţilor acestora, precum şi a
celora care justificã un drept sau un interes legitim” (art. 29 alin.1 din Regulament). Trebuie arãtat
cã interesul legitim al unui terţ, fiind lãsat la aprecierea notarului, trebuie verificat de acesta pentru a
se putea aprecia dacã nu lezeazã drepturile pãrţilor sau dacã încãlcarea acestor drepturi este
justificatã prin urgenţã şi prin lipsa unui alt mijloc de afirmare al drepturilor tertului.
Principalul aspect al respectãrii secretului profesional se regãseşte în cazul citãrii notarului public ca
martor în cadrul unui proces sau în faţa unui organ judiciar. Chiar şi într-un asemenea caz,
indiferent de importanţa cauzei, notarul public este ţinut de a respecta încrederea ce i-a fost
acordatã, acesta neputând fi obligat la dezvãluirea datelor sau informaţiilor ce le cunoaşte în baza
relaţiilor sale cu clientul. Doar în cazul în care cei interesaţi îl dezleagã de obligaţie, secretul
profesional poate fi dezvãluit.
O altã componenţã de o importanţã practicã deosebitã este regãsitã în cazul cercetãrii arhivei
biroului notarial în scopuri jurisdicţionale. Aceasta se poate face numai de cãtre un magistrat
delegat în acest scop de autoritatea judiciarã competentã. În cazul cercetãrii pentru fals actele ce
compun dosarele notariale sunt reţinute doar dacã sunt declarate false, cu obligaţia comunicãrii
hotãrârii instanţei sau a ordonanţei procurorului, în caz contrar acestea fiind restituite (art. 29 alin 4
din Regulament).
1.10. Disponibilitatea întocmirii actelor notariale. Fiind un organ cu atribuţii eminamente în
domeniul dreptului privat, instituţia notarului îşi îndeplineşte atribuţiile doar în mãsura în care este
sesizatã de partea interesatã. Aşa cum este statuat şi în Lege (art. 43 alin 1) “toate actele notariale se
îndeplinesc la cerere“, notarul public neputându-se sesiza din oficiu cu privire la întocmirea unui
act. Consider cã acest principiu îşi gãseşte aplicare nu numai în domeniul declanşãrii procedurii
notariale ci şi pe tot parcursul exercitãrii acesteia, partea putându-se rãzgândi şi solicita încetarea
procedurii respective, fãrã a fi necesarã justificarea unei astfel de hotãrâri.
1.11. Principiul libertãţii contractuale. Aşa cum se regãseşte acesta în Codul deontologic (art. 3)
presupune posibilitatea pãrţilor de a insera orice clauze ce nu contravin ordinii de drept sau bunelor
moravuri, precum şi de a redacta înscrisurile în orice mod sau alcãtuire le face suficient de explicite
pentru a le exprima neîndoielnic voinţa. Notarul public nu poate interveni în redactarea sau în
obiectul unui înscris decât dacã i se solicitã acest lucru de cãtre pãrţi.
Manifestarea unei libertati peste lege de catre parti, ca si acceptarea sau asumarea de notar a unei
asemenea libertati, atrag invaliditatea actului si raspunderea notarului (art. 11 alin. 4 din Codul
deontologic).
1.12. Rolul activ al notarului se manifestã pe tot parcursul activitãţii sale acesta fiind un participant
la îndeplinirea actului şi nu un simplu constatator. Rolul activ se manifestã prin :
- desluşirea raporturilor reale dintre pãrţi şi explicarea acestora a consecinţelor
actelor juridice ce doresc a le încheia (art. 11 alin. 3 din codul
deontologic);
- grija notarului ca în cuprinsul actului sã fie reprezentatã voinţa pãrţilor şi
respectarea şi impunerea de cãtre notarul public a principiului legalitãţii în cadrul
încheierii actelor juridice de cãtre pãrţi.
CAPITOLUL II.
ORGANELE CU ATRIBUŢII NOTARIALE
1. Instituţiui cu atribuţii notariale
10
Prin Legea nr. 36 / 1995 (art. 5) se statueaza institutiile ce au atributii notariale precum si
competenta acestora (art. 8-13) :

a) Notarul public are atributii generale, in doctrina18 ridicandu-se la nivel de principiu monopolul
notarului asupra actelor cu caracter notarial. Intrucat la aceasta institutie, care este elementul central
al lucrarii de fata, voi reveni, nu insist asupra ei.

b) secretarii consiliilor locale ale comunelor si oraselor unde nu functioneaza birouri notariale vor
indeplini la cererea partilor urmatoarele acte notariale :
- legalizarea de semnatura de pe inscrisurile prezentate de parti ;
- legalizarea copiilor de pe inscrisuri, cu exceptia celor sub semnatura privata.
_______________
18
I. Les, op. cit., p. 336 ;
Este de remarcat conditia de baza pentru existenta competentei secretarului consiliului local si
anume lipsa din localitate a unui Birou Notarial. Aceasta conditie isi gaseste ratiunea in caracterul
de serviciu public al activitatii notariale, serviciu ce trebuie indeplinit si daca conditiile social-
economice nu permit existenta in localitate a unui Birou Notarial.
c) actele mai sus mentionate pot fi indeplinite si de unele institutii sau agenti economici in masura
in care depunerea lor este necesara la acestea.
d) in baza legii romane precum si a conventiilor internationale la care Romania este parte activitatea
notariala poate fi desfasurata si de misiunile diplomatice si oficiile consulare romanesti din
strainatate. Competenta acestora, datorita realitatiilor social-economice ce ar face mai dificila
acceptarea unor acte daca ar fi intocmite de catre organele cu atributii notariale din tara respectiva,
este mai extinsa si se apropie de cea a notarului public.
Potrivit art. 13 din lege la cererea persoanei fizice avand cetatenia romana sau a persoanei juridice
de nationalitate romana, misiunile diplomatice si oficiile consulare indeplinesc urmatoarele acte
notariale :
a) - redactarea de inscrisuri in vederea autentificarii sau legalizarii semnaturii ;
b) - autentificarea inscrisurilor ;
c) - legalizarea sigiliului si semnaturilor ;
d) - darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti ;
e) - certificarea unor fapte ;
f) - legalizarea de copii dupa inscrisuri ;
g) - efectuarea si legalizarea traducerilor ;
h) - primirea in depozit a documentelor si inscrisurilor prezentate de parti ;
i) - eliberarea de duplicate de pe actele notariale intocmite de misiunea diplomatica
si oficiul consular.
Activitatile prevazute la punctele c, f si g pot fi efectuate si la cererea persoanei fizice sau juridice
straine in masura in care legile si reglementarile statului de resedinta nu se opun.
Actele notariale sunt indeplinite la sediile misiunilor diplomatice sau oficiilor consulare, precum si
la bordul navelor si aeronave sub pavilion romanesc ce se afla stationate in raza de activitate a
acestor organe, precum si la domiciliul cetateanului roman ori in alt loc, daca acest lucru este
prevazut in conventia internationala la care Romania si statul de resedinta sunt parti ori daca legea
locala nu se opune.
Desi nu este prevazuta in Lege (art. 57) drept o competenta in materie notariala, datorita
caracterului sau aflat in stransa legatura cu activitatea notariala si cu actele emanate de la aceste
organe, consider ca o atributie ce tine de competenta misiunilor diplomatice si a oficiilor consulare
sau de Ministerul Afacerilor Externe si supralegalizarea semnaturii si sigiliilor notarului public
pentru valabilitatea actului in afara tarii sau dimpotriva supralegalizarea semnaturii si sigiliului
organului emitent al actului ce provine dintr-un stat strain cu care nu avem conventii, in vederea
recunoasterii caracterului autentic al acestora in cadrul activitatii notariale.
2. BIROUL NOTARIAL - ORGANIZAREA
A. FUNCTIA BIROULUI NOTARIAL
Nucleul de baza al activitatii notariale il constituie Biroul Notarial, asa cum este prevazut in Legea
nr. 36 / 1995 (art. 14) : “activitatea notarului public se desfasoara in cadrul unui birou, in care pot
functiona unul sau mai multi notari asociati, cu personal auxiliar corespunzator”.

11
Raporturile dintre notarii asociati sunt stabilite de art. 1 din Regulament in sensul aplicarii
dispozitiilor privitoare la contractul de societate civila, legea facand completarea ca prin asociere
notarul public nu-si pierde dreptul la biroul notarial individual.
In cadrul activitatii notariale titularul unui Birou Notarial nu poate indeplini singur toate sarcinile
specifice ce le implica aceasta. Din aceasta cauza legea permite angajarea de personal de
specialitate care sa ajute notarul in indeplinirea atributiilor sale, precum si notari stagiari, caz ce va
fi prezentat ulterior.
Datorita liberului schimb si a liberei circulatii a persoanelor, in numeroase cazuri Notarul Public se
confrunta cu acte sau persoane ce solicita redactarea unor acte intr-o limba straina. Intrucat Notarul
nu este tinut a cunoaste in mod temeinic o alta limba decat cea romana si pentru cazurile in care
nivelul limbilor straine cunoscute nu este suficient, pot fi angajati cu contract de munca sau in
regim de conventie civila, traducatori autorizati. In cele mai frecvente dintre cazuri aceasta solutie
nu este agreata fiind mai constisitoare si neasigurand acoperirea intregului numar de limbi in care se
poate solicita Notarului intocmirea unui act, astfel incat este preferata colaborarea cu birouri de
traducatori autorizati constituite in acest scop.
Nu in ultimul rand, ca orice activitate, si cea specific notariala implica pentru buna sa desfasurare, o
eficienta administrare. Pentru aceasta in cadrul biroului notarial poate fi angajat personal
administrativ si de serviciu.
Drept urmare a caracterului de serviciu public programul de functionare al biroului notarial trebuie
sa cuprinda toate zilele lucratoare. In unele cazuri exceptionale activitatea notariala poate fi
asigurata si in afara orelor de program19.
______________
19
F. Magureanu, op. cit., p. 362 ; I. Les, op. cit., p. 346 ;
Afisarea programului de functionare se va face pe usa biroului notarial.
Totusi, fiind o profesiune liberala programul de functionare, precum si durata acestuia sunt lasate la
aprecierea notarului.
Evidenta Birourilor Notariale precum si lucrarile privind numirea si incetarea functionarii
Notarului Public se tine si intocmeste de catre personalul de specialitate din Ministerul Justitiei.
In circumscriptia unei judecatorii pot functiona unul sau mai multe birouri de Notari Publici.
Numarul Notarilor Publici se stabileste de catre Ministrul Justitiei la propunerea Consiliului Uniunii
Nationale a Notarilor Publici din Romania (art. 15 alin. 1 lege). Propunerea se face in functie de
numarul actual de Notari Publici, numarul de Notari Publici ce urmeaza a-si inceta activitatea,
dinamica populatiei si numarul de acte notariale incheiate precum si de nivelul economic al zonei.
Tinandu-se cont de caracterul de serviciu public infiintarea si existenta birourilor notariale trebuie
sa se faca in asa fel incat numarul acestora sa fie satisfacator cerintelor populatiei, precum si
pozitionarea acestora trebuie facuta dupa criterii economice. Totusi datorita aceleiasi caracteristici
nu trebuie permis ca actul notarial sa devina o afacere, in acest sens numarul birourilor notariale
trebuie sa fie strict limitat la cerintele populatiei, justificarea acestuia trebuind facuta pe criterii
clare si elocvente. Un al doilea criteriu se refera la solicitarile de posturi din teritoriu, in acest sens
ministrul justitiei actualizeaza anual, de regula in primul trimestru, potrivit propunerilor Camerelor
notarilor publici din teritoriu, numarul de posturi scoase la concurs, tinandu-se cont de numarul de
notari stagiari ce au promovat examenul de Notari Publici. Propunerile Camerelor catre Ministrul
Justitiei se fac prin Consiliul Uniunii. Totusi, desi si acesta este un criteriu pertinent, consider ca
prioritate trebuie sa aiba acela potrivit caruia activitatea notariala constituie un serviciu public
lasand astfel numarul de solicitari in plan secundar.
Biroul Notarial se inregistreaza la Curtea de Apel in circumscriptia careia isi are sediul, aceasta
operatie trebuind realizata in termen de 60 de zile de la numirea Notarului Public. In cazuri
temeinice Ministrul Justitiei poate prelungi termenul. Acesta este un termen de decadere intrucat nu
afecteaza in mod direct existenta dreptului. Nerespectarea termenului atrage dupa sine “revocarea
numirii Notarului Public” (art. 18 alin. 3 lege). Sanctiunea isi are ratiunile tot in caracterul de
serviciu public, notarii neavand doar dreptul ci si obligatia de a-l indeplini.
Cat priveste procedura inregistrarii aceasta are ca titular pe Notarul Public, acesta adresandu-se
printr-o cerere primului grefier al Curtii de Apel. In caz de absenta a acestuia presedintele Curtii de
Apel va delega un alt grefier sa efectueze inregistrarea ; aceasta se face intr-un registru special.
Cererea trebuie insotita de dovezi corespunzatoare cu privire la existenta sediului Biroului Notarial,
confirmarea Colegiului director al Camerei Notarilor Publici in cazul in care activitatea se

12
desfasoara pe baza unui contract de societate civila precum si existenta spatiului necesar. O alta
conditie de baza o reprezinta depunerea specimenului de semnatura precum si sigiliul Notarului
Public. In termen de trei zile de la inregistrare primul grefier al Curtii de Apel este obligat sa
elibereze certificatul care atesta realizarea acestei operatiuni.
Certificatul eliberat de primul grefier reprezinta certificatul de nastere al Biroului Notarial
activitatea notariala neputand fi desfasurata in lipsa acestuia, cu toate ca a fost numit in functie
anterior.
Toate aceste acte formeaza dosarul Biroului Notarial in acesta consemnandu-se operatiunile ce au
ca obiect Biroul Notarial de-a lungul timpului : modificarile privitoare la modul de desfasurare a
activitatii in cadrul Biroului Notarial, schimbarea sediului, radierea Biroului Notarial, precum si
inregistrarea si radierea sediilor secundare.
Aceasta reglementare (art. 18 alin. 1 lege) isi are ratiunile in faptul ca spre diferenta de alte organe
statale organizarea institutiei notariale este lasata intr-o oarecare masura la latitudinea titularului
acesteia, pentru buna sa activitate fiind necesare a se indeplini si unele conditii practice, materiale,
pe langa cele legate strict de investirea in functie.
SEDIILE SECUNDARE ALE BIROURILOR NOTARIALE
Potrivit art. 115 din lege pentru o mai buna acoperire a necesitatilor din teritoriu, titularii birourilor
notariale pot infiinta sedii secundare ale acestora20. Este evident ca si aceste sedii functioneaza
dupa aceleasi reguli, competenta fiind similara cu cea a Biroului-mama, iar atributiile notarului
fiind exercitate tot de notarul titular, insa cu reducerea programului de lucru.
Pentru deschiderea de sedii secundare sunt cerute trei conditii :
a) sediul secundar sa se afle intr-o alta localitate. Deoarece persoanele interesate din localitatea
unde Biroul Notarial isi are sediul principal s-ar putea adresa la acesta este de la sine inteles cerinta
legii prin care se doreste favorizarea accesului partilor la servicii notariale
b) localitatea unde se afla sediul secundar sa se afle in aceeasi circumscriptie teritoriala. Intrucat nu
este prevazita, s-a iscat o discutie21 asupra notiunii de circumscriptie teritoriala.
Intr-o prima opinie, prin aceasta se intelege circumscriptia judecatoriei, opinie bazata pe referirea in
unele prevederi ale Regulamentului la sintagma “circumscriptie teritoriala” in sensul raportat la
judecatorie.
___________________
20
V.M. Ciobanu, op. cit., p. 640 ; A. B. Sinc, “Sediile Secundare ale notarilor publici” in B.N.P. nr.
2 / 1996, p. 8 ;
21
Pentru amanunte a se vedea A. B. Sinc, op. cit., p. 8 ;
Totusi pentru ca legea nu o precizeaza, deci nu instituie o norma imperativa, apreciez ca referirea la
circumscriptie teritoriala trebuie interpretata in sensul mai larg al acesteia si anume cu referire la
Curtea de Apel. In acest sens, evocand un caz particular 22, se aduce in discutie problema posibilitatii
unui notar public cu sediul in Bucuresti de a deschide un sediu secundar in raza Curtii de Apel
Bucuresti. Se apreciaza ca potrivit reglementarilor cu privire la organizatiile notariale, Camerei
Notarilor Publici ii corespunde Curtea de Apel si nu alta forma de organizare judecatoreasca.
Totodata, dat fiind faptul ca razele judecatoriilor de sector din cadrul municipiului Bucuresti se
limiteaza la acesta ar fi inechitabil pentru notarii din municipiul Bucuresti ca sa nu beneficieze de
acest drept mai ales atunci cand legea nu distinge atunci cand reglementeaza sediile secundare. Iar
ca un supraargument, trebuie facuta o interpretare istorica a legii si intrevazuta motivatia pentru
care au fost introdusa posibilitatea de a infiinta sediu secundar. Aceasta isi are drept scop asigurarea
accesibilitatii cetatenilor la seriviciile notariale, neputandu-se diminua aceasta posibilitate fara o
reglementare expresa a Legii.
Un alt aspect il reprezinta prorogarea de facto a competentei notarului in problemele ce tin de
competenta teritoriala speciala, prin infiintarea de sedii secundare. O asemenea problema poate
apare doar prin recunoasterea dreptului de a infiinta sedii secundare si in raza altei judecatorii decat
in cea in care se afla sediul principal.
Este vorba de competenta biroului notarial in ceea ce priveste procedura succesorala si actele de
protest al titlurilor de valoare, intrucat eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale nu
comporta discutii in problema de fata. S-ar putea considera ca birourile notariale secundare nu ar
putea efectua acte ce nu sunt de competenta sediilor principale.
___________________
22
Ibidem, p. 8 ;

13
Dar trebuie tinuta seama ca infiintarea si organizarea sediilor secundare se face dupa aceleasi reguli
aplicabile in dreptul comun, fiind totodata in interesul cetatenilor ca acesta sa aiba competenta
similara unui birou notarial de sine statator. Totodata prin instituirea acelorasi reguli de infiintare
(art. 115 alin. 3) ca in cazul sediului principal si pentru ca legea nu distinge vreo derogare de la
normele comune privind functionarea si organizarea sediilor secundare, consider ca acestea sunt in
fond niste adevarate biroul notariale singura diferenta fiind natura temporara a acestora.
c) a treia cerinta a legii o reprezinta inexistenta in localitatea respectiva a unui alt birou
notarial. Este o cerinta fireasca, infiintarea sediului secundar avand tocmai scopul de a usura accesul
public la serviciile notariale, in cazul existentei unui birou notarial, acesta putand fi realizat. Nu are
importanta volumul cererilor sau al lucrarilor care ar putea fi peste posibilitatile organizarii
notariale existente. Este evident ca intr-o localitate unde exista un sediu secundar nu poate fi deschis
un al doilea sediu secundar de catre un alt notar public.
In cazul infiintarii unui birou notarial principal in acea localitate existenta sediului secundar trebuie
sa inceteze.
Privitor la programul de functionare, se arata ca acesta nu trebuie sa afecteze orarul sediului
principal.
In cazul desfiintarii sediului secundar, arhiva acestuia va fi preluata, in masura posibilitatilor, de
catre biroul notarial nou infiintat sau, daca acest lucru nu este posibil, de catre Camera Notarilor
Publici.
Fiind obligatorii toate reguliile aplicabile sediilor principale, aceleasi registre de evidenta ca si la
sediul principal, vor fi tinute si de catre sediile secundare.
C. INREGISTRAREA ACTELOR SI EVIDENTELE BIROURILOR NOTARIALE
Pentru functionarea corespunzatoare a birourilor notariale este necesara tinerea unei evidente prin
inregistrarea actelor intocmite, in registre speciale. Din aceasta cauza Regulamentul (art. 40 si
urm.) impune obligativitatea organizarii unei activitati de registratura atat pentru posibilitatea
conservarii si materializarii activitatii notariale cat si pentru exercitarea controlului profesional
prevazut de lege.
Actele intocmite precum si consultatiile notariale vor fi intregistrate mentionandu-se totodata si
onorariul. In cazul functionarii in acelasi birou notarial a mai multor notari publici asociati in cadrul
inregistrarilor se va evidentia separat fiecare lucrare in functie de notarul care a efectuat-o, iar daca
prin contractul de societate s-a stipulat ca registrele sa fie tinute separat vor exista atatea exemplare
cati notari publici asociati sunt.
Aceste registre sunt23:
a) registrul general. Acesta cuprinde toate lucrarile notariale, cu exceptia celor privind procedura
succesorala, primirile in depozit si inscrisuri, documente si valori, precum si protestele titlurilor de
valoare. Fiecarei lucrari i se va da un numar distinct de inregistrare, inscrisurile autentice fiind
inregistrate separat dupa obiectul acestora, avand si un numar special de autentificare. In cazul
autentificarii unui act inregistrat anterior ca proiect, acesta va primi un nou numar corespunzator
autentificarii. Registrul General trebuie sa contina pe langa numarul de inregistrare si cel al
autentificarii si datele privitoare la act : data, numele si prenumele partilor, felul actului, pretul sau
valoarea estimativa precum si alte observatii ;
_______________________
23
A se vedea V.M. Ciobanu, op. cit., p. 640-641, precum si regulile expuse la fiecare procedura in
parte, I. Les, op. cit., p. 346 si urm.
b) opisul registrului general. In acesta se trec, pentru o mai eficienta identificare a unui act, numele
si prenumele tuturor partilor in ordine alfabetica, data inregistrarii actului, numarul de inregistrare si
felul actului ;
c) in registrul de succesiuni se inregistreaza toate dosarele succesorale. Pentru evitarea unei duble
proceduri succesorale este obligatorie verificarea existentei unui dosar similar. Pozitia din registrul
de succesiuni se inchide doar la finalizarea procedurii (prin eliberarea certificatului de mostenitor),
in caz de suspendare sau incetare a procedurii succesorale. In cazul repunerii pe rol a dosarului se
va face o noua inregistrare. Acesta contine pe langa numarul de inregistrare si data acesteia :
numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, data decesului, numarul de inregistrare in
opisul de evidenta a procedurilor succesorale, primul termen al dezbaterii succesorale, modul de
solutionare, taxa de timbru24, onorariul incasat, precum si numele notarului public ;

14
d) opisul succesoral are in continut numarul de inregistrare a dosarului succesoral, precum si
numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, avand o finalitate similara cu cea a opisului
general.
Pentru evitarea dublei solutionarii a unei succesiuni un opis de evidenta a procedurii succesorale se
tine la biroul notarial desemnat de Colegiul director al Camerei Notarilor Publici. Evident dat fiind
competenta speciala a notarului public in materie de succesiuni acest opis se tine numai daca in raza
teritoriala a unei judecatorii exista mai multe birouri notariale ;
e) in registrele speciale de renuntari la succesiune sunt consemnate toate declaratiile de renuntare,
precum si cele de acceptare sub beneficiu de inventar ;
___________
24
Potrivit modificărilor Codului fiscal ce se aplica de la 01.01.2007 nu se mai precepe taxa de
timbru şi timbrul judiciar.
f) in opisul de renuntari la succesiune sunt trecute numele si prenumele declarantului, felul
declaratiei, numarul si data inregistrarii. Aceste doua registre sunt tinute de un singur birou notarial
pentru o intreaga circumscriptie teritoriala a unei judecatorii. Aceasta solutie se justifica prin
eficientizarea procedurilor de cautare in cazul centralizarii datelor25.
g) in registrul de termene succesorale sunt evidentiate sedintele si solutiile adoptate in dezbaterea
succesiunii. Datorita importantei procedurii succesorale notariale, precum si a sanctiunilor ce le
atrage nerespectarea sa, Regulamentul prevede dispozitii speciale privitoare la inregistrarea in acest
registru. Astfel, certificatele de mostenitor au un numar evidentiat in ordinera solutiilor cauzelor. La
sfarsitul fiecarei luni secretarul biroului notarial inscrie in registrul de termene succesorale situatia
dosarelor existente pe rol, a celor rezolvate in luna in curs precum si solutiile date, onorariile si
taxele stabilite.
h) un alt registru este cel in care sunt consemnate depozitele. Acesta cuprinde mentiuni referitoare
la inscrisurile, documentele, precum si valorile precizate in procesul-verbal de inventariere a
bunurilor succesiunii pe care notarul public a incuviintat sa le pastreze in biroul sau. Este necesara o
individualizare a inscrisului si semnaturile persoanei careia i se va restitui depozitul.
g) registrul de proteste evidentiaza zilnic si in ordinea datei, efectele de comert prestate cu
efectuarea mentiunilor cerute de lege. In acesta sunt cuprinse pe langa data si ora aceasta prezentand
in numeroase cazuri o importanta deosebita, numele si prenumele celui care a facut protestul,
precum si a celui in contra caruia s-a facut, locul in care a fost adresat, transcrierea exacta a
efectului depus, somatia la plata si raspunsul sau motivul pentru care nu s-a primit raspuns, numele
notarului public si onorariul incasat.
_________________
25
Evidenţa declaraţiilor de renunţare la succesiune şi a acceptărilor sub beneficiu de inventar
precum şi evidenţa cauzelor succesorale înregistrate la birourile notarile se ţine la nivelul Camerei
Notarilor Publici
j) registrul de consultatii pur notariale cuprinde toate consultatiile date de notarul public, obiectul
acestora, forma scrisa sau orala. In cazul consultatiilor date in scris se tine o mapa speciala cu un
exemplar al acesteia, acelasi regim avandu-l si proiectele actelor juridice, precum si procesele-
verbale si hotararea adunarilor generale a societatilor comerciale, certificate de notar.
k) in cazul notarilor publici ce folosesc traducatori angajati se impune si existenta unui registru de
traduceri. Pe langa regulile comune in acest registru vor fi trecute : limba din si in care se traduce,
numele traducatorului, termenul si numarul de pagini.
l) registrul de corespondenta consemneaza corespondenta oficiala a notarului public, corespondenta
ce nu a fost consemnata in alte registre. In acesta se trece obligatoriu destinatarul/expeditorul,
precum si obiectul corespondentei.
Pentru buna functionare a serviciului de inregistrare in Regulament sunt prevazute anumite norme26
ce trebuie indeplinite. Inainte de utilizare toate registrele vor fi numerotate, sigilate si semnate de
notarul public, aceasta procedura fiind certificata printr-un proces-verbal incheiat pe prima pagina,
iar la terminarea registrului sau la inchiderea anului calendaristic se incheie un proces-verbal de
inchidere a registrului, sub ultima inregistrare. Toate inregistrarile se fac in momentul si in ordinea
primirii lucrarilor, in acest sens consider a avea importanta ordinea de primire a cererilor valabil
incheiate. In cazul erorilor de inregistrare acestea se remediaza fara a se sterge vechiul text, peste
care se trage o linie, astfel ca sa poata fi citit.

15
Datorita faptului ca birourile notarilor publici sunt organizare dupa principiul liberei initiative
acestea se constituie ca agenti economici, drept pentru care notarii publici sunt obligati sa tina, pe
langa registrele specifice profesiei, si anumite registre contabile27.
_________________
26
V.M. Ciobanu, op. cit., p. 641
27
Pentru amanunte privind organizarea birourilor notariale a se vedea si N. Balan – “Propunere de
lege ferenda privind modul de organizare si functionare a cancelariei birourilor notariale” in B.N.P.
nr. 1 / 1996, p. 26 si urm.
Acestea sunt :
- registrul de casa ;
- registrul de incasari si plati ;
- registrul de inventar ;
- registrul de control.

D. ARHIVA
Notarul public sau, dupa caz, notarul asociat, care a fost hotarat prin contract de asociere, are
obligatia de a desemna o persoana din randul angajatiilor sai care va raspunde de problemele
legate de arhiva. Daca acest lucru nu este posibil, raspunderea ii revine notarului public.
3. COMPETENTA
In domeniul procedurii civile competenta este definita28 ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege a
unui organ al statului de a solutiona o anumita problema. In materie notariala 29, competenta
determina cererile si procedurile specifice care intra in atributiile notarului public. In reglementarea
competentei notarului (Cap. II din Legea nr. 36 / 1995) sunt observate 30 unele inconsecvente
terminologice. Astfel, unele referiri ale Legii privesc “competenta notarului public” (art. 10 alin. 1
lit. a), iar altele “competenta biroului notarial” (art. 10 alin. 1 lit. b, art. 11, ce reglementeaza
conflictele de competenta). Consider, alaturi de jurisprudenta mentionata, ca in spiritul evitarii unor
confuzii legiuitorul ar trebui sa se refere la organul competent si nu la persoanele care-l alcatuiesc.
Interpretarea acestei ambiguitati se impune prin asimilarea termenului de “notar public”, atunci
cand este vorba de competenta, cu cel de birou notarial.
________________
28
V.M. Ciobanu – Tratat teoretic si practic de procedura civila – vol. I, p. 371, Ed. National,
Bucuresti 1996 ;
29
Si in sistemul notarial aplicat in alte tari competenta notarului are un caracter general, iar in unele
tari pe langa aceasta notarul are atributii ce intra in mod obisnuit in competenta altor autoritati ;
potrivit Decretului columbian nr. 2668 / 1988 casatoria se poate incheia si in fata notarului ;
30
I. Les - Procedura civila op.cit., p. 353, Ed/ Allbeck, Bucuresti, 2000 ;
A. Competenta materiala. Birourile Notariale au o compeetnta materiala generala in materia actelor
notariale, Legea reglementand si o competenta teritoriala exceptionala.
Potrivit art. 8 din Lege, Notarul Public indeplineste urmatoarele acte notariale :
a) redactarea inscrisurilor cu continut juridic, la solicitarea partilor ;
b) autentificarea inscrisurilor redactate de Notarul Public, de parti personal sau de avocat31 ;
c) procedura succesorala notariala ;
d) certificarea unor fapte in cazurile prevazute de lege ;
e) legalizarea semnaturii de pe inscrisuri, a specimenului de semnatura, precum si a sigiliilor
f) darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti32
g) primirea in depozit a inscrisurilor si documentelor prezentate de parti ;
h) actele de protest ale cambiilor, biletelor la ordin si a cecurilor33;
i) legalizarea copiilor dupa inscrisuri ;
j) efectuarea si legalizarea traducerilor34 ;
k) eliberarea de duplicate de pe actele notariale pe care le-a intocmit ;
l) orice alte operatiuni prevazute de lege35.
____________________
31
V.M. Ciobanu – Tratat teoretic si practic de procedura civila – vol. I, p. 371, Ed. National,
Bucuresti 1996 ;

16
32
Si in sistemul notarial aplicat in alte tari competenta notarului are un caracter general, iar in unele
tari pe langa aceasta notarul are atributii ce intra in mod obisnuit in competenta altor autoritati ;
potrivit Decretului columbian nr. 2668 / 1988 casatoria se poate incheia si in fata notarului ;
33
I. Les - Procedura civila op.cit., p. 353, Ed/ Allbeck, Bucuresti, 2000 ;
34
Privitor la inscrisurile pentru care legea prevede forma autentica a se vedea explicatia de la
capitolul “autentificarea actelor” ;
35
- inscrisurile pot primi data certa si prin alte moduri ; de ex. art. 1182 C. civ. ;
Pe langa aceste atributii art. 10 din Lege prevede ca Notarii Publici dau consultatii juridice in
materie notariala, altele decat cele referitoare la continutul actelor pe care le indeplinesc si pot
participa, in calitate de specialisti desemnati de parti, la pregatirea si intocmirea unor acte juridice,
cu caracter notarial.
B. Competenta teritoriala. In indeplinirea atributiilor ce-i revin biroul notarial are o competenta
teritoriala generala. Cu alte cuvinte orice Birou Notarial din tara poate incheia acte privitoare la
persoane, lucruri sau inscrisuri indiferent de domiciliul, locatia sau felul actului. Cu toate acestea
Legea, din cauze ce tin de buna desfasurare a anumitor proceduri, a instituit patru exceptii
enumerate in art. 10 :
a) procedura succesorala notariala este de competenta biroului notarial situat in circumscriptia
teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a avut ultimul domiciliu. Se remarca existenta in
acest caz a unei competente teritoriale exclusive, daca ne aflam in prezenta unui singur birou
notarial in raza unei judecatorii si a unei competente alternative daca in raza aceleasi judecatorii
functioneaza mai multe birouri notariale. Astfel, succesorii pot alege, desi legea nu o
mentioneaza, oricare dintre birourile notariale36 ce isi au sediul in circumscriptia teritoriala a
acelei judecatoriei pentru ca “acolo unde legea nu distinge nici noi nu trebuie sa o facem” (ubi
lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Aceasta restrangere a competentei teritoriale isi
are ratiunea in faptul ca, cel mai adesea, locul ultimului domiciliu este si cel al bunurilor
succesorale, prin aceasta restrangere putand fi solutionate mai usor complexele probleme
privitoare la lichidarea unei mosteniri ;
b) in cazul mostenirilor succesive, mostenitorii pot alege competenta oricarui birou notarial din
circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care si-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori
care a decedat cel din urma.
______________
36
Prin Legea nr. 83 / 1994 aceasta atributie a fost data in competenta executorului judecatoresc,
insa, dupa aparitia Legii nr. 36 / 1995 competenta apartine si notarului public deci ne aflam in fata
unei competente alternative ;
Prin aceasta legiuitorul statorniceste competenta birourilor notariale ce au in raza lor domiciliul
ultimului decedat, stiut fiind ca, de obicei, acesta este si posesorul, de facto, al bunurilor cuprinse in
masa succesorala ;
c) actele de protest al cambiilor, biletelor la ordin si cecurilor se fac de birourile notariale din
circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care urmeaza a se face plata (pentru critica acestei
reglementari a se vedea O. Capatana) ;
d) eliberarea duplicatelor si reconstituirea actelor notariale se fac de notarul public in al carui birou
se afla originalul acestora. Se remarca aici existenaa singurului caz de competenta teritoriala
exclusiva absoluta, biroul notarial fiind circumstantiat chiar de dispozitiile legale, ratiuniile legii
fiind evident : in arhiva acelui birou notarial trebuie sa se afla actul sau documentele necesare
refacerii acestuia.
In toate cazurile, odata sesizat unul din birourile notariale determinate de lege ca fiind competente
asupra acestei sesizari nu se mai poate reveni.
Totodata art. 114 din Lege prevede o prorogare legala a competentei birourilor notariale ce isi au
sediul in municipiul Bucuresti pe tot teritoriul acestuia indiferent in circumscriptia carei judecatorii
de sector functioneaza. In acest context unii autori37 sustin, bazandu-se pe prevederile Legii nr. 2 /
196827, precum si pe faptul ca “judetului Ilfov” nu i s-a infiintat prin Legea nr. 92 / 199238 un
Tribunal propriu, extinderea competentei teritoriale extraordinare a biroului notarial din municipiul
Bucuresti si a judetului Ilfov.
____________________
37
Efectuarea traducerilor legalizate este ingaduita si traducatorilor autorizati. Vezi A. Hilsenrad, D.
Rizeanu, C. Zirea op. cit., p. 44,

17
38
Birourile notariale mai au in atributiile lor si indeplinirea anumitor proceduri prevazute in unele
legi speciale (astfel, potrivit art. 20 din Codul Silvic din 30.12.1962, inregistreaza ii pastreaza
tiparele ciocanelor silvice), sau reprezentarea partilor la intabulare ;

C. Conflictele de competenta
Desi aparitia unor conflicte de competenta intre birourile notariale este relativ redusa, aceasta
posibilitate exista mai ales in materia procedurii succesorale. De aceea legea a reglementat, dat fiind
si natura speciala a activitatii notariale, unele reguli derogatorii de la cele existente in dreptul comun
(art. 20-22 C.pr.civ).

Dupa localizarea sediilor birourilor notariale conflictele de competenta sunt de doua feluri : intre
birourile notariale aflate in raza aceleasi judecatorii si intre birourile notariale ce se afla in
circumscriptii judecatoresti diferite. In primul caz conflictele sunt solutionate de catre judecatoriile
in raza careia isi au sediul cele doua birouri notariale, iar in al doilea de catre judecatoria in raza
careia se afla birou notarial cel din urma sesizat.
Privitor la persoanele ce pot sesiza instanta, in primul caz Legea nu prevede posibilitatea decat
pentru partea interesata (art. 11 alin. 1 din Legea nr. 36 / 1995), biroul notarial nefiind
imputernicit expres cu o astfel de atributie. Totusi dat fiind ca textul prin finalitatea sa 39 nu instituie
o norma imperativa, consider ca acesta este completat de prevederile din dreptul comun40. Asadar, si
notarul public poate sesiza instanta pentru solutionarea conflictului. Aceasta solutie este valabila si
in al doilea caz.
Pentru eficientizarea solutionarii conflictelor de competenta si pentru ca de regula in materia
notariala, acestea nu comporta probleme deosebite, Legea instituie caracterul definitiv al hotararii
judecatoresti. Procedura de judecata fiind cea din dreptul comun, aceasta desfasuandu-se in camera
de consiliu fara citarea partilor. Sunt aplicabile si celelalte dispozitii privitoare la continutul si
forma hotararii judecatoresti.
_____________
39
V. Ciobanu, op. cit. vol. I, p. 174 ;
40
- Art. 21 C.pr.civ. potrivit caruia instanta (in cazul de fata organul biroul notarial) in fata caruia s-
a ivit conflictul trebuie sa suspende din oficiu aceasta procedura si sa inainteze dosarul instantei in
drept sa hotarasca asupra conflictului ;
De asemenea sunt de parere ca odata cu solutionarea conflictului de competenta instanta trebuie sa
dispuna predarea lucrarilor efectuate de catre notarul public necompetent biroul notarial ce a fost
investit pentru solutionarea cauzei. Bineinteles, pentru actele efectuate notarul public are dreptul la
despagubiri de catre persoana care l-a sesizat.
4. ORGANIZAREA FUNCTIEI DE NOTAR PUBLIC.
4.1. DOBANDIREA CALITATII DE NOTAR PUBLIC
Datorita naturii functiei si a sarcinilor pe care le implica, aceasta poate fi dobandita doar de catre
persoanele care corespund exigentelor profesionale si umane precum si a celorlalte cerinte din Lege
(art. 16).
Astfel pentru a dobandi calitatea de Notar Public persoana trebuie sa intruneasca cumulativ,
urmatoarele cerinte :
a) sa aiba numai cetatenia romana si domiciliul in tara, precum si capacitatea de exercitiu deplina a
drepturilor civile ;
b) sa fie licentiat in drept-stiinte juridice41 sau doctor in drept ;
c) nu are antecedente penale ;
d) se bucura de o buna reputatie ;
e) cunoaste limba romana ;
f) este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei ;
g) a indeplinit timp de 2 ani functia de Notar stagiar si a promovat exmenul de notar public sau a
exercitat timp de 5 ani functia de judecator, procuror, avocat sau o alta functie de specialitate
juridica si dovedeste cunostiintele necesare functiei de notar public.
_________________
41
Prin decizia Curtii Constitutionale nr. 44/02.05.1995, publ. in M.Of. 92/16.05.1995 s-a stabilit ca
prevederea din art. 16 alin. b) si g) din Legea nr. 36/1995 este constituit doctor in masura in care

18
prin “licentiat in drept-stiinte juridice” se intelege absolventul unei facultati de drept, indiferent de
specializare ;
Notarul Public este numit in functie de catre Ministrul Justitiei la propunerea Consiliului Uniunii in
baza cererii celui interesat si dupa ce se va face dovada indeplinirii cerintelor prevazute anterior,
dupa cum urmeaza :
a) declaratie pe proprie raspundere privitor la faptul ca are numai cetatenia romana ; actul de
identitate prin care dovedeste domiciliul ;
b) copii de pe actele de studii ;
c) cazierul judiciar eliberat de organele Ministerului de Interne ;
d) cu privire la buna sa reputatie este necesara o caracterizare facuta de Colegiul director al
Camerei unde isi desfasoara activitatea ;
e) cunoasterea limbii romane este dovedita atat prin diplomele de studii (daca acestea au fost
urmate in limba romana) precum si prin promovarea examenului de notar public ;
f) certificatul medical de sanatate cu atestarea deplinei capacitati psihice ;
g) pentru notarul stagiar dovada promovarii examenului de notar public, iar pentru celelalte cazuri
in afara dovezii ca au fost declarati reusiti la concurs, se va prezenta si o atestare a activitatii lor
de minin 5 ani intr-una din functiile juridice prevazute.
In Regulament (art. 3) este prevazuta o prioritate la numirea in posturile de notar public pentru
notarii stagiari ce au promovat examen de notar public fata de cealalta categorie. Gasesc aceasta
prevedere total intemeiata dat fiind pregatirea mai riguroasa in domeniu prin efectuarea stagiului,
optiunea clara care de multe ori este insotita si de o varsta mai potrivita pentru inceperea unei
profesii, precum si faptul ca intreaga procedura de scoatere a posturilor de notari stagiari la concurs
se face tinandu-se cont de numarul necesar de viitori notari, dupa implinirea termenului de doi ani.
In final, dupa indeplinirea tuturor procedurilor42, Notarul Public va depune juramantul descris in art.
19 alin. 3 din Legea nr. 36 / 1995 in fata Ministrului Justitiei si a Presedintelui U.N.N.P.R. sau a
delegatiilor acestora.
_______________________
42
Acestea au fost prezentate in cap. referitor la organizarea birourilor notariale ;
4.2. NOTARII STAGIARI43
Potrivit prevederilor Legii nr. 36 / 1995 (art. 16 si 20) si a Statutului Uniunii (art. 48) are vocatia de
a deveni Notar Stagiar persoana care indeplineste expres conditiile cerute pentru a fi Notar Public
(mai putin cele de la lit. g) si au mai putin de cinci ani vechime intr-o functie de specialitate
juridica.
Vocatia de a deveni Notar Stagiar confera persoanei si dreptul de a ocupa aceeasi functie, doar daca,
pe langa conditiile prevazute mai sus, sunt create si urmatoarele premise :
a) existenta unui post liber prin vacanta sau, prin aprobarea infiintarii unui post de notar stagiar, in
conditiile stabilite prin lege ;
b) obtinerea, de catre aspirantul la functia de notar stagiar a acordului de angajare din partea unui
notar public, in biroul acestuia, ce trebuie sa aiba sediul in localitatea in care exista postul de
notar stagiar liber;
c) depunerea, de catre persoana interesata la Camera Notarilor Publici in circumscriptia careia se
afla postul liber a unei cereri insotita de toate actele care fac dovada vocatiei sale de a ocupa
respectivul post precum si acordul scris al notarului public in Biroul caruia urmeaza a-si
desfasura activitatea ;
d) sustinerea si promovarea interviului sau dupa caz a examenului de selectie pentru ocuparea
postului liber de notar stagiar.
Privitor la prima cerinta, teza a II-a este conditionata de constatarile referitoare la cerintele locale,
aceste cerinte fiind communicate Colegiului director al Camerei de catre notarul public din teritoriu.
Colegiul director este abilitat de lege ca, dupa colectarea informatiilor sa stabileasca anual numarul
necesar de notari stagiari pe circumscriptii si localitatii si sa faca propuneri, in acest sens.
______________________
43
Pentru aspectele referitoare la anul in curs a fost studiat punctul de vedere exprimat in
suplimentul B.N.P. Activitatea Uniunii nr. 3 / 2001 de Cristina Lupu in lucrarea “Notarii stagiari”,
p. 14 si urm.

19
Adunarea generala a Camerei Notarilor Publici pana cel mai tarziu la 31 martie a fiecarui an
calendaristic. Adunarea generala, analizand propunerile, aproba numarul de notari stagiari ce vor
putea fi angajati in acel an precum si circumscriptiile si localitatile unde acesti notari functioneaza.
Referitor la cea de-a doua cerinta acea persoana ce are vocatia de a ocupa un post de notar stagiar se
poate adresa unui Birou Notarial, notarul public putand aproba cererea in masura in care capacitatea
de a angaja notari stagiari si sub rezerva existentei in acea localitate a unui post aprobat de adunarea
generala. Pot angaja notari stagiari numai notari publici care au o vechime de minim cinci ani in
profesie, acest termen putand fi scurtat printr-o cerere avizata de Camera Notarilor Publici. Intr-o
perioada de timp notarul public poate angaja un singur notar stagiar. Notarii Publici asociati intr-un
birou notarial pot angaja atatia notari stagiari cati notari titulari sunt in acel birou cu respectarea
conditiilor de vechime.
Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Bucureşti a apreciat ca notarul care doreste sa
angajeze un notar stagiar trebuie sa indeplineasca anumite conditii cu privire la lipsa sanctiunilor
disciplinare, la indeplinirea tuturor obligatiilor ce-i revin potrivit legii si statutului si, nu in ultimul
rand, al posibilitatii materiale de a-l salariza pe viitorul stagiar.
In ceea ce priveste interviul sau examenul de selectie pentru ocuparea postului, aspirantul, in cazul
existentei cate unei singure cereri pe un post, va fi intervievat pentru verificarea cunostintelor sale
generale de drept, concluziile interviului fiind inscrise intr-un proces-verbal. In cazul in care la data
mentionata au fost depuse la Camera un numar mai mare de cereri de inscriere pentru ocuparea
posturilor de notari stagiari decat numarul aprobat de Adunarea Generala, angajarea solicitantului se
va face numai dupa sustinerea unui examen, ce va contine notiuni generale de drept civil, dreptul
familiei, procedura civila şi notariala, drept comercial, drept internaţional privat, drept
constituţional şi legislaţie notariala.
Dupa promovarea interviului sau dupa caz a examenului de selectie candidatul devine notar stagiar
in biroul in care i s-a aprobat angajarea, urmand sa-si desavarseasca stagiatura sub supravegherea
notarului indrumator44.
Pe perioada stagiaturii notarul indrumator poate delega notarul stagiar sa indeplineasca urmatoarele
atributii45 :
- efectuarea lucrarilor de secretariat ;
- legalizarea copiilor de pe inscrisuri ;
- legalizarea semnaturii traducatorului ;
- darea de data certa inscrisurilor prezentate de parti ;
- redactarea unor proiecte de inscrisuri cu continut juridic.
Trebuie mentionat faptul ca prin efectuarea acestor proceduri notarului stagiar nu i se recunoaste
competenta in materie notariala, indeplinirea acestor atributii fiind facuta datorita delegarii date de
notarul public in conditiile legii.
Notarul Stagiar pe perioada indeplinirii functiei sale este titularul unor drepturi si obligatii din care
mentionam :
- intocmeste si completeaza la zi, pe toata durata stagiului caietul de stagiu, tinandu-l la dispozitia
notarului indrumator pentru verificarea saptamanala a acestuia ;
- executa, operativ si de calitate, toate activitatile pentru care i s-a eliberat delegatie precum si
redactarea de inscrisuri cu continut juridic incredintate de notarul indrumator si asista la celelalte
lucrari si activitati ale notarului indrumator ;
______________
44
In relatia sa cu stagiarul notarul public care l-a angajat este denumit notar indrumator ;
45
Respectivele lucrari sunt prevazute in art. 21 din Legea nr. 36 / 1995 ;
- respecta programul de lucru al biroului notarial ;
- pastreaza secretul profesional asupra discutiilor si lucrarilor biroului notarial ;
- solicita, cu 30 de zile inaintea incheierii stagiului, inscrierea la examenul de definitivat pentru
ocuparea unui post liber de notar public si sustine acest examen.
Corespunzator drepturilor si obligatiilor notarului stagiar, dat fiind faptul ca acesta se afla in
pregatire si indrumare pe toata perioada stagiului si notarul public angajator are unele
responsabilitati si atributii privitoare la bun a dezvoltare si formare profesionala a notarului stagiar.
Dintre acestea mentionez :
- intocmeste si semneaza contractul individual de munca cu notarul stagiar, pe perioada stagiului
determinat, in maxim 30 zile de la data promovarii examenului sau interviului ;

20
- in termen de 15 zile de la angajarea acestuia intocmeste dosarul personal al notarului stagiar acesta
cuprinzand : cererea de inscriere la interviu sau examen, copie dupa actul de nastere si casatorie,
dovada existentei cazierului judiciar, certificatul medical, copie dupa contractul de munca,
inregistrarea la camera, declaratia notarului stagiar ca a luat cunostinta de drepturile si obligatiile de
serviciu precum si de locul exercitarii functiei de notar public la terminarea stagiaturii etc.
- organizeaza, conduce si controleaza activitatea zilnica a notarului stagiar ;
- verifica si vizeaza caietul de stagiu ;
- emite delegatia pe numele notarului stagiar pentru executarea lucrarilor prezentate mai sus dar nu
inainte de implinirea a 45 zile de la angajare ;
- raspunde de prejudiciile cauzate de catre notarul stagiar prin activitatea sa ;
- intocmeste referatul de apreciere a activitatii notarului stagiar privind perioada de acomodare si
informare asupra activitatii notariale si propune inscrierea la examenul de definitivat sau amanarea
motivata a sustinerii acestuia ;
- permite notarului stagiar caruia i s-a terminat perioada de stagiu sa-si continue activitatea la biroul
sau pana la data organizarii primului examen de notar public.
Privitor la examenul ce trebuie sustinut de notarul stagiar in vederea titularizarii in functia de notar
public acesta va consta in probe teoretice si practice din domeniul dreptului civil, dreptului familiei,
dreptului comercial, dreptului international privat, procedurii civile si notariale, dreptului
constituţional precum si legislaţie notarială. Media minima de promovare nu poate fi mai mica de 7,
nota fiecarei discipline trebuind fi cel putin 5. Comisia de examinare va fi formata 46 dintr-un
membru al Consiliului U.N.N.P.R., desemnat de presedintele acestuia, un reprezentant al Ministerul
Justitiei, desemnat prin ordin al ministrului justiţiei, un membru al corpului didactic superior de
specialitate şi doi notari publici desemnati de Consiliului Uniunii dintre notarii propuşi de Camere,
aceasta comisie fiind prezidata de reprezentantul Consiliului Uniunii, care este şi preşedintele
concursului.
Neprezentarea sau, dupa caz, respingerea in doua randuri consecutive a notarului stagiar la
examenul de definitivat atrage incetarea contractului de munca precum si pierderea calitatii de
notar stagiar. Aceasta situatia are efecte si in privinta notarului indrumator intrucat acesta este
raspunzator pentru pregatirea si indirect pentru promovarea examenului de catre notarul stagiar. In
cazul neprezentarii sau nepromovarii, notarului public ii este interzis a mai angaja, pe o perioada de
cinci ani, notari stagiari.
4.3. INCETAREA SI SUSPENDAREA CALITATII DE NOTAR
Calitatea de notar inceteaza, potrivit art. 23 din Lege, in urmatoarele cazuri :
a) la cerere ;
b) prin pensionarea sau in cazul constatarii incapacitatii de munca, in conditiile legii ;
________________
46
Regulamentul de organizare şi desfăşurare de notar public pentru notarii stagiari şi a concursului
pentru ocuparea locurilor vacante de notar public, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2199
/ C din 05.10.2006
In aceste doua cazuri cererea trebuie depusa la Camera, aceasta inaintand-o prin Uniune
ministrului justitiei care o va solutiona in maxim 15 zile. Pana la solutionare notarul public este
obligat sa isi continue activitatea.
c) prin desfiintarea biroului notarial, urmata de neexercitarea fara justificare de catre titularul
acesteia a profesiei, in conditiile legii, intr-un alt birou notarial in termen de 6 luni ;
d) prin excluderea din profesie, dispusa drept sanctiune disciplinara ;
e) in urma constatarii, prin inspectii repetate, a unei vadite incapacitati de munca ;
f) in urma condamnarii pentru savarsirea cu intentie a unei infractiuni grave47 sau care aduce
atingere prestigiului profesiei48 ;
g) in cazul in care notarul public nu mai indeplineste conditiile prevazute la art. 16 lit. a49, d50 si
f51.
Privitor la aceste cazuri constatarea se face de catre ministrul justitiei la sesizarea Consiliului
Uniunii sau din oficiu (in cazurile de la lit. e si f).
Prin incetarea calitatii de notar public si in lipsa existentei unui asociat in biroul notarial respectiv
sau a unui alt birou notarial in acea circumscriptie teritoriala dat fiind caracterul de serviciu public
al activitatii notarului, Colegiul director al Camerei delega52 un alt notar public in vederea
indeplinirii activitatii notariale pana la numirea in localitate a unui alt notar public titular. Acesta va

21
functiona in masura posibilitatii, in acelasi sediu, in caz contrar Colegiul director stabilind durata
delegarii un alt sediu.
__________________
47
Infractiunile grave sunt cele privitopare la siguranta nationala, infractiunea contra persoanei, cele
privitoare la patrimoniu, precum si infractiunea contra pacii si omenirii ;
48
In principiu comiterea oricarei infractiuni aduce atingere prestigiului profesiei, lipsa
antecedentelor penale fiind o conditie necesara nu numai la numirea in functie ci si pe toata durata
exercitarii acdesteia ;
49
“are numai cetatenia romana si domiciliul in Romania si are capacitate de exercitiu a dreptului
civil” ;
50
“se bucura de o buna reputatie” ;
51
“este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea functiei” ;
52
Conform art. 38 alin. 1 lit. g din Statut, delegarea se face cu acordul notarului public delegat
pentru indeplinirea actelor ce sunt de competenta teritoriala a acelui birou ;
Exercitiul functiei de notar public se suspenda in urmatoarele cazuri (prevazut de art. 24 alin.
Lege) :
a) in caz de imcompatilitate53 ;
b) in caz de sanctiune disciplinara54 si in cazul in care impotriva notarului public s-a luat masura
arestarii preventive ;
c) in caz de neachitare a obligatiilor banesti profesionale, dupa 6 luni de la scadenta acestora, pana
la achitarea debitului ;
d) in caz de incapacitate temporara de munca.
Suspedarea se face la solicitarea Consiliului Uniunii de catre ministrul justitiei, revocarea acesteia
urmand o procedura similara in momentul in care au disparut cauzele ce au determinat-o.
In ceea ce priveste cauzele de la lit. b teza a II-a suspendarea se dispune pana la solutionarea cauzei
penale55, iar la lit. d aceasta se dispune numai daca in capacitatea depaseste o perioada de 6 luni.
Pe timpul suspendarii sau in cazul excluderii sigiliul, registrele si lucrarile notarului public vor fi
depuse la camera fiind luate cu titlu de dovada.
__________________
53
Incompatibilitatile vor fi prezentate ulterior (Partea a III-a Capitolul 2) ;
54
Prevazuta in art. 41 lit. c din lege ;
55
Suspendarea inceteaza odata cu punerea in libertate sau se transforma in conditiile aratate anterior
in cazul condamnarii excluderea din profesie ;
CAPITOLUL III
ORGANELE REPREZENTATIVE ALE NOTARULUI PUBLIC
1. Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania
Uniunea Nationala a Notarilor Publici este organizatia profesionala, cu personalitate juridica,
constituita din toti notarii publici in functie din Romania, organizati in Camerele Notarilor Publici,
care functioneaza in circumscriptia fiecarei Curti de Apel. Uniunea Nationala a Notarilor Publici are
sediul in Bucuresti.
Potrivit art. 2 din statutul sau, Uniunea reprezinta si apara interesele profesionale ale membrilor sai
si actioneaza, prin organele sale, pentru asigurarea prestigiului si autoritatii profesiei de notar
public.
Uniunea asigura cadrul corespunzator pentru perfectionarea nivelului profesional, pregatirea
profesionala a notarilor publici, intarirea autoritatii si prestigiului institutiei, prin :
a) informarea cu privire la practica notariala, judiciara si doctrina de specialitate;
b) organizarea de colocvii profesionale, reuniunii, simpozioane la nivel zonal, national si
international;
c) editarea unor publicatii proprii pe probleme de doctrina, practica, drept comparat;
d) organizarea controlului profesional, financiar si administrativ;
e) unificarea practicii notariale si aplicarea unitara a legii;
f) introducerea in insusirea tehnicilor noi in activitatea notariala ;
g) stimularea notarilor prin asigurarea conditiilor de exprimare, a opiniilor cu caracter profesional,
in publicatiile Uniunii, ale Uniunii Internationale a Notariatului Latin, in alte publicatii, precum
si delegarea acestora la manifestari nationale si internationale de interes notarial.

22
Uniunea functioneaza prin autofinantare, realizata din contributia membrilor sai si din alte surse, in
conditiile stabilite prin statut. Atat Uniunea cat si Camerele notarilor publici nu pot fi angajate
politic prin actiunile membrilor lor.
Sunt membrii ai Uniunii toti notarii publici care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei si
sunt inscrisi in Camere. Printre drepturile membrilor U.N.N.P. prevăzute de art. 11, enumeram :
a) de a alege si de a fi ales in organele reprezentative ale Uniunii, in conditiile prevazute in statut ;
b) sa se adreseze nemijlocit tuturor organelor Uniunii şi Camerelor ;
c) sa beneficieze de resursele si disponibilitatile Uniunii precum si de toate informatiile detinute de
Uniune in vederea exercitarii profesiei ;
d) sa participe la manifestarile organizate de Uniune ;
e) sa adere individual la U.I.N.L. ;
f) sa poarte insemnele Uniunii ;
g) să primeasca, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare si de excelenta;
h) sa beneficieze de orice drepturi prevazute de lege si statut.
Obligatiile principale ale membrilor Uniunii sunt inscrise in art. 13, cum ar fi :
a) sa respecte dispozitiile Legii notarilor publici si a activitatii notariale, precum si ale
Regulamentului de aplicare a acesteia ;
b) sa respecte dispozitiile Statutului si hotararile organelor reprezentative ale Uniunii ;
c) sa actioneze pentru realizarea scopului Uniunii ;
d) sa respecte normele si principiile eticii si deontologiei ;
e) sa participe la adunarile organelor reprezentative, la manifestarile organizate de acestea, la
activitatile profesionale, precum si la sedintele organelor de conducere din care fac parte ;
f) sa achite, cu regularitate, cotele de contributie stabilite, pentru formarea bugetului Camerei si
Uniunii ;
g) sa pastreze secretul profesional si confidentialitatea asupra dezbaterilor, opiniilor si voturilor
exprimate in organele de conducere ;
h) sa nu foloseasca in mod direct sau prin persoane interpuse, procedee de natura a leza sau
denigra demnitatea altui membru al Uniunii ;
i) sa aiba un comportament demn, in exercitarea profesiei ;
j) sa se abtina de la vot cand are un interes propriu in cauza supusa deliberarii.
k) sa asigura pregatirea profesionala a notarilor stagiari.
Nerespectarea acestor obligatii constituie abateri disciplinare, care se sanctioneaza potrivit art. 41
din lege.
Organele de conducere ale Uniunii sunt potrivit art. 14 din statut : Congresul notarilor publici ;
Consiliul Uniunii ; Biroul executiv al Consiliului Uniunii, Presedintele.
Congresul notarilor publici este constituit din reprezentantii notarilor publici, alesi de Adunarea
Ganerala a fiecarei Camere, potrivit normei de reprezentare de 1 la 5 (art. 15) si este legal constituit
in prezenta a 2 / 3 din numarul reprezentantilor si adopta hotarari cu majoritatea simpla a acestora.
Congresul notarilor publici se intruneste in sesiune ordinara anual si in sesiune extraordinara la
cererea Consiliului Uniunii si a Camerelor, daca aceasta reprezinta o treime din numarul notarilor
publici.

Atributiile Congresului sunt, potrivit art. 16, urmatoarele :


a) constată, prin hotarare, completarea sau modificarea Statutul Uniunii si a Statutului Casei de
Asigurari ;
b) adopta Codul deontologic;
c) constata, prin hotarare, alegerea reprezentatilor Camerelor si a supleantilor acestora in Consiliul
Uniunii;
d) constata, prin hotarare, alegerea dintre reprezentantii Camerelor in Consiliul Uniunii, a
Presedintelui si Vicepresedintilor;
e) constata, prin hotarare, alegerea membrilor Consiliului de disciplină
f) acordă titlul de Presedinte de onoare al Uniunii;
g) alege notarii publici membrii ai Comisiei de cenzori ;
h) stabileste plafonul cotei de contributie a notarilor publici la Camera si Uniune;
i) analizeaza si aproba raportul de activitate al Consiliului Uniunii;
j) analizeaza si aproba raportul de activitate al Comisiei de cenzori ;

23
k) adopta insemnele Uniunii ;
l) analizeaza situatia generala a notariatului si stabileste strategia acestuia, politica de integrare in
structurile notariatelor din Europa, rolul activ al Uniunii in cadrul U.I.N.L.;
m) dezbate unele probleme profesionale de interes general;
n) modifica si completeaza unele acte normative proprii si ia masuri corespunzatoare;
o) indeplineste orice alte atributii date in competenta sa prin lege, regulament sau statut.
Consiliul Uniunii este organul de conducere al Uniunii si este format din presedintele Uniunii,
vicepresedintii Uniunii, un membru titular al fiecarei camere si doi membri supleanti desemnati de
Camera Bucuresti, prin vot secret (art. 17).
Consiliul Uniunii se intruneste trimestrial si ori de cate ori este convocat de presedinte si isi
desfasoara activitatea cu participarea a 2/3 din membrii sai, adoptand hotarari cu votul majoritatii
membrilor prezenti.
Consiliul Uniunii conduce activitatea notarilor publici din intreaga tara si are, potrivit art. 20,
urmatoarele atributii principale :
a) propune ministrului justitiei numarul de birouri notariale, pe care il actualizeaza anual; propune
ministrului justitiei numarul de notari publici, care se actualizeaza anual conform Regulamentului
de aplizare al legii, potrivit propunerilor Camerelor si, cu prioritate in raport cu numarul notarilor
stagiari care au promovat examenul de notar public. La actualizare se vor avea in vedere :
numarul notarilor publici in exercitiu, cerintele locale rezulate din intinderea teritoriului, numarul
locuitorilor si volumul solicitarilor ;
b) propune ministrului justitiei, numirea, asocierea, suspendarea, revocarea si incetarea calitatii de
notar public, in conditiile legii si regulamentului ;
c) elaboreaza norme privind conditiile de incheiere a contractului de munca si formare profesionala
a notarului stagiar si stabileste conditiile de desfasurare a examenelor de notari publici ;
d) organizeaza examenul sau, după caz, concursul pentru ocuparea locurilor vacante de notar
public;
e) stabileste, cu aprobarea Ministrului Justiţiei, onorariile minimale pentru serviciile prestate de
notarii publici ;
f) numeste Presedintele şi membrii Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurari pentru
garantarea responsabilitatii civile ;
g) aproba distribuirea cotei de contributie a notarilor publici intre Camere si Uniune;
h) organizeaza si coordoneaza activitatea Buletinului notarilor publici si a altor publicatii privind
activitatea notariala;
i) stabileste modelul sigiliului notarilor publici si il supune aprobarii ministrului justitiei, precum si
modelul unitar al firmelor birourilor notariale si Camerelor ;
j) soluţioneaza, ca organ jurisdisctional, contestatiile impotriva Hotararilor Consiliului de
Disciplina al Uniunii;
k) exercita controlul profesional-administrativ asupra Camerelor si birourilor notarilor publici
precum si a calitatii actelor notariale, cel putin o data la doi ani ;
l) stabileste structura organizatorica si numarul personalului de specialitate si administrativ, precum
si salariile acestora ;
m) alege, prin vot, patru dintre membrii sai in componenta Biroului executiv al Consiliului Uniunii ;
n) repartizeaza sarcinile si responsabilitatile presedintelui executiv, vicepresedintilor si ale celorlalti
membrii ai Consiliului Uniunii ;
o) elaboreaza norme proprii de evidenta financiar contabila, in conditiile legii ;
p) organizeaza activitati economice conexe specifice ;
r) avizeaza cererile notarilor publici de schimbare a sediilor birourilor lor intr-o alta circumscriptie
de judecatorie, pentru motive temeinice, in conditiile legii si ale regulamentului ;
s) rezolva neintelegerile dintre camere precum si dintre camere si membrii acestora, in legatura cu
exercitarea atributiilor profesionale stabilite de lege, de regulament si de statut ;
t) aproba afilierea Uniunii la organizatiile profesionale internationale ale notarilor si cotele de
contributie la acestea ;
u) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de statut.
v) propune candidati pentru structurile Uniunii Internationale a Notariatului Latin dintre notarii
publici desemnati de camera;

24
x) constata alegerea de catre Camerele Notarilor Publici a supleantilor in cazurile in care supleantul
titularului in Consiliul Uniunii a devenit consilier dupa alegerea presedintelui si a vicepresedintilor;
y) numeşte preşedintele şi membrii Consiliului de Administraţie al Casei de Asigurări pentru
garantarea responsabilităţii civile a notarilor publici;
z) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de statul Casei de Asigurări pentru garantarea
responsabilităţii civile a notarilor publici.
Biroul executiv se compune din presedinte, vicepresedinti si patru membrii desemnati de Consiliul
Uniunii. Biroul executiv se intruneste in sedinta ordinara odata pe luna si in sedinta extraordinara
ori de cate ori este nevoie, la convocarea presedintelui si adopta decizii in mod valabil in prezenta
majoritatii membrilor sai (art. 23). El are, potrivit art. 24, urmatoarele atributii principale :
a) asigura activitatea permanenta a Consiliului Uniunii ;
b) pregateste proiectele de documente ce vor fi prezentate spre dezbatere si aprobare Consiliului
Uniunii ;
c) elaboreaza proiectul raportului anual al activitatilor Uniunii ;
d) elaboreaza proiectul de buget anual al Uniunii ;
e) intocmeste proiectul tarifului minimal de onorarii al notarilor publici ;
f) propune Consiliului distribuirea cotelor de contributie ale notarilor publici la Camere si la Uniune
;
g) aduce la indeplinire hotararile Consiliului Uniunii si exercita orice alte atributii, stabilite de
acesta.
Presedintele Uniunii are, in conformitate cu art. 25 din statut, urmatoarele atributii principale :
a) reprezinta Uniunea in raporturile cu autoritatile publice din Romania, cu organizatiile
guvernamentale si neguvernamentale, cu cele profesionale si cu alte persoane juridice, iar in plan
extern cu organizatii nationale si internationale ale notarilor publici si oriunde va fi invitat oficial in
calitate de presedinte al Uniunii ;
b) ordonanteaza cheltuielile bugetare ale Uniunii.
c) convoaca si conduce sedintele Consiliului Uniunii si ale Biroului executiv al acestuia ;
d) comunica notarilor publici toate actele de interes general adoptate de Consiliu si Birou Executiv;
e) angajeaza personal de specialitate si administrativ al Uniunii.
In absenta sa presedintele e inlocuit de unul dintre vicepresedinti pe care il desemneaza in acest
scop.
2. CAMERA NOTARILOR
Potrivit art. 26 din lege, in circumscriptia fiecarei curti de apel functioneaza cate o Camera a
Notarilor Publici, cu personalitate juridica. Din Camera fac parte toti notarii publici care
functioneaza in circumscriptia curtii de apel. Sediul ei se stabileste in localitatea in care
functioneaza Curtea de Apel.

Potrivit art. 29 din statut, organele de conducere ale Camerei sunt : Adunarea generala a notarilor
publici, Colegiul director si presedintele Colegiului Director al Camerei.
Adunarea generala se intruneste trimestrial in sedinte ordinare si, orice cate ori este nevoie, in
sedinte extraordinare, la convocarea presedintelui Colegiului director sau la cererea a cel putin o
treime din numarul membrilor sai, ori la solicitarea Consiliului Uniunii in conditiile prevazute in
statut. Convocarea se face cu cel putin 15 zile inainte de data stabilita pentru tinerea ei, iar sedinta
extraordinara cu cel putin 7 zile inainte, prin instiintatea membrilor sai, cu mentionarea datei,
locului desfasurarii si ordinea de zi. Ea este legal constituita in prezenta majoritatii membrilor sai.
In cazul cand numarul legal nu este intrunit, Colegiul Director de fata cu cei prezenti, stabileste o
noua adunare generala in termen de cel mult 7 zile. Adunarea generala convocata in aceste conditii
este legal constituita cu participarea a cel putin 1 / 3 din membrii sai. Ea adopta hotarari cu votul
majoritatii celor prezenti.
Adunarea generala este legal constituita in prezenta membrilor sai si in conformitate cu art. 32
din Statut, urmatoarele atributii principale :
a) alege şi revoca Colegiul director, compus din Presedinte, Vicepresedinte si 3-5 membrii,
pentru un mandat de trei ani si stabileste indemnizatiile acestora ;
b) alege si revoca membrii Colegiului director, reprezentantul Camerei si supleantul acestuia in
Consiliul Uniunii ;
c) alege si revoca reprezentantii Camerei in Consiliul de disciplina al Uniunii;

25
d) alege si revoca membrii comisiei de cenzori a Camerei si stabileste indemnizatia cenzorilor ;
e) propune Consiliului Uniunii numarul de birouri notariale si/sau de notari publici din
circumscriptia fiecarei judecatorii din raza sa de activitate ;
f) aproba bugetul anual si raportul Comisiei de cenzori precum si descarcarea de gestiune ;
g) analizeaza anual activitatea Colegiului director ;
h) stabileste organigrama secretariatului, schema de functii si de salarizare, precum si conditiile de
angajare a personalului de specialitate si administrativ ;
i) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de statut.
Colegiul dierctor se intruneste lunar sau in sedinte ordinare la convocarea presedintelui, lucreaza
legal in prezenta majoritatii membrilor sai, si adopta decizii cu majoritatea simpla a voturilor
exprimate.
Potrivit art. 26 alin. 5 din Legea nr. 36 / 1995, Colegiul director al Camerei Notarilor Publici are
urmatoarele atributii :
a) rezolva plangerile partilor impotriva notarilor publici si a notarilor stagiari, luand masurile
corespunzatoare si aducandu-le la cunostinta Uniunii Nationale a Notarilor Publici ;
b) deleaga, in cazuri exceptionale, pentru o perioada determinata, un notar public din aceeasi
circumscriptie a judecatoriei sa asigura functionarea unui alt birou de notar public, cu
incunostiintarea Uniunii Nationale a Notarilor Publici. Cheltuielile cu delegarea se suporta din
veniturile biroului notarului public la care este delegat ;
c) informeaza Uniunea Nationala a Notarilor Publici in legatura cu activitatea birourilor notarilor
publici, asupra necesarului de notari publici si notari stagiari si face recomandari cu privire la
persoanele ce urmeaza sa fie propuse de Uniune pentru numirea lor in functia de notar public de
catre ministrul justitiei ;
d) reprezinta camera in relatiile cu tertii la nivelul circumscriptiei curtii de apel ;
e) intocmeste documentarea juridica si asigura consultarea si informarea curenta a notarilor publici ;
f) tine evindenta veniturilor si cheltuielilor Camerei si a contributiei membrilor sai ;
g) procura datele si lucrarile necesare pentru Buletinul Notarilor Publici si asigura difuzarea
acestuia ;
h) indeplineste alte atributii prevazute de lege si regulament.
Atributiile Colegiului director al Camerei prevazute lege sunt completate de art. 36 din Statut.
Astfel, potrivit art. 36 el are urmatoarele atributii :
a) primeste cererile solicitantilor pentru ocuparea posturilor de notari publici, impreuna cu
documentatia necesara in acest scop si le inainteaza Consiliului Uniunii in termenul prevazut in
regulamentul de organizare a concursului;
b) primeste contestatiile formulate impotriva rezultatelor concursului si le inainteaza Consiliului
Uniunii ;
c) intocmeste recomandarile si confirmarile prevazute de regulament privind indeplinirea conditiilor
prevazute de lege pentru numirea notarului public si inregistrarea biroului notarial, impreuna cu
documentatia necesara in acest scop ;
d) primeste certificatul de inregistrare a biroului notarial eliberat de primul-grefier al curtii de apel,
si il comunica de indata Consiliului Uniunii si compartimentului de specialiatate notariala din
Ministerul Justitiei ;
e) stabileste, anual, numarul de notari stagiari din circumscriptia sa si conditiile de incheiere a
contractului individual de munca;
f) avizeaza cererile de angajare a notarilor stagiari de catre notarul public si verifica semestrial
stadiul pregatirii si formarii profesionale a notarului stagiar ;
g) solutioneaza sesizarile impotriva notarilor publici si propune, dupa caz, luararea masurilor legale
si statutare;
h) deleaga in cazurile prevazute de lege si regulament, dupa caz, un notar public, cu acordul
acestuia, din aceeasi circumscriptie a judecatoriei sau dintr-o alta circumscriptie care sa asigure
functionarea unui birou notarial pentru indeplinirea actelor care sunt de competenta teritoriala a
acelui birou ;
i) examineaza cererile notarilor publici de schimbare a sediilor lor dintr-o circumscriptie in alta a
aceleiasi camere si face recomandari Consiliului Uniunii in vederea avizarii lor in conditiile
statutului ;
j) reprezinta camera in relatiile cu tertii prin presdintele iar in lipsa acestuia prin vicepresedinte ;

26
k) difuzeaza Buletinul notarilor publici ; aduce la cunostinta notarilor publici din circumscriptia sa
masurile privind unificarea practicii notariale ;
l) exercita actiunea disciplinara impotriva notarilor publici si efectueaza o cercetare prealabila
obligatorie potrivit legii si regulamentului ;
m) in vederea exercitarii controlului pentru care Colegiul director este delegat de Consiliul Uniunii
va desemna notarii publici care vor inspecta birourile notariale de circumscriptie odata pe an ;
n) desemenaza biroul notarial din circumscriptia fiecarei judecatorii care va tine opisul de evidenta
a procedurilor succesorale inregistrate in intreaga circumscriptie teritoriala, registrul de renuntari la
succesiune si care primeste sesizarile secretarilor consiliilor locale pentru deschiderea procedurilor
succesorale, cu exceptia municipiului Bucuresti si a altor circumscriptii in care se va stabili ca
aceste registre sa fie tinute la camera ;
o) stabileste modul de repartizarea a cauzelor succesorale vacante;
p) prezinta adunarii generale rapoarte privind modul in care au fost realizate veniturile si
cheltuielile prevazute in bugetul camerei si informeaza in acest sens birourile notariale ;
q) asigura, prin personalul propriu de specialitate si administrativ, efectuarea lucrarilor de personal,
a dosarelor de pensie, concedii si alte drepturi de asistenta sociala privind notarii publici si
personalul angajat ;
r) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de statut;
Presedintele Colegiului director are, potrivit art. 37 din statut, urmatoarele atributii :
a) reprezinta camera in raport cu tertii ;
b) rezolva lucrarile curente ale Colegiului director al Camerei ;
c) angajeaza personalul de specialitate si administrativ al Colegiului director ;
d) prezinta periodic Adunarii generale si Colegiului director rapoarte privind activitatea desfasurata
si propuneri pentru imbunatatirea activitatii ;
e) convoaca si conduce sedintele Adunarii generale si ale Colegiului director ;
f) ordonanteaza cheltuielile bugetare ale Camerei ;
g) comunica notarilor publici acte de interes general ;
h) indeplineste orice alte atributii prevazute de lege, de regulament si de statut.
3. CASA DE ASIGURARI A NOTARILOR PUBLICI
Pentru stabilitatea si increderea in institutia notarului public legea (art 38) a instituit la nivelul
U.N.N.P. Casa de Asigurari a Notarilor Publici, aceasta functionand in mod autonom, avand
personalitate juridica, organizare, buget si patrimoniu propriu.
Scopul existentei Casei este asigurarea de raspundere civila a notarului public pentru prejudiciile
cauzate prin fapte si acte notariale, cu exceptia prejudiciilor provocate prin fapte cu intentie (art. 4
statutul Casei de asigurari).
Finantarea Casei de Asigurari se face de catre membrii Uniunii, notarul public avand obligatia sa
contribuie la constituirea fondurilor acesteia, precum si din alte surse.
Organizarea si conducerea Casei de Asigurari se realizeaza prin urmatoarele organe :
- Congresul Notarilor Publici ;
- Consiliul de Administratie ;
- Presedintele.
Obiectul de activitate al Casei de Asigurari este asigurarea obligatiilor de raspundere civila a
notarilor publici.
Asigurarea de raspundere civila este valabila de la inceputul activitatii ca notar public si pana la
incetarea calitatii sale si este operanta pentru daunele produse in perioada in care notarul public este
in exercitiul functiei sale.
Asigurarea acopera (art. 16) din statutul Casei de Asigurări :
a) prejudicii cauzate de notarul public prin fapte proprii sau ale angajatilor sai, din neglijenta,
greseala sau imprudenta in exercitarea atributiilor sale ;
b) prejudiciile produse de notarul public pentru valorile incredintate in depozit, afara de cazurile
in care disparitia, distrugerea sau pierderea acestora este urmare unui caz fortuit sau de fora
majora ;
c) prejudiciile produse de notarul public ca urmare a pierderii, distrugerii sau deteriorarii
documentelor originale, date de clienti in depozit in vederea intocmirii actelor solicitate, limitate
la costul de refacere al documentelor.
Asigurarea nu acopera :

27
a) pretentii de despagubur, formulatre pentru pagubele stabilite prin hotarari judecatoresti, care au
fost produse cu intentie de catre notarul asigurat;
b) prejudiciile datorate intocmirii gresite a actelor, produse exclusiv din vina beneficiarului;
c) partea din prejudiciu care depaseste limita maxima a despagubirii asigurate;
d) cheltuieli de executare a hotararilor judecatoresti privind plata despagubirilor;
e) raspunderea civila ce-i poate reveni asiguratului pentru pagubele cauzate tertilor, altele decat
cele ce decurg strict din exercitarea profesiunii de notar;
Din punct de vedere al resurselor financiare Statutul Casei de Asigurari precizeaza ca aceasta are
patrimoniu si buget propriu. Acestea sunt constituite din :
- primele de asigurare;
- taxe de inscriere ;
- dobanzi ;
- donatii, legate ;
- alte surse legale.
CAPITOLUL IV.
STATUTUL NOTARILOR PUBLICI
ROLUL SI POZITIA NOTARULUI IN SISTEMUL DE DREPT
In lumina actualei reglementari integrata in traditia notariatului latin, institutia Notarului Public
apare ca avand un caracter diferit de celelalte institutii din sistemul roman de drept, fiind o
institutie sui-generis.
Dupa cum am aratat la inceputul cursului notarul se incadreaza alaturi de avocat si jurisconsult in
categoria partenerilor justitiei, acesta chiar daca nu participa in mod direct la sedintele de judecata,
intrucat prin actele intocmite ajuta in mod decisiv, de cele mai multe ori, la solutionarea litigiilor.
Cu toate acestea, statutul notarului situeaza institutia sa, dupa cum voi arata in continuare, la granita
dintre functia publica si profesia liberala, notarul fiind titularul unei profesii liberale, fara a fi prin
aceasta eliberat in totalitate de puterea statului.
Expresia caracterului liberal a profesiei notarului este cel mai bine evidentiata de statutul autonom
al functiei sale.
Din aceasta decurge si independenta notarului in exercitarea atributiilor sale, acesta supunandu-se
numai legii. Autonomia functionala a notarului public este oarecum similara cu cea a judecatorului,
fiind diferentiata de aceasta prin lipsa caracterului jurisdictional si a celui de functionar public. Prin
aceasta autonomie legiuitorul a voit a impiedica orice amestec in actele notarului public privitoare
la intocmirea actelor si indeplinirea procedurilor prevazute de lege indiferent de unde ar proveni.
Principala garantie a autonomiei o reprezinta stabilitatea in functie a notarului public.
Prin garantarea autonomiei functionale notarul public este exclus din randul functionarilor publici,
in sprijinul acestei afirmatii venind si reglementari referitoare la libertatea publicului de a-si alege
notarul (in limitele competentei teritoriale) organizarea si functionarea Biroului Notarial intra in
sarcina titularului sau, activitatea este supusa reglementarilor fiscale privitoare la profesia liberala.
Totusi, prin natura activitatii sale, institutia notariala pastreaza unele elemente de domeniul
dreptului administrativ. Astfel, desi activitatea in sine nu este supusa unui organ ierarhic superior,
aceasta este organizata sub controlul ministerului justitiei, aceasta avand atributii cu privire la
evidenta biroului notarial, aprobarea numarului de notari publici si a locului unde acestia isi
desfasoara activitatea, numirea si excluderea din profesie. Un al doilea aspect la care ma voi referi
intr-un capitol ulterior, vizeaza controlul activitatii notariale, exercitata de ministerul justitiei prin
inspectorii generali de specialitate.
Un alt element ce apropie notariatul de functia administrativa priveste participarea acestuia la
exercitarea suveranitatii statale prin exercitarea actelor de autoritate publica. Aceasta se realizeaza
prin caracterul de serviciu public precum si prin faptul ca actul intocmit de notarul public, purtand
semnatura si sigiliul acestuia “este de autoritate publica si are forta probanta prevazuta de lege”.
Pe de alta parte, in sprijinul sorgintei de drept privat a notarului se arata ca notarul este un consilier
legal al persoanei fizice si juridice, chemat sa ocroteasca la realizarea intereselor legitime ale
acestora. Aceasta caracteristica se aplica in special prin rolul activ al notarului, rol de care am vorbit
in prima parte a lucrarii.
Ca atare, se arata de majoritatea autorilor, institutia notarului public are pozitie sui-generis, in
sistemul roman de drept aceasta fiind o functie de interes public, nefiind insa exercitata de un
functionar public, ci de un substitut de drept privat, actele notariale pastrand caracteristici ale

28
actului administrativ, fiind doar acte de autoritate dar fiind emise de o institutie organizata dupa
principii liberale care functioneaza independent.
Alaturi de alti autori, nu consider ca institutia sau activitatea notariala ar contine elemente de drept
administrativ, ci dat fiind caracterul de autoritate publica a procedurii notariale, elementele
respective sunt reflectarea autoritatii publice intr-o organizare de natura pur civila.
In ceea ce priveste caracterul nelitigios al actelor notariale, caracter subliniat chiar de art. 1 al Legii
nr. 36 / 1995, se poate trage concluzia impartasita de doctrina ca activitatea notariala are un
caracter gratios, voluntar. Dat fiind ca din natura actelor juristictionale se desprinde existenta unei
pretentii contrare a unei parti fata de cealalta precum si a unei hotarari ce solutioneaza diferendul
cu activitatea caracteristica lucrului judecat si ca asa cum am aratat inexistenta unui litigiu intre
parti este o conditie de baza in activitatea notariala, se poate trage concluzia ca aceasta nu are un
caracter jurisdictional. Deci, notarul nu “pronunta dreptul” ce aplica normele legale in cadrul
procedurii solicitate de parti, iar in cazul aparitiei unui litigiu le indruma pe acestea in fata organelor
jurisdictionale competente. Datorita regulilor dupa care isi indeplineste atributiile se poate aprecia,
chiar daca nu are atributii jurisdictionale, ca notarul public este un “magistrat” in materie
contencioasa.
Aceasta afirmatie este sprijinita si pe dispozitiile codului deontologic al notarului public (art. 6 alin.
1 si 2) potrivit caruia “conditiile ca activitatea nelitigioasa sa nu se transforme in contencios consta
in pregatirea, integritatea, impartialitatea si intelepciunea notarului de a nu incalca acele valori care
sa declanseze litigiul, dar si in arte de a le armoniza pentru obtinerea rezultatului urmarit de parti si
ocrotit de lege”.
INCOMPATIBILITATI SI INTERDICTII56
Datorita naturii sale de interes public legea prevede pentru titularul functiei de notar public anumite
cazuri de incompatibilitate cu alte ocupatii sau calitati.
Independenta notarului in exercitarea functiilor sale publice, ca magistrat al “justitiei preventive”,
este comparabila cu cea a judecatorului si impreuna contribuie la independenta justitiei57.
______________________
56
Regasim reglementari aproape identice pentru “cei trei parteneri ai justitiei” (notar, magistrat si
avocat) în incompatibilitatile prevazute pentru exercitarea functiei.
Constitutia Romaniei prevede ca funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.
Legea de organizare si exercitarea profesiei de avocat stabileste profesia de avocat ca fiind
“incompatibila cu :
a) activitatea salarizata in cadrul altor profesii;
b) ocupatiile care lezeaza demnitatea si independenta profesiei de avocat sau bunele moravuri;
c) exercitarea nemijlocita de fapte materiale de comert”.
In acelasi timp, exercitarea profesiei de avocat este compatibila cu :
a) calitatea de deputat sau senator, consilier in consiliile locale sau judetene;
b) activitatea didactica universitara si de cercetare de specialitate juridica;
c) activitatea literara si publicistica;
d) functia de arbitru, mediator sau conciliator, in conditiile legii.
În proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, controlul
averilor, cercetarea conflictelor de interese şi constatarea incompatibilităţilor în exercitarea funcţiei,
initiat de Ministerul Justitiei, aflat in dezbatere in cele doua camere ale Parlamentului Romaniei, se
predeve extinderea sferei incompatibilitatilor avocatilor.
Nu putem ignora faptul ca au fost incercari intr-un proiect de modificare al Legii nr. 51 / 1995
pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat care vizau, printre altele, preluarea unor
activitati din competenta notarilor si transferarea lor in competenta materiala a avocatilor prin
incalcarea unui principiu care sta la baza exercitarii profesiilor liberale, potrivit caruia acestea se
exercita conform competentelor si specializarilor fiecareia in parte.
Daca in competenta unui avocat, care are datoria de a apara interesele clientului, ar fi fost data
autentificarea actelor notariale asa cum se prevedea in amintitul proiect, atunci principiul
impartialitatii notarului ca garant al securitatii actelor juridice ar fi ramas fara obiect. De asemenea,
ar fi trebuit regandita de catre legiuitor si definitia notarului public ca fiind aceea persoanã investitã
cu autoritatea statului in vederea autentificãrii actelor juridice in scopul indeplinirii cerintelor

29
solemne ale acestora, actul indeplinit de notar fiind de autoritate publica si avand forta probanta
prevazuta de lege.
In aceasta situatie daca notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul Justitiei cu
autoritate de stat pentru a da forta probanta actului autentificat de el, ar insemna ca avocatul va
trebui sa fie numit, de asemenea, de Ministrul Justitiei cu o asemenea autoritate, lucru pe care
colegii avocati, initiatori ai proiectului de lege, l-au scapat din vedere.
Aceasta putere conferita de lege actului notarial atrage dupa sine pozitia de “judecator in
necontencios” al notarului. Se pune intrebarea daca avocatul care are datoria sa apere interesele
unei parti, va putea da dovada de aceeasi impartialitate. Cum raspunsul nu poate fi afirmativ,
Uniunea Nationala a Notarilor Publici a apreciat initiativa ca fiind in total dezacord cu statutul
Uniunii Profesiunilor Liberale, cu normele deontologice si cu spiritul de colegialitate care trebuie sa
caracterizeze relatiile dintre membrii asociatiei.
In aceasta situatie daca notarul public este investit prin numirea sa de Ministrul Justitiei cu
autoritate de stat pentru a da forta probanta actului autentificat de el, ar insemna ca avocatul va
trebui sa fie numit, de asemenea, de Ministrul Justitiei cu o asemenea autoritate, lucru pe care
colegii avocati, initiatori ai proiectului de lege, l-au scapat din vedere.
57
Jeffrey Talpis - În ce măsură statul, funcţiile şi rolul notarului în economia de piaţă contribuie la
dezvoltarea statului – simpozion internaţional Shanghai 16-19.01.2003 ;
Cat priveste aprecierea pozitiei independente a notarului, judecatorului si a avocatului, precizam ca
ne aflam in prezenta unei conlucrari care presupune competente clar delimitate prin Constitutie,
autonomie organizatorica si functionala, garantii constitutionale ale indeplinirii functiilor si ale
respectarii drepturilor cetatenilor.
Astfel, potrivit art. 56 din Legea nr. 36 / 1995 notarul public nu poate indeplini acte notariale, sub
sanctiunea nulitatii, daca:
a) in cauza sunt parti sau interesati in orice calitate, el, sotul, ascendentii si descendentii lor;
b) este reprezentantul legal ori imputernicitul unei parti care participa la procedura notariala.
Si pentru judecatori, procurori si asistentii judiciari legiuitorul a prevazut anumite cazuri in care se
poate presupune ca acestia nu ar fi obiectivi, datorita legaturii de rudenie sau afinitate cu una din
parti, afectiunii ce o poarta uneia din parti, ori dimpotriva datorita vrajmasiei care exista intre el si
una din parti etc.
Astfel, art. 35 din lege prevede in mod limitativ, urmatoarele trei cazuri :
a) desfasurarea unei activitati salarizate cu exceptia activitatii didactice universitare, activitatii
literare si publicistice, calitati de deputat sau senator ori membru in consiliile judetene sau locale.
Se apreciaza ca aceste activitati nu prejudiciaza in nici un fel buna exercitare de catre titular a
functie de notar public ;
b) desfasurarea unor activitati comerciale direct sau prin persoane interpuse ;
c) calitatea de asociat intr-o societatea in nume colectiv, de asociat comanditat in societatea in
comandita simpla sau pe actiuni, administrator al unei societati cu raspundere limitata, presedinte al
unui consiliu de administratie, membru in consiliul de conducere, director general sau director al
unei societati pe actiuni, administrator al unei societati civile.
In cazul incalcarii unei dintre aceste compatibilitati sanctiunea este suspendarea din functie pe
durata incalcarii, potrivit art. 24 alin. 1 lit. a din lege.
Pe langa aceste incompatibilitati generale legea (art. 56) stabileste anumite incompatibilitati
functionale. Acestea sunt prezumtii legale (imperative) a lipsei de obiectivitate a notarului public in
doua cazuri :
a) daca in cauza sunt parti sau interesati in aceasta calitate, el, sotul, ascendentii sau descendentii
lor ;
b) daca este reprezentantul legal ori imputernicitul unei parti care participa la procedura notariala.
Cu toate acestea legea nu a mentinut si celelalte cauze “de recuzare” din dreptul comun,
apreciindu-se ca notarul poate fi impartial chiar daca una din parti ii este ruda sau afin, mai ales
datorita naturii necontencioase a activitatii, notarul nefacand decat sa aplice si sa consfinteasca
vointa legal intemeiata a partilor.
DREPTURILE NOTARULUI PUBLIC
Potrivit art. 30-34 din lege, notarul public are urmatoarele drepturi :

30
a) se bucura de stabilitate in functie, neputand fi mutati in alt loc fara acordul lor si isi exercita
personal functia ; sediul biroului notarial va fi in localitatea in care isi are domiciliul sau resedinta
titularul sau titularii birourilor notariale asociate ;
b) pentru cercetari, perchezitii, retinere, arestare sau trimitere in judecata penala a notarului public,
este necesar avizul ministrului justitiei daca aceste fapte au fost savarsite in legatura cu exercitarea
functiei ;
c) pentru activitatea prestata notarul public are dreptul la onorarii, acestea fiind stabilite periodic de
Consiliul Uniunii si aprobate de ministrul justitiei. La stabilirea acestora se are in vedere, in cazul
actelor notariale date de legea in competenta exclusiva a notarului, complexitatea si valoarea actului
iar pentru actele ce nu pot fi apreciate ca valoare si pentru consultatii, sume fixe minimale ;
d) dreptul la concediu anual de 30 de zile lucratoare ;
e) dreptul la asigurari sociale de stat pe baza contributiilor stabilite de lege.
Pe langa prevederile exprese ale legii, notarii se mai bucura si de drepturile prevazute in Statut si
pe le-am enuntat in capitolul anterior.
OBLIGATIILE NOTARULUI PUBLIC
Pe langa obligatiile legate de probleme ce privesc relatia notarului public cu organismele din care
face parte acesta are si unele obligatii ce au drept scop desfasurarea in optime conditii a activitati
sale. Astfel, potrivit art. 36 si 37 din lege se desprind :
- pastrarea secretului profesional, aspect la care m-am referit deja ;
- notarul public este obligat sa nu absenteze mai mult de cinci zile consecutiv fara a asigura
functionarea biroului sau in conditiile legii. Este vorba, evident, de zile lucratoare.
Notarul Public este obligat sa respecte indatoririle prevazute in codul deontologic al profesiei si sa
aiba o conduita demna de functia pe care o exercita si de statutul sau social.
Un element important al acestei conditii este reprezentat de exercitarea in conditii de concurenta
loiala a profesiei de notar asa cum este prevazuta aceasta in Codul deontologic.
Pentru buna desfasurare a activitatii sale, dupa cum deja am prezentat, in cadrul biroului notarial
este obligatorie tinerea unei evidente de specialitatea si uneia contabile, precum si consemnarea
unei arhive.
Nu in ultimul rand, notarul public este obligat sa respecte ordinea de drept, vointa partilor si
normele procedurale si materiale reglementate in vederea indeplinirii scopului institutiei pe care o
reprezinta.
CONTROLUL PROFESIONAL AL ACTIVITATII NOTARIALE
Titularul controlului profesional administrativ este Consiliul Uniunii, acesta avand urmatoarele
atributii:
a) aspecte de organizare a Camerelor si Birourilor Notariale ;
b) calitatea actelor si lucrarilor incheiate de notarii publici.
In vederea exercitarii controlului de la litera b), Consiliul Uniunii poate delega Colegiul director al
Camerei pentru notarii publici aflati in circumscriptia sa.
La randul sau, pentru exercitarea controlului Colegiul director va desemna notarii publici care vor
controla birourile notariale din circumscriptie, odata pe an.
Controlul se va face de catre un notar public ce isi desfasoara activitatea in circumscriptia altei
judecatorii decat notarul controlat. Controlul se efectueaza asupra tuturor notarilor si se refera la
toate lucrarile, gestiunea si conduita notarului public si va contine indrumarile necesare pentru
indreptarea aspectelor negative constatate precum si propuneri, dupa caz, pentru exercitarea
activitatilor disciplinare de catre Colegiul director al Camerei.
Actul constatator al controlului efectuat se intocmeste in 4 exemplare. Cate un exemplar al actului
constatator se va inainta de catre Colegiul director ministrului justitiei, Consiliului Uniunii si
notarului public verificat, iar al patrulea exemplar se va pastra la camera.
Se remarca deci, necesitatea ca notarul ce are atributii de control sa aibe temeinice cunostinte in
materie precum si o bogata experienta pentru a putea repara si corecta, prin indrumarea notarului
public controlat, eventualele nereguli existente in activitatea unui birou notarial.
Un alt titular al controlului administrativ este ministrul justitiei care poate ordona efectuarea
acestuia prin inspectori generali de specialitate.
Un aspect mai deosebit al controlului discutat este cel referitor la confidentialitatea controlului,
rezultatele acestuia neputand fi publicate in reviste de specialitate ale uniunii sau in alte publicatii,
in integralitatea lor, sau privitor la caracteristicile particulare de individualizare a biroului notarial, a

31
notarului public, a numarului de inregistrare a actului defectuos, precum si la alte elemente ce nu au
ca finalitate, prin publicare, imbunatatirea activitatii notariale.
RASPUNDEREA NOTARULUI PUBLIC
Din specificul activitatii notariale se desprind doua categorii de raspundere ale notarului public :
1. Raspunderea civila.
In domeniul raspunderii civile a notarului public atat legea (art. 38) cat si Statutul (art. 53) fac
trimitere la prevederile din dreptul comun.
Mai multe referiri se fac in Statutul Casei de Asigurari (Cap. III-lea) aspecte pe care deja le-am
subliniat.
Trebuie mentionat faptul ca notarul public raspunde in conditiile legii de prejudiciile cauzate in
exercitarea atributiilor sale prin incalcarea obligatiilor sale sau din neglijenta.
Alaturi de acesta poate fi chemat in garantie Casa de Asigurari, acesta raspunzand in limitele cotelor
de indemnizatie pe care le acopera. Eventuala despagubire se stabileste in baza unei hotarari
judecatoresti definitiva si irevocabila.
Cu privire la natura raspunderii civile sunt de parere ca aceasta, asa cum s-a mai aratat in doctrina,
este contractuala. Fara a starui voi enumera doar cateva argumente in sprijinul acestei conceptii :
activitatea notarului se realizeaza pe baza cererii persoanei interesate, cerere incuviintata si
acceptata de notar, pentru serviciile sale acesta percepand un onorariu, iar cu privire la obligatiile
sale se remarca caracterul de rezultat al acestora, raspunderea intrervenind tocmai din cauza
neatingerii acestuia din culpa notarului.
2. Raspunderea disciplinara.
Raspunderea disciplinara intervine in cazurile prevazute in art. 39 din Lege.
Pentru a sublinia caracterul de drept privat al raspunderii disciplinare mentionez ca o raspundere
administrativa a notarului s-ar putea impune doar in cazul savarsirii unei contraventii.
Titularul actiunii disciplinare este Colegiul Director al Camerei. Actiunea disciplinara se judeca de
catre Consiliul de disciplina constituit in cadrul Uniunii.
Consiliul de discplina este compus din cate un reprezentant al fiecarei Camere, ales de adunarea
generala pentru un mandat de patru ani si isi desfasoara activitatea in mod independent si nu se
subordoneaza nici unui organ de conducere al Uniunii.
Consiliul de disciplina judeca in complet de trei membrii, prezidat de catre Presedintele consiliului
sau de unul dintre membrii acestuia, desemnat de presedinte.
Sactiunile disciplinare care se pot aplica, potrivit art. 41 din Lege sunt :
a) observatie scrisa ;
b) amenda de la 50.000 la 200.000 lei, care se va face venit la bugetul Camerei ;
c) suspendarea din functie pe o durata de maxim 6 luni ;
d) excluderea din profesie.
Impotriva hotararii, partile pot face contestatie la Consiliul Uniunii, iar hotararea Consiliului
Uniunii poate fi atacata in justitie, potrivit legii.
Sanctiunile disciplinare de suspendare sau excluderea din profesie se pun in aplicare prin Ordin al
ministrului justitiei.
Notarul public sanctionat disciplinar nu poate exercita functii eligibile in cadrul organizatiei
profesionale si nici nu-si poate depune candidatura pentru astfel de functii in urmatorul mandat.
CAPITOLUL V.
PROCEDURA ACTELOR NOTARIALE
REGULI COMUNE PENTRU INDEPLINIREA ACTELOR NOTARIALE
Reglementarile activitatii notariale consacra unele reguli general aplicabile pentru intocmirea
actelor notariale.
Aceste reguli isi au ratiunea in obligativitatea garantarii de catre modul de incheiere a actelor
notariale, a fortei si importantei juridice ce este prezumata in cazul acestor inscrisuri. Ceea ce
contribuie la formarea acestei prezumtii este nu numai imprejurarea ca sunt opera unui organ ce
detine autoritatea statala ci si faptul ca la intocmirea actelor notarul public este obligat sa desfasoare
o activitate de cercetare si verificare pentru stabilirea situatiei reale de drept si fapt precum si
aplicarea in conscinta a legii. Acest aspect provine din principiul rolului activ al notarului public.
1. FAZA PREMERGATOARE INCHEIERII ACTELOR NOTARIALE
A. Constatarea identitatii partilor

32
Pentru intocmirea actelor notariale, Legea (art. 50), dispune ca notarul public va proceda la
constatarea identitatii partilor sau, dupa caz, a reprezentantilor sau a celor chemati sa incuviinteze
actele indeplinite. Obligativitatea expresa si de neinlaturat al acestei dispozitii evidentiaza
importanta identitatii partilor, element ce influenteaza in mod direct garantia de sinceritate a
inscrisului care reprezinta si certitudinea ca persoanele care figureaza in act sunt aceleasi cu cele ce
au participat la intocmire si si-au dat consimtamantul.
Pe langa acest aspect prin indeplinirea acestei cerinte se poate proba in cazul unui proces prezenta
in acel moment in fata notarului public a persoanei ce a participat la incheierea actului.
De la aceasta cerinta fac exceptie actele ce nu inglobeaza in ele consimtamantul persoanei, pentru
aceste acte fiind important obiectul si nu persoana care il solicita. Asemenea acte sunt: darea de data
certa, legalizarile de copii dupa inscrisuri, precum sI legalizarea semnaturii traducatorului.
Constatarea identitatii persoanei inseamna stabilirea numelui si prenumelui acesteia, a domiciliului
sau, dupa caz, a denumirii si a sediului, precum si, daca mai este cazul, a tuturor elementelor ce o
disting.
Potrivit prevederilor art. 50, partile participante la actul notarial pot fi identificate de notarul public
prin mentiunea ca le cunoaste personal. In situatia necunoasterii personale, identitatea acestora va fi
stabilita, obligatoriu, folosind urmatoarele mijloace:
- acte de identitate sau legitimatii oficiale prevazute cu stampila, semnatura si fotografia
posesorului;
- atestarea avocatului care asista partea;
- doi martori de identitate, cunoscuti personal de notarul public sau identificati conform
celor mentionate mai sus.
Legea, datorita garantiilor pe care trebuie sa le prezinte martorii nu recunoaste aceasta calitate:
- persoanelor care nu au implinit 18 ani ;
- celui care figureaza in act ca parte sau beneficiar;
- celui care din cauza unei deficiente fizice sau psihice nu este apt pentru dovedirea
identitatii.
Identitatea minorilor pana la 14 ani se stabileste potrivit certificatului de nastere; in cazul militarilor
in termen, prin inscrisuri emanate de la autoritatea militara cu conditia ca acestea sa poata, prin
continutul lor, servi la identificare; iar in cazul detinutilor prin dovada inregistrarii acestora in
registrul penitenciar si prin atestarea comandantului locului de detinere.
B. Verificarea calitatii si capacitatii partilor
Notarul public are obligatia de a verifica calitatea si capacitatea partilor cu ocazia indeplinirii
urmatoarelor categorii de acte:
- acte cu caracter patrimonial ;
- acte privind statutul civil al persoanei.
Aceasta obligatie nu subzista in cazul solicitarii intocmirii unor acte pentru valabilitatea carora
legea nu determina o relevanta a persoanei solicitante (enumerate anterior).
a) Procedura verificarii calitatii partilor.
Notarul stabileste calitatea partilor pe baza titlurilor legale pe care acestea le prezinta si care
justifica participarea lor. Titlurile respective trebuie sa provina de la organele abilitate si sa
indeplineasca conditiile de forma si de fond prevazute de lege. Astfel, verificare calitatii va consta
in cercetarea daca persoana prezenta este titulara drepturilor prezentate in baza raportului juridic
cuprins in actul respectiv sau in cazul reprezentarii daca persoana prezenta este cea imputernicita
prin procura sau este reprezentantul legal al titularului dreptului.
Constatarea lipsei calitatii, daca aceasta reprezinta o conditie necesara pentru incheierea actului va
determina notarul public sa refuze incheierea actului. Totusi partile pot stabili expres in act ca
renunta la verificarea calitatii, notarul putand da curs unei astfel de invoieli doar in masura in care
modul de stabilire al calitatii nu este determinat special si obligatoriu printr-o dispozitie expresa a
legii.
b) Procedura verificarii capacitatii partilor.
Daca conditia calitatii partii se refera la posibilitatea acesteia de a participa la incheierea unui
anumit act juridic, capacitatea se refera la incheierea in general a actului juridic. Datorita conditiilor
generale impuse pentru incheierea actelor civile conditii intre care capacitatea este un element
dintre cele mai importante si pentru ca lipsa acesteia se sanctioneaza cu nulitatea absoluta, notarul
33
public la incheierea actului este obligat sa verifice capacitatea persoanelor sub cele trei aspecte ale
sale: folosinta, exercitiul si discernamantul.
Existenta capacitatii se verifica pe baza actelor doveditoare prezentate de parti. In cazul in care
partile dovedesc capacitatea de folosinta si de exercitiu deplina a dreptului civil, notarul public va
putea proceda in principiu la intocmirea actelor solicitate de parti.
Pentru situatia lipsei capacitatii de exercitiu pentru ca totusi, titularul dreptului sa poata beneficia de
pe urma acestora in legislatie, se recunoaste posibilitatea acestora, de a dispune in urmatoarele
conditii:
- reprezentarea legala este urmarea fie a unei incapacitati de exercitiu naturale (cazul
minorului sub 14 ani sau a interzisului judecatoresc), fie a unei incapacitati legale (cazul
pedepselor complementare). Pentru minorul sub 14 ani, reprezentarea se exercita de
catre ambii parinti daca sunt in viata sau de tutore, dupa caz. Persoana pusa sub
interdictie judecatoreasca din cauza alienarii facultatilor mintale este reprezentata printr-
un tutore numit de autoritatea tutelara. Aceeasi procedura o urmeaza si situatia celui
condamnat printr-o hotarare penala, persoana numita de autoritatea tutelara purtand
denumirea de curator.
In exercitarea atributiilor lor, parintii, tutorele sau curatorul pot indeplini acte juridice notariale
singuri sau cu incuviintarea autoritatii tutelare afara de unele categorii de acte ce le sunt total
interzise.
- asistarea consta in mijlocul legal prin care se intregeste capacitatea restransa a
persoanelor in vederea incuviintarii anumitor acte incheiate de acestea. Singurul caz de
capacitate de exercitiu restransa o constituie minoritatea persoanei in varsta de 14 pana
la 18 ani. Acesta incheie personal actele juridice dar cu incuviintarea prealabila a
reprezentantului legal in cazurile prevazute de lege. Astfel, in actele mai importante, este
necesara asistarea pentru evitarea abuzurilor cauzate de lipsa de experienta a minorului;
- autorizarea se da, in cazurile prevazute de lege, pentru acoperirea lipsei de capacitate de
catre autoritatea tutelara. Aceasta trebuie sa aiba in vedere la acordarea autorizatiei, ca
actul pentru care aceasta se cere, sa prezinte un folos neindoielnic pentru cel ocrotit;
- reprezentarea conventionala nu face parte alaturi de celelalte cazuri, din apararea si
protejarea intereselor anumitor personae prevazute de lege. De aceea, o si tratez separat.
Pentru a putea exista reprezentarea legala se presupune ca atat cel reprezentat cat si
reprezentantul (mandatarul) trebuie sa aiba capacitate de exercitiu deplina. Natura
juridica a acesteia nemaifiind legala ci contractuala, notarul public o va putea constata
prin inscrisul constatator (procura) prezentat de parte. Pentru ca procura este un act
accesoriu, se apreciaza ca aceasta trebuie sa indeplineasca toate cerintele de forma ale
actului principal. Pe langa aceasta, pentru a putea fi luata in considerare de catre notarul
public, aceasta trebuie sa fie si speciala (pe langa forma autentica ceruta). In cazul dublei
reprezentari pe langa aceste cerinte, mai este necesara precizarea in mandat a tuturor
clauzelor contractuale, inclusiv pretul acestuia (al contractului).
O situatie deosebita de apreciere de catre notar a capacitatii de exercitiu unei parti contractante este
si aceea a femeii, care prin casatorie inainte de a deveni majora, si anume de la varsta de 16 ani si,
in caz execeptional, de la 15 ani, dobandeste capacitate de exercitiu deplina.
Decretul nr. 31 / 1954 in definitia data capacitatii de exercitiu nu limiteaza varsta pana la care
persoana are capacitate de exercitiu. Totusi, analizand problematica referitoare la protectia
persoanelor de varsta a III-a (inclusiv aspectele specifice legate de contractele de vanzare-
cumparare cu clauza de intretinere, incheiate de persoanele varstnice ca beneficiare a obligatiei de
intretinere, obligatia care in numeroase cazuri nu se respecta de catre cei care si-o asuma si
pricinuiesc abuzuri), a fost promulgata Legea de asistenta sociala a persoanelor varstnice, nr. 17 /
2000, care stabileste unele forme de protectie judiciara si sociala a persoanelor aflate in cauza.
Conform acestei legi, sunt considerate persoane varstnice, persoanele care au implinit varsta de
pensionare stabilita de lege.
Persoana varstnica astfel cum este definita mai sus, trebuie sa fie asistata la cererea sa sau din
oficiu, de un reprezentant al autoritatii tutelare, la incheierea oricarui act juridic de instrainare, cu
titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i apartin, in scopul intretinerii si ingrijirii sale.

34
In conformitate cu prevederile aceleasi legi, la autentificarea acestor acte notarii publici au in
vedere ca obligatiile de intretinere si de ingrijire, precum si modalitatile practice de executare a lor
sa fie mentionate expres in actul juridic incheiat si sa trimita un exemplar al actului autoritatii
tutelare

In situatia in care dobanditorul bunurilor obtinute ca urmare a actului juridic de instrainare nu isi
executa obligatia de intretinere si de ingrijire a persoanei varstnice, poate fi sesizata autoritatea
tutelara a consiliului local in a carui raza teritoriala domiciliaza persoana varstnica de catre orice
persoana fizica sau juridica interesata ; autoritatea tutelara va efectua o ancheta sociala completa a
cazului in termen de 10 zile de la sesizare si, in situatia in care va constata ca cele sesizate sunt
reale, va propune masurile necesare de executare legala a dispozitiilor inscrise in actul juridic
incheiat.
In practica, persoana varstnica nu solicita sa fie asistata, iar din oficiu ar urma ca autoritatea
tutelara sa cunoasca imprejurarea care determina aceasta persoana sa incheie un contract de
intretinere.
In acelasi timp, nu toate persoanele care au implinit varsta de pensionare pot fi prezumate ca fiind in
imposibilitate de a-si exprima liber vointa, avand in vedere si faptul ca sunt persoane care depasesc
varsta de pensionare si detin functii publice, economice si politice si, ca atare, nu le putem
considera ca ar avea nevoie de asistenta sociala la semnarea actelor de dispozitie - de intretinere, de
vanzare-cumparare cu clauza de intretinere. Pentru acestia nu ar trebui sa fie obligatorie asistarea de
reprezentantii autoritatii tutelare. Intentia legiuitorului nu a fost sa incadreze toate persoanele care
au varsta de pensionare in categoria celor care ar necesita asistenta sociala.
Din dispozitiile legii rezulta ca “persoana care face actul de dispozitie are latitudinea de a solicita un
reprezentant al autoritatii tutelare si nu constituie obligatie pentru ca persoana respectiva sa fie
asistata”58.
Sunt autori, care considera ca persoanele varstnice la care se refera Legea nr. 17 / 2000 si
care trebuie asistate de reprezentantul autoritatii tutelare la incheierea contractului, sunt cele aflate
fie in situatia prevazuta de art. 142 din Codul familiei (cel care nu are discernamant pentru a se
ingriji de interesele sale din cauza alienatiei mintale ori a debilitatii mintale si urmeaza a fi pus sub
interdictie) fie a art. 152 din Codul familiei (privind instituirea curatelei pentru cel care are
discernamant dar nu-si poata apara momentan interesele, din motive de boala, batranete, lipsa de la
domiciliu sau din alte motive temeinice).
Punerea sub interdictie este o situatie care intervine ori de cate ori o persoana nu are discernamant,
din cauza alienatiei sau debilitatii mintale.
Tocmai pentru a se evita abuzurile in aprecierea acestor stari, punerea sub interdictie se face doar de
catre instanta judecatoreasca.
_____________________
58
Constantin Popescu – notar public Craiova Buletinul Notarilor Publici nr. 5 / 2000 – Unele
aspecte aplicarea Legii de asistenţă sociată a pesoanelor vârstnice nr. 17 / 2000 ;
C. Verificarea raporturilor reale dintre parti, a scopului urmarit si lamurirea acestora asupra
consecintelor juridice ce decurg din actul intocmit (art. 45 alin.1)
Expresie a rolului activ al notarului public aceste aspecte prealabile indeplinirii procedurii notariale
sunt prezentate impreuna datorita stranselor legaturi dintre ele. Astfel, pentru a putea verifica scopul
urmarit de parti, notarul trebuie sa intrevada si sa cunoasca adevaratul raport dintre ele, iar pentru a
le putea da lamuririle necesare asupra efectelor actelor, trebuie sa cunoasca atat raportul dintre ele
cat si scopul urmarit.
Toate aceste aspecte se refera la indeplinirea unei conditii de valabilitate a incheierii actului notarial
si a actului in general si anume acestea trebuie sa contina vointa reala si liber exprimata a partilor.
a) verificarea raporturilor reale dintre parti.
Pentru a deslusi raporturile reale dintre parti, raporturi ce pot avea efecte directe asupra incheierii
actelor notariale notarul public trebuie sa ceara partilor toate lamuririle de care socoteste ca are
nevoie in acest scop, sa solicite perezentarea oricaror dovezi in sprijinul drepturilor invocate sau la
situatiile de fapt ce se doresc atestate, sa puna in discutia partilor orice imprejurari de drept sau de
fapt pe care le considera a fi relevante precum si sa intervina, la cererea partilor sau din oficiu,
pentru procurarea tuturor informatiilor necesare clarificarii respectivului raport. In acest sens, Legea

35
notarilor publici (art. 46) dispune obligativitatea organelor administratiei publice locale de a sprijini
prin concursul lor indeplinirea atributiilor notariale.
Din cauza dificultatilor ce le includ aceste operatiuni de cele mai multe ori este recomandat ca
notarul public sa procedeze mai intai la stabilirea scopului urmarit de parti si apoi sa constate
raporturile dintre acestea.
b) verificarea scopului urmarit de parti.
Pentru ca notarul public este garantul legalitatii si a moralitatii actului incheiat si pentru ca
prezumtia legala ce insoteste actul notarial se bazeaza tocmai pe constatarea de catre notarul public
a autenticitatii celor cuprinse in el, este necesara cunoasterea de catre notar a scopului urmarit de
parti prin intocmirea respectivului act.
Scopul urmarit este studiat sub doua aspecte:
- scopul imediat rezida din efectele produse de categoria de acte incheiate de parti si este
intotdeauna acelasi pentru o anumita categorie de acte. Aceste efecte sunt in stransa legatura
cu raporturile dintre parti, astfel incat daca acestea sunt cele declarate, in masura cunoasterii
efectelor actului de catre parti, si scopul imediat este cel declarat.
O situatie frecventa si intr-o oarecare masura tolerata de practica si jurisprudenta, este cea a
ascunderii scopului imediat al unui act juridic printr-o simulatie. Asa dupa cum am mai aratat eu
consider ca daca regulile de forma si fond privitoare la incheierea actelor juridice nu sunt indeplinte
in ambele contracte (atat in cel apparent cat si in cel secret) notarul public, sesizand simulatia va
trebui sa respinga cererea partilor.
- scopul mediat este ratiunea, motivul personal al fiecarui participant la incheierea actului.
Acesta difera de la persoana la persoana si intereseaza in cazul de fata doar in masura in
care nu este in conformitate cu caracterul moral sau legal cerut pentru valabila incheiere
a actelor juridice.
Notarul public nu poate refuza intocmirea actului public decat in baza unor dovezi clare si
pertinente care sa ateste incalcarea prin scopul urmarit a dispozitiilor imperative ale legii, simpla
banuiala sau necunoasterea exacta a notarului public a adevaratului scop urmarit de parti nu poate
constitui o cauza reala de refuz de intocmire a actului solicitat.
c) lamurirea partilor asupra consecintelor care decurg din actul juridic pe care doresc
sa-l intocmeasca.
Notarul public este dator sa dea partilor indrumarile si explicatiile necesare asupra intelegerii
depline a efectelor si consecintelor actului pe care acestea urmeaza a-l semna.
Aducerea la indeplinire a acestei obligatii in baza caracterului de consilier legal al notarului public
are in vedere pe langa cunoasterea elementelor expuse anterior si o temeinica pregatire profesionala.
Pe langa expunerea consecintelor actelor notarul public este chemat ca in baza experientei si a
pregatirii sale sa indrume partile pentru alegerea mijlocului legal cel mai potrivit pentru satisfacerea
nevoilor lor.
Rolul notarului este acela de a percepe vointa juridica a partilor de a realiza acte juridice care
produc efecte juridice, de a verifica discernamantul acestora si dorinta clara a partilor contractante
care se traduce prin discernamant ca doresc sa incheie acel act notarial conform vointei lor.
Totodata, notarul prin simtul sau juridic de care da dovada trebuie sa sesiseze ca partile
contractante sunt de buna credinta, astfel incat la incheierea actului notarial “sa se abtina de la
manevre dolosive sau de la orice fel de violenta care ar putea duce la nulitatea actului pentru viciu
de consimtamant sau la mentinerea ca valabil al unui act incheiat in mod neregulat”.
D. Verificarea formelor prealabile cerute de norme speciale pentru validitatea actelor.
Daca pentru validitatea procedurii notariale legea cere respectarea unor conditii de forma prealabila
exercitarii acesteia notarul public este obligat ca inainte de intocmirea propriu-zisa a actului sa
verifice daca certificatele doveditoare ale indeplinirii acestuia sunt anexate la dosar. Daca aceste
inscrisuri doveditoare sunt eliberate de anumite institutii, notarul public va verifica autenticitatea si
actualitatea acestora, precum si existenta semnaturii si sigiliului organului competent.
Deoarece o expunere exhaustiva a acestor cerinate ar depasi natura prezentei lucrari ma limitez a
prezenta numai cele mai des intalnite conditii prealabile:
- in cazul actelor ce provin de la autoritatile altui stat si in lipsa unor conventii
internationale la care Romania este parte, cu privire la recunoasterea actelor, acestea
pentru a putea fi luate in considerare de notarul public, acestea trebuie sa contina fie
36
APOSTILA (Conventia de Haga 1961) fie o supralegalizare a semnaturilor si sigiliilor
organelor emitente, operatiune ce se poate desfasura de catre misiunile diplomatice sau
oficiilor consulare ale Romaniei din acel stat, sau de catre Ministerul de Externe (art. 57
alin. 2 si 3 din lege);
- forma autentica a actului de proprietate privitor la un imobil (teren) atunci cand se are in
vedere transmisiunea dreptului de proprietate sau constituirea unei ipoteci. Intrucat
conditia de autenticitate a actului este ceruta ad validitatem notarul public nu va putea
lua in considerare un act de proprietate asupra unui teren decat daca acesta este intocmit
in forma autentica;
- instrainarea bunului sa nu fie interzisa acesta avand un caracter de
inalienabilitate temporara. Am in vedere dispozitiile privitoare la interdictia
de a instraina terenurile dobandite, potrivit Legii nr. 18 / 1991, republicată
precum si cele referitoare la imobilele cu destinatie de locuinte cuprinse in Legea nr. 112
/ 1995 (art. 9);
- obtinerea certificatului de atestare fiscala care atesta situatia platii impozitului pentru
acel bun are ca rol protejarea intereselor dobanditorilor de buna credinta, stiut fiind ca la
impunerea platii impozitului, se are in vedere detinatorul actual al bunului;
- obtinerea extrasului de carte funciara potrivit caruia imobilul nu este grevat de sarcini,
precum si orice alte acte prevazute de lege.
Verificarea achitarii taxelor notariale
Taxele de timbru sunt sumele datorate statului de catre solicitantul actului notarial, sume ce
trebuiesc platite in baza investirii cu autoritate publica a acestuia, caracter din care decurge
specificul autentic al actului intocmit de notarul public. Deci, cu alte cuvinte, ca si in alte cazuri,
persoana ce beneficiaza de serviciul public este datoare a plati acest serviciu prin achitarea unei taxe
corespunzatoare. Un al doilea aspect il reprezinta caracterul de impozitare a circulatiei bunurilor in
cazul actelor ce au un asemenea obiect, taxa fiind datorata in functie de valoarea lor.
Fiind o conditie premergatoare incheierii actului notarial, taxele determinate se plateste anticipat,
excepttie facand procedura succesorala pentru efectuarea careia taxa se datoreaza din momentul
intocmirii incheierii finale.
Obligatia platii taxei este solidara, deci in caz de pluralitate fiecare dintre parti este raspunzatoare
pentru plata integrala. De la aceasta regula partile pot deroga stabilind in sarcina (sau in ce cote)
careia dintre ele revine plata sumei.
Actelor pentru care nu s-a achitat (in tot sau in parte) taxa de timbru, nu pot fi socotite ca fiind
intocmite cu respectarea legilor si ca atare nu pot fi valabil folosite in circuitul civil.
Pe langa taxa de timbru59 legea prevede obligativitatea achitarii si aplicarii unui timbru judiciar.
Actele notariale ce se indeplinesc de notarul public sunt supuse aplicarii timbrului judiciar in mod
diferentiat, in raport cu modul de aplicare a taxei de timbru.
Timbrul efectiv este aplicat pe primul exemplar al actului notarial, pe restul originalelor facandu-se
o mentiune in acest sens. Daca eliberarea de copii este supusa taxei de timbru, aceasta regula este
aplicabila si in material timbrului judiciar.
Potrivit Legii nr.36/l995 (art.32) notarul public are dreptul pentru activitatea prestata la plata unui
onorariu.
2. INDEPLINIREA ACTELOR NOTARIALE.
A. Cererea pentru indeplinirea actelor notariale
Ca ilustrare a principiului disponibilitatii Legea ( art.43 alin. l) dispune ca toate actele notarile se
indeplinesc la cerere.
Deci in vederea indeplinirii unui act notarial persoanele interesate trebuie sa sesizeze notarul printr-
o cerere formulata in conditiile ce vor fi prezentate mai jos.
Prima conditie se subintelege din dispozitiile comune prezente in cadrul procedurii civile si anume,
persoana trebuie “sa justifice un interes”. Pentru justificarea acestuia precum si pentru indeplinirea
conditiilor aratate anterior partile trebuie sa anexeze la cerere actele doveditoare privitoare la
identitatea si calitatea lor precum si orice alte acte solicitate de notar.
Cererea trebuie adresata in scris putand fi facuta atat personal cat si prin mandatar. In aceste cazuri
mandatul trebuie sa fie special si autentic.
________________
37
59
Potrivit modificărilor Codului fiscal ce se aplica de la 01.01.2007 nu se mai precepe taxa de
timbru şi timbrul judiciar.
Continutul cererii va cuprinde elementele necesare pentru identificarea partilor si determinarea
actului juridic solicitat dupa cum urmeaza:
- numele si prenumele persoanei fizice sau denumirea completa a persoanei juridice, a
reprezentantilor legali sau conventionali precum si a celor chemati sa incuviinteze actul ce urmeaza
a fi indeplinit;
- domiciliul persoanei fizice sau sediul persoanei juridice;
- actul juridic sau operatiunea notariala solicitata;
- semnatura. In cazul in care partea solicitanta nu poate semna din cauze ce tin de o
infirmitate, boala sau un alt impediment, notarul public va dispune ca pe cerere sa fie
scris numele si prenumele persoanei respective facand mentiune pe cerere sau in
incheierea actului de aceasta imprejurare, mentiunea acoperind lipsa semnaturii. Odata
cu sesizarea facuta prin cerere notarul public nu numai ca este investit de parti cu dreptul
de a efectua procedura solicitata ci in sarcina acestuia se naste si obligatia, in cazul
indeplinirii conditiilor legale, de a intocmi acel act, notarul neputand refuza din motive
neintemeiate rezolvarea cererii, prin aceasta obligatie fiind evidentiat serviciul public pe
care-l desfasoara acesta, el nefiind un simplu particular, putand fi tras la raspundere in
cazul unui refuz nejustificat.
In doctrina se apreciaza ca notarul public trebuie sa dea o rezolutie prin care sa incuviinteze
indeplinirea operatiunii notariale solicitate, prin cerere, dupa ce a verificat daca partile au respectat
conditiile cerute de lege pentru realizarea respectivului act. In prezent insa, practica nu a mai retinut
aceasta procedura, art. 49 din Lege precizand ca indeplinirea actului notarial se constata printr-o
incheiere.
B. Locul si momentul desfasurarii activitatii notariale
Art. 48 din lege stabileste ca activitatile notariale se indeplinesc la sediul biroului notarial. Totusi
daca incheierea actului prezinta interes pentru mai multe personae sau daca din motive temeinice
partea este impiedicata sa se prezinte la sediul biroului, notarul poate indeplini respectivul act si in
afara biroului notarial. Singura precizare pe care legea o aduce acestei exceptii este sa nu se
depaseasca, prin deplasarea notarului, limitele circumscriptiei sale teritoriale.
Privitor la momentul incheierii actului, acesta este de regula incadrat in programul de serviciu.
Intrucat de acesta am vorbit, voi preciza aici ca in cazul in care intocmirea actului nu sufera
amanare din motive obiective, la cererea partii interesate, notarul public il va putea indeplini si in
afara orelor de lucru. Aprecierea motivelor precum si acceptarea acestuia tin in acest caz de
bunavointa notarului el fiind tinut de caracterul de interes public al serviciului sau decat in timpul
prevazut de lege pentru desfasurarea activitatilor sale.
C. Redactarea inscrisurilor
Desi este prevazut de Capitolul II din lege alaturi de procedurile specific notariale, redactarea
inscrisului cu continut juridic nu prezinta caracterele unei veritabile proceduri, aceasta fiind o
atributie ce se impune in activitatea notariala din cauza necunoasterii prevederilor legale de
majoritatea cetatenilor, lipsa ce trebuie completata pentru corecta exprimare a vointei acestora de
catre notarul public. Aceasta atributie se impune prin pregatirea temeinica in materie juridica
precum si prin experienta ceruta de lege notarului public.
Legea prevede ca aceasta activitate se indeplineste la “solicitarea partilor”. Desi in principiu partile
pot redacta singure continutul inscrisului ce doresc a-l autentifica, notarul public fiind garantul
legalitatii actelor intocmite trebuie sa se asigure de respectarea de catre acesta a conditiilor legale de
forma si fond prin aceasta putand aduce orice modificari necesare. Daca partea nu este de acord cu
aceste modificari si staruie pentru pastrarea continutului initial, notarul public va refuza intocmirea
actului dand in acest sens o incheiere de respingere motivata .
Pentru respectarea principiului legalitatii, se prevede in art. 44 din lege, ca inscrisurile pentru care
este necesara forma autentica pot fi redactate numai de notarul public, de avocatul partii interesate
sau de consilierul persoanei juridice, precum si de absolventii facultatilor de drept, in ceea ce
priveste inscrisurile ce se refera la acestia, la sotul, ascendentii sau descendentii lor.
Prin redactarea inscrisului ce urmeaza a face obiectul actului notarial se urmareste exprimarea clara
si neechivoca a vointei partilor, precum si evitarea oricaror lipsuri sau inadvertente ce ar fi de natura
sa produca prejudicii partilor sau sa nasca eventuale litigii.
38
Inscrisurile trebuie redactate intr-un numar de exemplare cel putin egal cu cel al partilor plus doua
exemplare dintre care unul ramane in arhiva biroului notarial iar altul serveste la indeplinirea
operatiunilor de publicitate imobiliara. Prin extinderea prevederilor legale, in cadrul redactarii
trebuie sa se faca mentiunea pe fiecare exemplar in parte despre numarul acestora precum si despre
cate exemplare s-au eliberat.
Actele solicitate de parti precum si cele redactate de acestea sau de notarul public se intocmesc in
limba romana, aceasta regula fiind aplicabila tuturor actelor de procedura indeplinite de notar. In
art. 47 alin. 1 din Legea nr. 36/1995, se prevede ca “Actele solicitate de parti si orice acte de
procedura notariala se intocmesc in limba romana”.
D. Incheierea de indeplinire a actului notarial
Toate operatiunile notariale, mai putin redactarea inscrisurilor si consultatiile, se constata printr-o
incheiere (art. 49 din Lege).
Incheierea fiind principala manifestare a prezentei notarului la intocmirea actului garanteaza prin
existenta sa indeplinirea solemnitatilor prevazute de lege si in general respectarea tuturor aspectelor
de fond sau forma cerute de specificul fiecarui act.
Prin existenta incheierii se atesta si competenta notarului de a solutiona cererea partii dandu-se
astfel posibilitate instantelor judecatoresti sa cerceteze, in cazul unei actiuni in anulare, daca aceasta
cerinta a fost respectata.
Lipsa incheierii sau a elementelor sale esentiale duce la ineficacitatea actului in raport cu scopul
urmarit prin apelarea la serviciile notariale.
Incheierea trebuie sa cuprinda urmatoarele mentiuni:
a) sediul biroului notarial, prin aceasta putand fi determinate si controlata competenta notarului
public in special pentru procedura eliberarii copiilor din arhiva sau a duplicatelor dupa actele
intocmite;
b) denumirea incheierii si numarul acesteia. Incheierea, in functie de actul intocmit, poate fi de
autentificare, de legalizare, de dare de data certa etc. Pentru procedura autentificarii se trece
numarul de autentificare, iar pentru celelalte cazuri numarul de inregistrare al cererii;
c) data indeplinirii actului notarial are importanta pentru ca fixeaza momentul intocmirii actului prin
aceasta putandu-se stabili unele elemente legate de prescriptia drepturilor sau capacitatea partilor.
Data va cuprinde ziua, luna si anul iar in unele cazuri si ora efectuarii incheierii. Prin precizarea
acestor elemente se da data certa inscrisului ( in sensul art.1182 c.civ). In cazul certificatului de
mostenitor prin aceasta mentiune se subintelege si data incheierii procedurii succesorale. In cazul
lipsei unei mentiuni exprese se prezuma incheierea actului in timpul programului de lucru afisat.
d) numele si prenumele notarului public acesta fiind un element de individualizare necesar datorita
posibilitatii asocierii si functionarii mai multor notari publici in sediul aceluiasi birou notarial. Pe
langa nume notarul va face si mentiunea calitattii sale.
e) locul indeplinirii actului iar daca acesta a fost realizat in afara sediului biroului notarial se vor
preciza motivele si imprejurarile care au determinat intocmirea actului in alt loc.
f) numele sau denumirea partilor, domiciliul sau sediul acestora si mentiunea prezentei lor in
persoana, reprezentate sau asistate precum si modul in care li s-a constatat identitatea. Aceasta
regula nu se aplica in cazul incheierilor prin care se legalizeaza copiile dupa inscrisuri sau se da
data certa.
g) aratarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale actului, in functie de natura acelui act.
Aceste conditii sunt specifice fiecarui tip de act notarial in parte si vor fi prezentate in cadrul
procedurii respective.
h) constatarea indeplinirii actului si a citirii acestuia de catre parti. Prin indicarea actului nu se are in
vedere actul material intervenit intre parti ( de exemplu, contractul de vanzare-cumparare,
testamentul, procura, donatia etc.), ci operatia notariala solicitata de parte (autentificarea,
legalizarea de semnatura, certificarea unor fapte etc).
i) aratarea perceperii taxelor de timbru, a timbrului juridiar, onorariului precum si cuantumul
acestora. In privinta taxei de timbru se va arata modul de percepere precum si numarul chitantei, iar
timbrul judiciar se va aplica pe un exemplar, facandu-se mentiune despre acest fapt pe restul
exemplarelor. Se va arata modul de percepere al onorariului precum si normele prin care a fost
stabilit.
j) semnatura notarului public, iar in cazul indeplinirii actului in alt loc decat la sediul biroului
notarial daca notarul public este insotit de un secretar delegat acesta va semna si el incheierea.

39
k) sigiliul notarului public.
Mentiunile esentiale ale actului notarial difera in functie de fiecare procedura in parte si vor fi
analizate odata cu acestea, aici precizand ca lipsa lor poate fi acoperita daca rezulta din indeplinirea
lucrarilor procedurale. Totusi, Legea (art.52) sanctioneaza cu nulitatea absoluta actele din care
lipsesc prevederile cerute la literele c,f, j si k.
In cazul strecurarii in actul notarial a unor erori materiale sau daca exista lipsuri acestea pot fi
indreptate prin rectificarea incheierii. Pentru realizarea acesteia este necesar ca lucrarile rectificate
sa cuprinda date sau omisiuni ce pot fi indreptate sau completate. Prin omisiuni se intelege lipsa din
redactarea incheierii a uneia din mentiunile prevazute de lege.
Rectificarea se va face la cererea partilor interesate sau din oficiu cu acordul partilor. Acordul este
prezumat daca partile, legal citate, nu se prezinta. Mentiunea rectificarii se va face pe toate
exemplarele actului printr-o incheiere de rectificare separata de cea originala, in acest sens fiind
necesar prezentarea tuturor exemplarelor actului.
3. REFUZUL DE INDEPLINIRE A ACTULUI NOTARIAL
Potrivit reglementarii Legii (art.6 al 2) notarul public este garantul indeplinirii legale a actelor prin
obligatia ca in situatia constatarii existentei unor elemente contrare legii sau bunelor moravuri sa
refuze intocmirea acestora. Aceste elemente au un caracter nelimitat numeric constatarea lor fiind
lasata la aprecierea notarului. Totusi pe langa motive de drept material Legea ( art. 3l alin 2)
prevede in mod enuntiativ urmatoarele motive de origine procedurala pentru respingerea cererii de
indeplinire a actului notarial:
a) solicitarea lucrului in afara orelor de program, cu exceptiile aratate la art. 48 alin. 3.
b) neprezentarea documentatiei necesare sau prezentarea ei incompleta;
c) neplata taxelor si a onorariului;
d) imposibilitatea identificarii partilor sau lipsa lor de discernamant. Aici as mai adauga, dupa cum
am mai aratat, decelarea de catre notar a unui scop urmarit de parti care nu este in concordanta cu
prevederile legale.
Notarul public va incunostinta partile despre carentele actului pe care l-au solicitat si le va indruma
pentru remedierea acestora.
In cazul in care partile staruie ca actul sa fie indeplinit in forma ceruta initial, notarul isi va
materializa refuzul prin intocmirea unei incheieri de respingere a cererii. Aceasta pe langa
elementele cererii va contine motivele de drept si de fapt ce au dus la respingerea acesteia, precum
si mentiunea potrivit careia partea poate depune plangere, in termen de l0 zile de la data la care au
luat cunostinta de respingere, la judecatoria din circumscriptia careia face parte biroul notarial.
Incheierea de respingere se intocmeste in doua exemplare unul fiind anexat dosarului actului iar
celalalt depus in arhiva biroului notarial.
Dupa intocmire, notarul va solicita partii sa semneze ca a luat la cunostinta de incheierea de
respingere, iar daca aceasta refuza, notarul va consemna acest lucru, iar daca partea lipseste, i se va
comunica o copie de pe incheiere conform procedurii comune.
4. ELIBERAREA ACTELOR NOTARIALE
Dupa indeplinirea in conditiile legii a actelor notarul public va elibera fiecarei parti cel putin cate un
exemplar. Actele se elibereaza partilor personal sau reprezentantilor acestora, precum si altor
persoane indicate de ele.
Fara a fi obligate sa justifice un interes partile pot solicita notarului public copii dupa actele
intocmite sau adeverinte care sa ateste existenta lor.
Pentru eliberarea duplicatelor notarul public va cita partile reprezentate sau succesorii acestora.
Duplicatul are aceeasi forta probanta ca si originalul, reproducand cuvant cu cuvant cuprinsul
inscrisului original precum si cel al incheierii. In locul semnaturilor se va trece numele si prenumele
fiecarui semnatar.
Si alte persoane decat partile pot obtine copii de pe actele notariale sau adeverinte dar notarul public
in baza obligatiei de confidentialitate de care este legat va trebui sa verifice daca aceste persoane
justifica un interes. In acest sens persoanele interesate trebuie sa arate in cererea de eliberare
motivele pentru care solicita respectivele acte. Notarul public va aprecia oportunitatea si va da curs
cererii sau o va refuza, in acest caz intocmind si o incheiere de respingere.
AUTENTIFICAREA ACTELOR
1. NOTIUNI PREALABILE

40
Pentru a se putea intelege importanta si caracteristicile specifice precum si motivatia procedurii
autentificarii este necesar a se arata avantajele care provin din din folosirea inscrisurilor autentice.
Definitia actului autentic este data de art.1171 c.civ. care precizeaza ca este “ actul ce s-a
facut cu solemnitatile cerute de lege, de un functionar public, care are dreptul de a functiona in locul
unde actul s-a facut”. Deci elementul esential al actului autentic il reprezinta prezenta unui
functionar investit cu autoritate publica in momentul constituirii actului, precum si implicarea
acestuia in elaborarea sa. Aceasta conditie este ceruta pentru garantarea indeplinirii formalitatilor
prevazute de lege, formalitati ce ar putea, din rea vointa sau din necunoastere, fi incalcata.
Caracterul solemn se evidentiaza si in materializarea procedurii specifice autentificarii, legea cerand
ca aceasta sa se faca doar de catre functionarul investit cu o asemenea autoritate si care este
competent atat din punct de vedere material cat si teritorial.
Competenta de investire a actelor cu forta autentica au mai multe categorii de functionari, aici insa,
dat fiind specificul lucrarii, ma voi referi doar la actele autentice ce intra in sfera activitatii
notarului, acestea fiind totodata si cele mai numeroase.
Formalitatile pe care le constata notarul sunt de natura a garanta ca actul respectiv este opera unei
anumite personae, iar cuprinsul sau contine o identitate intre cele expuse si realitate. Aceste garantii
sunt cerute de lege pentru a putea investi inscrisul autentic cu urmatoarele avantaje:
- forta probanta a actului autentic folosit ca proba impotriva unui act sub semnatura
privata, asigura celui care il foloseste o prezumtie mai puternica in ceea ce priveste
continutul actului si mentiunile facute de notarul public;
- actul autentic poate fi folosit pentru constatarea raporturilor juridice la care sunt parti
persoane ce din cauze de infirmitate sau educatie nu-si pot exprima consimtamantul in
cadrul actelor sub semnatura privata;
- actul autentic care constata o creanta certa si lichida are putere de titlu executoriu de la
data exigibilitatii acesteia ( art.66 din lege).
Acestea dar si altele, sunt avantajele pentru care persoanele opteaza de cele mai multe ori pentru
forma autentica a inscrisului.
Dar forma autentica nu este intotdeauna o optiune a partilor in unele cazuri aceasta fiind ceruta de
lege pentru recunoasterea incheierii valabile a unui act. Aceasta cerinta este data pentru inlaturarea
posibilitatii incalcarii de catre parti a unor prevederi imperative ale legii sau pentru ca partile sa
poata fi incunostintate de notarul public asupra efectelor pe care le poate avea incheierea unui act
sau datorita importantei obiectului lor.
Din respectarea cerintelor legale rezida principalul caracter al actelor autentice si anume forta lor
probanta. Astfel datorita garantiilor de sinceritate pe care le include, garantii aduse pe langa
participarea notarului public si de obligatia acestuia de a respecta formalitati stricte de indeplinire,
inscrisurile autentice beneficiaza de o prezumtie de validitate care il scuteste pe cel ce le foloseste
ca mijloc de proba, de alta dovada, nu doar cu privire la continutul lor ci si referitor la persoanele
care l-au semnat. Pentru a putea fi rasturnate aceste prezumtii este necesar, in ceea ce priveste
autenticitatea inscrisului, sa se apeleze la procedura inscrierii in fals.
2. PROCEDURA AUTENTIFICÃRII
Pe langa regulile comune indeplinirii actelor, datorita importantei sale, pe langa respectarea
acestora legea impune o serie de conditii suplimentare.
Privitor la cererea de autentificare aceasta trebuie semnata de parti in fata notarului public,
punandu-se astfel in evidenta necesitatea ca partile sa fie prezente chiar de la inceputul procedurii.
Concomitent cu stabilirea identitatii partilor conform procedurii comune notarul public va face
mentiune ca acestea s-au prezentat personal in fata sa. In caz de reprezentare notarul va face
mentiune despre acest lucru iar procura va ramane in original atasata la dosar. Daca notarul are
indoieli cu privire la deplinatatea facultatilor mintale ale unei persoane nu va proceda la
autentificare decat in baza certificatului eliberat de un medic specialist referitor la exprimarea
valabila a consimtamantului de catre persoana respectiva in momentul incheierii actului .
Pentru valabila exprimare a consimtamantului notarul public va intreba partile daca au citit actul,
daca au inteles continutul, precum si daca exprima intrutotul vointa lor. Pentru motive temeinice
legate de intocmirea actului, notarul public va putea lua consimtamantul partilor si separat (deci
regula este in sensul exprimarii consimtamantului in mod unitar de catre toate partile) dar in aceeasi
zi, in acest caz trebuind sa faca mentiune despre locul si ora luarii consimtamantului fiecareia dintre
parti, precum si de motivele ce au intemeiat o astfel de exceptie.
41
Pentru unele cazuri speciale in care partile respective sunt in imposibilitatea de a-si exprima in mod
normal consimtamantul legea prevede urmatoarele modalitati:
- pentru cazul surdomutului “stiutor de carte” declaratia de vointa se va exprima in scris
inaintea notarului prin inserarea inainte de semnare a mentiunii “consimt la prezentul
act, pe care l-am citit”;
- in cazul surdomutului analfabet declaratia se va lua prin interpretarea notarului facand
mentiune despre acest lucru;
- in situatia unui nevazator notarul va intreba partea daca a auzit bine atunci cand i s-a citit
inscrisul, daca cele auzite reprezinta vointa sa facand mentiune despre acest fapt in
incheiere;
- daca partea se afla in imposibilitatea de a semna indiferent de motive, notarul public va
suplini lipsa prin aratarea acestei imprejurari in incheiere, respectiva mentiune tinand loc
de semnatura.
Toate exemplarele originale ale inscrisului ce urmeaza a fi autentificat se semneaza de catre parti in
fata notarului, iar atunci cand este cazul si de catre reprezentantii si martorii de identitate. Aceasta
obligatie poate reveni si celui care a redactat inscrisul acesta semnand pentru certificarea redactarii
in bune conditii a actului.
Incheierea de autentificare pe langa mentiunile prevazute in art. 49 si expuse in capitolul anterior,
trebuie sa mai contina:
a) constatarea ca s-a luat consimtamantul partilor;
b) constatarea ca inscrisul a fost semnat in fata notarului de toate partile sau
mentiunea ca semnarea nu a putut fi facuta , precum si numele partii ce a fost
impiedicata sa semneze;
c) numarul anexelor cuprinse in actul autentic;
d) dispozitia de investire in forma autentica, care se exprima prin formula : “ Se
declara autentic prezentul inscris “.
Aceste elemente sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
In fine, cu privire la efectul actelor autentice, asa cum am mai aratat, in cazul autentificarii unei
creante certe si lichide puterea de titlu executoriu intervine in momentul exigibilitatii acesteia. Un
caz de retroactivare a efectelor se intalneste in situatia respingerii cererii de autentificare, iar prin
admiterea plangerii instanta obliga notarul public la incheierea actului, prin respectiva hotarare se
va stabili ca actul autentificat produce efecte de la data inregistrarii cererii aceasta mentiune fiind
facuta in incheiere si de catre notarul public.
PROCEDURA SUCCESORALA
1. NOTIUNI PREALABILE
Procedura succesorala cuprinde formalitatile ce se indeplinesc la moartea unei persoane cu privire
la patrimoniul sau, si la devolutiunea acestuia catre succesorii sai in drepturi.
Datorita dificultatilor legate de transmiterea patrimoniului persoanei defuncte legiuitorul a instituit
ca aceasta procedura sa fie realizata de sub indrumarea unui notar public care prin pregatirea si
experienta sa, poate face fata problemelor legate de dreptul de mostenire.
Pentru ca transmiterea dreptulor succesorale sa se poata face in mod simplu si operativ, legiuitorul a
dat aceasta procedura in competenta notarului public, dar, dat fiind caracterul necontencios al
actiunii sale, procedura poate fi dusa la capat doar in cazul acordului mosenitorilor cu privire la
numarul si calitatea lor, precum si la compunerea masei succesorale si drepturilor ce li se cuvin.
Prin urmare in cazul aparitiei neintelegerilor intre mostenitori, notarul public ii va indruma pe
acestia, in fata instantei, pentru solutionarea cauzei printr-un proces contradictoriu.
Pe langa caracterul necontencios al procedurii succesorale notariale, se mai poate intrevedea si un
caracter faculatativ al acesteia, partile in situatia aparitiei neintelegerilor intre ele sau chiar fara
existenta acestor neintelegeri, se pot adresa instantei in mod direct, fara a mai sesiza un birou
notarial. Acest caracter se poate deduce, pe langa lipsa unei reglementari contrare, si din dispozitiile
privitoare la suspendarea procedurii notariale (art. 78 alin. 1 lit. c).
2. COMPETENTA NOTARULUI IN MATERIE SUCCESORALA
Pe langa competenta de drept comun a biroului notarial, in cadrul procedurii succesorale apar unele
aspecte particulare privitoare la competenta de solutionare a cauzelor succesorale. Astfel:
- competenta de solutionare a cauzelor succesorale apartine biroului notarial din raza
teritoriala a judecatoriei in cadrul careia defunctul si-a avut domiciliul. Ratiunea acestei
42
reglementari rezida din faptul ca problemele succesorale au un caracter complex, iar
solutionarea lor poate fi facuta in mod optim de un birou notarial ce isi are sediul in acelasi
perimetru cu domiciliul defunctului.
Pentru cazul in care defunctul nu a avut ultimul domiciliu in tara legea instituie o derogare in sensul
ca va fi competent biroul notarial “din circumscriptia teritoriala a judecatoriei in care defunctul si-a
avut bunurile cele mai importante ca valoare”. Datorita dificultatilor in stabilirea exacta a valorii
bunurilor ramase dupa defunct, se apreciaza, tinand cont ca nu neaparat bunurile imobile au valoare
determinanta in acest caz, ca ar fi de dorit o solutie legislativa care sa vizeze atributiile competentei
in functie de locul unde defunctul a avut majoritatea bunurilor sale imobile.
Notarul public este dator ca dupa sesizare sa-si verifice din oficiu competenta, iar in cazul
constatarii ca cererea intra in atributiile altui birou notarial sa-si decline competenta in favoarea
acestuia (art. 68 alin. 3 din Lege). Pentru realizarea acestei proceduri, notarul public nu va mai cita
partile.
Daca in circumscriptia teritoriala corespunzatoare ultimului domiciliu al defunctului, functioneaza
mai multe birouri notariale, competenta va reveni “primului birou sesizat”. In acest sens, notarul
public va verifica prin consultarea opisului succesoral de evidenta, tinut pentru intreaga
circumscriptie teritoriala de biroul notarial desemnat de Colegiul Director al Camerei, daca cauza
pentru care a fost sesizat nu este pe rolul altui birou notarial din aceeasi circumscriptie.
Competenta in cazul mostenirilor succesive revine biroului notarial care este competent in ultima
succesiune, dar mostenitorii pot conveni sa-si stabileasca drepturile la oricare dintre birourile
notariale competente in oricare dintre succesiuni.
3. DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE
Expresie a principiului disponibilitatii procedura succesorala se deschide la cererea oricarei
persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localitatii in raza caruia
defunctul si-a avut ultimul domiciliu. Remarc ca, prin aratarea exhaustiva a titularilor actiunii
succesorale , nu se are in vedere si notarul public; deci actiunea nu se poate in miscare si din oficiu.
Intr-o alta opinie, pe langa aceste persoane, si notarul public poate deschide din oficiu, procedura
succesorala in cazul existentei urgentei privitoare la conservarea activului succesoral. Potrivit
acestei opinii, lucrarile privitoare la masurile asiguratorii se dispun din oficiu in urmatoarele
situatii:
- cand nu sunt mostenitori cunoscuti;
- cand exista mostenitori dar nu li se cunosc domiciliile;
- cand toti mostenitorii au renuntat la succesiune;
- cand este interesata la succesiune, ca legatar, o institutie sau o organizatie obsteasca;
- cand exista pericol ca mostenirea sa fie instrainata, risipita sau ascunsa.
Totusi, apreciez ca in aceste cazuri, pe langa dificultatile legate de aflarea de catre notar a situatiei
deschiderii succesiunii, notarul public nu va putea cunoaste elementele necesare fara a desfasura, in
prealabil, unele operatiuni pentru stabilirea identitatii si numarului mostenitorilor, precum si
stabilirea compunerii activului succesoral. Or, pentru desfasurarea unor asemenea acte, notarul
public este obligat, mai intai, sa deschida procedura succesorala.
Critica acestei opinii este subliniata si de lipsa in practica a unui asemenea caz de deschidere a
succesiunii.
Potrivit reglementarilor legale in cazul cunostintei despre existenta unor bunuri imobiliare
apartinand defunctului secretarii consiliului local sunt obligati sa trimita sesizarile pentru
deschiderea procesului succesoral biroului notarial care tine opisul de evidenta a procedurii
succesorale.
Pentru formularea “ orice persoana interesata “legiuitorul a inclus, pe langa mostenitorii legali sau
detinatorii unui testament si tertele persoane care pot justifica un interes legitim, cum ar fi cazul
creditorilor defunctului sau al executorului testamentar. In cazul procurorului se apreciaza ca acesta
ar putea solicita deschiderea procesului succesoral doar in considerarea unui interes legitim (de
exemplu apararea drepturilor legitime ale minorilor sau al persoanelor puse sub interdictie).
Cererea pentru deschiderea succesorala va cuprinde:
- datele privitoare la starea civila a defunctului (inclusiv data decesului);
- numele,prenumele si domiciliul mostenitorilor prezumtivi;
- bunurile supuse succesiunii, cu mentionarea valorii lor;
- pasivul succesoral.
43
Dovada decesului (potrivit art. 72 al 2 din Regulament) se va face cu certificatul de deces. Acelasi
act va fi folosit si pentru dovada ultimului domiciliu.
Inregistrarea cererii se va face doar dupa ce se stabileste ca nu exista un alt dosar cu acest obiectiv
la biroul notarial respectiv sau la un alt birou noratial din aceasta circumscriptie.
4. MASURILE DE INVENTARIERE, CONSERVARE SI
ADMINISTRARE A BUNURILOR SUCCESORALE.
A. Pentru ca obiectul principal al procedurii succesorale este, pe langa cel al a atribuirii calitatii de
mostenitor, atribuirea calitatii de proprietar al bunurilor din dezbatere, legiuitorul a instituit
dispozitii detaliate privitoare la procedura inventarierii bunurilor succesorale. Intrucat in lipsa
acestor bunuri procedura succesorala ar fi lipsita de ratiunea ei principala, alaturi de inventariere se
reglementeaza si mijloacele de conservare a bunurilor.
Inventarierea se face la cererea persoanei interesate si in cazurile prevazute de lege. Aceasta se
poate face de catre notarul public personal sau de catre un delegat al acestuia. Inventarierea consta
in enumerarea, descrierea si pretuirea provizorie a bunurilor. Pentru pretuirea bunurilor se poate
cere si parerea unui expert. Descrierea acestora va face mentiunea sumara despre cantitatea si
calitatea bunurilor mobile precum si despre identificarea bunurilor imobile (aratarea localizarii si
suprafetei lor). Bunurile a caror proprietate este contestata vor fi trecute separat, iar cele aflate in
posesia unei alte persoane vor fi inventariate cu aratarea locului si motivului pentru care se gasesc
in respectiva situatie. In cazul gasirii unui testament acesta va fi preluat de notarul public (art.
71 din Lege).
Pe langa activitatea in cadrul inventarului se vor face mentiuni si despre pasivul succesoral, in
acesta trecandu-se datoriile defunctului, cu exceptia acelora a caror existenta este strans legata de
persoana sa.
Procedura inventarierii se poate face numai cu acordul persoanei in posesia careia se afla bunurile
respective, iar in cazul refuzului acesteia se va face mentiune despre acest fapt in procesul verbal
intocmit cu ocazia inventarierii.
In cazul in care defunctul era casatorit in cadrul inventarului se vor trece doar bunurile proprii si
partea din cele comune ce ii revine. Totusi, pentru ca stabilirea cotei din bunurile comune stabilite
de art. 30 C.fam. poate ridica unele dificultati inventarul se va realiza dupa cum urmeaza:
- daca toti succesorii sunt prezenti la inventariere si sunt de acord in ceea ce priveste
determinarea bunurilor proprii si a cotei ce ii revine defunctului din bunurile devalmase se
vor trece toate bunurile considerate proprietatea defunctului;
- daca partile nu cad de acord sau nu sunt prezente vor fi trecute toate bunurile (atat cele
proprii cat si cele comune), sotul supravietuitor avand posibilitatea delimitarii proprietatii
sale pe calea partajului averii succesorale.
Inventarierea bunurilor se va consemna intr-un proces-verbal semnat de cel care l-a intocmit, de
succesibili prezenti, iar in lipsa sau in cazul refuzului acestora, se va semna si de martorii prezenti la
efectuarea inventarierii.
B. Daca exista temerea ca bunurile supuse succesiunii ar putea suferi pana la incheierea procedurii,
notarul public va putea lua o serie de masuri ce vizeaza conservarea acestora. Dupa masurile luate
de notarul public acestea se clasifica in :
a) punerea de sigilii se dispune in cazurile in care exista pericolul sustragerii,
distrugerii sau inlocuirii bunurilor (art.72 alin. 1 din Lege). Sigiliul se aplica pe
dulapurile sau sertarele care contin bunurile ori pe usa de la intrare in incaperea
in care se afla acestea. Pentru cazuri urgente, fara a fi afectate interesele
membrilor familiei defunctului care au locuit cu el, punerea de sigilii poate opera
si inainte de intocmirea inventarului;
b) darea bunurilor in custodie. Pentru situatii similare cu cele de mai sus notarul
public va putea numi un custode al bunurilor cu sau fara aplicarea sigiliilor pe
acestea. Custodele va putea efectua acte ce privesc conservarea bunurilor, in
vederea realizarii acestui scop putandu-se incuviinta de catre notarul public unele
cheltuieli. In lipsa unui custode conservarea bunurilor va fi asigurata de un
curator special numit de notarul public pentru administrarea bunurilor
succesorale. Custode poate fi numit si unul dintre eventualii martori;
c) depunerea sumelor de bani, hartii de valoare, cecuri sau alte valori in depozit
notarial sau la o alta institutie specializata. In cazul gasirii de obiecte

44
confectionate din metale sau pietre pretioase, sume de bani sau a altor valori se
va proceda la depozitul biroului notarial ori la o alta institutie specializata a
acestora, facandu-se mentiune despre aceasta in procesul verbal de inventariere.
Din numerarul lichid lasat de defunct se vor lasa mostenitorilor sau celor ce
locuiau impreuna cu defunctul si gospodareau impreuna cu el sumele ce se
considerau necesare pentru:
-intretinerea pe o perioada de maximum 6 luni, a persoanelor ce erau in sarcina
celui decedat;
-plata sumelor datorate in baza contractului de munca sau plata asigurarilor
sociale;
-acoperirea dreptului pentru pastrarea si administrarea averii succesorale.
Masurile privitoare la conservarea bunurilor sunt in competenta notarului public chiar si in cazul
procedurii litigioase a dezbaterii succesiunii, atunci cand mostenitorii se adreseaza instantei
judecatoresti.
C. In eventualitatea prelungirii in timp a procedurii succesorale notarul public va putea, pentru
buna existenta a activului succesoral, dispune luarea unor masuri privitoare la administrarea
acestuia.
Pentru administrarea bunurilor notarul public va numi un curator special cu acordul partilor. In
ipoteza in care luarea consimtamantului mostenitorilor nu este cu putinta, curatorul poate fi numit si
fara acest consimtamant, legea prezumand faptul ca mostenitorii, in considerarea intereselor lor, si-
ar fi dat acordul daca ar fi fost in cunostinta de cauza. In calitate de curator va putea fi numit unul
dintre succesibili sau o persoana straina de mostenire, atributiile sale fiind limitate la operatii si/sau
cheltuieli devenite necesare dupa intocmirea inventarului pentru buna conservare si administrare a
patrimoniului succesoral.
Masurile privitoare la conservarea si administrarea bunurilor succesorale vor fi aduse la cunostinta
mostenitorilor legali sau testamentari si a executoriului testamentar, dovada comunicarii fiind
anexata la dosar (art. 74 alin. l din Lege).
Orice persoana care se considera vatamata prin inventarul intocmit sau prin luarea masurilor
administrative sau de conservare au deschisa calea plangerii la judecatorie (art. 74 al 3 din Lege).
5. DESFASURAREA PROCEDURII SUCCESORALE
A. Operatiunile desfasurate de notarul public pentru stabilirea numarului si calitatii mostenitorilor,
intinderea drepturilor acestora si a masei succesorale.
Dupa constatarea legalitatii cererii, notarul public inregistreaza cauza si dispune citarea celor care
au vocatie la mostenire, iar daca se constata existenta unui testament se citeaza si legatarii, precum
si executorul testamentar instituit. Pentru aflarea numelui si calitatii succesibililor notarul public va
utiliza actele de stare civila ale acestora, alte acte necesare, precum si depozitii ale martorilor, dupa
caz.
In cazul existentei unui legatar universal instituit printr-un testament auntentic si in lipsa
mostenitorilor rezervatari, va fi citat numai legatarul. Daca testamentul este olograf sau mistic vor fi
citati toti mostenitorii legali.
In situatia mostenirii ce se presupune a fi vacante notarul va cita autoritatea publica competenta a
prelua bunurile.
In situatia existentei intre succesibili a unor persoane incapabile sau cu capacitate restransa de
exercitiu, notarul va cita alaturi de acestea reprezentantii legali si autoritatea tutelara, iar in cazul
existentei unor interese contrare intre tutore si incapabil va institui un curator special.
Pentru stabilirea numarului si a calitatii mostenitorilor, dupa verificarea indeplinirii procedurii de
citare , notarul public va urmari daca:
- cei citati au vocatie succesorala (sotul supravietuitor si rudele pana la gradul al IV lea in
cazul mostenirii legale sau persoanele aratate de defunct intr-un testament valabil incheiat);
- daca nu au fost declarati nedemni de a mosteni printr-o hotarare judecatoreasca anterioara
(art. 655 C.civ.);
- daca erau nascuti sau conceputi (si ulterior nascuti vii) la data deschiderii succesiunii (art.
654 C.civ. si art. 19 din Decretul nr. 31 / 1954).
Reglementarea actuala permite coexistenta mostenirii testamentare cu cea legala astfel incat in
situatia existentei atat a unui legatar cat si a mostenitorilor legali (rezervatari sau nu), notarul public
va proceda la citarea tuturor partilor in vederea stabilirii drepturilor fiecareia.
45
B. Stabilirea drepturilor succesorale. Acceptarea mostenirii.
In legatura cu solutionarea cauzei notarul va stabili compunerea masei succesorale, a calitatii
partilor, si intinderea drepturilor acestora.
Privitor la masa succesorala este de mentionat ca aceasta reprezinta insasi motivatia dezbaterii
succesiunii. Aceasta va cuprinde toate drepturile patrimoniale ale defunctului (drepturile de
proprietate asupra bunurilor imobile si mobile, alte drepturi reale, dreptul de creanta, dreptul de
autor, etc. Sunt exceptate drepturile care, fiind strans legate de persoana defuctului, s-au stins odata
cu moartea acestuia: dreptul de renta viagera, dreptul de intretinere, dreptul de abitatie, etc.). Tot in
cadrul masei succesorale sunt cuprinse si bunurilor pe care defunctul le-a stapanit in fapt, dovada
posesiei putandu-se face cu orice mijloace de proba.
Pentru evaluarea masei succesorale si pentru a se constata in mod legal componenta sa si pentru ca
nimenu nu poate transmite mai multe drepturi decat are el insusi, notarul public va cere
succesibililor demonstrarea alcatuirii masei succesorale prin prezentarea titlurilor de proprietate ale
defunctului sau alte titluri de creanta.
Calitatea partilor va fi stabilita, pe langa aspectele prezentate anterior, prin exercitarea dreptului de
optiune succesorala de catre acestea. Dreptul de optiune trebuie exercitat in termen de sase luni de
la data deschiderii succesiunii (art. 700 C. civ.). Acceptarea poate fi, dupa efectele sale, pura si
simpla sau sub beneficiu de inventar. Acceptarea pura si simpla poate fi facuta in mod expres, tacit
sau fortat, pe cand cea sub beneficiu de inventar nu poate fi decat expresa. Pentru stabilirea calitatii
partii, notarul va costata daca acestia au acceptat succesiunea (si modul de acceptare) sau au
renuntat la aceasta.
Pentru intinderea drepturilor succesorale, dupa stabilirea calitatii mostenitorilor legali si dupa caz, a
celor testamentari, notarul va proceda conform regulilor din dreptul material.
In cazul in care procedura se desfasoara in mai multe sedinte ,notarul public va intocmi cate o
incheiere motivata pentru fiecare termen acordat, incheiere in care se va face mentiune despre
partile si martorii prezenti la termen, inscrisurile depuse si declaratiile acestora, precum si masurile
luate in vederea solutionarii procedurii.
6. SUSPENDAREA PROCEDURII SUCCESORALE.
Potrivit art. 78 alin. 1 din Lege, procedura succesorala se poate suspenda in urmatoarele cazuri:
a) daca au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii si, desi au fost legal citati, succesibilii nu s-au
prezentat ori au abandonat procedura succesorala, fara a fi cerut eliberarea certificatului de
mostenitor si exista dovada ca cel putin unul dintre acestia a acceptat mostenirea.
b) succesibilii isi contesta unii altora calitatea sau nu se inteleg cu privire la compunerea masei
succesorale si la intinderea drepturilor ce li se cuvin;
c) mostenitorii sau alte persoane interesate prezinta dovada ca s-au adresat instantei de judecata
pentru stabilirea drepturilor lor.
Intr-un astfel de caz, notarul va dispune suspendarea cauzei. Pentru situatia de la litera b) el va
stabili printr-o incheiere masa succesorala, cu precizarea bunurilor sau a drepturilor in litigiu,
intinderea drepturilor mostenitorilor si motivele neintelegerii dintre acestia, indrumand partile in
fata instantei.
Pentru cazurile de la literele a) si b), daca partile nu au facut dovada adresarii cauzei instantei si
daca dupa aceea nu repun cauza pe rol, notarul public va intocmi taxele si onorariile provizorii
proportionale cu actele indeplinite pana in acel moment, si va comunica administratiilor financiare.
Constatarea suspendarii se face printr-o incheiere care va contine, pe langa aspectele de drept
comun, si:
- identificare celor prezenti;
- compunerea masei succesorale;
- elementele rezultate din dezbateri, pana in momentul suspendarii;
- optiunea succesorala a partilor.
Prin incetarea cauzelor ce au determinat suspendarea, dosarul succesoral va putea fi repus pe rol
oricand, la cererea celor interesati.
7. INCHEIEREA PROCEDURII SUCCESORALE. CERTIFICATUL DE
MOSTENITOR SAU LEGATAR.
In situatia in care prin administrarea de probe, notarul public poate determina elementele prezentate
anterior, va intocmi o incheiere finala a procedurii succesorale. Aceasta, pe langa mentiunile
obisnuite, va cuprinde:
46
- numele, prenumele si ultimul domiciliu al defunctului, precum si data decesului;
- numele, prenumele, domiciliul si intinderea drepturilor tuturor mostenitorilor legali sau
testamentari;
- activul si pasivul mostenirii;
- alte date necesare la solutionarea cauzei.
In alte cazuri notarul poate constata ca in masa succesorala nu exista bunuri dispunand prin
incheiere inchiderea procedurii succesorale din lipsa obiectului. In alte situatii in care pentru
determinarea bunurilor mostenirii se cere efectuarea unor operatiuni de durata, succesorii pot
solicita sa li se stabileasca doar calitatea, pentru aceasta eliberandu-se un certificat de calitate de
mostenitor.
Totusi, cele mai numeroase sunt cazurile normale in care, pe baza incheierii finale, in termen de 20
de zile se va elibera certificatul de mostenitor. Acesta este insusi motivul pentru care succesorii au
introdus cererea si au participat la procedura succesorala.
In competenta notarului public intra eliberarea certificatului de mostenitor atat in cazul indeplinirii
procedurii succesorale in forma notariala, cat si in cazul in care drepturile partilor au fost stabilite ca
urmare a unei hotarari judecatoresti.
Prin eliberarea certificatului de mostenitor, competenta biroului notarial inceteaza, acesta
nemaiputand reveni si elibera un nou certificat. Ca exceptie, se poate reveni si completa lista
bunurilor din activul mostenirii, insa numai cu acordul tuturor succesorilor.
Privitor la natura juridica a certificatului de mostenitor, s-a constat de catre doctrina si practica
judiciara ca acesta nu indeplineste decat functia de instrument probator al unei situatii juridice deja
existente, intrucat calitatea de proprietar este data de deschiderea succesiunii si nu de certificatul de
mostenitor.
Pentru critica acestei solutii as aduce ca argument, ca si in cazul conventiilor consensuale dreptul de
proprietate deriva din intelegerea partilor (nefiind necesara intocmirea unui inscris decat ca mijloc
de proba) dar in mod obisnuit inscrisul probator este considerat titlu de proprietate. Un alt caz este
cel al prescriptiei achizitive. In aceasta situatie, proprietatea provine din indeplinirea conditiilor
necesare uzucapiunii, dar titlul de proprietate este constatarea acestui fapt printr-o hotarare
judecatoreasca. Deci, prin similitudine, consider ca si certificatul de mostenitor, desi acesta doar
atesta o situatie juridica preexistenta, poate fi socotit titlu de proprietate.
Cu privire la faptul ca certificatul de mostenitor nu poate fi opus tertilor pentru dovedirea dreptului
de proprietate asupra unor bunuri care, desi trecute in certificat, nu apartineau in realitate
defunctului, apreciez ca proprietatea unor astfel de bunuri nu poate fi dovedita cu nici un titlu de
proprietate, din moment ce nu prezinta o situatie reala de drept.
O alta referire se face in art. 28 alin. 1 din Legea 7 / 1996 care stipuleaza ca inscrierea drepturilor
provenite din succesiune se va face in momentul in care partea doreste sa dispuna de drepturile sale.
Deci, pe langa faptul ca inscrierea in cartea funciara se face pe baza certificatului de mostenitor,
acesta din urma va capata, prin intabulare, putere de dovada erga omnes. Nu inteleg de ce in
practica unor birouri de carte funciara se cere, ca pe langa certificatul de mostenitor, titularul
dreptului sa-si dovedeasca proprietatea si prin titlurile apartinand defunctului, dat fiind ca respectiva
verificare a fost facuta de notarul public cu prilejul dezbaterii succesiunii. In final, apreciez ca prin
nerecunoasterea calitatii de titlu de proprietate a certificatului de mostenitor se denatureaza insasi
ratiunea sa de existenta, partile dorind astfel sa le fie atestate drepturile de proprietate obtinute in
baza unei proceduri stabilite de lege alaturi de celelalte moduri de dobandire a proprietatii.
8. SUCCESIUNEA VACANTA
Potrivit art. 85 din Legea nr. 36 / 1995, in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, la cererea
reprezentantilor statului, notarul public va constata ca succesiunea este vacanta si va elibera
certificatul de vacanta succesorala dupa expirarea termenului de acceptare a succesiunii.
Pentru situatia existentei renuntatorilor la mostenire, partea ce le revenea acestora din masa
succesorala va profita celorlalti mostenitori legali sau succesorului testamentar universal.
Daca insa nu exista mostenitori sau legatul lasat de defunct face referire doar la o parte din masa
succesorala, restul acesteia va profita statului in baza certificatului de vacanta succesorala.
Pentru solutionarea vacantei succesorale, din partea statului nu este necesara o acceptare, acesta
culegand succesiunea in virtutea legii. Pe de alta parte, statul nu poate renunta la succesiune pentru
ca bunurile acesteia, ramanand fara stapan ar reveni tot statului.

47
Trecerea in proprietatea statului a bunurilor succesorale se face retroactiv, de la data deschiderii
succesiunii.
Daca dupa eliberarea certificatului de vacanta succesorala de catre notarul public, care astfel s-a
dezinvestit, apar pretendenti la mostenire sau persoane a caror interese au fost lezate, prin eliberarea
certificatului de vacanta succesorala, acestea pot intenta actiune in anularea certificatului, potrivit
reglementarii comune.
LEGALIZAREA SEMNÃTURILOR SI A SIGILIILOR
1. NOTIUNI GENERALE
In considerarea avantajelor pe care le prezinta autentificarea, partile sunt interesate sa intocmeasca
actele juridice de o importanta deosebita in forma autentica chiar si atunci cand legea nu impune
aceasta conditie ad validitatem.
O situatie asemanatoare si cu efecte relativ aceleasi, apare in situatia legalizarii semnaturilor de pe
inscrisuri. In unele cazuri, din motive ce tin de atestarea imprejurarilor potrivit carora semnatarii
unor acte sunt aceleasi persoane cu cele indicate in acestea, partile au interesul de a obtine de la
notarul public aceasta certificare.
In acest caz, notarul nu mai are obligatia de a constata valabila exprimare a vointei partilor
marginandu-se a stabili ca partile sunt aceleasi cu cele au subscris actul.
Avantajul folosirii acestei proceduri consta in simplificarea cerintelor legale atat privitor la actele
prealabile incheierii cat si a procedurii propriu-zise, forta probanta a actului rezultat fiind similara
cu cea a inscrisului autentic. Astfel, constatarile personale ale notarului, legate de indeplinirea
conditiilor esentiale sunt prezumate a fi valabile pana la inscrierea in fals, iar continutul declaratiilor
partilor, la fel ca in cazul actelor autentice, fac dovada pana la proba contrarie. Desigur, un act
intocmit sub legalizare de semnatura va putea fi atacat mult mai usor pentru vicii de consimtamant
decat unul autentic.
In privinta formalitatilor notarul se va margini la constatarea identitatii partilor si sa le intrebe daca
au citit actul ce urmeaza a fi semnat, deci, nu va mai fi necesara verificarea scopului urmarit de
parti, a raporturilor reale dintre acestea, sau a prevederilor speciale privitoare la valabilitatea
respectivelor acte.
Totusi, se apreciaza60 ca in baza rolului sau activ si a celui de garant al legalitatii si moralitatii
notarul public va verifica suma, va “pipai actul”, pentru ca in ipoteza redactarii acestuia de catre
parti, sa nu fie dispuse clauze contrare legii sau bunelor moravuri. Tot in acest sens, datorita
principiului eficientei actelor juridice notarul va refuza legalizarea semnaturilor de pe actele al caror
continut include dovada nulitatii sau ineficacitatii sale61.
2. PROCEDURA LEGALIZÃRII DE SEMNÃTURÃ.
Regulile acestei proceduri stabilesc ca inscrisul rezultat nu va putea constitui titlu executoriu, iar din
cauza motivelor ce tin chiar de denumirea acestei operatii, persoanele care, din orice motive, nu pot
semna vor trebui sa apeleze la procedura autentificarii.
Pentru legalizare, partile vor prezenta alaturi de cererea de indeplinire a actului, exemplarele
inscrisului, nesemnate, semnarea lor urmand a se face in fata notarului dupa ce acesta le-a intrebat
daca au citit actul. Aceasta intrebare nu trebuie confundata cu o atestare a continutului de catre
notar.
La cererea partii, notarul poate legaliza specimenul de semnatura al persoanei care se va prezenta la
sediul biroului notarial si va semna in fata notarului public. Asemanator se va proceda si la
legalizarea sigiliului.
_______________________
60
A. Hinselrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op.cit., pag. 240
61
- A. Hinselrad, D. Rizeanu, C. Zirra, op.cit., pag. 127
Incheierea de legalizare va cuprinde pe langa conditiile comune si aratarea indeplinirii cerintelor art.
49 lit. g:
- data : anul , luna si ziua intocmirii;
- numele si prenumele partilor si faptul prezentarii lor in persoana.
Pentru ca notarul public este tinut sa verifice calitatea partilor reprezentarea nu poate opera in acest
caz, daca mandatarul ar semna actul supus legalizarii aceasta ar avea efect asupra semnaturii sale nu
a titularului dreptului.
- constatarea subscrierii in fata notarului a tuturor exemplarelor actului.
LEGALIZAREA COPIILOR DUPÃ INSCRISURI
48
1. NOTIUNI PREALABILE
Prin copie, in acceptiunea doctrinei, se intelege transpunerea literala a unui inscris, facuta dupa
originalul acestuia si fiind folosita in general, ca instrument probator.
In cazul inscrisurilor autentice, potrivit art. 1188 C.civ., forta probanta se apreciaza dupa cum actul
original mai exista sau nu. Astfel:
a) In cazul existentei actului original, copiile legalizate ale acestora au aceasta forta probanta ca si
originalul, in vederea consolidarii garantiei de sinceritate a acestora, putand fi oricand ceruta
prezentarea inscrisului autentic.
b) Daca actul original nu mai exista:
- duplicatele intocmite in baza art. 97 din Lege, dupa inscrisurile autentice au aceeasi forta
probanta ca si originalul, prin urmare putandu-se efectua copii legalizate dupa acestea;
- prin copiile legalizate se poate proba existenta unui act original numai dupa 30 de ani de
la eliberare. Daca termenul prevazut nu s-a scurs, acestea nu folosesc decat ca un
inceput de dovada scrisa;
- copiile legalizate de un organ necompetent constituie doar inceput de dovada scrisa,
chiar si dupa implinirea termenului de 30 ani;
- copiile efectuate dupa copiile legalizate nu au nici un fel de forta probanta.
Daca actul supus copierii este sub semnatura privata, in cazul existentei acestuia situatia este
similara, printr-o extensie de interpretare a art. 1188, cu cea a inscrisului autentic, iar daca actul nu
exista, copiile dupa acesta nu mai prezinta nici o forta probanta, intrucat ceea ce da forta probanta
inscrisului este semnatura partii, in acest caz inexistenta.
Cu privire la actele pentru care se poate cere legalizarea copiilor, reglementarea actuala nu prevede
alte restrictii decat in privinta actelor ce contin corecturi sau stersaturi sau alte particularitati
suspecte daca acestea nu sunt confirmate de semnatura partilor sau sigiliul autoritatii emitente.
2. PROCEDURA LEGALIZÃRII COPIILOR
Cererea de legalizare va cuprinde atat aratarea actului cat si numarul de exemplare cerute de parte;
un exemplar va ramane in arhiva biroului notarial.
In caz ca pentru confruntarea sigiliilor originale cu copia legalizata este ceruta o pregatire de
specialitate eliberarea acesteia se va face doar cu avizul unui expert care va semna incheierea alaturi
de notar.
Dupa colationarea copiei cu originalul, notarul public va proceda la eliberarea copiei legalizate
aratand in incheiere, potrivit art. 49 lit. g, indeplinirea conditiilor de fond si forma dupa cum
urmeaza:
- atestarea conformitatii copiei cu originalul;
- starea in care se afla inscrisul;
- semnatura secretarului care a facut colationarea.
Pe langa aceste aspecte vor fi incluse si cele prevazute pentru indeplinirea in general a incheierii.
Daca se cere legalizarea copiei de pe un inscris intocmit in alta limba, incheierea va fi semnata de
notarul instrumentator in cazul ca acesta cunoaste acea limba, iar daca nu o cunoaste, de catre
traducatorul autorizat. Traducatorul va semna incheierea in fata notarului in afara de situatia in care
specimenul sau de semnatura este depus la biroul notarial.
Incheierea se va scrie pe versoul copiei inscrisului ce se legalizeaza, daca acesta are o singura fila,
sau la finele textului daca aceasta se intinde pe mai multe pagini.
Copiile legalizate de pe actele autentificate aflate in arhiva biroului notarial se elibereaza doar
partilor, succesorilor sau reprezentantilor acestora precum si celor ce justifica un drept legitim. In
acest caz, se va face o mentiune despre provenienta actului.
O competenta speciala in rezolvarea acestei proceduri este stabilita de Lege (art. 21 lit. b) pentru
notarul stagiar delegat de notarul public, acesta putand legaliza copiile dupa inscrisuri, legalizarea
cuprinzand pe langa semnatura sa si sigiliul notarului public indrumator.
EFECTUAREA SI LEGALIZAREA TRADUCERILOR
1.NOTIUNI GENERALE
Pentru ca, de multe ori, actele incheiate intr-o limba straina sunt necesare in cadrul raportului de
drept roman sau pentru ca actele intocmite in limba romana sunt necesare in strainatate, persoanele
detinatoare ale acestora au interesul ca traducerea acestora sa aiba aceasta forta probanta ca si
originalul.

49
Traducerile pot fi efectuate de notarul instrumentator daca cunoaste limba straina din care sau in
care se face traducerea sau de catre traducatorul autorizat salarizat in cadrul biroului notarial sau in
regim de colaborare.
Pentru traducerea doar a unei parti din inscris traducatorul trebuie sa aiba in vedere ca prin
extragere intelesul textului integral sa nu sufere modificari, in acest caz, fiind obligat sa faca
mentiune intr-o nota.
2. PROCEDURA DE LEGALIZARE A TRADUCERII
In functie de persoana care efectueaza traducerea (notarul public sau traducatorul), incheierea prin
care aceasta este constatata este de legalizare a traducerii sau numai de legalizare a semnaturii
traducatorului.
Considerandu-se ca traducatorul are obligatia de a reda fidel textul si pentru ca raspunderea
autenticitatii acestuia ii revine, notarul public nu va face altceva decat sa legalizeze semnatura
acestuia in conditiile expuse la procedura respectiva. Prin derogare, daca specimenul de semnatura
este depus la biroul notarial, traducatorul nu mai este obligat sa semneze in fata notarului public.
Pentru incheierea de legalizare a traducerii efectuate de notarul public, pe langa respectarea
dispozitiilor comune, se va preciza limba in care s-a efectuat aceasta. Daca insa se traduce din limba
romana intr-o limba straina sau dintr-o alta limba intr-o limba straina, atat certificarea
traducatorului cat si legalizarea semnaturii traducatorului se va face si in limba in care s-a efectuat
aceasta.
Potrivit art. 21 lit. c din Lege si notarul stagiar este competent a legaliza semnatura traducatorului.
DAREA DE DATÃ CERTÃ INSCRISURILOR
Data, fiind un element deosebit de important al actelor juridice, da posibilitatea la fixarea
momentului de la care decurg efectele, de a se verifica legea aplicabila si capacitatea partilor
precum si alte elemente referitoare la raporturile juridice dintre acestea.
Data, ca element al contractului, face dovada intre partile contracte pana la proba contrara; insa,
potrivit art. 1883 C.Civ., in cazul datei inscrisurilor sub semnatura privata, acestea nu sunt
opozabile tertilor decat din ziua in care actul a obtinut data certa.
Fiind una dintre atributiile ce intra in competenta notarului public, darea de data certa a inscrisului
sub semnatura privata prezentate de parti se constata printr-o incheiere care va contine, potrivit art.
90 din Lege, urmatoarele mentiuni:
- data (anul , luna, ziua), iar in unele cazuri si ora;
- starea in care se afla inscrisul.
Nu este necesar a se stabili identitatea, domiciliul sau capacitatea partilor si nici a se pastra un
exemplar in arhiva.
Prin aplicarea art. 21 lit. d si notarul stagiar poate da data certa inscrisurilor alaturi de semnatura sa
fiind aplicat si sigiliul notarului public.
CERTIFICAREA UNOR FAPTE CONSTATATE DE NOTAR
Pentru diverse motive personale au nevoie sa dovedeasca unele situatii sau fapte ce ii intereseaza
direct, iar dovezile astfel obtinute sa nu poata fi puse la indoiala.
Pentru a facilita indeplinirea unei asemenea cerinte, legiuitorul a iclus printre atributiile notarului
public si certificarea urmatoarelor fapte pe care le constata in mod personal:
- faptul ca o persoana se afla in viata;
- faptul ca o persoana se afla intr-un anumit loc;
- faptul ca persoana din fotografie este aceeasi cu persoana care a cerut autentificarea;
- faptul ca o persoana, ca urmare a unei situatii sau notificari, s-a prezentat sau nu intr-o
anumita zi si la o anumita ora la sediul biroului notarial precum si declaratia acesteia.
Pentru indeplinirea primelor doua atributii, notarul public va proceda la identificarea persoanei in
conditiile art. 50 din Lege.
Pentru certificarea faptului ca persoana din fotografie este aceeasi cu cea care cere autentificarea
partea va depune la notariat atatea exemplare ale fotografiei cate doreste a fi certificate, plus unul
pentru arhiva. Fotografiile trebuie sa fie de data recenta.
In cazul certificarii faptului ca o persoana chemata sa se prezinte la sediul biroului notarial s-a
prezentat sau nu, acelei persoane trebuie sa-i fi fost adusa la cunostinta somatia printr-o comunicare
facuta de executorul judecatoresc. Notarul public va verifica legalitatea comunicarii facute de
executorul judecatoresc si, dupa caz, va dispune repetarea ei daca constata neregularitati, afara de
cazul in care persoana respectiva se prezinta la notariat, acoperind astfel viciile de procedura. In
50
somatie, va fi aratat actul pe care partile au convenit sa-l incheie la notariat, sediul acestuia si ora la
care partea trebuie sa se prezinte. La cererea de indeplinire a actului, partea trebuie sa anexeze o
copie a somatiei precum si procesul verbal ce atesta inmanarea ei.
La ora aratata in somatie, notarul public dispune sa se strige de 3 ori, la intervale de cate cinci
minute, numele si prenumele persoanei somate. Daca partea se prezinta, declaratia acesteia va fi
consemnata in incheiere, iar daca nu se prezinta sau refuza sa semneze incheierea, notarul public va
face mentiune despre aceasta, aratand in incheiere si motivele ce au determinat refuzul.
In cadrul incheierii, intocmita in numarul de exemplare solicitat de parti, plus unul pentru arhiva, se
vor trece, pe langa aspectele comune si urmatoarele mentiuni:
a) motivul incheierii actului la sediul biroului notarial;
b) situatia de fapt certificata;
c) persoanele prezente in fata notarului public.
O alta atributie a notarului public, in privinta certificarii de fapte, se regaseste in situatia solicitarii
de supervizare a proceselor verbale si a hotararii AGA ale societatilor comerciale sau ale
asociatiilor societatilor comerciale. In acest caz, in incheiere se va mentiona:
a) data si locul adunarii;
b) faptul semnarii procesului verbal sau a hotararii de catre presedintele
adunarii generale si/sau de catre toti participantii;
c) identitatea participantilor.
PRIMIREA IN DEPOZIT A UNOR INSCRISURI, DOCUMENTE SI VALORI
Aceasta atributie vizeaza in principal, inlesnirea conservarii unor inscrisuri sau valori ce reprezinta
importanta pentru parti, iar in subsidiar, prin consemnarea acestora se are in vedere buna
desfasurare a raporturilor dintre subiectii de drept, prevenindu-se astfel aparitia litigiilor.
Pentru ca legea nu prevede, prin inscrisuri si documente, se apreciaza in mod obisnuit, orice lucrari
cu sau fara caracter juridic care prezinta interes pentru parti. Conditia de baza pentru primirea
acestor lucrari, asa cum este prevazut si in art. 6 alin 1 si 2, este sa nu fie contrare legii si bunelor
moravuri.
Cererea de constituire a depozitului poate fi facuta de orice persoana fara a fi obligata sa-si declare
calitatea sau dreptul de proprietate asupra respectivului document sau valori.
Art. 95 din lege arata ca incheierea de primire in depozit trebuie sa contina, pe langa mentiunile
comune, urmatoarele elemente:
a) data depunerii, iar la cererea partii si ora;
b) identificarea inscrisurilor predate, aratandu-se toate datele necesare in acest scop;
c) numele deponentului si al persoanei careia trebuie sa i se elibereze inscrisurile, documentele
sau valorile;
d) termenul de pastrare.
Incheierea care constituie si dovada depozitului, va fi intocmita in numarul de exemplare cerut de
parte plus unul pentru arhiva.
Restituirea inscrisului, documentului sau a valorii din depozit se va face pe baza semnaturii
persoanei desemnate in acest scop, a succesorului sau a reprezentantilor sai, in registrul de depozite.
ELIBERAREA DE DUPLICATE ALE INSCRISURILOR NOTARIALE SI
RECONSTITUIREA ACTELOR ORIGINALE
In unele cazuri datorate pierderii, necesitatii depunerii actului original la anumite institutii sau altor
situatii asemanatoare, partile au interesul recuperarii acestor acte.
In cazul existentei in arhiva biroului notarial a originalului actului, cererea de eliberare a
duplicatului va fi solutionat potrivit descrierii dintr-un capitol anterior.
Competenta de solutionare revine doar notarului public in biroul caruia s-a intocmit acel act.
Daca respectivul act nu mai exista, notarul public care a instrumentat cazul va putea dupa citarea
partilor si cu ajutorul acestora sa reconstituie actul.
In cadrul incheierii notarul public va mentiona:
- identitatea partilor ;
- mentiunea luarii cosimtamantului acestora;
- determinarea inscrisului ce face obiectul reconstituirii sau eliberarii de duplicat;
- numarul de exemplare eliberate.
In cazul eliberarii de duplicate incheierea se va realiza intr-un singur exemplar si va fi depusa in
arhiva biroului notarial.
51
Daca partile nu cad de acord sau din alte motive, reconstituirea sau emiterea duplicatului nu se
poate face de catre notarul public, competenta de solutionare a cererii revine judecatorului ce are in
circumscriptia sa biroul notarial.
ACTELE DE PROTEST AL CAMBIILOR, CECURILOR SI AL ALTOR TITLURI LA
ORDIN
Reglementarea actuala nu este foarte explicita in privinta actelor de protest, pentru efectuarea
acestora fiind facute trimiteri la reglementarile speciale si la procedurile descrise de acestea.
Protestul fiind un aspect specific al acestor titluri comerciale de credit este tratat in cadrul
respectivelor materii. Aici ma voi referi doar la definitia acestora asa cum este data in doctrina.
Astfel, in dreptul comercial prin titlu de credit se intelege acel document care constata existenta
unei operatiuni de credit si care confera celui ce il poseda posibilitatea exercitarii drepturilor ce
rezulta dintr-o asemenea operatiune, precum si posibilitatea de a transmite prin acte juridice acele
drepturi in beneficiul altor persoane.
Prin notiunea de protest se intelege o constatare, prin act autentic, a rezultatului negativ al
prezentarii unui titlu de credit spre acceptare (protest de neacceptare) sau spre plata (protest de
neplata).
In cadrul actiunilor impotriva celor obligati la plata cambiei, aceasta procedura face parte din
actiunea in regres, prin care este chemat in garantie un alt obligat cambial decat titularul obligatiei
de plata.
Pentru a fi valabil protestul trebuie sa cuprinda:
- data intocmirii (anul, luna, ziua, ora). Mentionarea zilei este esentiala si, ca urmare,
lipsa acesteia atrage nulitatea protestului;
- numele si prenumele persoanei impotriva careia s-a facut protestul;
- numele si prenumele persoanei care a cerut intocmirea protestului;
- aratarea locului unde a fost intocmit, cu mentionarea cererilor facute, in conditiile legii;
- transcrierea exacta a titlurilor de credit, daca protestul nu s-a facut chiar pe inscrisul
cambial;
- somatia de plata;
- raspunsul primit sau motivele pentru care acesta nu a fost primit;
- semnatura persoanei care l-a intocmit.
In cazul cecurilor refuzul de plata se poate constata pe langa protest printr-o declaratie a trasului
scrisa si datata pe cec.
In incheierea data de notarul public se va identifica persoana care a facut protestul si va reda
elementele acestuia si celelalte mentiuni cerute de lege in mod obisnuit.
Stersaturile, indreptarile si scrisul printer randuri trebuiesc certificate de notar.
Originalul protestului se inmaneaza celui care a cerut redactarea acestuia, in caz de pierdere putand
fi inlocuit printr-o copie legalizata dupa registrul in care sunt inscrise protestele.
Notarul public va inscrie in registru protestele in intregime, zi de zi, dupa ordinea datei lor.
In prima zi a fiecarei saptamani notarul public va trimite Camerei de Comert si Industrie din judetul
respective sau, dupa caz, a Municipiului Bucuresti, un tablou cu protestele intocmite in cursul
saptamanii precedente.
EFECTUAREA LUCRARILOR PRIVIND PUBLICITATEA IMOBILIARA
Datorita sistemului de publicitate imobiliara opozabilitatea fata de terti a situatiei unui imobil intra
in vigoare doar dupa inscrierea acestuia in cartea funciara. Deci, partile pentru a-si asigura folosinta
in bune conditii a dreptului lor au tot interesul de a efectua operatiunile in vederea intabularii
dreptului de proprietar.
In vederea apararii intereselor partilor si in subsidiar a celor generale art. 56 din Legea nr. 7 / 1996
stipuleaza ca notarul public, in baza rolului sau activ, care a intocmit un act prin care se transmite,
se modifica, se constituie sau se stinge un drept real imobiliar este obligat sa ceara, din oficiu,
inscrierea in cartea funciara.
O derogare speciala este prevazuta in Legea nr. 7 / 1996 pentru actele translative de proprietate care
sunt materializate in certificatul de mostenitor sau legatar, acestea fiind opozabile fata de terti din
momentul obtinerii lor, totusi daca dobanditorul va dori sa dispuna de respectivul bun este obligat
sa faca inscrierea in cartea funciara.
Cererea de inscriere se va trimite de catre notarul public cel mai tarziu a doua zi de la intocmirea
actului la biroul de carte funciara al judetului in circumscriptia careia se afla imobilul. Alaturi de
52
cerere se va anexa si inscrisul original sau copia legalizata a acestuia, prin care se constata actul
juridic de proprietate (Legea nr. 7 / 1996). Cererile de inscriere sunt inregistrate in ordinea
depunerii lor. Notarul public este absolvit de aceasta obligatie daca partea interesata isi rezerva
dreptul de a face diligentele necesare pentru inscriere. Despre acest ultimo aspect se va face referire
in cuprinsul actului.
CAPITOLUL VI
CONTROLUL JUDECÃTORESC AL ACTIVITÃTII NOTARULUI
NOTIUNI GENERALE
Actele notariale sunt supuse controlului judecatoresc iar activitatea notarilor publici este supusa
controlului profesional administrativ.
In considerarea principiului legalitatii pentru buna desfasurare a raporturilor dintre notarul public si
persoanele interesate de serviciile sale, precum si a raporturilor ce iau nastere ca urmare a
constatarilor notarului legea reglementeaza posibilitatea atacarii refuzului de indeplinire a actelor de
catre notarul public precum in continutul acestora.
Prin aceasta reglementare, legiuitorul a instituit, in considerarea principiului liberului acces la
justitie, un control asupra actelor notarului pentru a putea fi mai temeinic garantata respectarea
intereselor legitime ale partilor.
Pentru apararea acestor drepturi si interese legiuitorul a creat doua cai de atac speciale: plangerea
impotriva refuzului de indeplinire a actelor notariale si actiunea in anulare impotriva actelor
notariale nelegal intocmite.
Pe langa prezenta reglementare legea face trimitere la prevederile C. proc. civ.
PLANGEREA
Plangerea este calea de atac pusa la indemana persoanei interesate careia i-a fost respinsa cererea de
indeplinire a actului notarial printr-o incheiere de respingere data de notarul public. Incheierea de
respingere data de notarul public este un act necesar in vederea admisibilitatii caii de atac in lipsa
acesteia partea neputandu-si adresa plangerea instantei.
Ratiunea ce determina partea sa exercite aceasta cale de atac rezida din posibilitatea instantei de
judecata de a obliga notarul public la incheierea respectivului act.
Competenta de judecata revine judecatoriei in raza careia isi are sediul biroul notarial. Plangerea
treuie adresata in termen de l0 zile de la data cand a fost luat la cunostinta de catre parte refuzul de
indeplinre a actului. Aceasta nu se adreseaza de catre persoana interesata direct la judecatorie ci se
va depune la biroul notarial, notarul avand obligatia de a o inainta de indata instantei, impreuna cu
dosarul cauzei. Din formularea art. 100 alin 2 si 3 din Lege se trage concluzia ca termenul de l0 zile
se refera la termenul pana la depunerea cererii la sediul biroului notarial pentru ca acesta are
obligatia de a o inainta “ de indata “ , deci nu neaparat in interiorul termenului.
Judecata plangerii se va face cu citarea tuturor partilor interesate in cauza. Aceasta mentiune,
consider ca priveste si notarul public , deoarece intre acesta si parte intervine litigiul supus legii.
Natura litigiului este determinata de opunerea interesului particular justificat de parte celui
reprezentat de notarul public, care este in virtutea principiului legalitatii, aparatorul intereselor
generale ale societatii. Prin examinarea plangerii instanta nu va solutiona problema drepturilor
materiale ale partii ca subiect al raportului de drept civil, ci va stabili daca refuzul de indeplinire a
actului de catre notarul public, este intemeiat sau nu. Prin cererea adresata instantei, partea nu va
putea introduce alte elemente decat cele prezentate notarului public, fiind supuse judecatii numai
aspectele pe care notarul public a putut sa le cunoasca cu ocazia intocmirii incheierii de respingere.
In caz ca judecatorul admite plangerea se va trece in dispozitivul hotararii si modalitatea de
indeplinire a actului, notarul public avand obligatia de a se conforma intru-totul hotararii
judecatoresti ramase definitiva.
Prin respingerea cererii, incheierea de respingere a notarului public este consolidata, acesta
capatand putere de lucru judecat.
ACTIUNEA IN ANULARE
Pentru controlarea calitativa a actelor notariale legiuitorul a prevazut posibilitatea ca in cazul lezarii
drepturilor sau intereselor unor persone, aceasta sa se poata adresa instantei judecatoresti pentru
constatarea nulitatii actului notarial. Nulitatea intervine atat in cazul nerespectarii de catre notarul
public a unor conditii procedurale, cat si daca acesta nu a cunoscut anumite aspecte la intocmirea
actului. Anularea actelor juridice poate interveni nu numai in situatia incalcarii cerintelor de fond, ci
si cu privire la nerespectarea formei in care trebuie incheiat actul respective. In cadrul acestor

53
cerinte pot fi incluse atat cele privitoare la legala indeplinire a actului juridic, cat si cele specifice
notariale, cum ar fi cele necesare a fi mentionate in cuprinsul incheierii (aceasta nulitate este
relativa).
Privitor la termenul in care poate fi atacat un act notarial acesta difera in functie de motivele
nulitatii. Aceasta se prescrie in lipsa unei dispozitii contrare in termenul general de 3 ani. In situatia
in care anularea este ceruta pentru lipsa unei conditii esentiale a actului juridic (obiect, cauza licita,
consimtamant, forma solemna cand e ceruta “ad validitatem”) actiunea este imprescriptibila.
Un caz aparte este semnalat in situatia in care actiunea in anulare imbraca forma celei in
revendicare intrucat vizeaza problema proprietatii unui bun imobil. Si in acest ultim caz, actiunea
este imprescriptibila atata timp cat paratul nu a obtinut respectivul drept prin uzucapiune.
Desi legea nu o prevede, doctrina a decelat din cuprinsul acesteia, competenta de solutionare a
cererii privind anularea actului notarial ca fiind a judecatoriei in raza careia este situat biroul
notarial emitent al actului.
Titularul actiunii in anulare este individualizat dupa cum motivele de anulare sunt absolute sau
relative. In prima situatie, actiunea poate fi introdusa doar de catre partile semnatare ale actului sau
de succesorii lor, iar in celalalt caz, de orice persoana justifica un interes.
Actiunea in anulare se solutioneaza cu citarea partilor si cu respectarea celorlalte conditii stabilite
de drept comun. Pana la anularea prin hotarare judecatoreasca, actul notarial atacat este considerat
valabil, instanta putand insa, sa suspende executarea silita facuta in baza actului notarial. Prin
anularea actului notarial autentic (in sens de anulare a incheierii) aceasta nu va opera in ceea ce
priveste inscrisul semnat de parti astfel ca acesta, in caz ca forma autentica nu este ceruta “ad
validitatem” , va putea opera ca inscris sub semnatura privata. Anularea unui act de procedura
atrage nulitatea actelor ce s-au intocmit ulterior pe baza sa.
Notarul public este obligat a se conforma, in cadrul anularii actului notarial, hotararii instantei
judecatoresti.
CAPITOLUL VII.
UNIUNEA INTERNAŢIONALA A NOTARIATULUI LATIN
Uniunea Internaţională a Notariatului Latin este o organizaţie neguvernamentală internaţională ce
reuneşte asociaţiile naţionale ale notarilor din ţările de drept latin, fundamentat pe dreptul romano-
germanic şi din unele state de drept anglo-saxon.
Uniunea Internaţională a Notariatului Latin a fost fondată în data de 2 octombrie 1948, la iniţiativa
Colegiului Notarilor din Buenos Aires, cu ocazia primului Congres Internaţional al Notariatului
Latin, înfiinţarea sa fiind ratificată la Madrid în anul 1950 (anexa I). De atunci, în fiecare an, pe data
de 2 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Notariatului Latin.
Sediul oficial al organizaţiei este la Buenos Aires, iar cel administrativ la Roma.
Organele Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin sunt :
- Adunarea Notariatelor membre;
- Consiliului Permanent şi Comitetul său executiv;
- Preşedintele;
- Consiliul de Supraveghere Financiară.
Uniunea Internaţională a Notariatului Latin a fost creată din dorinţa de a promova, coordona şi
dezvolta activitatea notarială internaţională şi reprezintă unitatea profesională şi spirituală a
notarilor de drept latin.
Uniunea Internaţională a Notariatului Latin este o instituţie solidă care apără cu fermitate principiile
fundamentale, aprobate de Consiliul Permanent al său, cu prilejul Reuniunii de la Haga, din martie
1986.
Continuatoare a tradiţiilor dreptului latin, Uniunea Internaţională a Notariatul Latin apără cele mai
importante cuceriri ale civilizaţiei şi democraţiei, ale demnităţii şi independenţei notarului,
asigurând servicii de calitate în folosul societăţii şi al cetăţenilor.
În prezent, peste 60% din populaţia globului este deservită de notari care aparţin statelor membre
ale Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin.
Printre obiectivele principale al Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin se numara:
- promovarea, dezvoltarea şi aplicarea principiilor fundamentale ale sistemului notariatului latin;
- reprezentarea notariatului pe langa organizatiile internationale, colaborarea cu aceste organizatii si
participarea la activitatile acestora;
- colaborarea cu organismele nationale si in special cu cele notariale;
54
- studierea dreptului in domeniul activitatii notariale si colaborarea la lucrarile care duc la
armonizarea acesteia;
- studierea şi compilarea sistematica a legislatiei referitoare la institutia notariatului latin;
- promovarea congreselor internationale şi sprijinirea reuniunilor profesionale care depaşsesc cadrul
national;
Face de asemenea parte din scopurile Uniunii stabilirea de relaţii:
- cu notariatele în formare precum şi cu notarii din ţările care nu au o organizaţie notarială, în
scopul colaborării la structurarea şi organizarea acesteia, pentru a se putea integra în Uniune;
- cu organizaţii notariale care fac parte din sisteme juridice susceptibile că aparţin notariatului latin;
- cu organizaţii care nu intră în sistemul notariatului latin, în scopul colaborării cu acestea în
domeniile de ineters comun.
Uniunea Internaţională a Notariatului Latin reprezintă notariatele membre pe lângă organizaţiile
internaţionale cu care conlucrează, contribuind astfel la rezolvarea unor probleme de drept din
domeniul familiei, succesoral, comercial, al proprietăţii şi răspunderii civile.
Notariatele membre sunt obligate să respecte normele Statutelor Uniunii precum şi regulamentele
Uniunii şi pe cele ale instituţiilor, organelor şi comisiilor sale.
De asemenea, Uniunea Internaţională a Notariatului Latin, promovează congresele sale
internaţionale şi sprijină reuniunile profesionale care depăşesc cadrul naţional, stabilind relaţii şi cu
notarii din ţările care nu au o organizaţie naţională, în vederea structurării şi organizării acestora
pentru integrarea ulterioară în Uniune.
Totodată, Uniunea Internaţională a Notariatului Latin stabileşte relaţii şi cu asociaţiile notariale
naţionale care fac parte din sisteme juridice ce ar putea aparţine notariatului latin sau cu organizaţii
ce nu intră în acest sistem, în ideea cooperării în domenii de interes comun.
Resursele Uniunii Internaţională a Notariatului Latin sunt formate din:
- cotizaţiile ordinare sau extraordinare ale Notariatelor membre;
- cotizaţiile aderenţilor individuali;
- sume provenite din publicarea lucrărilor instituţiilor, organismelor sau comisiilor Uniunii;
- dobânzile şi veniturile generale.
Uniunea îşi realizează obiectivele prin:
- congresele internaţionale care au ca obiect de studiu probleme de drept
- comisiile sale permanente şi anume : Comisia pentru Afaceri Europene şi Mediteraneene
(C.A.E.M.), Comisia pentru Afaceri ale Comunităţii Europene (C.A.C.E.), Comisia pentru
Probleme Americane (CAA) şi Secţiile acesteia, Comisia pentru Probleme Africane (C.A.Af.),
Comisia pentru Cooperare Notarială Internaţională (C.C.N.I.), Comisia Consultativă şi Comisia
pentru Teme şi Congrese;
- secretariatele permanente (American şi European), precum şi prin Biroul Permanent de
Schimb Notarial (O.N.P.I.) care se ocupă de schimbul de informaţii şi difuzarea acestora, ca şi de
publicarea Revistei Internaţionale a Notariatului (R.I.N.)
La nivelul congreselor internaţionale, temele abordate includ subiecte de interes pentru notari, în
ideea armonizării legilor şi procedurilor la nivel internaţional, a transmiterii unor propuneri către
organele legislative naţionale, cu scopul de a realiza schimburi de experienţă şi studii privind
mijloacele care facilitează circulaţia şi încheierea documentelor notariale, la nivel internaţional.
Un alt nivel la care se desfăşoară activităţile Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin îl reprezintă
Comisiile care examinează probleme notariale specifice, cum sunt:
- Studiul comparativ al regimurile matrimoniale;
- Convenţia despre regulile standard de drept internaţional privat în materie de regim
matrimonial (în colaborare cu Conferinţa de la Haga);
- Studiu preliminar despre o convenţie internaţională asupra certificatelor de identificare şi
calificare (în colaborare cu Conferinţa de la Haga) ;
- Studiu preliminar pentru convenţia internaţională asupra recunoaşterii Custodiei (în
colaborare cu Conferinţa de la Haga) ;
- Adopţia şi plasarea copiilor adoptaţi în cadrul familiilor – Măsuri de protecţie (în
colaborare cu organizaţiile internaţionale de la Geneva) ;
- Studii în vederea armonizării documentelor de împuternicire;
- Coproprietatea;

55
- Protecţia consumatorului în achiziţia de proprietăţi imobiliare în construcţie (în colaborare
cu Consiliul Europei);
- Grupul European de interes economic;
- Armonizarea creditelor şi a documentelor de credit;
- Transmiterea proprietăţii asupra afacerilor;
- Convenţia asupra legilor aplicabile obligaţiilor contractuale;
- Studii de drept comparat referitoare la societăţile comerciale;
- Propunerile directivelor C.E. referitoare la fuziunea şi divizarea companiilor;
- Adopţia în dreptul internaţional privat;
- Închirierea de proprietăţi imobiliare;
- Legile care reglementează bunurile culturale;
- Consultanţă juridică referitoare la proiectele directivelor Comitetului Executiv privind:
• dizolvarea şi lichidarea companiilor;
• oferte publice de achiziţie sau de schimb al acţiunilor unei companii.
Aceste comisii cooperează, în probleme juridice, cu organizaţii internaţionale pentru pregătirea
convenţiilor sau a directivelor în cadrul Comitetului Executiv.
În prezent, Uniunea Internaţională a Notariatului Latin are în componenţa sa 76 de Notariate
Naţionale din Europa, America de Sud, America de Nord şi Centrală, Asia şi Africa.
Dintre acestea amintim : Africa Centrală, Albania, Argentina, Austria, Belgia, Benin, Bolivia,
Brazilia, Burkina Faso, Bulgaria, Canada, Camerun, Cehia, Ciad, Chile, China, Coasta de
Fildeş, Columbia, Congo, Costa Rica, Croaţia, Cuba, Republica Dominicană, Ecuador,
Estonia, Elveţia, Franţa, Gabon, Germania, Grecia, Guatemala, Guineea, Haiti, Honduras,
Indonezia, Italia, Japonia, Londra (Regatul Unit al Marii Britanii), Letonia, Lituania,
Luxemburg, Macedonia, Mali, Malta, Maroc, Mexic, Moldova, Monaco, Nicaragua, Niger,
Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Porto Rico, Portugalia, România, Rusia, San
Marino, Statul Louisiana (S.U.A.), Salvador, Senegal, Slovacia, Slovenia, Spania, Togo,
Turcia, Ungaria, Uruguay, Vatican, Venezuela.
La 30 mai 1997, la Santo-Domingo în Republica Dominicană, conform Rezoluţiei nr. 42 a
Consiliului Permanent al Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin, Uniunea Naţională a Notarilor
Publici din România a devenit membru cu drepturi depline al acestui for internaţional, după ce, o
perioadă de aproximativ un an, a avut statut de observator, fiind monitorizată de organismele
Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin.
În tot aceast răstimp, Notariatul Român a ajuns să fie cunoscut şi ca urmare a reprezentării lui atât
în Consiliul Permanent al Uniunii Internaţionale a Notariatului Latin, cât şi în principalele sale
Comisii de specialitate în componenţa cărora intră numerosi notari publici români.

56